Opera teologică a lui Albert cel Mare în format PDF

Aici pentru download.

Publicat în:

Teologie eterodoxă

on 17/04/2009 at 11:00 PM Comentarii (0) Tags: Albert cel Mare, biblioteca teologică, opera aproape integrală în format PDF, pr. dorin picioruş, Teologie eterodoxă, teologie pentru azi

1

PL în format PDF pentru download

Patrologiae cursus completus, series latina, ediţia Migne se găseşte în format PDF pentru download. Intraţi aici!

Deschizând fiecare link în parte…veţi găsi câte un volum şi în partea dreaptă sus însemnul Download [ cf. imagine supra]. De acolo descărcaţi fiecare carte în parte!

Publicat în:

Cărţi ortodoxe Teologie eterodoxă Teologie ortodoxă Teologie patristică

on 08/04/2009 at 11:53 PM Comentarii (0) Tags: biblioteca teologică, Cărţi ortodoxe, Patrologia Latină ediţia

Migne, PL, PL în format PDF, pr. dorin picioruş, Teologie eterodoxă, Teologie ortodoxă, Teologie patristică

2

Memorialistica Prof. Nicolae Manolescu

Povestiţi-mi despre volumul de memorii pe care-l pregătiţi , cei de la Editura Paralela 45 spun că ar apărea la târgul de carte din vară.

Da, urmează să apară. Memoriile sunt compuse de fapt dintr-o primă parte, un volum pe care deja l-am publicat şi care se referă la tinereţea mea, ” Cititul şi scrisul” şi cu o parte a doua, ” Scrisul şi cititul” , totul pus sub un anume titlu pe care nu-l spun, şi care vine până la zi, până astăzi, aşa încât va fi vorba, sigur, de toată cariera mea profesională, dar şi de cea politică.

Legat de politică, ştiu că v-aţi văzut dosarul de la CNSAS, despre care n-aţi vorbit însă niciodată. O veţi face în acest volum?

L-am văzut. Sunt două volume. Am văzut copertele, am văzut de când încep turnătoriile, când se termină, dar nu m-am uitat mai departe.

De ce nu v-aţi uitat?

Că nu vreau ! Nu-mi face nici o plăcere.

Nu pomeniţi nimic în carte despre acest subiect?

Povestesc o mulţime de lucruri, dar nu din dosar, din ce ştiu eu că s-a întâmplat. Am văzut că acum e o modă aproape să-ţi comentezi dosarul, foarte frumos, dar eu nu sunt în stare să-l citesc, aşa că nu pot să-l şi comentez. De obicei, când comentez o carte, o citesc. Nu fac altfel cu dosarul. Şi nu pot să-l citesc.

3

Şi atunci de ce l-aţi cerut?

Am fost obligat, prin funcţiile pe care le-am avut, să mă adresez şi să cer certificatul de colaborare sau necolaborare cu Securitate. La Ministerul de externe, când am plecat la ambasadă, şi aici la Uniune - toată conducerea, prin votul consiliului a fost obligată să-şi solicite dosarul - şi atunci automat ne-am solicitat dosarele. Ne-a venit şi hârtia, unora dintre noi, mie mi-a venit mai repede, dar dosarul n-am vrut să-l văd. M-am uitat şi eu la el şi atât.

Să ne întoarcem atunci la cartea de memorii, spuneţi că veţi vorbi şi despre activitatea dumneavoastră politică. Cum vă gândiţi la acea perioadă?

Nu vorbesc propriu zis despre actiovitatea mea politică pentru că-mi displace, şi nu cred că am vocaţie de om politic. Am avut cândva de gând să scriu o carte despre perioada asta politică, pe care s-o intitulez, în contrast cu “Peştele în apă”, cartea în care LLosa îşi povesteşte candidatura la preşedinţia ţării lui, “Peştele pe uscat”!

Sigur, vorbesc despre cum a luat naştere partidul al cărui preşedinte am fost, dar prefer să fac portrete de politicieni şi să mă refer un pic la toată situaţia asta politică din anii 90, pe care o cunosc direct, cu oamenii care au fost, şi să-mi adu şi eu cu părerea despre unde cred eu că am ratat noi o şansă istorică, din cauza cui, cam asta e.

Mă refer mai puţin la Partidul Alianţei Civice şi la activitatea mea propriu zisă, care nici nu era foarte semnificativă. N-am pretenţia să vorbesc despre un lucru care evident n-a marcat într-un fel sau altul epoca. Prefer să vorbesc despre personalităţi politice care au marcat epoca. În bine sau în rău.

Credeţi că aveau o altă prestanţă decât politicienii de azi? Că erau personalităţi mai pregnante?

Erau. Dar au fost mai mulţi care au marcat-o în rău decât în bine, din păcate. Foarte mari greşeli politice care acuma se văd bine, şi se văd şi prin consecinţele lor, dar aveau o altă statură. Acuma poate că eu rămân ce-am fost, vorba lui Caragiale: rămân un naiv. Generaţia mea politică, generaţia de politicieni intrată după 90, nu era făcută din profesionişti.

Bătrânii ţărănişti şi liberali făcuseră ei politică în anii 40, dar era altă politică şi altă ţară, cei care veneau aveau experienţa unei politici de tip comunist, şi oricum era altă politică decât cea de care aveam

4

nevoie, iar intelectualii foarte mulţi , care au făcut politică în abnii 90, ca mine, de pildă, erau majoritatea nişte naivi. Prefer această naivitate unui profesionalism politic care astăzi este încărcat de tot felul de tare.

Pe vremea mea nu exista corupţia care e acuma, interesele care sunt acuma, era mult mai destinsă, detaşată, atmosfera politică, deşi opoziţia şi puterea se aflau normal, în conflict. Totuşi, ne înţelegeam altfel. S-a schimbat ceva, s-a tensionat foarte tare atmosfera, probabil e vorba de interese mult mai mari şi de bani mult mai mulţi.

Atunci banii erau puţini, puteam face campanie electorală pe o nimica toată, plecam câte 30-40 cu trenul sau cu avionul în ţară, făceam masa şi ne şi întorceam cu câteva sute de lei, nu aveam nevoie de sponsorizările care induc în viaţa politică o anumită tensiune care nu e bună. Când eşti dator unora care te sprijină, trebuie să ţii seama şi de ce vor ei. Ei, noi am fost scutiţi de asta.

Sunt scutiţi intelectualii de azi, care au trecut în barca politică, de acest gen de datorii?

Nu mai pot fi scutiţi. Costă prea mult politica, nu se poate. Ţi-ar trebui nu o prudenţă, ţi-ar trebui o intuiţie abolută, formidabilă, ca să-ţi dai seama că cel care vine şi-ţi oferă bani nu va vrea după aia o plată pe care să n-o poţi plăti, în mod legal. Aici apare problema.

E perdant pentru un intelectual independent să intre în politică? Mă refer şi la situaţia unor jurnalişti ca Sever Voinescu sau Traian Ungureanu…

E dreptul lor şi problema lor. Eu cred că s-au trezit un pic târziu. Mă rog, sunt oameni tineri…. dar judec prin prisma mea. Acum politica o fac profesioniştii, cu tot ce au ei în plus faţă de noi evident că au în plus, au competenţă, se pricep, ştiu altfel lucrurile- şi în minus: dependenţa de bani, de sponsori, pe care noi n-o aveam din fericire.

Chiar am putut cere în Partidul Alianţei Civice să nu se amestece banii cu politica. Adică oamenii de afceri să-şi facă afacerile, să ne voteze dacă vor, dar să nu intre în structurile de conducere ale partidulu, şi am reuşit. Acum nu se mai poate.

Tendinţa e să ai cât mai mulţi oameni cu bani în partid.

Bun, acum tendinţa e să aduci şi artişti, şi sportivi în partid, şi tot felul de figuri din astea mediatice şi populare, dar după părerea mea asta e o dovadă de slăbiciune. Asta arată, în clasa politică, temerea că oamenii

5

politici care cu asta se ocupă, cu asta trăiesc, nu mai sunt văzuţi bine de electorat şi pierd. Dar, vin şi spun că ultimele alegeri din toamnă, parloamentarele, au arătat că electoratul românesc s-a maturizat, după părerea mea în sfârşit, după ani de zile în care am tot aşteptat şI ne-am tot mirat oare de ce votează cum votează. Iată, s-au deşteptat: în primul rând nu s-au mai dus la vot.

După părererea mea ăsta este un factor negativ din punct de vedere al caracterului reprezentativ al celor aleşi. dar e un factor pozitiv dacă ne gândim că românul nu mai este atât de credul încât să se ducă să voteze în proporţie de 70-80 la sută cum era în anii 90, a început să aibă bănuieli, a început să fie iritat de ce se întâmplă, să aibă reproşuri la adresa clasei politice. În al doilea rând, votul uninominal, destul de complicat dealtfel, a prins: foarte multe dintre aceste figuri mediatice nu s-au ales.

Au căzut politicieni bine cunoscuţi şi au venit în locul lor unii foarte tineri şi complet necunoscuţi. Asta arată că electoratul nu a mai putut fi prostit. Nu l-au ales pe Călinescu, ProTV , care e o figură mediatică şi un tip de altfel realmente simpatic.

Dar electoratul n-a mai căzut în capcana asta: treaba lui e să stea la televiziune şi să facă pe clovnul, nu să intre în Parlament să voteze legi. Şi nu numai el, au avut probleme personalităţi foarte cunoscute din lumea sportului, de pildă Ţopescu, care a intrat pe ultimii metri. Asta arată că s-a întâmplat ceva, că electoratul românesc s-a trezit şi că se poate conta pe el. În momentul ăsta, zic eu, cred că e nevoie de un partid.

Ce fel de partid?

