BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

471
EPISCOPIA DUNĂRII DE JOS BISERICĂ, MISIUNE, SLUJIRE 9

Transcript of BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

Page 1: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

1

EPISCOPIA DUNĂRII DE JOS

BISERICĂ, MISIUNE, SLUJIRE

9

Page 2: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

2

Coperta: Pavel Botezatu

ISSN 1584 - 9961

Coperta I: Primirea moaştelor Sfântului Sofronie al Ieru-salimului în Catedrala Episcopală din Galaţi,26 noiembrie 2008.

Coperta a IV-a: Aniversarea a 100 de ani de la acordarea patrona-jului spiritual al Sfântului Apostol Andrei Semi-narului Teologic din Galaţi, 29 noiembrie 2008.

Page 3: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

3

EPISCOPIA DUNĂRII DE JOS

BISERICĂMISIUNESLUJIRE

9VIAŢA ŞI ACTIVITATEA BISERICEASCĂ

ÎN PERIOADA1 IANUARIE - 31 DECEMBRIE 2008

Se tipăreşte cu binecuvântareaPS dr. CASIAN CRĂCIUNEpiscopul Dunării de Jos

EDITURA EPISCOPIEI DUNĂRII DE JOSGALAŢI, 2009

Page 4: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

4

Page 5: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

5

CREZUL

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atot-ţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului,văzutelor tuturor şi nevăzutelor.Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui

Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-anăscut mai înainte de toţi vecii. Lumină dinLumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeuadevărat, născut, nu făcut; Cel de o fiinţă cuTatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi, oamenii, şi pentru anoastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-aîntrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fe-cioara şi S-a făcut om.Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pon-

ţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta

Tatălui.Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii

şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă

Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce îm-preună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şislăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească şi apos-tolească Biserică.

Page 6: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

6

Mărturisesc un Botez, spre iertarea pă-catelor.

Aştept învierea morţilor.Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

RUGĂCIUNEASFÂNTULUI VASILE CEL MARE

Pomeneşte, Doamne, Sfânta Ta soborni-cească şi apostolească Biserică, cea de la omargine până la cealaltă a lumii, pe care aicâştigat-o cu Scump Sângele Hristosului Tău,şi o împacă pe dânsa, şi sfânt locaşul acestaîntăreşte-l, până la sfârşitul veacului. Pome-neşte, Doamne, pe cei ce Ţi-au adus Ţie acesteDaruri şi de la care şi prin care şi pentru careau fost aduse acestea. Pomeneşte, Doamne,pe cei care aduc roade şi fac bine în sfinteleTale biserici şi îşi aduc aminte de cei săraci.Răsplăteşte-le lor cu bogatele şi cereştile Taledaruri. Dăruieşte-le lor cele cereşti, în loculcelor pământeşti, cele veşnice, în locul celorvremelnice; cele nestricăcioase, în locul celorstricăcioase. Adu-Ţi aminte, Doamne, de ceidin pustie şi din munţi şi din peşteri şi dincrăpăturile pământului. Adu-Ţi aminte,Doamne, de cei ce în feciorie, în evlavie, înînfrânare şi în viaţă cinstită vieţuiesc. Po-meneşte, Doamne, pe cârmuitorii pe care i-airânduit să stăpânească pe pământ; încunu-

Page 7: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

7

nează-i pe dânşii cu arma adevărului, cu ar-ma bunăvoinţei; veghează asupra capului lorîn ziua de război, întăreşte braţul lor, înalţădreapta lor, întăreşte stăpânirea lor, supu-nându-le lor toate neamurile străine, carevoiesc războaie; dăruieşte lor adâncă şi sta-tornică pace; pune în inimile lor gânduri bunepentru Biserica Ta şi pentru tot poporul Tău,ca, în liniştea lor, viaţă paşnică şi netulburatăsă vieţuim, în toată cucernicia şi curăţia. Po-meneşte, Doamne, toată cârmuirea şi pe fraţiinoştri cei din dregătorii şi toată oastea; pe ceibuni, în bunătate îi păzeşte, pe cei răi, buni îifă, cu bunătatea Ta. Pomeneşte, Doamne,poporul care stă înainte şi pe cei care, pentrubinecuvântate pricini, nu s-au întâmplat aicişi-i miluieşte pe dânşii şi pe noi, după mul-ţimea milei Tale. Cămările lor le umple de totbinele, căsniciile lor în pace şi în unire le pă-zeşte; pe prunci îi creşte, tinereţile le călău-zeşte, bătrâneţile le întăreşte, pe cei slabi desuflet îi îmbărbătează, pe cei risipiţi îi adună,pe cei rătăciţi îi întoarce şi-i uneşte cu SfântaTa sobornicească şi apostolească Biserică. Pecei bântuiţi de duhuri necurate îi slobozeşte;cu cei ce călătoresc pe ape, pe uscat şi prinaer, împreună călătoreşte, văduvelor le ajută,pe orfani îi apără, pe cei robiţi îi izbăveşte,pe cei bolnavi îi tămăduieşte. Adu-Ţi aminte,Doamne, şi de cei ce sunt în judecăţi, în în-chisori, în prigoniri, în amară robie şi în orice

Page 8: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

8

fel de necaz, nevoie şi strâmtorare. Adu-Ţiaminte, Dumnezeule, şi de toţi cei ce autrebuinţă de marea Ta milostivire, de cei cene iubesc şi de cei ce ne urăsc pe noi, şi de ceice ne-au cerut nouă, nevrednicilor, să nerugăm pentru dânşii. Adu-Ţi aminte, Doam-ne, Dumnezeul nostru, şi de tot poporul Tăuşi peste toţi revarsă mila Ta cea bogată, împli-nind tuturor cererile cele spre mântuire. Şipe cei pe care nu i-am pomenit, din neştiinţăsau uitare, sau pentru mulţimea numelor, TuÎnsuţi îi pomeneşte, Dumnezeule, Cel ce ştiivârsta şi numirea fiecăruia, Cel ce ştii pefiecare din pântecele maicii lui. Că Tu eşti,Doamne, ajutătorul celor fără de ajutor,nădejdea celor fără de nădejde, izbăvitorulcelor înviforaţi, limanul celor ce călătorescpe ape, doctorul celor bolnavi. Însuţi tuturortoate le fii, Cel ce ştii pe fiecare şi cererea lui,casa şi trebuinţa lui. Apără, Doamne, ţaraaceasta şi toate oraşele şi satele, de foamete,de ciumă, de cutremur, de potop, de foc, desabie, de venirea asupra noastră a altorneamuri şi de războiul cel dintre noi.

Pomeneşte, Doamne, pe toţi episcopii orto-docşi, care drept învaţă cuvântul adevăruluiTău... Pomeneşte, Doamne, preoţimea, ceaîntru Hristos diaconime şi tot cinul preoţescşi să nu laşi ruşinat pe niciunul dintre noi, ceice stăm în jurul sfântului Tău jertfelnic; cer-cetează-ne cu bunătatea Ta, Doamne; arată-Te

Page 9: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

9

nouă cu bogatele Tale îndurări; vremuri bineîntocmite şi de folos ne dăruieşte; pământului,ploi line spre rodire trimite-i; binecuvânteazăcununa anului bunătăţii Tale. Fă să încetezedezbinarea Bisericilor; potoleşte întărâtărilepăgânilor; răzvrătirile eresurilor strică-ledegrabă, cu puterea Sfântului Tău Duh. Penoi, pe toţi, ne primeşte în Împărăţia Ta, fii ailuminii şi fii ai zilei arătându-ne; pacea Ta şidragostea Ta dăruieşte-ni-le nouă, Doamne,Dumnezeul nostru, că Tu toate ni le-ai datnouă. Amin.

(Din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare,Arhiepiscopul Cezareii Capadociei)

Page 10: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

10

Page 11: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

11

ÎMPREUNĂ LUCRĂTORIŞI JERTFELNICI SLUJITORI

AI BINELUI COMUNITAR

�Biserică. Misiune. Slujire� în noua haină a faptelor izvorâtedin darul lui Dumnezeu şi din lucrarea �cu timp şi fără timp�(II Tim. 4, 2) a sfinţiţilor slujitori şi a cinului monahal, dimpreunăcu toţi credincioşii Eparhiei Dunării de Jos, în anul 2008, se doreştea fi o nouă mărturie a vieţii bisericeşti de la Dunărea de Jos şi osinteză a celor mai semnificative părţi din marea �Liturghie� acomuniunii în câmpul activităţilor comunitare.

Cum este firesc, toate încep cu raportarea noastră, în calitatecreştini, la învăţătura dreaptă şi sfântă a Bisericii, precum şi latoate poruncile şi sfaturile mântuitoare menite a ne îmbogăţi spiri-tual şi a ne fortifica misionar după pildele vii ce ne sunt arătatede către sfinţi.

În acest sens, după afirmarea Crezului Sfintei Biserici, pre-zentăm principalele evenimente sfinţitoare pentru noi toţi, cares-au desfăşurat în anul 2008, în Eparhia Dunării de Jos.

Primul capitol al prezentei cărţi se intitulează sugestiv: �Sfinţii,prieteni ai lui Dumnezeu şi călăuzitori ai oamenilor�.

Ne referim, mai întâi, la cel mai important program care se vadesfăşura în anul 2009 în întreaga Biserică Ortodoxă Română,aprobat de Sfântul Sinod, la propunerea Preafericitului PărintePatriarh Daniel, şi anume �Anul comemorativ-omagial al SfântuluiVasile cel Mare şi al celorlalţi Sfinţi capadocieni�. Este de mareînsemnătate pentru toţi slujitorii şi credincioşii noştri cunoaştereavieţilor Sfinţilor capadocieni şi, mai ales, urmarea după râvnă şi

Page 12: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

12

putere a exemplelor lor, îndemnuri pentru viaţa noastră de zi cuzi. De remarcat hărnicia, promptitudinea şi responsabilitatea echi-pei misionare eparhiale, condusă de pc. arhim. Daniil Oltean, vica-rul Sfintei Episcopii, în adunarea vieţilor Sfinţilor capadocieni,întâia oară publicate într-o lucrare sintetică pentru binele credin-cioşilor noştri.

Cel mai semnificativ act din viaţa bisericească la Dunărea deJos în anul 2008 este aprobarea Sfântului Sinod, la solicitareaeparhială, a înscrierii în calendarul Bisericii Ortodoxe Româneşi proclamării solemne a cinstirii Sfântului Atanasie, PatriarhulConstantinopolului, păstor şi al creştinilor de la Dunăre timp de12 ani, în vremea lui Vasile Lupu, cu reşedinţa în municipiul Galaţi,la Mănăstirea Sf. Nicolae.

Alt eveniment major în viaţa duhovnicească l-a constituitpelerinajul cu sfintele moaşte ale Sfântului Sofronie, PatriarhulIerusalimului, din Corint la Galaţi, cu prilejul sărbătorilor Sfân-tului Apostol Andrei. S-a redescoperit prin acest act misionar, sfântşi sfinţitor, un mare apărător al credinţei ortodoxe din veacul alVII-lea, un promotor al vieţii liturgice şi un hagiograf de mareînsemnătate pentru întreaga Biserică a lui Hristos. Prezentareareperelor vieţii, sfinţeniei şi lucrării sale mântuitoare este un maredar pentru sufletele şi pentru viaţa noastră.

Capitolul al II-lea, �Viaţa parohială astăzi�, se constituie într-obine-venită sinteză retrospectivă a slujirii în parohiile şi mănăstirilenoastre în anul închinat de Sfântul Sinod Sfintei Scripturi şi SfinteiLiturghii. Cei ce s-au remarcat cu mult zel pastoral, liturgic şimisionar ne fac bucuria prezentării unor interesante mărturii decare trebuie să ţinem cu toţii seamă, căci sunt experienţe pastorale�de la preoţi adunate şi iarăşi la preoţi date�.

Capitolul al III-lea ne familiarizează cu aspecte necesare decunoscut din viaţa ortodoxiei şi a Bisericii Ortodoxe Române, că-reia aparţinem.

Page 13: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

13

Capitolul al IV-lea ne oferă o prezentare detaliată, retrospec-tivă şi de perspectivă din toată slujirea bisericească în eparhie înanul ce s-a încheiat, în pregătirea şedinţelor forurilor delibera-tive, Consiliul şi Adunarea eparhiale. Este o fericită îmbinare aexemplelor sfinte din primele capitole cu viaţa din comunităţilenoastre bisericeşti, cu rezultatele făptuirilor înţelepte, binefăcă-toare multora şi pilduitoare pentru lumea noastră în căutarea deremedii la criza morală şi cea economică.

Pentru toate cele îmbuchetate în acest volum, este fireascămulţumirea adusă Preasfintei Treimi şi Sfintei noastre Biserici,care prin Sfântul Sinod, prezidat de Preafericitul nostru PărintePatriarh Daniel, ne inspiră, ne ajută şi ne încurajează în lucrareapastoral-misionară. Din aceeaşi mulţumire izvorăşte şi recunoştin-ţa faţă de lucrătorii binelui şi faţă de binefăcătorii noştri de peplan local, parohial, protopopesc, mănăstiresc, eparhial, zonal şinaţional.

La toţi, cinstire şi mărturia iubirii pentru devotamentul şi jert-felnicia oferite pe altarul Domnului şi al aproapelui nostru. Binecu-vântare primitorilor mesajului din interiorul faptelor. Încurajaretuturor slujitorilor vieţii comunitare. Şi preţuire devotaţilor noştrislujitori de la Centrul Eparhial, care s-au ostenit şi cu publicareaacestei frumoase cărţi.

� Casian,Episcopul Dunării de Jos

Page 14: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

14

Page 15: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

15

I.SFINŢII: PRIETENI

AI LUI DUMNEZEU

ŞI CĂLĂUZITORI AI OAMENILOR

Page 16: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

16

Page 17: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

17

RUGĂCIUNE A MARELUI VASILELA CEASUL AL ŞASELEA

Dumnezeule şi Doamne al puterilor şiZiditor a toată făptura, Care, pentru milos-tivirea milei Tale celei neasemănate, peUnul-Născut Fiul Tău, pe Domnul nostruIisus Hristos, L-ai trimis spre mântuireaneamului nostru şi, prin cinstită Crucea Lui,zapisul păcatelor noastre l-ai rupt şi ai biruitîntru Dânsul stăpâniile şi puterile întune-ricului; Însuţi Stăpâne, Iubitorule de oameni,primeşte aceste rugăciuni de mulţumire şi decerere ale noastre, ale păcătoşilor, şi ne izbă-veşte pe noi de toată căderea în păcat cea detot pierzătoare şi întunecată şi de toţi vrăj-maşii văzuţi şi nevăzuţi, care caută să ne facărău. Pătrunde cu frica Ta trupurile noastreşi nu pleca inimile noastre spre cuvinte saugânduri rele, ci, cu dorirea Ta, hrăneşte su-fletele noastre. Ca, spre Tine totdeauna cău-tând şi cu lumina cea de la Tine povăţuiţifiind, la Tine, Lumina cea neapropiată şi pu-rurea fiitoare privind, neîncetată mărturisireşi mulţumire Ţie să înălţăm, Tatălui celui fărăde început, împreună Unuia-Născut FiuluiTău şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţăfăcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi învecii vecilor. Amin.

Page 18: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

18

RUGĂCIUNE A MARELUI VASILELA CEASUL AL NOUĂLEA

Stăpâne Doamne, Iisuse Hristoase,Dumnezeul nostru, Cel ce îndelung ai răbdatpentru greşelile noastre şi până la acest ceasde acum ne-ai adus pe noi, întru care, pelemnul cel de viaţă făcător fiind răstignit,tâlharului celui bine-cunoscător intrarea înrai i-ai făcut şi cu moartea pe moarte ai sfă-râmat, curăţeşte-ne pe noi, păcătoşii şi ne-vrednicii robii Tăi, că am greşit şi fărădelegiam făcut şi nu suntem vrednici să ridicămochii noştri şi să privim la înălţimea cerului,pentru că am lăsat calea dreptăţii Tale şi amumblat în voile inimii noastre; ci ne rugămneasemănatei bunătăţii Tale, iartă-ne pe noi,Doamne, după mulţimea milei Tale, şi nemântuieşte pentru sfânt numele Tău, că s-austins întru deşertăciuni zilele noastre. Scoa-te-ne din mâna potrivnicului, iartă nouă pă-catele noastre şi omoară gândul nostru celtrupesc. Ca, lepădând pe omul cel vechi, întrucel nou să ne îmbrăcăm şi Ţie să vieţuim,Stăpânului nostru şi Făcătorului de bine. Şiaşa, urmând poruncile Tale, la odihna ceaveşnică să ajungem, unde este locaşul tuturorcelor ce se veselesc. Că Tu eşti cu adevăratveselia cea adevărată şi bucuria celor ce Te

Page 19: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

19

iubesc, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţieslavă înălţăm, împreună cu Părintele Tău celfără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şide viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi purureaşi în vecii vecilor. Amin.

Page 20: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

20

Page 21: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

21

2009 - ANUL COMEMORATIV-OMAGIALAL SFÂNTULUI VASILE CEL MARE

ŞI AL CELORLALŢI SFINŢICAPADOCIENI

Luând act de Hotărârea Sfântului Sinod nr. 7290/2008, pri-vitoare la proclamarea anului 2009 ca �An comemorativ-omagialal Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareii Capadociei(�379) şi al celorlalţi Sfinţi capadocieni�, Preasfinţitul EpiscopCasian al Dunării de Jos a iniţiat, la nivelul Centrului Eparhial,identificarea şi selectarea vieţilor Sfinţilor capadocieni prăznuiţiîn acest an, prin utilizarea principalelor surse hagiografice existente.

Iniţiativa s-a concretizat, până la data publicării prezentuluivolum, în întocmirea unei liste de 105 Sfinţi capadocieni reprezen-tativi, cuprinzând cu precădere sfinţii a căror viaţă este accesibilăcredincioşilor, în limba română, grupaţi la 60 de date de prăznuireîn calendarul Bisericii Ortodoxe. O cercetare de suprafaţă a dus laidentificarea a peste 200 de sfinţi în acest sinaxar de suflet.

Publicarea prezentului material, realizat prin preluarea sau pre-lucrarea surselor indicate, se doreşte a fi un îndemn spiritual adresatpreoţimii, cinului monahal şi tuturor credincioşilor chemaţi să pe-treacă anul 2009 împreună cu povăţuitorii noştri duhovniceşti, Sfin-ţii capadocieni*.

* La redactarea textelor prezentate în continuare au contribuit: arhim. DaniilOltean, vicar administrativ, conf. dr. Ionel Ene, directorul Departamentului teological Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, diac. drd. Sorin AlexandruCojocaru, profesor la Seminarul Teologic din Galaţi, conf. dr. Lucia Balint,dr. Gina Scarlat, drd. Adrian Ioniţă.

Page 22: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

22

1. SFÂNTUL VASILE CEL MARE(1 şi 30 ianuarie)

Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în anul 330 într-o familieevlavioasă din Cezareea Capadociei, având ca părinţi pe retorulVasile şi pe Emilia, mama acesteia din urmă fiind Macrina ceaBătrână, ucenica Sfântului Grigorie Taumaturgul - scriitor biseri-cesc şi mare admirator al lui Origen. A avut zece fraţi, dintre caretrei au ajuns episcopi şi cinci monahi. Alţi şase membri ai acesteifamilii de excepţie au intrat în rândul sfinţilor: Sfânta Macrina ceaBătrână, Sfânta Emilia, Sfântul Vasile - tatăl, Sfântul Grigorie alNyssei, Sfântul Petru al Sevastiei şi Sfânta Macrina cea Tânără.

Sfântul Vasile cel Mare a urmat şcoli la Cezareea Capadociei,Constantinopol şi Atena, unde l-a avut ca prieten şi coleg pe SfântulGrigorie de Nazianz. Viaţa lor studenţească e un model pentruteologii în formare, dat fiind că cei doi nu cunoşteau decât douădrumuri: al bisericii şi al şcolii.

În 355 revine în patria sa, unde a practicat pentru scurt timpretorica, însă la stăruinţele surorii sale, Macrina, îmbrăţişează mo-nahismul şi se dedică vieţii bisericeşti. Călătoreşte în Siria, Palesti-na, Egipt şi Mesopotamia pentru a cunoaşte monahismul. Se simteatras de organizarea chinovială şi va înfiinţa în Pont, pe malul râuluiIris, o mănăstire unde va îmbina cele trei elemente ale acestei vie-ţuiri: rugăciunea, munca şi studiul. Aici a scris Asceticele (Regu-lile monahale) şi a pus bazele Filocaliei (358), împreună cu Sfân-tul Grigorie Teologul.

În anul 364, episcopul Eusebiu îl hirotoneşte preot. În 368, cuocazia unei mari foamete, Sfântul Vasile a organizat asistenţasocială, împărţindu-şi averea săracilor. A fost ales episcop în 370,arătând un curaj demn de apreciat în lupta cu ereziarhii timpului,arienii, în relaţia cu împăratul arian Valens şi cu prefectul Modestus.S-a săvârşit din viaţă la anul 379.

Page 23: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

23

Activitatea sa ca ierarh a fost multiplă: a organizat un complexde asistenţă socială, numit Vasiliada; a îmbogăţit cultul divin cu oSfântă Liturghie; s-a implicat în împăcarea Bisericilor orientale,apelând la Sfântul Atanasie cel Mare şi la papa Damasus; a scris oimportantă operă teologică, alcătuită din lucrări dogmatice, exe-getice, moral-ascetice, liturgice, canonice, omilii, cuvântări şi epis-tole (J.P. Migne, PG 29-32). Prin tot ce a făcut şi a scris, SfântulVasile a fost un om de acţiune, un mare organizator, liturghisitor şipedagog.1

2. SFÂNTUL GRIGORIE CEL BĂTRÂNSAU DE NAZIANZ

(1 ianuarie)

Sfântul Grigorie cel Bătrân a fost tatăl Sfântului Grigorie Teolo-gul, iar ca stare socială a fost un aristocrat din regiunea Pontului.A fost ales episcop datorită marii lui evlavii creştine. Din omiliarostită la înmormântarea sa de către fiul său (Omilia 18), aflăm căs-a născut păgân şi nu a fost străin de o sectă puţin cunoscută,aceea a hypsistarienilor - de la hypsistos, �cel mai înalt� - termenliturgic care Îl desemna pe Dumnezeu şi era împărtăşită atât de iudei,cât şi de păgâni. Bătrânul Grigorie s-a convertit la creştinism în 325,influenţat de soţia sa, Nona, şi de trecerea prin Nazianz a unui grupde episcopi care se îndreptau spre Niceea, pentru a lua parte la lu-crările primului Sinod Ecumenic. La scurt timp după botez a devenitarhiereu, ocupându-se cu dragoste de păstoriţii lui şi trăind în evlaviepână la anul 374, când şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.2

1. Vieţile sfinţilor pe luna ianuarie, Ed. Episcopiei Romanului, 2001,p. 14-44; Mineiul pe ianuarie, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, p.19; Proloagele,Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, p. 390; pr. prof. dr. Ioan Gh. Coman,Patrologie, Sfânta Mănăstire Dervent, 1999, p. 111-114; A. Meredith, Capa-docienii, trad. pr. C. Jinga, Ed. Sofia, Bucureşti, 2008, p. 47-60.

2. A. Meredith, op. cit.

Page 24: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

24

3. SFÂNTUL MUCENIC GORDIE(3 ianuarie)

Sfântul Mucenic Gordie a fost din Cezareea Capadociei, ostaşde seamă şi bun creştin, trăind în zilele lui Licinius al Romei. Învremea aceea, pornindu-se prigoană împotriva creştinilor şi a Bise-ricii lui Hristos, casele creştinilor erau arse, copiii ucişi fără milă,temniţele gemeau de mulţimea creştinilor închişi, altarele dărâmateşi risipite, pustietăţile pline de izgoniţi.

Scârbit de atâta sălbăticie şi nemaiputând răbda să vadăîndrăzneala păgânilor şi defăimarea lui Hristos, Sfântul Gordie şi-alepădat cingătoarea ostăşească şi a fugit departe, în munţi, şi apetrecut cu fiarele. Viaţa aceasta în munte nu putea mulţumi pe unfost ostaş deprins cu lupta. Deci, aprinzându-se de dragoste faţăde Hristos şi luând îndrăzneală, a alergat din pustie în cetate,căutând lupta cu prigonitorii. Şi găsind bun prilej la marea săr-bătoare a zeului războiului, Marte, când se aduna mulţime multăde necredincioşi, Gordie a stat în mijlocul poporului şi, cu îndrăz-neală, a propovăduit pe Hristos, încât a întors tot poporul cu faţaspre sine. Deci, a poruncit împăratul, care era de faţă, să fie adusînaintea lui. Şi nevoind el să se lepede de Hristos, împăratul aporuncit de i s-a tăiat capul, la 3 ianuarie, anul Domnului 314.3

4. SFÂNTUL MUCENIC CARTERIE(8 ianuarie)

Sfântul Carterie a fost preot şi învăţător al creştinilor pe vremeaîmpăratului Diocleţian şi a cârmuitorului Urban din Cezareea Ca-padociei, unde a zidit o biserică şi, adunând acolo mulţime decreştini, îi învăţa să cinstească pe Hristos ca Dumnezeu Adevăratşi, afară de El, să nu cunoască alt dumnezeu. Fiind pârât cârmuito-

3. Vieţile sfinţilor pe luna ianuarie, p. 68-73; Mineiul pe ianuarie, p. 53;Proloagele, p. 402.

Page 25: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

25

rului pentru această învăţătură, s-a ascuns. Iar Domnul i S-a arătatşi i-a zis: �Carterie, du-te şi te arată la cei ce te caută şi Eu voi ficu tine, că trebuie să pătimeşti mult pentru numele Meu şi mulţiau să creadă şi să se mântuiască prin tine�.

Atunci sfântul, plin de bucurie şi mulţumind lui Dumnezeu,s-a dat pe faţă. Întâi a fost închis, apoi l-au dus înaintea cârmuito-rului care i-a poruncit să jertfească zeului Serapis. Sfântul, prinrugăciunea lui surpând acest idol, a fost supus la felurite chinuri,dar prin arătarea unui înger, a biruit toate chinurile. A fost supusdin nou la şi mai grele chinuri şi aruncat în închisoare. După ce s-aînnoptat, iarăşi i S-a arătat Domnul, l-a însănătoşit şi l-a scos afarăprin uşile încuiate. Pentru aceasta, mulţi necredincioşi văzându-lsănătos, mergeau, se botezau de la el şi se vindecau de bolile lor.De aceea, iarăşi a fost chinuit, cu şi mai multă sălbăticie. Şi aşaşi-a dat viteazul mucenic sufletul în mâinile lui Dumnezeu.4

5. SFÂNTUL PETRU DE SEVASTIA(9 ianuarie)

Sfântul Petru a fost fratele Sfântului Vasile cel Mare, al luiGrigorie de Nyssa şi al Sfintei Macrina cea Tânără. S-a născut înanul 340, fiind crescut şi educat de mama sa, Emilia, şi sora sa,Macrina. Renunţând la studiul ştiinţelor profane, se dedică vieţiiascetice. În anul 362 i-a urmat Sfântului Vasile, preluând condu-cerea aşezământului religios de lângă râul Iris. În 370 a fost hirotonitpreot de către fratele său, Vasile, iar în 380 a fost ales episcop deSevastia. A luptat, împreună cu fraţii săi, împotriva ereziei arieneşi a contribuit activ la consolidarea credinţei ortodoxe în sufletelepăstoriţilor săi.5

4. Mineiul pe ianuarie, p. 167.5. F.G. Holweck, A Biographical Dictionary of the Saints, Herder Book,

London, 1924, p. 792.

Page 26: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

26

6. SFÂNTUL GRIGORIE DE NYSSA(10 ianuarie)

Sfântul Grigorie s-a născut în anul 335 în Cezareea Capadociei,ca frate mai mic al Sfântului Vasile cel Mare. A primit educaţiecreştină din familie, îndeosebi de la sora sa, Macrina, şi de la fratelesău, Vasile. În urma studiilor făcute, a devenit profesor de retoricăşi s-a căsătorit cu Teosevia, dar după moartea soţiei, la îndemnurileSfinţilor Vasile şi Grigorie, s-a retras în mănăstirea întemeiată defratele său pe malul râului Iris, în Pont, unde a rămas 10 ani, pânăîn 371, când Sfântul Vasile l-a ales episcop al Nyssei. Nu s-a ridicatla exigenţele fratelui său, fiind un administrator şi un diplomatmai puţin iscusit, pentru că era înclinat mai mult spre latura contem-plativă a vieţii creştine şi către scris. S-a implicat însă în disputelecu arienii care au reuşit să-l depună din treaptă într-un sinod lo-cal, la Nyssa, în 376. A fost trimis de părinţii Sinodului din Antio-hia (379) ca inspector bisericesc în Pont, Palestina şi Arabia,pentru a împăca bisericile tulburate de arieni, săvârşindu-se cupace la anul 396.

Sfântul Grigorie a fost una din cele mai autorizate voci aleortodoxiei, cultura teologică şi talentul oratoric fiindu-i apreciatedeplin la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol (381),unde a fost numit �stâlp al ortodoxiei� pentru contribuţia sa lapnevmatologia creştină. A scris numeroase comentarii scripturis-tice, lucrări dogmatice, polemice, ascetice, morale şi epistole (J.P.Migne, PG 44-46). A sistematizat elementele teologiei de până lael, dând formule sau demonstraţii filosofice unor adevăruri de cre-dinţă. Mistica sa a fost influenţată de cea filoniană, de neoplatonism,de Clement Alexandrinul şi de Origen, dar, la rândul său, a influen-ţat mari părinţi şi teologi creştini.6

6. Vieţile sfinţilor pe luna ianuarie, p. 172-173; Mineiul pe ianuarie, p. 189;Proloagele, p. 419-420; I. Gh. Coman, op. cit., p. 114-119.

Page 27: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

27

7. SFÂNTA TEOSEVIA(10 ianuarie)

Sfânta Teosevia a fost soţia Sfântului Grigorie de Nyssa, desprecare acesta scria că a fost �cu adevărat, sfântă şi cu adevărat, soţiede preot�. A trăit ca o adevărată soţie creştină, devotându-se cuardoare împlinirii preceptelor creştine. Este un model de trăire însfinţenie, în cadrul căsătoriei.7

8. SFÂNTUL TEODOSIE CEL MARE(11 ianuarie)

Cuviosul părinte Teodosie era din satul Mogarisos, din Capado-cia. Tatăl său se numea Proeresie, iar mama sa, Evloghia, şi erauamândoi credincioşi şi cucernici. Teodosie, intrând în viaţa călugă-rească, a pornit spre Ierusalim, când se adunase la Calcedon Sinodulal IV-lea Ecumenic, la 451. Şi trecând prin Antiohia, s-a dus lamarele Simeon Stâlpnicul, de la care a deprins înclinarea spre viaţacea îmbunătăţită şi care i-a prorocit că va fi păstor peste multe oicuvântătoare. Apoi a sihăstrit lângă un oarecare Longhin, în jurulIerusalimului, iar mai târziu s-a dus într-un munte, unde era o peşte-ră şi acolo a petrecut viaţă aleasă, ajungând la atâta înfrânare, încâttimp de 50 de ani n-a gustat pâine, ci numai ierburi şi roade definic. Rugăciunea lui era neîncetată şi lacrimile de pe obraz nu i seuscau niciodată. În jurul lui s-au strâns ucenici mulţi, care îi ascultaupoveţele şi-i urmau viaţa. A făcut şi minuni. Şi făcându-se dascălal multor ucenici, a adormit întru Domnul.8

7. I. Gh. Coman, op. cit., p. 114.8. Vieţile sfinţilor pe luna ianuarie, p. 193-210; Mineiul pe ianuarie, p. 202;

Proloagele, p. 421-422.

Page 28: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

28

9. SFÂNTA MUCENIŢĂ NINA,LUMINĂTOAREA GEORGIEI

(14 ianuarie)

Sfânta Nina s-a născut în Colastra, în Capadocia, din părinţibine-credincioşi, Zabulon şi Suzana, pe la anul 268, fiind ruda ceamai apropiată a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Când a împlinit12 ani, părinţii şi-au vândut moşiile şi au plecat la Ierusalim. Aici,Zabulon hotărăşte, cu binecuvântarea patriarhului Iuvenalie, să pe-treacă tot restul vieţii în pustie, iar soţia sa, Suzana, a primit misiu-nea de a se ocupa de surorile sărace de la Sfântul Mormânt. Nina afost încredinţată stareţei Niofora, armeancă din oraşul Dvini, subîndrumarea căreia a petrecut 12 ani.

În urma discuţiilor duhovniceşti avute cu stareţa sa, Nina aflândcă hitonul necusut al Mântuitorului Hristos, despre care tradiţiaspune că a fost ţesut de Maica Domnului, a revenit după tragereala sorţi locuitorilor unui oraş din Georgia de astăzi, s-a rugat MaiciiDomnului să o ajute să meargă acolo pentru a i se închina. Primeşteîn vis încredinţarea Maicii Domnului, iar ca semn de întărire, ocruce împletită din viţa-de-vie crescută în apropierea chiliei sale.Pleacă din Ierusalim la Roma unde a cunoscut-o pe Ripsimia, ofecioară de neam împărătesc, şi pe stareţa ei, Gayana. Diocleţian,vrând să se căsătorească cu Ripsimia, datorită marii ei frumuseţi,aceasta împreună cu surorile din mânăstire au părăsit în taină Roma,refugiindu-se împreună cu Nina în Armenia. Primind de la Diocle-ţian o scrisoare în care i se cerea să le caute pe fecioarele fugare,Tiridat, regele Armeniei, cumplit prigonitor al creştinilor, le-a găsit,dar a hotărât să se căsătorească el cu Ripsimia. Aceasta însă, refu-zându-l, a fost chinuită şi ucisă de el. La fel au fot ucise şi însoţitoa-rele ei, care veniseră să-i îngroape trupul.

Sfânta Nina a scăpat într-o ascunzătoare şi a plecat apoi spreţinuturile Georgiei. Întâlnind pe rabinul comunităţii evreieşti deaici, acesta i-a cerut să-i vorbească despre Hristos. Sfânta Nina i-adescoperit tainele Sfintelor Evanghelii şi în scurt timp a crezut, cu

Page 29: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

29

toată familia sa. Apoi li s-au alăturat şi alţi ucenici. Domnul Hristosa înfăptuit multe minuni prin Sfânta Nina, vindecări şi convertirila creştinism. A propovăduit Evanghelia timp de trei ani, săvâr-şindu-se din viaţă în anul 335 şi fiind cinstită ca sfântă şi apostolal georgienilor9 .

10. SFINŢII MUCENICIELEVSIP, MELEVPSIP, SELEPSIP,

NEONILA, NEON, TURBON ŞI IONILA(16 ianuarie)

Sfinţii Elevsip, Melevsip şi Selepsip, originari din Galia, au trăitîn timpul împăratului Marcus Aurelius (161-180), numit şi Anto-ninus. Au fost la început păgâni, dar prin purtarea de grijă a luiDumnezeu, au primit botezul creştin de la câţiva preoţi misionari,ucenici ai Sfântului Policarp al Smirnei. Bunica lor, Neonila, de locdin Capadocia, era creştină şi a contribuit la încreştinarea nepoţilorei, prin cuvinte pline de duh şi blânde îndemnuri la viaţa cea nouă şimântuitoare. Ajunşi creştini, şi-au trimis slujitorii să sfărâme statuiazeiţei Nemesis, la care până atunci se închinaseră, ei distrugând toţiidolii aflaţi în casa lor. Acest fapt a mâniat cumplit poporul idolatruşi preoţii săi, care i-au ameninţat cu moartea. Înainte de a fi judecaţi,a fost chemată bunica lor, Neonila, care a fost îndemnată să spunănepoţilor săi că unica lor şansă de a trăi este lepădarea de Hristos.

Auzind cei trei nepoţi aceasta, s-au aprins cu dumnezeiascărâvnă spre mărturisirea lui Hristos, suportând, pentru curajul lor,nenumărate chinuri. Dar ei, întăriţi de puterea lui Hristos, îşi băteaujoc de judecătorii păgâni. Păgânii au aprins un foc uriaş în carei-au aruncat pe cei trei, dar ei, rămânând nevătămaţi, cântau laudelui Dumnezeu. Cuprinşi de neputincioasă furie, judecătorii au

9. Sfânta Nina cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Georgiei, trad. deM. Caşu, Ed. Sofia / Cartea ortodoxă, Bucureşti, 2006, p. 17-44.

Page 30: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

30

poruncit să se aprindă un foc şi mai mare, dar cu cât se înălţa văpaia,cu atât mai mare era slava sfinţilor. După aceasta, cei trei sfinţivăzând înaintea lor cetele sfinţilor îngeri stând gata a le lua şi a leduce sufletele la cer, şi-au plecat genunchii şi rugându-se împreunăşi-au dat sfintele lor suflete. Trupurile lor au fost îngropate în afaracetăţii, în Urvat, iar mai târziu s-a ridicat o biserică în numele lor,unde multe tămăduiri şi minuni se făceau.

În timp ce sfinţii pătimeau, o femeie, Ionila, nepăsându-i desoţul şi copilul ei, a mărturisit că şi ea este creştină, însă îndatăpoporul a dus-o împreună cu Neonila la Urvat, tăindu-le capul. Iarun oarecare Neon, care a privit la nevoinţele sfinţilor şi a scrispătimirea lor, dând cartea unui oarecare Turbon, a mărturisit peHristos pe faţă. Şi atât de mult l-au bătut, încât sfântul şi-a datsufletul său în mâinile Domnului. Dar şi Turbon urmând sfinţilorrăbdători de chinuri, nu după multă vreme, prin cale mucenicească,a trecut la viaţa veşnică.10

11. SFÂNTUL GRIGORIE TEOLOGUL(19, 25 şi 30 ianuarie)

Sfântul Grigorie Teologul s-a născut în localitatea Nazianz dinCapadocia, către anul 328. Se trăgea din părinţi de bun neam şidrepţi, Grigorie şi Nona, şi a trăit în timpul împărăţiei lui Valens(364-378) şi Teodosie cel Mare (379-395). SfântuI Grigorie a stu-diat la cele mai de seamă şcoli din vremea sa: la Cezareea Capa-dociei, unde s-a împrietenit cu Sfântul Vasilie, Cezareea Palestinei,Alexandria şi Atena, şcoala cea mai vestită atunci, unde a şi fostrugat să rămână ca dascăl. A revenit în Capadocia lângă tatăl săubătrân, care l-a sfinţit, fără voia lui, preot. Vrând să-l sfinţească şiepiscop în locul său, Sfântul Grigorie a fugit în pustie lângă Sfântul

10. Vieţile sfinţilor pe luna ianuarie, p. 294-302; Mineiul pe ianuarie,p. 249; A. Holweck, op. cit., p. 930.

Page 31: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

31

Vasile, prietenul său, de unde peste o vreme s-a întors, chematfiind cu insistenţă de tatăl său, ajuns acum la neputinţă. A fostsfinţit episcop mai târziu de Sfântul Vasile, pentru cetatea Sasima,tot fără voia lui. Era un cuvântător înnăscut. Iubea viaţa duhovni-cească, poezia creştină şi teologia.

Când Biserica din Constantinopol a fost ameninţată de rătăcireaariană, Sfântul Grigorie a fost chemat de puţinii drept-credincioşidin cetate să le fie păstor şi a primit. I-a adunat pe credincioşiîntr-o bisericuţă mărginaşă, deschisă chiar în casa uneia din rudelesale, şi pe care a numit-o �Biserica Învierii�. Aici a rostit el celecinci cuvântări teologice vestite, care i-au adus faima de �marecuvântător al lui Dumnezeu�, pentru că interpretau într-un modaccesibil dreapta învăţătură despre Sfânta Treime. Şi pe mulţi i-aîntors la dreapta-credinţă.

A fost pentru scurt timp patriarh al Constantinopolului, iar lacel de-al doilea Sinod Ecumenic din 381, ţinut pe vremea împăra-tului Teodosie, Sfântul Grigorie a adus multe dovezi contra greşi-telor învăţături ce tulburau atunci Biserica. Din cauza unor neînţe-legeri, în scurtă vreme, sfântul a părăsit scaunul patriarhal retrăgân-du-se în singurătate, unde până la sfârşitul vieţii sale a alcătuitmulte scrieri şi poeme de viaţă duhovnicească şi teologie.

Opera sa teologică (J.P. Migne, PG 35-38) este plină de profun-zimi spirituale şi cuprinde lucrări dogmatice, cuvântări şi poeme.S-a mutat la Domnul la 25 ianuarie, probabil, în anul 389.11

12. SFÂNTUL BRETANION AL TOMISULUI(25 ianuarie)

Sfântul Bretanion era originar din Capadocia şi, probabil,ucenic al Sfântului Vasile cel Mare. El a fost numit episcop al

11. Vieţile sfinţilor pe luna ianuarie, p. 552-569; Mineiul pe ianuarie, p.376;Proloagele, p. 460 ; I. Gh. Coman, op. cit., p. 120-124.

Page 32: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

32

Tomisului în jurul anului 360. Printr-o mărturie a istoricului biseri-cesc Sozomen, cunoaştem un episod elocvent pentru bărbăţia şiînţelepciunea acestui ierarh al Bisericii. Astfel, împăratul Valens,care era un aprig susţinător al ereziei ariene, a venit la Tomis, dupăîncheierea unei campanii războinice împotriva goţilor (369), şi in-trând în catedrala episcopală a oraşului, a încercat să-l înduplecepe episcop să îmbrăţişeze credinţa rătăcită a arienilor, prin partici-parea la Sfintele Taine alături de credincioşii arieni. Episcopul arefuzat însă, invocând hotărârile Sinodului I Ecumenic de la Niceea(325), care condamnase arianismul, şi a părăsit biserica episcopală,mutându-se într-o altă biserică împreună cu credincioşii ortodocşi.

Împăratul s-a mâniat foarte pe episcop şi a încercat să-l alungepe acesta în exil, dar în cele din urmă nu a luat nicio măsură, te-mându-se de răscularea credincioşilor tomitani, al căror păstor eraBretanion, căci aceşti credincioşi aveau un rol important în apărareagraniţelor imperiului de năvălirile barbare.

Alte ştiri despre viaţa şi activitatea ierarhului de Tomis le putemafla tot de la istoricii vremii. Se pare că Sfântul Bretanion a avutun rol important în redactarea şi trimiterea documentelor cu privirela transferarea sfintelor moaşte ale Sfântului Sava Gotul în Capado-cia, la cererea Sfântului Vasile cel Mare. Acest fapt se desprindemai cu seamă din Scrisoarea nr. 165 a Sfântului Vasile cel Marecătre Bretanion, în care se arată că destinatarul acestei scrisori estevrednic de laudă datorită luptei sale pentru apărarea credinţei or-todoxe, în acelaşi timp, Sfântul Vasile şi mulţumind pentru ajutoruldat de Bretanion cu privire la mutarea sfintelor moaşte în Capadocia.

Totodată, o altă epistolă a Sfântului Vasile cel Mare sugereazăfaptul că Bretanion este cel care ar fi redactat actul martiric alSfântului Sava Gotul. Din păcate însă, nu s-au păstrat scrisorile derăspuns ale episcopului Bretanion către Sfântul Vasile cel Mare,ca să ne putem da seama mai bine de calităţile acestui ierarh de laTomis. Cert este însă faptul că Bretanion a condus biserica Tomisu-lui până aproape de anul 381, când s-a mutat către Domnul, în

Page 33: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

33

ziua de 25 ianuarie. Credincioşii eparhiei l-au păstrat pe acest sfântepiscop în amintirea şi dragostea lor, sărbătorindu-l în fiecare ancu mare evlavie.12

13. SFÂNTUL MUCENIC AGATODOR(2 februarie)

Sfântul Agatodor, pe când era tânăr, a fost dus la stăpânitorulcetăţii Tiana unde, mărturisind pe Hristos, a fost chinuit în multechipuri. În timpul chinurilor, sfântul şi-a dat sufletul în mâinile luiDumnezeu.13

14. SFÂNTUL MUCENIC VLASIE BOUARUL(3 februarie)

Sfântul Vlasie era din Cezareea Capadociei, fiu de părinţi foartebogaţi, de pe urma mulţimii vitelor ce aveau. Ei dădeau însă cuîmbelşugare milostenie la săraci. Când elinii au pornit prigoanăasupra creştinilor, au căutat pe acest fericit Vlasie şi nu l-au aflat,cu toate că l-au căutat şi prin pustietăţi şi prin văi. Iar viteazulmucenic al lui Hristos aflând despre aceasta, singur s-a dat pe sineîn mâinile prigonitorilor săi cu atâta bucurie, ca şi când ar fi fostchemat la masa împărătească. Deci, mergînd la judecată şi întrebatfiind de ighemon, şi-a arătat numele, credinţa şi ocupaţia sa; îndatăa fost întins şi bătut cu vine crude. Dar Dumnezeu i-a uşurat durerileşi i-a vindecat rănile. Această minune văzând-o, ighemonul a so-cotit-o drept farmece. Pentru aceasta l-a aruncat într-un cazan cuapă care fierbea în clocot, poruncind ca să fie ţinut într-însul cincizile. Dar îngerii lui Dumnezeu pogorându-se îndemnau pe mucenic

12.Vieţile sfinţilor pe luna ianuarie, p. 569-570; Sfinţi români şi apărătoriai legii strămoşeşti, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 160-165.

13. Mineiul pe februarie, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 27.

Page 34: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

34

să nu se teamă şi au împrăştiat focul şi vătămarea lui. După cincizile, venind ostaşii ca să scoată pe sfânt din cazan şi văzându-l viuşi cântând împreună cu îngerii, îndată au mărturisit şi aceştia cre-dinţa creştină. Lucrul acesta aflându-l, ighemonul a trimis pe alţiostaşi ca să-l scoată din cazan, dar şi aceia mergând, au mărturisit,de asemenea, credinţa creştină.

Mai în urmă s-a dus însuşi ighemonul şi văzând pe sfânt încazan şi socotind că apa era rece, a poruncit ca să-i scoată apă deacolo ca să-şi spele faţa; iar aceasta făcând, îndată a orbit şi şi-adat sufletul. Iar mucenicul lui Hristos, cu apa aceea, pe toţi ostaşiice crezuseră i-a botezat în numele Sfintei Treimi. Apoi, ducându-sela staulul vitelor sale, a povăţuit pe mama sa şi pe rudele sale săfacă cele ce se cuveneau spre mântuirea lor. Apoi şi-a dat sufletulîn mâinile lui Dumnezeu. Iar cei ce s-au întâmplat de faţă la fericitulsău sfârşit au îngropat sfântul său trup în acelaşi loc; iar toiagulsău a odrăslit lângă jertfelnicul de acolo şi făcându-se copac mare,umbrea acest jertfelnic.14

15. SFÂNTA MUCENIŢĂ DOROTEEAŞI SFÂNTUL MUCENIC TEOFIL

(6 februarie)

Sfânta Doroteea s-a născut în Cezareea Capadociei, mărturisindpe Hristos în timpul unei prigoane din timpul împăratului Diocleţian(284-305). A rezistat tuturor ameninţărilor unui prigonitor păgân,Saprichie; acesta a trimis-o la două femei - Hristina şi Calista -care renunţaseră la creştinism de frica chinurilor şi trăiau în desfrâu,cu gândul de a o determina să se lepede de Hristos. Însă, se întâmplăinvers, cele două femei revenind la credinţa creştină. Aprins demânie, Saprichie le ucide pe cele două, aruncându-le într-un vascu smoală încinsă.

14. Mineiul pe februarie, p. 36.

Page 35: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

35

În timp ce Doroteea Îl mărturisea pe Hristos plină de bucurie,un dascăl păgân, numit Teofil, auzind-o i-a cerut ironic să-i trimităşi lui mere şi flori de trandafiri din grădina raiului. Abia după ceSfânta Doroteea este ucisă cu sabia, s-a împlinit şi făgăduinţa eicu privire la cererea lui Teofil, încât acesta, înmărmurit la vedereacelor cerute, s-a lepădat pe dată de vechea lui credinţă şi a îmbrăţişatcreştinismul. Atât de mult l-a impresionat minunea, încât s-a dusla cel ce o trimisese pe Doroteea la moarte, mărturisindu-i schimba-rea credinţei lui, fapt care în cele din urmă i-a atras acelaşi sfârşit.15

16. SFÂNTUL CUVIOS ZENON(10 februarie)

Cuviosul părintele nostru Zenon era de neam din CezareeaCapadociei, fiu de părinţi bogaţi şi vestiţi. Făcea parte dintre ostaşiicare duceau cu cea mai mare grabă scrisorile împărăteşti. Dar în-ţelegând nestatornicia şi puţinătatea vieţii, a lepădat brâul cel os-tăşesc şi a intrat într-o peşteră, ca să-şi curăţească sufletul prinosteneli sihăstreşti. Nu avea nici sfeşnic, nici ladă, nici masă, niciaşternut. Aşternutul lui era o grămăjoară de fân, pusă peste pietre.Drept haină avea o rasă veche; hrana lui era o pâine pentru douăzile; iar apa şi-o aducea singur de departe. Prin asemenea osteneli,el a dobândit mult har de la Dumnezeu. Când isaurii au năvălitodată asupra locurilor acelora, au înjunghiat pe mulţi sihaştri, darel numai prin rugăciunea sa a întunecat vederile acelora. Dupăaceasta însă nu a mai trăit, căci ostenelile lui au luat sfârşit, mutân-du-se către cereştile lăcaşuri.16

15. Vieţile sfinţilor pe luna februarie, Ed. Episcopiei Romanului, 1999,p. 67-75; A. Holweck, op. cit., p. 294.

16. Mineiul pe februarie, p. 115.

Page 36: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

36

17. SFÂNTUL IERARH AGAPIT AL SINADELOR(18 februarie)

Sfântul Agapit a trăit pe vremea lui Diocleţian (284-305) şiMaximian (286-305; 306-308; 310) şi era de fel din Capadocia,fiu de părinţi creştini. Tânăr fiind, s-a dus la mănăstirea de acolo,în care se aflau ca la 1.000 de monahi. De la aceia culegând feluritebunătăţi, precum strânge albina polen din felurite flori, a ajuns unîncercat lucrător al poruncilor Domnului şi şi-a topit trupul cu postulşi cu privegherea şi cu înfrânarea de la toate. Pentru aceasta eraiubit şi admirat de toţi. El s-a arătat folositor în ascultările fraţilormănăstirii şi pe toţi monahii îi socotea şi îi numea stăpâni ai săi.Pentru aceasta s-a învrednicit a lua de la Dumnezeu darul minunilor.El vindeca nu numai bolile oamenilor, ci şi ale animalelor.

Împăratul Liciniu (308-324), aflând despre el că este tare latrup, l-a luat şi fără voie l-a încorporat în oastea lui. Dar sfântul şiacolo aflându-se, nu a părăsit nevoinţele pustniceşti; căci şi ostă-şeştile slujbe fără zăbavă le împlinea şi obişnuitele pustniceşti oste-neli urma.

Iar în vremea aceea, fiind chinuiţi cumplit pentru credinţa înHristos, Victorin şi Dorotei, Teodul şi Agripa, bunii biruitori muce-nici şi alţii mai mulţi, fericitul acesta Agapit, fiind doar rănit de osuliţă a scăpat, poate spre mântuirea mai multora. După ce a muritLiciniu şi s-a urcat pe tron marele Constantin (306-337), s-a în-tâmplat următorul lucru. O slugă vrednică a împăratului a fost cu-prinsă de un duh necurat şi chema numele Sfântului Agapit. Împă-ratul a adus pe sfânt la palat şi, îndată ce acesta a făcut rugăciune,a izgonit duhul necurat, iar sluga a dobândit vindecare. Sfântul n-acerut alt dar de la împărat, decât să fie slobozit din oştire şi să seducă la dorita lui linişte, iar împăratul i-a împlinit dorinţa. Şi în-torcându-se sfântul la liniştea sa, episcopul cetăţii Sinadelor a trimisde l-a chemat la sine şi l-a hirotonit preot; şi nu după multă vrememutându-se episcopul din viaţă, Sfântul Agapit, din voinţa dumne-zeiască şi cu alegerea preoţilor şi a întregului popor, a fost făcut

Page 37: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

37

episcop al cetăţii Sinadelor. Şi îndată ce a fost făcut arhiereu, sfântula făcut şi mai mari minuni, învrednicindu-se şi de dar prorocesc.Şi în chip plăcut lui Dumnezeu vieţuind, şi plin de zile făcându-se,s-a odihnit în Domnul.17

18. SFÂNTA CUVIOASĂ GORGONIA(23 februarie)

Fericita Gorgonia a fost sora mai mare a Sfântului GrigoreTeologul, care a primit, ca şi fratele ei, de la părinţi, un zel deosebitpentru credinţa creştină. S-a născut în anul 326 la Nazianz, darmereu a considerat că patria sa este Ierusalimul cel ceresc şi căadevărata nobleţe este asemănarea cu Dumnezeu. Din tinereţe asporit în podoaba virtuţilor şi, mai ales, în feciorie.

S-a căsătorit cu Alypios din Iconium şi a avut trei fiice; şi-adedicat viaţa lui Dumnezeu, luptând împreună cu soţul ei pentrudobândirea virtuţilor. Depărtându-şi privirea de orice spectacolînjositor, ţinându-şi urechile închise la vorbele deşarte, deschisăfiind numai cuvântului lui Dumnezeu, ea a transformat râsul nepo-trivit în veselie, luminându-şi faţa, iar limba ei nu a cunoscut decâtcuvintele de laudă către Dumnezeu. Spre deosebire de cele maimulte femei ale vremii sale, ea nu şi-a irosit timpul în deşertăciuni,dar nici nu s-a opus chemărilor venite de la Dumnezeu. Nu s-a pusîn slujba celor vremelnice, nici nu şi-a schimbat chipul său primitde la Dumnezeu, refuzând toate înfrumuseţările trecătoare şi de-şarte. Singurele podoabe care o înfrumuseţau erau cele ale sufletului.

Model de soţie creştină, ea a fost un sfătuitor înţelept al creşti-nilor în lume, pentru părinţi, prieteni şi străini. A avut o mare grijăpentru Biserica lui Dumnezeu, cinstind sfinţiţii slujitori şi a fostplină de milă şi apropiată faţă de cei deznădăjduiţi, deschizându-lelarg porţile casei.

17. Mineiul pe februarie, p. 181.

Page 38: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

38

A fost victima unui cumplit accident, fiind târâtă pe pământ olungă distanţă de trăsura sa răsturnată. A refuzat cu smerenie să-şiarate corpul strivit doctorului şi, punându-şi toată speranţa înDumnezeu, a fost miraculos vindecată. Altă dată, când suferea deo boală faţă de care medicii s-au arătat neputincioşi, a îngenuncheattoată noaptea în biserică, în faţa altarului, rugându-se lui Dumnezeucu lacrimi, ca femeia din Evanghelie care a scăldat cu lacrimi pi-cioarele Domnului, şi a fost iarăşi vindecată în chip minunat.

Când Sfânta Gorgonia a primit, într-un târziu, Sfântul Botez,nimic nu o mai atrăgea din această viaţă; se ruga lui Hristos întimpul întregii nopţi să ajungă la El. Într-o noapte de priveghere, avăzut ziua morţii sale. Împlineşte acum şi ultima misiune rămasă,botezul soţului, încheind şi lucrarea de ucenică a lui Hristos şiurmând astfel Apostolilor.

Sosind clipa plecării din lume şi fiind bolnavă, a adunat înjurul patului său părinţii şi prietenii pentru a le da ultimele sfaturidespre viaţa veşnică, după care a plecat să se alăture soborului desărbătoare a sfinţilor, murmurând în taină acest verset din psalmi:�Cu pace, aşa mă voi culca şi voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebiîntru nădejde m-ai aşezat�.18

19. SFINŢII MUCENICIEUTROPIU, CLEONIC ŞI VASILISC

(3 martie)

Sfinţii Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc au trăit pe vremea împăra-ţilor Diocleţian şi Maximian, fiind rudenii şi ostaşi împreună cuSfântul Teodor Tiron, iar cu neamul din Capadocia, Eutropiu şiCleonic erau fraţi între ei, iar Vasilisc era nepotul Sfântului Teodor.

18. Vieţile sfinţilor pe luna februarie, p. 273-279 ; Le Synaxaire. Vies deSaints de l�Église Orthodoxe, vol. III, Ed. To perivoli tis Panaghias, Tesalonic,1990, p. 206-208; A. Holweck, op. cit., p. 442.

Page 39: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

39

Şi fiind ei creştini cu credinţa, încă şi propovăduitori ai credinţei,au fost prinşi împreună cu Sfântul Teodor şi au rămas în temniţămultă vreme, după mucenicia lui.

Dar venind în Amasia Capadociei un alt dregător, Asclepiodot,acesta a luat seama celor închişi şi, chemaţi fiind, cei trei tineri ostaşicreştini s-au înfăţişat înaintea lui, mărturisindu-şi credinţa lor înHristos şi bucuria de a pătimi pentru El, batjocorind idolii şi pe ceice se închină lor. Şi dovedindu-se zadarnice toate încercăriledregătorului de a-i atrage cu vorba bună şi cu făgăduinţa înaltelordregătorii, Asclepiodot a dat poruncă aspră, să fie supuşi la grelechinuri. Drept aceea, Eutropiu, socotit dascălul vrăjitoriei pentruputerea cu care apăra credinţa, a fost mai întâi bătut peste gură şipeste tot trupul până la desfacerea cărnii de pe oase, apoi au turnatpeste ei găleţi de smoală topită şi din nou au fost aruncaţi în temniţă.

Fiind duşi apoi în capiştea lui Artemis ca, în faţa poporului, săaducă jertfă, idolul a căzut la pământ şi s-a sfărâmat în bucăţi, larugăciunea lor către Dumnezeu. Fiind învinuiţi de vrăjitorie, Eutro-piu şi Cleonic şi-au primit sfârşitul prin răstignire pe cruce, aseme-nea Mântuitorului. Cât despre Vasilisc, care se ruga să fie şi elrăstignit odată cu prietenii săi, Asclepiodot nevoind să-i dea aceastămângâiere l-a aruncat în temniţă şi abia mai târziu s-a mutat laDomnul, tăindu-i-se capul cu sabia.19

20. SFÂNTUL CHESARIE(9 martie)

Sfântul Chesarie s-a născut către 330 şi a fost fratele mai mical Sfântului Grigorie Teologul, împărtăşind cu el dragostea faţă devirtuţile creştine primite de la părinţi. Studiază împreună cu fratele

19. Vieţile sfinţilor pe luna martie, Ed. Episcopiei Romanului, 2001, p. 50-60;Mineiul pe martie, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2007, p. 29-30; Proloagele,p. 557-558.

Page 40: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

40

său în Cezareea Capadociei, Palestina şi Alexandria, unde se credecă i-ar fi cunoscut şi apreciat mult pe Sfinţii Antonie şi Atanasiecel Mare, dar spre deosebire de Grigorie, el este atras de ştiinţeleexacte. Studiază matematica, astronomia, filosofia şi retorica, pentrucă în final să se orienteze către medicină, pe care a înţeles-o ca pe oştiinţă a bolilor trupului, în strânsă legătură cu sufletul. A fost mediculîmpăraţilor Constanţiu (337-361) şi Iulian Apostatul (361-363), iarpe lângă profesia sa, i s-au mai încredinţat şi finanţele publice.

A mărturisit public credinţa în Hristos în timpul persecuţiilordeclanşate din ordinul lui Iulian, părăsind în cele din urmă Constan-tinopolul. A revenit la Nazianz, unde şi-a ajutat cu multă dragostesemenii încercaţi de felurite suferinţe. După moartea lui Iulian, seîntoarce în capitală sub domnia lui Valens (364-378), unde va ocupao funcţie în administraţia imperială, care-i va da prilejul să-i ajutepe cei aflaţi în nevoi.

Supravieţuind unui cutremur care a adus Niceea în ruină, Che-sarie renunţă la toate funcţiile lumeşti, pentru a se dedica lui Dumnezeu,după exemplul fratelui său. S-a botezat mai târziu şi s-a dăruit uneiaspre asceze. A lăsat prin testament întreaga avere oamenilor nevoiaşişi a trecut la Domnul la 10 martie 369, în stare de nevoinţă şi profundăevlavie creştinească, ocazie cu care Sfântul Grigorie Teologul a rostitun emoţionant panegiric în care îi îndemna pe creştini să renunţe ladeşertăciunea onorurilor trecătoare, în aşteptarea celor veşnice. Acestdiscurs a devenit un model de cinstire a asceţilor.20

21. SFÂNTUL CUVIOS IOAN(30 martie)

În regiunea Cibistra, de la poalele muntelui Taurus, din Capa-docia, în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian, este trimis

20. Le Synaxaire�, vol. III, p. 328-329; C. Verschaffel, Césaire de Nazianze(Saint), în Dictionnaire de Théologie Catholique, t. II, col. 2185-2186.

Page 41: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

41

guvernatorul Ponpeianus să împlinească ordinele de persecuţie acreştinilor. Auzind vestea, o văduvă pioasă, Iuliana, s-a ascuns cufiii ei, Ioan şi Tesmesia, pentru a-i putea educa în credinţa creştină.Când Ioan a împlinit 13 ani, a mers într-o zi singur la biserică,unde a întâlnit un străin care l-a convins să se retragă în deşert,pentru a duce o luptă ce-l va face egal cu îngerii. Ioan îşi ia ră-mas-bun de la mama sa, îşi face rugăciunea şi pleacă într-o regiunepustie şi aridă, care se întindea spre Armenia. După două zile, Ioanîntâlneşte un eremit egiptean, numit Farmutie, venit de o săptămânăpentru a învăţa regulile vieţii monastice.

Îndrumat de un înger, Ioan ajunge la un puţ sec, adânc de 50de metri, în care trăiau şerpi veninoşi şi alte vieţuitoare mici.Amintindu-şi de patriarhul Iosif, de profeţii Daniel, Ieremia şi Iona,care au trăit în grote prefigurând coborârea lui Hristos în iad, copilula făcut semnul crucii şi s-a aruncat cu încredere în fântână. Acestaa ajuns în adânc sprijinit de înger şi a început rugăciunea, în picioa-re, cu braţele ridicate, 40 de zile, fără a mânca sau a bea. Fiindînştiinţat de înger, Farmutie vine la Ioan să-i aducă hrană şi încearcăîn zadar să-l oprească de la această cale de asceză aspră. Văzândhotărârea tânărului, el îl sfătuieşte cum să se apere împotriva curse-lor Satanei şi să se înarmeze cu răbdare împotriva akediei.

Ademenitorul s-a prezentat după un an lui Farmutie sub chipulunui slujitor trimis de familia lui Ioan, pentru a-l găsi şi convinge pebătrân să-l înduplece pe Ioan să revină acasă, pentru alinarea întristăriimamei sale, spunându-i: �Nu vezi că toate luptele pe care le duciaici sunt oprite de lacrimile mamei tale?� Ioan însă, în timpul şederiilui în puţ, a primit de la Dumnezeu harul discernământului, în ciudavârstei fragede, astfel că i-a spus bătrânului că este înşelat.

Târziu, după această întâmplare, Satana s-a arătat din nousfântului sub forma mamei lui, apoi a surorii lui, încercând să-lînduioşeze cu mila şi lacrimile lor, dar Ioan din nou îi răspunde cudispreţ şi perseverează în rugăciune. Această luptă îngerească adurat 10 ani. Când a sosit timpul pentru el să se mute la Domnul,

Page 42: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

42

el istoriseşte viaţa sa lui Crisios, un sihastru din Licaonia trimis deDumnezeu pentru îngroparea sa, şi dându-şi sufletul lui Hristos, aadormit cu pace. Crisios a acoperit cu mantaua sa trupul sfântuluişi apoi capacul fântânii cu o piatră. Înainte de a pleca, a răsădit unvlăstar care s-a acoperit îndată cu fructe. Astfel, acest loc carealtădată era pustiu a devenit loc de pelerinaj, o oază de vindecarepentru oamenii din regiune.21

22. SFÂNTUL MUCENIC EVPSIHIE(9 aprilie)

Sfântul Mucenic Evpsihie a fost născut şi crescut în CezareeaCapadociei, din părinţi de bun neam şi cu dregătorie de patrician.A petrecut fără prihană anii tinereţilor lui, în întreaga înţelepciunecreştinească. El a dus o viaţă fără prihană şi s-a însoţit cu femeiedupă legea nunţii, pe vremea împărăţiei potrivnicului lui Dumnezeu,Iulian Apostatul. Încă până a nu se sfârşi ospăţul nunţii, a arătatpentru Hristos-Dumnezeu mare râvnă şi dragoste. Şi era în cetateaaceea o capişte a unui idol necurat, care se numea �Tihis�, adicănoroc. Capiştea aceea era vestită, pentru că împăratul Iulian întoate zilele îşi aducea necuratele sale jertfe când mergea în Ce-zareea.

Iar când se săvârşea nunta lui Evpsihie, s-a întâmplat atuncide era şi praznicul necuratului idol. Şi văzând Sfântul Evpsihie peelini, care atunci erau mulţi în Cezareea, că mergeau să aducă jertfeîn capiştea lor, s-a aprins cu râvna pentru Domnul. Luând cu sinemulţime de creştini, s-au dus şi au sfărâmat idolii şi capiştea ido-lească au dărâmat-o până în temelie. Şi îndată, elinii aceia au în-ştiinţat pe împăratul Iulian. Iar Sfântul Evpsihie, ştiind pătimirilecele ce erau să-i vină lui pentru aceea, a împărţit săracilor averea

21. Vieţile sfinţilor pe luna martie, p. 414-415; Le Synaxaire�, vol. III,p. 488-489.

Page 43: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

43

în vremea aceea şi, mai înainte, se pregătea spre muceniceascanevoinţă, petrecând în post şi în rugăciuni.

Iar împăratul Iulian, când a auzit de dărâmarea capiştii zeilorsăi care se făcuse în Cezareea Capadociei, s-a umplut de maresupărare, mâniindu-se nu numai asupra lui Evpsihie, ci şi asupraîntregii cetăţi. Apoi, îndată, a poruncit ca pe toţi cetăţenii cei cinstiţisă-i prindă şi pe unii cu moarte să-i pedepsească, iar pe alţii însurghiun să-i trimită şi averile lor să le jefuiască. Iar pe SfântulEvpsihie, a poruncit să-l muncească şi să-l silească spre jertfa ido-lească, ca pe cel dintâi pricinuitor al risipirii aceleia.

Deci, sfântul fiind ţinut în legături, îl scoteau adesea la întrebareşi îl munceau, apoi îl sileau la slujirea idolească; pentru că i-ar fiiertat îndrăzneala că risipise capiştea, numai dacă s-ar fi închinatidolilor. Însă, ostaşul lui Hristos nu s-a supus nicidecum, ci stăteacu bărbăţie în mărturisirea numelui lui Hristos. Atunci l-au spânzu-rat pe un lemn de muncire şi l-au strujit cu piepteni de fier până lacele dinăuntru, însă se întărea de îngerul ce i se arătase în munci.Apoi, după multe şi grele munci, i-au tăiat capul cu sabia şi s-avăzut o minune, că în loc de sânge, a curs din răni lapte şi apă şi,luând credincioşii sfântul lui trup, l-au îngropat cu cinste.22

23. SFÂNTUL CUVIOS FARMUTIE(11 aprilie)

Sfântul Farmutie, originar din Egipt, s-a nevoit vreme îndelun-gată într-o peşteră din regiunea Capadociei, în vremea lui Diocleţian.El este cel care l-a iniţiat pe Sfântul Cuvios Ioan (pomenit la 30martie) în lupta duhovnicească şi l-a sprijinit în aspra sa nevoinţă.23

22. Vieţile sfinţilor pe luna aprilie, Ed. Episcopiei Romanului, 2001,p. 102-104; Mineiul pe aprilie, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2001, p.73; Pro-loagele, p. 665-666.

23. Le Synaxaire�, vol. III, p. 593.

Page 44: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

44

25. SFÂNTUL MUCENIC SAVA DE LA BUZĂU(12 aprilie)

Sfântul Sava de la Buzău, cunoscut şi sub numele de SavaGotul, s-a născut pe la anul 334 într-un sat din zona Buzăului, nudeparte de râul Mousaios (Buzăul de astăzi). Cei ce l-au cunoscutspun că încă din copilărie s-a arătat râvnitor în credinţa creştină,aceasta, probabil, datorită şi faptului că părinţii săi erau creştini.Totodată se menţionează faptul că era un om drept în credinţă,blând, smerit, cucernic, gata spre ascultare, liniştit şi negrabnicla cuvânt.

Îndrumătorul său duhovnicesc era preotul Sansalas, din satulrespectiv. În acelaşi timp, evlaviosul Sava era apropiat sufleteşteşi de preotul Gutticas, care păstorea într-o cetate apropiată. Prinaceşti slujitori şi prin legătura neîntreruptă cu poporul drept-cre-dincios, prin post şi rugăciune, tânărul Sava şi-a sporit evlavia,blândeţea, smerenia, iubirea de adevăr şi statornicia în credinţaortodoxă.

Prin anii 369-372, regele got Atanaric a dezlănţuit o cumplităprigoană asupra creştinilor. În apropierea Sfintelor Paşti ale anului372, Sfântul Sava, ştiind că preotul său Sansalas era plecat din sat,s-a hotărât să meargă la biserica în care slujea Gutticas, pentru aprăznui Învierea acolo. Pe când mergea pe cale însă, după cumspune actul său martiric, i s-a arătat un bărbat foarte mare şi luminosla înfăţişare, care i-a spus să meargă la preotul Sansalas, care sereîntorsese în sat, fără ca tânărul Sava să ştie. Nevrând să se supună,din senin s-a iscat un nor mare de zăpadă, care l-a determinat peacesta să se întoarcă în sat. În a treia noapte a Sfintelor Paşti, în sata năvălit Atharid, fiul dregătorului got Rotheseu, care i-au legatatât pe preotul Sansalas, cât şi pe tânărul Sava (pe acesta din urmăaşa gol, cum fusese găsit în patul în care dormea) şi i-a purtat prinvăi împădurite care fuseseră arse de curând, prin cioturi ascuţite,biciuindu-i. Făcându-se ziuă, prigonitorii au văzut însă că pe trupulSfântului Sava nu se afla niciun semn de vătămare. De aceea s-au

Page 45: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

45

înfuriat şi mai tare şi l-au răstignit pe două osii şi l-au trântit lapământ, lăsându-l să se chinuiască aproape toată ziua şi noapteace a urmat. Spre dimineaţă, o femeie ce trecea pe acolo l-a dezle-gat, dar el a continuat să rămână în locul acela, netemându-se deceea ce avea să urmeze.

Când Atharid a aflat de aceasta, a poruncit ca preotul Sansalassă rămână legat, iar Sfântul Sava să fie aruncat în râul Mousaios.Când au ajuns însă pe malul râului, slujitorii înfricoşaţi de minunilepe care le văzuseră, voiau să-l lase pe sfânt să fugă, dar acesta s-aîmpotrivit, rugându-i să împlinească porunca până la capăt. Atunci,slujitorii i-au pus peste gât un lemn şi aşa l-au aruncat în apă. Astfels-a săvârşit din această viaţă, prin lemn şi prin apă, Sfântul Sava,la vârsta de 38 de ani. După ce l-au înecat, ucigaşii i-au scos afarădin apă trupul, pe care însă l-au lăsat neîngropat, şi au plecat. Trupulsău a fost găsit nevătămat de fraţii creştini şi îngropat cu cinsteacuvenită într-un loc tainic, ştiut numai de ei.

La cererea Sfântului Vasile cel Mare, guvernatorul provincieiSciţia, Iunius Soranus, a trimis bărbaţi vrednici de încredere pentrua ridica moaştele Sfântului Sava şi a le duce în Capadocia. Într-oepistolă din anul 374, Sfântul Vasile cel Mare confirmă primireapreţiosului dar, mulţumind totodată pentru ajutorul acordat. Acestesfinte moaşte au fost însoţite şi de o scrisoare a episcopului Tomi-sului de la acea dată, Sfântul Bretanion, în care se descrie martiriulSfântului Sava.24

25. SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE(23 aprilie)

Minunatul, vestitul şi marele Mucenic Gheorghe a trăit pe vre-mea împăratului Diocleţian (284-305), născându-se în Capadociaca fiu al unor părinţi creştini şi fiind învăţat din tinereţe în dreapta-

24. Vieţile sfinţilor pe luna aprilie, p. 140-145; Sfinţi români..., p. 194-200.

Page 46: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

46

credinţă. Rămas fără tată din copilărie, sfântul s-a mutat cu maicasa din Capadocia în Palestina, fiind cu neamul de acolo şi avândacolo multe averi şi moşteniri. Ajuns la vârsta desăvârşită şi fiindfrumos la chip şi viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere şi destoi-nicie, tânărul Gheorghe s-a făcut preţuit şi îmbrăţişând slujba ar-melor, în scurtă vreme, a cucerit cele mai mari cinstiri, până şidregătoria de conducător de oaste în garda împăratului.

În anul 303, pornindu-se prigoană împotriva creştinilor, Gheor-ghe s-a înfăţişat singur înaintea împăratului Diocleţian şi a întregiicurţi împărăteşti, mărturisind deschis că e creştin şi că înţelege săslujească în oastea împăratului, ca ucenic al lui Hristos. Uimit deaceastă mărturisire şi îndemnat de Galeriu, Diocleţian a dat poruncăsă fie dus în temniţă şi pus la chinuri, ca să se lepede de credinţă.A fost trecut prin toate vămile muceniciei: loviri cu suliţa, bătăi latălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapa cu var, încăl-ţăminte având cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou ş.a.Toate acestea şi altele asemenea, Sfântul Gheorghe le-a îndurat cubărbăţie, stând tare în credinţă.

Cei de faţă văzând chinurile de moarte prin care trecea SfântulGheorghe, mulţi dintre ei s-au lepădat de idoli şi au venit la cre-dinţă în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul creştinilor.Mai mult, în vremea ţinerii lui în temniţă, Sfântul Gheorghe atin-gându-se de un mort, acesta a înviat. Însăşi împărăteasa Alexan-dra, soţia lui Diocleţian, văzând acestea, a mărturisit credinţa eiîn Hristos.

În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece cu onorurişi cu făgăduinţe, dar sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cuHristos. În faţa acestei mărturisiri, văzând că toate încercările luisunt zadarnice, Diocleţian a dat poruncă să li se taie capetele şiMucenicului, şi împărătesei Alexandra.

Deci, ostaşii i-au scos afară din cetate, iar pe drum, înainte dea ajunge la locul de tăiere, împărăteasa slăbind cu trupul şi-a datduhul. Când au ajuns la locul hotărât, sfântul şi-a ridicat glasul şi

Page 47: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

47

s-a rugat cu căldură, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate binefa-cerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie şi-a plecat capul subsabie şi a fost tăiat în ziua de 23 aprilie, păzind până la capăt cre-dinţa fără prihană şi luând cununa cea neveştejită din mâna luiHristos, Domnul său.25

26. SFÂNTUL MUCENIC ACACHIE(7 mai)

Sfântul Acachie a trăit în zilele împăratului Maximian (286-305;306-308; 310), fiind capadocian de neam. Fiind adus înaintea stă-pânitorului Firm, el a mărturisit numele lui Hristos, pentru care afost cu asprime chinuit. A fost apoi trimis la un alt judecător, Vilian,care l-a dus împreună cu alţii legaţi la Bizanţ. Şi chinuindu-l cucumplite bătăi şi munci, l-a băgat în temniţă, unde arătându-i-seîngerii, îl făcuseră sănătos. După aceea, fiind trimis la alt judecătorFalchian, acesta a poruncit şi i s-a tăiat capul.26

27. SFÂNTA EMILIA(8 mai)

Sfânta Emilia a fost mama Sfântului Vasile cel Mare şi s-adistins prin credinţă creştină fierbinte şi dragostea pe care o aveafaţă de aproapele. A avut 10 copii pe care i-a educat, împreună cusoţul său, Vasile, în iubirea faţă de adevărurile credinţei creştine.Ea a fost asemenea numelui pe care îl purta: un cântec, o armonie,o dorinţă de înfrumuseţare a lumii şi a Bisericii. Îşi avea origineaîn Cezareea Capadociei, făcând parte dintr-o familie nobilă. Îşi

25. Vieţile sfinţilor pe luna aprilie, p. 274-288; Mineiul pe aprilie, p. 219-221;Proloagele, p. 697-698.

26. Vieţile sfinţilor pe luna mai, Ed. Episcopiei Romanului, 2002, p. 137-148;Mineiul pe mai, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2001, p. 50.

Page 48: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

48

iubea familia şi a avut o influenţă extrem de puternică asupra Sfân-tului Vasile cel Mare, pe care l-a sprijinit în toate hotărârile lui. Atrăit ca o cuvioasă credinţa creştină în Hristos, pe Care L-a iubit şiîn mâinile Căruia şi-a dat cinstitul ei suflet, împodobit cu alesevirtuţi.27

28. SFÂNTA MACRINA CEA BĂTRÂNĂ(30 mai)

Sfânta Macrina a fost bunica Sfântului Vasile cel Mare, mamatatălui său, Vasile. A fost din tinereţe ucenica Sfântului GrigorieTaumaturgul, de la care a primit credinţa creştină şi dragostea ne-clintită faţă de Domnul nostru Iisus Hristos. Bătrâna Macrina arputea fi considerată teolog, de vreme ce fără greşeală a propovăduitşi a avut parte de dumnezeieştile experienţe ale adevărului. Şi-acrescut copiii în duhul credinţei creştine, viaţa ei având o puternicăinfluenţă şi asupra nepoţilor ei, fiind călăuzitoarea lor desăvârşităîn perioada copilăriei. Din acest motiv a avut renumele de �ammă�pentru nepoţii ce se vor îndrepta către nevoinţele creştine prin le-pădarea de lume.28

29. SFÂNTUL VASILE- tatăl Sfântului Vasile cel Mare

(30 mai)

Sfântul Vasile, tatăl Sfântului Vasile cel Mare, era un om bogatşi nobil, iar ca profesie era retor. Credinţa sa creştină se datoreazămamei sale, Macrina cea Bătrână, care a fost ucenică a SfântuluiGrigorie Taumaturgul. Alături de soţia sa, Emilia, şi-a crescut cei

27. Stelianos Papadopoulos, Viaţa Sfântului Vasile cel Mare, trad. de diac.Cornel Coman, Editura Bizantină, Bucureşti, 2003, p. 13.

28. A. Holweck, op. cit., p. 635-636; S. Papadopoulos, op. cit., p. 16-19.

Page 49: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

49

10 copii în credinţa creştină pe care o iubea, străduindu-se să respec-te sfintele învăţăminte. În timpul persecuţiei lui Diocleţian s-aascuns cu întreaga sa familie în Pont, întorcându-se în Capadociala încetarea prigonirilor. A dus o viaţă evlavioasă, în dragoste faţăde Dumnezeu şi credinţa creştină, săvârşindu-se în pace pe la anul345.29

30. SFÂNTUL MUCENIC EVELPIST(1 iunie)

Sfântul Evelpist era de loc din părţile Capadociei şi a pătimitla Roma, împreună cu Sfinţii Mucenici Iustin, Hariton, Ierax, Peon,Valerian şi Harita fecioara. Şi stând ei înaintea lui Rustic eparhulşi mărturisind pe Hristos, după multe chinuri li s-au tăiat capetele.30

31. SFÂNTUL MUCENIC TESPESIE(1 iunie)

Sfântul Tespesie a trăit în Capadocia în zilele împăratuluiAlexandru Sever (306-307) şi, pentru mărturisirea în Hristos, afost prins de Simplicie, guvernatorul Capadociei şi dus în capişteaidolilor, ca să aducă jertfă la idoli. Nevrând el să se plece, ci maivârtos batjocorind idolii, a fost spânzurat şi strujit, apoi băgat într-uncuptor aprins şi, rămânând cu darul lui Hristos nevătămat, a fostadus iarăşi în capiştea idolilor unde aduceau elinii jertfe, şi apro-piindu-se, a surpat jertfelnicul cel idolesc. Îndată a fost băgat într-otigaie înfierbântată pe foc plină de untdelemn, smoală şi seu şistând în ea două zile, a ieşit sănătos, neavând nicio arsură pe trupullui, pe mulţi necredincioşi întorcându-i la credinţa în Hristos, pentru

29. A. Holweck, op. cit., p. 139; A. Meredith, op. cit., p. 50.30. Vieţile sfinţilor pe luna iunie, Ed. Episcopiei Romanului, 2002, p. 16-19;

Mineiul pe iunie, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2001, p. 9.

Page 50: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

50

mărimea minunii. Mai pe urmă a fost scos din cetate şi i s-a tăiatcapul.31

32. SFÂNTUL CUVIOS ILARION CEL NOU(6 iunie)

Fericitul Ilarion a trăit pe vremea împăraţilor Nichifor Patriciul(802-811), Stavrachie (811), Mihail I Rangabe (811-813), LeonArmeanul (813-820) iconomahul, Mihail Traulos (820-829) şi alui Teofil iconomahul (829-842). S-a născut la anul 802, trăgându-secu neamul din Capadocia, având tată pe Petru, iar maică pe Teo-dosia. Tatăl său era cunoscut împăratului, fiindcă el dădea pâine lamasa împărătească. Deci, după ce s-a născut cuviosul, a fost dat laşcoală să înveţe cu osârdie Sfintele Scripturi. Când a împlinit 20de ani, a lăsat familia, casa, bogăţia şi pe toată lumea şi s-a făcutmonah în mănăstirea ce se numea �a Xirochipiului�, ce se afla înConstantinopol, apoi s-a dus de acolo şi a mers în mănăstirea ce senumea a lui Dalmat şi acolo a luat marea şi îngereasca schimă,adică s-a făcut schimnic. Deci, având pururea pomenitul ascultare,smerenie şi linişte, a slujit în grădina mănăstirii zece ani, apoi,după ce şi-a curăţit sufletul de toată patima şi l-a înfrumuseţat cuvirtuţile ca soarele, prin harul cel dumnezeiesc s-a făcut făcător deminuni, căci a izgonit dintr-un tânăr un duh necurat ce îl bântuia;pentru aceasta şi egumenul mănăstirii l-a făcut pe el preot, fără avoi el.

Iar după ce s-a săvârşit egumenul acela, după trecerea a câţivaani, s-a dus sfântul din mănăstire şi a trecut la locul cel numitOpsichiu şi de acolo s-a dus în Mănăstirea Cataronilor. Monahiimănăstirii sale fiind înştiinţaţi de aceasta au vestit pe Sfântul Ni-chifor, ce era atunci patriarh; iar patriarhul iarăşi a vestit împăratuluiNichifor Patrichie, îndemnându-l ca să trimită şi să aducă înapoi

31. Mineiul pe iunie, p. 9.

Page 51: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

51

pe cuvios. Pentru aceasta, ascultând cuviosul de îndemnurile împă-ratului şi ale patriarhului, s-a întors şi s-a făcut egumen şi arhi-mandrit, după cum era acolo aşa obiceiul a se face, hotărându-sede sinod. Şi a petrecut cuviosul opt ani, păstorind turma lui Hristos.

Iar când a ajuns împărat Leon Armeanul, în anul 813, şi alepădat închinăciunea sfintelor icoane, atunci şi cuviosul acestaIlarion s-a dus la împăratul şi, fiind ispitit de către acela cu oarecaremomeli şi îngroziri ca să nu se închine sfintelor icoane, sfântul amustrat pe împărat şi �fără de Dumnezeu� şi �nou Iulian� l-a numitpe el. Iar acesta, după ce l-a îngrozit că are să-l supună la multe şinesuferite chinuri, l-a băgat în temniţă. Despre aceasta fiind în-ştiinţaţi monahii şi ucenicii lui, s-au dus la împăratul zicând: �Dă-nepe păstorul nostru, o, împărate, şi după puţin îl vom îndupleca săsăvârşească voia ta�. Iar împăratul, înşelându-se de îndemnareaaceasta, le-a dat lor degrabă pe sfântul.

Deci, sfântul petrecea în mănăstirea sa luând puţină întăriredin slăbirea şi mizeria de mai dinainte, scăpându-se de foameteace pătimise în temniţă. Pentru aceasta, împăratul văzând că monahiinu au gând să-şi plinească făgăduinţa lor, ci numai l-au înşelat, i-apedepsit, iar pe sfânt l-a băgat iarăşi în temniţă. După aceea l-atrimis la mănăstirea ce se numeşte �a lui Foneu�, care se află lamarginea cetăţii şi acolo l-a închis în temniţă şase luni spre a fichinuit mai mult, pentru că egumenul mănăstirii aceleia era omaspru, sălbatic şi nemilos.

Iar după ce Leon Armeanul a fost omorât cu sabia în chiarbiserica în care întâia dată ocărâse şi aruncase la pământ icoana luiHristos, a împărăţit Mihail Traulos, la anii 820, iar sfântul a fostslobozit din temniţă şi a fost găzduit de către o oarecare femeiecreştină în casa ei şi ea i-a slujit şapte ani.

Şi împărăţind Teofil, luptătorul împotriva icoanelor, la anii 829,a adunat pe toţi cei ce se făcuseră mai înainte mărturisitori pentrusfintele icoane şi i-a zăvorât în temniţă. Atunci dar şi fericitul acestaIlarion a fost cercetat, dacă voieşte să se supună împărăteştii

Page 52: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

52

porunci. Dar fiindcă sfântul a mustrat pe Teofil, că este fără deDumnezeu şi înşelător, a primit 117 toiege pe spate şi după aceeaa fost izgonit în insula Afusia, care este aproape de insula Alona,ce se afla sub arhiepiscopul Priconisului.

Acolo sfântul, săpând într-o piatră, şi-a făcut o chilie mică şiîngustă şi prin rugăciunea sa a scos şi apă şi a petrecut acolo 8 ani.Iar după ce s-a săvârşit Teofil, Teodora, soţia lui, a adunat în Con-stantinopol pe toţi mărturisitorii şi cuvioşii părinţi ce se aflau înizgonire şi după ce a întărit şi a reaşezat dreapta-credinţă, prinînălţarea şi închinarea sfintelor icoane, atunci şi Cuviosul Ilarionşi-a luat iarăşi mănăstirea sa, strălucind-o cu minunile. Şi trei animai trăind după aceasta şi îndreptând pe ucenicii săi, s-a mutatcătre Domnul, fiind de 70 de ani.32

33. SFÂNTUL CUVIOS NAVCRATIE(8 iunie)

Sfântul Navcratie a fost fratele cel mic al Sfântului Vasile celMare, fiind asemenea lor şi depăşindu-şi chiar fraţii în multe calităţinaturale: frumuseţe, putere, isteţime şi pricepere în toate lucrurile.La vârsta de 22 de ani a arătat la o întâlnire publică talentul săuoratoric, impresionând întreaga asistenţă. Covârşit de dragostealui Dumnezeu, a renunţat la o carieră însemnată, cea de retor, retră-gându-se în singurătate. A plecat fără să ia nimic cu el, însoţit doarde sluga sa, Crisafie, într-un loc acoperit de pădure, aproape derâul Iris din Pont, unde s-a ascuns într-o peşteră. Aici a trăit adunatîn sine însuşi, îndepărtat de zgomotul oraşului şi de preocupărilelumii. Supus şi ascultător mamei lui, Emilia, care trăia împreunăcu fiica sa Macrina la o distanţă de trei zile de mers pe jos, a slujitoamenilor bolnavi şi săraci, oferindu-le pâinea zilnică.

32. Vieţile sfinţilor pe luna iunie, p. 85-88; Mineiul pe iunie, p. 57-58;Proloagele, p. 814-815.

Page 53: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

53

Sfântul Navcratie a dus această viaţă timp de cinci luni, dupăcare s-a săvârşit într-un accident de vânătoare, împreună cu credin-ciosul său servitor, Crisafie. Această încercare a întristat-o foartemult pe mama sa, dar având alături pe Sfânta Macrina, ea a biruitdurerea şi întristarea pentru pierderea fiului ei din această lume şis-a împăcat cu gândul petrecerii lui cu îngerii în ceruri, alăturide Hristos.33

34. SFÂNTUL CUVIOS CANDID(10 iunie)

Sfântul Candid a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie celMare (379-395), fiind fiu al lui Teodot şi al Teofanei, care aveaulocuinţa în părţile capadocienilor, fiind cucernici şi iubitori deDumnezeu. Se spune că mama sfântului, în vremea ce-l avea înpântece, se înfrâna de la tot felul de bucate grase, iar el după ce afost născut nu primea a suge din sânul stâng. Iar dacă mama sa seîntâmpla să se lăcomească la hrană mai îndestulată, el nici de sânuldrept nu se atingea.

După ce a fost botezat şi înţărcat şi trecând anii copilăriei, alăsat toate şi s-a dus în munte şi, închizându-se într-o mică peşteră,petrecea în rugăciune şi în postire, căci doar o dată în săptămânăgusta puţine verdeţuri crude şi nesărate, petrecând în acest felşaptezeci şi trei de ani. Şi fiindcă locul era foarte bântuit de ape şipeştera se afla înconjurată de multă umezeală, i-au căzut cu totulperii capului şi ai bărbii. Şi aşa multă vreme răbdând fericitul, s-amutat către Domnul.34

33. Le Synaxaire�, vol. IV, p. 476-477.34. Mineiul pe iunie, p. 88.

Page 54: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

54

35. SFÂNTUL MUCENIC ANECT(27 iunie)

Sfântul Anect trăit în vremea împăratului Diocleţian (284-305)şi a lui Urban, guvernatorul Cezareii Capadociei. Pentru că învăţape creştini şi-i sfătuia să nu se înfricoşeze, nici să se teamă dechinuri, ci mai vârtos să se îmbărbăteze pentru adevăr şi să moarăpentru dreapta-credinţă, a fost pârât la guvernator şi prins. Întâi afost întemniţat, apoi fiind adus înaintea guvernatorului, a fost silitsă jertfească idolilor, dar el îi birui prin rugăciune. Pentru aceastaa fost întins de patru inşi şi bătut cu toiege de zece soldaţi. Apoi afost spânzurat de un lemn şi-i tăiară degetele mâinilor şi ale pi-cioarelor, fiind şi strujit cu unghii de fier peste tot trupul. Deci, biruindmuncile, prin arătarea dumnezeiescului înger, s-a făcut sănătos. Şiiarăşi pogorându-se de pe lemn, i-au pătruns gleznele cu piroane defier. Şi primi pe pieptul său o tigaie arsă în foc şi i s-a poruncit săşadă pe un scaun de fier ars foarte şi-i împunseră picioarele cu ţepede fier arse. Apoi îl băgară iarăşi în temniţă. Şi arătându-se încă odată îngerul, îl scăpă din legături şi-l mângâie.

Drept aceea, mulţi din cei ce-l văzură sănătos, mergând cătredânsul, se botezau şi se vindecau de bolile ce aveau. După aceasta,iarăşi fu spânzurat cu pietre grele de mâini şi de picioare şi înălţatpe lemn, drept, trei zile. Şi bătându-l cu toiege pe pântece, l-au arsîn foc şi primi plumb topit în gură şi-i puseră în cap un coif foartears. A fost băgat apoi într-un cuptor de foc şi fiind păzit de toateacestea nevătămat, a tras pe mulţi necredincioşi la credinţa înHristos, cărora li s-au tăiat capetele. Iar sfântului scoţându-i douăfâşii de pe spate, din grumaz până în călcâie, luă însuşi una şi oaruncă în obrazul judecătorului, pentru care i s-a tăiat capul, ieşinddin tăietură lapte, în loc de sânge. Şi-şi luă capul în mâinile sale,de umblă cu el, arătând astfel două semne, întru mărirea şi laudaadevăratului Hristos şi Dumnezeului nostru.35

35. Mineiul pe iunie, p. 251-252.

Page 55: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

55

36. SFÂNTUL MUCENIC IACHINT(3 iulie)

Sfântul Mucenic Iachint era din Cezareea Capadociei şi a trăitpe vremea împăratului Traian (98-117). Slujea la curte, la pazacamerelor împărăteşti şi era în vârstă de 20 de ani, iar în taină eracreştin, rugându-se lui Dumnezeu şi păzind poruncile Lui. Dar cutoate că Traian era luminat şi cu judecată, iubitor de popor şi iubitde supuşii săi, totuşi, împăratul era păgân, închinător la idoli şiprigonitor al creştinilor.

Într-o zi de mare praznic păgânesc, fiind de faţă şi împăratul,tânărul Iachint a fost pârât de un soldat din aceeaşi gardă, dar pă-gân cu credinţa, că îl văzuse şi îl auzise rugându-se în taină unuianume Iisus, numindu-L Dumnezeul său. S-a mâniat atunci cumplitîmpăratul şi a poruncit să fie adus înaintea sa tânărul cutezător,care, sub acelaşi acoperământ împărătesc, călca legile ţării. Iachinta fost adus în grabă înaintea lui Traian.

Silit fiind de împărat să guste din cărnurile jertfite idolilor, elnu s-a plecat la aceasta, ci, mai mult, a mărturisit pe faţă credinţalui în Hristos. Pentru aceasta, a fost bătut peste tot trupul şi l-auînchis în temniţă, punând înaintea lui numai mâncăruri gătite dinjertfele idolilor. Că poruncise împăratul temnicerilor să nu-i dealui pâine şi mâncare curată pentru ca, prin aceasta, să-l silească sămănânce din acele bucate. Dar viteazul nevoitor al lui Hristos,până la sfârşit, n-a vrut să guste din ele, ci a rămas postind patruzecide zile. Şi slăbind de foame, şi-a dat sufletul la Dumnezeu, la anul108.36

36. Vieţile sfinţilor pe luna iulie, Ed. Episcopiei Romanului, 2003, p. 42-46;Mineiul pe iulie, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2002, p. 29; Proloagele, p. 880.

Page 56: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

56

37. SFÂNTUL MUCENIC EVLAMPIE(3 iulie)

Sfântul Mucenic Evlampie, originar din Capadocia, a suferitmoarte martirică în vremea împăratului Traian, alături de SfinţiiTeodot şi Teodota, Meliton, Petru, Asclipiodot şi Golinduh, pome-niţi împreună la 3 iulie.37

38. SFÂNTUL CUVIOS MIHAIL MALEINUL(12 iulie)

Sfântul Mihail Maleinul s-a născut către anul 894 în regiuneaCharsian din Capadocia şi a primit la botez numele de Manuel.Era rudă cu împăratul bizantin Leon al VI-lea cel Înţelept (886-912).La vârsta de 18 ani a plecat în Bitinia, la Mănăstirea Kiminas(Kyminas), sub ascultarea şi îndrumarea bătrânului Ioan Heladites,care l-a tuns în monahism cu numele de Mihail. Rămânând înascultare grea, în ciuda viţei lui împărăteşti, Mihail s-a umplut desmerenia Domnului nostru Iisus Hristos.

Aşa se face că, după un timp, a fost hirotonit fiind chemat lapreoţie. Iar după multe osteneli călugăreşti, Sfântul Mihail a primitde la stareţul său binecuvântarea de a trăi ca anahoret. Prin exemplulsău de viaţă duhovnicească, sfântul ascet a atras mulţi doritori demântuire. Astfel că, în locul numit �Lacul Uscat�, cuviosul a înte-meiat o mănăstire de călugări, cu o regulă de viaţă foarte strictă.Când mănăstirea s-a întărit, sfântul s-a urcat şi mai sus în munţi şia întemeiat acolo o altă mănăstire. Aşa, cu osteneala cuviosuluiMihail, întreg muntele Kimina s-a umplut de obşti mănăstireşti,de unde se înălţau rugăciuni fără încetare către Tronul cel de Sus.

Către anul 953, un tânăr numit Avraam s-a alăturat obştii fră-ţeşti ce înflorea sub îndrumarea Sfântului stareţ Mihail; acesta i-a

37. A. Holweck, op. cit., p. 338.

Page 57: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

57

dat numele de Atanasie. Mai târziu, Sfântul Atanasie (prăznuit la5 iulie) a ajuns în Muntele Athos, unde a întemeiat prima mănăstirecu viaţa de obşte: Marea Lavră. În zidirea şi împodobirea acesteimari mănăstiri, Sfântul Atanasie a avut în ajutor pe nepotul Sfântuluistareţ Mihail, viitorul împărat bizantin Nichifor Focas (963-969),care l-a cunoscut pe Atanasie într-una din vizitele la mănăstireaunchiului său, Mihail.

După cincizeci de ani de osteneli şi lupte călugăreşti, SfântulMihail a adormit în pace, către anul 962.38

39. SFÂNTA CUVIOASĂ MACRINA CEA TÂNĂRĂ(19 iulie)

Sfânta Macrina cea Tânără a fost sora mai mare a SfântuluiVasile cel Mare, a lui Petru al Sevastiei şi a lui Grigorie de Nyssa.Din tinereţe, şi-a închinat viaţa slujirii lui Dumnezeu şi ajutorăriisăracilor. Fiind împodobită cu frumuseţea trupului şi cu fire bună,a fost logodită cu un mire asemenea ei, dar le-a fost logodna preascurtă, de vreme ce logodnicul ei s-a întâmplat de a murit. Auvenit mulţi alţii să o ia, însă Macrina şi-a ales fecioria, ajutând-ope mama sa, Emilia, la treburile gospodăreşti şi la creşterea fraţilormai mici, ca o a doua mamă, de vreme ce cu toţii erau zece fraţi şisurori. Şi se nevoia şi cu dumnezeieştile Scripturi, ca una ce sesârguia să îndrume pe fraţii ei pe calea urmării lui Hristos, făcândcasa părintească �o şcoală de fapte bune�.

Împreună cu fratele său, Sfântul Vasile, au întemeiat apoi douămănăstiri în Pont, una pentru femei şi alta pentru bărbaţi, condusă,una, de Sfântul Vasile, iar alta, de femei, unde era egumenă Macrinacare, după moartea mamei sale, şi-a împărţit averea săracilor. Şi atrăit fericita aşa, cu multă cuviinţă şi sihăstreşte, în rugăciuni şi

38. Vieţile sfinţilor pe luna iulie, p. 277-288.

Page 58: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

58

câştigându-şi prin muncă cele de trebuinţă, până la cea din urmăsuflare a ei.

Cercetând pe sora sa în boala ei cea de pe urmă, Sfântul Grigoriede Nyssa a găsit-o cu totul slăbită de friguri şi culcată pe o scândură.Şi sărăcia în mănăstirea fecioarelor era aşa de mare, încât de-abias-a găsit un voal învechit, spre acoperirea trupului Macrinei, cândau dus-o la mormânt. Atunci, Sfântul Grigorie a pus deasupra eimantia sa de episcop. În viaţa ei, Sfânta Macrina a făcut şi multeminuni, dând tămăduire bolnavilor şi îndrăciţilor cu rugăciunile ei.

A murit în anul 380 şi a fost îngropată în biserica celor �40 deMucenici�, alături de maica sa.39

40. SFÂNTA CUVIOASĂ IRINA(28 iulie)

Sfânta Irina trăia în Capadocia, în sânul unei familii înstărite şide neam ales, în vremea de după moartea împăratului iconoclastTeofil (829-842). Teodora, asigurând regenţa, căuta în întreaga îm-părăţie o soţie pentru fiul său, împăratul Mihail al III-lea (856-867).Remarcată de trimişii Curţii pentru frumuseţea sa şi pentru nobleţeadeprinderilor sale, Irina a fost trimisă la Constantinopol, împreunăcu sora sa, care s-a căsătorit mai târziu cu împăratul Bardas, frateleTeodorei.

Fiind în trecere pe lângă Muntele Olimp din Bitinia, făcu ovizită Sfântului Ioanichie cel Mare, care i-a prezis că avea să devinăstareţă a Mănăstirii lui Hrisovalant. Providenţa a împiedicat căsăto-ria ei cu împăratul şi, cu inima uşurată şi plină de bucurie, ea îşiîmpărţi averea şi se retrase la mănăstirea lui Hrisovalant, ctitorităde patriciul Niceta, într-un loc plăcut, departe de pieţele publice şide locurile zgomotoase.

39. Vieţile sfinţilor pe luna iulie, p. 370-389; Mineiul pe iulie, p. 235;Proloagele, p. 915.

Page 59: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

59

La moartea stareţei, ea fu desemnată, împotriva voinţei ei, săîi urmeze şi primi consacrarea de la Sfântul Patriarh Metodie. Pri-mind de la un înger darul de a fi văzătoare cu duhul, sfânta era caun profet al lui Dumnezeu în mănăstirea sa. După ce se odihneapuţin la terminarea slujbei de dimineaţă, ea le chema pe maici unacâte una şi, cu multă artă şi înţelepciune, le ajuta să se arate în faţalui Dumnezeu curate şi fără prefăcătorie, scoţându-le la iveală gân-durile lor cele mai tainice. Ea deveni, la scurt timp, renumită întoată capitala pentru virtuţile sale şi pentru înţelepciunea cu careîşi conducea comunitatea şi multe feluri de oameni, bogaţi şi săraci,simpli şi nobili, veneau către ea pentru a-i primi sfaturile şi ca săceară rugăciunile ei. Pe toţi îi învăţa folosul pocăinţei şi al conver-tirii care, în orice clipă, pot să ni-L aducă pe Dumnezeu în ajutor.

Sprijinită de harul dumnezeiesc, ea făcea neîncetate progreseîn asceză şi în rugăciunea curată. În timpul Postului Mare, până laPaşti, ea nu mânca pâine, ci doar câteva legume, o dată pe săptă-mână. Privegherea în fiecare noapte îi devenise la fel de naturalăca somnul pentru ceilalţi oameni şi ea îşi petrecea toate nopţile cumâinile întinse spre cer, cufundată în sfinte contemplaţii. Uneorirămânea în această stare şi două zile la rând, ba chiar o săptămânăîntreagă, încât una din maici trebuia să o ajute să îşi lase în josbraţele amorţite. Într-o noapte, o monahie privi în curte şi o văzupe Sfânta Irina în rugăciune, ridicată de la pământ în chip minunat,iar cei doi falnici chiparoşi care se înălţau în curtea mănăstirii îşiaplecaseră vârfurile lor până la pământ şi nu le-au ridicat decâtdupă ce sfânta i-a însemnat cu semnul Crucii. Această rugăciunedin noapte era înspăimântătoare pentru diavoli, care îşi înmulţeauasalturile în timpul nopţii. Preafericita Irina împlini un mare numărde minuni. Ea ajunse la vârsta de 103 ani, păstrându-şi toată prospe-ţimea şi frumuseţea trupească, semn al frumuseţii sufletului său.Îngerul său păzitor o prevenise cu un an înainte de ziua exactă amorţii sale şi când veni ziua aceea, ea îşi adună măicuţele, le numistareţa pe care o alesese Dumnezeu şi după ce le-a încurajat să

Page 60: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

60

dispreţuiască tot ce este trecător pentru a nu trăi decât pentru Mirelelor prea iubit, ea închise liniştit ochii şi îşi dădu sufletul în mâinileDomnului.40

41. SFÂNTA MUCENIŢĂ IULITA(30 iulie)

Sfânta Iulita a fost din Cezareea Capadociei şi a fost cinstităcu laude de Sfântul Vasile cel Mare. Având ea judecată cu un omlacom şi silnic, care împresurase cea mai mare parte a pământuluiei, ţarine şi sate, dobitoace şi robi şi tot lucrul şi hrana vieţii letrăsese la sine, începând femeia a se plânge de nedreptatea şi tiraniaomului, el numaidecât a pârât-o că este creştină şi că nu i se cadesă aibă parte de cele de obşte, căci nu cinsteşte şi nici nu slujeştezeilor şi împăraţilor. Iar ea neuitându-se la cele lumeşti şi trecătoare,ci călcând toate, a zis: �Prăpădească-se averea şi mărirea lumii,dar eu nu mă voi lepăda de Făcătorul şi Ziditorul tuturor�. Atunci,nedreptul judecător a pus de au ars-o; iar cuptorul arzând trupulsfintei, l-a păzit întreg şi a fost dat rudeniilor ei şi credincioşilor,spre îngropare.41

42. SFÂNTUL CUVIOS EVDOCHIM(31 iulie)

Fericitul Evdochim a trăit pe vremea împărăţiei lui Teofil(829-842), cel ce ura pe Hristos şi lupta împotriva icoanelor. Părinţiisfântului duceau o viaţă strălucită, pentru că erau patricieni şidrept-credincioşi. Fiind crescut bine de părinţii săi, Vasile şi Ev-dochia, a fost cinstit de împăratul Teofil cu dregătoria de �candidat�şi a fost pus serdar mare peste oşti, întâi în Capadocia, după aceea

40. Vieţile sfinţilor pe luna iulie, p. 561-578.41. Mineiul pe iulie, p. 368.

Page 61: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

61

în ţara harsianilor. Fiind el cumpănă dreaptă, care păzea toată în-dreptarea, făcea multe milostenii în toate zilele şi ajuta pe văduveşi pe săraci. În scurte cuvinte, se purta şi făcea tot felul de bunătăţi.Dumnezeieşte vieţuind şi căzând într-o boală trupească, şi-a datsufletul la Dumnezeu, iar robii lui, plinindu-i voia, l-au îngropatcu hainele lui cu care era îmbrăcat, fiind mărit de Dumnezeu cumulte minuni. Şi s-a făcut mutarea moaştelor sale la Bizanţ, înşase zile ale lui iulie. Iar sfânta sa adormire se prăznuieşte în 31 dezile ale aceleiaşi luni.42

43. SFÂNTA CUVIOASĂ NONA(5 august)

Sfânta Nona a fost mama Sfântului Grigorie Teologul şi, spredeosebire de soţul ei, s-a născut creştină. Şi-a îndreptat spre credinţacreştină întreaga familie, fapt consemnat de fiul ei, Grigorie, înpanegiricul rostit cu prilejul morţii sfintei. A avut o influenţă covâr-şitoare în formarea creştină a fiului ei, dar şi el, la rândul său, s-asimţit profund ataşat de mama sa, cu care a purtat o strânsă cores-pondenţă. S-a săvârşit cu pace, la Nazianz, în anul 374.43

44. SFÂNTUL IOAN,PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI

(30 august)

Sfîntul Ioan care se numea �Capadoc�, căci era cu neamul dinCapadocia, a urcat pe scaunul Patriarhiei Constantinopolului dupăTimotei cel rău-credincios şi la sfîrşitul împărăţiei lui Atanasie. Ela fost ales la acea înaltă dregătorie fără să vrea şi ridicat de poporul

42. Vieţile sfinţilor pe luna iulie, p. 600-607; Mineiul pe iulie, p. 377;Proloagele, p. 943.

43. A. Holweck, op. cit., p. 747.

Page 62: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

62

cel drept-credincios mai mult decât cu puterea împărătească. Darnu a avut pace de la rău-credinciosul împărat până la sfîrşitul lui,fiind urât şi gonit de dânsul. Sfântul s-a împotrivit cu hotărâreereziei lui Sever, iar după urcarea pe tron a împăratului Iustin, arestabilit dreapta-credinţă stabilită la Sinodul de la Calcedon.44

45. SFÂNTUL IERARH EVLAVIE(30 august)

Sfântul Ierarh Evlavie al Cezareei Capadociei a fost unul dintrepredecesorii Sfântului Vasile cel Mare. El l-a caterisit pe propriulfiu, pentru că nu umbla îmbrăcat într-o ţinută demnă de chemareapreoţească.45

46. SFÂNTUL CUVIOS MELETIE CEL NOU(1 septembrie)

Sfântul Meletie s-a născut în Capadocia, către anul 1035. Deşiera mai puţin dotat pentru studii, el a cerut şi a primit de la Dumnezeu,după rugăciuni fierbinţi, darul cunoaşterii Sfintelor Scripturi, pecare le-a citit şi meditat, fără încetare, tot restul vieţii sale.

Devenit monah la Constantinopol, el a plecat în pelerinaj laIerusalim, pe atunci ocupat de turci. De acolo a vizitat Roma, undes-a închinat la mormântul Sfinţilor Apostoli, iar apoi s-a instalatîn Grecia, la mănăstirea de pe muntele Miopolis, în vremea domnieiîmpăratului bizantin Alexis Comnenul (1081-1118). Aici a datdovadă de o ascultare şi de o smerenie exemplare în viaţa comu-nitară şi de un zel arzător în lungile privegheri pe care le făcea în

44. Vieţile sfinţilor pe luna august, Ed. Episcopiei Romanului, 2003,p. 401-408.

45. Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II, Ed. Carteaortodoxă / Egumeniţa, Galaţi, 2005, p. 285.

Page 63: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

63

fiecare noapte în chilia sa, nedând nicidecum odihnă pleoapelor sale,până ce nu uda patul său cu lacrimi. O asemenea purtare dătătoarede sfinţenie i-a atras, desigur, ura diavolului, care l-a supus la în-grozitoare ispite şi boli. Dar, încă o dată, Meletie s-a arătat biruitorprin răbdare şi astfel, Dumnezeu i-a dăruit mulţime de harisme - aprofeţiei, a înainte-vederii, a discernământului, a vindecării bolilor,pe care sfântul le-a utilizat spre folosul şi mântuirea ucenicilor săi.

A adormit în pace la 1 septembrie 1105.46

47. SFINŢII MUCENICITEODOT, RUFINA ŞI MAMANT

(2 septembrie)

Sfinţii Teodot şi Rufina au fost soţi creştini, din neam ales şicu credinţă arzătoare, trăitori în Paflagonia, din Asia Mică, învremea împăratului Valerian (253-260). Au mărturisit cu îndrăznirecredinţa lor în Hristos, în ciuda primejdiei, căci Valerian îi prigoneacu asprime pe creştini.

Curând, stăpânitorii întemniţară pe cei doi tineri căsătoriţi, pre-gătindu-se să-i supună la chinuri spre a-i face să se lepede de cre-dinţa în Hristos. Tocmai atunci, Rufina era însărcinată, gata să deanaştere celui dintâi copil al ei. Teodot s-a rugat Domnului să-l iaînainte de a fi pus la cazne, temându-se că nu va putea rămâneneclintit. Domnul i-a auzit rugăciunea, luându-l îndată în ÎmpărăţiaSa cerească. Chiar în ceasul acela, Rufina a născut un fiu. Văzându-şisoţul mort, fiul nou-născut şi zidurile temniţei împresurând-o, şi-acăutat adăpost în rugăciunea arzătoare. La fel ca şi pe soţul ei,Domnul a crezut nimerit să ia sufletul ei, în clipa aceea, ca pe unsuflet de mucenic.

Pruncul, culcat între părinţii săi morţi, ţipa jalnic. Însă, Domnula îndrumat pe o femeie credincioasă din oraş, de bun neam, Amia,

46. A. Holweck, op. cit., p. 132; Le Synaxaire�, vol. I, p. 41-42.

Page 64: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

64

să meargă la temniţă, să îngroape trupurile sfinţilor, iar pe pruncsă-l ia ca fiu al ei, căci îi era şi drag, măcar că cinci ani n-a vorbit.Iar după aceea, multă vreme zicea numai mama în limba siriană,de aceea s-a şi numit Mamant.

În anul 272, pe când avea cincisprezece ani, Mamant a mărtu-risit vitejeşte credinţa sa în Hristos înaintea următorului împăratprigonitor, Aurelian (270-275), dar nesupunându-se, a fost dat lachinuri. Şi a fost răpit de îngeri în munte unde, cu porunca luiDumnezeu, mulgea ciutele sălbatice şi făcând brânză o împărţeasăracilor. L-au prins însă şi l-au chinuit şi l-au dat la fiare, dar arămas neatins. Iar la sfârşit, l-au străpuns cu suliţa. Şi curgând sân-gele din el ca apa, s-a aşezat într-o peşteră, afară din cetate, ca săse odihnească. Acolo şi-a dat duhul, cu bucurie, în mâinile Domnu-lui, la anul 275.47

48. SFÂNTUL MUCENIC EVPSIHIE(7 septembrie)

Sfântul Evpsihie a fost născut şi crescut în Cezareea când îm-părăţea Adrian (270-275) peste romani. După ce a murit tatăl său,botezându-se şi împărţindu-şi toată averea la săraci, a fost prins dedomnitorul Capadociei şi închis în temniţă. Dar întărindu-se prinarătare de înger, a fost mult chinuit, iar la urmă i s-a tăiat capul.S-a văzut că din tăietură, în loc de sânge, a curs lapte şi apă. Esteposibil ca acest mucenic să fie acelaşi cu Sfântul Evpsihie prăznuitla 9 aprilie. Sinaxarele consemnează însă doi mucenici cu acelaşinume, prăznuiţi la date diferite.48

47. Vieţile sfinţilor pe luna septembrie, Ed. Episcopiei Romanului, 1999,p. 45-53; Mineiul pe septembrie, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2003, p. 38; Pro-loagele, p. 50.

