Bicicleta Componentele unei biciclete

Principalele componente ale unei biciclete sunt urmatoarele:

1-cadru;2-furca;3-suspensie;4-ghidon;5-pipa;6-headset;7-sa;8-tija de sa;9-foi (angrenaj);10-brat pedalier;11-pedale;12-butuc;13-spite;14-janta;15-cauciuc;16-caseta de pinioane;17-lant;18-deraior (schimbator) de foi;19-deraior (schimbator) de pinioane;20-manete schimbator;21-frane;

Componente biciclete - Furca unei biciclete - partea I

Continuand prezentarea componentelor unei biciclete, vom lua in discutie furca, subansamblul care sustine roata din fata si permite biciclistului/ciclistului sa carmuiasca si sa echilibreze bicicleta. In majoritatea cazurilor furca unei biciclete, are doua brate, la un capat se afla butucul rotii din fata, iar la capatul celalalt cele 2 brate se unesc, continuandu-se cu tija (gatul) furcii prin intermediul careia se monteaza pe cadru. De cel de-al doilea capat, mentionat anterior, prin intermediul pipei se monteaza ghidonul cu ajutorul caruia se directioneaza bicicleta in sensul dorit.Gatul furcii se ataseaza cadrului prin intermediul unui set de rulmenti sau cuvete, cunoscute sub numele de headset (mai in detaliu in foto, pentru a mari, click pe imagine).

1 - cadru;2 - tija ghidon (pipa);3 - cuveta inferioara (headset);4 - cuveta superioara (headset);5 - inele distantiere;6 - gatul furcii (tija).

Gama de materiale ce intra in componenta furcii este variata, ca si in cazul cadrelor, de la otel, aluminiu, la fibra de carbon, titaniu, magneziu. Insa putem intalni o combinatie a acestor materiale; spre exemplu putem intalni o furca cu gat de aluminiu si brate de carbon. Dintre aceste materiale folosite la fabricarea furcilor, cel mai efecient este in opinia unora fibra de carbon, datorita elasticitatii ridicate (absoarbe foarte bine vibratiile) si a greutatii reduse.

Intr-un articol viitor va vom prezenta mai pe larg elemente legate de geometria si dimensiunile furcii unei biciclete.

Componente biciclete - Cadrul unei biciclete - partea I - Materiale

Vom incerca pe parcursul catorva articole sa facem o scurta prezentare a componentelor unei biciclete, componente ce au aparut deja intr-o schita prezentata intr-un articol anterior, raspunzand astfel si cerintei unui cititor.

Inca de la aparitia primei biciclete asemanatoare celei de astazi, fabricata in 1880 deJames Starley (desi incercari au existat cu mult inaintea acestui an), forma si configuratia bicicletei si a componentelor sale (exceptand aparitia lantului in 1885), au suferit putine modificari. Cu toate acestea, detalii importante au fost perfectionate, mai ales odata cu aparitia materialelor moderne si includerea calculatorului in procesul de fabricatie. Mai concret, vorbind de cadru, acesta la bicicletele moderne are aproape in toate cazurile forma de romb, format fiind din două triunghiuri: unul in fata si celalalt in spate.

Materialele folosite au variat de-a lungul timpului tinzand sa fie tot mai rezistente, dar mai ales usoare. Incepand cu anii 1930 s-au folosit aliaje de oţel, ulterior prin anii 1980 au devenit comune cadrele din aliaje de aluminiu; in prezent sunt cautate cadrele din titan sau din materiale plastice armate cu fibre de carbon, cei drept mai putin accesibile ca pret.

Otelul, materialul original al cadrelor, dupa unii si cel mai bun, pare a cunoaste o „renastere” in ultimii ani. Ceea ce-l face sa piarda teren in fata altor materiale, este faptul ca, sudarea tevilor subtiri din otel este o operatie foarte delicata ce nu se poate realiza de catre roboti (pentru a asigura o serie de masa), fiind nevoie de un personal uman specializat pentru aceasta (hand made). Un alt dezavantaj este acela ca otelul rugineste, insa cu o buna intretinere din partea proprietarului poate dura o viata. Cu toate acestea, faptul ca o plimbare cu o bicicleta cu un cadru din otel este mai putin „aspra” (prezinta un confort si performante ridicate) face si astazi ca unii constructori precum Pinarello, Basso sau Colnago sa produca o varietate de cadre din otel ce pot concura ca greutate cu cele usoare din titaniu, carbon sau aluminiu.

Multe biciclete produse la scara industriala au cadrul din aluminiu sau mai bine spusaliaje de aluminiu. Producatorii il proclama ca un material usor (si chiar este), dar nu cu mult mai usor ca un otel bun. Unul din motivele pentru care este asa popular este faptul ca, desi e subtire, este foarte usor sudabil cu ajutorul robotilor industriali. Si intr-adevar nu rugineste, insa daca nu este ingrijit isi poate pierde usor stralucirea in timp. Cadrele de aluminiu nu sunt foarte elastice si au in general un ciclu de viata scurt, de cca. cinci ani, tocmai din cauza rigiditatii lor. Totusi, o data cu dezvoltarea tehnologiilor de fabricatie, au aparut si noi materiale din aliaje de aluminiu care au reusit sa mareasca in acelasi timp, elasticitatea si ciclul de viata al cadrelor.

In ultima vreme au aparut si cadre din titan, care dupa opinia multora este cel mai bun material pentru cadrele de bicicleta. Recunoscut pentru buna comportare la drum si in acelasi timp cu o excelenta rezistenta la oboseala, titanul are insa si o slabiciune – greutatea prelucrarii, ceea ce-l face si foarte scump.

Un „rival” pe masura titanului este carbonul. Cadrele din carbon ofera un confort ridicat, iar greutatea foarte scazuta si posibilitatea de a modela straturile din fibra de carbon (utilizarea tehnologiei de turnare „monococ”) au permis obtinerea unor forme foarte complexe, aerodinamice, etc. Acest elan in dezvoltarea cadrelor de carbon a fost brusc oprit de catre UCI ( Uniunea Ciclista Internationala). In prezent sunt putini producatori de astfel de cadre, dar sa nu uitam ca trei editii ale Turului Frantei au fost castigate cu biciclete cu cadre de carbon.

Componentele unei biciclete - Jantele

Jantele (cercuri) sunt de mai multe tipuri cu variante intermediare intre cele rectangulare si cele aero. Ele mai difera si in functie de diametru, de unde si utilizarea lor. Pot fi simple, duble, pot fi pentru baieuri (la biciclete de competitie, cursiere) sau pentru camera (la biciclete obisnuite). In interior se aplica o banda pentru a proteja camera de capetele spitelor.

Jantele unei biciclete sunt realizate prin extrudare si imbinate astfel incat sa formeze un cerc. Majoritatea jantelor sunt realizate din aliaje de aluminiu, insa exista si jante mai pretentioase si scumpe, executate din fibra de carbon sau altele mai vechi si mai ieftine realizate din otel. Pe langa aceste materiale, clasice de altfel, de-a lungul istoriei jantelor pentru biciclete, s-au utilizat materiale termoplastice si chiar lemn.

