Biciul împletit

împotriva noilor reformişti

care negustoresc Sfânta Biserică Ortodoxă

Aducere aminte despre datoria ortodocşilor clericicelor ce voiesc a rămâne întru cele predanisite de

Sfinţii Părinţi, precum şi tuturor celor ce au fost şi trebuie să stea neadormiţi străjuitori şi păzitori ai

tezaurului Ortodoxiei, preacuvioasa monahiceascătagmă, împreună şi de obşte cu dreptslăvitorii

creştini, deşteptându-se întru Domnul, să se bucure !

2

„Şi făcând bici de ştreanguri, pe toţi i-au scos afară din Biserică” (Ioan 2, 15)

„Şi sculându-se de la rugăciune şi venind către ucenici, i-a aflat pre dânşii dormind de întristare, şi au zis către ei: ‘De ce dormiţi?’” (Marcu 14)

Cel ce are harul Sfântului Duhpentru dreapta credinţă întru Hristos,

chiar dacă dintr-o oarecareslăbiciune omenească ar şi pieri

sufleteşte din pricina vreunui păcat,nici atunci nu va muri în veac, ci va fi

înviat prin harul Domnului nostruIisus Hristos, Cel ce a ridicat păcatul

lumii şi ne dăruieşte har peste harIoan 1, 16

Pentru Dumnezeu preţuieştedreapta credinţă în El şi în Fiul SăuCel Unul Născut, şi întocmai pentru

aceasta se dă de sus în plinătate harulDuhului Sfânt

Sfântul Serafim de Sarov

De vom rămâne în dreaptacredinţă mai departe, acest neam vadăinui, iar de nu – acest neam nu va

mai continuaSfântul Ioan Hozevitul

Mişcarea celor de stil vechi nueste erezie şi nici schismă, iar cei ce o

urmează nu sunt nici eretici, nicischismatici, ci creştini ortodocşiArhiepiscopul Dorotei al Atenei

Biserica oficială din Grecia(de stil nou)

3

Introducere[1]

În adevăr că împrejurările actuale ce vin câteodată asupra omului într-atât îl buimăcesc cu lovitura lor neaşteptată, încât îi produc un somn adânc, ca ucenicilor în Grădina Ghetsimani, unde covârşiţi de strâmtorare că nu pot face nimic pentru Domnul şi Învăţătorul lor, de întristare au adormit. Amintirea acestui fapt evanghelic, privindu-l din punct de vedere psihologic, ne dă acum prilejul de a cerceta cu de-amănuntul evenimentele de astăzi, spre a putea trage învăţătura necesară dintr-însele întru împlinirea datoriei noastre de creştini.

Deci, dacă ne ducem cu gândul la ultimele zile petrecute de Domnul pe pământ, vedem: pe iudei căutând prilej să-L dea morţii; pe arhierei născocind calomnii; pe Iuda cugetând la vânzare; credincioşii Lui – parte din norod – tăceau, dându-se la o parte, ca şi cum nu ar fi avut cunoştinţă de cele ce ameninţa dintr-o zi în alta pe Dascălul şi Domnul lor; ucenicii la fel: unii se pregăteau de fugă când Domnul era să fie ridicat şi dus la curtea Caiafei – şi nu uitaţi că aceştia erau cei mai credincioşi – ceilalţi, apăsaţi de grozăvia momentului, Îl urmau de departe.

Meditând cu evlavie şi seriozitate la aceste peripeţii din viaţa Mântuitorului, într-însele vom putea recunoaşte o repetare perfectă a celor ce se petrec astăzi în viaţa noastră bisericească.

Biserica Ortodoxă a lui Hristos e drept că a avut momente nepieritoare de glorie în mersul dezvoltării sale istorice, însă e tot aşa de exact că în cartea vieţii sale a scris multe pagini de persecuţie, suferinţe de tot felul, tiranii ş.a., care însă, toate la un loc, s-au zdrumicat de tăria ei; iar împrejurările diferite (ca iconomahia ş.a.) abătute asupra Bisericii au arătat că însăşi credincioşilor ei le-a fost absolut la fel, ca cele văzute mai sus în ultimele clipe ale vieţii Mântuitorului pe pământ: unii, indiferenţi, tăceau; alţii, trândavi şi fricoşi, se ascundeau; parte aţâţau pe ascuns pe persecutori; unii trădau; cei slabi de virtute fugeau; iar cei ce deţineau făgăduinţele pentru păstrarea tuturor Aşezământurilor Bisericii lui Iisus Hristos – tezaurul cel mai sfânt şi mai scump – zic, însuşi Păstorii cei mari ai Bisericii, aproape neîntrerupt dormeau, iar unii şi cu urgie persecutau.

