Biblioteca Direcţiei Arhivelor Naţionale Istorice Centrale

conf. univ. dr. Adina Berciu-Drăghicescu

Când Arhivele Statului, ca instituţie de păstrare şi valorificare a

documentelor, au fost temeinic şi deplin constituite, s-a simţit nevoia creării unui aparat documentar auxiliar pentru a folosi lucrătorilor care prelucrau şi puneau în valoare fondurile şi colecţiile arhivistice,[1] în egală măsură necesar şi cercetătorilor din afara acestei instituţii.

Biblioteca era necesară pentru documentarea Comisiei române ce lucra la Istanbul în vederea soluţionării secularizării arhivelor mănăstireşti.

În bugetul Arhivelor Statului din anul 1862 s-a acordat, printre altele, şi „ o sumă de bani pentru cumpărarea de cărţi spre a se forma cu încetineală, o bibliotecă”[2]

Biblioteca D.A.N.I.C. din Bucureşti a început la 18 iulie 1862, fondul iniţial fiind constituit atât din publicaţiile donate de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi din donaţiile unor autori, cât şi din achiziţiile proprii ale bibliotecii.

Cu această ocazie au intrat în bibliotecă: colecţia veche a Buletinului Oficial, publicaţii oficiale; Revista română, editată de Al. Odobescu; Documente istorice, publicate de Petrache Teaculescu; Mănăstirile din România, ale lui Cezar Bolliac; Curierul Românesc al lui I. E. Rădulescu; Magazin istoric pentru Dacia, sub redacţia lui N. Bălcescu şi August Treboniu Laurian; Analele statistice şi economice; periodicul Progresul.

Pentru lucrarea „relativă la chestiunea mănăstirilor închinate”, biblioteca a achiziţionat ediţia de documente Uricaru a lui T. Codrescu şi lucrarea lui Ioan Brezoianu, „Mănăstirile zise închinate şi călugării străini”[3].

Pentru a completa şi aduna cât mai multe documente în fondul bibliotecii, aceasta a început să se aboneze la diferite periodice printre care şi revista lui Al. Papiu Ilarian „Tesaurul de monumente istorice pentru România”.

De la 14 iunie 1863 s-a depus la bibliotecă, la cererea acesteia, câte un exemplar din toate operele statistico-economice, toate câte apăruseră până la 1863, de la Ministerul de Interne. Tot Ministerul de Interne a depus două exemplare din Analele Statistice pe anul 1862. O altă depunere a fost a Ministerului Cultelor, din Foaia Oficială a Progresului pe 1863.

Bugetul pus în vigoare în anul 1862 a stabilit suma de 300 de lei pentru cheltuieli de biblioteci: cărţi, abonamente la ziare şi reviste, legări de condici şi alţi 300 de lei au fost alocaţi pentru cheltuieli de materiale, transport etc., iar suma totală a bugetului Arhivelor Statului era de 3.200 lei, dintre care 2.620 lei erau pentru cărţi, broşuri, cât şi pentru dulapurile necesare.

Bugetul pe anul 1863 a fost de 2000 lei, bibliotecii nerevenindu-i nimic din această sumă, problema rezolvându-se în anii următori, prin alocarea unor sume mai mari de la buget.

Totuşi, în acest an, s-au făcut comenzi importante în străinătate pentru aducerea unor lucrări speciale[4].

Suma alocată pentru 1864 a fost de 12000 lei, pentru publicaţii şi biblioteci, iar comenzile s-au făcut la diferite librării din ţară şi străinătate.

Toate aceste opere, achiziţionate pe diverse căi în aceşti doi ani se ridică la numărul de 244 de publicaţii, dintre care 134 fiind volume, broşuri, 8 hărţi, tabele şi 60 volume din Monitoare şi alte publicaţii oficiale[5].

Librăriile cele mai cunoscute la care s-au făcut comenzi de către biblioteca Arhivelor statului au fost: Adolf Ulrich, Socec et Comp, Danielopolu şi altele.În decembrie 1864, s-a făcut o cerere librarului Adolf Ulrich pentru achiziţionarea a 12 titluri de cărţi vechi şi periodice, pentru îmbogăţirea bibliotecii. Librăria şi magazinul de hârtie Socec et Comp trimitea în acest an 24 de titluri. O altă achiziţie importantă s-a făcut de la librăria Danielopolu: 9 cărţi, toate în limba franceză[6]. Tot în acest an, H. Schlegel trimitea 13 titluri, reprezentând reviste, cărţi: Revista Română, Monumente istorice pe anul 1862-1863; Creţulescu -Istoria Generală, August Treboniu Laurian şi Nicolae Bălcescu - Magazin Istoric pentru Dacia; Arhiva Deutschland 1864-1853; Analele statistice şi economice pe 1860-1862[7].

De la 1 septembrie 1864, biblioteca s-a abonat la revista Ecole des Chartes, precum şi la alte reviste şi ziare, creşterea semnificativă a acestor abonamente înregistrându-se din anul următor. Abonamentele au fost făcute prin librăria Danielopolu[8].

La 31 decembrie 1864, s-a propus introducerea a două registre şi a unui timbru special pentru serviciile bibliotecii. Un registru pentru controlul publicaţiilor periodice şi a acelora care apar în mai multe volume, părţi ori serii, şi altul pentru înscrierea şi „privegherea a celor publicaţii comandate”. Acest registru pentru comenzi va servi la înregistrarea regulată a operelor şi de asemenea pentru notarea comenzilor făcute pentru bibliotecă. El cuprinde patru rubrici: 1) Numărul de înscriere a comenzii; 2) Specificarea operelor comandate; 3) Primirea cu numărul înregistrării şi inventarului operelor (numărul care s-a înregistrat în inventarul general); 4) Observaţii.

Registrul putea fi împărţit în două părţi, a doua parte fiind utilizată pentru „a însemna acele opere cu un interes mai mare şi a le avea în vedere atunci când erau comandate”.

Celălalt registru era pentru publicaţiile curente, cum ar fi periodicele, acestea fiind mai numeroase, şi pentru înregistrarea diverselor comenzi la publicaţii în curs de apariţie, fiind împărţite în broşuri şi în părţi diverse. Era necesar să se ţină evidenţa numerelor apărute şi a celor imprimate. Reclamaţiile pentru neprimirea la timp a unor numere se făceau „la casa de neregularitate şi lipsă”. Registrul pentru publicaţii periodice trebuie să răspundă de acest lucru, în acest scop fiind împărţit în şase rubrici: 1. Data, cuprinzând: luna şi ziua.; 2. Specificaţia părţilor, serialelor sau broşurilor primite.; 3. Numărul celor cuvenite.; 4. Numărul celor primite.; 5. În câte bucăţi s-au primit.; 6. Observaţii.

Sigiliul, propus de către Grigore Manu, cuprindea[9]: Stema ţării şi legenda: BIBLIOTECA ARHIVELOR STATULUI. Această ştampilă se poate observa pe borderouri, presă etc.

Depozitul Bibliotecii Statului a fost împărţit în două părţi: una consacrată operelor speciale din toate ramurile ştiinţelor şi a doua, publicaţiilor administrative, care cuprinde imprimatele făcute de guvern, legi, regulamente, instrucţiuni,

proclamaţii, fie în volume, fie în foi volante. Se încerca să se adune într-un volum stampe, litografii, fotografii etc.

Pentru seria publicaţiilor administrative trebuia să se completeze colecţia „Monitorul” şi a altor foi oficiale, prin parcurgerea şi strângerea imprimatelor diverse, făcute de guvern de la început şi până în anul 1866, şi, de asemenea, trebuia să se asigure pe viitor depunerea lor regulată la bibliotecă. Cealaltă serie punea şi mai multe probleme de completare, pentru că nimeni nu a ţinut seama de cărţile care apăruseră pentru a le colecţiona în Biblioteca Arhivelor Statului. Singurul ajutor, pe lângă munca depusă de serviciu, erau unele persoane particulare, care s-au mai gândit să salveze unele monumente ale trecutului poporului român, fie ele cât de mici, cât de neînsemnate. O altă sursă de îmbogăţire a acestei serii mai era bugetul acordat bibliotecii, de 1.200 lei pe an, care era mic, dacă ne gândim la cantitatea de informaţie de care are nevoie biblioteca.

Pentru protejarea şi conservarea, totuşi, a acestor publicaţii, serviciul bibliotecii a introdus reguli, pentru păstrarea în bună ordine a operelor, chiar la sfârşitul anului 1862 şi la începutul celui următor.

S-a introdus alcătuirea inventarului unde înregistrarea se făcuse regulat, adică atunci când publicaţia intra în bibliotecă. În inventar se treceau: - provenienţa publicaţiei; - seria în care este trecută; - preţul; - starea materială a cărţii; - legarea ei.