Jantele se impart in doua mari categorii, jante menite sa echipeze biciclete la care franarea se face pe disc si jante pentru biciclete la care franarea se realizeaza direct pe janta. In cazul al doilea, jantele au prevazuta o suprafata de franare fina ce vine in contact cu sabotii de frana, in timp ce la jantele pentru biciclete cu franarea pe disc, aceasta suprafata este lacuita sau nu exista.

Ca si constructie jantele unei biciclete pot fi simple sau duble. Cele simple sunt de obicei mai ieftine, mai putin rezistente sau grele, in timp ce jantele duble au tendinta de a fi mai scumpe dar si mai rezistente. Jantele duble se folosesc din ce in ce mai

des si pot avea un profil foarte inalt, pentru a reduce rezistenta aerului (creste aerodinamicitatea) sau pur si simplu pentru a fi mai rigide, in cazul jantelor cu putine spite, ce echipeaza biciclete de contratimp sau triatlon.

Gaurile pentru fixarea niplurilor spitelor sunt intarite de obicei cu niste capse din otel, care la randul lor pot fi simple sau duble. De aceea se poate intalni termenul de janta capsata sau dublu-capsata. De obicei numarul gaurilor din janta trebuie sa fie egal cu cel al gaurilor din butuc, si normal si cu cel al spitelor.

Componente biciclete - Ghidonul - partea I

Va puteti inchipui ca la aparitia ei, bicicleta nu avea ghidon? In 1960 era o aparitie bizara cu doua roti prinse cu un cadru de lemn, fara vreo bara pentru tinerea mainilor, fiind pusa in miscare prin impingerea cu piciorele in pamant. Abia in 1816 un nobil german a inventat prima bicicleta care avea ghidon, acea bara fixata transversal pe furca, cu ajutorul careia se mentine sau schimba directia de mers; in acelasi timp ghidonul suporta o parte din greutatea biciclistului, in functie de pozitia acestuia si reprezinta un suport pentru diferite accesorii: manete de frane, schimbatoare de viteze si dupa caz, claxon, lanterna, GPS sau camera video.

Daca in copilarie sa, bicicleta avea ghidon din lemn, astazi ghidonul poate fi cel mai adesea din otel, dar mai nou se folosesc aliaje de aluminiu sau plastic armat cu fibre de carbon.

Vom intalni mai multe tipuri de ghidoaneale unei biciclete, cu diferite forme si o varietate de materiale folosite pentru confectionarea componentelor sale, in functie de necesitatile celui ce le foloseste.Despre toate aceste tipuri intr-un articol viitor!

Componentele unei biciclete - Ghidonul - partea II

Ghidonul este o componenta importanta a unei biciclete, cu ajutorul caruia se alege directia de deplasare. Totodata el sustine si o parte din greutatea ciclistului, de aceea forma si dimensiunile au o mare importanta in asigurarea confortului pe bicicleta.

Forma ghidonului difera in functie de tipul de biciclete la care ne referim. In mare deosebim 4 forme ale ghidonului. Astfel la biciclete de sosea (cursiere), la biciclete de pista, la biciclete de ciclocros intalnim ghidonul sub forma „coarnelor de berbec” (privit din lateral are o forma de „U” culcat, iar privit de sus are forma literei „C”);

la biciclete de teren (montane), la biciclete de trekking, ghidonul are forma literei „I” este asemanator cu o bara dreapta,

la biciclete de triatlon, contratimp intalnim ghidonul sub forma „coarnelor de taur”,

in timp ce la BMX, biciclete de oras, gasim ghidonul sub forma literei „V” cu marginile orizontale (asemanator ghidonului de motociclete clasice).

Materialul cel mai utilizat in constructia ghidonului unei biciclete este aliajul din aluminiu, dar se pot intalni deseori si ghidoane din otel, fibra de carbon sau titan.

Alegerea unui ghidon potrivit se poate face functie de 2 parametri importanti. Acestia sunt: latimea ghidonului si diametrul ghidonului.

Latimea ghidonului: la ghidonul unei biciclete de sosea se intalneste o mare varietate de dimensiuni: intre 36 si 50 cm. De obicei ciclistul isi alege un ghidon care are latimea egala cu cea a umerilor sai, pentru ca atunci cand merge pe bicicleta, bratele sale sa fie paralele. Pentru celelalte tipuri de biciclete, se recomanda in mare acelasi criteriu de alegere sau cu o toleranta la dimensiunea umerilor de maxim 5 cm.

Diametrul ghidonului si mai exact diametrul ghidonului in locul de prindere pe pipa, trebuie sa fie acelasi cu al pipei (sau pipa trebuie aleasa cu acelasi diametru al ghidonului) si bineinteles, ca sunt cateva dimensiuni standardizate. Astfel intalnim dimensiunea de 25,4 mm sau 1 inch (standard ISO), dimensiune intalnita la biciclete de teren (mountain-bike) si utilizata de producatorii japonezi de componente. Pe

langa aceasta dimensiune mai intalnim si standardul italian in care avem dimensiunea 26 mm, dimensiune intalnita la biciclete de sosea. In plus fata de aceste doua dimensiuni mai exista una intermediara de 25,8 mm, alta de 26,4 mm folosita de Cinelli si mai nou dimensiunea de „oversize” de 31,8 mm sau 31,7 mm (utilizata atat la biciclete de sosea cat si la cele MTB).

Pentru cresterea confortului pe bicicleta, ghidonul este prevazut, de obicei, cu mansoane sau infasurat cu o ghidolina. Alegerea uneia sau a alteia este la latitudinea fiecaruia, dar este indicat ca atunci cand ghidonul ofera o singura pozitie, sa se utilizeze mansoane, iar daca permite o multitudine de pozitii de-a lungul lui, sa se foloseasca ghidolina.

In speranta ca am raspuns la unele intrebari legate de ghidon si de alegerea acestuia, inchei acest articol, urmand sa raspund sugestiilor si intrebarilor voastre.

Componentele unei biciclete - Roata partea I

Principiul de functionare al unei biciclete, presupune existenta unor roti (in general sunt doua roti, dar pot fi si 3 sau 4) prin intermediul carora, miscarea de rotatie este transformata intr-o miscare liniara, miscare in care este antrenata, atat bicicleta, cat si biciclistul.

In continuare, si pe parcursul mai multor articole viitoare, vom prezenta mai pe larg aceasta componenta importanta a unei biciclete.

Roata unei biciclete se compune dintr-un butuc, spite, janta, camera si cauciuc(anvelopa). Astazi ne vom ocupa de inima rotii unei biciclete, adica de butuc.

