FORMAŢIUNILE MEDIULUI TERESTRU

BIOMURILE ZONELOR DE VEGETAŢIE

De-o parte şi de alta a ecuatorului spre cei doi poli se succed în funcţie de climă mai multe zone de vegetaţie.

Zona ecuatorială şi subecuatorială prezintă o climă caldă şi umedă. În regiunea ecuatorială dominată de o vară permanentă cu temperaturi şi precipitaţii constant ridicate, se dezvoltă luxuriant pădurile tropicale umede sempervirescente. Regiunile subecuatoriale, caracterizate prin alternarea a două anotimpuri, unul de vară ploios, şi altul de iarnă secetos, sunt acoperite cu păduri şi tufărişuri caducifoliate, în alternanţă cu savane.

Zona tropicală cu temperaturi extreme, ziua foarte ridicate, noaptea mult scăzute şi cu precipitaţii sub 200 mm este stăpânită de semideşerturi şi deşerturi calde.

În zona subtropicală cu o climă de tranziţie de la tropicală la temperată se dezvoltă pădurile subtropicale umede, precum şi pădurile cu frunze dure şi mate sempervirescente.

Zona temperată caracterizată climatic prin succesiunea a patru anotimpuri este acoperită în regiunile hiperaride cu deşerturi, apoi cu stepe, păduri boreale cu frunze căzătoare şi cu păduri de răşinoase.

Zonele reci, cu o climă subpolară şi polară, în care vara scurtă este urmată de o iarnă lungă, friguroasă şi întunecoasă sunt caracterizate de tundre marginite cu deşerturi nivoglaciare.

1. Pădurile tropicale umede sempervirescente

Pădurile tropicale umede numite hilee (desiş) şi selvas populează teritoriile ecuatoriale cu exces de umiditate, temperaturi constant ridicate şi precipitaţii bogate repartizate aproximativ uniform în tot timpul anului.

Aceste formaţiuni terestre se întâlnesc în America de Sud (bazinul Amazonului), America Centrală, Africa Centrală (bazinul Congo), estul Madagascarului, în sudul şi sud-estul Asiei, insulele din sud-estul Asiei, în nordul şi estul Australiei şi în insulele din Oceanul Pacific (Solomon, Samoa şi Fiji).

Solurile caracteristice pădurilor tropicale umede numite laterite sunt bogate în hidroxizi de fier şi de aluminiu, care le imprimă o culoare roşie. Deoarece resturile organice moarte sunt descompuse foarte repede de microrganisme, litiera nu se poate forma.

Fizionomia şi structura pădurilor tropicale este originală, mult deosebită de a celorlalte păduri de pe Glob. În aceste păduri, care sunt şi cele mai bogate în specii, arborii de talie mică (aprox. 5 m) vegetează alături de cei uriaşi a căror înălţime depăşeşte 60 m.

Pădurile tropicale umede sunt alcătuite dintr-un amestec de numeroase specii lemnoase, fiecare cu un număr mic de indivizi.

În pădurile tropicale umede componenţii vegetali sunt distribuiţi în 4 până la 6 straturi supraterane, trei arborescente, unul arbustiv şi 1-2 ierbacee. Stratul arborilor mici, de aprox. 10 m înălţime este discontinuu fiind alcătuit din palmieri pitici, ferigi arborescente şi dicotiledonate higrofile cu frunze moi, care por supravieţui şi la o lumină difuză. Peste nivelul acestuia se ridică arborii cu înălţimea medie de 30 m, a căror coroană formează o boltă continuă. Din loc în loc, peste bolta acestui strat se ridică coroanele arborilor giganţi, de 60-80 (150) m înălţime care formează un strat discontinuu, imprimând pădurilor tropicale o boltă sinuoasă, nemaintâlnită la nici o altă formaţiune forestieră. Stratul ierbos în pădurile tropicale umede se dezvoltă diferit în funcţie de intensitatea luminii. Predomină muşchii, pteridofitele,

1

graminee cu frunza lată, specii de Begonia s.a. De arbori se sprijină liane care prin intermediul ţepilor şi cârceilor trec de la un arbore la altul înfăşurate în jurul lor. Dintre cele mai lungi aliane se cunoasc palmierul rotang (Calamus rotang) şi filodendronul (Monstera deliciosa).

Dintre bioformele care predomină în pădurile tropicale umede predomină fanerofitele, lianele şi epifitele, în timp ce geofitele lipsesc.

