biblioteca de valentin nicolae

© valentin nicolae biblioteca judeţeană/2010

Biblioteca judeţeană

Biblioteca îi căzu în cap. Dormea. Nu se aşteptase

tocmai la asta. Tocmai atunci.

Vomită.

Du-te dracu`. Nu vezi că mi-e rău. M-ai înnebunit

cu literatura ta, cu poezia voastră. M-ai înecat. Nu vezi

că parcă am numai cărţi în cap. Le vomit una câte una.

Ţi-am mai zis că am rămas fără dinţi şi fără ficat din

pricina asta. Tu crezi că eu pot ţine minte ce îmi spui,

tu crezi că pot păstra în cap toate numele, numele

tuturor. Ştii prea bine că am un fel de presiune

intracraniană. Mi-au dat ăştia să iau romparkin că mi se

ridicau mâinile necontrolat, mi se ridicau aşa spre cer

ca o implorare, ca o rugă tribală.

Nu mai pot fuma. Nu mai am ficat pentru cafea. Nici

pentru alcool. Aveam mai demult o barbă ca Bedros

Horasangian, dar n-o mai am. Era singurul meu atu, unicul

meu punct de sprijin. Ameţeam, aveam rău de maşină. Mi-au

zis ăştia să ingurgitez betaserc. Bă, dar trebuie să iei

în fiecare zi şi concentraţia cea mai mare: 24 mg. Altfel

nu te vindeci şi cu timpul s-ar putea să nu mai auzi.

Cum se-ntâmplă adesea sau mereu, drept urmare, mi-am

aprins o ţigară. Mi-am luat o cafea de la dozator. La tv-

ul din magazin vorbea unu` despre literatură. Aoleu, zic,

1


iar. M-am dus la closet şi am vomitat din nou. Bă, s-a

ales prafu` de tine. Te-ai şubrezit complet, te-ai

paradit.

Îmi închipuiam că aşa din zare un scriitor venea

clătinându-se ca un pendul cu un borcan mare de

castraveţi muraţi. Poate îmi mai luau greaţa asta.

Îmbrăcat cu o cămaşă gri petrol, descheiată destul.

Cald. Foarte cald. Dar parcă era seară, parcă eram în

sala oglinzilor. Băgai mâna în buzunar, câteva monede.

Rău. Foarte rău. N-am pâine acasă dar delirez livresc,

estetic. Mai am doar câteva ţigări scurte fără filtru.

Visam o balerină mândră, rece, uşor frigidă. Visam

preludii lungi. Visam o cameră de mexican cu mult fum, cu

tequila, cu multe ventilatoare. Îmi transpiraseră

mâinile, mi le ştergeam de blugi înainte să salut pe

cineva, nu se cade să ai mâna udă, nu se cade. Din zare

venea totuşi cineva. Tot un scriitor, unu` mihail

misticul şi începu. Începu să zică, să spună. Înghiţeam

în sec, nu mai aveam aer, atacul de panică se instala

uşor, lent. Eram şi uşor hipocalcemic. Ce să zic.

Aşteptam smerit traseul binecunoscut: salvarea, calciu

gluconic în vene, perfuzii, distonocalm, cofedol şi somn

până a doua zi după amiază. Mult somn şi confuzie cât

2


cuprinde la trezire, sleială, sedare şi pete albe pe

memorie. Şi gata cu literatura.

Fără vlagă, fără vigoare cu paşi mici, mărunţi,

târşâiţi pe coridoare, prin saloane. Lingura căzută din

mână, stropindu-mă cu supa de zarzavat. Şi fără cafea,

cumplite dureri de cap. Dar n-aveam stare. Mergeam

întruna de-mi luase lumea seama. Eram slab, subţire,

nehrănit.

Ce să fac eu cu mine? Ce să facă oricine cu mine? Încotro

să mă duc? Ce să fac? Ce să mai fac? Adevărul e că

trebuie să fii dotat genetic sau ereditar, cum se zice.

Să ai stomac tare, ficat pe măsură şi dinţi, tată, dinţi.

Să fie oare doar atât? Să fie vorba doar despre asta?

Păi să spunem câteva lucruri. Colegul de cameră

venea beat şi vomita noaptea. Ştergeam eu dimineaţa cu un

prosop linoleumul. Vezi, atunci păream să nu am nimic.

Însă când mă gândesc la camera aia, la voma aia parcă îmi

vine să vărs. Şi acum mi se zbate ficatul. Cu toate că se

zice că ficatul nu doare. Nu doare, dar se zbate.

