2.Metode de purificare a substantelor chimice

 

Recristalizarea - substanţele organice pe care le obţinem prin sinteză sau cele extrase din produsi naturali sunt amestecuri complexe din care izolăm, de obicei, componentul care ne interesează. Pentru a avea un compus unitar, este necesar să-l separăm de impurităţile ce-l însoţesc sau de alte substanţe care ne interesează în mod egal. Se pune problema separării amestecului de substanţe în substanţe chimice individuale pure. Pentru a realiza acest aspect, avem la îndemână două metode de separare eficiente: recristalizarea si distilarea.  Principii generale.  Metodele de purificare depind de starea de agregare a componentelor ce se separădin amestecul respectiv. Purificarea substanţelor solide se face, de obicei, folosind diferenţa de solubilitate a substanţei respective într-un dizolvant dat, la cald si la rece si anume substanţa se dizolvă în cantitate mai mare la cald, iar prin răcire precipită cantitativ. Un factor esenţial în recristalizare este alegerea solventului. Acesta trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, ca de exemplu: să dizolve o cantitate de substanţă mai mare de substanţă la cald, decât la temperatura obisnuită. Deoarece la dizolvarea unei substanţe pentru recristalizare, lichidul se încălzeste la fierbere, la alegerea solventului trebuie avut în vedere ca punctul său de fierbere să fie mai coborât decât punctul de topire al suubstanţ ei de purificat. În caz contrar, substanţa se poate separa sub formă de ulei, ceea ce dăunează purificării. Solvenţii de laborator uzuali sunt : apa, alcoolul etilic, alcool metilic, eter etilic, benzenul, cloroformul, sulfura de carbon, tetraclorura de carbon etc.

Sublimarea - transformarea unei substanţe din stare solidă în stare de vapori. Sublimarea poate avea loc atât la temperatura camerei – mai lent, cât si la temperatură ridicată, prin încălzirea substantei – mai rapid. Unele substanţe solide pot fi purificate datorită proprietăţilor de a se transforma direct din stare de vapori în stare solidă. Această proprietate poartă numele de sublimare. Substanţele rezultate prin sublimare sunt foarte pure. La cele mai multe substanţe, punctul de sublimare se găseste deasupra punctului de topire si substanţa se topeste înainte de a sublima. Pentru unele substanţe, punctul de sublimare este mai scăzut decât cel de topire. (naftalină, iod).

Extracţia cu solvenţi - este o operaţie cu multiple aplicaţii la purificarea substanţelor solide sau lichide.Operaţia constă în dizolvarea, cu ajutorul solvenţilor, a uneia sau a mai multor substanţe dintr-un amestec. Extracţia se bazează pe diferenţa de solubilitate a componentelor amestecului într-un anumit solvent. Pentru efectuarea extracţiei, se alege de obicei un solvent care să dizolve una din componentele amestecului, iar soluţia se separă de componenta insolubilă cu ajutorul unei pâlnii de separare, prin filtrare, sau cu ajutorul unui aparat de extracţie.  Solvenţii cei mai utilizaţi pentru extracţie sunt: eterul etilic, eterul de petrol benzenul,cloroformul, tetraclorura de carbon, etc.

Distilarea - operatia de separare a componentilor dintr-un amestec omogen de lichide, prin fierbere urmata de condensare. Aceasta metoda de separare este utilizata la obtinerea alcoolului si in prelucrarea titeiului in rafinarii pentru obtinerea benzinei, petrolului lampant si a motorinei.

Uscarea - este o operaţie frecvent utilizată, ce are ca scop îndepărtarea umidităţii substanţelor obţinute în laborator prin sinteză, fără ca acestea sa sufere transformări. Operaţia de uscare se poate face la temperatura mediului ambient si la cald.

Calcinarea- in analiza calitativă se face calcinarea reziduurilor, în vederea îndepărtării sărurilor de amoniu sau a distrugerii unor substanţe sau impurităţi organice. Operaţia se executăîn capsule sau creuzete de porţelan, prin încălzire direct la flacăra becului de gaz. După răcire, reziduul se reia cu apă sau cu o soluţie acidulată, în funcţie de împrejurări.