La biciclete, butucul rotii, contine un ax, care poate fi plin la interior sau poate avea

un canal in care vine o cheita de prindere rapida (vezi imaginea de mai jos). Aceasta este foarte utila, deoarece in cazul unei probleme la roata demontarea acesteia se face foarte usor, fara a necesita scule speciale. Totusi dezavantajul acestei cheite este ca, la fel de usor, daca proprietarul nu este atent, roata se poate desface pentru a putea fi furata, asa ca mare atentie unde va lasati bicicletele, daca nu vreti sa mergeti pe jos pana acasa... Revenim, pe axul rotii la exterior sunt atasati 2 sau mai multi rulmenti (modelele mai noi) care fac legatura cu partea exterioara a butucului, cea de care sunt prinse spitele. La modelele mai vechi si nu numai, legatura dintre ax si partea exterioara se face prin intermediul a doua perechi de conuri intre care se gasesc bile de rulment. Partea exterioara a butucului poate fi prevazuta si cu flansa pentru prinderea discului de franare (pentru biciclete cu frana pe disc).

Exista doua tipuri de butuci, butuci pentru roata libera (de obicei cea din fata) si butuci pentru roata motoare (cea din spate) a unei biciclete. Butucii pentru roata motoare trebuie sa permita si montarea pinioanelor, de aceea au anumite particularitati constructive pentru a face posibila atasarea pinionului sau pinioanelor. Ei pot avea montat pinion fix (solidar cu roata in ambele sensuri de rotatie ale rotii, obligand ciclistul sa pedaleze in continuu), pinion mobil (solidar doar intr-un sens, permitand, de exemplu, ciclistului sa se odihneasca pe coborari, nemaifiind nevoit sa pedaleze) sau caseta de pinioane (pe filet sau pe caneluri).

Componetele unei biciclete - Roata partea II

Spitele rotii unei biciclete sunt componente ce fac legatura intre butuc si janta. La un capat sunt prevazute cu un filet pe care vin montate niplurile. Spitele pot fi simple sau duble, avand diverse forme (cilindrice, sub forma unor lame, ingustate la mijloc, etc.), cele mai uzuale fiind cele cilindrice.

Numarul spitelor pentru roata unei biciclete variaza, in mod normal sunt 36 de spite, dar numarul acestora poate fi si 32, 28, 24 ... 16, dar si mai multe, de exemplu 48 la biciclete tandem sau BMX. Sunt insa si biciclete ale caror roti nu au acelasi numar de spite, roata din fata tinzand la un numar mai mic. De mentionat aici, ar fi faptul ca este necesar ca numarul spitelor sa fie egal cu numarul de gauri pentru spite din

butuc si din janta.De asemenea, si lungimea spitelor este foarte importanta. Ea trebuie sa fie una potrivita pentru butucul si janta pe care se monteaza. In general, spitele de la roata libera (cea fara pinioane, fiind de obicei roata din fata a unei biciclete) sunt de aceeasi lungime, dar la roata motoare lucrurile stau putin diferit, cele de pe partea pinioanelor fiind putin mai scurte.

Daca doriti sa inlocuiti o spita, sau toate spitele, este bine sa le masurati cu atentie sau chiar sa luati o spita, de model, pentru a nu gresi dimensiunile. Daca nu gasiti exact aceeasi dimensiune mai bine luati o spita cu un milimetru mai mica decat una cu un milimetru mai mare, deoarece cea lunga poate intepa camera.

Spitele se aseaza intre janta si butuc sub diferite inclinatii, acestea reprezintand de fapt spitarea rotii. Sunt trei tipuri uzuale de spitari: radiale (spitele nu se intersecteaza), incrucisate (spitele se intersecteaza intre ele; incrucisarea poate fi la 2, 4 sau 6 gauri) si impletite (spitele se rasucesc intre ele de 2-3 ori).

In curand voi incerca sa scriu un articol despre cum se face spitarea si centrarea rotii unei biciclete, pana atunci prezentul articol ramane deschis oricaror sugestii, intrebari sau observatii si va continua cu informatiiComponentele unei biciclete - Roata partea III

In acest post vom continua seria de articole legate de componentele unei biciclete si vom discuta despre cauciucurile unei biciclete.

Roata unei biciclete, pentru a putea transmite in mod eficient lucrul mecanic efectuat de bi-ciclist, trebuie sa aiba o suprafata aderenta la calea de rulare, montata pe janta. Aceasta suprafata este partea exterioara a cauciucului unei biciclete (anvelope).

Cauciucurile unei biciclete se aleg in functie de tipul bicicletei si de terenul pe care se vor utiliza. Printre caractersticile cele mai importante ale unui cauciuc sunt: dimensiunile (diametrul si latimea), suprafata de rulare, durabilitatea si greutatea.

Diametrul unui cauciuc este in stransa legatura cu diametrul jantei pe care se monteaza. Astfel, pentru biciclete MTB (mountain-bike), se vor utiliza cauciucuri de 26” (inch) sau de 27”, iar pentru biciclete de sosea, de competitie, cauciucuri de 650C sau 700C (notatiile difera in functie de standardul folosit); pentru biciclete BMX, cauciucurile vor fi de obicei de 20”. Aceasta dimensiune este imprimata pe partea laterala a cauciucului.

Latimea este ce-a de a doua dimensiune notata pe cauciuc, dupa diametru, si variaza in functie de categoria de biciclete pentru care este realizat cauciucul. Daca pe un cauciuc avem imprimat 26x2,125, de ex., asta inseamna ca acel cauciuc se va potrivi pe o janta de 26” (de MTB) si va avea latimea de 2,124” sau daca avem 700Cx23 inseamna ca avem un cauciuc care umflat va avea la exterior un diametru de 700 mm si o latime de 23 mm. Majoritatea cauciucurilor pentru biciclete de tip MTB se realizeaza la dimensiunile de 26x1,5, dar latimea poate fi mai mare sau mai mica in functie de terenul pentru care este destinat sa ruleze cauciucul. Astfel pentru sosea sau suprafete plane si netede, latimea poate scadea, in timp ce pentru suprafete cu obstacole, noroioase, etc. aceasta poate creste. In cazul unei biciclete de sosea se vor folosi cauciucuri cu dimensiuni 700Cx23, 700Cx20, 700Cx19, etc. Totusi, atentie la alegerea latimii cauciucului, ea depinde de doua dimensiuni: latimea jantei (este preferabil ca latimea cauciucului sa nu sa fie mai mare sau cel mult egala cu cea a jantei pe care se va monta) si distanta dintre bratele furcii (fie de fata sau de spate – aici latimea cauciucului trebuie sa fie mai mica pentru a permite rotirea intregii roti fara a atinge cadrul sau furca).

Suprafata de rulare este cea care vine in contact cu calea de rulare. Astfel, slick-urile sau cauciucurile netede sunt concepute astfel incat suprafata de contact sa fie cat mai mica (frecare cat mai mica – viteza mai mare) sunt destinate sa echipeze bicicletele de sosea sau pista. Cauciucurile cu multe rizuri, striatii sunt potrivite pentru terenuri accidentate, ude, noroiase, pentru a asigura o buna aderenta, dar necesita un efort mai mare din partea bi-ciclistului, deoarece suprafata de contact cu solul este mai mare (frecare mai mare – viteza mai mica). Intre cele doua categorii prezentate exista o mare varietate de suprafete astfel incat sa nu existe biciclete, indiferent de tipul lor si de locurile unde vor fi folosite, care sa nu poata fi echipata cu un cauciuc adecvat.