Întrucât pădurile tropicale umede sunt dese, umbroase şi multistratificate, viaţa animalelor se desfăşoară la diferite nivele, în funcţie de posibilităţile de valorificare a spaţiului şi a hranei disponibile. În general talia animalelor care trăiesc exclusiv în interiorul pădurilor este mică sau mijlocie, cu corpul alungit şi picioare scurte. Hipopotamul pitic, elefantul pitic din Congo, precum şi unele tragulide africane şi asiatice, în comparaţie cu speciile din formaţiunile ierboase, reprezintă cele mai mici rumegătoare de pe Pământ. Animalele care-şi petrec cea mai mare parte din viaţă în coroanele straturilor arborescente posedă adaptări legate de agăţat şi salt (coadă prehensilă, degete opozabile, gheare lungi şi înconvoiate, discuri adezive în vârful degetelor, membrane interdigitale). Animalele care nu dispun de mijloace eficace de atac, pot lua un colorit imitativ de protecţie sau de homocromie (şopârle, cameleoni, păsări, insecte).

1.1. Pădurile tropicale umede din America de Sud populează bazinul Amazonului şi vestul continentului pătrunzând până în Paraguay. Sunt constituite dintr-un amestec de arbori, arbuşti şi liane: castanul de Para, nucile paradisului, arborele de cauciuc, arborele de capoc, mahagonul, arboraşul de cacao, arboraşul de coca, palmierul de fibre textile. Epifitele aparţin majoritar bromeliaceelor şi cactaceelor. Orchideele epifite se găsesc într-un număr mai mic decât în pădurile tropicale africane şi asiatice.

Fauna este repezentată de maimuţele platirine, cu coadă lungă, prehensilă aşa cum sunt maimuţele urlătoare. Alte animale: oposumul, furnicarul, leneşul mic, porcul spinos, furnicarul pitic, tapirul american, tatuul uriaş, jaguarul, puma sau leul america, unele specii de lilieci mari, păsări cum ar fi harpia, tucanul, papagalii; reptile(boa), broasa fagure; furnici negre şi roşii lungi de 4 cm.

1.2. Pădurile tropicale umede din Africa ocupă bazinul fluviului Congo, sudul Nigeriei, ţărmurile Libiei, Coastei de Fildeş şi Ghanei. Spre deosebire de pădurile tropicale umede braziliene, cele africane nu posedă o extraordinară diversitate de arbori tropicali, iar înălţimea arareori depăşeşte 50 m. Dintre arborii de consistenţă lemnoasă se remarcă: arborele capoc, arborele cu lemn greu şi dur, uapaca, arborele uriaş, acajucola, sterculia, arboraşul de cafea, bananieri, palmieri africani. Epifitele sunt mai puţin abundente decât în pădurile amazoniene, predominând ferigile şi orchideele. Fauna este reprezentată de numeroase maimuţe aparţinând lemurienilor şi catarinilor, gorile, cimpanzei; antilope moţate de pădure, hipopotamul pitic, elefantul african, rinocerul cu două coarne, leopardul, pantera, papagali, pasărea rinocer, bibilici, păunul african, ţesătoare, păsări indicatoare de miere, cameleoni, şopârle, şerpi.

1.3. Pădurile tropicale umede din Asia acoperă ţărmul occidental al Indiei, insula Ceylon, Bangladeş, o parte din peninsula Indochina şi sudul insulei Hainan. Aceste păduri sunt constituite dintr-un amestec de numeroşi arbori (40-75 m înălţime): arborele cusi, abanosul, arboraşul de scorţişoară, arborele de stricnină, palmierul evantai, palmierul de zahăr, bananieri, bambuşi, ferigi arborescnete. Fauna este bogată şi variată: maimuţele hulman, maimuţlele macaci, lemurieni, veveriţa palmierilor, ursul buzat, ursul malayez, păunul, pasărea rinocer, găina sălbatică bankiva, elefantul indian, tapirul asiatic, leopardul, tigrul s.a.

1.4. Pădurile tropicale umede din insulele Indoneziei ca întindere şi bogăţie ocupă locul doi după cele din America de Sud. În aceste păduri abundă palmierii, bambuşii, ferigile arborescente, bananierii, orchideele epifite, alianele, arborele de cuişoare, muscatul, arborele

2

de pâine. Fauna este variată şi bogată: lemurieni, câinele zburător, veveriţa zburătoare, şopârla zburătoare, broasca zburătoare, veveriţa uriaşă, cerbul muntiac, cerbul moscat cautcil, rinocerul de Sumatera, porcul spinos babilandak, ursul malyez, mangusta, civeta asiatică, pantera longibandă, broasca buboasă, pasărea rinocer, pasărea isit, pasărea calao, păsările paradisului, fazanul argus, şarpele paradis sau zburător, unele specii de termite etc.