S-a hotărât de asemenea ştampilarea fiecărei opere la sfârşit, la mijlocul cărţii, în mai multe locuri, chiar şi pe partea tipărită, pentru a asigura protecţia publicaţiei. Ştampilarea se făcea cu sigiliul special al bibliotecii, imprimat în cerneală chimică, care avea în centru un loc gol, unde se scria numărul de carte al inventarului, care era trecut pe fiecare carte.

S-a propus interzicerea împrumutului sau scoaterea cărţilor din localul bibliotecii. Dar dacă totuşi se face, să se facă cu chitanţă sau adeverinţă, sau introducerea unui registru cu litera <F>, unde să se treacă: - numele împrumutătorului; - luna şi ziua.

O coloană cuprinde formula adeverinţei de împrumut, imprimată şi repetată de câte ori intră în pagină, iar pe o altă coloană marginală urma să se facă ştergerea cărţii la înapoiere[10].

Activitatea bibliotecii în anul 1865 a continuat cu achiziţionarea, respectiv, preluarea diferitelor publicaţii de la librării din ţară şi din străinătate.

În 1862, fundaţia de <conservator şi bibliotecar> a fost încredinţată lui Stoica Petrescu. În regulamentele ulterioare de organizare a Arhivelor din anii 1862, 1869, 1872 au fost prevăzute, prin grija lui Grigore N. Manu, şi o serie de dispoziţii în bibliotecă. În 1865 s-a întocmit un nou inventar al cărţilor şi periodicelor existente, rezultând îmbogăţirea fondului prin achiziţii şi donaţii.

Ministerul de Interne depune în acest an: Agricultura şi Comerţul şi Lucrări publice, 3 broşuri ale Analelor statistico-economice pentru anul 1864.

De la librăriile lui Adolf Ulrich s-au achiziţionat 16 cărţi în valoare de 1.849 lei, toate în limba germană.

În abonamentele făcute de către bibliotecă, a început să apară revista Monumente istorice pe anul 1863. De la librăria lui Schlegel au intrat următoarele publicaţii: Histoire Universelle, Pharmacopea Română, 1862, Statistica Moldovei pe anul 1859-1860, revista Monumente istorice pe anul 1863-1864[11].

Odată cu dezvoltarea bibliotecilor şi cu creşterea fondului de carte, s-au intensificat relaţiile cu diferite centre de achiziţii din străinătate. O astfel de achiziţie s-a făcut la 16 septembrie 1866 din Berlin şi Viena, prin cumpărarea unor cărţi rare şi foarte importante de la Berlin şi Viena[12].

Pentru a putea fi recunoscute mai uşor, s-a făcut o repartizare a acestora astfel: liste de cărţi care cuprindeau cărţi vechi şi noi să fie trecute sub litera A; listele de peridice sub litera B; listele de periodice la care erau abonate sub litera C.

Foarte multe din publicaţiile aflate în bibliotecă au fost date de Ministerul Cultelor, după cum reiese dintr-un dosar din anul 1867, când aceasta depunea un exemplar din colecţia Foaia societăţii pentru literatură şi cultură română în Bucovina, din anii 1865, 1866, 1867, pentru a fi păstrate. Tot în acest an s-a depus un exemplar din Revista Carpaţilor pe anul 1861 în 23 de broşuri[13].

Lucrătorii bibliotecilor erau foarte interesaţi în achiziţionarea de carte rară, manuscrise, incunabule. La 9 noiembrie 1867 fondul se îmbogăţeşte, cumpărându-se un manuscris ce avea ca subiect istoria naţională, cuprinzând o descriere interesantă şi inedită a ţării Româneşti şi a Moldovei.

Când la direcţie este numit Grigore N. Manu, biblioteca s-a bucurat de o atenţie deosebită. Grigore N. Manu a avut un rol important în organizarea bibliotecii Arhivelor, mai întâi ca secretar şi apoi ca director al instituţiei. „O bibliotecă specială pentru Arhive - spunea acesta - nu este menită a ne preocupa numai ştiinţele necesare spre îndeplininirea lucrărilor noastre sau a ne ajuta cu materiale la săvârşirea publicaţiilor ce urmează să întreprindem cât mai degrabă, ci ea trebuie să aibă, mai cu seamă, scopul de a înlesni funcţia marilor, respectiv dobândirea cunoştinţelor necesare specialiştilor şi să servească chiar erudiţilor ce se ocupă cu studiile arheologice sau cu istoria naţională, căci o bibliotecă a statului, oriunde ar fi pusă, nu trebuie să-şi piardă caracterul ei de bibliotecă publică”[14]. Grigore Manu a urmărit crearea unei biblioteci „speciale şi unice în ţară”, demnă de scopul ei, acela de a furniza informaţii de specialitate arhiviştilor, dar şi un instrument util, care să impulsioneze studiul istoriei naţionale.

Din anul 1876 au început să fie achiziţionate cărţi prin câteva librării cunoscute, cum ar fi: L. M. Barasch, Soccec et Comp. şi Leon Alcaly, precum şi de la Eforia Spitalelor Civice, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunilor Publice, Ministerul de Agricultură, Instrucţiei, Industriei, Comerţului şi Domeniilor.

Fondul alocat pe anul 1868 a crescut şi era de 25.000 lei. În acest an, cea mai importantă achiziţie de carte a fost aceea a lui Grigore N. Manu care, cu ocazia unei călători în străinătate, a cumpărat mai multe opere[15].

Odată cu dezvoltarea bibliotecilor s-au dezvoltat şi relaţiile cu alte biblioteci. Astfel, în acest an, biblioteca din Berlin trimitea un număr de cărţi bibliotecii Arhivelor[16].

În anul 1869, la 27 mai, Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice trimitea două exemplare din opera intitulată Cronica Huşilor şi a Episcopiei sale publicată de părintele Melchisedec[17].

În anul 1870, s-au cumpărat un număr de 43 cărţi, în valoare de 2.000 lei, 33 fiind primite în luna octombrie de către bibliotecă.

Comenzile făcute în străinătate îmbogăţeau fondul bibliotecii cu materiale din diferite domenii, fiind de un mare folos cercetătorilor, în acest scop făcându-se la Berlin o comandă de către Biblioteca Arhivelor Statului de 1.380 lei la 31 iulie

1871[18]. Fondul de carte creştea, conţinând cărţi din diferite domenii, dar foarte puţine erau materialele de referinţă: enciclopedii, dicţionare, iar cele care existau erau în limbi străine: germană, italiană, franceză şi foarte puţine în limba română. Pentru a creşte numărul materialelor de referinţă în limba română, biblioteca Arhivelor Statului se va abona la un singur exemplar din „Glosariu”.

Din anul 1873 începând, în cadrul bibliotecilor se făceau schimburi de publicaţii, Biblioteca Oficiului Central de Statistică oferea unele publicaţii Arhivelor Statului în schimbul celor tipărite de acestea.

La departamentul publicaţiilor administrative au fost trecute un exemplar din Bugetul general al statului pe anul 1874, trimis de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii şi un exemplar al Ministerului de Interne din Cartea Telegrafo-poştale a României[19].

Pe lângă lucrările de paleografie, numismatică, istorie, în depozit se mai aflau şi colecţii de periodice româneşti care editau izvoare istorice, cum ar fi, de exemplu, revista „Lumina”, „Tesaurul de monumente”, „Columna lui Traian” şi altele[20].

În anul 1874, se publică 1000 de exemplare din Condica de venituri şi cheltuieli a lui Constantin Brâncoveanu[21] şi care au fost depozitate la Bibliotecă. Pe anul 1874 există un Tablou al cărţilor existente în Biblioteca Direcţiei Generale a Arhivelor Statului, cuprinzând domeniile şi numărul de cărţi: Arhivistică- nr. de opere-53, volume-74; Bibliografie- nr. de opere- 8, volume-13; Paleografie- nr. de opere-53, volume-76; Diplomatică; Sigilografie; Arheologie- nr. de opere-62, volume-77; Numismatică- nr. de opere-9, volume-12; Istorie- nr. de opere-285, volume-555; Filologie- nr. de opere-29, volume-46; Publicaţii periodice- nr. de titluri-60, volume-165; Publicaţii administrative- nr. de titluri-17, volume- 18; Hărţi, albume, atlasuri- nr. de titluri- 5. În total, numărul titlurilor era de 581 de publicaţii iar fondul bibliotecii era alcătuit din 1137 de volume.

În timpul celor 10 ani de la înfiinţarea sa, numărul publicaţiilor nu a crescut prea mult. Considerând că în această bibliotecă intrau prea puţine publicaţii în raport cu necesitatea de cercetare, s-au făcut schimburi interne de publicaţii, începând cu anul 1874. Oficiul Central de Statistică din Ministerul de Interne a continuat să completeze seria publicaţiilor administrative, depunând câte un exemplar din Statistica Comerciului exterior, Import şi export, pe anul 1871, 1872 şi Statistica agricolă pe anii 1870-1872[22].