3.Proteine si aminoacizi. Surse de proteine. Rol biologic

PROTEINELE Proteinele sunt, din punct de vedere chimic compusi macromoleculari naturali, cu structura polipeptidica, care prin hidroliza formeaza aminoacizi. Ele contin pe langa carbon, hidrogen, oxigen, azot, sulf, potasiu si alti halogeni. Alaturi de glucide si lipide, proteinele furnizeaza energie pentru organism, dar ajuta si la refacerea tesuturilor lovite. Pe langa acestea, ele intra in structura tuturor celulelor, si ajuta la cresterea si refacerea celulelor. Unii hormoni contin proteine, acestia avand rol in reglarea activitatii organismului. Participa la formarea anticorpilor , ajutand la debarasarea de toxine si microbi. Formarea unor enzime si fermenti necesita prezenta proteinelor. Si nu in ultimul rand, ele participa laformarea dioxidului de carbon, a apei, prin aportul energetic rezultat din arderea lor. Clasificarea proteinelor 1.Dupa sursa de provenienta :-proteine de origine vegetala-proteine de origine animala 2. Dupa solubilitatea in apa si in solutii de electroliti :- insolubile (fibroase)- solubile (globulare) 3. Dupa produsii rezultati la hidroliza totala :-proteine propriu-zise -proteine conjugate sau proteide Proteinele fibroase se gasesc in organismul animal in stare solida si confera tesuturilor rezistenta mecanica (proteine de schelet) sau protectie impotriva agentilor exteriori. KERATINELE- proteinele din epiderma, par, pene, unghii, copite si coarne, se disting printr-un continut mare de sulf. Keratinele sunt insolubile in apa atat rece cat si calda, precum si in solutii saline. Din cauza aceasta keratinele prezinta o mare inertie fata de agentii chimici, precum si fata de enzime.

FIBROINA, componenta fibroasa din matasea naturala, se gaseste in acest material inconjurata cu o componenta amorfa, cleioasa, sericina, care reprezinta cca. 30 % din greutatea totala. In cele doua glande ale viermelui de matase, proteinele sunt continute sub forma de solutie concentrata, vascoasa. COLAGENUL, este componenta principala a tesuturilor conjunctive, tendoanelor, ligamentelor, cartilajelor, pielii, oaselor, solzilor de peste. Exista numeroase varietati de colagen. Colagenul are o compozitie deosebita de a keratinei si fibroinei, caci este bogat in glicol, prolina si hidroxiprolina, nu contine cistina si triptofan. Prin incalzire prelungita cu apa, colagenul intai se imbiba apoi se dizolva transformandu-se in gelatina sau clei. ELASTINA constituie tesutul fibros, cu o elasticitate comparabila cu a cauciucului, a arterelor si a unora din tendoane, cum este de exemplu tendonul de la ceafa boului. Elastina nu se transforma in gelatina la fierbere cu apa si este digerata de tripsina. Ca si colagenul, fibrele de elastina sunt compuse din aminoacizi simpli, mai ales leucina, glicocol si prolina. In regnul vegetal nu se gasesc proteine fibroase; functia lor este indeplinita in plante de celuloza. Proteinele fibroase se dizolva numai in acizi si baze concentrate, la cald, dar aceasta dizolvare este insotita de o degradare a macromoleculelor; din solutiile obtinute nu se mai regenereaza proteina initiala. Proteinele fibroase nu sunt hidrolizate de enzimele implicate in digestie si deci nu au valoare nutritiva.Proteinele solubile sau globulare apar in celule in stare dizolvata sau sub forma de geluri hidratate. Ele au insusiri fiziologice specifice si se subimpart in albumine si globuline. Albuminele sunt solubile in apa si in solutii diluate de electroliti (acizi, baze, saruri), iar globulinele sunt solubile numai in solutii de electroliti.Exemple de proteine solubile:- albuminele din oua- caseina din lapte- globulinele si albuminele din sange (hemoglobina, fibrinogenul)- proteinele din muschi (miogenul si miosina)- proteinele din cereale (gluteina din grau, zeina din porumb)- proteinele produse de virusi (antigeni) si bacterii- anticorpii- nucleoproteidele- enzimele- hormonii proteici (insulina)