În primul rând unul credibil, făcut din oameni tineri, fără discuţii. Văd multe lucruri rezolvate, nu văd una singură: asta cu banii! Depinde şi de responsabilitatea oamenilor cu bani care au văzut ce înseamnă o proastă administrare.

Criza asta nu e numai pentru că au căzut nişte bănci pe Wall Street. Criza e şi pentru că a fost o gestiune proastă econimic, şi pentru că evaziunea fiscală a fost enormă, şI pentru că s-au aruncat banii pe fereastră şi s-au investit aiurea. Totuşi nu e admisibil ca primăria să dea o stradă în reparaţii unei firme şi când i se cercetează dosarul să ea nu are decât o basculantă şi o macara. N-are oameni, n-are nimic, şi i se dă. Pe ce criterii? Evident pe bacşişuri şi pe aranjamente. De aici începe tot.

6

Deci oamenii de afaceri ar trebui să-şi facă treaba lor şi să nu se amestece în politică, dar când votează să voteze cu cei care gestionează ca lumea societatea. Din păcate fiecare îşi vede interesul lui. Şi am ajuns să cred că intră în definiţia omului politic prost să pună interesul general mai presus de cel personal. Omul politic real face invers.

Nu e o chestie de morală, e o chestie de politică. Nu-s atât de naiv încât să cred că toată lumea e morală. Îmi dau seama că există şi interese şi cu cât sumele de bani sunt mai mari, cu atât interesele sunt mai puternice.

Şi în mediul cultural?

Da, nu le-aş spune neapărat interese, dar sunt benigne ca să zic aşa.

Vă întreb pentru că de ceva vreme încoace se vorbeşte aprins şi critic de grupul de intelectuali ai lui Băsescu, cărora li se reproşează că nu au poziţii critice faţă de paşii greşiţi ai preşedintelui.

Păi dacă sunt oamenii care s-au dus în apropierea lui, care au pariat pe el, cum să aibă puncte de vedere critice? Or fi având şi le-or fi spunând lui. Dar acum, la urma urmelor, eu cred că opiniile trebuie respectate. Îi cunosc pe majoritatea, sunt oameni de bună credinţă, n-au nimic de câştigat. Nu se duc la preşedinte să-l sprijine ca să le dea ceva în schimb.

Ce nevoie are Gabriel Liiceanu de sprijinul preşedintelui să-şi facă editura, sau cărţile lui? N-are nici o nevoie! El aşa crede, că e bine să facă această chestie. Prea ne-am învăţat prost. dacă unul iese cu o declaraţie şi spune: “ Domne, eu pariez pe primul ministru, sau pe preşedinte, sau pe altcine”, oamenii încep imediat să se întrebe: “ Oare ce interes are? “

Dar poate că sunt sinceri, e opinia lor, treaba lor. Mi se pare corect din partea lor ca, dacă aşa cred, s-o şi spună. Trebuie să ţină seama de faptul că vor fi tot felul de inşi bănuitori, să stea să miroase de jur împrejur precum căţeii, “oare de ce se duce ăsta acolo, ce-i iese de aici? “

Păcat că acest gen de deziuni fac imposibil, în practică, dialogul la alt nivel…

Are Topârceanu o cronică rimată, care începe cu un vers , “lung prilej de vorbă şi de ipoteze…” Fapte? Mult mai puţine. Asta este, în

7

momentul de faţă. Din păcate presa şi media din România prin acest vers se caracterizează.

Credeţi că e prea multă opinie în presa românească?

Da. Este exces de opinie. Doar date greşite şi greşeli de tipar va schimba în ediţia a doua.

Revenind la istoria literară, cum apreciaţi că a fost primită cartea, au fost şi critici, şi discuţii, ce reacţii v-au stârnit?

N-am cuvânt aici. Au fost foarte multe articole, m-am uitat şi pe bloguri, au fost foarte multe, sunt sute. Orice comentariu aş face sigur că e parţial şi subiectiv. Dar aşa, din câtă experienţă am, comparând cu modul în care au fost primite alte istorii ale literaturii, îmi dau seama că am scăpat ieftin. Faţă de reacţiile de presă pe care le-au avut alţii înainte, cum ar fi Lovinescu în ‘37 sau Călinescu în ‘41, eu am fost tratat cu foarte multă îngăduinţă, să spunem, de critică.

Pe de altă parte, nu te poţi aştepta de la nişte recenzii, de la nişte cronici literare de întâmpinare la cine ştie ce observaţii. Ele dacă vor fi, vor fi la un moment dat în articole mai ample, în cărţi. cronicarul literar în primul rând se ocupă de prezent, prin natură el nu are competenţă pentru o istorie a literaturii unde este vorba de autori din trecut, şi cu patru cinci secole în urmă. I-a făcut la şcoală, şi în facultate probabil, dar el nu se ocupă de ei.

N-a citit critica şi deci nu poate să aprecieze dacă ce spun eu despre “Ţiganiada”, de exemplu, e original sau nu, e interesant sau nu, n-are mijloace, şi atunci se referă strict la partea contemporană care, prin forţa lucrurilor este cea mai discutabilă, evident. Aici totul se mişcă. Până la contemporani s-a mai aşezat pământul, dar aici e cutremur permanent. Se schimbă tot timpul lucrurile, şi sunt perspective multe, şi sunt interese. Or aici, observaţiile sunt mai degrabă personale decât critice.

O critică de acelaşi tip, adică incompatibilitate vocaţiei dumneavoastră de cronicar literar cu ambiţiile de istoric v-a făcut-o Daniel Cristea Enache, în două numere din “Idei în ialog” .

N-are nici o legătură. În primul rând Daniel ar trebui să ştie că pe lângă cronică literară am scris şi istorie literară până acuma, pe unele le-a făcut la şcoală, dar a uitat. Sunt autori de care eu m-am ocupat înainte, n-am făcut numai cronică literară ca alţii, foarte mulţi. Am scris totuşi cărţi despre Maiorescu, despre Sadoveanu, despre

8

Odobescu, lasă că am publicat un volum de istoria literaturii române vechi, acum aproape douăzeci de ani.

Deci, una peste alta mă ocup de istoria literară de la primul meu volum, “Lecturi infidele” , în care trei sferturi din articole, toate, erau despre autori clasici, nu era nici un contemporan, în ‘66. Aşa că am o experienţă de cronicar literar dar n-am făcut numai cronică. Am pregătit într-un fel Istoria prin lecturi pe toată suprafaţa literaturii române. Despre recepatare, nu mă pronunţ, dar repetr, e uşor de văzut dosarul receptării lui Călinescu, lui Maiorescu şi mă compar cu ei pentru că ei au stârnit scandaluri într-adevăr. Eu stau bine.

A fost totuşi sămânţă de scandal după votul negativ de la Academie.

N-a fost nici un scandal acolo, acolo a fost un vot.

Au urmat reacţii, presupuneri, opinii…

Din păcate, noi în loc să rămânem la fapte, ne lansăm în ipoteze. Uitaţi-vă ce se întâmplă acuma cu Becali: să rămânem la fapte care sunt foarte simple şi foarte clare. De când am venit, în fiecare seară nu fac decât să aud părerile personale ale unor sau altora despre ce cred ei că s-ar afla în spatele, la mijlocul, dedesubtul cazului Becali.

Până una alta avem cazul lui Becali, un om care şi-a făcut singur dreptate precum în codru, şi care a fost arestat pentru asta. Mă rog, să vedem, asta e situaţia, dar restul presupunerilor, că în spate ar fi cutare sau cutare n-au absolut nicio valoare. Într-un fel am fost perfect de acord cu Costi Rogozanu, care, la o emisiune pe Realitatea, a încercat să-i potolească pe ceilalţi comentatori spunându-le: “Care e problema aici? e o chestie clară şi justiţia şi-a spus un punct de vedere” .

Acum ce vreţi? vreţi să ne îndoim toţi de justiţie? Spunea Norica Nicolae că justiţia în România e o varză, un om care a candidat şi care era cât pe ce să fie ministrul justiţiei! Se poate aşa ceva? În fond ce-a constatat justiţia: că un om a pus trei sau patru gealaţi să-i bată pe alţii, să-i bage în portbagaj şi să-i aducă să le smulgă nişte declaraţii.

Unde ajungem dacă toţi ne apucăm să facem această poveste? E, acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu “ Istoria” : constat că s-au spus anumite lucruri, astea sunt, exacte, inexacte, fiecare răspunde de ce scrie, restul ipotezelor nu au absolut nicio valoare.

V-am auzit la un moment dat spunând că dacă veţi primi critici care să vă convingă, în ediţia adăogită veţi ţine cont de ele.

9

Pentru o eventuală reluare a tirajului, am şi făcut toate corecturile acolo unde observaţiile erau corecte, observaţii de date, de nume, etc. E o cantitate enormă de lucruri acolo, şi prin forţa lucrurilor, scriind, transcriind -lasă greşelile de tipar!- apar greşeli.

Mă gândeam la nunaţări sau modificări de opinie…

Iertat să fiu, totuşi… Nici unul dintre recenzenţi nu are experienţa mea în materie de literatură. Îngăduit să-mi fie să am şi eu o opinie! Nu mă supăr pe opiniile lui daniel Cristea Enache sau ale altora, traba lor! Dar ale mele sunt ale mele! Nu-mi modific opiniile pentru că ei sunt de altă opinie decât mine. Până una alta nu simt nevoia. Când o să simt o să le modific!

Tot despre ediţia viitoare, anunţaţi că o să vă ocupaţi şi de scriitorii noi, să zicem cei de după 2000.