Persecutarea credincioşilor de către actualii tirani

Şi acum, dacă ne referim la zilele pline de groază şi de durere prin care trecem astăzi, şi ca naţiune şi ca Biserică, avem o asemănare perfectă de evenimente, întocmai cu cele arătate mai sus. Se ridică din nou trufaşi, vrăjmaşii de moarte ai Adevărului şi învăţăturilor lui Hristos şi ai propovăduirii Apostolilor şi predaniilor părinteşti, iar firmamentul Bisericii se acoperă din ce în ce mai mult cu nori groşi, care ameninţă cu îngrozitoare furtună, nutrită de înşişi cei din sânul Sfintei Biserici, năimiţii păstori. A venit vremea ca cei rămaşi credincioşi dumnezeieştilor şi părinteştilor predanii să-şi facă adunările lor, ori în cămări şi subterane ascunse, ori prin creierii munţilor, de teama iudaisiţilor arhierei. Să aşteptăm ajutor de la politicieni ? Nu-i de unde ! Pentru că celor ce ne stăpânesc astăzi politiceşte, dacă li se porunceşte de către trădătorii, englisiţii şi latinisiţii arhierei, nu numai că închid şi pecetluiesc bisericile şi paraclisele, prinzând, ferecând, punând la închisoare şi tiranisind pe cei aflaţi într-însele credincioşi, ci şi rănesc de moarte şi ucid, vărsând sânge nevinovat, precum aceasta s-a petrecut în multe părţi ale ţării, din porunca antihriştilor ierarhi reformişti. Şi aceasta o execută politicienii cu cugetul împăcat, ca şi cum şi-au făcut datoria impusă de ceasurile de cumpănă prin care trec ambele instituţii vitale, şi Biserica şi Statul.

 

4

Vânzarea tezaurului Ortodoxiei de către nevrednicii păstori

În aşa grele zile, neînchipuit de obijduitoare pentru noi, s-au găsit – ce ruşine ! – mai toţi slujitorii altarului, ca Ana şi Caiafa, purtând titlul de arhierei şi patriarhi, ca masonul Meletie Metaxakis, fostul patriarh al Constantinopolului, băutorul de sânge Hrisostom, mitropolitul Athenei, ereticul şi vrăjmaşul monahismului, Vasile, patriarhul Constantinopolului, cel cu două capete … şi egoistul Miron al României ş.a., care la tâlhăreasca lor adunare din Constantinopol, în 1923, precum şi prin scrierile lor, pentru siguranţa vieţii lor şi spurcata agonisire (a fi în folosul Bisericii Domnului, în numele Căruia au depus jurământ şi s-au consacrat slujitori, nu-i mai interesează) s-au găsit, zic, să declare sus şi tare cu capul descoperit, cum că Biserica lui Hristos şi aşezămintele ei s-au învechit, nemaicorespunzând vremurilor de progres actuale, şi zic ei, ca unele ce sunt greşite de Sfinţii Părinţi, trebuiau spulberate în vântul cel apusenesc (Circulara sinodului român din 1924), şi nu numai bisericescului nostru calendar i-au dat cu piciorul, dar voiesc şi chiar stăruiesc din răsputeri ca să răstoarne din temelie întreg edificiul ortodox, cu sfintele predanii, canoane, dogme şi toate dumnezeieştile lui taine (vezi programul viitorului Sinod Ecumenic); cu acesta defăimând nenorociţii şi mutând hotarele veşnice pe care le-au pus Sfinţii noştri Părinţi, precum a strigat dumnezeiescul Chiril la Sfântul şi Marele Sobor al III-lea Ecumenic (Epitomi, cartea 1, cap. 7).

Din nenorocire s-au mai găsit încă şi Iude dintre înşişi purtătorii de haine negre care, părăsind metania lor şi făcându-se popi mireneşti pentru mârşavul câştig, lupi fiind în piei de oaie, mai întâi cu bârfeli şi apoi cu vânzări, caută să prihănească Biserica Domnului, şi pe câţi află din cei râvnitori ortodocşi, pun mâinile pe ei şi-i dau în seama stăpânirii mireneşti.