1.5. Pădurile tropicale umede din Australia ocupă ţărmurile estice ale continentului şi mai puţin şi cele nordice. Predominante sunt ferigile arborescente, eucalipţi giganţi, fiind populate de marsupiale ca ursuleţul marsupial, jderii marsupiali, veveriţa zburătoare marsupială, numeroşi lilieci frugivori mari, pasărea liră, păsările paradisului, numeroşi papagali, şopârle, şerpi etc.

2. Pădurile tropicale cu frunze căzătoareDacă în zona pădurilor tropicale umede de limită, precipitaţiile nu scad sub 2500 mm,

ele pot supravieţui chiar şi în cazul în care intervin periaode secetoase scurte, cu o durată de o lună sau de două luni şi jumătate. În cazul în care sezonul secetos se permanentizează şi ţine 1-3 luni, unele esenţe lemnoase îşi leapădă frunzişul în acest anotimp, în timp ce exuberanţa pădurilor scade. Aceste formaţiuni au fost denumite păduri tropicale sezoniere sempervirescente. Odată cu creşterea perioadei secetoase (4-6 luni) şi cu scăderea precipitaţiilor, pădurea tropicală îşi schimbă fizionomia şi componenţa floristică. O bună parte dintre arborii stratului superior îşi leapădă integral frunzişul în anotimpul secetos, în timp ce stratul subarborescent rămâne încă sempervirescent. Aceste formaţiuni vegetale lemnoase sunt cunoscute sub numele de păduri tropicale sezoniere semisempervirescente.

Pădurile tropiocale sezoniere sempervirescente se întâlnesc în bazinul Amazonlui din America de Sud, În Africa, componenţa floristică şi faunistică fiind asemănătoare cu aceea a pădurilor tropicale umede. Pădurile tropicale sezoniere semisempervirescente sunt întâlnite în Africa şi în Asia tropicală (India, Thailanda, Malaysia) .

3. SavaneleSunt formaţiuni ierboase tropicale, constituite majoritar din graminee perene xerofile

şi megaterme, verzi în anotimpul ploios, grupate într-un strat compact, înalt de la câţiva decimetri până la câţiva metri. Plantele din savană sunt foarte rezistente la secetă. Arborii sunt mici, cu tulpini noduroase şi strâmbe, lianele şi epifitele sunt extrem de rare. Dintre bioforme predomină hemicriptofitele, urmate de terofite. Fanerofitele nu caracterizează savanele.

Clima este caldă cu temperaturi constant ridicate apropae întreg anul, iar precipitaţiiile medii anuale, cuprinse între 900 şi 1000 mm sunt distribuite neuniform. Se distig două anotimpuri, unul ploios care alternează cu altul secetos (4-5 luni).

Predominante sunt solurile bogate în oxizi de fier care le imprimă o culoare roşie.Fauna savanelor este alcătuită mai ales din animale mari de turmă, bune alergătoare şi

cu văzul bine dezvoltat. Dintre insecte se remarcă termitele, lăcustele şi furnicile.3.1. Savanele din Africa sunt cele mai întinse şi mai reprezentative de pe Glob,

acoperind aprox. 40% din întreg teritoriul continentului. În emisfera nordică ele se întind de la ţărmul Oceanului Atlantic (Senegal) şi până la ţărmul Oceanului Indian (Somalia), cu extensiunea cea mai mare în Sudan. În emisfera sudică savanele cuprind teritoriile cursului inferior al fluviului Congo, Angola, Zambia, Rhodezia, Mozambic şi nordul bazinului Kalahari.

În funcţie de nuanţele climatului tropical, savana africană se împarte în savana cu baobabi, savana cu acacii, savana cu palmieri şi savana cu euforbiacee arborescente. .

Fauna savanelor africane este dominată de mamiferele ierbivore, dar şi de carnivore, antilope, zebre, girafe, bivolul african, rinocerul alb, rozătoare, struţi, câinele hienă, ghepardul, leopardul, leul, hienele, hipopotamii, crocodilul de Nil, pelicani, flamingii, ibişii.