Nu neapărat în asta corectată, care va fi mai repede. Vroiam să fac o ediţie a doua, dar nu mai devreme de un an doi. Nu sunt eu încă sigur pe terenul ăsta. Cam din 2000 înceop să se întâmple nişte lucruri care arată că suntem pe alt teren decât cel pe care l-am descris eu.

Va veni un moment în care voi spune: da, suprafaţa e destul de mare, se vede foarte bine, are forma cutare, acolo a apărut grâu, acolo porum, să vedem ce facem. Era mult prea repede. Eu însumi nu ştiu foarte bine ce se întâmplă. Poate or fi unii care sunt la curent, au citit mai mult pe toată perioada asta şi pot să spună, eu deocamdată nu pot să spun. lus că nu poţi să ai o istorie despre un autor care mai scoate două cărţi până când îţi apare cartea.

Sunteţi la curent cu situaţia scriitorului Alexandru Vakulovski? Ce credeţi despre iniţiativa celor care au depus la Cotroceni o petiţie pentru urgentarea procedurilor pentru a i se acorda cetăţenia?

I-am rugat pe colegii din USR să ia legătura cu el şi să vadă exact ce se întâmplă şI cum putem să-l ajutăm. Eu îl cunosc şi pe el şi pe fratele lui, ştiu foarte bine ce e cu el, dar în afară de faptul că ştiu doar că ar fi fost expulzat, nu ştiu nimic. E foarte ciudat ce i s-a întâmplat, dacă i s-a refuzat cetăţenia.

O să încerc să dau de urma lui şi să văd ce se întâmplă, când s-or mai linişti lucrurile la Chişinău că deocamdată acolo e revoluţie în toată puterea cuvântului. Au intrat în Parlament, sunt morţI, răniţi , zece mii de oameni erau la statuia lui Ştefan Cel Mare, neaşteptată izbucnire a fost.

10

Cum vedeţi situaţia de acolo?

Dumnezeu ştie, probabil că le-a ajuns şi lor cuţitul la os. Au trecut 20 de ani de la independenţa Republicii Moldova şi ţara continuă să fie condusă de comunişti, ca şi cum ar fi un regim comunist etern…Ceva nu e în regulă. O fi lumea proastă, dar chiar aşa, să voteze comunişti la nesfârşit? La noi n-au votat comunişti, la noi i-au votat pe unii care se mai mascau, aşa. Dar acolo sunt chiar comunişti, chiar aşa se cheamă.

Revenind la Vakulovski, cum vi se pare acţiunea asta destul de rapidă de solidarizare? Acea petiţie a fost semnată în scurt timp de mai mult de o mie de oameni.

Asta a fost foarte bine, dar, încă o dată: eu nu mai cred de mult în liste de sprijin de genul ăsta. Oficial trebuie făcut ceva. Şi în momentul ţn care o să am datele şi o să dau de el, o să fac oficial, prin USR, un demers şI o să cer nişte explicaţii. Că se rezolvă sau nu situaţia, nu ştiu. Mi se pare inutil să semnezi, e frumos moral, dar nu rezolvă nimic.

Nu e nimeni sensibil la liste de semnături în acest moment. Nu mai e, s-a terminat, asta a fost la începutul anilor 90, a fost un simptom epidermic al democraţiei, ca să zic aşa. Acum nu mai ascultă nimeni, s-a terminat, nu mai au nici o eficienţă.

A scăzut spiritul civic, sau forţa acestui tip de solidarizări din anii 90 până acum?

S-au demonetizat. În momentul în care se iese în stradă sau se semnează de sprijin nu numai pentru un expulzat pe nedrept, dar pentru unul care şi-a pus bătăuşii să-I maltrateze chiar pe nişte hoţi, în momentul ăla s-a terminat. Eu nu mai sunt dispus să semnez nimic. seamănă între ele aceste lucruri. Când i-am văzut ieşind şi urlând că Becali e nevinovat….

Credeţi că e de vină şi televiziunea pentru faptul că lucruri atât de diferite ajung să se confunde?

Da. Nu se poate. Ieri alalteri s-au întâmplat în lume nişte lucruri extraordinare: a fost întâlnirea G20 la Londra, a fost Summitul de la Strassbourg, a fost întâlnirea de la Praga, care s-a soldat cu nişte rezultate extraordinare. Nici un cuvânt, aproape nici un cuvânt pe Realitatea şi pe ce am apucat eu să văd. În schimb, tot timpul, de dimineaţa până seara, cazul Becali.

11

Numai Becali: Becali la ştiri, Becali la talk-show, Becali la prime-time. Nu se poate totuşi, s-au întâmplat nişte lucruri, s-au întâlnit primele 20 de ţări din lume şi au stabilit un plan de ieşire din criză. Nu s-a întâmplat niciodată chestia asta.

Trebuiau nişte comentarii extraordinare acolo: să vedem exact la ce s-au înţeles, să vedem punctele în discuţie, era foarte important. Nu, nu ne interesează decât dacă Becali a fost generos că le-a dat şi bani de taxi hoţilor după ce le-a smuls declaraţiile.

Cf. sursa.

Publicat în:

Interviuri

on at 11:41 PM Comentarii (0) Tags: Alina Purcaru, biblioteca teologică, Cotidianul, Interviuri, Prof. Acad. Dr. Nicolae Manolescu, psa gianina picioruş, teologie pentru azi

12

Win DjView: pentru citirea cărţilor în format electronic

Îl downloadaţi de aici.

Publicat în:

Utilitare

on 31/03/2009 at 3:00 PM Comentarii (0) Tags: biblioteca teologică, psa gianina picioruş, teologie pentru azi,

Utilitare, Win DjView

13

Video News: un canal video românesc

Aici

Spre exemplu vă recomandăm departamentul Gadged, unde găsiţi despre E-Reader ( viitoarea modalitate de a conserva ziarul în foaie) sau despre LG ( ceasul telefon).

Publicat în:

Adrese web Video

on 21/03/2009 at 1:13 PM Comentarii (0) Tags: Adrese web, biblioteca teologică, http://videonews.ro/, pr. dorin

picioruş, teologie pentru azi, Video

14

Despre înţeles şi imagine cu Dan Diaconescu

- România e contaminată cu „virusul” OTV. Peste tot, la televiziuni, se lăfăie personajele inventate de Dan Diaconescu, în emisiuni făcute după acelaşi calapod. Cum vă simţiţi?

- Sunt fericit. Acum câţiva ani, când spuneam că vreau să OTVizez România, unii mă înjurau, alţii spuneau că sunt nebun. Acum mi-am văzut visul cu ochii. Nu numai că alte posturi de televiziune au preluat reţeta, dar s-a ajuns atât de departe, încât Mihaela Rădulescu şi-a acuzat soţul că le-a OTVizat familia. Metoda mea se propagă în lanţ.

- Orice realizator face acum rating cu Magda Ciumac, Ogică & co. Nu vă deranjează că nu mai aveţi monopol pe scandal?

- Deloc. Ce mă nelinişteşte e că trebuie să inventez altceva.

- Îngroziţi-ne: ce urmează?

- Voi continua să mă joc cu minţile lor, voi născoci ceva foarte greu de copiat. Cu şi mai puţini bani. Totul natural, totul viu. În felul ăsta, OTV va trăi şi cu fi-mea la putere.

- Aveţi previziuni şi pentru cei care acum fac bani şi audienţă copiindu-vă?

- Concurenţii mei de acum vor sfârşi, într-un final, tot la mine. Mădălin Ionescu, Capatos şi Radu Moraru sunt OTVişti pur sânge, tot aici vor ajunge.

15

- Păreţi perfect liniştit. Totuşi, nu-i regretaţi pe oamenii pe care i-aţi făcut celebri şi care acum şi-au văzut de drum?

- Numai eu ştiu cât m-am chinuit să-i lansez. Am o listă cu vreo 62 de invitaţi cvasipermanenţi, inventaţi de mine, dintre care 38 au migrat la alte posturi. Ca invitaţi, realizatori, oameni care vor să-şi facă propria televiziune. Când apăreau la mine, erau OTVişti jegoşi. Acum, la alţii, sunt inteligenţi, extraordinari.

- Cum v-aţi ales oamenii pe care să-i ţineţi aproape? N-aţi părut prea interesat de IQ-ul sau buna lor creştere…

- Mă pricep, cât de cât, la oameni. I-am luat întâmplător, eu primesc multă lume, în fiecare zi. După ce apar prima dată, a doua zi mă uit la audienţe. Cine a scos scor bun se întoarce.

- Definiţi oamenii care scot scor bun la OTV.

- Dau din mâini, ţipă, vorbesc colorat şi în dezacorduri, se potrivesc cu telespectatorii.

- Nu riscaţi, făcându-vă telespectatorii mahalagii agramaţi?

- Aşa e poporul român. Eu încerc să cobor cât se poate discursul în emisiune, altfel oamenii nu înţeleg. Asta n-au înţeles politicienii, aşa au pierdut. Ţin minte că, într-o seară, am spus ceva despre „weekend-ul trecut”. Mi-au trimis mesaje o grămadă: „Dane, te iubim, eşti cel mai bun, dar ce-ai vrut să zici cu weekend?” De-atunci, am folosit numai „sfârşit de săptămână”.

- Aveţi vreun favorit, dintre toate „invenţiile” dumneavoastră?

- I-am iubit pe toţi. Şi i-am făcut celebri. Lumea uită că Becali şi Prigoană au apărut mai întâi la mine. Prigoană era un fel de Magda Ciumac, Becali - un fel de Mircea N. Stoian, la vremea lor. Lumea face urât că Magda a apărut de 112 ori consecutiv, dar uită că şi Prigoană a avut 33 de apariţii la rând. Peste 10 ani, nimeni nu-şi va mai aminti cine a descoperit-o, de fapt, pe Magda Ciumac.