În anul 1875, vor intra un număr de cărţi vechi din secolele XVI, XVIII, completându-se operele speciale anterioare[23].

Fondul bibliotecii s-a completat în anul următor cu publicaţii provenite de la Oficiul Central de Statistică al Ministerului de Interne, din Berlin sosesc 11 volume din Fojer, Codex diplomaticus Hungariae[24], iar C. D. Aricescu va face o cerere către Ministerul Cultelor pentru a se elibera suma de 1000 lei, din care să se comande la librăriile din Leipzig şi Frankfurt noi publicaţii. De la aceste librării se primesc cele mai multe cataloage privind apariţia publicaţiilor[25].

Tot atunci, biblioteca îşi lărgea fondul prin câteva donaţii deosebite. Astfel, în 1876, G. Dem. Peşacov, şeful secţiei Bunuri Publice din Arhivele Statului şi translator pentru documentele de limbă slavă, a donat bibliotecii cărţi aparţinând familiei sale. Dintre acestea, menţionăm: Colecţia de fabule, tipărită la Pesta în 1814 de Dim. Ţichindeal; Teatru, Politică de Nicolae Mavrocordat şi apărut în limba

greacă la Veneţia în 1802; revista Pruncul român, 1848; Dictionnaire abrege francais-turc, par Hindaglan, apărut la Viena în 1831[26]. Apoi, Teodor Codrescu a oferit Bibliotecii revista Uricariul în 25 de volume.

Pentru asigurarea protecţiei preţioaselor documente şi colecţiilor istorice, concentrate în Biblioteca Arhivelor Statului, contra oricărei posibilităţi de pierdere, directorul Arhivelor a cerut Ministerului Cultelor să se interzică împrumutarea documentelor până la 1700, fiind foarte important din punct de vedere istoric.

Lucrul cel mai bun făcut în acest an a fost alcătuirea de către B. P. Haşdeu a colectiei „Manuscripte”, care aduna în ea toate condicile, actele diferitelor mănăstiri, documente, foi volante etc. Toate instituţiile care deţineau acest gen de publicaţii erau obligate să le depună la Biblioteca Arhivelor Statului[27]. În continuare, B. P. Haşdeu a decis ca de la Secţia Bunuri Publice a Arhivelor Statului să treacă în fondul bibliotecii condici vechi şi noi de la Mânăstirile României. Odată cu transformarea lor, aceste condici erau însoţite de un inventar ce cuprindea : nr. de ordine al fiecărei condici; nr. filelor sau foilor conţinute de fiecare condică în parte; ce cuprindea fiecare condică pe scurt[28].

În calitate de director al Arhivelor Statului[29], B. P. Haşdeu, animat de dorinţa îmbogăţirii bibliotecii Arhivelor Statului, a solicitat bani ministerului de resort, în vederea cumpărării de cărţi de la librării din Leipzig şi Frankfurt care, cunoscându-l îi puneau la dispoziţie cataloage pe baza cărora să comande din timp cărţile cele mai importante. Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice i-a aprobat sumele de bani solicitate, cerându-i să prezinte actele justificative, precum şi lista cu titlurile cărţilor cumpărate. B. P. Haşdeu a cumpărat cărţi, apărute în ţară şi străinătate, de istorie, lingvistică, geografie, encilopedii, şi care dau în ultimă instanţă măsura întinderii sale culturale. Paralel cu îmbogăţirea bibliotecii din Bucureşti, B. P. Haşdeu s-a străduit să înfiinţeze o bibliotecă şi la Arhivele din Iaşi, deoarece „această sucursală, care este un important depozitar public pentru partea Moldovei, nu se bucură de favoarea de a i se trimite gratuit câte un exemplar din publicaţiile apărute”. În acest sens, a solicitat ca din cele trei exemplare, care urmează a fi trimise obligatoriu de autori şi tipografii Bibliotecii Centrale din Iaşi, să se depună câte un exemplar şi la filiala arhivelor din Iaşi. Conştient de faptul că o bună organizare a bibliotecii necesită un personal specializat, B. P. Haşdeu, în 1877, a încredinţat Biblioteca Arhivelor de la D.G.A.S. lui Paul Georgescu, translator de limbă greacă, „ale cărui cunoştinţe de limbi şi activitatea îl fac apt pe deplin de o asemenea

sarcină”. Biblioteca Arhivelor Statului s-a îmbogăţit şi prin schimbul de publicaţii cu

Academia de Ştiinţe din Cracovia şi Societatea de istorie şi arheologie din Moscova. Interesul lui B. P. Haşdeu s-a îndreptat şi spre biblioteci renumite ale particularilor din ţară. Spre exemplu, văzând biblioteca episcopului Dionisie Buzău, care cuprindea „şi zece manuscrise importante pentru istoria limbii române”, cerea să fie cedate Arhivelor Statului; la fel lucrările lui Lazăr Şăineanu, Istoria Filologiei române cu o privire retrospectivă asupra ultimelor decenii (1870, 1895) şi Basmele române în comparaţiune cu legendele antice clasice şi cele ale lui Iuliu Zanne, Proverbele românilor şi altele.

În anii 80 ai secolului al XIX-lea, a continuat completarea colecţiei „Manuscripte” cu codici, dar s-a achiziţionat carte şi prin cumpărare de la librăria „Ştefănescu”, prin depunerea de către Ministerul de Interne a unui exemplar din

„Cultele pe anul 1878” şi „Învăţământul pe anul şcolar 1877-1878”[30], un exemplar din „Expunere despre situaţiunile judeţelor din România pe anul 1879”[31], „Ministerul Cultelor”, „Expunerea situaţiunii judeţelor terrei”, pe anul 1837[32] şi un exemplar din „Situaţiunea judeţului Constanţa”[33].

Tot de către acest Minister se va cumpăra şi „Psaltirea lui Coresi”, o ediţie a Academiei[34].

În anii următori, a continuat achiziţia de carte prin cumpărarea de la librăriile lui L. M. Barasch şi Leon Alcalay, prin depuneri făcute de Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, de Ministerul Finanţelor, toate trecând la secţia publicaţiilor administrative.

Librăriile L. M. Barasch, Leon Alcalay şi mai ales Soccec îi prezentau lui B. P. Hasdeu cataloagele cărţilor apărute şi pe cele de la licitaţii, pentru a alege cât mai repede cărţile necesare.

B. P. Hasdeu a comandat, în anul 1892, un aparat de fotografiat, pentru a se fotografia documente importante, cu scopul reducerii cât se poate de mult a folosirii originalelor[35].

După B. P. Hasdeu, director al Arhivelor Statului, a urmat D. Onciul (1900-1923). El a continuat să se preocupe de îmbogăţirea fondului de publicaţii arhivistice, istorice şi filologice şi periodice. Tot el a pus problema localului. Într-un raport din 13 aprilie 1901 către Ministerul Cultelor, explică: „Partea din locul unde se află biblioteca acestui serviciu este aşa deteriorată, încât fără o reparaţiune radicală nu mai poate servi pentru păstrarea bibliotecii. Cărţile nu mai sunt aşezate în nici o ordine, inventarul acestei biblioteci nu mai putându-se face decât mutându-se biblioteca în altă parte mai puţin deteriorată a localului Arhivei.” Cererea de fapt conţine dreptul de a beneficia de o cameră ocupată de B. P. Hasdeu, singura disponibilă pentru această mutare. La 7 mai 1901, se va obţine aprobarea pentru această cameră[36].

Colecţia de periodice se va îmbogăţi cu „Convorbiri literare” pe anul 1900-1901, cu Noua Revistă pe anul 1901, iar pentru a creşte numărul colecţiei se vor face abonamente la: „Arhiva de Iaşi”, 1900-1901; „Arhiva de Transilvania”, 1900-1901.

Schimbul de publicaţii dădea posibilitatea măririi fondului de carte străină şi românească.

Biblioteca se va abona, în continuare, la publicaţiile periodice pe anii 1903, 1904, 1905, 1907.

În anul 1903 se vor face proiecte pentru schimbarea dulapurilor, meselor, scaunelor, în sala de studiu[37]. În ce priveşte achiziţia de carte, s-a cumpărat primul volum din „Istoria României” a lui Mihail Kogălniceanu, un exemplar din „Anuarul statistic al oraşului Bucureşti”, pe anii 1900 şi 1901; iar prin abonament „Revista de istorie, arheologie şi filologie”, pe anul 1903[38].

Anul 1903 a marcat şi moartea fostului director al Arhivelor Statului, Grigore N. Manu, dar şi îmbogăţirea fondului documentar al bibliotecii cu un mare număr de cărţi lăsate de el prin testament acesteia. Grigore N. Manu dona bibliotecii un număr de 78 de titluri în 98 de volume. Multe dintre ele sunt lucrări cu caracter legislativ, legislaţie arhivistică, istorie, filozofie, religie[39].