48. Vieţile sfinţilor pe luna septembrie, p. 123; Mineiul pe septembrie,p. 106.

Page 65: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

65

49. SFINŢII MUCENICIMACROVIE ŞI GORDIAN

(13 septembrie)

Aceşti sfinţi mucenici au fost martirizaţi în timpul împăratuluiLicinius (308-324). Ei au fost în slujba împăratului şi au împărtăşitdin copilărie aceeaşi dragoste pentru Hristos. Refuzând să renegecredinţa şi dragostea lor în Hristos, au fost trimişi în exil în Galatia,în speranţa că timpul şi distanţa le-ar schimba gândurile. Ajungândîn oraşul Tomis, au fost predaţi guvernatorului Maximin, împreunăcu alţi creştini, Zotic, Lucian şi Elie, pentru că nu aduceau cinstireidolilor. După ce au suferit multe torturi, Gordian şi Macrovie aufost devoraţi de fiare. Lucian şi Zotic au murit de sabie, ca şi Elie,la scurt timp după ei.49

50. SFÂNTUL LONGHIN SUTAŞUL(16 octombrie)

Sfântul Longhin a trăit pe vremea lui Tiberiu împăratul (14-37d.H.). Se trăgea din părţile Capadociei şi slujea în oaste ca sutaş,pe când în Palestina cârmuia Ponţiu Pilat. A fost orânduit, din po-runca acestuia, să slujească la Sfintele Patimi şi la Răstignirea ceade bunăvoie a Domnului Hristos, pentru mântuirea lumii. El esteacela care L-a împuns pe Iisus cu suliţa în coastă şi tot el, cu ostaşiilui, a făcut de strajă după îngropare la mormântul Domnului, pânăla Înviere. Deci, fiind el martor la semnele ce s-au făcut la Patimalui Hristos, precum cutremurul, schimbarea soarelui în întuneric,strălucirea îngerului Învierii, s-a luminat inima sa şi crezând înDomnul, împreună cu alţi doi ostaşi din ceata sa, a zis: �Cu adevă-rat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!� (Matei 27, 57). Drept aceea,n-a primit arginţii care i se dădeau lui de către iudei, ca să tăgădu-

49. Mineiul pe septembrie, p. 180; Le Synaxaire�, vol. I, p. 107.

Page 66: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

66

iască Învierea şi să mărturisească mincinos că trupul Domnului afost furat de ucenicii Săi. Deci, lăsându-şi slujba sa la oaste, s-aîntors în ţara sa şi a propovăduit, ca un apostol, Învierea lui Hristosşi credinţa cea nouă, fiind aşezat de Sfântul Apostol Petru ca episcopal Capadociei.

O veche tradiţie spune că Pilat a înştiinţat pe împăratul Tiberiucă Longhin sutaşul a părăsit dregătoria ostăşească şi că Pilat a primitde la Roma scrisoare, cu poruncă împărătească, pentru uciderealui Longhin. Deci, Pilat a trimis ostaşi de i-au tăiat capul lui Longhinşi celor doi ostaşi care credeau ca şi dânsul. Şi ducând la Ierusalimcapul lui Longhin spre încredinţarea lui Pilat, acesta a aruncatsfântul cap la gunoi, afară din cetate.

Iar după mulţi ani, o femeie de bun neam din Capadocia pier-zându-şi vederea a mers la Ierusalim cu fiul ei, singurul născut,nădăjduind să-şi găsească leac orbirii, la Sfintele Locuri. Dar acoloa ajuns-o moartea fiului ei şi plângea acum cu îndoită jale. Dar is-a arătat în vis Sfântul Longhin care, spunându-i cine este, i-aarătat ei şi locul unde este îngropat capul său şi a îndemnat-o să-lscoată de acolo, că se va tămădui de ochi. Femeia a lucrat cu multăcredinţă şi osârdie şi, aflând gunoiul, a săpat cu mâinile ei şi a scoscapul sfântului. Şi s-a tămăduit vederea ochilor, ba încă a văzut învis şi pe fiul ei, în cinste, la un loc cu sfântul. Aşa, căutând ealecuirea ochilor, nu numai aceasta a dobândit-o, ci şi pe sfânt l-aaflat de atunci cald ocrotitor. Şi zidind ea o preafrumoasă bisericăîn Capadocia, a aşezat acolo muceniceştile moaşte, care au fostmultă vreme izvoare de tămăduiri pentru toţi credincioşii, întruslava Domnului nostru Iisus Hristos.50

50. Vieţile sfinţilor pe luna octombrie, Ed. Episcopiei Romanului, 1999,p. 214-219; Mineiul pe octombrie, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2004, p. 236;Proloagele, p. 172; Le Synaxaire�, vol. I, p. 301-303.

Page 67: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

67

51. SFINTELE MUCENIŢECAPITOLINA ŞI EROTIIDA

(27 octombrie)

Aceste muceniţe au trăit pe vremea împăratului Diocleţian(284-305) şi a lui Zilikintos, guvernatorul Capadociei. Capitolinaera dintr-o familie bogată şi nobilă din Cezareea Capadociei, încare s-a născut şi Sfântul Firmilian.

Şi-a împărţit toată averea săracilor, eliberându-şi robii cu cinste.A mers cu îndrăznire înaintea guvernatorului, mărturisind că estecreştină. A fost întemniţată, a doua zi a fost scoasă şi i s-a tăiatcapul. Iar Erotiida, care era roaba sfintei, de vreme ce şi cu pietrea aruncat în eparh şi l-a lovit, a fost bătută cu toiege. Şi cu harul luiHristos făcându-se sănătoasă, i s-a tăiat capul.51

52. SFÂNTUL IERARH FIRMILIANAL CEZAREII CAPADOCIEI

(28 octombrie)

Sfântul Firmilian s-a născut într-o familie creştină vestită dinCezareea Capadociei, la începutul sec. III. Apreciat de toţi pentrucurăţia sa sufletească şi prin înţelepciunea sa, el a aflat în scurt timpcunoaşterea ştiinţei cea după Dumnezeu şi împreună cu prietenulsău, Sfântul Grigorie Taumaturgul - care împărtăşea aceeaşi dragostepentru adevărata înţelepciune şi sfinţenie - a devenit ucenicul zelosal lui Origen. Este invitat de Sfântul Grigorie să fie dascăl în oraşulnatal, după care pleacă, pentru un timp, în Cezareea Palestinei, pentrua urma învăţăturile maestrului său, fără însă a cădea în erorile sale.

A fost ales episcop al Cezareei pe la anul 230, iar după aceeaa strălucit ca o făclie în apărarea credinţei ortodoxe şi a aşezămin-telor apostolice.

51. Mineiul pe octombrie, p. 408.

Page 68: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

68

În anul 252 a luat parte la Sinodul din Antiohia, anatematizânderesul lui Novat şi al discipolilor săi, care din exces şi ignoranţăfaţă de mila lui Dumnezeu, au negat orice posibilitate de pocăinţăşi au renunţat la credinţă, sub ameninţarea martiriului.

Sfântul Firmilian a luptat şi cu erezia episcopului Antiohiei,Pavel de Samosata, care s-a împotrivit adevărului Întrupării Fiuluilui Dumnezeu. Pe acesta, Firmilian l-a condamnat ca eretic. Douăsinoade reunite în Antiohia, între anii 263 şi 266, nu şi-au atinsscopul înlăturării ereziei, din cauza vicleniei lui Pavel de Samosata.În cea de-a treia întrunire, din anul 268, datorită abilităţii şi cu-noştinţelor Sfântului Malchion, care a predat la Antiohia ştiinţagreacă şi era admirat de toţi pentru credinţa sa, Pavel şi erezia saau fost înlăturaţi. Cu toate acestea, beneficiind de sprijin imperial,Pavel, excomunicat de Sfinţii Părinţi, a reuşit să stea pe scaunulAntiohiei până în anul 272, după care a fost înlocuit cu Domnus.

Sfântul Firmilian şi-a dat sufletul lui Hristos în oraşul Tarse.52

53. SFÂNTUL IERONŞI ALŢI 32 DE MUCENICI

(7 noiembrie)

Sfântul Mucenic Ieron şi ceilalţi împreună cu dânsul s-au nevoitpe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Slăvitul Ieron aveaca patrie Capadocia şi s-a născut în cetatea Tianei, din maicăbine-credincioasă şi temătoare de Dumnezeu, al cărei nume eraStratonica. Şi era acest Ieron viteaz şi puternic la trup şi blând lasuflet. Şi fiind el plugar, l-au găsit într-un loc slujitorii idolilor şivrând să-l ucidă ca nişte tâlhari, nu au putut. Că scoţând sfântulfierul plugului, a luat grindeiul în loc de armă şi s-a pornit asupralor, de i-a gonit pe toţi, scăpând ei cu sudori şi cu sânge. Deci, s-a

52. Le Synaxaire�, vol. I, p. 369-370; P. Godet, Firmilien, Dictionnaire deThéologie Catholique, t. V, Paris, 1913, col. 2552-2554.

Page 69: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

69

dus sfântul de bunăvoie la domn, în cetatea Melitinei, împreunăcu alţi creştini din părţile sale şi stând la cercetare, i s-a tăiat mânadreapta din cot. Iar pe ceilalţi sfinţi punându-i pe jos, i-au bătut cuvine de bou. Şi dimineaţa iarăşi bătându-le trupurile câteva ceasuri,le-au tăiat capetele.53

54. SFÂNTUL ARSENIE TAUMATURGUL(10 noiembrie)

Sfântul Arsenie s-a născut în jurul anului 1840, în Capadocia,patria Părinţilor Bisericii, şi a fost înzestrat de Dumnezeu cu deo-sebită înţelepciune. În ciuda opresiunii turceşti de la începutul seco-lului XX, în acest ţinut, creştinismul cunoaşte o mare dezvoltare.Sfântul Arsenie a devenit monah după terminarea studiilor şi afost sfinţit preot în satul natal, Farassa, unde s-a ostenit cu educaţiacopiilor abandonaţi.

După pelerinajul la Locurile Sfinte, pe care îl repeta la fiecare10 ani, a fost recunoscut ca iscusit slujitor pelerin. Slujitor smerital lui Dumnezeu, a fost tot timpul vieţii sale duhovnicul pentrumulţi credincioşi din popor. Nu a încetat să amintească temeliaculturii greceşti într-o vreme când acest lucru era interzis de auto-rităţile turce, dând săracilor şi asupriţilor greci un exemplu viu alfrumuseţii şi demnităţii de creştin.

Sfântul Arsenie a primit darul vindecărilor nu numai pentrucreştini, ci şi pentru păgâni. Oricine venea la el cu încredere eraalinat cu rugăciuni, după trebuinţă, de sfânt, fără să-i priveascăstarea ori credinţa lui. Pentru minunile săvârşite, Arsenie a fostcinstit ca un adevărat doctor în Farassa. Era atât doctor pentru trup,cât şi pentru suflet. Cei ce nu puteau veni la el îşi trimiteau hainele,

53. Vieţile sfinţilor pe luna noiembrie, Editura Episcopiei Romanului, 2000,p. 79-84; Mineiul pe noiembrie, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2005, p. 99;Proloagele, p. 231-232.

Page 70: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

70

iar el le citea rugăciuni sau le scria pe o bucată de pânză şi astfel,toţi se vindecau. Uneori, vindecarea venea numai după smereniaşi credinţa fiecăruia în ajutorul lui Dumnezeu.

Sfântul Arsenie renunţa la toate darurile care i se ofereau carăsplată pentru binefacerile lui, spunând: �Credinţa noastră nu senegustoreşte�. Şi-a ascuns virtuţile în faţa fanaticilor, devenindnebun pentru Hristos pentru a se feri astfel de cinstirea oamenilor.Când i-au admirat puterea de vindecător, el a răspuns: �Crezi căsunt sfânt? Eu sunt mai păcătos decât tine. Nu vedeţi cât de nepu-tincios sunt? Hristos este Cel ce a făcut minunile pe care le vedeţi.Eu doar am ridicat mâinile pentru a mă ruga�. Iar când ridicamâinile la Dumnezeu în rugăciune pentru alţii, i se înmuia inima.

A vieţuit într-o chilie de lut priveghind din tinereţe în rugă-ciune continuă. Două zile pe săptămână şi chiar mai des se retrăgeaîn singurătate, îmbrăcat în sac şi se culca pe pământ, în cenuşă.Cei care căutau ajutorul său şi găseau uşa închisă luau puţin prafde pe pământ şi astfel, prin rugăciune, se vindecau. Aspru cu elînsuşi, Sfântul Arsenie avea toată dragostea şi compătimirea pentruturma lui, mai ales pentru păcătoşii care veneau să-şi mărturiseascăpăcatele cu pocăinţă, vindecându-i cu blândeţe. Pleca în ajunulsărbătorilor în pustietate, desculţ, asemenea lui Hristos, mergândpe jos, însoţit de animalele sălbatice. De multe ori, sfinţii îl asistauîn timpul Sfintei Liturghii, iar credincioşii puteau vedea chipulsău transfigurat de lumină sfântă. Sfântul Arsenie a prezis cumult timp înainte izgonirea grecilor din Asia Mică şi a organizatplecarea locuitorilor din Farassa. Când a venit ordinul de părăsire,pe 14 august 1924, bătrânul a fost ales conducătorul turmei sale, caun alt Moise, pentru o �ieşire� de 300 km pe jos, din faţa cotropi-torilor.

Unit cu Dumnezeu tot timpul, nu înceta să ceară mila Lui, atâtpentru creştini, cât şi pentru musulmani. S-a întors în pământulpatriei sale, unde a mai trăit doar 40 de zile şi şi-a încredinţat sufletullui Hristos, în 10 noiembrie 1924, la vârsta de 83 de ani.

Page 71: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

71

Sfintele lui moaşte sunt aşezate în Mănăstirea Souroti de lângăTesalonic. Sfântul a fost canonizat în anul 1986 de Patriarhia Ecu-menică.54

55. SFÂNTUL MUCENIC OREST(10 noiembrie)

Sfântul Orest a fost din cetatea Tiana, din Capadocia, doctorcu meşteşugul. Mărturisind pe Hristos, a fost prins de dregătorulMaximin pe vremea împărăţiei lui Diocleţian (284-305) şi, nesupu-nându-se a jertfi idolilor, ci mărturisind cu îndrăzneală pe HristosDumnezeu, a fost bătut cu toiege atât de rău, încât nu mai era locîntreg pe trupul său. L-au dus la capiştea idolilor şi suflând el asu-pra lor, au căzut idolii şi s-au făcut ca praful. Apoi l-au închis întemniţă şi, după şapte zile stând înaintea judecătorului Maximin,l-au silit iarăşi să jertfească. Şi nesupunându-se, i-au pătruns glez-nele cu piroane lungi şi legându-l cu lanţuri de un cal sălbatic, l-auluat la goană şi târându-l 24 de mile depărtare de cetatea Tiana,şi-a dat sufletul.55

56. SFÂNTUL MUCENIC VARLAAM(19 noiembrie)

Sfântul Varlaam s-a născut în Antiohia şi a murit ca martir,după unii istorici, în Cezareea Capadociei, în anul 305. În timpulpersecuţiei lui Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305; 306-308;310) L-a mărturisit pe Hristos înaintea guvernatorului şi a refuzatsă jertfească idolilor, fiind torturat patru zile. În timpul chinurilora reuşit să distrugă un altar idolesc cu mâinile sale. A fost atât de

54. Le Synaxaire�, vol. I, p. 474-476.55. Vieţile sfinţilor pe luna noiembrie, p. 132-136; Mineiul pe noiembrie,

p. 154; Proloagele, p. 243.

Page 72: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

72

crud chinuit, încât şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos. Esteamintit şi în Sinaxarul zilei de 30 mai.56

57. SFÂNTUL IERARH AMFILOHIE AL ICONIEI(23 noiembrie)

Sfântul Amfilohie s-a născut în Capadocia, către anul 340, şia strălucit cu nevoinţa şi cu dumnezeiasca cunoştinţă în vremileîmpăraţilor Valens (364-378) şi Valentinian (375-329), ajungândpână în vremea marelui Teodosie (379-395) şi a fiilor săi, Honorius(395-423) şi Arcadie (395-408). A trăit în aceeaşi perioadă cuSfântul Vasile cel Mare şi cu Sfântul Grigorie de Nazianz, deşi eramult mai tânăr, şi a avut legături de prietenie cu ei, fiindu-le rudăapropiată.

În tinereţe a învăţat carte ajungând judecător respectat şi iubitde tot poporul, pentru cinstea şi bunătatea sa, precum şi învăţătorvestit al dreptei-credinţe, bun vorbitor împotriva rătăcirilor dinvremea sa şi, îndeosebi, împotriva lui Arie şi a lui Macedonie. Afost un om al faptelor, mai mult decât un filosof. Pe la 373, laîndemnul Sfântului Grigorie de la Nazianz, a părăsit lumea şi slavaomenească şi s-a retras, cu tatăl său, într-un ţinut îndepărtat dinCapadocia, într-o singurătate numită Oziz, nevoindu-se acolo cucitirea Sfintelor Scripturi şi cu grădinăritul. Pentru că în locul acelanu creştea grâul, Sfântul Grigorie îi trimitea grâu, iar Amfilohie îiaducea legume.

După oarecare vreme, Sfântul Vasile fiind ales arhiepiscop alCapadociei, Amfilohie s-a ferit de el, de teama să nu fie aşezat lavreun scaun de episcop, socotindu-se nevrednic de asemenea răs-pundere. Părăsi deci Capadocia, aşezându-se în Iconia. Dar seîntâmplă ca atunci Iconia să fie fără păstor. Aflând că este căutat, avoit mai întâi să fugă, dar la stăruinţele poporului, a primit până la

56. A. Holweck, op. cit., p. 132.

Page 73: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

73

urmă să fie sfinţit episcop al Iconiei, în anul 374. Bucurându-se deaceasta, Sfântul Vasile, care-l preţuia mult, îi trimise o scrisoarede încurajare şi îndreptar de lucru.

S-a dovedit un viteaz cuvântător, apărând şi întărind dreap-ta-credinţă în popor, pentru care pricină multe izgoniri şi necazuria răbdat în timpul împăratului arian Valens (364-378). A luat partela Sinodul al II-lea Ecumenic (Constantinopol, 381) împotriva luiMacedonie şi-a altor luptători împotriva Duhului Sfânt, alături decei 150 de Părinţi, arătându-se unul dintre mărturisitorii credinţeiBisericii în Duhul Sfânt. Şi aşa, păstorind mulţi ani turma lui Hristosşi alcătuind multe învăţături despre dreapta-credinţă, s-a odihnitcu pace în Domnul, la anul 395

Opera sa teologică este destul de întinsă, dar nu ni s-au păstratdecât puţine lucrări şi aproape toate în fragmente (J.P. Migne,PG 39).57

58. SFÂNTUL MUCENIC MERCURIE(25 noiembrie)

Sfântul Mercurie a trăit în vremea împăraţilor Decius (249-251)şi Valerian (253-260), trăgându-se cu neamul din părţile Răsăritului.Era fiu al unui scit ce se numea Gordian şi făcea parte din ceatavitejilor, ce se numea �a Martionilor�. Odată, arătându-i-se înainteîngerul Domnului, acesta i-a insuflat în inimă atâta îndrăzneală şivitejie, încât Mercurie a izbutit o mare faptă de biruinţă împotrivabarbarilor. Pentru aceasta a fost ridicat de împăratul Decius lavrednicia de general şi l-a făcut sfetnic apropiat al sau.

După război, l-a poftit împăratul pe Mercurie să aducă împre-ună jertfă de mulţumire zeiţei Artemis. Dar sfântul a mărturisit peHristos în faţa lui Decius. Pentru aceasta a fost legat de patru stâlpi

57. Vieţile sfinţilor pe luna noiembrie, p. 404-406; Mineiul pe noiembrie,p. 372; Proloagele, p. 276-277; I. Gh. Coman, op. cit., p. 125.

Page 74: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

74

şi i-au tăiat trupul cu cuţitele. După aceea l-au întins deasupra unuifoc, pe care l-a stins cu pâraiele sângelui său. L-au bătut apoi şil-au spânzurat cu capul în jos, legându-i o piatră grea de grumaji.L-au bătut iarăşi cu bice de ştreang arămite. Şi rămânând nevătămat,a fost dus la Cezareea Capadociei unde i s-a tăiat capul. Şi aşa aluat cununa muceniciei.

Şi avea Sfântul Mercurie când a mărturisit pe Hristos 25 deani, fiind mare la trup, frumos la faţă, cu părul auriu, pe care îlîmpodobea o firească rumeneală ce strălucea pe faţa sa.58

59. SFÂNTUL SAVA CEL SFINŢIT(5 decembrie)

Sfântul Sava cel Sfinţit a trăit pe vremea împăratului Teodosiecel Mic. De loc era din Capadocia, iar părinţii lui se numeau Ioanşi Sofia. Chiar de la începutul vieţii lui a îndrăgit vieţuirea călugă-rească, aşa că a intrat de mic într-o mănăstire numită Flavian. Eraatât de înfrânat încă din copilărie, că văzând în grădină un măr şidorind să-l mănânce, a zis: �Frumos era la vedere şi bun la mâncarerodul ce m-a omorât�. A luat mărul cu mâinile, dar nu l-a mâncat,ci l-a călcat în picioare şi lege şi-a pus să nu mănânce măr niciodată.

La vârsta de optsprezece ani a mers la Sfântul Eftimie, care l-atrimis la Sfântul Cuvios Teoctist în chinovie. Acolo a cunoscutvieţuirea dumnezeiască a fraţilor şi a mers pe urmele virtuţilorcelor pe care i-a cunoscut. Din pricina covârşitoarei lui înduhov-niciri, marele Eftimie îl numea �copil cu suflet de bătrân�. Şi cucât creştea în vârstă, cu atât sporea şi în virtute. De aceea a şi făcutmulte minuni. Printre altele, prin rugăciunea lui, a făcut să izvorascăapă în locuri fără de apă.

58. Vieţile sfinţilor pe luna noiembrie, p. 464-470; Mineiul pe noiembrie,p. 407; Proloagele, op. cit., p. 281-282.

Page 75: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

75

A fost învăţătorul multor monahi. A fost în două rânduri sol laConstantinopol, trimis de patriarhii Ierusalimului din acele vremuri:o dată la împăratul Anastasie, iar a doua oară la împăratul Iustinian.Ajungând deci la vârsta de nouăzeci şi patru de ani, s-a mutat cătreDomnul.59

60. SFÂNTUL MUCENIC NICHITA(17 decembrie)

Sfântul Mucenic Nichita, născut în Nyssa Capadociei, a pătimitşi şi-a dat viaţa pentru Hristos în jurul anului 1300.60

59. Vieţile sfinţilor pe luna decembrie, Editura Episcopiei Romanului, 2000,p. 79-116; Mineiul pe decembrie, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2005, p. 56; Pro-loagele, p. 312-313.

60 A. Holweck, op. cit., p. 738.

Page 76: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

76

PROCLAMAREA SOLEMNĂA ÎNSCRIERII ÎN CALENDAR

ŞI A CINSTIRIIÎN BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂA SFÂNTULUI ATANASIE AL III-LEA

AL CONSTANTINOPOLULUI

Personalitate proeminentă a vieţii bisericeşti ortodoxe din se-colul al XVII-lea, mitropolit al Tesalonicului şi patriarh ecumenicîn două rânduri, pentru scurte perioade de timp, într-o vreme demari încercări pentru credinţa creştină, cinstit ca sfânt în Creta -locul naşterii sale şi Ucraina - locul adormirii sale, Sfântul Ata-nasie al III-lea al Constantinopolului a fost mai puţin cunoscutpână de curând în România. Vreme de mai bine de un deceniu, ela locuit însă la Galaţi, la Mănăstirea Sf. Nicolae, realizând atât întimpul vieţii, cât mai ales după mutarea sa la cele veşnice o ade-vărată punte de legătură între popoarele şi Bisericile de sorgintegreacă, slavonă şi română.

Ca recunoaştere a rolului şi locului său în istoria şi spiritua-litatea românească, Sfântul Sinod a hotărât, la propunerea EparhieiDunării de Jos, ca Sfântul Atanasie să fie înscris, din anul 2008,şi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.

Sfântul Ierarh Atanasie (1580-1654) a fost un apărător neîn-fricat al credinţei ortodoxe, în vremuri de cumpănă pentru întreagaBiserică Ortodoxă. Silit fiind să-şi părăsească păstoriţii săi şi să iacalea pribegiei, sfântul a primit sprijin şi găzduire la domnitorulVasile Lupu al Moldovei, care îi îngăduie să se aşeze la Mănăstirea

Page 77: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

77

�Sf. Nicolae� din oraşul Galaţi. Vreme de 12 ani, între 1642 şi 1654,cu o scurtă pauză în anul 1652, când este ales a doua oară patriarhecumenic, Sfântul Atanasie va îmbogăţi spiritual zona Dunării deJos, dar nu îşi va uita nici scaunul său mitropolitan, pentru care vasolicita neîncetat ajutor material. După o lungă călătorie la Mos-cova în acest sens, sfântul îşi va da sufletul în mâinile lui Dumnezeuîn Ucraina de astăzi, sfintele sale moaşte fiind aşezate, în ultimiiani, în Catedrala Mitropolitană din Harkov.

Ca urmare a unei intense corespondenţe purtate începând cuanul 2003, între Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nicodim al Harkovuluişi Bogoduhovului şi Preasfinţitul Episcop Casian, ierarhul ucrai-nean a răspuns cu bunăvoinţă solicitării chiriarhului Dunării deJos şi a oferit în dar o frumoasă icoană a Sfântului Atanasie, carepoartă încastrată o casetă cu sfinte moaşte ale sfântului ierarh. Înluna octombrie a anului 2004, după 350 de ani de la mutarea laceruri a sfântului, o delegaţie a Eparhiei Dunării de Jos a efectuatun pelerinaj la Harkov, de unde a adus la Galaţi aceste sfinte moaştemult aşteptate. În anul 2006, răspunzând invitaţiei mitropolituluiHarkovului, chiriarhul Dunării de Jos a efectuat o vizită în Ucrainaaducând la Galaţi un veşmânt al sfântului şi o nouă părticică dinsfintele sale moaşte.

Sfântul Atanasie a intrat astfel în calendarul spiritual al zoneiDunării de Jos. Sfintele sale moaşte sunt venerate, an de an, de miide credincioşi, atât la ziua de prăznuire a sfântului, cât şi cu prilejulaltor pelerinaje, procesiuni şi manifestări creştine. Biserica Mă-năstirii �Sf. Nicolae� din Galaţi, astăzi biserică parohială, a primitca ocrotitor spiritual şi pe Sfântul Atanasie, iar la iniţiativa ierarhu-lui locului, un nou locaş de închinare construit pentru o nouă paro-hie în cartierul Micro 18 din Galaţi a fost închinat aceluiaşi mareierarh şi sfânt al Bisericii Ortodoxe.

Toate aceste mărturii ale cinstirii pe plan local a SfântuluiAtanasie s-au constituit ca argumente duhovniceşti şi misionarepentru aşezarea sfântului şi în calendarul Bisericii Ortodoxe Ro-

Page 78: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

78

mâne. Ca urmare a demersurilor realizate de Eparhia Dunării deJos, care a înaintat spre studiu motivaţiile înscrierii sfântului în calen-darul Bisericii noastre, însoţite de slujba, acatistul şi icoana acestuia,Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în şedinţa sade lucru din 6 martie 2008, ca Sfântul Atanasie să fie cinstit şi înpatria sa adoptivă de la gurile Dunării, cu zi de prăznuire la 2 mai.

Redăm în continuare, în întregime, respectiva hotărâre sinodală:

�Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţade lucru din 6 martie 2008, a examinat procesul-verbal al Co-misiei sinodale pentru canonizarea sfinţilor români în legă-tură cu adresa Episcopiei Dunării de Jos nr. 4.115/2007, cu-prinzând propunerea de înscriere în calendarul BisericiiOrtodoxe Române a Sfântului Patriarh Atanasie al III-lea Pa-telarie al Constantinopolului (2 mai) şi de aprobare a slujbeişi acatistului pentru cinstirea acestuia.

Din dosarul prezentat reiese că în sprijinul solicitării for-mulate, Episcopia Dunării de Jos a înaintat la PatriarhiaRomână: Studiul-document cuprinzând argumentele pentruînscriere în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române, slujba,acatistul şi icoana Sfântului Ierarh Atanasie al III-lea Pate-larie, Patriarhul Constantinopolului, precum şi proiectul To-mosul sinodal.

În conformitate cu prevederile statutare bisericeşti învigoare (art. 14, lit. d; art. 113, lit. b) şi ale metodologiei decercetare a propunerilor de canonizare sau înscriere a sfinţilorîn calendarul Bisericii Ortodoxe Române aprobate prin ho-tărârea nr. 5.085/2005, Cancelaria Sfântului Sinod, cu adresanr. 4.601 din 9 noiembrie 2007, a trimis întregul dosar Sino-dului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei pentrucercetare şi avizare.

Având în vedere că propunerea Episcopiei Dunării de Josa fost însuşită de Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Muntenieişi Dobrogei în şedinţa sa din 15 februarie 2008, dosarul

Page 79: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

79

propunerii de canonizare a fost trimis Comisiei sinodale pentrucanonizarea Sfinţilor români, în vederea cercetării şi defini-tivării textelor liturgice, precum şi a formulării de propunericare să fie supuse analizei Comisiei teologice, liturgice şi di-dactice a Sfântului Sinod.

Ţinând seama că Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea Pate-larie, Patriarhul Constantinopolului, ale cărui moaşte se aflăîn Catedrala Buna Vestire din Harkov (Ucraina), a fost cano-nizat de Biserica Ortodoxă Rusă cu zi de prăznuire la 2 mai,începând cu anul 1661, fiind cinstit ca sfânt şi în patria natală,Insula Creta.

Luând act că în Episcopia Dunării de Jos s-a păstrat viememoria Sfântului Atanasie al III-lea Patelarie al Constantino-polului, prin aşezarea în anul 2000, de către patriarhul Teoctistşi patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, a unei plăcila intrarea în biserica Sf. Nicolae din municipiul Galaţi întrupomenirea Sfântului Atanasie al III-lea Patelarie după care, cuprilejul comemorării a 350 de ani de la adormire, în anul 2004,o delegaţie a episcopiei a vizitat Harkovul şi a adus la Galaţiun fragment din moaştele şi un veşmânt al Sfântului Atanasie;

Constantând că, pe baza propunerii Episcopiei Dunăriide Jos şi a avizului Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Mun-teniei şi Dobrogei, Comisia sinodală pentru canonizarea sfinţi-lor români şi-a exprimat acordul şi a făcut cuvenitele propunericătre Comisia teologică, liturgică şi didactică pentru aproba-rea înscrierii Sfântului Atanasie al III-lea Patelarie, PatriarhulConstantinopolului, în calendarul Bisericii Ortodoxe Române,cu data de pomenire la 2 mai, precum şi pentru aprobareaslujbei, acatistului, icoanei şi a Tomosului sinodal.

Ţinând seama de propunerile Comisiei sinodale pentrucanonizarea Sfinţilor români formulate pe temeiul argumen-telor prezentate şi pe acordul Sinodului Mitropolitan al Mitro-poliei Munteniei şi Dobrogei.

Page 80: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

80

În urma lămuririlor Preasfinţitului Episcop Casian alDunării de Jos, a consultării plenului Sfântului Sinod şi lapropunerea Comisiei teologice, liturgice şi didactice, SfântulSinod a hotărât:

1. Aprobă înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Ro-mâne a Sfântului Ierarh Atanasie al III-lea, Patriarhul Con-stantinopolului, cu zi de prăznuire la 2 mai.

2. Aprobă slujba (Vecernie şi Utrenie) şi acatistul pentrucinstirea liturgică a Sfântului Ierarh Atanasie al III-lea, Pa-triarhul Constantinopolului (anexate prezentei hotărâri).

3. Aprobă icoana zugrăvită în cinstea lui, aşa cum s-aprezentat.

4. Aprobă Tomosul sinodal pentru proclamarea înscrieriiîn calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului IerarhAtanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului.

5. Aprobă ca festivităţile religioase pentru proclamareaînscrierii în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a SfântuluiIerarh Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului, săse organizeze după consultări ale chiriarhului locului cuPreafericitul Părinte Patriarh Daniel.

PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD� DANIEL,

Arhiepiscopul Bucureştilor,Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,

Locţiitor al tronului Cezareii Capadocieişi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Secretarul Sfântului Sinod,� Vincenţiu Ploieşteanul,

Episcop-Vicar Patriarhal�.

Cu prilejul sărbătoririi din anul 2008 a Sfântului Atanasie,primul moment de acest gen după înscrierea sfântului în calendarul

Page 81: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

81

Bisericii noastre, Episcopia Dunării de Jos a organizat un programspiritual special dedicat evenimentului.

Moaştele sfântului au fost conduse în procesiune şi cinstite decredincioşi la Catedrala Episcopală, la biserica �Sf. Nicolae� şi lanoua biserică închinată Sfântului Atanasie. Prezentând evlavioşilorcreştini importanţa spirituală a momentului, Preasfinţitul EpiscopCasian a subliniat, printre altele:

�A chema după mai bine de trei sute cincizeci de ani unsfânt în ajutor, a zidi biserici şi aşezăminte închinate lui, aîntocmi sfinte slujbe şi a trăi cu credinţă prezenţa sfântului înmijlocul nostru, prin părticele din sfintele sale moaşte, acesteatoate sunt acte spirituale de excepţională importanţă pentruviaţa duhovnicească a Dunării de Jos. De aceea, în acest anîn care numele Sfântului Atanasie a fost înscris şi în calendarulBisericii Ortodoxe Române, ne rugăm lui Dumnezeu ca viaţaşi învăţătura acestui mare sfânt să ne fie şi nouă, celor deastăzi, o pildă vie de credinţă şi de slujire. Ne rugăm SfântuluiAtanasie ca, aşa cum a mărturisit, în necazuri şi încercări, peMântuitorul Hristos Înviat din morţi, şi noi să mărturisim peDomnul prin faptele vieţii noastre şi prin curăţia sufletuluinostru. Ne rugăm Sfântului Atanasie ca, aşa cum a povăţuit şisprijinit pe creştinii din Tesalonic şi Constantionopol, pemonahii din Muntele Athos, pe românii de aici, de la gurileDunării şi pe ortodocşii din părţile Ucrainei, prin sfintele salemoaşte, să ne unească şi pe noi, pe toţi creştinii români, grecisau slavi de pretutindeni, în dragoste şi credinţă neşovăielnică,în bucuria Domnului şi în nădejdea vieţii veşnice�.

Ceremoniile religioase prilejuite de proclamarea solemnă aînscrierii Sfântului Atanasie al III-lea al Constantinopolului încalendarul Bisericii Ortodoxe Române vor avea loc la Galaţi, înperioada 1-3 mai 2009.

Arhim. Daniil Oltean

Page 82: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

82

MOAŞTELE SFÂNTULUI SOFRONIEAL IERUSALIMULUI LA GALAŢI:26 NOIEMBRIE - 2 DECEMBRIE 2008

ADUCEREA LA GALAŢI A MOAŞTELOR SFÂNTULUI IERARH SOFRONIE,

PATRIARHUL IERUSALIMULUI

Eparhia Dunării de Jos a beneficiat, în anul 2008, de unul dintrecele mai importante daruri spirituale din întreaga sa existenţă:aducerea la Galaţi, spre închinare, a moaştelor Sfântului Ierarh So-fronie al Ierusalimului. Evenimentul s-a înscris în tradiţia momen-telor duhovniceşti ale eparhiei inaugurate în anul 1996, de trecereala Galaţi a moaştelor Sfântului Apostol Andrei şi continuată deaducerea brâului Maicii Domnului (2001) şi a sfintelor moaşte alealtor sfinţi: Sfântul Ioan Casian (2002), Sfântul Atanasie al III-leaal Constantinopolului (2004), Sfinţii Dasie şi Emilian (2004), Sfân-tul Nectarie Taumaturgul (2006) etc.

În data de 23 noiembrie 2008, cu binecuvântarea PreafericituluiPărinte Patriarh Daniel şi la invitaţia Preasfinţitului Episcop Casianal Dunării de Jos, moaştele Sfântului Sofronie au venit în ţaranoastră, fiind purtate în procesiune de către o delegaţie a BisericiiElene condusă de către Înaltpreasfinţitul Dionisie, Mitropolit deCorint.

După mai bine de opt veacuri, Sfântul Sofronie a părăsit pentruprima oară Mănăstirea ,,Panaghia Faneromeni� din Hiliomodiou -

Page 83: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

83

Corint, pentru a veni la drept-măritorii creştini din România, cuocazia Sărbătorilor Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul oraşuluiGalaţi.

Pelerinajul cu racla ce păstrează sfântul odor a început în ca-pitala ţării, Bucureşti, sfintele moaşte fiind întâmpinate la CatedralaPatriarhală în seara zilei de 23 noiembrie 2008, de către Întâistă-tătorul Bisericii Ortodoxe Române, PF Patriarh Daniel, alături desoborul slujitorilor Catedralei şi o mulţime de credincioşi. Dupăslujba Te Deum-ului, aceştia s-au putut închina timp de trei zile,când moaştele Sfântului Sofronie au rămas în capitala ţării, apoişi-au continuat drumul spre Dunărea de Jos, unde mulţimi de cre-dincioşi aşteptau cu nerăbdare binecuvântarea sfântului.

În eparhia noastră, delegaţia greacă a fost însoţită de către PSCiprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, care, cu binecuvân-tarea PF Patriarh Daniel, a participat la sărbătorile andreiene de laGalaţi.

În ziua de 26 noiembrie, racla cu sfintele moaşte a pornit cătrecapitala eparhiei şi cetatea Sfântului Andrei - Galaţi. Deşi era ovreme mohorâtă, de toamnă târzie, nimic nu a împiedicat sufletelecalde ale creştinilor de la Dunărea de Jos pentru a fi prezente laduhovniceasca întâlnire cu Sfântul Sofronie.

După o scurtă oprire pe faleza Dunării, la biserica �SfântulIoan Casian�, racla cu sfintele moaşte a fost întâmpinată pe espla-nada Universităţii �Dunărea de Jos� din Galaţi, de către PreasfinţitulPărinte Casian, Episcopul Dunării de Jos, însoţit de PreasfinţitulPărinte Visarion, Episcopul Tulcii, în prezenţa autorităţilor localeşi a unui mare număr de preoţi, credincioşi, profesori, studenţi şielevi seminarişti.

Prin mâinile chiriarhului nostru, care a primit cu multă evlaviesfintele moaşte, urbea gălăţeană şi locuitorii ei au luat binecuvân-tarea Sfântului Sofronie, iar credincioşii şi închinătorii prezenţii-au răspuns prin cântarea troparului: �Îndreptător credinţei şi chipblândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale,

Page 84: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

84

Adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia celeînalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Sofronie, roagă peHristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!�.

După acest moment înălţător, PS Casian a mulţumit PreasfinteiTreimi şi Sfântului Andrei, Apostolul românilor, pentru ceresculdar primit, spunând:

�Rare au fost persoanele care să aibă atâtea daruri caSfântul Sofronie. Mare ierarh, retor şi sofist. Mare trăitor camonah în multe locuri din Ţara Sfântă, Africa, Egipt, Con-stantinopol şi până la Roma. A fost mintea cea mai luminată,care a apărat ortodoxia în grele încercări, iar când oraşulIerusalim a fost ocupat de către califul Omar, prin invaziearmată, în înţelepciunea lui, Sfântul a oprit vărsările de sângeşi a alcătuit termenii de pace, întrucât barbarul a văzut înfaţa lui un om drept şi sfânt.

De atunci coabitează în Cetatea Sfântă creştină şi evreiicu musulmanii.

Ne-a lăsat atâtea cântări sfinte pentru Biserică şi estepentru prima dată, după opt secole, când iese din MitropoliaCorintului, prin bunăvoinţa ÎPS Mitropolit Dionisie, pe careîl întâmpinăm cu dragostea, cinstea şi cu bucuria dumnea-voastră, ale tuturor.

Îi urăm bun venit în eparhia noastră şi adresăm mulţumi-rile noastre Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul BisericiiOrtodoxe Române, Preasfinţitului Ciprian Câmpineanul, Epis-cop-Vicar Patriarhal care a întâmpinat moaştele mai întâi, încapitala ţării. Lângă noi este vecinul şi prietenul nostru, PSVisarion al Tulcii şi împreună cu dumneavoastră proclamămprin Sfântul Sofronie, cu ajutorul Sfântului Apostol Andrei,deschise Sărbătorile Sfântului Apostol Andrei.

Binecuvântează, Doamne, prin Sfinţii Sofronie şi Andrei,ţara noastră, Grecia, Europa şi toată lumea Ta şi învaţă-ne săfim următori ai vieţii şi faptelor Sfântului Sofronie!�

Page 85: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

85

La rândul său, ÎPS Mitropolit Dionisie şi-a exprimat bucuriade a se afla în mijlocul poporului drept-credincios de la Dunăreade Jos, ca delegat al Bisericii Ortodoxe surori a Greciei şi aducătoral cinstitului cap al Sfântului Sofronie:

�Cu mare bucurie am venit aici în oraşul dumneavoastră,întâmpinat de cler, de autorităţile oraşului şi de tot poporulcel credincios al acestei de Dumnezeu-păzite eparhii. Ne-aadus aici harul Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat laapostolie, ocrotitorul oraşului dumneavoastră.

Ca următor al Mântuitorului Hristos, el a venit şi în oraşulnostru, Corint. Desigur, întemeietorul comunităţii creştine dinCorint este, aşa cum se ştie, Sfântul Apostol Pavel, dar în oraşau venit şi ceilalţi apostoli, Petru şi Andrei. Apoi, aşa dupăcum aţi spus şi PS Voastră, de opt secole se păstrează, într-omănăstire de maici, cinstitul cap al Sfântului Ierarh Sofronie,Patriarhul Ierusalimului. Maica stareţă Eupraxia a acceptatpropunerea noastră ca acest odor să fie adus în această zonă,în ţara dumneavoastră, ca urmare a invitaţiei şi a rugăminţiloradresate de către PS Casian, un episcop foarte dinamic, cu-noscut şi recunoscut în întreaga lume.

În chip minunat trăim bucuria de a fi astăzi aici, românişi greci şi ne simţim ca acasă, aşa cum şi dumneavoastră văsimţiţi în Grecia la fel.

Iată, astăzi, toate aceste momente sunt izvorâtoare de harşi de binecuvântare şi ne bucurăm tare mult că ne putemîmpărtăşi împreună de acest moment, pentru că popor ortodoxnu suntem numai noi, grecii, ci toţi aceia care au ascultat şiau împlinit Evanghelia Mântuitorului Hristos. În astfel demomente, cuvintele nu pot descrie această bogăţie de daruripe care ne-o oferă sfinţii şi de aceea este foarte important săvă apropiaţi cu toată credinţa, dragostea şi evlavia de SfântaBiserică şi alături de Sfântul Andrei să luaţi putere, mângâiereşi binecuvântare de la Dumnezeu.�

Page 86: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

86

Apoi, în glas de imnuri şi cântări, sfintele moaşte ale SfântuluiIerarh Sofronie au fost purtate într-o impresionantă procesiune pestrada Domnească din Galaţi, devenită de acum �cale a sfinţilor�,către Catedrala Episcopală.

Aici, Chiriarhul Dunării de Jos a prezentat contribuţia decisivăa Sfântului Sofronie, împreună cu ucenicul său, Sfântul MaximMărturisitorul, la afirmarea dreptei-învăţături despre cele două firi,dumnezeiască şi umană, în Persoana Mântuitorului Hristos, precumşi contribuţia sa la tezaurul liturgic al ortodoxiei universale:

�Tocmai pentru că este atât de mare, uneori nu a fostcinstit după măsura care i s-ar fi cuvenit! El, aşa cum se ştie,este prima persoană care a sesizat erezia monotelită. S-a opusîmpăratului Heraclie. A mers şi a rugat pe patriarhii de Con-stantinopol, de Alexandria şi chiar pe episcopul de Roma, sănu accepte compromisul când este vorba de manifestarea firiişi a voinţei omeneşti în Persoana unică, dumnezeiască şi ome-nească a Mântuitorului.

Lucrarea sa în mănăstirile din Ţara Sfântă, din Egipt şide la Constantinopol a ajutat mult la clarificarea dreptei-cre-dinţe şi ştim ce prietenii sfinte a cultivat Sfântul Sofronie şi aşaminti numai pe Sfântul Ioan Moshu şi, mai ales, pe cel pecare l-a avut ca ucenic încă din Africa, Sfântul Maxim Mărturi-sitorul, care spune despre el: «Prietenul meu duhovnicesc, egu-menul Sofronie». Sfântului Maxim Mărturisitorul i-a revenit,în continuare, lucrarea de clarificare teologică a celor douăfiri şi a celor două voinţe în Persoana Mântuitorului nostruIisus Hristos.

Sfântul Sofronie este şi un mare iubitor de sfinţi: ne-aarătat viaţa Sfintei Maria Egipteanca, ne-a arătat viaţa Sfin-ţilor Chir şi Ioan, Doctori fără de arginţi, şi-a vindecat vedereaprin rugăciune la Sfinţii Chir şi Ioan. Dar, în acelaşi timp, nearată şi latura filantropică, pentru că l-a cunoscut îndeaproapepe Sfântul Ioan cel Milostiv căruia, de asemenea, i-a scris viaţa.

Page 87: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

87

Ce să mai vorbim despre contribuţia sa la îmbogăţireatezaurului liturgic? Fruntea aceasta pe care o sărutaţi a găz-duit în sine atâta înţelepciune în poezie, în imnografie... Elne-a învăţat că viaţa începe prin cruce. Pentru SăptămânaPatimilor a scris: «Astăzi s-a spânzurat pe lemn cel ce a spân-zurat pământul pe ape!...». El a salvat Sfânta Cruce de laIerusalim şi a dat-o împăratului Heraclie să o ducă la Constan-tinopol. El a fost ambasadorul păcii; când Omar I a intrat înIerusalim, sfântul a plâns văzând ocupată Cetatea Sfântă. Darinima lui s-a mângâiat că a obţinut de la Omar drepturi pentrucreştini. Din timpul lui coabitează în Cetatea Sfântă cele treimari religii monoteiste. Dacă nu ar fi fost el, ca om al păcii, egreu de presupus ce s-ar fi întâmplat cu Sfintele Locuri. Îlputem numi custodele Sfintelor Locuri de la Ierusalim, prindialog, căci omul lui Dumnezeu nu doreşte niciodată război;omul lui Dumnezeu converteşte întotdeauna pe cel rău la bine.Slujba de la Sărbătorile Naşterii Domnului, slujba Aghesmeicelei Mari la Sărbătoarea Epifaniei şi, mai ales, rugăciuneacea mare, o rugăciune care cuprinde cosmosul întreg: «Astăzi,firea apelor se sfinţeşte!...», «Astăzi este ziua cea mult vestităa ortodocşilor...» ar fi fost suficiente, pentru veacul VII, pen-tru a arăta darul lui Dumnezeu care s-a sălăşluit în acestsfânt. De asemenea, se spune că şi rugăciunea plecării ge-nunchilor de la Vecernia Rusaliilor, ar fi scris-o tot SfântulSofronie.

Preacucernicii părinţi se vor închina şi vor săruta cinstitulcap şi ne vom ruga să ne dea Dumnezeu tăria sfântului de acunoaşte mai întâi dreapta-credinţă şi de a o apăra aşa cum aapărat-o el. În al doilea rând, să îi cerem sfântului să avemaceeaşi dragoste de sfinţi, cum a avut el dragoste de sfinţi şi,în al treilea rând, am dorit să veniţi, iubiţi părinţi, misionariiîn special, ca parte din clerul eparhiei, spre a vă atinge de celmai mare misionar după Apostoli şi mucenici, pentru a-I cere

Page 88: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

88

Domnului ca în misiunea noastră de acum, în bisericile şi paro-hiile noastre, să putem să fim de folos credincioşilor noştri,mai ales când sunt tulburări, lipsuri şi neînţelegeri. Să mergemîn faţă cu Crucea Domnului, pe buze şi în inimă cu rugăciuneaşi cu dragostea desăvârşită, pentru ca să lucreze Sfântul So-fronie în continuare prin preoţii, monahii, monahiile şi cre-dincioşii Dunării de Jos.

Să ducem, iubiţii mei părinţi, acum, în fapt de seară, bine-cuvântarea Sfântului Sofronie în parohii şi în familiile frăţiilorvoastre!�

Emoţionat pentru această primire, Înaltpreasfinţitul Dionisiea mărturisit:

�Când am intrat pentru prima oară în oraşul Corint, cuprilejul întronizării, am observat la intrarea în oraş o inscripţieîn limba greacă: «Binecuvântat este cel ce vine întru numeleDomnului!». Şi atunci am conştientizat încă o dată că din acelmoment nu-mi mai aparţin mie însumi, ci Bisericii lui Hristoscelei una, sfântă, sobornicească şi apostolească, pe caretrebuie să o slujesc cu toată fiinţa mea, cu toată iubirea mea,cu toate tristeţile şi bucuriile mele, cu tot ceea ce m-a înzestratDumnezeu.

De aceea şi noi trebuie să avem conştiinţa că aparţinemBisericii celei una a lui Hristos - Biserica Ortodoxă. Şi cândam intrat în oraşul Galaţi având în mâinile mele acest odorde mare preţ - capul Sfântului Ierarh Sofronie al Ierusalimuluişi când am zărit de departe pe păstorul dumneavoastră, pe PSEpiscop Casian, însoţit de PS Visarion, şi pe dumneavoastră,clerici, credincioşi care aţi arătat dragoste şi am observat chiarşi lacrimi de bucurie care luceau pe obraji, chiar dacă nu amvăzut ca în Corint acea inscripţie: «Binecuvântat este cel cevine întru numele Domnului!», m-am simţit la fel prin aceastămanifestare şi m-am simţit, într-adevăr, ca fiind cel ce vineîntru numele Domnului.

Page 89: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

89

Dar înainte de a veni am avut un gând, pe care vreau săvi-l mărturisesc acum: m-am gândit - la Galaţi îl vor sărbătoripe Sfântul Apostol Andrei. Ce are în comun Sfântul ApostolAndrei cu Sfântul Sofronie? De ce să duc cinstitul cap al Sfân-tului Sofronie tocmai din Corint până la Galaţi. Şi totuşi, şipentru această întrebare există un răspuns - Ce a spus SfântulApostol Andrei când L-a întâlnit prima oară pe Hristos? «L-amgăsit pe Mesia!». Ce a spus Sfântul Sofronie cu viaţa sa, cunevoinţa, cu toate cele ale sale? «Credeţi în Iisus Hristos, caMântuitor al sufletelor voastre, ca Acela Care a întemeiat Bise-rica lui Dumnezeu, spre mântuirea sufletelor voastre!». Şi cândspune aceasta Biserica drept-credincioşilor ei? Acum, cu olună înainte de Praznicul Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos.Acum, când Hristos ne cheamă să cunoaştem unde S-a născutEl. Acum, când Hristos ne cheamă să cunoaştem cum a sfinţitnu numai apele, ci şi întreg cosmosul, pe îngeri, pe oameni,totul, spre mântuirea noastră.

De aceea, îmi exprim recunoştinţa pentru că ne-aţi dăruitaceastă binecuvântată ocazie ca să trăim de o astfel de manieră,cu totul deosebită, pregătirea Praznicului Naşterii Domnului!�

După slujba de mulţumire, înaltul ierarh grec a oferit preoţilorşi pelerinilor la moaştele Sfântului Sofronie iconiţe ale sfântului.Apoi, racla cu moaştele marelui patriarh ierusalimitean a fost aşe-zată, spre venerare, pe baldachinul special amenajat în faţa cate-dralei, unde zeci de mii de credincioşi din Galaţi şi din împrejurimis-au închinat şi au luat binecuvântare de la sfânt.

După Sărbătorile Sfântului Apostol Andrei, în ziua de 2 decem-brie 2008, înainte de reîntoarcerea în Grecia, moaştele SfântuluiSofronie s-au oprit la Mănăstirea �Sfântul Pantelimon� din staţiuneaLacu-Sărat, în apropiere de municipiul Brăila. Ele au fost aşteptatede numeroşi credincioşi brăileni, precum şi de persoanele aflate latratament în staţiune, care s-au închinat cu evlavie. Sfântul le-avorbit încă o dată, i-a mângâiat şi i-a binecuvântat.

Page 90: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

90

De aici, Sfântul s-a reîntors la casa sa pământească - SfântaMănăstire ,,Panaghia Faneromeni� din Hiliomodiou - Corint, iarsus, din �patria cerească�, se roagă neîncetat la tronul lui Dumnezeupentru pacea şi mântuirea tuturor credincioşilor.

Adrian Portase

SFÂNTUL SOFRONIEAL IERUSALIMULUI.

REPERE ISTORICE ŞI TEOLOGICE

Sfântul Sofronie este unul dintre marii ierarhi şi sfinţi ai Bi-sericii Ortodoxe. Apărător neobosit al credinţei adevărate în faţaereziei monotelite, în veacul al VII-lea, păstor şi apărător al cetăţiiIerusalimului, hagiograf şi prieten al sfinţilor, aşa cum ne esteprezentat de Ioan Moshu în scrierea Limonariu (Livada duhovni-cească), autor al unor scrieri liturgice şi de spiritualitate de mareprofunzime, precum Viaţa Sfintei Maria Egipteanca, Sfântul So-fronie s-a impus în conştiinţa vremii şi a urmaşilor săi ca o perso-nalitate de primă mărime şi ca un exemplu de viaţă şi slujire demnde urmat. Biserica l-a rânduit în ceata sfinţilor, fiind prăznuit înfiecare an la 11 martie.

1. Sedealnă din Canonul Sfântului Sofronie al Ierusalimului, Mineiul pemartie, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,Bucureşti, 2007, p. 103.

�Cu cuvintele ai împodobit Bise-rica lui Hristos, cu faptele ai păzit chipullui Dumnezeu în tine, cuvioase Sofronie!Căci curăţia cea din tine a strălucit înlume, fulgerând harurile învăţăturilortuturor celor ce cu credinţă prăznuiesc,părinte, pomenirea ta.�1

Page 91: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

91

I. Viaţa şi activitatea duhovnicească2

Sfântul Sofronie s-a născut la Damasc, în Siria de astăzi,probabil la anul 550 (după unii la 560 sau 564), din părinţidrept-credincioşi, cu numele Plintos şi Mira, cetăţeni de vază aioraşului şi creştini evlavioşi, care l-au îndrumat încă din fragedăvârstă pe căile învăţăturii creştine şi ale vieţuirii morale. Iubindcurăţia trupească şi înţelepciunea Sfintelor Scripturi, Sofronie s-aarătat, din tinereţile sale, vas ales al lui Dumnezeu, uimind pe ceidin jurul său cu purtarea sa aleasă şi cu frumuseţea sufletului săucăutător de desăvârşire.

Vieţii pline de evlavie, Sofronie i-a adăugat înţelepciunea şifilosofia lumii, pe care le-a deprins la şcolile vremii, cel mai pro-babil chiar în Damasc. Era dăruit de Dumnezeu cu inteligenţă,cumpătare şi multă râvnă spre studiu. Învăţătura dobândită, calităţilede orator şi cultura desăvârşită i-au atras supranumele de �Sco-lasticul� sau �Sofistul�, denumiri prin care erau apreciaţi învăţaţiicei desăvârşiţi ai timpului. Se pare că a fost, o vreme, profesor deretorică. Dar cu toate că, de multe ori, era văzut în cetate vorbindcu oamenii şi sprijinind bunul mers al treburilor urbei, tânărul So-fronie se dedica în taină vieţii de asceză şi de rugăciune, trăind caun monah în mijlocul lumii, aşteptând ziua fericită a chemării salespre viaţa de mănăstire.

Pe la anul 570, călătorind în Palestina, pentru a se închina laLocurile Sfinte, Sofronie intră în Mănăstirea Sfântului Teodosie cel

2. Principalele repere ale vieţii şi activităţii Sfântului Sofronie al Ierusalimuluiau fost extrase din: Vieţile sfinţilor pe luna martie, ed. a II-a, Ed. EpiscopieiRomanului, 2001, p. 179-186; Le Synaxaire. Vies de Saints de l�Église Orthodoxe,III, Ed. To perivoli tis Panaghias, Tesalonic, 1990, p. 336-340; ChristophSchönborn, Sophrone de Jérusalem, în Dictionnaire de spiritualité, XIV, Ed.Beauchesne, Paris, 1990, col. 1066-1073; Ioan Moshu, Limonariu sau Livadaduhovnicească, Alba Iulia, 1991; Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de laOhrida. Vieţile Sfinţilor însoţite de cântări, cugetări, luări-aminte şi predici pentrufiecare zi a anului, I, Ed. Cartea Ortodoxă / Egumeniţa, 2005, p. 295-296.

Page 92: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

92

Mare - întemeietorul vieţii de obşte în Ţara Sfântă - situată în apro-pierea Ierusalimului. Ca frate de mănăstire, Sofronie se dedică cuhotărâre şi entuziasm împlinirii rânduielilor călugăreşti şi dobândi-rii virtuţilor sufleteşti, uimind pe împreună-nevoitorii cu el din obşte.Uceniceşte, mai ales, pe lângă monahul Ioan Moshu, bărbat plin deevlavie şi părinte învăţat, născut în anul 545 tot în părţile Siriei,autor al unei cunoscute colecţii hagiografice şi duhovniceşti, intitulatăLimonariu sau Livada duhovnicească. Între cei doi s-a statornicit oprietenie sfântă, întemeiată pe idealurile comune de trăire virtuoasăşi desăvârşire, care va dura până la sfârşitul vieţii lor. Dorind săarate preţuirea deosebită pe care i-o acorda ucenicului şi frateluisău, Ioan Moshu dedică scrierea sa lui �Sofronie sofistul, iubitul săufrate în Hristos�3 , după cum este înscris în chiar prologul cărţii.Autorul îl numeşte, de asemenea, de multe ori, �sfinţite şi credin-ciosule fiu Sofronie�, �cărturarul Sofronie�, �ava Sofronie sofistul,fratele meu�, �părintele Sofronie�, �prietenul meu Sofronie�.

Voind să cunoască mai bine şi alţi monahi îmbunătăţiţi, câtmai multe exemple de viaţă închinată lui Dumnezeu şi locurilesfinte din vremea lor, părinţii Ioan şi Sofronie se aşază vreme dezece ani în lavra Faranului, situată la sud de Betleem, în deşertulIuda, după cum este scris în Limonariu: �Am venit la ava Cosmaîn lavra Faran, căci am trăit în ea zece ani�4 . Călătoresc apoi înEgiptul de sus, la marile mănăstiri de acolo, începând să consem-neze fapte şi învăţături de la părinţii duhovniceşti pe care îi întâl-neau, imitându-le, de asemenea, râvna şi lăudându-le virtuţile. Dupăacest prim pelerinaj încheiat pe la 584, Sofronie primeşte în Mă-năstirea Sfântului Teodosie din Palestina şi tunderea în cinul mo-nahal, căci în una dintre istorisirile sale, Ioan Moshu aminteşte:�Am luat pe părintele Sofronie şi ne-am dus la o lavră la optspre-zece mile departe de Alexandria, la un bătrân tare îmbunătăţit cu

3. Ioan Moshu, op. cit., p. 27.4. Ibidem, 40, p. 56.

Page 93: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

93

viaţa, de neam egiptean. Şi-i spun bătrânului: Spune-ne un cuvânt,ava, cum trebuie să trăim unul cu altul, pentru că (...) Sofronie arede gând să renunţe la lume, să-şi mântuiască sufletul său.�5

Îndrumările duhovniceşti primite şi exemplele de viaţă sfântăîntâlnite au grăbit, cu siguranţă, hotărârea cea bună a uceniculuirâvnitor spre învăţătură şi l-au făcut să aleagă drumul greu, darplin de împliniri spirituale, al vieţii călugăreşti.

Vreme de alţi 10 ani, părinţii Ioan şi Sofronie se află într-omănăstire din Sinai6 . La anul 594, cei doi sunt prezenţi la Ierusalimla instalarea patriarhului Amos7 , vizitând apoi alte locuri sfintedin Palestina şi Siria. Revin în Egipt, la Mănăstirea Eukratos. Pentrudragostea lor de cele duhovniceşti, sunt apreciaţi şi ocrotiţi depatriarhii Alexandriei, Evloghie (581-608) şi Teodor (608-609),dar în chip deosebit, de Sfântul Patriarh Ioan cel Milostiv (610-619),cei doi învăţând din evlavia, smerenia şi multa milostivire de caredădea dovadă sfântul. La rândul lor, Sfinţii Sofronie şi Ioan Moshuau sprijinit eforturile credincioşilor din Alexandria, de combaterea învăţăturilor greşite care dezbinau Biserica la acea vreme, îndeo-sebi erezia lui Sever.

O mărturie elocventă asupra prieteniei duhovniceşti de carese bucurau monahii palestinieni la Alexandria ne este furnizată deviaţa Sfântului Ioan cel Milostiv. Acesta, dorind să vină în sprijinultuturor celor năpăstuiţi, stătea de două ori pe săptămână la uşilebisericilor, asculta plângerile bărbaţilor cinstiţi, judeca priciniledintre fraţi şi aducea astfel pace între oameni, spunând: �De vremece mie întotdeauna îmi este liberă intrarea la Domnul Dumnezeulmeu şi vorbesc cu Dânsul prin rugăciune şi cer orice voiesc, apoipentru ce să nu dau voie şi eu aproapelui meu să vină la mine fărăopreală, ca să-mi povestească nevoia sau strâmbătatea sa şi să

5. Ibidem, 110, p. 111-112.6. Ibidem, 67, p. 73.7. Ibidem, 149, p. 143.

Page 94: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

94

ceară de la mine orice voieşte?�. Când, însă, se întâmpla să nuvină nimeni la dânsul pentru ajutor, sfântul se întorcea trist,spunând: �Acum, smeritul Ioan n-a câştigat nimic şi nici n-a adusceva lui Dumnezeu pentru păcatele sale�. �Iar fericitul Sofronie,prietenul lui - spune mai departe viaţa Sfântului Ioan - mângâindu-l,zicea: Astăzi, cu adevărat ţi se cade, părinte, să te bucuri pentrucă oile tale vieţuiesc în pace, fără prigonire şi fără gâlceavă, caîngerii lui Dumnezeu.�8

În timpul petrecut în Egipt, Sfântul Sofronie s-a îmbolnăvitgrav de o boală de ochi, care i-a slăbit mult vederea. Însă, auzindde binefacerile şi tămăduirile dăruite de Sfinţii Doctori fără dearginţi Chir şi Ioan, părinţii Ioan şi Sofronie au alergat cu credinţăla biserica sfinţilor din Alexandria, căzând cu lacrimi înainteaicoanei lor şi cerând vindecarea ochilor bolnavi. Într-una dintremultele nopţi de îndelungată rugăciune, cei doi au văzut pe Sfinţiitămăduitori apropiindu-se de ei şi i-au auzit vorbind despre nepu-tinţele lor. Sfântul Chir a însemnat de trei ori, în semnul crucii,ochii Sfântului Sofronie zicând: �Binecuvântat este Dumnezeu�,apoi s-au îndepărtat lăsând pe dascăl şi pe ucenic plini de bucuriavindecării primite de la Dumnezeu. La cererea Sfinţilor Chir şiIoan, Sfântul Sofronie a scris, mai târziu, despre viaţa şi martiriullor, dar şi despre minunile pe care ei le săvârşesc, cu milă şi dra-goste, până astăzi.

Pelerinajul spiritual al celor doi fraţi în Hristos va continua,după 614 - anul invaziei perşilor în Palestina şi Siria - la Roma,unde sunt urmaţi de alţi doisprezece ucenici. Aici vor afla, cuîntristare, de moartea Sfântului Patriarh Ioan cel Milostiv, la anul619, căruia îi vor şi scrie viaţa sa minunată, ca un semn al recu-noştinţei şi dragostei lor. În acelaşi an însă se mută la ceruri şipărintele Ioan Moshu, căruia Sfântul Sofronie îi va aduce trupul

8. Vieţile sfinţilor pe luna noiembrie, Ed. Episcopiei Romanului, 2000, p.186-187.

Page 95: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

95

fără de viaţă în părţile Palestinei, şi nu în Sinai - cum ar fi doritacesta - din cauza deselor incursiuni ale păgânilor, pe care îl vaaşeza în Mănăstirea Sfântului Teodosie.

După anul 628, Sfântul Sofronie părăseşte din nou Palestina,de data aceasta pentru Africa de Nord, unde devine egumen alunei mănăstiri în obştea căreia se afla şi Sfântul Maxim Mărturisito-rul (580-662), căci într-una dintre scrierile sale acesta îl numeşte�stăpânul meu binecuvântat şi părintele meu, stareţul Sofronie�9 .Cei doi sfinţi devin, mai ales începând cu anul 633, cei mai atenţişi fideli apărători ai credinţei ortodoxe, împotriva unei noi ereziice începuse a tulbura viaţa Bisericii, monotelismul.

Împotrivindu-se celor ce susţineau că în Hristos există o singurălucrare, ce izvorăşte dintr-o singură voinţă, dumnezeiască, SfântulSofronie revine în Orient şi atrage atenţia, pe rând, patriarhilorCyrus al Alexandriei (630-643) şi Serghie al Constantinopolului(610-638), precum şi papei Honoriu (625-638), de greşeala în carecăzuseră. Lupta sa pentru păstrarea dreptei cinstiri a lui Dumnezeuva fi preluată de prietenul său, Sfântul Maxim Mărturisitorul, şi deSfântul Martin I, papă al Romei între anii 649 şi 655, fiind încu-nunată cu reafirmarea doctrinei ortodoxe la cel de-al VI-lea SinodEcumenic, la Constantinopol, în anii 680-681.

În acestă perioadă, probabil reîntors la mănăstirea sa de meta-nie, Sfântul Sofronie rescrie din memorie şi completează, acolounde era cazul, la rugămintea patriarhului Modest al Ierusalimului(632-634), vechiul tipic monahal ierusalimitean atribuit SfântuluiSava cel Sfinţit, care se pierduse în urma deselor incursiuni alepăgânilor.

Cinstit pentru viaţa sa fără de prihană şi pentru râvna dovedităîn apărarea adevăratelor tradiţii creştine, Sfântul Sofronie este alesîn anul 634, în vremuri deosebit de grele, pe scaunul patriarhal alIerusalimului. Disputele doctrinare din sânul Bisericii, dar mai ales

9. C. Schönborn, op. cit., col. 1067.

Page 96: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

96

atacurile arabilor asupra Cetăţii Sfinte au aşezat pe umerii bătrânuluipatriarh greutăţi şi responsabilităţi deosebit de mari.

Plin de râvnă pentru adevărul mărturisit şi propovăduit deBiserică, sfântul ierarh a convocat, mai întâi la Ierusalim, un sinodlocal, în care condamnă monofizitismul, monotelismul, precum şitoate celelalte erezii ale vremii, anatemizând pe adepţii lor.

Lipsită o vreme de lemnul Sfintei Cruci, luat ca pradă de răz-boi de împăratul Chosroe al perşilor la 615, cetatea Ierusalimuluifusese martoră a reîntoarcerii acestuia, la 629, după victoria împă-ratului Heraclie asupra păgânilor. Acum, când arabii invadauPalestina, patriarhul Sofronie a gândit să salveze sfântul odor de onouă înstrăinare în mâinile păgânilor şi de aceea aşază, pe la634-635, în mâinile împăratului venit pe mare la Ierusalim, părţidin Cinstita Cruce a lui Hristos, spre a fi duse la Constantinopol.

Încercuit şi asediat vreme de aproape doi ani, Oraşul Sfânt aavut şansa de a avea în Sfântul Sofronie nu doar un conducătorspiritual, ci şi un dârz luptător pentru rezistenţă şi libertate. Orga-nizând apărarea Ierusalimului, înarmând pe locuitorii lui, chemândpe monahii din mănăstiri în ajutor, sfântul patriarh s-a arătat unneobosit îndrumător în toate problemele majore ale cetăţii. Înţele-gând însă că sfârşitul asediului şi capitularea sunt iminente, SfântulSofronie a chemat pe califul Omar, căruia i-a cerut ca, în schimbulpredării Ierusalimului, să garanteze drepturile şi libertăţile creşti-nilor, să respecte locurile sfinte şi să acorde patriarhiei dreptul decoordonare spirituală a tuturor centrelor de viaţă creştină din Im-periul Arab. Impresionat de vârsta, sfinţenia şi durerea sfântului,califul a semnat un acord care prevedea toate acestea, deşi, maiapoi, arabii nu aveau să-l mai respecte întocmai.

Martor neputincios al ocupării Ierusalimului, în anul 637, Sfân-tul Sofronie s-a stins din viaţă, doar un an mai târziu, la 11 martie638 (după unii cercetători, la 639), plin de întristare pentru pierdereaCetăţii Sfinte şi pentru umilinţele la care erau supuşi creştinii substăpânirea păgânilor.

Page 97: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

97

II. Teolog şi apărător al celor două voinţeşi lucrări în Hristos

Sfântul Sofronie a fost recunoscut, încă din timpul vieţii sale,ca mare teolog şi fin cunoscător al adevărurilor dumnezeieştirevelate. Învăţătura sa de credinţă, regăsită în principal în câtevascrisori sinodale şi diferite cuvântări, este în deplină consonanţă cuteologia Bisericii din primele veacuri creştine, exprimată dogmaticprin hotărârile sinoadelor ecumenice de până în vremea sa.

Scrisul teologic al Sfântului Sofronie este, în acelaşi timp,simplu şi firesc în exprimare, profund şi mistic, prin sensurile luidoctrinare şi duhovniceşti, dar şi poetic şi plin de frumuseţe, princursivitatea limbajului şi muzicalitatea frazei. El tratează marileteme teologice cu uşurinţa unui bun cunoscător şi cu sensibilitateaunui mare trăitor. Într-una dintre cele mai frumoase rugăciuni dincultul ortodox, cuprinsă în Slujba Aghesmei celei Mari şi în rân-duiala Tainei Botezului, sfântul înalţă, de exemplu, un adevăratimn de slavă lui Dumnezeu, prin cuvinte ca acestea:

�Tu, cu voia Ta, pe toate le-ai adus dintru nefiinţă întrufiinţă. Cu puterea Ta ţii făptura şi cu purtarea Ta de grijăchiverniseşti lumea. Tu din patru stihii ai întocmit făptura şi cupatru vremi ai încununat curgerea anului. De Tine se cutremurătoate puterile cereşti. Pe Tine Te laudă soarele. Pe Tine Teslăveşte luna. Ţie se supun stelele. Pe Tine Te ascultă lumina.De Tine se îngrozesc adâncurile. Ţie slujesc izvoarele. Tu aiîntins cerul ca un cort. Tu ai întărit pământul peste ape. (...)

Că Tu, Dumnezeu fiind, necuprins de gând şi de cuvânt şifără de început, ai venit pe pământ, chip de rob luând, întruasemănarea omenească făcându-Te. (...) Mărturisim harul Tău,vestim mila Ta, nu tăinuim facerea Ta de bine. (...) Toată făpturaTe laudă pe Tine, Cel ce Te-ai arătat...�10

10. Slujba Aghesmei celei Mari, în Molitvelnic, Ed. Institutului Biblicşi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p. 585-586.

Page 98: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

98

Temele teologice ale Sfântului Sofronie sunt răspunsuri ladiferitele controverse dogmatice ale timpului său. Explicând şireafirmând dogma Sfintei Treimi şi sesizând pericolul conceptelorşi exprimărilor greşite referitoare la aceasta, Sfântul Sofronierezumă astfel învăţătura Bisericii referitoare la taina de nepătrunsa Dumnezeirii:

�Arătăm că în Dumnezeire există o împărţire în Ipostase,dar predicăm totodată că Dumnezeirea rămâne neîmpărţitădupă natură, dar separată în Persoane. Predicăm, de ase-menea, că fiecare dintre cele trei Persoane apare ca Persoanăaparte, dar după natură ea este nedespărţită de celelalte. (...)Deşi Dumnezeu este Unul şi o singură Dumnezeire, totuşiDumnezeu Se descoperă în trei Persoane, fără ca natura sauDumnezeirea să se împartă.�11

Dumnezeu, Creatorul a toate, păzeşte şi guvernează lumea prinPronia Sa, dăruind fiecărei părţi a creaţiei Sale ceea ce El a hotărâtdin veşnicie.

�Căci pe toate le-a făcut Tatăl, prin Unul-Născut, în Sfân-tul Duh şi pe acestea le păstrează şi le guvernează împreună,prin Pronia înţeleaptă, ca Dumnezeu, fiind Conducătorul lu-crărilor Lui proprii şi hotărându-le tuturor început în timp;pe de o parte, pe cele ce cad sub simţuri le-a supus unui sfârşitîn timp, iar pe de altă parte, pe cele spirituale şi nevăzute le-aînvrednicit de o cinste mai mare decât a acestora�12 .

Sfântul Sofronie respinge ca eretice părerile lui Origen şi alediscipolilor săi privitoare la preexistenţa sufletelor, apocatastazăsau altele asemenea.

11. Sfântul Sofronie al Ierusalimului, Dreapta învăţătură despre SfântaTreime şi tâlcuirea ortodoxă a textului scripturistic Luca 1, 24-38, în �MitropoliaOlteniei�, an. XXXVI, nr. 7-8, 1984, p. 471.

12. Idem, Dreapta învăţătură statornicită de Sfinţii Părinţi despre nemurireasufletelor şi a îngerilor şi despre viaţa viitoare, în �Mitropolia Olteniei�, an.XXXVI, nr. 3-4, 1984, p. 195.

Page 99: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

99

Dogma hristologică a preocupat în chip special scrisul teological Sfântului Sofronie. Prin Hristos, neamul omenesc redobândeşteînfierea cerească şi posibilitatea cunoaşterii desăvârşite a luiDumnezeu. Întruparea nu ştirbeşte demnitatea Dumnezeirii, căci:

�S-a întrupat Cel ce este fără trup şi a luat chipul nostru,El, Cel Care (...) este fără formă şi a luat trup ca al nostru, El,Cel fără de trup şi S-a făcut Om după adevăr, El, Cel Care,totdeauna, Se arată Dumnezeu. (...) El a voit să se facă Ompentru ca să curăţească ceea ce este întru totul asemănătorprin ceea ce este asemănător, ca să salveze ceea ce este dintr-orudenie prin ceea ce este de o rudenie, ca să lumineze ceea ceeste de acelaşi neam prin ceea ce este de acelaşi neam.�13

Ceea ce particularizează însă teologia Sfântului Sofronie estecontribuţia sa esenţială la clarificarea doctrinei ortodoxe desprecele două lucrări şi voinţe în Hristos. Încă din perioada formăriisale duhovniceşti, pe parcursul călătoriilor întreprinse atât în Ori-ent, cât şi în Occident, Sfântul Sofronie se arătase a fi un dârzapărător al credinţei în cele două firi, dumnezeiască şi omenească,unite în Hristos �neamestecate şi neschimbate� şi existând �neîm-părţite şi nedespărţite� în unicul Lui ipostas dumnezeiesc, aşa cummărturisise Sinodul al IV-lea de la Calcedon (451). Într-una dintrecuvântările sale, Sfântul Sofonie preciza, spre exemplu, deosebitde sugestiv: �Nici cele din care este El (Hristos) nu s-au amestecat,deşi acestea s-au unit, după ipostază (persoană), una cu alta; nicicele din care este nu s-au despărţit una de alta, deşi întru acesteaînseşi S-a făcut cunoscut, în mod desăvârşit, Dumnezeu şi Omul�14 .Însă, străduinţele sale pentru clarificarea dogmei hristologice au

13. Idem, Dreapta învăţătură despre Întruparea reală a Domnului Hristosşi despre sfinţenia şi fecioria Maicii Domnului, în �Mitropolia Olteniei�, an.XXXV, nr. 9-10, 1983, p. 617.

14. Idem, Lauda Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în �Mitropolia Olteniei�,an. XXXVI, nr. 5-6, 1984, p. 344.

Page 100: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

100

căpătat noi dimensiuni odată cu apariţia, la începutul veacului alVII-lea, a ereziei monotelite.

Punctul de plecare al noii erezii l-a constituit învăţătura luiSever, monah învăţat, format în mediile monofizite din Palestinaşi Egipt, patriarh al Antiohiei între anii 512 şi 518. Reinterpretândsintagma Sfântului Chiril al Alexandriei �o singură fire a luiDumnezeu Cuvântul întrupat�, Sever introduce în limbajul teo-logic expresii, ca: �o singură voinţă�, �o singură lucrare� înHristos, argumentând că se poate vorbi de acestea datorită unităţiistrânse între firea divină şi firea umană în Persoana MântuitoruluiHristos.

Conceptul teologic a fost preluat în anii următori, pe plan po-litic, de împăratul Heraclie (610-641) şi de patriarhul Serghie I alConstantinopolului, care au văzut în monotelism o cale de a readuceîn Biserica Ortodoxă pe creştinii monofiziţi din Siria şi Egipt. Prinintermediul patriarhului de Alexandria, Cyrus, monofiziţii au fostconvinşi să semneze, la 633, un act de unire cu ortodocşii, în carese afirmau, prin reformularea unui text al Sfântului Dionisie Areo-pagitul, următoarele: �Unul şi Acelaşi Hristos împlineşte lucrurilecare se potrivesc lui Dumnezeu şi lucrurile omeneşti printr-osingură lucrare divino-umană�15 .

În acest context, Sfântul Sofronie este primul care sesizeazănoua erezie hristologică şi porneşte o neostenită luptă împotriva ei.Atrage atenţia patriarhului de Alexandria în legătură cu termino-logia folosită, călătoreşte cu acelaşi scop la Constantinopol, la pa-triarhul Serghie I, adună din operele Sfinţilor Părinţi 600 de textereprezentative în sprijinul diotelismului. Lucrarea, intitulată Flori-legiu patristic în două cărţi cuprinzând 600 de mărturii, nu s-apăstrat, din păcate, până astăzi. În dorinţa de a-şi justifica poziţia,patriarhul de Constantinopol scrie şi papei Honoriu I, care va

15. Cf. J. Pelikan, Tradiţia creştină. O istorie a dezvoltării doctrinei, II:Spiritul creştinătăţii răsăritene (600-1700), Ed. Polirom, Iaşi, 2005.

Page 101: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

101

accepta, la rândul său, formularea monotelită, mărturisind �o voinţăunică a Domnului Iisus Hristos�16 . Sfântul Sofronie era, aşadar,una dintre puţinele conştiinţe lucide şi mărturisitor convins al ade-vărurilor de credinţă din Biserică.

Ales şi instalat ca patriarh al Ierusalimului, în anul 634, SfântulSofronie îşi exprimă în cuvântul de la întronizare poziţia sa hotărâtăîmpotriva monotelismului, pe care o transmite apoi în scris patriar-hilor din Orient şi papei Honoriu, adăugând şi florilegiul patristicamintit mai sus. Enciclica sa sinodală precizează hotărât: Hristos�după natura Sa dumnezeiască, după natura aceea cu care El erade o fiinţă cu Tatăl, avea o energie (voinţă) divină şi de nespus, iarpe de altă parte, după natura omenească, după cea cu care El,Acelaşi, a rămas asemenea nouă, oamenilor, a avut o energie (voin-ţă) omenească şi pământească.�17 .

Împotrivindu-se nestorienilor, care maximalizau distincţia dintrecele două naturi în Hristos, confundându-le dogmatic şi terminologiccu două persoane diferite, Sfântul Sofronie precizează: �AcelaşiHristos şi Fiu a îndeplinit şi pe cele dumnezeieşti, şi pe cele omeneşti,fie potrivit cu natura divină, fie potrivit cu natura omenească...,fiindcă, în ambele naturi, El a avut puterea neamestecată, dar, totuşi,nu nedespărţită. ... El nu lucra despărţindu-se de cealaltă formă aLui, pe care o avea propriu în El; nici să nu ne dăm cu părerea că înEl lucrează doi Hristoşi şi doi Fii, că unul, Fiu şi Hristos, dupănatură ar lucra cele mai presus de fire, iar altul, Fiu şi Hristos,după har, ar lucra cele mai umile�18 . Cele două naturi şi, implicit,cele două lucrări, divină şi umană, nu creează în Hristos două ipos-tasuri distincte, ci, rămânând neschimbate, subzistă în Persoana

16. R. Rus, Dicţionar enciclopedic de literatură creştină din primul mileniu,Ed. Lidia, Bucureşti, 2003.

17. Sfântul Sofronie al Ierusalimului, Dreapta învăţătură despre cele douănaturi şi despre cele două voinţe în Persoana Mântuitorului, în �Mitropolia Olte-niei�, an XXXVI, nr. 1-2, 1984, p. 61.

18. Ibidem, p. 59-60.

Page 102: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

102

unică a Mântuitorului Iisus Hristos, Care lucrează atât cele dumne-zeieşti, cât şi cele omeneşti, potrivit fiecărei naturi în parte.

Unitatea ipostasului în Hristos nu conduce însă la ameste-carea naturilor, aşa cum credeau monofiziţii. Depărtându-se şi deaceştia, Sfântul Sofronie scrie: �Noi nu suntem nicidecum, ca ei,apărători ai existenţei vreunei amestecări nelegiuite a celor douănaturi, ci mărturisim că fiecare natură lucra în aşa fel că evitaorice împărţire, şi nu cunoştea nicio schimbare, şi păstra însuşireadeosebitoare faţă de cealaltă natură, şi îşi asigura şi părtăşia, încomun, şi împreunarea cea de nedesfăcut şi de nerupt cu cealaltănatură�19 . Deosebirea naturilor implica, aşadar, deosebirea lucră-rilor în Hristos. Erezia monotelită era combătută astfel în chiaresenţa ei.

După cum s-a observat şi din textele prezentate mai sus, SfântulSofronie nu vorbeşte explicit despre două voinţe în Hristos, ci numaidespre două lucrări în Hristos, însă legătura logică între acesteaeste evidentă. Lucrarea este manifestare a voinţei, după cum voinţaeste expresie a firii, a naturii, dumnezeiască sau omenească. Pentrucă �naturile se fac cunoscute şi numai din energiile (lucrările)singure, ... învăţăm că orice vorbă rostită şi orice energie (lucrare)... purcede de la Unul şi Acelaşi Hristos şi Fiu, ... Care arăta, pefaţă, şi cele două energii (voinţe), în mod neîmpărţit şi neamestecat,potrivit naturilor Lui�20 .

Atitudinea hotărâtă a Sfântului Sofronie împotriva monote-lismului a fost confirmată de Sinodul local convocat la Ierusalim, lascurt timp după înscăunarea sa. Hotărârile Sinodului însuşite maitârziu de papa Ioan al IV-lea al Romei (640-642) nu au fost însăbine primite la Constantinopol. Ele au provocat, în bună măsură,Ektesis-ul elaborat de patriarhul Serghie şi papa Honoriu şi pro-mulgat de împăratul Heraclie sub forma unui Edict imperial, la

19. Ibidem, p. 60.20. Ibidem, p. 61.

Page 103: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

103

638. Ektesis-ul, ca şi Typos-ul de la 648, documente de influenţămonotelită, încercau să reducă la tăcere orice discuţie despre celedouă voinţe în Hristos, în dorinţa explicită a împăraţilor bizantinide a păstra pe monofiziţi în graniţele imperiului.

Atât doctrina teologică, cât şi terminologia Sfântului Sofronievor fi preluate şi dezvoltate, după 638, cu precădere, de SfântulMaxim Mărturisitorul, prieten şi împreună-luptător pentru apărareadreptei cinstiri a lui Dumnezeu. Sinodul al VI-lea Ecumenic (Con-stantinopol, 680-681) va restabili dreapta-credinţă în cele douăvoinţe şi cele două lucrări în Hristos, afirmând şi rolul esenţial alfericitului patriarh Sofronie în clarificarea acestei atât de contro-versate dispute.

III. Hagiograf şi prieten al sfinţilor

Iubitor de Dumnezeu şi de lucrările Lui în lumea aceasta,Sfântul Sofronie a fost şi un mare iubitor al Sfinţilor lui Dumnezeu,pe care i-a cinstit atât prin viaţa şi evlavia sa, cât şi prin scri-sul său.

Consemnarea faptelor minunate săvârşite de oamenii luiDumnezeu este o îndatorire sfântă pentru sufletul credincios.Limonariu, la scrierea căruia contribuţia Sfântului Sofronie nutrebuie neglijată, este cel mai bun exemplu în acest sens. De aceeaşi sfântul scrie, în altă parte, că �a nu păzi taina împăratului esteprimejdios şi vătămător, iar a tăcea despre faptele minunate alelui Dumnezeu aduce primejdie sufletului�21 .

Dintre scrierile hagiografice certe ale Sfântului Sofronie,amintim Viaţa Sfântului Ioan cel Milostiv, redactată împreună cuIoan Moshu, păstrată numai în prelucrarea Sfântului Simeon Me-tafrastul şi Viaţa Sfinţilor Chir şi Ioan, consemnată după minunea

21. Viaţa Sfintei Maicii noastre Maria Egipteanca, în Triodul, Ed. InstitutuluiBiblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000, p. 741.

Page 104: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

104

vindecării Sfântului Sofronie de către aceşti doi sfinţi doctorifără de arginţi.

Însă, cea mai cunoscută scriere de acest gen a Sfântului Sofronieeste Viaţa Sfintei Maria Egipteanca, una dintre cele mai frumoasehagiografii din întreaga istorie a Bisericii Ortodoxe, deşi unii cerce-tători nu confirmă apartenenţa acestei lucrări la opera marelui pa-triarh de Ierusalim. Pentru rolul ei pedagogic atât de important,această Viaţă a fost introdusă în Triod, cu îndrumarea de a se citiîn cadrul Slujbei Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul,în joia săptămânii a V-a din Sfântul şi Marele Post, în două, stări:prima parte, înainte de începerea Canonului, iar cea de-a doua,după Cântarea a III-a.22 De asemenea, deloc întâmplător, Bisericaa rânduit ca în Duminica a V-a a Postului Paştilor să se facă şipomenirea Sfintei Maria Egipteanca şi să se citească în sinaxaraceeaşi Viaţă23 scrisă de Sfântul Patriarh Sofronie.

IV. Păstor al cetăţii Ierusalimuluişi propovăduitor al dreptei-credinţe

Grija şi râvna pentru mântuirea sufletească a creştinilor s-auarătat pregnant în timpul păstoririi Sfântului Sofronie ca patriarhal Ierusalimului, între anii 634 şi 638. S-au păstrat, din aceastăperioadă, fragmente din două scrieri pastorale referitoare la TainaSfântului Botez şi la Taina Sfintei Spovedanii, precum şi mai multepredici, bogate în idei dogmatice, dar şi pline de sfătuiri duhov-niceşti pentru păstoriţii săi, la diferite sărbători creştine: BunaVestire, Naşterea Domnului, Întâmpinarea Domnului, ÎnălţareaSfintei Cruci, Duminica Sfintei Cruci, Soborul Sfinţilor ArhangheliMihail şi Gavriil, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântul IoanEvanghelistul, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

22. Triodul, p. 407 şi 415.23. Ibidem, p. 469.

Page 105: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

105

Tot Sfântului Sofronie îi este atribuită o tâlcuire a Sfintei Litur-ghii, intitulată �Cuvânt cuprinzând toată istoria bisericească şi odescriere amănunţită a tuturor lucrurilor care se săvârşesc înDumnezeiasca Liturghie�24 , deşi unii cercetători consideră că ea afost scrisă în perioada secolelor XI-XII.

Scopul propovăduirii este, pentru Sfântul Sofronie, luminareasufletelor prin primirea darurilor lui Dumnezeu. Într-un text careconduce gândul spre teologia isihastă a secolului al XIV-lea, sfântulprecizează: �Voi, care sunteţi fii ai luminii şi copii hrăniţi cu lumină,în acelaşi timp, ascultaţi luminatele şi luminătoarele noastre bunevestiri. Căci voi aţi şi fost luminaţi de puterea lor şi aţi primitlumina în sufletele voastre luminate, din însăşi taina lor, plină deînţelepciunea divină.�25

Referindu-se la importanţa postului, în general, şi la însemnă-tatea specială a Postului Paştilor, Sfântul Sofronie spunea într-unadintre cuvântările sale: �Dumnezeu a toate a rânduit postul a patru-zeci de zile pentru noi toţi, cu un scop vădit şi anume, în vederealuptelor duhovniceşti, în general, mai mari decât puterile noastreşi pentru nimicirea duhurilor văzduhului; pentru ca, desăvârşitcurăţindu-ne, să avem putinţa să ajungem, printr-o viaţă curată,la ziua Învierii Domnului. (...) Dar va zice cineva: cum şi în ce feleste cu putinţă ca cineva să se înalţe la cele de sus, câtă vreme elmai trăieşte încă în această viaţă? Vreţi să ştiţi cum? Vă spun eu:zboară către cele de sus cei care şi-au curăţit mintea şi inima şicei care se bucură cu puterile îngereşti de sus, sărbătorind cubucurie nimicirea oricărui fel de duşman al omului, adică înlă-turând orice fel de păcat�26 .

24. Pr. prof. N. Petrescu, Comentariul liturgic al lui Sofronie, patriarhulIerusalimului, în �Mitropolia Olteniei�, an. XVI, nr. 5-6, 1964, p. 351-372.

25. Sfântul Sofronie al Ierusalimului, Dreapta învăţătură despre SfântaTreime..., p. 475.

26. Idem, Cuvântarea a V-a: Despre Sărbătoarea Sfintei Cruci, în �Mitro-polia Moldovei şi Sucevei�, an. LIX, nr. 7-9, 1983, p. 449-450.

Page 106: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

106

Condiţia mântuirii este, aşadar, viaţa virtuoasă. Doar lepădân-du-se de păcat sufletul se poate bucura de darurile cereşti şi de bucuriaparticipării la slava lui Dumnezeu, alături de îngerii Lui.

Sprijin şi întărire pe calea nevoinţei duhovniceşti este, pentrutot creştinul râvnitor, cinstita Cruce a Mântuitorului Hristos. Cuatât mai mult, în viaţa şi conştiinţa creştinilor ierusalimiteni, CruceaDomnului trebuie păstrată şi păzită - învăţa Sfântul Sofronie - caun odor de mare preţ, dar şi ca o realitate spirituală dătătoare deviaţă duhovnicească profundă. Drumul de la venerarea concretă aCrucii Domnului la purtarea şi înălţarea ei în viaţa personală estecalea desăvârşirii şi a sfinţeniei creştine. De aceea, sfântul îşi în-demna păstoriţii săi să cinstească Sfânta Cruce cu astfel de cuvinte:�Bucură-te, cinstită Cruce, pe care Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul,întinzându-Şi mâinile, ne-a cuprins în braţe pe noi toţi şi ne-aadus înaintea Tatălui ceresc. Bucură-te, Cruce, prin care simţirilenoastre s-au curăţit de toată întinăciunea, prin îmbrăţişareanoastră cu tine, din toată inima. (...) Bucură-te, Cruce, pe care noiţinându-te strâns acum, ca popor credincios, ca neam sfânt, teaducem ca pe o ramură de măslin, rugătoare, înaintea lui HristosDumnezeu, Cel Care S-a răstignit pe tine.�27

Scopul ultim al propovăduirii prin cuvânt este, pentru SfântulSofronie, sfinţirea creştinilor şi dobândirea desăvârşirii. Cu toţiisuntem chemaţi la fericita unire cu Dumnezeu şi la dobândireadarurilor Sale cele veşnice: �Să ne grăbim să dobândim aceastăunire cu Dumnezeu, unire decât care nu este nimic mai de cinste şisă alergăm ca să dobândim vieţuirea în noi a lui Hristos, decâtcare nimic nu este mai puternic.�28

Nota distinctivă a cuvântărilor Sfântului Sofronie este pronun-ţatul lor caracter liturgic şi duhovnicesc. Predica sfântului este, defapt, o continuă rugăciune adresată şi rostită către Dumnezeu, către

27. Ibidem, p. 450-451.28. Idem, Cuvânt la Înălţarea creştineştii Cruci şi la Sfânta Înviere, în

�Mitropolia Olteniei�, an. XXXVI, nr. 9-10, /1984, p. 597.

Page 107: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

107

Sfinţii Săi şi către toate Puterile cereşti. Expunând către credincioşiînvăţătura de credinţă a Bisericii în legătură cu sărbătoarea zilei,sfântul nu uită să se roage şi să invoce peste toţi puterea de viaţăfăcătoare a Mântuitorului Hristos şi mijlocirile bine-plăcuţilor Săi.Sărbătoarea Întâmpinării Domnului oferă prilejul unei laude smeriteadresate Maicii lui Dumnezeu29 . Predica la Sfinţii Arhangheli Mi-hail şi Gavriil este, în a doua ei parte, o rugăciune către puterileîngereşti.30 Cuvântul rostit la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorulîncepe cu o adresare directă plină de evlavie către sfântul proroc.31

Şi exemplele de acest gen sunt numeroase.Vrednicia de păstor duhovnicesc a Sfântului Sofronie s-a arătat

însă nu numai prin cuvânt, ci şi prin faptă, căci el a fost rânduit deDumnezeu să păstorească în vremuri deosebit de grele cetateaIerusalimului, centrul spiritual al lumii creştine. Rolul său în apăra-rea oraşului, în anii grei ai asediului, a fost unul esenţial, aşa cums-a subliniat deja. Apostol prin cuvânt şi propovăduitor prin lucrareasa, plin de mâhnire pentru că la Praznicul Naşterii Domnului dinanul 636 sau 637 nu putea sărbători pe Hristos în oraşul Betleem,căzut sub stăpânirea saracinilor, sfântul îndemna pe creştinii dinIerusalim astfel: �Deşi pumnalul agarenilor fulgeră acum în Betle-em, întocmai ca şi sabia aceea care păzea odinioară uşa raiului,totuşi, dacă noi (...), schimbaţi sufleteşte, am căuta pe DumnezeuCare S-a născut pentru noi, dacă (...) L-am căuta prin fapte deiubire izvorâte din inimă, El ne-ar aduce îndată liniştea şi tihnasufletească, pe care le aveam mai înainte.�32 Năvălirea barbarilor

29. Idem, Cuvânt la Întâmpinarea Domnului, în �Mitropolia Moldovei şiSucevei�, an. LIX, nr. 1-3, 1983, p. 65-76.

30. Idem, Cuvânt de laudă pentru arhangheli şi îngeri şi pentru celelaltecete ale Puterilor cereşti, în �Mitropolia Olteniei�, an. XXXVI, nr. 11-12, 1984,p. 730-737.

31. Idem, Lauda Sfântului Ioan Botezătorul, în �Mitropolia Moldovei şiSucevei�, an. LVI, nr. 1-2, 1980, p. 128-142.

32. Idem, Cuvântarea a doua la Naşterea Domnului, în �Mitropolia Moldoveişi Sucevei�, an. LIX, nr. 10-12, 1983, p. 668.

Page 108: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

108

era privită astfel ca o consecinţă a păcatelor creştinilor, iar izbă-virea de asupritori se putea împlini doar prin întoarcerea sufletuluispre Dumnezeu.

V. Imnograf şi cântăreţ al măririlor lui Dumnezeu

Sfântul Sofronie este unul dintre cei mai vechi şi cei maiimportanţi autori de cântări bisericeşti, unele dintre ele păstrate înuzul liturgic până astăzi.

Reprezentant de seamă al imnografiei ierusalimitene, alăturide Sfinţii Andrei Criteanul, Ioan Damaschin şi Cosma de Maiuma,Sfântul Sofronie este practic primul mare autor de stihiri şi canoanefolosite în cult33 . Importanţa curentului imnografic iniţiat de mareleierarh este cu atât mai mare, cu cât, la timpul apariţiei lui, condaculera principala formă de exprimare poetică şi muzicală liturgică. Înconformitate cu un manuscris descoperit în prima jumătate a se-colului al XIX-lea, Triodul aflat în uzul liturgic al secolului al X-leaconţinea un număr atât de mare de triode scrise de Sfântul Sofronie,încât ar fi fost de ajuns să acopere toate zilele din Postul Mare34 .Revizuirea acestei cărţi de cult, realizată în perioada secolelor X-XI,a dus însă la pierderea acestor creaţii liturgice.

Dintre cele existente astăzi în Triod, stihirile de la Slujba Cea-surilor din Vinerea Patimilor, compuse de Sfântul Chiril al Ale-xandriei35 , au fost desăvârşite şi rânduite tipiconal, în forma actuală,de Sfântul Sofronie36 . Sfântului patriarh al Ierusalimului i se atri-buie cunoscutul tropar de la Ceasul al VI-lea:

33. Miguel Arranz, Office divin, în Dictionnaire de spiritualité, XI, Ed.Beauchesne, Paris, 1982, col. 712.

34. V. Mitrofanovici, Liturgica Bisericii Ortodoxe, Cernăuţi, 1929, p. 353;Makarios Simonopetritul, Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic, Ed.Deisis, Sibiu, 2003, p. 22.

35. Triodul, Rânduiala Ceasurilor din Sfânta şi Marea Zi Vineri, p. 619.36. V. Mitrofanovici, op. cit., p. 697.

Page 109: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

109

�Acestea zice Domnul către iudei: Poporul Meu, ce amfăcut vouă? Sau cu ce v-am supărat pe voi? (...) Şi cu ce Mi-aţirăsplătit? În loc de mană, cu fiere; în loc de apă, cu oţet; înloc ca să Mă iubiţi, pe Cruce M-aţi pironit...�37

Slujba Ceasurilor împărăteşti, care se săvârşeşte în AjunulNaşterii Domnului, este scrisă de sfântul patriarh, Mineiul men-ţionând stihiri cu înalt conţinut teologic şi deosebită formăartistică:

�Betleeme, găteşte-te; bine te împodobeşte, iesle; peşteră,primeşte; că Adevărul a venit, umbra a trecut şi Dumnezeuoamenilor din Fecioară S-a arătat, luând chip ca şi noi şiîndumnezeind trupul. Pentru aceasta Adam înnoindu-se, îm-preuna cu Eva strigă: pe pământ bunăvoirea S-a arătat, ca sământuiască neamul nostru�38

La Praznicul Botezului Domnului, Slujba de sfinţire a Aghes-mei Mari este redactată, în întregime, de Sfântul Sofronie39 , eadebutând cu idiomelele de la sfârşitul Sfintei Liturghii:

�Glasul Domnului peste ape strigă: veniţi de luaţi toţiDuhul înţelepciunii, Duhul înţelegerii, Duhul temerii deDumnezeu al lui Hristos, Celui ce S-a arătat�40

şi continuând cu marea rugăciune de sfinţire a apei, deja amin-tită, una dintre cele mai profunde şi mai frumoase rugăciuni dinîntregul cult al Bisericii noastre. Structura acestui adevărat �imnal Bobotezei� prezintă o vizibilă analogie cu marea rugăciune euha-ristică din cuprinsul Sfintei Liturghii, �cuprinzând aceleaşi mo-

37. Triodul, Rânduiala Ceasurilor din Sfânta şi Marea Zi Vineri, p. 629.38. Stihiră la Ceasul I, Slujba Înainteprăznuirii Naşterii Domnului Hristos,

Mineiul pe decembrie, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii OrtodoxeRomâne, Bucureşti, 2005, p. 407.

39. V. Mitrofanovici, op. cit., p. 638.40. Idiomelă la Sfinţirea cea Mare a Apei, Mineiul pe ianuarie, Ed. Reîn-

tregirea, Alba Iulia, 2005, p. 125.

Page 110: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

110

tive euhologice şi aceleaşi momente sau părţi componente, înaceeaşi înlănţuire a ideilor din anaforaua liturgică�.41

Sfântul Sofronie este considerat, de unii liturgişti, şi autorulrânduielii şi rugăciunilor Vecerniei plecării genunchilor, ce sesăvârşeşte în Duminica Cincizecimii, imediat după Sfânta Li-turghie.42

Sfântului Sofronie îi este atribuită şi revizuirea sau, măcar,introducerea în cultul Bisericii Ortodoxe a cunoscutei cântări �Lu-mină lină�43 , unul dintre cele mai vechi imnuri liturgice incluseîn rânduiala Vecerniei. Sfântul Vasile cel Mare o considera, la vre-mea sa, o cântare cunoscută a Bisericii, deşi despre autorul ei nuputea spune nimic sigur44 , legând totuşi de numele ei memoriaSfântului Atinoghen, Episcopul de Pidatho, martirizat în timpulpersecuţiei lui Diocleţian, la începutul secolului al IV-lea şi prăznuitîn fiecare an la 16 iulie. Forma actuală şi generalizarea în cult aacestui imn de slavă, cu pronunţat caracter trinitar şi hristologic, îiaparţin însă Sfântului Patriarh Sofronie al Ierusalimului, aşa cumeste menţionat şi în Ceasloavele slave şi româneşti mai noi.45

Nu trebuie uitată nici contribuţia esenţială a Sfântului Sofroniela rescrierea Tipicului Sfântului Sava. Din cauza deselor incursiuniale păgânilor în Palestina secolului al VII-lea, tipicul bisericesc,iniţiat de Sfinţii Cuvioşi Hariton Mărturisitorul, Eftimie cel Mareşi Teoctist şi desăvârşit de Sfântul Sava cel Sfinţit, se pierduse. Deaceea, la îndemnul patriarhului Modest al Ierusalimului, SfântulSofronie rescrie această carte de căpătâi a cultului ortodox, adap-

41. Pr. prof. dr. E. Branişte, Liturgica specială pentru facultăţile de teologie,Ed. Nemira, Bucureşti, 2002, p. 355.

42. V. Mitrofanovici, op. cit., p. 717.43. Ibidem, p. 476.44. Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, XXIX, în Scrieri, III, col.

Părinţi şi scriitori bisericeşti, 12, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al BisericiiOrtodoxe Române, p. 87.

45. E. Branişte, op. cit., p. 50.

Page 111: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

111

tându-i conţinutul după necesităţile timpului său. Completat şi re-vizuit, un secol mai târziu, de Sfântul Ioan Damaschin şi adaptat,în timp de alţi autori, acest tipic este folosit în actul liturgic pânăastăzi în Biserica Ortodoxă.46 Una dintre cele mai autorizate măr-turii în acest sens ne este dată de Sfântul Simeon al Tesalonicului:

�Tipicul Sfântului Sava, după cum am înţeles (barbariistricând locurile şi pierzându-le), l-a format [rescris] cel dintreSfinţi Părintele nostru Sofronie, Patriarhul sfintei cetăţi Ie-rusalim, şi după dânsul l-a înnoit iarăşi dumnezeiescul şi cu-vântătorul de Dumnezeu Părintele nostru Ioan Damaschin.�47

Sfântul Sofronie este, de asemenea, autorul unei colecţii deimnuri şi poezii religioase intitulate Anacreontica, scrise în metruanacreontic, adică într-o formă poetică ce respectă particularităţileprozodice şi metrice ale poetului antic Anacreon (560-478 î.Hr.).Din cele 23 de ode scrise, una dintre ele, a XV-a, nu s-a mai păstrat,iar din altele două, a XIV-a şi a XVI-a, există doar fragmente.Poemele sunt închinate marilor praznice ale Mântuitorului Hristossau ale sfinţilor, precum şi unor evenimente din viaţa Bisericii dinIerusalim sau din viaţa personală.48

Imnurile Sfântului Sofronie subliniază importante idei dogma-tice, care sunt însă prezentate într-o formă clară şi accesibilă:Dumnezeu, Creatorul tuturor celor văzute şi al celor nevăzute, aadus la existenţă firea omenească pentru ca ea �să fie părtaşă,pentru totdeauna, la bunurile dumnezeieşti�. Din ispita diavo-lului, Adam a nesocotit porunca sfinţeniei dată de Dumnezeu şi,de aceea, �şarpele l-a omorât, clătinându-şi sabia înşelăciunii

46. V. Mitrofanovici, op. cit., p. 265.47. Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, Tratat asupra tuturor

dogmelor credinţei noastre ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru IisusHristos şi urmaşii Săi, II, 303, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, 2003,p. 53.

48. Sfântul Sofronie al Ierusalimului, Anacreontica, în �Mitropolia Moldoveişi Sucevei�, an. LVII, nr. 1-3, 1981, p. 109-114.

Page 112: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

112

peste el�. Prin Hristos, umanitatea este ridicată din nou la dem-nitate împărătească, fiindcă �printre ruinele morţii, Dumnezeu, (...)a trimis pe Fiul Său, ca Om, pentru ca să mântuiască pe oameni�.Fecioara Maria, ca aceea prin care s-a săvârşit mântuirea tuturor,este taină vie a lucrării minunate a lui Dumnezeu în lume: �Cel peCare cerul cel nemăsurat (...) nu L-a cuprins în interiorul său a fostcuprins în pântecele tău cel preacinstit, preacuminte Fecioară�49 .

Pe de altă parte, odele Sfântului Sofronie au o evidentă moti-vaţie pedagogică. Ele cheamă creştinii la o mai evlavioasă adorarea lui Dumnezeu şi la o schimbare mai profundă a vieţii personale.De aceea, multe dintre ele se şi încheie cu îndemnuri practice, îndirectă legătură cu subiectul abordat: �Lazăre, împreună cu Maria,şi tu, Marto, daţi-ne şi nouă să vedem pe Dulcele Hristos! Mario,şi tu, înţeleaptă Marto, împreună cu Lazăr, faceţi ca şi eu să fiuiubit, ca cei iubiţi ai lui Hristos� 50 ; �Neamul omenesc, ţinând înmâini ramuri verzi, aleargă înaintea lui Hristos. (...) Tot omul să-Iînalţe lui Hristos cântările ieşite din gurile nevinovate ale copiilorcare-I cântau. (...) În locul hainelor, noi să arătăm inimile curate,pentru ca să intre Hristos într-un lăcaş potrivit pentru El.�51

Sfântul Sofronie al Ierusalimului, mare şi sfânt ierarh al Bise-ricii drept-măritoare, este până astăzi o icoană a înţelepciunii şi astrăduinţei pentru desăvârşire. Viaţa sa închinată cunoaşterii şislujirii lui Dumnezeu, lupta neobosită pentru propovăduirea drep-tei-credinţe, grija duhovnicească pentru păstoriţii săi, opera saprofundă şi variată, toate sunt pentru creştinii de astăzi exemplevii, demne de aprofundat şi de urmat.

Arhim. Daniil Oltean

49. Idem, Oda I: La Buna Vestire a Născătoarei de Dumnezeu, în Ana-creontica, p. 111.

50. Idem, Oda a VI-a: La minunea marelui Dumnezeu şi Mântuitoruluinostru Iisus Hristos faţă de Lazăr, în Anacreontica, p. 113.

51. Idem, Oda a VII-a: La Întâmpinarea Domnului cu frunze de palmier (laFlorii), în Anacreontica, p. 114.

Page 113: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

113

II.VIAŢA PAROHIALĂ ASTĂZI.

RESPONSABILITATE

ŞI MISIUNE PREOŢEASCĂ

Page 114: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

114

Page 115: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

115

CONFERINŢELE PREOŢEŞTI- PRILEJURI DE ÎNTĂRIRE

A RESPONSABILITĂŢII ŞI MISIUNIIPREOŢEŞTI ÎN LUMEA DE ASTĂZI

Anul 2008, proclamat la nivelul întregii Biserici OrtodoxeRomâne ca An jubiliar al Sfintei Scripturi şi Sfintei Liturghii, s-aconstituit, pentru clerul Eparhiei Dunării de Jos, într-un bun prilejde meditaţie mai atentă asupra sensurilor şi responsabilităţilorpastoraţiei. Una dintre formele de concretizare a acestui demers afost reprezentată de pregătirea şi desfăşurarea conferinţelor preoţeştila nivelul protopopiatelor eparhiei, în cadrul cărora au fost analizatenumeroase aspecte teologice, dar şi practice, ale misiunii preotuluiîn lumea de astăzi.

Dintre conferinţele preoţeşti se remarcă cele două conferinţepastoral-misionare semestriale, care au abordat teme de mare im-portanţă pentru viaţa spirituală şi misionară din eparhie: �2008 -Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii� şi �Preotulşi comunitatea credincioşilor din parohie astăzi: între conştiinţaslujirii şi provocările contemporane. Aspecte concrete din viaţaEparhiei Dunării de Jos�.

Referatele întocmite de preacucernicii părinţi au dovedit multăresponsabilitate şi interes pentru temele abordate. A surprins plăcutrealismul multor materiale scrise sau luărilor de cuvânt, care ausubliniat, aşa cum se şi dorea, aspectele practice ale slujirii preoţeştidin Eparhia Dunării de Jos.

Dintre aceste exprimări, la iniţiativa chiriarhului Dunării deJos, au fost selectate şi prezentate, în continuare, câteva fragmente

Page 116: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

116

relevante asupra modului de abordare a temelor, dar şi asupraelementelor specifice care dau sens şi vigoare activităţii pastoraleîn biserică, familie şi societate.

DE LA PREOŢI ADUNATEŞI IARĂŞI CĂTRE PREOŢI DATE

Preotul - un purtător de Duh Sfânt

�Verificarea vocaţiei preoţeşti înseamnă, printre altele, veri-ficarea faptului dacă preotul a acumulat, pe lângă cunoştinţeleteologice, şi Duh Sfânt. Un preot care are numai cunoştinţe teolo-gice s-ar putea să fie un bun vorbitor, dar nu va iradia dintr-însulDuhul Sfânt: convingere, duh de sfinţenie, de rugăciune, de bucurieşi pace sufletească.

Preotul adevărat trebuie să aibă, aşadar, drept criteriu per-manent acest filtru care este Dumnezeu, Iisus Hristos. Şi numaidacă poate să orienteze întreaga lui gândire, întreaga lui vocaţie,întreaga lui misiune prin învăţătura lui Iisus Hristos, numai atuncipoate să-şi dea seama că a ajuns un adevărat preot şi că împlineştedeplin slujirea preoţiei.�

(Pr. Ştefan Slotea,parohia Jugureanu, Protoieria Făurei)

Curăţia inimii- prima condiţie a vieţii preoţeşti

�Cineva care vrea să se apropie de Dumnezeu trebuie săaibă în vedere curăţia inimii, după cuvântul Domnului nostruIisus Hristos: «Fericiţi sunt cei curaţi cu inima, că aceia vorvedea pe Dumnezeu». Apoi, stăruinţa de a avea o inimă curată,spunând şi cerând aceasta de la Dumnezeu prin rugăciune:

Page 117: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

117

«Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înno-ieşte în cele dinăuntru ale mele». Aceasta ar fi prima condiţiemorală a vieţii preoţeşti, curăţia inimii. Pentru aceasta însă, tre-buie să se insiste, în înţelesul de a se ocoli pricinile patimilor,pricinile interioare şi exterioare, care duc la înmulţirea răului,la deprinderile în rău, ca să fie înlăturate, în acelaşi timp, şipatimile care ar rezulta de pe urma pricinilor care nu sunt luateîn seamă.�

(Pr. Narcis-Gabriel Boabeş,parohia Tichileşti I, Protoieria Brăila)

�Cel ce vrea să devină preot are nevoie de chemare de vocaţie.Această vocaţie se poate dezvolta pe parcurs sau, dacă nu estelucrată, se poate pierde. Cel ce vrea să devină preot trebuie săiubească acest lucru cu toată fiinţa sa, să nu-l facă pentru că aşavrea familia sau altcineva, ci să simtă că are această chemare, căpoate să-L slujească pe Dumnezeu şi că prin rugăciunile sale poatesă-L apropie pe Dumnezeu de oameni.�

(Pr. Cezar Gagiu,parohia Rădeşti, Protoieria Tg.-Bujor)

Vocaţia de a fi preot

�Vocaţia preoţească trezeşte conştiinţa răspunderii înfrico-şătoare a preoţiei şi ezitarea sau refuzul de a accepta preoţia. Fugade preoţie sau rezistenţa uneori prelungită pe care i-au opus-o îngeneral mulţi Sfinţi Părinţi vădea o conştiinţă riguroasă şi scrupu-loasă în faţa acestei taine dumnezeieşti, iar această conştiinţăsublinia prezenţa vocaţiei.