3

Un aspect particular îl imprimă savanelor şi termitierele de forma unor cetăţi de până la 6 m înălţime, clădite de termitele războinice.

3.2. Savanele din America de Sud poartă diferite denumiri regionale: campos, lianos, palmares şi pantanaes.

Camposul ocupă suprafeţe întinse pe platoul Braziliei, fiind dominat de ierburi. Lianos este o altă variantă de savană caracteristică Venezuelei fiind edificată de numeroase graminee şi dicotiledonate, constituentele stratului ierbos, în care arborii pot lipsi sau sunt rari. Palmares din Gran-Chaco (Bolivia de est) şi pantanaes din statele braziliene inferioare sunt constituite din graminee şi plante lemnoase caracteristice.

Fauna savanelor sud-americane se caracterizează prin ierbivore mari ca cerbul suliţar cenuşiu, prin furnicari şi tatui şi prin carnivore ca skunksul şi surillo. Păsările caracteristice sunt struţul sud-american sau nandu, seriema etc.

3.3. Savanele din sudul Asiei se întâlnesc în India şi peninsula Indochina. Fauna este reprezentată de antilopă, bivolul indian, rinocerul cu un corn, pantera, tigrul, leopardul, ghepardul, hienele, pitonul, cobra.

3.4. Savanele din Australia ocupă teritorii întinse din nordul şi estul continentului şi sunt edificate de graminee caracteristice Australiei. Fauna caracteristică este alcătuită din diferite specii de marsupiale ierbivore şi carnivore (cangurul).

4. Deşerturile tropicale şi temperateDeşerturile sunt ţinuturi caracteristice regiunilor cu un climat arid în care precipitaţiile

medii anuale, fie că au sau nu o ritmicitate sezonieră, sunt mai mici de 300 mm. Solurile variază după natura climatului şi a substratului, cât şi după detaliile topografice. În deşerturile mai puţin aride sunt frecvente solurile cenuşii, solurile subdeşertice brune-deschise. Solurile deşerturilor propriu-zise sunt foarte sărace în substanţe organice, cu orizonturi compacte datorită acumulării argilei, calcarului sau a gipsului.

Tipurile de vegetaţie din zonele aride sunt derivate din vegetaţia savanelor, stepelor, tufărişurilor şi ale pădurilor xerofile luminoase. Formele biologice din biocenozele deşerturilor pot fi grupoate în două mari categorii cu mai multe subdiviziuni: plante anuale şi perene care trec perioada critică de secetă, primele sub formă de seminţe, ultimele sub formă de organe vegetative subterane, şi plante perene care în anotimpul vitreg de existenţă pot desfăşura o oarecare activitate metabolică.

In deşerturi predomină terofitele efemere şi geofitele efemeroide, urmate de hemicriptofite şi apoi de camerofite. Fanerofitele sunt puţine la număr.

Satisfacerea necesităţilor de apă este unul dintre factorii importanţi de care depinde distribuţia animalelor în diferitele zone deşertice. Animalele deserticole pot evita temperaturile ridicate de la suprafaţa solului în două modalităţi: prin retragerea în adăposturi supra- sau subterane şi prin suspendarea temporară a activităţii biologice. Una dintre caracteristicile multor animale deserticole este homocromia. Predomină culorile deschise, cu pete cenuşii sau negre, galben-palide şi cafenii, asemănătoare culorii nisipului şi pietrişului înconjurător.

4.1. Deşerturile tropicale şi subtropicaleDeşerturile calde şi aride sunt cuprinse între 40 grade latitudine sudică. Temperatura

aerului ziua este ridicată (atingând în Sahara 580C, iar în Valea Moartă din California 56,70C); noaptea temperatura poate coborî la 00C. Precipitaţiile sunt foarte reduse, lumina intensă, vânturile bat aproape fără întrerupere.

Cele mai întinse deşerturi calde se întâlnesc în emisfera nordică şi anume în Africa (Sahara), Arabia, Irak, Iran, Pakistan, nord-vestul Indiei. În America de Nord deşerturile calde ocupă o suprafaţă mult mai mică (Utah, Oregon, Nevada, Arizona, California, Mexic).

4

În emisfera australă, deşerturile calde se găsesc în America de Sud, Africa de Sud (Kalahari) şi în Australia (Victoria).