În anul 1906 a avut loc o expoziţie generală la Casa Artelor, cu obiecte de importanţă deosebită. La această expozitie a participat şi biblioteca Arhivelor, cu manuscrisele şi obiectele rare pe care le deţinea.

La sfârşitul anului 1907, Biblioteca Arhivelor s-a îmbogăţit cu foarte multe publicaţii ridicate de la Câmpina, după moartrea lui B. P. Haşdeu. Acestea erau 1.189 documente originale dintre care 42 hrisoave cu peceţi, 457 bucăţi conţinând traduceri, copii, liste de documente, 3 volume manuscrise vechi şi 307 volume de broşuri; toate aparţineau Arhivelor Statului şi au fost luate de Haşdeu pentru studiu din depozitele bibliotecii. Dintre cele enumerate mai sus, s-a constatat că numai unul nu aparţinea bibliotecii, fiind un document de familie. Toate celelalte documente şi copii primite s-au dovedit că sunt ale bibliotecii, fie prin ştampila bibliotecii aplicate pe ele, fie prin însemnările făcute pe document ( însemnări care dovedeau şi cui îi aparţinea documentul), fie prin rezumatul făcut în spatele documentului, de către fostul translator, G. Peşakov. Unele documente aveau pe ele numele „Locardescu”, probabil, aparţinând unei depuneri particulare făcute de această familie.

După inventarul bibliotecii şi după conturile ce se aflau în dosarele acestei direcţiuni, s-a constatat că lipseau din bibliotecă 893 opere în mai multe volume şi broşuri, care nu s-au mai găsit în Castelul lui B. P. Haşdeu de la Câmpina. Dintre cele aflate şi dovedite ca aparţinând Arhivelor Statului, au fost luate în primire numai 307 volume şi broşuri, adică numai cele istorice, care interesau Arhivele Statului, celelalte ( în mare parte fiind de filologie) au fost repartizate la Casa Şcoalelor, Fundaţiei Universitare Carol I.

În anul 1916, castelul de la Câmpina a fost devastat de armatele germane. În consecinţă, biblioteca şi unele lucruri ale savantului au fost aduse la Arhivele Statului, o bună parte a bibliotecii personale intrând în posesia Bibliotecii Arhivelor. Acestea sunt cărţi şi periodice cu exlibris-uri de la diverse personalităţi ale culturii naţionale şi universale”[40]. Ulterior, Biblioteca Arhivelor a primit de la Câmpina 25 de lăzi cu cărţi şi tablouri trimise de administraţia de ocupaţie. Ele au fost primite fără nici un inventar. Unele lăzi conţineau tablouri în ulei şi creion, precum şi cărţi ce purtau ştampila: Castelul Iulia Haşdeu- Câmpina. Portretele au fost predate Muzeului Arhivelor, iar cărţile au fost trecute în depozitul Bibliotecii[41].

În acelaşi an, Arhivele vor primi o colecţie de acte, dosare, condici, cărţi vechi, tablouri, fotografii, icoane, obiecte bisericeşti şi câteva tradiţionale costume adunate din ţinutul Hotinului şi un dosar cuprinzând inventarul colecţiei. Cărţile vechi erau majoritatea de la începutul secolului al XIX- lea. Toate acestea au fost trecute în fondul bibliotecii alături de Biblioteca de la Câmpina[42].

În anul 1923, biblioteca a primit o Evanghelie cu semnătura Majestăţii Sale Regale Ferdinand I al României, cu ocazia sărbătoririi Sfintelor Paşti[43].

Începând cu anul 1925, când a fost aprobată „Legea pentru organizarea Arhivelor Statului”, bibliotecile Arhivelor Statului din Bucureşti, Iaşi, Cluj cunosc o perioadă de înflorire, îmbogăţindu-şi patrimoniul cu publicaţiile autorităţilor civile, bisericeşti şi militare ce le revin prin această lege. La art. 14 din capitolul Activitatea ştiinţifică, erau prevăzute următoarele: Atât pe lângă direcţiunea generală cât şi pe lângă secţiunile regionale va exista câte o bibliotecă ce va cuprinde cărţi şi reviste de specialitate. Legea prevedea ca bibliotecile documentare, pe lângă dimensiunile documentare să cuprindă atât cărţi şi reviste de specialitate, cât şi publicaţii oficiale ale statului, precum: Monitorul Oficial, Bugete generale, Anuare statistice, dicţionare de localităţi şi altele. Ca urmare a acestei legi, înzestrarea cu cărţi a bibliotecilor arhivelor s-a făcut în mod centralizat, solicitându-se câte 5-10 exemplare din fiecare

titlu. O contribuţie mare în această direcţie a avut Constantin Moisil, director general al Arhivelor Statului. Acesta a cerut Ministerului Instrucţiunii să acorde suma necesară îmbogăţirii fondului de carte al bibliotecii, suma de 6.ooo lei, motivând în felul următor: „Pe lângă Arhivele Statului din Bucureşti există o bibliotecă de specialitate, foarte importantă, care are un depozit de publicaţii oficiale de interes general. De câţiva ani, această bibliotecă n-a mai fost ţinută la curent cu lucrările ştiinţifice de specialitate apărute după război, iar pe de altă parte, foarte multe din cărţile şi publicaţiile ce posedă sunt nelegate şi se deteriorează pe zi ce trece”[44].

O dată cu aplicarea acestei legi şi la cererea lui Constantin Moisil, Ministerul Oficial şi Imprimeriilor Statului au inceput să trimită din publicaţiile apărute în lunile august şi septembrie 1927, câte un exemplar din fiecare[45]. Tot ca o dovadă a interesului manifestat de directorul Arhivei Statului s-a realizat un schimb de publicaţii între Arhiva Naţională din Paris şi biblioteca Arhivelor din Bucureşti. În fondul bibliotecii intrând, astfel, numeroase publicaţii. În schimbul acestora, biblioteca a oferit mai multe numere din Revista Arhivelor[46]. Ca urmare a implicării tot mai accentuate a bibliotecii în viaţa ştiinţifică, a primit două exemplare din Albumul de paleografie (publicat de I. Bianu şi N. Cartojan, în anul 1926) şi a făcut o donaţie Liceului Matei Basarab[47]. Continuând cu anul 1928, biblioteca a primit din partea Ministerului Industriei şi Confecţiilor câte două exemplare din publicaţiile oficiale ale acestuia şi publicaţiile neoficiale, dar apărute sub egida aceluiaşi Minister, publicaţii ce tratau subiecte legate de istoria românească, politică, economie, cultură.

Această activitate s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea de organizare a Arhivelor Statului , ce stipula achiziţionarea tuturor publicaţiilor tipărite de către Autorităţile Statului[48]. Respectând art. 2, din Legea organizării Arhivelor, Imprimeria Monitorului Oficial trimitea în anul următor toate publicaţiile apărute în luna decembrie a anului 1928, într-un exemplar[49].

În anul 1929, Banca Naţională a României trimitea două exemplare din rapoartele ei pe anul 1926 şi două exemplare din Rapoartele de la Adunarea Generală Extraordinară, pe 8 martie, respectiv pe 12 martie[50].

La 15 martie 1925, Constantin Moisil a solicitat să se dăruiască Bibliotecii Arhivelor Statului un exemplar din Dicţionarul Român-German, apărut în trei volume, această lucrare având o mare importanţă la utilizarea documentelor în limba germană şi pentru precizarea anumitor expresii vechi româneşti sau a unor dialecte ce se întâlnesc în textele româneşti vechi[51]. O altă cerere formulată de Constantin Moisil, în 1929 a fost adresată Ministerului Cultelor şi Artelor, de a primi publicaţia „La Dobrodgie, un coup d oeil sur son passe et son etat actuel”. În urma acestei cereri se primesc 15 exemplare[52].

În acelaşi an, directorul Arhivelor Statului a solicitat Preşedintelui Comisiei Monumentelor Istorice, trimiterea unui exemplar al lucrării lui Nicolaie Iorga: „Istoria Românilor prin călătorii”, volumele I şi II, ediţia II, Bucureşti, 1929[53]. Imprimeria din Chişinău şi Monitorul oficial, Imprimeriile Statului continuă să depună publicaţii apărute în anii 1930 şi 1931. Biblioteca din Cernăuţi a trimis două exemplare din Opera lui Bechefon von Echt „Romische Munzen”[54] Fabrica de timbre trimitea două exemplare în heliogravură, model „k” şi „M”, reprezentând portretul Majestăţii Sale Regale Carol II, confecţionate de această fabrică[55]. Pentru a completa fondul publicaţiilor de referinţă, Fundaţia „Regele Ferdinand I”; trimite

un exemplar din Bibliografia română- ungară de D. A. Veress, volumul I[56]. Constantin Moisil era foarte interesat de îmbogăţirea bibliotecii cu cărţi istorice, manuscrise, de aceea va face o cerere către Academia Română să i se trimită câte un exemplar din lucrările lui I. Bianu, Documente Româneşti din Catalogul manuscriptelor româneşti, volumul I-II, din publicaţiile periodicelor româneşti şi din Catalogul manuscriptelor greceşti. Acestea vor fi trimise la 14 decembrie 1931[57].