Dragostea de Hristos şi entuziasmul pe care-l provoacă citireaSfintei Scripturi sunt semne sigure ale vocaţiei preoţeşti. Preoţiisunt datori să se autoexamineze spre a stabili dacă mai au sau nuvocaţie. Unele vocaţii lente se precizează şi ies la iveală prin con-tactul neîntrerupt cu Sfântul Altar şi cu preoţi îmbunătăţiţi. Vocaţia

Page 118: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

118

nu exclude, ci impune o pregătire stăruitoare, bogată şi mereucontrolată.�

(Pr. Neculai Blănaru,parohia Şerbăneşti I, Protoieria Tecuci)

�Starea de vocaţie preoţească nu se poate măsura cu instru-mente de evaluare productivă. Însă, pulsul acestei lucrări se simtela primul contact cu parohia lui încredinţată spre slujire. Nu estenevoie de sondaje, nu este nevoie de chestionare pentru a observavocaţia preoţească a celui ce a acceptat şi a îmbrăţişat preoţia.Totul în jurul preotului dă mărturie despre cât de lucrătoare estepreoţia lui.�

(Pr. Cătălin Dobrin,parohia Drăguşeni, Protoieria Tg.-Bujor)

�Responsabilitatea este cea dintâi condiţie de care trebuie sădea dovadă preotul şi sursa pentru un comportament ireproşabil.Iar a fi responsabil înseamnă a te jertfi.�

(Pr. Valentin Chelm,parohia Balinteşti, Protoieria Tg.-Bujor)

Preotul - icoană a lucrării lui Dumnezeu în lume

�Un preot care n-are pe Hristos în inima şi viaţa lui, care nue un purtător de Hristos în Biserică şi parohie este un slujitor fals.De aceea, conştiinţa şi responsabilitatea preoţească sunt elementeindispensabile în viaţa păstorului de suflete şi, totodată, surse aleunui comportament ireproşabil.�

(Pr. Ion Jalbă,parohia �Sf. Ana�, Protoieria Galaţi)

Preotul şi provocările lumii de astăzi

�Într-o societate de consum, în care se vorbeşte despre crizeeconomice, fără însă a se face referire la crizele duhovniceşti, şipreotul (cu familia sa) este expus riscului de a se îngriji mai mult de

Page 119: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

119

cele pământeşti, decât de cele cereşti. Aplecarea către cele pă-mânteşti şi grija exagerată pentru aceste bunuri înseamnă o detur-nare a activităţii preotului de la scopul firesc, acela de a mărturisiadevărurile cereşti. De aici pot urma îndeletniciri străine vocaţieipreoţeşti şi, implicit, ratarea împlinirii chemării sacerdotale.�

(Pr. Cezar Pintilie,parohia �Sf. Ştefan cel Mare�, Protoieria Galaţi)

Pedagogie prin exemplu personal

�Imaginea preotului în societatea de astăzi nu diferă foartemult de alte epoci, numai că trebuie să adapteze conţinutul mesa-jului Evangheliei. În lumea materialistă şi secularizată de astăzi,preotul poate spune cu tărie că misiunea Evangheliei nu este aceeade a transforma pământul într-un paradis prosper, ci ţelul finaleste dobândirea vieţii veşnice. Iar aceasta începe aici, pe pământ.Deci, alături de ţinuta preoţească (barba şi reverenda), preotultrebuie să dovedească aportul său misionar prin cuvânt şi faptă.�

(Pr. Mihăiţă Cocârlea, parohia Surdila Găiseanca, Protoieria Făurei)

�Rolul preotului nu este doar acela de a vorbi, ci de a trăi elînsuşi doctrina şi morala creştină. În nicio altă îndeletnicire, funcţiesau slujbă nu se cer atâta conformitate între om şi slujbă, atâtaconsecvenţă între cuvântul şi fapta omului, ca în preoţie.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că oamenii sunt atenţi la ceeace facem noi, nu la ceea ce spunem. Având în vedere putereaedificatoare a exemplului, principiul pedagogic stabilit de cei vechiîn dictonul «Verba volant, exempla trahunt» (Cuvintele zboară,exemplele conving), Sf. Grigorie de Nazianz arată că preoţii trebuiesă fie ca nişte făpturi cereşti, care să propovăduiască Evangheliaşi cu vorba, dar mai ales cu pilda lor cea bună.

Rolul preotului nu este doar să vorbească despre Dumnezeusau să propovăduiască principiile evanghelice, ca un profesor de

Page 120: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

120

la catedră, ci să trăiască el însuşi, cel dintâi, doctrina şi moralacreştină pe care o profesează, să dovedească frumuseţea, valoareaşi superioritatea ei, aplicând-o şi întruchipând-o integral în pro-pria sa viaţă.�

(Pr. George Caşu,parohia Cudalbi I, Protoieria Covurlui)

�Dincolo de conţinuturile instructiv-curriculare necesare,elevul se va întemeia valoric în ortopraxia creştină dacă profesorulsău, cleric sau mirean, îi va oferi reflexiv o «pedagogie a exempluluipersonal», conştient fiind de aspectul soteriologic al disciplineloreducativ-creştine şi teologice.�

(Pr. Ion Jalbă,parohia �Sf. Ana�, Protoieria Galaţi)

Slujirea Sfintei Liturghii- măsură a evlaviei personale

�În ce priveşte slujirea în faţa Sfintei Mese, preotul nu trebuiesă «facă o liturghie», ci el însuşi să fie o liturghie. Numai în măsuraîn care el crede, cred şi ceilalţi, în măsura în care el se transfigu-rează, şi credincioşii se pot transfigura. Dar, în condiţiile în carepreotul slujeşte fără tragere de inimă, cu plictiseală sau din rutină,atât el, cât şi cei încredinţaţi lui se pierd.�

�Povăţuirile din Liturghier sunt normative pentru viaţa preo-tului. Cine nu este pe deplin convins de ceea ce are de făcut înaintede Sfânta Liturghie sau este în necunoştinţă de cauză află dinLiturghier răspunsul la întrebările sale. De aici înţelegem că ceicare s-au dedicat altarului trebuie să se afle într-o continuă starede curăţie a sufletului şi a trupului, «să nu aibă ceva împotrivacuiva, să-şi păzească inima pe cât va putea de gânduri rele, să seînfrâneze de cu seară, să privegheze până la timpul slujbei şi să-şicitească cele rânduite, după tipic»�.

(Pr. Gabriel Molocea,parohia Hanu Conachi, Protoieria Covurlui)

Page 121: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

121

Necesitatea citirii Sfintei Scripturide către preot şi credincioşii săi

�Aşa cum nu există morală fără religie, tot aşa nu existăcredinţă creştină adevărată fără Scriptură. Sfântul Ioan Gurăde Aur ne învaţă că, dintotdeauna, «cauza relelelor din lume estenecunoaşterea Scripturii». Întoarcerea noastră la Evanghelie este,de aceea, mai mult decât firească şi necesară, dar nu în sensul dea o citi o dată pe săptămână la o slujbă bisericească, ci de a oface pâinea cea de toate zilele, a noastră şi a enoriaşilor noştri.�

(Pr. Mihai Roşu,parohia �Sf. Gheorghe�, Protoieria Tecuci)

�Trebuie să recunoaştem, creştinii noştri citesc puţin SfântaScriptură. Şi aceasta se întâmplă şi în cazul celor mai devotaţicredincioşi. Oricine poate constata că este mai important pentruun ortodox să-şi boteze copilul, să se cunune, să-i înmormântezepe cei dragi cu slujbă la biserică, să se spovedească şi să se împăr-tăşească, decât să citească Sfânta Scriptură. Au fost perioade isto-rice lungi când credincioşii ortodocşi nu au avut acces la cărţilesfinte, pentru că acestea nu erau traduse în limba lor sau circulaupuţine exemplare. De aceea, şi astăzi, citirea Sfintei Scripturi tre-buie încurajată pe toate căile.�

(Pr. Corneliu Hanu,parohia Jorăşti II, Protoieria Tg.-Bujor)

Teologia este bucuria rugăciunii

�Teologia autentică este bucurie. Ea începe cu bucurie şi sesfârşeşte cu bucurie. Cine nu e bucuros să citească nu poate faceteologie. Cine nu se bucură deschizând Sfânta Scriptură, acelaeste foarte departe de Hristos-Cuvântul. Cine nu găseşte bucurieîn rugăciune, acela nu este teolog. Teologia este bucuria rugăciunii.Teologia nu înseamnă vorbire rece despre Dumnezeu, anatomiepe trupul lui Hristos; teologia este vorbirea cu Dumnezeu. Eşti

Page 122: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

122

teolog şi preot doar în măsura în care te rogi. Sfântul Ioan Gurăde Aur spunea undeva «cel mai de plâns dintre creştini este celcare nu are tragere de inimă pentru rugăciune», am zice noi celcare nu are «chef» să se roage. Cu cât mai de plâns este un astfelde preot.�

(Pr. Gabriel Molocea,parohia Hanu Conachi, Protoieria Covurlui)

Purtarea reverendei- o îndatorire prea grea?

�Preotul trebuie să fie preot oriunde, şi când este acasă, înparohie, şi în afara parohiei. El este lipsit de starea civilă de dinaintede preoţie. Este acelaşi om, dar îmbrăcat în haina preoţească şicu acest har minunat pe care nici îngerii nu-l au. Iar această vred-nicie îl face frumos şi distins. De aceea, purtarea reverendei artrebui să nu fie o greutate, ci o mândrie sfântă. Este adevărat,oamenii se uită deosebit la cel care poartă haina preoţească; uniicu admiraţie şi respect, alţii, mai reci faţă de Domnul Hristos, cuindiferenţă, iar alţii, stricaţi în cugetele lor, cu gesturi obscene.Cu toate acestea, un fapt este cert: toţi îşi aduc aminte de Dumnezeu.Iar slujitorul Său face şi prin aceasta misiune, fără să lucreze sausă zică ceva.�

(Pr. Dorin Chirilov,parohia Ibrianu, Protoieria Făurei)

�Haina preoţească este intim legată de identitatea slujirii şi,în acelaşi timp, semnul legăturii cu înaintaşii şi cu misiunea ce oare de îndeplinit. Aşa cum ar fi de neconceput a vedea medic fărăhalat, nu este de conceput preot fără haina preoţească. Cu odeosebire: medicul are şi timpul său fără halat. Preotul este înexerciţiul misiunii tot timpul.�

(Pr. Mircea-Ionuţ Băncilă,parohia �Sf. Spiridon Nou�, Protoieria Brăila)

Page 123: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

123

�Practica din ziua de astăzi, preluată de la occidentali, de arenunţa la haina preoţiei este un lucru pe care nu pot să-l accept,deoarece este ca şi cum ai fi doar pentru câteva ore în slujbalui Dumnezeu. Haina preoţească trebuie purtată în tot locul,după cum preotul a depus jurământul la hirotonie. Petrecând înbună-cuviinţă şi căutând să placă lui Dumnezeu, şi nu oamenilor,haina preoţească nu va fi pentru preot un impediment sau o neliniştepentru a o purta.�

(Pr. Valentin Chelm,parohia Balinteşti, Protoieria Tg.-Bujor)

Navetismul şi riscurile lui

�Un preot care nu stă în parohie, încetul cu încetul, favorizeazămoartea tradiţiilor. Dacă e acolo, omul îl cheamă la o sfeştanie, laun parastas, îl cheamă la o sfinţire de casă, dacă e bolnav, îl chea-mă să-i citească o rugăciune. Dar, dacă preotul nu este acolo, toateaceste sfinte rânduieli se pierd în acea parohie. Degeaba se va maiduce după aceea un preot bun. Nu va mai putea să reactualizezetradiţiile. Dacă preotul nu locuieşte acolo, parohia e fără preot.Preotul «navetist» este, de fapt, un vizitator. Nu este preotul parohal parohiei respective.�

(Pr. Victor Ţugui,parohia �Sf. Arhangheli�, Protoieria Brăila)

�Aşa cum oricine se simte bine în mijlocul prietenilor, şi preotultrebuie să se simtă bine între credincioşi, ca în propria sa familie.Şederea într-o parohie de la hirotonie şi până la pensionare este omare realizare, din toate punctele de vedere, pentru un preot,deoarece el devine pentru păstoriţi un adevărat tată, fiind alăturide ei de la naştere şi până la moarte, participând sufleteşte şitrupeşte la bucuriile şi necazurile lor.�

(Pr. Mihai Luncaşu,parohia Cazasu, Protoieria Brăila)

Page 124: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

124

Preotul şi familia sa

�Preotul care îşi iubeşte cu adevărat familia trebuie să luptepentru a o înălţa, pentru a o transfigura. O iubire care nu salveazăde la moarte nu este iubire autentică. Preotul care nu-şi educăfamilia în duh creştin poate fi socotit sinucigaş. Atenţie la dimen-siunea veşnică a iubirii! Iubirea adevărată trebuie să ducă înveşnicie! Soţia şi copiii, îi iubesc cu adevărat, dacă îi ajută sădobândească mântuirea.

Familia preotului, în care iubirea şi veşnicia sunt autentice,devine acel «aluat care dospeşte toată frământătura!» Deoarece,puterea exemplului este mai convingătoare decât orice cuvânt.�

(Pr. Gabriel Molocea,parohia Hanu Conachi, Protoieria Covurlui)

�O soţie bună este pentru preot un adevărat înger păzitor,ferindu-l de multe primejdii, întărindu-l în momente când se parecă potrivnicia de afară îl copleşeşte. Prezenţa ei în biserică esteesenţială, aşa cum lipsa ei este un afront. Este grea situaţia unorpreoţi navetişti, ale căror soţii nu sunt cunoscute în parohie şiai căror copii n-au făcut niciun pas în biserica unde slujeştetatăl lor.�

(Pr. Ştefan Slotea,parohia Jugureanu, Protoieria Făurei)

Viaţa morală a preotului şi a familiei lui

�Ţinuta morală a preotului şi cea a familiei lui fac parte inte-grantă din slujirea lui; de această ţinută depinde într-un procentsemnificativ reuşita pastoraţiei lui. Este importantă şi pregătirealui teologică. Nu se poate una fără cealaltă, aşa cum nu este conce-pută credinţa fără fapte, ştiinţa fără conştiinţă, gândirea fără viaţă.�

(Pr. Damian Damian,parohia �Sf. Apostoli�, Protoieria Tecuci)

Page 125: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

125

Sensul profund al familiei preoţeşti

�Familia preotului trebuie să se constituie în prima sa victoriepastorală. Unde familia nu este alături de preot, nici parohia nu vafi alături de el. Pentru preot, familia este locul unde el îşi petrecemult timp din viaţă, unde el studiază, se instruieşte şi elaboreazăplanuri de muncă pastorală, de unde pleacă la pastoraţie şi unde sereîntoarce, unde-şi mărturiseşte realizările şi eşecurile, unde iainiţiative noi, unde caută încurajare, căldură şi linişte.

Aici se retrage pentru reculegere, meditaţie, refacere şi încura-jare, pentru noi încercări. Numai familia poate crea preotului oviaţă ordonată şi îngrijită; ea fiind garanţia unei vieţi morale. Înfamilia sa, preotul poate dobândi experienţa şi cunoaştereadiferitelor aspecte ale vieţii pe care le trăiesc şi credincioşii.

Soţia şi copiii dau sens vieţii şi strădaniei preotului. Casapreotului este a doua casă din parohie, după Biserică. Este o pre-lungire a Bisericii între credincioşi. Soţia preotului numită şi«maica preoteasă» trebuie să fie jumătatea misionară a preotului,iar copiii preotului trebuie să fie bine educaţi, cuviincioşi şi crescuţicu frică de Dumnezeu.�

(Pr. Sorin Călieanu,parohia Odaia Manolache, Protoieria Galaţi)

�Preoteasa şi copiii preotului sunt pentru preot permanentarecomandare în faţa lumii. Preoteasa trebuie să fie prezentă înbiserică, la sfintele slujbe, analizând felul în care soţul ei, preotul,slujeşte, cântă, se mişcă, predică etc.�

(pr. Mitică Damian,parohia �Sf. Gheorghe�, Protoieria Brăila)

Preotul şi comunitatea parohială

�Preotul trebuie să constate cu realism starea parohiei, cutoate posibilităţile, crizele şi deficienţele ei şi să refacă unitatea

Page 126: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

126

spirituală a acesteia. Preotul este trimis în parohie nu să prestezeservicii religioase pentru indivizi, ci să adune şi să realizeze ocomunitate creştină autentică, unită prin aceeaşi credinţă, spiri-tualitate liturgico-sacramentală, mărturie şi slujire.�

(Pr. Panaite-Manuel Bălan,parohia Drăgăneşti, Protoieria Tecuci)

�Preotul adevărat este acela care se jertfeşte pe sine pentrubinele şi mântuirea sufletească a păstoriţilor săi, cel care se stră-duieşte cu timp şi fără timp să se ridice la înălţimea chemării sale,răspunzând fără preget nevoilor sufleteşti ale credincioşilor săi,astfel încât suferinţele lor să devină neputinţele lui, iar lipsurile şislăbiciunile lor să le ia în sarcina sa.�

(Pr. Vasile Marin,parohia Umbrăreşti I, Protoieria Tecuci)

Sfânta Liturghie- centrul vieţii creştine dintr-o parohie

�Explicarea Sfintei Liturghii trebuie să se constituie într-o temădistinctă, bine conturată în programul catihetic al fiecărei parohii,astfel încât creştinii să înţeleagă mai bine semnificaţia tuturormomentelor liturgice, în întreaga lor încărcătură spirituală. Con-secinţele unui astfel de program se vor vedea imediat în atitudinea,în plusul de evlavie şi de interes pe care le vor manifesta credincioşiila Sfânta Liturghie, cu precădere la cele mai importante dintremomentele ei.�

(Pr. Cezar Pintilie,parohia �Sf. Ştefan cel Mare�, Protoieria Galaţi)

Înmulţirea sfintelor slujbe- o soluţie misionară evidentă

�Am început să slujesc sfintele slujbe în singurul spaţiu potrivitpentru aceasta din localitatea noastră, într-o fostă brutărie, pe

Page 127: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

127

care am amenajat-o ca o bisericuţă. La început veneau foarte puţinicredincioşi, pentru că nu erau obişnuiţi cu Liturghia în fiecareduminică. Acum sunt peste 125 de credincioşi. Ei vin nu doarduminica, ci şi în alte zile, căci săvârşesc de-a lungul unei săptă-mâni 5-6 slujbe, iar în posturi, chiar şi mai multe. Alături, nouabiserică este aproape gata...�.

(Pr. Ciprian-Iulian Răcăşanu,parohia Slobozia Corni, Protoieria Nicoreşti)

�Prezenţa la Liturghie a unor credincioşi este determinată deobişnuinţă, de curiozitate, de problemele personale, şi abia lasfârşit de nevoia de a se întâlni real cu Hristos. Pentru astfel decreştini, dar şi pentru toţi ceilalţi, preotul este responsabil decrearea unei stări duhovniceşti propice unei înţelegeri superioarea acestor realităţi, aşa încât Liturghia să devină o formă de an-gajare activă a credincioşilor în viaţa Bisericii, un spaţiu al comu-nicării vii a omului cu Dumnezeu. Parohiile care au înmulţit SfinteleLiturghii în timpul săptămânii au fost primele beneficiare ale uneiastfel de abordări. �

(Pr. Gheorghe Leca,parohia �Sf. Ioan�, Protoieria Tecuci)

Sfânta Scriptură în viaţa parohială

�La parohia noastră, în încercarea de a încuraja citirea şiînţelegerea Scripturii, a fost consacrată o zi pe săptămână, vineriseara, pentru efectuarea de lecturi biblice, cu exegeză şi referirila doctrina şi practica Bisericii Ortodoxe. După săvârşirea unuiscurt program liturgic, de obicei Paraclisul Maicii Domnului şi/sau Rugăciunile serii din Ceaslov, se lecturează fragmente dinSfânta Scriptură, precum şi câteva texte patristice care tălmăcescpasajul scripturistic. Discuţiile sunt libere, credincioşii participândactiv la acest program, punând întrebări sau ridicând diverseprobleme de interes.

Page 128: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

128

Cei care participă ritmic la acest program - 25 de persoane,de la 4-5 persoane acum câţiva ani - participă mult mai activ laviaţa Bisericii, se spovedesc şi se împărtăşesc şi vestesc şi altoraCuvântul lui Dumnezeu. Dorim ca pe viitor să conlucrăm mai multcu cadrele didactice din parohie şi să dedicăm o zi de întâlnire şidiscuţie doar pentru tineri şi pentru problemele lor.�

(Pr. Gabriel Molocea,parohia Hanu Conachi, Protoieria Covurlui)

�Impactul pe care programul de studiu biblic îl are asupracredincioşilor din parohie se deduce din consecvenţa cu care iauparte la acesta. Numărul de creştini participanţi variază între 45 şi60 de persoane. Rolul activ pe care ei îl joacă în cadrul acestor cate-heze le dă curaj şi satisfacţie, făcându-i să se simtă, pe bună dreptate,integraţi în slujirea Bisericii. În plus, legătura lor cu slujitorul sfinţitdevine una de profundă iubire, în vederea dobândirii mântuirii.�

(Pr. Florin Drăgoi,parohia �Înălţarea Domnului�, Protoieria Galaţi)

De ce nu citesc mai mult creştinii noştriSfintele Scripturi?

�În cadrul unei anchete sociologice intitulate «Influenţa Bise-ricii asupra comportamentului uman», efectuată în anul 2006 înparohia Lacu-Sărat pe un eşantion de 36 de familii dintr-un totalde 365, la întrebarea «Citiţi cărţi bisericeşti?» au răspuns »Foartemult» şi «Mult» un procent total de 13,26. Trebuie remarcat că,spre exemplu, pentru persoanele cu vârste între 14 şi 17 aniprocentul a fost de 11,76, pentru cele între 67 şi 85 de ani - 28,57,iar pentru cele între 36 şi 45 de ani - 0! Implicaţiile misionare aleacestui rezultat sunt uşor de înţeles şi de analizat.�

(Pr. dr. Ovidiu Soare,parohia Lacu-Sărat, Protoieria Brăila)

�Creştinii noştri, chiar dacă nu citesc întotdeauna Scriptura,o cunosc prin viaţa liturgică şi sacramentală, prin cuvântul preo-

Page 129: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

129

tului, prin cântările Bisericii, prin toate celelalte Sfinte Taine şichiar prin lucrarea faptelor bune. În toate se află Însuşi DomnulHristos, într-o prezenţă vie şi lucrătoare, iar credincioşii, în curăţiainimii lor, Îl pot descoperi, Îl pot întâlni cu adevărat.�

(Pr. Gabriel Molocea,parohia Hanu Conachi, Protoieria Covurlui)

Rugăciunea preotului pentru credincioşii săi

�Dragostea noastră faţă de credincioşi nu se reflectă numaiîn acţiunile misionare şi sociale pe care le întreprindem, ci şi întimpul pe care îl petrecem, seară de seară, rugându-ne pentru toţienoriaşii noştri şi mai ales pentru cei cu probleme deosebite, pecare îi avem înscrişi într-un pomelnic personal. Pomenirea lor lasfintele slujbe şi în rugăciunea personală le dă mari nădejdi devindecare şi întărire sufletească, şi prin ei şi nouă, tuturor.�

(Pr. Cătălin Vătafu,parohia Pechea IV, Protoieria Covurlui)

Preotul - vestitor al Evangheliei în lume

�A fi misionar nu presupune doar prezenţa în incinta spaţiuluide cult, ci şi prezentarea punctului de vedere al Bisericii în comu-nitatea parohială, în presă, în şcoală, fără a trece graniţa toleranţeireligioase şi a demnităţii pastorale. Misiunea se ancorează în lu-crarea Mântuitorului (Marcu 16, 15-16) şi ne îngăduie să îm-pletim atitudinea activă de propovăduire şi apărare a credinţeicu spiritul irenic al bunei convieţuiri în habitatul ce ne este datsă trăim.�

(Pr. Ion Jalbă,parohia �Sf. Ana�, Protoieria Galaţi)

�Legătura sufletească dintre preot şi credincioşii săi constituiefundamentul moral şi, totodată, o condiţie esenţială a succesuluiactivităţii preotului în parohie. Dar, din moment ce pe uşile bise-

Page 130: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

130

ricilor noastre trece doar o minoritate a credincioşilor, nu ne ră-mâne altceva de făcut decât ca preotul să întreprindă mai multevizite pastorale enoriaşilor săi.�

(Pr. Ion Ariton,parohia Corod IV, Protoieria Tecuci)

Pastoraţia credincioşilor nepracticanţi

�Un preot onest constată cu îngrijorare nu numărul celor carevin la Liturghie, ci numărul, cu mult mai mare, al celor care absen-tează de la Sfânta Liturghie. Există persoane care din copilărienu au mai trecut prin uşile bisericii. Aceştia trebuie să ocupe unrol important în preocupările zilnice ale preotului.�

(Pr. Gabriel Molocea,parohia Hanu Conachi, Protoieria Covurlui)

�Locul preotului nu este numai în mijlocul celor care vin curegularitate la biserică, ci şi în mijlocul acelor care stau la distanţăde viaţa liturgică sau întreţin cu aceasta o relaţie superficială sauperiodică. Prea de multe ori întâlnim oameni care răspund plinide respect invitaţiei preotului de a veni la biserică, ori care se scuzăpoliticos atunci când nu pot veni. Dar ce se întâmplă cu toţi ceilalţi- indiferenţi, aroganţi, sau cu cei la care preotul nu are acces?�

(Pr. Victor Ţugui,parohia �Sf. Arhangheli�, Protoieria Brăila)

�Dacă raportăm numărul de credincioşi care participă dumi-nical la Sfânta Liturghie la totalitatea creştinilor din parohie, rezul-tatul va fi cu siguranţă unul trist. Deşi de multe ori suntem ispitiţisă ne declarăm mulţumiţi de numărul celor ce vin la slujbă, pro-centul acesta nu poate bucura pe păstorul care se străduieşte săîmplinească voia Domnului, Care ne îndeamnă să căutăm toateoile turmei, chair şi pe cea pierdută. Preotul care îşi uneşte inimacu Hristos nu poate să se bucure de prezenţa câtorva credincioşi,atât timp cât mulţi dintre enoriaşii săi rămân indiferenţi la chema-

Page 131: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

131

rea Bisericii. Creştinii noştri trebuie să înţeleagă că neîmplinirilelor sufleteşti, lipsa de sens a vieţii, întristările, toate sunt simpto-mele bolii unui suflet care nu-şi primeşte aşa cum se cuvine hranasa cea mai importantă, harul dumnezeiesc revărsat la SfântaLiturghie, şi de aceea se condamnă singur la suferinţă şi moarteduhovnicească.�

(Pr. Cătălin Vătafu,parohia Pechea IV, Protoieria Covurlui)

�De ce nu vin credincioşii la biserică? Pentru că, spun ei, «Sluj-ba este lungă şi plictisitoare», »Eu mă rog acasă», «Îl port peDumnezeu în suflet», «Eu nu am păcate» şi alte asemenea acestora.Cauzele sunt încă mai multe: ruşinea, frica, nepăsarea, uneoriaglomeraţia sau frigul, programul şcolar sau de pregătire al tinerilor,problemele familiale, oboseala, petrecerile de weekend, munca lacâmp, întâlnirile de familie şi multe altele. Pentru toate aceste cauze,preotul trebuie să găsească strategii potrivite de abordare a fiecăreicategorii de persoane, pentru a-i aduce pe toţi la Dumnezeu. Pelângă activităţile liturgice şi catihetice specifice din biserică, parohianoastră a gândit programe îndreptate către cei care nu frecventeazăbiserica: vizite la domiciliul lor, organizarea de pelerinaje, prezenţapreotului în şcoală. Ca efect direct, numărul tinerilor activi dinbiserică a crescut în ultimii ani în mod evident.�

(Pr. Mitică Damian,parohia �Sf. Gheorghe�, Protoieria Brăila)

�Datoria� iertării

�Preotul să fie iertător, chiar şi când totul îl îndeamnă să nuierte. Să nu uite niciodată că e sacerdot. El trebuie să fie bun cuoamenii, să fie conştient că a fost ales dintre oameni pentru omisiune nobilă, de a face cunoscută voia Domnului.�

(Pr. Cezar Gagiu,parohia Rădeşti, Protoieria Tg.-Bujor)

Page 132: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

132

Preotul - un samarinean milostiv

�Preotul trebuie să fie samariteanul milostiv al parohiei, săaibă grijă şi de bolile trupeşti, vizitând pe cei bolnavi. Să între-prindă acţiuni prin care parohia să simtă în el omul gata să ajuteîn orice împrejurare. În acest fel, nu vor mai fi neînţelegeri întreunii preoţi şi parohienii lor. Cu alte cuvinte, să-şi poarte portul şisă-şi vorbească vorba, aşa cum a învăţat de la Învăţătorul ceresc.�

(Pr. Mihai-Ciprian Duca,parohia Movila Miresii, Protoieria Făurei)

�Credincioşii lipsiţi de posibilităţi materiale din parohia noas-tră se jenau să vină la biserică, pentru că nu puteau să dea laSfântul Altar un pomelnic. Le-am spus atunci să-şi trimită copiii.Lor nu le era ruşine să vină doar cu pomelnicul, fără obolul pentrubiserică. Aşa, prin ei, am păstrat şi credincioşii la sfintele slujbe,şi am adus şi mulţi copii, care veneau singuri sau cu părinţii şibunicii lor la Sfânta Liturghie.�

(Pr. Doru-George Arghiri,parohia Vlădeşti, Protoieria Tg.-Bujor)

N.B.

Astfel, ieşim din rutina întrunirilor de multe ori neînţelese decei mai mulţi dintre cei ce nu fac paşi duhovniceşti spre interior,spre forul lăuntric, unde, cu siguranţă, ne aşteaptă �dumnezeiesculdor� pe care l-am primit de la Duhul Sfânt, prin hirotonie, odatăcu �dumnezeiescul Dar�! Mărturiile preoţilor consemnate în pre-zentul material se constituie în chemări duhovniceşti de la păstoriiharnici şi evlavioşi către fraţii lor dornici de a-i urma în familiaunică a Bisericii, �acoperământul� şi �scutul� nostru misionar şipastoral.

Page 133: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

133

III.BISERICA ORTODOXĂ

ÎN DATE ŞI CIFRE

Page 134: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

134

Page 135: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

135

BISERICA ORTODOXĂÎN DATE ŞI CIFRE

Biserica Ortodoxă, cunoscută şi sub denumirea de Biserica Răsă-riteană (sau de Răsărit), păstrează întreg tezaurul doctrinar şi cultic alBisericii creştine primare. Diferenţieri nesemnificative de practică şicult au apărut în timp, datorită condiţiilor geografice şi istorice specificeîn care s-au dezvoltat naţiunile ortodoxe. Încă din prima jumătate asecolului al V-lea se afirma Statutul unor Biserici naţionale, cum estecazul autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Cipru, recunoscută princanonul 8 al Sinodului al III-lea Ecumenic (Efes, 431), sau recu-noaşterea patriarhiilor apostolice (Constantinopol, Alexandria, Antio-hia, Ierusalim), potrivit canonului 28 al Sinodului al IV-lea Ecumenic(Calcedon, 451).

Din punct de vedere administrativ, Biserica Ortodoxă esteîmpărţită în: patriarhii, Biserici autocefale şi Biserici autonome.

Vom face aici o succintă enumerare a Bisericilor Ortodoxedin lume.

A. PATRIARHII

1. Patriarhia Ecumenică având sediul la Constantinopol(Istanbul) are în jurisdicţie 5 mitropolii în Turcia, 20 de mănăstiri dinMuntele Athos şi insulele Dodecanez şi o diasporă în Europa Occi-dentală, America de Nord şi de Sud, Australia, Noua Zeelandăşi Asia.

Patriarh ecumenic este Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Arhiepiscopde Constantinopol - Noua Romă şi Patriarh Ecumenic (ales la 2

Page 136: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

136

noiembrie 1991). Sanctitatea Sa este �cetăţean de onoare� al mu-nicipiilor Galaţi şi Brăila şi �doctor honoris causa� al Universităţii�Dunărea de Jos�, titluri acordate cu prilejul vizitelor înaltului ierarhîn Eparhia Dunării de Jos, în anii 1999 şi 2000.

2. Patriarhia Alexandriei îşi exercită jurisdicţia asupra maimultor ţări, dintre care: Egipt, Sudan, Tunisia, Congo, Kenia, Camerunşi Africa de Sud, cu un total de 18 mitropolii. Sediul Patriarhiei esteîn Alexandria (Egipt). Patriarh actual este Preafericitul Teodoral II-lea din 2004, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi.

3. Patriarhia Antiohiei are 8 mitropolii în Siria, Liban şi 9eparhii în diasporă (Irak, Statele Unite ale Americii, Australia, NouaZeelandă, Brazilia şi Argentina). Sediul Patriarhiei se află la Damasc(Siria), actualul patriarh fiind Preafericitul Ignatie al IV-lea (întronizatla 2 iulie 1979), cu titulatura Patriarh Ortodox Grec al Antiohiei şiîntregului Orient.

4. Patriarhia Ierusalimului îşi întinde jurisdicţia asupra comu-nităţilor de ortodocşi din Israel, Iordania şi Autoritatea Palestiniană,precum şi asupra Arhiepiscopiei Ortodoxe de la Mănăstirea Sf.Ecaterina din Muntele Sinai. Patriarh este Preafericitul Teofil al III-lea.

5. Patriarhia Moscovei şi a toată Rusia îşi exercită jurisdicţiaîn cea mai mare parte din teritoriul fostei Uniuni Sovietice şi asupraunei însemnate diaspore. Biserica Moscovei a fost ridicată la rangulde patriarhie în anul 1589. Sediul Patriarhiei este la Moscova, patriarhfiind Sanctitatea Sa Alexei II, cu titlul de Patriarh al Moscovei şi alîntregii Rusii, decedat în 5 decembrie 2008.

6. Patriarhia Serbiei îşi exercită jurisdicţia asupra bisericilor şicredincioşilor răspândiţi pe o bună parte din teritoriul fostei RepubliciIugoslave. Biserica Serbiei a fost ridicată la rangul de patriarhie în1346. Sediul Patriarhiei se află la Belgrad, patriarh fiind SanctitateaSa Pavle (întronizat în 1990).

7. Patriarhia Română îşi întinde jurisdicţia asupra creştinilorortodocşi din România şi asupra unei diaspore însemnate din Europa,

Page 137: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

137

America, Australia etc. Biserica Ortodoxă Română a fost ridicatăla rang de patriarhie în anul 1925. Sediul Patriarhiei Române este laBucureşti, patriarh fiind Preafericitul Daniel (întronizat la 30septembrie 2007).

8. Patriarhia Bulgariei îşi întinde jurisdicţia asupra eparhiilorşi mănăstirilor ortodoxe din Bulgaria şi are diasporă în special înEuropa Occidentală şi America. Biserica Bulgariei a fost ridicată larangul de patriarhie în anul 1953. Actualul patriarh este SanctitateaSa Maxim, cu sediul la Sofia.

9. Patriarhia Georgiei îşi exercită jurisdicţia asupra întregiiGeorgii. În 1944, îi este recunoscut Bisericii Ortodoxe din Georgiastatutul de patriarhie. Patriarh este Sanctitatea Sa Ilia al II-lea (întronizatla 25 decembrie 1977), cu titlul de Patriarh Catolicos al întregii Georgii.

B. BISERICI ORTODOXE AUTOCEFALE

1. Biserica Ortodoxă a Ciprului este cea mai veche Bisericăautocefală din Răsărit (a dobândit autocefalia în anul 431), numărând6 mitropolii. Întâistătătorul Bisericii este Preafericitul Hrisostom II(întronizat la 12 noiembrie 2006), având titulatura de Arhiepiscop deNoua Justiniana şi al întregului Cipru, cu sediul la Nicosia.

2. Biserica Ortodoxă Greacă este recunoscută ca Biserică auto-cefală din anul 1850. Este singura Biserică Ortodoxă de stat din lume,având rang de arhiepiscopie. Întâistătătorul Bisericii Greciei estePreafericitul Ieronimos (întronizat la 16 februarie 2008), cu titlul deArhiepiscop al Atenei şi al întregii Grecii. Sediul Arhiepiscopiei estela Atena.

3. Biserica Ortodoxă din Polonia şi-a dobândit autocefalia în1948 şi are 8 eparhii în Polonia şi 6 în diasporă. Întâistătătorul Bisericiieste Preafericitul Sava, Mitropolit Primat (din mai 1998), cu sediul laVarşovia.

4. Biserica Ortodoxă a Albaniei se află sub conducereaspirituală a Preafericitului Anastasios (întronizat la 2 august 1992), cu

Page 138: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

138

titlul de Arhiepiscop al Tiranei, Durres şi al întregii Albanii, sediulfiind la Tirana.

5. Biserica Ortodoxă din ţinuturile Cehiei şi din Slovaciaeste autocefală din 1951 (Patriarhia Ecumenică i-a recunoscut auto-cefalia în 1998). Întâistătătorul Bisericii este Preafericitul Hristofor(întronizat la 28 mai 2006), cu titlul de Arhiepiscop de Praga şi Mitro-politul ţinuturilor Cehiei şi al Slovaciei. Sediul Bisericii se află laPraga (Cehia).

C. BISERICI AUTONOME

1. Biserica Ortodoxă din Finlanda are sediul administrativ înKuopio (centrul Finlandei), iar întâistătătorul Bisericii este ÎnaltPreasfinţitul Leon, Mitropolit al Kareliei şi al întregii Finlande (întro-nizat în anul 2001).

2. Biserica Ortodoxă din Estonia se află, în prezent, în urmă-toarea situaţie:

a) Biserica Ortodoxă Apostolică Estonă, autonomă, sub jurisdicţiaPatriarhiei Ecumenice din Constantinopol, condusă de Înalt PreasfinţitulMitropolit Ştefan de Tallin şi Estonia (întronizat la 21 martie 1999);

b) Biserica Ortodoxă Estoniană, autonomă, sub jurisdicţiaPatriarhiei Moscovei, condusă de Înalt Preasfinţitul ArhiepiscopKornelius de Tallin şi al întregii Estonii.

3. Biserica Ortodoxă din Japonia este autonomă din anul 1970.Primatul Bisericii este Înalt Preasfinţitul Mitropolit Daniel, întronizatla 14 mai 2000, cu sediul la Tokyo.

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

Din punct de vedere administrativ este alcătuită din 6 mitropoliiîn ţară şi 3 în afara graniţelor ţării, 10 arhiepiscopii în ţară şi 4 în afaragraniţelor ţării şi 20 de episcopii în ţară şi 7 în afara graniţelor ţării,

Page 139: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

139

precum şi alte unităţi şi reprezentanţe. Întâistătătorul Bisericii OrtodoxeRomâne este Preafericitul Daniel Ciobotea (n. 1951), cu titlul deArhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Mitropoliei Munteniei şiDobrogei, Locţiitor al tronului Cezareii Capadociei şi PatriarhulBisericii Ortodoxe Române.

Cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, pentrutoate aspectele spirituale şi canonice, precum şi pentru cele bisericeştide orice natură date în competenţa sa, este Sfântul Sinod, alcătuit dintoţi ierarhii în funcţiune. În prezent, Sfântul Sinod al B.O.R. numără48 de membri. Între sesiunile Sfântului Sinod funcţionează SinodulPermanent, alcătuit din Preafericitul Patriarh, ca preşedinte, şi ÎPSMitropoliţi în funcţiune şi secretarul Sfântului Sinod.

Organismele centrale deliberative ale B.O.R. sunt: Sfântul Sinod,Sinodul Permanent şi Adunarea Naţională Bisericească.

Organismele centrale executive ale B.O.R. sunt: Patriarhul,Consiliul Naţional Bisericesc şi Permanenţa Consiliului NaţionalBisericesc.

Organismele centrale administrative ale B.O.R. sunt: CancelariaSfântului Sinod şi Administraţia Patriarhală.

Structura organizatorică administrativă centralăa Bisericii Ortodoxe Române

A. Administraţia PatriarhalăEste condusă de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii

Ortodoxe Române, preşedintele Sfântului Sinod. Preafericirea Sa estesenator de onoare al Universităţii �Dunărea de Jos� Galaţi (2003). Înexercitarea atribuţiilor sale, este ajutat de Preasfinţitul VincenţiuPloieşteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, secretarul Sfântului Sinod alB.O.R., de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriar-hal, şi de personalul diferitelor sectoare administrative.

Page 140: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

140

B. Eparhiile Bisericii Ortodoxe Române din ţară

I. Mitropolia Munteniei şi Dobrogei

Mitropolit: Preafericitul Patriarh Daniel

1. Arhiepiscopia Bucureştilor, cu sediul în municipiul Bucureşti,îşi întinde jurisdicţia asupra municipiului Bucureşti şi judeţelor Ilfovşi Prahova.

Arhiepiscop: Preafericitul Patriarh Daniel.Episcop-Vicar: Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul.

2. Arhiepiscopia Tomisului, cu sediul în municipiul Constanţa,îşi întinde jurisdicţia asupra judeţului Constanţa.

Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul Teodosie.

3. Arhiepiscopia Târgoviştei, cu sediul în municipiul Târgovişte,îşi întinde jurisdicţia asupra judeţului Dâmboviţa.

Arhiepiscop şi Mitropolit: Înaltpreasfinţitul Nifon.

4. Episcopia Argeşului şi Muscelului, cu sediul în municipiulCurtea de Argeş, îşi întinde jurisdicţia asupra judeţului Argeş.

Episcop: Preasfinţitul Calinic.

5. Episcopia Buzăului şi Vrancei, cu sediul în municipiul Buzău,îşi întinde jurisdicţia asupra judeţelor Buzău şi Vrancea.

Episcop: Preasfinţitul Epifanie.

6. Episcopia Dunării de Jos, cu sediul în municipiul Galaţi, îşiîntinde jurisdicţia asupra judeţelor Galaţi şi Brăila.

Episcop: Preasfinţitul Casian.

7. Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, cu sediul în municipiulSlobozia, îşi întinde jurisdicţia asupra judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi.

Episcop: Preasfinţitul Damaschin.

Page 141: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

141

8. Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, cu sediul în mu-nicipiul Alexandria, îşi întinde jurisdicţia asupra judeţului Teleorman.

Episcop: Preasfinţitul Galaction.

9. Episcopia Giurgiului, cu sediul în municipiul Giurgiu, îşiîntinde jurisdicţia asupra judeţului Giurgiu.

Episcop: Preasfinţitul Ambrozie.

10. Episcopia Tulcii, cu sediul în municipiul Tulcea, îşi întindejurisdicţia asupra judeţului Tulcea.

Episcop: Preasfinţitul Visarion.

II. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Mitropolit: Înaltpreasfinţitul Teofan.

1. Arhiepiscopia Iaşilor, cu sediul în municipiul Iaşi, îşi întindejurisdicţia asupra judeţelor Iaşi, Botoşani şi Neamţ (fără municipiulRoman şi împrejurimile acestuia).

Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul Teofan.Episcop-Vicar: Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul.

2. Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cu sediul în municipiulSuceava, îşi întinde jurisdicţia asupra judeţului Suceava.

Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul Pimen.

3. Episcopia Romanului, cu sediul în municipiul Roman, îşiîntinde jurisdicţia asupra judeţului Bacău şi municipiului Roman, cuîmprejurimile din judeţul Neamţ.

Episcop: Preasfinţitul Eftimie.Arhiereu-Vicar: Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul.

4. Episcopia Huşilor, cu sediul în municipiul Huşi, îşi întindejurisdicţia asupra judeţului Vaslui.

Episcop: Preasfinţitul Ioachim.Arhiereu-Vicar: Preasfinţitul Corneliu Bârlădeanul.

Page 142: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

142

III. Mitropolia Ardealului

Mitropolit: Înaltpreasfinţitul Laurenţiu.

1. Arhiepiscopia Sibiului, cu sediul în municipiul Sibiu, îşiîntinde jurisdicţia asupra judeţelor Sibiu şi Braşov.

Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul Laurenţiu.Episcop-Vicar: Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul.

2. Episcopia Covasnei şi Harghitei, cu sediul în municipiulMiercurea-Ciuc, îşi întinde jurisdicţia asupra judeţelor Covasna şiHarghita.

Episcop: Preasfinţitul Ioan.

IV. MitropoliaClujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului

Mitropolit: Înaltpreasfinţitul Bartolomeu.

1. Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, cu sediulîn municipiul Cluj-Napoca, îşi întinde jurisdicţia asupra judeţelor Clujşi Bistriţa-Năsăud.

Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul Bartolomeu.Episcopi-Vicari: Preasfinţitul Irineu Bistriţeanul şi Preasfinţitul

Vasile Someşeanul.

2. Arhiepiscopia Albei Iulia, cu sediul în municipiul Alba Iulia,îşi întinde jurisdicţia asupra judeţelor Alba şi Mureş.

Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul Andrei.

3. Episcopia Ortodoxă Română a Oradei, cu sediul în mu-nicipiul Oradea, îşi întinde jurisdicţia asupra judeţului Bihor.

Episcop: Preasfinţitul Sofronie.

4. Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătma-rului, cu sediul în municipiul Baia Mare, îşi întinde jurisdicţia asuprajudeţelor Maramureş şi Satu-Mare.

Page 143: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

143

Episcop: Preasfinţitul Justinian.Arhiereu-Vicar: Preasfinţitul Iustin Sigheteanul.

5. Episcopia Sălajului, cu sediul în municipiul Zalău, îşi întindejurisdicţia asupra judeţului Sălaj.

Episcop: Preasfinţitul Petroniu.

V. Mitropolia Olteniei

Mitropolit: Înaltpreasfinţitul Irineu.

1. Arhiepiscopia Craiovei, cu sediul în municipiul Craiova, îşiîntinde jurisdicţia asupra judeţelor Dolj şi Gorj.

Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul Irineu.Episcop-Vicar: Preasfinţitul Gurie Gorjeanul.

2. Episcopia Râmnicului, cu sediul în municipiul Râmnicu-Vâl-cea, îşi întinde jurisdicţia asupra judeţului Vâlcea.

Episcop: Preasfinţitul Gherasim.

3. Episcopia Severinului şi Strehaiei, cu sediul în municipiulDrobeta-Turnu-Severin, îşi întinde jurisdicţia asupra judeţului Me-hedinţi.

Episcop: Preasfinţitul Nicodim.

4. Episcopia Slatinei, cu sediul în municipiul Slatina, îşi întindejurisdicţia asupra judeţului Olt.

Episcop: Preasfinţitul Sebastian.

VI. Mitropolia Banatului

Mitropolit: Înaltpreasfinţitul Nicolae.

1. Arhiepiscopia Timişoarei, cu sediul în municipiul Timişoara,îşi întinde jurisdicţia asupra judeţului Timiş.

Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul Nicolae.Episcop-Vicar: Preasfinţitul Paisie Lugojeanul.

Page 144: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

144

2. Episcopia Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, cu sediulîn municipiul Arad, îşi întinde jurisdicţia asupra judeţelor Arad şiHunedoara.

Episcop: Preasfinţitul Timotei.

3. Episcopia Caransebeşului, cu sediul în municipiul Caran-sebeş, îşi întinde jurisdicţia asupra judeţului Caraş-Severin.

Episcop: Preasfinţitul Lucian.

4. Episcopia Daciei Felix, cu sediul la Deta şi administraţia laVârşeţ (Serbia).

Episcop: Preasfinţitul Daniil, Episcop-Locţiitor (administrator).

5. Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, cu sediul înGyula (Ungaria).

Episcop: Preasfinţitul Siluan.

C. Unităţi dependente de Patriarhia Română

1. Vicariatul Ortodox Ucrainean, cu sediul în municipiul Sighe-tul Marmaţiei.

D. Eparhiile Patriarhiei Române de peste hotare

I. Mitropolia Basarabiei,autonomă şi de stil vechi şi Exarhat al Plaiurilor

Mitropolit: Înaltpreasfinţitul Petru.1. Arhiepiscopia Chişinăului, cu sediul în municipiul Chişinău.Arhiepiscop: Înalt Preasfinţitul Petru.

2. Episcopia Bălţi (fostă a Hotinului), cu sediul în oraşul Bălţi.Episcop: vacant.

3. Episcopia Basarabiei de Sud (fostă de Cetatea Albă -Ismail), cu sediul în oraşul Cantemir.

Episcop: vacant.

Page 145: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

145

4. Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria(fostă Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria), cu sediulla Dubăsari.

Episcop: vacant.

II. Mitropolia Ortodoxă Românăa Europei Occidentale şi Meridionale

Mitropolit: Înaltpreasfinţitul Iosif.

1. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale,cu sediul la Paris.

Mitropolit: Înaltpreasfinţitul Iosif.Episcop-Vicar: Preasfinţitul Marc Nemţeanul.

2. Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cu sediul la Roma.Episcop: Preasfinţitul Siluan.

3. Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei, cusediul la Madrid.

Episcop: Preasfinţitul Timotei.

III. Mitropolia Ortodoxă Românăa Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

Mitropolit: Înaltpreasfinţitul Serafim.

1. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, cu sediulla Nürnberg.

Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul Serafim.Episcop-Vicar: Preasfinţitul Sofian Braşoveanul.

2. Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, cu sediulla Stockholm.

Episcop: Preasfinţitul Macarie.

Page 146: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

146

IV. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Ame-rici, cu sediul la Chicago.

Arhiepiscop: Înalt Preasfinţitul Nicolae.Episcop-Vicar: Preasfinţitul Ioan Casian de Vicina.

V. Episcopia Ortodoxă Română a Australiei şi NoiiZeelande, cu sediul la Melbourne.

Episcop: Preasfinţitul Mihail.

VI. Reprezentanţe ale Patriarhiei Române: Aşezăminteleromâneşti de la Locurile Sfinte (Ierusalim, Iordan şi Ierihon), ParohiaOrtodoxă Română de la Sofia (Bulgaria), Reprezentanţa PatriarhieiRomâne pe lângă instituţiile europene (Bruxelles).

VII. Unităţile ortodoxe române care păstrează legăturilespirituale şi culturale cu Patriarhia Română: Aşezămintele româ-neşti din Sfântul Munte Athos (Prodromu, Lacu şi altele).

Page 147: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

147

IV.EPARHIA DUNĂRII DE JOS

ÎN ANUL 2008.

DARE DE SEAMĂ

CUPRINZÂND PRINCIPALELE

ASPECTE ALE ACTIVITĂŢII

ŞI VIEŢII BISERICEŞTI

Page 148: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

148

Material redactat de slujitorii Administraţiei şiCancelariei eparhiale, pe baza rapoartelor de activitateale pc. protoierei, preoţi parohi şi coordonatori de pro-grame culturale şi sociale bisericeşti din cuprinsulEpiscopiei Dunării de Jos.

Page 149: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

149

PRELIMINARII

Eparhia Dunării de Jos, ca parte integrantă a Bisericii OrtodoxeRomâne, precum şi a marii familii a Bisericii Ortodoxe din întreagalume, a continuat şi în anul Domnului 2008 să împlinească, înconformitate cu învăţătura Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristosşi a Sfinţilor Părinţi, lucrarea sa slujitoare şi sfinţitoare faţă de ceimai bine de un milion de credincioşi ortodocşi trăitori pe teritoriulsău canonic.

Activitatea bisericească de la Dunărea de Jos s-a desfăşurat îndeplină ascultare de rânduielile canonice şi liturgice, prin punereaîn aplicare a hotărârilor Sfântului Sinod şi sub atenta şi permanentasupraveghere a Preasfinţitului Părinte Casian Crăciun, EpiscopulDunării de Jos. Lucrarea spiritual-duhovnicească, eforturile misio-nar-culturale, precum şi activităţile economico-gospodăreşti şi fi-lantropice desfăşurate de ierarh, împreună cu întregul cler, cinulmonahal şi credincioşii din parohii, reprezintă o punere în faptă aiubirii faţă de Dumnezeu şi de oameni, în ciuda unui tot mai accen-tuat curent secular şi individualist prin care trece societatea româ-nească, la toate nivelurile ei de manifestare.

Anul 2008 a marcat în cronica spirituală a eparhiei noastrecâteva evenimente speciale, cu adânci ecouri în viaţa tuturor credin-cioşilor ortodocşi români: aducerea în Eparhia Dunării de Jos, lainiţiativa chiriarhului locului, cu ocazia sărbătorilor Sfântului ApostolAndrei, a moaştelor Sfântului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului,de către o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, avându-l înfrunte pe Înaltpreasfinţitul Dionisie, Mitropolit de Corint; sărbă-torirea unui secol de la aşezarea Seminarului Teologic din Galaţisub ocrotirea spirituală al Sfântului Apostol Andrei - cea dintâiinstituţie din România aflată sub patronaj andreian; împlinirea a

Page 150: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

150

100 de ani de la naşterea vrednicului de amintire dr. Antim Nica,Arhiepiscop al Tomisului şi Dunării de Jos.

Totodată, în acest an s-au marcat împlinirea a 500 de ani de laapariţia primei cărţi în Ţara Românească - Liturghierul slavon tipăritde ieromonahul Macarie, la 10 noiembrie 1508, dar şi a 320 de anide la apariţia primei traduceri integrale a Sfintei Scripturi în limbaromână - Biblia de la Bucureşti din 1688. Pe aceste temeiuri, prinHotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5-7martie 2008 s-a decis declararea anului 2008 drept �Anul jubiliaral Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii�. Astfel, potrivit hotărâriisinodale, pe întreg cuprinsul Patriarhiei Române au avut loc eve-nimente religios-culturale care au marcat acest an festiv. În cadrulEpiscopiei Dunării de Jos, acest jubileu a fost adus în prim-planprin diverse manifestări spirituale, culturale şi misionare, prin pro-grame educaţionale în cadrul şcolilor teologice şi la ora de religie,la toate nivelurile sociale şi pentru toate vârstele, începând cusăvârşirea Sfintei Liturghii şi în timpul săptămânii la majoritateaparohiilor, oferirea gratuită a peste 3.000 de Sfinte Scripturi sauNoul Testament cu psalmi şi terminând cu Simpozionul ŞtiinţificNaţional �Biblia de la Bucureşti - 1688, monument de cultură,limbă şi spiritualitate românească�, desfăşurat la Centrul Eparhialîn perioada 23-24 mai 2008.

Odată cu aceste evenimente, viaţa bisericească la Dunărea deJos, atent coordonată de către chiriarh, s-a desfăşurat, cu frumoaseroade, prin jertfa şi dragostea clerului şi credincioşilor din parohii,a monahilor şi monahiilor din mănăstiri, a profesorilor de religiedin şcoală, a lucrătorilor şi asistenţilor sociali de la protoierii, pa-rohii şi aşezăminte sociale ale Bisericii, a tuturor ostenitorilor, dona-torilor şi binefăcătorilor ştiuţi şi neştiuţi, ale căror ajutor şi implicareîn problemele de zi cu zi ale Bisericii au dat un impuls deosebitvieţii eparhiale.

Page 151: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

151

ITINERARUL PASTORAL-MISIONARAL PS DR. CASIAN CRĂCIUN,EPISCOPUL DUNĂRII DE JOS

LITURGICE

1 ianuarie - Tăierea-împrejur după trup a Domnului. Sf.Vasile cel Mare - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la CatedralaEpiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

5 ianuarie - asistă în Catedrala Episcopală la slujba SfinteiLiturghii; săvârşeşte slujba de sfinţire a Aghesmei Mari şi rosteştecuvânt de învăţătură.

6 ianuarie - Botezul Domnului (Boboteaza) - săvârşeşteslujba Sfintei Liturghii la Catedrala �Naşterea Domnului� din muni-cipiul Brăila; la faleza Dunării din municipiile Brăila şi Galaţi,săvârşeşte rânduiala sfinţirii Aghesmei Mari şi rosteşte cuvânt deînvăţătură.

7 ianuarie - Sf. Ioan Botezătorul - participă la slujba SfinteiLiturghii de la biserica ,,Sf. Ioan Botezătorul� din municipiul Galaţişi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia hramului acesteia.

13 ianuarie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la CatedralaEpiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

16 ianuarie - Închinarea cinstitului lanţ al Sf. Petru - par-ticipă la slujba Sfintei Liturghii de la capela ,,Sf. Ap. Petru şi Pavel�din cadrul Penitenciarului Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

17 ianuarie - Cuv. Antonie cel Mare - săvârşeşte slujba SfinteiLiturghii la biserica ,,Sf. Antonie cel Mare� din municipiul Galaţişi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia hramului acesteia.

Page 152: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

152

20 ianuarie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la CatedralaEpiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

23 ianuarie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Capela ,,Sf.Ioan Gură de Aur� din cadrul Centrului pastoral, misionar şi social,,Sf. Ioan Casian� - Galaţi.

24 ianuarie - săvârşeşte, la biserica ,,Sf. M. Mc. Gheorghe� -Brăila, slujba de înmormântare a dnei Elena Varga.

25 ianuarie - săvârşeşte slujba de sfinţire a Sfântului Altar albisericii cu hramul ,,Sf. Grigorie Teologul� din municipiul Galaţi,urmată de Sfânta Liturghie şi cuvânt de învăţătură; acordă rangulde iconom pc. pr. paroh Lilian Manea.

27 ianuarie - Aducerea moaştelor Sf. Ioan Gură de Aur -săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Episcopală şi rosteştecuvânt de învăţătură.

28 ianuarie - săvârşeşte, la biserica ,,Adormirea Maicii Dom-nului� - Mavromol din municipiul Galaţi, slujba înmormântăriidlui Paul Păltănea, urmată de un cuvânt de evocare a acestei perso-nalităţi a vieţii culturale gălăţene.

30 ianuarie - Sfinţii Trei Ierarhi - săvârşeşte slujba SfinteiLiturghii la biserica �Sfinţii Trei Ierarhi� din municipiul Galaţi şirosteşte cuvânt de învăţătură către credincioşii prezenţi.

30-31 ianuarie - participă la Atena, ca membru al delegaţieiBisericii Ortodoxe Române conduse de PF Părinte Patriarh Daniel,la funeraliile PF Hristodulos, Arhiepiscopul Atenei şi întregii Elade.

2 februarie - Întâmpinarea Domnului - săvârşeşte slujbaSfintei Liturghii la capela cu hramul �Întâmpinarea Domnului� dela Palatul Episcopal, rosteşte cuvânt de învăţătură şi săvârşeşteslujba parastasului pentru ierarhul Partenie Clinceni - ctitorul Reşe-dinţei Eparhiale, precum şi pentru ceilalţi ierarhi ai Dunării de Jos;săvârşeşte slujba de sfinţire a capelei cu hramul �ÎntâmpinareaDomnului� din municipiul Galaţi.

3 februarie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cu-vânt de învăţătură la Catedrala Episcopală; participă la slujba de

Page 153: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

153

de seară la capela Seminarului Teologic �Sf. Ap. Andrei� - Galaţişi rosteşte cuvânt de învăţătură.

6 februarie - participă la slujba Sfintei Liturghii la capela �Sf.Ioan Gură de Aur� din cadrul Centrului pastoral, misionar şi social�Sf. Ioan Casian� al Centrului Eparhial - Galaţi.

9 februarie - participă la slujba Sfintei Liturghii şi săvârşeşteslujba de Te Deum la Catedrala Episcopală, cu prilejul deschideriilucrărilor anuale ale Adunării eparhiale şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

10 februarie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii şi rosteştecuvânt de învăţătură la Catedrala Episcopală; rosteşte un cuvântde învăţătură la parohia �Sf. Mc. Haralambie� din municipiulGalaţi, cu prilejul hramului acesteia; participă la slujba de seară lacapela Seminarului Teologic �Sf. Ap. Andrei� - Galaţi.

17 februarie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la CatedralaEpiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

18 februarie - săvârşeşte, la Catedrala Episcopală, slujba SfinteiLiturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia zilei aniversarea hirotoniei întru arhiereu.

22-23 februarie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la capelaReşedinţei Episcopale.

24 februarie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii şi rosteştecuvânt de învăţătură la Catedrala Episcopală.

25-28 februarie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la capela�Sf. Ioan Gură de Aur� din cadrul Centrului Eparhial.

29 februarie - Sf. Cuv. Ioan Casian şi Gherman - săvârşeşteslujba Sfintei Liturghii la capela Reşedinţei Episcopale, cu prilejulhramului acesteia şi al zilei onomastice; participă la procesiuneacu sfintele moaşte ale Sf. Cuv. Ioan Casian în Catedrala Episcopalăşi rosteşte cuvânt de învăţătură.

1 martie - Moşii de iarnă - participă la slujba Sfintei Liturghiişi săvârşeşte slujba parastasului de obşte, la Catedrala Episcopală.

2 martie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvântde învăţătură la Catedrala Episcopală.

Page 154: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

154

4 martie - participă, alături de PF Părinte Daniel, PatriarhulBisericii Ortodoxe Române, şi ceilalţi membri ai Sfântului Sinodai Bisericii Ortodoxe Române, la slujba Sfintei Liturghii, la Cate-drala Patriarhală, cu ocazia deschiderii lucrărilor Adunării Naţio-nale Bisericeşti şi Sfântului Sinod.

9 martie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Epis-copală din Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

10-13 martie - săvârşeşte, în Catedrala Episcopală, slujba Pa-vecerniţei Mari şi a Canonului Sf. Andrei Criteanul, urmată de uncuvânt de învăţătură.

12 martie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii a Darurilor maiînainte sfinţite la capela ,,Sf. Cuv. Ioan Casian� din cadrul Reşedin-ţei Episcopale.

14 martie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii a Darurilor maiînainte sfinţite la Catedrala Episcopală.

16 martie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii a Sf. Vasile celMare la Catedrala Episcopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

18 martie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii a Darurilor maiînainte sfinţite la capela ,,Sf. Cuv. Ioan Casian� din cadrul Reşe-dinţei Episcopale.

19 martie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii a Darurilor maiînainte sfinţite la capela ,,Sf. Cuv. Ioan Casian� din cadrul Reşe-dinţei Episcopale.

21 martie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii a Darurilor maiînainte sfinţite la capela ,,Sf. Cuv. Ioan Casian� din cadrul Reşe-dinţei Episcopale.

23 martie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii a Sf. Vasile celMare la Catedrala Episcopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

25 martie - participă, alături de PF Părinte Daniel, PatriarhulBisericii Ortodoxe Române, şi alţi membri ai Sfântului Sinod ai Bi-sericii Ortodoxe Române, la slujba Sfintei Liturghii săvârşită la bise-rica ,,Buna Vestire� din municipiul Tulcea, cu ocazia instalării epis-copului acestei nou-înfiinţate eparhii, Preasfinţitul Visarion Bălţat.

Page 155: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

155

27 martie - participă la slujba Sfintei Liturghii la biserica ,,Sf.Nicolae� din municipiul Galaţi, cu ocazia desfăşurării Conferinţeiadministrative lunare a clerului din Protopopiatul Galaţi.

28 martie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii a Darurilor maiînainte sfinţite la capela ,,Sf. Cuv. Ioan Casian� din cadrul Reşe-dinţei Episcopale.

30 martie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii a Sf. Vasile celMare la Catedrala Episcopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

2 aprilie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii a Darurilor maiînainte sfinţite la capela ,,Sf. Cuv. Ioan Casian� din cadrul Reşe-dinţei Episcopale.

4 aprilie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii a Darurilor maiînainte sfinţite la capela ,,Sf. Cuv. Ioan Casian� din cadrul Reşedin-ţei Episcopale.

5 aprilie - participă, în satul natal, la slujba de pomenire atatălui Preasfinţiei Sale, la 6 ani de la trecerea la cele veşnice.

6 aprilie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii a Sf. Vasile celMare la Catedrala Episcopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

9 aprilie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii a Darurilor maiînainte sfinţite la capela ,,Sf. Cuv. Ioan Casian� din cadrul Reşe-dinţei Episcopale; seara, săvârşeşte la Catedrala Episcopală slujbaDeniei Canonului cel Mare al Sf. Andrei Criteanul şi rosteşte cuvântde învăţătură.

11 aprilie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii a Darurilor maiînainte sfinţite la capela ,,Sf. Cuv. Ioan Casian� din cadrul Reşedin-ţei Episcopale; seara, săvârşeşte la Catedrala ,,Naşterea Domnului�din municipiul Brăila slujba Deniei Acatistului Născătoarei deDumnezeu, sfinţirea picturii Sfântului Altar şi rosteşte cuvânt deînvăţătură.

13 aprilie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii a Sf. Vasile celMare la Catedrala Episcopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură; hiro-toneşte întru ieromonah pe pc. ierod. Nicodim Anghel de la Mă-năstirea Cârlomăneşti, judeţul Galaţi.

Page 156: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

156

20 aprilie - Duminica Floriilor - participă, alături de ierarhiai Sfântului Sinod, la slujba Sfintei Liturghii săvârşită la CatedralaPatriarhală din Bucureşti, cu ocazia hirotonirii întru arhiereu a pc.arhim. dr. Mihail Filimon pentru Episcopia Ortodoxă Românăpentru Australia şi Noua Zeelandă.

21-23 aprilie - participă, în Catedrala Episcopală, la slujbeledeniilor din Săptămâna Patimilor Domnului şi rosteşte cuvinte deînvăţătură.

24 aprilie - Joia Mare - săvârşeşte la Catedrala Episcopalăslujba Sfintei Liturghii a Sf. Vasile cel Mare unită cu Vecernia,urmată de Rânduiala spălării picioarelor; săvârşeşte slujba Denieicelor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală şi rosteşte cuvânt deînvăţătură.

25 aprilie - Vinerea Mare - săvârşeşte la Catedrala Episcopalăslujba Vecerniei din Sâmbăta Mare şi ritualul scoaterii Sf. Epitaf;săvârşeşte slujba Deniei Prohodului Domnului la Catedrala Episco-pală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

27 aprilie - Sfintele Paşti - săvârşeşte slujba Învierii la miezulnopţii în faţa Catedralei Episcopale, în prezenţa unei mari mulţimide credincioşi, după care rosteşte cuvânt de învăţătură; oficiazăslujba Canonului Învierii şi Sfânta Liturghie pascală în CatedralaEpiscopală; slujeşte la Vecernia �celei de-a doua Învieri�, rostindcuvânt de învăţătură.

28 aprilie - Sfintele Paşti - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghiila Catedrala din Tecuci şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocaziaprăznuirii ocrotitorului spiritual al acestui oraş: Sf. M. Mc. Gheorghe.

29 aprilie - Sfintele Paşti - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghiila Catedrala Episcopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

1 mai - participă la slujba Vecerniei cu Litie, la bisericile �Sf.Atanasie al Constantinopolului� şi, respectiv, �Sf. Nicoale� dinmunicipiul Galaţi, rostind cuvânt de învăţătură cu ocazia prăznuiriiSf. Ierarh Atanasie al II-lea, Patriarhul Constantinopolului, înscrisîn calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2008.

Page 157: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

157

2 mai - Izvorul Tămăduirii - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghiişi rosteşte cuvânt de învăţătură la biserica �Buna Vestire� din muni-cipiul Brăila, cu prilejul prăznuirii celui de-al doilea hram al acestuisfânt locaş.

3 mai - asistă, la invitaţia ÎPS Dirayr Mardichian, Arhiepis-copul Bisericii Armene din România şi Bulgaria, la slujba de resfin-ţire a bisericii armene din Galaţi.

4 mai - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Epis-copală şi rosteşte cuvânt de învăţătură şi săvârşeşte slujba parasta-sului pentru arhiepiscopul Antim Nica.

11 mai - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvântde învăţătură la biserica ,,Sf. Mc. Antim� din municipiul Galaţi,cu ocazia prăznuirii celui de-al doilea hram, Sfintele Femei Miro-nosiţe; săvârşeşte la biserica din localitatea Silistraru, judeţul Brăila,slujba înmormântării dlui Mihalache Bădălan şi rosteşte cuvântcătre familia îndoliată şi credincioşii prezenţi.

13 mai - săvârşeşte slujba de sfinţire a casei parohiale din loca-litatea Hanu Conachi, judeţul Galaţi, înconjurat de un sobor deslujitori din Protoieria Covurlui şi de enoriaşi ai parohiei respective.

15 mai - săvârşeşte, la Seminarul Teologic ,,Sf. Ap. Andrei�din municipiul Galaţi, slujba de sfinţire a troiţelor din cadrul acesteiinstituţii de învăţământ.

16 mai - săvârşeşte la Mănăstirea Măxineni, judeţul Brăila,slujba tunderii în monahism a fratelui Marcel Barbu, vieţuitor alacestei mănăstiri.

18 mai - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Episco-pală, rosteşte cuvânt de învăţătură şi se roagă împreună cu persoa-nele cu handicap locomotor prezente în catedrală; hirotoneşte întrupreot pe pc. protod. Gelu Aron, pe seama parohiei ,,Sf. M. Mc.Dimitrie� din Galaţi şi întru ierodiacon pe cuv. Melchisedec Barbude la Mănăstirea Măxineni, judeţul Brăila.

20 mai - participă la slujba Vecerniei cu Litie la biserica �Sf.Împăraţi Constantin şi Elena� din municipiul Brăila şi rosteştecuvânt de învăţătură, cu ocazia hramului acestui sfânt locaş.

Page 158: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

158

21 mai - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la biserica �Sf.Împăraţi Constantin şi Elena� din municipiul Galaţi şi rosteştecuvânt de învăţătură, cu ocazia hramului acesteia.

22 mai - asistă la slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Epis-copală.

25 mai - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Epis-copală şi rosteşte cuvânt de învăţătură; seara, participă la slujbaVecerniei şi a Paraclisului Maicii Domnului din catedrală şi rosteştecuvânt de învăţătură.

27 mai - asistă la slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Episco-pală şi rosteşte cuvânt de învăţătură către profesorii, elevii semina-rişti şi studenţii teologi prezenţi, cu ocazia examenelor de absolvire.

1 iunie - săvârşeşte la Catedrala Episcopală slujba SfinteiLiturghii, rosteşte cuvânt de învăţătură şi se roagă împreună cupersoanele fără vedere prezente în catedrală.

4 iunie - participă, alături de ÎPS Teodosie, ArhiepiscopulTomisului, PS Gherasim, Episcopul Râmnicului, PS Damaschin,Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, şi PS Visarion, Episcopul Tulcii,la săvârşirea Sfintei Liturghii la biserica Mănăstirii �Sfânta Treime�- Cocoş, judeţul Tulcea, cu ocazia prăznuirii Sfinţilor Martiri Zotic,Atal, Camasie şi Filip.

5 iunie - Înălţarea Domnului - participă, alături de PF PărinteDaniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi alţi membri aiSfântului Sinod ai Bisericii Ortodoxe Române, la slujba SfinteiLiturghii la Mănăstirea Neamţ, cu ocazia canonizării a nouă cuvioşipărinţi şi ierarhi nemţeni: Ioan de la Râşca şi Secu (care va fisărbătorit pe 30 august), Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi(7 septembrie), Rafael şi Partenie de la Agapia Veche (21 iulie),Iosif şi Chiriac de la Bisericani (1 octombrie), Chiriac de la Tazlău(9 septembrie) şi Iosif de la Văratec (16 august).

8 iunie - participă, alături de PF Părinte Daniel, PatriarhulBisericii Ortodoxe Române, şi alţi membri ai Sfântului Sinod aiBisericii Ortodoxe Române, la slujba Sfintei Liturghii la Catedrala

Page 159: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

159

Mitropolitană din Iaşi, urmată de ceremonia întronizării în scaunulde Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a ÎPS Teofan Savu.

14 iunie - Moşii de vară - săvârşeşte slujba parastasului deobşte la Catedrala Episcopală din Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţă-tură către clerul şi credincioşii prezenţi; participă la slujba Vecernieila parohia ,,Pogorârea Sfântului Duh� din Galaţi, cu ocazia hra-mului acesteia, şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

15 iunie - Pogorârea Sfântului Duh - săvârşeşte slujba SfinteiLiturghii şi Vecernia specială la Catedrala Episcopală din Galaţi,rostind cuvânt de învăţătură.

16 iunie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea,,Sfânta Treime�- Buciumeni, judeţul Galaţi, şi rosteşte cuvânt deînvăţătură cu ocazia prăznuirii hramului acestei mănăstiri.

17 iunie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Aşezământul�Sf. M. Mc. Pantelimon� din localitatea Lacu-Sărat, judeţul Brăila,cu ocazia desfăşurării Conferinţei pastoral-misionare pe semestrul Ia preoţilor din protopopiatele Tecuci, Nicoreşti şi Covurlui.

18 iunie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Aşezământul�Sfântul M. Mc. Pantelimon� din localitatea Lacu-Sărat, judeţulBrăila, cu ocazia desfăşurării Conferinţei pastoral-misionare pesemestrul I a preoţilor din protopopiatele Galaţi şi Tg.-Bujor.

20 iunie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Aşezământul�Sfântul M. Mc. Pantelimon� din localitatea Lacu-Sărat, judeţulBrăila, cu ocazia desfăşurării Conferinţei pastoral-misionare pesemestrul I a preoţilor din protopopiatele Brăila, Însurăţei şiFăurei.

22 iunie - săvârşeşte, împreună cu ÎPS Miron, ArhiepiscopulCapelanatului Militar Ortodox din Armata Poloniei, slujba SfinteiLiturghii la Catedrala Episcopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

24 iunie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea Mă-xineni, judeţul Brăila, şi rosteşte cuvânt de învăţătură cu ocaziaprăznuirii hramului mănăstirii; hirotoneşte întru ieromonah pe pc.ierod. Melchisedec Barbu din obştea respectivei mănăstiri; săvâr-

Page 160: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

160

şeşte slujba de ridicare la rangul de stareţ a pc. singhel Paisie Aga-che, egumenul mănăstirii.

26 iunie - săvărşeşte în Catedrala Episcopală slujba de bine-cuvântare a drapelului României şi rosteşte cuvânt de învăţăturăcătre autorităţile locale şi credincioşii prezenţi; săvârşeşte slujbade binecuvântare a noii instalaţii pentru producerea lumânărilordin cadrul Atelierului de specialitate al Centrului Eparhial, rostindcuvânt de învăţătură către angajaţi.

28 iunie - săvârşeşte slujba Vecerniei cu Litia la parohia �Sf.Apostoli Petru şi Pavel� din municipiul Galaţi şi rosteşte cuvântde învăţătură.

29 iunie - Sf. Ap. Petru şi Pavel - săvârşeşte slujba SfinteiLiturghii la Catedrala Episcopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

2 iulie - Sf. Voievod Ştefan cel Mare - participă la slujbaSfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură în biserica parohiei�Sf. Voievod Ştefan cel Mare� din municipiul Galaţi.

6 iulie - participă, alături de ÎPS Teodosie, ArhiepiscopulTomisului, PS Gherasim, Episcopul Râmnicului, PS Damaschin,Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, PS Visarion, Episcopul Tulcii,şi PS Ioan Casian, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei OrtodoxeRomâne în America, la săvârşirea Sfintei Liturghii la biserica Mă-năstirii �Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion� din localitatea Mahmu-dia, judeţul Tulcea, cu ocazia hramului acestui aşezământ monahal.

8 iulie - participă, la Catedrala Patriarhală, alături de PF PărinteDaniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi ceilalţi membriai Sfântului Sinod ai Bisericii Ortodoxe Române, la slujba SfinteiLiturghii şi de Te Deum, săvârşite cu ocazia deschiderii lucrărilorSfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

13 iulie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Epis-copală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

19 iulie - săvârşeşte slujba Vecerniei cu Litia la parohia �Sf.Proroc Ilie� din municipiul Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură,cu ocazia hramului respectivei parohii.

Page 161: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

161

20 iulie - Sf. Proroc Ilie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghiişi rosteşte cuvânt de învăţătură la Catedrala Episcopală din Galaţi;hirotoneşte întru diacon pe tânărul teolog Valentin Dingă pe seamaparohiei Suceveni I, Protoieria Tg.-Bujor, judeţul Galaţi.

21 iulie - Sf. Cuv. Rafail de la Bursucani - săvârşeşte slujbaSfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură la Schitul Zimbru,Protopopiatul Tg.-Bujor, judeţul Galaţi.

24 iulie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvântde învăţătură la Catedrala Episcopală din Galaţi, cu prilejul împli-nirii a 14 ani de la momentul întronizării ca Episcop al Dunării deJos; hirotoneşte întru preot pe c. diac. Valentin Dingă pe seamaparohiei Suceveni I, Protoieria Tg.-Bujor, judeţul Galaţi.

27 iulie - Sf. Mare Mc. Pantelimon - din delegarea PF Daniel,Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, participă alături de SS Bar-tolomeu I, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, şi PF Alexeial II-lea, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, PF Ieronimal II-lea, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Grecii, PF Anastasios,Arhiepiscopul Albaniei, ÎPS Vladimir, Mitropolitul Kievului şiîntregii Ucraine, precum şi alţi arhierei ai Bisericii Ortodoxe Ruse,ai Bisericii din Ucraina, dar şi reprezentanţi ai altor Biserici Ortodoxesurori, la slujba Sfintei Liturghii de la Lavra Pecerskaia din Kiev,cu ocazia împlinirii a 1.020 de ani de la încreştinarea Rusiei kievene.

3 august - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvântde învăţătură la Catedrala Episcopală din Galaţi.

6 august - Schimbarea la Faţă - săvârşeşte slujba Sfintei Li-turghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură la parohia �Schimbarea laFaţă� din municipiul Galaţi, cu ocazia hramului acesteia, rostindcuvânt de învăţătură către credincioşii prezenţi.

10 august - participă, alături de PF Părinte Daniel, PatriarhulBisericii Ortodoxe Române, la slujba Sfintei Liturghii de la Mă-năstirea �Sf. M. Mc. Pantelimon� - Lacu-Sărat, judeţul Brăila.

14 august - participă la slujba privegherii şi a Prohodului Mai-cii Domnului de la Mănăstirea �Adormirea Maicii Domnului�-

Page 162: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

162

Adam, judeţul Galaţi, şi rosteşte cuvânt de învăţătură cu ocaziahramului.

15 august - Adormirea Maicii Domnului - săvârşeşte slujbaSfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură la Mănăstirea�Adormirea Maicii Domnului� -Vladimireşti, cu ocazia hramuluiacesteia.

16 august - Sf. Martiri Brâncoveni - săvârşeşte slujba SfinteiLiturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură la Mănăstirea �Sf. MartiriBrâncoveni�- Cârlomăneşti, cu ocazia hramului.

17 august - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la CatedralaEpiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

24 august - săvârşeşte, la Catedrala Episcopală, slujba SfinteiLiturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

29 august - Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul - săvârşeşte,la Catedrala Episcopală, slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvântde învăţătură.

1 septembrie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii şi rosteştecuvânt de învăţătură la parohia �Sf. Vasile cel Mare� din municipiulGalaţi, cu ocazia începutului noului an bisericesc.

3 septembrie - Sf. Mc. Antim - săvârşeşte, alături de ÎPSAntim, Mitropolit de Alexandroupolis, şi de ÎPS Pavel, Mitropolitde Drama, la Catedrala din Alexandroupolis (Grecia), slujba SfinteiLiturghii şi rosteşte cuvânt de omagiere a chiriarhului locului, laziua de pomenire a sfântului ocrotitor.

7 septembrie - săvârşeşte, la Catedrala Episcopală, slujba Sfin-tei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură; participă la slujbaVecerniei la biserica �Naşterea Maicii Domnului� din municipiulGalaţi, rostind cuvânt de învăţătură.

8 septembrie - Naşterea Maicii Domnului - săvârşeşte slujbaSfintei Liturghii la Mănăstirea �Naşterea Maicii Domnului� - Cu-dalbi şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

9 septembrie - Sf. Părinţi Ioachim şi Ana - binecuvânteazăpentru slujire biserica ,,Sf. Ana� din municipiul Galaţi şi participă

Page 163: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

163

la slujba Sfintei Liturghii, rostind cuvânt de învăţătură către preoţiişi credincioşii prezenţi la hramul acestei biserici.

13 septembrie - săvârşeşte slujba Vecerniei cu Litia la Cate-drala Episcopală - Galaţi; participă la slujba Vecerniei de la biserica�Sfânta Cruce� din municipiul Galaţi, rostind cuvânt de învăţătură.

14 septembrie - Înălţarea Sf. Cruci - săvârşeşte slujba SfinteiLiturghii la Catedrala Episcopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

15 septembrie - participă la slujba Sfintei Liturghii săvârşităla biserica din parohia Toflea, Protopopiatul Nicoreşti, în prezenţacopiilor, părinţilor şi a cadrelor didactice; săvârşeşte slujba deTe Deum la deschiderea noului an şcolar la şcolile generale dinlocalităţile Toflea şi Brăhăşeşti, judeţul Galaţi, şi rosteşte cuvântde învăţătură, cu ocazia deschiderii noului an şcolar.

16 septembrie - participă la slujba Vecerniei la capela Semi-narului Teologic �Sfântul Apostol Andrei� din municipiul Galaţişi rosteşte cuvânt de învăţătură către cadrele didactice şi eleviiseminarişti, cu ocazia deschiderii noului an şcolar.

20 septembrie - săvârşeşte slujba de sfinţire a locului pentrubiserica parohiei Pechea IV, Protopopiatul Covurlui, judeţul Galaţi,şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

21 septembrie - săvârşeşte, la Catedrala Episcopală, slujbaSfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură; binecuvânteazăpe tinerii Corneliu Drescanu şi Alina Chirilă, în cadrul slujbeiSfintei Taine a Cununiei, la biserica �Sfântul Nicolae� din Galaţi.

22 septembrie - săvârşeşte, la capela �Sf. Cuv. Ioan Casian�din cadrul Reşedinţei Eparhiale, slujba Sfintei Liturghii.

28 septembrie - săvârşeşte, la Catedrala Episcopală, slujbaSfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

30 septembrie - participă, alături de PF Părinte Daniel şi alţimembri ai Sfântului Sinod al B.O.R., la Catedrala Patriarhală dinBucureşti, la slujba Sfintei Liturghii, cu ocazia împlinirii unui ande la întronizarea Preafericirii Sale ca Patriarh al Bisericii OrtodoxeRomâne.

Page 164: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

164

5 octombrie - săvârşeşte slujba de sfinţire a bisericii din parohia�Naşterea Maicii Domnului� din municipiul Brăila; acordă rangulde stavrofor pc. pr. paroh dr. Sorin Marinescu.

11 octombrie - participă, alături de ÎPS Irineu, MitropolitulOlteniei, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al EpiscopieiRomanului, şi alţi ierarhi ai Sfântului Sinod, la slujba de resfinţirea bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului� din localitatea Borzeşti,urmată de slujba Sfintei Liturghii.

12 octombrie - săvârşeşte slujba de resfinţire a bisericilor dinlocalităţile Constantineşti şi Custura, Protopopiatul Făurei, judeţulBrăila, după care săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la biserica dinlocalitatea Custura; acordă rangul de sachelar pc. preot ValentinMihai Nedelcu şi, respectiv, de iconom pc. pr. Ionel Ioniţă.

13 octombrie - săvârşeşte slujba de sfinţire a capelei �Sf. Cuv.Parascheva şi Sf. Vasile cel Mare�, din cadrul Mănăstirii şi Aşeză-mântului social-filantropic �Sf. Vasile cel Mare� din municipiulGalaţi, şi rosteşte cuvânt de învăţătură către preoţii, monahiile şicredincioşii prezenţi.

14 octombrie - Sf. Cuv. Parascheva - săvârşeşte slujba SfinteiLiturghii la biserica �Sf. Cuv. Parascheva� din municipiul Brăila şirosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia hramului acestui sfânt locaş.

16 octombrie - săvârşeşte slujba Vecerniei cu Litia la CatedralaEpiscopală din Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

17 octombrie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la CatedralaEpiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu prilejul prăznuiriitrecerii la Galaţi a moaştelor Sf. Ap. Andrei, ale Sf. Cuv. Casian şiale Sf. Nectarie Taumaturgul.

19 octombrie - săvârşeşte slujba de sfinţire a noii biserici dinlemn din parohia Cărăpceşti, Protopopiatul Tecuci, judeţul Galaţi;acordă rangul de sachelar pc. pr. paroh Vasile Boldeanu.

23 octombrie - participă, la Aeroportul Otopeni, la ceremoniade întâmpinare a moaştelor Sfântului Apostol Pavel, aduse dinGrecia de ÎPS Mitropolit Pantelimon de Veria.

Page 165: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

165

25 octombrie - din încredinţarea PF Părinte Patriarh Daniel,săvârşeşte, la Catedrala Patriarhală �Sf. Împăraţi Constantin şiElena� din Bucureşti, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi,slujba Privegherii şi rosteşte cuvânt de învăţătură către peleriniiveniţi spre a se închina la moaştele Sf. Apostol Pavel şi ale Sf.Cuv. Dimitrie cel Nou din Basarabi.

26 octombrie - Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir -participă, alături de PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii OrtodoxeRomâne, şi alţi ierarhi ai Sfântului Sinod, la slujba de resfinţire aCatedralei Patriarhale din Bucureşti, urmată de slujba Sfintei Li-turghii şi proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iachint,Mitropolitul Ţării Româneşti şi a Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul.

27 octombrie - Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou - participă, alăturide PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şialţi ierarhi ai Sfântului Sinod, la slujba Sfintei Liturghii la CatedralaPatriarhală din Bucureşti, cu ocazia prăznuirii Sf. Cuv. Dimitriecel Nou din Basarabi, ocrotitorul spiritual al Catedralei Patriarhaleşi al Capitalei.

28 octombrie - participă, alături de PF Părinte Daniel, PatriarhulBisericii Ortodoxe Române şi membrii Sfântului Sinod, la slujbade Te Deum prilejuită de deschiderea lucrărilor Sfântului Sinod.

1 noiembrie - Sf. doctori fără de arginţi Cosma şi Damian- participă la slujba Sfintei Liturghii la capela Aşezământului fi-lantropic eparhial ,,Sf. Vasile cel Mare� din Galaţi, săvârşeşte slujbade pomenire pentru episcopul Cosma al Dunării de Jos, fondatorulacestui aşezământ şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

2 noiembrie - participă, alături de ÎPS Teodosie, ArhiepiscopulTomisului, şi alţi ierarhi ai Sfântului Sinod, la slujba Sfintei Liturghiila Catedrala Arhiepiscopală din Tomis, urmată de proclamarea lo-cală a canonizării Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul.

4 noiembrie - participă la slujba Sfintei Liturghii săvârşită labiserica din localitatea Făurei, cu ocazia Conferinţei pastoral-mi-sionare de toamnă, rostind cuvânt de învăţătură.

Page 166: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

166

5 noiembrie - participă la slujba Sfintei Liturghii săvârşită laCatedrala ,,Sf. M. Mc. Gheorghe� din Tecuci, cu ocazia Conferinţeipastoral-misionare de toamnă, rostind cuvânt de învăţătură.

7 noiembrie - săvârşeşte slujba Vecerniei cu Litia la biserica�Sf. Arhangheli� din municipiul Brăila şi rosteşte cuvânt de învă-ţătură.

8 noiembrie - Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil - săvârşeşteslujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură la Mănăstirea,,Sfinţii Arhangheli�- Metoc din municipiul Galaţi, cu ocazia hra-mului acesteia; hirotoneşte întru diacon pe tânărul teolog BogdanIonuţ Şorcaru, iar întru preot pe c. diac. Valerian Paţilea, pe seamacapelei Seminarului Teologic ,,Sf. Ap. Andrei� din Galaţi; săvâr-şeşte slujba Vecerniei cu Litia la Catedrala Episcopală din Galaţi,cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, cumoaşte la Catedrala Episcopală.

9 noiembrie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la CatedralaEpiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură; hirotoneşte întru diaconpe dl prof. Sorin Cojocaru, iar întru preot pe c. diac. Bogdan IonuţŞorcaru, pe seama capelei Seminarului Teologic ,,Sf. Ap. Andrei�din Galaţi.

11 noiembrie - participă la slujba Sfintei Liturghii săvârşită laMănăstirea ,,Naşterea Maicii Domnului� - Cudalbi, cu ocazia Con-ferinţei pastoral-misionare de toamnă, săvârşeşete Rânduiala hiro-tesiei în protoiereu a pc. pr. Ionuţ Glăvan şi rosteşte cuvânt deînvăţătură.

12 noiembrie - participă la slujba Sfintei Liturghii săvârşităla biserica ,,Sf. Arhangheli� din municipiul Brăila, cu ocazia Con-ferinţei pastoral-misionare de toamnă, urmată de un cuvânt de în-văţătură.

13 noiembrie - Sf. Ioan Gură de Aur - participă la slujbaSfintei Liturghii săvârşită la Mănăstirea ,,Sf. Arhangheli� - Metocdin municipiul Galaţi, cu ocazia Conferinţei pastoral-misionarede toamnă, urmată de un cuvânt de învăţătură.

Page 167: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

167

16 noiembrie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la CatedralaEpiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură; hirotoneşte întru diaconpe tânărul teolog Corneliu Drescanu.

21 noiembrie - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului -săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţăturăla parohia ,,Vovidenia� din municipiul Galaţi, cu ocazia hramuluiacesteia; hirotoneşte întru diacon pe tânărul teolog Aurelian Răduţă.

23 noiembrie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii şi rosteştecuvânt de învăţătură la Catedrala Episcopală; hirotoneşte întru preotpe c. diac. Aurelian Răduţă, pe seama parohiei Scărlăteşti, Protopo-piatul Însurăţei, judeţul Brăila, şi întru diacon pe tânărul teologLucian Spătariu.

25 noiembrie - Sf. M. Mc. Ecaterina - participă la slujbaSfintei Liturghii la parohia ,,Sf. M. Mc. Ecaterina� din municipiulGalaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocazia hramului acesteia.

26 noiembrie - Sf. Cuv. Stelian Paflagonul - participă laslujba Sfintei Liturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură la parohia,,Pogorârea Sfântului Duh� din municipiul Galaţi, cu ocazia celuide-al doilea hram al acesteia; participă la momentul liturgic şi pe-lerinajul ,,Călători pe cărările sfinţilor� prilejuit de primirea la Galaţia moaştelor Sf. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, aduse din Greciade Înaltpreasfinţitul Mitropolit Dionisie de Corint; împreună cuÎnaltpreasfinţitul Mitropolit Dionisie de Corint, Preasfinţitul Visa-rion, Episcopul Tulcii, şi Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Epis-cop-Vicar Patriarhal, săvârşeşte la Catedrala Episcopală slujba deTe Deum prilejuită de deschiderea sărbătorilor Sf. Ap. Andrei,ocrotitorul municipiului Galaţi şi al întregii Românii.

28 noiembrie - săvâşeşte, împreună cu Înaltpreasfinţitul Mitro-polit Dionisie de Corint, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopal Tomisului, şi Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-VicarPatriarhal, slujba de sfinţire a picturii la capelele cu hramul �Sf.Ap. Andrei� de pe platforma siderurgică Arcelor-Mittal şi, respec-tiv, de la Spitalul Clinic de Urgenţă din municipiul Galaţi, rostind

Page 168: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

168

cuvânt de învăţătură; săvârşeşte la capela cu hramul ,,ÎntâmpinareaDomnului� de la Palatul Episcopal, împreună cu ÎnaltpreasfinţitulMitropolit Dionisie de Corint, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhie-piscop al Tomisului, şi Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, slujba de pomenire a arhiepiscopului dr. AntimNica, la aniversarea a 100 de ani de la naştere, precum şi a creşti-nului Innocens, din secolul al III-lea, ale cărui oseminte au fostaşezate în capela Palatului Episcopal.

29 noiembrie - săvâşeşte, împreună cu Înaltpreasfinţitul Mi-tropolit Dionisie de Corint, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul,Episcop-Vicar Patriarhal, şi Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhie-reu-Vicar al Episcopiei Romanului, slujba de sfinţire a picturii ca-pelei Seminarului Teologic ,,Sf. Ap. Andrei� din municipiul Galaţişi pune piatra de temelie la noua clădire didactică şi administrativăa acestei instituţii de învăţământ, după care rosteşte un cuvânt deînvăţătură; participă la slujba Privegherii săvârşită la CatedralaEpiscopală, cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei.

30 noiembrie - Sf. Ap. Andrei - săvârşeşte la Catedrala Epis-copală slujba Sfintei Liturghii, împreună cu Înaltpreasfinţitul Mi-tropolit Dionisie de Corint, Preasfinţitul Damaschin, Episcopul Slo-boziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Prea-sfinţitul Mihail al Episcopiei Ortodoxe Române pentru Australia şiNoua Zeelandă, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-VicarPatriarhal, Preasfinţitul Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar alEpiscopiei Huşilor, cu prilejul prăznuirii Sfântului Apostol Andrei,ocrotitorul spiritual al oraşului Galaţi şi al întregului neam românesc.

1 decembrie - Ziua Naţională a României - săvârşeşte laCatedrala Episcopală din Galaţi, în prezenţa autorităţilor locale,slujba de Te Deum şi de pomenire a eroilor neamului şi rosteştecuvânt de învăţătură.

2 decembrie - participă, în biserica Mănăstirii ,,Sf. M. Mc.Pantelimon� - Lacu-Sărat, la slujba Sfintei Liturghii şi AcatistulSfântului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, rostind cuvânt de

Page 169: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

169

învăţătură, cu ocazia plecării către Grecia a delegaţiei conduse deÎnaltpreasfinţitul Mitropolit Dionisie de Corint, care a adus moaş-tele Sfântului Sofronie în Eparhia Dunării de Jos.

5 decembrie - participă la slujba de Priveghere din CatedralaEpiscopală şi la slujba Vecerniei cu Litie de la biserica �Sf. IerarhNicolae� din municipiul Galaţi, rostind cuvânt de învăţătură cătrecredincioşii prezenţi.

6 decembrie - Sf. Ierarh Nicolae - săvârşeşte slujba SfinteiLiturghii şi rosteşte cuvânt de învăţătură la biserica �Sf. IerarhNicolae� din municipiul Brăila, cu ocazia prăznuirii ocrotitoruluispiritual al acestui oraş; participă la slujba Vecerniei cu Litie de labiserica �Sf. Mc. Filofteia� din municipiul Galaţi, rostind cuvântde învăţătură către credincioşii prezenţi.

7 decembrie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii şi rosteştecuvânt de învăţătură, la Catedrala Episcopală.

11 decembrie - participă la slujba Vecerniei cu Litie la capelele�Sf. Ierarh Spiridon� din cadrul Spitalului T.B.C. din Galaţi şi,respectiv, de la Căminul pentru Persoane Vârstnice �Sf. IerarhSpiridon� din Galaţi, după care rosteşte cuvânt de învăţătură.

12 decembrie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii şi rosteştecuvânt de învăţătură la biserica �Sf. Ierarh Spiridon� din municipiulGalaţi, cu ocazia hramului acesteia.

14 decembrie - participă la slujba Sfintei Liturghii şi rosteştecuvânt de învăţătură la Catedrala Episcopală.

17 decembrie - participă la slujba Vecerniei cu Litie la capelaparohiei �Sf. Daniil Sihastrul şi Sf. Cuv. Ioan Iacob� din municipiulGalaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

20 decembrie - Sf. Mc. Ignatie Teoforul - săvârşeşte slujbaSfintei Liturghii la Catedrala Episcopală împărtăşind copiii pre-zenţi, înainte de praznicul Naşterii Domnului şi rosteşte cuvânt deînvăţătură.

21 decembrie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la CatedralaEpiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

Page 170: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

170

22 decembrie - săvârşeşte slujba parastasului la MonumentulEroilor din Decembrie 1989, din cadrul Cimitirului �Eternitatea�din municipiul Galaţi şi rosteşte un cuvânt de omagiere.

25 decembrie - Naşterea Domnului - săvârşeşte slujba SfinteiLiturghii la Catedrala Episcopală, împreună cu ÎPS Timotei, Mi-tropolit de Bostra (Patriarhia Ierusalimului), rostind cuvânt de învă-ţătură la praznicul Naşterii Domnului.

26 decembrie - săvârşeşte, împreună cu ÎPS Timotei, Mitro-polit de Bostra (Patriarhia Ierusalimului), slujba Sfintei Liturghiila Catedrala �Naşterea Domnului� din municipiul Brăila şi rosteştecuvânt de învăţătură.

27 decembrie - după vizitarea parohiilor �Sf. Ap. Andrei�,�Sf Dimitrie cel Nou� şi �Sf. Filofteia� din Brăila, participă laslujba Sfintei Liturghii la biserica din localitatea Măxineni şi ros-teşte cuvânt de învăţătură.

28 decembrie - săvârşeşte slujba Sfintei Liturghii la CatedralaEpiscopală şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

31 decembrie - săvârşeşte, la Catedrala Episcopală, slujba dePriveghere închinată Sf. Ierarh Vasile cel Mare; la miezul nopţii,săvârşeşte la Catedrala Episcopală Acatistul Domnului nostru IisusHristos şi rugăciunea de mulţumire pentru binefacerile primite dela Dumnezeu în anul ce a trecut.

SOCIAL - CULTURALE

24 ianuarie - participă la manifestările dedicate sărbătoririiUnirii Principatelor Române şi rosteşte o scurtă cuvântare.

25 ianuarie - participă, la Şcoala Generală Nr. 38 ,,MihaiEminescu� din Galaţi, la activităţile cultural-artistice organizatecu ocazia hramului Sf. Trei Ierarhi.

5 februarie - participă, la Ateneul Român din Bucureşti, laceremonia de acordare a premiilor Fundaţiei Internaţionale,,Omenia�.

Page 171: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

171

20 martie - susţine la Aula ,,Virgil Madgearu�, în cadrul întâl-nirilor A.S.C.O.R. din Postul Mare, conferinţa cu tema: �Tinereţeşi identitate creştină�.

29 martie - participă, la Teatrul Muzical ,,Nae Leonard� dinGalaţi, la ceremonia de decernare a premiilor ,,Pro TV� - Galaţi şirosteşte o alocuţiune.

27 martie - participă la conferinţa pc. arhim. Teofil Părăiande la Mănăstirea ,,Sfinţii Martiri Brâncoveni� - Sâmbăta de Sus,desfăşurată la Teatrul Muzical ,,Nae Leonard� din municipiulGalaţi.

23 aprilie - vizitează la domiciliu pe pc. pr. Constantin Picoşşi, respectiv, pc. pr. Gheorghe Ciocănel, foşti slujitori la parohia�Sf. Trei Ierarhi� din municipiul Galaţi.

27 aprilie - vizitează deţinuţii din cadrul Penitenciarului Galaţi,cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului.

28 aprilie - vizitează şi acordă ajutoare familiilor din munici-piul Tecuci sinistrate, în urma inundaţiilor din luna septembrie 2007.

23-24 mai - participă, în cadrul Centrului Eparhial din Galaţi,la lucrările Simpozionului Ştiinţific Naţional ,, Biblia de la Bucureşti- 1688. Monument de cultură, limbă şi spiritualitate românească�,organizat de Departamentul teologic al Facultăţii de Istorie, Filo-sofie şi Teologie din cadrul Universităţii �Dunărea de Jos� - Galaţi,cu participarea delegaţiilor facultăţilor de teologie ortodoxă dinBucureşti şi Iaşi.

27-28 mai - prezidează examenul de certificare a competenţelorprofesionale pentru noua promoţie a Seminarului Teologic ,,Sf.Ap. Andrei� din Galaţi, secţiile pastorală şi patrimoniu.

1 iunie - participă la spectacolul organizat de Aşezământulsocial-filantropic �Sf. Vasile cel Mare� din Galaţi, cu ocazia ZileiInternaţionale a Copilului, rostind cuvânt de învăţătură către copiiişi profesorii prezenţi.

6-7 iunie - vizitează aşezăminte mănăstireşti din ArhiepiscopiaIaşilor şi, respectiv, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Page 172: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

172

12 iunie - participă, la Teatrul Muzical �Nae Leonard� - Galaţi,la concertul oferit de corul Seminarului Teologic �Sf. Ap. Andrei�şi corul �Camerata Juventus� din Galaţi, cu ocazia încheiereii anuluişcolar, rosteşte cuvânt de învăţătură către tinerii prezenţi şi acordădiploma �Tinereţe şi credinţă� elevilor liceeni cu rezultate deosebitela olimpiadele zonale şi naţionale.

16 iunie - participă la dialogurile pe teme de spiritualitate cutinerii liceeni participanţi la pelerinajul de la Mănăstirea Buciumeni.

26 iunie - participă la ceremonia de redeschidere a TeatruluiDramatic �Fani Tardini� din Galaţi şi rosteşte o alocuţiune.

12 iulie - participă la deschiderea Târgului Meşterilor Populari,organizat de Centrul Cultural �Dunărea de Jos� - Galaţi.

15 august - participă la ceremoniile prilejuite de Ziua MarineiRomâne, la Galaţi.

15 septembrie - participă la ceremoniile de deschidere a anuluişcolar 2008-2009, la şcolile generale din localităţile Toflea şi Bră-hăşeşti, judeţul Galaţi, rosteşte cuvinte de învăţătură şi oferă pachetecu rechizite copiilor proveniţi din familii nevoiaşe; binecuvânteazăşi stropeşte cu agheasmă casele credincioşilor de etnie rromă dinlocalitatea Iveşti, judeţul Galaţi.

16 septembrie - participă la ceremonia de deschidere a nouluian şcolar 2008-2009, la Seminarul Teologic �Sf. Ap. Andrei� - Galaţi.

6 octombrie - participă la festivităţile de deschidere a nouluian universitar, organizate de Universitatea �Dunărea de Jos� dinmunicipiul Galaţi, rostind cuvânt de învăţătură; participă la festi-vităţile de deschidere a cursurilor Facultăţii de Medicină din muni-cipiul Galaţi şi rosteşte cuvânt de învăţătură.

11 octombrie - participă la manifestările organizate de Epis-copia Romanului, cu ocazia aniversării a 600 de ani de atestaredocumentară a acestei eparhii.

23 octombrie - participă, în cadrul Palatului Patriarhiei Ro-mâne, la Conferinţa cu tema: �Sfântul Apostol Pavel, autor descrieri biblice citite în Sfânta Liturghie�.

Page 173: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

173

5 noiembrie - participă, la Tecuci, la manifestările prilejuitede aniversarea a 130 de ani de la fondarea Colegiului Naţional�Calistrat Hogaş�, ocazie cu care rosteşte un cuvânt de învă-ţătură.

8 noiembrie - Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil - participă,în cadrul Şcolii Gimnaziale �Sfinţii Arhangheli� Nr. 24 din muni-cipiul Galaţi, la manifestările dedicate hramului acesteia şi rosteştecuvânt de învăţătură către profesorii şi elevii prezenţi.

28 noiembrie - participă, la Palatul Episcopal, la vernisareaexpoziţiei dedicate arhiepiscopului dr. Antim Nica la un secol dela naşterea sa, precum şi la lansarea volumului Arhiepiscopul dr.Antim Nica. Prinos la centenarul naşterii, 1908-2008; participă laconcertul tradiţional de muzică bizantină susţinut de corurile se-minarelor teologice din Galaţi, Bucureşti şi Huşi, la Teatrul Mu-zical �Nae Leonard� - Galaţi.

29 noiembrie - participă, la Seminarul Teologic ,,Sf. Ap. An-drei� din municipiul Galaţi, la manifestările dedicate aniversării a100 de ani de la acordarea patronajului spiritual al Sfântului ApostolAndrei acestei şcoli de învăţământ teologic, precum şi la lansareavolumului Seminarul Teologic Sf. Ap. Andrei, şcoală a apostola-tului la Dunărea de Jos.

5 decembrie - participă, la Teatrul �Maria Filotti� din Brăila,la întrunirea cu profesorii şi elevii Colegiului Naţional �NicolaeBălcescu�.

6 decembrie - participă, la Muzeul Brăilei, la lansarea volumu-lui Amintiri din cel mai frumos port de la Dunăre, de Valeriu Avra-mescu, apărut la Editura Muzeul Brăilei.

11 decembrie - participă la concertul de colinde susţinut decorul �Camerata Juventus� în amfiteatrul Liceului Pedagogic,,Costache Negri� - Galaţi şi rosteşte un cuvânt de învăţătură.

17 decembrie - participă la concertul de colinde susţinut decorul Seminarului Teologic �Sf. Ap. Andrei� şi corul �CamerataJuventus� din Galaţi, la Teatrul Muzical �Nae Leonard� - Galaţi.

Page 174: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

174

20 decembrie - Sf. Mc. Ignatie Teoforul - se întâlneşte laCatedrala Episcopală cu copii din municipiul Galaţi; după partici-parea şi împărtăşirea la Sfânta Liturghie, îi binecuvântează şi leoferă daruri de Crăciun.

21 decembrie - binecuvântează la Catedrala Episcopală an-samblurile folclorice şi grupurile de colindători din judeţele Galaţişi Brăila, participanţi la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului deFolclor ,,Tudor Pamfile� - Galaţi, 2008.

ADMINISTRATIVE

1 ianuarie - vizitează Mănăstirea şi Aşezământul filantropic�Sf. Vasile cel Mare� din Galaţi, cu ocazia hramului acestora.

3 ianuarie - vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii�Sf. M. Mc. Pantelimon� - Lacu-Sărat, judeţul Brăila.

16 ianuarie - vizitează şantierul bisericii ,,Sf. Cuv. Ioan Casianşi Gherman� din municipiul Galaţi.

29 ianuarie - prezidează, la sediul Centrului Eparhial, lucrărileAdunării generale a C.A.R. a clerului şi personalului bisericesc alEparhiei Dunării de Jos.

30 ianuarie - vizitează Aşezământul filantropic �Sf. Vasilecel Mare� şi Cabinetul medical �Sf. Cosma şi Damian� din muni-cipiul Galaţi.

6 februarie - prezidează, la Centrul Eparhial, şedinţa cu preoţiidin eparhie pe teme de patrimoniu şi construcţii bisericeşti.

7 februarie - vizitează, împreună cu PS Lucian, EpiscopulCaransebeşului, şantierul Catedralei �Naşterea Domnului� din mu-nicipiul Brăila.

8 februarie - prezidează, la sediul Centrului Eparhial, lucrărileConsiliului eparhial de analiză a activităţii pe anul 2007 şi deproiectare a priorităţilor pe anul 2008.

9 februarie - prezidează, la sediul Centrului Eparhial, lucrărileAdunării eparhiale de validare a activităţii pe anul 2007 şi de apro-bare a proiectelor pe anul 2008.

Page 175: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

175

19 februarie - vizitează şi cercetează canonic obştea MănăstiriiBuciumeni, Protoieria Nicoreşti, judeţul Galaţi.

20 februarie - prezidează, la sediul Protoieriei Galaţi, şedinţalunară cu preoţii din protopopiat.

23 februarie - vizitează Aşezământul filantropic �Sf. M. Mc.Pantelimon� din localitatea Lacu-Sărat, judeţul Brăila.

29 februarie - vizitează Cantina socială �Sf. Cuv. Ioan Casian�din municipiul Brăila.

3 martie - prezidează, la Centrul Eparhial, şedinţa cu lucrătoriişi asistenţii sociali din eparhie.

26 martie - primeşte vizita Preafericitului Părinte PatriarhDaniel la Aşezământul social-filantropic �Sf. M. Mc. Pantelimon�- Lacu-Sărat, judeţul Brăila şi Catedrala �Naşterea Domnului� dinmunicipiul Brăila.

27 martie - prezidează, la sediul Protoieriei Galaţi, Conferinţaadministrativă pe luna martie, având ca temă de dezbatere: ,,Misiu-nea Bisericii în lumea contemporană, în lumina prevederilor nouluiStatut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Ro-mâne şi a ultimelor hotărâri ale forurilor legiuitoare naţionale şieparhiale�.

2 aprilie - prezidează, la biserica �Sf. Ierarh Spiridon� - Galaţi,întrunirea pe teme de duhovnicie a preoţilor din municipiile Galaţişi Brăila, cu pr. dr. Neculai Grosu.

3 aprilie - prezidează examenul organizat la Centrul Eparhialpentru ocuparea posturilor vacante de cântăreţi bisericeşti din eparhie.

5 aprilie - vizitează Mănăstirea şi Aşezământul social-filan-tropic ,,Sf. M. Mc. Pantelimon� din localitatea Lacu-Sărat, judeţulBrăila.

8 aprilie - prezidează, la biserica �Sf. Ierarh Spiridon� - Galaţi,întrunirea pe teme de duhovnicie a preoţilor din municipiile Galaţişi Brăila, cu pr. dr. Neculai Grosu.

10 aprilie - vizitează Aşezământul social-filantropic ,,Sf. M.Mc. Pantelimon� din localitatea Lacu-Sărat, judeţul Brăila.

Page 176: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

176

8 mai -vizitează şantierele bisericilor de la parohiile Frumuşiţa,Vlădeşti, Oancea, Roşcani şi Banu-Nicoreşti, respectiv, de la mă-năstirile Adam şi Cudalbi, judeţul Galaţi.

9-10 mai - la invitaţia PS Visarion, Episcopul Tulcii, viziteazămănăstirile Celic-Dere, Saon şi Cocoş.

11 mai - vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii ,,Sf.Mc. Trifon� din localitatea Şendreni, judeţul Galaţi.

16 mai - vizitează Palatul Episcopal din Galaţi, în vedereadesemnării şi amenjării sălilor pentru depozitarea obiectelor depatrimoniu deţinute de Centrul Eparhial.

17 mai - vizitează Aşezământul social-filantropic ,,Sf. M. Mc.Pantelimon� din localitatea Lacu-Sărat, judeţul Brăila; viziteazăşantierele bisericilor de la parohiile �Sf. Dimitrie cel Nou� - Brăila,Sătuc, Cazasu, Mărtăceşti din Protoieria Brăila, judeţul Brăila.

25 mai - vizitează Seminarul Teologic ,,Sf. Ap. Andrei� dinGalaţi.

15 iunie - vizitează şi cercetează canonic obştea MănăstiriiBuciumeni, Protopopiatul Nicoreşti, judeţul Galaţi.

17 iunie - prezidează, la Aşezământul �Sf. M. Mc. Pantelimon�din localitatea Lacu-Sărat, judeţul Brăila, Conferinţa pastoral-mi-sionară pe semestrul I a preoţilor din protopopiatele Tecuci, Ni-coreşti şi Covurlui, având ca temă de dezbatere: ,,2008 - Anul ju-biliar al Sfintei Liturghii şi al Sfintei Scripturi�.

18 iunie - prezidează, la Aşezământul �Sf. M. Mc. Pantelimon�din localitatea Lacu-Sărat, judeţul Brăila, Conferinţa pastoral-misio-nară pe semestrul I a preoţilor din protopopiatele Galaţi şi Tg Bujor,având ca temă de dezbatere: ,,2008 - Anul jubiliar al SfinteiLiturghii şi al Sfintei Scripturi�; prezidează, la Catedrala Episco-pală din Galaţi, ceremonia de încheiere a cursurilor Secţiei teologiedidactică a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrulUniversităţii ,,Dunărea de Jos� - Galaţi.

20 iunie - prezidează, la Aşezământul �Sf. M. Mc. Pantelimon�din localitatea Lacu-Sărat, judeţul Brăila, Conferinţa pastoral-mi-

Page 177: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

177

sionară pe semestrul I a preoţilor din protopopiatele Brăila, Însurăţeişi Făurei, având ca temă de dezbatere: ,,2008 - Anul jubiliar alSfintei Liturghii şi al Sfintei Scripturi�; primeşte vizita ÎPS Miron,Arhiepiscopul Capelanatului Militar Ortodox din Armata Poloniei,la Mănăstirea ,,Sf. M. Mc. Pantelimon� - Lacu-Sărat şi viziteazăCatedrala ,,Naşterea Domnului�, capela militară ,,Sf. Martiri Brân-coveni� şi biserica ,,Sf. Arhangheli� din municipiul Brăila.

21 iunie - conduce pe ÎPS Miron, Arhiepiscopul CapelanatuluiMilitar Ortodox din Armata Poloniei, în Eparhia Buzăului şi Vran-cei, la invitaţia PS Epifanie, chiriarhul locului.

22 iunie - vizitează, împreună cu ÎPS Miron, ArhiepiscopulCapelanatului Militar Ortodox din Armata Poloniei, parohii dinmunicipiul Galaţi.

24 iunie - vizitează şi cercetează canonic obştea MănăstiriiMăxineni, Protoieria Brăila, judeţul Brăila.

5 iulie - vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii Buciu-meni, bisericile din parohia Buciumeni şi, respectiv, parohia Ba-nu-Nicoreşti, Protopopiatul Nicoreşti, judeţul Galaţi.

11 iulie - prezidează, la Centrul Eparhial, lucrările şedinţeiPermanenţei Consiliului eparhial cu pc. pr. protoierei, precum şilucrările şedinţei Consiliului eparhial de evaluare a activităţii pesemestrul I al acestui an.

18 iulie - prezidează, la Centrul Eparhial, examenul de verifi-care a cunoştinţelor liturgice pentru candidaţii la Secţia teologie di-dactică din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi.

2 august - vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăstirii�Sf. M. Mc. Pantelimon� - Lacu-Sărat, judeţul Brăila.

18 august - vizitează şantierul de pictură de la capela Se-minarului Teologic ,,Sf. Ap. Andrei� din municipiul Galaţi.

8 septembrie - vizitează biserica �Sf. Ap. Andrei şi Sf. IerarhNicolae� de pe platforma Combinatului Siderurgic Arcelor-Mittal,precum şi şantierul bisericii �Sf. Cuv. Gherman şi Casian� din mu-nicipiul Galaţi.