- Nu v-aţi gândit să semnaţi contracte de exclusivitate cu oamenii ăştia care ţipă şi face dezacorduri, pentru a evita să-i pierdeţi?

- Despărţirea a fost, în cazul unora, puţin dureroasă. Dar rănile se cicatrizează, iar oamenii se mai şi întorc. Ceea ce e rău este că alţii îi momesc cu bani, ca să apară în emisiunile lor.

16

- În cazul dumneavoastră se vorbeşte că lucrurile stau fix invers.

- Mă măguleşte faptul că lumea crede că oamenii dau bani ca să apară la OTV. În schimb, dacă alţii le oferă bani celor care au trecut mai întâi pe la mine, asta reprezintă un fenomen periculos. Pentru că m-am trezit cu cazuri de felul ăsta: „Domnu’ Diaconescu, îmi daţi bani să vă spun diseară pe cine am omorât?” „Nu-ţi dau”. Şi a şi ieşit pe uşă. A doua zi, am văzut poze cu respectivul în ziar.

- Dintotdeauna s-a vorbit despre „garsoniera lui Diaconescu” şi sumele infime pe care le investiţi în această televiziune. Presupun că nu vă afectează prea mult criza financiară de acum.

- Noi suntem în criză financiară de 10 ani încoace, suntem obişnuiţi, recesiunea nu ne-a afectat în nici un fel. Ne merge chiar foarte bine, de câteva luni încoace. La noi, publicitatea are preţ fix, indiferent de rating. Nu schimb politica asta, ca să nu ajung la faliment. Rău e pentru televiziunile mari, care trebuie să facă audienţă, ca să scoată bani din reclame. Dar ar putea fi bine pentru noi, poate mai dispar din posturile astea care investesc mult.

- Înţeleg că, de fapt, criza vă bucură de-a dreptul. Într-o lume perfectă pentru Dan Diaconescu, vor rămâne doar OTV şi televiziunea publică.

- Eu cred c-o să se dea o ordonanţă şi o să se închidă şi TVR-ul. Oricum e la pământ. TVR 2 are zero pe linie, deşi e drăguţ. E un micron între superaudienţă şi faliment. În România există vreo 70 de posturi care au programe extraordinare - nu glumesc - şi la care nu se uită nimeni.

Dacă nu eşti atent la ce se întâmplă în fiecare minut, o păţeşti. Eu fac rating cu emisiunea mea de seara, aşa că îmi permit să am la OTV şi emisiune de carte, şi emisiune de sănătate, şi emisiune despre balet. Îmi rup de la gură, fac ce nu face TVR-ul.

- Şi care e audienţa lor?

- Zero, nici eu nu ştiu de ce le mai fac. Dacă aş face încă două emisiuni ca ale mele, matematic vorbind aş fi pe locul I la rating, pe media zilnică. Dar tot aia s-ar spune despre mine.

- Bani mulţi aţi tot declarat că n-aţi făcut, lumea vă înjură în continuare, de ce vă mai bateţi capul cu OTV?

- Îmi place mie foarte mult, nu ştiu de ce. Prieteni de-ai mei, care au muncit mult mai puţin, au iaht la Monte Carlo, mă cheamă acolo. Eu

17

fac emisiune şapte zile pe săptămână, câte zece ore pe zi. Cum să mă opresc la 12 noaptea, când la ora aia la mine se uită 4%, să mă duc la culcare şi să-i pierd? Stau până la 4 dimineaţa, când se culcă ei. Noi închidem la ultimul client.

Când m-a închis CNA-ul, mi-am promis că, după redeschidere, vând OTV-ul. Fac rating bun 3-4 zile, după care-l vând. La o săptămână după redeschidere, am avut ofertă pentru 6 milioane. N-am putut.

Am vrut să mă duc la psiholog. Aşa sunt eu, un tip mai ciudat. Acum, aş putea să iau pe OTV 35 de milioane. Am calculat, numai dobânda ar fi 100.000 pe lună. Când a auzit mama, a început să plângă.

- Sunt destui care n-ar plânge dacă ar dispărea OTV. Nouă, celor care vă acuzăm că îndobitociţi naţia, ce ne spuneţi?

- Că e numai începutul. Acum sunt fericit, nu mai suntem pe locul I la amenzi de la CNA, alţii ne servesc drept paratrăsnet. Antenele, care m-au copiat cel mai mult, sunt campioane. Aşa că-mi pot vedea liniştit de ale mele, o mie de Magda Ciumac stau să apară.

Cf. sursa.

Publicat în:

Interviuri

on 20/03/2009 at 2:56 PM Comentarii (0) Tags: biblioteca teologică, Dan Diaconescu, Diana Popescu, Gândul,

Interviuri, teologie pentru azi

18

Despre Marin Preda la prezent

Marin Preda

Stiloul său a refuzat - la propriu! - să scrie după ce el a plecat… Numai el ştia cum să-l facă s-aştearnă cerneala pe hârtie. Pentru el, a nu scrie, însemna a nu trăi, a nu respira. A trăit toată viaţa cu dezamăgirea că meseria lui nu exista.

Reţeta “cum să fii scriitor profesionist” o inventase el şi foarte puţini au fost norocoşii care au avut acces la ea. Preţul plătit de Marin Preda pentru a termina “Cel mai iubit dintre pământeni” a fost unul mare. Cel mai mare. Dar a apucat să trăiască fericirea generată de succesul cărţii lui. “Dacă dragoste nu e, nimic nu e” este concluzia la care a ajuns Marin Preda la capătul drumului, prin vocea personajului său principal, Victor Petrini.

Jurnalul Naţional: Mulţi critici consideră “Cel mai iubit dintre pământeni” romanul total. Alţii, o scriere monumentală. L-aţi citit de mai multe ori, bănuiesc. Cum vi s-a părut de fiecare dată când aţi întors ultima filă?

Alexandru Preda: Este foarte greu pentru mine să susţin sau să infirm această afirmaţie. Evident, îmi place să cochetez cu ideea, dar numai din pură mândrie. Îmi place să emit pretenţii, dar din păcate acestea sunt susţinute numai de elemente subiective.

“Monumental, grandios, roman total” sunt expresii care evident îmi fac o deoasebită plăcere, cu atât mai mult cu cât ele vin din gura unor oameni cu greutate literară şi nu în ultimul rând cu atât mai mult cu cât romanul care a câştigat aceste atribute este unul scris de tatăl meu. Mă feresc însă să comentez aceste afirmaţii. Îmi este teamă să pun etichete sau să aduc argumente pe care nu sunt sigur ca le pot sustine. Cartea este superbă, merită citită şi paracitită. Este o viaţă de om între două coperte.

Am citit “Cel mai iubit dintre pământeni” de mai multe ori în diferite perioade ale vieţii mele. Evident, impactul a fost de fiecare dată altul. Cred că aveam 15-16 ani când am deschis-o prima dată, vârsta la care citesti mai mult din ambiţie decât din plăcere şi iniţial am fost speriat de numărul mare de pagini - trei volume groase aşteptau pe noptiera mea, peste o mie de pagini. Era culeasă cu un corp de literă mic şi redactată înghesuit.

19

Rândurile păreau multe, prea multe pentru răbdarea mea. Dar ceea ce m-a “speriat” cel mai mult a fost faptul că nu existau liniuţe de dialog. Romanul nu avea dialoguri, iar senzaţia că nimeni nu vorbeşte cu nimeni în cartea aceea era din ce în ce mai pregnantă. Am avut o ezitare şi am închis copertele. “N-o pot citi, mi-am spus, este prea grea pentru mine şi sigur n-am să înţeleg nimic “. Şi am renunţat .

Dar nu a fost să fie aşa. Voiajul meu literar alături de personajele acestui roman avea să înceapă mult mai repede decât mă aşteptam. Dorinţă şi curiozitate aveam, dar ceea ce-mi lipsea în momentul acela era curajul de a începe o carte care simţeam că o să mă copleşească şi pe care nu ştiam dacă o pot asimila. Şi - trebuie să recunosc - curajul a venit dintr-o direcţie neaşteptată.

Am lăsat “Cel mai iubit…” deoparte pe masă, am început “Război şi pace”, iar cele cinci volume ale acesteia mi-au arătat că nu contează câte pagini ai de parcurs. Deşi pare un pic ciudat, pot spune că Tolstoi mi-a dat curaj să citesc Preda.

Fără nici o îndoială… tata ar fi avut motive să se bucure. Scriitorul rus era unul dintre preferaţii lui. La puţin timp după ce am terminat “Război şi pace” am început “Cel mai iubit dintre pământeni”. Am citit-o pe nerăsuflate. Nu pot spune că după prima lectură am înţeles mare lucru, dar eram tare mândru de realizarea mea. Aveam 16 ani şi citisem “Cel mai iubit dintre pământeni”! Cine mai era ca mine?

Cum scria Marin Preda? Era stilul febril sau poate ordonat? Dorea să fie lăsat în pace? Cerea sfaturi? Făcea multe corecturi? Rupea foile pe care nu era mulţumit ce citea? Era fericit când scria?

Aş fi tentat să răspund simplu la întrebarea asta. Cum scria Marin Preda? - Cu stiloul pe hârtie. N-am să răspund apa.

Marin Preda scria greu. El era un meticulos, un împătimit al scrisului. Pentru el, ideea de a aşterne cuvinte pe hârtie reprezenta ţelul lui în viaţă, era scopul suprem al existenţei lui. Era sensul de a trăi. Era cunoscut ca fiind un ipohondru - teama permanentă de a nu se îmbolnăvi şi de a nu muri avea însă altă rădăcină.