Cu ocazia Zilei Cărţii, ce a avut loc în anul 1933, în afară de congrese şi manifestări, s-au organizat expoziţii de carte reprezentativă în instituţiile care aveau în incinta lor bibliotecă. O astfel de expoziţie a organizat în biblioteca Arhivelor, cu vitrine speciale, formate din carte rară şi carte contemporană. O altă expoziţie a fost organizată numai de Arhivele Statului şi Muzeul acestora, şi care cuprindea stampe, cărţi şi manuscrise, cărţile rare şi importante au fost preluate din fondul bibliotecii. Expoziţia a avut loc în perioada 18-22 mai 1933[58]. Epitropia aşezămintelor Brâncoveneşti a deschis în ziua de 5 noiembrie 1933, în localul Arhivelor Statului, o expoziţie, la care a participat şi Biblioteca Arhivelor cu documente ce le deţinea pe această temă[59].

În acelaşi an, Elena Cartojan oferea spre cumpărare de către Biblioteca Arhivelor Statului un număr de 38 de documente vechi moldoveneşti, privitoare la moşiile familiei Cartojan şi documente slave din secolul XV şi XVI[60].

Din anul 1932, Biblioteca Arhivelor Statului a început să beneficieze de Legea Depozitului Legal, îmbogăţindu-şi fondurile cu toate publicaţiile până în 1937. Odată cu schimbarea acestei legi, în 1937, nu s-au mai trimis la Arhive decât publicaţii cu caracter oficial, până în anul 1945.

Pe lângă numeroase secţiuni pe care le avea biblioteca, în anul 1938 s-a înfiinţat Secţia specială a publicaţiilor comemorative, unde se vor păstra albumele omagiale ale diferitelor personalităţi. La 4 aprilie 1938, biblioteca a primit un exemplar original al Constituţiei din 27 februarie 1938, investit cu Marele Sigiliu al Statului şi purtând semnătura Majestăţii Sale Regele Carol al II-lea[61]. Odată cu aplicarea Legii Depzitului Legal, colecţiile bibliotecii s-au completat cu publicaţii oficiale venite de la Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului şi Imprimeriile din Chişinău, cu noi publicaţii apărute în acest an.

Biblioteca D.A.N.I.C. este o bibliotecă documentară al cărei fond principal îl constituie lucrările de arhivistică, istorie şi ştiinţe auxiliare ale istoriei, însumând cărţi de valoare deosebită: ediţii de lux, ediţii princeps, cărţi cu exlibrisuri, cărţi cu ilustraţii de valoare artistică deosebită, periodice, hărţi, foi volante, carte veche românească, carte veche străină.Tot în fondul documentar al Arhivelor Statului se află lucrări de bază din domeniul statisticii, demografiei, juridic, lingvistic, literaturii, istoriei artei[62].

Cea mai veche tipăritură românească păstrată în bibliotecile Arhivelor este „Evangheliarul românesc”, tipărită de Coresi. O altă tipăritură importantă este aceea care a circulat cel mai mult în teritoriile locuite de români: „Cartea românească de învăţătură”, tipărită la Iaşi, în 1643, la îndemnul mitropolitului Moldovei,Varlaam. Bibliotecile de la Bucureşti, Bacău, Hunedoara şi Iaşi păstrează câte un exemplar din Biblia în limba română, tipărită în 1688, la Bucureşti, socotită cea mai importantă operă filologică şi tipografică a epocii. Există trei exemplare cu însemnări şi lecturi frumoase. Biblioteca posedă peste 600 de cărţi cu autografele unor personalităţi de

excepţie ale istoriografiei româneşti şi străine: Ion Creangă, Ion Ghica, B. P. Haşdeu, Al. Odobescu, M. Eminescu, Dimitrie Onciul, N. Iorga, Anatole France şi alţii.

Se cuvin câteva menţiuni şi despre bibliotecile documentare ale direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale[63]. Astfel, bibliotecile din Iaşi, Braşov şi Sibiu sunt socotite cele mai vechi centre documentare cu profil arhivistic din România şi deţinătoare ale unor valoroase fonduri de carte veche românească şi străină. Prin grija lui Gh. Asachi, în fondul documentar au intrat tipărituri deosebit de valoroase pentru cultura Moldovei. Multe din cărţile de aici poartă autografele lui Gh. Asachi, Teodor Codrescu ş.a. La Iaşi, în anul 1833, la foarte scurt timp de la înfiinţarea Arhivei, prin grija lui Gh. Asachi, şeful instituţiei, se constituia biblioteca acesteia. Prin fondul „România”, care conţine scrieri apărute în ţară şi străinătate, referitoare la poporul român şi istoria sa, aceste biblioteci au o valoare inestimabilă. Biblioteca Arhivelor Statului din Braşov, înfiinţată în 1878, poseda un bogat fond de carte rară, provenind în bună parte din bibliotecile cărturarilor transilvăneni (Johannes Hantenus), precum şi de la instituţiile ecleziastice. Biblioteca Arhivelor Statului din Sibiu a fost constituită în anul 1880 de către consistoriul bisericii evanghelice, prin donaţia de cărţi primită de la Iosif Andreas Zimmermann, profesor la Academia de Drept din Sibiu şi prin aceea a avocatului Franz Gebbel, fost secretar al episcopatului evanghelic din Sibiu.

În anul 1911, a apărut, pentru prima dată, în nomenclatorul de funcţii, funcţia de bibliotecar. Dar, la bibliotecă, a lipsit mereu personalul specializat. Către sfârşitul anului 1938, situaţia bibliotecii s-a schimbat foarte mult. De la acea dată, s-a considerat drept patrimoniu al bibliotecii tot ce primea aceasta, inclusiv foi volante (înainte, tendinţa era de a elimina tot ce nu ţinea de domeniul strict al ştiintelor auxiliare ale istoriei), s-au procurat fonduri pentru cumpărarea de cărţi, au sporit mult schimburile de periodice. În acest fel, colecţiile au crescut în proporţii mult mai mari decât în trecut, dar, odată cu ele, şi îndatoririle bibliotecarului.

În anul 1935, biblioteca avea: 1.035 volume, broşuri periodice 1936-1.158; 1937-1.698. Începând cu acest an şi datorită unor schimbări de concepţie asupra depozitului legal, numărul de volume trimis cu acest titlu se reduce. În 1938-1.934; 1939-1.519 şi 490 foi volante; 1940-2.119 şi 491 foi volante; 1941-2.572 şi 587 foi volante.

Cu această proporţie anuală a creşterii, îi erau cu neputinţă unui singur bibliotecar să fie, în acelaşi timp, la curent cu inventarul imprimatelor primite, inventarul periodicelor, Monitorul Oficial (singurul periodic zilnic primit la bibliotecă şi din care tot bibliotecarul trebuia să facă o selecţie a materialului care interesa Arhivele Statului), inventarul foilor volante, evidenţa schimburilor periodice şi corespondenţa bibliotecii, să facă fişele pentru catalogul alfabetic, cele pentru catalogul metodic, pe materii, alcătuirea catalogului topografic al depozitului şi catalogul dezvoltat al periodicelor şi, în acelaşi timp, să pună la dispoziţia cercetătorilor lucrările de care aveau nevoie.

Pe lângă aceste multe funcţii, în 1939 s-a alcătuit un Catalog al publicaţiilor apărute până la 1700, de care biblioteca trebuia să se ocupe. În anul 1940, s-a făcut inventarierea parţială a fondului B. P. Haşdeu şi cercetarea inventarelor vechi. În următorul an, se va face o nouă aşezare în rafturi. O ultimă revizuire a colecţiilor s-a făcut în 1939[64].