Page 178: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

178

10 septembrie - prezidează Comisia de examinare a candida-ţilor la cursurile de master, organizate de Departamentul de teologieal Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii�Dunărea de Jos� - Galaţi.

11 septembrie - prezidează, la Centrul Eparhial din Galaţi,consfătuirea anuală a profesorilor de religie.

12 septembrie - prezidează, la sala de conferinţe a Protopopia-tului Brăila, consfătuirea anuală a profesorilor de religie.

14 septembrie - vizitează biserica din localitatea Serdaru,Protopopiatul Nicoreşti, judeţul Galaţi, şi cercetează canonic obşteaMănăstirii Buciumeni, judeţul Galaţi.

15 septembrie - vizitează sediul administrativ al ProtoierieiTecuci, al Primăriei Brăhăşeşti, precum şi şantierul Mănăstirii �Sf.Trei Ierarhi� din localitatea Toflea, judeţul Galaţi.

17 septembrie - vizitează şantierul bisericii �Sf. Împăraţi Con-stantin şi Elena� din localitatea Însurăţei, judeţul Brăila.

23 septembrie - prezidează, la Facultatea de Teologie Or-todoxă �Justinian Patriarhul� din Bucureşti, examenul de obţinere agradelor profesionale pentru clericii din Eparhia Dunării de Jos.

24 septembrie - prezidează Comisia de pregătire a lucrărilorşantierului noului corp educaţional de la Seminarul Teologic �Sf.Ap. Andrei� din Galaţi; vizitează Aşezământul social-filantropic,,Sf. M. Mc. Pantelimon� din localitatea Lacu-Sărat, judeţulBrăila.

30 septembrie - participă, la Palatul Patriarhiei, la ceremoniaprilejuită de împlinirea unui an de la întronizarea PF Părinte Danielîn scaunul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

6-7 octombrie - prezidează, la Centrul Eparhial, examenul decapacitate preoţească şi titularizare pe post a candidaţilor la hiro-tonie, sesiunea de toamnă 2008.

10 octombrie - vizitează şantierul Aşezământului social-fi-lantropic ,,Sf. M. Mc. Pantelimon� din localitatea Lacu-Sărat, ju-deţul Brăila.

Page 179: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

179

13 octombrie - vizitează Mănăstirea şi Aşezământul filantropic�Sf. Vasile cel Mare� din municipiul Galaţi.

14 octombrie - vizitează şantierul Aşezământului social-filan-tropic ,,Sf. Mc. Pantelimon� din localitatea Lacu-Sărat, judeţul Brăila.

18 octombrie - vizitează şi cercetează canonic obştea Mănăsti-rii Buciumeni, Protopopiatul Nicoreşti, judeţul Galaţi.

19 octombrie - vizitează şantierele de la mănăstirile Cârlo-măneşti şi Adam şi de la parohiile Brătuleşti (şantierul de pictură),Matca V (lucrările de construcţie la biserică), Valea Mărului, adună-rile membrilor �Oastei Domnului� din localitatea Matca şi bisericaparohiei Matca IV.

28 octombrie - participă, în Aula Magna �Teoctist Patriarhul�a Palatului Patriarhiei Române din Bucureşti, la şedinţa solemnăa Sfântului Sinod, cu tema ,,2008 - Anul Sfintei Scripturi şi alSfintei Liturghii�, urmată de vernisarea expoziţiei jubiliare ,,Bibliaşi Liturghia�; participă la concertul ,,Tineri lăudaţi pe Domnul!�susţinut de corurile seminarelor şi facultăţilor de teologie orto-doxă din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei.

3 noiembrie - prezidează, la sediul Protoieriei Însurăţei, Con-ferinţa pastoral-misionară de toamnă, având ca temă de dezbatere:,,Preotul şi comunitatea credincioşilor din parohie astăzi: întreconştiinţa slujirii şi provocările contemporane. Aspecte concretedin viaţa Eparhiei Dunării de Jos�; inaugurează noua sală de con-ferinţe a Protoieriei Însurăţei.

4 noiembrie - prezidează, la sediul Protoieriei Făurei, Conferinţapastoral-misionară de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Făurei;vizitează şantierul Aşezământului social-filantropic ,,Sf. M. Mc.Pantelimon� din localitatea Lacu-Sărat, judeţul Brăila.

5 noiembrie - prezidează, la sediul Protoieriei Tecuci, Confe-rinţa pastoral-misionară de toamnă, având ca temă de dezbatere:,,Preotul şi comunitatea credincioşilor din parohie astăzi: întreconştiinţa slujirii şi provocările contemporane. Aspecte concretedin viaţa Eparhiei Dunării de Jos�.

Page 180: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

180

11 noiembrie - prezidează, la Mănăstirea �Naşterea MaiciiDomnului� - Cudalbi, Conferinţa pastoral-misionară de toamnă apreoţilor din Protoieria Covurlui.

12 noiembrie - prezidează, la biserica �Sfinţii Arhangheli�din municipiul Brăila, Conferinţa pastoral-misionară de toamnă apreoţilor din Protoieria Brăila; vizitează şantierul Aşezământuluisocial-filantropic ,,Sf. M. Mc. Pantelimon� din localitatea Lacu-Sărat, judeţul Brăila.

13 noiembrie - prezidează, la sediul protoieriei, Conferinţapastoral-misionară de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Galaţi.

2 decembrie - vizitează Mănăstirea şi Aşezământul social-fi-lantropic ,,Sfântul Pantelimon� din localitatea Lacu-Sărat, judeţulBrăila.

12 decembrie - inaugurează Centrul de asistenţă medicală şispirituală ,,Spiridonia�, din cadrul complexului parohial al parohiei,,Sfântul Spiridon� din municipiul Galaţi.

27 decembrie - vizitează parohii din municipiul şi Protopo-piatul Brăila.

SINODALE

15-16 februarie - participă la lucrările Sinodului Mitropolitanal Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei şi, respectiv, ale Adunăriieparhiale a Episcopiei Tulcii, desfăşurate sub preşedinţia PF Pă-rinte Patriarh Daniel, la sediul Patriarhiei Române din Bucureşti.

4-7 martie - participă la lucrările Adunării Naţionale Bisericeştişi ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfăşuratesub preşedinţia PF Părinte Patriarh Daniel, la sediul PatriarhieiRomâne din Bucureşti.

1 iulie - participă, la sediul Patriarhiei Române, la lucrărileComisiei speciale instituite de Sfântul Sinod pentru amendareaStatutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii OrtodoxeRomâne.

Page 181: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

181

8-9 iulie - participă la lucrările Sfântului Sinod al BisericiiOrtodoxe Române, desfăşurate sub preşedinţia Preafericitului Pă-rinte Daniel, la sediul Patriarhiei Române din Bucureşti.

29 septembrie - participă la lucrările Sinodului Mitropolitanal Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, desfăşurate sub preşedinţia PFPărinte Patriarh Daniel, la sediul Patriarhiei Române din Bucureşti.

29 octombrie - participă, la sediul Patriarhiei Române dinBucureşti, la lucrările Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

PRIMIRI

1 ianuarie - cu prilejul Anului Nou, primeşte la ReşedinţaEpiscopală preoţi din protopopiatele Galaţi, Brăila, Tecuci, Nico-reşti, Însurăţei şi Făurei.

5 ianuarie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, soborul deslujitori ai catedralei şi rosteşte cuvânt de învăţătură, cu ocaziaAjunului Botezului Domnului.

6 ianuarie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, autorităţi şipersonalităţi din municipiul Galaţi, cu prilejul sărbătorii BotezuluiDomnului.

7 februarie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe PS Lucian,Episcopul Caransebesului.

18 februarie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe dl Dumi-tru Nicolae, primarul municipiului Galaţi.

20 februarie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe ExcelenţaSa dl Murat Iusuf, Marele Muftiu al Comunităţii Turce din România.

29 februarie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, reprezentanţiai preoţimii şi cinului monahal din eparhie, autorităţi şi reprezen-tanţi ai instituţiilor social-culturale din Galaţi şi Brăila, cu ocaziazilei onomastice.

18 martie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, clerici şi repre-zentanţi ai vieţii social-culturale, cu prilejul sărbătoririi zilei denaştere.

Page 182: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

182

30 martie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe dl prof. HenryEckert de la Universitatea Antilelor şi a Guyanei, dl Sorin Antohide la Institutul de Ştiinţă al Culturii din Essen (Germania) şi dlprof. univ. dr. Vasile Lica de la Facultatea de Istorie, Filosofie şiTeologie din Galaţi.

27 aprilie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, preoţii şi doam-nele preotese din municipiul Galaţi, cu prilejul recepţiei din ziuaîntâi a praznicului Învierii Domnului.

30 aprilie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe dna LidiaStăniloae şi fiul acesteia, dl Dumitru-Horia Ionescu.

2 mai - primeşte, la Aşezământul social-filantropic ,,Sf. M.Mc. Pantelimon� - Lacu-Sărat, preoţi şi doamne preotese din mu-nicipiul Brăila, cu ocazia Sărbătorilor pascale.

3 mai - primeşte, la Catedrala şi Reşedinţa Episcopală, delega-ţia Bisericii Armene din România condusă de ÎPS Dirayr Mardichian.

8 mai - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, o delegaţie de pro-fesori din Republica Moldova.

11 mai - primeşte, la biserica ,,Sf. Mc. Antim� din municipiulGalaţi, preotul slujitor şi enoriaşi de la parohia Băndoiu, Protopo-piatul Însurăţei, judeţul Brăila, înfrăţită cu parohia sus-amintită.

13-14 mai - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe pc. pr. prof.univ. dr. Ioan Vasile Leb de la Facultatea de Teologie Ortodoxă -Cluj, pc. pr. prof. univ. dr. Pavel Aurel (prodecan), pc. pr. prof.univ. dr. Vasile Grăjdean şi pc. pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr dela Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu - membri ai ComisieiARACIS pentru autorizarea programului de studiu masterat înteologie ,,Istorie şi spiritualitate filocalică� de la Facultatea deIstorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii ,,Dunărea deJos� - Galaţi.

15 mai - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe pc. pr. prof. univ.dr. Ştefan Buchiu şi pc. pr. prof. univ. dr. Tache Sterea de la Facultateade Teologie Ortodoxă �Justinian Patriarhul� - Bucureşti, cu ocaziadesfăşurării examenului de grad I al drei prof. Monica Trifan.

Page 183: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

183

21 mai - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe pc. pr. prof.univ. dr. Nicolae Necula şi pc. pr. prof. univ. dr. Nicu Moldoveanude la Facultatea de Teologie Ortodoxă �Justinian Patriarhul� -Bucureşti, cu ocazia desfăşurării examenelor de grad I ale pc. pr.prof. Vasile Cruceanu şi a dnei prof. Aurica Cruceanu.

23 mai - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe pc. diac. prof.univ. dr. Ioan Caraza de la Facultatea de Teologie Ortodoxă�Justinian Patriarhul� - Bucureşti.

26 mai - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe pc. pr. prof. dr.Nicolae Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă �JustinianPatriarhul� - Bucureşti, cu ocazia desfăşurării examenului de atestatal competenţelor profesioanle, desfăşurat la Seminarul Teologic,,Sf. Ap. Andrei� - Galaţi.

29 mai - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe pc. pr. prof.univ. dr. Adrian Gabor şi pc. pr. prof. univ. dr. Vasile Gordon de laFacultatea de Teologie Ortodoxă �Justinian Patriarhul� - Bucureşti,cu ocazia desfăşurării examenului de grad I al dlui prof. Daniel Bejan.

3 iunie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe dl Dan Puric.10 iunie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe dl acad. Ale-

xandru Zub, însoţit de dl prof. univ. dr. Ionel Cândea.24 iulie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pc. pr. slujitori de

la Centrul Eparhial şi Catedrala Episcopală, pc. părinţi protoiereişi reprezentanţi ai instituţiilor locale administrative şi economice,cu ocazia sărbătoririi a 14 ani de la întronizarea ca episcop al Du-nării de Jos.

16 august - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe dl acad.Emilian Popescu cu soţia.

18 august - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe dl ec. PaulPăcuraru, Ministrul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

20 august - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe dna VioricaGotu, preşedinta Alianţei pentru Unitatea Romilor.

21 august - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe pc. pr. prof.dr. Theodor Damian - slujitor la Capela Ortodoxă Română �Sf.

Page 184: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

184

Ap Petru şi Pavel� din New York şi director al revistei �Luminălină�, editată de Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate -New York.

8 septembrie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe pc. arhim.Metodiu Vernizakis, vicar-adminstrativ al Arhiepiscopiei Creteişi pe pc. pr. Ionuţ Balaban, slujitor în Insula Creta.

15 septembrie - primeşte, la sediul Protoieriei Tecuci, pe dlministru secretar de stat Victor Paul Dobre.

25 septembrie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe dl Mir-cea Toma, redactor la Radio Trinitas.

9 octombrie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe dl ing.Dumitru Nicolae, primarul municipiului Galaţi.

17-19 octombrie - primeşte la Reşedinţa Episcopală pe dl dr.Dimitrie Fourlemadis din Grecia.

2-3 noiembrie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe PS Mi-hail, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române din Australia şi NouaZeelandă.

7 noiembrie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe pc. pr.conf. dr. Daniel Benga, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxădin Bucureşti.

17 noiembrie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe dl Du-mitru Nicolae, primarul municipiului Galaţi; dl prof. univ. dr. Toa-der Munteanu, prorector al Universităţii �Dunărea de Jos� - Galaţi.

21 noiembrie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe dl prof.Dan Zamfirescu şi dl prof. univ. dr. Radu Şt. Vergatti de la Uni-versitatea ,,Valahia� din Târgovişte.

26 noiembrie - primeşte, la Catedrala Episcopală, pe Înalt-preasfinţitul Dionisie, Mitropolitul Corintului.

29-30 noiembrie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe ÎPSDionisie, Mitropolitul Corintului, PS Damaschin, Episcop al Slo-boziei şi Călăraşilor, PS Mihail al Episcopiei Ortodoxe Românepentru Australia şi Noua Zeelandă, PS Ciprian Câmpineanul,Episcop-Vicar Patriarhal, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar

Page 185: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

185

al Episcopiei Romanului, PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicaral Episcopiei Huşilor, pe pc. pr. prof. univ. dr. Nicolae Necula dela Facultatea de Teologie Ortodoxă �Justinian Patriarhul� - Bucureşti.

30 noiembrie - primeşte la Reşedinţa Episcopală pe dl Du-mitru Nicolae, primarul municipiului Galaţi.

11 decembrie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe dl col.dr. Emilian Pâsu, cu o delegaţie a Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţide Luptă ,,Mihai Viteazul� - Piteşti.

21 decembrie - primeşte, la Catedrala Episcopală, ansamblurilefolclorice şi grupurile de colindători din judeţele Galaţi şi Brăila,participanţi la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului de Folclor ,,TudorPamfile� - Galaţi, 2008.

22 decembrie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe ÎPS Ila-rion, Mitropolit de Silistra (Biserica Ortodoxă a Bulgariei).

24 decembrie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, soborul deslujitori ai Catedralei, cu ocazia Ajunului Naşterii Domnului şirosteşte cuvânt de învăţătură; primeşte grupuri de colindători de laparohiile din cadrul eparhiei.

25 decembrie - primeşte, la Reşedinţa Episcopală, pe ÎPS Ti-motei, Mitropolit de Bostra (Patriarhia Ierusalimului), autorităţiadministrative şi economice, personalităţi din municipiile Galaţişi Brăila, cu prilejul Sărbătorii Naşterii Domnului.

Notă: Nu sunt menţionate audienţele şi primirile la reşedinţăori la Cancelaria eparhială sau în alte centre bisericeşti ori socialedin eparhie şi din zonă privitoare la preoţii ori partenerii diferitelorproiecte educaţionale, culturale sau social-filantropice.

EXTERNE

30-31 ianuarie - participă la Atena, ca membru al delegaţieiBisericii Ortodoxe Române conduse de PF Părinte Patriarh Daniel,la funeraliile PF Hristodulos, Arhiepiscopul Atenei şi întregiiElade.

Page 186: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

186

26-28 iulie - face parte din delegaţia Bisericii Ortodoxe Ro-mâne care a participat la Kiev, cu binecuvântarea PreafericituluiPărinte Daniel, la manifestările bisericeşti dedicate aniversării a1.020 de ani de la creştinarea poporului rus kievean.

2-5 septembrie - la invitaţia ÎPS Antim, Mitropolit de Alexan-droupolis, efectuează un pelerinaj în Mitropolia de Alexandrou-polis, Grecia.

Page 187: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

187

EVENIMENTE DEOSEBITEÎN VIAŢA EPARHIEI

Împlinirea unui an de slujire patriarhalăşi vizita Preafericitului Părinte Daniel

în Eparhia Dunării de Jos

Eparhia Dunării de Jos a participat spiritual, prin rugăciunileierarhului, clerului şi credincioşilor săi, la momentul de comu-niune şi bucurie prilejuit de împlinirea, la data de 30 septembrie2008, a unui an de la momentul istoric al întronizării Preafericitu-lui Părinte Patriarh Daniel ca întâistătător al Bisericii OrtodoxeRomâne. Momentul a fost marcat cum se cuvine la CatedralaPatriarhală şi Palatul Patriarhiei din Bucureşti. Cu această ocazieau fost prezentate împlinirile şi lucrările în curs de desfăşuraredin primul an de patriarhat al Preafericitului Părinte Daniel,precum şi principalele proiecte de viitor. Dintre cele mai importanteactivităţi ale Preafericirii Sale, care s-au constituit într-un impulspastoral şi misionar-catihetic şi pentru clerul eparhiei noastre,amintim: înfiinţarea a 19 noi parohii, punerea a 18 pietre de te-melie pentru noi biserici, târnosirea a 4 noi lăcaşuri de cult şisfinţirea sau resfinţirea a încă 8 în cadrul Arhiepiscopiei Bucureşti-lor, organizarea în oraşele mari din cuprinsul ArhiepiscopieiBucureştilor a �Pelerinajului de Florii�, organizarea procesiuniicu moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale SfinţilorÎmpăraţi Constantin şi Elena, cu ocazia sărbătoririi ocrotitoruluispiritual al Capitalei, punerea în aplicare a programului �Niciunsat fără biserică şi casă parohială�, înfiinţarea Centrului so-cial-pastoral �Sfânta Maria� de la Mănăstirea Techirghiol, a

Page 188: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

188

Centrului social-pastoral �Sfânta Cruce� de la Mănăstirea Carai-man şi a Centrului social-cultural �Sfântul Ierarh Calinic de laCernica� de la Mănăstirea Cernica, înfiinţarea Centrului social-cul-tural �Sf. Treime� - Buşteni, a Centrului educaţional şi social-pas-toral cu sediul în Palatul �Nifon Mitropolitul� şi a Centrului so-cial-cultural �Iustin Patriarhul� din incinta Facultăţii de TeologieOrtodoxă din Bucureşti, organizarea muzeelor mănăstireşti potrivitnormelor europene de securitate şi conservare, înfiinţarea Editurii�Cuvântul Vieţii� a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, sprijinireacampaniei Patriarhiei Române �Nu vrem liceu fără Dumnezeu�,derularea a 21 de noi programe, prin înfiinţarea şi amenajarea denoi centre sociale, cămine, cabinete şi aşezăminte sociale, princampanii de informare pe diverse teme (Violenţa în familie, Reedu-carea şi resocializarea deţinuţilor, Prevenirea consumului de alcoolşi droguri, Educaţie medicală, Abandon şcolar şi Integrarea per-soanelor refugiate), executarea unor lucrări de consolidare, restau-rare, instalaţii şi amenajări la Catedrala Patriarhală �Sfinţii ÎmpăraţiConstantin şi Elena� etc.

Totodată, un moment de intensă trăire spirituală l-a constituitvizita întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române în cadrul Epar-hiei Dunării de Jos, în calitate de Mitropolit al locului, la data de10 august 2008. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a participat laSfânta şi Dumnezeiasca Liturghie săvârşită la Mănăstirea �Sf. Pan-telimon� - Lacu-Sărat, unde a rostit un bogat şi profund cuvânt deînvăţătură, a îndemnat la solidaritate şi dragoste creştinească faţăde victimele inundaţiilor şi a făcut un îndemn la pace şi dialogîntre popoarele ortodoxe rus şi georgian, în urma războiului dinCaucaz. Părintele patriarh a apreciat cu această ocazie rodnicaîmpreună-lucrare dintre ierarh şi slujitori la Dunărea de Jos, precumşi hărnicia, credinţa şi jertfelnicia credincioşilor pentru ridicareade noi sfinte locaşuri şi aşezăminte monahale şi sociale.

Page 189: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

189

14 ani de slujire arhipăstorească a PS Casian la Dunărea de Jos

Anul Domnului 2008 a însemnat în hronicul eparhiei şi celde-al paisprezecelea an de când Preasfinţitul Părinte Episcop Casiana fost chemat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Românepentru păstorirea �cu timp şi fără timp� a credincioşilor şi sluji-torilor din judeţele Galaţi şi Brăila. La ceas de bilanţ şi evaluare alucrării bisericeşti din această parte de ţară, nu putem decât să adu-cem mulţumire înaintea lui Dumnezeu pentru grija şi neobositalucrare spirituală, pastorală, misionară, administrativă, de ctitorireşi sprijinire a celor aflaţi în nevoi a ierarhului Dunării de Jos.

În anul ce tocmai s-a scurs, activitatea chiriarhului nostru aavut în vedere, în primul rând, săvârşirea cu jertfelnicie a întreiteislujiri arhiereşti: sfinţitoare, învăţătoare şi de conducere reflectatăprin: iniţiativa şi eforturile depuse pentru aducerea în eparhie amoaştelor Sfântului Sofronie al Ierusalimului şi ale Sfântului Mu-cenic Dasie; slujbele arhiereşti săvârşite în fiecare duminică şisărbătoare la Catedrala Episcopală, bisericile parohiale sau mă-năstireşti; sfinţirea şi resfinţirea a 12 biserici şi capele şi punereapietrei de temelie pentru un nou sfânt locaş; săvârşirea a 10 hi-rotonii întru preot şi 4 întru diacon; prezidarea şedinţelor Adu-nării eparhiale, ale Consiliului eparhial şi ale Permanenţei Con-siliului eparhial; prevenirea şi întărirea disciplinei în rândulclerului şi personalului monahal; prezidarea întâlnirilor cu preoţiidin cele opt protopopiate ale eparhiei cu ocazia conferinţelor pasto-ral-misionare şi a consfătuirilor; susţinerea activităţii de profesoruniversitar în cadrul Departamentului teologic al Facultăţii deIstorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi şi acordarea bursei �CasianEpiscopul� pentru studenţii merituoşi şi cu situaţii materialeprecare; susţinerea de conferinţe şi convorbiri pe teme de spiritua-litate pentru liceeni şi studenţi; coordonarea şi supraveghereaactivităţii editoriale a eparhiei; implicarea în activitatea de admi-nistrare a bunurilor de patrimoniu; grija faţă de buna derulare a

Page 190: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

190

şantierelor bisericeşti; susţinerea şi dinamizarea activităţii deasistenţă social-filantropică în cadrul aşezămintelor eparhiale,precum şi la parohii; acordarea de ajutoare financiare şi materialesemnificative din partea eparhiei către victimele inundaţiilor dinnordul ţării; intensificarea activităţii de identificare a noi soluţiipentru ajutorarea preoţilor şi credincioşilor din parohiile sărace;prezenţa personală cu diferite ocazii în penitenciare, spitale saula orfelinatul eparhial, precum şi impulsionarea asistenţei reli-gioase în spitale, unităţi militare, orfelinate şi alte instituţii etc.

Preasfinţia Sa a vegheat, de asemenea, ca fiecare dintre hotă-rârile Sfântului Sinod şi ale Sinodului Mitropolitan al MitropolieiMunteniei şi Dobrogei să fie cunoscute şi puse în aplicare la nivelultuturor comunităţilor parohiale şi monahale din eparhie. Dintreacestea, un accent special a fost pus pe: îndatorirea ca slujitorii,membrii organismelor eparhiale şi ai cinului monahal, profesoriide teologie, studenţii de teologie şi elevii seminarişti să cercetezecu atenţie, să cunoască şi să aplice prevederile noului Statut pentruorganizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române; aplicareaprogramului patriarhal privind proclamarea anului 2008 ca �Anuljubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii�; luarea măsurilornecesare pentru organizarea ceremoniilor religioase pentru procla-marea înscrierii în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfân-tului Ierarh Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului;punerea în aplicare a proiectului catihetic-misionar �Hristos împăr-tăşit copiilor� şi înfiinţarea Biroului eparhial de catehizare a tinere-tului; adoptarea măsurilor corespunzătoare pentru aducerea la cu-noştinţă a hotărârii sinodale privind declararea anului 2009 ca �Anulcomemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare şi al celorlalţiSfinţi capadocieni�; analizarea situaţiei parohiilor deficitare subraport material, dar cu preoţi harnici în activitatea pastoral-misio-nară şi social-filantropică, în vederea sprijinirii acestora de cătreparohiile înstărite; utilizarea cu chibzuinţă şi justificarea de cătrefiecare parohie a sumelor de la bugetul de stat, alocate potrivit

Page 191: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

191

hotărârii Parlamentului României (Anexa nr. 3/27/02b la Legeabugetului de stat pentru anul 2008) şi distribuite, la iniţiativaPreasfinţiei Sale, subunităţilor cu biserici în construcţie şi cuposibilităţi materiale reduse; evaluarea situaţiei parohiilor cupopulaţie îmbătrânită, cu număr redus de familii sau aflate în zonegreu accesibile, în vederea solicitării, prin Patriarhia Română, aunui sprijin financiar suplimentar la salarizarea clerului din respec-tivele parohii.

Totodată, chiriarhul Dunării de Jos s-a preocupat permanent,prin Administraţia eparhială şi responsabilii de la protopopiate, deîmplinirea de către fiecare preot slujitor a îndatoririlor canonice,liturgice, pastoral-misionare, economice, de conservare a patrimo-niului, de construire sau refacere a sfintelor locaşuri, precum şi dedesfăşurarea activităţilor filantropice.

Canonizarea Sfântului Rafail de la Agapia Veche, originar din zona Dunării de Jos, împreună cu alţi 8 Sfinţi nemţeni

În şedinţa sa de lucru din 5-7 martie 2008, Sfântul Sinod alBisericii Ortodoxe Române a a aprobat canonizarea a nouă cuvioşipărinţi trăitori în zona Neamţului. Slujba solemnă de proclamare atrecerii în rândul sfinţilor a Cuvioşilor Amfilohie şi Simeon de laPângăraţi, Chiriac şi Iosif de la Bisericani, Chiriac de la Tazlău,Iosif de la Văratec, Partenie şi Rafail de la Agapia Veche şi Ioan dela Râşca a avut loc la Mănăstirea Neamţ, cu ocazia prazniculuiÎnălţării Domnului.

Dintre aceşti nouă cuvioşi părinţi canonizaţi, Sfântul Rafailde la Agapia Veche este originar din satul Bursucani, comuna Bălă-băneşti, judeţul Galaţi, fapt care ne sporeşte bucuria, dar ne şi res-ponsabilizează. Eparhia noastră şi-a adus prinosul ei de rugăciuneşi evlavie faţă de acest nou mijlocitor în ceruri pentru sufletelenoastre, prin organizarea în data de 21 iulie 2008, la ziua de pome-

Page 192: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

192

nire a Sfântului Rafail, a unor momente liturgice şi spirituale deose-bite închinate acestui mare sihastru.

Manifestări eparhialeîn cadrul �Anului jubiliar al Sfintei Scripturi

şi al Sfintei Liturghii �

După cum s-a subliniat şi în preambul, pe tot parcursul anului2008, la nivel eparhial, s-a urmărit punerea în aplicare a progra-mului sinodal privind marcarea a 500 de ani de la tipărirea primuluiLiturghier din lume, la Târgovişte, de ieromonahul Macarie, precumşi a 320 de ani de la tipărirea Bibliei de la Bucureşti (1688).

Clerul eparhiei noastre a fost invitat să mediteze pe margineaacestor două teme fundamentale ale slujirii, Sfânta Scriptură şiSfânta Liturghie, în cadrul conferinţelor pastoral-misionare de pri-măvară organizate de cele opt protopopiate din eparhie. Pe lângăaspectele teologice şi istorice abordate, în cadrul acestor întruniriau fost subliniate metodele de conştientizare a credincioşilor orto-docşi în legătură cu citirea Sfintei Scripturi. În acest sens, a fostevidenţiat programul misionar eparhial de lectură şi exegezăbiblică, la care participă săptămânal mai ales tinerii şi cei în vârstă.Din păcate, s-a constatat şi o diminuare a interesului pentru aceastăpreocupare la vârsta de mijloc, ceea ce impune sporirea eforturilormisionare din partea slujitorilor de la parohii. Din perspectivaslujirii Sfintei Liturghii, s-a accentuat importanţa misionară aacesteia pentru viaţa parohiei şi a credincioşilor şi s-au analizatcauzele, dar şi remediile absenteismului de la viaţa liturgică aBisericii.

Un moment de referinţă în cadrul programului jubiliar dedicatSfintei Scripturi l-a constituit organizarea la Galaţi, sub patronajulEpiscopiei Dunării de Jos, a Simpozionului Naţional �Biblia de laBucureşti - 1688, monument de cultură, limbă şi spiritualitateromânească�, desfăşurat la Centrul Eparhial în perioada 23-24 mai

Page 193: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

193

2008, eveniment cu rezonanţe academice, dar care, prin participareaunui mare număr de elevi, studenţi, profesori de religie, preoţi şicredincioşi, şi-a atins deopotrivă şi scopul misionar. Cu aceastăocazie a fost vernisată şi expoziţia �Ediţii ale Sfintei Scripturi înfondul de carte veche al Sfintei Episcopii al Dunării de Jos�.

Demn de remarcat este faptul că, în anul 2008, CentrulEparhial al Dunării de Jos a distribuit, cu sprijinul SocietăţiiBiblice din România, peste 3.000 de exemplare din Sfânta Scrip-tură în spitale, penitenciare şi tinerilor liceeni participanţi la peleri-najul de la Mănăstirea Buciumeni. Totodată, tinerii şi copiii dinşcolile gălăţene şi brăilene au participat cu lucrări la concursulnaţional de eseuri organizat de Patriarhia Română cu ocaziaacestui jubileu.

Toate aceste evenimente, organizate cu minuţiozitate de sluji-torii Centrului Eparhial şi ai protopopiatelor, sub atenta îndrumarea chiriarhului locului, s-au constituit în tot atâtea prilejuri de cinstirea înaintaşilor noştri - ctitori de limbă românească - care, la foartescurt timp de la inventarea tiparului de către Gutenberg, au reuşitsă aducă la lumina zilei atât textul autohton al Sfintelor Scripturi,cât şi pe cel al rugăciunilor şi slujbelor din Liturghierul ortodox.

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei- ocrotitorul spiritual al municipiului Galaţi

Cea mai importantă sărbătoare a eparhiei noastre a fost repre-zentată, ca în fiecare an, de prăznuirea Sfântului Apostol Andrei -ocrotitorul spiritual al Catedralei Episcopale, al oraşului Galaţi şial întregului neam românesc.

Programul manifestărilor s-a derulat în toată luna noiembrie,la realizarea lui participând o bună parte a obştii gălăţene. Astfel,în bisericile şi capelele din oraş s-au desfăşurat, de-a lungul celorpatru săptămâni, slujbe şi cateheze închinate Sf. Andrei, prin cares-au subliniat importanţa tezaurului spiritual primit de la �cel întâi

Page 194: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

194

chemat� de Domnul la apostolat şi necesitatea actualizării acestuimesaj prin misiunea şi propovăduirea cuvântului EvanghelieiDomnului de către fiecare creştin în parte. La manifestările liturgiceşi catihetice din sfintele locaşuri, parohiile au adăugat şi parteaslujirii filantropice, prin organizarea de activităţi în penitenciar,aziluri, orfelinate şi spitale. Totodată, tradiţionalul concurs din şcolişi licee a fost dedicat în acest an cunoaşterii şi înţelegerii roluluiSfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii în viaţa tânărului creştin,popularizarea sa făcându-se prin intermediul paginii de internet aeparhiei.

Sărbătoarea din acest an a avut un ecou deosebit în sufletelegălăţenilor prin câteva evenimente liturgice, duhovniceşti şi cultu-ral-educaţionale cu un caracter cu totul special, evenimente ce levom prezenta în cele ce urmează.

Aducerea moaştelorSfântului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului,

şi ale Sfântului Mucenic Dasieîn Eparhia Dunării de Jos

Din iniţiativa Preasfinţitului Casian, Episcopul Dunării de Josşi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, PatriarhulBisericii Ortodoxe Române, în acest an au fost aduse din Grecia înRomânia moaştele Sfântului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului(secolul VII), care au poposit mai întâi la Catedrala Patriarhală dinBucureşti, în zilele de 23-25 noiembrie 2008 şi, începând cu 26noiembrie, au fost primite la Galaţi şi cinstite cu mare evlavie decătre clerul şi credincioşii din întreaga Eparhie a Dunării de Jos.Înaltpreasfinţitul Mitropolit Dionisie de Corint a răspuns cu multădragoste invitaţiei chiriarhului locului şi, cu acordul Sfântului Sinodal Bisericii Ortodoxe a Greciei, a binevoit să aducă în Româniacapul Sfântului Sofronie, care se păstrează de aproape opt secolela Mănăstirea Panaghia Faneromeni din localitatea Hiliomodiou,Grecia.

Page 195: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

195

Delegaţia din Grecia, condusă de către înaltul ierarh grec, în-soţit de către PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar patriarhal,ca delegat al PF Părinte Daniel, a sosit la Galaţi în seara zilei de 26noiembrie 2008, fiind întâmpinată pe esplanada Universităţii �Du-nărea de Jos� de către Preasfinţitul Părinte Casian, alături de cares-au aflat Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, auto-rităţile locale, precum şi un mare număr de preoţi, credincioşi, eleviseminarişti, soldaţi, studenţi şi profesori. După mesajul de întâmpi-nare al chiriarhului, care a vorbit despre viaţa şi lucrarea SfântuluiSofronie ca apărător al dreptei-credinţe în faţa ereziei monotelite,sfintele moaşte au fost purtate într-un impresionant pelerinaj pânăla Catedrala Episcopală, unde au rămas până în ziua de 2 decembrie2008, fiind aşezate pe baldachinul special amenajat în faţa catedra-lei, spre venerare, zeci de mii de credincioşi perindându-se de-alungul celor şapte zile cât au rămas în Eparhia Dunării de Jos. Pedrumul de reîntoarcere în Grecia, moaştele Sfântului Sofronie aupoposit şi la Mănăstirea �Sfântul Pantelimon� din staţiunea La-cu-Sărat, în apropiere de municipiul Brăila. Acestea au fost aşteptate,de asemenea, de sute de credincioşi brăileni, precum şi de persoa-nele aflate la tratament în staţiunea Lacu-Sărat.

Tot la iniţiativa chiriarhului Dunării de Jos, brăilenii şi maiapoi şi gălăţenii au avut bucuria sufletească de a se reîntâlni cumoaştele Sfântului Mucenic Dasie de la Durostorum. Acestea aufost aduse în pelerinaj în Eparhia Dunării de Jos din localitateaSilistra, Bulgaria, din bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului MitropolitIlarion şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,începând cu data de 18 noiembrie 2008.

Seminarul Teologic din Galaţi- 100 de ani sub ocrotirea spirituală

a Sfântului Apostol Andrei

În anul 2008, Seminarul Teologic Ortodox �Sfântul ApostolAndrei� de la Galaţi şi-a serbat centenarul patronajului spiritual,

Page 196: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

196

sub semnul binecuvântării şi ocrotirii Apostolului �cel întâi che-mat�, pe care tradiţia istorică îl desemnează drept evanghelizatoral strămoşilor neamului românesc. Aşadar, 100 de ani de prezenţăprotectoare şi rugătoare a Sfântului Apostol Andrei în viaţa şi acti-vitatea acestei şcoli, devenită astfel prima instituţie din Româniapatronată de Apostolul românilor de pretutindeni.

Aflat la ceas aniversar, Seminarul a desfăşurat pe tot parcursullunii noiembrie 2008 un amplu program de manifestări dedicateîmplinirii celor 100 de ani de când a fost încredinţat patronajuluispiritual al Sfântului Apostol Andrei: Simpozionul naţional inter-seminarial cu tema: �Apostolat şi viaţă creştină în lumea de azi�;concertul de muzică bisericească oferit de corurile seminarelor dinBucureşti, Iaşi şi Huşi, la Teatrul Muzical �Nae Leonard� (28 no-iembrie 2008); sfinţirea picturii capelei seminarului în dimineaţazilei de 29 noiembrie (la 10 ani de la sfinţirea bisericii, în 1998, decătre PS Episcop Casian împreună cu PS Gherasim al Râmnicului),precum şi sfinţirea locului noului corp administrativ şi cultural-educa-ţional al seminarului; lansarea monografiei şcolii, intitulată SeminarulTeologic �Sf. Apostol Andrei� din Galaţi, şcoală a apostolatului laDunărea de Jos, realizată de pr. drd. Lucian Petroaia, pr. EugenDrăgoi şi pr. prof. Costel Bulgaru, a volumului Sf. Ioan Gură deAur în viaţa tânărului seminarist, a medaliei �Centenarul Seminaru-lui Teologic «Sf. Ap. Andrei»�, a CD-ului �Colindăm, Doamne,colind� şi a pliantului actualizat cu oferta educaţională a seminarului,ca liceu vocaţional, în după-amiaza zilei de 29 noiembrie 2008, însala de conferinţe. Seminarul Teologic �Sfântul Apostol Andrei�din Galaţi a mai găzduit, cu acest prilej, şi întâlnirea celor care auabsolvit această instituţie de învăţământ înainte de 1948, anuldesfiinţării Seminarului gălăţean de către autorităţile comuniste. Aufost momente emoţionante, de evocare a vieţii de seminarist înaintede al II-lea Război Mondial, cu greutăţile şi posibilităţile limitate deatunci, dar şi cu bucuria studiului teologic.

De asemenea, menţionăm participarea elevilor şi a profesorilorseminarului la proiectul �Şcolile gălăţene şi patrimoniul cultural

Page 197: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

197

local�, ce are ca principal obiectiv cunoaşterea şi reînvierea tradi-ţiilor populare, precum şi constituirea unui grup folcloric, dar şiorganizarea de expoziţii de icoane, fotografii, documente vechi şiproiecţii de filme, vizând şcoala seminarială şi activităţile de profildin cadrul acesteia.

Centenarul naşterii arhiepiscopului dr. Antim Nicaal Tomisului şi Dunării de Jos

În anul 2008 s-au împlinit o sută de ani de la naşterea vred-nicului de pomenire arhiepiscop dr. Antim Nica al Dunării de Jos,personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române. În cadrulEpiscopiei Dunării de Jos, cu prilejul sărbătorii Sfântului ApostolAndrei, acest centenar a fost marcat prin câteva evenimente careau avut loc în ziua de 28 noiembre 2008, la Palatul Episcopal alDunării de Jos: lansarea unei monografii a vieţii vrednicului ierarhşi vernisarea unei expoziţii.

Omagierea personalităţii arhiepiscopului dr. Antim Nica adebutat prin săvârşirea la capela din cadrul Palatului Episcopal aslujbei Parastasului, la care au luat parte ÎPS Dionisie de Corint,ÎPS Teodosie al Tomisului, PS Casian al Dunării de Jos şi PSCiprian Câmpineanul, Episcop-Vicar patriarhal, alături de care aufost prezenţi pc. pr. Constantin Pârvu, vicar administrativ patriarhal,colaborator apropiat al arhiepiscopului Antim, pc. pr. prof. univ.dr. Nicolae Necula - profesor la Catedra de liturgică a Facultăţiide Teologie Ortodoxă din Bucureşti, pc. părinţi din Administraţiaeparhială, foşti colaboratori ai celui evocat, elevi seminarişti, stu-denţi teologi şi credincioşi. Evenimentul a continuat în salonul�Arhiepiscop Antim Nica�, unde a avut loc lansarea monografieiArhiepiscopul Antim Nica. Prinos la centenarul naşterii, 1908-2008,dedicate personalităţii marelui ierarh şi s-a vernisat expoziţia detablouri, documente şi obiecte de cult care i-au aparţinut fostuluiierarh gălăţean. Chiriarhul Dunării de Jos a prezentat cu acest prilejcâteva dintre cele mai importante trăsături ale arhiepiscopului

Page 198: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

198

Antim şi a invitat să ia cuvântul pe pc. pr. Constantin Pârvu, vicaradministrativ patriarhal, care a creionat un portret realist, dar plinde calde sentimente, celui ce a fost �un adevărat ierarh, înţelept,harnic, bun slujitor, cult şi competent în administraţie, bun organi-zator... un păstor şi un misionar desăvârşit�.

Demn de remarcat este şi faptul că, la acest moment aniversar,urbea gălăţeană şi-a adus contribuţia şi prinosul de recunoştinţăprin acordarea distincţiei de �cetăţean de onoare�, post-mortem,arhiepiscopului dr. Antim Nica al Dunării de Jos, de către ConsiliulLocal al Municipiului Galaţi.

Innocens - primul creştin descoperit şi cunoscutde pe teritoriul României

În data de 28 noiembrie, la Palatul Episcopal din Galaţi s-apetrecut un moment de maximă importanţă pentru istoria biseri-cească nu numai locală, ci chiar naţională. Este vorba de aducereade la Muzeul de Istorie - Galaţi în capela Palatului Episcopal aosemintelor lui Innocens, cel mai vechi creştin descoperit pe terito-riul României (sec. III). Aşezate într-un sicriu de sticlă, pe lut,osemintele sunt mărturii unice, de o valoare inestimabilă, ale ve-chimii creştinismului pe teritoriul ţării noastre. Cu această ocazies-a săvârşit slujba Parastasului şi a fost lansată broşura Innocens -cel mai vechi creştin cunoscut pe teritoriul României. Pledoariepentru reconsiderarea unei importante mărturii paleocreştineromâneşti, scrisă de pc. pr. Eugen Drăgoi. Păstrate în perfectă staredupă mai bine de 1.700 de ani, respectivele oseminte, descoperiteîn anul 1978 într-un mormânt din situl arheologic de la Băr-boşi-Tirighina, se pare că aparţin unui soldat (sau ofiţer) care făceaparte din armata împăratului roman Claudiu al II-lea Goticul(268-270), numele său fiind inscripţionat pe o fibulă de aur aşezatăalături de oseminte, specialiştii considerând aceasta cea mai vecheşi importantă mărturie a actului de romanizare şi încreştinare apopulaţiei autohtone.

Page 199: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

199

Sfinţirea picturii la cele trei biserici-capele închinate Sfântului Apostol Andrei

Prin grija chiriarhului locului, oraşul Sfântului Andrei are laora actuală trei sfinte locaşuri închinate celui întâi chemat la aposto-lat: capela Seminarului Teologic, capela de la Combinatul Side-rurgic Arcelor-Mittal şi capela Spitalului Clinic de Urgenţă. Laprimele două pictura, având ca autor pe dl Alexandru Conţ, esterealizată la nivelul Sfântului Altar şi al absidelor, iar la cea de-atreia a fost executată în întregime de către dl Stelian Bolboceanu.În data de 28 ale lunii Sfântului Andrei, chiriarhul Dunării de Jos,împreună cu oaspeţii săi, ÎPS Mitropolit Dionisie de Corint (Gre-cia), ÎPS Arhiepiscop Teodosie al Tomisului şi PS Ciprian Câmpi-neanul, Episcop-Vicar Patriarhal, au săvârşit slujba de sfinţire apicturii de la capelele de la Combinatul Siderurgic Arcelor-Mittalşi, respectiv, Spitalul Clinic de Urgenţă - Galaţi, iar a doua zi, aceiaşiarhierei, la care s-a adăugat în rugăciune şi PS Ioachim Băcăuanul,Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, au târnosit pictura capeleiSeminarului Teologic punând şi piatra de temelie la noua clădiredidactică şi administrativă a acestei intituţii de învăţământ.

Aşa cum am precizat, pe parcursul lunii noiembrie 2008,credincioşii pelerini au avut ocazia să se închine, la Catedrala Epis-copală, la raclele cu moaştele Sfântului Sofronie, Patriarhul Ieru-salimului, ale Sfântului Mucenic Dasie, precum şi la cele aflate înpatrimoniul catedralei. De asemenea, bolnavii şi personalul medicaldin Spitalul Clinic de Urgenţă �Sf. Ap. Andrei�, elevii SeminaruluiTeologic, precum şi muncitorii de la Combinatul Siderurgic Arce-lor-Mittal au primit binecuvântarea moaştelor Sf. Ap. Andrei şiale Sf. Nectarie Taumaturgul, fiind astfel întăriţi în credinţă şi înnădejdea că Dumnezeu îi ocroteşte şi le poartă de grijă, prin rugă-ciunile şi mijlocirile Sfinţilor Săi.

Studenţii din cadrul A.S.C.O.R. - Filiala �Sf. Ap. Andrei�Galaţi au oferit colegilor din ţară prilejul participării la acest marepraznic de la Dunăre, pregătind un frumos program de manifestări

Page 200: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

200

culturale şi filantropice, precum şi �Pelerinajul luminii� închinatSf. Ap. Andrei, pe traseul dintre Catedrala Episcopală şi bisericaSeminarului Teologic.

Aşezământul eparhial �Sf. Vasile cel Mare� a organizat şi în anul2008 un amplu program social, cultural şi filantropic, cu ocazia săr-bătorilor andreiene, program ce s-a adresat în primul rând copiilorde la centrele de plasament din municipiul Galaţi. De asemenea,tinerii hipoacuzici din Galaţi au oferit un spectacol religios-artisticde binefacere, în limbaj mimico-gestual, acţiune ce s-a desfăşurat laTeatrul Muzical �Nae Leonard� în data de 24 noiembrie 2008.

În zilele premergătoare marii sărbători, instituţiile gălăţene deînvăţământ, culturale şi economice au desfăşurat numeroase acţiunidestinate tuturor categoriilor de vârstă şi sociale. S-au adăugat di-verse manifestări folclorice şi tradiţionale, organizate de eparhieîn colaborare cu Primăria şi Centrul Cultural �Dunărea de Jos�.Nu au fost uitaţi nici cei lipsiţi de minimele condiţii de trai, astfelcă, duminică, 30 noiembrie 2008, parohiile şi centrele sociale dinmunicipiul Galaţi, în colaborare cu serviciile de specialitate alePrimăriei, au derulat programele: �În căutarea celor trişti şi singuri�şi �Ajută-ţi aproapele!�, oferind ajutoare materiale şi pachete dehrană la aproximativ 1.500 de persoane.

Suita manifestărilor a fost încununată prin slujba Sfintei Litur-ghii săvârşită la toate altarele de pe cuprinsul eparhiei. La CatedralaEpiscopală, alături de chiriarhul locului, au slujit ÎPS MitropolitDionisie de Corint (Grecia), PS Episcop Damaschin al Slobozieişi Călăraşilor, PS Episcop Visarion al Tulcii, PS Mihail al Episco-piei Ortodoxe Române pentru Australia şi Noua Zeelandă, PS Ci-prian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, PS Corneliu Bârlă-deanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor. De asemenea, la sluj-ba de hram au luat parte personalităţi ale vieţii administrative şisocial-culturale din municipiile Galaţi şi Brăila.

Ansamblul activităţilor şi programelor dedicate sărbătorilorspirituale ale oraşului Galaţi s-a constituit astfel într-o nouă mărturie

Page 201: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

201

a dragostei şi evlaviei clerului şi credincioşilor de la Dunărea deJos, în frunte cu chiriarhul locului, faţă de Sfântul Apostol Andrei,precum şi într-un mesaj al credinţei şi dragostei faţă de toţi, indife-rent de vârstă, profesie sau categorie socială.

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae- ocrotitorul spiritual al municipiului Brăila

Ziua de 6 decembrie a fiecărui an are pentru urbea brăileană osemnificaţie aparte, prin sărbătorile închinate ocrotitorului spiritualal oraşului, Sfântul Ierarh Nicolae. Şi în anul 2008, Episcopia Du-nării de Jos, prin Protoieria Brăila, cu implicarea şi sprijinul Pri-măriei Brăila şi ale altor instituţii locale, a derulat un program demanifestări spiritual-culturale şi filantropice, cu largă receptare înrândul credincioşilor.

La bisericile şi capelele din oraş au fost săvârşite slujbe şi rostitecuvinte de învăţătură despre viaţa, minunile Sf. Ierarh Nicolae şiimportanţa perioadei Postului Naşterii Domnului. Prin jertfa credin-cioşilor, s-a desfăşurat la parohii şi un program filantropic oferin-du-se ajutoare la peste 1.000 de familii şi persoane nevoiaşe. Laliceele �Nicolae Bălcescu� şi �Nicolae Iorga�, elevii au desfăşuratîn această perioadă activităţi speciale dedicate ocrotitorului spiritualal celor două instituţii de învăţământ, printre care un concurs peteme de spiritualitate: �Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al SfinteiLiturghii� şi o expoziţie de icoane pe sticlă.

În zilele premergătoare sărbătorii propriu-zise, o delegaţie depreoţi slujitori de la Centrul Eparhial, cu binecuvântarea PS Epis-cop, au adus spre închinare, la biserica �Sf. Ierarh Nicolae�, moaş-tele Sf. Ap. Andrei şi ale Sf. Nectarie Taumaturgul. Astfel, mii debrăileni au avut ocazia să venereze cu evlavie aceste sfinte relicve,să se roage şi să primească folos sufletesc pentru ei şi familiile lor.

Evenimentul central al sărbătorii l-a reprezentat Sfânta Litur-ghie - săvârşită la toate sfintele altare din municipiul Brăila - urmată

Page 202: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

202

de premierea câştigătorilor concursului de religie şi oferirea dedaruri tuturor copiilor prezenţi la slujbă. Preasfinţitul Părinte Ca-sian, Episcopul Dunării de Jos, a prezidat slujba de hram la biserica�Sf. Ierarh Nicolae�, după care a participat la lansările de carteorganizate de Muzeul Brăilei.

Ca şi la Galaţi, sărbătoarea de suflet a Brăilei a reunit toatecategoriile de vârstă, sociale şi profesionale, participarea entuziastă,plină de bucurie şi în mare număr a brăilenilor la manifestările deSf. Nicolae confirmând încă o dată ataşamentul şi dragostea pecare aceştia le au faţă de Biserică şi ocrotitorul lor spiritual.

Hramurile municipiilor Tecuci şi Făurei;alte evenimente pastoral-misionare în parohii şi mănăstiri

Zilele ocrotitorilor spirituali ai celorlalte municipii din eparhie:Tecuci (Sf. M. Mc. Gheorghe - 23 aprilie) şi Făurei (Sf. ÎmpăraţiConstantin şi Elena - 21 mai), precum şi cele ale altor localităţirurale au focalizat atenţia comunităţilor respective, prin impli-carea preoţimii, a autorităţilor administrative şi social-culturalelocale, dar mai ales prin participarea, plină de însufleţire, a cre-dincioşilor la manifestările de ordin liturgic, cultural-spiritual şifilantropic.

Momente de intensă trăire spirituală au fost create prin sfinţirileşi resfinţirile de biserici, punerea pietrelor de temelie şi sfinţirealocului pentru noi sfinte locaşuri, precum şi de inaugurările pentruslujire ale unor biserici recent construite. În crugul anului ce tocmais-a scurs, istoria sacră a eparhiei a consemnat sfinţirea a noi biserici:�Sf. Grigorie Teologul� - Galaţi (25 ianuarie 2008); �Naşterea MaiciiDomnului� - Brăila (5 octombrie 2008); Constantineşti - Protopo-piatul Făurei (12 octombrie 2008); Custura - Protopopiatul Făurei(12 octombrie 2008); capela �Sf. Vasile cel Mare şi Cuv. Parasche-va�- Orfelinatul eparhial, Galaţi (13 octombrie 2008); Cărăpceşti- Protopopiatul Tecuci (19 octombrie 2008); capela �Sf. Ap. Andrei

Page 203: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

203

şi Sf. Nicolae�- platforma siderurgică Arcelor-Mittal, Galaţi (28noiembrie 2008, pictura); capela �Sf. Ap. Andrei�- Spitalul Clinicde Urgenţă, Galaţi (28 noiembrie 2008, pictura); capela �Sf. Ap.Andrei �- Seminarul Teologic, Galaţi (29 noiembrie 2008, pictura).Din raţiuni pastorale, au fost binecuvântate pentru slujire: biserica�Naşterea Maicii Domnului� - Mănăstirea �Maicii Domnului�,Cudalbi (8 septembrie 2008); �Sfânta Ana� - Galaţi (9 septembrie2008) şi Umbrăreşti II, Protopopiatul Tecuci (20 iulie 2008). Lacele de mai sus, se adaugă sfinţirea locului de biserică din loca-litatea Pechea IV, Protopopiatul Covurlui (20 septembrie 2008).

Ca în fiecare an, vetrele mănăstireşti din eparhie au atras mul-ţimile de credincioşi din zonă, care au realizat pelerinaje şi au par-ticipat la hramurile bisericilor acestora. Mănăstirea Buciumeni s-aconstituit şi în anul 2008 într-o gazdă primitoare a celor peste 1.000de tineri liceeni, care s-au adăugat celorlalte mii de credincioşi-pe-lerini veniţi din toate zonele eparhiei pentru a participa la hramulacestui aşezământ monahal, ca o întruchipare aici, pe pământ, acomuniunii şi dragostei din sânul Preasfintei Treimi. La celelaltevetre monahale din localităţile Adam, Cârlomăneşti, Cudalbi, La-cu-Sărat, Măxineni şi Vladimireşti, zilele de hram au adunat preoţişi credincioşi din localităţile învecinate, care au luat parte cu multădragoste şi însufleţire la slujbele săvârşite şi cuvintele de folosrostite de ierarhul locului cu aceste ocazii. A continuat, şi în acestan, tradiţionala procesiune cu icoana Maicii Domnului făcătoarede minuni de la Mănăstirea Adam, fiind străbătute în lunile iulie şiaugust peste 50 de localităţi din protopopiatele Galaţi, Tecuci,Tg.-Bujor şi Covurlui.

Sărbătorirea Zilei Eroilor, Zilei Naţionale a Românieişi Zilei Drapelului Naţional

Conform rânduielii îndătinate, la Ziua Naţională a României(1 decembrie) şi la Ziua Drapelului Naţional (26 iunie) au fost

Page 204: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

204

săvârşite slujbe de Te Deum în bisericile din eparhie, precum şi lacatedralele din Galaţi şi Brăila, la care au luat parte, pe lângă clerşi credincioşi, şi reprezentanţii principalelor instituţii administrativelocale. Drapelul naţional a fost sfinţit cu agheasmă şi purtat înprocesiune de la Catedrala Episcopală din Galaţi până în Piaţa Tri-colorului, unde a fost înălţat pe catarg în cadrul unei ceremoniimilitare.

Un moment plin de emoţii şi trăiri sfinte l-a reprezentat cere-monia din Ziua Eroilor, săvârşită la praznicul Înălţării Domnuluidin 5 iunie 2008. În toate bisericile a fost oficiată, după SfântaLiturghie, slujba Parastasului pentru eroii neamului, iar în munici-piile Galaţi şi Brăila, procesiunile populare în cinstea celor căzuţipentru apărarea gliei şi a credinţei strămoşeşti au reunit autorităţilelocale, administrative şi militare, mulţime de credincioşi, copii,tineri şi vârstnici, care au asistat cu însufleţire la ceremonialulreligios.

Vizite ale unor personalităţiale vieţii bisericeşti şi civile în eparhie

Ca şi-n anii precedenţi, şi în anul 2008, Eparhia Dunăriide Jos, la invitaţia Preasfinţitului Episcop Casian, a fost vizitatăde numeroase personalităţi ale vieţii bisericeşti şi civile din ţară şide peste hotare.

Fiecare vizită în Eparhia Dunării de Jos a scos în evidenţăimportanţa dialogului, a dragostei şi a comuniunii, atât de necesareastăzi.

Vizite ale unor personalităţi ale vieţii bisericeşti

Evenimentele majore ale vieţii eparhiale, precum sărbătoareaSfântului Andrei, au prilejuit prezenţa ierarhilor, slujitorilor bise-riceşti, reprezentanţilor Administraţiei publice centrale sau locale,

Page 205: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

205

ai instituţiilor sociale, armatei, culturii, presei ş.a. De asemenea,cu diferite prilejuri, ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii OrtodoxeRomâne au fost oaspeţi ai eparhiei.

În perioada 26 noiembrie - 2 decembrie 2008, Preasfinţia Sa aprimit, la Catedrala şi la Reşedinţa Episcopală, vizita Înaltpreasfin-ţitului Dionisie, Mitropolitul Corintului din Grecia.

În ziua de 7 februarie 2008, chiriarhul Dunării de Jos a primitvizita PS Lucian, Episcop al Caransebeşului, iar în zilele de 2-3noiembrie 2008 a primit pe PS Mihail al Episcopiei Ortodoxe Ro-mâne din Australia şi Noua Zeelandă.

În ziua de 20 februarie 2008, Preasfinţia Sa a primit, la Reşe-dinţa Episcopală, vizita dlui Murat Iusuf, Marele Muftiu al Comu-nităţii Turce din România.

În ziua de 3 mai 2008, PS Episcop Casian a primit, la Catedralaşi la Reşedinţa Episcopală, vizita delegaţiei Bisericii Armene dinRomânia condusă de ÎPS Dirayr Mardichian, cu ocazia resfinţiriibisericii Comunităţii armene din municipiul Galaţi.

În zilele de 13-14 mai 2008, Preasfinţia Sa a primit, la Reşe-dinţa Episcopală, vizita pc. pr. prof. univ. dr. Ioan Vasile Leb, apc. pr. prof. univ. dr. Pavel Aurel (prodecan), a pc. pr. prof. univ.dr. Vasile Grăjdean de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Clujşi a pc. pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr de la Facultatea de TeologieOrtodoxă din Sibiu - membri ai Comisiei ARACIS pentru autori-zarea programului de studiu masterat în teologie ,,Istorie şi spiri-tualitate filocalică� de la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologiedin cadrul Universităţii ,,Dunărea de Jos� din Galaţi.

Tot în luna mai 2008, ierarhul locului a primit vizita pc. pr.prof. univ. dr. Ştefan Buchiu, pc. pr. prof. univ. dr. Tache Sterea,pc. pr. prof. univ. dr. Nicolae Necula, pc. pr. prof. univ. dr. NicuMoldoveanu, pc. pr. prof. univ. dr. Adrian Gabor şi pc. pr. prof.univ. dr. Vasile Gordon de la Facultatea de Teologie Ortodoxă�Justinian Patriarhul� din Bucureşti, cu ocazia desfăşurării exame-nelor de grad I ale unor profesori de religie.

Page 206: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

206

În ziua de 23 mai 2008, chiriarhul Dunării de Jos a primit pepc. diac. prof. univ. dr. Ioan Caraza de la Facultatea de TeologieOrtodoxă �Justinian Patriarhul� din Bucureşti, preşedintele Socie-tăţii Biblice din România.

În data de 26 mai 2008, PS Episcop Casian a fost vizitat depc. pr. prof. dr. Nicolae Necula de la Facultatea de Teologie Ortodo-xă �Justinian Patriarhul� din Bucureşti, cu ocazia desfăşurării exa-menului de atestat al competenţelor profesionale, la SeminarulTeologic ,,Sf. Ap. Andrei� din Galaţi.

La 21 august 2008, chiriarhul Dunării de Jos a primit vizitapc. pr. prof. dr. Theodor Damian - slujitor la Capela OrtodoxăRomână �Sf. Ap Petru şi Pavel� din New York şi director al revistei�Lumină lină�, editată de Institutul Român de Teologie şi Spiritua-litate, New York.

În ziua de 8 septembrie 2008, PS Episcop Casian a primit vizitapc. arhim. Metodiu Vernizakis, vicar-adminstrativ al ArhiepiscopieiCretei.

Cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei, în zilele de 28-30 noiem-brie 2008, eparhia i-a avut ca oaspeţi pe ÎPS Arhiepiscop Teodosieal Tomisului, PS Episcop Damaschin al Sloboziei şi Călăraşilor, PSEpiscop Visarion al Tulcii, PS Mihail al Episcopiei Ortodoxe Ro-mâne pentru Australia şi Noua Zeelandă, PS Ciprian Câmpineanul,Episcop-Vicar Patriarhal, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar alEpiscopiei Romanului, PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar alEpiscopiei Huşilor, pc. pr. Constantin Pârvu, vicar administrativpatriarhal, şi pc. pr. prof. univ. dr. Nicolae Necula de la Facultateade Teologie �Justinian Patriarhul� din Bucureşti, care au participatla slujbele de sfinţire a picturii celor trei capele închinate Sf. Ap.Andrei din municipiul Galaţi, la vernisarea expoziţiei �Arhiepiscopdr. Antim Nica� şi lansarea monografiei dedicate împlinirii a 100 deani de la naşterea acestui mare ierarh, la punerea pietrei de temeliela noua clădire didactică şi administrativă a Seminarului Teologic şilansarea monografiei acestei instituţii de învăţământ teologic, precum

Page 207: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

207

şi la săvârşirea slujbei Sfintei Liturghii din ziua Sfântului ApostolAndrei, eveniment de mare însemnătate pentru clericii şi credincioşiiEparhiei Dunării de Jos şi pentru mulţi credincioşi din alte eparhii,această sărbătoare constituind şi un prilej deosebit pentru închinareala moaştele Sfântului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, şi la celelaltesfinte moaşte aduse spre venerare pe esplanada Catedralei Epis-copale.

În data de 22 decembrie 2008, chiriarhul Dunării de Jos a primitvizita frăţească a Înaltpreasfinţitului Ilarion, Mitropolit de Silistra(Bulgaria), iar la praznicul Naşterii Domnului l-a avut ca oaspetepe Înaltpreasfinţitul Timotei, Mitropolit de Bostra şi Exarh al Ara-biei din cadrul Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului, aflat într-ovizită particulară la Patriarhia Română.

Vizite ale unor personalităţiale vieţii civile şi culturale

În anul 2008, Eparhia Dunării de Jos s-a bucurat de vizita maimultor personalităţi şi oficialităţi de seamă ale vieţii religioase,culturale şi administrative, reprezentând Parlamentul şi GuvernulRomâniei, Academia Română, diverse instituţii de învăţământ ş.a.

În ziua de 30 martie 2008, Preasfinţia Sa a primit pe dl prof.Henry Eckert de la Universitatea Antilelor şi a Guyanei, dl SorinAntohi de la Institutul de Ştiinţă al Culturii din Essen (Germania).

La data de 10 iunie 2008, PS Episcop Casian a primit vizitadlui acad. Alexandru Zub din Iaşi, însoţit de dl prof. univ. dr. IonelCândea, directorul Muzeului Brăilei.

În ziua de 16 august 2008, chiriarhul Dunării de Jos a primitvizita dlui academician Emilian Popescu.

La 18 august 2008, Preasfinţia Sa a primit vizita dlui ec. PaulPăcuraru, ministrul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, iar înziua de 15 septembrie 2008, la sediul Protoieriei Tecuci, a avut loco întrunire cu dl Victor Paul Dobre, ministru secretar de stat încadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Page 208: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

208

La 21 noiembrie 2008, PS Episcop Casian a primit vizita dluiprof. Dan Zamfirescu şi a dlui prof. univ. dr. Radu Şt. Vergatti dela Universitatea ,,Valahia� din Târgovişte, iar în ziua de 9 decembrie2008, a avut ca invitat pe dl ing. Florentin Sandu, preşedinteleSocietăţii Române de Metalurgie.

În ziua de 21 decembrie 2008, chiriarhul Dunării de Jos aprimit, la Catedrala Episcopală, ansamblurile folclorice şi grupurilede colindători din judeţele Galaţi şi Brăila, participanţi la cea de-aXIX-a ediţie a Festivalului de Folclor ,,Tudor Pamfile� - Galaţi,2008.

Participări la diferite manifestăriîn afara eparhiei

Pe parcursul anului 2008, PS Episcop Casian a participat înţară şi peste hotare la mai multe evenimente de interes bisericesc.

În perioada 30-31 ianuarie 2008, PS Episcop Casian a parti-cipat, alături de PF Părinte Daniel, ÎPS Teofan, Mitropolitul Olteniei,şi PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, la înmormân-tarea Arhiepiscopului Hristodoulos al Atenei şi întregii Elade.

Cu binecuvântarea şi din delegarea PF Părinte Daniel, în pe-rioada 26-28 iulie 2008, Preasfinţia Sa a participat la Kiev la ma-nifestările bisericeşti dedicate aniversării a 1.020 de ani de la creşti-narea poporului rus kievean.

În ziua de 25 martie 2008, alături de PF Părinte Daniel, Pa-triarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi alţi membri ai SfântuluiSinod al Bisericii Ortodoxe Române, PS Episcop Casian a participatla slujba Sfintei Liturghii săvârşită la biserica ,,Buna Vestire� dinmunicipiul Tulcea, cu ocazia instalării în tronul de Episcop al Tulciia PS Episcop Visarion Bălţat.

Ierarhul Dunării de Jos a participat, la 4 iunie 2008, alături deÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, PS Gherasim, EpiscopulRâmnicului, PS Damaschin, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, şi

Page 209: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

209

PS Visarion, Episcopul Tulcei, la săvârşirea Sfintei Liturghii labiserica Mănăstirii �Sfânta Treime� - Cocoş, judeţul Tulcea, cuocazia prăznuirii Sfinţilor Martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip.

În ziua de 8 iunie 2008, PS Episcop Casian a participat alăturide PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şialţi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, laslujba Sfintei Liturghii la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, urmatăde ceremonia întronizării în scaunul de Mitropolit al Moldovei şiBucovinei a ÎPS Teofan Savu.

În perioada 2-5 septembrie 2008, la invitaţia ÎPS MitropolitAntim de Alexandroupolis, ierarhul Dunării de Jos efectuează unpelerinaj în Mitropolia de Alexandroupolis, Grecia.

În ziua de 30 septembrie 2008, PS Casian a participat, alăturide PF Părinte Daniel şi alţi membri ai Sfântului Sinod al B.O.R.,la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, la slujba Sfintei Liturghii,cu ocazia împlinirii unui an de la întronizarea Preafericirii Sale caPatriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

PS Episcop a participat, alături de ceilalţi membri ai SfântuluiSinod al Bisericii Ortodoxe Române, la mai multe evenimente deo-sebit de importante: lucrările Sfântului Sinod al Bisericii OrtodoxeRomâne (5-7 martie, 8-9 iulie şi 29-30 octombrie 2008), ale Sino-dului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei (29 sep-tembrie 2008) şi ale Adunării Naţionale Bisericeşti (4 martie 2008);canonizarea a nouă sfinţi moldoveni (Cuvioşii Simeon şi Amfilohiede la Pângăraţi, Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău, Sfinţii CuvioşiIosif şi Chiriac de la Bisericani, Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Parteniede la Agapia Veche, Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec şi SfântulCuvios Ioan de la Râşca şi Secu) la Mănăstirea Neamţ (5 iunie 2008);proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Dionisie cel Smerit, aSfântului Ierarh Iachint de Vicina, primul Mitropolit al Ţării Româ-neşti, şi a Sfântului Voievod Neagoe Basarab la Bucureşti, în ziuade prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul deMir (26 octombrie 2008); canonizarea locală a Sfântului Dionisie

Page 210: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

210

Exiguul, cel Smerit, părintele erei creştine şi al dreptului bisericesc,la Constanţa (2 noiembrie 2008).

Distincţii acordate de eparhie

În anul 2008, Preasfinţitul Părinte Casian a acordat distincţia�Vrednicia andreiană� preacucernicilor părinţi Constantin Pârvu,vicar administrativ patriarhal, şi Nicolae Necula, profesor la Catedrade liturgică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, preacu-vioasei maici stavr. Evpraxia de la Mănăstirea Panaghia Fanero-meni din localitatea Hiliomodiou, Grecia, dlui Dimitrios Fourle-mandis, dlui gen. Mihai Tofan, comandantul Garnizoanei Militare- Brăila şi dlui gen. Viorel Zaharia, comandantul InspectoratuluiJudeţean pentru Situaţii de Urgenţă - Galaţi.

În acelaşi an, ordinul eparhial �Crucea Sfântului Apostol An-drei� a fost acordat ÎPS Dionisie, Mitropolit de Corint (Grecia) şiÎPS Timotei, Mitropolit de Bostra şi Exarh al Arabiei, de la Pa-triarhia Ortodoxă a Ierusalimului.

Page 211: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

211

ACTIVITATEAADMINISTRATIV-BISERICEASCĂŞI PASTORAL-MISIONARĂ

Activitatea bisericească la nivelul Eparhiei Dunării de Joss-a desfăşurat şi în anul 2008 în deplină conformitate cu rându-ielile canonice, statutare şi regulamentare, precum şi ale hotă-rârilor Sfântului Sinod, reuşindu-se, în cele mai multe parohii, ostrânsă legătură între lucrarea sacramentală şi cea a credincioşilorpăstoriţi.

Aceasta a fost posibilă cu binecuvântarea, iniţiativa şi în-drumarea Preasfinţitului Părinte Episcop dr. Casian Crăciun şiîmpreună-lucrarea slujitorilor din Administraţia eparhială şi pro-topopească, concretizată prin aportul cucernicilor preoţi şi al cre-dincioşilor din judeţele Galaţi şi Brăila, organizate în cele 470unităţi, din care 8 protopopiate, 403 parohii, 24 filii, 10 mănăstiri,1 schit, 4 capele în unităţi bugetare şi 20 de capele în aşezăminteeparhiale.

Eparhia deţine un număr de 487 biserici şi capele, doar 5 parohiineavând locaşuri de închinare, în care îşi desfăşoară activitateapastoral-misionară un număr de 431 de preoţi şi diaconi. În majo-ritatea lor, aceştia s-au străduit şi au reuşit să desfăşoare o bunălucrare între credincioşii încredinţaţi spre păstorire.

Cu binecuvântarea PS Episcop, activitatea de coordonare aSectorului administrativ-bisericesc a revenit pc. pr. consilier MeluţăMihai Lupu, care a fost sprijinit de dl Bucur Petru Rareş, referent.

Page 212: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

212

Şedinţe şi hotărâri ale forurilor eparhiale

În cursul anului 2008, forurile eparhiale, Adunarea şi Consiliuleparhial, şi-au desfăşurat activitatea în conformitate cu prevederilesfintelor canoane şi ale legiuirilor bisericeşti.

Adunarea eparhială s-a întrunit în data de 9 februarie 2008, înşedinţă ordinară, pentru a face analiza vieţii şi activităţii bisericeştieparhiale în anul 2007.

Cu acest prilej, s-au analizat şi aprobat propunerile membrilorConsiliului eparhial pentru o mai bună eficientizare a activităţiibisericeşti, cum ar fi:

- strategia administrativă pe termen scurt şi lung;- cunoaşterea şi aplicarea legislaţiei bisericeşti;- activarea elementului mirean în viaţa parohiei.Membrii Consiliului eparhial, în conformitate cu prevederile

art. 97, al. 1 şi 2 din Statutul pentru organizarea şi funcţionareaBisericii Ortodoxe Române, s-au întrunit trimestrial, prezentân-du-se şi analizându-se, obiectiv şi realist, stadiul îndeplinirii proiec-telor de activitate eparhială şi s-au luat hotărârile necesare pentrua intensifica activitatea pastoral-misionară şi social-filantropică,spre a fi urmate la nivelul fiecărei comunităţi parohiale din eparhie,dintre care amintim:

- studiul zilnic al Sfintei Scripturi şi al vieţii sfinţilor de cătretoţi slujitorii şi familiile acestora;

- urmare a proclamării de către Sfântul Sinod a anului 2008 caAn jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii, preoţii au fostîndatoraţi să săvârşească Sf. Liturghie şi într-o zi din timpul săptă-mânii, precum şi Vecernia în ajun de duminici şi sărbători;

- respectarea de către fiecare slujitor a îndatoririi de a pregăticu conştiinciozitate predicile şi catehezele.

Potrivit prevederilor art. 100, 101 şi 102 din Statutul BisericiiOrtodoxe Române, Permanenţa Consiliului eparhial, la convocareachiriarhului locului, s-a întrunit ori de câte ori a fost nevoie pentru

Page 213: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

213

a lua hotărârile administrative de competenţa sa şi a hotărî măsurilede ducere la îndeplinire.

Activitatea bisericeascăîn protopopiatele eparhiale

Pe parcursul anului 2008, s-a putut observa o evoluţie pozitivăa activităţii preoţeşti, sub toate aspectele ei. S-a constatat o cres-cândă grijă pentru lucrările sfinte din biserici, dar şi pentru obiec-tele sacre. Programul liturgic este îndeplinit, în general, cu con-ştiinciozitate. Se săvârşeşte slujba Vecerniei în ajun de duminici şisărbători. Nu se semnalează inovaţii în cult sau practici neortodoxe,respectându-se disciplina liturgică.

Protopopiatul Galaţi. Sub coordonarea pc. pr. Ionel EugenBuruiană, cei 93 de preoţi s-au străduit, şi în mare parte au reuşit,să-şi îndeplinească îndatoririle specifice. Teritoriul protoieriei nua suferit modificări în anul 2008.

Împreună cu preoţii din subordine, pc. protoiereu a participatla manifestările duhovniceşti ale oraşului, între cele mai importantenumărându-se aducerea la Galaţi a moaştelor Sf. Sofronie, Patriar-hul Ierusalimului, şi Sărbătorile municipiului Galaţi.

Sub îndrumarea chiriarhului, pc protoiereu şi preoţii implicaţis-au ocupat de pregătirea celor necesare pentru sfinţirea capelei�Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Cuv. Parascheva� de la Aşezământulfilantropic eparhial din Galaţi şi a altarului la biserica �Sf. GrigorieTeologul�, a picturii la bisericile: �Sf. Andrei şi Sf. Nicolae� de peplatforma siderurgică, �Sf. Apostol Andrei� - Spitalul Clinic deUrgenţă şi, respectiv, �Sf. Ap. Andrei� de la Seminarul Teologic,precum şi pentru arhiereasca binecuvântare de slujire în biserica�Sf. Ana�.

Există o bună conlucrare a preoţilor cu personalul laic angajatla parohie şi o fructuoasă colaborare cu membrii consiliilor şi co-mitetelor parohiale.

Page 214: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

214

Pc. protoiereu a efectuat un număr de 49 de inspecţii generaleşi 36 de inspecţii la slujbă. La parohii s-au săvârşit 2.072 botezuri(2.327 în 2007), 1.579 cununii (1.816 în 2007) şi 1.844 înmor-mântări (1.988 în 2007).

Protopopiatul Tecuci, care are în jurisdicţie 59 de parohii, estecoordonat de pc. pr. Gheorghe Joghiu. Cei 62 de preoţi din pro-topopiat au desfăşurat o activitate pastoral-misionară şi social-filan-tropică bună. Activitatea liturgică s-a îmbunătăţit prin înmulţireaslujbelor din sfintele biserici - Sfânta Liturghie, Sf. Maslu de obşteşi diferite ierurgii. Obiectele inutile au fost înlăturate din sfintelealtare şi biserici, icoanele pictate de amatori au fost înlocuite cuunele pictate conform Erminiei bizantine.

Urmare a numărului mare de familii şi persoane care locuiescşi lucrează în alte ţări, s-a constatat o scădere a numărului de bo-tezuri şi cununii.

În numeroase parohii, preoţii au oferit credincioşilor, în spe-cial tinerilor, dar şi noilor familii, Biblia, Noul Testament şi MicaBiblie (�Sf. Gheorghe�, �Adormirea Maicii Domnului�, �Sf. Ilie�,Matca II, III, IV, V, Corod I, II, III).

Părintele protoiereu, în colaborare cu preoţii din municipiulTecuci, a pregătit manifestările duhovniceşti legate de Sărbătorileoraşului, de organizarea hramului Mănăstirii Cârlomăneşti şi,parţial, al Mănăstirii Buciumeni. De asemenea, cu preoţii în cauzăs-au pregătit cele necesare pentru ca Preasfinţitul Episcop să sfin-ţească biserica parohiei Cărăpceşti şi să binecuvânteze pentru slujirebiserica din parohia Umbrăreşti II. Pc. protoiereu a efectuat unnumăr de 55 de inspecţii generale la parohiile din subordine.

În parohii s-au săvârşit 652 de botezuri (727 în 2007), 369 decununii (347 în 2007) şi 936 înmormântări (907 în 2007).

Protopopiatul Tg.-Bujor este coordonat de pc. pr. ToaderPohrib. Cei 52 de preoţi din protopopiat s-au străduit pentru adesfăşura o bună şi corectă activitate. Protopopiatul are întinderea

Page 215: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

215

cea mai mare, având în componenţă 75 de parohii cu 82 debiserici.

Membrii Consiliului eparhial, în şedinţa din 12 iulie 2008, auhotărât şi Preasfinţitul Părinte Episcop a aprobat ca, începând cudata de 1 septembrie 2008, prin Decizia nr. 211/2008, pc. pr. CezarGagiu de la parohia Rădeşti să fie numit responsabil-coordonatoral activităţii pastoral-misionare din cadrul parohiilor din zona Be-reşti (Bereşti-Târg, Bereşti-Sat, Adam, Aldeşti, Balinteşti, Bălăbă-neşti, Bălăbăneşti-Deal, Bălăşeşti, Bereşti-Meria, Bursucani, Cava-dineşti, Căuieşti, Ciureşti, Cărbunari, Ciureştii Noi, Ciureşti-Său-leşti, Comăneşti, Cristeşti, Cruceanu, Ghingheşti, Găneşti, Grăpeni,Lungeşti, Onciu, Pleşa, Pochiscani, Posada, Prodăneşti, Pupezeni,Puricani, Rădeşti, Rugineni, Slivna, Ştieţeşti, Vădeni), unde slujesc20 de preoţi.

Pc. protoiereu a efectuat 57 de inspecţii generale şi 10 inspecţiispeciale, iar la parohii s-au săvârşit 449 de botezuri (420 în 2007),212 cununii (205 în 2007) şi 793 de înmormântări (802 în 2007).

Protopopiatul Covurlui a fost coordonat, cu delegaţie, până îndata de 1 septembrie 2008, de către pc. pr. Ioan Nelu Perţea, carea îndeplinit şi funcţia de consilier administrativ-economic la CentrulEparhial. În conformitate cu prevederile art. 105, al. 1 şi 2, precumşi ale art. 70, al. 2, din Statutul Bisericii Ortodoxe Române, înce-pând cu aceeaşi dată, în postul de protoiereu a fost numit pc. pr.Ionuţ Glăvan, de la parohia Slobozia-Ventura, acelaşi protopopiat.În respectiva subunitate s-a continuat, cu aceleaşi bune rezultate,desfăşurarea activităţii preoţeşti sub toate aspectele ei.

Preoţii, în număr de 33, îşi îndeplinesc cu conştiinciozitatemisiunea, slujind Sfânta Liturghie în timpul săptămânii, precum şislujba Vecerniei în ajun de duminici şi sărbători. Există la fiecarebiserică programarea predicilor şi a catehezelor care se susţin.

În parohia Pechea IV s-a sfinţit locul pentru construirea bise-ricii, iar noua biserică a Mănăstirii �Maicii Domnului� - Cudalbi afost binecuvântată pentru a se sluji în ea.

Page 216: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

216

Pc. protoiereu a efectuat 34 de inspecţii generale şi 18 inspecţiispeciale.

În parohii s-au săvârşit 423 de botezuri (371 în 2007), 190 decununii (205 în 2007) şi 746 de înmormântări (680 în 2007).

Protopopiatul Nicoreşti este coordonat de pc. pr. Ifrim Barbu.Subunitatea are în componenţă 35 de parohii, în care slujesc unnumăr de 25 de preoţi. Aceştia, în majoritate tineri, sub îndruma-rea pc. protoiereu, se străduiesc să-şi îndeplinească cu conştiin-ciozitate misiunea. Doar cu câteva excepţii (patru la număr), înparohii se săvârşeşte încă o Sfântă Liturghie în timpul săptămâniişi există o preocupare constantă pentru pregătirea predicilor şi acatehezelor.

Pc. protoiereu şi preoţii din subordine, împreună cu soborulde maici, s-au ocupat de pregătirea manifestărilor duhovniceştilegate de hramul Mănăstirii Buciumeni, eveniment misionar deimportanţă majoră prin prezenţa celor peste 1.000 de liceeni dinjudeţele Galaţi şi Brăila.

S-au efectuat 40 de inspecţii generale şi 16 inspecţii speciale,iar în parohii s-au săvârşit 208 botezuri (199 în 2007), 88 de cununii(46 în 2007) şi 406 înmormântări (329 în 2007).

Protopopiatul Brăila, coordonat de pc. pr. Gheorghe Marinescu,are în componenţă 55 de parohii, cu 54 de locaşuri de cult şi 8 cape-le în instituţii bugetare, în care slujesc un număr de 67 de preoţi. Încadrul acestui protopopiat există o preocupare generală pentru caviaţa liturgică şi sacramentală în parohii să se desfăşoare conformcerinţelor Sfintei noastre Biserici.

Vecernia în ajun de duminici şi sărbători se săvârşeşte în majori-tatea parohiilor, doar în 8 unităţi vacante această slujbă se săvârşeştela două sau trei săptămâni. De asemenea, Sfânta Liturghie se săvâr-şeşte şi în timpul săptămânii, de obicei, vinerea sau sâmbăta, într-unnumăr de 42 de parohii.

Pc. protoiereu, preoţii şi ceilalţi factori de răspundere din muni-cipiul Brăila s-au ocupat de organizarea şi buna desfăşurare a

Page 217: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

217

evenimentelor duhovniceşti locale şi naţionale: Sărbătoarea Sfântu-lui Nicolae, ocrotitorul spiritual al oraşului, procesiunea la Dunărede Bobotează şi la Ziua Eroilor - Înălţarea Domnului.

S-au pregătit, de asemenea, cele necesare pentru ca PreasfinţitulEpiscop să sfinţească biserica �Naşterea Domnului� din Brăila.

Cele 59 de inspecţii generale şi 11 inspecţii speciale efectuatede pc. protoiereu au fost şi ocazii de a îndruma preoţimea să păstrezebuna rânduială în biserici şi parohii.

În parohii s-au săvârşit 1.492 de botezuri (1609 în 2007), 808cununii (834 în 2007) şi 1.943 de înmormântări (1121 în 2007).

Protopopiatul Făurei este coordonat de pc. pr. Viorel Enache.Cei 38 de preoţi, în majoritate tineri, slujesc cu evlavie şi respon-sabilitate pastorală. În toate parohiile se săvârşesc Sfânta Litur-ghie în timpul săptămânii, precum şi Vecernia în ajun de duminicişi sărbători. Doar 3 preoţi care manifestă oarecare pasivitate sauneputinţă nu pregătesc din timp, sistematic, predica şi cateheza.

Pc. protoiereu împreună cu preoţii implicaţi au pregătit celenecesare pentru ca Preasfinţitul Episcop să săvârşească slujba desfinţire a bisericilor din parohiile Constantineşti şi Custura.

S-au efectuat 46 de inspecţii generale şi 10 inspecţii speciale,iar în parohii s-au săvârşit 421 de botezuri (477 în 2007), 166 decununii (187 în 2007) şi 879 de înmormântări (900 în 2007).

Protopopiatul Însurăţei este coordonat de pc. pr. DumitruConstantin şi are în jurisdicţie 44 de parohii, în care slujesc 34de preoţi.

Există o preocupare constantă pentru săvârşirea Sfintei Litur-ghii în timpul săptămânii, a Vecerniei în duminici şi sărbători,pentru a respecta planificarea susţinerii predicilor şi catehezelorsau a programului liturgic şi de lucru zilnic.

Pc. protoiereu a efectuat 42 de inspecţii generale şi 9 inspecţiispeciale, iar în parohii s-au săvârşit 408 botezuri (500 în 2007),139 de cununii (194 în 2007) şi 715 înmormântări (722 în 2007).

Page 218: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

218

Activitatea pastorală şi misionarăpentru păstrarea şi apărarea dreptei-credinţe

La nivelul Centrului Eparhial

La nivelul Centrului Eparhial, activitatea misionară a fost coor-donată de pc. vicar administrativ Daniil Oltean. Unele dintre pro-gramele specifice s-au bucurat şi de concursul celorlalte sectoareale Administraţiei eparhiale.

Centrul Eparhial s-a îngrijit de: organizarea evenimentelor mi-sionare majore ale eparhiei (hramuri de oraşe, mănăstiri sau parohii,mari sărbători religioase, pelerinaje misionare), coordonarea pro-gramelor misionare specifice, verificarea activităţii misionare apărinţilor protoierei şi a misionarilor protopopeşti, supraveghereamodului de realizare a programelor pastorale parohiale ş.a.

Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii a fostmarcat, şi în Eparhia Dunării de Jos, prin numeroase activităţi spe-cifice. Sub coordonarea Centrului Eparhial, au fost organizate, lanivel parohial, următoarele programe liturgice, catihetice, pasto-ral-misionare şi cultural-educative:

Activităţi liturgice. În parohii s-a săvârşit Sfânta Liturghie mi-sionară într-o zi de rând din timpul săptămânii (preponderent, vinerisau sâmbătă), avându-se în vedere şi experienţa pozitivă dobândităîn acest sens în anul 2007, cu un real folos duhovnicesc pentrucredincioşii participanţi.

Activităţi catihetice. În cadrul predicilor din duminici şi săr-bători s-au accentuat obiectivele Anului jubiliar dedicat SfinteiScripturi şi Sfintei Liturghii. De asemenea, în parohii s-a desfăşuratun program catihetic săptămânal special, care a dezvoltat următoa-rele teme de interes:

- Sfânta Scriptură în viaţa Bisericii (canonul biblic; caracterulinspirat al Sfintei Scripturi; integritatea textului biblic; ediţii aleSfintei Scripturi în limba română; Biblia de la Bucureşti ş.a.);

Page 219: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

219

- Citirea şi cunoaşterea Sfintei Scripturi - mijloace de înţelegerea voii lui Dumnezeu faţă de lume (capitole şi fragmente din SfântaScriptură revelatoare pentru viaţa creştină);

- Sfânta Liturghie în viaţa Bisericii (fiinţa şi instituirea SfinteiLiturghii; istoria Liturghiei creştine; timpul, locul şi săvârşitorulLiturghiei ortodoxe; rânduiala Sfintei Liturghii; explicarea SfinteiLiturghii; ediţii ale Liturghierului pe pământ românesc; Liturghierullui Macarie ieromonahul ş.a.)

- Sfânta Scriptură şi cultul ortodox (lecturi şi texte biblice încadrul Sfintei Liturghii; Sfânta Scriptură în cărţile de cult).

Activităţi pastoral-misionare. În circa 50% din parohiile epar-hiei au fost derulate două programe pastoral-misionare intitulate�Cursuri de lectură şi exegeză biblică� şi �Programe pastoral-mi-sionare pentru cei ce nu frecventează biserica�. Pe parcursul întru-nirilor săptămânale realizate s-au urmărit, cu precădere, cunoaştereade către credincioşi a textului biblic şi a semnificaţiei lui, precumşi participarea sporită şi înţelegerea de către aceştia a Sfintei Li-turghii; în cadrul primului program au fost organizate, în medie,510 întruniri/lună, cu 4.600 de participanţi/lună, iar în cadrul celuide-al doilea au fost efectuate 1.000 de vizite misionare/lună, cu5.400 de beneficiari/lună, la nivelul întregii eparhii.

Activităţi cultural-educative. Duminical, la Sfânta Liturghieau fost invitaţi elevii din şcoli, prin rotaţie, care au fost implicaţiactiv în programul liturgic parohial.

De asemenea, eparhia a iniţiat programul �Sfânta Scripturăla îndemâna credincioşilor�, în cadrul căruia au fost oferite gratuitsau au fost comercializate, în parohii, mănăstiri, instituţii socialesau de învăţământ, 3.200 de volume din Sfânta Scriptură, NoulTestament cu Psalmi şi Mica Biblie, tipărite la Editura InstitutuluiBiblic şi de Misiune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe Române. Înacelaşi timp, au fost oferite gratuit, în instituţii sociale sau de învă-

Page 220: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

220

ţământ, un număr de 5.500 de volume cu conţinut scripturistic (dincare 1.500 volume Noul Testament), primite din partea SocietăţiiBiblice Interconfesionale din România.

Activităţile organizate au fost prezentate în cadrul emisiunilorpostului de televiziune TV Trinitas şi ale postului Radio Trinitas,ale posturilor de televiziune TVR1, TV Galaţi şi TV Expres, alepostului Radio România Cultural, precum şi în paginile cotidianului�Ziarul Lumina�, ale periodicului eparhial �Călăuză ortodoxă�şi ale cotidianului �Viaţa liberă� - Galaţi.

Dintre celelalte programe misionare organizate la nivelul Cen-trului Eparhial, se remarcă: sărbătorile hramurilor municipiilorGalaţi (Sfântul Andrei), Brăila (Sfântul Nicolae) şi Tecuci (SfântulGheorghe), pelerinajele organizate la moaştele Sfântului Andrei,ale Sfântului Sofronie al Ierusalimului şi ale altor sfinţi din Cate-drala Episcopală, pelerinajele cu moaştele Sfinţilor Atanasie al III-lea,Patriarhul Constantinopolului, Dasie de la Durostor sau Nectariede Eghina în diferite localităţi, biserici, mănăstiri, şcoli, spitalesau instituţii din societate.

Nu trebuie neglijat, de asemenea, impactul misionar extremde benefic al marilor sărbători creştine (Învierea Domnului, Naşte-rea Domnului, Botezul Domnului, Înălţarea Domnului), hramurileunor biserici sau mănăstiri reprezentative din eparhie (biserica�Buna Vestire� din Brăila, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, mă-năstirile Buciumeni, Adam, Lacu-Sărat, Cudalbi, Măxineni ş.a.,la zilele de hram), evenimentele de sfinţire şi resfinţire ale lă-caşurilor de cult sau punere a pietrei de temelie pentru noi biserici,pelerinajul icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adamş.a. Majoritatea acestor evenimente misionare au fost în mod di-rect organizate şi s-au bucurat de prezenţa chiriarhului locului,care a accentuat, de fiecare dată, importanţa spirituală deosebităa acestor momente.

Centrul Eparhial a verificat activitatea misionară a părinţilorprotoierei şi a misionarilor protopopeşti şi a supravegheat modul

Page 221: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

221

de realizare a programelor pastorale parohiale. S-a urmărit sporireaimplicării misionare a tuturor preoţilor din eparhie, pregătirea atentăa predicii şi catehezei, generalizarea cântării omofone, stimulareainiţiativelor misionare parohiale, monitorizarea la nivelul judeţelorGalaţi şi Brăila a activităţilor heterodoxe şi pregătirea unor răspun-suri adecvate la fiecare dintre acestea.

Avându-se în vedere problemele specifice care se manifestăîn pastoraţia comunităţilor de rromi, Centrul Eparhial a iniţiat unprogram special de activităţi liturgice, misionare şi sociale în câtevalocalităţi din judeţul Galaţi, în special Iveşti şi Toflea, precum şi încomunitatea de rromi din apropierea municipiului Brăila.

Recepţionarea pe teritoriul eparhiei a posturilor TV Trinitas şiRadio Trinitas ale Patriarhiei Române, precum şi de abonareaparohiilor şi a instituţiilor bisericeşti la cotidianul �Ziarul Lumina�au dus la o mai bună informare a credincioşilor în legătură cu viaţabisericească din România. Toate acestea au fost susţinute prinfurnizarea de materiale scrie, audio şi video de interes local.

A fost sprijinită, de asemenea, lucrarea misionară a asociaţiilorcare funcţionează, cu binecuvântarea chiriarhului, pe teritoriuleparhiei.

Eparhia Dunării de Jos a cultivat şi în anul 2008 o atitudine detoleranţă şi bună convieţuire în raporturile cu celelalte culte reli-gioase. Nu s-au semnalat situaţii de conflict interconfesional sautensiuni religioase nici la nivel parohial, nici la cel protopopescsau eparhial.

Activitatea misionară propriu-zisă a fost completată cu nume-roase alte iniţiative, programe sau evenimente care au îmbinataspecte liturgice, culturale, filantropice sau mediatice.

La nivelul protopopiatelor

Activitatea misionară la nivelul protopopiatelor a fost realizatăde părinţii protoierei, sprijiniţi de misionarii protopopeşti, preoţi

Page 222: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

222

reprezentativi din cadrul protoieriilor şi administraţia protopo-pească.

Pc. protoierei au coordonat şi verificat în teren programele şiacţiunile specifice. Se remarcă prezenţa fiecărui părinte protoiereula câte două Sfinte Liturghii şi două alte sfinte slujbe pe lună îndiferite parohii, după o planificare vizată de Centrul Eparhial, pre-cum şi organizarea tuturor evenimentelor misionare ale zonei, pre-gătirea întrunirilor misionare lunare, monitorizarea activităţii cul-telor heterodoxe ş.a.

De un real folos s-a dovedit, şi în anul 2008, activitatea misio-narilor protopopeşti. Fiecare protopopiat este împărţit în 3 până la7 cercuri misionare, eparhia însumând un număr de 45 de astfel deunităţi, care sunt coordonate şi îndrumate de câte un preot misionar,aprobat de Centrul Eparhial. Acesta săvârşeşte o slujbă misionarăşi două vizite misionare, pe lună, în diferite parohii. A fost realizatun număr total de peste 1.000 activităţi misionare, în cadrul căroras-au analizat şi corectat diferite aspecte specifice lucrării pastoralepreoţeşti. S-au bucurat de o bună primire în rândul credincioşilorslujbele organizate în sobor, prin rotaţie, la parohiile din cadrulcercului misionar, cu precădere cele din perioada posturilor.

Se remarcă activitatea misionarilor protopopeşti coordonatori:pr. Cezar Pintilie, Protopopiatul Galaţi, pr. Damian Damian, Proto-popiatul Tecuci, pr. Cezar Gagiu, Protopopiatul Tg.-Bujor, pr. IonuţGlăvan, Protopopiatul Covurlui, pr. Nicolae Ţuchel, ProtopopiatulNicoreşti, pr. Narcis-Gabriel Boabeş, Protopopiatul Brăila, pr.Mihăiţă Cocârlea, Protopopiatul Făurei, pr. Simeon Bănică, Proto-popiatul Însurăţei, dar şi a altor numeroşi preoţi implicaţi în acesteactivităţi misionare cu mare impact spiritual.

La nivelul parohiilor

Activitatea misionară la nivelul parohiilor a vizat, cu precădere,sporirea interesului unui număr cât mai mare de credincioşi faţăde activităţile şi programele derulate. Pe lângă activitatea liturgică,

Page 223: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

223

culturală sau filantropică specifică, care are o caracteristică misio-nară generală, trebuie remarcate programele pastoral-misionarespeciale derulate de parohii, din iniţiativa şi sub îndrumarea Cen-trului Eparhial. Fiecare parohie a eparhiei a desfăşurat mai multeacţiuni specifice, cuprinse în cel puţin două din următoarele pro-grame misionare:

a. Cursuri săptămânale de lectură şi exegeză biblică sunt orga-nizate cu precădere în parohiile urbane, după sfintele slujbe dedupă-amiaza din zilele de miercuri sau vineri. Cucernicii preoţis-au străduit să insufle credincioşilor interesul şi pasiunea pentrucitirea Sfintei Scripturi, atât în vederea îmbogăţirii cunoştinţeloracestora legate de credinţa ortodoxă, cât şi cu un scop practic, pas-toral. Evidenţiem, în acest sens, activitatea desfăşurată în parohiile�Precista�, �Înălţarea Domnului� - Galaţi, Cudalbi I - ProtoieriaCovurlui, �Sf. Antonie cel Mare� şi �Sf. Ioan� - Brăila.

b. Programe pastoral-misionare pentru cei ce nu frecventeazăbiserica s-au desfăşurat în toate parohiile eparhiei. Conştientizareacredincioşilor în privinţa importanţei prezenţei la biserică s-a rea-lizat prin predici şi cateheze speciale, rostite atât în cadrul slujbelorsăptămânale, dar mai ales la botezuri, cununii şi înmormântări,prin diferite activităţi culturale, educaţionale sau filantropice menitesă atragă cât mai multe categorii sociale şi umane la viaţa Bisericii,precum şi prin vizite pastorale în familiile credincioşilor. Se remarcăo medie de 4-6 familii vizitate săptămânal, pe parohie, în mediulurban şi 2-4 familii, în mediul rural. La acestea se adaugă vizitelemisionare din ajunul sărbătorilor Naşterii Domnului şi BotezuluiDomnului, în posturile de peste an sau la alte prilejuri, care audevenit momente importante de cunoaştere mai amănunţită de cătrepreoţi a realităţilor sociale şi misionare din parohie. Evidenţiem, înacest sens, activitatea desfăşurată în parohiile �Sf. Mc. Brâncoveni�- Galaţi, �Sf. Ioan� - Tecuci, Torceşti - Protoieria Tecuci, Călmăţui- Protoieria Covurlui, �Sf. Împăraţi� - Brăila, Surdila Găiseanca,Şuţeşti - Protoieria Făurei, Gropeni I- Protoieria Însurăţei.

Page 224: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

224

c. Activităţi misionare cu grupe de tineri se derulează în modfiresc în majoritatea parohiilor. În mediul rural, accentul este puspe implicarea elevilor din şcoli la diferite programe organizate debiserică, mai ales la evenimentele religioase sau şcolare din timpulanului. În mediul urban, se adaugă interesul pentru cooptareatinerilor de vârstă mijlocie la viaţa Bisericii, urmărirea cazurilorsociale din familii cu mulţi copii sau organizarea de centre sauspaţii dedicate tinerilor. Se remarcă, la unele parohii, implicareaelevilor în activităţi filantropice, organizarea de convorbiri cu tineriinonconformişti sau iniţierea de pelerinaje dedicate copiilor şitinerilor din şcoli şi licee. Evidenţiem, în acest sens, activitateadesfăşurată în parohiile �Sf. Trei Ierarhi�, �Sf. Mina� şi �Sf. Spiri-don� - Galaţi, �Adormirea Maicii Domnului� - Tecuci, Tudor Vla-dimirescu, �Sf. Arhangheli� şi �Sf. Nicolae� - Brăila, Rădeşti -Protoieria Tg.-Bujor, Ibrianu, Grădiştea - Protoieria Făurei, Vizirude Jos - Protoieria Însurăţei.

d. Studierea critică şi apologetică a doctrinei şi practicilorheterodoxe s-a realizat cu precădere în comunităţile în care trăiescmembri ai altor culte creştine şi în parohiile urbane. Activităţile aufost programate în continuarea unor momente liturgice săptămâ-nale. Un accent deosebit s-a pus pe pregătirea credincioşilor înimediata apropiere a unui eveniment misionar organizat de repre-zentanţii acestor culte. S-a urmărit, de asemenea, prezentarea criticăîn toate parohiile a diferitelor forme de manifestare a prozelitismuluireligios pe plan naţional. Evidenţiem, în acest sens, activitateadesfăşurată în parohiile Costache Negri - Protoieria Covurlui, �Sf.Parascheva� - Brăila, Ianca I - Protoieria Făurei.

Eparhia conlucrează în plan misionar cu Asociaţia Creştin-Or-todoxă �Oastea Domnului�, care îşi desfăşoară activitatea, în ceamai mare măsură, în bisericile din teritoriu. Colaborarea existentăîntre preoţii parohi şi membrii asociaţiei se manifestă prin partici-parea slujitorilor Bisericii la întrunirile �Oastei Domnului�, precumşi prin implicarea adepţilor mişcării în acţiunile misionare parohiale.

Page 225: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

225

Cursurile metodologicepentru obţinerea gradelor profesionale

Urmare a Hotărârii Sfântului Sinod cu numărul 1199/2008, înperioada 9-22 septembrie 2008, s-au desfăşurat cursurile pentruobţinerea gradelor profesionale, la Facultatea de Teologie Ortodoxă�Patriarhul Justinian� din Bucureşti. Cu binecuvântarea PS EpiscopCasian al Dunării de Jos, la aceste cursuri au fost înscrişi 24 depreoţi pentru gradul II şi 10 preoţi pentru definitivat.

După parcurgerea programei cursurilor şi a programului litur-gic, preoţii-cursanţi au susţinut examenele scrise şi orale. Con-form metodologiei sinodale, preşedintele comisiei de examen afost PS Chiriarh, care a participat efectiv la susţinerea acestora, înziua de 22 septembrie. Din comisie au mai făcut parte: pr. prof. dr.Ştefan Buchiu, decanul facultăţii, pr. prof. dr. Emanoil Băbuş şi pr.conf. dr. Daniel Benga, prodecanii facultăţii.

După susţinerea examenelor şi încheierea mediilor, s-au comu-nicat eparhiei rezultatele oficiale: pentru gradul II - 8 medii peste9.00, 9 medii peste 8.50, 7 medii peste 8.00 şi o medie sub 8.00;pentru definitivat: 4 medii peste 9.00, 3 medii peste 8.50, 2 mediipeste 8.00 şi o medie sub 7.00.

Rezultatele bune s-au datorat implicării eparhiei în pregătireaacestor cursuri şi disponibilităţii pc. preoţi de a-şi reîmprospătacunoştinţele teologice şi de a valorifica optim şansa acestui atât denecesar şi valoros schimb de experienţă pentru problemele pasto-rale, misionare, social-filantropice.

Conferinţe şi întruniri preoţeşti

Conferinţele pastoral-misionare semestriale

În conformitate cu Hotărârea nr. 830/2008 a Sfântului Sinodal Bisericii Ortodoxe Române, conferinţele pastoral-misionare

Page 226: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

226

corespunzătoare primului semestru al anului 2008 au avut tema:�2008 - Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii�.

Subiectul Conferinţei pastoral-misionare a fost fixat în directălegătură cu manifestările duhovniceşti, pastoral-misionare, cultu-ral-educative, mediatice şi editoriale care s-au organizat în acestan, ca urmare a proclamării de către Sfântul Sinod, la iniţiativaPreafericitului Părinte Patriarh Daniel, a anului 2008 ca An jubiliardedicat Sfintei Scripturi şi Sfintei Liturghii (Hotărârea nr. 1669/2008), proclamare motivată, printre altele, de aniversarea a 320 deani de la tipărirea primei ediţii integrale a Sfintei Scripturi în limbaromână (Biblia de la Bucureşti, 1688) şi a 500 de ani de la tipărireaprimului Liturghier tipărit pe teritoriul ţării noastre (Liturghierullui Macarie ieromonahul, 1508).

Întrunirile preoţeşti s-au desfăşurat la Aşezământul social-filan-tropic �Sf. Pantelimon� de la Lacu-Sărat, în perioada 17-20 iunie.După slujirea Sfintei Liturghii şi împărtăşirea celor prezenţi, confe-rinţele au continuat, mai întâi, cu susţinerea referatelor selectateca fiind cele mai bune dintre cele întocmite de către slujitorii sfin-telor altare, cu prezentarea realităţilor misionare din parohii legateîn special de aplicarea programelor misionare eparhiale �Cursuride lectură şi exegeză biblică�, respectiv, �Programe pastoral-mi-sionare pentru cei ce nu frecventează biserica�, iar mai apoi cu uncolocviu pe marginea temelor în discuţie.

În luna noiembrie a anului 2008, Episcopia Dunării de Jos aorganizat conferinţele pastoral-misionare corespunzătoare celuide-al doilea semestru, cu participarea tuturor preoţilor din parohiilejudeţelor Galaţi şi Brăila. Analizele şi dezbaterile ce au avut loc,cu acest prilej, au fost orientate în jurul temei fixate la nivel eparhial:�Preotul şi comunitatea credincioşilor din parohie astăzi: întreconştiinţa slujirii şi provocările contemporane. Aspecte concretedin viaţa Eparhiei Dunării de Jos�. Conferinţele preoţeşti au fostorganizate în perioada 4-13 noiembrie.

Page 227: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

227

Cu excepţia Protoieriei Tg.-Bujor, pc. preoţi din eparhie au avutbucuria să îl primească în mijlocul lor pe Chiriarhul Dunării de Jos,Preasfinţitul Episcop dr. Casian Crăciun, care atât în cadrul SfintelorLiturghii, cât şi la conferinţele propriu-zise, a transmis preoţilor în-demnul de a-şi împlini cu râvnă şi credincioşie misiunea preoţeascăşi de a întări poporul drept-măritor în credinţă şi viaţă creştină.

Un moment cu totul special a fost organizat la Mănăstirea �Naşte-rea Maicii Domnului� de la Cudalbi, locul de desfăşurare a confe-rinţei pentru preoţii Protopopiatului Covurlui, cu prilejul hirotesiriişi instalării ca protopop a pc. pr. Ionuţ Glăvan de la parohia SloboziaVentura, comuna Cuca.

Tema conferinţei a fost pregătită de către cei 45 de misionariprotopopeşti din cele 8 protopopiate ale eparhiei. Comisiile de lec-tură ale fiecărei protoierii au desemnat drept conferenţiari următoriipreoţi: pr. Sorin Băruş - parohia Spiru Haret, Protoieria Însurăţei;pr. Mihai Cocârlea - parohia Surdila Găiseanca, Protoieria Făurei;pr. Ion Ariton - parohia Corod IV, pentru protoieriile Tecuci şiNicoreşti; pr. Cezar Gagiu - parohia Rădeşti, Protoieria Tg.-Bujor;pr. George Caşu - parohia Cudalbi I, Protoieria Covurlui; pr. Di-mitrie Damian - parohia �Sf. Gheorghe�, Protoieria Brăila; pr. FlorinDrăgoi - parohia �Înălţarea Domnului�, Protoieria Galaţi.

Referatele întocmite au dovedit responsabilitate preoţească şiinteres pentru întocmirea lor. A surprins plăcut realismul multorluări de cuvânt, care au subliniat, aşa cum se şi dorea, aspectelepractice ale slujirii preoţeşti din Eparhia Dunării de Jos.

Conferinţele administrative lunare

În conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod al B.O.R. nr. 245/2001 şi 1029/2002, eparhia a organizat lunar începând cu lunafebruarie, la nivelul fiecărui protopopiat, câte o conferinţă admi-nistrativă, după următorul program:

Page 228: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

228

Fiecare întrunire a fost precedată de slujirea în sobor a preoţilordin cel puţin unul dintre cercurile misionare ale protopopiatului.La unele protoierii, conferinţele s-au desfăşurat, prin rotaţie, lacâteva dintre cele mai active parohii din punct de vedere misionar,bucurându-se astfel şi de participarea unui mare număr de credin-cioşi. În cadrul conferinţelor, preoţii au analizat diferite aspectemisionare de interes local şi au fost informaţi în legătură cu celemai recente hotărâri sinodale şi eparhiale.

anuL ameT

eiraurbeF iirijulsecificepseranoisim-larotsapetcepsA.izătsaaciresiBlunaurtnepelaihorapămaesedelirăDnidesnirpseditşeţoerp

aiţaleR.�uezenmuDiulroleniatlamonoci�-lutoerP.7002ăcsaeţoerpanilpicsiD.iihorapienuiairotijulsociiţoerpertnid

eitraM animulnî,ănaropmetnocaemulnîiiciresiBaenuisiMaeranoiţcnufişaerazinagrourtneptutatSiuluonroliredeverp

rolirurofelairârătohrolemitluaişenâmoRexodotrOiiciresiBelaihrapeişelanoiţaneraotiuigel

eilirpA esnirpsedecitcarpetcepsA.iinadevopSietnifSaniaTrolişoicnidercaiţarotsapnid

iaM .uezenmuDiulieiţărăpmÎlatovihc-eranihcnîedluşacăL,eiţcurtsnocedaetativitcaedetagelecitcarpetcepsAiihorapniditşeciresibroliicifideaeratcipişeraruatser

eiluI iţătilaerrolionlutxetnocnîelarotsapemelborP.ănitşercailimaFieiţargimamelborP.ecimonoceişelaicos

tsuguA iiţătivitcaaeriţătănubmîediţătiladoM.ăciresiBnîiineriMelaihoraproletetimocişroliilisnoc

eirbmetpeS evitcepsrepişirăcovorP.eigileredarO

eirbmotcO ecitcarpetcepsA.etatilaerişlaediertnî-eranoisimelirucreCiihorapnîeranoisimiiţătivitcaela

eirbmeceD rolinitşercieţnediveaerimcotnîediipicnirP.izătsaaihoraPecificepselanoisefnocişelaicosetcepsA.iihorapnid

Page 229: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

229

Numiri şi transferări de preoţi

În conformitate cu prevederile Statutului pentru organizareaşi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, art. 123, al 1 şi 2, aleRegulamentului pentru numirea şi transferarea clerului, art. 3-7,precum şi cele ale Hotărârii Sfântului Sinod nr. 545/2003, tineriiteologi care au solicitat titularizarea pe post de preot au susţinutexamen de capacitate preoţească.

Comisia de examinare desemnată şi prezidată de chiriarhullocului a verificat un număr de 18 candidaţi, absolvenţi de Semi-nar Teologic sau licenţiaţi în teologie. Slujitorilor majoritar tineridin eparhie li s-au mai adăugat, în anul 2008, un număr de 7 preoţi,3 ieromonahi, 3 diaconi şi un ierodiacon.

Cei 14 clerici au efectuat practica liturgică, pastorală şi misio-nară la catedrală şi la Cancelaria eparhială timp de 40 de zile.

Un preot a fost transferat în postul vacant de preot capelan laSpitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, un preot a solicitat şi a primitieşirea din Eparhia Dunării de Jos, un preot s-a pensionat şi trei autrecut la cele veşnice.

Apreciind activitatea meritorie a unor preoţi, chiriarhul a oferitrangul bisericesc de iconom stavrofor la trei preoţi, la alţi trei rangulde iconom şi unuia cel de sachelar.

Disciplina clerului

În conformitate cu raportările întocmite de pc. protoierei, pre-cum şi cu observaţiile desprinse în urma vizitelor pastoral-misio-nare efectuate la parohii de chiriarhul locului şi de delegaţii epar-hiali în anul 2008, s-a constatat că slujitorii din eparhie îşi îndepli-nesc misiunea preoţească cu conştiinciozitate. S-a continuat efortulcomun pentru promovarea dreptei-credinţe şi a slujirii liturgice,cu respectarea sfintelor canoane, a prevederilor statutare, regula-mentare şi a hotărârilor Sfântului Sinod. De mare importanţă pentru

Page 230: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

230

viaţa bisericească din parohii sunt cunoaşterea şi respectarea decătre preoţi a hotărârilor sinodale nr. 1140/2002 şi 1456/2007privitoare la măsurile ce se impun pentru impulsionarea activităţiipastoral-misionare şi întărirea disciplinei canonice.

În conformitate cu hotărârile sinodale amintite şi potrivit cumăsurile luate la nivel de Centru Eparhial, preoţii care fac navetaau fost îndatoraţi să respecte un program special, menit să reglemen-teze activitatea în parohie, constând din: îndeplinirea programuluiduhovnicesc personal;săvârşirea Vecerniei în ajun de duminici şisărbători; săvârşirea în timpul săptămânii a cel puţin unei SfinteLiturghii; obligativitatea de a sta cel puţin opt ore zilnic în parohie;conlucrarea efectivă şi eficientă cu membrii Consiliului şi Comi-tetului parohial; întocmirea situaţiei credincioşilor din parohie şiprezentarea lunară la protoierie a numărului de vizite individualeefectuate credincioşilor din parohii; construirea de case parohialesau achiziţionarea unui imobil cu această destinaţie; predarea oreide religie, buna conlucrare cu şcoala şi elevii; înfiinţarea de centrefilantropice parohiale.

Cu binecuvântarea ierarhului au fost organizate mai multevizite şi slujbe misionare ale consilierilor eparhiali însoţiţi de pc.protoierei. Astfel, realităţile pastoral-misionare şi sociale din parohiiau fost cunoscute mai bine. Majoritatea slujitorilor sfintelor altaresunt preocupaţi pentru a se încadra ritmic şi responsabil în disciplinacanonică a rânduielilor Bisericii noastre.

Referitor la cele câteva probleme de indisciplină din rândurilepreoţilor şi angajaţilor laici din eparhie, chiriarhul a preferat apli-cării sancţiunilor disciplinare, sfătuirea personală şi chemarea celorrânduiţi la disciplina Bisericii.

Acolo unde a fost cazul, ierarhul a fost constrâns să aprobeunele sancţiuni, mai cu seamă când iertarea, sfătuirea şi aşteptareaîndreptării au fost tratate cu indiferenţă. Prin sentinţa Consistoriuluieparhial, doi preoţi au primit pedeapsa �depunere din treaptă�, unpreot a fost transferat disciplinar, patru preoţi au fost opriţi de la

Page 231: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

231

cele sfinte pe o perioadă determinată, iar patru au primit pedeapsa�avertisment şi dojană arhierească�.