Nu frica de moarte era înspăimântătoare la Marin Preda… ci gândul că nu-şi va putea termina romanele. Odată, la Mogoşoaia, într-o după-amiază, a simţit că nu-şi mai poate mişca mâna dreaptă… Mama era alături de el şi încerca să-l îmbărbăteze. Tata în schimb era disperat. Mulţi ani după aceea mama mi-a povestit întâmplarea şi mi-a descris groaza pe care o citea în ochii lui. “Măicuţă, îi spunea mamei, nu-mi mai pot mişca mâna. Ce fac dacă rămân paralizat?…

20

Eu cu stânga nu pot sa scriu, cum o să-mi mai termin cărţile?”. A avut noroc, pareza, probabil “crampa scriitorului” a dispărut după două ore, dar spaima că nu-şi va putea scrie cărţile nu l-a părăsit, lucru ce l-a făcut ca la scurt timp după aceea să-şi cumpere un casetofon cu microfon (lucru foarte greu de găsit la acea vreme). Acesta era semnul că incidentul lăsase urme adânci şi se gândise la o rezolvare - dacă nu putea să mai scrie, cel puţin putea să se înregistreze şi să scrie altcineva în locul lui.

Laboratorul de creaţie al lui Marin Preda îmi e oarecum necunoscut. Ştiu că lucra mult, în salturi, alternând perioadele de creaţie cu cele de odihnă. Către sfârşitul vieţii, perioadele de relaxare au devenit din ce în ce mai scurte şi mai rare. Scria mărunt, atent la caligrafie şi niciodată nu arunca foile, chiar dacă erau greşite. Folosea pagina pe tot cuprinsul ei, fiecare colţişor se dovedea bun pentru a mai aduce o îmbunătăţire. Am văzut pagini de manuscris în care erau şterse toate rândurile, mai puţin ultimul.

Revenea de multe ori asupra textului, aducând în permanenţă îmbunătăţiri. Manuscrisele lui dovedesc minuţiozitatea şi meticulozitatea cu care aşternea cuvinte pe hârtie. Întotdeauna spunea că pentru a fi un bun scriitor trebuie să ai “oase tari”. Probabil că le avea. Pentru el scrisul era un lucru cu care nu te poţi juca şi pe care trebuie să-l faci cu toată seriozitatea. Era un adevărat “ritual”: hârtia albă, stiloul, cerneala, masa de scris. Scria aşezat pe scaun, cu coatele pe masă, ca un elev. Niciodată nu scria în pat sau aiurea.

Era cunoscut faptul că Nichita Stănescu de exemplu, scria pe ce apuca, pe ce găsea la îndemână, bucăţi de hârtie, plicuri etc. Pentru Preda acest lucru era greu de digerat. “Cum adică monşer, se mira de fiecare dată când cineva aducea vorba, să scrii pe şerveţele, cum vine asta? Cum se poate aşa ceva? “. Stiloul, hârtia, cerneala, manuscrisele erau părţi integrante ale universului lui fără de care nu putea să trăiască.

Este cunoscută farsa pe care i-au făcut-o unii colegi de breaslă când i-au ascuns servieta în care avea un manuscris. Gluma ce se voia siropoasă şi de lungă durată s-a terminat repede. Starea de panică pe care a trăit-o Preda pe tot parcursul farsei a fost mult prea mare şi geanta a fost “găsită” degrabă.

Marin Preda scria de mână. Niciodată nu a putut să scrie la maşina de scris, cu toate că în acele vremuri mulţi scriitori adoptaseră această modă. O pagină de manuscris Marin Preda este un calvar pentru orice dactilografă. Este extraordinar de greu să descifrezi firul naraţiunii, unde începe şi unde se termină fraza.

21

Doamna Stănescu, secretara lui Marin Preda, era singura specialistă în descifrarea manuscriselor lui. Nu am apucat să vorbesc cu dumneaei de mult timp. Ar fi trebuit. Sunt sigur că aş fi aflat multe lucruri interesante.

Niciodată nu scria cu pixul sau creionul. Stiloul (un superb model de aur) era principala ustensilă de scris. De sub peniţa acelui stilou au ieşit multe romane, inclusiv “Cel mai iubit dintre pământeni”. După moartea lui Marin Preda, acel stilou nu a mai funcţionat niciodată. Nimeni nu ştia să scrie cu el.

În anii ce au trecut, am încercat de multe ori să scriu cu el, l-am spălat, i-am pus cerneala, dar… nimic. Mai mult zgâria hârtia decât să aştearnă cerneală. M-am uitat la peniţă… era tocită mai mult pe o parte. Ca să scrii cu ea trebuia să ştii să o ţii în mână, să ştii în ce poziţie să apleci stiloul. Altfel nu mergea. Iar singurul om care ştia cum se ţine acel stilou în mână plecase demult…

Câţi ani aveaţi când tatăl dumneavoastră scria acest roman? Ce vă amintiti de pe vremea aceea?

Aveam opt ani când s-a tipărit prima dată “Cel mai iubit dintre pământeni”. Practic, nu ştiam mare lucru despre lume, habar n-aveam despre cărţi, scriitori, lume literară. Ştiam că tata este scriitor şi cu mândrie o spuneam la toată lumea.

De multe ori răspunsul ăsta era suficient, dar odată ţin minte că cineva m-a întrebat mai mult… “Zici că e scriitor… mă interpela el, şi ce scrie, mă, tac-tu?”. Nu mă aşteptam la întrebarea asta… Era nouă şi nu ştiam ce să răspund. “Păi dacă e scriitor, ce mă mai întrebi ce scrie?, am gândit şi răspunsul a venit scurt, superior şi arogant. “Ce scrie? Cărţi scrie!”, i-am spus mândru.

Un răspuns pe care îl credeam suficient. Însă personajul nu s-a lasat convins şi m-a întrebat în continuare “Şi ce ce cărţi scrie?”. Bineînţeles că nu am ştiut ce să-i răspund… Ce cărţi scria tata… de unde să ştiu, eram un copil, dacă voia să afle ce cărţi scrie, de ce nu-l întreba pe el?

Am multe amintiri din perioada aceea, îmi petreceam vacanţele la casa de creaţie de la Mogoşoaia, unde alergam toata ziua prin superbul parc. Era intotdeauna lume multă acolo, scriitori, poeţi, poetese, domni, doamne, copii, căţei… o lume pestriţă şi plină de energie. Discuţiile erau întotdeauna aprinse, iar resaturantul (principalul loc de adunare) era mereu în efervescenţă. Nu înţelegeam eu mare lucru atunci, era lumea oamenilor mari pe care însă o percepeam ca fiind una simplă…

22

Nenea Fănuş se certa azi cu nenea Micu vorbeau tare şi urât, dar a doua zi se împăcau ca şi cum nu s-ar fi certat niciodată. Nenea Pucă ne povestea despre zmeie şi ne desena pe şerveţele cum trebuia legate beţişoarele ca monstrul de hârtie să zboare, dar nu vorbea cu nenea Dinescu, care ne făcea pe toţi să râdem de ne dureau burţile…

Lumea cânta, cărţile erau scrise, poeziile recitate, oamenii erau veseli şi creativi. Peste toţi şi peste toate trona ca o regină a polonicului tanti Florica de la bucătărie, care avea grijă să ne fugărească prin sala de mese, agitând registrul în care trebuia să scriem ce vrem să mâncăm a doua zi. Timpul trecea însă repede la Mogoşoaia, iar vacanţele păreau din ce în ce mai scurte. Şi acum le duc dorul.

Criticul literar Tudor Vianu spunea: “Fără Eminescu am fi fost mai săraci şi mai altfel”. Alexandru Preda ce părere are: fără Marin Preda cum am fi fost?

După ce citeşti romanele lui Preda ţi-e mai greu să-ţi imaginezi lumea literară fără el. Moromete, Surupăceanu, Paul Ştefan, Petrini… Sunt personaje care, deşi imaginare, nu am nici o îndoială că au existat şi în realitate. Probabil că în fiecare sat exista un Moromete şi în fiecare oraş exista un Petrini, o Matilda sau un Bacaloglu.

Preda nu a fabricat aceste personaje. Preda le-a dat viaţă. Ilie Moromete este în realitate Tudor Călăraşu, tatăl scriitorului şi probabil că şi celelate personaje ale cărţilor lui au corespondenţi în realitate. Lumea lui Preda exista şi înainte de Preda.

El însă a descoperit-o şi ne-a arătat-o. Talentul lui literar a făcut ca aceste personaje să prindă viaţă şi să le vedem între copertele cărţilor. Întrebat odată despre David, Michelangelo a răspuns: “Nu eu l-am creat pe David… El exista… Eu numai l-am scos din piatra unde statea ascuns”. Aşa cred că a făcut şi Marin Preda. Personajele lui existau… El numai ni le-a arătat. Fără Marin Preda am fi fost mai distanţi şi mai indiferenţi. Mai putin atenţi cu ceilalţi şi probabil mult mai egoişti. Am fi fost mai altfel…

Întrebat dacă pentru romanul “Moromeţii” a avut surse de inspiraţie în ceea ce priveşte personajele, Marin Preda spunea că Ilie Moromete este tatăl său. Pentru “Cel mai iubit dintre pământeni” care au fost persoanele reale transformate în personaje literare de Marin Preda? Mai precis, a existat un Victor Petrini în viaţa familiei Preda?

În romanele lui Marin Preda, majoritatea personajelor lui au corespondenţi în realitate. De exemplu, Ilie Moromete este tatăl scriitorului, Nilă şi Paraschiv sunt fraţii lui. Ilinca, sora. Cocoşilă,

23

Iocan, Dumitru lui Nae, oameni care au existat în realitate. Îmi aduc aminte de o întâmplare (povestirea aparţine mamei mele) care iniţial s-a vrut comică, dar care s-a dovedit că nu prea era.