S-au mai aflat încă şi Simoni – profesorii universitari – care, la întrebarea slugii stăpânitorului, declară: ,,Nu ştiu pre Omul acesta” şi ,,nu ştiu ce grăieşti”. Iar la dovada că şi titlul tău de teolog te vădeşte că eşti din ucenicii Lui, se leapădă: ,,Nu cunosc, zice, Biserica Ortodoxă şi sunt străin de orânduielile ei, fiindcă studiile noastre făcute în Apusul eretic au la bază filozofia lumească”.

 

Întunecata stare a celor nepăsători

Se înalţă, o, iubiţilor, din nou Golgotha, pentru că-L aduc ca şi cum din nou să răstignească pe Iisus Hristos. Mulţimea norodului priveşte cu indiferenţă la această privelişte, pentru că n-au avut grijă să înveţe ce va să zică credinţa ortodoxă, şi n-ar fi să ne mirăm, dacă la un moment dat, va începe să strige că vrea în locul lui Hristos pe alt învăţător, mai nou. Fiindcă ale Lui, zice, s-au învechit toate şi s-au uzat, nemaipotrivindu-se vremurilor de înaintare şi poftelor lor.

Dar din ucenicii Domnului, următorii Lui pe pământ – episcopii – oare n-a mai rămas nici unul ? Ce s-au făcut ? Unde sunt ? Nu cumva cu toţii se îndeletnicesc cu schimbările şi punerile la cale ale cecurilor americane şi englezeşti, agonisite din vizitele cele de prin străinătate ? Presa ne-a pus la îndemână multe date despre aceste secrete !

Dar tagma monahicească – cea care după Sfântul Isaac Sirul este gloria Bisericii lui Iisus Hristos – de ce nu-şi face arătarea la luptă ? Sărmanii !!! Pe cea mai mare parte i-a împietrit grozăvia momentului şi dorm ca în oarecare Ghetsimani. Alţii, apăsaţi de recunoaşterea slăbiciunii lor în aşa împrejurări, se tânguiesc, plâng între ei şi se revoltă, încearcă a lovi cu sabia, dar lipsiţi de cunoştinţele de a mânui armele, de-abia reuşesc să taie urechea lui Malhus, şi la urma sfârşitului fug aproape cu toţii şi se ascund de frică acolo, unde nu este frică.

5

 

Grozăvia apostaziei ierarhilor bisericeşti

Şi acestea toate sunt cea de pe urmă nenorocire, pentru că cei ce reprezintă pre Domnul pe pământ nu numai că sunt de sine chemaţi, alegându-se de la cluburile politice, dar mai şi dorm somn adânc de moarte, lăsând via Lui neîngrijită şi gardurile ei căzute. Iar ei ca nişte râmători sălbatici (imoralitatea lor) strică, surpă şi caută a dezrădăcina din adânc viţele ei (ale Ortodoxiei). Pentru care pricină cu totul avea dreptate Sfântul Ioan Gură de Aur a-i înfiera pe năimiţii şi politicienii aceştia arhierei, numindu-i: vrăjmaşii lui Hristos, lupi, sugrumători, necredincioşi, nedrepţi, imorali, pânditori, făţarnici, hulitori, tâlhari, răpitori, prooroci mincinoşi, dascăli vicleni, povăţuitori orbi, înşelători, antihrişti, sminteală, fii ai celui viclean, zâzanie, ateişti, luptători de Duh, ca cei ce au hulit pe Sfântul Duh Dumnezeu …” Şi de aceea, în altă parte, acelaşi Sfânt Părinte şi Dascăl zise acel înfricoşat cuvânt: „Mulţi dintre arhierei şi din cei sfinţiţi nu se vor mântui, ci se vor munci cea mai mare parte dintre aceştia” (Cuv. 3 la Faptele Apostolilor).

 