Un număr de 10 preoţi, împreună cu cei navetişti, sunt perma-nent îndrumaţi de pc. protoierei şi ajutaţi să intre în bună rânduială,cu rezultate încurajatoare.

Şi în anul 2008, conform prevederilor statutare şi regulamen-tare, precum şi Hotărârii Sfântului Sinod nr. 545/2003, s-au desfă-şurat 2 sesiuni ale examenului de capacitate preoţească, unde auparticipat un număr de 18 tineri teologi.

Activitatea în cadrul Serviciului personal

Activitatea Serviciului personal, desfăşurată prin lucrarea meri-torie a dnei Luminiţa Rotaru, şef serviciu, şi a dnei Florentina Dum-bravă, referent, s-a concretizat în anul 2008 prin aducerea laîndeplinire a mai multor proiecte specifice.

Eparhia Dunării de Jos are înscris în schema de funcţii şi personalun număr de 1.740 de posturi. La 31 decembrie 2008, dintre acestea,1.090 erau ocupate, iar 650 vacante. Slujesc activ 420 de preoţişi 11 diaconi, 186 de cântăreţi bisericeşti, 318 îngrijitori, 16 paznicişi 139 de persoane angajate pe diverse posturi administrative.

În cadrul Serviciului personal, conf. H.G. nr. 161/2006 cu mo-dificările şi completările ulterioare, a fost întocmit şi completatregistrul general de evidenţă a salariaţilor, în format electronic.Această bază de date a fost transmisă Inspectoratului Teritorial deMuncă - Galaţi şi lunar vor fi transmise, în sistem electronic, toatemişcările de personal, conform Ordinului Ministerului Muncii nr.20 din 11 ianuarie 2007.

Salarizarea personalului clerical şi laic s-a aplicat în conformi-tate cu Legea nr. 142/1999 şi Legea nr. 154/1998 cu modificărileşi completările ulterioare. În anul 2008, modificările salariale s-aufăcut în baza O.U. 10/2008 şi a Legii nr. 132/2008, precum şi ahotărârilor Sfântului Sinod nr. 2665 şi 7797/2008. Prin aplicarea

Page 232: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

232

acestor legi, atât salariile personalului clerical, cât şi ale personaluluilaic, cuprinse în grilele de salarizare, au fost indexate în anul 2008cu 10 procente, respectiv 4,5% în luna aprilie şi, respectiv, 5,5%în luna octombrie. Legea nr. 132/2008 a adus o majorare de 10% acontribuţiei de la stat pentru salarizarea personalului clerical. Perso-nalul încadrat cu salariul minim pe economie a beneficiat în anul2008 de două creşteri salariale, respectiv, în luna ianuarie acestafiind de 500 lei, conf. H.G.1507/2007, iar în luna octombrieajungând la 540 lei, conf. H.G. 1051/2008.

În anul 2008, în baza hotărârii Permanenţei Consiliului epar-hial din 16 mai, de creştere salarială au beneficiat şi cântăreţii bise-riceşti, care erau salarizaţi cu minim pe economie, de la 1 maifiind încadraţi în grila de salarizare a muncitorilor calificaţi, înconformitate cu prevederile O.U. 10/2008.

Serviciul personal a înregistrat atât în schema de funcţii şi per-sonal, cât şi în statele de plată, toate mişcările de personal clericalşi laic în cadrul parohiilor, protoieriilor şi Centrului Eparhial. Lanivelul anului 2008 au fost înregistrate 73 de angajări, 11 transferuriîn cadrul instituţiei şi 62 încetări de activitate.

Pentru aplicarea cât mai corectă şi la timp a tuturor modifi-cărilor legislative privind salarizarea şi disciplina muncii, Serviciulpersonal a menţinut în anul 2008 o bună colaborare cu serviciilespecializate de la Cancelaria Sfântului Sinod, Secretariatul de Statpentru Culte, consiliile judeţene Galaţi şi Brăila, Inspectoratul Te-ritorial de Muncă şi Casa Judeţeană de Pensii.

Page 233: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

233

VIAŢA MĂNĂSTIREASCĂ

Activitatea mănăstirească din cuprinsul Eparhiei Dunării deJos s-a desfăşurat şi în anul 2008 în conformitate cu rânduielilespecifice vieţii călugăreşti şi cu deplina respectare a prevederilorRegulamentului de funcţionare şi administrare a mănăstirilor dincuprinsul Patriarhiei Române, sub directa îndrumare şi cu părin-teasca purtare de grijă a Preasfinţitului Episcop Casian. La nivelulCentrului Eparhial, activitatea specifică a fost coordonată de arhim.Daniil Oltean, vicar administrativ.

În cuprinsul Eparhiei Dunării de Jos există în prezent 10 mă-năstiri, toate cu viaţă de obşte, dintre care 4 sunt de monahi, iar 6de monahii. În anul 2008 a fost înfiinţat Schitul Zimbru, depinzândde Mănăstirea Adam. În aceste aşezăminte monahale trăiau la 31decembrie 2008 un număr de 274 de vieţuitori, din care 31 decălugări şi 243 de călugăriţe, după cum urmează:

- Mănăstirea �Adormirea Maicii Domnului� - Adam, 9 vie-ţuitoare, stareţă: monahia Anastasia Cimbru, duhovnic: ierom.Cleopa Burlacu;

- Mănăstirea �Sfânta Treime� - Buciumeni, 35 de vieţuitoare,stareţă: stavrofora Macrina Humă, duhovnic: protos. Mihail Nare;

- Mănăstirea �Sfântul Nicolae� - Cârlomăneşti, 4 vieţuitori,responsabil: ierom. Nicodim Anghel;

- Mănăstirea �Naşterea Maicii Domnului� - Cudalbi, 31 devieţuitoare, stareţă: stavrofora Mariani Popa;

- Mănăstirea �Sfântul Pantelimon� - Lacu-Sărat, 13 vieţuitoare,stareţă: monahia Pantelimona Corjos, duhovnic: protos. ChesarieSâmpetru, preot slujitor: pr. Doru Sima;

Page 234: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

234

- Mănăstirea �Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul� - Măxi-neni, 10 vieţuitori, stareţ: sincel Paisie Agache;

- Mănăstirea �Sfinţii Arhangheli� - Galaţi, 7 vieţuitori, stareţ:protos. Chesarie Sâmpetru;

- Mănăstirea �Sfântul Trifon� - Şendreni, 3 vieţuitori, respon-sabil: ierom. Arsenie Ştefu;

- Mănăstirea �Sfântul Vasile cel Mare� - Galaţi, 7 vieţuitoare,stareţă: monahia Ieronima Bitere, duhovnic: arhim. Daniil Oltean,preot slujitor: pr. Cristian Podaşcă;

- Mănăstirea �Adormirea Maicii Domnului� - Vladimireşti,147 de vieţuitoare, stareţă: stavrofora Daniela Nedelcu, duhovnic:protos. Artemie Popa.

La lista menţionată, se adaugă un număr de 8 monahi şi mona-hii, vieţuitori la Centrul Eparhial Galaţi.

Viaţa mănăstirească eparhială a fost caracterizată în anul 2008de străduinţa tuturor monahilor şi monahiilor de a-şi împlini vocaţiaspecifică, prin rugăciune, viaţă duhovnicească, pregătire teologicăşi activitate gospodărească în comunitate.

Dând urmare Hotărârii Sfântului Sinod nr. 2748/2005, eparhiaşi-a continuat eforturile pentru aplicarea consecventă a dispoziţiilorcanonice, statutare şi regulamentare bisericeşti referitoare la viaţamonahală, cu precădere a celor care privesc respectarea normelorliturgice şi sacramentale tradiţionale ale Bisericii Ortodoxe. În acestscop, în zilele de 9 februarie şi 3 octombrie 2008, la Centrul Epar-hial, precum şi în ziua de 2 aprilie 2008, la Mănăstirea Vladimireşti,au fost organizate sinaxe ale stareţilor şi stareţelor de mănăstiri, lacare s-au adăugat alţi vieţuitori din mănăstirile eparhiei. Au fostanalizate, cu acest prilej, modul de aplicare a Regulamentului pentruorganizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disci-plinară a mănăstirilor, starea duhovnicească a obştilor călugăreşti,diferite aspecte liturgice, misionare sau economice din mănăstiri.

Viaţa mănăstirească eparhială a urmărit îndeplinirea tuturorîndatoririlor călugăreşti, evidenţiate în continuare după diferitedomenii de activitate.

Page 235: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

235

A. Organizarea administrativă

Eparhia Dunării de Jos numără, la 31 decembrie 2008, un to-tal de 274 de vieţuitori în mănăstiri. Dintre aceştia, 4 monahi aufost hirotoniţi ieromonahi sau ierodiaconi, 21 vieţuitori au depusvoturile monahale în cadrul slujbei de tundere în monahism, alţi 7fiind înaintaţi la treapta rasoforiei. Alţi 6 tineri vieţuitori au fostîmbrăcaţi ca frate sau soră de mănăstire.

B. Viaţa liturgică şi sacramentală

Cele 10 obşti monahale menţionate îşi desfăşoară lucrarea spe-cifică în bune condiţii, beneficiind de spaţii proprii pentru slujirealiturgică şi pentru derularea unor activităţi economice proprii. Epar-hia deţine în mănăstiri 8 biserici, 10 paraclise, 4 clopotniţe şi 7cimitire.

Mănăstirile au urmărit, sub aspect liturgic şi sacramental, res-pectarea strictă a rânduielilor tipiconale, săvârşirea Sfintei Li-turghii, a Sfintelor Taine şi ierurgii, în conformitate cu prevederilecanonice, precum şi participarea cu consecvenţă şi interes a vie-ţuitorilor la întregul program liturgic al mănăstirilor. În obştilecu număr mic de vieţuitori, programul liturgic a fost adaptat posi-bilităţilor locale.

Conducerile mănăstireşti au avut în permanenţă în vedere stareasufletească şi duhovnicească a vieţuitorilor, urmărindu-se îndepăr-tarea oricărei devieri de ordin dogmatic, cultic sau disciplinar, pre-cum şi îndrumarea cu răbdare şi bunăvoinţă a vieţii spirituale amonahilor şi monahiilor.

C. Activitatea misionară şi culturală

Evenimentele misionare majore ale eparhiei, precum pelerina-jele cu moaştele Sfinţilor Sofronie al Ierusalimului, Dasie de laDurostor şi Nectarie de la Eghina au cuprins şi obştile monahale,aducând un plus de evlavie şi responsabilitate creştină în viaţa celorprezenţi la evenimente.

Page 236: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

236

Evenimente misionare majore au fost, şi în anul 2008, hramu-rile mănăstireşti. Zilele de sărbătorire a ocrotitorilor spirituali aimănăstirilor Buciumeni, Adam, Lacu-Sărat, Vladimireşti, Cudalbisau Măxineni s-au constituit în momente de maxim interes pentrucreştinii din parohiile învecinate şi nu numai. La Mănăstirea Buciu-meni, pe lângă numeroşii pelerini prezenţi, cei peste 1.000 de tineride la toate liceele din judeţele Galaţi şi Brăila, invitaţi de cătreeparhie şi îndrumaţi, în grupuri organizate, către Altarul din pădureaBuciumenilor, s-au bucurat în chip deosebit de ospitalitatea mă-năstirii şi de programul misionar special oferit de preoţii protopo-piatelor Tecuci şi Nicoreşti.

Un eveniment misionar care se bucură de un interes crescândeste pelerinajul icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Adam.Pe toată perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, icoana avizitat credincioşii din peste 50 de localităţi, mănăstiri, bisericidin judeţul şi municipiul Galaţi, care au solicitat prezenţa ei bine-făcătoare în aceste comunităţi.

D. Activitatea didactică şi de învăţământ

Din rândul personalului monahal, 26 de călugări şi călugăriţesunt înscrişi la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrulUniversităţii �Dunărea de Jos� din Galaţi, Departamentul teologic,iar alţi 6 monahi urmează cursurile de master în cadrul aceluiaşidepartament sau la alte facultăţi din ţară.

În cadrul Seminarului Teologic gălăţean funcţionează, de ase-menea, o clasă monahală, în anul al IV-lea de studiu, cu 13 cursanţi.

E. Activitatea economică

Îndeletnicirile economice preponderente au fost legate de func-ţionarea atelierelor mănăstireşti şi de cultivarea suprafeţelor de terendeţinute. Centrul Eparhial şi conducerile mănăstireşti au avut per-manent în vedere respectarea normelor financiare, realizarea inven-tarierii anuale, respectarea normelor de prevenire şi stingere aincendiilor ş.a.

Page 237: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

237

F. Activitatea social-filantropică

Mănăstirile din Eparhia Dunării de Jos au îndeplinit şi un im-portant rol social. La zilele de hram, dar nu numai, obştile călugă-reşti au primit cu ospitalitate mii de pelerini şi credincioşi şi auoferit de multe ori importante ajutoare materiale sau financiarecelor în suferinţă sau lipsuri. Sunt demne de remarcat în aceastăprivinţă mănăstirile Buciumeni, Vladimieşti şi Măxineni.

G. Activitatea de construcţie şi restaurare

Lucrările de construcţie şi restaurare au continuat la mănăstiriîntr-un ritm de apreciat, în ciuda a numeroase dificultăţi de ordinfinanciar.

La Mănăstirea Adam, prin sprijinul oferit de S.C. VâlceanaS.A. Galaţi, a fost finalizată restaurarea bisericii mănăstireşti,monument istoric, slujba de binecuvântare a lucrărilor fiind săvâr-şită de chiriarhul Dunării de Jos în ajunul zilei de hram, la 14 au-gust 2008. De asemenea, prin eforturile mănăstirii şi ale mai multorbinefăcători, a fost încheiată construcţia noului corp de chilii situatîn imediata apropiere a lăcaşului de cult. Importante lucrări deconstrucţie s-au realizat în anul 2008 şi la Mănăstirea Cudalbi,prin finalizarea lucrărilor de construcţie la noua biserică şi noulcorp de chilii. Mănăstirea Lacu-Sărat se află în stadiul executăriilucrărilor de finisări interioare şi amenajări la noul centru social,care va avea un important rol misionar şi social. La MănăstireaMăxineni au continuat lucrările de restaurare a vechii biserici-mo-nument istoric, ctitorie a voievodului Matei Basarab. La mănăstirileBuciumeni, Cârlomăneşti şi Vladimireşti au fost aduse la viaţăimportante proiecte de construcţie a unor noi imobile sau derestaurare şi modernizare a patrimoniului existent. Valoarea totalăa lucrărilor executate la mănăstiri în anul 2007 depăşeşte suma de2.500.000 lei.

Viaţa monahală din Eparhia Dunării de Jos s-a înscris, aşadar,şi în anul 2008, în tradiţia şi în continuitatea eforturilor spirituale

Page 238: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

238

de secole ale monahilor şi monahiilor de pe aceste meleaguri. Subpovăţuirea chiriarhului Dunării de Jos, cu îndrumarea conducă-torilor de obşti monahale şi prin efortul comun al tuturor vieţuito-rilor, anul 2008 a adunat frumoase roade ale slujirii, rugăciunii şiascultării, care sunt exemple de vieţuire creştină pentru lumea mo-dernă de astăzi.

Page 239: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

239

EDUCAŢIA CREŞTINĂÎN INSTITUŢII BISERICEŞTI

ŞI ŞCOLI DE STAT

A. Coordonate generale ale activităţiila Sectorul învăţământ, în anul 2008

Ca şi în anii anteriori, Sectorul eparhial pentru învăţământ, parteintegrantă a Administraţiei eparhiale, ce parcurge deja al şapteleaan de la înfiinţarea sa, şi-a desfăşurat activitatea în conformitatecu Statutul Bisericii Ortodoxe Române şi cu hotărârile SfântuluiSinod, cu legislaţia de stat în vigoare, sub binecuvântarea şi cuatenta implicare a Preasfinţitului dr. Casian Crăciun, EpiscopulDunării de Jos.

Religia în şcoală, şcolile teologice eparhiale, dar mai ales fina-litatea studiilor teologice ale tinerilor ce învaţă aici - slujirea laSfântul Altar, la strană sau la catedră, slujirea semenului - suntdimensiuni ale fructuoasei conlucrări dintre eparhie, inspectorateleşcolare judeţene Galaţi şi Brăila, Universitatea �Dunărea de Jos�şi facultăţile de teologie din Patriarhia Română, acolo unde eparhiaare fii duhovniceşti - studenţi.

Sectorul învăţământ şi-a desfăşurat activitatea prin muncasusţinută a personalului de la Centrul Eparhial: pc. pr. LucianPetroaia, consilier, pc. pr. Daniel Zlate, referent şi, începând cu 1septembrie 2008, inspector eparhial - coordonator al Biroului decatehizare a tineretului şi pentru programul �Hristos împărtăşitcopiilor�, pc. pr. Florin Grecu şi Vasile Cruceanu, inspectori pentrudisciplina religie în cadrul inspectoratelor şcolare Brăila, respectiv,Galaţi şi c. diac. Lucian Spatariu - referent în cadrul sectorului.Acestora li s-au adăugat pc directori şi profesorii-clerici şi mireni

Page 240: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

240

de la şcolile teologice eparhiale, cât şi profesorii de religie de laşcolile de pe teritoriul canonic al eparhiei.

Semestrul I al anului calendaristic 2008 (perioadă care coin-cide cu semestrul II al anului şcolar şi universitar 2007-2008) afost marcat, în activitatea Sectorului eparhial de învăţământ, decâteva programe specifice perioadei ianuarie - iunie: sărbătorireaSfinţilor Trei Ierarhi - ocrotitorii spirituali ai şcolilor teologice,programele specifice Postului Mare (spovedirea şi împărtăşireaelevilor din şcoli şi licee, participarea la Canonul cel Mare şi denii,organizarea concursului de icoane din Duminica Ortodoxiei), desfă-şurarea unor programe pascale în şcoli (acţiuni misionare şi filan-tropice, mici programe artistice etc.), desfăşurarea cercurilor peda-gogice pe semestrul II al anului şcolar 2007-2008, prăznuirea ZileiEroilor cu prilejul marii sărbători a Înălţării Domnului, organizareapelerinajului pentru tineret de la Buciumeni - ediţia a XII-a, orga-nizarea tuturor examenelor de absolvire - atestat - licenţă sau admi-tere la şcolile teologice eparhiale.

Semestrul II al anului calendaristic 2008 a coincis cu semestrul Ial anului şcolar şi universitar 2008-2009. În această perioadă,Sectorul eparhial pentru învăţământ a organizat sau coordonatactivităţi specifice: deschiderea noului an şcolar/universitar (15septembrie/6 octombrie 2008), cercurile pedagogice şi activităţilemetodice pentru primul semestru al anului şcolar 2008-2009,spovedirea şi împărtăşirea elevilor din şcoli, în Postul Crăciunului,programul special prilejuit de centenarul Seminarului �SfântulApostol Andrei�, concursurile de religie prilejuite de sărbătorileSfântului Andrei şi ale Sfântului Nicolae, ocrotitorii oraşelor Galaţişi, respectiv, Brăila, programele de pregătire a Sfintelor Sărbătoriale Naşterii Domnului (concerte de colinde, activităţi misionare,culturale şi filantropice în instituţii de protecţie socială).

Acest program complex a chemat la conlucrare armonioasăpe toţi cei implicaţi în activitatea şi viaţa sectorului, reuşindu-se obună organizare şi rezultate pe măsura eforturilor depuse.

Page 241: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

241

B. Activităţi şi programe la Sectorul eparhialpentru învăţământ, în anul 2008

I. Departamentul învăţământ teologic

În Eparhia Dunării de Jos au funcţionat, în această perioadă,patru şcoli teologice: Departamentul teologic al Facultăţii de Istorie,Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii �Dunărea de Jos� dinGalaţi, Seminarul Teologic �Sfântul Apostol Andrei� şi şcolile decântăreţi bisericeşti de la Galaţi şi Brăila (cea din urmă până la 15iunie 2008). Eparhia a investit atât din punct de vedere material,cât mai ales spiritual, pentru ca aceste instituţii să-şi împlineascămenirea pentru care au fost înfiinţate.

Ca răspuns la această grijă, cele patru şcoli teologice eparhiale,colectivele didactice, elevii şi absolvenţii s-au implicat, jertfelnic,în viaţa complexă şi dinamică a eparhiei.

1. Seminarul Teologic din Galaţi,la un secol de viaţă sub patronajul spiritual

al Sfântului Apostol Andrei

În anul 2008, Seminarul Teologic �Sfântul Andrei� din Galaţiînregistrează câteva date semnificative din istoria sa: 152 de anide la întemeierea �strămoaşei� sale - Şcoala Consistorială duhov-nicească de la Ismail, 144 de ani de la înfiinţarea Seminarului Teo-logic de la Ismail şi 130 de ani de la mutarea lui de la Ismail laGalaţi; dar şi o dată nefastă - 60 de ani de la desfiinţarea abuzivă,de către autoritatea atee a vremii.

Mai ales, în 2008, când Seminarul Teologic �Sfântul Andrei�împlineşte 18 ani de la reînfiinţarea sa - în anul 1990, numără şi100 de ani de când episcopul Pimen Georgescu al Dunării de Jos,în anul 1908, reînfiinţa Seminarul Teologic de la Galaţi şi aşezaaceastă instituţie sub patronajul duhovnicesc al Sfântului ApostolAndrei. Astfel, Seminarul Teologic gălăţean devenea - şi aşa a rămasîn istoria Bisericii Ortodoxe Române - prima instituţie din România

Page 242: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

242

care şi-a aşezat viaţa şi îşi desfăşoară activitatea sub ocrotirea �celuidintâi chemat� dintre Apostoli, Sfântul Andrei. Aceste soroace plinede semnificaţii spirituale arată Providenţa dumnezeiască pentruzona Dunării de Jos şi pentru şcoala seminarială de aici. Anul 2008a motivat Eparhia şi Seminarul să organizeze sărbători şi mani-festări demne să marcheze acest jubileu.

a) Situaţia corpului profesoral şi a efectivelor de elevi Şcoala este condusă de pc. pr. prof. Costel Bulgaru. Colectivul

de cadre didactice este alcătuit din 32 de profesori, dintre care 6clerici sau teologi şi 26 de laici, la care se adaugă 3 pedagogi,pentru 224 elevi seminarişti. Este notabil faptul că 5 dintre pro-fesori sunt doctori sau doctoranzi în ştiinţe, iar toţi ceilalţi au gradedidactice �definitiv�, II sau I.

La specializarea �teologic�, la începutul anului şcolar 2008-2009erau înscrişi 131 de elevi, iar la specializarea �patrimoniu�, 78 deelevi. Seminarul are şi elevi înscrişi la profilul �teologic -învăţământcu frecvenţă redusă�; cu binecuvântarea Episcopului Dunării deJos, studiază la acest profil 15 monahi şi monahii.

b) Activitatea didactică din seminarDirecţiunea şi membrii Consiliului profesoral au depus toate

eforturile pentru ca programul didactic să se desfăşoare normal,pe întreg parcursul anului. Cursurile şi orele de meditaţie şi destudiu individual s-au împlinit conform programului-cadru al semi-narelor teologice, dar şi cu specificul şcolii seminariale gălăţene,ştiut fiind faptul că această şcoală este recunoscută, pe plan naţional,pentru exigenţa actului didactic şi pentru stricteţea cu care se res-pectă şi se aplică aici regulamentele şcolare. Disciplina şi rigoareaau generat rezultate de excepţie, vizibile prin premiile obţinute deelevi la diverse concursuri interşcolare şi, mai ales, prin calitateaabsolvenţilor.

În perioada 26-28 mai, elevii promoţiei 2008 au susţinut exa-menele de certificare a competenţelor profesionale. Întrucât anulacesta a coincis absolvirea elevilor ce au urmat cinci ani de studiu,

Page 243: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

243

după vechiul şi clasicul plan de învăţământ pentru seminarele teo-logice, cu prima promoţie ce a terminat în patru ani, după noulsistem Bologna, s-au înscris 86 de candidaţi, din cele patru claseterminale. Examenul a fost prezidat de pc. pr. prof. univ. dr. NicolaeD. Necula, de la Facultatea de Teologie �Patriarhul Justinian� dinBucureşti. Absolvenţii au dovedit o bună pregătire teoretică şi prac-tică, obţinând 12 medii de 10.00 şi 30 medii peste 9.00.

O particularitate a examenelor de anul acesta a fost susţinerea,de către candidaţi, a probelor practice, cu subiecte atractive de teo-logie şi, îndeosebi, cu lucrări - icoane sau frescă, aparţinând absol-venţilor de la specializarea �patrimoniu�. Dintre aceştia, o parteau candidat la examenul de admitere la Facultatea de Istorie,Filosofie şi Teologie, sesiunea iulie 2008, la specializarea �teologiedidactică�, unde urmează cursuri de istoria artei, culoare, desen,sub îndrumarea prof. Ioan Sergiu Manole, de la Seminarul Teologicdin Galaţi. În semestrul II al anului universitar 2008-2009 suntprogramate cursuri suţinute de profesori de specialitate de la Facul-tatea de Teologie �Patriarhul Justinian� din Bucureşti. Astfel, tineriibine pregătiţi vor deveni specialiştii eparhiei, care se vor implicaîn şantierele de restaurare de la biserici sau în munca de conservareşi salvare a icoanelor şi cărţii vechi din patrimoniul Dunării de Jos.

În discursul festiv rostit la încheierea acestor examene, pc. pr.dr. Nicolae D. Necula a felicitat eparhia şi pe întâistătătorul ei,direcţiunea şi profesorii şcolii noastre, arătând că tinerii absolvenţiai Seminarului gălăţean impresionează prin �buna pregătire, ţinutaireproşabilă şi prin atitudinea cuviincioasă�.

Rigoarea şi consecvenţa şi-au arătat roadele şi prin aceea cămai mulţi elevi seminarişti au obţinut menţiuni şi diverse premiila concursuri interşcolare; la nivel naţional, la disciplina informaticăsau în simpozioane pe teme europene. Elevii noştri au obţinut: treipremii I, trei premii II şi trei premii III la concursuri naţionale deicoană (Daniel Enache, Marian Haivaniuc, Gabriel Petcu, ValentinGherasim, Traian Scorţă, Mihail Cioneag, Florin Iordan), un premiu

Page 244: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

244

special şi o menţiune la disciplina istoria Bisericii Ortodoxe Române(Dumitru Poalelungi, Nicu Popa) şi o menţiune la teologie dogmatică.

Alături de ceilalţi premianţi ai şcolii, seminariştii au fost reali-zatorii unui eveniment misionar important: în ziua de 11 iunie, încadrul serbării de sfârşit de an, la Teatrul Muzical �Nae Leonard�,PS Episcop a premiat pe toţi olimpicii de la liceele din oraşeleGalaţi şi Brăila, peste 70 de tineri, care au primit câte un exemplardin Noul Testament cu psalmi, Cântările Sfintei Liturghii şi di-ploma �Tinereţe şi credinţă�, emisă de eparhie, cu acest prilej.

În perioada 10-18 iunie, la seminar s-au desfăşurat examenelede admitere pentru anul şcolar 2008-2009. Aceste examene au fostpregătite din vreme, prin strategia elaborată de Sectorul eparhialpentru învăţământ, pentru atragerea de candidaţi pentru toate şcolileteologice, îndeosebi pentru seminar. Totodată, dl prof. Călin Toderiţăa susţinut cursuri intensive pentru toţi candidaţii, pregătindu-i optimpentru examenul de admitere în cadrul unor sesiuni de meditaţii.Ca urmare a acestor eforturi de promovare a şcolii, la examenul deadmitere s-au înscris 60 de candidaţi, dintre care comisiile au declaratadmişi 28 la clasa de �preoţi� şi 23 la specializarea �patrimoniu�;pentru specializarea �cântăreţi bisericeşti� au optat doar şase tineri,nereuşindu-se înfiinţarea unei clase în acest an şcolar.

Noul an şcolar 2008-2009 a început prin rugăciune în capelaşcolii, cu binecuvântarea PS Chiriarh. În cadrul primului Consiliuprofesoral, din data de 6 septembrie, s-au stabilit câteva coordonatenoi, care caută să dea un caracter misionar, concreteţe şi spirit practicprocesului didactic. Mai întâi, s-a stabilit îmbunătăţirea programeianalitice la disciplina istoria Bisericii Ortodoxe Române, prin abor-darea unor teme care să reliefeze rolul voievozilor în păstrarea şipropăşirea credinţei, culturii şi unităţii naţionale ale românilor, câtşi rolul unor mari ierarhi - promotori de viaţă creştină, cultură şipatriotism. La disciplina limba şi literatura română s-a cerut subli-nierea rolului esenţial pe care l-au jucat preoţii şi scriitorii români,în şlefuirea, îmbogăţirea şi afirmarea limbii române. Cadrele didac-

Page 245: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

245

tice care predau orele de muzică au primit însărcinarea de a supra-veghea ca, din conţinutul programelor, să stăruie pe însuşireacântărilor liturgice, absolut obligatorii pentru viitorii slujitori aiBisericii. În ceea ce priveşte pregătirea examenelor de atestat, s-ahotărât ca temele pe care elevii anilor terminali le vor trata în lu-crările ce se vor susţine în cadrul examenelor de obţinere a compe-tenţelor profesionale să abordeze şi probleme cu care se confruntăBiserica astăzi, să fie discutate în Consiliul profesoral şi înaintateCentrului Eparhial, spre aprobare.

În ceea ce priveşte disciplina elevilor, s-a hotărât ca, la începutde an şcolar, să fie convocaţi părinţii copiilor, pe clase, să li seprelucreze Regulamentul de ordine interioară al şcolii şi să fie co-interesaţi, prin angajament scris, la supravegherea şi educareapropriilor copii, pentru protejarea elevilor şi a şcolii de o serie deabateri care ar arunca o lumină nefavorabilă asupra Bisericii; pentruelevii care au părinţii plecaţi în străinătate, la lucru, s-a cerut să sestabilească o zi favorabilă pentru o întâlnire în care să se discuteasupra problemelor legate de viitorul tinerilor ca slujitori ai Bisericii.

Toate acestea sunt programe care se întind pe durata anuluişcolar în curs, se adresează elevilor şi au drept responsabili pe pro-fesorii de la disciplinele respective, precum şi pe diriginţii claselor.

c) Programe duhovniceşti şi misionar-culturaleDupă modelul tradiţional al seminarelor teologice, programul

teoretic de ore de curs şi studiu a fost mereu concretizat şi aplicatprin programe duhovniceşti, misionare, culturale şi sociale, iniţiatede eparhie sau de direcţiune şi susţinute de elevi şi profesori.

Începând cu ianuarie 2008, în seminar s-au desfăşurat mai mul-te astfel de activităţi extraşcolare. În întâmpinarea sărbătorii Sfin-ţilor Trei Ierarhi, ocrotitorii şcolilor teologice, seminariştii au cititdin operele acestor Sfinţi Părinţi ai Bisericii şi s-au implicat îndiverse programe ale parohiilor care au acest hram.

În timpul Postului Mare s-a pus accent pe rugăciune, prinparticiparea la slujbele Canonului Sfântului Andrei Criteanul şi

Page 246: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

246

ale deniilor, spovedirea şi împărtăşirea elevilor. În şcoală au fostinvitaţi profesori care au susţinut dialoguri cu seminariştii (pc.arhim. Daniil Oltean, pr. drd. Lucian Petroaia, pr. Eugen Drăgoi,pr. dr. Ionel Ene, pr. dr. Gabriel Pandele) pe teme legate de semni-ficaţiile duhovniceşti şi culturale ale anului jubiliar 2008: SfântaScriptură, Sfânta Liturghie, anul centenar al Seminarului, centenarul�Arhiepiscop Antim Nica�.

Cu prilejul zilei de 25 martie, s-a organizat concursul interlicealde programe pe computer, privind cinstirea mamei şi a femeiicreştine, în general, pe tema: �Buna Vestire - adevărata zi a femeiicreştine�, la care au participat, cu diverse programe virtuale, elevide la mai multe şcoli şi licee din Galaţi şi Brăila. Şi alţi profesoriau avut iniţiativa unor concursuri şi simpozioane interdisciplinare,pe relaţia ştiinţă - religie, la catedrele de informatică, fizică şi chimie.

În săptămâna de dinaintea praznicului Intrării Domnului înIerusalim, în ziua de 17 aprilie, seminariştii au susţinut un concertcu piese muzicale specifice perioadei Postului Mare, cu genericul�Cruce şi Înviere�, la care au participat şi elevi din licee. Dupăconcert, tinerii au purces într-un scurt pelerinaj simbolic, de laTeatrul Muzical la Catedrala Episcopală, cu lumânări aprinse şiramuri de salcie, pregătind astfel cetatea Galaţiului pentru sărbă-toarea Floriilor. S-a inaugurat astfel un nou program eparhial, inspi-rat din cel iniţiat de Patriarhia Română, care redescoperă pelerinajultinerilor de Florii.

În ziua de 2 iunie, în cadrul seminarului, s-a organizat întâlnireade 10 ani de la absolvirea promoţiei 1993-1998, un eveniment desuflet, dedicat cu recunoştinţă profesorilor şi şcolii seminariale.Ca acţiune de impact asupra formării elevilor seminarişti, nomina-lizăm excursia-pelerinaj din perioada 30 aprilie - 4 mai realizatăde elevii din clasa a XIII-a, specializarea �patrimoniu�, la mănăsti-rile din Vrancea, Buzău, Galaţi, Tulcea.

La începutul noului an şcolar, s-au luat câteva hotărâri în vedereamai bunei griji pentru viaţa duhovnicească a elevilor. Mai întâi, a fost

Page 247: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

247

îmbogăţit programul liturgic la capelă, prin slujirea mai des a SfinteiLiturghii. Pentru aceasta s-a apelat la râvna cadrelor didactice-preoţişi la disponibilitatea teologilor profesori sau pedagogi care au fostchemaţi pentru a primi Taina Preoţiei. Totodată, s-a făcut progra-marea elevilor şcolii, în grupe de câte cinci, pentru a participa dumi-nică seara la Paraclisul Maicii Domnului, în Catedrala Episcopală.

Pentru consolidarea şi afirmarea rolului misionar al şcolii, s-acerut profesorilor să organizeze programe cu caracter religios şitradiţional românesc. Cu prilejul serbărilor publice pe care le orga-nizează şcoala, se pun în valoare costumul naţional românesc, texte-le reprezentative din folclorul românesc şi cântările tradiţionale,menite să redescopere şi să cultive tradiţiile deja uitate în rândultinerilor. La aceste manifestări sunt invitaţi elevi din şcolile publice,sunt apreciaţi premianţii şi antrenaţi în diverse activităţi cu tinerii,aşa cum prevede noul Statut pentru organizarea şi funcţionareaBisericii Ortodoxe Române (art. 67, lit. d.) şi cum, atât de firesc,se regăseşte acesta în viaţa Eparhiei Dunării de Jos.

S-a întocmit şi un program cu toate evenimentele culturaleale perioadei septembrie 2008 - iunie 2009, a căror semnificaţieeste dezbătută prin referate sau altfel de portofolii, bine pregătitede elevi, sau cinstită prin mici concerte şi serbări şcolare.

Elevii care au diferite calităţi artistice sau pasiuni pentru diferitearte sau ştiinţe pot activa în cercurile de elevi din seminar: cerculde iconografie (condus de profesoarele Liliana Negoescu şi Ga-briela Georgescu), cercul de literatură română şi poezie (condusde profesoara Ana Tunaru), cercul de sculptură (sub îndrumareapc. pr. director Costel Bulgaru), cercul de muzică bizantină (condusde prof. dr. Eugen Dan Drăgoi). Este demn de amintit şi noullaborator de fizică şi chimie, dotat cu toate instrumentele didacticeşi oferit elevilor pasionaţi - o reuşită investiţie, cu fonduri primitede la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

Elevii claselor de la specializarea �patrimoniu� au reuşit o am-plă expoziţie, cu prilejul Duminicii Ortodoxiei, eveniment organizat

Page 248: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

248

împreună cu artiştii iconari de la liceele de artă din Galaţi şi Brăila,palatele copiilor din Galaţi şi Brăila şi Clubul Copiilor - Tecuci.

În chip cu totul special, menţionăm prestaţia de excepţie acorului seminarului, sub bagheta dlui prof. dr. Eugen Dan Drăgoi,la concertul-concurs, cu caracter naţional, �Tineri, lăudaţi peDomnul!�, organizat de Arhiepiscopia Bucureştilor, în cadrul sărbă-torilor Sfântului Dimitrie cel Nou (27 octombrie 2008), la care aobţinut un important premiu III.

La aceste rezultate de excepţie, se adaugă participarea elevilor,a corului şi a profesorilor la toate acţiunile cultural-misionare şisociale organizate de eparhie sau în parteneriat cu diferit instituţii.Dintre acestea, menţionăm: programele legate de Anul jubiliar alSfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii, activităţile dedicate ZileiEroilor, pelerinajul tinerilor la Buciumeni, hramurile şi sfinţirile debiserici, acţiunile social-filantropice prilejuite de sărbătorile Naşteriişi Învierii Domnului, ale Sfinţilor Andrei şi Nicolae, procesiunea cuprilejul aducerii moaştelor Sfântului Sofronie, Patriarhul Ierusa-limului, programele misionare şi liturgice din posturile mari.

d) Programul duhovnicesc şi cultural-misionar desfăşuratcu prilejul centenarului

Fără îndoială, pentru Dunărea de Jos, 2008 a fost anul Semina-rului Teologic, care a sărbătorit un secol de viaţă sub patronajulduhovnicesc al Sfântului Apostol Andrei. Pentru aceasta, Eparhiaşi Seminarul au elaborat un proiect amplu de activităţi menite sămarcheze acest jubileu.

Pregătirile au durat, practic, tot parcursul anului calendaristic.Capela seminarului a fost împodobită cu fresce noi, cu scene dinviaţa Sfântului Andrei, iar Sfântul Altar a primit acoperăminte noipentru Sfânta Masă şi sfinte vase, de asemenea, noi. La exterior,faţadele capelei au fost reparate, iar deasupra intrării s-a realizatun frumos mozaic, reprezentându-l pe Sfântul Apostol Andrei.Clădirea seminarului a fost refăcută la exterior; în curte s-au reparataleile şi s-a refăcut iluminatul parcului. În interior s-a amenajat o

Page 249: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

249

nouă bibliotecă, modernă şi o nouă sală de informatică. Seminariştiis-au remarcat şi prin două activităţi inedite: o campanie ecologică,prin care, în parteneriat cu ADP Galaţi, au plantat 70 de pomi învalea oraşului şi o acţiune de donat sânge, în cadrul programului�Viaţă pentru viaţă�.

În perioada 24-29 noiembrie 2008, au avut loc vizite la semi-nar ale elevilor din mai multe şcoli şi licee din municipiu, în scopulprezentării şcolii şi al dialogurilor dintre tineri. Profesorii şi diri-ginţii au întocmit proiecte, pe clase, pe discipline şi pe specializări,care au fost cuprinse în programul general al centenarului, avândmenirea să pregătească sărbătoarea din 30 noiembrie; la acestemici simpozioane, lecţii deschise, mese rotunde, recenzii de carte,programe artistice au participat tinerii - seminarişti şi liceeni -într-un dialog necesar şi benefic al generaţiei lor.

Partea care a dat greutate ştiinţifică manifestărilor a fost Simpo-zionul interseminarial, cu caracter naţional, desfăşurat la seminarîn ziua de 28 noiembrie, sub genericul ,,Apostolat şi educaţie creşti-nă în lumea de astăzi�. La eveniment au participat delegaţii de pro-fesori şi elevi de la seminarele teologice din Bucureşti, Iaşi, Neamţ,Buzău, Huşi, Vâlcea, Slobozia, Tulcea. Participanţii au pregătit, dinvreme, referate la temă şi le-au susţinut în cadru festiv, în faţa comisieide profesori şi a elevilor audianţi. După tradiţia sărbătorii andreiene,un alt element de seamă din program a fost concertul jubiliar, susţinutpe scena Teatrului Muzical �Nae Leonard�, în seara aceleiaşi zile de28 noiembrie. Corurile seminarelor teologice din Bucureşti, Iaşi,Huşi şi, bineînţeles, cel al seminarului-gazdă au urcat pe scena acesteiprestigioase instituţii de cultură, încântând publicul numeros prinimnurile bizantine rostite cu har şi prin celelalte piese muzicale,interpretate cu pasiune şi cu profesionalism. Corul seminaruluinostru a fost dirijat de absolvenţi ai şcolii, unii acum cu rosturiînsemnate în viaţa Bisericii şi a culturii româneşti.

În ziua de 29 noiembrie, în capela seminarului s-a slujit SfântaLiturghie arhierească, de către PS Ioachim Băcăuanul, Arhie-

Page 250: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

250

reu-Vicar al Episcopiei Romanului, înconjurat de un sobor de preoţişi diaconi, profesori ai seminarului. La momentul otpustului, s-auadăugat, alături de ierarhul nostru, oaspeţi de seamă: ÎPS MitropolitDionisie de Corint, PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Pa-triarhal, delegatul PF Patriarh Daniel, PS Corneliu Bârlădeanul,Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor, pc. pr. Constantin Pârvu,vicar administrativ al Administraţiei Patriarhale, pc. pr. prof. dr.Nicolae D. Necula, de la Facultatea de Teologie �Patriarhul Jus-tinian� din Bucureşti. PS Casian al Dunării de Jos a făcut pre-zentările şi a rostit cuvenitul mesaj de bun venit, ierarhii prezenţisfinţind pictura capelei, referindu-ne aici la noile fresce realizatede maestrul Alexandru Conţ, unice în ţară prin aceea că reprezintăscene din viaţa Sfântului Apostol Andrei şi leagă viaţa Sfântuluievanghelizator al strămoşilor noştri, de viaţa şi istoria eparhieinoastre. Apoi, oaspeţii, profesorii şcolii şi alţi foşti truditori aiciau semnat un hrisov ce exprimă pentru timpurile ce vor veni,semnificaţiile acestui jubileu. Redăm aici textul integral al acestuidocument:

�Cu ajutorul lui Dumnezeu cel în Treime slăvit, s-aînfiinţat în 1864 Seminarul Dunării de Jos, de către episcopulMelchisedec Ştefănescu şi a funcţionat la Ismail, între anii1864-1877.

Urmare a efectelor Războiului de Independenţă din anul1877, Seminarul dimpreună cu Centrul Eparhial al Dunăriide Jos s-au strămutat la Galaţi, şcoala teologică funcţionândîn condiţii grele, fără local propriu, între anii 1877-1893.

Prin osârdia episcopului Pimen Georgescu al Dunării deJos, aşezământul seminarial a fost reînfiinţat în anul 1908,director fiind arhimandritul Nicodim Munteanu, viitorulpatriarh al României.

Regele Carol I al României, prin Decretul cu nr. 3181 din24 noiembrie 1908, la solicitarea episcopului Pimen a sta-tornicit �ca noul seminar înfiinţat în urbea Galaţi să poartepe viitor numele de Seminariul «Sfântul Apostol Andrei», insti-

Page 251: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

251

tuţia teologică dunăreană devenind astfel prima din Româniaaşezată sub oblăduirea «celui întâi chemat».

Seminarul andreian a funcţionat neîntrerupt până în anul1948, când regimul totalitar, instaurat în ţara noastră, l-adesfiinţat.

În anul 1990, prin strădaniile arhiepiscopului de vieamintire dr. Antim Nica şi ale PS dr. Casian Gălăţeanul, Ar-hiereu-Vicar, a fost reînfiinţat Seminarul gălăţean, cu apro-barea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, un anşcolar funcţionând în cadrul Liceului de Marină din Galaţi.

Prin eforturile Centrului Eparhial, s-a redobândit clădireaseminarului, care a găzduit, timp de o jumătate de secol, dife-rite şcoli publice din Galaţi.

Pentru început s-au întreprins importante lucrări de ame-najare atât la clădirea şcolii, cât şi la anexele administrative,la iniţiativa PS Episcop Casian, păstorul Eparhiei Dunării deJos, cu sprijin de la Primăria Galaţi, Inspectoratul Şcolar Jude-ţean Galaţi şi prin implicarea unor inimoşi conducători deinstituţii din Galaţi: Combinatul Siderurgic şi I.A.C.R.S.M.Galaţi.

În anul 1995 s-a aşezat piatra de temelie a capelei cuhramul «Sfântul Apostol Andrei», de către PS Episcop Casianal Dunării de Jos, pentru împlinirea programelor spiritual-li-turgice şi misionare ale elevilor. Cu zidirea sfântului locaşs-au învrednicit bunii creştini Iancu Paţilea şi Florin Popescu,devenind astfel ctitori.

Toate acestea au fost supravegheate atent de către direc-torii seminarului: pr. Adrian Mihai, pr. Gheorghiţă Oanele,pr. Eugen Drăgoi, pr. Ninel Ţugui şi pr. Costel Bulgaru, dinanul 1997.

În anul centenar de la aşezarea Sfântului Apostol Andreica protector ceresc al seminarului, s-a aşezat piatra de temeliea noului corp didactic şi administrativ, spre a omagia, astfel,jertfelnicia înaintaşilor şi a se arăta vrednicia tuturor celor

Page 252: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

252

ce i-au urmat în lucrarea educaţională şi bisericească în lumeanoastră contemporană.

Pentru a înscrie pe răbojul timpului pagini de viaţă bise-ricească, spiritual-culturală şi misionar-socială la Dunăreade Jos, de când Seminarul cinsteşte pe «cel întâi chemat», lahramul anului 2008 s-au organizat ample manifestări atât deeparhie, cât şi de instituţia sărbătorită, constând în: redac-tarea unei monografii a şcolii, lansarea volumului «SfântulIoan Gură de Aur în viaţa tânărului seminarist», emiterea uneimedalii jubiliare şi organizarea unui simpozion naţional, subgenericul «Apostolat şi educaţie creştină în lumea de astăzi»şi, mai ales, binecuvântarea lucrărilor de pictură la cupolă şicele ale noului corp administrativ al şcolii.

Scrie, Doamne, în Cartea Vieţii, pe toţi ctitorii, ostenitoriişi binefăcătorii acestui străvechi locaş de credinţă şi de zidireduhovnicească, Seminarul «Sfântul Apostol Andrei»!

29 noiembrie, A.D. 2008�.

După aceasta, a avut loc ceremonia dezvelirii unei pietre come-morative, aşezate pe faţada clădirii centrale a seminarului, cu untext ce sintetizează întreaga sărbătoare: �Cu ajutorul lui Dumnezeucel în Treime slăvit, s-au împlinit o sută de ani de la atribuireapatronului spiritual al Seminarului Dunării de Jos, Sfântul ApostolAndrei şi s-a întărit prin acest act însemnătatea apostolatului an-dreian în Biserica Ortodoxă Română. 24 noiembrie 1908 - 29 no-iembrie 2008. Casian al Dunării de Jos�.

Imediat după aceste sfinte semne ale cinstirii trecutului demnal Seminarului nostru, s-a pornit spre cealaltă dimensiune a eveni-mentului: bunele speranţe pentru viitorul şcolii, prin sfinţirea teme-liei noii clădiri cu slujire didactică şi administrativă, care va întregicampusul şi va împlini trebuinţele şcolii, potrivit cerinţelor învăţă-mântului tradiţional teologic şi modern, totodată. Ierarhii şi invitaţiiau semnat şi aici un document ce înveşniceşte această clipă deistorie nouă a Seminarului gălăţean:

Page 253: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

253

�Cu ajutorul Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Trei-mea cea de o fiinţă şi nedespărţită, s-a înfiinţat SeminarulTeologic «Sfântul Apostol Andrei», la Ismail, în anul 1864 şis-a mutat la Galaţi în anul 1878. A fost desfiinţat în 1893 şiapoi reînfiinţat în anul 1908. Din nou desfiinţat în anul 1948şi redeschis în anul 1990. De-a lungul timpului s-au efectuatample lucrări de zidire, de consolidare şi de dotări.

Întrucât actualele spaţii de învăţământ şi cazare nu cores-pundeau noilor cerinţe, s-a iniţiat, de către PS Episcop Casianal Dunării de Jos, în consultare şi cu ajutorul PF Daniel, Pa-triarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit alMoldovei şi Bucovinei, construirea unui nou corp didactic şiadministrativ, pe locul vechilor clădiri distruse de dintele vremii.

Fondurile necesare construirii acestei clădiri s-au oferitde către Banca Mondială, prin Ministerul Educaţiei, Cercetăriişi Tineretului, în cadrul Programului Naţional de reabilitarea spaţiilor de învăţământ din România, iar lucrările de exe-cuţie au fost încredinţate, prin licitaţie publică, societăţilor«Rom-Metal» şi «Triomet-Construct» - Galaţi.

Cu bunăvoinţa Centrului Eparhial, a Primăriei Galaţi şia Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, s-au obţinut toateavizele şi s-au început lucrările, în data de 20 august 2008.

S-a aşezat acest hrisov în temelia noului aşezământ, la100 de ani de când Sfântul Apostol Andrei patronează spiri-tual acest Seminar Teologic.

Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, cu rugăciunileSfântului Apostol Andrei, ajută-ne să folosim darurile Tale,pentru a dărui celor mulţi cultură creştină, râvnă slujitoare şiputere jertfelnică, spre binele neamului şi al Patriei!

Astăzi, 29 noiembrie, A.D. 2008�.

Trebuie subliniat aportul esenţial al eparhiei, care a ajutat laobţinerea finanţării proiectului de la Banca Mondială, prin Ministe-rul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului; până la sfârşitul anului

Page 254: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

254

2008 s-au investit deja 500.000 lei, definitivându-se partea dedemisol a noii clădiri.

La intrare, în holul mare al şcolii s-au dezvelit încă două pietrecomemorative, pe care sunt săpate numele directorilor seminarului,de la începuturile sale şi până la zi şi numele unor absolvenţi deseamă ai acestei reprezentative şcoli de teologie.

Partea solemnă a discursurilor şi evocărilor s-a petrecut în salade festivităţi a seminarului. În deschidere, pc. pr. Costel Bulgaru,directorul seminarului, a prezentat tuturor invitaţilor cele două vo-lume editate cu acest prilej. Cel mai important este monografiaSeminarul Teologic Sfântul Apostol Andrei din Galaţi, şcoală aapostolatului la Dunărea de Jos, realizat cu binecuvântarea PSCasian al Dunării de Jos, prin colaborarea a trei autori - pr. LucianPetroaia, pr. Eugen Drăgoi, pr. Costel Bulgaru, cu implicarea decercetare a studentului teolog Alexandru Bulgaru, reuniţi într-uncolegiu de redacţie; a fost lansat şi volumul Sfântul Ioan Gurăde Aur în viaţa tânărului seminarist, care cuprinde referatele susţi-nute de participanţii la simpozionul organizat de Seminarul gălăţean,în anul 2007. Tot acum s-au vernisat expoziţia de documente şifotografii de epocă, cu referire la istoria Seminarului andreian şigaleria cu chipurile directorilor şcolii din perioada de până la 1948şi s-a prezentat şi CD-ul cu colinde, interpretate de corul semina-rului, imprimat pentru sărbătoarea şcolii.

De asemenea, s-a prezentat şi s-a oferit tuturor medalia jubi-liară, realizată în tombac (200 de exemplare) şi în argint (serie limi-tată) la Monetăria Statului, o formă prin care s-a marcat şi heraldicjubileul Seminarului andreian. O parte din banii pentru aceste proiectes-au obţinut prin intervenţia eparhiei, care a primit pentru seminar,de la Secretariatul de Stat pentru Culte, suma de 20.000 lei.

Cuvântările festive au fost deschise de chiriarhul Dunării deJos, oblăduitorul şi reîntemeietorul şcolii, în 1990; PS Casian aarătat importanţa istorică a evenimentului şi şansa noastră de a ficontemporani cu un astfel de jubileu. Au urmat la cuvânt foştiidirectori: pr. Eugen Drăgoi, pr. Adrian Mihai, pr. Ninel Ţugui şi

Page 255: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

255

doi absolvenţi, dl Ion Mătăsaru şi pr. Lucian Petroaia, care au adusalte argumente pentru ca Seminarul andreian să fie şi mai iubit defoştii, actualii şi viitorii săi elevi şi truditori.

Un mare efect asupra auditoriului l-au avut cuvintele pc. pr.Constantin Pârvu, vicar administrativ patriarhal, care, pe lângăfulgurantele sale amintiri din viaţa de seminarist, teolog şi profesorde seminar, a apărat cu multă putere această instituţie - SeminarulTeologic - ce are un aport decisiv în formarea viitorilor slujitori aiSfântului Altar.

Programul zilei s-a încheiat cu o agapă oferită de direcţiuneaşcolii.

Prin Departamentul de presă al eparhiei, întregul eveniment afost prezentat în presa locală şi, mai cu seamă, în cea centralăbisericească, prin Radio şi TV Trinitas şi �Ziarul Lumina�, în acestsens realizându-se din timp şi un film de 30� - �Seminarul Teologic«Sf. Ap. Andrei» din Galaţi�.

e) Baza materială. Ajutoare acordate de eparhie sau venitedin alte surse

În ceea ce priveşte baza materială, seminarul, prin implicareadirectă a PS Episcop şi prin grija pc. director, a devenit în cei 18ani un adevărat complex teologic: are un sediu impozant, un nouinternat, capelă. În ultimul timp s-au făcut investiţii pentru conti-nuarea picturii capelei; în cursul acestui an s-a finalizat pictareaturlei şi se lucrează în naos. Pentru diversele lucrări ce se desfăşoarăla seminar, eparhia a acordat suma de 14.775,35 lei.

Se impun însă lucrări urgente de consolidare şi reparaţii, afundamentis, la clădirea centrală a şcolii.

2. Departamentul teologicde la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie

din cadrul Universităţii �Dunărea de Jos� - Galaţi

De la 1 octombrie 2007, Departamentul teologic funcţioneazăîn cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie şi acest lucru

Page 256: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

256

nu este decât întoarcerea la formula academinică de conlucrare pecare teologia a avut-o la începutul funcţionării acestei specializăriîn Universitatea �Dunărea de Jos�.

Eparhia s-a îngrijit îndeaproape de bunul mers al procesuluide învăţământ la acest departament. În zilele de 4 martie, 15 aprilie,6 octombrie, 21 octombrie, 4 noiembrie 2008, PS Episcop, careeste şi profesor universitar la Departamentul teologic, a avut în-tâlniri de lucru cu cadrele didactice ale departamentului, prilej cucare s-au trasat coordonatele activităţii teologice universitare pentrusemestrul II al anului universitar 2007-2008 (licenţă 2008, admitere2008, pregătirea volumului VII - Teologie şi educaţie la Dunăreade Jos, opera personală a profesorilor) şi pentru semestrul I al nouluian universitar 2008-2009 (organizarea cursurilor de master, exi-genţele noului an universitar, programul studenţilor şi al profeso-rilor în cadrul Sărbătorilor Sfântului Andrei).

Pc. preoţi profesori au primit însărcinările respective cu privirela activitatea ştiinţifică, duhovnicească şi extrauniversitară pe caretrebuie să o desfăşoare cu studenţii.

a) Corpul profesoral. Efectivele de studenţi. Activitateadidactică

Corpul profesoral al departamentului este alcătuit din 10 membri.Pc. pr. Ionel Ene este conducătorul departamentului. Lângă aceştipreoţi-profesori trudesc şi cadre universitare laice, pentru discipli-nele laice din planul de învăţământ. La sfârşitul lunii iunie 2008erau înscrişi 155 de studenţi.

În ziua de 20 iunie, Universitatea �Dunărea de Jos� a găzduitexamenele de licenţă, susţinute de studenţii promoţiei 2008 de laspecializările teologie-limbă şi literatură română şi teologie didac-tică, întrucât în acest an a coincis absolvirea celor două specializări,cu patru, respectiv, trei ani de studiu. S-au înscris la examen 55 destudenţi, care au prezentat lucrări ştiinţifice întocmite sub îndru-marea profesorilor lor. Este notabilă tematica actuală abordată întezele de licenţă: educaţia, familia, bioetica, drepturile omului,

Page 257: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

257

suferinţa, tânărul, libertatea, Sfânta Liturghie, dialogul interreli-gios, viaţa duhovnicească. Susţinerea licenţelor a fost o reală săr-bătoare universitară pentru profesorii şi studenţii departamentului.

Între 12 şi 24 iulie 2008, s-au desfăşurat examenele de admiterepentru specializarea �teologie didactică� din cadrul Facultăţii deIstorie, Filosofie şi Teologie. În ziua de 18 iulie s-au desfăşuratprobele de dicţie şi muzică bisericească şi un interviu în faţa co-misiei desemnate de eparhie şi senatul Universităţii. Cei 32 decandidaţi au fost declaraţi admişi; trebuie specificat că o parte dintreaceşti candidaţi sunt deja licenţiaţi în alte ştiinţe, ceea ce aratăpotenţialul intelectual deosebit al acestei grupe. În sesiunea a doua,din 10 septembrie, s-au înscris şase candidaţi care au şi fost declaraţiadmişi; dintre aceştia, au rămas 34 cuprinşi în cataloagele spe-cializării.

În ziua de 9 septembrie au avut loc examenele de admitere laprogramul de studii �Master în teologie - istorie şi spiritualitatefilocalică�, care funcţionează, cu autorizaţia ARACIS, în cadruldepartamentului, începând de la 1 octombrie 2008. S-au înscris 65de candidaţi, dintre care primii 25 au fost declaraţi admişi pe lo-curile bugetate, iar următorii 26 pe locuri cu taxă. Această grupăde elită este considerată o şansă misionară a eparhiei, drept pentrucare cursanţii sunt angajaţi în mai multe programe ştiinţifice şimisionare, despre care se va relata mai departe.

b) Programe duhovniceşti şi cultural-misionareSăptămânal, în ziua de vineri, studenţii au participat la Sfânta

Liturghie, susţinând cântările la strana catedralei, întrucât aceastaare şi rol de paraclis universitar. Programul liturgic săptămânal,obligatoriu, a fost completat de programul zilnic de rugăciune dela capela căminului studenţesc H, unde, pe lângă studenţii teologi,participă un semnificativ număr de studenţi de la alte facultăţi. S-aacordat importanţa cuvenită spovedirii şi împărtăşirii studenţilor,practicii liturgice, muzicii bisericeşti, lecturilor individuale, întâlni-rilor de seară din paraclisul căminelor studenţeşti, apropierii duhov-

Page 258: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

258

niceşti şi dialogului cultural dintre studenţii teologi şi ceilalţi stu-denţi. Ca şi în anii anteriori, pr. drd. Ionel Ostache s-a preocupatde starea duhovnicească a studenţilor, împlinind şi slujirea deduhovnic al studenţilor teologi gălăţeni.

În perioada Postului Mare, studenţii au participat la programulliturgic al catedralei şi al parohiilor lor: Canonul Sfântului AndreiCriteanul, denii, slujbele din Săptămâna Patimilor. De asemenea,ei au participat la conferinţele organizate de A.S.C.O.R., cu invitaţişi teme de actualitate.

Trei acţiuni ale studenţilor teologi au caracterizat implicarealor în domeniul social: vizita la Căminul de Bătrâni de pe stradaDomnească (18 aprilie) şi două descinderi la deţinuţii din Peniten-ciarul Galaţi (21 şi 22 aprilie). Acţiunile au fost coordonate de pr.drd. Ionel Ostache şi pr. drd. Constantin Oancea.

În ziua de 18 iunie, Sectorul eparhial de învăţământ şi Comisiade iniţiativă a anilor III şi IV au organizat cursul festiv pentruabsolvenţii promoţiei 2008. Tinerii au participat la slujbele Vecer-niei şi acatistului, în catedrală, au luat aminte la cuvântul de învă-ţătură al PS Episcop şi au asistat la ultimele cursuri, simbolice,susţinute de profesorii-preoţi şi laici prezenţi la eveniment.

Pentru pregătirea examenului de admitere din iulie 2008, încădin luna ianuarie Sectorul învăţământ a pornit o amplă campaniepromoţională în liceele de pe teritoriul eparhiei. Campania a fostsusţinută de profesori şi studenţi ai departamentului şi a atins peste40 de licee din Galaţi, Brăila şi Tecuci, constituindu-se într-o mareacţiune misionară a tinerilor către tineri.

Începând cu 1 octombrie, studenţii teologi au fost programaţisă participe în grupe mici la Paraclisul Maicii Domnului, duminicăseara, la catedrală. În luna noiembrie ei au participat la toate slujbeleşi activităţile misionare care s-au desfăşurat în această perioadă.În chip special, amintim de prezenţa lor la întâmpinarea moaştelorSfântului Sofronie al Ierusalimului (26 noiembrie) şi la Priveghereadin ajunul praznicului Sfântului Andrei (29 noiembrie). Masteranzii

Page 259: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

259

din anul I au fost cuprinşi în programul eparhial catihetic �Hristosîmpărtăşit copiilor�.

La finele anului calendaristic 2008, în ziua de 16 decembrie,în aula Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, corul �Theologos�al departamentului a susţinut un concert de colinde, prilej cu careeparhia a oferit daruri studenţilor şi profesorilor; acelaşi cor aconcertat pe data de 18 decembrie, în cadrul şedinţei festive a se-natului Universităţii.

c) Activitatea ştiinţifică universitarăAnul 2008 a înscris în agenda ştiinţifică a Departamentului de

teologie o bogată activitate ştiinţifică, în care se includ simpozioane,sesiuni de comunicări la nivelul profesorilor şi al studenţilor, parti-cipări ale profesorilor la evenimente ştiinţifice internaţionale, naţio-nale sau locale, organizate de alte universităţi sau facultăţi, lansăride carte ş.a.

În ziua de 29 ianuarie, sub coordonarea pr. dr. Ionel Ene, înaula Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie a avut loc o sesiunede comunicări ştiinţifice studenţeşti, cu tema �Sf. Trei Ierarhi, slu-jitori şi propovăduitori ai Cuvântului�. Au susţinut următoarelereferate studenţii Doina Băluţă, anul IV (Sfântul Ioan Gură de Aur- Despre preoţie), Virgil Burcuş, anul IV (Sfântul Ioan Gură deAur - Despre milostenie), Valentina Chipăilă, anul IV (Prieteniadintre Sfântul Vasile şi Sfântul Grigorie de Nazianz), Tudoriţa Cocu,anul IV (Sfântul Ioan Gură de Aur - Despre căsătorie), CarmenMihaela Dănilă, anul IV (Opera Sfântului Vasile cel Mare şi im-portanţa ei în formarea tânărului teolog), Valentin Mihăluţă, anulIV (Învăţătura despre mântuire, desprinsă din opera SfântuluiVasile cel Mare), Cosmin Şontâcă, anul IV (Personalitatea pil-duitoare a Sfântului Vasile cel Mare), Geanina Velişcu, anul IV(Despre viaţa Sfântului Grigorie de Nazianz). După audierea refe-ratelor, au urmat discuţiile. Pentru toţi studenţii, s-a desprins ne-cesitatea îmbinării studiului Cuvântului lui Dumnezeu cu preda-niile sfinte, după modelul Sf. Trei Ierarhi, pentru ca timpul de for-

Page 260: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

260

mare universitară să se împlinească în pilduitoare slujire la catedrăşi în lume.

Programul care caracterizează activitatea ştiinţifică de la depar-tament, în semestrul II al anului universitar 2007-2008, este orga-nizarea, sub coordonarea directă a Sectorului învăţământ, a Simpo-zionului Ştiinţific Naţional �Biblia de la Bucureşti - 1688, monu-ment de cultură, limbă şi spiritualitate românească�, în zilele de23-25 mai. În ziua de 23 mai, după participarea la Sfânta Liturghieîn Catedrala Episcopală şi după ce PS prof. univ. dr. Casian Crăciuna rostit cuvântul de deschidere, a avut loc vernisarea expoziţiei�Ediţii ale Sfintei Scripturi în fondul de carte veche al SfinteiEpiscopii a Dunării de Jos�.

Lucrările simpozionului s-au desfăşurat pe trei secţiuni, dupăcum urmează: secţiunea I l-a avut ca moderator pe prof. univ. dr.Ionel Cândea; a cuprins susţinerea următoarelor referate: diac. prof.univ. dr. Ioan Caraza, Facultatea de Teologie �Patriarhul Justinian�,Bucureşti (Lecţionarul liturgic ortodox şi importanţa lui pentruinterpretarea şi traducerea Sfintei Scripturi), pr. conf. univ. dr.Ionel Ene, Departamentul de teologie al Facultăţii de Istorie,Filosofie şi Teologie din Galaţi (Cuvântul lui Dumnezeu în operalui Eminescu), lect. univ. dr. Alexandru Mihăilă, Facultatea deTeologie �Patriarhul Justinian� din Bucureşti, conf. univ. dr. DenisiaLiuşnea, Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi (Con-sideraţii privind raporturile culturale şi religioase dintre ŢărileRomâne şi Sfintele Locuri, în perioada domniei Sfântului Con-stantin Brâncoveanu), prof. univ. dr. Dan Râpă-Buicliu, Facultateade Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi (Ediţiile integrale aleBibliei de la Veneţia 1687 [greacă] şi Bucureşti 1688 [română],în context bibliologic), conf. univ. dr. Lucia Balint, Facultatea deMetalurgie şi Ştiinţa Materialelor din Galaţi (Omul şi natura. Crizaecologică actuală reflectată în textele sfinte şi în cercetările ştiinţi-fice), pc. arhim. Daniil Oltean, vicarul administrativ al EparhieiDunării de Jos (Sfânta Scriptură în Patericul egiptean. Cunoaştere

Page 261: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

261

teologică şi spiritualitate monastică). La secţiunea a II-a, undemoderator a fost c. diac. prof. univ. dr. Ioan Caraza, au fost audiatenouă referate, după cum urmează: pr. prof. univ. dr. Nicolae Necula,Facultatea de Teologie �Patriarhul Justinian� din Bucureşti (SfântaScriptură în cultul Bisericii Ortodoxe), prof. univ. dr. Ionel Cândea,Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi (Un exemplaral Bibliei de la Bucureşti în colecţiile brăilene), conf. univ. dr.Doina Bejan, Facultatea de Litere din Galaţi (Traducerile textuluibiblic, momente ale racordării culturii româneşti la comunitateaculturală europeană), pr. lect. univ. dr. Gheorghe Sava Popa, Facul-tatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi (Preoţia în EpistolaSfântului Apostol Pavel către evrei), pr. lect. univ. dr. Leontin Po-pescu, Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi (SfântaScriptură şi teme ale bioeticii creştine), pr. lect. univ. dr. PandeleGabriel, Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi (Sfân-tul Constantin Brâncoveanu, protector al culturii româneşti), pr.asist univ. dr. Cristian Gagu, Facultatea de Istorie, Filosofie şiTeologie din Galaţi (Cult şi cultură în limba română, în secoleleXV-XVII ), pr. dr. Ovidiu Dănuţ Soare, Seminarul Teologic �SfântulApostol Andrei�, Galaţi (Însemnătatea Sfintei Scripturi de la 1688în viaţa religioasă din spaţiul românesc), dr. Gina-Luminiţa Scarlat(Despre biblicitatea unor termini nebiblici şi nebiblicitatea unortermeni biblici). Lucrările simpozionului au continuat şi în ziua de24 mai, în a III-a secţiune, moderată de pc. pr. prof. univ. dr. NicolaeD. Necula, la care s-au susţinut următoarele referate: pr. asist. univ.drd. Ionel Ostache (Biblia de la 1688 - monument al limbii române.Noi cercetări), pr. asist. univ. drd. Constantin Oancea (Predica depe Munte - comentariu). Tot acum s-au susţinut şi referate studen-ţeşti, după urmează: Alina Puha, anul I (Interpretarea Sfintei Scrip-turi la Sfântul Ioan Gură de Aur), Victoriţa Stan (Moloman),anul I (Tâlcuirea Sfintei Scripturi în opera Sfântului Vasile celMare), Adriana Radu (Sandu), anul I (Biblia în mâna credinciosu-lui), Silvia Soare (Chiru), anul I (Rugăciunea în Evangheliile si-

Page 262: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

262

noptice), Ştefan Leocă, anul I (Iubirea creştină în EvangheliaSfântului Ioan), Eugenia Mihoci, anul II (Preacinsirea MaiciiDomnului în lumina Sfintei Scripturi), Ovidiu Vlase, anul II (SfântaTaină a Pocăinţei în Sfintele Evanghelii), Raluca Petcu, anul II(Psalmul 1 în tâlcuirea Sfântului Vasile cel Mare), Ştefania Ivan,anul III (Învăţătura Sfintei Scripturi cu privire la Sfânta Treime),Mihaela Munteanu, anul IV (Iubirea creştină în epistolele SfântuluiApostol şi Evanghelist Ioan), Andrada-Ioana Olteanu, anul III(Lumea - manifestarea iubirii lui Dumnezeu oglindită în SfântaScriptură), Cecilia-Mihaela Olteanu, anul III (Învăţătura ortodoxădespre Pururea Fecioria Maicii Domnului - temeiuri în SfântaScriptură), Alina-Cristina Chiriţă, anul III (Educaţia copilului înfamilia creştină). La fiecare secţiune s-au purtat discuţii pe margineareferatelor, iar la sfârşitul simpozionului s-au putut trage concluziilenecesare conştientizării măreţiei momentului tipografic şi culturalde la 1688. Referatele profesorilor s-au constituit în volumul VIIal fasciculei universitare Teologie şi educaţie la Dunărea de Jos.Pentru prestaţia lor, studenţii-referenţi au primit premii în bani dinpartea universităţii, iar trei dintre ei au primit premii speciale dinpartea eparhiei, solemn, în cadrul hramului şi al pelerinajului tine-rilor de la Mănăstirea Buciumeni.

În data de 16 octombrie, Departamentul teologic a fost gazdaunui eveniment academic de deschidere europeană, întemeiat peparteneriatul universitar dintre Departamentul nostru şi Univer-sitatea din Reutlingen-Ludwigsburg şi pe mai vechea conlucrareîn domeniul social şi cultural dintre Eparhia Dunării de Jos şiEpiscopia Lutherană de Württemberg. Este vorba de conferinţasusţinută de profesorul Gerhard Mayer, din Germania. Cu acestprilej a avut loc şi lansarea cărţii Hermeneutica biblică, a aceluiaşiprofesor şi s-au purtat dialoguri între auditoriu - alcătuit din liceeni,studenţi, profesori - şi propunătorul temei/autorul volumului. Eve-nimentul s-a desfăşurat în aula �Virgil Madgearu� a Facultăţii deŞtiinţe Economice.

Page 263: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

263

În ziua de 17 noiembrie, în cadrul Departamentului de teologieal Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, a avut loco altă sesiune de comunicări ştiinţifice studenţeşti, sub genericul�Tânărul creştin în cetatea Sf. Ap. Andrei�, avându-i ca organi-zatori şi moderatori pe pr. asist. drd. Constantin Oancea şi pr. asist.dr. Sorin Marinescu. Lucrările au fost susţinute de studenţii anilorI-III, după cum urmează: Doina Manolache, anul I (Ispitele în viaţatânărului creştin din cetatea Sfântului Apostol Andrei), LoredanaAlexa, anul I (Sfântul Apostol Andrei, patronul spiritual al Ro-mâniei şi al oraşului Galaţi), Maria Pletea, anul I (Bucuria de a-lavea pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României), Florin Lef-ter, anul I (Chemarea tânărului creştin în cetatea Sfântului ApostolAndrei), Mădălin Dobra, anul I (Sărbătoarea Sfântului ApostolAndrei în viziunea tânărului zilelor noastre), Florin Iordan, anul I(Problemele tinerilor şi ameliorarea lor în cetatea Sfântului ApostolAndrei), Alina Puha, anul II (Datoria morală ce decurge din faptulcă Sfântul Apostol Andrei este ocrotitorul Galaţiului), AngelaRomeghea, anul II (Modelul Sfântului Apostol Andrei versus mo-delul tânărului de astăzi), Adriana Radu, anul II (Privilegiul gă-lăţenilor de a fi ocrotiţi de Sfântul Apostol Andrei), Lucia Balint,anul III (Să ne educăm copiii cu chibzuinţă şi înţelegere), EugeniaMihoci, anul III (Răspunsul tânărului creştin la chemarea luiHristos, după exemplul Sfântului Apostol Andrei), Raluca Petcu,anul III (Răspunsul meu la chemarea Sfântului Apostol Andrei),Cristina Sarcosel, anul III (Atitudinea tânărului teolog din cetateaSfântului Apostol Andrei faţă de problemele tinerilor de astăzi).După susţinerea temelor au avut loc ample dezbateri, din cares-au putut desprinde atât nevoia de model pentru orice tânăr dor-nic să-L slujească pe Dumnezeu, cât şi importanţa acestui lucruspre a fi de folos semenilor. În acelaşi timp, studenţii au înţelesce minunat este să poţi să aspiri spre desăvârşire, având un farcălăuzitor şi şansa de a se instrui într-o universitate cu deschidereeuropeană.

Page 264: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

264

În ziua de 25 noiembrie, în cadrul Departamentului de teologie,sub genericul �Comunicarea în teologie - şanse, riscuri, perspec-tive�, a avut loc o dezbatere interdisciplinară pe tema comunicăriiîn teologie şi a implicaţiilor pe care aceasta le are în societateacontemporană. Evenimentul a fost organizat de pr. dr. Ovidiu DănuţSoare, care a avut şi rolul de moderator al activităţii. La lucrări auparticipat cadre didactice ale facultăţii noastre, care au susţinuturmătoarele referate: pr. conf. univ. dr. Ionel Ene, Departamentulteologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie (Noul Testa-ment de la Legământul iubirii jertfite a lui Dumnezeu, la Docu-ment sau Mesajul divin, între invitaţia la parteneriat de iubireteandrică şi răstălmăcire, limbaj de lemn şi teologia scolastică),prof. univ. dr. Ştefan Dima, Facultatea de Ştiinţe, Catedra de chimie(Comunicarea în educaţia religioasă şi în cateheză. Similitudinişi specificităţi), conf. univ. dr. Liuşnea Denisia, Facultatea de Isto-rie, Filosofie şi Teologie din Galaţi (Observaţii privind riscurilecomunicării teologice în societatea contemporană), pr. lect. univ.dr. Gabriel Dorin Pandele, Departamentul teologic al Facultăţii deIstorie, Filosofie şi Teologie (Teolog şi �teologie� în gândirea Sf.Grigorie de Nazianz), lect. univ. dr. Ion Cordoneanu, Facultateade Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi (Religia în contextulsocietăţii moderne: valori religioase şi valori democratice), pr.asist. univ. dr. Cristian Gagu, Departamentul teologic al Facultăţiide Istorie, Filosofie şi Teologie (Importanţa conceptelor teologiceîn comunicare), pr. asist. univ. drd. Ionel Ostache, Departamentulteologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie (Comunicareaîn Biserică), pr. drd. Lucian Petroaia, Eparhia Dunării de Jos (Co-municarea nonverbală: gestualitatea liturgică), pr. dr. OvidiuDănuţ Soare, Departamentul teologic al Facultăţii de Istorie, Filo-sofie şi Teologie (Religiozitate şi comunicare familială).

Evidenţiem şi faptul că, în cadrul festivităţilor legate de Sărbă-torile Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul oraşului Galaţi, în preaj-ma aducerii în acest oraş a moaştelor Sfântului Sofronie al Ierusa-

Page 265: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

265

limului, s-a organizat o masă rotundă pe tema �Viaţa, învăţăturileşi lucrarea Sfântului Sofronie al Ierusalimului�. În acest sens, fie-care cadru didactic al Departamentului de teologie a studiat aspectelegate de slujirea acestui mare sfânt - teolog, apologet, imnograf,misionar - cu îndatorirea întocmirii unui referat la temă, cu abordăridin domeniul de predare: istoric, doctrinar, liturgic, hagiografic.Aceste aspecte menite să redescopere pe Sfântul Sofronie şi lu-crarea sa au fost cunoscute de studenţi şi masteranzi şi au constituitnumărul 16 al revistei studenţeşti �Theologos�. Cele mai bunedintre materialele acestor ultime trei activităţi ştiinţifice vor fi cu-prinse într-un volum al departamentului.

Trebuie amintite aici şi participările profesorilor departamen-tului la diverse manifestări ştiinţifice, internaţionale, naţionale şilocale. Din delegaţia şi cu binecuvântarea PS Chiriarh, mai mulţimembri ai Consiliului profesoral au participat la câteva astfel deevenimente teologice. Pr. conf. dr. Ionel Ene şi pr. lect. dr. GabrielPandele au participat, între 7 şi 9 aprilie 2008, la Simpozionulinternaţional �Bisericile şi Europa din prisma Bisericilor din Ro-mânia�, organizat la Sibiu de Academia Evanghelică �Transilvania�şi Fundaţia �Konrad Adenauer Stiftung� din Germania. Pr. conf.dr. Ionel Ene şi pr. drd. Lucian Petroaia au participat la �al II-leaSimpozion internaţional - Research and History. Interdisciplinarystudies� organizat la Galaţi de facultatea noastră, Catedra de istorie,în zilele de 7-9 mai; cu acest prilej, pr. dr. Ionel Ene a susţinutreferatul �J. P. Migne şi importanţa Patrologiei în studiul istoriei�,iar pr. drd. Lucian Petroaia a prezentat tema �Textul Bibliei de laBucureşti de la 1688 în cărţile de cult ale epocii�. Pr. conf. dr.Ionel Ene şi pr. asist dr. Cristian Gagu au luat parte la Sesiunea decomunicări ştiinţifice, organizată de Comisia de istorie şi studiu alcreştinismului, ce s-a întrunit în zilele de 2-4 octombrie la Mă-năstirea Cernica. Pr. Cristian Gagu a susţinut referatul �Culturateologică în perioada Paleologilor�. Pr. conf. dr. Ionel Ene a par-ticipat la lucrările celui de al III-lea Congres naţional al facultă-

Page 266: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

266

ţilor de teologie ortodoxă din România, organizat între 10 şi 13noiembrie 2008, la Mănăstirea Tismana; în aceeaşi perioadă a luatparte şi la Sesiunea de comunicări ştiinţifice organizată de Universi-tatea �George Bariţiu�, Facultatea de Drept, centrul Focşani, înziua de 22 noiembrie, desfăşurată sub genericul: �Societatea româ-nească în contextul reglementărilor juridice interne şi al directi-velor europene�, susţinând referatul: �Evanghelia MântuitoruluiHristos, de la Legământ la Document� şi la Simpozionul �Crea-ţionism şi evoluţionism�, organizat de Universitatea �ConstantinBrâncoveanu�, Muzeul Brăilei - Administraţia Parcului Naţional�Balta Mică a Brăilei�¸ în data de 11 decembrie 2008, cu referatul�Comunicarea în dialogul religie - ştiinţă�.

O concretizare a acestui efort de cercetare ştiinţifică l-au con-stituit cele trei volume oferite în acest an de profesorii departa-mentului. Primul dintre acestea este fascicula VII a departamentului,Teologie şi educaţie la Dunărea de Jos şi cuprinde referatele susţinutede participanţii la simpozionul sus-amintit, organizat în luna mai.Pr. dr. Ovidiu Soare şi-a publicat teza de doctorat, Biserica şi comu-nităţile umane, în Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2008.Cartea a apărut cu binecuvântarea PS Casian al Dunării de Jos şi cuacordul îndrumătorului de doctorat al autorului, prof. dr. VasileMiftode, de la Facultatea de Sociologie a Universităţii �Al. IoanCuza� din Iaşi. Al treilea volum aparţine pr. dr. Ionel Ene; se intitu-lează O cronologie a sinoadelor în primul mileniu creştin şi a apărutla Editura �Zigotto� a Universităţii �Danubius� din Galaţi. În ziuade 16 decembrie, în cadru festiv, în aula Facultăţii de Istorie, Filosofieşi Teologie a avut loc lansarea acestor trei volume; prezentările aufost făcute de profesori de la catedrele de istorie, filosofie şi teologie.

�Ziarul Lumina�, Radio şi TV �Trinitas� au preluat şi media-tizat aceste activităţi universitare, realizate de profesorii şi teologiigălăţeni.

Evenimentul ştiinţific cel mai important al anului calendaristic2008 l-a constituit vizita Comisiei ARACIS (13-14 mai), în vederea

Page 267: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

267

aprobării şi acordării autorizaţiei de funcţionare, începând cu1 octombrie 2008, a programului de studii: �Masterat: istorie şispiritualitate românească�. Comisia, alcătuită din pr. prof. univ.dr. Ioan Vasile Leb, de la Facultatea de Teologie din Cluj şi pr.prof. univ. dr. Vasile Grăjdian, de la Facultatea de Teologie dinSibiu, a constatat împlinirea tuturor condiţiilor academice de acre-ditare. Un deziderat mai vechi, materializat abia acum, acest maste-rat oferă şansa continuării studiilor în Universitatea noastră, pentrutoţi preoţii, profesorii de religie, absolvenţii de teologie interesaţide aceasta. Senatul Universităţii a acordat 50 de locuri pentru exa-menul de admitere din septembrie 2008, la acest program de studiu.

În directă relaţie cu acest masterat se lucrează pentru înfiinţareaunui Centru de cercetare şi studii interdisciplinare �Sfântul GrigorieTeologul�, sarcina întocmirii documentaţiei revenindu-i pr. dr.Cristian Gagu. Acest centru are în proiect conectare şi acces perma-nent la internet, cu mai multe terminale, două biblioteci teologice,una virtuală, alta clasică, dar mai ales, prin diferite simpozioane,conferinţe, mese rotunde, îşi propune să angajeze în dialog pe teologiigălăţeni, cu profesori şi specialişti din alte domenii. Programul afost aprobat de Consiliul eparhial din februarie 2008 şi este înderulare. Tot pentru masteranzi, în chip special, sectorul a invitat pepr. prof. univ. dr. Daniel Benga, prodecanul Facultăţii de Teologie�Patriarhul Justinian� din Bucureşti, care a susţinut în zilele de 6şi 7 noiembrie un curs intensiv de întocmire corectă a lucrărilorştiinţifice. În perioada 17 noiembrie - 15 decembrie, masteranzii auurmat un alt curs intensiv de limbă engleză, susţinut de prof. CătălinaOteşanu, în cabinetul fonic al Seminarului Teologic din Galaţi.

Urmare a analizelor făcute în cadrul sectorului şi al consiliuluiprofesoral, pentru a oferi pieţei de cereri o specializare căutată, actual-mente, pr. conf. dr. Leontin Popescu este implicat în întocmireadocumentaţiei necesare pentru a se înfiinţa, în cadrul aceluiaşidepartament, o nouă specializare �teologie-asistenţă socială�, înce-pând cu 1 octombrie 2009. Proiectul este în stare avansată de elabo-

Page 268: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

268

rare, va fi validat de Comisia internă de evaluare a Universităţii şiva primi acreditarea ARACIS, la începutul anului calendaristic 2009.

În baza unei activităţi meritorii, întrucât au împlinit criteriileştiinţifice corespunzătoare, pr. dr. Ionel Ene, pr. dr. Leontin Popescuşi pr. dr. Cristian Gagu au primit titlurile universitare de profesor,conferenţiar, respectiv, lector, consolidând astfel statul de funcţiunişi, mai ales, prestaţia academică de la specializările teologice, dincadrul Universităţii �Dunărea de Jos�. De asemenea, trebuie preci-zat faptul că, în anul academic 2008-2009, s-au adăugat corpuluiprofesoral şi două cadre noi, pr. dr. Sorin Marinescu şi pr. dr. OvidiuDănuţ Soare, care, deocamdată, predau în regim de colaboratoriexterni, până la titularizarea pe posturi.

d) Bursa academică �Episcopul Casian�. Alte burse.Implicarea PS Chiriarh în ritmul Departamentului teologic nu

a fost doar una didactică. În baza Statutului Bisericii OrtodoxeRomâne (art. 102, lit. h), PS Sa a oferit, lunar, salariul său deprofesor universitar la 12 studenţi merituoşi, în total 12.504 lei.

Prezentăm sintetic sumele primite de studenţii beneficiari aibursei academice �Episcopul Casian� în semestrul II al anuluiuniversitar 2007-2008 (perioada februarie - iunie 2008):

.rN

.trcelemunerpişelemuN ătimirpamuS

.1 şucruBăcilisaV iel240.1

.2 )eraoS(urihCaivliS iel240.1

.3 piliFaleniraM iel240.1

.4 răzaL.MroşirteP iel240.1

.5 )uemS(unacoMaleniraM iel240.1

.6 unaetlOailiceC iel240.1

.7 nuăPacineJ iel240.1

Page 269: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

269

Urmare a examenelor susţinute în sesiunea iunie 2008, absol-virilor şi altor factori obiectivi, lista s-a modificat în anul universitar2008-2009 primând, drept criterii pentru primirea bursei, interesulpentru studiu, bunele rezultate obţinute şi participarea constantăla programul liturgic. Astfel, bursierii pentru semestrul I al nouluian sunt:

.rN

.trcelemunerpişelemuN ătimirpamuS

.1 )DT,Ina(unaeberBnaitsirC iel052

.2 )DT,IIna()eraoS(urihCaivliS iel052

.3 )DT,Ina(şiţnaDţunoI iel052

.4 )DT,IIna(piliFaţuletSaleniraM iel052

.5 )DT,IIIna(răzaLroşirteP iel052

.6 )DT,Ina(ehcalonaManioD iel052

.7 )DT,Ina(ehcalotsoPacnA iel052

.8 )DT,Ina(uratoRailemaC iel052

.9 )DT,Ina(udruSnafetŞ iel052

.01 )DT,IIna(lesocraSanitsirC iel052

.8 acşoRaniroD iel240.1

.9 uratoRailemaC iel240.1

.01 ertsaveSardnaxelA iel240.1

.11 ucserătăpSaleriM iel240.1

.21 )aehgemoR(uicilUacineJ iel240.1

latoT iel405.21

Page 270: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

270

La acest act mărinimos, s-a adăugat şi darul oferit de PS Epis-cop altor 12 studenţi, pentru a putea întâmpina cu bucurie SfinteleSărbători. De asemenea, reliefăm ajutorul constant, oferit prin sec-tor din fondul �Şcoli teologice�, către diverşi studenţi aflaţi înimposibilitatea achitării taxelor universitare. Mai mulţi studenţiteologi au primit ajutoare în bani, în valoare de 3.500 lei.

3. Şcoala de cântăreţi bisericeşti�Sfântul Roman Melodul� din Brăila

Şcoala de cântăreţi bisericeşti �Sfântul Roman Melodul� de laBrăila a împlinit, în septembrie 2008, treisprezece ani de la în-fiinţare. Ascultarea de responsabil - director a revenit, şi în acestultim an de funcţionare, pc. pr. Ionel Bujoi, parohul bisericii �Înăl-ţarea Domnului� din Brăila. În acest an s-au implicat în bunul mersal şcolii, alături de pc. pr. Costel Vatră, slujitor la Catedrala �Naşte-rea Domnului�, şi pc. pr. Marcel Chiriţă, de la parohia �SfântulIoan�, care a susţinut cursuri practice de tipic, şi pc. pr. CostelAirinei, de la parohia �Sfânta Treime�, care a susţinut cursuri decântare bisericească.

Şcoala a funcţionat la Liceul Pedagogic �D.P. Perpessicius�din Brăila. După o mai veche şi neinspirată rânduială, programulde cursuri al elevilor a decurs în partea a doua a zilei, orele desfă-şurându-se până seara târziu.

În anul şcolar 2007-2008 au fost înscrişi 21 de elevi, în anulIII. Ca urmare a examenelor de absolvire din luna iulie 2008, toţicandidaţii au obţinut diploma de cântăreţ bisericesc. Odată cu absol-virea acestei promoţii, Şcoala de cântăreţi bisericeşti de la Brăilas-a închis.

.11 )DT,IIna(ucserătăpSaleriM iel052

.21 )DT,IIna(uicilUacineJ iel052

latoT

Page 271: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

271

Cu prilejul sărbătoririi Sfinţilor Trei Ierarhi, ocrotitorii şcolilorteologice, elevii Şcolii de cântăreţi din Brăila au susţinut un micconcert de cântări bizantine în amfiteatrul Liceului Pedagogic dinBrăila. De asemenea, elevii au participat la un intens program li-turgic şi la mai multe activităţi misionare, în Postul Mare (în spe-cial, în Duminica Ortodoxiei şi în cea a Sfintei Cruci) şi la proce-siunea în cinstea eroilor neamului românesc, cu prilejul sărbătoriiÎnălţării Domnului (5 iunie). Este notabilă implicarea misionară aelevilor, dar şi a unora dintre absolvenţi în susţinerea corului �Tri-son� al Liceului Pedagogic din Brăila, care, şi anul acesta, a susţinutpelerinajul tinerilor la Mănăstirea Buciumeni. La sfârşitul anuluişcolar, cu binecuvântarea PS Episcop, profesorii şi elevii au mersîn pelerinaj la mănăstirile din nordul Moldovei.

4. Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Galaţi

Şcoala de cântăreţi bisericeşti de la Galaţi funcţionează în cadrulSeminarului Teologic �Sfântul Apostol Andrei�. Are statut deşcoală de arte şi meserii; a avut înscrişi, în anul şcolar 2007-2008- 39 de elevi (18 în anul II şi 21 în anul I). În luna iunie, elevii anuluiII au susţinut examene pentru obţinerea nivelului II de competenţeprofesionale. 16 elevi au fost declaraţi admişi în anul III.

Elevii acestei şcoli studiază după planurile de învăţământ speci-fice, aprobate de Sfântul Sinod şi de Ministerul Educaţiei, Cercetăriişi Tineretului şi urmează acelaşi program duhovnicesc şi misionarca şi seminariştii. După absolvire, ei sunt chemaţi să slujească stra-na, într-o perioadă în care multe biserici sunt lipsite de astfel deslujitori, iar prestaţia unor dascăli/cântăreţi este tot mai slabă. Princhiriarhul ei, Eparhia Dunării de Jos a înaintat Sfântului Sinod unmemoriu prin care cerea reanalizarea statutului cântăreţului bise-ricesc, retribuirea lui prin comparaţie cu învăţătorii, dar şi sporireaexigenţei în şcolile de profil din cuprinsul Patriarhiei Române, pen-tru a da absolvenţi de calitate. De aceea, la apelul eparhiei, direcţiuneaşi corpul profesoral acordă mare atenţie acestor clase de tineri.

Page 272: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

272

Deoarece în urma examenelor de admitere din iunie 2008 nuau răspuns ofertei şcolii decât puţini candidaţi, insuficienţi pentrua înfiinţa o clasă, anul acesta, şcoala nu a putut onora cifra deşcolarizare aprobată de Sfântul Sinod şi Minister. Pentru anul şcolar2009-2010, cu aprobarea eparhiei, seminarul a cerut pentru Şcoalade cântăreţi bisericeşti o cifră de şcolarizare, de 28 de locuri, laspecializarea �dascăl/catihet�, cu regim de cursuri - seral.

5. Doctoranzi, masteranzi, studenţi teologişi elevi seminarişti la alte facultăţi şi seminare teologice

din Patriarhia Română şi din străinătate.

Cu binecuvântarea PS Casian, Episcopul Dunării de Jos, maimulţi studenţi teologi şi elevi seminarişti, fii duhovniceşti ai epar-hiei, studiază în facultăţi şi seminare din cuprinsul PatriarhieiRomâne.

La nivelul cel mai înalt de studii se situează doctoranzii; cincitineri se află la diferite stadii de parcurgere a studiilor, iar 13 aufinalizat deja studiile doctorale la Facultatea de Teologie dinBucureşti şi se află în faza de redactare a tezei. La Facultatea deTeologie din Sibiu, eparhia are doi tineri înscrişi la studii doctorale,iar alţi doi le-au finalizat şi pregătesc teza.

Masteranzii urmează, firesc, studii de aprofundare la facultăţilepe care le-au absolvit: Bucureşti (31), Iaşi (3), Sibiu (2).

La nivelul finalului de an universitar 2007-2008, eparhia aveastudenţi înscrişi la diverse specializări, la facultăţile de teologiedin: Bucureşti (140), Iaşi (5), Sibiu (9), Târgovişte (1), Piteşti (2).

Sunt şi tinere care au optat pentru studii teologice medii şi auprimit binecuvântarea episcopului lor de a urma seminarul teologic.La seminarele teologice monahale de la Pasărea şi Agapia, EparhiaDunării de Jos are şapte, respectiv, patru fiice duhovniceşti.

Un loc special îl ocupă bursierii eparhiei, aflaţi la studii îndiverse instituţii teologice din străinătate; sunt 12 bursieri care ducbunul nume al Eparhiei Dunării de Jos peste hotarele ţării noastre.

Page 273: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

273

II. Departamentul învăţământ religios în şcolile de stat

1. Activitatea coordonatoare a Sectorului învăţământ

Coordonatele muncii la acest sector de activitate au fost rolulesenţial al disciplinei religie pentru viaţa spirituală a elevului,misiunea profesorului de religie şi finalitatea muncii lui la cate-dră-formarea bunilor creştini de mâine şi legătura indisolubilă dintreŞcoală şi Biserică. Sectorul deţine o importantă bază de date cutoţi profesorii, pe categorii: titulari, suplinitori, grade didactice etc.Acest lucru oferă şansa unei bune evidenţe şi a cunoaşterii în-deaproape a activităţii fiecărui profesor din cuprinsul EparhieiDunării de Jos. Ca urmare a acestei coeziuni şi a bunei conlucrăricu inspectoratele şcolare judeţene, s-a putut face faţă cu succesunor situaţii imprevizibile, la început de an calendaristic.

După încercarea neoiconomahă de la finele anului 2007, depă-şită de Biserica noastră cu bine, cu harul Domnului şi implicareafermă a Patriarhiei, a eparhiilor şi a a altor factori, la începutul anului2008 s-a lansat proiectul noii Legi a învăţământului preuniversitarcare, prin articolul 10, alineatul 1, eluda prezenţa religiei, ca disci-plină obligatorie de studiu şi la nivel liceal. Implicarea eparhieinoastre a fost decisivă, providenţială, în arătarea acestui pericol.Eparhia Dunării de Jos şi chiriarhul ei au sesizat pericolul şi astfel,Patriarhia Română a lansat campania �Nu vrem liceu fărăDumnezeu!�, susţinută de mass-media, �Ziarul Lumina�, Radio şiTV Trinitas. Zeci de profesori şi elevi s-au exprimat în direct co-legilor din toată ţara, în apărarea orei de religie; site-ul Patriarhieideschis cu acest scop a înregistrat sute de adeziuni în favoareareligiei la liceu, de la elevi şi profesori din Galaţi sau Brăila. Echipemisionare formate din profesori şi elevi, coordonate de Sectoruleparhial de resort, au vizitat zeci de licee şi şcoli conştientizânddirecţiunile şi colectivele de cadre didactice asupra importanţeireligiei pentru formarea spirituală a tânărului.

Situaţia gravă a fost unul dintre punctele cele mai importantepe ordinea de zi a Consiliului eparhial din 8 februarie 2008. În cadrul

Page 274: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

274

şedinţei Adunării eparhiale din 9 februarie, PS Episcop a invitatelevi de la colegiile reprezentative din Galaţi şi profesori de religiede prestigiu din eparhie, care au pledat în faţa onoraţilor membriai Adunării în favoarea acestei şanse excepţionale pentru tineri -ora de religie în liceu, văzută ca dar pentru suflet şi nu ca obligaţieşcolară. În concret, prin adresa cu nr. 490/18 februarie 2008, EparhiaDunării de Jos înştiinţa oficial Ministerul Educaţiei, Cercetării şiTineretului asupra unor imprecizii şi inechităţi pe care le cuprin-dea proiectul legii, în legătură cu predarea orei de religie în şcolilepublice şi cu învăţământul teologic preuniversitar, cu propunericoncrete de rezolvare.

În Eparhia Dunării de Jos, în anul şcolar 2007-2008, au funcţio-nat 326 de profesori; în noul an şcolar sunt la catedrele de religie331 de cadre didactice. Se observă însă, pe lângă o creştere a nu-mărului general al profesorilor, sporirea titularilor şi a celor careau obţinut gradul I în învăţământ; în categoria celor din urmă seadaugă şi profesorii care şi-au susţinut examenele respective înluna noiembrie, menţionaţi în subcapitolul următor.

2. Activitatea de perfecţionare didactică

Cercurile pedagogice pentru semestrul II al anului şcolar2007-2008 s-au desfăşurat pe tema: �Ora de religie: perspectiveşi exigenţe europene, probleme şi frământări la noi, în actualitate�.S-a constatat o participare bună a profesorilor la aceste întruniri,care au devenit un bun şi necesar schimb de experienţă şi prilej deînchegare a echipei de profesori din eparhie. Se remarcă bunapregătire a profesorilor susţinători şi disponibilitatea directorilorşi a şcolilor-gazdă. În judeţul Galaţi, cercurile pedagogice s-audesfăşurat la Liceul �D. Moţoc� (prof. Alina Nica şi prof. SimonaDabija) şi Şcoala Nr. 15 (prof. Cătălina Balhui şi prof. CiprianNazare) din oraş şi la şcolile generale din localităţile Tecuci - ŞcoalaNr. 10 (prof. Steluţa Chirvase şi prof. Cristian Ciobanu), Băleni(pr. Ionel Nechifor, prof. Cristina Nechifor), Griviţa (pr. Cătălin

Page 275: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

275

Sârbu, prof. Mădălina Bogzoiu). Cu lecţii-model şi cu referate lafel de bine pregătite au găzduit cercuri pedagogice şi şcolile sauliceele brăilene �Mihai Eminescu� (prof. Adela Pârlog, prof. Ni-coleta Pârgaru), �Ecaterina Teodoroiu� (prof. Geta Gurgu, prof.Nicoleta Hurmuzache) şi Colegiul Naţional �Nicolae Bălcescu�(prof. Stela Răducan, prof. Pavel Petrea), Liceul din Însurăţei (prof.Aurel Coman) şi Şcoala cu clasele I-VIII din Mircea-Vodă (pr.Nicu Balaban şi pr. Dan-Nicolae Bărăgan).

În semestrul I al anului şcolar 2008-2009, în ambele judeţe,cercurile pedagogice şi activităţile metodice s-au desfăşurat petema �Şanse şi dificultăţi în implementarea noilor programe ladisciplina religie�. În judeţul Galaţi au fost gazdele acestor fru-moase evenimente următoarele unităţi de învăţământ: Liceul Peda-gogic �Costache Negri� (prof. Nicoleta Răducea, prof. NicoletaHutar), Şcoala �Dan Barbilian� (prof. Mihaela Penu, prof. PetricaDumitrescu), şcolile cu clasele I-VIII din Chiraftei (pr. BogdanVăceanu, prof. Felicia Baniţă), Hanu Conachi (pr. Gabriel Mo-locea, prof. Ovidiu Gafton) şi Brăhăşeşti (pr. Vasile Boştiog, prof.Ruxandra Mihoci); în judeţul Brăila, cercurile pedagogice s-audesfăşurat la Grupul Şcolar �Edmond Nicolau� (prof. MarianaCristian, prof. Mariana Popescu), Şcoala �Ion Băncilă� (prof.Asimina Negulescu, prof. Petruş Dorobanţu), din municipiu şişcolile cu clasele I-VIII din localităţile Ţibăneşti (pr. Vlad Du-mitrache, pr. Tudor Dan) şi Ţepeş Vodă (pr. Adrian Buescu, pr.Dan Bărăgan).

Aceste activităţi au început prin participarea profesorilor şi aelevilor la Sf. Liturghie, în biserica ce are arondată şcoala-gazdă aevenimentului. Alături de corpul profesoral de la disciplina religie,la cercuri au participat şi directorii şcolilor, profesori de la altediscipline, ceea ce arată interesul pe care îl suscită prezenţa orei dereligie între celelate discipline obligatorii şi, mai ales, rolul ei multbenefic pentru copii şi părinţii acestora. Din delegaţia chiriarhului,cu acordul inspectoratelor şcolare, ca moderatori, au fost pc. con-

Page 276: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

276

silier sau pc. inspectori din cadrul Sectorului eparhial pentruînvăţământ.

Între activităţile pornite din partea profesorilor, la loc de cinstese situează obţinerea gradului I didactic de către mai multe (şapte)cadre didactice, dintre care evidenţiem pe: prof. Monica Trifan(Liceul de Artă �Dimitrie Cuclin�, Galaţi), prof. Daniela Ciupală(Şcoala �Mihai Viteazul�, Brăila), prof. Daniel Bejan (ColegiulNaţional �Vasile Alecsandri�, Galaţi), prof. Ileana Vintilă (Şcoala�Mihai Eminescu�, Galaţi), prof. Gabriela Caragaţă (Şcoala �FănuşNeagu�, Brăila), dr. Gina Scarlat (Şcoala �Petru Rareş� din Galaţi).Comisiile alcătuite din profesori universitari (pr. prof. dr. NicolaeD. Necula, pr. prof. dr. Nicu Moldoveanu, pr. prof. dr. ŞtefanBuchiu, pr. prof. dr. Adrian Gabor, pr. prof. dr. Tache Sterea, pr.prof. dr. Vasile Gordon, diac. prof. dr. Ioan Caraza) au constatatnivelul înalt al demersului didactic, implicarea misionară carecaracterizează prestaţia profesorilor noştri şi, îndeosebi, bunaconlucrare a inspectoratelor şcolare cu eparhia, în problemele spe-cifice şi în cele comune. Împreună cu ceilalţi profesori care şi-audobândit gradul I în anii anteriori, toate aceste cadre didacticealcătuiesc o elită a eparhiei pentru disciplina religie, drept pentrucare vor fi cooptate în diverse comisii şi activităţi, în susţinereaacestei discipline pe plan local şi naţional.

3. Olimpiade şi concursuri şcolare, locale, judeţene, naţionale şi internaţionale

La începutul Postului Mare, în toate şcolile şi liceele de peteritoriul Eparhiei Dunării de Jos s-a derulat Concursul de icoanepentru pregătirea şi cinstirea Duminicii Ortodoxiei, sub genericul�Icoana - frumuseţe a ortodoxiei�. În această zi (16 martie), întoate bisericile, elevii au venit în pelerinaj cu icoanele zugrăvite deei şi au primit premii din partea parohiilor. Micii iconari �profesio-nişti� de la liceele de artă din Galaţi şi Brăila, palatele copiilor dinaceleaşi oraşe, Clubul Copiilor din Tecuci şi, desigur, Seminarul

Page 277: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

277

Teologic au realizat o reuşită expoziţie la Palatul Episcopal, pentrucare au fost felicitaţi şi premiaţi de episcopul lor. În luna martie, laBrăila s-a desfăşurat Concursul interjudeţean �Creştin în mileniulIII�, la care au participat mai multe şcoli din judeţele Brăila şiGalaţi. Câştigătorii au primit premii din partea eparhiei, prin Pro-toieria Brăila.

O iniţiativă de excepţie este organizarea unei olimpiade interju-deţene la disciplina religie, pornită din partea Catedrei de specia-litate de la Şcoala Nr. 29 din Galaţi şi desfăşurată în ziua de 24mai. Au participat peste 100 de elevi de gimnaziu, de la 25 deşcoli din Galaţi şi Brăila. Câştigătorii au fost răsplătiţi de eparhie,prin premii în cărţi şi icoane.

S-a remarcat participarea elevilor din mai multe şcoli, în aceeaşiperioadă a lunii mai, la etapa zonală a Concursului �Icoana dinsufletul copilului� organizat de Patriarhia Română prin revista�Chemarea credinţei�. La finele lunii mai, la Brăila, s-au desfăşurat�Zilele Educaţiei�, prilej cu care mai mulţi profesori de religie şipc. inspector s-au implicat cu referate bine primite de auditoriu. Demnde semnalat este Concursul interjudeţean pe tema �Biserica. Şcoala.Copiii�, devenit deja tradiţional, desfăşurat tot la Brăila. O altă ac-ţiune brăileană inedită este Concursul interjudeţean de icoane �Copiişi îngeri�, desfăşurat în preajma zilei de prăznuire a Sfinţilor Arhan-gheli Mihail şi Gavriil şi ajuns la a patra etapă. Eparhia a asiguratpremiile şi a găzduit evenimentul între paginile periodicului eparhial.

Cele mai importante concursuri şcolare locale au fost cele dedi-cate Sfinţilor Andrei şi Nicolae, ocrotitorii oraşelor Galaţi şi Brăila.În anul 2008, cele două concursuri s-au desfăşurat pe tema �Anuljubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii�. Totul s-a desfă-şurat pe internet, eparhia punând la dispoziţia elevilor un soft creatspecial pentru aceasta, ceea ce a făcut şi mai atractivă întrecerea.Cele 5.000 de premii (!) - 3.000 în oraşul Galaţi şi 2.000 în oraşulBrăila - s-au oferit de către eparhie, prin parohii, din amabilitateaSocietăţii Biblice Interconfesionale din România, care a pus la dis-

Page 278: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

278

poziţie exemplarele necesare din Sfânta Scriptură şi alte lucrări cuconţinut biblic.

Una dintre cele mai onorante reuşite o constituie obţinereaunui premiu III şi a unei menţiuni, de către doi tineri de la LiceulPedagogic �D. P. Perpessicius� din Brăila, la Simpozionul Interna-ţional Interdisciplinar �Comunicare prin credinţă în contextulinterculturalităţii europene�. Desfăşurat la Brăila, cu o participareinternaţională de rezonanţă, simpozionul a arătat câştigătoare şidouă echipe de eleve de la liceul amintit (Alina Băncilă/FlorinaMustaţă şi Andreea Nedelcu/Andreea Sechel), care sunt uceniceledevotatei profesoare Victoria Ferescu, un cadru didactic de excepţiedin corpul profesorilor de religie brăileni.

Actualmente se află în pregătire Olimpiada de religie, fazelepe şcoală (ianuarie 2009) şi locală (februarie 2009). Noutatea estecă, din 2009, la această olimpiadă vor participa şi elevi din claseleVII-XII.

4. Programele eparhiale de consolidare a relaţieiBiserică-Şcoală. Activităţi extraşcolare

Programele spirituale din Postul Mare s-au încununat cuspovedirea şi împărtăşirea elevilor din şcoli şi licee. Sectorul aorganizat întâlniri speciale cu profesorii, pentru a gândi practicacest program foarte important, de aplicare în viaţa elevilor a teorieide la ora de religie. Programul s-a repetat şi în Postul NaşteriiDomnului.

Evenimentele legate de Ziua Eroilor s-au integrat firesc în viaţaşi activitatea extraşcolară a elevilor şi a profesorilor de religie, spresfârşitul semestrului II al anului şcolar încheiat. Ziua Eroilor, carecoincide întotdeauna cu praznicul Înălţării Domnului, este cinstităîn mod deosebit în eparhia noastră: profesorii de religie au sus-ţinut ore suplimentare pentru a arăta copiilor semnificaţiile aces-tui eveniment. S-au pregătit din vreme mici spectacole adecvatemomentului, iar în ziua de 5 iunie, în toate parohiile s-au organizat,

Page 279: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

279

în colaborare cu autorităţile locale, mici procesiuni; la biserici s-auoficiat slujbe de pomenire a eroilor neamului, au fost invitaţi bătrâniveterani, care au relatat celor tineri despre ororile războiului. Înoraşele Galaţi şi Brăila, programul s-a desfăşurat după coordonatelecunoscute, animând şi chemând pe toţi, în special pe tineri, la a-şireevalua sentimentele faţă de neam, ţară şi eroii noştri, adesea uitaţi.

În prima parte a lunii iunie, în toate şcolile şi liceele s-a desfă-şurat Concursul de poezie şi eseu �Anul jubiliar al Sfintei Scripturişi al Sfintei Liturghii�. Comisiile interne de evaluare a lucrărilorau selectat mai multe lucrări (25). Dintre acestea, unele au fostpremiate de eparhie, prin mâna întâistătătorului ei, cu prilejul pele-rinajului tinerilor la Buciumeni. Lucrările selectate au fost înaintateComisiei centrale a Patriarhiei, în vederea jurizării.

Şi pelerinajul tinerilor de la Mănăstirea Buciumeni a fostdedicat �Anului jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii�.Este cel mai amplu program misionar eparhial pentru tineret. Ceiaproape 1.000 de elevi şi profesori tineri au participat la SfântaLiturghie săvârşită de Episcopul Dunării de Jos, în fruntea unuiimpresionant sobor de preoţi, la altarul din pădurea Buciumenilor.După sfânta slujbă, tinerii au primit cuvânt de învăţătură din parteapăstorului lor duhovnicesc, apoi eparhia a oferit premii celor maiiscusiţi dintre elevi, care s-au afirmat la concursul sus-amintit. Dupăprânzul-picnic, mult agreat de tineri, s-au desfăşurat dialogurilepe tema dată. Moderatorii, preoţi şi profesori bine selectaţi, au arătattinerilor importanţa esenţială pe care o au Scriptura şi Liturghiapentru viaţa spirituală a creştinilor. La final, elevii şi profesorii lorde religie au primit 1.000 de exemplare din Noul Testament cupsalmi din partea eparhiei, prin darul aceleiaşi Societăţi BibliceInterconfesionale din România.

Tot la acest capitol, amintim de câteva iniţiative editoriale aleprofesorilor. Prin hotărârea Consiliului eparhial din februarie, pro-fesorii de religie cu gradele didactice I şi II au fost chemaţi la a-şiparcurge un plan anual editorial, care să le permită afirmarea roa-

Page 280: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

280

delor cercetării lor în domeniul teologic, pedagogic, psihologic.Eparhia le-a oferit şansa de a publica mereu în periodicul �Călăuzăortodoxă�, dar, în prezent, este în fază finală primul număr alrevistei profesorilor de religie din Eparhia Dunării de Jos, iniţiativăinedită şi singulară în învăţământul românesc.

Este remarcabilă iniţiativa elevilor de la Liceul Pedagogic�Costache Negri� din Galaţi, care au dorit înfiinţarea unei foi despiritualitate, redactată chiar de ei, în conlucrare cu Sectorul eparhialde învăţământ şi cu redacţia revistei eparhiale. Cu binecuvântareaPS Episcop, această foaie, intitulată sugestiv �Adolescentul creştin�,a fost lansată cu prilejul hramului liceului, la sărbătoarea SfinţilorÎmpăraţi Constantin şi Elena; se află în pregătire numărul patru.La aceasta se adaugă şi tipărirea de către eparhie a unui numărspecial din revista �Liceeni în dungi�, care este editată de eleviiaceluiaşi liceu. Şcoala �Fănuş Neagu� din Brăila editează revistade creaţie literară �Suflet de copil�, la care colaborează şi Catedrade religie, prin care s-au oferit mai multe articole, spre publicareîn periodicul eparhial. Şi alte şcoli editează reviste, în care paginareligioasă este susţinută de profesorul de religie.

Şi un proiect de natură filantropică - �Mie îmi pasă, deci măimplic!� - pornit de la Colegiul Naţional �Mihail Kogălniceanu�din Galaţi, având ca propunător pe prof. Viorica Dumitrache, aatras atenţia, deopotrivă elevilor şi profesorilor, asupra necesităţiiimplicării în ajutorarea semenilor aflaţi în suferinţă. În concret,elevii au organizat colecte pentru susţinerea financiară a unei ope-raţii pe care un elev al liceului a făcut-o în China.

5. Participarea pc. protoierei şi a pc. preoţila buna desfăşurare a orei de religie în şcolile şi liceele

din teritoriul eparhiei

Rapoartele pc. protoierei arată modul de abordare a problemeiorei de religie, în protopopiatele eparhiei, în funcţie de specificităţilelocale.

Page 281: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

281

a) Protopopiatul GalaţiRaportul pc. protoiereu evidenţiază mai întâi relaţia duhovni-

cească şi practică pe care o au tinerii teologi cu parohiile lor, prinimplicări concrete în diverse activităţi. Sunt evidenţiate parohiile:�Sfântul Dumitru�, �Sfântul Ioan Botezătorul�, �Sfinţii Trei Ierarhi�,�Precista�. Deşi doar cinci preoţi predau ora de religie, legăturaparohiilor cu şcoala este vie şi se concretizează prin activităţi co-mune frumoase; 14 parohii urbane susţin programe specifice peacest palier, altele decât cele propuse de Centrul Eparhial.

Este apreciată activitatea didactică de la parohiile: �Sf. Antim�,�Sf. Antonie�, �Întâmpinarea Domnului�, �Înălţarea Domnului�,�Precista�, �Sf. Trei Ierarhi�, �Sf. Brâncoveni�, �Sf. Spiridon�,�Sf. Mina�, care derulează activităţi cu tineretul în şcoală şi labiserică. Parohia �Buna Vestire� are programul �A doua şansă�,specific pentru copiii rromi din zonă.

Începând cu septembrie 2008, cinci parohii din municipiu auderulat programul �Hristos împărtăşit copiilor�: �Sf. AtanasiePatelarie�, �Sf. Ana�, �Sf. Daniil Sihastrul�, �Sf. Ştefan cel Mare�,�Sf. Vasile�.