AMINOACIZII Aminoacizii sunt combinatii organice care contin in molecula una sau mai multe grupe amino si una sau mai multe grupe carboxil. Dupa structura, aminoacizii se impart in doua mari categorii : aminoacizii alifatici si aminoacizii aromatici. La aminoacizii alifatici, grupele functionale sunt legate de o catena alifatica, chiar daca in molecula exista un nucleu aromatic; la aminoacizii aromatici, grupele functionale sunt legate de un ciclu aromatic. Dintre aminoacizii alifatici cei mai importanti sunt alfaaminoacizii, adica acei aminoacizi care contin grupele functionale legate de acelasi atom de carbon. Ei sunt produse de hidroliza proteinelor si peptidelor. Se deosebesc mai multe categorii de alfaaminoacizi alifatici: aminoacizi monocarboxilici, aminoacizi dicarboxilici, hidroxiaminoacizi, tioaminoacizi, diaminoacizi heterociclici. Aminoacizii

sunt substante incolore, cristalizate, avand puncte de topire cu mult mai inalte decat cele ale acizilor corespunzatori. Deoarece se descompun la temperatura de topire, aminoacizii nu se pot distila. Ei sunt insolubili in apa si greu solubili sau insolubili in alcooli si eteri. Multi aminoacizi au gust dulce. Proprietatile chimice ale aminoacizilor sunt determinate , in primul rand de existenta grupelor functionale din molecula. Avand concomitent o grupa -COOH si o grupa -NH2, molecula de aminoacid are atat caracter acid , cat si caracter bazic, adica poate forma saruri atat cu acizii , cat si cu bazele. Aminoacizii sunt deci amfoteri. In solutie, aminoacizii sunt disociati cu formare de amfioni (ionibipolari). Acestia se comporta diferit, dupa pH-ul mediului. Daca mediul este acid, aminoacidul se comporta ca un cation. Sub actiunea curentului electric el migreaza spre catod. Daca mediul este bazic, aminoacidul se comprota ca un anion. Sub actiunea curentului electric el migreaza spre anod. Ca urmare a acestei comportari, daca in solutia unui aminoacid se adauga un acid sau o baza, pH-ul solutiei nu se modifica mult. De aceea aminoacizii sunt folositi ca solutii tampon. Aminoacizi mai importanti: Glicocolul sau glicina, adica acidul aminoacetic se poate obtine prin hidroliza gelatinei sau prin hirdoliza acidului hipuric. Pentru sinteza glicocolului se trece amoniac asupra acidului monocloracetic. Fiind singurul aminoacid alifatic natural, care nu are un atom carbon asimetric, el este lipsit de activitate optica. Glicocolul este o substanta care se topeste la 232-236 C; are gust dulceag si este foarte solubil in apa. Acidul azotos il transforma in acidul glicolic. L (+)-Alanina poate exista sub 3 forme : doi enantiomeri si un racemic. In stare combinata se gaseste in diferite proteine, cum sunt cazeina, gelatina, dar mai ales fibroina ( din matase). Beta alanina se gaseste in natura drept component al acidului pantotenic, care este o vitamina din complexul B, reprezentand unul din factorii de crestere. Este singurul vbeta-aminoacid existent in natura. L (+)-Valina apare in cantitati mici in albusul de ou. In timpul fernmentatiei alcoolice trece in izobutanol. L (-)- Leucina se gaseste impreuna cu glicocolul in produsele de descompunele a proteinelor: albumine, cazine etc. La descompunerea albuminelor, pe langa leucina rezulta si L (+)-izoleucina. Fermentatia acestor doi aminoacizi, sub influenta drojdiei de bere, duce la formarea alcoolilor amilici, acestia avand un atom de carbon mai putin decat aminoacizii initiali. Acidul L (+)-aspariagic si acidul L (+)-glutamic au fost obtinuti pentru prima data prin hidroliza monoamidelor. Acidul glutamic poate fi obtinut si prin sinteza. Ambii acizi au rol important in metabolismul proteinelor. Acidul L(+)-asparagic are o functie similara la formarea aminoacizilor in plante. L (-)-Serina este un component al matasii. (+-)-Serina a fost sintetizata din glicolaldehida si acid cianhidric in prezenta de amoniac. L (-)-Tirosina este un component aproape al tuturor proteinelor. In organism poate fi transformat enzimatic pana la adrenalina .Sunt si alte cai de transformare a tirosinei in organism. L (-)-Cisteina este un produs de hidroliza a unor proteine. Ea se poate transforma intr-o disulfura. Cistina este pe langa metionina, principala sursa de sulf din proteine. Cheratina din par contine multa cistina.