Semnalul de alarmă

Deci, a sosit ceasul ca nu numai să ne trezim din letargia nesimţirii, spre a ne lumina Hristos (Efeseni 5, 14), dar, ajutaţi de El, Domnul Puterilor, pe râmătorii aceia sălbatici şi fii ai diavolului (de nu vor înceta din povârnişul cel pierzător de suflete) să-i izgonim afară din bisericile cele zidite cu sudorile părinţilor şi strămoşilor noştri, trimiţându-i la întunericul cel apusenesc, pe care de bună voie şi l-au ales, spre a sărbători acolo împreună cu păgânii papistaşi, şi apoi cu îndrăzneală şi fără de frică să mărturisim de faţă că Una este Biserica Domnului, sfântă, cinstită şi fără prihană, ca o mireasă împodobită cu toate învăţăturile, aşezămintele şi părinteştile ei predanii (între care se numără şi calendarul bisericesc de stil vechi). Şi dacă ni s-ar întâmpla să şi suferim împotrivire, să ieşim la luptă cu pieptul deschis, mai ales că armele noastre sunt poruncile Domnului nostru Iisus Hristos, Carele după încredinţarea Sa cea nemincinoasă petrece cu noi până la sfârşitul veacului, şi, ca atare, în mâinile Lui stau sorţii izbânzii noastre atunci când ne luptam pentru Biserică şi Adevărurile sale, adevăruri propovăduite de către dumnezeieştii noştri Părinţi la Sfintele Soboare Ecumenice şi cele locale, şi pe care sfinte aşezământuri noii calendarişti şi reformişti arhierei de astăzi le prihănesc, ca şi cum ar fi greşite şi nu se potrivesc cu socotelile păgânilor şi ateiştilor astronomi de acum. Cu care chip, prin această prihănire, noii calendarişti de-a dreptul hulesc pe Sfântul Duh Dumnezeu, Cel ce i-a insuflat pe sfinţi la sfintele soboare, şi împotriva căror hulitori împreună cu alte anateme şi blestemuri sinodiceşti, cu care s-au încătuşat ticăloşii, le stă asupră-le şi:

 

Anatema

Adunării celor patru patriarhi cu întreg soborul lor de sfinţiţi arhierei, în Constantinopol, la anul mântuirii 1848, care sună aşa:

„Respingem toate noile reforme, ca cele ce sunt şoptiri ale diavolului, fiindcă cel ce primeşte aceste reforme în Biserică înfruntă, ca şi cum ar fi cu lipsă, propovăduirea dreptei credinţe. Care, însă, desăvârşită fiind şi pecetluită, nu primeşte nici scădere, nici adăugire, nici

6

vreo schimbare oarecare. Şi cel ce va îndrăzni sau să lucreze, sau să sfătuiască, sau să şi cugete unele ca acestea, de îndată singur s-a lepădat de credinţa cea întru Hristos şi de îndată însuşi de bună voie s-a cufundat întru veşnica anatemă, pentru hulirea cea împotriva Sfântului Duh, de parcă Sfântul Duh nu cu îndestulare ar fi grăit în Sfintele Scripturi şi la Ecumenicele Soboare. Deci toţi acei ce primesc reforme sau schimbări, ori eresuri, sau dezbinări, de îndată şi de bună voie s-au îmbrăcat cu blestemul ca cu o haină (Psalmi 108, 17) şi, ori papi de-ar fi ei, ori patriarhi, ori mireni, ori măcar îngeri din cer, anatema fie !”

 

Nelegiuita înarmare a unor creştini împotriva Sfântului Duh

Şi dacă după toate acestea, şi după câte încă s-au mai publicat până acum în privinţa acestei nenorocite şi vătămătoare de suflet noi chestiuni calendaristice, prin care publicaţii s-a adeverit că introducerea papistăşescului şi ateisticului calendar gregorian în Sfânta Biserică Ortodoxă nu numai că este anticanonică şi antiortodoxă, ca ceea ce surpă principala dogmă a unităţii Bisericii, dar au vârât vrajba şi dihonia între cei de un neam credincioşi fii ai ei. Iar dacă noii reformişti nu vor căuta să readucă pacea în sânul Bisericii celei înviforate de ei, atunci ascultaţi, o! voi, râvnitorilor şi adevăraţilor ortodocşi ce vă porunceşte Sfântul Ioan Gură de Aur, dascălul a toată lumea şi mărturisitorul adevărului, zicându-vă:

„Dacă vei vedea pe cineva în public, sau orişiunde hulind pre Dumnezeu şi pre cele dumnezeieşti, apropie-te de el şi-l ceartă, şi dacă e nevoie, pălmuieşte-l, numai nu-l lăsa neînţelepţit; loveşte-l în faţa lui să se sfinţească mâna ta; şi dacă cineva te-ar chema şi te-ar duce la judecată, când judecătorul va cere să dai răspuns de fapta ta, grăieşte-i lui cu îndrăzneală cum că pre Împăratul îngerilor a hulit. Deoarece dacă cei care hulesc pre împăratul cel pământesc trebuie să fie pedepsiţi, cu mult mai vârtos cei ce ocărăsc pre Cel Ceresc. De aceea tuturor trebuie să vă pese de această fărădelege, căci de faţă fiind încălcarea (hula) este slobod fiecăruia care voieşte să o pedepsească. Şi dacă va fi să mori pentru aceasta, nu sta pe gânduri ca să înţelepţeşti pre fratele tău: mucenicie este pentru tine aceasta, fiindcă pentru această faptă şi Sfântul Ioan Botezătorul mucenic s-a făcut, deşi nu i s-a poruncit adică să aducă jertfă, nici să se închine idolilor, ci pentru apărarea sfintelor legi care se ocărau i s-a tăiat sfântul lui cap. Şi tu în sfârşit luptă-te până la moarte pentru cinstea adevărului şi Domnul va lupta apărându-te.