Apare romanul “Moromeţii”… şi la un timp după aceea, Preda ajunge prin satul natal. Este întâmpinat însă cu o răceală şi o duşmănie făţişă, pe care iniţial prozatorul nu a înţeles-o. Priviri încărcate de duşmănie îl ţintuiau de printre ulucile gardurilor şi nimeni din sat nu vorbea cu el.

Ce se întâmplase? La un moment dat, vine cineva şi spune că trebuie să vorbească cu Marin Preda neapărat, că e foarte important şi că trebuie să i se plătească o sumă mare de bani cu titlul de drepturi de autor, pentru că i-a fost folosit numele în carte. “Ce nume ţi-am folosit în carte?, îl întreabă Preda pe respectivul”.

“Păi cutare nume, răspunde omul”. “Păi în carte nu e numele tău, replică Preda, de unde ştii ca eşti tu?”, “Nu e numele meu în carte, răspunde omu’, dar mi-am dat seama că io sunt”. “Şi de unde ţi-ai dat seama?, întrebă Preda”. “Păi ştiu… tu în carte m-ai descris aşa cum sunt în realitate, uite ograda, gardul, funia de tutun… toate sunt la fel! Pentru că ai scris de mine, trebuie să-mi dai drepturi de autor”.

Ulterior, Preda şi-a dat seama că nemulţumirea consăteanului nu este una singulară. Mulţi oameni din sat erau supăraţi pe el că a îndrăznit să scrie despre ei în carte. Şi evident dacă a scris înseamnă că s-a umplut de bani pe seama lor. “Să le dea drepturile de autor”…

Multe personaje ale lui Preda au corespondenţi în realitate. Celebrul ziarist la care se duce Ştefan “ca la un tată” a existat în realitate. Era un ziarist foarte cunoscut al vremii. La fel şi alte personaje din alte cărţi ale lui, nume mari ale vremii ascunse sub condeiul prozatorului. Preda le-a dat o altă viaţă, le-a făurit o existenţă paralelă, i-a făcut nemuritori. Exemple sunt multe.

“Cel mai iubit dintre pământeni” abundă în personaje care trăiesc sau au trăit în realitate. De exemplu, celebrul Vintilă, personajul care îl iniţiaza pe Victor Petrini în tainele deratizării. Nu este nici pe departe Savu Dumitrescu (şoferul lui Marin Preda), aşa cum multă vreme s-a crezut şi cum însuşi acesta îşi făcuse un obicei să spună. Vintilă este nea Costel, mecanicul editurii Cartea Românească, un om plin de farmec. Timpul mi-a oferit ocazia să-l cunosc pe nea Costel. Nu ştiu ce mai face în momentul ăsta… probabil că e pensionar.

Personajele din” Cel mai iubit…” pot exista în fiecare dintre noi. Dramele, iubirile, împlinirile, dezamăgirile eroului cărţii parcă le-am trăit şi noi odată. Fiecare am avut sau avem o “Braserie” unde ne

24

ducem cu prietenii să facem şi să desfacem lumea. Fiecare am avut sau avem un prieten mai mult sau mai puţin sincer, fiecare dintre noi am iubit şi am fost iubiţi, am dezamăgit şi am fost dezamăgiţi.

S-a întâmplat să recitesc “Cel mai iubit…” într-o perioadă aprinsă a tinereţii mele… eram îndrăgostit-lulea, aveam şi eu Matilda mea… pe care încercam s-o înţeleg. Nu eram sigur… dacă mă iubeşte sau nu… eu speram că da, ea… nu stiu ce spera. Pe măsură ce parcurgeam paginile cărţii, descopeream în drama personajului Petrini frânturi din povestea mea de dragoste, suişurile şi coborâşurile unei iubiri aprinse şi pasionale.

Cu “Matilda” mea nu a fost să fie… ne-am despărţit… furtunos, suferinţa şi dezamăgirea mea a fost însă lungă şi chinuitoare. Dar la multe dintre întrebările care mă măcinau în acea perioadă am găsit răspunsurile în “Cel mai iubit…”. Era o descoperire mare… Ceea ce trăisem eu, eşecul meu nu era unic… iată, se putea întâmpla şi altora. Această descoperire m-a ajutat să trec mai uşor peste.

“Dacă aş şti că efortul pentru scrierea unui roman mă poate costa viaţa, mi-aş lua măsurile de siguranţă pentru a înlătura o eventualitate cum ar fi boala din care să mi se tragă moartea. Dar unica măsură, hotărâtoare, de a renunţa la scris, nu aş lua-o”, spunea Marin Preda. Să fi fost moartea preţul acestui roman? Poate al întregii sale opere?

Citatul reprezintă chintesenţa gândirii lui Marin Preda referitor la meseria de scriitor. Preda se consideră un scriitor profesionist. Trăia pentru scris, care era esenţa vieţii şi existenţei lui. Pentru el, “a nu scrie” însemna a nu trăi, a nu respira. S-a luptat multă vreme pentru a trece meseria de scriitor în nomenclatorul meseriilor acceptate şi recunoscute de regimul comunist. Din nefericire, nu a reuşit şi am senzaţia că a trăit toată viaţa cu dezamăgirea că meseria lui nu exista.

Preda cunoştea micile secrete ale romanului de succes. Acele mici ingrediente care fac diferenţa între slab, mediocru şi bun. Reţeta “cum să fii scriitor profesionist” o inventase el şi foarte puţini au fost norocoşii care au avut acces la ea. Am fost foarte impresionat când am citit pentru prima dată citatul pe care îl menţionaţi şi întrebarea pe care mi-am pus-o a fost următoarea: cât de mult poţi să-ţi iubeşti meseria astfel încât să fii dispus să-ţi dai viaţa pentru ea?

N-am ştiut să răspund atunci, dar o dată cu anii, am realizat că nu există un răspuns pentru aşa ceva. Există oameni care se nasc, trăiesc şi mor pentru un singur scop. Dorinţa lui Preda de a deveni scriitor a fost uriaşă şi l-a copleşit încă din copilărie. În romanul “Viaţa ca o pradă”, scriitorul povesteşte cum a descoperit că vrea să fie scriitor.

25

Romanul autobiografic începe superb: “Aventura conştiinţei mele a început într-o zi de iarnă, când o anumită întâmplare m-a făcut să înţeleg deodată că exist.” Aşa s-a născut un scriitor.

Preţul plătit de Marin Preda pentru a termina “Cel mai iubit dintre pământeni” a fost unul mare. Efortul fizic şi intelectual s-a întins pe o perioadă de aproape trei ani, epuizandu-l. Marin Preda de la apariţia cărţii era diferit de cel cunoscut cu trei ani mai devreme. Prozatorul slăbise foarte mult, urmele nopţilor nedormite se vedea pe faţa lui. Preda recunoaşte în faţa unui cerc de prieteni că efortul scrierii acestei cărţi a fost unul foarte mare care l-a şi doborât într-ul final.

Era slăbit, epuizat, dar cei care l-au cunoscut au observat bucuria şi fericirea pe care o trăia alături de succesul cărţii lui. Era totodată neîncrezător… succesul era uriaş şi părea neverosmil. Întreba pe toată lumea… “Cum ţi se pare cartea, ai citit-o, e bună?” Era conştient că a creat o capodoperă, dar încă nu-i venea să creadă.

Înainte să dea cartea în tipar, s-a întâlnit cu un foarte bun prieten, un critic literar în care avea mare încredere şi l-a rugat pe acesta să-i citeasca romanul. După lectură, la o nouă întâlnire, criticul sugerează elegant: “Maestre, cartea este impresionantă, dar parca volumul trei nu are aceeaşi sustinere, e mai slab… Poate ar fi mai bine să renunţaţi la el. ” Cum să renunţ la el, moncher?”, a replicat Preda, nu am cum… doar l-am scris cu mâna mea”.

A avut încredere în flerul şi în cartea lui şi ” Cel mai iubit dintre pământeni” a văzut lumina tiparului în trei volume. Succesul a fost uriaş. Primul tiraj s-a epuizat în cateva zile, a mai urmat unul care s-a terminat la fel de repede. Cartea se vindea ca pâinea caldă. După epuizarea tirajelor, romanul circula sub formă de copie xerox… Preda jubila, era încununarea lui ca scriitor profesionist. Era moştenirea pe care o lăsa în urmă.

Alt citat: ” (…) am amânat <>, volumul doi, pentru că mi-am dat seama că dacă nu scriu acum această carte, adică trilogia care a ieşit, s-ar putea să n-o mai scriu niciodată”. Era vorba despre o inspiraţie care trebuia aşternuta imediat pe hârtie sau poate era un presentiment sumbru?

Cred că era vorba nu de inspiraţie, cât de certitudinea lucrului făcut la timpul lui. După “Viaţa ca o pradă”, e adevărat, toată lumea aştepta cu sufletul la gură “Delirul” volumul doi… Preda însă a simţit altfel, iar timpul a dovedit că “Cel mai iubit…” a fost cartea care a trebuit scrisă în locul “Delirului”.

26

Laboratorul de creaţie al unui creator este foarte complicat, iar maşinile care îl pun în mişcare funcţionează după reguli ştiute numai de autor. Deşi pare oarecum ciudat, actul de creaţie nu este unul independent… Libertatea de care avem nevoie pentru a crea ceva este într-adevar obligatorie, dar nu suficientă şi este în strânsă concordanţă cu elemente care depind mai mult sau mai puţin de noi.

Actul de creaţie este dependent de multe. Motivaţia, dorinţa sunt numai câteva dintre ele. Timpul este însă, de cele mai multe ori, stăpân peste noi, el hotărăşte “când”. El apasă pe butonul nostru lăuntric şi ne eliberează energia creatoare. Noi trebuie numai să-l ascultăm şi să-l respectăm.