L (-)-Metionina apare in multe proteine, mai ales in cazeina. El are o functie biochimica importanta, ca agent de transmitere a grupei metil. Astfel poate ceda grupa metil acidului guanidinoacetic si rezulta homocisteina si creatina. Tot asa, metiotina, prin transmetilare, poate transforma atanolamina in colina. Enzimele care transmit grupa metil se numesc transmetilaze. L (+)-Ornitina este impreuna cu ureea, un produs de hidroliza a argininei. In organism aceasta hidroliza a argininei la ornitina si uree este catalizata de arginaza, o enzima care se gaseste in ficat. L (-)-Prolina si L (-)-hidroxiprolina care contin grupa amino in heterociclu se obtin de obicei prin hidroliza gelatinei cu acidul clorhidric. L (-)-Triptofanul apare in cantitati mici in aproape toate albuminele, prin a caror hidroliza enzimatica a fost obtinut pentru prima data. Structura lui a fost dovedita prin sinteza, in organism triptofanul sufera diferite reactii de degradare transformandu-se in continuare in metilindol (sctol) sau in indol. Acidul o-aminobenzoic, cunoscut sub numele de acid antranilic, a fost obtinut pentru prima data prin oxidarea indigoului. Industrial se poate obtine prin tratarea monoamidei ftalice cu brom sau clor, in mediu alcalin. Acidul antranilic este un produs important pentru industria de coloranti si medicamente; el constituie material prima pentru una din sintezele indigoului. Esterul sau metilic este folosit in parfumerie. Acidul p-aminobenzoic se prepara mult in industrie, mai ales prin reducerea acidului p-nitrobenzoic. Atat el cat si derivatii lui, sunt medicamente valoroase. Acidul p-aminobenzoic este vitamina H, necesara cresterii bacteriilor. Esterul etilic al acidului p-aminobenzoic are slabe insusiri anestezice, de unde si numele de anestezina. Esterul format cu alcoolul dietilaminoetilic este anestezicul novocaina. Peptidele rezulta prin reactia dintre doua sau mai multe molecule de aminoacizi, cu eliminare de apa.

SURSE DE PROTEINE-Produse animale: lapte, branzeturi (100g branza = 25-30 g proteine), carne (20% proteine), viscere (ficat, rinichi, inima, splina, peste), oua.- Leguminoase: fasole (20-25%), mazare, soia (35%).- Cereale : paine (8%).- Nuci, arahide, alune, cartofi, ciuperci.

Rolul biologic al proteinelor

Proteinele îndeplinesc în organismele vii mai multe functii biochimice absolut indispensabile tuturor proceselor metabolice si fiziologice:a) Rolul plastic - este jucat de proteinele structurale ce reprezinta constituenti principali ai membranei celulare, citoplasmei, organitelor subcelulare, umorilor si fluidelor tuturor organismelor vii.b) Rolul energetic - este asigurat prin faptul ca în urma degradarii lor catabolice se elibereaza o mare cantitate de energie ce se înmagazineaza în legaturile macroergice ale moleculelor de ATP, energie ce va fi utilizata în diferite procese vitale (efort fizic si intelectual, procese de biosinteza etc.).

c) Rolul reglator - este îndeplinit de o serie de hormoni cu structura polipeptidica (hormonii reglatori ai hipotalamusului, ai hipofizei, hormonii pancreasului, hormonii paratiroidieni, ai timusului si cei gastro-intestinali).d) Rolul de aparare- este îndeplinit de proteinele specifice din clasa imuno globulinelor (anticorpi) care prezinta proprietati speciale de a interactiona cu proteinele straine (antigene) în procesul complex de aparare a organismului fata de agentii patogeni din mediul extern.e) Rolul de transport - al proteinelor se refera atât la transportul activ prin membranele biologice care se efectueaza cu consum energetic, contra gradientului de concentratie al metabolitului transportat, cât si la transportul specific al unor metaboliti sau elemente absolut necesare vietii. f) Rol în contractia musculara. Procesul contractiei musculare, care sta la baza efortului fizic, este un proces fiziologic si biochimic complex realizat prin consum energetic (când se utilizeaza energia înmagazinata în legaturile macroergice ale moleculelor de ATP) de catre o serie de proteine specifice -actina si miozina – ce formeaza un complex proteic cuaternar cunoscut sub numele de complexul acto-miozinic.g) Rolul catalitic este îndeplinit de catre enzime care sunt, fara exceptie, substante proteice. În afara functiilor enumerate mai sus, proteinele reprezinta instrumentul molecular al expresiei informatiei genetice continute în acidul dezoxiribonucleic din cromozomi. De aceea, proteinele sunt componente structurale si functionale intim legate de procesele vietii, procese ce nu pot si concepute în lipsa substantelor proteice.