Deşerturile din Africa sunt cele mai întinse ca suprafaţă. Sahara este unul dintre cele mai mari deşerturi, ocupând o suprafaţă de aprox. 9 milioane km2. Vegetaţia caracteristică esre reprezentată de formaţiunea denumită acheb constituită dintr-o comunitate de plante efemere şi efemeroide, scunde, a căror viaţă activă durează doar câteva săptămâni, cât ţine şi sezonul ploios. Vegetaţia nisipurilor şi a dunelor este alcătuită din plante rezistente atât la denundaţii, cât şi la invaziile nisipurilor mişcătoare: gramineul drin, arbuşti retama, caligonum, drobul deşertic şi cârcelul.

Fauna deşerturilor din Africa şi Arabia este săracă. Mamiferele rumegătoare sunt cantonate în semideşerturile limitrofe savanelor: gazele, antilopele de deşert, antilopa cal, antilopa vacă, dromaderul; rozătoare, cum ar fi: iepurele egiptean, şoarecele alergător de nisip, şoarecele săritor, vulpea de deşert, hiena vărgată etc. Deşerturile sunt străbătute şi de păsări ca dropia gulerată, găinuţa de pustiu, hoitarul alb. Reptilele sunt reprezentate de şopârla de deşert, genonide nocturne de deşert, şarpele de nisip, cobra egipteană, broasca ţestoasă de deşert. Nelipsiţi din deşertul Saharei sunt scorpionii, scarabeul.

Deşerturile din America de Sud cuprind teritoriile ţărmului vestic învecinat pe de o parte cu Oceanul Pacific, iar pe de altă parte cu Munţii Cordilieri. Biocenozele acestor deşerturi sunt alcătuite dintr-un amestec de arbuşti ţepoşi xerofili, cu specii de cactuşi. Deşerturile sunt populate de rozătorul subteran tuco-tuco, câinele lui Magellan, struţul american sau pasărea nandu.

Deşerturile din America de NordPe pantele abrupte se întâlnesc originalele formaţiuni suculente de Agave americana,

Yucca, Opuntia. Cea mai impresionantă formaţiune este cea a cactaceelor arborescente din Tucson-Arizona, din care se remarcă, prin habitusul său particular, Carnegiea gigantea, putând atinge 15 m înălţime. Fauna deşerturilor nord-americane este variată şi mult deosebită de a celor africane. Se remarcă: iepurele cu coada neagră, şobolanul cangur, şobolanul săritor, şoarecele neotoma, coiotul, vulpea cu urechi lungi, ciocănitoarea agavelor, şerpi cu clopoţei, gila.

Deşerturile din Australia ocupă teritorii întinse în centrul continentului atingând ţărmul sudic şi vestic.

Deşerturile nisipoase sunt acoperite cu pajişti deschise de graminee endemice la care se adaugă arbori şi arbuşti xerofili. Caracteristică este şi formaţiunea arborescentă mulga (Acacia aneura). Fauna este săracă, aici trăind cârtiţa marsupială de deşert, şobolanul cangur marsupial, şopârla moloh, broaşte de deşert.

4.2. Deşerturile din zona temperată se caracterizează din punct de vedere climatic prin alternarea a două anotimpuri unul uscat şi călduros de vară şi altul friguros de iarnă.

Deşerturile din Asia Centrală ocupă suprafeţe întinse în Câmpia Turanică, în ţinutul Gobi şi Tibet. Domină rogozurile şi firuţa bulboasă însoţite de efemeroptere, iar fauna este dominată de rozătoare. Carnivorele sunt reprezentate de râsul de deşert, pisica de barcană, manul, vulpea şi lupul de deşert; păsări se cunosc dropia gulerată, gaiţa de deşert, ciovlica deşerturilor, cucuveaua de nisip; şopârle, păianjeni karakut.

5. Pădurile subtropicale umedeAceste formaţiuni forestiere fac trecerea între pădurile tropicale şi cele ale zonei

temperate. Ele ocupă câmpiile de coastă din vecinătatea mărilor, precum şi versantele umede ale munţilor din estul Americii de Nord (Florida), Americii de Sud (pantele răsăritene ale Anzilor centrali, Chile), Africa de sud şi insulele din nord-vestul continentului (Canare, Madeira), madagascar, Asia răsăriteană, insulele din nord-estul Asiei, Australia de sud-est, Tasmania, Noua Zeelandă.

5

Din punct de vedere climatic, în aceste regiunialternează două anotimpuri, unul de vară călduroasă şi ceva mai uscată cu temperatura medie de 270C, cu altul de iarnă blândă în care temperatura aerului arareori scade sub 100C.