Durabilitatea unui cauciuc este strans legata de numarul de kilometri ce pot fi parcursi cu el in conditiile pentru care a fost proiectat. Ca in orice domeniu calitatea costa, dar aici poate se justifica un ban in plus pentru o utilizare mai indelungata.

Greutatea unui cauciuc este strans legata de materialele folosite, de forma si dimensiunile acestuia, iar o greutate redusa a cauciucului unei biciclete este indicata doar daca este folosit in competitii unde fiecare gram conteaza.

Componente biciclete - Suspensia. Un confort sau un moft?

Furcile de fata cu suspensie erau un lux, ele aparand mai intai la modele de top, dar cu timpul au devenit accesibile ca pret, ele dotand in prezent majoritatea mountain-bike-urilor. Insa ca orice alta componenta, cele mai ieftine furci cu suspensie, sunt foarte elastice si foarte grele. Ele au ca rol principal cresterea confortului si sigurantei ciclistului la trecerea peste diferite obstacole intalnite pe calea de rulare.

Mai nou, in structura unei biciclete, au aparut si suspensiile pe spate. La fel ca si cele de fata la inceput erau destul de scumpe, insa acum se intalnesc aproape la tot pasul. Sunt numeroase modele pe piata care sunt echipate cu astfel de suspensii doar pentru a fura atentia cumparatorului, insa nu sunt nici pe departe ceea ce ar trebui sa fie si sa realizeze ceea ce trebuie sa realizeze. In general suspensiile ieftine sunt si foarte grele.

Sincer, nu recomand utilizarea unei astfel de suspensii, pe biciclete, sau alegerea unui cadru prevazut cu asa ceva, decat daca se doreste ca bicicleta sa fie utilizata in conditii de teren extrem de accidentat (mai ales la coborari pe pante foarte inclinate), iar atunci alegerea unor sisteme de amortizare (furci, suspensii) trebuie facuta cu foarte mare atentie fiindca de ele depinde siguranta ciclistului.

t mai puternice;- eficienta este mai putin afectata de ploaie sau mizerie;- forta de franare nu se aplica jantei;- in cazul in care janta sufera deformari, franarea nu este afectata;- intretinere usoara, in unele cazuri.

Dezavantaje:- cost ridicat;- in cazul in care se defecteaza, reparatia lor costa destul de mult;- dificil de reparat in cazul in care nu sunt ateliere specializate si nu aveti piesele necesare.

In cazul in care sunt actionate cu ajutorul cablurilor, forta de franare este mai mica, dar pretul este aproape la jumatate fata de cele hidraulice.Pentru intretinerea unui astfel de tip de frana este indicat sa se curate discul cu regularitate, in special iarna, din cauza sarii care ataca suprafata acestuia. In general franele pe disc sunt eficiente si durabile si sunt preferate din ce in ce mai mult de majoritatea ciclistilor.

Sper ca acest articol v-a ajutat sa va faceti o idee despre acest tip de frane pentru biciclete, iar in cazul in care aveti sugestii, nu ezitati sa postati.

Aspiratorul

Am ales ca temă a proiectului "aspiratoarele de praf" .Lucrarea este structurată în şase capitole tocmai

pentru a le pune mai bine în evidenţă caracteristicile,utilitatea şi alte date ce ne vor ajuta să alegem mai bine

un produs, analizându-l calitativ.

CAPITOLUL 1 - Prezentare generală

Mătura şi mopul sunt tot mai rar utilizate în ultima vreme, în locul lor câstigând teren aspiratorul.

Aspiratorul reprezintă una dintre cele mai bune invenţii ale secolului nostru. Oricine a înţeles de ce este atât

de important acest aparat cu ajutorul căruia poţi să lustruieşti încăperea în care locuieşti în câteva minute.

De la aspiratoarele cu saci din material textil, de folosinţă îndelungată, s-a ajuns la filtre pentru praf,

aspiratoare cu sisteme de spălare sau chiar la aspiratoare robot, care-şi fac treaba singure, fără prea mult

efort din partea noastră.

Producătorii de electrocasnice, dornici să satisfacă cerinţele consumatorilor, le răspund acestora cu diferite

modele de aspiratoare, unul mai performant ca celălalt. Aspiratoare silenţioase, dotate cu sisteme de

spălare sau cu sisteme de filtre ce reţin în interior particulele de praf cu dimensiune de până la un micron,

aspiratoare fără sac sau cablu, aspiratoare ce absorb praful ascuns adânc în interiorul covorului, toate

acestea se găsesc acum pe piaţă, fiind accesibile tuturor cumpărătorilor.

Alegerea aspiratorului nu e însă întotdeauna uşoară. Diversitatea de modele, funcţii şi designuri ne pot

induce uşor în eroare.

Aspiratoarele de praf electrice sunt destinate colectării prafului şi a impurităţilor de pe diferite obiecte

casnice şi din încăperi. Unele tipuri de aspiratoare pot efectua şi alte operaţiuni : de pulverizare, de spalare,

de vopsire. Aspiratoarele se clasifică astfel :

a) după forma constructivă şi fluxul de aer :

o aspiratoare cu flux orizontal ;

o aspiratoare cu flux vertical.

b) după modul de utilizare :

o aspiratoare cu mobilitate redusă (Vifor, Buran)

o aspiratoare mobile ( Samsung TC-9014 ; Rowenta Ambia)

o aspiratoare de mână (Rowenta AC-220)

c) după modul de colectare a prafului :

o aspiratoare cu colectarea aerului pe filtru

o aspiratoare cu colectarea aerului cu praf exterioară filtrului (în sac colector alăturat)

o aspiratoare cu colectarea prafului prin filtru şi sac

d) după complexitatea operaţiilor pe care le efectuează :

aspiratoare de praf simple, clasice: Rowenta-Ambia RS180, Spacio RS-605, Goldstar-V-2600 THE, Philips-

HR8837ηaspiratoare pentru praf şi lichide :Moulinex Q89, Rowenta aqua-cleanetteAC-220, AC-120.ηaspiratoare de praf multifuncţionale (cu spălător de covoare, aspirator de praf şi mizerie grosieră, spălător

de geamuri) Rowenta Bully 4 in1 RB-809, Bully 5 in 1 RB-829, Multicraft RU-100, Moulinex YO5-Super trio

Compact 400 si Y04 Super Trio Compact 200, Philips Triathlon HR 6853.η

Aspiratoarele funcţionează prin crearea unei depresiuni în interiorul corpului aparatului în care aerul este

aspirat cu praful şi impurităţile detaşabile. Impurităţile sunt reţinute pe un filtru, iar aerul trece mai departe şi

răceste motorul, fiind apoi refulat în exteriorul aparatului.

Parţile componente ale unui aspirator de praf sunt :

1. carcasa aspiratorului

2. filtru sau sac pentru praf

3. turbina

4. motorul electric

5. accesoriile de absorbţie :

o cordon de aspirare

o tuburi de extindere

o mâner de prindere a tuburilor

o perii - pentru aspirat covoare

pentru tapiţerie

pentru suprafeţe netede şi lucioase

pentru calorifere

piese de alimentare la curent electricη

1. Carcasa poate fi metalică sau din material plastic şi conţine piesele principale ale aspiratorului. Aici se

găsesc :indicatorul de praf, butonul de deschidere, butonul de derulare a cordonului. Forma carcasei

determina aspectul exterior şi posibilitatea de manevrare (purtare în mână, tragere).