Ca activitate personală, pc. protoiereu a reuşit un parteneriatcu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Galaţi şi Şcoala �Ion Creangă�,în baza căruia, în preajma Paştilor a organizat ediţia a doua aConcursului naţional de desene şi încercări iconografice cu con-ţinut pascal, la care au participat concurenţi din 35 de judeţe.Remarcabil este şi programul cultural-misionar oferit deţinuţilordin Penitenciarul Galaţi, dedicat zilei de 8 Martie, constând în pro-gram artistic şi daruri.

b) Protopopiatul BrăilaRaportul pc. protoiereu arată că parohiile susţin elevii semi-

narişti şi studenţii teologi, pentru a-şi finaliza studiile; suma acor-dată este de 6.050 lei. 21 de preoţi din protopopiat predau ora dereligie. Hramurile şcolilor sunt momente misionare şi culturale,prin programele liturgice şi serbările religioase prezentate şi sus-

Page 282: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

282

ţinute financiar de parohii. Sunt evidenţiate şi parohii care au ajutatla îmbunătăţirea fondului de carte din şcoli: �Cuv. Parascheva�,�Înălţarea Domnului�, �Sf. Cruce�, �Sfinţii Împăraţi�, �Sf. SpiridonNou�, �Sf. Mina�, �Naşterea Maicii Domnului�. Menţionează parti-ciparea elevilor la slujbe în grupuri, variind între 15 şi 20 de per-soane.

Şcoala Specială de Arte şi Meserii din Brăila a primit din parteaProtoieriei material didactic pentru educaţia copiilor cu cerinţeeducative speciale, în valoare de 600 de lei. La hramul MănăstiriiMăxineni, elevi ai acestei şcoli au fost luaţi în pelerinaj, prin im-plicarea protoieriei.

Activitatea pc. protoiereu s-a concretizat prin susţinerea cer-curilor pedagogice, convocarea preoţilor la aceste întâlniri, rândui-rea preoţilor la slujire şi vizitarea mai multor şcoli şi licee.

c) Protopopiatul Tecuci66 de tineri (34 de elevi şi 32 de studenţi) din parohiile proto-

popiatului urmează cursuri la diverse şcoli teologice, medii sausuperioare. Este arătată, ca şi în anii anteriori, dorinţa de a perfectacomunicarea pc. parohi cu aceşti tineri şi implicarea lor în progra-mele parohiale, însă nu sunt prezentate nici încercări de soluţionareşi nu sunt formulate nici propuneri în acest sens. Sunt nominalizateparohiile care stimulează prezenţa tinerilor teologi la strană şi înviaţa parohială: �Adormirea Maicii Domnului�, Eremia Grigorescu,�Sf. Gheorghe�, �Sf. Împăraţi�, �Sf. Ilie�, �Sf. Ioan�, Barcea Veche,Furcenii Vechi, Lieşti şi Matca I şi IV, Movilenii de Sus, Torceşti.

Este semnalată, ca şi în alţi ani, frecvenţa redusă a elevilor labiserică, în unele parohii. Pe de altă parte, sunt nominalizaţi şiprofesori care au o bună lucrare cu tinerii (Ştefan Nistor, GinaVintilă, Iulian Dabija), concretizată în programe filantropice laspitale, în Postul Mare şi cu prilejul zilei de 9 martie, al BuneiVestiri şi al Floriilor, la Casa �David Austin� din Ţigăneşti.

Unul dintre cele mai frumoase proiecte este cel de întâlniriîntre tineri, organizat la protoierie, pe teme de dezbatere actuale,

Page 283: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

283

cu o prezenţă impresionantă de audianţi: peste 100, uneori. Acestprogram a fost susţinut de pc. preoţi Stelian Chirvase, GheorgheLeca, Nicolae Ciobanu. Este remarcabil de amintit proiectul pecare îl derulează parohia Lieşti cu tinerii iconari din zonă; unelelucrări au fost premiate la nivel regional şi naţional.

Pentru atragerea tinerilor la biserică, parohiile Movilenii deSus, Malul Alb, Eremia Grigorescu, Torceşti, Cărăpceşti, BarceaNouă şi �Sf. Gheoghe� - Tecuci au organizat pelerinaje cu elevii lamănăstirile din eparhie şi din ţară.

d) Protopopiatul Tg.-BujorRaportul evidenţiază o activitate bogată. 36 de preoţi predau

ora de religie, reuşind să capteze interesul şi atenţia copiilor pentruora de religie şi pentru viaţa bisericească. Este semnalat impactulpozitiv al Concursului de icoane din Duminica Ortodoxiei, cât şiparticiparea semnificativă a elevilor la Deniile Canonului SfântuluiAndrei Criteanul, Deniile din Săptămâna Mare şi la programul epar-hial de spovedire şi împărtăşire a copiilor. Se raportează şi prezenţaduminicală a elevilor la Sfânta Liturghie. În medie, 733 de tineri. Caactivităţi extraşcolare, este notabilă iniţiativa parohiei Măstăcani,care organizează în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, o masăcaldă pentru copii. Dintre reacţiile elevilor de la Liceul din Tg.-Bujorreferitoare la pelerinajul de la Buciumeni, apreciative, o parte dintreacestea au fost publicate în periodicul eparhial.

Parohiile protoieriei se bucură de prezenţa a 56 de tineri carestudiază teologia (37 de elevi şi 19 studenţi). Din raport reiese căaceştia se implică atât în programul liturgic, cât şi în activităţilefilantropice din parohii. De asemenea, parohiile susţin financiarelevii şi studenţii; suma raportată la această rubrică este de consis-tenţă pentru bugetele parohiilor din această zonă săracă. Activitateapersonală a pc. protoiereu se concretizează prin vizite la şcoli dinparohiile Tg.-Bujor, Bălăşeşti, Bursucani, Chiraftei, Ciureştii Noi,Jorăşti I şi II, Rădeşti, Slivna, Suceveni I şi II, Vădeni şi Vlădeşti,Oancea, cu constatări pozitive privind prestaţia pc. preoţi la catedră.

Page 284: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

284

e) Protopopiatul CovurluiDin cei 37 de profesori de religie de pe raza protopopiatului, 9

sunt clerici şi 28 sunt laici. Este evidenţiată activitatea meritorie,la ora de religie, a preoţilor Ionuţ Mihai şi Ionuţ Glăvan. În parohiileprotoieriei se află 19 tineri care urmează studii teologice (11 se-minarişti, 7 studenţi şi un doctorand). Raportul pc. protoiereu aratăcă aceştia se implică în programele parohiale, liturgice, filantropice,culturale şi gospodăreşti. Respectivele parohii au acordat fiilor lorduhovniceşti ajutoare băneşti în valoare de 5.770 de lei.

Ca programe extraşcolare, amintim iniţiativele parohiilor T.Vladimirescu şi Costache Negri care, prin doamnele preotese Flo-rinela Mihai şi Andreea Pulbere, acordă meditaţii gratuite elevilorcu posibilităţi materiale reduse.

Alte parohii (Griviţa, Călmăţui, Costache Negri, Cudalbi I,Hanu Conachi, Nămoloasa-Sat, Pechea IV, Rediu, Slobozia-Co-nachi, Slobozia-Ventura) au desfăşurat programe diverse: vizionareaunor documentare cu tematică religioasă, activităţi gospodăreşticu copiii la biserică, în cimitire sau la monumentele eroilor, pele-rinaje. Parohia Slobozia-Conachi, în colaborare cu Şcoala Generalădin sat, a derulat două programe de parteneriat cu proiectul �Dă-ruind, vei dobândi� din cadrul programului �Educaţia 2000+�.Pc. protoiereu s-a implicat prin diverse vizite la şcolile din teritoriu,susţinând şi încurajând preoţii, cultivând buna relaţie a profesorilorşi a preoţilor cu direcţiunile şcolilor şi cu colectivele didactice.

f) Protopopiatul FăureiMajoritatea preoţilor (26) predau ora de religie în şcolile din

localităţile unde păstoresc. Raportul Protoieriei arată că, la catedră,ca profesori, pc. preoţi şi-au împlinit corect slujirea privind docu-mentele şcolare, conţinutul orei, ţinuta ireproşabilă, programe extra-şcolare. Este subliniată prezenţa copiilor la Sfânta Liturghie petabele sinoptice, în unele parohii mai mult decât îmbucurătoare.Parohiile Bordei Verde, Mircea-Vodă, Şuţeşti, Vişani raporteazăprezenţa, duminical, a peste 20 de elevi la Sfânta Liturghie. Este

Page 285: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

285

notabilă şi implicarea preoţilor în organizarea hramurilor şcolii,prin frumoase acţiuni la parohiile: Surdila-Găiseanca, Mircea-Vodă,Făurei, Surdila Greci, Oprişeneşti. Protoieria Făurei a oferit elevilorde la Grupul Şcolar �George Vâlsan� cărţi pentru premii, în valoarede 195 RON, ca urmare a desfăşurării concursului în liceu. Primiidoi elevi premiaţi de eparhie la finele primei etape locale a Con-cursului Naţional �Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al SfinteiLiturghii� au fost din Făurei, ceea ce demonstrează implicareaserioasă a profesorilor în procesul de predare-învăţare şi de im-primare a unor deprinderi definitive pentru viaţa elevilor. Cu pri-lejul sărbătorii Sfinţilor Împăraţi, ocrotitorii oraşului Făurei, laGrupul Şcolar �George Vâlsan� din localitate s-a desfăşurat unconcurs pe tema �Sfinţii Împăraţi, întemeietorii Europei creştine�.Premiile au fost acordate de protoierie.

g) Protopopiatul ÎnsurăţeiDeşi este un protopopiat nou-înfiinţat, desfăşoară o dinamică

activitate pe linie de învăţământ. 19 preoţi din protopopiat predauora de religie în şcoli; au planificări şi proiecte de lecţie bine întoc-mite, iar celelalte documente şcolare au fost mereu ţinute la zi. Înziua de 20 martie, la parohia Însurăţei s-a desfăşurat Cercul peda-gogic pentru semestrul al II-lea, un adevărat eveniment misionarlocal, la care au participat şi profesori laici de la şcolile din zonă,directori şi autorităţi locale, prezidat de pc. inspector. În cuprinsulprotoieriei sunt 33 de elevi seminarişti şi studenţi în teologie.Aceştia participă la programul liturgic şi la toate programele dinparohii, pentru care unii dintre ei au primit ajutoare pentru taxeleşcolare.

Dintre activităţile extraşcolare cele mai reprezentative, notămcursurile de goblen şi citirile din operele Sfinţilor Părinţi de laparohia Roşiori, deja tradiţionale. Parohia Zăvoaia, prin aportuldnei preotese Tatiana Ionescu, organizează ore de religie duminica,după slujbă. Copiii participanţi, între 15 şi 60, primesc şi daruriconstând în dulciuri.

Page 286: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

286

Cea mai frumoasă acţiune este Tabăra de vară organizată de paro-hia Viziru de Jos, prin implicarea misionară a pr. Sică Bănică; tineriiparticipă cu acest prilej la diverse activităţi religios-moral-educative.

h) Protopopiatul NicoreştiDintre cei 21 de profesori de religie, 17 sunt preoţi care susţin

ora de religie la şcolile din zonă. Există o bună colaborare întrepreoţi şi ceilalţi profesori, iar programele eparhiale sunt bine re-ceptate atât la nivelul profesorilor, cât şi al elevilor. Cu prilejulzilei de 8 Martie, parohiile Gohor II şi Cosmeşti-Deal au organizatserbări de cinstire a mamei creştine. Parohiile Brăhăşeşti, Corăştişi Cosmeşti-Deal au organizat concursuri de icoane cu prilejul �Du-minicii Ortodoxiei�. În toate parohiile s-au desfăşurat procesiuni şipomeniri de cinstire a eroilor neamului românesc, cu prilejul �ZileiEroilor�. La parohiile Nicoreşti, Vişina, Dobrineşti, Cosmeşti-Deal,Slobozia-Corni, Buciumeni, Gohor II participă până la 25 de elevila fiecare Sfântă Liturghie.

Trebuie subliniat aportul deosebit al Protoieriei Nicoreşti laorganizarea marelui eveniment de la Buciumeni, la care au parti-cipat peste 1.000 de tineri din liceele gălăţene şi brăilene.

Tot în acest protopopiat se află grădiniţa parohială Ireasca, unproiect social-educaţional inedit şi frumos, susţinut de eparhie şiprotoierie.

Într-o sinteză-tabel, rapoartele protoieriilor s-ar putea cumulaastfel:

aireiotorP iţoerPeracuaderp

.rNed

-animesitşir

işiţneduts

ivelE-iL.fSal

eihgrutaidem(

,ălacinimud-orpep)eireiot

ivelE/iţidevopsiţişătrăpmî

lutsoPnîeraM

ivelEetlaed-efnoc

inuis

/etiziViiţcepsni-orp.cp

uereiotnîălaocş

aeraolaVroleraotuja

etadrocaiihoraped

rolirenit

iţalaG 5 25 007.1acc 000.91acc - 6 iel005.7

aliărB 12 34 002.3 000.41acc 641 6 iel050.6

Page 287: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

287

6. Programul catihetic�Hristos împărtăşit copiilor�

În baza hotărârilor Sfântului Sinod cu numărul 1924 şi 5173/2008, privind implementarea programului catihetic �Hristos îm-părtăşit copiilor� şi a proiectului �Centrul parohial pentru copiişi tineri�, prin hotărârea Permanenţei Consiliului parohial din1 septembrie 2008 (p.v. nr. 3160/2008) s-a procedat la înfiinţareaBiroului eparhial de catehizare a tineretului şi numirea pc. pr. DanielZlate ca inspector pentru cateheza parohială. Pentru început, cubinecuvântarea PS Casian al Dunării de Jos, pc. inspector a partici-pat la Seminarul Naţional desfăşurat la Patriarhia Română, cuscopul instruirii inspectorilor de problemă (temei nr. 3016/1 sep-tembrie 2008). După instruirea pc. sale, s-a procedat la evaluareaposibilităţilor de implementare a proiectului în Eparhia Dunării deJos şi la desemnarea unei comisii consultative (temei nr. 3016/18septembrie 2008), alcătuite din membrii Sectorului învăţământ, pc.protoierei şi pc. misionari protopopeşti, la care se adaugă profesoriide religie din şcolile de la care sunt copiii prinşi în program.

Primul pas a constat în aplicarea proiectului la nivelul unorparohii mai dinamice, unde deja erau activităţi consacrate cu elevişi tineri. S-au desemnat zece parohii - cinci din Galaţi şi cinci dinBrăila - şi, după prelucrarea parohilor coordonatori de program, înzilele de 30 septembrie şi 22 octombrie, s-a derulat programul înperioada octombrie-noiembrie, o primă evaluare a stadiului de

icuceT 22 62 542.1 730.6 - 8 iel054.3

rojuB-.gT 21 73 896 646.2 - 01 iel406.5

iulruvoC 4 91 186 058.3 963 7 iel077.5

ieruăF 62 75 255 542.5 - 5 iel628.5

ieţărusnÎ 22 14 084acc 057.2 - 4 iel016.1

itşerociN 71 4 024acc 023.1 - 5 iel059

Page 288: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

288

realizare a proiectului făcându-se la 16 noiembrie. O evaluare efec-tivă s-a realizat în data de 5 decembrie, prin cererea unui raportdetaliat şi chemarea la Centrul Eparhial a tuturor parohilor respon-sabili, care au adus la cunoştinţa PS Episcop şi a biroului respectivexperienţa lucrului cu copiii. Tot acum s-a făcut şi programareaunor inspecţii la cele zece parohii.

În baza hotărârilor sinodale sus-invocate, în Permanenţa Con-siliului eparhial din data de 15 decembrie, având ca temei rapoartelesosite din centrele-pilot în care s-a desfăşurat programul, s-a declan-şat generalizarea programului în toate parohiile Eparhiei Dunăriide Jos. Ordinele cuvenite au fost transmise şi primul semn concretal aplicării programului la nivelul parohiilor l-a constituit pregătireaşi chemarea elevilor mici, dar şi mai mari, pentru a se împărtăşi, întoate bisericile, la praznicul Sfântului Ignatie Teoforul - ocrotitorulcopiilor (20 decembrie) şi pentru a primi daruri de Crăciun, dinpartea parohiilor.

C. Date statistice

În sinteză, din raportul Sectorului învăţământ pentru anul 2008(la 31 decembrie 2008), reies următoarele date statistice:

I. Învăţământul teologic- 3 şcoli teologice eparhiale, cu 446 de elevi şi studenţi;- 157 de fii duhovniceşti-studenţi la alte facultăţi de teologie

din patriarhie (Bucureşti - 140);- 12 bursieri în străinătate;- 10 doctori în teologie, 24 de doctoranzi;- 87 de masteranzi (51 înscrişi în octombrie 2008);- total studenţi-elevi: 614.1. Seminarul Teologic �Sfântul Andrei�:- 224 de elevi (131 seminar, 78 patrimoniu, 15 monahal);- 32 de profesori (26 laici, 6 clerici, 5 doctori sau doctoranzi);- 14.775,35 lei - ajutor din partea eparhiei, în 2008 (pictură

capelă, susţinere diverse programe).

Page 289: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

289

2. Departamentul teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şiTeologie:

-149 studenţi (teologie-didactică - 100, masterat - 51);- 9 cadre universitare: 2 prof. univ., 1 conf. univ., 2 lect. univ,

4 asist. univ.;- 12.504 lei acordaţi la 12 bursieri, prin bursa academică

�Episcopul Casian�;- 2 studenţi bursieri în Germania, Universitatea de Ştiinţe Apli-

cate din Reutlingen, Ludwigsburg;- 2 cărţi de autor, 1 vol. colectiv;- de la 1 octombrie 2008, funcţionează programul de studiu

�Istorie şi spiritualitate filocalică� - masterat.3. Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Galaţi:- 39 de elevi;

II. Învăţământul religios331 de profesori (229 de laici, 102 preoţi, 103 titulari, 9 - grad I,

40 - grad II, 104 - definitivat);- Galaţi - 224: 162 - laici, 62 - preoţi, 71 titulari, 7 - grad I,

31 - grad II, 78 - definitivat;- Brăila - 105: 67 de laici, 38 de preoţi, 32 de titulari, 4 - grad I,

11 - grad II, 22 - definitivat;- 36.760 lei, ajutoare acordate de parohii şi protoierii, sub formă

de premii, burse, achitare taxe şcolare, pentru elevi, seminariştisau studenţi teologi, şcoli teologice;

- 12.786 lei, pentru 5.000 de premii acordate de parohii,protoierii, eparhie, elevilor participanţi la concursurile de religieîntru cinstirea Sfinţilor Andrei şi Nicolae;

- activităţi comune Biserică-Şcoală, specifice eparhiei: pro-grame pentru Postul Mare, Duminica Ortodoxiei, programe pascale,Înălţarea Domnului-Ziua Eroilor, pelerinajul tinerilor liceeni lahramul Mănăstirii Buciumeni, excursii la mănăstiri şi alte programede vacanţă, pelerinaje la moaştele Sfântului Apostol Andrei, Sfân-tului Nectarie şi Sfântului Sofronie, concursurile de religie.

Page 290: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

290

D. Concluzii

La sfârşitul anului de har 2008, înălţăm rugăciune de mulţumirelui Dumnezeu, pentru toate câte ne-a dăruit, bucurii, dar şi încercări.

În România, învăţământul parcurge o perioadă de mari transfor-mări, cele mai multe cu un imprevizibil efect în timp. Semnalămaici câteva dintre problemele stringente, care afectează bunul mersal procesului didactic:

- numărul mic de ore, în planurile de învăţământ pentru semi-nare, la disciplinele teologice;

- disproporţia dintre numărul profesorilor laici şi clerici în co-lectivele didactice de la seminare;

- în planurile de învăţământ pentru specializarea �pastorală�,lipsa unei suplimentări de ore pentru disciplinele teologice, careau fost superficial tratate la nivel de seminar (ex.: muzica psaltică);

- structura defectuoasă a planurilor de învăţământ pentru şcolilede cântăreţi;

- lipsa manualelor pentru ora de religie, în baza noilor programeşcolare;

- lipsa materialului didactic pentru susţinerea orei de religie.Toate acestea scad calitatea actului didactic şi duc la producerea

unor absolvenţi slab pregătiţi din punct de vedere profesional. Cu toate acestea, învăţământul bisericesc, ce a dorit atât de

mult a se înscrie în sistemul de stat, cât şi mecanismul orei dereligie din şcoli - un deziderat dobândit prin eforturile SfântuluiSinod şi prin voinţa poporului exprimată prin referendum naţional- vor rezista atât efectelor incontrolabile ale reformei, cât mai alessecularizării resimţite acut în lumea de astăzi, dacă îşi vor alimentaenergiile din puterea Domnului Hristos, în Biserică. Revenirea lapedagogia hristică şi patristică, redescoperirea finalităţii educaţiei,care formează omul, creştinul şi slujitorul, asumarea totală a jert-felnicei misiuni de profesor şi predarea lui Hristos copiilor şi ti-nerilor, în Biserică, sunt principiile negreşelnice prin care trebuie

Page 291: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

291

să crească exigenţa învăţământului bisericesc. Cu ajutorul Dom-nului, având patriarh şi chiriarh - profesori, în Eparhia Dunării deJos am încercat să dăruim toată sârguinţa pentru a dobândi profesoribuni şi studenţi sau elevi pe măsură.

Page 292: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

292

MISIUNE PRIN CULTURĂŞI COMUNICAŢII MEDIA

Activitatea editorială

Pastoraţia, misiunea şi educaţia nu pot deveni pe deplin efi-ciente în absenţa unor servicii editoriale care potenţează obiectiveleacestor principale componente ale vieţii bisericeşti din eparhie.Este motivul pentru care şi în anul 2008, Editura Episcopiei Dunăriide Jos, coordonată de pr. Eugen Drăgoi, sub permanenta grijă şiîndrumare a chiriarhului locului, a iniţiat, încurajat şi susţinut edi-tarea şi tipărirea unor volume sau broşuri în funcţie de cerinţeleparohiilor, mănăstirilor şi ale unităţilor de învăţământ bisericescde care se îngrijeşte, precum şi pentru a marca unele jubilee orimanifestări comemorative.

Vom prezenta în continuare principalele apariţii editoriale dinanul 2008, făcând succinte referiri la conţinutul acestora şi la fina-litatea lor teologică, pastorală, misionară, educaţională etc.

1. Biserică, misiune, slujire, vol. 8, 566 p., apărut în luna fe-bruarie, este rodul unei colaborări publicistice a membrilor Perma-nenţei Centrului Eparhial, Cancelariei eparhiale şi protoieriilor dineparhie. Ponderea acestui volum o deţine prezentarea amplă şisistematică a ansamblului activităţilor desfăşurate în eparhie înanul 2007, precum şi a principalelor evenimente religioase care auinfluenţat viaţa clerului şi credincioşilor. Volumul cuprinde în pre-ambulul lui câteva cronici, precum şi articole şi studii teologice şianiversare (Biserica îndoliată, trecerea la cele veşnice a PF PatriarhTeoctist; Eveniment istoric - instalarea PF Patriarh Daniel; PSCasian, Episcopul Dunării de Jos, Noul Statut al BOR; pr. EugenDrăgoi, Centenarul naşterii arhiepiscopului Antim Nica, 1908-2008;

Page 293: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

293

pr. drd. Lucian Petroaia, 500 de ani de la tipărirea primului Litur-ghier ortodox pe pământ românesc; pr. Eugen Drăgoi, Profilulreligios al spătarului Nicolae Milescu), iar în partea finală, o statisti-că administrativă a subunităţilor eparhiei şi a principalilor angajaţi.

Volumul a fost lansat şi prezentat în cadrul şedinţei anuale delucru a celui mai înalt for administrativ al eparhiei, Adunarea epar-hială, în ziua de 9 februarie.

2. Pr. dr. Ovidiu Soare, Biserica şi comunităţile umane, 224 p.,reprezintă teza de doctorat în sociologie şi asistenţă socială a auto-rului, preot paroh la parohia Lacu-Sărat, judeţul Brăila şi lector laFacultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi. Pornind dela abordarea istorică a comunităţii săteşti grupate în jurul bisericiiunde slujeşte, autorul cercetează cu metodele ştiinţifice oferite desociologie şi teologie religiozitatea creştinului de enorie din mediulrural la începutul mileniului trei.

Lucrarea a fost recenzată în revista �Călăuză ortodoxă�, nr.240-241, noiembrie-decembrie 2008, p. 40.

3. Arhiepiscopul dr. Antim Nica. Prinos la centenarul naşterii1908-2008, lucrare apărută în luna noiembrie şi închinată come-morării ierarhului care a condus Eparhia Dunării de Jos între anii1947-1950 şi 1973-1994. Volumul este deschis de o prefaţă cudetalii biografice inedite, semnată de PS Casian, Episcopul Dunăriide Jos, şi se continuă cu prezentarea detaliată a vieţii şi realizărilorarhiepiscopului Antim în cei 50 de ani de slujire ca arhiereu alBiserici Ortodoxe Române, prezentare datorată pc. pr. Eugen Dră-goi. Ultima parte a volumului cuprinde o selecţie din opera ierar-hului comemorat. Lucrarea cuprinde şi un documentar fotograficbogat, în cea mai mare parte inedit, care ilustrează prezentareabio-bibliografică a arhiepiscopului Antim. Volumul a fost lansatîn ziua de 28 noiembrie 2008, în cadrul manifestărilor dedicatesărbătorilor spirituale ale municipiului Galaţi şi recenzat în revista�Călăuză ortodoxă�, nr. 240-241, noiembrie-decembrie 2008, p.24-25 şi în cotidianul local �Viaţa liberă�, 14 ianuarie 2009, p. 17.

Page 294: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

294

4. Pr. drd. Lucian Petroaia, pr. Eugen Drăgoi, pr. Costel Bul-garu, Seminarul Teologic �Sfântul Apostol Andrei�, şcoală a aposto-latului la Dunărea de Jos, 328 p. Volumul este prilejuit de împlinireaşi aniversarea a 100 de ani de la redeschiderea Seminarului Teologicdin Galaţi (octombrie 1908), când i-a fost atribuit ca patron spiri-tual Sfântul Apostol Andrei. Cele trei mari capitole ale cărţii seocupă de prezentarea acestei şcoli teologice sub aspectele istoric,administrativ, didactic, educaţional, duhovnicesc şi evenimenţial,începând cu perioada de funcţionare la Ismail (1864-1878), conti-nuând cu cele două intervaluri cronologice de vieţuire la Galaţi(1878-1893 şi 1908-1948) şi încheind cu perioada redeschiderii saledin anul 1990 până în anul 2008. Volumul a fost lansat în ziua de 29noiembrie 2008, la Seminarul �Sf. Apostol Andrei�, în cadrul ma-nifestărilor dedicate sărbătorilor spirituale ale municipiului Galaţi.

5. Teologie şi educaţie la Dunărea de Jos, 376 p., volum deserie, ajuns la cea de-a VII-a fasciculă, este realizat, în cea maimare parte, de cadrele didactice universitare de la Facultatea deIstorie, Filosofie şi Teologie din Universitatea �Dunărea de Jos�.Studii precum cele semnate de PF Patriarh Daniel, PS Casian, pr.prof. dr. Nicolae Necula, diac. prof. Ioan Caraza, pr. drd. LucianPetroaia se constituie în importante contribuţii teologice care îmbo-găţesc volumul şi-i dau greutate ştiinţifică.

6. În acord cu tradiţia manifestărilor religioase din cadrul sărbă-torilor Sfântului Apostol Andrei la Galaţi, a fost publicat un nouvolum de comunicări ştiinţifice ale elevilor de la seminarele teolo-gice din Bucureşti, Iaşi, Mănăstirea Neamţ, Buzău, Râmnicu-Vâlcea,Curtea de Argeş, Huşi, Slobozia, Tulcea şi Galaţi, intitulat SfântulIoan Gură de Aur în viaţa tânărului seminarist, 144 p. Volumulrespectiv cuprinde 14 exprimări şi intervenţii la temă ale tot atâtortineri seminarişti, realizate sub îndrumarea profesorilor lor.

În anul 2008, în Editura Episcopiei Dunării de Jos au fostredactate şi publicate mai multe broşuri cu conţinut istoric, liturgicşi pastoral şi anume:

Page 295: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

295

- Pastoralele la Sfintele Paşti, intitulată Învierea Domnului -ospăţul credinţei şi la Naşterea Domnului, sub titlul Naşterea Dom-nului, vestea minunată a copilăriei fericite, semnate de chiriarhullocului şi transmise tuturor parohiilor şi mănăstirilor din eparhie,cu prilejul celor două mari praznice ale creştinătăţii.

- Innocens, cel mai vechi creştin cunoscut pe teritoriul Româ-niei. Pledoarie pentru reconsiderarea unei importante mărturiipaleocreştine româneşti, 1978-2008, 24 p. (lucrare realizată de pr.Eugen Drăgoi).

- Viaţa şi Acatistul Sfântului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului,în colecţia �Liturgica�, 64 p. (lucrare redactată de arhim. DaniilOltean, vicar administrativ), cu prilejul aducerii în Galaţi a moaşte-lor Sfântului Ierarh Sofronie, în luna noiembrie 2008.

S-au reeditat, totodată, broşurile: Agheasma mică sau sfeştania(redactată de pr. Eugen Drăgoi), Înmormântarea şi pomenirilepentru cei adormiţi, ed. a V-a (autor pr. Eugen Drăgoi), Viaţa şipătimirea Sfântului Mucenic Dasie, Prohodul Domnului Dumne-zeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Prohodul MaiciiDomnului, Acatistul Maicii Domnului, Paraclisul Maicii Domnuluişi Canonul cel Mare.

De asemenea, s-au tipărit calendare bisericeşti (foaie, cu fileşi agendă), în peste 200.000 de exemplare, cu selecţii de textepatristice, cu rânduieli tipiconale referitoare la slujbele de peste anşi cu îndrumări pentru credincioşi.

Publicaţiile eparhiei din anul 2008 difuzate parohiilor au spriji-nit activităţile religioase ale clerului şi au popularizat în rândulcredincioşilor şi al instituţiilor didactice şi de cultură din eparhieevenimentele şi aniversările bisericeşti locale.

Rezultatele deosebit de valoroase obţinute de editura eparhialăse datorează sub raport tehnic, în cea mai mare parte, drei ing.Simona Mavromati, care s-a ocupat cu profesionalism şi dăruirenu numai de tehnoredactare şi pregătirea lucrărilor pentru tipar, cişi de colaţionarea textelor şi redactarea unor materiale.

Page 296: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

296

Periodicul eparhial �Călăuză ortodoxă�

În anul 2008, buletinul eparhial �Călăuză ortodoxă� a venit înîntâmpinarea cititorilor săi cu 8 apariţii în policromie, de înaltăţinută grafică, ilustrând viaţa eparhiei, a Bisericii noastre şi a eveni-mentelor religioase din întreaga lume.

De realizarea periodicului eparhial s-a preocupat dl AdrianPortase, sub coordonarea pc. pr. Lucian Petroaia, consilier eparhialpentru învăţământ.

Pe parcursul celor 12 numere (230-241), revista a relatat despreprincipalele evenimente religioase din zona Dunării de Jos, darşi naţionale ori internaţionale. Dintre acestea, enumerăm câteva:prăznuirea Botezului Domnului la Galaţi şi Brăila (6 ianuarie),lucrările Consiliului şi Adunării eparhiale (8-9 februarie şi 11 iulie),manifestările din Duminica Ortodoxiei (16 martie), sărbătoareaSfintelor Paşti (27 aprilie), Ziua Eroilor (5 iunie), canonizări denoi Sfinţi români (Sfinţii Nemţeni, Sfinţii Martiri Năsăudeni, Sfân-tul Ierarh Iachint de Vicina, Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit,Sfântul Voievod Neagoe Basarab), pelerinajul anual al tinerilorliceeni la hramul Mănăstirii Buciumeni (16 iunie), vizita Preaferi-citului Părinte Patriarh Daniel în Episcopia Dunării de Jos (10 au-gust), hramurile mănăstirilor din eparhie (Măxineni, Lacu-Sărat,Adam, Vladimireşti, Cârlomăneşti, Cudalbi, Sfinţii Arhangheli -Metoc), aducerea moaştelor Sf. Ierarh Sofronie al Ierusalimului laGalaţi (26 noiembrie - 2 decembrie), sărbătorile Sfântului ApostolAndrei (27-30 noiembrie), sărbătorile Sfântului Ierarh Nicolae,ocrotitorul oraşului Brăila (2-6 decembrie), precum şi sfinţiri debiserici, pelerinaje, vizite ale unor ierarhi, conferinţe bisericeşti,simpozioane, aniversări, apariţii editoriale, învăţământ religios,acţiuni social-filantropice etc.

Revista noastră a relalat şi despre evenimentele cultural - reli-gioase din afara graniţelor Bisericii Ortodoxe Române, cum ar fi:trecerea la Domnul a Întâistătătorului Bisericii Greciei, PF Hristo-

Page 297: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

297

doulos al Atenei, ştiri de la bursierii episcopiei în străinătate, întro-nizarea PF Ieronim al II-lea ca arhipăstor al Bisericii din Grecia,funeraliile Patriahului Alexei al II-lea al Rusiei etc.

Momentele omagiale din viaţa eparhiei şi-au găsit şi ele loc înpaginile revistei. Au fost prezentate manifestările prilejuite deîmplinirea a 100 de ani de la aşezarea Seminarului Teologic de laGalaţi sub ocrotirea spirituală a Sfântului Apostol Andrei, precumşi împlinirea unui secol de la naşterea arhiepiscopului de vie me-morie, dr. Antim Nica, personalitate marcantă a Bisericii de laDunărea de Jos şi a ortodoxiei româneşti.

În întreaga Patriarhie Română, în anul 2008, s-a sărbătorit�Anul Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii�. Cu acest prilej, revistanoastră a prezentat sondaje, eseuri, poezii şi studii cu privire laSfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie ale elevilor, profesorilor dereligie, venind şi în întâmpinarea Concursului naţional de creaţiereligioasă iniţiat de Patriahia Română cu acest prilej. De asemenea,a fost prezentat şi Simpozionul dedicat Bibliei de la Bucureşti in-titulat �Biblia de la 1688 - monument de cultură, limbă şi spiri-tualitate românească� (23-24 mai), organizat de către Episcopieşi Departamentul teologic din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofieşi Teologie a Universităţii �Dunărea de Jos� din Galaţi, la care auparticipat profesori de seamă ai învăţământului teologic românesc.

Mai trebuie adăugată şi conlucrarea deosebită a buletinuluieparhial cu publicaţiile Patriarhiei Române, în special, cu �ZiarulLumina� şi cu Agenţia de presă �Basilica�, schimbând informaţiiori venind cu precizări asupra unor ştiri de importanţă naţională.

În concluzie, şi în anul 2008, revista �Călăuză ortodoxă� a în-cercat şi a reuşit să aducă în atenţia cititorilor săi teme de actualitatecreştin-ortodoxă, cultură şi spiritualitate, îmbinând informaţia cufolosul duhovnicesc, sub aceleaşi condiţii grafice deosebite ca şipână acum.

De asemenea, suplimentele sale, �Axios� (al Seminarului Teo-logic �Sf. Ap. Andrei�), �Theologos� (al studenţilor de la Departa-

Page 298: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

298

mentul teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie dincadrul Universităţii �Dunărea de Jos� din Galaţi) şi �Adolescentulcreştin� (editat de către elevii Liceului Pedagogic �Costache Ne-gri� din Galaţi) şi-au continuat apariţia într-un tiraj de câte 500 deexemplare, fiind distribuite, în continuare, gratuit în şcoli, licee şifacultăţi.

La realizarea materialelor publicate au contribuit, pe lângă slu-jitorii Centrului Eparhial, preoţi şi credincioşi din protopopiateleeparhiei, dna Lidia Popiţa-Stoicescu, scriitor creştin, dl prof. univ.dr. Ionel Cândea, consilier eparhial şi membru în Adunarea Naţio-nală Bisericească, profesori de religie, educatori, studenţi şi elevi.

Patrimoniul bisericesc

Una dintre dimensiunile culturale căreia eparhia i-a acordat oatenţie sporită este cea a patrimoniului cultural: biserici, monu-mente istorice, carte şi icoană veche. Activitatea specifică în dome-niu a fost coordonată de dl Marian Ştefănescu, referent.

În administrarea eparhiei se află 23 de monumente istorice,locaşuri de cult mănăstireşti şi parohiale (16 în judeţul Galaţi şi 7în judeţul Brăila), cea mai mare parte a lor aflate în stare bună deconservare.

Eparhia are în grijă, de asemenea, şi două depozite de conser-vare a bunurilor mobile aparţinând patrimoniului cultural-naţional(unul la Centrul Eparhial şi unul la Protopopiatul Brăila), un centrude conservare carte veche şi icoane, un muzeu (localitatea Târlele-Filiu, judeţul Brăila), 11 colecţii de obiecte bisericeşti (la CentrulEparhial, la Palatul Episcopal, la Protopopiatul Brăila, la mănăsti-rile: Buciumeni, Cudalbi, Vladimireşti, Adam şi la parohiile Be-reşti-Meria şi Roşcani din judeţul Galaţi) şi o colecţie de artă ţără-nească. În cursul anului 2008 s-au efectuat o reinventariere amănun-ţită şi fotografierea digitală a cărţilor vechi aflate în gestiunea Cen-trului Eparhial.

Page 299: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

299

În vederea protejării bunurilor patrimoniale, a fost continuatăconlucrarea Episcopiei Dunării de Jos cu inspectoratele judeţenede poliţie Galaţi şi Brăila, în baza Protocolului încheiat între Patriar-hia Română şi Ministerul de Interne, conlucrare caracterizată, deambele părţi, de disponibilitate şi dorinţa de a susţine activitateade promovare şi ocrotire a patrimoniului cultural-bisericesc. Epis-copia Dunării de Jos a oferit cu promptitudine date generale despresituaţia bunurilor de patrimoniu gestionate de Centrul Eparhial. Înbaza unui acord încheiat în 2007, Serviciul patrimoniu cultural alEpiscopiei Dunării de Jos a efectuat, în anul 2008, cu sprijinulinspectoratelor de poliţie, activitatea de fotografiere digitală a bunu-rilor de patrimoniu cultural-bisericesc, urmând a se continua cuactivitatea de fişare a acestor bunuri în anul 2009.

La cursurile de perfecţionare pentru specializarea gestio-nar-custode sală, organizate în anul 2008 de Patriarhia Română laMănăstirea �Sfânta Cruce� - Oradea, eparhia a nominalizat douămonahii care fac parte din personalul monahal al mănăstirilor Vla-dimireşti şi Lacu-Sărat.

În anul 2008, pe lângă expoziţia cu caracter permanent dincele două săli ale Palatului Episcopal, Eparhia Dunării de Jos aorganizat şi alte expoziţii în diferite locaţii. Dintre acestea, amintim:

- Expoziţia-concurs de icoane, pentru elevii de la şcolile dinmunicipiile Galaţi, Brăila şi Tecuci, la Palatul Episcopal, 16 martie2008 (Duminica Ortodoxiei).

- Expoziţia �Ediţii ale Sfintei Scripturi în fondul de carte vecheal Episcopiei Dunării de Jos�, organizată cu prilejul SimpozionuluiŞtiinţific Naţional �Biblia de la Bucureşti - 1688, monument decultură, limbă şi spiritualitate românească�, la Centrul Eparhial,23-24 mai 2008.

- Expoziţie omagială �Arhiepiscopul Antim Nica - 100 de anide la naşterea sa�, la Palatul Episcopal, 28 noiembrie 2008.

De asemenea, Episcopia Dunării de Jos a participat, drept coor-ganizator, prin împrumutul de material expoziţional constând în

Page 300: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

300

exemplare de carte veche aparţinând fondului patrimonial propriu,la următoarele manifestări:

- Expoziţia naţională de carte veche �Anul jubiliar al SfinteiScripturi şi al Sfintei Liturghii�, la Palatul Patriarhiei, 28 octombrie2008, organizator fiind Patriarhia Română.

- Expoziţia �Jubileul cărţii naţionale�, la Muzeul de Istoriedin Galaţi, 21 noiembrie 2008.

Biblioteca eparhială

În anul 2008, biblioteca �Arhiepiscop dr. Antim Nica� din ca-drul Centrului Eparhial a adăugat la fondul de carte şi periodice unnumăr de 1.504 de volume, din care: carte din cadrul depozituluieparhial - 425 volume, carte donată - 937 volume, periodice - 142(23 din donaţii şi 119 din depozitul eparhial), în valoare toatală de9.421,72 lei. Titlurile donate bibliotecii noastre au fost oferite dePS Episcop dr. Casian Crăciun, pr. Lucian Petroaia, pr. EugenDrăgoi, pr. Gelu Aron, pr. Tiberiu Chiriluţă, pr. Tudorel Popa, pr.Marin Stamate, pr. Ştefan Gheorghe, pr. Traian Mazăre, dl VirgilNistru Ţigănuş, dl Dan Râpă, dl Doru Bădără, dl Niculae RaviciTătăranu, dna Adriana Sandu, dna Lucica Balint. Patrimoniul bi-bliotecii Centrului Eparhial s-a îmbogăţit în anul ce a trecut cu unconsistent şi valoros fond de carte primit din partea familiei dr.Crişan Muşeţeanu din Germania. Donaţia cuprinde un număr totalde 422 volume şi 14 periodice, din care: 245 titluri - opere alescriitorilor clasici; 51 titluri - opere ale Sfinţilor Părinţi şi scriitorilorbisericeşti; 57 titluri - opere de autori contemporani români şi străini;36 titluri - opere ale unor teologi contemporani (germană, franceză,engleză etc); 15 titluri - dicţionare şi titluri de referinţă cu autorcolectiv, în limbi străine. Acestea au fost inventariate şi constituieacum fondul special �Dr. Crişan V. Muşeţeanu�.

La finele anului 2008, fondul bibliotecii este constituit din14.892 volume carte şi 7.590 periodice. De asemenea, au fost date

Page 301: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

301

la casare, în urma inventarului efectuat în data de 12 decembrie2008, un număr de 231 cărţi (ziare, broşuri, reviste).

Numărul cititorilor înscrişi la Biblioteca eparhială (preoţi, pro-fesori de religie, elevi şi profesori din cadrul Seminarului Teo-logic �Sfântul Apostol Andrei�, studenţi şi masteranzi de la Depar-tamentul de teologie al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologiedin Galaţi etc.) a crescut faţă de 2007 cu 210.

În acest timp, titlurile din bibliotecă au fost cercetate atât depreoţii din eparhie, cât şi de către studenţii teologi, elevii seminariştisau preoţii candidaţi la hirotonie pentru diferite teme, conferinţe,monografii, referate, predici, lucrări de licenţă.

Toate acestea au fost deservite de doamna bibliotecar AdrianaIliescu, care a dat dovadă de promptitudine şi profesionalism lasolicitările cititorilor, Domnia Sa îngrijindu-se de înregistrarea tutu-ror publicaţiilor intrate în inventarul bibliotecii, întocmind fişe lafiecare carte în parte, preluând cărţile de la cititori şi aşezându-lela raft. Totodată, sala de lectură este şi spaţiul unde se oficiazăzilnic rugăciunea de dimineaţă, la începutul programului de lucru,cu participarea întregului personal din cadrul Centrului Eparhialşi unde se ţin cursuri şi examene cu studenţii şi masteranzii.

Departamentul de presă şi comunicare

În anul 2008, Departamentul de presă şi comunicare al Episco-piei Dunării de Jos şi-a desfăşurat activitatea specifică de informarea opiniei publice în legătură cu principalele evenimente bisericeştieparhiale şi naţionale având drept coordonator, până la 1 octombrie2008, pe pc. ierom. Ignatie Antohe. În ultimul trimestru al anuluitrecut, responsabilitatea coordonării Departamentului mediatic aleparhiei a revenit dlui drd. Cosmin Pricop.

Un segment special al activităţii acestui departament l-a consti-tuit colaborarea cu Centrul de presă �Basilica� al Patriarhiei Ro-

Page 302: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

302

mâne, în cadrul căruia se cuprind: cotidianul �Ziarul Lumina� (cusăptămânalul �Lumina de duminică�), Radio Trinitas, Trinitas TVşi, mai nou, Agenţia de ştiri �Basilica�.

Începând cu luna martie 2008, la iniţiativa chiriarhului loculuişi prin receptivitatea pc. pr. slujitori şi a creştinilor din parohiileaflate în cuprinsul eparhiei noastre, au fost contractate peste 1.200de abonamente. Astfel, cotidianul Patriarhiei Române, primul degen din lume, ajunge în casele creştinilor din oraşele şi sateleeparhiei, oferind informaţii despre principalele activităţi, proiecteşi evenimente desfăşurate la nivel central, dar şi local, în BisericaOrtodoxă Română. Dincolo de acestea, cititorii primesc prin inter-mediul acestui ziar şi hrană pentru suflet prin numeroasele rubricişi pagini de spiritualitate. Credincioşii din judeţele Galaţi şi Brăilaau putut citi articole, ştiri şi reportaje din eparhie, în număr depeste 50, publicate în cotidianul patriarhal sub semnătura pc. arhim.Daniil Oltean, vicar administrativ, pc. pr. Gelu Aron, secretar epar-hial, dlui Adrian Portase, redactor-şef al revistei �Călăuză orto-doxă�, dlui Cosmin Pricop, dnei Maria Stanciu, drei Cecilia Mi-haela Olteanu, dlui Ciprian Bâra.

Radio Trinitas, postul de radio al Patriarhiei Române, se bucurăde o mare audienţă şi în zona Dunării de Jos. Eparhia contribuie,începând cu anul 2007, prin plata unui abonament lunar la susţine-rea activităţii spirituale, culturale şi misioanre a acestui post deradio. Şi la acest segment, Departamentul de presă şi comunicareal eparhiei a furnizat numeroase ştiri, reportaje, interviuri, multapreciate de ascultători. Menţionăm aici contribuţia constantă şiconsistentă a PS Episcop Casian, care a oferit ascultătorilor cuvintede folos, tâlcuiri la pericopele evanghelice din duminici şi sărbători,precum şi relatări de la sau despre activităţile mai importante aleCentrului Eparhial. Au fost realizate, totodată, prin vocile pc. vicaradministrativ arhim. Daniil Oltean, p.c. pr. consilier Lucian Pe-troaia, pc. ierom. Ignatie Antohe, pc. pr. Gelu Aron şi dlui CosminPricop de la Centrul Eparhial, precum şi cele ale pc. pr. protoierei

Page 303: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

303

de Galaţi, Brăila şi Tecuci, ale reprezentanţilor şcolilor teologice,relatări în direct sau transmiteri de ştiri la principalele evenimentedesfăşurate în cuprinsul eparhiei.

Departamentul de presă şi comunicare al Episcopiei Dunăriide Jos a avut o colaborare deosebită şi cu postul de televiziune alPatriarhiei Române - Trinitas TV, furnizând reportaje, interviuri şiimagini de la evenimentele ce s-au desfăşurat în cadrul eparhiei,în special în a doua jumătate a anului 2008. Pe lângă ştirile difuzatela Jurnalul Trinitas, au fost prezentate publicului larg documen-tarele �Seminarul Teologic din Galaţi - o sută de ani sub patronajulSfântului Apostol Andrei� şi �ÎPS Antim Nica, la centenarul naşteriisale�, realizate în colaborare cu TV Galaţi - Brăila. PreasfinţitulEpiscop a răspuns invitaţiei acestui post de televiziune participândîn cadrul a trei emisiuni de convorbiri pe teme de spiritualitate şicultură creştină. Eparhia a contribuit la buna desfăşurare a activităţiiacestui post de televiziune şi prin acordarea unui consistent ajutorfinanciar.

Televiziunea naţională, prin postul TVR1, în cadrul emisiuniiduminicale �Viaţa spirituală� a prezentat mai multe materiale,relatând pe larg momente din activitatea liturgică, misionară şisocial-filantropică a Eparhiei Dunării de Jos. Au fost realizate oserie de materiale multimedia care prezintă viaţa spiritual-liturgică,cultural-educaţională şi social-filantropică a eparhiei, de exem-plu: �Seminarul Teologic gălăţean - 100 de ani sub ocrotirea Sf.Ap. Andrei �, �Arhiepiscop dr. Antim Nica - 100 de ani de la naşte-re�, �Mănăstirea Măxineni - istorie şi actualitate�, �MănăstireaAdam�, �Retrospectiva principalelor evenimente din viaţa Episco-piei Dunării de Jos în anul 2008� ş.a.

În domeniul presei scrise locale, prin bunăvoinţa dlor directoriRadu Macovei şi Grigore Lazarovici, cotidianul gălăţean �Viaţaliberă�, cel mai important ziar din regiune, a continut să găzduiascăpagina săptămânală de informare religioasă �Viaţa spirituală�,realizată prin efortul constant al dnei redactor Maria Stanciu.

Page 304: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

304

Un alt obiectiv al departamentului l-a constituit, în anul 2008,intensificarea colaborării cu principalele instituţii mass-media dinoraşele Galaţi (TV Galaţi, RTV Galaţi, �Viaţa liberă�) şi Brăila(Antena 1 Brăila, �Monitorul de Brăila�, Obiectiv-vocea Brăilei).Astfel, periodicele şi televiziunile locale au relatat sau au preluatinformaţiile şi ştirile furnizate de Departamentul de presă şi comu-nicare eparhial prezentând, în paginile lor, cele mai importanteevenimente bisericeşti din cuprinsul Eparhiei Dunării de Jos. Deasemenea, posturile naţionale şi locale de radio au prezentat, cuprecădere, momentele de seamă din cursul anului 2008 ale vieţiibisericeşti: praznicele Botezului şi Învierii Domnului, sărbătorilespirituale ale municipiilor Galaţi şi Brăila ş.a.

Un rol deosebit în informarea publicului larg l-a avut emisiuneaduminicală �În căutarea lui Hristos�, realizată de dna EugeniaNotarescu, la postul de televiziune local TV Galaţi - Brăila, prinbunăvoinţa dlui director Florin Pâslaru. În cadrul acestei emisiuni,difuzată la o oră de mare audienţă, au fost prezentate ştiri, reportajeşi documentare din viaţa eparhiei. Majoritatea materialelor utilizatepentru realizarea emisiunii au fost filmate şi selectate cu implicareaşi participarea directă a angajaţilor Departamentului de presă şicomunicare: dl Costiuc Petrică - operator video şi dra Cecilia Ol-teanu - referent.

O altă preocupare a fost şi monitorizarea presei locale, naţionaleşi internaţionale laice şi bisericeşti, însumând circa 40 de jurnale,periodice şi agenţii de ştiri, din care au fost selectate articolele deinteres bisericesc, realizându-se revista presei pentru informareaslujitorilor Centrului Eparhial Galaţi.

Printr-un efort permanent de realizare şi actualizare, paginaweb a eparhiei a oferit celor dornici informaţii despre principaleleevenimente din anul 2008, în prezent aceasta aflându-se în procesde reconstrucţie, cu scopul îmbogăţirii conţinutului şi furnizăriiîntr-o formă mai atractivă a ştirilor privind dinamica vieţii biseri-ceşti la Dunărea de Jos.

Page 305: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

305

Tot în cadrul Departamentului de presă şi comunicare s-auconstituit arhivele foto şi video ale evenimentelor bisericeşti,începând cu anul 2005. În acelaşi timp, a fost transpusă pe suportdigital arhiva video din 1990 şi până în prezent. Prin concursuldlui Eugen Stamate, au fost realizate fotografii ale principalelorobiective bisericeşti: monumente de arhitectură şi artă bisericească,şcoli teologice şi aşezăminte social-filantropice din cadrul Episco-piei Dunării de Jos.

Page 306: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

306

LUCRAREASOCIAL-FILANTROPICĂ

Potrivit tradiţiei îndătinate în Biserica Ortodoxă Română, oparte importantă a slujirii o constituie asistenţa religioasă şi socială,această activitate fiind precizată în mod evident în noul Statut alB.O.R., art. 135-139. Activitatea socială şi filantropică în EpiscopiaDunării de Jos s-a desfăşurat, cu binecuvântarea şi sprijinul Prea-sfinţitului Episcop dr. Casian Crăciun, în conformitate cu hotărârileSfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu Regulamentulde organizare şi funcţionare a sistemului de asistenţă socială alB.O.R., modificat prin Hotărârea Sf. Sinod nr. 1854/2005, în spiritulproiectelor eparhiale din anii precedenţi şi în funcţie de problemelesociale ale credincioşilor eparhiei noastre. S-a urmărit, de ase-menea, punerea în aplicare a tuturor proiectelor asumate în cadrulConsiliului eparhial şi al Adunării eparhiale din 2008. Întreagaactivitate a Sectorului social al eparhiei, atât de asistenţă religioasă,cât şi de slujire socială, s-a desfăşurat prin atenta analiză în cadrulPermanenţei Consiliului eparhial şi prin lucrarea personalului careactivează în cadrul sectorului, care a studiat, a programat, a inspectatşi a aplicat programele şi activităţile desfăşurate pe tot parcursulanului.

În Eparhia Dunării de Jos funcţionează un număr de 33 decentre de asistenţă socială, din care 29 cu activitate permanentăşi 4 în curs de activare, după cum urmează:

I. Instituţii social-filantropice eparhiale:1. Aşezăminte filantropice eparhiale:

- Aşezământul social-filantropic �Sf. Vasile cel Mare, Galaţi;

Page 307: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

307

- Aşezământul �Sf. M. Mc. Pantelimon� - Lacu-Sărat, Brăila.2. Cabinete medicale:

- Centrul de asistenţă medicală �Sf. Doctori fără de ArginţiCosma şi Damian�- Galaţi;

- Cabinetul �Sf. Nicolae�- Brăila;- Cabinetul �Adormirea Maicii Domnului� - Brăila;- Cabinetul �Sfinţii Împăraţi� - Gohor (sat Ireasca), Galaţi;- Cabinetul �Sf. Spiridon şi Sf. Irina�- Galaţi.

3. Grădiniţe parohiale:- Grădiniţa �Familia� - Brăila;- Grădiniţa �Sf. Împăraţi� - com. Ireasca, judeţul Galaţi.

4. Cantine sociale: 20 de centre5. Centre sociale în curs de organizare:- Centrul multifuncţional de servicii sociale �Speranţa�;- Centrul multifuncţional de servicii sociale �Speranţe pentru

vârsta a treia�;- Centrul de zi pentru copii �Sf. Spiridon�- Galaţi;- Centrul de zi pentru copiii defavorizaţi şi cantină socială -

parohia �Sf. Antonie cel Mare�- Galaţi.În ceea ce priveşte activitatea socială derulată pe tot parcursul

anului ce a trecut, au fost desfăşurate 18 programe sociale, dincare 10 programe sunt cu caracter permanent, 3 programe cu carac-ter ocazional, iar 5 programe sunt în curs de organizare, după cumurmează:

II. Programe social-filantropice cu caracter permanent:- Program filantropic organizat în Duminica Înfricoşătoarei

Judecăţi;- Program filantropic organizat cu ocazia Duminicii Sfintei

Cruci;- Program filantropic organizat în Postul Mare;- Campanie privind donarea de sânge;- Programul privind asistenţa religioasă a persoanelor de-

ficiente de auz din municipiile Galaţi şi Brăila;

Page 308: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

308

- Programul privind asistenţa religioasă a persoanelor cu han-dicap locomotor;

- Programul privind asistenţa religioasă a nevăzătorilor;- Programe organizate cu prilejul sărbătorilor Sf. Andrei şi

Sf. Nicolae;- Programul de înfrăţire a parohiilor;- Programul privind sprijinirea preoţilor pensionari şi a preo-

teselor văduve.

III. Programe social-filantropice cu caracter ocazional:- Colectă pentru sinistraţii din nordul ţării afectaţi de inundaţii;- Programele �Hristos în şcoală� şi �Crăciunul, sărbătoarea

familiei�;- Programul de ajutorare a familiilor sărace.

IV. Programe social-filantropice în curs de desfăşurare:- Programul privind prevenirea abandonului şcolar la copiii

ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, în Aşezământul �Sf. Vasilecel Mare�, Galaţi, prin proiect PHARE 2006;

- Programul destinat vârstnicilor cu venituri sub nivelul sala-riului minim pe economie, în parohia �Pogorârea Sf. Duh�, Galaţi,prin proiect PHARE 2006;

- Program adresat copiilor şcolarizaţi proveniţi din familiicu venituri reduse, în parohia �Sf. Spiridon�, Galaţi, prin proiectPHARE 2006;

- Program de asistenţă socială şi educaţională, în parohia�Sf. Antonie cel Mare�, Galaţi, prin proiect cu Ministerul Muncii;

- Programul �Pentru o viaţă mai bună� - în parteneriat cuEpiscopia Sloboziei şi Călăraşilor.

Prezentăm în cele ce urmează aspectele semnificative din slu-jirea social-filantropică a Eparhiei Dunării de Jos, ca act de recu-noştinţă Domnului şi slujitorilor Săi, clerici, mireni, donatori şibinefăcători, pentru darul faptei izvorâte din slujirea liturgică, semnal iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu pentru lume.

Page 309: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

309

A. Activitatea social-filantropicăla nivelul Centrului Eparhial şi al protoieriilor

Filantropia creştină nu se opreşte doar la a dărui săracilor şibolnavilor cele de trebuinţă pentru trup. Filantropia este mereuînsoţită de actul de catehizare, este purtătoarea mesajului lui Hris-tos, are ca finalitate nu trupul, ci mântuirea sufletului celui pe careîl ajutăm în sărăcia sau boala sa. De aceea, avem nevoie de persoanecompetente care să armonizeze în persoana lor învăţătura credinţeicu fapta de credinţă şi s-o dăruiască celui ce are nevoie, pentru a-lhrăni mai întâi sufleteşte şi apoi trupeşte.

Este foarte necesar ca persoane bine pregătite atât în cunoaşte-rea şi aplicarea teoriei asistenţei sociale şi ale legilor statului îndomeniu, cât şi în scrierea şi obţinerea de proiecte de finanţare dela diverse instituţii de profil din ţară şi străinătate, să se preocupede forma slujirii semenului şi să coordoneze activităţile sociale pecare le desfăşurăm, pentru a conferi actului filantropic coerenţă,transparenţă şi competenţă.

Sectorul social-misionar al Episcopiei Dunării de Jos este coor-donat de pc. pr. Ionel Rotaru, consilier eparhial, şi este constituitdin 75 de persoane care lucrează în segmentul social şi 18 preoţicapelani care asigură asistenţa religioasă în spitale, unităţi militare,penitenciare şi aziluri pentru bătrâni.

La nivelul protoieriilor şi al parohiilor, activitatea socială şifilantropică s-a desfăşurat cu sprijinul celor 10 asistenţi şi lucrătorisociali angajaţi.

Evaluarea activităţilor efectuate s-a realizat în baza rapoartelorlunare de activitate zilnică şi a chestionarelor trimestriale înaintateCentrului Eparhial. Dintre activităţile desfăşurate în cadrul birou-rilor de asistenţă socială, enumerăm:

- efectuarea a 3.097 de anchete şi vizite la domiciliul persoa-nelor aflate în dificultate sau la cele internate în instituţiile de asis-tenţă socială ale statului;

Page 310: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

310

- monitorizarea cazurilor sociale din parohii, în special înparohiile din mediul rural, prin colaborarea cu pc. preoţi parohi;

- coordonarea acţiunilor filantropice organizate cu ocazia săr-bătorilor şi a praznicelor împărăteşti;

- colaborarea cu serviciile publice descentralizate de asistenţăsocială;

- atragerea de resurse în special materiale prin sponsorizări,constând în îmbrăcăminte şi încălţăminte;

- informarea asupra noilor apariţii în domeniul legislaţiei despecialitate.

1. Centrul Eparhial, Galaţi (diac. Cătălin Sava, inspectoreparhial de asistenţă social-caritativă)

Activităţi desfăşurate: coordonarea activităţilor în cadrul can-tinei eparhiale; activităţi de documentare referitoare la problemelespecifice pe care le desfăşoară şi acordarea de consultanţă de spe-cialitate asistenţilor sociali de la protoierii şi parohii asupra le-gislaţiei în domeniul asistenţei sociale, al modalităţilor de dema-rare a unui proiect filantropic, al serviciilor oferite de instituţiilede protecţie socială ale statului etc.; redactarea, sub îndrumareaconsilierului social, a unor proiecte de finanţare pentru aşezămintelefilantropice parohiale (cantine, cabinete medicale etc.); redactarea,sub îndrumarea consilierului social, a corespondenţei către proto-ierii, parohii şi către instituţiile cu care eparhia colaborează, potrivitrezoluţiilor chiriarhului locului; redactarea lunară de materiale in-formative pentru revista eparhială; colaborarea cu serviciile publicedescentralizate de protecţie socio-medicală ale statului (DirecţiaMuncii şi Protecţiei Sociale, Primărie, Direcţia Generală de Asis-tenţă Socială şi de Protecţie a Copilului, Inspectoratul Şcolar, Direc-ţia de Sănătate Publică, Casa de Asigurări de Sănătate etc.) pentrusoluţionarea anumitor cazuri sociale; colaborarea cu fundaţiile şiasociaţiile filantropice, a căror activitate nu contravine doctrinei şimoralei creştin-ortodoxe, în vederea realizării unor proiecte socialecomune, de interes local.

Page 311: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

311

2. Aşezământul social-filantropic �Sf. Vasile cel Mare�(diac. Ionuţ Căşuneanu)

Activităţi desfăşurate: întocmirea unui număr de 70 de anchetesociale la familiile ale căror tinere se află în plasament; întocmireaunui număr de 20 anchete sociale pentru solicitările primite laadresa asociaţiei; şedinţe de consiliere şi educaţie moral-religioasăefectuate cu beneficiarii asociaţiei; colaborări cu serviciile descen-tralizate de protecţie socială: Direcţia Generală de Asistenţă Socialăşi Protecţia Copilului - Galaţi, Ministerul Muncii SolidarităţiiSociale şi Familiei, Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Mu-nicipiului Galaţi. Cu binecuvântarea Preasfinţitului dr. CasianCrăciun şi în conformitate cu hotărârea Consiliului eparhial dindata de 8 februarie, diac. Ionuţ Căşuneanu a demarat în colaborarecu angajaţii Primăriei Municipiului Galaţi procedurile privind ob-ţinerea de finanţare europeană prin programul PHARE 2004-2006Coeziune Economică şi Socială - Servicii Sociale, Linia BugetarăPHARE 2006/018-147.04-Referinţa 02, pentru Centrul multifunc-ţional de servicii sociale �Speranţa�, care va avea ca grup-ţintăcopii cu părinţii plecaţi în străinătate. Din încredinţarea chiriarhuluilocului, a întocmit documentaţia pentru obţinerea de finanţarenerambursabilă din partea Ministerului Muncii, Familiei şi Ega-lităţii de Şanse, prin Fondul Naţional de Solidaritate, pentruconstrucţia noului Centru multifuncţional de servicii sociale �Spe-ranţa�. Alte activităţi: întocmirea documentelor şi obţinerea tuturorautorizaţiilor necesare pentru demararea construcţiei Centruluimultifuncţional de servicii sociale �Speranţa�; participarea lacursurile de informare privind accesarea fondurilor structurale,organizate de către Instituţia Prefectului în data de 17 aprilie 2008;participarea la cursurile de informare privind drepturile copilului -Legea 272/2004, organizate de către Direcţia Generală de AsistenţăSocială şi Protecţia Copilului - Galaţi, în colaborare cu InspectoratulŞcolar Judeţean Galaţi, în perioada 8-10 martie 2008; participarea

Page 312: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

312

la cursurile de informare privind accesarea fondurilor structurale,organizate de către Direcţia de Dezvoltare Regională, în data de 9aprilie 2008; elaborarea şi aprobarea, din partea Secretariatului deStat pentru Culte, a unui proiect social ce a presupus realizarea şioferirea de pachete cu bunuri şi alimente de Crăciun pentru unnumăr de 400 de beneficiari; informarea asupra noilor apariţii îndomeniul legislaţiei de specialitate; redactarea de materiale infor-mative în presa locală şi în revista eparhială; coordonarea Centruluide asistenţă medicală �Sfinţii Doctori fără de Arginţi Cosma şiDamian�.

3. Centrul Eparhial, Galaţi (dl Constantin Căuş)Activităţi specifice: programe de asistenţă religioasă pentru

persoanele cu dizabilităţi; încheierea de parteneriate privind diverseasociaţii care au ca obiect de activitate persoanele cu dizabilităţi;organizarea de manifestări cultural-artistice cu participarea copiilorsurzi; redactarea, sub îndrumarea consilierului social, a corespon-denţei către protoierii, parohii şi către instituţiile cu care eparhiacolaborează, potrivit rezoluţiilor chiriarhului locului; activităţide documentare referitoare la problemele specifice pe care ledesfăşoară şi acordarea de consultanţă de specialitate asistenţilorsociali de la protoierii şi parohii asupra legislaţiei în domeniulasistenţei sociale, al modalităţilor de demarare a unui proiectfilantropic, al serviciilor oferite de instituţiile de protecţie socialăale statului etc.

4. Protopopiatul Tg.-Bujor (dl Marian Zidaru)Activităţi prestate: 104 anchete sociale efectuate la cazurile

sociale din parohii; colaborări cu instituţiile de protecţie socialăale statului: D.G.A.S.P.D.C., Serviciul Public de Asistenţă Socială,Casa de Pensii, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate; 321 devizite la persoanele cu dizabilităţi, aflate în instituţii de ocrotiresocio-medicale şi în parohii (Tg.-Bujor, Fârţăneşti, Frumuşiţa, Ru-gineni, Umbrăreşti, Băneasa); activităţi de monitorizare şi soluţio-

Page 313: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

313

nare a cazurilor socio-medicale; evaluarea medico-socială a persoa-nelor asistate cu dizabilităţi medicale fizice şi psihice; informareainstituţiilor abilitate pentru rezolvarea acestor cazuri; însoţirea per-soanelor asistate la examinările medicale, în funcţie de specificulafecţiunii în cadrul comisiilor de expertiză medicală şi recuperareprofesională; participarea, împreună cu pc. preoţi, la acţiuni filantro-pice în instituţiile de protecţie socio-medicală, diverse ocazii - săr-bători bisericeşti, hramuri etc; sprijinirea materială a Spitalului deBoli Psihice - Găneşti.

5. Protopopiatul Însurăţei (dna Daniela Dumitru)Activităţi prestate: în cadrul Căminului de copii şi al Şcolii

din Însurăţei, oferind sprijin unui număr de 478 de copii; efectuareaunui număr de 84 de anchete sociale; coordonarea activităţilor orga-nizate în parohiile protoieriei. A oferit ajutoare materiale în valoarede 8.431 lei.

6. Parohia �Radu Negru�, Brăila (dna Georgeta Tudose)Activităţi prestate: 431 de anchete efectuate din care 234 de

vizite la cazurile sociale din parohie; colaborări cu serviciilepublice descentralizate de protecţie socială: Direcţia de AsistenţăSocială a Primăriei Brăila; arhivarea computerizată a datelor; acti-vitate în cadrul cantinei �Sf. Ioan Casian�. A oferit ajutoare mate-riale în valoare de 35.103 lei.

7. Parohia �Sf. Filofteia�, Brăila (dna Anişoara Filimon)Activităţi prestate: 279 de anchete efectuate la cazurile din

parohii; 137 de vizite la cazurile sociale din parohii; arhivareacomputerizată a datelor privind activitatea socială; activitate încadrul cantinei �Sf. Filofteia�; instrumentarea dosarelor pentruasistaţii care nu-şi cunoşteau drepturile privind protecţia socială.A oferit ajutoare materiale în valoare de 10.208 lei.

8. Parohia �Sf. Arhangheli�, Brăila (dna Margareta Ţugui)Activităţi prestate: 103 anchete efectuate la cazurile din parohii;

245 de vizite la cazurile din parohie; activităţi de acordare a

Page 314: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

314

asistenţei sociale în cadrul cantinei parohiale pentru cele 80 de per-soane asistate. A oferit ajutoare materiale în valoare de 22.750 lei.

9. Parohia �Înălţarea Domnului�, Brăila (dna DrăguţaBujoi)

Activităţi prestate: 164 de anchete efectuate la cazurile dinparohii; 268 de vizite la cazurile din parohie; activităţi de acordarea asistenţei sociale în cadrul cantinei parohiale pentru cele 45 depersoane asistate şi pentru alte cazuri de urgenţă. A oferit ajutoaremateriale în valoare de 11.689 lei.

10. Parohia �Adormirea Maicii Domnului�, Brăila (dnaGeorgiana Hurmuzache)

Activităţi prestate: 94 de anchete efectuate la cazurile dinparohii; 184 de vizite la cazurile din parohie; activităţi de acordarea asistenţei sociale în cadrul grădiniţei parohiale. A oferit ajutoaremateriale în valoare de 12.840 lei.

Valoarea ajutoarelor acordate prin birourile de asistenţăsocială de la protoierii se ridică la suma de: 101.021 lei.

B. Instituţii sociale administrate de Biserică

I. Asociaţia filantropică creştin-ortodoxă�Sf. Vasile cel Mare�, Galaţi

Potrivit învăţăturilor Mântuitorului Hristos şi ale Sfinţilor Pă-rinţi, grija faţă de semenul aflat în suferinţă, şi mai ales faţă decopiii orfani sau părăsiţi de părinţi, este o datorie de conştiinţă afiecărui creştin.

Activitatea asociaţiei este supravegheată de Consiliul de coor-donare al cărui preşedinte este Preasfinţitul dr. Casian Crăciun,Episcopul Dunării de Jos şi, respectiv, de Comitetul de coordonareal asociaţiei.

În decursul anului 2008, Asociaţia filantropică creştin-orto-doxă �Sfântul Vasile cel Mare� a avut în îngrijire un număr de

Page 315: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

315

60 de asistaţi cu vârste cuprinse între 2 şi 21 de ani, din care 25 cumăsura de plasament tip rezidenţial, care au beneficiat de toateserviciile sociale oferite de către asociaţia respectivă: cazare, hrană,îmbrăcăminte, încălţăminte, echipament, materiale sanitare, rechi-zite şcolare, cheltuieli de transport, asistenţă socială şi medicală,consiliere psihologică, îndrumare duhovnicească, meditaţii şcolare,activităţi extraşcolare, lecţii de utilizare a computerului, deprindereaunor meserii în cadrul atelierelor existente (croitorie, pictură, arti-zanat). Aceste servicii sociale acordate copiilor se ridică la sumade 299.000 lei oferite de către Consiliul Local Galaţi, în baza uneiconvenţii încheiate între cele două instituţii.

Serviciile de asistenţă socială şi educaţională au fost asiguratede un număr de 17 salariaţi şi 6 voluntari (3 monahii ale Mănăstirii�Sfântul Vasile cel Mare�, care ajută atât la educarea copiilor, câtşi în activităţile administrativ-gospodăreşti, şi 3 studente).

Activitatea spiritualăParticiparea la slujbele religioase ce se desfăşoară atât în cadrul

capelei aşezământului la marile praznice, în duminici şi la prăz-nuirea sfinţilor de peste an, cât şi la hramurile mănăstirilor din epar-hie, a devenit o îndatorire morală pentru fiecare locatară în parte.

Premergător zilei de 14 octombrie, la capela Asociaţieifilantropice creştin-ortodoxe �Sfântul Vasile cel Mare�, Prea-sfinţitul Părinte Episcop dr. Casian Crăciun, alături de un soborde preoţi, a săvârşit sfinţirea altarului şi pictării capelei, momentde înaltă încărcătură spirituală, la care au participat foarte mulţicredincioşi.

La începutul lunii noiembrie, cu ocazia prăznuirii SfinţilorCosma şi Damian, după oficierea Sfintei Liturghii, a fost evid-enţiată activitatea episcopului Cosma Petrovici, ctitorul acestuiaşezământ.

Activităţile culturaleDimensiunea culturală a unui asemenea aşezământ este vitală

pentru buna lui funcţionare şi pentru formarea tinerelor în spiritul

Page 316: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

316

culturii şi tradiţiilor româneşti, în datoria respectării datinilor şiobiceiurilor noastre strămoşeşti.

Noul an a debutat cu o activitate educativă, dar şi social-filan-tropică. În ziua de 1 ianuarie, Asociaţia filantropică creştin-orto-doxă �Sfântul Vasile cel Mare� sărbătoreşte hramul patronului spiri-tual, prilej care adună în capela aşezământului o serie de oficialităţi,părinţi, colegi, prieteni, apropiaţi ai asistatelor.

În data de 1 iunie 2008, Aşezământul �Sfântul Vasile cel Mare�,în parteneriat cu Liceul Pedagogic �Costache Negri�, Liceul deArte �Dimitrie Cuclin�, Şcoala Specială �P.P. Neveanu�, ŞcoalaSpecială �Emil Gârleanu�, Grădiniţa �Tedi�, Grădiniţa �Aurora�şi Şcoala Populară de Artă, au susţinut un spectacol în care perso-najele din poveste au prins viaţă, fiind exemple elocvente de în-văţătură pentru copii şi nu numai.

Activitatea didactico-pedagogicăBiblioteca aşezământului numără peste 7.000 de volume de

carte din toate domeniile: religios, educativ, beletristic, ştiinţific etc.Aceste cărţi sunt foarte folositoare pentru îmbogăţirea cunoştinţelorasistatelor noastre. Fondul de carte a fost completat prin donaţii dela diverse persoane fizice, din partea unor instituţii, dar mai alesdin depozitul Centrului Eparhial.

Activitatea social-filantropicăÎn baza Convenţiei cu Consiliul Local Galaţi, respectând preve-

derile legale în vigoare, asociaţia oferă servicii sociale nu numaiasistatelor noastre, ci şi unui număr de 23 de persoane, cărora lis-au întocmit dosare de anchetă socială şi care beneficiază de hranăzilnică, îmbrăcăminte, asistenţă socială, asistenţă medicală, ma-terial didactic.

Activitatea administrativ-gospodăreascăPentru a asigura armonia familiei acestui aşezământ, activităţile

administrativ-gospodăreşti necesită implicarea tuturor locatarelor.S-a acţionat la întreţinerea în bune condiţii a clădirii şi a curţii, lacurăţenia interioară şi exterioară, prepararea mesei şi spălatul rufe-

Page 317: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

317

lor, zugrăvirea bordurilor, întreţinerea spaţiilor verzi, confecţionareaunor obiecte în atelierele de creaţie.

II. Aşezământul socio-medical�Sf. Mc. Pantelimon�, Lacu-Sărat

Suferinţa semenilor noştri este o piatră de încercare pentrufiecare dintre noi. Ea trebuie să ne mobilizeze pentru a asista du-hovniceşte, medical şi social persoana de lângă noi. Implicarea sauneimplicarea noastră în actul vindecării este, mai devreme sau maitârziu, criteriu de judecată înaintea Domnului: �...bolnav am fost şiM-aţi cercetat...� (Matei 25, 36) şi �...întrucât aţi făcut unuia dintreaceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut� (Matei 25, 40).

Pornind de la acest îndemn şi ţinând cont de faptul că Mă-năstirea �Sf. Mc. Pantelimon� din staţiunea Lacu-Sărat, Brăila, nudispune de spaţii corespunzătoare de cazare, în staţiunea menţio-nată fiind prezenţi anual la tratament clerici şi mireni angajaţi, darşi fii duhovniceşti ai Bisericii, care şi-au exprimat dorinţa de a ficazaţi pe perioada de şedere într-un spaţiu propriu, bisericesc, lainiţiativa Preasfinţitului Episcop dr. Casian Crăciun al Dunăriide Jos, membrii Consiliului eparhial, în şedinţa din 24 iulie 2004,au hotărât înfiinţarea unui centru socio-medical reprezentativ pentrujudeţul Brăila şi pentru Eparhia Dunării de Jos, care să ofere condiţiioptime de odihnă şi tratament.

Gata să primească oaspeţi, începând cu data de 1 iulie 2008,acest aşezământ este cel mai reprezentativ centru socio-medicalpentru Eparhia Dunării de Jos, oferind condiţii optime pentruodihnă şi tratament balneoclimateric, precum şi pentru organizareade activităţi turistice, atât pentru angajaţii eparhiei, clerici şi mireni,cât şi pentru categoriile de persoane care suferă de diverse afecţiunimedicale.

Evenimente în cadrul aşezământuluiÎntre 25-26 martie şi, respectiv, 8-14 august 2008, la invitaţia

Preasfinţitului Părinte Episcop Casian, Preafericitul Părinte Patriarh

Page 318: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

318

Daniel a onorat cu prezenţa Sa Aşezământul social-filantropic �Sf.Mare Mucenic Pantelimon�, în prima vizită fiind însoţit de Preasfin-ţitul Episcop Calinic al Argeşului şi Muscelului şi de PreasfinţitulEpiscop Ioachim Băcăuanul.

În luna iunie 2008, în cadrul aşezământului au avut loc conferin-ţele preoţeşti semestriale, cu participarea preoţilor din cele opt pro-topopiate ale eparhiei, bucuria comuniunii de slujire fiind ampli-ficată de prezenţa Înaltpreasfinţitului Miron, General de Brigadă,Şef al Capelanatului Ortodox din Polonia, care a rostit preoţilor pre-zenţi un cuvânt de învăţătură privitor la importanţa slujirii în Biserică.

În data de 15 august 2008, cu binecuvântarea PS Episcop, încadrul aşezământului au fost găzduite delegaţiile greceşti şi bulgareinvitate de către Primăria oraşului Brăila, cu ocazia �Zilelor Oraşului�.

În luna noiembrie, două mari evenimente au prilejuit o marebucurie credincioşilor din eparhie, aducerea mai întâi a moaştelorSfântului Mucenic Dasie din oraşul Silistra, Bulgaria, şi apoi aleSfântului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, de către Înaltpreasfin-ţitul Dionisie, Mitropolit al Corintului. De asemenea, amintim fap-tul că la praznicul Naşterii Domnului din anul 2008, în cadrul aşe-zământului a fost găzduit ÎPS Timotei, Mitropolit de Bostra şi Exarhal Arabiei, din cadrul Patriarhiei Ierusalimului, aflat într-o vizităparticulară în eparhia noastră, la invitaţia PS Episcop Casian.

Lucrări de investiţii în cadrul aşezământuluiDacă în cursul anilor 2005-2007 au fost finalizate în mare parte

lucrările de construcţie, în anul 2008 acestea au continuat la inte-riorul şi exteriorul clădirii.

La interior: dotarea camerelor cu lenjerie, prosoape, tele-vizoare, telefonie, perdele, draperii, dotarea sălii de mese cu: aercondiţionat, pahare, feţe de masă, staţie captare TV Satelit, com-partimentări în blocul alimentar cerute de Direcţia Sanitar-Veteri-nară, Brăila, pentru autorizare.

La exterior: parcare pentru 30 de autoturisme, terasa betonatăspre lac, finalizarea grupului de pompare pentru apele uzate,

Page 319: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

319

construcţia unui bazin de apă de 100 mc pentru autorizarea PSI, aufost demarate lucrările la extinderea bazei de tratament ce vacuprinde: bazinul de înot, căzile de nămol, bucătăria nămolului şio sală de conferinţe. Lucrările au ajuns la acoperiş urmând ca, laînceputul anului viitor, să fie realizate finisările interioare şi exte-rioare, precum şi dotarea cu centrală cu apă sărată.

Toate acestea au fost posibile datorită implicării deosebite aPreasfinţitului Părinte Episcop dr. Casian Crăciun pentru obţinereade fonduri, prin cercetarea şantierului de nenumărate ori, prin sfa-turile şi încurajările oferite celor ce lucrează în cadrul acestui aşe-zământ.

Începând cu anul 2009, aşezământul va putea oferi serviciimedicale pentru următoarele afecţiuni: reumatismale articulare de-generative, articulare inflamatorii, articulare, posttraumatice, neu-rologice periferice, dermatologice, ale aparatului respirator, oftal-mologice şi O.R.L., endocrine, boli profesionale, în funcţie de re-comandarea medicală, iar pentru copii se recomandă, în cazuri dedebilitate generală, limfatism, scrofuloză, rahitism.

III. Grădiniţa �Familia�, Brăila

Grădiniţa funcţionează în baza protocolului nr. 228/11.09.2001,încheiat între parohia �Adormirea Maicii Domnului� şi Inspec-toratul Şcolar Judeţean Brăila şi dispune de toate avizele necesaredesfăşurării normale a activităţii specifice învăţământului preşcolar.

Numărul copiilor care frecventează grădiniţa este de 53, aceştiaaparţinând familiilor sărace sau cu venituri foarte reduse din muni-cipiul Brăila. Grădiniţa îşi desfăşoară activitatea cu două grupe decopii, program normal şi prelungit, până la ora 17. Instituţia are unnumăr de 5 angajaţi şi 2 voluntari. Dispune şi de o cantină în carecopiii iau micul dejun şi prânzul.

Pe lângă aria curriculară specifică programei preşcolare, seadaugă: formarea religioasă zilnică; împărtăşirea copiilor în fiecarezi de vineri, după Sfânta Liturghie şi duminica, atunci când aceştia

Page 320: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

320

vin însoţiţi de părinţi la slujbă; instruirea copiilor de grupa marepe calculator; lecţii de limba engleză de două ori pe săptămână;ore deschise şi schimburi de experienţă cu alte grădiniţe din muni-cipiul Brăila; serbări şi programe cultural-artistice de 8 Martie,Sfintele Paşti, 1 Iunie, Sf. Nicolae, la Naşterea Domnului şi cu alteocazii festive.

Cheltuielile pentru anul 2008 se ridică la suma de 21.450 lei,din care 2.000 lei primiţi din partea Episcopiei Dunării de Jos.

IV. Grădiniţa parohială �Sf. Împăraţi�,Ireasca, jud. Galaţi

Grădiniţa a fost înfiinţată la iniţiativa preotului paroh EmilianGotu, în satul Ireasca, comuna Gohor, în luna septembrie a anului2002, cu sprijinul credincioşilor comunei. Beneficiarii sunt 16 copiicu vârste între 3-7 ani, care frecventează zilnic grădiniţa cu programnormal (8-12), organizată în conformitate cu normele în vigoareale Ministerului Educaţiei şi Cercetării, într-un spaţiu disponibilal şcolii din comună. Programul educaţional este asigurat de draeducatoare Florentina Chirvăsuţă, salarizată de către InspectoratulŞcolar General, Galaţi.

Dintre programele susţinute de către micuţii ireşteni, amintim:30 ianuarie - program artistic-religios în biserica ,,Sf. Trei Ierarhi�din Gohor, cu ocazia hramului acesteia; 8 martie - program artisticcu ocazia Zilei Internaţionale a Mamei; 9 aprilie - program religiosde Sfintele Paşti; 21 mai - participare la hramul parohiei; 1 iunie -program artistic-religios de Ziua Copilului; 6 decembrie - programreligios de Sf. Ierarh Nicolae.

Cheltuielile pentru anul 2008 se ridică la suma de 2.700 lei.

V. Cantine sociale parohiale

După cum se cunoaşte, în perioada ce o traversăm, tot maimulte persoane sunt dependente de ajutoarele primite de la fraţiilor creştini, chiar pentru hrana zilnică. În acest sens, la Centrul

Page 321: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

321

Eparhial şi la mai multe parohii s-au iniţiat aşezăminte sociale şicantine care deservesc un număr impresionant de asistaţi. Unelesunt foarte bine dotate cu toate cele necesare desfăşurării activităţii:�Sfântul Nicolae� - Centrul Eparhial, �Samarineanul milostiv� -Galaţi, �Sfânta Parascheva� - Galaţi, �Sf. Ioan Casian�- Brăila,�Cuvioasa Parascheva�- Brăila, �Naşterea Domnului� - Brăila.

Semnalăm efortul deosebit al unor preoţi care înţeleg să uneas-că Sfânta Liturghie cu filantropia într-un chip concret, spre mareabucurie a credincioşilor. De asemenea, arătăm că aceste cantinesunt susţinute în mare parte de către credincioşii din parohiile încare acestea activează, prin oficierea diferitelor servicii religioaseîn legătură cu pomenirea morţilor şi nu numai.

1. Cantina socială �Sf. Nicolae�, Galaţi- responsabil: diac. Cătălin Sava, inspector eparhial de asistenţă

social-caritativă;- beneficiari: 150 de persoane pe zi;- servicii sociale oferite: masă caldă la prânz, două feluri, pentru

angajaţii Centrului Eparhial, persoane în dificultate, selectate înurma anchetelor sociale, studenţi cu posibilităţi materiale reduse,membri ai ASCOR;

- personalul care deserveşte: 3 salariaţi;- cheltuieli: 85.000 lei.

2. Cantina socială �Samarineanul milostiv�, Galaţi- responsabil: pr. Costel Bălan, parohia �Înălţarea Domnului�;- beneficiari: 60 de persoane pe zi;- servicii sociale oferite: o masă caldă la prânz pentru persoane

în dificultate, selectate în urma anchetelor sociale;- personalul care deserveşte: 2 salariaţi şi voluntari din Comi-

tetul parohial;- cheltuieli: 71.200 lei.

3. Cantina socială �Cuvioasa Parascheva�, Galaţi- responsabil: pr. Ioan Gologan, parohia �Cuvioasa Pa-

rascheva�;

Page 322: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

322

- beneficiari: 100 de persoane pe zi;- servicii sociale oferite: o masă caldă la prânz pentru persoane

în dificultate, selectate în urma anchetelor sociale;- personalul care deserveşte: 2 angajaţi şi voluntari dintre

beneficiari;- cheltuieli: 38.100 lei.

4. Cantina socială �Sf. Ecaterina�, Galaţi- responsabil: pr. Alexandru Teodosiade, parohia �Sf. Ecaterina�;- beneficiari: 20 de persoane pe zi;- servicii sociale oferite: o masă caldă la prânz pentru persoane

în dificultate, selectate în urma anchetelor sociale;- personalul care deserveşte: voluntari dintre beneficiari;- cheltuieli: 8.400 lei.

5. Cantina socială �Marta şi Maria�, Galaţi- responsabil: pr. Stoica Pavel, parohia Tuluceşti;- beneficiari: 20 de persoane săptămânal;- servicii sociale oferite: o masă caldă la prânz pentru persoane

în dificultate, selectate în urma anchetelor sociale;- personalul care deserveşte: voluntari dintre beneficiari;- cheltuieli: 7.000 lei.

6. Cantina socială �Sf. Ioan Casian�, Brăila- responsabil: pr. Ioan Tudose, parohia �Negru Vodă�;- beneficiari: 100 de persoane pe zi;- servicii sociale oferite: o masă caldă la prânz pentru persoane

în dificultate, selectate în urma anchetelor sociale;- personalul care deserveşte: 5 salariaţi şi 10 voluntari;- cheltuieli: 63.717 lei.

7. Cantina socială �Sfinţii Arhangheli�, Brăila- responsabil: dna Margareta Ţugui, parohia �Sfinţii Arhangheli�;- beneficiari: 70 de persoane pe zi;- servicii sociale oferite: o masă caldă la prânz pentru persoane

în dificultate, selectate în urma anchetelor sociale;

Page 323: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

323

- personalul care deserveşte: un angajat şi 5 voluntari din Co-mitetul parohial;

- cheltuieli: 36.738 lei.

8. Cantina socială �Cuvioasa Parascheva�, Brăila- responsabil: pr. Stan Ştefan, parohia �Cuvioasa Parascheva�

- Brăila;- beneficiari: 80 de persoane/de 2 ori pe săptămână;- servicii sociale oferite: o masă caldă la prânz pentru persoane

în dificultate, selectate în urma anchetelor sociale şi hrană rece;- personalul care deserveşte: 5 voluntari din Comitetul parohial;- cheltuieli (hrană şi dotări): 24.303 lei.

9. Cantina socială �Naşterea Domnului�, Brăila- responsabil: dna Camelia-Elena Vatră, parohia �Naşterea

Domnului�- beneficiari: 100 de persoane zilnic;- servicii sociale oferite: o masă caldă la prânz pentru persoane

în dificultate, selectate în urma anchetelor sociale;- personalul care deserveşte: un angajat şi 6 voluntari din Co-

mitetul parohial;- cheltuieli: 27.814 lei.

10. Cantina socială �Sf. Filofteia�, Brăila- responsabil: pr. Neculai Filimon, parohia �Sf. Filofteia�;- beneficiari: 40 de persoane/de 2 ori pe săptămână;- servicii sociale oferite: o masă caldă la prânz o dată pe săptă-

mână, pentru persoane în dificultate, selectate în urma anchetelorsociale;

- personalul care deserveşte: un angajat şi 2 voluntari din Co-mitetul parohial;

- cheltuieli: 6.834 lei.11. Cantina socială �Înălţarea Domnului�, Brăila

- responsabil: pr. Ionel Bujoi, parohia �Înălţarea Domnului�;- beneficiari: 45 de persoane/de 2 ori pe săptămână;

Page 324: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

324

- servicii sociale oferite: o masă caldă la prânz pentru persoaneîn dificultate, selectate în urma anchetelor sociale;

- personalul care deserveşte: un salariat şi 5 voluntari din Co-mitetul parohial;

- cheltuieli: 11.492 lei.12. Cantina socială �Sf. Apostoli Petru şi Pavel�, Brăila

- responsabil: dna Constanţa Coroiu, parohia �Sfinţii Apostoli�;- beneficiari: 20 de persoane/de 2 ori pe săptămână;- servicii sociale oferite: o masă caldă la prânz pentru persoane

în dificultate, selectate în urma anchetelor sociale;- personalul care deserveşte: 2 voluntari ai parohiei;- cheltuieli: 850 lei.

13. Cantina socială �Sfânta Cruce�, Brăila- responsabil: pr. Gheorghe Marinescu, parohia �Sfânta Cruce�;- beneficiari: 25 de persoane/de 2 ori pe săptămână;- servicii sociale oferite: o masă caldă pentru persoane în difi-

cultate, selectate în urma anchetelor sociale;- personalul care deserveşte: 3 voluntari ai parohiei;- cheltuieli: 19.578 lei.

14. Cantina socială �Sfântul Fanurie�, parohia �BunaVestire�, Brăila

- responsabil: pr. Nicolescu Filip, parohia �Buna Vestire�;- beneficiari: 60 de persoane/de 2 ori pe săptămână;- servicii sociale oferite: o masă caldă la prânz pentru copiii

proveniţi din familiile nevoiaşe ale parohiei;- personalul care deserveşte: 4 voluntari ai parohiei;- cheltuieli: 7.239 lei.

15. Cantina socială �Sfântul Stelian�, parohia Dudescu(Protoieria Însurăţei, jud. Brăila)

- responsabil: pr. Damian Ştefan, parohia Dudescu;- beneficiari: 25 de persoane/de 2 ori pe săptămână;- servicii sociale oferite: o masă caldă la prânz o dată pe săptă-

mână, pentru copiii proveniţi din familiile nevoiaşe ale parohiei;

Page 325: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

325

- personalul care deserveşte: 2 voluntari ai parohiei;- cheltuieli: 4.100 lei.

16. Cantina socială �Sf. Filofteia�, parohia T. Vladimi-rescu (Protoieria Covurlui, jud. Galaţi)

- responsabil: pr. Lucian Pulbere, parohia Tudor Vladimirescu;- beneficiari: 25 de persoane/o zi pe săptămână;- servicii sociale oferite: o masă caldă la prânz pentru copiii

proveniţi din familiile nevoiaşe ale parohiei;- personalul care deserveşte: 12 voluntari ai parohiei;- cheltuieli: 2.500 lei.

17. Cantina socială din parohia Cudalbi I (Protoieria Co-vurlui, jud. Galaţi)

- responsabil: pr. George Caşu, parohia Cudalbi I;- beneficiari: 20 de persoane/o dată pe săptămână;- servicii sociale oferite: o masă caldă la prânz pentru copiii

proveniţi din familiile nevoiaşe ale parohiei;- personalul care deserveşte: 4 voluntari ai parohiei;- cheltuieli: 1.700 lei.

18. Cantina socială �Sfinţii Trei Ierarhi�, parohia Şuţeşti(Protoieria Făurei, jud. Brăila)

- responsabil: Maria Diaconu, parohia Şuţeşti;- beneficiari: 20 de persoane zilnic;- servicii sociale oferite: masă caldă la prânz pentru copiii

proveniţi din familiile nevoiaşe ale parohiei;- personalul care deserveşte: o persoană angajată şi trei voluntari;- cheltuieli: 17.300 lei.

19. Cantina socială �Sf. Ap. Andrei�, parohia Ianca II (Pro-toieria Făurei, jud. Brăila)

- responsabil: Vasile Negrea, parohia Ianca II;- beneficiari: 20 de persoane zilnic;- servicii sociale oferite: o masă caldă la prânz pentru copiii

proveniţi din familiile nevoiaşe ale parohiei;

Page 326: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

326

- personalul care deserveşte: o persoană angajată şi trei vo-luntari;

- cheltuieli: 14.815 lei.20. Cantina socială din parohia Mircea-Vodă (Protoieria

Făurei, jud. Brăila)- responsabil: pr. Nicu Balaban, parohia Mircea-Vodă;- beneficiari: 10 persoane/o dată pe săptămână;- servicii sociale oferite: o masă caldă la prânz pentru copiii

proveniţi din familiile nevoiaşe ale parohiei;- personalul care deserveşte: o persoană angajată şi trei voluntari;- cheltuieli: 7.000 lei.

VI. Cabinete medicale

În eparhie, o grijă deosebită se acordă actului medical. Pentruaceasta este nevoie de resurse umane, de medici voluntari, deaşezăminte, de aparatură şi de ştiinţa cooperării între factorul spi-ritual şi cel medical. De aceea, de o mare importanţă sunt celedouă asociaţii ale medicilor creştini din cele două oraşe, Galaţi şiBrăila, cât şi programele desfăşurate la nivelul anumitor parohii,prin consiliile şi comitetele parohiale. Ele reuşesc, prin actul me-dical pe care îl asigură şi prin grija pentru suferinzi, să ajungă multmai uşor la persoanele nedeplasabile sau care trăiesc în condiţiisociale precare.

1. Centrul de asistenţă medicală �Sf. Doctori fără de ArginţiCosma şi Damian�, Galaţi

Centrul medical se află pe strada Basarabiei, nr. 109, şi estealcătuit dintr-un cabinet de medicină generală, dotat cu un electro-cardiograf şi un modern ecograf, laboratorul de analize de sângefiind dotat cu analizator de biochimie, hematologie, iar cabinetulstomatologic cu unit dentar SAM şi Autoclav.

- responsabil: diac. Ionuţ Căşuneanu;- servicii medicale oferite: consultaţii gratuite persoanelor aflate

în risc social (electrocardiogramă, ecografie, analize sânge, asisten-

Page 327: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

327

ţă stomatologică) şi copiilor din centrele de plasament din munici-piul Galaţi;

- obţinerea autorizaţiei de funcţionare în data de 16 februarie2008;

- personalul care deserveşte: 3 medici angajaţi, o asistentă me-dicală şi un îngrijitor;

- activităţi desfăşurate: încheierea contractului de furnizare deservicii medicale, în asistenţa medicală de specialitate şi ambula-toriu; efectuarea de analize medicale pentru un număr de 865 depersoane; consultaţii gratuite oferite unui număr de peste 3.000de pacienţi, prin cabinetul de medicină internă şi stomatologic;

- cheltuieli consumabile medicale, întreţinere şi salarii: 43.200 lei.

2. Cabinetul �Sf. Nicolae�, Brăila- responsabil: pr. Leontin Popescu;- beneficiari: 475 de consultaţii;- servicii sociale oferite: consultaţii medicale şi medicamente

gratuite;- personalul care deserveşte: 2 medici şi doi asistenţi voluntari;- cheltuieli: 7.569 lei.

3. Cabinetul �Adormirea Maicii Domnului�, Brăila- responsabil: pr. Cătălin Hurmuzache;- beneficiari: 429 de consultaţii;- servicii sociale oferite: consultaţii medicale şi medicamente

gratuite;- personalul care deserveşte: trei medici voluntari;- cheltuieli: 2.314 lei.

4. Cabinetul �Sfinţii Împăraţi�, Gohor (sat Ireasca, jud.Galaţi)

- responsabil: pr. Emilian Gotu;- beneficiari: 130 de consultaţii;- servicii sociale oferite: consultaţii medicale şi medicamente

gratuite;

Page 328: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

328

- personalul care deserveşte: un medic voluntar, dl George Flu-ture, ajutat de o asistentă, dna Violeta Porumb;

- s-au acordat consultaţii medicale gratuite.

5. Cabinetul �Sf. Spiridon şi Sf. Irina�, Galaţi, este cel mainou cabinet medical, deschis în parohia �Sf. Spiridon�, Galaţi, şisfinţit de către Preasfinţitul Părinte Episcop Casian cu ocaziahramului bisericii, în data de 12 decembrie 2008. În cadrul acestuia,credincioşii din parohie, cu posibilităţi materiale reduse, vor bene-ficia din partea medicilor voluntari de tratamente de fizioterapie.Aparatura acestui cabinet a fost donată de o instituţie medicală cuacelaşi profil de activitate.

C. Asistenţa religioasăîn instituţiile bugetare

Pe teritoriul Eparhiei Dunării de Jos îşi desfăşoară misiuneaîn instituţiile bugetare un număr de 18 preoţi capelani, dintre care:8 preoţi în spitale (şase în judeţul Galaţi şi doi în judeţul Brăila),3 preoţi în penitenciare (unul în judeţul Galaţi şi doi în judeţul Brăila),4 preoţi în unităţile militare (doi în judeţul Galaţi şi doi în judeţulBrăila), doi preoţi pentru căminele de bătrâni din municipiile Galaţişi Brăila şi un preot pentru Aşezământul �Sf. Vasile cel Mare� dinGalaţi.

Activitatea liturgică se desfăşoară în bisericile şi în capelelespecial amenajate, în număr de 18, în incinta instituţiilor în carepreoţii capelani activează.

I. Activitatea religioasă în spitale

Cei opt preoţi capelani, respectiv: pr. Toader Popa şi pr. Ti-mofte Florin (Spitalul Clinic de Urgenţă �Sf. Ap. Andrei�, Galaţi),pr. Costel Dumbravă (Spitalul de Psihiatrie �Elisabeta Doamna�,Galaţi), pr. Costică Voicu (Spitalul T.B.C., Galaţi), pr. Gheorghe

Page 329: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

329

Buruiană (Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii �Sf. Ioan�, Galaţi),pr. Ionuţ Manolescu (Spitalul Judeţean de Urgenţă - Corp A, Brăila),pr. Mihai Vasilescu (Spitalul Judeţean de Urgenţă - Corp B, Brăila),pr. Costică Dumitru (Spitalul �Anton Cincu�, Tecuci), au desfă-şurat activităţi specifice slujirii în astfel de instituţii, prilejuite deproiectele misionare eparhiale iniţiate cu ocazia Duminicii Înfrico-şătoarei Judecăţi, Duminicii Sfintei Cruci, hramurilor capelelor etc.

Potrivit statisticilor pe care fiecare capelan din spital esteîndatorat să le facă pentru a avea o evidenţă a activităţii sale, înanul 2008 a fost acordat un număr de 7.053 de consultaţii du-hovniceşti, pentru pacienţii celor şapte unităţi spitaliceşti aleeparhiei, după cum urmează:

.rN

.trclulatipS nalepactoerP ero.rN

iribrovnocelaudividni

.1 ăţnegrUedcinilClulatipSiţalaG,�ierdnA.pA.fS�

apoPredaoT.rP 045.1

.2 ăţnegrUedcinilClulatipSiţalaG,�ierdnA.pA.fS�

etfomiTnirolF.rP 001.1

.3 eirtaihisPedlulatipSiţalaG,�anmaoDatebasilE�

ăvarbmuDletsoC.rP 003.1

.4 CBTlulatipSiţalaG,�nodiripS.fS�

ucioVăcitsoC.rP 369

.5 cinilClulatipSiipoCurtnepăţnegrUed

iţalaG,�naoI.fS�

ănaiuruBehgroehG.rP 882.1

.6 ăţnegrUednaeţeduJlulatipSaliărB,AproC-

ucselonaMţunoI.rP 147

.7 ăţnegrUednaeţeduJlulatipSaliărB,BproC-

ucselisaViahiM.rP 214

.8 ,�ucniCnotnA�lulatipSicuceT

urtimuDăcitsoC.rP 968

latoT 350.7

Page 330: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

330

Pe lângă acestea, au fost iniţiate şi programe de asistenţă socialăpentru a veni în sprijinul bolnavilor extrem de pauperi, al şomerilorşi vârstnicilor (ex.: achitarea sumei necesare transportului la desti-naţie, pentru cei din zonele rurale, achiziţionarea de medicamentepentru cei fără posibilităţi financiare, procurarea de cărucioare pen-tru persoanele cu handicap fizic, oficierea de servicii religioasefără perceperea de taxe etc.).

II. Activitatea religioasă în penitenciare

Serviciul de asistenţă religioasă în penitenciare este asiguratde trei preoţi capelani, respectiv: pr. Ioniţă Obreja (Penitenciarulde Maximă Siguranţă, Galaţi), pr. Dănuţ Bogdan (Penitenciarul cuRegim 0, de Maximă Siguranţă, Brăila) şi pr. Sorin Pleşca (Peni-tenciarul pentru Tineri, Tichileşti, judeţul Brăila).

Un moment deosebit anul acesta a fost marea bucurie oferităcadrelor şi condamnaţilor din Penitenciarul Brăila când, cu bine-cuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop, moaştele Sfinţilor Dasieşi Nectarie au fost aduse spre închinare acestora.

Mulţumirile adresate Preasfinţitului Părinte Episcop de cătreconducerea acestui penitenciar s-au manifestat nu numai cu prilejulacestui moment de înălţare spirituală, ci şi cu ocazia altor eveni-mente, când le-au fost oferite ajutoare materiale constând în ali-

.rN

.trcalepaC nalepactoerP ero.rN

iribrovnocelaudividni

etizivero.rNelulecal

.1 �levaPişurteP.fS�iţalaG-

ajerbOăţinoI.rP 369 447

.2 �levaPişurteP.fS�aliărB-

ţunăDnadgoB.rP 036 045

.3 �levaPişurteP.fS�itşelihciT-

acşelPniroS.rP 024 032

latoT 310.2 415.1

Page 331: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

331

mente, medicamente, încălţăminte şi îmbrăcăminte, menţionândmai ales pe cel din perioada sărbătorii Sf. Ierarh Nicolae, cânddeţinuţii din cele două penitenciare, Brăila şi Tichileşti, au primitfiecare peste 100 de perechi noi de încălţăminte.

Numărul mare de deţinuţi din aceste instituţii face ca activitateapreoţilor capelani să fie deseori greoaie, din care motiv s-a încercat,ca de altfel în fiecare an, programarea săptămânală a parohiilordin eparhie pentru diverse activităţi, demers care a avut întotdeaunaefectul duhovnicesc dorit.

III. Activitatea religioasă în unităţile militare

Aceasta a fost încredinţată celor patru preoţi militari, respectiv:pr. Paul Zaharia (Garnizoana Militară, Galaţi), pr. Cristian Leontin(Garnizoana Militară, Brăila), pr. Gabriel Pamfile (Flotila de Dună-re, Brăila), pr. Ionuţ Zaharia (Inspectoratul Judeţean de Jandarmi,Galaţi).

IV. Activitatea religioasă în aziluri de bătrâni

Activitatea de asistenţă religioasă a persoanelor vârstnice dinGalaţi şi Brăila a fost susţinută de către cei doi preoţi capelani şianume: pr. Ioan Budişteanu, slujitor în capela cu hramul �Sf. Mare

.rN

.trcalepaC nalepactoerP iribrovnocero.rN

elaudividni

.1 �uoNleceirtimiD.fS�iţalaG-ăratiliManaozinraG

airahaZluaP.rP 652 8002nidinul7()natsinagfAnîtacelp

.2 �inevocnârBiritraM.fS�aliărB-ăratiliManaozinraG

nitnoeLnaitsirC.rP 730.2

.3 �iulunmoDiiciaMaeretşaN�aliărB-erănuDedalitolF-

elifmaPleirbaG.rP 434.1

.4 �ilehgnahrA.fS�naeţeduJlutarotcepsnI-

iţalaG-imradnaJed

airahaZţunoI.rP 040.1

latoT 767.4

Page 332: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

332

Mucenic Gheorghe� din cadrul Căminului de Pensionari �Sf. Spiri-don� din Galaţi şi pr. Florin Grecu, slujitor în capela cu hramul�Sf. Apostoli Petru şi Pavel� din cadrul Căminului de Pensionaridin Brăila, au acordat peste 896 de consultaţii duhovniceşti vârst-nicilor din cele două cămine din municipiile Galaţi şi Brăila. Cate-hezele tematice, programul liturgic constând în slujbe speciale pen-tru bolnavi, Taina Sfântului Maslu, sfinţirea camerelor, discuţiileindividuale, spovedania în cele patru posturi de peste an sunt as-pecte specifice ale slujirii în aceste instituţii.

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Casian, cuocazia sărbătorii Naşterii Domnului, căminele de bătrâni din celedouă oraşe, Galaţi şi Brăila, au primit ajutoare materiale, îmbrăcă-minte, lenjerii de pat, în valoare de 6.500 lei.

Valoarea ajutoarelor materiale oferite de către preoţii capelanise ridică la suma de 31.522 lei.

D. Programe social-filantropice permanenteale Eparhiei Dunării de Jos

În cadrul activităţilor de întrajutorare a familiilor, a persoa-nelor ale căror posibilităţi materiale sunt reduse sau care suferădin cauza unor boli, neavând posibilitatea de a achiziţiona medi-camente, a copiilor instituţionalizaţi, a bătrânilor din aziluri, cubinecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop, au fost acordatede la Centrul Eparhial ajutoare menite să vină în sprijinul acestora.

Valoarea ajutoarelor acordate de la Reşedinţa Episcopală, Ca-tedrală şi Administraţia Eparhială se ridică la suma de 118.610 lei,fiind ajutate un număr de 1.400 de persoane.

De asemenea, în mănăstirile eparhiei, cu ocazia hramurilor,pelerinii participanţi, aprox. 12.000, la aceste evenimente au bene-ficiat de ajutoare în valoare de 60.000 de lei.

Page 333: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

333

1. Program filantropic organizatîn Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi

Pentru Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (2 martie), în cuprin-sul Episcopiei Dunării de Jos s-a desfăşurat o amplă acţiune filan-tropică ce a vizat familiile sărace din diverse parohii, şcolile pentrucopii cu dezabilităţi, azilurile de bătrâni, spitalele şi penitenciarele.S-au împărţit, după trebuinţă şi putere, alimente, haine, încălţă-minte, colportaj bisericesc (iconiţe, cărţi de rugăciuni, calendare,pliante, cruciuliţe etc.). S-a împărţit, de asemenea, anafură, s-a stro-pit cu agheasmă şi bolnavii au fost unşi cu untdelemn sfinţit de laTaina Sfântului Maslu.

Suma totală a ajutoarelor oferite de către parohiile care au ra-portat Centrului Eparhial se ridică la suma de 23.246 lei.

2. Program filantropic organizatcu ocazia Duminicii Sfintei Cruci

În Duminica Sfintei Cruci au fost organizate activităţi so-cial-filantropice, concretizate prin vizite misionare, după Sf. Li-turghie, la spitale, aziluri de bătrâni şi centre pentru copii, oferin-du-se pachete cu dulciuri, fructe şi obiecte de colportaj. Au fost

.rN

.trcaireiotorP/aiţutitsnI roleraotujaaeraolaV

.1 iţalaG iel552.3

.2 aliărB iel248.7

.3 icuceT iel076.3

.4 iulruvoC iel209.2

.5 rojuB-.gT iel001.1

.6 ieruăF iel022.1

.7 ieţărusnÎ iel285

.8 itşerociN iel576.2

Page 334: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

334

rostite scurte rugăciuni de sănătate pentru cei aflaţi în suferinţă,s-a făcut ungerea cu untdelemn sfinţit şi stropirea acestora cuagheasmă.

Suma totală a ajutoarelor oferite de către parohiile care au ra-portat Centrului Eparhial se ridică la suma de 29.247 lei.

3. Program filantropic organizatîn Postul Mare

Potrivit calendarului evenimentelor filantropice eparhiale, Pos-tul Mare şi Săptămâna Luminată au fost marcate în parohiile dinEparhia Dunării de Jos prin activităţi social-filantropice, concre-tizate prin vizite misionare, după Sf. Liturghie, la spitale, aziluride bătrâni şi centre pentru copii, oferindu-se pachete cu ouă roşii,cozonac, dulciuri, fructe şi obiecte de colportaj (reviste, iconiţe şicărţi cu conţinut bisericesc).

În urma analizării rapoartelor şi a centralizării datelor, rezultăcă valoarea ajutoarelor oferite în perioada menţionată se ridică lasuma de 337.443 lei, după cum urmează:

a. Protoieria Galaţi: 71.194 lei;b. Protoieria Brăila: 65.850 lei;

.rN

.trcaireiotorP/aiţutitsnI roleraotujaaeraolaV

.1 iţalaG iel390.9

.2 aliărB iel016.3

.3 icuceT iel061.2

.4 iulruvoC iel000.5

.5 rojuB-.gT iel569.3

.6 ieruăF iel300.4

.7 ieţărusnÎ iel628

.8 itşerociN iel095

Page 335: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

335

c. Protoieria Tecuci: 58.595 lei;d. Protoieria Tg.-Bujor: 44.367 lei;e. Protoieria Făurei: 25.315 lei;f. Protoieria Covurlui: 27.112 lei;g. Protoieria Însurăţei: 20.540 lei;h. Protoieria Nicoreşti: 24.470 lei.

4. Campania privind donarea de sânge

Sunt destule situaţii când un pacient nu poate fi salvat de lamoarte - cu toate eforturile doctorilor - pentru că bolnavului nu ise poate administra sângele de care are urgentă şi neapăratănevoie. Aceasta se datorează faptului că spitalele şi clinicile cuprofil chirurgical nu au la dispoziţie întotdeauna cantităţile ne-cesare de sânge pentru diferitele intervenţii medicale asupra pa-cienţilor.

Inspiraţi de această situaţie, înţelegând că principala obligaţiea unui creştin adevărat este aceea de a-şi iubi aproapele, în sensulde a-l ajuta atunci când se află în nevoie, dar că iubirea este reală şiadevărată în măsura în care devine faptă, în săptămânile 2-13 iunie,145 de credincioşi din 61 de parohii din municipiile Galaţi şi Brăilaau donat sânge în centrele de transfuzii.

5. Programul privind asistenţa religioasăa persoanelor deficiente de auzdin municipiile Galaţi şi Brăila

Anul acesta s-a continuat acţiunea instructiv-educaţională cugrupul de copii deficienţi de auz, elevi ai Şcolii Speciale �P.P. Ne-veanu� din Galaţi, în atelierul de pictură al Aşezământului �Sf.Vasile cel Mare� unde, sub îndrumarea maicii Macrina Huştiu, aufost realizate 5 icoane pictate pe lemn.

Elevii aceleiaşi şcoli au format şi un mic cor de interpretare adiferitelor cântări religioase în limbajul mimico-gestual, sub îndru-marea domnişoarei Maria Gheorghiţă, profesoara lor de religie, care

Page 336: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

336

este o bună cunoscătoare a limbajului semnelor. Cu acest mic cor,elevii hipoacuzici s-au prezentat la diferite serbări ale şcolii sau lacele organizate, de 1 iunie, la Aşezământul �Sf. Vasile cel Mare�,precum şi la spectacolul organizat, pentru a doua oară, anul trecut,cu prilejul sărbătorilor Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiri-tual al Galaţiului.

În Duminica Sfintei Cruci, fiind sărbătoarea de praznic a ca-pelei destinate credincioşilor deficienţi de auz din Galaţi, membriiacestei comunităţi au fost invitaţi, împreună cu elevii Şcolii �P.P.Neveanu�, la biserica �Sf. Stelian�, pentru a participa la SfântaLiturghie şi pentru a se bucura de prinoasele oferite şi sfinţite, prinrugăciune, de cei doi preoţi slujitori la această parohie.

Cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, Sectorul social-misionaral episcopiei, cu sprijinul Sectorului învăţământ, a pus la dispoziţieun număr de 35 de locuri de autocar pentru deficienţii de auz şipentru nevăzători la Mănăstirea Buciumeni.

În zilele de 4 şi 5 octombrie, Sectorul social-misionar al Epis-copiei Dunării de Jos, în colaborare cu filialele surzilor din Galaţişi Brăila, a organizat şi a realizat pelerinajul credincioşilor defi-cienţi de auz la cele mai importante mănăstiri din Dobrogea. Prinbunăvoinţa Preasfinţitului Episcop Casian, a fost acordat din par-tea episcopiei şi un ajutor în valoare de 1.500 lei, prin care aufost reduse cu cca 60% costurile pentru această categorie decredincioşi, care au posibilităţi materiale foarte mici. Au fostvizitate 7 mănăstiri, în condiţii bune, de către 25 de persoane,care au manifestat multă recunoştinţă faţă de Biserică.

Cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spi-ritual al oraşului Galaţi, Sectorul social-misionar al Episcopiei aorganizat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Casian,printre alte câteva manifestări liturgice, social-filantropice şi cultu-rale, un spectacol dedicat persoanelor deficiente de auz din Galaţi.Spectacolul a avut loc la Teatrul Muzical �Nae Leonard�, pe datade 25 noiembrie, ora 17.00.

Page 337: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

337

De asemenea, s-au mai realizat şi cateheze săptămânale pediferite teme liturgice sau morale, la sediile celor două filiale aledeficienţilor de auz din Galaţi şi Brăila.

6. Programul privind asistenţa religioasăa persoanelor cu handicap locomotor

În Duminica a II-a din Postul Mare au fost invitaţi la CatedralaEpiscopală membrii Asociaţiei Persoanelor cu Handicap Loco-motor �Sporting Club�. Acelaşi lucru s-a petrecut în Duminicaa IV-a după Paşti, cea a �Slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda�,de data aceasta fiind invitaţi membrii Asociaţiei Persoanelor cuScleroză Multiplă. Cu aceste ocazii li s-au oferit invitaţilor şi pache-te constând în alimente, în valoare de 4.000 lei.

7. Programul privind asistenţa religioasăa nevăzătorilor

Duminică, 1 iunie, a VI-a după Paşti, �a Orbului din naştere�,membrii Filialei gălăţene a Asociaţiei Nevăzătorilor din Româniaau fost invitaţi la Catedrala Episcopală, unde au luat parte la SfântaLiturghie. La sfârşitul slujbei, Preasfinţia Sa le-a oferit câte o Evan-ghelie a Sf. Evanghelist Marcu în alfabetul �Braille�, după care i-ainvitat la o agapă, urmată de discuţii privind eficientizarea slujiriiacestor categorii de persoane. Cei prezenţi au primit pacheteconstând în produse de igienă şi detergenţi, în valoare de 2.000 lei.

Aceste iniţiative s-au petrecut într-un mod asemănător şi înmunicipiul Brăila, unde părintele Tudor Gheorghe, preot la capela�Sf. 40 de Mucenici�, a desfăşurat activităţi cu elevii bolnavi psihicde la Centrul �Speranţa�, precum şi cu nevăzătorii şi surzii dinmunicipiu.

De asemenea, s-au mai realizat şi întâlniri săptămânale la se-diul Filialei brăilene a Asociaţiei Nevăzătorilor, în cadrul căroras-au lecturat diferite articole din �Ziarul Lumina�.

Page 338: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

338

8. Programe organizate cu prilejulsărbătorilor Sf. Andrei şi Sf. Nicolae

Ca în fiecare an, lunile noiembrie şi decembrie au fost bogateîn activităţi filantropice, desfăşurate atât în comunităţile parohialelocale, cât şi în instituţiile socio-medicale din municipiile Galaţişi Brăila, dintre care amintim:

- 1-30 noiembrie - �Mai fericit este a da decât a lua!�, programde sprijinire a familiilor sărace din parohiile municipiului Galaţi;fiecare parohie a împărţit ajutoare unui număr de 20 de familii acăror situaţie socială este precară; vizite misionare la aziluri debătrâni, în instituţii de protecţie a copilului, în penitenciare, urmatede acte de filantropie;

- 1 noiembrie - �Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi!�, program filan-tropic prilejuit de sărbătoarea Sfinţilor Cosma şi Damian, ocrotitoriiCentrului de asistenţă medicală al Episcopiei Dunării de Jos;

- 24 noiembrie - �Ajutorul sfinţilor, pentru vindecarea bol-navilor�, program liturgic şi catihetic organizat pentru cadrelemedicale şi bolnavii Spitalului Clinic de Urgenţă �Sf. Ap. Andrei�,cu prilejul aducerii la închinare a moaştelor Sf. Ap. Andrei şi ale Sf.Nectarie Taumaturgul;

- 25 noiembrie - �Şi ei sunt asemenea nouă��, spectacol reli-gios-artistic de binefacere, susţinut de persoane hipoacuzice, înlimbaj mimico-gestual, care a avut ca protagonişti principali eleviideficienţi de auz ai Şcolii de Arte şi Meserii �Paul Popescu Ne-veanu� din Galaţi;

- 26 noiembrie - �Ajută-ţi aproapele�, acţiuni de asistare ladomiciliu a persoanelor aflate în dificultate (copii şi bătrâni), pre-cum şi cei întemniţaţi în municipiul Galaţi;

- 30 noiembrie - �Ajută-ţi aproapele!�, activităţi filantropiceorganizate în parohiile municipiului Galaţi;

- 2 decembrie - �Sf. Nicolae - ocrotitorul copiilor cu dizabi-lităţi�, spectacol oferit de copiii de la Asociaţia �Trebuie� din muni-cipiul Brăila, care au primit pachete cu daruri;

Page 339: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

339

- 3 decembrie - �Sf. Nicolae - sprijinul celor întemniţaţi�,vernisarea expoziţiei de icoane şi artă plastică, realizată de deţinuţiidin penitenciarele Brăila şi Tichileşti;

- 4 decembrie - �Sf. Nicolae - doctorul celor bolnavi� şi �Paşicătre alţii�, programe culturale şi social-filantropice organizatepentru membrii Asociaţiei Nevăzătorilor şi Surzilor din municipiulBrăila.

9. Programul de înfrăţire a parohiilor

Potrivit Statutului de organizare şi funcţionare al B.O.R., art.46, alin. 2, care stipulează că: �Prin hotărâre a Permanenţei Consi-liului eparhial, parohiile cu posibilităţi economice ajută parohiilesărace şi cu număr mic de credincioşi�, precum şi în baza DecizieiEparhiei Dunării de Jos nr. 261/2006, un număr de 34 de parohiicu posibilităţi financiare ajută tot atâtea parohii cu posibilităţi re-duse. Din rapoartele trimise de protoierii, evidenţiem următoareleaspecte: suma totală acordată de parohii prin intermediul ajutoarelorfinanciare (20.387 lei) şi materiale (16.895 lei) este de 37.282 lei.În cazul ajutoarelor financiare, acestea au fost acordate de parohiiîn vederea achitării restanţelor de către parohiile sărace, a plătiriiutilităţilor, ajutorării persoanelor nevoiaşe şi a susţinerii la şcoli aunor elevi merituoşi. Ajutoarele materiale au venit în special însprijinul persoanelor nevoiaşe, fiind distribuite alimente, medica-mente, îmbrăcăminte şi încălţăminte. Au fost desfăşurate şi alteactivităţi, cum ar fi: participarea credincioşilor la hramuri şi la alteslujbe oficiate în comun, pelerinaje la mănăstirile din eparhie saudin alte eparhii, organizarea unor tabere de vară, unde s-au realizatmeditaţii cu copiii nevoiaşi de către profesorii din parohiile de laoraşe, acordarea de asistenţă medicală, prin deplasarea unor grupede medici din oraş în parohiile înfrăţite. Notabile sunt activităţiledesfăşurate de parohiile din Protoieria Galaţi - �Sf. Trei Ierarhi�,�Sf. Antim�, �Sf. Dumitru�, precum şi cele din Protoieria Brăila -�Naşterea Domnului�, �Sf. Arhangheli�, �Sf. Treime�. Apreciabil

Page 340: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

340

este efortul şi dorinţa de implicare a pc. pr. George Postolache dela parohia Titcov, Protopopiatul Însurăţei, care mai suplineşte şialte trei parohii în care locuiesc foarte multe familii sărace şi carea reuşit, cu ajutorul parohiilor înfrăţite, să iniţieze diverse programesociale pentru a veni în sprijinul persoanelor defavorizate.

10. Programul privind sprijinireapreoţilor pensionari şi a preoteselor văduve

Tot la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Episcop Casian al Du-nării de Jos, fiecare preot pensionar şi preoteasă văduvă au primitîn preajma sărbătorilor Învierii şi Naşterii Domnului un ajutor fi-nanciar în valoare de 300 lei (din care 150 lei de la Centrul Epar-hial şi protoierii şi 150 lei din partea C.A.R. - cler). Prin aceastăacţiune au fost ajutate 50 de persoane, valoarea ajutoarelor ridicân-du-se la suma de 30.000 lei.

E. Programe social-filantropice noiderulate, în anul 2008, în Episcopia Dunării de Jos

Până în momentul de faţă, prin Biroul de asistenţă socială, aufost depuse pentru accesarea de fonduri europene următoareleproiecte:

a) Centrul multifuncţional de servicii sociale �Speranţa�, de-pus de Asociaţia �Sf. Vasile cel Mare�, pe linia bugetară PHARE2006, Coeziune Economică şi Socială, prin care se urmăreşte efi-cientizarea serviciilor extraşcolare pentru un număr de 30 de copiicu vârsta cuprinsă între 6-15 ani, aflaţi într-o situaţie de risc social,prin prevenirea abandonului şcolar în municipiul Galaţi. Proiectulare o durată de 12 luni, suma solicitată de la autoritatea con-tractantă fiind de 220.000 de euro. Partener în acest proiect esteConsiliul Local Galaţi, care asigură cofinanţarea de 10% din pro-iect. Din această sumă vor fi plătite salariile, utilităţile şi va fidotat centrul respectiv. Întrucât pe partea de construcţie nu se

Page 341: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

341

pot accesa fonduri PHARE, concomitent, s-a depus la Ministe-rul Muncii un proiect de finanţare a lucrărilor de edificare a clădirii,în valoare de 678.000 lei.

b) Centrul multifuncţional de servicii sociale �Speranţe pentruvârsta a treia�, PHARE 2006, depus în parteneriat cu ConsiliulLocal Galaţi, beneficiar fiind parohia �Pogorârea Sf. Duh�. Acestcentru este destinat vârstnicilor cu venituri sub nivelul salariuluiminim pe economie, marginalizaţi social, în imposibilitate de gos-podărire. Valoarea proiectului se ridică la suma de 220.000 euro.Consiliul Local asigură cofinanţarea de 10%.

c) Centrul de zi pentru copii - adresat copiilor şcolarizaţiproveniţi din familii cu venituri reduse, care pot prezenta risc deabandon şcolar. Beneficiarul proiectului PHARE este parohia �Sf.Spiridon�, Galaţi. Valoarea proiectului se ridică la suma de 82.500euro. Consiliul Local asigură cofinanţarea de 10%.

d) Centrul de zi pentru copiii defavorizaţi şi cantină socială,beneficiar fiind parohia �Sf. Antonie cel Mare�, Galaţi, care vaoferi servicii de asistenţă socială şi educaţională pentru 30 decopii proveniţi din familii defavorizate şi unui număr de 80 debătrâni, care vor beneficia de hrană zilnică. Valoarea acestuiproiect se ridică la suma de 522.000 lei, proveniţi de la MinisterulMuncii, Solidarităţii Sociale şi Egalităţii Şanselor.

e) Programul �Pentru o viaţă mai bună� - privitor la acestobiectiv, derulat în parteneriat cu Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor,s-a depus un proiect de finanţare, în cadrul Axei prioritare 6- �Promovarea incluziunii sociale�, prin care sunt create 2 centrede resurse pentru structurile economiei sociale, unul la Galaţi şialtul la Slobozia, pentru pregătirea a 45 de formatori care, la rândullor, vor merge în cele 6 judeţe ale acestei regiuni şi vor instrui 650de persoane în domeniul economiei sociale. În momentul de faţă,având confirmarea de câştigare a proiectului, se aşteaptă convocareapentru încheierea contractelor de derulare. Desfăşurarea proiectuluiamintit mai sus va începe cu luna mai 2009.

Page 342: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

342

Un alt proiect privitor la pregătirea de formatori pentru scriereade proiecte europene s-a desfăşurat şi organizat de către PatriarhiaRomână, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,în colaborare cu AM POSDRU (Autoritatea de Management pentrufondurile bugetare europene ale Programului Operaţional Sectorial:Dezvoltarea Resurselor Umane), pe durata a două sesiuni 8-9 iulieşi, respectiv, 4 -12 august 2008. Din partea Episcopiei Dunării deJos au fost delegaţi 9 participanţi din toate protoieriile eparhiei.

f) Colectă pentru sinistraţii din nordul ţării afectaţi de inun-daţii. În urma apelului la solidaritate cu victimele inundaţiilor dinacest an, în Episcopia Dunării de Jos s-au colectat următoareleajutoare materiale şi financiare:

Ajutoare materiale:Protoieria Galaţi: 19 tone de cereale şi îmbrăcăminte în valoare

de 10.000 lei la Episcopia Romanului;Protoieria Brăila: 4 transporturi, împreună cu Primăria

Municipiului Brăila, 54 de tone de cereale, alimente, apă mineralăşi îmbrăcăminte la Arhiepiscopia Iaşilor - 35.000 lei;

Protoieria Tecuci: 4 transporturi: Paşcani - Tg. Frumos,Darabani şi două la Suceava: porumb - 11 tone, grâu - 23 tone,alimente - 9.300 kg, detergent - 200 kg, pâine - 2.000 buc., zar-zavaturi - 2.200 kg, 4 paturi noi, apă minerală - 1.000 de pachetecu îmbrăcăminte, pilote, pături, lenjerii - 15.000 kg. De la parohiis-au dus ajutoare: parohia Malu Alb - la Tg.-Frumos - val. 3.320lei, Iveşti 2 la Protoieria Paşcani - val. 4.349 lei, Valea Mărului laRădăuţi - val. 3.410 lei. Total ajutoare materiale: 180.669 lei.

Protoieria Covurlui: alimente în valoare de 20.395 lei distri-buite în Arhiepiscopia Iaşilor, împreună cu Protoieria Tecuci;

Protoieria Tg.-Bujor: 111 tone - au fost organizate şi distribuitedouă transporturi - în loc. Săuceşti - 25 de tone de la parohia Băleni;Arhiepiscopia Sucevei - 16 tone de la parohiile Chiraftei, Măstăcanişi Fârţăneşti, restul cerealelor fiind distribuite la ArhiepiscopiaIaşilor, la Episcopia Romanului şi la Episcopia Maramureşului,valoarea ajutoarelor colectate fiind de 50. 000 lei;

Page 343: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

343

Protoieria Nicoreşti: 8 tone cereale, alimente şi îmbrăcăminte,distribuite în localitatea Heci, com. Lespezi; 5 tone cereale, alimente,îmbrăcăminte - 250 de saci; 20 de tone cereale, îmbrăcăminte, ali-mente la Episcopia Maramureşului; valoarea ajutoarelor - 82.000 lei;

Protoieria Făurei: 30 de tone de cereale, alimente la Arhie-piscopia Sucevei, valoarea ajutoarelor 15.000 lei;

Protoieria Însurăţei: parohia Măraşu a dus ajutoare - 30 desaci de grâu, 11 saci de faină, 3 saci de săpun de casă, 75 de sacide haine - la Protoieria Paşcani, iar parohiile Bărăganu şi Zăvoaia,împreună cu primăriile respective, au trimis ajutoare sinistraţilordin jud. Bacău - 13 tone cereale; valoarea ajutoarelor: 13.350 lei.

Valoarea totală a ajutoarelor materiale colectate este de406.414 lei.

De asemenea, a mai fost colectată şi suma de 349.799 lei, viratăîn contul pentru sinistraţi, după cum urmează:

Total ajutoare financiare şi materiale: 756.213 lei.Pc. consilieri sociali ai eparhiilor afectate de inundaţii ne-au

pus în legătură cu preoţii şi protopopii din zonele afectate. În urma

trc.rN aireiotorP ătatcelocamuS

.1 iţalaG iel000.001

.2 aliărB iel128.84

.3 icuceT iel000.55

.4 rojuB-.gT iel005.14

.5 iulruvoC iel098.33

.6 ieruăF iel919.23

.7 itşerociN iel043.51

.8 ieţarusnÎ iel926.91

.9 ălapocsipEalardetaC iel007.2

latoT iel997.943

Page 344: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

344

contactării acestora, ajutoarele pe care le-au solicitat într-o primăfază au fost: pături, lenjerii de pat, veselă: Arhiepiscopia Iaşilor,aprox. 200 de familii - loc. Rădăuţi Prut, Baranca, Rediu; Arhie-piscopia Sucevei, aprox. 200 de familii - loc. Ţibeni, Falcău, Straja,Brodina; Episcopia Romanului, aprox. 800 de familii - loc. Său-ceşti, Schineni Siret, Recea, Ion Creangă, Gâdinţi, Hegi, BudaCristeşti, Mogoşeşti Siret, Conţeşti.

Ajutoarele financiare au fost distribuite eparhiilor afectate, prinvirarea sumelor respective în conturile deschise de către acesteapentru sinistraţi.

g) Programele �Hristos în şcoală� şi �Crăciunul, sărbătoareafamiliei�, desfăşurate în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentruCulte, în valoare de 30.000 lei, prin care s-au au oferit ajutoareconstând în rechizite şi alimente de primă necesitate, pe care le-auprimit pe bază de anchete sociale şi tabele 1.154 de persoane defa-vorizate din punct de vedere social.

h) Programul de ajutorare a familiilor sărace, desfăşurat înparteneriat cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi EgalităţiiŞanselor prin distribuirea de alimente, zahăr şi făină, în valoare de10.000 lei. Numărul beneficiarilor acestui program a fost de 200de persoane.

F. Asociaţiile misionare ale Bisericii

1. Filialele locale ale Societăţii Naţionale a Femeilor Or-todoxe (S.N.F.O.R.)

Potrivit programului de activitate aprobat de Adunarea generalăa SNFOR - Filiala Galaţi, în anul 2008, activitatea s-a desfăşuratpe două mari coordonate: I. acţiuni cultural-educative; II. acţiunimisionar-filantropice.

I. Acţiunile cultural-educative s-au realizat lunar, în prima zide marţi.

Page 345: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

345

Întâlnirile cu temă duhovnicească şi social-culturală s-au bucuratde participarea unor preoţi şi specialişti în domeniile propuse decătre membrele asociaţiei, acestea fiind urmate de dezbateri, bene-fice atât pentru membrele organizaţiei, cât şi pentru cei care auavut astfel ocazia să vadă sau să revadă câte ceva din strădaniileS.N.F.O.R. Principalele teme abordate au fost:

- �Dor de Eminescu� - de ziua poetului naţional, membre aleS.N.F.O.R. Galaţi şi elevi ai Seminarului Teologic Ortodox �Sf.Ap. Andrei�, însoţiţi de pc. pr. Stelian Spânu şi pc. pr. Paul Du-mitraşc, au readus în atenţie viaţa, activitatea socială şi literară a�Domnului Eminescu�; a urmat un miniconcert din repertoriul laicşi ortodox al elevilor;

- În luna martie - Cinstire Maicii Domnului şi femeii de lângănoi a fost adusă printr-un montaj muzical-literar organizat în cola-borare cu îndrumătorii şi asistatele Aşezământului filantropic creş-tin-ortodox �Sf. Vasile cel Mare� din Galaţi;

- �Poporul român păstrător de datini� - obiceiuri de primăvarăprezentate prin film, povestite sau explicate de reprezentanţi aiCentrului Cultural �Dunărea de Jos�, diacon Daniel Popa şi actorulPaul Buţa; aceiaşi realizatori au adus în atenţia noastră, cu alteocazii, aspecte privind tradiţiile şi obiceiurile populare legate deriturile de trecere, ca repere esenţiale în viaţa creştinului;

- �Violenţa şi consecinţele ei� - dialog de mare interes întremembrele S.N.F.O.R. şi directorul Direcţiei de Muncă şi ProtecţieSocială, Galaţi, dna Olimpia-Niculina Ralea;

- Înălţarea Domnului - zi încărcată de semnificaţii spiritualeşi patriotice, este şi ziua comemorării celor ce s-au jertfit pentrucredinţă şi ţară; evenimentul a fost marcat prin rugăciune de pome-nire şi un montaj muzical-literar intitulat �Suntem nepoţi de dacişi de romani�, realizat de elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 3, �I. L.Caragiale� din Galaţi, conduşi de dna învăţătoare Tincuţa Băn-ceanu, membră a S.N.F.O.R.;

Page 346: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

346

- �Decembrie, luna bucuriei întru Iisus Hristos� a fost prilejde rugă pentru cei ce au săvârşit Marea Unire.

Un ajutor remarcabil în organizarea şi desfăşurarea, de calitate,a întâlnirilor duhovniceşti ale membrilor acestei asociaţii a fostoferit de către pc. pr. Ionel Ostache, coordonator al activităţiiS.N.F.O.R., Galaţi.

II. Acţiunile misionar-filantropice:a) ajutorarea a 6 tineri cu rezultate deosebite la învăţătură,

aflaţi în situaţii de risc social (3 elevi seminarişti şi 3 studenţi aiFacultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, Galaţi) în perioada ia-nuarie-iunie şi, respectiv, noiembrie-decembrie 2008, prin sumeacordate lunar pentru a putea continua studiile: 2.590 lei;

b) donaţie de articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, lenjerie,covoare pentru sinistraţii din protoieriile Tecuci şi Nicoreşti, înzilele geroase din ianuarie 2008, în valoare de 9.290 lei;

c) vizite în spitale, în cadrul unor acţiuni misionar-filantropice,cu ajutoare în valoare de 9.155 lei:

- la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii �Sf. Ioan�, Galaţi,cu fructe şi dulciuri pentru 100 de copii, în valoare de 130 lei;

- la Spitalul de Psihiatrie �Elisabeta Doamna� cu: 76 de volumecarte beletristică, 90 de apariţii din cotidianul �Lumina� al Patriar-hiei Române şi alte produse în valoare de 470 lei, cu prilejul praz-nicului Înălţării Domnului;

- la Spitalul de Boli Infecţioase �Cuvioasa Parascheva� dinGalaţi, două acţiuni desfăşurate în prezenţa pc. preot capelan CostelDumbravă, prilej cu care au fost oferite 100 perechi de papuci,fructe şi dulciuri, în valoare de 524,1 lei;

- la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială din Găneşti s-aurealizat două acţiuni majore, ca rod al parteneriatului între S.N.F.O.R.şi trei parohii gălăţene (�Precista�, �Sf. Mina� şi �Sf. Vasile celMare�), cu sprijinul logistic şi transportul asigurat de EpiscopiaDunării de Jos, având ca finalitate pregătirea bolnavilor pentru asuporta mai uşor sezonul rece: darurile constând în 160 perechi de

Page 347: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

347

ciorapi, 160 perechi de papuci, 150 căciuli de lână, 100 costumeflanelate de corp, 289 kg îmbrăcăminte, dulciuri şi fructe din Proto-popiatul Tg.-Bujor; darurile din cele două misiuni filantropice auînsumat 6.940 lei;

- la Spitalul de Pneumoftiziologie (Spitalul T.B.C. Galaţi) -Secţia pediatrie, trei vizite în cadrul cărora au fost oferite îmbră-căminte, jucării, dulciuri şi fructe în valoare de 1.091 lei.

d) ajutorarea persoanelor vârstnice, prin acţiuni însumând895 lei:

- trei vizite la Căminul de Bătrâni �Sf. Ştefan cel Mare şi Sfânt�de pe strada Războieni, municipiul Galaţi, pentru a marca sărbă-torile de Paşti, Sf. 40 de Mucenici şi Cuvioasa Parascheva, ajutoareacordate în valoare de 720 lei;

- o vizită la Adăpostul temporar pentru persoane vârstnice dinstr. Brăilei, prilej cu care au fost oferite produse igienico-sanitareşi dulciuri în valoare de peste 175 lei;

e) vizite în centrele de plasament pentru copii, cu ajutoare învaloare totală de 685 lei:

- ajutor cu produse alimentare de bază (fasole, zahăr, unt) lasolicitarea de urgenţă a C.P. �Negru-Vodă� în valoare de 216 lei;

- două intervenţii cu: lenjerie, prosoape, materiale de igienă şirechizite în valoare de 399 lei, la C.P. �Ion Creangă�;

- o donaţie de 70 lei, cu articole de îmbrăcăminte, la CentrulMaternal.

Femeile din Penitenciarul Galaţi au fost vizitate de 8 Martieşi de Sf. Ap. Petru şi Pavel. Pe lângă rugăciunea comună, la solici-tarea penitenciarului, S.N.F.O.R. a asigurat materiale necesarepentru lucrări de desen, pictură, goblen. Valoarea tuturor produselor,inclusiv a celor necesare susţinerii hramului capelei din incintapenitenciarului, s-a ridicat la 923 lei.

Ajutorarea copiilor şi a familiilor defavorizate, prin îmbră-căminte, rechizite, dulciuri şi alimente de bază în valoare de3.299 lei.

Page 348: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

348

Însumând, rezultă că acţiunile filantropice realizate pe parcursulanului 2008 se ridică la suma de 26.837 lei.

2. Filiala Tecuci a S.N.F.O.R.Doamnele din municipiul Tecuci, membre ale S.N.F.O.R., au

efectuat colecte şi au oferit celor 39 de elevi cu handicap de laCentrul de Plasament Nr.7 din Tecuci îmbrăcăminte, alimente şirechizite în valoare de 3.460 lei.

Pentru bolnavii din Spitalul Municipal �Anton Cincu� dinTecuci au fost organizate vizite, iar la hramul capelei �Sf. Mc.Pantelimon� din incinta spitalului, au fost oferite fructe, icoane şicărţi de rugăciuni în valoare de 650 lei.

Pentru familiile sinistrate din Suceava s-au oferit patru canapeleextensibile noi, cu plăpumi, lenjerii şi perne, două maşini de spălatrufe, 500 kg alimente, în valoare de 2.750 lei.

Pentru Spitalul Iveşti, cu sprijinul parohiilor Barcea Nouă şiIveşti I, au fost oferite periodic, sâmbăta, hrană caldă, alimente şiîmbrăcăminte, în valoare totală de 2.750 lei.

Totalul ajutoarelor oferite în anul 2008 se ridică la suma de10.260 lei.

3. Filiala Galaţi a Asociaţiei Studenţilor Creştini Orto-docşi Români

Activitatea Filialei locale a Asociaţiei Studenţilor Creştini Orto-docşi Români a fost în acest an una demnă de apreciat. Organizată,ca şi în ceilalţi ani, într-o structură de opt departamente, AsociaţiaStudenţilor Creştini Ortodocşi din Galaţi a întreprins numeroaseşi variate activităţi, dintre care remarcăm:

- participarea unui număr de 13 membri, în cadrul unui par-teneriat cu Facultatea de Teologie din Tübingen, la un schimb deexperienţă în Tübingen, Germania;

- însoţirea copiilor de la Centrul de Plasament Nr. 9 la Sf.Liturghie, în Catedrala Episcopală, la Aşezământul �Sf. Vasile celMare�, precum şi la alte biserici din municipiul Galaţi;

Page 349: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

349

- pe toată perioada Postului Crăciunului, în cadrul capelei cuhramul Sf. Spiridon din curtea Căminului pentru Persoane Vârstnicede pe strada Domnească, a avut loc un program de rugăciune la careau participat membri ai A.S.C.O.R. Galaţi, studenţi şi bătrânii de laAzilul �Sf. Spiridon�.

- participarea la activităţi misionare în cadrul capelei Peniten-ciarului Galaţi, ocazie cu care s-au purtat şi discuţii duhovniceşticu deţinuţii;

- organizarea unor conferinţe de largă audienţă în rândul tuturorstudenţilor.

O activitate deosebit de bogată a avut şi Filiala Tecuci a LigiiTineretului Creştin Ortodox Român, coordonată de către ProtoieriaTecuci. Dintre activităţi, menţionăm:

- întâlniri săptămânale cu tineri din municipiu, la biserica �Sf.Ioan� şi la sala de conferinţe a protoieriei;

- prezenţe la manifestări de interes eparhial, precum hramuloraşului Tecuci, hramul mănăstirii Cârlomăneşti, vizite la Peni-tenciarul Galaţi etc.

Totalul ajutoarelor oferite în anul 2008 se ridică la suma de5.100 lei.

4. Asociaţia medicilor creştin-ortodocşi �Sfinţii Doctorifără de Arginţi Chir şi Ioan�, Galaţi

Cu binecuvântarea şi sprijinul Preasfinţitului dr. Casian Crăciunal Dunării de Jos, Asociaţia medicilor creştini-ortodocşi �Sf. Doc-tori fără de Arginţi Chir şi Ioan�, sub coordonarea preşedinteluiexecutiv, dr. Costinela Georgescu, director executiv adjunct medicalîn cadrul Autorităţii de Sănătate Publică, Galaţi, s-au întreprinsurmătoarele activităţi: în cursul lunilor august-septembrie 2008,medici din cadrul asociaţiei s-au deplasat în localităţile Buciumenişi Tudor Vladimirescu pentru efectuarea de investigaţii medicalegratuite, cum ar fi: ecografie, determinare glicemie, investigaţiiO.R.L şi tensiune arterială; participarea, alături de studenţi ai Facul-tăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi, la seminarul �Sf. Nectarie,

Page 350: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

350

vindecătorul de boli�, organizat de către Episcopia Dunării de Jos;oferirea de consultaţii gratuite persoanelor locatare din cartiereleGalaţiului - Micro 39, 40, Fileşti; organizarea în parteneriat cupostul TV Galaţi a unui concurs cu premii pentru persoanele defa-vorizate din oraşul Galaţi; oferirea de daruri persoanelor de laCăminul de Bătrâni �Sf. Ştefan cel Mare şi Sfânt�; participarea şiorganizarea, alături de Primăria Municipiului Galaţi, în data de 3decembrie 2008, a spectacolului organizat cu ocazia Zilei Inter-naţionale a Persoanelor cu Handicap; în baza protocolului de par-teneriat dintre B.O.R. şi Ministerul Sănătăţii, asociaţia a organizatîn parteneriat cu Autoritatea de Sănătate Publică, Galaţi, Serviciulde Promovare a Sănătăţii şi cu studenţi ai Facultăţii de Medicinăşi Farmacie din Galaţi, activităţi având ca teme: educaţia pentrusănătate şi promovarea sănătăţii; activităţi de prevenire şi informareorganizate cu ocazia Zilei Mondiale împotriva tutunului din datade 31 mai, respectiv, 31 noiembrie, desfăşurate în amfiteatrul Spi-talului Clinic de Urgenţă �Sf. Apostol Andrei�; seminar de pre-venire şi informare organizat cu ocazia Zilei Mondiale de luptăîmpotriva discriminării HIV-SIDA, desfăşurat în ziua de 2 decem-brie 2088 sub deviza: Fundiţa roşie - simbol al luptei împotrivadiscriminării persoanelor HIV-pozitive, în amfiteatrului SpitaluluiClinic de Urgenţă �Sf. Apostol Andrei�; sondaj de opinie realizatîn colaborare cu studenţi ai Facultăţii de Medicină şi Farmacie dinGalaţi, privind prevenirea diabetului.

Valoarea totală a activităţilor filantropice desfăşurate înEpiscopia Dunării de Jos în anul 2008 este de 3.559.854 lei,numărul total al beneficiarilor fiind de 62.373.

Concluzii

Activitatea pe ansamblu a Sectorului social-misionar în Epis-copia Dunării de Jos este deosebită şi se cuvin aprecieri şi mulţu-miri tuturor celor ce au înţeles chemarea Mântuitorului Hristos, a

Page 351: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

351

Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a Centrului Eparhialşi păstorilor duhovniceşti din toate parohiile şi din toate instituţiile,aşezămintele şi centrele filantropice eparhiale.

Se poate afirma, fără echivoc, rolul determinant al implicăriiBisericii în viaţa credincioşilor ei, pe temeiul dreptei-credinţe, alvieţii liturgice şi al practicii din perioada primară. De o mare impor-tanţă este şi cooperarea cu structurile sociale neguvernamentale,dar şi cu organismele centrale şi locale ale statului.

Remarcăm ca extrem de importantă cooperarea în cadrul parte-neriatului social dintre Patriarhia Română şi Guvernul României.Sperăm să putem fructifica aceste noi şanse, fără a diminua întru-câtva resursele interne ale Bisericii, provenite din viaţa liturgică şidin lucrarea misionar-pastorală a preoţimii.

Page 352: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

352

ACTIVITATEAECONOMICO-FINANCIARĂ

Sectorul economic-financiar şi-a desfăşurat activitatea în cursulanului 2008, cu binecuvântarea şi permanenta purtare de grijă aPreasfinţitului Părinte Episcop dr. Casian Crăciun, în conformitatecu hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cuprevederile statutare şi regulamentare, în acord cu legislaţia de stat,care prin activitatea Comisiei mixte guvern-patriarhie a fost armo-nizată cu nevoile şi interesele Bisericii, precum şi cu deciziile Con-siliului eparhial şi Adunării eparhiale adoptate în sesiunea din 8-9februarie 2008. Sectorul economico-financiar are în componenţăserviciile: contabilitate, C.F.I., depozit şi magazine cu obiecte bise-riceşti, agricol, atelierele de producţie lumânări şi croitorie, pazaşi parcul auto.

Activitatea sectorului din cursul anului 2008 s-a concretizatîn îndeplinirea următoarelor sarcini: a propus Permanenţei Con-siliului un număr de 65 de referate de specialitate pentru bunadesfăşurare a activităţii de sector; a coordonat activitatea la nivelulserviciilor; a adus la îndeplinire toate hotărârile privind dinamizareaactivităţii economico-financiare la nivelul Centrului Eparhial,protoierii, parohii şi mănăstiri, în colaborare cu Exarhatulmănăstirilor.

Întreaga activitate a sectorului, în vederea realizării obiectivelorpropuse, a fost coordonată de pc. preot Ioan Nelu Perţea, cu sprijinulpersonalului din subordine şi al altor colaboratori din domeniuleconomic, juridic, financiar şi agricol.

Activitatea specifică a fost complementară activităţii celorlaltesectoare din cadrul Administraţiei eparhiale, cu care s-a realizat o

Page 353: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

353

bună colaborare, în relaţia cu toate subunităţile Episcopiei Dunăriide Jos.

Activitatea productivă

Atelierul de lumânări. În anul 2008 s-a încheiat procesul deînnoire a liniei de producţie a lumânărilor de la atelierul eparhial,investiţie aprobată în cadrul lucrărilor Consiliului eparhial din datade 8-9 februarie 2008, realizată de S.C. ANCOMIF PRINT S.R.L.din localitatea Comăneşti, judeţul Bacău. Aceasta s-a desfăşuratîn două etape: achiziţionarea şi instalarea unei noi linii tehnologice,cu o mare capacitate de producţie, realizată la data de 27 iunie2008; achiziţionarea şi instalarea unui sistem de tăiere şi obţinereaautomată a mucurilor, realizat la data de 13 decembrie 2008.Acestui sistem i-a fost adusă o îmbunătăţire prin adăugarea unuidispozitiv elevator de numărare şi împachetare a lumânărilor, carecontribuie la eficientizarea procesului de producţie. Prin aceastădotare suplimentară, linia tehnologică de producţie a lumânăriloreste completă şi dată în funcţiune.

Investiţia a contribuit la creşterea capacităţii de producţie, obţi-nerea unor produse calitative cu cheltuieli minime şi existenţa per-manentă a unui stoc disponibil pentru solicitările parohiilor, prinprotoierii. Producţia din cursul anului a fost corelată permanent cusolicitările primite din partea subunităţilor.

Întreaga producţie a fost distribuită prin pangarele parohiale,amintind aici în mod deosebit parohiile cu mari cantităţi de lumânărivândute: �Sf. Ilie� , �Sf. Spiridon�, �Sf. Trei Ierarhi� şi �Sf. IoanBotezătorul� (Protoieria Galaţi); �Sf. Gheorghe�, �AdormireaMaicii Domnului� şi �Malu Alb� (Protoieria Tecuci); Fârţăneşti,Moscu şi Măstăcani (Protoieria Tg.-Bujor); Slobozia Ventura,Pechea I, Slobozia-Conachi şi Suhurlui (Protoieria Covurlui); Ghi-digeni, Tălpigi şi Slobozia-Corni (Protoieria Nicoreşti); �Naşte-rea Domnului�, �Sf. Nicolae�, �Cuv. Parascheva� şi �Sf. Ioan�

Page 354: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

354

(Protoieria Brăila); Mohreanu, Ianca I şi Făurei (Protoieria Făurei);Însurăţei I, Victoria şi Zăvoaia (Protoieria Însurăţei).

Atelierul de croitorie. Prin specificul activităţii, atelierul decroitorie a executat toate comenzile primite din partea parohiilorşi a preoţilor slujitori pentru confecţionarea veşmintelor şi a reve-rendelor, sau solicitările de acoperăminte şi veşminte pentru sfin-ţirile de biserici, hramuri sau alte evenimente la nivel parohial. Încursul anului au fost executate veşminte preoţeşti, reverende şiacoperăminte pentru Sfânta Masă, dintre acestea o parte însemnatăfiind distribuită prin cele şase magazine eparhiale din cuprinsuljudeţelor Galaţi şi Brăila. Materialul pentru veşminte şi reverendese achiziţionează de la furnizori specializaţi, urmărindu-se calitateacea mai bună şi preţul cel mai redus.

Atelierele mănăstireşti au ca obiect de activitate pictura deicoane, sculptura, restaurarea obiectelor de cult, confecţionarea deveşminte, broderie, artizanat şi tricotaje, contribuind, alături deatelierul de la Centrul Eparhial, la onorarea comenzilor venite dinpartea parohiilor, slujitorilor sau a credincioşilor. Pe lângă utilitateaartistică şi practică, aceste ateliere contribuie substanţial şi la susţi-nerea activităţii economice a mănăstirilor respective. Se eviden-ţiază, în acest sens, atelierele mănăstirilor: Lacu-Sărat, Adam, Bu-ciumeni, Vladimireşti şi Cudalbi.

Activitatea agricolă

Activitatea agricolă la nivelul eparhiei, coordonată de dl ing.Laurenţiu Stan, se desfăşoară în mai multe aspecte:

a) administrarea terenurilor obţinute de Centrul Eparhial, proto-popiate, mănăstiri şi parohii, potrivit Legii 1/2000, suprafeţe caresunt exploatate în mod organizat şi cu rezultate bune prin aren-dare, la diferite societăţi de profil. Pentru anul agricol 2007-2008,majoritatea firmelor arendatoare şi-au achitat obligaţiile contractuale;

Page 355: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

355

b) exploatarea terenurilor deţinute de subunităţi, potrivit Legii18/1990, realizată la nivel local prin eforturi proprii sau prin aren-dare la diverse societăţi agricole, cu rezultate mai puţin mulţu-mitoare, în cele mai multe cazuri, din cauza lipsei dotărilor tehno-logice moderne, exploatărilor de suprafeţe mici de teren şi lipseipersonalului specializat;

c) activitatea agricolă desfăşurată de Centrul Eparhial în celedouă ferme de la mănăstirile �Sf. Trifon� - Şendreni şi Cudalbi,prin care se aduce o contribuţie importantă la aprovizionarea cuproduse agricole a cantinelor din cadrul Centrului Eparhial şi de laAşezământul social-filantropic �Sf. Vasile cel Mare� - Galaţi.

Din sumele încasate ca venit de pe terenurile agricole, fiecaresubunitate alocă o proporţie de 30% pentru activitatea social-filan-tropică, lucru verificat la inspecţiile financiare de fond.

Activitatea financiar-contabilă

Serviciul contabilităţii eparhiale, condus de doamna ec. Came-lia Popescu, a evidenţiat toate operaţiunile financiar-contabile dincursul anului, urmărind execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli,cu respectarea disciplinei financiar-contabile şi utilizarea în con-diţii optime a programului de contabilitate, sincronizat cu cel de laprotoierii prin poşta electronică. Lucrările efectuate au avut ca su-port activitatea de producţie şi distribuţie, cea de debitare şi cre-ditare, de actualizare a patrimoniului Centrului Eparhial şi relaţiacu protoieriile, iar prin acestea, cu parohiile, în vederea întocmiriide situaţii centralizate la nivel de protoierii, Centru Eparhial şieparhie. Din evidenţele primite, au fost evaluate situaţia financiară,distribuţia şi rulajul lumânărilor, a obiectelor de cult, a tipăriturilorcalendarelor etc. Serviciul a beneficiat de experienţa şi contribuţiadlui Eftimie Mihalache, care coordonează şi activitatea de controlfinanciar intern.

Page 356: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

356

Corpul de control financiar intern. În baza programului apro-bat, cei trei revizori contabili au realizat inspecţii financiare defond la cea mai parte a parohiilor, mănăstirilor şi protoieriilor epar-hiei. Pe lângă acestea, au asigurat şi verificarea depozitelor de laCentrul Eparhial, lucrări de inventariere, verificare la C.A.R. - cler,verificarea bugetelor de la parohii, protoierii şi mănăstiri, comuni-carea către protoierii a noilor reglementări legislative privindactivitatea finaciar-contabilă şi pregătirea preoţilor nou hirotoniţipentru primirea şi administrarea bunurilor patrimoniale şi financiarede la parohiile încredinţate.

În baza programărilor s-au verificat 419 subunităţi din 425planificate. La nivel de parohii şi protoierii s-au realizat 403 veri-ficări, din care 310 de către revizorii eparhiali şi 93 de către pc.protoierei, împreună cu contabilii din subordine.

Efectuate cu profesionalism şi seriozitate, toate aceste verificăride fond au determinat o atitudine responsabilă atât a preoţilor pa-rohi, cât şi a membrilor consiliilor şi comitetelor parohiale care,îndeplinind în termenii fixaţi sarcinile trasate, au dovedit realismîn gestionarea patrimoniului parohial, creând astfel posibilitateaimplementării programului de contabilitate electronică şi la nivelulparohiilor. Dintre parohiile care s-au evidenţiat în gestionarea co-rectă a veniturilor şi cheltuielilor, în păstrarea, dar şi sporirea patri-moniului, se numără:

- Protoieria Galaţi: parohiile: �Sf. Spiridon�, �Sf. Gheorgheşi Modest�, �Sf. Trei Ierarhi�, �Sf. Ioan�, �Cuv. Parascheva�,�Precista�, �Sf. Antim� şi �Sf. Gheorghe�;

- Protoieria Tecuci: parohiile �Sf. Nicolae�, �Sf. Apostoli�,�Sf. Gheorghe�, Lieşti şi Movilenii de Sus;

- Protoieria Tg. Bujor: parohiile Tg.-Bujor, Folteşti, Băleni,Bereşti Târg şi Oancea;

- Protoieria Covurlui: parohiile: Slobozia Ventura, Cudalbi I,Slobozia Conachi, Suhurlui şi Tudor Vladimirescu Prival;

- Protoieria Brăila: parohiile: �Sf. Nicolae�, �Naşterea Dom-nului�, �Înălţarea Domnului� şi �Sf. Cruce�;

Page 357: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

357

- Protoieria Făurei: parohiile Ianca II, Şuţeşti, Galbenu, Găi-seanca şi Surdila;

- Protoieria Însurăţei: parohiile Bărăganu, Ciocile, Gropeni Işi Zăvoaia.

Activitatea de gestionareşi păstrare a bunurilor bisericeşti

Eparhia s-a preocupat constant, şi în anul 2008, de modul încare se păstrează şi se gestionează bunurile aflate în patrimoniulCentrului Eparhial, protoieriilor, parohiilor, mănăstirilor şi aşeză-mintelor. Prin responsabilul desemnat, s-au înaintat la protoierii şiparohii instrucţiunile cuvenite pentru efectuarea inventarului, alcărui rezultat a fost transmis în Darea de seamă a fiecărei parohii.Aşa cum reiese din actele întocmite de revizorii contabili, bunurileachiziţionate s-au înscris în registrul-inventar la valoarea de procu-rare sau de donaţie, cu fixarea de către Consiliul parohial a modali-tăţilor de folosire şi, totodată, de păstrare în spaţii şi condiţiicorespunzătoare.

Printr-o colaborare constantă cu inspectoratele pentru situaţiide urgenţă din Galaţi şi Brăila, au fost luate măsurile corespunză-toare pentru ca bunurile imobile să fie ferite de evenimente care săle prejudicieze starea fizică şi patrimonială. S-au fixat competenţepentru fiecare bun patrimonial, avându-se în vedere desfăşurareaîn condiţii de siguranţă a manifestărilor religioase, eliminarea ori-căror surse improvizate de energie sau căldură, precum şi suprave-gherea permanentă a modului de funcţionare a tuturor mijloacelorîn scopul preîntâmpinării unui eventual incendiu. În perioada pregă-titoare praznicelor Învierii şi Naşterii Domnului, au fost efectuatela parohii inspecţii comune de către pc. protoierei şi delegaţi aiinspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, Galaţi şi Brăila.

Page 358: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

358

Activitatea de comercializarecu specific bisericesc

În baza hotărârii Permanenţei Consiliului eparhial, s-a pus înaplicare sistemul de măsuri privind dinamizarea şi eficientizareaaprovizionării şi distribuţiei obiectelor de colportaj la nivel eparhial,prin dezvoltarea unui sistem de magazine cu obiecte bisericeşti şiorganizarea unor spaţii de vânzare pentru lumânări, colportaj şiaccesorii specifice, la cimitirele mari din oraşe. În conformitate cucele de mai sus, au fost înfiinţate la nivelul judeţului Galaţi treimagazine moderne: unul eparhial, în centrul oraşului, în cadrulComplexului �Spicul� şi două în colaborare cu parohiile �SfântulSpiridon� şi �Cuvioasa Parascheva�, care se adaugă magazinuluideja existent în Piaţa Centrală; la nivelul judeţului Brăila, douămagazine: unul la Piaţa Centrală, în colaborare cu Protoieria Brăilaşi altul în colaborare cu parohia Radu Negru.

Toate magazinele sunt aprovizionate cu obiecte de cult, veş-minte bisericeşti confecţionate în atelierele de croitorie de la CentrulEparhial şi mănăstiri, icoane şi carte bisericească. Iniţiativa înfiin-ţării unor magazine bisericeşti vine în întâmpinarea preoţilor sluji-tori şi a credincioşilor care doresc să înnoiască şi să înfrumuseţezebisericile şi propriile case cu obiecte de cult autentice. Activitateade organizare şi aprovizionare a magazinelor a fost coordonată depc. preot Tiberiu Chiriluţă.

Sectorul economic-financiar şi-a adus contribuţia la susţinereaactivităţii tuturor celorlalte sectoare din cadrul Centrului Eparhialal Dunării de Jos, făcând faţă dificultăţilor economice prin caretrece societatea românească. Aceasta şi pentru faptul că eparhia şiBiserica, în general, nu urmăresc profitul financiar, ci doresc, princhivernisirea cu mare grijă a �bănuţului văduvei�, săvârşireafaptelor bune şi de milostenie, realizarea unor activităţi în planspiritual şi material îndreptate spre slujirea credincioşilor şi zidireade sfinte lăcaşuri. La realizarea acestor idealuri ale Bisericii, am

Page 359: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

359

beneficiat permanent de participarea şi sprijinul jertfelnicilor noştricredincioşi de la Dunărea de Jos, care au înţeles să se implice înactivitatea parohiilor şi să susţină toate activităţile şi programelepropuse.

Page 360: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

360

PATRIMONIULŞI CONSTRUCŢIILE BISERICEŞTI

Aspecte şi preocupăriprivind locaşurile de închinare

Urmând tradiţia de a dezvolta, conserva, înfrumuseţa şi îm-bogăţi permanent patrimoniul bisericesc, ca o reflecţie a comple-xităţii şi polivalenţei implicării Bisericii în viaţa credincioşilor,întru slava lui Dumnezeu şi folosul duhovnicesc al credincioşilor,Eparhia Dunării de Jos a cunoscut, în anul 2008, una din cele maiactive perioade în ce priveşte implicarea parohiilor în lucrarea derestaurare şi construire din nou a bisericilor, aşezămintelor social-fi-lantropice şi a altor obiective de interes bisericesc.

Dacă luăm în calcul numărul unităţilor din eparhie care auavut în derulare şantiere la obiective de interes bisericesc, respectiv355, în ciuda dificultăţilor economice cu care se confruntă credin-cioşii noştri, putem afirma că, în peste 85% dintre acestea, se lu-crează în fiecare zi atât pe plan duhovnicesc, cât şi edilitar.

În anul 2008, cu binecuvântarea şi sub îndrumarea Preasfin-ţitului Episcop Casian Crăciun, Sectorul patrimoniu şi construcţiibisericeşti a contribuit la coordonarea şantierelor următoarelorobiective majore în anul 2008:

- realizarea achiziţiilor în vederea amenajării şi dotării Aşeză-mântului social-filantropic �Sf. Mc. Pantelimon�, Lacu-Sărat, înscopul dării acestuia în folosinţă. S-a finalizat dotarea cu mobilier,aparatură electronică şi cu utilaje pentru bucătărie, spălătorie şicălcătorie. În prezent se desfăşoară lucrări de sistematizare a spa-ţiului din jurul imobilului, pentru realizarea bazinului de 100 mcdestinat asigurării rezervei de apă necesare în caz de incendiu. În

Page 361: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

361

semestrul II al anului, s-a început un proiect amplu de extindere aconstrucţiei existente cu încă un corp destinat clinicii de balneo-fi-zioterapie din incinta aşezământului, structura şi zidăria acestuiafiind în prezent realizate în totalitate;

- începerea lucrărilor de consolidare a Reşedinţei Episcopaledin incinta Centrului Eparhial;

- realizarea în proporţie de 90% a lucrărilor de finisare exte-rioară şi acoperire a Catedralei �Naşterea Domnului� din Brăila.Menţionăm lucrările de anvergură care se desfăşoară simultan laacelaşi obiectiv: realizarea proiectului de sistematizare pe verticalăa spaţiului din vecinătatea catedralei, prin pavare cu piatră bazalticăîn proporţie de 40%; demararea lucrărilor la Aşezământul social-fi-lantropic al catedralei, constând într-un ansamblu polifuncţionalce va asigura spaţii pentru tratament medical, bibliotecă, spaţiicomerciale şi un amfiteatru de 300 de locuri - în prezent ajungân-du-se la cota ±0; realizarea a 210 mp de pictură interioară în tehnica�al fresco�;

- consolidarea bisericii vechi a Mănăstirii Măxineni, realizareaîmprejmuirilor cu gard masiv de piatră, lucrându-se în prezent larealizarea clopotniţei de la intrarea principală în mănăstire;

- finalizarea şantierului privind consolidarea bisericii monu-ment a Mănăstirii Adam, precum şi restaurarea picturii interioarea acesteia;

- finalizarea lucrărilor de consolidare a bisericii-monumentBanu Nicoreşti, urmând ca în primul semestru al anului 2009 să sedefinitiveze finisajele exterioare.

În cursul acestui an s-au remarcat, prin gradul de complexitateşi viteza de execuţie a lucrărilor, următoarele parohii:

- parohia �Sf. Spiridon� din municipiul Galaţi, care a finalizatansamblul pastoral, misionar şi social constând în: capelă mortuară,altar de vară, magazin de colportaj, clopotniţă, cantină socială, salăde consiliu, magazie, grup sanitar, centrală termică, împrejmuireşi pavare incintă;

Page 362: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

362

- parohia Vlădeşti, jud. Galaţi, la care, în decurs de un singuran, s-a ridicat biserica parohială până la nivelul acoperişului, înciuda amplasării într-o zonă defavorizată, dispunând de resursefinanciare insuficiente.

La această dată, în eparhie sunt în desfăşurare un număr de355 de şantiere, dintre care 186 construcţii din nou, 112 re-paraţii şi consolidări, 9 şantiere mănăstireşti şi 48 de şantierede pictură.

A. Construirea de noi biserici, repararea,restaurarea şi întreţinerea locaşurilor de cult

şi a altor edificii bisericeşti

Construcţii noi - 186:1. Biserici - 62, din care: Protoieria Galaţi - 21, Protoieria

Tecuci - 8, Protoieria Covurlui - 5, Protoieria Tg.-Bujor - 6, Pro-toieria Nicoreşti - 3, Protoieria Brăila - 12, Protoieria Făurei - 4,Protoieria Însurăţei - 3.

2. Clopotniţe - 36, din care: Protoieria Galaţi - 4, ProtoieriaTecuci - 7, Protoieria Covurlui - 6, Protoieria Tg.-Bujor - 2, Pro-toieria Nicoreşti - 6, Protoieria Brăila - 3, Protoieria Făurei - 5,Protoieria Însurăţei - 3.

3. Case parohiale - 38, din care: Protoieria Galaţi - 6, ProtoieriaTecuci - 6, Protoieria Covurlui - 3, Protoieria Tg.-Bujor - 5, Pro-toieria Brăila - 6, Protoieria Făurei - 9, Protoieria Însurăţei - 3.

4. Aşezăminte social-culturale - 28, din care: Protoieria Galaţi- 8, Protoieria Tecuci - 2, Protoieria Covurlui - 3, ProtoieriaTg.-Bujor - 3, Protoieria Nicoreşti - 2, Protoieria Brăila - 7, Proto-ieria Făurei - 2, Protoieria Însurăţei - 1.

5. Alte lucrări de construcţii - 22, din care: Protoieria Galaţi -3, Protoieria Tecuci - 4, Protoieria Covurlui - 2, Protoieria Tg.-Bujor- 3, Protoieria Nicoreşti - 1, Protoieria Brăila - 2, Protoieria Făurei- 2, Protoieria Însurăţei - 5.

Page 363: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

363

Reparaţii şi consolidări - 112:1. Biserici - 98, din care: Protoieria Galaţi - 12, Protoieria

Tecuci - 15, Protoieria Covurlui - 11, Protoieria Tg.-Bujor - 18,Protoieria Nicoreşti - 12, Protoieria Brăila - 11, Protoieria Făurei -7, Protoieria Însurăţei - 12.

2. Clopotniţe - 2, din care: Protoieria Tecuci - 1, ProtoieriaFăurei - 1.

3. Case parohiale - 12, din care: Protoieria Galaţi - 4, ProtoieriaTecuci - 3, Protoieria Tg.-Bujor - 1, Protoieria Brăila - 1, ProtoieriaÎnsurăţei - 3.

Şantiere de mănăstiri - 9:- Mănăstirea Adam - consolidare biserică; construcţie corp

chilii;- Mănăstirea Buciumeni - împrejmuire din zidărie;- Mănăstirea Cârlomăneşti - restaurare biserică;- Mănăstirea Cudalbi - construcţie biserică nouă şi trapeză;- Mănăstirea Lacu-Sărat - construcţie arhondaric;- Mănăstirea Măxineni - pictură biserică nouă şi restaurare

biserică veche;- Mănăstirea Vladimireşti - construcţie anexe gospodăreşti;- Mănăstirea �Sf. Trifon� - construcţie biserică - fază proiect

şi procurare materiale;- Mănăstirea �Sf. Vasile cel Mare�- Centru multifuncţional

pentru copii.Total şantiere de construcţii noi, reparaţii şi consolidări la

parohii şi mănăstiri: 307.

B. Pictarea şi repictarea lăcaşelor de cult

Total şantiere pictură - 48:1. Pictare din nou - 35, din care: Protoieria Galaţi - 9, Protoieria

Tecuci - 5, Protoieria Tg.-Bujor - 1, Protoieria Covurlui - 3, Pro-

Page 364: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

364

toieria Nicoreşti - 1, Protoieria Brăila - 7, Protoieria Făurei - 6,Protoieria Însurăţei - 3.

2. Restaurare pictură - 13, din care: Protoieria Galaţi - 4, Pro-toieria Tecuci - 1, Protoieria Brăila - 4, Protoieria Făurei - 1, Proto-ieria Însurăţei - 3.

Totalul şantierelor de pictură/repictare din Eparhia Dunăriide Jos - 355.

C. Sume alocate

În anul 2008 s-a remarcat un sprijin substanţial din parteastatului român, prin subvenţii acordate de la guvern, MinisterulCulturii şi Cultelor, prin Secretariatul de Stat pentru Culte şi de labugetele locale.

În acelaşi timp, deşi situaţia economică europeană şi regională,în mod special, a fost de natură să descurajeze iniţiativele filantro-pice ale credincioşilor şi posibililor sponsori, 15% din suma totalăalocată în anul 2008 lucrărilor de construcţii bisericeşti a fost re-zultatul dragostei creştine a acestora faţă de sfintele lăcaşe.

Analizând cuantumul contribuţiilor, precum şi sprijinul venitdin partea credincioşilor ce iubesc podoaba Casei lui Dumnezeu,s-au remarcat în mod special, datorită eforturilor depuse în vederearealizării de obiective complexe în interval scurt, parohiile: �Sf.Cuv. Parascheva�, Brăila, �Izvorul Tămăduirii�, Galaţi, Bursucani,Frecăţei, Titcov, Independenţa II, Cărăpceşti şi Vultureni.

Contribuţia ctitorilor s-a evidenţiat îndeosebi la şantierele aflateîn derulare la parohiile Însurăţei II, Iveşti II, Brătuleşti şi Scânteieşti.

În cursul anului 2008, ponderea procentuală a surselor de finan-ţare a lucrărilor de construcţii de interes bisericesc a fost urmă-toarea:

- 9,5% - contribuţii de la credincioşi;- 1,9% - Centrul Eparhial;

Page 365: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

365

- 5,1% - binefăcători şi sponsori;- 55,8% - bugetul de stat (Secretariatul de Stat pentru Culte şi guvern);- 27,7% - bugetele locale.

Page 366: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

366

ACTIVITATEACANCELARIEI EPARHIALE

Serviciul secretariat

Serviciul secretariat din cadrul Cancelariei eparhiale, coordo-nat de pc. pr. Gelu Aron, secretar eparhial, a desfăşurat pe parcursulanului 2008 următoarele activităţi:

1. Distribuirea la toate sectoarele Cancelariei eparhiale a unuinumăr de 68 de hotărâri ale Sfântului Sinod al B.O.R., luate încele trei şedinţe care s-au desfăşurat pe parcursul anului 2008 (5-7martie, 8-9 iulie şi 28-29 octombrie), împreună cu deciziile Per-manenţei Consiliului eparhial de punere în aplicare, la nivel epar-hial, a respectivelor hotărâri.

2. Întocmirea documentelor pregătitoare (convocări, ordine dezi, invitaţii) şi colaborarea cu secretarul de şedinţă - pc. pr. CostelBulgaru, directorul Seminarului Teologic �Sf. Ap. Andrei� din Ga-laţi - la redactarea procesului-verbal pentru şedinţa Adunării epar-hiale, din 9 februarie 2008.

3. Întocmirea documentelor pregătitoare (convocări, ordine dezi, invitaţii) şi redactarea proceselor-verbale pentru cele 2 şedinţeale Consiliului eparhial, din 8 februarie şi 11 iulie 2008.

4. Redactarea proceselor-verbale ale celor 23 de şedinţe alePermanenţei Consiliului eparhial, unde au fost analizate 132 detemeiuri.

5. Efectuarea de stagii de pregătire cu preoţii practicanţi (8),privind activitatea de secretariat la nivelul oficiului parohial.

6. Realizarea deciziilor privind mişcările de personal clericalşi mirean în cadrul parohiilor, protoieriilor şi Centrului Eparhial

Page 367: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

367

(345 de decizii de numire, transfer, încetare a activităţii şi atribuţiide serviciu).

7. Colaborarea cu Serviciul personal la: stabilirea corectă adrepturilor salariale pentru personalul încadrat, a listei angajaţilorcare beneficiază de majorări de salarii şi sporuri de vechime;actualizarea statului de funcţii şi personal al Episcopiei Dunăriide Jos etc.

8. Activităţi cu caracter periodic:- întocmirea agendei lunare cu activităţile PS Episcop;- fixarea audienţelor la cabinetul PS Episcop şi relaţii cu

publicul pentru clarificarea diverselor probleme şi solicitări aleacestuia;

- completarea registrului de evidenţe (hirotonii, sfinţiri, ranguri,pensionări, decese etc.) şi a celui cu corespondenţa de cabinet;

- transmiterea corespondenţei speciale (pastorale, invitaţii, pro-grame etc.) cu ocazia Sfintelor Paşti, a Duminicii Ortodoxiei (Pas-torala Sf. Sinod privind colectarea F.C.M.), a sărbătorilor SfântuluiApostol Andrei şi Sfântului Nicolae - ocrotitorii municipiilor Galaţişi, respectiv, Brăila, a Sfintelor Sărbători de Crăciun şi Anul Nou;

- consemnarea prezenţei personalului de la Centrul Eparhialşi întocmirea foii colective de prezenţă;

- eliberarea de adeverinţe de salarizare, vechime în muncă,recomandări şi note de serviciu;

- redactarea şi distribuirea notelor şi ordinelor de serviciu cătreresponsabilii de sectoare şi servicii de la Centrul Eparhial şi cătreprotoierii, în conformitate cu cele dispuse de către PS Episcop;

- actualizarea materialului foto la avizierul cu evenimentelebisericeşti mai importante din cadrul eparhiei.

9. Coordonarea activităţii birourilor: registratură (responsabil:dna Aurelia Ciobotaru), arhivă (responsabil: dna Viorica Solomon),culegere date (responsabili: dna Ludmila Plugaru şi dna ZamfiraGâtlan), operator centrală telefonică şi copiator (responsabil: dnaAna-Maria Damian).

Page 368: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

368

Serviciul juridic

Începând cu data de 22 februarie 2008, activitatea juridică încadrul Centrului Eparhial a fost încredinţată domnului consilierjuridic Mihăiţă Croitoru, care, în conformitate cu atribuţiile încre-dinţate, a desfăşurat activităţi specifice vizând:

- respectarea prevederilor canonice, statutare, regulamentareşi a legilor laice în vigoare în activitatea Centrului Eparhial şi aunităţilor din subordine;

- corecta receptare şi implementare a noului Statut al BisericiiOrtodoxe Române, a Legii nr. 489/2006 privind libertatea reli-gioasă şi regimul general al cultelor, precum şi a altor acte nor-mative laice;

- aplicarea la nivelul întregii eparhii a hotărârilor Comisieimixte guvern-patriarhie, înfiinţată în baza Legii nr. 489/2006 pri-vind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor;

- punerea în aplicare a Legii nr. 239/2007 privind reglementarearegimului juridic al unor bunuri imobile aflate în folosinţa unităţilorde cult;

- clarificarea aspectelor legale consecutive obţinerii finanţărilornerambursabile în cadrul programului Phare 2006 ori a altor fonduride dezvoltare;

- lămurirea unor chestiuni de natură juridică şi canonică lasolicitarea sectoarelor specializate ale Centrului Eparhial;

- clarificarea situaţiei juridice a diferitor bunuri ce au aparţinutEpiscopiei sau subunităţilor ei teritoriale, care au fost pierdute caurmare a acţiunilor totalitare ale regimului comunist;

- întocmirea şi îmbunătăţirea statutelor asociaţiilor social -filantropice şi ale aşezămintelor ce fiinţează sau au luat fiinţă peteritoriul eparhiei;

- asigurarea asistenţei juridice iniţiale, la cererea parohiilordin eparhie, în vederea rezolvării unor probleme judiciare;

- rezolvarea memoriilor cu implicaţii juridice adresate Centru-lui Eparhial.

Page 369: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

369

Serviciul arhivă

În cadrul Biroului de arhivă al Centrului Eparhial, activitateadin anul 2008 s-a desfăşurat pe aceleaşi coordonate, ca şi în aniiprecedenţi, avându-se în vedere respectarea legislaţiei arhivisticecu privire la: preluarea, verificarea, constituirea dosarelor, inventa-rierea, utilizarea şi conservarea documentelor primite sau redactatede către sectoarele şi departamentele din cadrul Cancelariei şiAdministraţiei eparhiale, realizate cu competenţă de către dna arhi-vist Viorica Solomon.

Conform legislaţiei în vigoare, în anul 2008 s-au preluat docu-mentele create în anul 2006. Cele 5.217 documente s-au verificatpe baza Registrului de intrare-ieşire, clasându-se după nomencla-torul termenelor de păstrare în 611 dosare, din care 408 dosareparohiale, 203 dosare ale Centrului Eparhial (47 cu evidenţe finan-ciar-contabile). Acestea au fost cusute, numerotate şi inventariate,fiind aşezate în 42 de cutii de protecţie.

Pe lângă prelucrarea arhivei în vederea păstrării şi conservăriiacesteia, cercetarea documentelor în scopuri practice, ştiinţifice,reprezintă o altă latură a activităţii desfăşurate. În scopuri prac-tice, au fost cercetate documente din arhiva Centrului Eparhialpentru rezolvarea unor probleme de serviciu, ca: repararea şi picta-rea unor biserici, recuperarea unor debite sau proprietăţi şi dove-direa calităţii de fost salariat al episcopiei.

Bogăţia informaţiilor conţinute de arhiva Centrului Eparhial,a făcut ca preoţii, profesorii, studenţii teologi etc. să-şi îndreptepaşii către această sursă în vederea cercetării ştiinţifice. În anulcare a trecut, 16 persoane au cercetat 444 de dosare în vedereaîntocmirii de monografii ale unor biserici din cadrul parohiilor:Măxineni, Oancea, Perişani, Cudalbi I etc., sau pentru întocmireaunor lucrări de doctorat (ex. �Învăţământul teologic muzical înEparhia Dunării de Jos [1864 - 2000]�, �Evoluţia arhitecturii reli-gioase în sec. XIX-XX în Eparhia Dunării de Jos�, �Bisericile dinjudeţul Brăila în a doua jumătate a secolului al XIX-lea�).

Page 370: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

370

Activitatea de cercetare a arhivei Centrului Eparhial s-a finali-zat în anul 2008 cu tipărirea unor lucrări de prestigiu, cum ar fi:Seminarul Teologic �Sf. Andrei� din Galaţi, şcoală a apostolatuluila Dunărea de Jos şi Arhiepiscopul dr. Antim Nica. Prinos lacentenarul naşterii, 1908-2008, ambele lucrări fiind editate cubinecuvântarea Preasfinţitului Episcop al Dunării de Jos, dr. CasianCrăciun.

Totodată, au fost realizate transcrierea şi traducerea unor în-semnări cu caractere chirilice făcute pe cărţile de patrimoniu aleeparhiei, care au fost prezentate în diverse expoziţii sau sesiuniştiinţifice organizate cu ocazia manifestărilor locale, eparhiale saupatriarhale legate de �Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al SfinteiLiturghii�.

*

Casa de Ajutor Reciproca clerului şi a salariaţilor

Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi salariaţilor, ca instituţie-anexă a Centrului Eparhial, vine în întâmpinarea nevoilor tuturormembrilor salariaţi din cuprinsul eparhiei, clerici şi mireni, în spe-cial a celor tineri, prin acordarea de împrumuturi financiare cudobândă accesibilă, ajutoare filantropice şi de deces.

Activitatea din anul 2008 s-a încheiat cu rezultate foarte bune,reliefate prin următorii indicatori; o creştere cu 17,61 % a activelorşi pasivelor, valoarea de cotizaţie ridicându-se la 1.655.542 lei,prin contribuţia celor 786 de membri. Dinamica acestor cifre esteo dovadă a modului onorant prin care se dă curs solicitărilor. Lanivelul întregului an s-au depus 46 de cereri de înscriere şi 31 cereride retragere.

Potrivit hotărârilor luate de către Comitetul de conducere, s-auacordat următoarele sume, ca împrumut sau ajutor:

- 698 cereri de împrumut, în valoare de 3.750.452 lei;

Page 371: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

371

- 9 cereri de ajutor de deces în valoare de 16.000 lei;- 12 cereri de ajutor social în valoare de 11.400 lei;- s-au acordat pentru familii de preoţi pensionari, preoţi sau preotese văduvi 8.900 lei.Dividendele, în proporţie de 7,5% şi în valoare de 124.166 lei,

s-au repartizat pe fiecare membru în parte în funcţie de cotizaţiadepusă, fondul de rezervă evidenţiind, la data de 31 decembrie2008, suma de 119.336 lei.

Page 372: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

372

ANEXA 1

EIHRAPENIDITŞECIRESIBROLIŢĂTINUAĂCIREMUNAIŢAUTIS8002EIRBMECED13AL

etaipopotorP iihoraP elailiF iritsănăM irutihcS elepaC latoT

8 304 42 01 1 42 074

ANEXA 2

8002EIRBMECED13ALTLUCEDROLIRUŞACOLAĂCIREMUNAIŢAUTIS

iciresibrămuN elepaC esilcaraP latoT-acol

iruş

-oraPiihărăf-acol

iruş

-aC-etelard

-aP-orelaih

-iliFela

eD-ăm-sănirit

eD-imic

rit

-nuF-oiţad

elan

-ozIetal

-oraPelaih

eD-imic

rit

-oraPelaih

eD-ăm-sănirit

1 493 8 9 5 - 1 03 8 12 01 784 5

ANEXA 3

8002EIRBMECED13ALITŞECIRESIBROLERITIMICAĂCIREMUNAIŢAUTIS

elaihoraperitimiC itşeritsănămeritimiC latoTeritimic

itşeciresibnabrunÎ larurnÎ latoT aL

iritsănămaL

irutihcslatoT

11 833 943 7 - 7 653

EPISCOPIA DUNĂRII DE JOSÎN CIFRE SEMNIFICATIVE

Page 373: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

373

ANEXA 5

ANEXA 6

8002NÎNUICĂRCNAISAC.RDPOCSIPE.S.PEDETIŞRÂVĂSIINOTORIHLEBAT

.rN

.trcelemuN

elemunerpişieinotorihataD aihoraP

aeritsănăM/aireiotorP

nocaid toerp

.1 lehgnAmidociN - eilirpa31 aeritsănăMitşenămolrâC

-

.2 norAuleG - iam81 .cM.fSurtimuD

iţalaG

.3 ubraBcedesihcleM iam81 einui42 aeritsănăMinenixăM

-

.4 ăgniDnitnelaV eilui02 eilui42 IinevecuS rojuB-.gT

.5 aeclahiMdalV eirbmotco41 eirbmotco71 inenixăM aliărB

.6 nafetŞierdnA eirbmotco71 eirbmotco91 arutăsrăV aliărB

ANEXA 4

8002EIRBMECED13ALROLINOCAIDIŞROLIŢOERPAĂCIREMUNAIŢAUTIS

iţoerP inocaiD latoT

024 11 134

LACIRELCENIULULANOSREPAĂCIREMUNAIŢAUTIS,ITŞECIRESIBROLIŢĂTINUELAIIŢCNUFEDELETATSNÎ

)1002/28aţnanodrO(8002EIRBMECED13AL

aetatinUăcsaeciresib

lanosreplatoTlacirelcen

tatsedlutegubalediiţubirtnocuC ărăFeiţubirtnoc

iţerătnâC irotijirgnÎ icinzaPetlA

iirogetac

laihrapElurtneC 401 2 14 4 94 8

iireiotorP 84 - 01 4 02 41

iilif-iihoraP 383 371 961 4 73 -

irutihcs-iritsănăM 421 11 89 4 11 -

lareneglatoT 956 681 813 61 711 22

Page 374: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

374

ANEXA 7

AERIŞEITADROCAA-SILARORĂCINOCAIDIŞIŢOERP8002LUNANÎEIHRAPENID

.rN

.trcelemunerpişelemuN tijulsuaeracalaetatinU

.1 aenioVnirolF inenixăMaihoraP

ANEXA 8

8002LUNANÎIŢANOISNEPIŢOERP

.rN

.trcelemunerpişelemuN tanoiţcnufaednuaihoraP iirănoisnepataD

.1 uiordnoBehgroehG itşenirboD eirbmeced1

.7 aeliţaPnitnelaV - eirbmeion8 alepaCiuluranimeS

cigoloeTiţalaG-

iţalaG

.8 uracroŞ.InadgoB eirbmeion8 eirbmeion9 alepaCiuluranimeS

cigoloeTiţalaG-

iţalaG

.9 uracojoCniroS eirbmeion9 - alepaCiuluranimeS

-cigoloeTiţalaG

iţalaG

.01 unacserDuilenroC eirbmeion61 - alardetaCălapocsipE

-

.11 ăţudăRnaileruA eirbmeion12 eirbmeion32 itşetălrăcS ieţărusnÎ

.21 uiratăpSnaicuL eirbmeion32 - alardetaCălapocsipE

-

.31 uraboBeinorfoS eirbmeced02 eirbmeced12 aeritsănăMinenixăM

-

.41 uctePliafaR eirbmeced12 - aeritsănăMilehgnahrA.fS

-

Page 375: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

375

ANEXA 10

ANEXA 11

ELESPEDEPIŞRIMEDIULURELCAĂRANILPICSIDAIŢAUTIS8002LUNANÎETACILPA

laihrapeluirotsisnoCeD hrairihceD

esecorP-iretaC

iris

-enupeDnideratpaertieiţoerp

irirpOaledelecetnifs

-efsnarTirăr

-ilpicsideran

-inonaCaliris

iritsănăm

-sitrevAiştnemănajod-eihraăcsaer

etlAespedep-opmet

erar-uloSetanoiţ

edsrucnÎeraceduj

2 - - 2 - - - 4 4

8002EIRBMECED13ALLAHANOMIULULANOSREPAIŢAUTIS

latoT-eivirotiuţ

iidutS

-coDrot

-oetnîeigol

-losbAiţnevsruc-codtarot

-losbAiţnev-etsam

tar

-neciLiţaiţ-oetnî

eigol

-losbAiţnev

ranimes-oloet

cig

etlAiidutstâced

elec-oloet

ecig

ărăFiiduts

eraziralocşaL

nî-animes

lur-oloet

cig

nî-atlucaf

aet-oeted

eigol

irăgulăC 13 - - 2 8 2 5 - 8 6

-ăgulăCeţir

342 - - 1 4 42 381 - 42 7

latoT 472 - - 3 21 62 881 - 23 31

8002LUNANÎIŢADECEDIŢOERP

.rN

.trcelemunerpişelemuN tanoiţcnufaednuaihoraP iulusecedataD

.1 aciotSerogirG iracinreC eitram62

.2 şociPnitnatsnoC ihrareIierT.fS eirbmotco22

.3 ucseluvrâPnaivatcO itşerociN eirbmetpes02

ANEXA 9

Page 376: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

376

8002LUNANÎIEIHRAPELUSNIRPUCNÎĂLAIROTIDEAETATIVITCA

.cteemubla,iifargonom,iţrăC.A

.rN

.trclurotuA lultiT arutidE

.1 vitceloC 8.erijulS.enuisiM.ăciresiBadaoirepnîaetativitcaişaţaiV()7002eirbmeced13-eiraunai1