Pădurile subtropicale umede sunt sempervirescente constituite majoritar din arbori cu frunze persistente în amestec cu esenţe caducifoliate: stejarul de Virginia, stejarul negru, magnoliile, pinii de tămâie, ţuga, cameciparis, eucalipţi, fagul austral, liane. Fauna acestor păduri este reprezentată de oposumul, marmota de pădure, veveriţa zburătoare, ursul baribal, puma, cerbul pudu, papagali.

6. Pădurile şi tufărişurile xerofile subtropicale cu frunze dure şi mate

Aceste formaţiuni sunt tributare unui climat subtropical de tip mediteranean ocupând suprafeţe mari pe teritoriile limitrofe cu Marea Mediterană din Europa de sud, Asia Mică şi din nordul Africii. Pe suprafeţe mai mici se întâlnesc în vestul Americii de Nord (California), în vestul Americii de Sud (Chile), în sudul Africii şi în sud-estul Australiei.

Clima este mediteraneană cu veri calde şi secetoase, succedate de ierni blânde şi ploioase.

Pădurile şi tufăriţurile xerofile de climat mediteranean sunt sempervirescente, frunzele arborilor având o structură xeromorfă, adică sunt dure, fără luciu, acoperite cu ceară sau cu peri.

Pădurile xerofile cu frunze dure şi mate din jurul Mării Mediterane sunt reprezentate în special de stejarul de stâncă (Quercus ilex) care populează toate versantele, indiferent de natura substratului, până la altitudinea de 800-900 m. Pădurile edificate de stejarul de plută (Quercus suber) vegetează numai pe substrat silicios.În regiunile mai calde din jurul Mării Mediterane, formaţiunile de măslin sălbatic (Olea europea) şi de roşcov înlocuiesc pădurile de stejari.

Pădurile xerofile cu frunze dure şi mate din california se aseamănă mult cu cele mediteraneene, de care se deosebesc din punct de vedere floristic.

În sud-estul Australiei aceste păduri sunt alcătuite din eucalipţi.Tufărişurile xerofile cu frunze dure şi mate sunt în majoritatea cazurilor de origine

secundară, rezultate în urma defrişării pădurilor xerofile. Exemple de asemenea tufărişuri: machia reprezintă tufărişuri sempervirescente dense care alcătuiesc stejarul de stâncă şi măslinul sălbatic împreună cu fisticul pe litoralul occidental al Italiei şi în Sicilia; frigana este reprezentată de drobiţa spinoasă, scorogoiul fruticulos şi se găseşte pe ţărmurile Greciei, Asiei Mici şi în insula Creta; garriga sunt dominate de rosmarin cu specii de erica, cimbru, palmier pitic.

Fauna pădurilor şi tufărişurilor xerofile cu frunze dure şi mate este activă primăvara, fiind dominată de rozătoare, păsări, şopârle, şerpi, broaşte ţestoase şi insecte.

6

7. StepeleStepele cu cea mai mare suprafaţă sunt în Eurasia şi America de Nord, apoi în sudul

Americii de Sud şi în nordul şi sudul Africii. Stepele din America de Nord se numesc prerii. Stepele circumscriu formaţiuni ierboase, lipsite de arbori, dominate de graminee

xerofile, care însă nu acoperă solul integral, iar spaţiile rămase libere sunt populate de terofite, geofite, hemicriptofite.

Cele mai răspândite stepe sunt generate de climatul temperat-continental de la latitudinile mijlocii, cu sfârşit de vară secetoasă şi cu iarnă friguroasă.

În stepe pădurile lipsesc, cu excepţia acelora din lunci şi zăvoaie alcătuite din plopişuri, sălcuţe.

Frunzele plantelor de stepă sunt bogate în sclerenchim, cu membrana epidermei puternic chitinizată, limbul foliar mai mult sau mai puţin plisat şi răsucit, uneori păros.

Stepa, spre deosebire de pădure este o suprafaţă deschisă, lipsită de adăposturi naturale, acoperită cu ierburi, fiind populată de animale care văd foarte bine şi fug repede. Animalele din stepă sunt adaptate la căldura şi seceta estivale, rarităţii apei superficiale, vânturilor violente şi resurselor alimentare insuficiente. Animalele de la suprafaţa solului sunt reprezentate de ierbivore mari (gazele, antilopa saiga, caii sălbatici, bizonii), carnivore (lupul, vulpea, coiotul), păsări (dropii, şorecari, vulturii de stepă) şi insecte (lăcustele).