Şi să nu-mi rosteşti mie pe lâncedul acela cuvânt: ce-mi pasă ? nici o legătură nu am cu acel hulitor ! Nedreaptă este această grăire diavolească şi afară de fire, căci numai cu diavolul n-avem nimic de obşte, cu oamenii însă, unii cu alţii, multe avem de obşte şi de aceea se cuvine să arătăm de obşte purtare de grijă pentru a lor mântuire …” (din Cuv. 1, cap. 12, ,,Împotriva hulitorilor”).

Cele de mai sus credem că nu mai au nevoie de tâlcuire pentru cei ce vor să-şi aibă conştiinţa împăcată. Fiecare din ei pot din citirea acestora a înţelege care e datoria lor spre îndreptarea şi pedepsirea hulitorilor de Dumnezeu – noii calendarişti şi reformişti !

 

Nu se cuvine a ne supune răzvrătiţilor noi reformişti

Cu toate aceste date doveditoare despre bisericeasca crimă a noilor reformişti, s-au aflat totuşi oarecare întunecaţi filozofaşi, pe a căror ştiinţă Dumnezeu a înnebunit-o şi care de bunăvoie închizând ochii după adevăr, strigă sumeţi: ,,Supuneţi-vă mai marilor voştri, căci aşa vă porunceşte Apostolul. Însă dumnezeiescul Gură de Aur a apucat mai înainte şi tâlcuind pre graiul

7

acesta al Apostolului, a zis: „Dacă preotul sau arhiereul are vreo dogmă răzvrătită, măcar înger de-ar fi, nu vă supuneţi lor” (Epistola a II-a către Timotei). Şi nu numai că trebuie să se lupte cineva împotriva răzvrătiţilor arhierei, pentru apărarea credinţei şi a sfintei predanii, dar chiar şi împotriva imoralităţii lor, orişicine ar fi ei, după cum a săvârşit-o cuviosul acela monah Iosif Vriennie şi mulţi alţii, pe care istoria bisericească cu multă slavă i-a înscris în paginile ei pentru înfocata lor râvnă de a curăţi Casa Domnului de spurcăciune. Şi dimpotrivă, pentru cei nepăsători şi care se joacă cu mântuirea lor, Sfântul Isaac Sirul, în Cuv. 45, a aşternut acea înfricoşată hotărâre, zicând: „Nu se cuvine nouă să ne prefacem, nici faţă de noi înşine, nici faţă de alţii, nici de frică a părăsi blagorodnica şi cinstita luptă de care atârnă viaţa sufletului şi să invocăm ba una, ba alta, înălţând lenea la treapta de dogmă, adică: a ne ruga ca să nu intrăm în ispită, că pentru unii ca aceştia s-a zis cum că, deşi îndeplinesc porunca, în poruncă întru ascuns păcătuiesc. Deci, de s-ar întâmpla omului şi ar veni asupra lui ispită (ca acum chestia calendarului) şi silit ar fi ca să calce vreuna din poruncile Bisericii, adică: sau să părăsească întreaga înţelepciune, sau vieţuirea cea monahicească, sau a se lepăda de credinţă, sau a nu se lupta pentru Hristos, sau a strica vreuna din porunci, acesta de se va teme şi nu va sta împotriva ispitei să ştie că va cădea din adevărul credinţei lui Hristos”. O ! nenorocire, ticăloşii ! şi aceasta o vor pătimi toţi aceia lâncezi şi nepăsători, ,,slobozindu-i pre dânşii Dumnezeu dupre dorinţele inimilor lor şi merge-vor întru meşteşugurile lor” (Psalmi 80, 12) fiindcă au avut ochi de văzut şi n-au voit să vadă, şi urechi de auzit şi n-au voit să audă, de aceea făţărnicia lor i-a povăţuit la această îndărătnicie.