iirănuDaipocsipEsoJed

.2 vitceloC .aciNmitnA.rdlupocsipeihrAiiretşanluranetnecalsonirP

8002-8091

iirănuDaipocsipEsoJed

.3 vitceloC eiţacudeişeigoloeT,soJedaerănuDal IIValucicsaf

iirănuDaipocsipEsoJed

.4 vitceloC cigoloeTluranimeS,�ierdnAlotsopAlutnâfS�

iulutalotsopaaălaocşsoJedaerănuDal

iirănuDaipocsipEerarobalocnî,soJedcigoloeTluranimeSuc

,�ierdnA.pA.fS�iţalaG

.5 eraoSuidivO.rd.rP enamueliţătinumocişaciresiB iirănuDaipocsipEsoJed

.6 etirefidaledivelEecigoloeteranimesăraţnidelaecil

ruAedăruGnaoIlutnâfStsiranimesiulurănâtaţaivnî

iirănuDaipocsipEerarobalocnî,soJedcigoloeTluranimeSuc

,�ierdnA.pA.fS�iţalaG

.cteeraiz,iiţacilbup,etsiveR.B

.1 vitceloC ăxodotroăzuălăC iirănuDaipocsipEsoJed

.2 vitceloC sisoehT ietsiverlatnemilpus()ăxodotroăzuălăC

iirănuDaipocsipEerarobalocnî,soJediţalaG.R.O.C.S.Auc

.3 vitceloC soixA ietsiverlatnemilpus()ăxodotroăzuălăC

iirănuDaipocsipEerarobalocnî,soJedcigoloeTluranimeSuc

�ierdnA.pA.fS�iţalaG

ANEXA 12

Page 377: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

377

.4 vitceloC sogoloehT tnemilpus()ăxodotroăzuălăCietsiverla

iirănuDaipocsipEerarobalocnî,soJed

aetatlucaFuceifosoliF,eirotsIed

iţalaGeigoloeTiş

.5 vitceloC nitşerclutnecselodA tnemilpus()ăxodotroăzuălăCietsiverla

iirănuDaipocsipEerarobalocnî,soJedcigogadePlueciLuc

�irgeNehcatsoC�iţalaG

.6 vitceloC sogoL ietsiverlatnemilpus()ăxodotroăzuălăC

icuceTlutaipopotorP

orb,elarotsaP.C ş eradnelac,iru

.1 naisaC.rdSPlupocsipE,nuicărC

soJediirănuD

iulunmoDaereivnÎalălarotsaP iirănuDaipocsipEsoJed

.2 naisaC.rdSPlupocsipE,nuicărC

soJediirănuD

iulunmoDaeretşaNalălarotsaP iirănuDaipocsipEsoJed

.3 * iulunmoDiiciaMlutsitacA iirănuDaipocsipEsoJed

.4 * iulunmoDiiciaMlusilcaraP iirănuDaipocsipEsoJed

.5 * eraMleclunonaC iirănuDaipocsipEsoJed

.6 * iuluezenmuDiulunmoDludohorPurtsoniulurotiutnâMiş

sotsirHsusiI

iirănuDaipocsipEsoJed

.7 * iulunmoDiiciaMludohorP iirănuDaipocsipEsoJed

.8 * iulutnâfSaerimităpişaţaiVeisaDcinecuM

iirănuDaipocsipEsoJed

.9 * iulutnâfSlutsitacAişaţaiViulumilasureIluhrairtaP,einorfoS

iirănuDaipocsipEsoJed

Page 378: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

378

ANEXA 138002/7002TNÂMĂŢĂVNÎEDLUNANÎROLIVELEAĂRALOCŞAIŢAUTIS

ALIĂRB-�LUDOLEMNAMOR.FS�ITŞECIRESIBIŢERĂTNÂCEDALAOCŞAL

asalC latoT ivelE-imile

iţan

ivelE-amxeiţalucirt

ivelEişarter

ivelE-efsnart

iţar

ivelE-irociţneg

ivelE-eperiţnet

ivelE-orpiţavom

-losbAiţnev

uc-ifitrecedtac-epmoc

eţnetaires8002

ivelEişircsnî,Ilunanî

lunaralocş

80029002-

IlunA - - - - - - - -

lunAII

-

lunAIII

12 - - - - - - 12 12 -

latoT 12 - - - - - - 12 12 -

.01 * nitşercihceviamlec,sneconnI.ieinâmoRluirotireteptucsonuc

aeraredisnocerurtnepeiraodelPiirutrămetnatropmiienu

itşenâmorenitşercoelap8002-8791

iirănuDaipocsipEsoJed

.11 iogărDneguE.rP elirinemopişaeratnâmromnÎiţimrodaiecurtnep a-Vaaiţide,

iirănuDaipocsipEsoJed

.21 iogărDneguE.rP ,ainatşefsuasăcimamsaehgAa-IIaaiţide

iirănuDaipocsipEsoJed

.31 * eiaofradnelaC iirănuDaipocsipEsoJed

.41 * elifucradnelaC iirănuDaipocsipEsoJed

.51 * ădnegaradnelaC iirănuDaipocsipEsoJed

.61 * .cteirăticilef,eţinocI iirănuDaipocsipEsoJed

Page 379: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

379

ANEXA 14

8002/7002RALOCŞLUNANÎCITCADIDIULUPROCAIŢAUTISALIĂRB-�LUDOLEMNAMOR.FS�ITŞECIRESIBIŢERĂTNÂCEDALAOCŞAL

.rN

.trcelemuN

elemunerpişaiţcnuF anilpicsiD

uidutsed-ralutiT-ilpuS/

rotin

-ihceVaem

-ăvnînîtnâmăţ

edarG-cadid

ecit

ibmiLeniărts-sonuc

etuc

.1 lenoIiojuB.rP roseforP)rotceriD(

eigoloeT -ilpuSrotin

ina71 -inifeDvit

.bLăzecnarf

.2 ărtaVletsoC.rP roseforP eigoloeT -ilpuSrotin

ina51 - .bLăzecnarf

.3 ehgroehGuragoD roseforP ănâmor.bL ralutiT ina53 IdarG .bLănailati

.4 anairaMaerdnoC roseforP ăzelgne.bL ralutiT ina32 IIdarG .bLăzelgne

.5 nairelaVehotnA roseforP ăcitametaM ralutiT ina22 IdarG .bLăzelgne

.6 ehgroehGanitnerolF

roseforP ăciziF -ilpuSrotin

ina4 - .bLăzelgne

.7 ateloiVţelucioV roseforP eigoloiB -ilpuSrotin

ina9 IIdarG .bLăzecnarf

.8 anaOunacoM roseforP eirotsI ralutiT ina5 -inifeDvit

.bLăzelgne

.9 aciroiVucieN roseforP eifargoeG ralutiT ina31 IdarG .bLăzecnarf

.01 anaiDniforT roseforP ăcitamrofnI -ilpuSrotin

ina8 - .bLăzelgne

.11 aciciraMupuL roseforP .dEălacizum

ralutiT ina43 IdarG .bLăzelgne

.21 nitnelaVaedaB roseforP ăcizif.dE ralutiT ina8 IIdarG .bLăzelgne

.31 aivliSucseoB roseforP .bLăzecnarf

-ilpuSrotin

ina3 - .bLăzecnarf

.41 noIgonriP roseforP ăcitsalp.dE ralutiT ina73 IdarG .bLăzecnarf

Page 380: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

380

ANEXA 158002/7002TNÂMĂŢĂVNÎEDLUNANÎROLIVELEAĂRALOCŞAIŢAUTIS

IŢALAG-ITŞECIRESIBIŢERĂTNÂCEDALAOCŞAL

asalC latoT ivelE-imile

iţan

ivelE-amxeiţalucirt

ivelEişarter

ivelE-efsnart

iţar

ivelE-irociţneg

ivelE-eperiţnet

ivelE-orpiţavom

-losbAiţnev

uc-ifitrecedtac-epmoc

eţnetaires8002

ivelEişircsnî,Ilunanî

lunaralocş

80029002-

IlunA 12 - - - 3 4 - 91 - -

lunAII

81 - - - - - - 71 71 -

lunAIII

- - - - - - - - - -

latoT 93 - - - 3 - - 63 71 -

ANEXA 16a8002/7002TNÂMĂŢĂVNÎEDLUNANÎROLIVELEAĂRALOCŞAIŢAUTISCIGOLOETLIFORP-IŢALAG�IERDNA.PA.FS�CIGOLOETLURANIMESAL

asalC latoT ivelE-imile

iţan

ivelE-amxe-ucirt

iţal

ivelEişarter

iţarefsnartivelE ivelE-irociţneg

ivelE-eperiţnet

ivelE-orpiţavom

-losbAiţnev

uc-olpid

.ămtatsetA-acaB/taerual

aires8002

ivelEişircsnîasalcnî,a-XIa

ed.vnîluna,iz

ralocş80029002-

iţineV -elPiţac

a-XIa 72 - - - - - - - 72 - 82

a-Xa 52 - - - - - 1 - 52 - -

a-IXa 62 - - - - 2 - - 42 - -

a-IIXa 62 - - - - 2 - - 42 42 -

a-IIIXa 72 - - - - - - - 72 72 -

latoTliforpcigoloet

131 - - - - 4 1 - 721 15 82

Page 381: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

381

ANEXA 16b8002/7002TNÂMĂŢĂVNÎEDLUNANÎROLIVELEAĂRALOCŞAIŢAUTIS

UINOMIRTAPLIFORP-IŢALAG�IERDNA.PA.FS�CIGOLOETLURANIMESAL

asalC latoT ivelE-imile

iţan

ivelE-amxe-ucirt

iţal

ivelEişarter

iţarefsnartivelE ivelE-irociţneg

ivelE-eperiţnet

ivelE-orpiţavom

-losbAiţnev

uc-olpid

.ămtatsetA-acaB/taerual

aires8002

ivelEişircsnîasalcnî,a-XIa

ed.vnîluna,iz

ralocş80029002-

iţineV -elPiţac

a-XIa - - - - - - - - - - 32

a-Xa 02 - - - - 1 - - 91 - -

a-IXa 32 - 1 - - 3 - - 91 - -

a-IIXa 91 - - - - - - - 91 91 -

a-IIIXa 61 - - - - - - - 61 61 -

latoTliforp

-omirtapuin

87 - 1 - - 4 - - 37 53 32

ANEXA 16c8002/7002TNÂMĂŢĂVNÎEDLUNANÎROLIVELEAĂRALOCŞAIŢAUTIS

IŢALAG�IERDNA.PA.FS�CIGOLOETLURANIMESALĂSUDERĂŢNEVCERF-CIGOLOETLIFORP

asalC latoT ivelE-imile

iţan

ivelE-amxe-ucirt

iţal

ivelEişarter

iţarefsnartivelE ivelE-irociţneg

ivelE-eperiţnet

ivelE-orpiţavom

-losbAiţnev

uc-olpid

.ămtatsetA-acaB/taerual

aires8002

ivelEişircsnîasalcnî,a-XIa,RF.vnî

lunaralocş

80029002-

iţineV -elPiţac

a-XIa - - - - - - - - - - -

a-Xa - - - - - - - - - - -

a-IXa 51 - - 2 - - - - 31 - -

a-IIXa - - - - - - - - - - -

Page 382: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

382

ANEXA 17

8002/7002RALOCŞLUNANÎCITCADIDIULUPROCAIŢAUTISIŢALAG�IERDNA.PA.FS�CIGOLOETLURANIMESAL

IŢALAGITŞECIRESIBIŢERĂTNÂCEDALAOCŞIŞ

.rN

.trcelemuN

elemunerpişaiţcnuF anilpicsiD

uidutsed/ralutiT

rotinilpuS-ihceV

aemnî

-ăvnîtnâmăţ

rotcoDnî

-oloeteig

lultit(/)iezet-otcoD

dnar

edarG-cadid

ecit

ibmiLeniărts

etucsonuc

.1 uragluB.rPletsoC

rotceriD /cipiTăcigrutiL

ralutiT 41-01ina

- ludarGI

.bLăzecnarf

.bLăzelgne

.2 leniNiuguŢ.rP roseforP /ăcitamgoDăcaerg.bL

ralutiT 41-01ina

- ludarGII

.bLăzecnarf

bLănamreg

.3 iahiM.rPnairdA

roseforP luihceVluoNiştnematseT

ralutiT 81-41ina

- -inifeDvit

.bLăzecnarf

.4 aletSudeN roseforP eirotsI ralutiT 53-03ina

- ludarGI

.bLăzecnarf

.5 anAuranuT roseforP ănâmor.bL ralutiT 53-03ina

- ludarGI

.bLăzecnarf

.6 unaşetOanilătăC

roseforP /ăzelgne.bLăzecnarf.bL

ralutiT 52-22ina

- ludarGI

.bLăzelgne

.bLăzecnarf

.7 naDiogărDneguE

roseforP ăcizuM,ăcitlaspulbmasnA

laroc

ralutiT 01-6ina

rotcoD -inifeDvit

.bLăzecnarf

.bLăzelgne

a-IIIXa - - - - - - - - - - -

latoTliforpcigoloet

RF

51 - - 2 - - - - 31 - -

Page 383: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

383

.8 cşartimuD.rPluaP

roseforP acizuM,ăcitlaspăcitelimo

ralutiT 6-2ina

- -inifeDvit

.bLăzecnarf

.9 niroSuracojoCurdnaxelA

roseforP ,UBI,anitaLROBI

ralutiT 01-6ina

-otcoDdnar

-inifeDvit

.bLăzelgne

.bLăzecnarf

.01 ţunăDeraoS.rP roseforP msihetaC lumuC 6-2ina

- - .bLăzecnarf

.11 unîpS.rPnailetS

roseforP -invohud.dEăcsaecănâmor.bL

lumuC -ubeDtnat

- - .bLăzecnarf

.21 ucsegroeGaleirbaG

roseforP luidutSrolemrof

atalParouc

03-52ina

- ludarGI

.bLăzecnarf

.bLăzelgne

.31 ehgroehGcutuB roseforP luoNtnematseT

atalParouc

6-2ina

-otcoDdnar

- .bLăzecnarf

.bLăzelgne

.41 ucseiogeNanailiL

roseforP luidutSiirutcip

atalParouc

03-52ina

-otcoDdnar

ludarGI

.bLăzecnarf

.51 unaelodaNaglO

roseforP ăcizuMărainil

atalParouc

04-53ina

- ludarGI

.bLăzecnarf

.61 ăcitsoCapoP roseforP eifargoeG lumuC 04-53ina

- ludarGI

.bLăzelgne

.bLăzecnarf

.71 anairdAcşartăP roseforP eigoloiB atalParouc

etsePina04

rotcoD ludarGI

ăsur.bL

.81 urtsevliSnairdA

roseforP enamu-oicoS lumuC 01-6ina

- ludarGII

.bLăzelgne

.bLăzecnarf

.91 nailuIunaibuitŞ roseforP /ăciziFăcitametaM

ralutiT 04-53ina

- ludarGI

.bLăzecnarf

.02 anailuInaşcoB roseforP eimihC atalParouc

01-6ina

- ludarGII

ăsur.bL

.12 anelEmixaManailiL

roseforP ăcitamrofnI rotinilpuS -ubeDtnat

- - .bLăzecnarf

Page 384: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

384

.22 naoIacşoR roseforP ăcizuMărainil

atalParouc

etsePina04

- ludarGI

.bLăzecnarfăsur.bL

.32 nailimEurtăP roseforP ăcizif.dE atalParouc

52-22ina

- ludarGI

.bLăzecnarf

.bLăzelgne

.42 uiviLurdnaxelA roseforP ăcizif.dE rotinilpuS 01-6ina

- -inifeDvit

.bLăzecnarf

.bLăzelgne

.52 anairaMşocoC roseforP airotsIroletra

atalParouc

-ubeDtnat

- - .bLăzecnarf

.62 naoIelonaMuigreS

roseforP eraruatseR atalParouc

-ubeDtnat

- - .bLăzecnarf

.72 epocirPotreblA

roseforP eigolohisP atalParouc

01-6ina

- -inifeDvit

.bLăzelgne

.bLăzecnarf

.82 ateloiVietfaM roseforP aciziF lumuC 53-03ina

- ludarGI

.bLăzecnarf

.92 anaitaTtaşuM roseforP ăzecnarf.bL atalParouc

53-03ina

- ludarGI

.bLăzecnarf

.03 ihcsnecaCanitnelaV

roseforP ănital.bL ralutiT 01-6ina

- -inifeDvit

.bLăzelgne

.bLăzecnarf

.13 nimsoCaeluaS roseforP ărutplucS atalParouc

01-6ina

-inifeDvit

.bLăzecnarf

.bLăzelgne

.23 acidoRăliănăD roseforP neseD atalParouc

03-52ina

- ludarGI

.bLăzecnarf

Page 385: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

385

ANEXA 19

ANEXA 188002/7002RATISREVINULUNANÎIŢNEDUTSEDROLEVITCEFEAIŢAUTIS

EIGOLOETIŞERETILEDAETATLUCAFALIŢALAG-�SOJEDAERĂNUD�IIŢĂTISREVINULURDACNID

-ilaicepSaeraz

IlunAiz

IIlunAiz

IIIlunAiz

VIlunAiz

latoTlareneg

-neciLiţaiţ

8002nî

rămuNiţnedutsed

işircsnîIlunanî

80029002-

-ăBiţei

-eFet

-ăBiţei

-eFet

-ăBiţei

-eFet

-ăBiţei

-eFet

-ăBiţei

-eFet

-eigoloeTănâmor.bL

- - - - - - 6 11 6 11 71 -

-eigoloeTăzelgne.bL

- - - - - - - - - - - -

eigoloeTăcitcadid

01 82 61 11 91 32 - - 54 26 83 43

latoT 01 82 61 11 91 32 6 11 15 37 55 43

latoTlareneg

83 72 24 71 421

8002/7002RATISREVINULUNANÎCITCADIDIULUPROCAIŢAUTISEIGOLOETIŞERETILEDAETATLUCAFAL

IŢALAG-�SOJEDAERĂNUD�IIŢĂTISREVINULURDACNID

.rN

.trcelemuN

elemunerpişaiţcnuFăcitcadid

anilpicsiDuidutsed

/ralutiT.tinilpuS

emihceV-ăvnînîtnâmăţ

-atilaicepSăţnecilaet

)aidem(

eigoloetnîrotcoD)iezetlultit(dnarotcoD/

ibmiLeniărts

etucsonuc

.1 .rdpocsipE.S.PnuicărCnaisaC

roseforP.rd

ăcigrutiLiş

etatilautiripS

aegeL1991/2

ina62 eigoloeT-68,9

lanoiţpecxe

eigoloetnîrotcoDselteenôci�L�

serueiretxeseuqserf�eivadloMed

ăzecnarFăzelgnEăcaerG

.2 .rd.fnoc.rPenElenoI

.rd.fnoCfeŞ

-atrapedtnemcigoloet

,.R.B.I.U.B.I

aegeL1991/2

ina52 eigoloeTlanoiţpecxE

eigoloetnîrotcoD,irutihcs,iciresiB�

avodloMnidiritsănăm-irtnoC.VX-VIX.ces

saltanualiiţubeirotsiedişcifargoeg

.�ăcsaeciresib

ăzecnarFăzelgnE

.3 ehgroehG.rd.rPavaS

.rdrotceL ăcitamgoD aegeL1991/2

ina52 eigoloeT80,9

enib.f-

eigoloetnîrotcoDaiţidartnîluzetoB�-acilpmiişăxodotro�ecinemuceelaseliiţ

ăzecnarFăzelgnE

.4 nitnoeL.rd.rPucsepoP

.rdrotceL ăcitamgoD aegeL1991/2

ina31 eigoloeT07,9

eigoloetnîrotcoDieinadevopsacitcarP�-ilautirips,aigoloetnî

aiţarotsapnîişaetatexodotrOiiciresiB

�enâmoR

ănailatIăzecnarFăzelgnE

Page 386: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

386

8002/7002ROLIZNAROTCODAIŢAUTISITŞERUCUBNIDEIGOLOETEDAETATLUCAF

lunAed

uiduts

FF/IZ işircsnÎ/icialicirelc

iţanâmA/icialicirelc

iţavomorP/icialicirelc

rolirultitaeradrocAlunanîrotcoded8002/7002ralocştnezerpnîănâpiş

I - - - - -

II - 3 2 -

III - - -

iidutS-ilanif

etaz

31 - - -

II - - - -

III 1 - - -

iidutS-ilanif

etaz

1 - - -

ANEXA 20

.5 leirbaG.rd.rPelednaP

.rd.tsisA .U.B.I ralutiT ina41 eigoloeT78,9

eigoloetnîrotcoD.ynulCişnoidutS�ămroferişerionnÎ

lumsihanomnî.supAiştirăsăRnid

cirotsiuidutS�vitarapmoc

ăzecnarFăzelgnE

.6 naitsirC.rd.rPugaG

.rd.tsisA -animeSerazir.U.B.I

-obaloCrotarnretxe

ina01 eigoloeT00,01

eigoloetnîrotcoDmsinamuişeigoloeT��roligoloelaPacopenî

ăzelgnEăzecnarFăcaerG

.7 uidivO.rd.rPeraoS

.rd.tsisA -iranimeSecilbiberaz

-obaloCrotarnretxe

ina2 ,eigoloeTeigoloicos

33,9

eigoloicosnîrotcoD-ătinumocişaciresiB�

�enamueliţ

ăzelgnEăzecnarF

.8 niroS.rd.rPucseniraM

.rd.tsisA -iranimeSeraz

ecitametsis

-obaloCrotarnretxe

ina2 eigoloeT00,01

eigoloetnîrotcoDiirăcşimlumsitilezorP�

aemervnîrolinomromaenidutitA.ărtsaon�exodotrOiiciresiB

ăzelgnEăzecnarF

.9 lenoI.drd.rPehcatsO

.tsisA.drd

ălaroM ralutiT ina42 eigoloeT17,8

dnarotcoD ăzecnarF

.01 .drd.rPnitnatsnoC

aecnaO

.tsisA.drd

luihceVluoNiştnematseT

ralutiT ina72 eigoloeT53,9

dnarotcoD ăzecnarF

Page 387: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

387

ANEXA 218002/7002RALOCŞLUNANÎETATĂNIĂRTSNÎIEIHRAPEIAIREISRUB

.rN

.trcelemuN

elemunerpişluoriBnirP

esrubedieihrairtaPla

enâmoRelaceP/ăralucitrap

araŢaetatisrevinUiş

niDnaecetse

aliiduts

lupiTiidutsed

aiţautiSătnezerp

.1 inE.drd.rPnailuI

aihrairtaPnirPănâmoR

,aicerGaetatisrevinU

�letotsirA�cinolaseT-

9991 iidutStarotcod

etşetăgerPaereniţsus

iezet

.2 .drd.rPnitnatsnoCunaedivaD

luretsiniMenretxEedieicerGla

,aicerGaetatisrevinU

�letotsirA�cinolaseT-

0002 iidutStarotcod

ăunitnoCiiduts

tarotcod

.3 oemoRapoP ralucitraP ,ainamreGaetatisrevinUnegnibüTnid

4002 iidutStarotcod

ăunitnoCeliiduts

.4 nacieŢnilAsuiraM

lunrevuGieigevroN

aigevroN 4002 sruCeigoloetănaretul

ăunitnoCeliiduts

8002/7002ROLIZNAROTCODAIŢAUTISUIBISNIDEIGOLOETEDAETATLUCAF

lunAed

uiduts

FF/IZ işircsnÎ/icialicirelc

iţanâmA/icialicirelc

iţavomorP/icialicirelc

edrolirultitaeradrocAralocşlunanîrotcod

8002/7002tnezerpnîănâpiş

I - 1 - - aţinimuLaniGarDlultittuniţboatalracS,eigoloetnîrotcoded

eigolortapaiţceSărutaretiliş

amet,ăcitsirtaptsopluiratnemoC�

arutaretilnîcitsirtap,�ănaetirăsăr

7002eirbmeced91

II - 1 - -

III - - - -

iidutS-ilanif

etaz

2 - - -

Page 388: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

388

.5 pocirPnimsoC

aipocsipEsoJediirănuD

pocsipESP-nuicărCnaisaC

,ainamreGaetatisrevinUnegnibüTnid

5002 iidutSetadnuforpa

ăunitnoCeliiduts

.6 ucseludăRnaitsirCfisoI

nirp,ralucitraPaiţadnuFpocsipE�

�rebeWnnahoJ

,airtsuAaetatlucaFeigoloeTed

zarGnid

6002 iidutStarotcod

ăunitnoCeliiduts

.7 ucoŢ.rPnairaM

ralucitraP ,aicerGluranimeSsikliKaled

aetatisrevinUiş�letotsirA�cinolaseT-

6002 sruCvisnetniăbmiled,ăcaerg

iidutstarotcod

ăunitnoCeliiduts

.8 nivoLalecraM

aipocsipEsoJediirănuD

aipocsipE-ăcilehgnavE

edgrebmettrüW

,ainamreGaetatisrevinU

eţniitŞedetacilpA

negniltueRnidgrubsgiwduL-

7002 sruCvisnetniăbmiledănamreg

tazilanifAeliiduts

.9 nabreŞalenoI

aipocsipEsoJediirănuD

aipocsipE-ăcilehgnavE

edgrebmettrüW

,ainamreGaetatisrevinU

eţniitŞedetacilpA

negniltueRnidgrubsgiwduL-

7002 sruCvisnetniăbmiledănamreg

ăunitnoCeliiduts

.01 .VutazetoBnaitsirC

aipocsipEăcilehgnavE

edgrebmettrüW

,ainamreGaetatisrevinU

,�tsuguA-groeG�negnittöG

7002 irusruC-inutsoperatisrev

ăunitnoCeliiduts

.11 .hGşubăTrodoeT

aipocsipEăcilehgnavE

edgrebmettrüW

,ainamreGaetatisrevinU

nnoBnid

8002 irusruC-inutsoperatisrev

ăunitnoCeliiduts

.21 uclâVegroeG

aihrairtaPănâmoR

VTsatinirT-

lututitsnI,aiţevlEcinemucE

yessoBaled

8002 iidutSecinemuceăbmilediş

ăunitnoCeliiduts

Page 389: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

389

ANEXA 22AIGILERTADERPAERACLAROSEFORPIULUPROCAĂCIREMUNAIŢAUTIS

8002/7002RALOCŞLUNANÎTATSEDLUTNÂMĂŢĂVNÎNÎ

.rN

.trcţeduJ iţoerP iciaL -ron1

/ăm2/1ămron

-utiTiral

ecitcadidedarG latoT

ecigoloetiidutS iidutsetlA

-utSiid-us.rep

iidutSiidem

iidutS-us.rep

nÎsruc

ed-ifilac

erac

iidutSiidem

iidutS.repus

iidutSiidem

-ifeD-itintav

II.rG I.rG

.1 iţalaG 46 3 331 61 0 2 2 56/651 46 87 13 6 022

.2 aliărB 34 0 16 2 0 0 0 03/57 73 72 11 2 601

latoT 701 3 491 81 0 2 2 59/132 101 501 14 8 623

SITUAŢIA LOCAŞURILOR DE CULT NOI,CU LUCRĂRI DE CONSTRUCŢII ŞI PICTURĂ

LA 31 DECEMBRIE 2008

ANEXA 23

nabruluidemnî,8002lunanîeilemetedartaipsupa-silarorăciruşacoL)a

.rN

.trcaihoraP aireiotorP ierteipiirenupataD

eilemetedrolirărculluidatS

.1 - - - -

larurluidemnî8002lunanîeilemetedartaipsupa-silarorăciruşacoL)b

.rN

.trcaihoraP aireiotorP ierteipiirenupataD

eilemetedrolirărculluidatS

.1 VIaehceP iulruvoC eirbmetpes02 %02ărutcurtsarfnI

nabruluidemnî,eiţcurtsnocedsrucnîtlucediruşacoL)c

.rN

.trcaihoraP aireiotorP iirepecnîataD

iirărculrolirărculluidatS

.1 �huD.fSaerârogoP� iţalaG 4991tsuguA ejasinif;şirepocA%001losimed

.2 �anA.fS� iţalaG 2991einuI eraoiretniejasiniF%99

Page 390: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

390

.3 namrehGiiţnifS��naisaCnaoIiş

iţalaG 5002 %09eirădiz-ărutcurtS

.4 �avehcsaraPasaoivuC� iţalaG 0991eitraM eramălrutărutcurtS%07

.5 �lurotăzetoBnaoI.fS� iţalaG 0991eilirpA %06eirădiz-ărutcurtS

.6 �nodiripS.fS�CBTlulatipS�

iţalaG 8991eirbmotcO erazitametsiS%06ălacitrevep

.7 �eiralehtaPeisanatA.fS� iţalaG 5002 %001eiţcurtsnoC

.8 �inevocnârBiritraM.fS� iţalaG 9991einuI eraoiretniileiucneT%09

.9 rotciV,aniM.fS��eitnehciViş

iţalaG 4991eitraM eraoiretxeejasiniF%08

şirepocaeraotilevnÎ%001

.01 �eraMleceinotnA.fS� iţalaG 5002 m4+ărutneC

.11 �iulunmoDaeranipmâtnÎ� iţalaG 5002 %001ărutcurtsarfnI

.21 �nafetŞ.dihrA.fS� iţalaG 1002 ălepaceiţcurtsnoC%001

.31 �lugoloeTeirogirG.fS� iţalaG 5002 m03,5+ătoceirădiZ

.41 raicnetinepalepaC�levaPişurteP.pA.fS�

iţalaG 4002 tceiorpăzaF

.51 �ehgroehG.cM.M.fS� iţalaG 4002eirbmetpeS eraoiretxeejasiniF%001

.61 doveioV.fS��eraMlecnafetŞ

iţalaG 5002 m3+eirădiZ

.71 �urtsahiSliinaD.fS� iţalaG 7002 tceiorpăzaF

.81 �aeetoliF.fS� iţalaG 8991 %09rovdirpejasiniF

.91 �ecurC.fS� iţalaG 5002 m06,8+ătoceirădiZ

.02 �iţarăpmÎ.fS� icuceT 3991eilirpA eramalrutejasiniF%001

.12 �iulunmoDaeraţlănÎ� icuceT 2002eirbmetpeS eraoiretxeejasiniF%03

.22 �nomiletnaP.fS�alepaClapicinuMlulatipS-

icuceT 3002 eraoiretniejasiniF%03

.32 alepaC�eraMlecnafetŞ.fS�

imradnaJMU-

icuceT 4002eilirpA tceiorpăzaF

Page 391: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

391

larurluidemnî,eiţcurtsnocedsrucnîtlucediruşacoL)d

.rN

.trcaihoraP aireiotorP iirepecnîataD

iirărculrolirărculluidatS

.1 nadrâmS iţalaG 0991 eraoiretxeejasiniF%001

.2 IIitşeculuT iţalaG 2002 eramalruteiţucexE%05

.3 IIitşerărbmU icuceT 0991 eraoiretniileiucneT%03

.4 VactaM icuceT 4002 rovdirpelruteiţucexE%07

.5 IIactaM icuceT 1002 m9+eirădiZ

.6 aiaorotoC icuceT 3002 %001ărutcurtsarfnI

.7 inacătsăM rojuB-ugrâT 6002 eraotilevnî+ărutcurtS%09

.8 itşedălV rojuB-ugrâT 7002 %03şirepocairărcuL

.9 itşeietnâcS rojuB-ugrâT 4002eirbmotcO eirădiz+ărutcurtS%08

.01 ineşugărD rojuB-ugrâT 1002 tceiorpăzaF

.11 aţişumurFuonritimicălepac-

rojuB-ugrâT 7002 şirepocairărcuL

.21 IIietfarihC rojuB-ugrâT 8002 tceiorpăzaF

.42 alardetaC�iulunmoDaeretşaN�

aliărB 0991eitraM eraoiretxeejasiniF%58

erazitametsiSălacitrevep

.52 �uoNnodiripS.fS� aliărB 7991iaM m41+ătoC

.62 �uoNleceirtimiD.fS� aliărB 1002einuI %08tatucexE

.72 �ierdnAlotsopA.fS� aliărB 2002iaM ,iplâtsalărutămrAm8+ătoc

.82 �avehcsaraP.vuC� aliărB 4002eiluI %001ăţnetsizeR

.92 �ihrareIierT.fS� aliărB 4002eiluI m2,7+eirădiZ

.03 �ealociN.fS�alepaCăţnegrUedlulatipS-

aliărB 2002 eratceiorpăzaF

.13 IIacnaI ieruăF 0002eirbmeioN ăţnetsizer+ărutcurtS%06

Page 392: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

392

larurişnabruluidemnî,8002eirbmeced13aleratcipedsrucnîtlucediruşacoL)e

.rN

.trcaihoraP aetatilacoL iirepecnîlunA

rolirărcultazilaercizifluidatS

.1 �mitnA.fS� iţalaG 1002 %001ărutciP

.2 �huD.fSaerârogoP� iţalaG 2002 taborpaziveD

.31 anvelP iulruvoC 7002 m6+eirădiZ

.41 IIIaehceP iulruvoC 5991iaM eraoiretniileiucneT%001

.51 ucserimidalVroduTlavirP-

iulruvoC 0002tsuguA eraoiretniejasiniF%04

.61 VIaehceP iulruvoC 8002 eirădiz+ărutcurtSălepac-%08

.71 IIaţnednepednI iulruvoC 8002 eraotilevnî+ărutcurtSălepac-%09

.81 inroCaizobolS itşerociN 4002eiluI %07şirepocairărcuL

.91 aelfoT itşerociN 2002iaM ărutcurtsişălairetsA%58

.02 icehreBatşoP itşerociN 2002 m4+ătoceirădiZ

.12 cutăS-usazaC aliărB 1002 %08eraotilevnÎ

.22 itşecătrăM aliărB 9991eirbmetpeS %001eraotilevnÎ

.32 inavăG-elenemeG aliărB 1002eitraM %001ejasiniF

.42 arutăsrăV aliărB 7002 %001ărutcurtsarfnIălepac-

.52 tarăS-ucaLritimicălepac-

aliărB 7002 tceiorpedăzaF

.62 acnailuG ieruăF 4002einuI )m5+(ărutnecamirP

.72 roduTaiclaS ieruăF 6991eirbmetpeS ărutnecamirP

.82 uicirA ieruăF 5002 eraoiretniejasiniF%03

.92 IIitşenăbiŢ ieţărusnÎ 7002 %001eiţadnuF

.03 itşeziloP ieţărusnÎ 4002iaM eraoiretniileiucneT%08

.13 IIineporG ieţărusnÎ 4002iaM ălrutirărcuL

Page 393: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

393

8002iulunalusrucnîetiţnifstlucediruşacoL)f

.rN

.trcaihoraP aireiotorP iiriţnifsataD

1 )ălepac(�lugoloeTeirogirG.fS� iţalaG eiraunai52

2 �iulunmoDiiciaMaeretşaN� aliărB eirbmotco5

.3 itşenitnatsnoC ieruăF eirbmotco21

.4 arutsuC ieruăF eirbmotco21

.3 iuluranimeSalepaC�ierdnA.fS�

iţalaG 3002 %07tatucexE

.4 �ierdnA.fS�alepaCiţalaGnaeţeduJlulatipS

iţalaG 3002 %001tatucexE

.5 �ehgroehG.fS�alepaCinârtăBedlunimăC-

�nodiripS.fS�

iţalaG 3002 %001tatucexE

.6 XEDISTAPSIalepaC iţalaG 3002 %06tatucexE

.7 rotciV,aniM.fS��eitnehciViş

iţalaG 5002 taborpaziveD

.8 �eilIlutnâfS� iţalaG 5002 %08tatucexE

.9 IIdoroC icuceT 4002 %001tatucexE

.01 IIitşevI icuceT 8002 taborpaziveD

.11 IIaehceP iulruvoC 7002 %08tatucexE

.21 IIucsiP iulruvoC 8002 taborpaziveD

.31 alardetaC�iulunmoDaeretşaN�

aliărB 7002 %01tatucexE

.41 iiciaMaeretşaN��iulunmoD

aliărB 3002 %001tatucexE

.51 alepaC�inevocnârB.cM.fS�

aliărB 3002 %04tatucexE

.61 �aietfoliF.fS� aliărB 8002 taborpaziveD

.71 aniblA aliărB 3002 ărutcipezivA

.81 IIinacsihC aliărB 6002 %03tatucexE

.91 acsaenălO ieruăF 5002 %05tatucexE

.02 IIieţărusnÎ ieţărusnÎ 8002 %51tatucexE

Page 394: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

394

8002iulunalusrucnîetaruguanitlucediruşacoL)g

.rN

.trcaihoraP aireiotorP iirăruguaniataD

.1 IIitşerărbmU icuceT eilui02

.2 ibladuCaeritsănăM iulruvoC eirbmetpes8

.3 �anA.fS� iţalaG eirbmetpes9

8002lunanî,eiţcurtsnocedsrucnîeţintopolC)h

.rN

.trcaihoraP aireiotorP iirepecnîlunA

rolirărcultazilaercizifluidatS

.1 �ihrareIierT.fS� iţalaG 4002 ejasiniF

.2 �ehgroehG.cM.fS� iţalaG 7002 %09tatucexE

.3 �eraMleceinotnA.fS� iţalaG 5002 %06tatucexE

.4 itsoCutaS iţalaG 6002 %04tatucexE

.5 iulunmoDaeraţlănÎ icuceT 2002 %05tatucexE

.6 �iţarăpmÎ.fS� icuceT 7002 %04tatucexE

.7 blAulaM icuceT 7002 %08tatucexE

.8 itşelutărB icuceT 5002 %001tatucexE

.9 itşenămolrâC icuceT 2002eiluI %04tatucexE

.01 itşecpărăC icuceT 8002 %06tatucexE

.11 �urtimuD.fS� icuceT 8002 tceiorpăzaF

.5 elisaV.fS�alepaC�avehcsaraP.fSiş

ciportnaliflutnâmăzeşA-�elisaV.fS�

iţalaG eirbmotco31

.6 itşecpărăC icuceT eirbmotco91

.7 ierdnA.fS�alepaClattiMrolecrA-�ealociN.fSiş

iţalaG eirbmeion82

.8 �ierdnA.pA.fS�alepaCăţnegrUedlulatipS-

iţalaG eirbmeion82

.9 �ierdnA.pA.fS�alepaCcigoloeTluranimeS-

iţalaG eirbmeion92

Page 395: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

395

8002lunanî,eiţcurtsnocedsrucnîelaihorapesaC)i

.rN

.trcaihoraP aireiotorP iirepecnîlunA

rolirărcultazilaercizifluidatS

.1 aerârogoP��huDiulutnâfS

iţalaG 2002 %08ărutcurtsarfnI

.2 �urtimuDlutnâfS� iţalaG 6002 eraoiretniejasiniF%001

.21 aergeN iulruvoC 3002 %08tatucexE

.31 IIIibladuC iulruvoC 5002 %05tatucexE

.41 arutneVaizobolS iulruvoC 6002 %08tatucexE

.51 grâT-asaolomăN iulruvoC 5002 eratceiorpăzaF

.61 IIibladuC iulruvoC 4002 %05tatucexE

.71 ucserimidalV.T iulruvoC 8002 eratceiorpăzaF

.81 asaenăB rojuB-.gT 8002 eratceiorpăzaF

.91 anvilS rojuB-.gT 7002 %001tatucexE

.02 itşeruziV itşerociN 6002 eratceiorpăzaF

.12 inemuicuB itşerociN 6002 eratceiorpăzaF

.22 IrohoG itşerociN 6002 %09tatucexE

.32 itşerociN itşerociN 7002 eratceiorpăzaF

.42 IIrohoG itşerociN 7002 %09tatucexE

.52 itşetrăN itşerociN 7002 %08tatucexE

.62 �uoNnodiripS.fS� aliărB 2002iaM m01,4+atoC

.72 �inevocnârB.fS�alepaC aliărB 7002 %09ărutcurtsarfnI

.82 �eraMleceinotnA.fS� aliărB 7002 %59tatucexE

.92 şaroieruăF ieruăF 6002 %001eiţucexE

.03 itşenitnatsnoC ieruăF 6002 %001eiţucexE

.13 arutsuC ieruăF 7002 %07eiţucexE

.23 unaerhoM ieruăF 8002 %09tatucexE

.33 icerGalidruS ieruăF 8002 %01tatucexE

.43 uvarBiahiM ieţărusnÎ 4002eilirpA %001tatucexE

.53 IIieţărusnÎ ieţărusnÎ 4002 tceiorpăzaF

.63 teraHuripS ieţărusnÎ 4002 tceiorpăzaF

Page 396: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

396

.3 �eraMleceinotnA.fS� iţalaG 6002 retrapeirădiZ

.4 uradreS iţalaG 1002 %09tatucexE

.5 aţiviŞ iţalaG 5002 eraoiretniejasiniF%08

.6 itsoCutaS iţalaG 5002 %09ejasiniF

.7 inehceiD icuceT 6002 %08tatucexE

.8 VIactaM icuceT 2002 %09tatucexE

.9 itşenămolrâC icuceT 3002 %03tatucexE

.01 itşecroT icuceT 2002 %001tatucexE

.11 suSediinelivoM icuceT 9991 %09tatucexE

.21 itşelirgeN icuceT 8002 tceiorpăzaF

.31 itşeiuăC rojuB-ugrâT 3002 %06tatucexE

.41 itşegnuL rojuB-ugrâT 3002 %09tatucexE

.51 itşeietnâcS rojuB-ugrâT 8002 retrapeirădiZ

.61 elenâtnâF rojuB-ugrâT 8002 tceiorpăzaF

.71 eliiV rojuB-ugrâT 7002 %09tatucexE

.81 ineitsoC iulruvoC 5002 eraoiretxeileiucneT%001

.91 IIaehceP iulruvoC 2002 tceiorpăzaF

.02 IIaţnednepednI iulruvoC 8002 %001eirădiZ

.12 �ilehgnahrA.fS� aliărB 6002 %08tatucexE

.22 usazaC aliărB 2002 eraoiretxeejasiniF%001

.32 inenixăM aliărB 0002 %09tatucexE

.42 tarăS-ucaL aliărB 2002 %05tatucexE

.52 IitşelihciT aliărB 7002 %07tatucexE

.62 IinacsihC aliărB 8002 %01tatucexE

.72 umlU ieruăF 2002 %09tatucexE

.82 itşepiliF ieruăF 2002 %08tatucexE

.92 icerGalidruS ieruăF 1002 %08tatucexE

Page 397: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

397

SITUAŢIA LUCRĂRILOR DE RECONSTRUIRE(REPARAŢII ŞI CONSOLIDARE), RESTAURARE, PICTARE

ŞI REPICTARE A LOCAŞURILOR DE CULT,ALTELE DECÂT CELE NOU-CONSTRUITE

LA 31 DECEMBRIE 2008

ANEXA 24

nabruluidemnî,iiţaraperedsrucnîitşeciresibiicifidE)a

.rN

.trcaihoraP aireiotorP iirărculairogetaC rolirărculluidatS

.1 �eibmalaraH.fS� iţalaG eradilosnoC şirepocairărcuLelrutiş

.2 �nodiripS.fS� iţalaG erazitametsiSălacitrevep

%001tatucexE

.3 �ilotsopA.fS� iţalaG eradilosnoC %51eridizbuS

.4 �eraMlecelisaV.fS� iţalaG ulcosiiţarapeRăciresib

%001tatucexE

.5 �tsedoMişehgroehG.fS� iţalaG eradilosnoC ăcinhetăzitrepxE

.6 �ihrareIierT.fS� iţalaG eradilosnoC %08tatucexE

.7 �nomiletnaP.fS� iţalaG ăcinhetăzitrepxE şirepocaiiţarapeR

.8 nalădăB-�urtimuD.fS� iţalaG ăciresibiiţarapeR erarucorp-eridizbuSelairetam

.9 �eritseVanuB� iţalaG eradilosnoCăciresib

%03eridizbuS

.03 itşeneşirpO ieruăF 4002 %59tatucexE

.13 uoNubroC ieruăF 4002 %58tatucexE

.23 airoH ieruăF 4002 %08tatucexE

.33 upolP ieruăF 4002 %52tatucexE

.43 ădoVşepeŢ ieruăF 5002 %09tatucexE

.53 aiclaS-ădoVazuC ieruăF 7002 %08tatucexE

.63 ucseduD ieţărusnÎ 6002 %08tatucexE

.73 iroişoR ieţărusnÎ 6002 %001ărutcurtsarfnI

.83 soJediitşetreB ieţărusnÎ 7002 %07tatucexE

Page 398: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

398

larurluidemnî,iiţaraperedsrucnîitşeciresibiicifidE)b

.rN

.trcaihoraP aireiotorP iirărculairogetaC rolirărculluidatS

.1 uradreS iţalaG eradilosnoC %09tatucexE

.2 IIinetnuM icuceT eradilosnoCăciresib

%001tatucexE

.3 aetşiliS icuceT eradilosnoCăciresib

%09tatucexE

.4 IdoroC icuceT eradilosnoCăciresib

%57tatucexE

.5 IitşevI icuceT iiţarapeRăciresibşirepoca

%09tatucexE

.6 IitşenăbreŞ icuceT eradilosnoCăciresib

ăcinhetăzitrepxE

.01 lomorvaM iţalaG aeretaocSieisargi

%04tatucexE

.11 �iiriudămăTlurovzI� iţalaG eriucolnÎălaesodrap

%001tatucexE

.21 �eilI.fS� icuceT eradilosnoCăciresib

tceiorpăzaF

.31 iiciaMaerimrodA��iulunmoD

icuceT ăciresibiiţarapeR %08tatucexE

.41 �ilotsopA.fS� icuceT rovdirpiiţarapeR %001tatucexE

.51 �ihceVnodiripS.fS� aliărB eradilosnoCăciresib

eraoiretxeejasiniF%001

.61 �iţarăpmÎ.fS� aliărB eradilosnoCăciresib

%08tatucexE

.71 �eritseVanuB� aliărB eradilosnoCăciresib

tceiorpăzaF

.81 �iulunmoDaeraţlănÎ� aliărB eradilosnoCăciresib

eradilosnoC%05ărutcurtsarpus

.91 �lurotăzetoBnaoI.fS� aliărB eradilosnoCăciresib

%08ărutcurtsarfnI

.02 urgeNudaR aliărB ăciresibiiţarapeR %001tatucexE

.12 �ehgroehG.cM.fS� aliărB ăciresibiiţarapeR %09tatucexE

.22 �emierT.fS� aliărB eradilosnoCăciresib

%07tatucexE

Page 399: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

399

.7 itşenăgărD icuceT eradilosnoCăciresib

tceiorpăzaF

.8 ioNiinecruF icuceT iiţarapeRşirepoca

%001tatucexE

.9 suSediinelivoM icuceT eradilosnoCăciresib

tceiorpăzaF

.01 itşeiL icuceT eracifidoMăciresib

tceiorpăzaF

.11 IitşerărbmU icuceT eradilosnoCăciresib

%58ărutcurtsarfnI

.21 ihceViinecruF icuceT iiţarapeRşirepoca

%001tatucexE

.31 inehceiD icuceT iiţarapeRşirepoca

%001tatucexE

.41 inacusruB rojuB-ugrâT eradilosnoCăciresib

%08ărutcurtsarpuS

.51 inacşoR rojuB-ugrâT eradilosnoCăciresib

%001tatucexE

.61 ineşicăM rojuB-ugrâT ădaţaferecafeR %0tatucexE

.71 IIiţlumS rojuB-ugrâT eradilosnoCăciresib

%06tatucexE

.81 itşenăţrâF rojuB-ugrâT eradilosnoCăciresib

%01eridizbuS

.91 aţişumurF rojuB-ugrâT iiţarapeReraoiretxe

%001tatucexE

.02 taSitşereB rojuB-ugrâT eradilosnoCăciresib

ăcinhetăzitrepxE

.12 IiţlumS rojuB-ugrâT eradilosnoCăciresib

ăcinhetăzitrepxE

.22 elaVitşenăbălăB rojuB-ugrâT ăciresibiiţarapeR %001tatucexE

.32 inaoămăT rojuB-ugrâT eradilosnoCăciresib

%03ădaţafiiţarapeR

.42 IIizelrâV rojuB-ugrâT elatipaciiţarapeR %001tatucexE

.52 IIIizelrâV rojuB-ugrâT erecafeRşirepoca

%001tatucexE

.62 unaecurC rojuB-ugrâT ăciresibiiţarapeR %001tatucexE

.72 itşenăG rojuB-ugrâT iiţarapeRşirepoca

tceiorpăzaF

Page 400: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

400

.82 eliiV rojuB-ugrâT eriucolnÎeirălpmâtăciresib

%001tatucexE

.92 itşenămoC rojuB-ugrâT eriucolnÎeirălpmâtăciresib

%001tatucexE

.03 inepărG rojuB-ugrâT iiţarapeRşirepoca

elairetamerarucorP

.13 rojuB-ugrâT rojuB-ugrâT eriucolnÎeirălpmâtăciresib

%03tatucexE

.23 IaehceP iulruvoC eradilosnoCăciresib

eraoiretniejasiniF%05eraoiretxeiş

.33 eleraovzI iulruvoC elatipaciiţarapeR %06tatucexE

.43 IIIibladuC iulruvoC eradilosnoCerednitxe+ăciresib

%03tatucexE

.53 aţivirG iulruvoC elatipaciiţarapeR %05edaţaferecafeR

.63 ihcanoCaizobolS iulruvoC eradilosnoCăciresib

eiţatnemucoDeiţucexe

.73 alehcS iulruvoC eradilosnoCăciresib

%001eridizbuS

.83 aergeN iulruvoC eradilosnoCăciresib

eiţatnemucoDeiţucexe

.93 grâT-asaolomăN iulruvoC eriucolnÎeirălpmâtăciresib

%001tatucexE

.04 taS-asaolomăN iulruvoC eriucolnÎeirălpmâtăciresib

%03tatucexE

.14 ădoV-azuC iulruvoC ăciresiberizlăcnÎ %001tatucexE

.24 IibladuC iulruvoC erecafeRăciresibşirepoca

tceiorpăzaF

.34 IIitşeşăhărB itşerociN eradilosnoCăciresib

%02tatucexE

.44 iulubroCucsiP itşerociN eradilosnoCăciresib

ăcinhetăzitrepxEertsereferiucolnî-

.54 unaB-itşerociN itşerociN eradilosnoCăciresib

%08tatucexE

Page 401: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

401

.64 acsaerI itşerociN eradilosnoCăciresib

tceiorpăzaF

.74 inegidihG itşerociN iiţarapeReracifidomişăciresibşirepoca

%001tatucexE

.84 igiplăT itşerociN iiţarapeReraotilevnîăciresib

%001tatucexE

.94 itşerociN itşerociN ertsereferiucolnÎăciresib

%001tatucexE

.05 inâtnâF itşerociN ertsereferiucolnÎăciresib

%001tatucexE

.15 itşenirboD itşerociN ertsereferiucolnÎăciresib

%001tatucexE

.25 anaioP itşerociN eradilosnoCăciresib

irăborpaazaF

.35 laeD-itşemsoC itşerociN eradilosnoCăciresib

irăborpaazaF

.45 elaV-itşemsoC itşerociN ăciresibiiţarapeR %05tatucexE

.55 urartsiliS aliărB eradilosnoCăciresib

%001ărutcurtsarpuS

.65 naiarT aliărB eradilosnoCăciresib

ăcinhetăzitrepxE

.75 unamoR aliărB ăciresibiiţarapeR %05tatucexE

.85 uălriJ ieruăF ejasiniFeraoiretni

eraoiretxeejasiniF%09

.95 unaecinlăgoKliahiM ieruăF eradilosnoCăciresib

eraoiretniejasiniF%001

.06 unaerhoM ieruăF elatipaciiţarapeR %001tatucexE

.16 uroşireP ieruăF aeretaocSieisargi

%01tatucexE

.26 itşeludeD ieruăF aeretaocSieisargi

%001tatucexE

.36 ădoVaecriM ieruăF eradilosnoCăciresib

%05tatucexE

.46 icerGalidruS ieruăF iiţarapeRăciresibşirepoca

%05tatucexE

.56 unagărăB ieţărusnÎ eradilosnoCăciresib

%001tatucexE

Page 402: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

402

itşeciresibeliicifideurtnepirărculetlA)c

.rN

.trcaihoraP aireiotorP iirărculairogetaC rolirărculluidatS

.1 laihrapElurtneC iţalaG eradilosnoClibomi

%04tatucexE

.2 tnâmăzeşA�eraMlecelisaV.fS�

iţalaG urtneClanoiţcnufitlum

iipocurtnep

tceiorpăzaF

.3 iiciaMaeretşaN��iulunmoD

iţalaG laicostnâmăzeşA %05tatucexE

.4 �huD.fSaerârogoP� iţalaG laicostnâmăzeşA %07tatucexE

.5 iiriudămăTlurovzI iţalaG rautorTămroftalp+

%001tatucexE

.6 �eraMleceinotnA.fS� iţalaG laicostnâmăzeşA %06tatucexE

.7 rotciV,aniM.cM.fS��eitnehciViş

iţalaG erazitametsiSălacitrevep

%02tatucexE

.8 ainedivoV iţalaG laicostnâmăzeşA şirepocaăzaF

.66 suSediitşetreB ieţărusnÎ eradilosnoCăciresib

%04tatucexE

.76 itşefuT ieţărusnÎ eradilosnoCăciresib

%04tatucexE

.86 inerutluV ieţărusnÎ ejasiniFeraoiretxe

%09tatucexE

.96 itşeduD ieţărusnÎ ălrutiiţarapeR %001tatucexE

.07 uvarBiahiM ieţărusnÎ iiţarapeRăciresibşirepoca

%08tatucexE

.17 teraHuripS ieţărusnÎ ădaţaferecafeRăraoiretxe

%06tatucexE

.27 uiodnăB ieţărusnÎ iiţarapeRăciresibşirepoca

%05tatucexE

.37 ădoVudaR ieţărusnÎ elatipaciiţarapeR irăborpaazaF

.47 uşarăM ieţărusnÎ iiţarapeRşirepoca

%001tatucexE

.57 voctiT ieţărusnÎ elatipaciiţarapeR %001tatucexE

.67 ieţăcerF ieţărusnÎ elatipaciiţarapeR %001tatucexE

.77 izeR-ucaL ieţărusnÎ eradilosnoC tceiorpăzaF

Page 403: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

403

.9 uradreS iţalaG ăsaCeriunzărped

%001tatucexE

.01 itşeliF-�emierT.fS� iţalaG ăsaciiţarapeRălaihorap

%08tatucexE

.11 �iulunmoDaeraţlănÎ� iţalaG tnâmăzeşAlarutluc-laicos

%03tatucexE

.21 �nodiripS.fS� iţalaG izedurtneCălaicosănitnaciş

şirepocairărcuL

.31 icuceTaireiotorP icuceT laicostnâmăzeşA tceiorpăzaF

.41 IactaM icuceT laicostnâmăzeşA %09tatucexE

.51 �ealociN.fS� icuceT elatipaciiţarapeRălaihorapasac

%01tatucexE

.61 itşecuB icuceT eriumjerpmÎăciresib

%001tatucexE

.71 inerugnU icuceT ăciresibăxenA %05tatucexE

.81 aetşiliS icuceT iiţarapeRăţintopolc

tceiorpăzaF

.91 inaciotS rojuB-ugrâT eiţcurtsnoCratnâmşev

tceiorpăzaF

.02 inelăB rojuB-ugrâT -larotsapurtneCranoisim

%001ejasiniF

.12 inacătsăM rojuB-ugrâT laicosurtneC tceiorpăzaF

.22 ioNiitşeruiC rojuB-ugrâT laicostnâmăzeşA %09tatucexE

.32 IizelrâV rojuB-ugrâT eriumjerpmÎăciresib

%001tatucexE

.42 IIizelrâV rojuB-ugrâT eriumjerpmÎăciresib

%001tatucexE

.52 elenâtnâF rojuB-ugrâT ăsaciiţarapeRălaihorap

tceiorpăzaF

.62 IIibladuC iulruvoC eriumjerpmÎăciresib

tceiorpăzaF

.72 IIucsiP iulruvoC laicostnâmăzeşA %03tatucexE

.82 acuC iulruvoC laicostnâmăzeşA %06tatucexE

.92 IaţnednepednI iulruvoC ăsaCeriunzărped

%09tatucexE

.03 IucsiP iulruvoC eriumjerpmÎritimic

%001tatucexE

.13 itşerociN itşerociN laezumxelpmoCunaBaciresib

%09tatucexE

Page 404: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

404

.23 suSedupeŢ itşerociN ăciresiberizlăcnÎ %06tatucexE

.33 IIitşenăbreŞ itşerociN laicostnâmăzeşA %07tatucexE

.43 tnâmăzeşAciportnalif-laicos

tarăS-ucaL

aliărB erednitxE %06tatucexE

.53 �emierT.fS� aliărB laicostnâmăzeşAălepacişărautrom

%001tatucexE

.63 �ealociN.fS� aliărB iiţarapeRrasnepsid

%05tatucexE

.73 �eraMleceinotnA.fS� aliărB laicostnâmăzeşA %02ărutcurtsarfnI

.83 �avehcsaraP.fS� aliărB laicostnâmăzeşA tceiorpăzaF

.93 alardetaC�iulunmoDaeretşaN�

aliărB laicostnâmăzeşA %001ărutcurtsarfnI

.04 �inevocnârB.fS�alepaC aliărB eriumjerpmÎăciresib

tceiorpăzaF

.14 �aietoliF.fS� aliărB laicosurtneC %001tatucexE

.24 �ilotsopA.fS� aliărB laicosurtneC tceiorpăzaF

.34 upolP ieruăF laicostnâmăzeşA %02tatucexE

.44 itşeţuŞ ieruăF iiţarapeRăţintopolc

tceiorpăzaF

.54 uroşireP ieruăF ăciresibexenA %08tatucexE

.64 şaroieruăF ieruăF laicostnâmăzeşA tceiorpăzaF

.74 eireiotorpuideS ieţărusnÎ erednitxE eraoiretniirăjanemA%001

.84 soJediitşetreB ieţărusnÎ eriumjerpmÎăciresib

%001tatucexE

.94 iuţămlăCaruG ieţărusnÎ eriumjerpmÎăciresib

%001tatucexE

.05 voctiT ieţărusnÎ eriumjerpmÎăciresib

%001tatucexE

.15 unagărăB ieţărusnÎ eriumjerpmÎăciresib

tceiorpăzaF

.25 ădoVudaR ieţărusnÎ ăsaciiţarapeRălaihorap

%09tatucexE

.35 IitşenăbiŢ ieţărusnÎ ăsaciiţarapeRălaihorap

%09tatucexE

.45 soJeduriziV ieţărusnÎ laicostnâmăzeşA tceiorpăzaF

Page 405: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

405

8002lunaeperalurednîitşeritsănămereitnaŞ)d

.rN

.trcaeritsănăM luţeduJ iirărculairogetaC rolirărculluidatS

.1 �nofirT.fS�aeritsănăM iţalaG silcaraP tceiorpăzaFelairetamerarucorpiş

.2 inemuicuBaeritsănăM iţalaG eriumjerpmÎeirădiznid

%001tatucexE

.3 itşenămolrâCaeritsănăM iţalaG eradilosnoCehcevăciresib

m3+atoc

.4 ibladuCaeritsănăM iţalaG ăuonăciresiB eraoiretxeejasiniFeraoiretniiş

.5 ibladuCaeritsănăM iţalaG ăzeparT eraoiretxeejasiniFeraoiretniiş

.6 madAaeritsănăM iţalaG iilihcproC %08tatucexE

.7 madAaeritsănăM iţalaG eradilosnoCăciresib

%001tatucexE

.8 inenixăMaeritsănăM aliărB ărutciPăuonaciresib

%02tatucexE

.9 inenixăMaeritsănăM aliărB eraruatseRehcevăciresib

%03tatucexE

.01 aeritsănăM�eraMlecelisaV.fS�

iţalaG urtneClanoiţcnufitlum

iipocurtnep

tceiorpăzaF

.11 itşerimidalVaeritsănăM iţalaG etceibonizagaMitşeciresib

eraoiretxeileiucneT

.21 tarăS-ucaLaeritsănăM aliărB ciradnohrA eraoiretxeejasiniFeraoiretniiş

nabruluidemnîeratciper-eratcipedsrucnîtlucediruşacoL)e

.rN

.trcaihoraP aireiotorP iirărculairogetaC rolirărculluidatS

.1 �tsedoMişehgroehG.fS� iţalaG eraruatseRărutcip

%08tatucexE

.2 �ritimiCaerimrodA� iţalaG ărutciP %57tatucexE

.3 �iţarăpmÎiiţnifS� iţalaG eraruatseRărutcip

%001tatucexE

.4 �ihrareIierTiiţnifS� iţalaG eraruatseRărutcip

%08tatucexE

Page 406: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

406

larurluidemnîeratciper-eratcipedsrucnîtlucediruşacoL)f

.rN

.trcaihoraP aireiotorP iirărculairogetaC rolirărculluidatS

.1 itşenăgiŢ icuceT uonnidărutciP taborpaziveD

.2 itşecuB icuceT uonnidărutciProvdirp

%01tatucexE

.3 IIinetnuM icuceT ărutciperaruatseR taborpaziveD

.4 itşelutărB icuceT uonnidărutciP %04tatucexE

.5 itşenămoC rojuB-.gT uonnidărutciP %001tatucexE

.6 IucsiP iulruvoC uonnidărutciP %57tatucexE

.7 uradreS itşerociN uonnidărutciP %01tatucexE

.8 uiliF-elelrâT ieruăF uonnidărutciP %001tatucexE

.9 uşeriC ieruăF uonnidărutciP %001tatucexE

.01 ugotaB ieruăF uonnidărutciP %001tatucexE

.11 itşepiliF ieruăF uonnidărutciP %04tatucexE

.21 aţinmoDunaecinlăgoK.M-

ieruăF ărutciperaruatseR taborpaziveD

.31 ucseleirbaGnitnatsnoC ieruăF uonnidărutciP taborpaziveD

.41 IieţărusnÎ ieţărusnÎ uonnidărutciP %01tatucexE

.51 inerutluV ieţărusnÎ uonnidărutciP taborpaziveD

.5 �ealociN.fS� iţalaG eraruatseRărutcip

%02tatucexE

.6 �naoI.fS� icuceT uonnidărutciP ărutcipziveD

.7 �ilotsopA.fS� aliărB eraruatseRărutcip

%59tatucexE

.8 �ehgroehG.cMeraM.fS� aliărB eraruatseRărutcip

%59tatucexE

.9 �urtimuD.fS� aliărB eraruatseRărutcip

%001tatucexE

.01 �ilehgnahrA.fS� aliărB uonnidărutciP %001tatucexE

.11 �eilI.fS� aliărB eraruatseRărutcip

taborpaziveD

Page 407: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

407

8002iulunalusrucnîetiţnifsertlucediruşacoL)g

.rN

.trcaihoraP aireiotorP iiriţnifserataD

- - -

ecirotsieletnemunomalrolirărculaiţautiS)h

.rN

.trcevitceibO aireiotorP airogetaC

rolirărcultazilaercizifluidatS

.1 �nodiripS.fS�aciresiB iţalaG erazitametsiSălacitrevep

%001tatucexE

.2 lomorvaMaciresiB iţalaG aeretaocSieisargi

%04tatucexE

.3 �ealociN.fS�aciresiB iţalaG eraruatseRărutcip

%02tatucexE

.4 inacşoRaciresiB rojuB-.gT eradilosnoC %001tatucexE

.5 madAiiritsănăMaciresiB rojuB-.gT eradilosnoCăciresib

%001tatucexE

.6 iuţămlăCaciresiB iulruvoC eraruatseRărutcip

ziveD

.7 �ealociN.fS�aciresiBunaB-

itşerociN eradilosnoC %08tatucexE

.8 uradreSaciresiB itşerociN ărutciP %01tatucexE

.9 �ilehgnahrA.fS�aciresiB aliărB uonnidărutciP %001tatucexE

.01 �eritseVanuB�aciresiB aliărB eradilosnoC tceiorpăzaF

.11 ilotsopA.fS�aciresiB�levaPişurteP

aliărB eraruatseRărutcip

%59tatucexE

.21 inenixăMaeritsănăM aliărB eradilosnoCeraruatser-

%03tatucexE

.31 �iţarăpmÎ.fS�aciresiBitşeţuŞ-

ieruăF iiţarapeRăţintopolc

tceiorpăzaF

.61 uratăT ieţărusnÎ ărutciperaruatseR taborpaziveD

.71 IitşenăbiŢ ieţărusnÎ ărutciperaruatseR taborpaziveD

.81 soJeduriziV ieţărusnÎ ărutciperaruatseR %001tatucexE

Page 408: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

408

ŞEMATISMULEPISCOPIEI DUNĂRII DE JOS

PE ANUL 2008

Episcopia Dunării de Jos face parte din Mitropolia Munteniei şiDobrogei, întinzându-şi jurisdicţia asupra judeţelor Galaţi şi Brăila.

Titularul eparhiei este Preasfinţitul Episcop dr. Casian Crăciun,născut la 18 martie 1955, hirotonit arhiereu la 18 februarie 1990 şiîntronizat ca titular al eparhiei, la 24 iulie 1994.

Componenţa forurilor eparhiale este următoarea:

A. Adunarea eparhială

Circumscripţia electorală nr. 1

1. Pr. Ionel-Eugen Buruiană - protoiereu de Galaţi, preot parohla parohia �Precista�, Galaţi.

2. Dl ing. Mircea Chiriac - director al S.C. Proiect S.A., Galaţi.3. Dl Radu Macovei - director general al cotidianului �Viaţa liberă�

- Galaţi, vicepreşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

Circumscripţia electorală nr. 2

1. Pr. Costel Bulgaru - directorul Seminarului Teologic �Sf. ApostolAndrei� Galaţi, preot slujitor la parohia �Sf. Nicolae�, Galaţi.

2. Dl Alexandru Dobre - director al S.C. �Comersid�, Galaţi.3. Dl Costică Onica - director general al Direcţiei Generale

a Finanţelor Publice Galaţi.

Circumscripţia electorală nr. 3

1. Pr. Nelu-Cornel Păduraru - parohia Barcea Nouă, ProtoieriaTecuci.

Page 409: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

409

2. Dl Cristian E. Finkelstein - primarul municipiului Tecuci.3. Dl prof. dr. Emil-Mina Roşu - şef de catedră, Facultatea

de Inginerie Electrică, Universitatea �Dunărea de Jos�, Galaţi.

Circumscripţia electorală nr. 4

1. Pr. Petrache Miloiu - parohia Fântânele, Protoieria Tg.-Bujor.2. Dl ing. Ştefan Viorel - deputat, Parlamentul României.3. Dl Paul Păcuraru - economist.

Circumscripţia electorală nr. 5

1. Pr. Costel Bălan - parohia �Înălţarea Domnului�, Galaţi.2. Dl ing. dr. Florentin Ion Sandu.3. Dl ing. Vasile Pârlog - director, Prefectura Galaţi.

Circumscripţia electorală nr. 6

1. Pr. Damian Damian - parohia �Sf. Apostoli�, Tecuci.2. Dl dr. Aurel Nechita - ministru secretar de stat în Ministerul

Sănătaţii; decan al Facultăţii de Medicină, Universitatea �Dunăreade Jos�, Galaţi.

3. Dl conf. dr. Cristian Georgescu - Facultatea de Ştiinţe Econo-mice, Universitatea �Dunărea de Jos�, Galaţi.

Circumscripţia electorală nr. 7

1. Pr. Stan Ştefan - parohia �Cuv. Parascheva�, Brăila.2. Dl ec. Constantin Ferdinalis - director Banca Comercială

�Carpatica�, Brăila.3. Dl prof. dr. Ionel Cândea - director al Muzeului de Istorie Brăila.

Circumscripţia electorală nr. 8

1. Pr. dr. Leontin Popescu - parohia �Sf. Nicolae�, Brăila.2. Dl general Marcel Sâmpetru - Brăila.3. Dl Vasile Varga - preşedintele Notarilor Publici din România,

şef Birou Notarial Brăila.

Circumscripţia electorală nr. 9

1. Pr. Vasile Ispas - parohia Ianca I , Protoieria Făurei.

Page 410: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

410

2. Dl general dr. Eugen Bădălan - deputat, Parlamentul României.3. Dl ing. Radu Grigore Petrescu - director general R.A. �A2L�

Brăila.

Circumscripţia electorală nr. 10

1. Pr. Dumitru Stanciu - parohia Ciocile, Protoieria Însurăţei.2. Dl arh. Costel Drăgan - arhitect şef, Consiliul Judeţean Brăila.3. Dl dr. Minache Virgil Lefter - Spitalul Municipal�Sf. Spiridon�,

Brăila.

B. Consiliul eparhial

Membri clerici1. Pr. Ionel-Eugen Buruiană2. Pr. Costel Bulgaru3. Pr. Stan Ştefan

Membri mireni1. Prof. dr. Emil-Mina Roşu2. Ing. Mircea Chiriac3. Ec. Costică Onica4. Ec. Constantin Ferdinalis5. Prof. dr. Ionel Cândea6. Dl Vasile Varga

C. Permanenţa Consiliului eparhial

1. Preşedinte - Prea Sfinţitul PărinteEpiscop dr. Casian Crăciun

2. Membri:Vicar administrativ - arhim. Daniil OlteanConsilier bisericesc - pr. Mihai Meluţă LupuConsilier de învăţământ - pr. Lucian PetroaiaConsilier economic - pr. Nelu PerţeaConsilier social - pr. Ionel RotaruConsilier patrimoniu şi construcţii bisericeşti

- pr. ing. Horaţiu Moldovan

Page 411: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

411

Inspector bisericesc eparhial - pr. Voicu NiţuSecretar eparhial - pr. Gelu Aron

D. Corpul de inspecţie şi control

1. Inspector eparhial pentru misiune şi învăţământîn judeţul Galaţi - pr. Vasile Cruceanu

2. Inspector eparhial pentru misiune şi învăţământîn judeţul Brăila - pr. Florin Grecu

3. Inspector catehizare tineret - pr. Daniel Zlate4. Inspector coordonator al Departamentului

de presă şi comunicare - ierom. Ignatie Antohe5. Inspector eparhial pentru asistenţă social-caritativă

- diac. Cătălin Sava6. Inspector achiziţii - ing. Marius Zlătescu7. Inspector sector agricol - ing. Laurenţiu Stan

E. Instituţii eparhiale1. Director editură - pr. Eugen Drăgoi2. Aşezământul �Sf. Vasile cel Mare�, Galaţi

- pr. Cristian Podaşcă3. Aşezământul �Sf. Mc. Pantelimon�,

Lacu-Sărat, jud. Brăila - pr. Doru Sima

F. Consistoriul eparhialPreşedinte: pr. Vasile MogoşMembri titulari: pr. Grigore Chivu

pr. Ionel PopaMembri supleanţi: pr. Costel Vatră

pr. Maricel Iancu AlupoaieiGrefier: pr. Costel Bălan

Slujitori în Administraţia eparhială1. Referent - pr. Nelu Gheorghiţă2. Referent - pr. Tiberiu Chiriluţă3. Referent - ierom. Antonie Ispas

Page 412: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

412

4. Referent - diac. Lucian-Ionuţ Spătariu5. Contabil şef - Camelia Popescu6. Şef birou personal - Luminiţa Rotaru7. Revizor - Eftimie Mihalache8. Revizor - ec. Moise-Iordan Bartolomeu9. Revizor - Mieluţă Milica10. Contabil - Mariana Gherghe11. Contabil - Floricica Ştefan12. Inginer agricol - ing. Stan Sindile13. Referent - ing. Simona Mavromati14. Referent - ec. Mihai Braşoveanu15. Referent - Rareş Bucur16. Referent - Adrian Portase17. Referent - Marian Ştefănescu18. Referent - Florentina Dumbravă19. Referent - Violeta Ionescu20. Referent - Petrică Costiuc21. Referent - Cecilia-Mihaela Olteanu22. Referent - Valentin Palade23. Asistent social - Constantin Căuş24. Arhivist - Viorica Solomon25. Bibliotecar - Adriana-Mirela Iliescu26. Casier - Adina Munteanu27. Magazioner - Dorina Oanea28. Operator calculator - Ludmila Plugaru29. Operator calculator - Zamfira Gâtlan30. Funcţionar - Aurelia Ciubotaru31. Funcţionar - Ana-Maria Damian

Slujitorii Catedralei Episcopale1. Arhim. Daniil Oltean - vicar administrativ2. Pr. Tudorel Popa3. Ierom. Antonie Ispas4. Pr. Daniel Zlate

Page 413: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

413

5. Pr. Ionel Panait6. Pr. Florin Chiosa7. Pr. Vasile Cruceanu8. Arhidiac. Florin Bobei9. Diac. Cătălin Sava10. Diac. Daniel Popa11. Diac. Ionuţ Căşuneanu12. Diac. Lucian-Ionuţ Spătariu13. Diac. Cornel Drescaru14. Prof. dr. Eugen Dan Drăgoi - dirijor cor15. Nicolae Opricescu - cântăreţ

SUBUNITĂŢILE EPARHIEI

În eparhie funcţionează 8 protopopiate, cu 403 parohii şi 24 defiliale, cu un efectiv de 420 de preoţi angajaţi, 11 diaconi, 186 decântăreţi, 318 de îngrijitori, 16 paznici şi 139 persoane angajate înalte posturi.

În slujirea socială, eparhia are 24 de unităţi cu 21 de preoţi activi.În eparhie funcţionează 10 mănăstiri şi un schit.La finele anului 2008 existau 119 posturi vacante de preot şi

2 posturi vacante de diacon.

PROTOPOPIATUL GALAŢI

Protopop: pc. preot Ionel-Eugen Buruiană, născut în anul 1960.În cuprinsul protopopiatului se află 40 de parohii urbane şi 14

parohii rurale, 14 capele, dintre care 9 deservesc instituţii social-me-dicale şi aşezăminte filantropice, 5 cantine şi un centru de asistenţămedicală.

Sunt angajaţi 93 de preoţi slujitori şi 41 de cântăreţi bisericeşti.Statistica, pe vârste, a preoţilor este următoarea:

Page 414: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

414

- 8 preoţi cu vârste între 20 - 30 ani;- 26 preoţi cu vârste între 30 - 40 ani;- 26 preoţi cu vârste între 40 - 50 ani;- 22 preoţi cu vârste între 50 - 60 ani;- 11 preoţi peste 60 ani.

Parohii urbane1. Parohia �Adormirea Maicii Domnului�- Cimitir

Preot paroh Stanciu Mălăia, născut în anul 1939.

2. Parohia �Sf. Ana�- DunăreaPreot paroh Ion Jalbă, născut în anul 1964.Preot slujitor Gheorghiţă Stavăr, născut în anul 1968.Preot slujitor Ionel Rusu, născut în anul 1969.

3. Parohia �Sf. Mc. Antim�Preot paroh Voicu Niţu, născut în anul 1956.Preot slujitor Viorel Manea, născut în anul 1960.

4. Parohia �Sf. Antonie cel Mare�Preot paroh Vasile Poalelungi, născut în anul 1968.

5. Parohia �Sf. Apostoli�Preot paroh Nelu Gheorghiţă, născut în anul 1972.

6. Parohia �Sf. Arhid. Ştefan�Preot paroh Dorin-Gabriel Pandele, născut în anul 1971.

7. Parohia �Sf. Atanasie Patriarhul�Preot paroh Marius-George Cristea, născut în anul 1975.

8. Parohia �Buna Vestire�Preot paroh Cătălin-Titi Oprea, născut în anul 1977.Preot slujitor Alexandru Dumitru, născut în anul 1962.

Page 415: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

415

9. Parohia �Cuv. Parascheva�Preot paroh Ion Gologan, născut în anul 1952.Preot slujitor Costică Ciochină, născut în anul 1959.

10. Parohia �Sf. Cruce�Preot paroh Vali-Laurenţiu Giurgea, născut în anul 1973.Preot slujitor Marius-Tudorel Florea, născut în anul 1978.

11. Parohia �Sf. Daniil Sihastrul�Preot paroh Claudiu Mitu, născut în anul 1978.

12. Parohia �Sf. Dumitru�Preot paroh Meluţă Lupu, născut în anul 1959.Preot slujitor Gelu Aron, născut în anul 1975.

13. Parohia �Sf. Dumitru� - BădălanPreot slujitor Costică Cimpoieşu, născut în anul 1941.

14. Parohia �Sf. Mc. Filofteia�Preot paroh Ion Graur, născut în anul 1953.

15. Parohia �Sf. Gheorghe�Preot paroh Mitică Luca, născut în anul 1954.

16. Parohia �Sf. Gheorghe şi Modest�Preot paroh Alixandru Teodosiade, născut în anul 1958.Preot slujitor Viorel Chircă, născut în anul 1955.

17. Parohia �Sf. Gherman şi Ioan Casian�Preot paroh Petru Chircă, născut în anul 1970.

18. Parohia �Sf. Grigorie Teologul�Preot paroh Lilian Manea, născut în anul 1971.

Page 416: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

416

19. Parohia �Sf. Haralambie�Preot paroh Gicu Pătraşcu, născut în anul 1952.Preot slujitor Stelian Spânu, născut în anul 1971.

20. Parohia �Sf. Ilie�Preot paroh Ilie Ştefan, născut în anul 1943.Preot slujitor dr. Marin Stamate, născut în anul 1941.

21. Parohia �Sf. Ioan Botezătorul�Preot paroh Gheorghiţă Oanele, născut în anul 1952.Preot slujitor drd. Ionel Ostache, născut în anul 1957.

22. Parohia �Izvorul Tămăduirii�Preot paroh Vasile Călieanu, născut în anul 1937.

23. Parohia �Sf. Împăraţi�Preot paroh Adrian Mihai, născut în anul 1953.Preot slujitor Ion Ionaşcu, născut în anul 1955.

24. Parohia �Înălţarea Domnului�Preot paroh Costel Bălan, născut în anul 1960.Preot slujitor Eugen Drăgoi, născut în anul 1953.Preot slujitor Florin Drăgoi, născut în anul 1977.

25. Parohia �Întâmpinarea Domnului�Preot paroh Dan-Gabriel Costin, născut în anul 1967.

26. Parohia �Sf. Martiri Brâncoveni�Preot paroh Costel Toma, născut în anul 1972.Preot slujitor Marian-Dănuţ Ţocu, născut în anul 1969.

27. Parohia �Mavromol�Preot paroh Mihai Gherghe, născut în anul 1954.

Page 417: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

417

28. Parohia �Sf. Mina, Victor şi Vichentie�Preot paroh Neculai Ionaşcu, născut în anul 1958.Preot slujitor Claudiu Mîniosu, născut în anul 1959.

29. Parohia �Naşterea Maicii Domnului�Preot paroh Mihai Filip, născut în anul 1950.

30. Parohia �Sf. Nicolae�Preot paroh Ioan Postolache, născut în anul 1940.Preot slujitor Costel Bulgaru, născut în anul 1960.

31. Parohia �Sf. Pantelimon�Preot paroh Dumitru Gheorghe, născut în anul 1957.

32. Parohia �Pogorârea Sf. Duh�Preot paroh Costică Carp, născut în anul 1958.Preot slujitor Ştefan Toma, născut în anul 1953.

33. Parohia �Precista�Preot paroh Ionel Eugen Buruiană, născut în anul 1960.Preot slujitor Ion Dobre, născut în anul 1945.

34. Parohia �Schimbarea la Faţă�Preot slujitor Constantin Stoica, născut în anul 1943.

35. Parohia �Sf. Spiridon�Preot paroh Vasile Mogoş, născut în anul 1962.Preot slujitor

drd. Constantin Davideanu, născut în anul 1953.

36. Parohia �Sf. Ştefan cel Mare�Preot paroh Cezar Pintilie, născut în anul 1965.

Page 418: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

418

37. Parohia �Sf. Trei Ierarhi�Preot paroh drd. Lucian Petroaia, născut în anul 1973.Preot slujitor Petrică Gheorghe, născut în anul 1937.Preot slujitor Ionel Rotaru, născut în anul 1975.

38. Parohia �Sf. Treime�- FileştiPreot paroh George Postolachi, născut în anul 1962.

39. Parohia �Sf. Vasile cel Mare�Preot paroh

drd. Constantin Oancea, născut în anul 1954.Preot slujitor drd. Ninel Ţugui, născut în anul 1965.Preot slujitor Paul Dumitraşc, născut în anul 1960.

40. Parohia �Vovidenia�Preot paroh Octavian Pelin, născut în anul 1953.Preot slujitor Gabriel-Ioan Pelin, născut în anul 1977.

Parohii rurale41. (1) Parohia Braniştea, com. Braniştea

Preot paroh Vasile Codreanu, născut în anul 1959.

42. (2) Parohia Cişmele, com. SmârdanPreot paroh Grigore Dodu, născut în anul 1955.

43. (3) Parohia Movileni, com. ŞendreniPreot paroh Stelian Paraschiv, născut în anul 1965.

44. (4) Parohia Odaia Manolache, com. VânătoriPreot paroh Sorin Călieanu, născut în anul 1972.

45. (5) Parohia Satu Costi, com.VânătoriPreot paroh Adrian Felea, născut în anul 1973.

Page 419: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

419

46. (6) Parohia Serdaru, com. ŞendreniPreot paroh Lucian Oprea, născut în anul 1958.

47. (7) Parohia Smârdan, com. SmârdanPreot paroh Cristian Niţu, născut în anul 1983.

48. (8) Parohia Şiviţa, com. TuluceştiPreot paroh Dumitru Palade, născut în anul 1937.

49. (9) Parohia Tătarca, com. TuluceştiPreot paroh Ion Năstase, născut în anul 1967.

50. (10) Parohia Traian, com. BranişteaPreot paroh Eugen Iorga, născut în anul 1970.

51. (11) Parohia Tuluceşti I, com. TuluceştiPreot paroh

Ioniţă Lupoaie-Zamfirescu, născut în anul 1951.Preot slujitor Petrică Rusu, născut în anul 1950.

52. (12) Parohia Tuluceşti II - Epureni, com. TuluceştiPreot paroh Pavel Stoica, născut în anul 1971.

53. (13) Parohia Vasile Alecsandri, com. BranişteaPreot paroh Constantin Dima, născut în anul 1933.

54. (14) Parohia Vânători, com. VânătoriPreot paroh Valer Lazăr, născut în anul 1954.

Preoţi cu slujire în unităţile bugetare

1. Capela �Sf. Apostoli Petru şi Pavel� - Penitenciarul GalaţiPreot slujitor Ioniţă Obreja, născut în anul 1959.

Page 420: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

420

2. Capela �Sf. Ap. Andrei� - Spitalul de Urgenţă, GalaţiPreot slujitor Toader Popa, născut în anul 1959.Preot slujitor Ionel-Florin Timofte, născut în anul 1973.

3. Capela �Sf. Pantelimon�- Spitalul �Elisabeta Doamna� Galaţi

Preot slujitor Costel Dumbravă, născut în anul 1978.

4. Capela �Sf. Spiridon� - Spitalul T.B.C. GalaţiPreot slujitor Costică Voicu, născut în anul 1959.

5. Capela �Sf. Doctori fără de Arginţi, Chir şi Ioan�- Spitalul de Urgenţă pentru Copii, Galaţi

Preot slujitorOctavian-Gheorghe Buruiană, născut în anul 1976.

6. Capela �Sf. Gheorghe� - Căminul de Bătrâni, GalaţiPreot slujitor

Ioan-Alexandru Budişteanu, născut în anul 1977.

7. Capela �Sf. Dimitrie cel Nou�- Garnizoana GalaţiPreot slujitor Paul Zaharia, născut în anul 1975.

8. Capela �Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil�- Inspectoratul Judeţean de Jandarmi - Galaţi

Preot slujitor Ion Zaharia, născut în anul 1979.

9. Capela �Sf. Iosif cel Nou de la Partoş�- Unitatea de Pompieri, municipiul Galaţi

vacantă.10. Capela �Sf. Vasile cel Mare�

- Asociaţia filantropică creştin-ortodoxă GalaţiPreot slujitor Cristian Podaşcă, născut în anul 1978.

Page 421: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

421

11. Capela Seminarului Teologic �Sf. Ap. Andrei�Preot onorific Valerian Paţilea, născut în anul 1981.Diacon onorific Sorin Cojocaru, născut în anul 1978.

12. Capela �Sf. Ap. Andrei şi Sf. Nicolae�- platforma siderurgică Arcelor-Mittal

Preot slujitorTiberiu-Nicuşor Chiriluţă, născut în anul 1975.

13. Capela �Întâmpinarea Domnului�- Palatul Episcopal, vacantă.

14. Capela �Duminica Sfintei Cruci�- Comunitatea persoanelor hipoacuzice, vacantă.

PROTOPOPIATUL TECUCI

Protopop: pc. preot Gheorghe Joghiu, născut în anul 1958.În cuprinsul protopopiatului se află 12 parohii urbane şi 47 de

parohii rurale, 2 capele dintre care una deserveşte un spital.Sunt angajaţi 62 de preoţi slujitori şi 34 de cântăreţi bisericeşti.2 parohii sunt vacante şi încredinţate suplinirii.Statistica, pe vârste, a preoţilor este următoarea:

- 4 preoţi cu vârste între 20 - 30 ani;- 23 preoţi cu vârste între 30 - 40 ani;- 18 preoţi cu vârste între 40 - 50 ani;- 12 preoţi cu vârste între 50 - 60 ani;- 5 preoţi peste 60 ani.

Parohii urbane1. Parohia �Adormirea Maicii Domnului�

Preot parohMaricel Alupoaiei Iancu, născut în anul 1957.

Page 422: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

422

2. Parohia �Sf. Apostoli�Preot paroh Damian Damian, născut în anul 1955.

3. Parohia �Sf. Dumitru�Preot paroh Gheorghe Vârlan, născut în anul 1969.

4. Parohia �Sf. Gheorghe�Preot paroh Vasile Ramfu, născut în anul 1943.Preot slujitor Mihai Roşu, născut în anul 1971.

5. Parohia �Sf. Ilie�Preot paroh Gheorghe Şuşnia, născut în anul 1956.

6. Parohia �Sf. Ioan�Preot paroh Gheorghe Leca, născut în anul 1957.Preot slujitor Eugen Cepraga, născut în anul 1961.

7. Parohia �Sf. Împăraţi�Preot paroh Vasile Jalbă, născut în anul 1960.

8. Parohia �Înălţarea Domnului�Preot paroh Nicolaie Forda, născut în anul 1954.

9. Parohia �Naşterea Maicii Domnului�Preot paroh Toader Trandafir, născut în anul 1953.

10. Parohia �Sf. Nicolae�Preot paroh Grigore Chivu, născut în anul 1933.

11. Parohia �Sf. Voievozi Noi�Preot paroh Constantin Velicu, născut în anul 1955.

12. Parohia �Sf. Voievozi Vechi�Preot paroh Gheorghe Bâra, născut în anul 1951.

Page 423: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

423

Parohii rurale

13. (1) Parohia Barcea Nouă, com. BarceaPreot paroh Nelu-Cornel Păduraru, născut în anul 1970.

14. (2) Parohia Barcea Veche, com. BarceaPreot paroh Ionică Pandele, născut în anul 1958.

15. (3) Parohia Blânzi, com. CorodPreot paroh Ştefan-Andrei Constantin, născut în anul 1980.

16. (4) Parohia Brătuleşti, com. CorodPreot paroh Mihai-Sorin Ilie, născut în anul 1976.

17. (5) Parohia Buceşti, com. IveştiPreot paroh Ştefan Constantin, născut în anul 1956.

18. (6) Parohia Cărăpceşti, com. CorodPreot paroh Vasile Boldeanu, născut în anul 1980.

19. (7) Parohia Cârlomăneşti, com. CerţeştiPreot paroh Constantin Georgescu, născut în anul 1967.

20. (8) Parohia Cernicari - municipiul TecuciPreot paroh Adrian Coman, născut în anul 1977.

21. (9) Parohia Cerţeşti, com. CerţeştiPreot paroh Valentin Bichiu, născut în anul 1967.

22. (10) Parohia Condrea, com. UmbrăreştiPreot paroh Gheorghe Bacău, născut în anul 1966.

23. (11) Parohia Corod I, com. CorodPreot paroh Neculai Peneoaşu, născut în anul 1960.

Page 424: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

424

24. (12) Parohia Corod II, com. CorodPreot paroh Ion Alexe, născut în anul 1944.

25. (13) Parohia Corod III, com. CorodPreot paroh Nelu Vîrgolici, născut în anul 1958.

26. (14) Parohia Corod IV, com. CorodPreot paroh Ion Ariton, născut în anul 1967.

27. (15) Parohia Cotoroaia, com. CerţeştiPreot paroh Florin Ilie, născut în anul 1975.

28. (16) Parohia Diecheni, com. IveştiPreot paroh Gelu Bădărău, născut în anul 1973.

29. (17) Parohia Drăgăneşti I, com. DrăgăneştiPreot paroh Panaite-Manuel Bălan, născut în anul 1975.Preot slujitor George Lungeanu, născut în anul 1978.

30. (18) Parohia Drăgăneşti II, com. Drăgăneşti,vacantă.

31. (19) Parohia Eremia Grigorescu, com. UmbrăreştiPreot paroh Nicolae Ciobanu, născut în anul 1961.

32. (20) Parohia Furcenii Noi, com. CosmeştiPreot paroh Gheorghe Joghiu, născut în anul 1958.

33. (21) Parohia Furcenii Vechi, com. CosmeştiPreot paroh Viorel Radu, născut în anul 1958.

34. (22) Parohia Iveşti I, com. IveştiPreot paroh Ionel Vasile, născut în anul 1968.

Page 425: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

425

35. (23) Parohia Iveşti II, com. IveştiPreot paroh Valentin Stamate, născut în anul 1975.

36. (24) Parohia Lieşti, com. LieştiPreot paroh Titi Gabor, născut în anul 1967.Preot slujitor Ion Croitoru, născut în anul 1944.

37. (25) Parohia Malu-Alb, com. DrăgăneştiPreot paroh Gheorghi Isac, născut în anul 1968.

38. (26) Parohia Matca I, com. MatcaPreot paroh Nicolae Lazăr, născut în anul 1971.

39. (27) Parohia Matca II, com. MatcaPreot paroh Mihăiţă Platon, născut în anul 1975.

40. (28) Parohia Matca III, com. MatcaPreot paroh Ion Oancă, născut în anul 1970.

41. (29) Parohia Matca IV, com. MatcaPreot paroh Ilie Voicu, născut în anul 1959.

42. (30) Parohia Matca V, com. MatcaPreot paroh

Valeriu-Cornel Stamatin, născut în anul 1976.

43. (31) Parohia Mândreşti, com. Valea MăruluiPreot paroh Adinel-Valentin Leahu, născut în anul 1970.

44. (32) Parohia Movilenii de Jos, com. MovileniPreot paroh Mihai Leca, născut în anul 1965.

45. (33) Parohia Movilenii de Sus, com. MovileniPreot paroh Stelian Chirvase, născut în anul 1972.

Page 426: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

426

46. (34) Parohia Munteni I, com. MunteniPreot paroh Ioan Filimon, născut în anul 1955.

47. (35) Parohia Munteni II, com. MunteniPreot paroh Vasile Bălan, născut în anul 1950.

48. (36) Parohia Negrileşti, com. MunteniPreot paroh Vasilică Coroiu, născut în anul 1982.

49. (37) Parohia Podoleni, com. BarceaPreot paroh George Iacomi, născut în anul 1970.

50. (38) Parohia Siliştea, com. Umbrăreşti, vacantă.

51. (39) Parohia Slobozia-Blăneasa, com. MunteniPreot paroh Nicuşor Matei, născut în anul 1964.

52. (40) Parohia Şerbăneşti I, com. LieştiPreot paroh Neculai Blănaru, născut în anul 1956.

53. (41) Parohia Şerbăneşti II, com. LieştiPreot paroh Ifrim Barbu, născut în anul 1965.

54. (42) Parohia Torceşti, com. UmbrăreştiPreot paroh Petru Ojog, născut în anul 1976.

55. (43) Parohia Ţigăneşti, com. MunteniPreot paroh Cristian-Mihail Bălan, născut în anul 1974.

56. (44) Parohia Umbrăreşti I, com. UmbrăreştiPreot paroh Vasile Marin, născut în anul 1952.

57. (45) Parohia Umbrăreşti II, com. UmbrăreştiPreot paroh Tudorel Iordache, născut în anul 1951.

Page 427: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

427

58. (46) Parohia Ungureni, com. MunteniPreot paroh

Remus Aurelian Bujoreanu, născut în anul 1970.

59. (47) Parohia Valea Mărului, com. Valea MăruluiPreot paroh Iulius Rădescu, născut în anul 1939.

Preoţi cu slujire în unităţile bugetare1. Capela �Sf. Pantelimon�

- Spitalul Municipal �Anton Cincu�, TecuciPreot slujitor Costică Dumitru, născut în anul 1962.

2. Capela �Sf. Ştefan cel Mare�- Unitatea de Jandarmi, Tecuci, vacantă.

PROTOPOPIATUL TG.-BUJOR

Protopop: pc. preot Toader Pohrib, născut în anul 1951.În cuprinsul protopopiatului se află 4 parohii urbane şi 71 de

parohii rurale.Sunt angajaţi 52 de preoţi slujitori şi 21 de cântăreţi bisericeşti.Un număr de 24 parohii sunt vacante şi încredinţate suplinirii.Statistica, pe vârste, a preoţilor este următoarea:

- 12 preoţi cu vârste între 20 - 30 ani;- 24 preoţi cu vârste între 30 - 40 ani;- 6 preoţi cu vârste între 40 - 50 ani;- 9 preoţi cu vârste între 50 - 60 ani;- 1 preot peste 60 ani.

Parohii urbane1. Parohia Tg.-Bujor I

Preot paroh Toader Pohrib, născut în anul 1951.Preot slujitor Mihăiţă-Dan Popoiu, născut în anul 1971.

Page 428: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

428

2. Parohia Tg.-Bujor II, vacantă.

3. Parohia Bereşti-Sat, oraş BereştiPreot paroh Vasile Dobrin, născut în anul 1939.

4. Parohia Bereşti-Târg, oraş BereştiPreot paroh Traian Chirilă, născut în anul 1980.

Parohii rurale

5. (1) Parohia Adam, com. Drăguşeni, vacantă.

6. (2) Parohia Aldeşti, com. Bereşti-Meria, vacantă.

7. (3) Parohia Balinteşti, com. Bereşti-MeriaPreot paroh Valentin Chelm, născut în anul 1977.

8. (4) Parohia Bălăbăneşti, com. BălăbăneştiPreot paroh Neculai Mîndra, născut în anul 1949.

9. (5) Parohia Bălăbăneşti-Deal, com. BălăbăneştiPreot paroh Petru Moraru, născut în anul 1948.

10. (6) Parohia Bălăşeşti, com. BălăşeştiPreot paroh Daniel Căpriţă, născut în anul 1971.

11. (7) Parohia Băleni, com. BăleniPreot paroh Ionel Nechifor, născut în anul 1959.

12. (8) Parohia Băneasa, com. BăneasaPreot paroh Iulian Palade, născut în anul 1979.

13. (9) Parohia Bereşti-Meria, com. Bereşti-MeriaPreot paroh Dragoş Orghidan, născut în anul 1982.

Page 429: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

429

14. (10) Parohia Brăneşti, com. Vlădeşti, vacantă.

15. (11) Parohia Bursucani, com. Bălăbăneşti, vacantă.

16. (12) Parohia Cavadineşti, com. CavadineştiPreot paroh Laurenţiu-Mihail Goga, născut în anul 1972.

17. (13) Parohia Căuieşti, com. Drăguşeni, vacantă.

18. (14) Parohia Chiraftei I, com. MăstăcaniPreot paroh Dorin Grigoraş, născut în anul 1972.

19. (15) Parohia Chiraftei II, com. MăstăcaniPreot paroh Bogdănel Văceanu, născut în anul 1973.

20. (16) Parohia Ciureşti, com. Bălăşeşti, vacantă.

21. (17) Parohia Ciureştii Noi, com. BălăşeştiPreot paroh Octavian Darie, născut în anul 1968.

22. (18) Parohia Ciureşti-Săuleşti,com. Bălăşeşti, vacantă.

23. (19) Parohia Comăneşti, com. Comăneşti, vacantă.

24. (20) Parohia Corni, com. CorniPreot paroh Costică Goga, născut în anul 1949.

25. (21) Parohia Crăieşti, com. VârleziPreot paroh Cornel Gîţă, născut în anul 1969.

26. (22) Parohia Cristeşti, com. CavadineştiPreot paroh Alin Tuluş, născut în anul 1979.

Page 430: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

430

27. (23) Parohia Cruceanu, com. Bălăbăneşti, vacantă.

28. (24) Parohia Drăguşeni, com. DrăguşeniPreot paroh Cătălin Dobrin, născut în anul 1975.

29. (25) Parohia Fântânele, com. ScânteieştiPreot paroh Petrache Miloiu, născut în anul 1963.

30. (26) Parohia Fârţăneşti, com. FârţăneştiPreot paroh Emil Momoiu, născut în anul 1974.

31. (27) Parohia Folteşti, com. FolteştiPreot paroh Aurelian-Emil Oprişan, născut în anul 1976.

32. (28) Parohia Frumuşiţa, com. FrumuşiţaPreot paroh Marius Gavrilescu, născut în anul 1972.

33. (29) Parohia Fundeanu, com. DrăguşeniPreot paroh Cornel Gagiu, născut în anul 1959.

34. (30) Parohia Găneşti, com. CavadineştiPreot paroh George Chiculiţă, născut în anul 1976.

35. (31) Parohia Ghingheşti, com. Drăguşeni, vacantă.

36. (32) Parohia Grăpeni, com. Cavadineşti, vacantă .

37. (33) Parohia Ijdileni, com. FrumuşiţaPreot paroh Corneliu Stavără, născut în anul 1962.

38. (34) Parohia Jorăşti I, com. JorăştiPreot paroh Ionel Rantia, născut în anul 1972.

Page 431: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

431

39. (35) Parohia Jorăşti II, com. JorăştiPreot paroh Corneliu Hanu, născut în anul 1977.

40. (36) Parohia Lunca, com. Jorăşti, vacantă

41. (37) Parohia Lungeşti, com. BălăbăneştiPreot paroh Marian Nacu, născut în anul 1964.

42. (38) Parohia Măcişeni, com. CorniPreot paroh Denis-Robert Apostu, născut în anul 1980.

43. (39) Parohia Măstăcani, com. MăstăcaniPreot paroh Cătălin Buia, născut în anul 1974.

44. (40) Parohia Moscu, oraş Tg.-BujorPreot paroh Aurel-Ionuţ Iordache, născut în anul 1981.

45. (41) Parohia Nicopol, com. Drăguşeni, vacantă.

46. (42) Parohia Oancea, com. OanceaPreot paroh Silviu Ştefan, născut în anul 1976.

47. (43) Parohia Onciu, com. Bereşti-Meria, vacantă.

48. (44) Parohia Pleşa, com. Bereşti-MeriaPreot paroh Virgil Strătică, născut în anul 1957.

49. (45) Parohia Pochişcani, com. Bereşti-Meria, vacantă.

50. (46) Parohia Posada, com. Cavadineşti, vacantă.

51. (47) Parohia Prodăneşti, com. Bereşti-Meria,vacantă.

Page 432: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

432

52. (48) Parohia Pupezeni, com. Bălăşeşti, vacantă.

53. (49) Parohia Puricani, com. Bereşti-MeriaPreot paroh Marius-Cătălin Vasiloiu, născut în anul 1971.

54. (50) Parohia Rădeşti, com. BălăbăneştiPreot paroh Cezar Gagiu, născut în anul 1964.

55. (51) Parohia Rogojeni, com. SuceveniPreot paroh Gabriel-Cristian Ilie, născut în anul 1977.

56. (52) Parohia Roşcani, com. BăneasaPreot paroh Lucian-Narcis Cristea, născut în anul 1980.

57. (53) Parohia Rugineni, com. CavadineştiPreot paroh Neculai Pleşcan, născut în anul 1956.

58. (54) Parohia Scânteieşti, com. ScânteieştiPreot paroh

Cătălin-Marian Sârghe, născut în anul 1975.

59. (55) Parohia Slivna, com. Bereşti-MeriaPreot paroh George Prepeliţă, născut în anul 1979.

60. (56) Parohia Smulţi I, com. SmulţiPreot paroh Georgică Pătraşcu, născut în anul 1973.

61. (57) Parohia Smulţi II, com. SmulţiPreot paroh Petrică Mihai, născut în anul 1973.

62. (58) Parohia Stoicani, com. Folteşti, vacantă.

63. (59) Parohia Suceveni I, com. SuceveniPreot paroh Valentin Dingă, născut în anul 1981.

Page 433: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

433

64. (60) Parohia Suceveni II, com. SuceveniPreot paroh Cătălin-Codruţ Ilie, născut în anul 1974.

65. (61) Parohia Ştieţeşti, com. DrăguşeniPreot paroh Marian Burducea născut în anul 1956.

66. (62) Parohia Tămăoani, com. FrumuşiţaPreot paroh Marius Anton născut în anul 1978.

67. (63) Parohia Umbrăreşti, oraş Tg.-BujorPreot paroh Costin Nistor, născut în anul 1956.

68. (64) Parohia Urleşti, com. Corni, vacantă.

69. (65) Parohia Vădeni, com. CavadineştiPreot paroh Petru Dediu, născut în anul 1982.

70. (66) Parohia Vârlezi I, com. VârleziPreot paroh Gheorghe Boldeanu, născut în anul 1955.

71. (67) Parohia Vârlezi II, com. Vârlezi, vacantă.

72. (68) Parohia Vârlezi III, com. Vârlezi, vacantă.

73. (69) Parohia Viile, com. FârţăneştiPreot paroh Romeo Tudose, născut în anul 1976.

74. (70) Parohia Vlădeşti, com. VlădeştiPreot paroh Doru-George Arghiri, născut în anul 1978.

75. (71) Parohia Zărneşti, com. Jorăşti, vacantă.

Page 434: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

434

PROTOPOPIATUL COVURLUI

Protopop: pc. preot Ionuţ Glăvan, născut în anul 1980.În cuprinsul protopopiatului se află 34 de parohii rurale, precum

şi 2 cantine.Sunt angajaţi 33 de preoţi slujitori şi 12 cântăreţi bisericeşti.Un număr de 3 parohii sunt vacante şi încredinţate suplinirii.Statistica, pe vârste, a preoţilor este următoarea:

- 6 preoţi cu vârste între 20 - 30 ani;- 14 preoţi cu vârste între 30 - 40 ani;- 8 preoţi cu vârste între 40 - 50 ani;- 4 preoţi cu vârste între 50 - 60 ani;- 1 preot peste 60 ani.

Parohii rurale

1. Parohia Călmăţui, com. GriviţaPreot paroh Dorinel Ciobanu, născut în anul 1983.

2. Parohia Costache Negri, com. Costache NegriPreot paroh Ionuţ Mihai, născut în anul 1976.

3. Parohia Costieni, com. NămoloasaPreot paroh Marius-Adrian Oprea, născut în anul 1979.

4. Parohia Cuca, com. CucaPreot paroh Virgil Trif, născut în anul 1954.

5. Parohia Cudalbi I, com. CudalbiPreot paroh George Caşu, născut în anul 1976.

6. Parohia Cudalbi II, com. CudalbiPreot paroh Gheorghe Comănescu, născut în anul 1959.

Page 435: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

435

7. Parohia Cudalbi III, com. CudalbiPreot paroh Gheorghe Manolache, născut în anul 1963.

8. Parohia Cudalbi IV, com. CudalbiPreot paroh Radu-Leonard Năstase, născut în anul 1969.

9. Parohia Cuza-Vodă, com. Slobozia ConachiPreot paroh Liviu Morar, născut în anul 1953.

10. Parohia Fundenii Vechi, com. Fundeni, vacantă.

11. Parohia Griviţa, com. GriviţaPreot paroh Cătălin Sârbu, născut în anul 1981.

12. Parohia Hanu Conachi, com. FundeniPreot paroh Gabriel Molocea, născut în anul 1974.

13. Parohia Independenţa I, com. IndependenţaPreot paroh Marin Milea, născut în anul 1962.

14. Parohia Independenţa II, com. IndependenţaPreot paroh Florin Şerbu, născut în anul 1973.

15. Parohia Izvoarele, com. Slobozia ConachiPreot paroh George Casian, născut în anul 1977.

16. Parohia Lungoci, com. FundeniPreot paroh Grigore Lupoaie, născut în anul 1965.

17. Parohia Nămoloasa-Sat, com. NămoloasaPreot paroh Gheorghiţă Ioniţă, născut în anul 1982.

18. Parohia Nămoloasa-Târg, com. Nămoloasa, vacantă.

Page 436: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

436

19. Parohia Negrea, com. SchelaPreot paroh Dănuţ Hohotă, născut în anul 1972.

20. Parohia Pechea I, com. PecheaPreot paroh Marcel-Silviu Chirilă, născut în anul 1968.Preot slujitor Denis-Cristian Chiriac, născut în anul 1968.

21. Parohia Pechea II, com. PecheaPreot paroh Ilie-Ştefan Melu, născut în anul 1942.Preot slujitor Valentin Diaconu, născut în anul 1980.

22. Parohia Pechea III, com. PecheaPreot paroh Ioan Lungeanu, născut în anul 1960.

23. Parohia Pechea IV, com. PecheaPreot paroh Cătălin Vătafu, născut în anul 1981.

24. Parohia Piscu I, com. PiscuPreot paroh Petrişor-Grigore Stoica, născut în anul 1968.

25. Parohia Piscu II, com. PiscuPreot paroh

Roberto-Emilian Bahrim, născut în anul 1970.

26. Parohia Plevna, com. Rediu, vacantă.

27. Parohia Rediu, com. RediuPreot paroh Constantin Popa, născut în anul 1949.

28. Parohia Schela, com. SchelaPreot paroh Ionel Stoian, născut în anul 1973.

29. Parohia Slobozia Conachi, com. Slobozia ConachiPreot paroh Nelu Perţea, născut în anul 1965.

Page 437: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

437

30. Parohia Slobozia Ventura, com. CucaPreot paroh Ionuţ Glăvan, născut în anul 1980.

31. Parohia Suhurlui, com. RediuPreot paroh Dumitraşcu Ungureanu, născut în anul 1960.

32. Parohia Tudor Vladimirescu,com. Tudor Vladimirescu

Preot paroh drd. Lucian Pulbere, născut în anul 1969.

33. Parohia Tudor Vladimirescu -Prival,com. Tudor Vladimirescu

Preot paroh Adrian Manolache, născut în anul 1967.

34. Parohia Vameş, com. PiscuPreot paroh Toma Dicu, născut în anul 1955.

PROTOPOPIATUL NICOREŞTI

Protopop: pc. preot Ifrim Barbu, născut în anul 1965.În cuprinsul protopopiatului se află 35 de parohii rurale, precum

şi un cabinet medical şi o grădiniţă parohială.Sunt angajaţi 25 de preoţi slujitori şi 3 cântăreţi bisericeşti.Un număr de 10 parohii sunt vacante şi încredinţate suplinirii.Statistica, pe vârste, a preoţilor este următoarea:

- 7 preoţi cu vârste între 20 - 30 ani;- 7 preoţi cu vârste între 30 - 40 ani;- 7 preoţi cu vârste între 40 - 50 ani;- 4 preoţi cu vârste între 50 - 60 ani.

Parohii rurale1. Parohia Brăhăşeşti I, com. Brăhăşeşti

Preot paroh Liviu-Viorel Mândru, născut în anul 1974.

Page 438: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

438

2. Parohia Brăhăşeşti II, com. BrăhăşeştiPreot paroh Vasile Boştiog, născut în anul 1967.

3. Parohia Buciumeni, com. BuciumeniPreot paroh Nicolae Stancu, născut în anul 1977.

4. Parohia Ciorăşti, com. PriponeştiPreot paroh Ştefan Rogojină, născut în anul 1982.

5. Parohia Coasta Lupei, com. Nicoreşti, vacantă.

6. Parohia Cosiţeni, com. Brăhăşeşti, vacantă.

7. Parohia Cosmeşti-Deal, com. CosmeştiPreot paroh Costică Tomiţă, născut în anul 1953.

8. Parohia Cosmeşti-Vale, com. CosmeştiPreot paroh Nicolae Sachir, născut în anul 1958.

9. Parohia Dobrineşti, com. Nicoreşti, vacantă.

10. Parohia Fântâni, com. NicoreştiPreot paroh Mircea Pilaf, născut în anul 1983.

11. Parohia Gârbovăţ, com. Ghidigeni, vacantă.

12. Parohia Ghidigeni, com. GhidigeniPreot paroh Jan Popa, născut în anul 1954.

13. Parohia Gohor I, com. GohorPreot paroh Iancu Mihoci, născut în anul 1959.

14. Parohia Gohor II, com. GohorPreot paroh Emilian Gotu, născut în anul 1978.

Page 439: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

439

15. Parohia Hânţeşti, com. Buciumeni, vacantă.

16. Parohia Ireasca, com. Gohor, vacantă.

17. Parohia Ionăşeşti, com. NicoreştiPreot paroh Dumitrache Nedeloiu, născut în anul 1956.

18. Parohia Lieşti - Priponeşti, com. Priponeşti vacantă.

19. Parohia Nărteşti, com. GohorPreot paroh Ciprian Arghire, născut în anul 1977.

20. Parohia Nicoreşti, com. NicoreştiPreot paroh Daniel Andriuţă, născut în anul 1978.

21. Parohia Piscu-Corbului, com. NicoreştiPreot paroh Mircea-Cătălin Arghire, născut în anul 1971.

22. Parohia Poiana, com. NicoreştiPreot paroh Radu Toma, născut în anul 1966.

23. Parohia Poşta Berheci, com. GohorPreot paroh Costel Filimon, născut în anul 1978.

24. Parohia Priponeşti, com. PriponeştiPreot paroh Dragoş Iordache, născut în anul 1982.

25. Parohia Sârbi, com. Nicoreşti, vacantă.

26. Parohia Serdaru, com. Nicoreşti, vacantă.

27. Parohia Slobozia-Corni, com. GhidigeniPreot paroh Ciprian-Iulian Răcăşanu, născut în anul 1985.

Page 440: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

440

28. Parohia Tălpigi, com. GhidigeniPreot paroh Vasile Fiştoleanu, născut în anul 1959.

29. Parohia Tecucel, com. BuciumeniPreot paroh Traian Saulea, născut în anul 1970.

30. Parohia Toflea, com. BrăhăşeştiPreot paroh Maricel Tudoran, născut în anul 1965.

31. Parohia Ţepu de Jos, com. ŢepuPreot paroh Nicuşor Danţiş, născut în anul 1949.

32. Parohia Ţepu de Sus, com. ŢepuPreot paroh Cristian Postea, născut în anul 1965.

33. Parohia Ţicău, com.Nicoreşti, vacantă.

34. Parohia Vişina, com. NicoreştiPreot paroh Neculai Jalbă, născut în anul 1970.

35. Parohia Vizureşti, com. BuciumeniPreot paroh Nicolae Ţuchel, născut în anul 1976.

PROTOPOPIATUL BRĂILA

Protopop: pc. preot Gheorghe Marinescu, născut în anul 1950.În cuprinsul protopopiatului se află 26 de parohii urbane şi 29 de

parohii rurale, 8 capele care deservesc instituţii socio-medicale,precum şi 9 cantine, 2 cabinete medicale, un centru balneo-climatericşi o grădiniţă pentru copii.

Sunt angajaţi 67 de preoţi slujitori şi 29 de cântăreţi bisericeşti.8 parohii sunt vacante şi încredinţate suplinirii.

Page 441: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

441

Statistica, pe vârste, a preoţilor este următoarea:- 11 preoţi cu vârste între 20 - 30 ani;- 19 preoţi cu vârste între 30 - 40 ani;- 17 preoţi cu vârste între 40 - 50 ani;- 16 preoţi cu vârste între 50 - 60 ani;- 4 preoţi peste 60 ani.

Parohii urbane

1. Parohia �Adormirea Maicii Domnului�Preot paroh Cătălin Hurmuzache, născut în anul 1977.

2. Parohia �Sf. Ap. Andrei�Preot paroh Vasilică Popescu, născut în anul 1967.Preot slujitor Emil-Leonard Puiu, născut în anul 1973.

3. Parohia �Sf. Antonie cel Mare�Preot paroh dr. Cristian Gagu, născut în anul 1972.

4. Parohia �Sf. Apostoli�Preot paroh Nelu Coroiu, născut în anul 1953.

5. Parohia �Sf. Arhangheli�Preot paroh Victor Ţugui, născut în anul 1961.

6. Parohia �Buna Vestire�Preot paroh Filip Nicolescu-Veselu, născut în anul 1958.Preot slujitor Dumitru Creţu, născut în anul 1952.

7. Parohia �Sf. Cruce�Preot paroh Gheorghe Marinescu, născut în anul 1950.Preot slujitor Mihail Dănilă, născut în anul 1958.

Page 442: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

442

8. Parohia �Cuvioasa Parascheva�Preot paroh Stan Ştefan, născut în anul 1955.Preot slujitor Gheorghe Ştefan, născut în anul 1953.

9. Parohia �Sf. Dimitrie cel Nou�Preot paroh Daniel-Marian Bogdan, născut în anul 1973.

10. Parohia �Sf. Dumitru�- BrăiliţaPreot paroh Sandu Preda, născut în anul 1964.Preot slujitor Aurel Zaharia, născut în anul 1941.

11. Parohia �Sf. Filofteia�Preot paroh Nicolae Filimon, născut în anul 1957.

12. Parohia �Sf. Gheorghe�Preot paroh Mitică Damian, născut în anul 1968.Preot slujitor Ilie Vlad, născut în anul 1935.

13. Parohia �Sf. Ilie�Preot paroh Costică Enache, născut în anul 1946.Preot slujitor Neculai Neagu, născut în anul 1949.

14. Parohia �Sf. Ioan�Preot paroh Maricel Chiriţă, născut în anul 1963.Preot slujitor Costache Tureatcă, născut în anul 1952.

15. Parohia �Sf. Împăraţi�Preot paroh Traian Mazăre, născut în anul 1953.Preot slujitor Sterian Drăgan, născut în anul 1953.

16. Parohia �Înălţarea Domnului�Preot paroh Ionel Bujoi, născut în anul 1961.

Page 443: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

443

17. Parohia �Sf. Mina�Preot paroh Ionel Popa, născut în anul 1949.

18. Parohia �Naşterea Domnului�Preot paroh Costel Vatră, născut în anul 1963.Preot slujitor Horaţiu Moldovan, născut în anul 1974.

19. Parohia �Naşterea Maicii Domnului�Preot paroh dr. Sorin Marinescu, născut în anul 1972.

20. Parohia �Sf. Nicolae�Preot paroh dr. Leontin Popescu, născut în anul 1967.Preot slujitor Costică Creţu, născut în anul 1933.

21. Parohia �Radu Negru�Preot paroh Ion Tudose, născut în anul 1958.Preot slujitor Victor Dragomir, născut în anul 1954.

22. Parohia �Sf. Spiridon Nou�Preot paroh Mircea-Ionuţ Băncilă, născut în anul 1976.

23. Parohia �Sf. Spiridon Vechi�Preot paroh Valentin-Lorenţ Roşu, născut în anul 1961.

24. Parohia �Sf. Ştefan cel Mare�, vacantă.

25. Parohia �Sf. Trei Ierarhi�Preot paroh Ştefănel-Tomiţă Brangă, născut în anul 1965.

26. Parohia �Sf. Treime�Preot paroh Constantin Popa, născut în anul 1954.Preot slujitor Costel Airinei, născut în anul 1968.

Page 444: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

444

Parohii rurale

27. (1) Parohia Albina, com. ChiscaniPreot paroh Vasile Popa, născut în anul 1952.

28. (2) Parohia Baldovineşti, com. VădeniPreot paroh Ionuţ Piteş, născut în anul 1978.

29. (3) Parohia Cazasu, com. Tudor VladimirescuPreot paroh Mihai Luncaşu, născut în anul 1963.

30. (4) Parohia Chiscani I, com. ChiscaniPreot paroh Dumitru Bloju, născut în anul 1976.

31. (5) Parohia Chiscani II, com. ChiscaniPreot paroh Valentin-Vasile Hanganu, născut în anul 1975.

32. (6) Parohia Comăneasca, com. T. Vladimirescu, vacantă.

33. (7) Parohia Cotu-Lung, com. Siliştea, vacantă.

34. (8) Parohia Gemenele, com. GemenelePreot paroh Cătălin Zală, născut în anul 1975.

35. (9) Parohia Gurguieţi, com. Scorţaru-Nou, vacantă.

36. (10) Parohia Lacu-Sărat, com. ChiscaniPreot paroh dr. Ovidiu-Dănuţ Soare, născut în anul 1964.

37. (11) Parohia Latinu, com. MăxineniPreot paroh Gheorghe Sin, născut în anul 1980.

38. (12) Parohia Măxineni, com. MăxineniPreot paroh Vlad Mihalcea, născut în anul 1983.

Page 445: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

445

39. (13) Parohia Oancea, com. Romanu, vacantă.

40. (14) Parohia Pitulaţi, com. Scorţaru-Nou, vacantă.

41. (15) Parohia Romanu, com. RomanuPreot paroh

Mircea Marian Ciobotaru-Drăgan,născut în anul 1976.

42. (16) Parohia Sătuc, com. CazasuPreot paroh Iulian Iordache, născut în anul 1975.

43. (17) Parohia Scorţaru-Nou, com. Scorţaru-NouPreot paroh Vasile-Marian Neagu, născut în anul 1982.

44. (18) Parohia Scorţaru-Vechi, com. T. VladimirescuPreot paroh Leonard Iacob, născut în anul 1977.

45. (19) Parohia Sihleanu, com. Scorţaru-Nou, vacantă.

46. (20) Parohia Silistraru, com. TraianPreot paroh Marian Damian, născut în anul 1985.

47. (21) Parohia Siliştea, com. SilişteaPreot paroh Daniel Ion, născut în anul 1974.

48. (22) Parohia Tichileşti I, com. TichileştiPreot paroh Narcis-Gabriel Boabeş, născut în anul 1979.

49. (23) Parohia Tichileşti II, com. TichileştiPreot paroh Eduard-Mihai Bolovan, născut în anul 1978.

50. (24) Parohia Traian, com. TraianPreot paroh Gabriel Duţu, născut în anul 1978.

Page 446: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

446

51. (25) Parohia Tudor Vladimirescu,com. T. Vladimirescu

Preot paroh Costel Tuluceanu, născut în anul 1953.

52. (26) Parohia Urleasca, com. TraianPreot paroh Constantin-Cosmin Smeu, născut în anul 1982.

53. (27) Parohia Vădeni, com. VădeniPreot paroh Ion Stanciu, născut în anul 1952.

54. (28) Parohia Vărsătura, com. ChiscaniPreot paroh Andrei Ştefan, născut în anul 1980.

55. (29) Parohia Voineşti, com. Vădeni, vacantă.

Preoţi cu slujire în unităţile bugetare1. Capela �Sf. Apostoli Petru şi Pavel� - Penitenciarul Brăila

Preot slujitor Radu -Dănuţ Bogdan, născut în anul 1967.

2. Capela �Sf. Apostoli Petru şi Pavel�- Centrul pentru Reeducarea Minorilor-Tichileşti

Preot slujitor Sorin Pleşca, născut în anul 1968.

3. Capela �Sf. Nicolae� - Spitalul de Urgenţă, BrăilaPreot slujitor Ionuţ Manolescu, născut în anul 1980.

4. Capela �Sf. Apostoli Petru şi Pavel�- Căminul pentru Persoane Vâstnice, Brăila

Preot slujitor Florin Grecu, născut în anul 1968.

5. Capela �Sf. Spiridon� - Spitalul Municipal, BrăilaPreot slujitor

Gabriel-Mihai Vasilescu, născut în anul 1969.

Page 447: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

447

6. Capela militară �Sf. Martiri Brâncoveni�- Garnizoana Militară, Brăila

Preot slujitor Leontin Cristian, născut în anul 1962.

7. Capela militară �Naşterea Maicii Domnului�a Flotilei de Dunăre - Brăila

Preot slujitorGabriel George Pamfile, născut în anul 1970.

8. Capela �Sf. 40 de Mucenici�- Comunitatea persoanelor hipoacuzice, vacantă.

PROTOPOPIATUL FĂUREI

Protopop: pc. preot Viorel Enache, născut în anul 1956.În cuprinsul protopopiatului se află 3 parohii urbane şi 44 de

parohii rurale, precum şi 3 cantine.Sunt angajaţi 38 de preoţi slujitori şi 21 cântăreţi bisericeşti.Un număr de 10 parohii sunt vacante şi încredinţate suplinirii.Statistica, pe vârste, a preoţilor este următoarea:

- 8 preoţi cu vârste între 20 - 30 ani;- 19 preoţi cu vârste între 30 - 40 ani;- 6 preoţi cu vârste între 40 - 50 ani;- 5 preoţi cu vârste între 50 - 60 ani.

Parohii urbane

1. Parohia Făurei, oraş FăureiPreot paroh Viorel Enache, născut în anul 1956.

2. Parohia Ianca I, oraş IancaPreot paroh Vasile Ispas, născut în anul 1951.

Page 448: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

448

3. Parohia Ianca II, oraş IancaPreot paroh Nicolae Măcreanu, născut în anul 1965.

Parohii rurale

4. (1) Parohia Ariciu, com. Salcia, vacantă.

5. (2) Parohia Batogu, com. CireşuPreot paroh Corneliu-Marcel Bolea, născut în anul 1975.

6. (3) Parohia Berlescu, oraş Ianca, vacantă.

7. (4) Parohia Bordei Verde, com. Bordei VerdePreot paroh Viorel Porceanu, născut în anul 1959.

8. (5) Parohia Cireşu, com. CireşuPreot paroh

Marius-Viorel Mocănescu, născut în anul 1979.

9. (6) Parohia Constantin Gabrielescu, com. Bordei VerdePreot paroh Marian Marinescu, născut în anul 1968.

10. (7) Parohia Corbu-Nou, com. MăxineniPreot paroh Ciprian-Sorinel Popescu, născut în anul 1976.

11. (8) Parohia Corbu-Vechi, com. Măxineni, vacantă.

12. (9) Parohia Cuza-Vodă - Salcia, com. Salcia TudorPreot paroh Cornel Techiu, născut în anul 1977.

13. (10) Parohia Deduleşti, com. Mircea-VodăPreot paroh Ciprian Gache, născut în anul 1983.

Page 449: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

449

14. (11) Parohia Drogu, com. GalbenuPreot paroh

Claudiu-Nicolae Moreanu, născut în anul 1970.

15. (12) Parohia Esna, com. Movila Miresii, vacantă.

16. (13) Parohia Filipeşti, com. Surdila GăiseancaPreot paroh Georgică Petcu, născut în anul 1975.

17. (14) Parohia Făurei-Sat,com. Surdila Greci, vacantă.

18. (15) Parohia Galbenu, com. GalbenuPreot paroh Ionel Mitrea, născut în anul 1967.

19. (16) Parohia Grădiştea, com. GrădişteaPreot paroh Dan-Nicolae Bărăgan, născut în anul 1975.

20. (17) Parohia Gulianca, com. Salcia Tudor, vacantă.

21. (18) Parohia Horia, com. Surdila GreciPreot paroh Viorel Condrache, născut în anul 1970.

22. (19) Parohia Ibrianu, com. GrădişteaPreot paroh Dorin Chirilov, născut în anul 1968.

23. (20) Parohia Jirlău, com. JirlăuPreot paroh Victor Pană, născut în anul 1949.

24. (21) Parohia Jugureanu, com. UlmuPreot paroh Ştefan Slotea, născut în anul 1974.

25. (22) Parohia Lişcoteanca, com. Bordei Verde, vacantă.

Page 450: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

450

26. (23) Parohia Maraloiu, com. GrădişteaPreot paroh Ionuţ Băbătie, născut în anul 1980.

27. (24) Parohia M. Kogălniceanu, com. Şuţeşti, vacantă.

28. (25) Parohia M. Kogălniceanu - Domniţa,com. Râmnicelu, vacantă.

29. (26) Parohia Mircea-Vodă, com. Mircea-VodăPreot paroh Nicu Balaban, născut în anul 1969.

30. (27) Parohia Mohreanu, com. UlmuPreot paroh Cornel-Daniel Boboc, născut în anul 1977.

31. (28) Parohia Movila Miresii, com. Movila MiresiiPreot paroh Mihai-Ciprian Duca, născut în anul 1976.Preot slujitor Ştefan Munteanu, născut în anul 1955.

32. (29) Parohia Olăneasca, com. Salcia TudorPreot paroh Florinel Stan, născut în anul 1976.

33. (30) Parohia Oprişăneşti, oraş IancaPreot paroh

Alexandru-Adrian Mihalache, născut în anul 1980.

34. (31) Parohia Perişoru, oraş IancaPreot paroh Ştefan Constandache, născut în anul 1981.

35. (32) Parohia Plopu, oraş IancaPreot paroh Dragoş Popa, născut în anul 1969.

36. (33) Parohia Pribeagu, com. Colţea, vacantă.

Page 451: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

451

37. (34) Parohia Racoviţa, com. RacoviţaPreot paroh

Mihai-Valentin Nedelcu, născut în anul 1977.

38. (35) Parohia Râmnicelu, com. RâmniceluPreot paroh Ionel Ioniţă, născut în anul 1962.

39. (36) Parohia Salcia Tudor, com. Salcia TudorPreot paroh Marcel Creţu, născut în anul 1950.

40. (37) Parohia Sătuc, com. GalbenuPreot paroh

Sebastian-Ciprian Ştefan, născut în anul 1977.

41. (38) Parohia Surdila Găiseanca,com. Surdila Găiseanca

Preot paroh Mihăiţă Cocîrlea, născut în anul 1971.

42. (39) Parohia Surdila Greci, com. Surdila GreciPreot paroh Mihai-Ionuţ Bobocea, născut în anul 1981.

43. (40) Parohia Şuţeşti, com. ŞuţeştiPreot paroh

Constantin-Valeriu Diaconu, născut în anul 1960.

44. (41) Parohia Târlele-Filiu, oraş IancaPreot paroh Laurenţiu Taflan, născut în anul 1977.

45. (42) Parohia Ţepeş-Vodă, com. TraianPreot paroh Adrian-Georgică Buescu, născut în anul 1979.

46. (43) Parohia Ulmu, com. UlmuPreot paroh Ionuţ Dogaru, născut în anul 1979.

Page 452: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

452

47. (44) Parohia Vişani, com. VişaniPreot paroh Robert Neculai, născut în anul 1974.

PROTOPOPIATUL ÎNSURĂŢEI

Protopop: pc. preot Constantin Dumitru, născut în anul 1958.În cuprinsul protopopiatului se află 2 parohii urbane şi 42 de

parohii rurale, precum şi o cantină.Sunt angajaţi 34 de preoţi slujitori şi 12 cântăreţi bisericeşti.Un număr de 11 parohii sunt vacante şi încredinţate suplinirii.Statistica, pe vârste, a preoţilor este următoarea:

- 15 preoţi cu vârste între 20 - 30 ani;- 11 preoţi cu vârste între 30 - 40 ani;- 6 preoţi cu vârste între 40 - 50 ani;- 1 preot cu vârsta între 50 - 60 ani;- 1 preot peste 60 ani.

Parohii urbane

1. Parohia Însurăţei I, oraş ÎnsurăţeiPreot paroh Constantin Dumitru, născut în anul 1958.

2. Parohia Însurăţei II, oraş ÎnsurăţeiPreot paroh Lică Căpraru, născut în anul 1974.

Parohii rurale

3. (1) Parohia Agaua, com. Piatra Frecăţei, vacantă.

4. (2) Parohia Băndoiu, com. Măraşu, vacantă.

5. (3) Parohia Bărăganu, com. BărăganuPreot paroh Valentin Rădoi, născut în anul 1978.

Page 453: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

453

6. (4) Parohia Berteştii de Jos, com. Berteştii de JosPreot paroh Aurel Coman, născut în anul 1979.

7. (5) Parohia Berteştii de Sus, com. Berteştii de JosPreot paroh Valentin-Stelian Hornea, născut în anul 1978.

8. (6) Parohia Chioibăşeşti, com. Ciocile, vacantă.

9. (7) Parohia Ciocile, com. CiocilePreot paroh Dumitru Stanciu, născut în anul 1959.

10. (8) Parohia Colţea, com. RoşioriPreot paroh Mădălin Popa, născut în anul 1977.

11. (9) Parohia Cuza-Vodă, com. StăncuţaPreot paroh Nicu Ţâru, născut în anul 1969.

12. (10) Parohia Dudescu, com. ZăvoaiaPreot paroh Ştefan Damian, născut în anul 1981.

13. (11) Parohia Dudeşti, com. DudeştiPreot paroh Ion Petre, născut în anul 1962.

14. (12) Parohia Florica, com. Roşiori, vacantă.

15. (13) Parohia Frecăţei, com. FrecăţeiPreot paroh George Postolache, născut în anul 1984.

16. (14) Parohia Gropeni I, com. GropeniPreot paroh Alexandru Momoiu, născut în anul 1975.

17. (15) Parohia Gropeni II, com. GropeniPreot paroh Dragoş Negoiţă, născut în anul 1977.

Page 454: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

454

18. (16) Parohia Gura-Călmăţui,com. Berteştii de Jos, vacantă.

19. (17) Parohia Lacu-Rezi, oraş ÎnsurăţeiPreot paroh Gabriel Stan, născut în anul 1975.

20. (18) Parohia Lanurile, com. ViziruPreot paroh Ionel Mircea, născut în anul 1981.

21. (19) Parohia Mărăşu, com. MăraşuPreot paroh Costin Tureac, născut în anul 1981.

22. (20) Parohia Mihai Bravu, com. VictoriaPreot paroh Sorin-Sava Băruş, născut în anul 1979.

23. (21) Parohia Mihai-Vodă-Chichineţu,com. Ciocile, vacantă.

24. (22) Parohia Odăieni, com. Ciocile, vacantă.

25. (23) Parohia Polizeşti, com. Stăncuţa, vacantă.

26. (24) Parohia Radu-Vodă, com. BărăganuPreot paroh Costinel Ungureanu, născut în anul 1979.

27. (25) Parohia Roşiori, com. RoşioriPreot paroh Cristian-Florin Calu, născut în anul 1980.

28. (26) Parohia Scărlăteşti, com. CireşuPreot paroh Aurelian Răduţă, născut în anul 1979.

29. (27) Parohia Spiru Haret, com. Berteştii de JosPreot paroh Ştefan Mihalcea, născut în anul 1974.

Page 455: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

455

30. (28) Parohia Stanca, com. StăncuţaPreot paroh Lucian Ciobotaru, născut în anul 1973.

31. (29) Parohia Stăncuţa, com. Stăncuţa, vacantă.

32. (30) Parohia Tătaru, com. DudeştiPreot paroh Dan Ene, născut în anul 1953.

33. (31) Parohia Titcov, com. Piatra Frecăţei, vacantă.

34. (32) Parohia Tufeşti, com. TufeştiPreot paroh Antonino-Ştefan Hatcic, născut în anul 1964.

35. (33) Parohia Ţibăneşti I, com. TufeştiPreot paroh Dan-Nicolae Tudor, născut în anul 1980.

36. (34) Parohia Ţibăneşti II, com. TufeştiPreot paroh Vlad Dumitrache, născut în anul 1983.

37. (35) Parohia Ţicău, com. Băndoiu,Preot paroh Fănel Antohe, născut în anul 1964.

38. (36) Parohia Unirea, com. UnireaPreot paroh Vasile Ştefan, născut în anul 1960.

39. (37) Parohia Valea Cânepii, com. UnireaPreot paroh

Bogdan-Laurenţiu Frunză, născut în anul 1976.

40. (38) Parohia Victoria, com. VictoriaPreot paroh Adrian Hanganu, născut în anul 1983.

41. (39) Parohia Viziru de Jos, com. ViziruPreot paroh Sică-Simeon Bănică, născut în anul 1969.

Page 456: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

456

42. (40) Parohia Viziru de Sus, com. ViziruPreot paroh Cătălin Moruzan, născut în anul 1977.

43. (41) Parohia Vultureni, com. Cireşu, vacantă.

44. (42) Parohia Zăvoaia, com. ZăvoaiaPreot paroh Gheorghe Ciutacu, născut în anul 1944.Preot slujitor Tudorel Ionescu, născut în anul 1981.

ÎNVĂŢĂMÂNTUL TEOLOGICEPARHIAL

1. Departamentul teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofieşi Teologie din cadrul Universităţii �Dunărea de Jos� - Galaţi

Decan: conf. dr. Ivan Ivlampie.Directorul Departamentului teologic: pr. conf. dr. Ionel Ene.

2. Seminarul Teologic �Sf. Ap. Andrei� din GalaţiDirector: pc. pr. Costel Bulgaru.

3. Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti din GalaţiDirector: pc. pr. Costel Bulgaru.

MĂNĂSTIRI ŞI SCHITURI

1. Mănăstirea Adam (9 vieţuitoare):Stareţă - monahia Anastasia Cimbru.Duhovnic - ierom. Cleopa Burlacu.

- Schitul Zimbru (în curs de organizare)

Page 457: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

457

2. Mănăstirea Buciumeni (35 de vieţuitoare):Stareţă - stavrofora Macrina Humă.Duhovnic - protos. Mihail Nare.

3. Mănăstirea Cârlomăneşti (4 vieţuitori):Responsabil - ierom. Nicodim Anghel.

4. Mănăstirea Cudalbi (31 de vieţuitoare):Stareţă - stavrofora Mariani Popa.

5. Mănăstirea Lacu-Sărat (13 vieţuitoare):Stareţă - monahia Pantelimona Corjos.Duhovnic - protos. Chesarie Sâmpetru.Preot slujitor - Doru Sima.

6. Mănăstirea Măxineni (10 vieţuitori):Stareţ - sincel Paisie Agache.

7. Mănăstirea �Sf. Arhangheli� - Galaţi (7 vieţuitori):Stareţ - protos. Chesarie Sâmpetru.

8. Mănăstirea �Sf. Trifon� - Şendreni (3 vieţuitori):Responsabil - ierom. Arsenie Ştefu.

9. Mănăstirea �Sf. Vasile cel Mare� - Galaţi (7 vieţuitoare):Stareţă - monahia Ieronima Bitere.Duhovnic - arhim. Daniil Oltean.Preot slujitor - Cristian Podaşcă.

10. Mănăstirea Vladimireşti (147 de vieţuitoare):Stareţă - stavrofora Daniela Nedelcu.Duhovnic - protos. Artemie Popa.

Page 458: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

458

AŞEZĂMINTELE FILANTROPICEEPARHIALE

Aşezământul social-filantropic eparhial �Sf. Vasile cel Mare�- Galaţi

Director: pr. Cristian Podaşcă.

Aşezământul socio-medical �Sf. Mc. Pantelimon� - Lacu-Sărat, jud. Brăila

Director: pr. Doru Sima.

Grădiniţa parohială �Familia� - BrăilaCoordonator: pr. Cătălin Hurmuzache.

Grădiniţa parohială �Sf. Împăraţi� din parohia Ireasca, com.Gohor, judeţul Galaţi

Coordonator: pr. Emilian Gotu.

Centrul de asistenţă medicală �Sf. Doctori fără de Arginţi,Cosma şi Damian� - Galaţi

Coordonator: diac. Ionuţ Căşuneanu.

Cabinetul medical creştin-ortodox �Adormirea MaiciiDomnului� - Brăila

Coordonator: pr. Cătălin Hurmuzache.

Cabinetul medical creştin-ortodox �Sf. Ierarh Nicolae�-Brăila

Coordonator: pr. dr. Leontin Popescu.

Page 459: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

459

Cabinetul medical creştin-ortodox �Sf. Împăraţi�- com.Gohor, jud. Galaţi

Coordonator: pr. Emilian Gotu.

Centrul de prevenire şi combatere a violenţei în familie�Sf. Stelian� - Galaţi

Coordonator: pr. Ştefan Toma.

CANTINE PENTRU SĂRACI

Cantina socială �Sf. Nicolae� - GalaţiCoordonator: diac. Cătălin Sava.

Cantina socială parohială �Samarineanul milostiv�,din parohia �Înălţarea Domnului� - Galaţi

Coordonator: pr. Costel Bălan.

Cantina socială parohială �Cuv. Parascheva�- GalaţiCoordonator: pr. Ioan Gologan.

Cantina socială parohială �Sf. Ecaterina�- GalaţiCoordonator: pr. Alexandru Teodosiade.

Cantina socială parohială �Sf. Ioan Casian� - BrăilaCoordonator: pr. Ioan Tudose.

Cantina socială parohială �Sf. Arhangheli� - BrăilaCoordonator: pr. Victor Ţugui.

Cantina socială parohială �Naşterea Domnului�- BrăilaCoordonator: pr. Costel Vatră.

Page 460: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

460

Cantina socială parohială �Sf. Filofteia� - BrăilaCoordonator: pr. Nicolae Filimon.

Cantina socială parohială �Sf. Cruce� - BrăilaCoordonator: pr. Gheorghe Marinescu.

Cantina socială parohială �Cuv. Parascheva� - BrăilaCoordonator: pr. Stan Ştefan.

Cantina socială parohială �Înălţarea Domnului� - BrăilaCoordonator: pr. Ionel Bujoi.

Cantina socială parohială �Sf. Ap. Petru şi Pavel� - BrăilaCoordonator: pr. Nelu Coroiu.

Cantina socială parohială �Sf. Fanurie� - BrăilaCoordonator: pr. Filip Nicolescu-Veselu.

Cantina socială parohială �Sf. Filofteia� din parohia Tu-dor Vladimirescu, judeţul Galaţi

Coordonator: pr. Lucian Pulbere.

Cantina socială parohială din parohia Cudalbi I, judeţulGalaţi

Coordonator: pr. George Caşu.

Cantina socială parohială �Marta şi Maria� din parohiaTuluceşti II, judeţul Galaţi

Coordonator: pr. Pavel Stoica.

Cantina socială parohială �Sf. Stelian� din parohia Du-descu, judeţul Brăila

Coordonator: pr. Ştefan Damian.

Page 461: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

461

Cantina socială parohială �Sf. Trei Ierarhi� din parohiaŞuţeşti, judeţul Brăila

Coordonator: pr. Constantin Diaconu.

Cantina socială parohială �Sf. Andrei� din parohia Ianca II,judeţul Brăila

Coordonator: pr. Nicolae Măcreanu.

Cantina socială parohială din parohia Mircea-Vodă, judeţulBrăila

Coordonator: pr. Nicu Balaban.

Societatea Naţională a Femeilor Ortodoxe din România,Filiala Galaţi

Preşedinte: prof. univ. dr. Elena Drugescu.

Filiala BrăilaPreşedinte: prof. Stanca Bounegru.

Filiala TecuciPreşedinte: prof. Maria Dascălu.

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români,Filiala Galaţi

Preşedinte: Adrian Gheorghiţă.

Asociaţia medicilor creştin-ortodocşi�Sf. Doctori fără de Arginţi, Chir şi Ioan�, GalaţiCoordonator: dr. Costinela Georgescu.

Asociaţia medicilor creştin-ortodocşi�Sf. Pantelimon şi Ermolae�, Brăila

Coordonator: dr. Georgeta Pascu.

Page 462: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

462

ADRESE UTILE DIN EPARHIE

I. ADMINISTRAŢIA EPARHIALĂ

Reşedinţa episcopală şi birourile administrativeStr. Domnească, nr. 104, mun. Galaţi, cod 800201birouri: telefon/fax 0236.460014; 0236.415065;reşedinţă: telefon 0236.411580; fax 0236.460197e-mail: [email protected]

Protoieria GalaţiStr. Ion Creangă, nr. 13, mun. Galaţi, cod 800028telefon 0236.411874; fax 0236.324445; e-mail: [email protected]

Protoieria TecuciStr. Griviţei, nr. 1, Tecuci, jud. Galaţi, cod 805300telefon/fax 0236.820028; e-mail: [email protected]

Protoieria Tg.-BujorStr. Grigore Hagiu, nr. 7, loc. Tg.-Bujor, jud. Galaţi,cod 805200, telefon 0236.340518; fax 0236.340838e-mail: [email protected]

Protoieria CovurluiLoc. Pechea, jud. Galaţi, cod 807240telefon/fax 0236.824388; e-mail: [email protected]

Protoieria NicoreştiCom. Nicoreşti, jud. Galaţi, cod 807215telefon/fax 0236.867141; e-mail: [email protected]

Page 463: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

463

Protoieria BrăilaStr. Petru Maior, nr. 26, mun. Brăila, cod 810428telefon 0239.615568; fax 0239.611425; e-mail: [email protected]

Protoieria FăureiStr. Şcolii, nr. 4, loc. Făurei, jud. Brăila, cod 815100telefon/fax 0239.661668; e-mail: [email protected]

Protoieria ÎnsurăţeiStr. Brăilei, nr. 19, loc. Însurăţei, jud. Brăilacod 815300, telefon/fax 0239.660851; e-mail: [email protected]

Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi-a angajaţilor bisericeştiStr. Domnească, nr. 104, mun. Galaţi, cod 800201telefon 0236.460067

II. ŞCOLILE TEOLOGICE EPARHIALE

Departamentul teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofieşi Teologie din cadrul Universităţii �Dunărea de Jos� - Galaţi

Str. Domnească, nr. 111, mun. Galaţi, cod 800201telefon 0236.472101; e-mail: [email protected]

Seminarul Teologic �Sfântul Apostol Andrei�Str. Mihai Bravu, nr. 48, mun. Galaţi, cod 800208telefon 0236.411431; e-mail: [email protected]

Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti - GalaţiStr. Mihai Bravu, nr. 48, mun. Galaţi, cod 800208telefon 0236.411431

Page 464: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

464

III. MĂNĂSTIRILE

Mănăstirea AdamLoc. Adam, jud. Galaţi, cod 805200O. P. Tg. Bujor, telefon 0236.331384;e-mail: [email protected]

Mănăstirea Sf. ArhangheliStr. Egalităţii, nr. 6, mun. Galaţi, cod 800029telefon 0236.412730; e-mail: [email protected]

Mănăstirea BuciumeniLoc. Buciumeni, jud. Galaţi, cod 807060O. P. Nicoreşti, telefon 0236.822706;e-mail: [email protected]

Mănăstirea CârlomăneştiSat Cârlomăneşti, com. Cerţeşti, jud. Galaţi,cod 807071, O. P. Cerţeşti,telefon 0236.337532; e-mail: [email protected]

Mănăstirea CudalbiLoc. Cudalbi, jud. Galaţi, cod 807105O. P. Cudalbi, telefon 0236.862016; e-mail: [email protected]

Mănăstirea Sf. PantelimonLoc. Lacu-Sărat, jud. Brăila, cod 817026O. P. Brăila 8, telefon 0239.684799; e-mail: [email protected]

Mănăstirea MăxineniLoc. Măxineni, jud. Brăila, cod 817090O. P. Măxineni; e-mail: [email protected]

Mănăstirea VladimireştiLoc. T. Vladimirescu, jud. Galaţi, cod 807295O. P. T. Vladimirescu, telefon/fax 0236.828781;e-mail: [email protected]

Page 465: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

465

Mănăstirea Sf. TrifonLoc. Şendreni, jud. Galaţi, cod 807290,telefon 0236.830354; e-mail: [email protected]

Mănăstirea Sf. Vasile cel Mare şi Cuvioasa Parascheva din cadrulAşezământului social-filantropic eparhial �Sf. Vasile cel Mare�

Str. Basarabiei, nr. 109, mun. Galaţi, cod 800113telefon/fax 0236.471682; e-mail: [email protected]

IV. AŞEZĂMINTELEFILANTROPICE EPARHIALE

Aşezământul social-filantropic eparhial �Sf. Vasile cel Mare�- Galaţi

Str. Basarabiei, nr. 109, mun. Galaţi, cod 800113;telefon 0236.471682; e-mail: [email protected]

Aşezământul socio-medical �Sf. Mc. Pantelimon� - Lacu-SăratŞoseaua Buzăului DN2B, jud. Brăila;telefon 0723.637331; e-mail: [email protected]

Grădiniţa parohială �Familia� - BrăilaStr. Unirii, nr. 220, mun. Brăila, cod 810011;telefon 0239.617392

Grădiniţa parohială �Sf. Împăraţi� - GohorCom. Gohor, sat Ireasca, nr. 184, jud. Galaţi,cod 807155; telefon 0236.865598

Centrul de asistenţă medicală �Sf. Doctori fără de Arginţi,Chir şi Ioan� - Galaţi

Str. Basarabiei, nr. 109, Galaţi, cod 800113;telefon/fax 0236.477480

Page 466: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

466

Cabinetul medical creştin-ortodox �Adormirea Maicii Dom-nului� - Brăila

Str. Unirii, nr. 220, mun. Brăila, cod 810011;telefon 0239.617392

Cabinetul medical creştin-ortodox �Sf. Ierarh Nicolae� - BrăilaStr. Ana Aslan, nr. 15, mun. Brăila, cod 810009;telefon 0239.626562

Cabinetul medical creştin-ortodox �Sf. Împăraţi� - GohorCom. Gohor, jud. Galaţi, cod 807155;telefon 0236.865598

Centrul de prevenire şi combatere a violenţei în familie�Sf. Stelian� - Galaţi

Str. Saturn, Ţiglina I, mun. Galaţi;telefon 0236.481065

CANTINE PENTRU SĂRACI

Cantina socială �Sf. Nicolae�Str. Domnească, nr. 104, mun. Galaţi, cod 800201;telefon 0236.460014; 0236.415065

Cantina parohială �Samarineanul milostiv�Str. Constructorilor, nr. 24, mun. Galaţi, cod 800352;telefon 0236.329330

Cantina parohială �Cuv. Parascheva�Bd. Dunărea, nr. 20, mun. Galaţi, cod 800634;telefon 0236.411642

Cantina parohială �Sf. Ecaterina�Str. Traian, nr. 260, mun. Galaţi, cod 800179;telefon 0236.477387

Page 467: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

467

Cantina socială �Sf. Ioan Casian�Str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 23-25, mun. Brăila,cod 810012; telefon 0746.071869

Cantina socială �Sf. Arhangheli�Str. Goleşti, nr. 52, mun. Brăila, cod 810143;telefon 0239.635506

Cantina socială �Naşterea Domnului�Str. Dorobanţilor, nr. 1, mun. Brăila, cod 810091;telefon 0239.616030; 0745.250297

Cantina socială �Sf. Filofteia�Str. Flamura Roşie, nr. 29, mun. Brăila, cod 810187;telefon 0239.619887

Cantina socială �Sf. Cruce�Str. Satelitului, nr. 1, mun. Brăila, cod 810015;telefon 0239.612007

Cantina parohială �Cuv. Parascheva�Str. Mihai Bravu, nr. 10, Brăila, cod 810214;telefon 0339.401664; fax 0339.401665

Cantina socială �Înălţarea Domnului�Bd. Al. Ioan Cuza, nr. 124, Brăila, cod 810003;telefon 0724.092542

Cantina socială �Sf. Ap. Petru şi Pavel�Str. Petru Maior, nr. 26, Brăila, cod 810428;telefon 0239.611716

Cantina socială �Sf. Fanurie�Str. Călăraşi, nr. 3, Brăila, cod 810017;telefon 0765.755585

Cantina socială �Sf. Filofteia�Com. Tudor Vladimirescu, jud. Galaţi, cod 807295;telefon 0236.828657

Page 468: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

468

Cantina socială din parohia Cudalbi ICom. Cudalbi, jud. Galaţi, cod 807105

Cantina parohială �Marta şi Maria�DN 26 Tuluceşti; telefon 0744.627737

Cantina socială �Sf. Stelian�Sat Dudescu, com. Zăvoaia, jud. Brăila,cod 817221; telefon 0239.660944; 0740.581504

Cantina socială �Sf. Trei Ierarhi�Com. Şuţeşti, jud. Brăila, cod 817165

Cantina socială �Sf. Andrei� din parohia Ianca IIOraş Ianca, jud. Brăila, cod 815200telefon 0745.595421

Cantina socială din parohia Mircea-VodăCom. Mircea-Vodă, jud. Brăila, cod 817095telefon 0721.423301

Page 469: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

469

CUPRINS

Împreună lucrători şi jertfelnici slujitoriai binelui comunitar ............................................................. 11

I. Sfinţii: prieteni ai lui Dumnezeuşi călăuzitori ai oamenilor ................................................. 15

2009 - Anul comemorativ-omagialal Sfântului Vasile cel Mareşi al celorlalţi Sfinţi capadocieni ....................................... 21

Proclamarea solemnă a înscrierii în calendarşi a cinstirii în Biserica Ortodoxă Românăa Sfântului Atanasie al III-leaal Constantinopolului (Arhim. Daniil Oltean) ................... 76

Moaştele Sfântului Sofronie al Ierusalimului la Galaţi:26 noiembrie - 2 decembrie 2008 ..................................... 82Aducerea la Galaţi a moaştelor Sfântului Ierarh Sofronie,

Patriarhul Ierusalimului (Adrian Portase) ......................... 82Sfântul Sofronie al Ierusalimului.

Repere istorice şi teologice (Arhim. Daniil Oltean) .......... 90

II. Viaţa parohială astăzi.Responsabilitate şi misiune preoţească ........................... 113

Conferinţele preoţeşti- prilejuri de întărire a responsabilităţiişi misiunii preoţeşti în lumea de astăzi ............................. 115

De la preoţi adunateşi iarăşi către preoţi date ................... 116

III. Biserica Ortodoxă în date şi cifre .................................. 133

Page 470: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

470

IV. Eparhia Dunării de Jos în anul 2008.Dare de seamă cuprinzând principaleleaspecte ale activităţii şi vieţii bisericeşti .......................... 147

Preliminarii ........................................................................ 149

Itinerarul pastoral-misionar al PS dr. Casian Crăciun,Episcopul Dunării de Jos ............................................... 151

Evenimente deosebite în viaţa eparhiei ............................. 187

Activitatea administrativ-bisericeascăşi pastoral-misionară ...................................................... 211

Viaţa mănăstirească ........................................................... 233

Educaţia creştină în instituţii bisericeşti şi şcoli de stat ....... 239

Misiune prin cultură şi comunicaţii media ......................... 292

Lucrarea social-filantropică ............................................... 306

Activitatea economico-financiară ...................................... 352

Patrimoniul şi construcţiile bisericeşti ............................... 360

Activitatea Cancelariei eparhiale ...................................... 366

Episcopia Dunării de Jos în cifre semnificative ................. 372

Şematismul Episcopiei Dunării de Jos pe anul 2008 ......... 408

Adrese utile din eparhie ...................................................... 462

Page 471: BISERICA,MISIUNE,SLUJIRE_9.pdf

471

Redactori coordonatori:Arhim. Daniil Oltean, vicar administrativ

Pr. Eugen Drăgoi, director editură

Tehnoredactare:Ing. Simona Mavromati

Culegere:Ludmila Plugaru, Zamfira Gâtlan

Corectură:Olga Neprilescu