4.Conceptul de indice glicemic. Forme de prezentare in farmacii pentru fructoza si glucoza

Indicele glicemic este un indicator care arata cu cat creste nivelul Zaharului din sange (glucoza) la ingestia unei cantitati dintr-un aliment, comparativ cu o cantitate similara de glucoza in solutie sau cu painea alba. Este un indicator al vitezei cu care un anumit tip de carbohidrati ajunge in sange sub forma de glucoza. Cu cat se absoarbe mai usor cu atat indicele glicemic este cat este mai mare, si invers. Cu cat glucoza din sange creste mai mult si mai repede, cu atat corpul (pancreasul) este obligat sa produca mai multa insulina.

Acest lucru se intampla cu cel putin doua costuri: epuizarea pancreasului si cresterea rezistentei la insulina a tesuturilor periferice. Pentru ca in sange avem doar cateva grame de glucoza, excesul acestui nutrient esential este toxic, in special pentru sistemul nervos. Exista si sisteme pentru depozitarea glucozei in exces, legand moleculele de glucoza intre ele intr-o molecula mai mare: glicogenul, asemanator amidonului din plante. Glicogenul poate fi depozitat in muschi si ficat in anumite cantitati. Insulina este un hormon asemuit cu cheia care deschide portile celulelor pentru ca glucoza sa intre in ele si sa fie arsa sau transformata. In timp, epuizarea pancreasului si rezistenta la insulina duc la sindromul metabolic (sindromul X sau diabetul de grad II) si chiar la diabet de tip I. O serie de boli grave sunt puse in ziua de azi pe seama consumului exagerat de carbohidrati cu indice glicemic mare: obezitate, diabet, ateroscleroza,  atacul vascular cerebral, bolile de inima si multe altele. Putem spune ca indicele glicemic masoara biodispozitia carbohidratilor sau rata de absorbtie intestinala. Daca rata de absorbtie este ridicata atunci si nivelul zaharului in sange va creste foarte rapid. In comparatie, carbohidratii cu un indice glicemic mic genereaza o rata a glicemiei foarte mica. Acest indice este foarte putin influentat de continutul in proteine sau in grasimi al alimentului respectiv. In general, alimentele cu IG scăzut au nevoie de un timp mai lung pentru a fi digerate ceea ce determina reducerea senzaţiei de foame si apoi scădere ponderală.  Forme de prezentare in farmacii pentru fructoza si glucoza  Fructoza, solutie injectabila.

Compozitie:Fiole a 100 ml solutie apoasa injectabila continand fructoza 20%. Actiune terapeutica:Monozaharida asimilata si metabolizata cu usurinta, participa la metabolismul glucidic chiar in absenta insulinei, se transforma inglicogen, reface rezervele energetice, protejeaza proteinele de catabolizare. Indicatii:Aport caloric in cadrul alimentatiei parenterale. Contraindicatii:Intoleranta la fructoza-sorbita, deficit de fructozo-1, 6-difosfataza, hiperlactatemie, intoxicatie acuta cu alcool metilic (favorizeaza oxidarea informaldehida); la diabetici trebuie stabilita in prealabil toleranta la fructoza. Reactii adverse: Congestia fetei, epigastralgii, sudoratie (dozele mari); in caz de intoleranta poate provoca hipoglicemie, leziuni hepatice si renale; tromboflebita locala. Mod de administrare:In perfuzie intravenoasa lenta, dozata dupa caz (a nu se depasi 800 mgfructoza/kilocorp si ora).

Glucoza    Glucoza, solutie perfuzabila Compozitie:

Fiole a 10 ml solutie apoasa injectabila de glucoza 33% si 40% ; solutie apoasa perfuzabila de glucoza 5%, 10% si 20% in flacoane de sticla si saci de PVC a 250 si 500 ml. Actiune terapeutica:Monozaharida fiziologica, reprezinta o sursa de energie disponibila; solutia izotona creste volemia si combate deshidratarea; solutia hipertona, injectata intravenos, realizeaza deshidratare tisulara. Indicatii:Stari de denutritie, hipoglicemie, profilaxia si tratamentul cetozei (la denutriti, in diaree, voma); stari de deshidratare fara pierdere de electroliti (solutia izotona); vehicul pentru medicamente in perioada pre si postoperatorie. Contraindicatii:Hiperglicemie, stari de hiperhidratare; solutiile concentrate sunt contraindicate in coma hiperosmolara, in soc si in dezechilibre acidobazice de cauza metabolica; la bolnavii cu tulburari ale tolerantei la glucoza si pentru solutii concentrate administrarea se face sub controlul glicemiei; atentie la eventuala suplimentare de potasiu si insulina. Reactii adverse:Perfuzia rapida poate declansa o diureza osmotica nedorita; injectarea paravenoasa a solutiilor 20% sau mai concentrate provoaca iritatie sinecroza, iar injectarea intravenoasa de solutii concentrate poate fi cauza de tromboflebita locala sau sclerozarea venei. Mod de administrare:Intravenos, in injectii lente sau perfuzii, pana la 1l/zi pentru solutia 5%; pana la 550 ml/zi pentru solutiile 33% si 40% (cantitatea nu trebuie sa depaseasca 800-900 mg glucoza/kg corp si ora, adica circa 300 ml din solutia 20% pentru unadult de 70 kg).

Glucoza, solutie injectabila Compozitie: Fiole continand solutie apoasa injectabila 20%; 33%; 40%; 20%: Glucoza pro.inj. 2 g, clorura de sodiu 0,0026 g, apa distilata pana la 10 ml.33%: Glucoza pro.inj. 3,3 g, clorura de sodiu 0,0026 g, apa distilata pana la 10ml. 40%: Glucoza pro.inj. 4 g, clorura de sodiu 0,0026 g, apa distilata pana la 10 ml. Actiune terapeutica: Monozaharida fiziologica, reprezinta o sursa de energie disponibila; solutia izotona creste volemia si combate deshidratarea; solutia hipertona, injectata intravenos, realizeaza deshidratarea tisulara. Indicatii:Stari de denutritie, hipoglicemie, profilaxia si tratamentul cetozei (la denutriti, indiaree, voma); stari de deshidratare fara pierdere de electroliti (solutia izotona), vehicul pentru medicamente in perioada pre si postoperatorie. Contraindicatii:Hiperglicemie, stari de hiperhidratare; solutiile concentrate sunt contraindicate in coma hiperosmolara, in soc si in dezechilibre acido-bazice de cauza metabolica; la bolnavii cu tulburari ale tolerantei la glucoza si pentru solutii concentrate administrarea se face sub controlul glicemiei; atentie la eventuala suplimentare de potasiu si insulina.

Reactii adverse:Injectarea paravenoasa a solutiilor 20% sau mai concentrate provoaca iritatie sinecroza, iar injectarea intravenoasa de solutii concentrate poate fi cauza de tromboflebita locala sau sclerozarea venei. Mod de administrare:Intravenos, in injectii lente pana la 550 ml pe zi pentru solutiile 33% si 40% (cantitatea nu trebuie sa depaseasca 800-900 mg glucoza/kg corpsi ora, adica cca 300 ml din solutia 20% pentru un adult de 70 kg).

Dextran 70 - glucoza 5%, solutie perfuzabila Forma de prezentare:Solutie perfuzabila cu solutie 6% dextran 70 in glucoza 5%; ct. x 6 fl. x 500 ml. Indicatii:Soc hipovolemic, insuficienta circulatorie prin soc toxic sau septic. Arsuri intinse cu deshidratare si hemoconcentratie. Profilaxia soculuichirurgical. Profilaxia trombozelor postoperatorii. Dozare si mod de administrare:Perfuzabila intravenos initial 500-1500 ml/zi si apoi 500 ml/zi sau la 2 zile. Contraindicatii:Trombocitopenie marcata, IC congestiva grava, IR, EP. Atentionari: Nefropatii cu scaderea filtratului glomerular. Reactii adverse:Rar, inrosirea fetei, eruptie urticariana, frison. Exceptional, spasm bronsic sau HTA.

6.Vitamine. Surse. Rol biochimic si fiziologic. Forme de prezentare in farmacii

(combinatii de vitamine si contraindicatii).