Ştim că acest exemplu de părăsire nu va cuprinde pe întreaga mulţime a ortodocşilor, pentru că Biserica Ortodoxă are făgăduinţe de statornicie şi fiinţă din partea Întemeietorului ei, Hristos, Carele o va păstra până la sfârşitul veacului; dar, o! câţi din fiii ei nesupuşi voii lui Dumnezeu sunt iarăşi lăsaţi în dorinţele şi ideile lor cele rătăcite ! Aceasta trebuie să înfricoşeze chiar şi pe cei drepţi, toţi trebuie să ne temem, ca nu cumva rămânând în inimă vreo rădăcină de amărăciune, să pierdem harul şi să atragem din partea lui Dumnezeu veşnica pedeapsă.

 

Ultima luare-aminte

Însemnaţi şi că această nenorocită şi nouă chestiune calendaristică, noii reformişti o au târât şi mai departe, căci nu numai că s-au învoit poruncii Ligii Naţiunilor de a introduce un alt nou calendar – evreiesc – de 13 luni, dar în şedinţele lor sinodale din primăvara anului curent au hotărât – după gustul ereticilor englezi – ca Sfintele Paşti să nu se mai schimbe după hotărârea Sfintelor Soboare, ci aşa, după pofta lor cea negustorească şi satanicească. Şi oare trebuie să ne supunem anatematisiţilor acestora, când Sfânta Biserică pentru această îndrăzneaţă apostazie (a schimbării Paştelui) streini de ea i-au judecat şi pre ei şi pre cei ce se vor împărtăşi cu ei ? (canonul 1 din Antiohia) şi nu numai atât, dar şi după moarte s-a hotărât de Sfintele Soboare a se da anatemei toţi, fără deosebire de-ar fi sfinţiţi ori mireni, cei ce ori în credinţă ori în canoane ar păcătui (Sinod V).

Deci, cunoscătorul inimilor, Domnul nostru Iisus Hristos, cunoscând răceala şi nepăsarea unora către cele dumnezeieşti, care pun ca şi cum pricină pe iconomie, a hotărât în Evanghelie, zicând: ,,N-am venit să aduc pace, ci sabie” (Matei 10, 34), pre care tâlcuind-o dumnezeiescul Teofilact, zice: „Nu pretutindeni este bună unirea, ci uneori şi despărţirea este bună. Deci sabie este cuvântul credinţei, carele ne taie pre noi de la dragostea prietenilor şi a rudeniilor, când ne împiedică (pre noi) de la blagocestie”.

Drept aceea, ia să nu mai stăm la îndoială de a ne sfinţi mâinile, după porunca Sfântului Ioan Gură de Aur, întru a readuce pe hulitorii reformişti în staulul Ortodoxiei. Iar dacă aceasta nu

8

vom reuşi-o, atunci să urmăm exemplul Domnului, Carele cu biciul de ştreang a izgonit pre defăimătorii Casei Lui. Şi aceasta ca nu cumva şi noi împreună cu reformiştii învoindu-ne, să moştenim pe veşnica ANATEMA. De care anatemă temându-se cuvioasa aceea adunare a monahilor din Sfânta Mânăstire Neamţu, după cum stă publicat în ,,Glasul Monahilor” din 19 august papistăşesc, spre marea noastră mângâiere sufletească, vedem cum că se pregătesc de luptă, precum se şi cuvenea, împotriva noilor reformişti bisericeşti. Ajută-le lor, Doamne al Puterilor, ca astfel să poată dovedi cu fapta şi acum, că monahii sunt gloria lui Hristos prin Iisus Hristos. Amin ! Amin ! Amin !

 

Al tuturor ortodocşilor binevoitor:

Schimonah ARSENIE COTEA 

Sfântul Munte Athos, Schitul Sfântul Ierarh Vasilie cel Mare

Anul mântuirii 1928, aug. 15

 

______

N.B. Prezenta de faţă, ca ceea ce poartă semnătura mea şi pentru care sunt responsabil de cuprinsul ei, este slobod fiecăruia a o prescrie sau tipări, spre folosul de obşte, fără însă a adăogi sau a schimba ceva (Autorul).

 

[1] Spicuiri din protestul adresat de către unii clerici, în 1916, mitropolitului Conon împotriva introducerii noului calendar papistăşesc, care arată şi decăzuta stare a actualilor păstori bisericeşti.

9