Situaţia bibliotecii în perioada 1940-1945 o aflăm din rapoartele făcute de Aurelian Sacerdoţeanu. Astfel, situaţia bibliotecii în anul 1941 era următoarea: Colecţia bibliotecii a crescut cu 2.341 de publicaţii; Fondul volume şi broşuri a crescut cu 1.707 publicaţii, dintre care 25 sunt dublate; Fondul periodice a crescut cu 854 de numere; Fondul foi volante a crescut cu 701 piese. În cursul anului 1942, biblioteca a avut 161 de cercetători, care au consultat 629 de volume, dintre care 472 au fost periodice. Colecţiile bibliotecii au sporit cu 3.448 de exemplare, dintre care 759 au fost trecute la fondul de volume şi broşuri; 1.411 la periodice şi 1.278-foi volante. În acest an, biblioteca a cumpărat un dulap, pentru a se afla în fiecare seară publicaţiile sosite în timpul zilei şi două fişiere de metal cu şase casete fiecare, un fişier ordonat alfabetic şi celelalte pe materii. Colecţiile bibliotecii au crescut în anul 1943 cu 963 volume, 379 făcând parte din colecţia de volume şi broşuri, iar 584 din colecţia de periodice. Pentru celelalte colecţii: foi volante, stampe şi hărţi, nu s-a înregistrat nici o creştere. În ceea ce priveşte originea lor, publicaţiile, ca şi în alţi ani, au fost dăruite, cumpărate, primite în schimbul altor publicaţii depuse pe baza legii depozitului legal sau publicate de Arhivele Statului. Pe lângă lucrările curente ale bibliotecii, s-a efectuat revizuirea, pe baza catalogului topografic, a fondului vechi, aşezat în dulapuri închise. Nu s-a făcut o revizie superficială prin controlul cărţilor pe loc, ci prin scoaterea lor din dulapuri şi rafturi, din care motiv au fost şi curăţate de praf. Rămâne în actualitate problema personalului, cerându-se 2 ajutoare de bibliotecar[65]. În anul 1944, biblioteca nu a fost deschisă decât câteva luni. În aceste luni s-au cercetat 439 de volume de către 239 de cititori. Colecţiile bibliotecii s-au îmbogăţit în timpul anului cu 1.897 de publicaţii. În fondul de volume şi broşuri au intrat - 252 de publicaţii, în cel din periodice - 561 de numere, în fondul de foi volante - 1.044, sursele de îmbogăţire fiind aceleaşi ca şi în anii precedenţi.

Împrejurările au făcut ca anul 1944 să fie pentru bibliotecă deosebit de neprielnic. La data de 17 ianuarie s-a început împachetarea în două lăzi a cărţilor şi periodicelor de preţ, existente în bibliotecă. La sfârşitul lunii martie s-a împachetat întreaga colecţie a Monitorului Oficial între 1833-1920, precum şi cărţile ce se aflau în sala de studiu. După evacuarea Arhivelor Statului în comuna Costeşti-Vâlcea, singura lucrare biblioteconomică ce s-a mai putut face a fost descrierea amănunţită a manuscriselor lui Dionisie Eclesiarhul, şi anume, a Condicelor mânăstirii Bistriţa. În timpul bombardamentului din 1944, au fost avariate uşile şi dulapurile, depozitul fiind deschis aproape şase luni. Cum acoperişul a fost stricat la primele ploi mari, apa a pătruns în bibliotecă şi multe rafturi şi unele dulapuri s-au stricat. Funcţionarii rămaşi în Bucureşti au găsit rafturile şi dulapurile expuse ploilor, ele fiind deteriorate, cărţile au fost mutate pe rafturi mai libere. Apa a dăunat multor cărţi, iar ordinea din rafturi nefiind respectată, a fost nevoie de multă muncă în cursul lunilor octombrie, noiembrie şi decembrie 1944, spre a se aşeza din nou cărţile la locul lor. S-au înregistrat mari lipsuri în colecţii. În lunile în care birourile Arhivelor Statului au lucrat în Bucureşti, biblioteca şi-a reluat cursul obişnuit de fiecare zi. Tot în acest an, fişele din fişierele de lemn au fost trecute în fişierele de metal[66]. În anul următor, biblioteca a avut 271 de cititori, care au consultat 690 de volume şi periodice. Colecţiile au crescut cu 2.031 de publicaţii: I.Volume şi broşuri- 470; II. Periodice- 1.561 numere; III.Foi volante, hărţi, albume, stampe - nu s-au înregistrat creşteri. În acest an, a fost verificat cuprinsul volumelor nelegate din colecţia Monitorul Oficial din anii 1861-1945, iar în decursul lunilor verii, s-a continuat verificarea depozitului.

La sfârşitul lunii septembrie, au fost aduse 17 lăzi cu material, ce aparţinea bibliotecii şi ce fusese evacuat în aprilie 1944. Cărţile din depozit au fost din nou aşezate la locurile lor.

Catalogul de materii, a cărui nevoie se simţea mai mult ca oricând într-o bibliotecă de specialitate ca a Arhivelor Statului, a înaintat foarte puţin (fişele diverse), catalogul fiind completat numai cu fişele ce conţineau publicaţiile sosite în anul 1945.

Din nou a apărut problema personalului. Biblioteca avea mare nevoie de un personal ştinţific şi unul de serviciu, iar în acel an nu erau decît doi funcţionari pentru a îndeplini toate lucrările cerute.

În anul 1945, fondul bibliotecii a ajuns la 7.000 de volume. Ţinând cont că, în anul înfiinţării, 1862, biblioteca dispunea doar de câteva sute de volume, putem spune că, în acest răstimp, fondul păstrat a înregistrat o creştere spectaculoasă. Acest lucru s-a datorat atât contribuţiei directorilor Arhivelor Statului (Gr. Bengescu, C. Moisil, A. Sacerdoţeanu), cât şi creşterii interesului manifestat de cercetători în domeniile istoriei, limbii, cărţii rare, numismaticii, arheologiei etc. Pentru bunul mers al bibliotecii, pentru organizarea ei, pentru dezvoltarea fondului de carte şi de documente, au contribuit directorii Arhivelor Statului, care au fost mari personalităţi ai culturii româneşti: scriitori, poeţi, istorici, filologi etc. Ca urmare a acestui fapt, putem afirma că rolul bibliotecii a fost pe deplin justificat, ţinând cont de contribuţia sa la dezvoltarea ştiinţei istorice, arhivisticii, filologiei, numismaticii în ţara noastră, prin colecţionarea de manuscrise (sec.XV- XVIII), stampe, sigilii, hărţi, albume). Contribuţia sa s-a manifestat şi în domeniul administrativ, prin colecţionarea publicaţiilor oficiale, fapt de un real folos celor ce vroiau să studieze evoluţia în timp a vieţii administrative din România, pentru fundamentarea cât mai riguroasă a unor posibile decizii viitoare, impunându-se, şi în acest fel, ca un element valoros la edificiul bibliologiei.

În prezent toate filialele Arhivelor Statului au biblioteci, posedând peste 600.000 de volume.

Fondurile Documentare ale Bibliotecii Biblioteca Arhivelor Statului se profilează ca o bibliotecă documentară, al

cărei fond principal îl constituie lucrările de arhivistică, istorie şi ştiinţe auxiliare ale istoriei, colecţiile de cărţi, periodice, hărţi, foi volante. Deşi nu s-au alcătuit de-a lungul anilor după criterii bibliofile, ele au însă o mare importanţă documentară şi de informare ştiinţifică. Adunate cu migală şi spirit ştiinţific de către figuri reprezentative ale istoriografiei româneşti, fondul de istorie, arhivistică, diplomatică, paleografie, heraldică, sigilografie, numismatică etc., cuprinde, în principal, sfera largă şi multilaterală a istoriei, având totodată numeroase materiale informative asupra istoriei universale şi, îndeosebi, asupra popoarelor învecinate. In urma unui intens schimb de publicaţii cu străinătatea, în bibliotecile Arhivelor Statului au intrat bogate colecţii de reviste de arhivistică străine: „Der Arhivar”, „The American Archivist”, „Archeian”, „La Gazette des Archives”, „Slovenska arhivistica” ş.a. Fondul de specialitate s-a completat în timp cu manuale şi tratate de arhivistică, dicţionare de terminologie, ghiduri, cataloage etc. Completarea fondurilor s-a realizat în timp prin: colectura bibliotecilor (oficiul specializat în distribuirea cărţilor noi),