2. Turbina în formă de disc cu palete, fiind rotit cu viteze mari, creează o depresiune pe una din feţele sale,

refulând aerul cu presiune pe cealaltă parte şi obligând-ul să circule forţat.

3. Motorul electric de mare turaţie, în funcţie de tipul aspiratorului, are o putere între 500-2000 W.

4. Filtrul de praf, prin care circulă aerul aspirat din încăpere, reţine impurităţile care se pot colecta intr-un

filtru sac (în interior) sau să cadă de pe filtru într-un alt sac colector. La cele mai noi modele se foloseşte un

sistem de 5-6 filtre, special proiectat pentru a filtra particulele de praf microscopice.

Accesoriile de aspirare sau piesele de curăţire constă în racorduri flexibile şi piese de diferite forme pentru

absorbirea prafului de pe mobilier, covoare, duşumele.

CAPITOLUL 2 - Clasificarea caracteristicilor generale

Clasificarea caracteristicilor de calitate se poate face după mai multe criterii :

2.1. După natura caracteristicilor sau după aportul pe care le au proprietăţile la satisfacerea nevoii

clientului :

a) Caracteristici tehnico-funcţionale :

-tehnice : puterea maximă a motorului, puterea de absorbţie (depresiune maximă), debitul de aer,

capacitatea sacului, capacitatea de curaţire a prafului şi a firelor de pe covor, dimensiunile carcasei etc. ;

-functionale : fiabilitatea, durabilitatea, mentenabilitatea ;

b)Caracteristici economice :mărimea cheltuielilor de mentenanţa făcute

de client(consum de energie ,randament)

c) Caracteristici psihosenzoriale :

-estetice : forma, culoarea ;

d) Caracteristici ergonomice

-ergonomice : reglarea electronică a puterii, dotarea cu senzori care indică gradul de umplere a sacului,

dispozitiv de strângere a cordonului de alimentare etc. ;

e) Caracteristici ecologice :

-nivelul de zgomot, numărul filtrelor etc.

2.2. După ponderea pe care o au în stabilirea calităţii :

a) Caracteristici critice : funcţionabilitatea ;

b) Caracteristici importante :

-principale : puterea maximă a motorului, depresiunea maxima, debitul de aer, capacitatea de curăţire a

prafului şi a firelor de pe covor, capacitatea sacului etc. ;

-secundare : nivelul de zgomot, lungimea cordonului de alimentare, forma, culoarea etc.

c) Caracteristici minore : dotarea cu dispozitiv de strângere a cordonului de alimentare, mărimea şi

poziţionarea butonului ON/OFF etc.

2.3.După caracterul direct sau indirect proporţional cu calitatea produsului :

a) Direct proporţionale : puterea maximă a motorului, depresiunea maximă, debitul de aer, numărul de

accesorii, lungimea cordonului, capacitatea sacului, capacitatea de curatire a prafului si a firelor de pe covor

etc.

b) Indirect proportionale : greutatea, nivelul de zgomot,numărul de filtre.

CAPITOLUL 3 - Prezentarea firmelor concurente

Cele 5 firme prezentate sunt :Panasonic,Samsung,Bosch,Eta si Siemens.

Panasonic

DESCRIERE :: Panasonic Romania este reprezentanta concernului Matsushita şi comercializează în

Romania o serie întreagă de produse electronice şi electrocasnice prin intermediul dealerilor autorizaţi.

OFERTA PRODUSE/SERVICII :: Pe lânga gama vastă de produse electronice şi electrocasnice, Panasonic

Romania oferă la preţuri extrem de atractive consumabile şi accesorii de tipul discurilor CD si DVD precum

şi memorii de tipul SD Card de diverse capacităţi.

Firma oferă, printr-o strategie de piaţă echilibrată, o tehnica de înaltă calitate, promovând o politică de

dominare a pieţei."Pana" înseamnă de fapt cel mai bun, deviza firmei fiind asadar "calitate supremă".

Mărcile Panasonic/Technics sunt considerate de mult timp ca fiind printre liderii mondiali în domeniul

produselor electronice de larg consum şi profesionale, având o reţea de fabricaţie şi distribuţie care acoperă

tot globul. Având în vedere că se apropie secolul XXI , Panasonic/Technics continuă să-şi focalizeze

energia şi reputaţia pentru dezvoltarea de produse de înaltă performanţă, utilizând tehnologii de fabricaţie şi

componente de cea mai bună calitate. Pe lângă mândria de a realiza produse de înaltă calitate, Panasonic/

Technics perfecţionează continuu serviciile oferite clienţilor. Angajamentul firmei de a realiza o satisfacţie

deplină a clientului presupune o permanentă receptivitate la vocea clientului şi realizarea unor produse care

să satisfacă pe deplin cerinţele consumatorului.

Samsung

Samsung este una din firmele gigant în economia mondială. Numele acesta poate fi întâlnit pe o foarte mare

varietate de produse electonice diverse, de la periferice pentru PC până la produse electrice de larg

consum. Indiferent de natura aparatului semnat Samsung, despre acesta se poate spune un lucru: dacă

face parte din liniile proaspăt apărute, are faţă de modelele vechi cel putin o inovaţie.

Bosch

Bosch Electrocasnice are ca principal obiect de activitate importul şi distribuţia în România a aparatelor

electrocasnice sub numele de marcă Bosch, precum şi asigurarea serviciilor after-sales pentru aceste

produse. Gama de aparate oferite include frigidere, combine frigorifice, maşini de gătit, de spălat rufe şi

uscătoare, maşini de spălat vase, aspiratoare, roboţi de bucătărie, cafetiere şi multe alte aparate electrice

de uz casnic, care se impun prin calitatea şi fiabilitatea soluţiilor tehnice propuse.

Eta

ETA este cel mai mare producător ceh de produse electrocasnice, cu o tradiţie de 50 de ani in domeniu.

Firma are aproape 40000 de angajaţi în 6 fabrici şi a luat fiinţă la Hlinsko, în 1943.

Programul de producţie şi vânzări al firmei ETA cuprinde produse electrocasnice din şapte categorii :

o produse pentru curăţenie

o produse pentru prelucrarea mecanică a alimentelor

o produse pentru tratarea termică a alimentelor

o încălzitoare pentru încăperi

o fiare de călcat

o încălzitoare pentru apă

În prezent programul de vânzări al firmei ETA cuprinde 51 de categorii

de produse în plus, există câteva duzini de modele pentru export realizate pe baza cerinţelor partenerilor

externi.