Vitaminele reprezinta un grup de substante organice naturale, necesare organismului (desi in cantitati mici), pentru realizarea in conditii optime a unor procese metabolice esentiale. Vitaminele, prin moleculele lor, nu elibereaza energie si nu au nici  roluri plastice, insa sunt esentiale in generarea acesteia. Deoarece majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de catre organism, acestea trebuie sa le primeasca prin dieta (fie ca atare, fie sub forma de provitamine). Exista 13 vitamine esentiale (lipsa lor afecteaza functionalitatea normala aorganismului): A, C, D, E, K, tiamina (B1), riboflavina (B2), niacina (B3), acidul pantotenic, biotina, vitamina B6, vitamina B12, acidul folic. Functiile vitaminelor sunt complexe, incluzand aici: functie de hormoni sauhormon-like (vitamina D), antioxidanti (vitamina E), rol in cresterea si diferentierea tisulara (vitamina A) si lista poate continua. Vitaminele sunt grupate in doua categorii:- liposolubile (A, D, E, K), acestea depozitandu-se in tesuturi liposolubile si in ficat- hidrosolubile (C, P, B) pe care organismul le foloseste imediat, altfel se pierd prin urina. Singura vitamina hidrosolubila ce poate realiza depozite este vitamina B12 (la nivel hepatic), aceste depozite mentinandu-se ani de zile. Vitaminele liposolubile sunt solubile in lipide si insolubile in apa, iar utilizarea (digestia si absorbtia lor) depinde de capacitatea organismului de a procesa lipidele alimentare. Vitaminele hidrosolubile se absorb in proportii mari din tubul digestiv, insa au nevoie de prezenta acidului clorhidric in sucul gastric. Excesul lor este eliminate urinar, organismul nerealizand, depozite (in caz de insuficiente, carentele lor apar foarte repede).

SURSE Principala sursă de vitamine pentru organism o constituie plantele; ca sursă secundară de vitamine trebuie menţionată flora bacteriană intestinală precum sio serie de organe, ţesuturi, lichide de origine animală în care vitaminele se concentrează sau depozitează.  Organismul îsi procură vitaminele ca atare sau sub formă de provitamine.  Lipsa sau insuficienţa vitaminelor din organism determină tulburări metabolice siapariţia unor boli numite avitaminoze sau hipovitaminoze. Organismul primeste cele mai multe vitamine din consumul alimentelor. Daca acestea sunt naturale si nu contin conservanti, aportul de vitamine va fi unul normal si organismul va functiona optim, depasind cu usurinta problemele legate de stres, de usoare raceli sau forme mai noi ale gripei. Sursele vegetale ale beta-carotenului sunt grasimile si colesterolul. Vitamina A se gaseste in natura sub doua forme: vitamina A preformata si provitamina A sau caroten. Tiamina (vitamina B1) se gaseste in paine, cereale, paste, cereale integrale, carne slaba (in special carne de porc), peste, fasole uscata, mazare si soia. Riboflavina o gasim in carne precum si in migdale, ciuperci, cereale integrale,boabe de soia si legume verzi. Niacina se gaseste in produse lactate, carne de pasare, peste, carne slaba, nuci si oua.

  Vitamina B4 (adenina) se gaseste in drojdia de bere, cerealele integrale, mierea proaspata si nealterata, polen, laptisor de matca, propolis precum si in compozitia celor mai multe fructe si legume proaspete. Sursele comune pentru acidul pantotenic sunt branza, porumbul, ouale, carnea, arahidele, soia, mazarea, drojdia de bere si germenii de grau. Alimentele cu un continut bogat de vitamina B6 sunt carnea alba, de pasare sau peste, bananele, painea din cereale integrale si cereale, boabele de soia si legumele. Acidul folic il gasim la fasole, legume cu frunze verzi, citrice, sfecla, germeni degrau si carne. Sursele bogate in biotina sunt fulgii de ovaz, galbenusul de ou, soia, ciupercile,bananele, alunele si drojdia de bere. Vitamina C se gaseste in varza si multe legume colorate verde inchis. Vitamina D se poate lua din lapte si peste gras. Vitamina E se gaseste in germeni de seminte sau cereale. Surse bogate de vitamina K sunt legumele precum broccoli, varza de Bruxelles,varza, conopida, varza Kale, spanacul si soia. Bioflavonoidele sunt prezente in cojile de fructe ale citricelor si in alte produse alimentare care contin vitamina C.