Îmi vine în minte exemplul romanului “Moromeţii”. Istoria acestui roman se întinde pe o perioadă de zece ani, poate şi mai mult. Preda povesteşte în “Viaţa ca o pradă” cum a lăsat romanul în sertar 10 ani. Probabil că “timpul” acelei cărţi nu venise, dar asta cu siguranţă nu avem de unde să ştim. Nimeni nu poate spune ce s-ar fi întâmplat cu “Moromeţii” dacă ar fi apărut cu 10 ani mai devreme. Un lucru însă am înţeles din asta… Toate trebuie făcute la timpul lor, fără grabă. Timpul are răbdare cu oamenii.

Pesemne că dorinţa de a scrie o carte care să iasă din “tiparul” moromeţian a fost foarte mare şi acest lucru a fost “buturuga” care a “deturnat” cursul literar al prozatorului. Marin Preda a fost atât de dornic să scrie această carte, încât nimic nu a mai contat. Timpul acestei cărţi venise.

Desele referiri la filosofi şi la istoria filosofiei, pe tot parcursul romanului, au pălit în faţa unei singure replici, care a rămas vie în mintea cititorilor: “Dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Citat biblic, preluat şi de alţi scriitori. De ce tocmai această referire la un concept divin? Ce însemna dragostea pentru Marin Preda? Poate dorinţa ascunsă de a fi… cel mai iubit dintre scriitori? Sau poate ca Marin Preda ERA dragoste?

Este un citat din Biblie. Iniţial, romanul “Cel mai iubit dintre pământeni” se termina altfel (şi puţini cunosc acest lucru), celebrul citat fiind adăugat de scriitor la a doua corectură pe spalturi. Norocul a făcut să pot recupera, cu ajutorul unei bune prietene de familie, pagina în care Preda face celebra corectura.

“Dacă dragoste nu e, nimic nu e” este concluzia la care a ajuns Marin Preda la capătul drumului, prin vocea personajului sau principal, Victor Petrini. “Şi atîta timp cât aceste trepte urcate şi coborâte de

27

mine vor mai fi urcate şi coborâte de nenumăraţi alţii, această carte va mărturisi oricînd: …dacă dragoste nu e, nimic nu e!…

Dragostea înseamnă pentru Marin Preda ceea ce probabil înseamnă pentru mulţi oameni. Iubire, echilibru, dăruire, ataşament… Lucruri pentru care merită să trăieşti, să scrii şi de ce nu … să mori.

Cf. sursa.

Publicat în:

Adrese web Critică literară

Interviuri Video

on 15/03/2009 at 11:29 AM Comentarii (0) Tags: Adrese web, Alexandru Preda, biblioteca teologică, Claudia

Daboveanu, Critică literară, Interviuri, jurnalul naţional, psa gianina picioruş, teologie pentru azi, Video, You Tube

28

Convertor online de PDF

Aici…pentru pagina de lucru.

Publicat în:

Utilitare

on 14/03/2009 at 7:28 PM Comentarii (0) Tags: biblioteca teologică, converteşte PDF în Word, convertor online

de PDF, pr. dorin picioruş, teologie pentru azi, Utilitare

29

Scribd [2]

Dicţionarul de Teologie Ortodoxă al Pr. Prof. Dr. Ion Bria

Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Tratat de Teologie Dogmatică şi Ecumenică

Paul Evdochimov, Arta icoanei - o teologie a frumuseţii

Pavel Florenski, Dogmatică şi dogmatism

Alexander Schmemann, Postul cel Mare

Paul Evdochimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu

Idem, Rugăciunea în Biserica de Răsărit

Idem, Vârstele vieţii spirituale

Prof. Dr. Remus Rus, Dicţionar encliclopedic de literatură creştină din primul mileniu

Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, ed. 1996.

Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, ed. 1997.

Idem, Spiritualitatea ortodoxă. Ascetica şi Mistica

Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica

Monahul Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi

Idem, Cartea împărtăşirii

Idem, Primejdia mărturisirii

ÎPS Antonie al Surojului, Bucuria pocăinţei

30

Panayotis Nellas, Omul - făptură îndumnezeită

Pr. Dr. Vasile Gavrilă, Cununia - viaţă întru Împărăţie [teză doctorală]

Sfântul Antim Ivireanul, Didahii

Arhim. Lazarus Moore, Sfântul Serafim de Sarov. O biografie spirituală

Publicat în:

Biblioteci online Biblioteci ortodoxe

Biblioteci private cu acces gratuit Cărţi ortodoxe

Teologie ortodoxă Teologie patristică

on 08/03/2009 at 9:21 PM Comentarii (0) Tags: biblioteca teologică, Biblioteci online, Biblioteci ortodoxe,

Biblioteci private cu acces gratuit, Cărţi ortodoxe, pr. dorin picioruş, Scribd, Teologie ortodoxă, Teologie patristică, teologie pentru azi

31

Un sait despre perioada comunistă în România

Găsiţi aici…fotografii, legislaţie, documente despre perioada regimului comunist în România.

Publicat în:

Adrese web Biblioteci online

on 07/03/2009 at 9:08 PM Comentarii (0) Tags: Adrese web, biblioteca teologică, Biblioteci online, pr. dorin

picioruş, teologie pentru azi

32

Contul din You Tube al ÎPS Lazar Puhalo

Îl găsiţi aici.

Publicat în:

Cursuri de Teologie ortodoxă Cursuri online

Podcasturi ortodoxe Video

on 06/03/2009 at 7:45 PM Comentarii (0) Tags: Arhiepiscopul Lazar Puhalo, biblioteca teologică, Podcasturi ortodoxe, pr. dorin picioruş, teologie pentru azi, Video, You Tube

33

Dicţionar de antichităţi greco-romane (online)

În 5 volume, online…aici.

Publicat în:

Dicţionare lingvistice

on at 7:27 PM Comentarii (0) Tags: biblioteca teologică, Dicţionar de antichităţi greco-romane,

Dicţionare, Dicţionare lingvistice, pr. dorin picioruş, teologie pentru azi

34

Hugoye (o revistă cu studii siriace)

Volume Index

Volume 1 Number 1 (January 1998)

Volume 1 Number 2 (July 1998)

Volume 2 Number 1 (January 1999)

Volume 2 Number 2 (July 1999)

Volume 3 Number 1 (January 2000)

Volume 3 Number 2 (July 2000)

Volume 4 Number 1 (January 2001)

Volume 4 Number 2 (July 2001)

Volume 5 Number 1 (January 2002)

Volume 5 Number 2 (July 2002)

Volume 6 Number 1 (January 2003)

Volume 6 Number 2 (July 2003)

Volume 7 Number 1 (January 2004)

Volume 7 Number 2 (July 2007)

Volume 8 Number 1 (January 2005)

35

Volume 8 Number 2 (July 2005)

Volume 9 Number 1 (January 2006)

Volume 9 Number 2 (July 2006)

Volume 10 Number 1 (Winter 2007)

Volume 10 Number 2 (Summer 2007)

Volume 11 Number 1 (Winter 2008)

Volume 11 Number 2 (Summer 2008)

Pagina sursă

Publicat în:

Biblioteci online

on at 6:50 PM Comentarii (0) Tags: biblioteca teologică, Biblioteci online, Hugoye, pr. dorin

picioruş, teologie pentru azi

36

Arhiva “Cântări ortodoxe româneşti” (free download)

Aici

Corurile prezente aici: Altarul, Anghelos, Athos, Byzantion, Corul Patriarhiei Române, Crasna, Diaconeşti, Cuviosul Rafail de la Agapia, Madrigal, Nectarie Protopsaltul, Putna, Schitul Lacu, Schitul Darvari, Stavropoleos, Suceviţa, Symbol etc.

Publicat în:

Audio Biblioteci ortodoxe

Biblioteci private cu acces gratuit Cultul ortodox

Muzică ortodoxă

on at 6:38 PM Comentarii (0) Tags: Audio, biblioteca teologică, Biblioteci ortodoxe, Biblioteci

private cu acces gratuit, Cultul ortodox, http://earhiva.info/autoindex2/index.php?dir=Cantari%20ortodoxe%20

romanesti/, Muzică ortodoxă, pr. dorin picioruş, teologie pentru azi

37

Un curs de Vechiul Testament [video, 24 lecţii, engleză, downloadabil]

Aici

Cele 24 de lecţii sunt peste 3 G.

Publicat în:

Cursuri online Video

on at 6:26 PM Comentarii (0) Tags: biblioteca teologică, Christine Hayes, Cursuri online,

Introduction to the Old Testament, pr. dorin picioruş, teologie pentru azi, Video, Yale University

38

Revista Pleroma [penticostală, ro]

Aici

Publicat în:

Teologie eterodoxă

on at 6:19 PM Comentarii (0) Tags: biblioteca teologică, Pleroma: revistă penticostală românească,

pr. dorin picioruş, Teologie eterodoxă, teologie pentru azi

39

Noi schimbări în Codul penal [2009]

♦ Viitorul Cod penal, in forma in care este el redactat si in care va fi adoptat de Parlament sau asumat prin raspunderea Guvernului, nu mai pedepseste incestul si prostitutia, asa cum sunt acestea pedepsite in actualul cod.

Astfel, actele sexuale dintre doua persoane inrudite direct, cu varste de peste 18 ani si infaptuite prin consimtamantul amandurora nu mai sunt considerate infractiuni. Prostitutia poate fi practicata de femei ca mijloc de subzistenta in cazul in care acestea nu sunt constranse.

♦ In cazul violului, agresiunii sexuale sau actului sexual cu un minor, contactele dintre rude in linie directa, frate sau sora, se pedepsesc doar daca s-au facut prin constrangere (violul si agresiunea) sau intre un major si un minor (actul sexual cu un minor).