Cu câţiva ani în urma ETA a decis să-şi transforme profilul, devenind, din simplu producător, o firma cu profil

de producţie şi comerţ. Şi-a construit o reţea proprie de magazine en-gross şi en-detail precum şi filiale pe

piaţa locală şi reprezentante comerciale în străinătate (Slovacia, Marea Britanie, Rusia, Austria)

Produsele electrocasnice aparţin unei categorii de produse în care pentru a-şi păstra piaţa sunt necesare nu

numai calitate, preţuri avantajoase şi service, dar şi îmbunătăţirea şi inovarea continuă a produselor. Din

acest motiv vechile produse sunt mereu înlocuite cu altele noi. În 1995 , doar 15% din tipurile de produse

erau mai vechi de 5 ani, în timp ce 35% erau mai noi de 3 ani. Majoritatea produselor sunt rezultatul

proiectelor originale ale firmei ETA. Uneori specialiştii ETA colaborează cu partenerii străini şi se adaptează

cerinţelor lor.

Siemens

Câteva principii :

'CONFERIM PUTERE CLIENŢILOR NOŞTRI - ŞI LE OFERIM AVANTAJE ÎN FAŢA CONCURENŢEI

Succesul clienţilor noştri este şi succesul nostru! Le punem la dispoziţie întreaga noastră experienţă şi cele

mai competente soluţii pentru ca ei să reuşească tot ceea ce îşi propun.

FORŢĂM LIMITELE INOVAŢIEI - PENTRU A MODELA VIITORUL

Inovaţiile constituie motorul dezvoltării noastre în spaţiu şi timp. Oriunde şi oricând, transformăm cele mai

provocatoare idei în tehnologie de succes. Creativitatea şi experienţa ne menţin în cursa pentru atingerea

celor mai avansate descoperiri.

CREŞTEM VALOAREA COMPANIEI - PENTRU A DESCHIDE NOI PERSPECTIVE

Promovăm o creştere profitabilă pentru a ne asigura succesul pe termen lung. Deţinem un portofoliu

echilibrat, pe care îl gestionăm eficient şi colaborăm pe toate planurile, acţionând unitar în toate segmentele

şi domeniile de activitate. Astfel, reprezentăm o investiţie valoroasa pentru acţionarii noştri.

NE MOTIVĂM ANGAJAŢII - PENTRU A ATINGE PERFORMANŢE DE NIVEL MONDIAL

Angajaţii noştri reprezintă cheia succesului nostru. Colaborăm în cadrul unei reţele globale folosind

informaţii şi cunoştinţe dobândite. Cultura companiei noastre este definită de diversitate, dialog deschis,

respect reciproc şi de o conducere fermă, cu obiective clare.

NE ASUMĂM RESPONSABILITATE SOCIALĂ - ŞI NE IMPLICĂM ÎN CREAREA UNEI SOCIETĂŢI

AVANSATE

Prin ideile, tehnologia şi activităţile noastre ajutăm la construirea unei lumi mai bune. Suntem promotorii

valorilor universale, bunăstării angajaţilor noştri şi a unui mediu sănătos. Integritatea guvernează

comportamentul nostru faţă de angajaţi, parteneri de afaceri şi acţionari.'

CAPITOLUL 4 - Prezentarea produselor alese

Tinând cont de design,preţ,puterea maximă a motorului, capacitatea sacului,greutate,volum,dar şi de nivelul

de zgomot am ales urmatoarele modele de aspiratoare :

Aspirator Panasonic MC-E8033KW79

A vacuum cleaner, commonly referred to as a vacuum in the U.S. and a hoover in the UK, is a

device that uses an air pump to create a partial vacuum to suck up dust and dirt, usually from

floors. The dirt is collected by either a dustbag or a cyclone for later disposal. Vacuum cleaners,

which are used in homes as well as in industry, exist in a variety of sizes and models: from small

battery-operated hand-held devices to huge stationary industrial appliances that can handle

several hundred litres of dust before being emptied. The vacuum cleaner evolved from the carpet

sweeper via manual vacuum cleaners. The first manual models, using bellows, came in the

1860s, and the first motorised models came in the beginning of the 20th century.

Daniel Hess

Daniel Hess of West Union, Iowa, USA invented a vacuum cleaner in 1860. Calling it a carpet

sweeper instead of a vacuum cleaner, his machine did, in fact, have a rotating brush like a

traditional vacuum cleaner, which also possessed an elaborate bellows mechanism on top of the

body to generate suction of dust and dirt. Hess received a patent (U.S. No. 29.077) for his

invention of the vacuum cleaner on July 10, 1860

Ives W. McGaffey

The first manually-powered cleaner using vacuum principles was the "Whirlwind," invented in

Chicago, USA in 1868 by Ives W. McGaffey. The machine was lightweight and compact, but was

difficult to operate because of the need to turn a hand crank at the same time as pushing it across

the floor. McGaffey enlisted the help of The American Carpet Cleaning Co. of Boston to market it

to the public. It was sold for $25. It is hard to determine how successful the Whirlwind was, as

most of them were sold in Chicago and Boston, and it is likely that many were lost in the Great

Chicago Fire of 1871. Only two are known to have survived, one of which can be found in the

Hoover Historical Center.

McGaffey was but one of many 19th-century inventors in the United States and Europe who

devised manual vacuum cleaners. He obtained a patent (U.S. No. 91,145) on June 8, 1869.[3]

John S. Thurman

On November 14, 1898, John S. Thurman of St. Louis, Missouri, USA. submitted for patent (U.S.

No. 634,042) a "pneumatic carpet renovator". It was issued on October 3, 1899.[5] Thurman

created a gasoline powered carpet cleaner for the General Compressed Air Company. In a

newspaper advertisement from the St. Louis Dispatch, Thurman offered his invention of the horse

drawn (which went door to door) motorized cleaning system in St. Louis. He offered cleaning

services at $4 per visit. By 1906, Thurman was offering built-in central cleaning systems that used

compressed air, yet featured no dust collection. Thurman's machine is sometimes considered the

first vacuum cleaner. However, the dust was blown into a receptacle rather than being sucked in,

as in the machine now used.[6] In later patent litigation, Judge Augustus Hand ruled that Thurman

"does not appear to have attempted to design a vacuum cleaner, or to have understood the

process of vacuum cleaning.

H. Cecil Booth

Hubert Cecil Booth has the strongest claim to inventing the motorized vacuum cleaner in 1901.