ROL BIOCHIMIC SI FIZIOLOGIC O serie de vitamine joacă un rol important în reacţiile biochimice catalizate de enzime, funcţionând în calitate de cofactor (intră în structura enzimelor). După structura chimică se denumesc:-acid ascorbic (vitamina C);-tiamină (vitamina B1);-riboflavină (vitamina B2);-piridoxină (vitamina B6);  După rolul fiziologic ce-l îndeplinesc în organism, vitaminele se clasifică astfel: -vitamina antihemoragică (vitamina K); -vitamina antiberi-beri (vitamina B1);- vitamina antirahitică (vitamina D);-vitamina antisterilităţii (vitamina E); -vitamina antiscorbutică (vitamina C).  Se găseste în toate plantele. Sursele principale de vitamina C, din hrană, sunt legumele, zarzavaturile si unele fructe. O cantitate foarte mare de vitamina C se găseste în măces (mai ales in fructele de culoare rosu închis), si în coacăzele negre. Sunt bogate în vitamina C: căpsunile, portocalele, lămâile, mandarinele, rosiile, varza (nu numai proaspătă, ci si murată, dacă ea se conservă corect), mărarul, ceapa verde, verdeaţa de pătrunjel si alte zarzavaturi proaspete, hreanul. În majoritatea produselor care conţin vitamina C se găseste si vitamina P, care intensifică acţiunea vitaminei C. Vitamina C este un compus chimic labil (puţin stabil). Ea se distruge extrem de rapid în prezenţa oxigenului din aer, în cazul încălzirii în mediu neutru sau alcalin. De aceea, în urma prelucrării culinare a alimentelor, o parte din vitamina C deobicei se pierde. Prin fierbere, vitamina C se distruge.

Din punct de vedere chimic, vitamina C este o γ-lactona unui acid hexonic. Desi se numeste acid, nu are grupa carboxilică liberă, aceasta fiind blocată de legatura lactonică formată între C1 si C4. Are o structură furanozică ce îi imprimă o marereactivitate.Prin oxidare lentă se transformă în acid dehidroascorbic, iar prin oxidare energică se transformă ireversibil în acid oxalic si acid treonic.  Vitamina C sau acidul ascorbic exercită o influenţă pozitivă asupra metabolismuluidin organism, contribuie la o bună utilizare a proteinelor din hrană; ea este necesară pentru menţinerea integrităţilor pereţilor capilarelor.

 FORME DE PREZENTARE IN FARMACII( combinatii de vitamine si contraindicatii)

VITAMINA B6 fioleForma de prezentare: fiole ATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator:  Sicomed

VITAMINA C 10% fiole Forma de prezentare: fiole ATC: A11GA. ACID ASCORBIC (VITAMINA C) Producator:  Sicomed

VITAMINA D2 solutie buvabilaForma de prezentare :solutie buvabila ATC: A11CC. VITAMINA D SI ANALOGI Producator:  Biofarm  VITAMINA D2 solutie injectabilaForma de prezentare: solutie injectabila ATC: A11CC. VITAMINA D SI ANALOGI Producator:  Biofarm

VITAMINA D2 solutie pentru uz internForma de prezentare: solutie pentru uz intern ATC: A11CC. VITAMINA D SI ANALOGI Producator:  Biofarm

VITAMINA D2 solutie buvabilaForma de prezentare: solutie buvabila ATC: A11CC. VITAMINA D SIANALOGI Producator:  Sicomed

VITAMINA D2 solutie injectabilaForma de prezentare: solutie injectabila ATC: A11CC. VITAMINA D SI ANALOGI Producator:  Sicomed    VITAMINA D3 solutie injectabilaForma de prezentare: solutie injectabila ATC: A11CC. VITAMINA D SI ANALOGI Producator:  Sicomed

VITAMINA E capsule gelatinoaseForma de prezentare: capsule gelatinoase ATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator:  Pharco Pharmaceuticals

 VITAMINA E FORTE fioleForma de prezentare: fioleATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator:  Biofarm

VITAMINA E FORTE capsuleForma de prezentare: capsuleATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator:  Biofarm

VITAMINA F capsuleForma de prezentare: capsuleATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator:  Biofarm

VITAMINA F solutie pentru uz internForma de prezentare: solutie pentru uz intern ATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator:  Biofarm

VITAMINA PP fioleForma de prezentare: fioleATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator:  Sicomed

VITASPOL solutie buvabilaForma de prezentare: solutie buvabila ATC: A12CC. MAGNEZIU SI COMBINATII Producator:  Biofarm