Animalele subterane sunt reprezentate de popândăi, hârciogi, şoareci, orbeţi etc.

8. Pădurile şi tufărişurile cu frunze căzătoare din zona temperatăÎn zona temperată se întâlnesc următoarele formaţiuni lemnoase: păduri de foioase

caducifoliate, păduri mixte de tranziţie, tufărişuri cu frunze caducifoliate şi tufărişuri sempervirescente atlantice.

8.1. Pădurile de foioase caducifoliate verzi varaAceste păduri începând din primăvară şi până toamna (aprilie-octombrie) sunt verzi,

iar iarna când este frig, ele îşi leapădă frunzişul intrând într-o perioadă de repaus. Aceste păduri ocupă şesurile, dealurile şi munţii din Europa centrală şi de nord, nord-

estul Chinei, Peninsula Coreeană, Japonia, sud-estul Americii de Nord şi sudul Americii de Sud.

Clima este temperat-continentală, verile şi iernile fiind moderate, în general lipsite de extreme.

În aceste păduri, plantele sunt distribuite în cel mult patru straturi: stratul arborilor, arbuştilor, ierburilor înalte şi stratul criptogamic. Astfel se întâlnesc: ghiocelul, păştiţa, brebeneii, viorelele, stejarul, alunul, fagul, carpenul, arţarul, teii etc.

Animalele specifice acestor păduri sunt distribuite în toate straturile de vegetaţie: cervide, mistreţi, lupi, vulpi, dihori, bursuci, urşi, şoareci de pădure, veveriţe, jderi, râşi, pisici sălbatice, ciocănitori. etc.

8.2. Pădurile mixte de tranziţieCuprinse între pădurile de foioase caducifoliate şi pădurile de conifere, aceste păduri

mixte populează regiunile nordice ale Europei, nord-estul Chinei şi estul Americii de Nord. Floristic ele sunt foarte variate deosebindu-se de formaţiunile forestiere caducifoliate. Ele sunt formate dintr-un amestec de foioase (stejari, fagi, mesteceni, arţari, nuci, ulmi, castani, carpeni) cu conifere (pini, molizi), de unde şi denumirea de mixte.

Fauna acestor păduri este alcătuită dintr-un amestec de animale caracteristice atât pădurilor de foioase cât şi celor de conifere.

8.3. Tufărişurile sempervirescente atlanticeAceste tufărişuri nu-şi leapădă frunzişul iarna, chiar dacă sunt acoperite integral cu

zăpadă. Aceste formaţiuni arbustive denumite şi lande sunt specifice Europei preatlantice,

7

populând teritorii întinse în Irlanda, Anglia, nordul Franţei, Belgiei, Olandei, Germaniei, Danemarcei, înaintând de-a lungul ţărmului Mării Baltice până în vestul Scandinaviei.

Clima este oceanică, cu veri răcoroase şi ierni blânde. Flora este reprezentaă în principal din ericacee şi fabacee arbustive.

9. Pădurile de conifere borealePădurile de conifere boreale, denumite astfel după forma conică a organului care

grupează florile femeieşti – conul, de răşinoase sau de cetionoase sunt caracteristice zonei temperate a emisferei boreale, ocupând întinsele şesuri, podişuri şi dealuri din nordul Eurasiei şi Americii de Nord.

Clima regiunilor populate de conifere este răcoroasă. Vara este scurtă şi moderată, iarna lungă şi friguroasă. Temperatura medie a lunii celei mai calde oscilează între 10 şi 19 0C, iar a celei mai reci scade până la – 100C (în Siberia se înregistrează scăderi până la -520C).

Solurile sunt mai puţin groase, foarte podzolite, formate cel mai adesea pe sedimente de origine glaciară.

Fizionomia şi structura pădurilor de conifere, numite şi taiga (după denumirea pădurilor de conifere siberiene), este mult deosebită de a celorlalte biocenoze lemnoase. Coroana unor conifere (molid, brad) este conică, iar a altora (pin, lariţă) mai mult sau mai puţin sferică sau aplatizată. Majoritatea pădurilor de conifere sunt sempervirescente, cu excepţia laricetelor (Larix) şi a formaţiunilor de chiparoşi (Taxodium). În pădurile de conifere se disting de obice,i spre deosebire de cele de foioase, două sau cel mult trei straturi: stratul arborilor (Picea, Pinus, Abies, Larix), stratul arbuştilor (Juniperus, Ribes, Salix, Alnus viridis) şi al subarbuştilor (afin).