prin Anticariat, prin donaţiile autorilor care frecventează sala de studiu a Arhivelor şi prin diferite alte surse de informare. Aceste cărţi au fost achiziţionate prin: cumpărare, schimb internaţional, schimb interbibliotecar, donaţii, depozit legal. Biblioteca deţine cărţi în limba română (cele mai multe), cât şi în limbi străine: franceză, germană, engleză, italiană. Pentru completarea acestui fond, au fost făcute numeroase donaţii de cărţi, ele fiind următoarele: 1. Ministerul de Interne - un exemplar din „Analele Statistice pe anul 1866”[67]. 2. Ministerul Instrucţiunii - 2 broşuri din „Constituţie şi Legea electorală din 16 septembrie 1866”[68]. 3. Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice la 23 noiembrie 1868[69]. 4. G. Dem Teodorescu, un exemplar din opera „Încercări critice asupra unor credite, datine şi moravuri ale poporului român.” 5. G. Pescaru a lăsat o scrisoare care cuprindea: „Că sunt câteva cărţi între cele rămase de la răposatul meu părinte, care pot servi întrucâtva la istoria Terrei în viitor, pentru aceste motive, vă rog Domnule Director, să faceţi să se primească ca dare din parte-mi şi să se aşeze spre păstrare între cele alte acte şi cărţi ale Bibliotecii Arhivelor Statului. Aceste cărţi fiind: 1) Pentru politicul, scrisul şi tipăritul în limba greacă în Veneţia la anul 1802 de Nicolae Mavrocordat, domnul ţării Româneşti. 2) Colecţiune de fabule, tipărite la Pesta de Dimitrie Ţichindeal la anul 1814. 3) Legiuirea lui Ion George Caragea Voievodul, domnul Ţării Româneşti, tipărită la Bucureşti la 1818. 4) Revastul lui Tilistor-Ada Seraschierul Împărăteştilor oştii, către ispravnici, pentru grabnica îndestulare la plângerile unor locuitori de Terra, dat la 1821, 1 octombrie. 5) „Adunări de pilde bissericesei şi filosoficescu”, tipărite la 1826, la Buda de Constantin din Goleşti. 6) „Însemnări ale călătoriei mele”, tipărite la Buda de Constantin Radovici din Goleşti. 7) „Psaltirea proorocului şi împăratului David, 1827 la Braşov, în versuri alcătuită de Ion Prale din Iaşul Moldovei”[70]. 8) Biblioteca regală, cărţile fiind în limbi străine şi română 9) Anton Oprea, 26 februarie 1829, în mai multe exemplare din „Contribuţii la bibliografia războiului pentru independenţă”[71]. 10) Casa Şcoalelor, Ministerul Instrucţiunii şi a Culturii poporului şi literatura românească de N. Cartojan. 11) Institutul pentru studiul Europei Sud-Orientale „Melange de l ecole Roumaine en France”, vol.I-II[72]. 12) Arhivele de la Ministerul de Stat al Banatului: 1. Transilvania, Banatul, Crişana, Maramureşul, vol. I-II; 2. N. Iorga „Fapte şi suferinţa românească în Ardeal”, 1929, Bucureşti[73]. 13) 1903, Gr. Manu a lăsat bibliotecii un număr de 78 de lucrări de arhivistică în 98 de volume.Există numeroase ghiduri pentru Arhivele din Italia, Franţa, Belgia, Elveţia, Austria, Germania etc. Publicaţiile donante au apărut între anii 1830-1899, multe din acestea sunt astăzi rarităţi. 14) Imprimeria Naţională - volumele lui C. Baicoianu „Istoria politicii noastre monetare” vol. II, partea I şi vol III, partea I, celelalte existând deja în bibliotecă[74].

Un al doilea fond important îl constituie publicaţiile periodice. Biblioteca posedă importante colecţii de periodice din domeniul istoriei, filologiei şi arhivisticii din ţară şi străinătate. Deţine colecţia completă a „Monitorului Oficial” începând din anul 1831. Aceste publicaţii au fost achiziţionate prin: abonamente, donaţii, publicaţii proprii. Donaţiile au fost foarte puţine: 1. G. Pescaru în 1876 - donează mai multe numere din jurnalele de la 1848 ale „Pruncului românesc”; 2. Anastasiu Simu - „Gazeta Bucureştilor” - colecţia completă pe anii 1918-1919[75]. Un număr mare de periodice (2248) conţine colecţia trecută sub titlul „Biblioteca B. P. Haşdeu”

Lucrări de referinţă. Un inepuizabil mijloc de informare îl constituie fondul lucrăriloe de referinţă în care intră: enciclopedii româneşti şi străine, dicţionare de

biografii, lexicoane, bibliografii generale şi speciale etc. Donaţii care au completat fondul au fost făcute de: 1. G. Pescaru - „Dictionaire agrege francais”, Vienne, 1831; 2. 35 de broşuri pe anii 1843-1845 ale publicaţiei „Revue de bibliographie analitique”, în decembrie 1865[76].

Carte rară. Carte veche românească. Cea mai veche tipăritură românească păstrată în Biblioteca arhivelor Statului este „Evangheliarul românesc”, carte fundamentală a veacului XVI-lea tipărită de diaconul Coresi. Urmează cea mai importantă tipăritură a secolului al XVII-lea „Cartea românească de învăţătură” care a cunoscut şi cea mai largă circulaţie în spaţiul românesc, tipărită în 1643 la Iaşi din îndemnul Mitropolitului Varlaam, apoi „Psaltirea” Mitropolitului Dosoftei, Iaşi, 1680. De o mare importanţă tipografică, filologică este „Biblia, adecă dumnezeiască scriptură ale cei vechi şi ale cei nouă lege”. „Toate care s-au tălmăcit despre limba elinească spre înţelegerea limbii româneşti cu porunca prea bunului creştin şi luminatului domn Ioan Şerban Cantacuzino Basarab Voevod”, Bucureşti, 1688. Biblioteca are un exemplar din „Triodul”, una dintre cele mai frumoase tipărituri româneşti, tipărită de Mitrofan în 1700.

În 1876 se înfiinţează colecţia „Manuscripte”, unde vor intra toate cărţile apărute până în 1700. Cu această ocazie, de la Sectia Bunuri a Arhivelor, trec în această colecţie codici vechi şi noi ale mănăstirilor Tismana şi Cozia şi schiturilor sale: Cotemana, Privalea şi Peca, şnuruite şi sigilate, în care se află înscrise documentele privitoare la proprietăţle acestor mănăstiri.

-17 condici ale Mitropoliei din Iaşi, şnuruite şi sigilate, în care se află înscrise documentele privitoare la averile sfintei case;

- 26 condici vechi şi noi ale mănăstirilor Horezu, Episcopia Buzău, Episcopia Argeşu, Govora, Snagov, Câmpulung, şnuruite şi sigilate;

- mănăstirile Vieroşu, Sadova, Banu, Bradu, Codreni, Cotroceni; - 24 caiete „şnuruite şi sigilate”, în care se află înscrise mai multe

documente privitoare la proprietăţle mănăstirilor şi altor aşezăminte din ţară[77]. Tot cu această ocazie, de la Direcţia Generală a Arhivelor Statului trece un

manuscris în limba română în folio de 2000 pagini, cuprinzând cronici inedite din sec. XVII-XVIII[78].

Donaţia făcută de A. Simu, în 1928, a două manuscrise vechi scrise cu litere chirilice în limba română constă din: 1) O carte de imagini cuprinzând în special lui David scrisă de Constantin şi Ghica, format mic, 48 de foi, nelegată.; 2) O carte de aritmetică „Însemnarea slovelor celor româneşti, italiceşti şi turceşti”[79]. Toate au fost depuse în colecţia „Manuscripte”.

O donaţie foarte importantă pentru îmbogăţirea colecţiei bibliotecii cu un volum din „Historia de la Transilvania”, de Spontoni, editată la Veneţia în 1638, a fost făcută de Cicette G. Sano în 1929[80]. În anul 1933 s-a cumpărat de la Elena Cartojan un număr de 38 de documente vechi moldoveneşti, privitoare la Moşia Vlădeni şi alte moşii ale familiei Cartojan. Dintre acestea 21 erau în limba slavă, iar restul în limba română. Între documentele slave, 48 sunt scrise pe pergament fiind de pe vremea lui Ştefan cel Mare (1482), Bogdan (1515) şi Petru Rareş (1552), trei aveau sigilii mari de ceară în bună stare, doar unul fiind stricat. Restul documentelor slave sunt scrise pe hârtie de la Petru Şchiopul, Vasile Lupu, Gh. Ghica, Constantin Movilă, Alexandru Iliaş, toate fiind cărţi bisericeşti. Cele în limba română sunt zapise sau chitanţe[81].v. Hărţi, albume, foi volante.

Publicaţiile de acest gen biblioteca avea foarte puţine, provenite fie prin cumpărare, fie prin donaţii: 1. Emil Becker - 17 iulie 1929, hărţile lui I. L. Gussefeld „Charte der Moldan and der Walachery”, publicată la Nurenberg 1765[82]; 2. Cicetto G. Santo - hartă a portului Sulina, donaţie făcută în 1929[83]. Pe lângă toate aceste fonduri, biblioteca documentară posedă peste 600 cărţi cu autografele unor figuri proeminente române şi străine: Ion Creangă, Dobrogeanu Gherea, Ion Ghica, B. P. Haşdeu, Al. Macedonski, Al. Odobescu, Al. Vlahuţă, Iosif Vulcan, precum şi autografele lui Anatole France ş.a.

Toate aceste fonduri alcătuiesc tezaurul Bibliotecii documentare a Arhivelor Statului. Biblioteca a avut şi un rol excepţional în dezvoltarea omenirii îndeplinind un rol de păstrare a comorilor naţionale, de fundament educaţional al generaţiilor viitoare, de instrument de lucru în cercetare şi inovaţie. Acest rol îl are şi Biblioteca documentară a Arhivelor Statului. Dar, pentru a îndeplini aceste funcţii, trebuie să adăpostească sub acoperişul ei cât mai multe documente. La început, biblioteca nu avea decât câteva sute de cărţi şi periodice care nu erau sufuciente pentru o bibliotecă documentară, drept pentru care, pe parcursul anilor, numărul lor a sporit considerabil, fondul bibliotecii fiind constituit din cărţi, periodice, publicaţii oficiale, manuscrise, lucrări de referinţă, hărţi, albume etc.