[6] As Booth recalled decades later, in 1901 he attended “a demonstration of an American

machine by its inventor” at the Empire Music Hall in London. The inventor is not named, but

Booth’s description of the machine conforms fairly closely to Thurman’s design, as modified in

later patents. Booth watched a demonstration of the device which blew dust off the chairs, and

thought it would be much more useful to have one that sucked dust. He tested the idea by laying

a handkerchief on the seat of a restaurant chair, putting his mouth to the handkerchief, and then

trying to suck up as much dust as he could onto the handkerchief. Upon seeing the dust and dirt

collected on the underside of the handkerchief he realized the idea could work. Booth created a

large device, driven first by an oil engine, and later by an electric motor. Nicknamed the "Puffing

Billy",[8] Booth's petrol-powered, horse-drawn vacuum cleaner relied upon air drawn through a

cloth filter. Gaining the royal seal of approval, Booth's motorized vacuum cleaner was used to

clean the carpets of Westminster Abbey prior to Edward VII's coronation in 1901.[9] Booth

received his first patents on February 18 and August 30, 1901.[6][10]

Booth started the British Vacuum Cleaner Company and refined his invention over the next

several decades. Though his "Goblin" model lost out to competition from Hoover in the household

vacuum market, his company successfully turned its focus to the industrial market, building ever-

larger models for factories and warehouses. Booth's company lives on today as a unit of

pneumatic tube system maker Quirepace

Constellation

Hoover Constellation of 1960

Hoover is also notable for an unusual vacuum cleaner, the Hoover Constellation, which is a

cylinder type but lacks wheels. Instead, the vacuum cleaner floats on its exhaust, operating as

ahovercraft, although this is not true of the earliest models. They had a swivel top hose with the

intention being that the user would place the unit in the center of the room, and work around the

cleaner. Introduced in 1952, they are collectible, and are easily identified by the spherical shape

of the housing. They tended to be loud, had poor cleaning power, and could not float over

carpets. But they remain an interesting machine; restored, they work well in homes with lots of

hardwood floors.

The Constellations were changed and updated over the years until discontinued in 1975. These

Constellations route all of the exhaust under the vacuum using a different airfoil. The updated

design is quiet even by modern standards, particularly on carpet as it muffles the sound. These

models float on carpet or bare floor—although on hard flooring, the exhaust air tends to scatter

any fluff or debris around.

Hoover has now re-released an updated version of this later model Constellation in the US

(model # S3341 in Pearl White and # S3345 in stainless steel). Changes include a HEPA filtration

bag, a 12 amp motor, a suction turbine powered rotating brush floor head, and a redesigned

version of the handle, which tended to break. This same model was marketed in the UK under the

Maytag brand as the Satellite because of licensing restrictions.

The 5.2 amp motor on older US units provides respectable suction but they all lack a motorized

brush head. Therefore they generally work better on hard floors or short pile rugs. Old units take

Hoover type J paper bags but the slightly smaller type S allergen filtration bags can be easily

trimmed to fit the retaining notches on the old vacuums. Replacement motors are still available

from Hoover US for some models.

Hoover made another hovering vacuum cleaner model called the Celebrity in 1973. It has a

flattened "flying saucer" shape. Hoover added wheels to it make it a conventional cylinder model

after a brief run as a hovering vacuum. It uses type H bags.

Post-World War II

A Dyson DC07 upright cyclonic vacuum cleaner using centrifugal force to separate dust and particles from the air

flowing through the cylindrical collection vessel

For many years after their introduction, vacuum cleaners remained a luxury item; but after World War II they became common among the middle classes[citation needed]. They tend to be more common in Western countries because, in most parts of the world, wall-to-wall carpeting is uncommon[citation needed] and homes have tile or hardwood floors, which are easily swept, wiped, or mopped[citation needed].

Vacuum cleaners working on the cyclone principle became popular in the 1990s, although some companies (notably Filter Queen and Regina) have been making vacuum cleaners with cyclonic action since 1928.[citation needed] Modern cyclonic cleaners were adapted from industrial cyclonic separators by British designer James Dyson in 1985. He launched his cyclone cleaner first inJapan in the 1980s at a cost of about US$1,800 and later the Dyson DC01 upright in the UK in 1993 for £200. It was expected that people would not buy

a vacuum cleaner at twice the price of a normal cleaner, but it later became the most popular cleaner in the UK.

Cyclonic cleaners do not use bags instead, the dust collects in a detachable, cylindrical collection vessel. Air and dust are blown at high speed into the collection vessel at a direction tangential to the vessel wall, creating a vortex. The dust particles and other debris move to the outside of the vessel by centrifugal force, where they fall due to gravity, and clean air from the center of the vortex is expelled from the machine after passing through a number of successively finer filters at the top of the container. The first filter is intended to trap particles which could damage the subsequent filters that remove fine dust particles. The filters must regularly be cleaned or replaced to ensure that the machine continues to perform efficiently. Since Dyson, several other companies have introduced cyclone models, including Hoover, Bisell, Eureka, Electrolux, etc and the cheapest models are no more expensive than a conventional cleaner.

In early 2000 several companies developed robotic vacuum cleaners. Some examples areRoomba, Robomaxx, Intellibot, Trilobite and FloorBot. These machines propel themselves in patterns across a floor, cleaning surface dust and debris into their dustbin. They usually can navigate around furniture and find their recharging stations. Most robotic vacuum cleaners are designed for home use, although there are more capable models for operation in offices, hotels, hospitals, etc. Some such as the Roomba are equipped with an impeller motor to create an actual vacuum.[12][13] By the end of 2003 about 570,000 units were sold worldwide.[citation needed]

In 2004 a British company released Airider, a hovering vacuum cleaner that floats on a cushion of air. It has claimed to be light weight and easier to maneuver (compared to using wheels), although it is not the first vacuum cleaner to do this—the Hoover Constellation predated it by at least 35 years.

A vacuum's suction is caused by a difference in air pressure. An electric fan reduces the pressure

inside the machine. Atmospheric pressure then pushes the air through the carpet and into the

nozzle, and so the dust is literally pushed into the bag.

Tests have shown that vacuuming can kill 100% of young fleas and 96% of adult fleas.[14]

A British inventor has developed a new cleaning technology known as Air Recycling Technology

which instead of using a vacuum uses an air stream to collect dust from the carpet.[15] This

technology was tested by the Market Transformation Programme (MTP) and shown to be more

energy efficient than the vacuum method.[16] Although working prototypes exist Air Recycling

Technology is not currently used in any production cleaner.

Configurations

Upright vacuum cleaners are common in the U.S., Britain and several Commonwealth countries, but very unusual in Continental Europe. They take the form of a cleaning head, onto which a handle and bag are attached. Upright designs usually employ a rotating brushroll or beater bar, which removes dirt through a combination of sweeping and vibration. There are two types of upright vacuums; dirty-fan/direct air (found mostly on commercial vacuums), or clean-air/fan-bypass (found on most of today's vacuums).The older of the two designs, direct-fan cleaners have a large impeller (fan) mounted close to the suction opening, through which the dirt passes directly, before being blown into a bag. The motor is often cooled by a separate cooling fan. Because of their large-bladed fans, and comparatively short airpaths, direct-fan cleaners create a very efficient airflow from a low amount of power, and make great carpet cleaners. Their 'above-floor' cleaning power is less efficient, since the airflow is lost when it passes through a long hose.Fan-bypass uprights have their motor mounted after the bag. Dust is removed from the airstream by the bag, and usually a filter, before it passes through the fan. The fans are smaller, and are usually a combination of several moving and stationary turbines working in sequence to boost power. The motor is cooled by the airstream passing through it. Fan-bypass