Pădurile de conifere sunt delimitate la nord de tundre, iar la sud de pădurile mixte sau chiar de stepe.

Repartiţia faunei în pădurile de conifere este asemănătoare cu aceea din pădurile de foioase. Dintre animale se cunosc: elanul, căprioara, ursul, vulpea, lupul, veveriţa, şoareci, viezurele, lemingi, nevăstuica, hermelina, păsări (cocoşul de munte, potârnichea albă, forfecuţe etc.). Majoritatea animalelor din taiga îşi păstrează culoarea închisă a corpului şi în timpul iernii. În taiga abundă ţânţarii şi muştele sanguisuge care adesea obligă elanii să intre în apa lacurilor şi a râurilor.

Ca repartiţie geografică se cunosc:- pădurile de conifere eurasiatice care acoperă teritoriile din nord-vestul Europei,

traversează întregul continent asiatic şi ating ţărmurile Oceanului Pacific. Sunt cele mai mari păduri de conifere de pe suprafaţa Pământului.

- pădurile de conifere din America de Nord ocupă suprafeţe mari în Labrador, Alaska, în jurul Marilor Lacuri din centrul continentului, pe litoralul Oceanului Atlantic până la golful Mexicului şi pe litoralul oceanului Pacific.

10. TundreleTundrele sunt formaţiuni ierboase, subarbustive şi arbustive scunde, deschise, formate

sub influnenţa climatului aspru polar, situate la limita pădurilor de conifere, între silvotundre şi deşerturile nivoglaciare.

După poziţia lor pe glob, tundrele se împart în arctice şi antarcticeTundrele arctice prezintă o climă aspră şi friguroasă, puţin prielnică vieţii. În tundre

se succed două anotimpuri, unul de vară scurtă cu lumină continuă şi altul de iarnă lungă întunecoasă şi geroasă. Verile sunt răcoroase şi scurte de numai 2-3 luni; iernile polare sunt lungi (7-9 luni) şi geroase, temperatura coborând până la -410C.

Tundrele acoperă terenurile plane, movilele, dolinele şi versantele munţilor arctici. Caracteristice tundrelor sunt podzolurile şi solurile mlăştinoase, sărace în substanţe nutritive.

8

Vegetaţia tundrelor este distribuită cel mult în două straturi: în cel inferior domină muşchii şi lichenii asociaţi cu gramineele, ciperaceele şi semiarbuştii sempervirescenţi şi caducifoliaţi (merişor, afin, sălcii pitice), peste nivelul cărora se ridică stratul arbuştilor cu frunze căzătoare (mestecenii şi arinii pitici).

Fauna tundrelor arctice este săracă şi omogenă pe tot cuprinsul Eurasiei şi Americii de Nord datorită climei deosebit de aspre şi a hranei puţine. Mamiferele homeoterme arctice pot înfrunta gerurile din lunga iarnă polară datorită stratului gros de grăsime cât şi prezenţei unei blăni lungi şi dese (ursul polar). Alte animale care trăiesc în tundrele arctice: renul nord-american, renul european, iepurele polar, lemingii, vulpea polară, nevăstuica, hermelina, păsări ca potârnichea albă, ciuful alb, şărecarul încălţat, gâşte, lebede, s.a. Animalele poikiloterme sunt foarte puţine, reprezentate de reptile şi batracieni. În schimb insectele sunt foarte numeroase.

Tundrele din Antarctica sunt foarte sărace în vegetaţie şi faună. Pe ţărmuri, în sezonul cald domină tundrele cu muşchi şi licheni fruticuloşi. Aici lipsesc mamiferele, cele mai numeroase fiind păsările, fiind reprezentate de pinguini, albatroşi şi pescăruşi.

11. Deşerturile reci nivoglaciareSe întâlnesc la limita extremă a tundrelor din Arctica şi Antarctica, unde zăpada şi

gheaţa nu se topesc aproape deloc. Iarna geroasă şi aspră durează aproape întreg anul, flora şi fauna fiid extrem de sărace: muşchi, licheni, alge, diatomee; păsări ca martinul gheţurilor, raţa de gheaţă, gâşte polare, rândunica de mare, foce, morse, urşi polari.

Păduri de foioase Păduri de conifere Altele

         Temperat         Sclérophylle         Ombrophile         Tropophile         Mangrove

         Tundra         Taiga         Temperat         Tropical

         Stepe         Savane tropicale         Prairies inondées         Deșerturi         Platouri înalte

9