Ca orice bbibliotecă, s-a pus problema dezvoltării acestor colecţii, iar acest lucru a fost făcut prin: cumpărare, donaţii, transfer, schimb naţional, schimb internaţional, depozit legal. Pe parcursul anilor colecţiile au crescut, ajungând la zeci de mii de titluri şi volume, apărând nevoia de a organiza aceste colecţii în mod judicios, pentru a nu se pierde cartea în depozit. Astfel, au apărut primele probleme biblioteconomice, care au fost rezolvate datorită lui Grigore Manu, care va organiza un inventar ce ţinea evidenţa publicaţiilor apărute şi a celor în curs de apariţie, fiecărei cărţi dându-i-se un număr de inventar pe baza acestui inventar se va organiza catalogul sistematic. La sfârşitul secolului XIX-lea, biblioteca dispunea de un inventar pentru monografii, un inventar pentru carte rară şi un inventar pentru evidenţa împrumuturilor. Celelalte personalităţi care au urmat: D. Aricescu, B. P. Haşdeu, D. Onciul, C. Moisil, A. Sacerdoţeanu, au căutat să îmbogăţească biblioteca cu lucrări istorice filologice, arhivistice, numismatice, arheologice de mare importanţă pentru cercetători, au căutat să adune la un loc toate manuscrisele vechi care reprezintă averea neamului românesc, au căutat să-i ofere un spaţiu cît se poate de bun, pentru a pune în afara pericolului de deteriorare publicaţiile, conservarea publicaţiilor fiind una din problemele principale. Pentru a evita pierderea publicaţiilor, au interzis împrumutul oricărei lucrări şi au început să se facă copii după unele documente de mare importanţă.

NOTE: [1] Elena Dima, Biblioteca Documentară a Direcţiei Generale a Arhivelor Statului, în Revista Arhivelor, nr. 2, 1963, p.180. [2] Ibidem; D.A.N.I.C. fond DGAS, dosar 227/1862, f.1; Cartea românească veche în bibliotecile documentare ale Arhivelor Statului. Catalog. Volum întocmit de Elena Dima, Gh. Buluţă, Simona Ceauşu, Bucureşti, 1985, p. 7. [3] Elena Dima, Op. cit., p. 180.

[4] D.A.N.I.C.,fond Ministerul Instrucţiunii,dosar nr. 593/1863, f. 54. [5] D.A.N.I.C., fond D.G.A.S., dosar 28/1864, f.1. [6] Ibidem, f. 7. [7] Ibidem, f. 10. [8] Ibidem, f. 20. [9] Ibidem, f. 21-22. [10] Ibidem, f. 75-81. [11] Ibidem, f. 33 [12] Ibidem, f.72-74. [13] Ibidem, f.110. [14] Cartea românească veche... , p. 7-8. [15] DANIC, fondul Ministerului Instrucţiunilor, dosar 675 /1868, f. 126. [16] Idem, f. 136. [17] DANIC, fondul DGAS, dosar 28/1864, f. 167. [18] Ibidem, dosar 20/1870, f. 32-33. [19] Ibidem, f. 68. [20] Ibidem, f. 67. [21] DANIC, fondul Ministerului Instrucţiunii Publice, dosar 2303/1870 f. 203. [22] DANIC, fondul DGAS, dosar 7/1875, f. 12, 14. [23] Ibidem, f. 20-27. [24] Ibidem, dosar 10/1876, f.18. [25] Ibidem, f. 21. [26] Elena Dima, op.cit, p. 181; B. P. Haşdeu, Mărturii, p. 11. [27] DANIC, fondul DGAS, dosar 19/1876, f. 26, 28. [28] Ibidem, dosar 12/1876, f. 21. [29] B. P. Hasdeu, Mărturii, p. 8-12. [30] DANIC, fond DGAS, dosar 14/1881, f. 1. [31] Ibidem, f. 2. [32] bidem, f. 9. [33] Ibidem. [34] DANIC, fond DGAS, dosar 2/1892, f. 47. [35] Ibidem. [36] DANIC, fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 2/1901, f. 75. [37] Ibidem, dosar 2/1904, f. 29. [38] Ibidem, f. 47. [39] B. P. Hasdeu, Mărturii, p. 8. [40] Ibidem, p. 8-9. [41] D.A.N.I.C. fondul DGAS, dosar 342/ 2926, f. 97. [42] Ibidem, f. 33, 39. [43] Ibidem, dosar 3/ 1923, f. 55. [44] Ibidem, fond D.G.A.S., dosar 2/1926, f. 73. [45] Ibidem, dosar 2/1927, f. 157. [46] Ibidem, dosar 2/1927, f. 364. [47] Ibidem, f. 393. [48] Ibidem, dosar 2/1928, f. 108. [49] Ibidem, dosar 970/1929, f. 37-38.

[50] Ibidem, f, 87. [51] Ibidem, dosar 2/1928, f. 128. [52] Ibidem, dosar 970/1929, f. 260. [53] Ibidem, f.,99. [54] Ibidem, dosar,798/1931, f.,25. [55] Ibidem, f.,45-46. [56] Ibidem, f. 111. [57] a Ibidem, f. 107, 138. [58] a Ibidem, dosar 1026/1933, f. 60. [59] a Ibidem, f. 111. [60] a Ibidem, f. 94. [61] Ibidem, dosar 9/1938, f. 50. [62] Elena Dima, op.cit., p. 183; Cartea Românească veche..., p. 9-10. [63] Aurelian Sacerdoţeanu, Dare de seamă către Consiliul de Perfecţionare, în Revista Arhivelor, I, 1942, p. 186. [64] Aurelian Sacerdoţeanu, Dare de seamă către Consiliul de Perfecţionare, în Revista Arhivelor, I, 1942, p. 186. [65] D. Sacerdoţeanu, Dare de seamă făcută către Consiliul de Perfecţionare, în Revista Arhivelor, vol. III, 1944, nr. 1, p. 109-110. [66] Aurelia Sacerdoţeanu, Dare de seamă făcută către Consiliul de Perfecţionare, în Revista Arhivelor, 1946, nr.1, p. 124-125. [67] DANIC, fondul D.G.A.S., dosar 28/1864, f. 72. [68] a Ibidem, dosar 19/1970, f. 3. [69] a Ibidem, f. 34. [70] a Ibidem, dosar 10/1876, f.55 [71] a Ibidem, dosar 970/1929, f.79 [72] a Ibidem, vol.II, f. 263 [73] a Ibidem,vol I, f.261 [74] a Ibidem, dosar 1026/1933, f.31 [75] a Ibidem, dosar 951/1927, f.15 [76] a Ibidem, dosar 28/1865, f. 48. [77] a Ibidem, dosar 10/1876, f. 32, 35, 37-39, 56. [78] a Ibidem, dosar 14/1881/f. 18. [79] a Ibidem, 3/1885, f. 13. [80] a Ibidem, dosar 470 /1929, f. 150. [81] Ibidem, dosar 1097, f. 94. [82] a Ibidem,dosar 970/1929, f.37 [83] a Ibidem, f.150

BIBLIOGRAFIE I. Izvoare Arhivele Statului Bucureşti, fondul DGAS dosar 10/1862; 28/1864;

19/1870; 8/1874 ; 13/1874; 7/1875; 10/1876; 12/1880; 14/1881; 20/1884; 10/1880; 2/1892; 2/1900; 2/1901; 2/1903; 2/1904; 2/1906; 2/1907; 2/1909; 2/1912; 3/1923; 942/1926; 2/1926; 2/1927; 2/1928; 970/1929; 998/1931; 1026/1933; 1055/1934; 9/1938; Fondul Ministerului Instituţiilor Publice, dosar 593/1863; 524/1864; 736/1865; 445/1866; 553/1867; 675/1868; 129/1869; 2303/1873; 2845/1875; 3195/1923; 324/1919; 924/1926.

II. Lucrări Speciale 1. Arhivele Statului, 125 de ani de activitate 1831-1956 , DGAD, Bucureşti,

1957. 2. Arhivele Statului 150 de ani de înfiinţare, DGAS, Bucureşti , 1982. 3. Carte Românească veche în bibliotecile documentare ale Arhivelor

Statului. Catalog , lucrare întocmită de Elena Dima , Gh. Buluţă, Simona Ceauşu , DGAS, Bucureşti, 1985.

4. Biblioteca documentară a Direcţiei Generale a Arhivelor Statului, R.D., 2,1963, p. 180-200.

5. Arhivele Naţionale şi Societatea Românească, Bucureşti 1997, p. 22-25.