vacuums are good for both carpet and above-floor cleaning, since their suction does not significantly diminish over the distance of a hose, as it does in direct-fan cleaners. However, their air-paths are much less efficient, and can require more than twice as much power than direct-fan cleaners to achieve the same results.The least common upright vacuum cleaners use a drive-belt powered by the suction motor to rotate the brush-roll. However, a more common design of dual motor upright is available. In these cleaners, the suction is provided via a large motor, while the brushroll is powered by a separate, smaller motor, which does not create any suction. The brush-roll motor can sometimes be switched off, so hard floors can be cleaned without the brush-roll scattering the dirt. It may also have an automatic cut-off feature, which shuts the motor off if the brush-roll becomes jammed, protecting it from damage. Cylinder models (in the U.S. also often called canister models) dominate the European market. They have the motor and dust collector (using a bag or bagless) in a separate unit, usually mounted on wheels, which is connected to the vacuum head by a flexible hose. Their main advantage is flexibility, as you can attach different heads for different tasks, and maneuverability (the head can reach under furniture and makes it very easy to vacuum stairs and vertical surfaces. Many cylinder models have power heads, as standard or add-on equipment, which contain the same sort of mechanical beaters as in upright units, making them as efficient on carpets as upright models. Such beaters are driven by a separate electric motor or a turbine which uses the suction power to spin the brushroll via a drive belt. Robotic vacuum cleaners are a form of carpet sweeper with limited suction power, which move autonomously, usually in a mostly chaotic pattern ("random bounce"). Some come back to a docking station to charge their batteries, and a few are able to empty their dust containers into the dock as well.

Hand-held vacuum cleaners, either battery-operated or mains powered, are also popular for cleaning up smaller spills, such as the Black & Decker DustBuster, introduced in 1979, and the various hand-held models from Dirt Devil, first introduced in 1984.

The central unit of a typical central vacuum cleaner for residential use

Drum models are essentially heavy-duty industrial versions of cylinder vacuum cleaners, where the cylinder consists of a large vertically positioned drum, which can be stationary or on wheels. These models, which can store over 200 litres (53 US gallons), are often hooked up to compressed air and utilize the venturi effect. Wet or wet/dry or shop vacuum cleaners are a specialized form of the cylinder/drum models that can be used to clean up wet or liquid spills. They commonly can accommodate both wet and dry soilage; some are also equipped with a switch or exhaust port for reversing the airflow, a useful function for everything from clearing a clogged hose to blowing dust into a corner for easy collection. Pneumatic or pneumatic wet/dry vacuum cleaners are a specialized form of wet/dry models that hook up to compressed

air. They commonly can accommodate both wet and dry soilage, a useful feature in industrial plants and manufacturing facilities. Back-pack vacuum cleaners are commonly used for commercial cleaning: they allow the user to move rapidly about a large area. They are essentially cylinder vacuum cleaners strapped on the user's back. Central vacuum cleaners, also known as built-in or ducted, are a type of cylinder models which have the motor and bag unit located in a central location in the building and provide vacuum inlets throughout the building: only the hose and head need be carried from room to room, and the hose is commonly 8 m (25 ft) long, allowing a large range of movement without changing vacuum inlets. Plastic piping connects the inlets to the central unit. The vacuum head may be unpowered or have beaters operated by an electric motor or an air-driven turbo.The dirt bag in a central vacuum system is usually so large that emptying or changing needs to be done less often, perhaps once per year. The central unit usually stays in stand-by, and is turned on by a switch on the handle of the hose, or the unit powers up when the hose is plugged into the wall inlet when the metal hose connector makes contact with two prongs in the wall inlet and the current is transmitted through low voltage wires to the main unit. Such a unit also produces greater suction than common vacuum cleaners, because a larger fan and more powerful motor can be used when they are not required to be portable. Another benefit of a central vacuum system is that unlike a standard vacuum cleaner, which blows some of the dirt collected back into the room being cleaned (no matter how efficient its filtration), a central vacuum removes all the dirt collected to the central unit. Since this central unit is usually located outside the living area, no dust is recirculated back into the room being cleaned. In addition, because of the remote location of the motor unit, there is less noise in the room being cleaned than with a standard vacuum cleaner. Also it is possible

on most newer models to vent the exhaust entirely outside with the unit inside the living quarters.

Exhaust filtration

Filled up dustbag

Vacuums by their nature cause dust to become airborne, by exhausting air that is not completely

filtered. This can cause health problems since the operator ends up inhaling this dust. There are

several methods manufacturers are using to solve this problem. Some methods may be

combined together in a single vacuum. Typically the filter is positioned so that the incoming air

passes through it before it reaches the motor. Ordinary vacuum cleaners should never be used to

clean upasbestos fibres, even those fitted with a HEPA filter.[17]

Bag: The bag is the typical method to capture the debris vacuumed up. It involves a

paper or fabric bag that allows air to pass through but attempts to trap all dust and debris in

the bag.

Bagless: In non-cyclonic bagless models, the role of the bag is taken by the container

and a reusable filter, equivalent to a reusable fabric bag.

Cyclonic separation : Vacuum cleaners employing this method are also bagless. It

causes intake air to be cycled or spun so fast that the dust is forced out of the air and falls

into a storage bin. The operation is similar to that of a centrifuge.

Water filtration: First seen commercially in the 1920s in the form of the Newcombe

Separator (Later to become the Rexair Rainbow), water filtration vacuum cleaners use water

as a filter. It forces the intake air to pass through water before it is exhausted. The idea

behind this is that wet dust cannot be airborne. They require the water to be dumped and the

machine rinsed out after every use.

Ultra fine air filter : This method is used as a secondary filter after the air has passed

thought the rest of the machine. It is meant to remove any remaining dust that could harm the

operator. Some vacuum cleaners also use a charcoal filter to remove odours.

Specifications

The performance of a vacuum cleaner can be measured by several parameters:

airflow, in cubic feet per minute (CFM or ft³/min) or litres per second (l/s)

air speed, in miles per hour (mph) or metres per second (m/s)

suction, vacuum, or water lift, in inches of water or pascals (Pa)

Other specifications of a vacuum cleaner are:

weight, in pounds (lb) or kilograms (kg)

noise, in decibels (dB)

power cord length and hose length (as applicable)

Performance metrics

Suction

The suction is the maximum pressure difference that the pump can create. For example, a typical

domestic model has a suction of about negative 20 kPa. This means that it can lower the

pressure inside the hose from normal atmospheric pressure (about 100 kPa) by 20 kPa. The

higher the suction rating, the more powerful the cleaner. One inch of water is equivalent to about

249 Pa; hence, the typical suction is 80 inches (2,000 mm) of water.

Input power

The power consumption of a cleaner, in watts, is often the only figure stated. Many North

American vacuum manufacturers only give the current in amperes (e.g. "12 amps")[18] and the

consumer is left to multiply that by the line voltage of 120 volts to get the approximate power

ratings in watts. The power does not indicate the effectiveness of the cleaner, only how much

electricity it consumes.

Output power

Main article: Airwatt

The amount of this power that is converted into airflow at the end of the cleaning hose is

sometimes stated, and is measured in airwatts: the units are simply watts; "air" is used to clarify

that this is output power, not input electrical power.

The airwatt is derived from English units. ASTM International defines the airwatt as 0.117354 * F

* S, where F is the rate of air flow in ft3/m and S is the pressure in inches of water. This makes

one airwatt equal to 0.9983 watts