Potrivit principiului “ceea ce nu este pedepsit de lege este permis”, actul sexual dintre un frate si o sora majori, cu acceptul ambilor, nu mai este pedepsit. De altfel, nici actele dintre tata si fiica sa majora sau dintre mama si fiul sau major nu vor mai fi pedepsite.

♦ Ministerul Justitiei sustine ca “a renuntat la regle-mentarea incestului ca infractiune distincta, fiind preferata prevederea ipote-zelor de incest regasite in alte infractiuni de natura sexuala, precum violul.

În ce priveste practicarea prostitutiei, ministerul considera ca „va-loarea sociala ocrotita prin incriminarea acesteia poate fi aparata eficient si rezonabil si prin mijloace nepenale (sanctiuni administrative)”, iar „sanctionarea penala a acestei fapte intervine doar daca este savârsita în mod repetat”.

Potrivit proiectului pentru noul Cod penal, publicat pe site-ul Ministerului Justitiei, articolele 203 si 328 din Codul penal aflat in vigoare, referitoare la incest si la prostitutie, nu se vor regasi in viitorul act normativ juridic. In privinta incestului, juristii au incercat sa adune prevederile referitoare la acesta si cele ale violului sau agresiunilor sexuale, insa nu le-a iesit prea bine.

40

Articolele referitoare la infractiunile contra libertatii si integritatii sexuale sunt urmatoarele:

♦ articolul 216 Violul

(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoana, savârsit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apara ori de a-si exprima vointa, sau profitând de aceasta stare, se pedepseste cu închisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza orice alte acte de penetrare vaginala sau anala comise în conditiile alin. (1).

(3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când:

a) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului;

b) victima este ruda în linie directa, frate sau sora;

c) victima nu a împlinit vârsta de 15 ani;

d) fapta a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice;

e) fapta a avut ca urmare vatamarea corporala.

♦ articolul 217 Agresiunea sexuala

(1) Actul de natura sexuala, altul decât cele prevazute în art. 216, cu o persoana, savârsit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apara sau de a-si exprima vointa, ori profitând de aceasta stare, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(2) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când: victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului;

b) victima este ruda în linie directa, frate sau sora; victima nu a împlinit vârsta de 15 ani; fapta a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice; fapta a avut ca urmare vatamarea corporala.

♦ articolul 218 Actul sexual cu un minor

41

(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum si orice alte acte de penetrare vaginala sau anala comise de un major cu un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(2) Fapta prevazuta în alin. (1) savârsita de un major cu un minor cu vârsta între 13 si 15 ani se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani.

(3) Fapta prevazuta în alin. (1) comisa de un major cu un minor cu vârsta între 13 si 18 ani, de catre o persoana care a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenta sa asupra acesteia, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(4) Fapta prevazuta în alin. (1) se sanctioneaza cu închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când: - minorul este ruda în linie directa, frate sau sora; - minorul se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului; - a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice.

Ce nu este interzis este permis

Dupa cum se poate observa mai sus, in cazul celor trei articole din viitorul Cod penal, actele sexuale intre rude in linie directa, frate sau sora, se pedepsesc doar daca au fost infaptuite prin constrangere (violul si agresiunea sexuala) sau intre un major si un minor (actul sexual cu un minor).

Cu alte cuvinte, mergand pe principiul “ceea ce nu este pedepsit de lege este permis”, actul sexual dintre un frate si o sora, ambii majori, cu acceptul amandurora, nu mai este pedepsit. De altfel, nici actul sexual dintre un tata si o fiica majora sau dintre o mama si fiul sau major, savarsit in aceleasi conditii, nu va mai fi pedepsit.

„Fetitele“ isi pot castiga banii singure

De asemena, prevederile articolului 328 din Codul penal, editia 2006, aflat in vigoare, referitoare la prostitutie, nu se mai regasesc in viitorul act normativ decat intr-o oarecare masura. Articolul 211 pedepseste doar proxenetismul astfel:

“(1) Determinarea sau înlesnirea practicarii prostitutiei ori obtinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicarii prostitutiei de catre una sau mai multe persoane se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

42

(2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicarii prostitutiei s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(3) Daca faptele sunt savârsite fata de un minor, limitele speciale pedepsei se majoreaza cu jumatate.

(4) Prin practicarea prostitutiei se întelege întretinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obtinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.

Se poate intelege ca femeile care practica prostitutia pentru a se intretine nu vor mai fi ridicate de pe strada si nu vor mai fi pedepsite cu inchisoare, asa cum este prevazut acum la articolul 328: “Fapta persoanei care îsi procura mijloacele de existenta sau principalele mijloace de existenta, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani“. Astfel, doar cei care profita si obtin castiguri materiale de pe urma practicarii prostitutiei, respectiv proxenetii, vor mai fi pedepsiti. Ministerul Justitiei considera ca incestul este caz de patologie sociala, nu fapta penala, iar prostitutia poate fi combatuta doar prin sanctiuni administrative

Ministerul Justitiei a expus ratiunile pentru care vor fi eliminate ca infractiuni incestul si prostitutia. Astfel, in privinta primei fapte, Ministerul Justitiei precizeaza:

“Proiectul a renuntat la reglementarea incestului ca infractiune distincta, fiind preferata prevederea ipotezelor de incest regasite cel mai frecvent în practica judiciara ca forme agravate ale unora dintre infractiunile la viata sexuala. Astfel, actele sexuale comise asupra unei rude în linie dreapta, frate sau sora, se regasesc în art. 216 alin. (3) lit. b), art. 217 alin. (2) lit. b), art. 218 alin. (4) lit. a) si art. 219 alin. (2) lit. a) din proiect.

Acest model de reglementare, presupunând renuntarea la incest ca incriminare autonoma, se regaseste si în alte coduri penale europene adoptate sau modificate în ultimii ani (Franta, Spania, Portugalia etc.). Ipotezele care nu se includ în textele legale mentionate nu justifica o reactie penala, problematica incestului în cazurile respective fiind un aspect de patologie sociala, iar nu de incriminare penala”.

În ce priveste fapta de practicare a prostitutiei, „consideram ca valoarea sociala ocrotita prin incriminarea acesteia poate fi aparata în mod eficient si rezonabil si prin mijloace nepenale (sanctiuni

43

administrative). Precizam ca, în reglementarea actuala, prostitutia este o infractiune de obicei, astfel încât sanctionarea din punct de vedere penal a acestei fapte intervine doar daca ea este savârsita în mod repetat. În cazurile în care comiterea faptelor nu are un caracter repetitiv, ci izolat, nu sunt îndeplinite conditiile pentru sanctionarea acestora ca infractiuni, ele fiind contraventii”.

Andi Topala

Noul Cod penal pune accentul pe integritatea sexuala, nu pe ocrotirea „vietii sexuale” în sine

Preconizatul nou Cod penal nu mai incrimineaza incestul, limitându-se ca în art. 216(3) lit.b sa prevada, ca agravanta a violului, cazul în care victima este ruda în linie directa, frate sau sora. Astfel, se revine la situatia Codului Penal din 1864, când însa numai calitatea de ascendent a faptuitorului constituia o agravanta a infractiunii de viol.

Codul lui Carol al II-lea de la 1936 a incriminat pentru prima data incestul ca o infractiune contra familiei, în aceasta categorie intrând si relatiile homosexuale. Se considera ca pericolul social al acestei fapte izvoreste nu din natura relatiilor sexuale care sunt normale, ci din aceea a raporturilor de rudenie dintre persoanele între care are loc actul sexual, raporturi care fac ca el sa fie periculos din punct de vedere biologic si moral.

Se considera astfel ca raporturile sexuale între rude de sânge duc la degenerarea speciei umane, iar din punct de vedere moral admiterea lor ar reprezenta o subminare a bazelor morale pe care se întemeiaza familia în societate. Obiectul juridic specific al infractiunii sunt considerate relatiile sociale privitoare la viata sociala, legea penala ocrotind prin incriminarea incestului sanatatea fiziologica si morala fara de care viata sexuala nu-si poate realiza finalitatea ei fireasca.

Optiunea proiectului Codului penal pentru dezincriminarea incestului a avut în vedere promovarea unei viziuni penale care pune accentul pe ocrotirea libertatii si integritatii sexuale, si nu pe ocrotirea „vietii sexuale” în sine.

Avocat Mircea Duţu

Cf. sursa.

Publicat în:

44

Articole diverse

on at 6:13 PM Comentarii (0) Tags: Articole diverse, Avocat Mircea Duţu, biblioteca teologică,

Gardianul, pr. dorin picioruş, scimbări în Codul penal românesc 2009, teologie pentru azi

45

Monitoring Media = transcriptele emisiunilor TV româneşti

Aici

Publicat în:

Adrese web Biblioteci online

on 02/03/2009 at 9:12 AM Comentarii (0) Tags: Adrese web, biblioteca teologică, Biblioteci online, pr. dorin

picioruş, teologie pentru azi

46

Vulgata în două ediţii

Aici

Aici

Publicat în:

Sfânta Scriptură

on 22/02/2009 at 4:44 PM Comentarii (0) Tags: biblioteca teologică, pr. dorin picioruş, Sfânta Scriptură, teologie

pentru azi, Vulgata

47

Manuscrise noutestamentare

Intraţi aici…şi veţi avea parte de manuscrise, fotografiate în mod integral, ale Noului Testament.

Publicat în:

Sfânta Scriptură

on 14/02/2009 at 4:46 PM Comentarii (0) Tags: biblioteca teologică, manuscrise noutestamentare, pr. dorin

picioruş, Sfânta Scriptură, teologie pentru azi

48