Ai ficatul tulbure, mi-a zis internistul. Ai băut

mult? Aproape nimic. Te superi des? Mă cam supăr. Păi nu

te mai supăra, lasă-le pe toate în plata Domnului. Stai

liniştit. Fumezi mult? Aşa ş-aşa. În fine, uite aici

3


metaspar, silimarină, mecopar, electovit, viplex şi

mănâncă mai bine, mai mult. Şi bea apă că eşti

deshidratat.

Băi, cicea, nu-ţi mai aduci aminte când nu aveam

niciun ban şi tu delirai literatură prin parcuri, prin

cârciumi, terase şi scări de blocuri, şi garsoniere

neîncălzite. Când te credeai tare-n glandă, eu-glanda-

verde, îţi ziceai. Şi ai scris tu versurile alea care

prevesteau ceva:

mă credeam buricul pământului

şi te abordam în orice poziţie

mă bazam

eram tare

până ce m-a prins o scârbă

de îmbrăţişările tale udate

pozam şi eu în nevinovat

mă deghizasem cu basmaua aia

înflorată pentru a speria nişte babe cuminţi

mă credeam tare-n glandă

eu-glanda-verde

te luam din orice unghi

de prinsesem ceva muşchi

pe la braţe

parcă ţi se întăriseră şi ţie

cumva muşchii inghinali...

4


Îţi mai aduci aminte, măi, cicea? Păi ce credeai că

dacă fumezi ţigară de la ţigară şi bei tone de cafea, şi

iei dicarbocalm şi metoclopramid înainte să bei votcă,

eşti tare?

Aşa credeai, sfrijitule, şi te scuipam din bolidul meu,

şi te stropeam cu noroi rulând în viteză când te vedeam

pe ploaie perorând pe trotuar şi gesticulând ca un

apucat. Citisei şi tu câteva cărţi şi mai târziu nici

măcar un telefon mobil nu aveai, fumai ţigările alea fără

filtru de-mi infectai aerul pe unde treceam, aerul meu de

lord. Păi ai fost un prost, băi, agarici star, un super

prost.

Stăteai pe terasă cu pletele alea ale tale de rocker şi a

venit un fel de aristotel decăzut şi a zis: Câte frunze

sunt aici! Eşti frumos ca un glonte! Erai tu glonte, te

găsise!? Sau când venea ăla, inginerul absolut, şi zicea:

ne întâlnim pe firmamentul pozitiv al vieţii! Care viaţă?

Păi voi aveaţi viaţă, bă, insalubrilor? Aşa gândeai tu în

capul ăla al tău aburit de poezii. Sau venea ăla şi vă

impresiona, vi se părea interesant, păi la mintea

voastră, şi debita ăla: hai să vă fac pescari de oameni!

Un tâmpit. Comentaţi voi apoi ore-n şir despre ce a zis,

despre ce chestie e asta: pescari de oameni. Tu crezi că

mie mi-a căzut bine când foloseaţi cuvinte de-alea

literare: poltron, redundant, livresc, poietică,

rebarbativ ş.a.? Sau când aţi venit la mine, că aveam

5


bani, şi mi-aţi propus să vă finanţez pentru o revistă

literară: efectul de seară sau lama de ra(ă)? Eram eu

semianalfabet dar mă descurcam, eram spălat, tuns,

frezat, parfumat, nu ca voi care miroseaţi numai a tutun

şi aveaţi şi pletele alea, bărbile alea, dinţii ăia

putregăiţi.

Ridică lingura de jos, o şterse cu faţa de masă şi

continuă să mănânce supa. Era sleită, era sleit, privire

hepatică şi multă lentoare în mişcări, îl dureau braţele

acum de la acele perfuziilor, tocmai acum simţea, se

trezea uşor, uşor. Până mai ieri avea insensibilitate d-

asta cutanată, nu ştiu cum se zice.

Ieşi din sala de mese, coborî treptele, se duse la

dozator şi cu mâinile tremurând îşi luă o cafea, luă o

gură, acelaşi gust uşor amar, aceeaşi amorţire uşoară a

limbii, închise ochii, roti capul de câteva ori, îşi

trosni gâtul, respiră amplu, profund. Ameţi. Înghiţi în

sec de cîteva ori. Aprinse o ţigară, se înecă, tuşi.

Închise ochii, strânse din cioturile de dinţi, avu un

frison scurt... cu paharul de plastic în mână, cu ţigara,

începu să facă paşi mici, mici de tot ca un pendul pe

sfârşite spre băncile decojite sub soare din curtea

spitalului.

6

biblioteca de valentin nicolae

Documents

Transcript of biblioteca de valentin nicolae