Bibliografie 2009

5
Dr. Ana Stoica-Constantin Psihosociololgia rezolvării conflictelor 25.08.22 BIBLIOGRAFIE Notă: lucrările precedate de un asterisc sunt disponibile numai la profesor, în biblioteca personală. * * * (1997). Arta de a negocia. 187 reguli speciale care te ajută să devii imbatabil în orice dispută, Bucureşti, Casa de Editură Rentrop & Straton, 144 p. Băban, Adriana (coord.), 2001, Consiliere educaţională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere, Cluj-Napoca, cap. 7 „Comunicare şi conflict”, pp. 83-104. Birkenbihl, Vera F. (1998). Antrenamentul comunicării sau arta de a ne înţelege, Bucureşti, Editura Gemma Pres. (Traducere din l. germană) Boncu, Ştefan, 1998, “Devianţă tolerată şi conflict normativ”, pp. 60-83, în: Stoica-Constantin, Ana & Neculau, A. (coord.), Psihosociologia rezolvării conflictului , Iaşi, Polirom. Boncu, Ştefan, 2006, Negocierea şi medierea. Perspective psihologice, Editura Institutul European, Iaşi Chelcea, S. (coord.), 2006 Psihosociologie. Teorie şi aplicaţii, Bucureşti, Editura Economică. Chelcea, Septimiu & Iluţ, Petru (coordonatori), 2003, Enciclopedie de psihosociologie, Bucureşti, Editura Economică. Cornelius, Helena & Faire, Shoshana, 1996, Ştiinţa rezolvării conflictelor (traducere după ediţia din 1994, ediţia princeps fiind în 1989), Bucureşti, Editura “Ştiinţă şi Tehnică” S.A. Cornelius, Helena, Faire, Shoshana & Sonya, Hall, 1993, Conflict Resolution Trainer’s Manual, Sydney, C.R.N. 1 * Crum, Thomas (1987). The Magic of Conflict , New York, Simon & Schuster Inc. Dafinoiu, I., 1996, “Mecanisme şi strategii ale persuasiunii”, pp. 297-306, în vol.: Psihologie socială, A. Neculau (coord.), Iaşi, Polirom. Deep, Sam & Sussman, Lyle (1996). Să acţionăm inteligent. 1.600 de idei şi sfaturi utile…, Bucureşti, Editura Polimark, 236 pp. (capit. 7 şi 8, pp. 120-144). Deutsch, M., 1998a, „Şaizeci de ani de studiu sociopsihologic al conflictului”, republicat în Psihosociologia rezolvării conflictului, ed. 1 Disponibil în format electronic. 1

Transcript of Bibliografie 2009

Page 1: Bibliografie 2009

Dr. Ana Stoica-Constantin Psihosociololgia rezolvării conflictelor 11.04.23

BIBLIOGRAFIE

Notă: lucrările precedate de un asterisc sunt disponibile numai la profesor, în biblioteca personală.

* * * (1997). Arta de a negocia. 187 reguli speciale care te ajută să devii imbatabil în orice dispută, Bucureşti, Casa de Editură Rentrop & Straton, 144 p.

Băban, Adriana (coord.), 2001, Consiliere educaţională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere, Cluj-Napoca, cap. 7 „Comunicare şi conflict”, pp. 83-104.

Birkenbihl, Vera F. (1998). Antrenamentul comunicării sau arta de a ne înţelege, Bucureşti, Editura Gemma Pres. (Traducere din l. germană)

Boncu, Ştefan, 1998, “Devianţă tolerată şi conflict normativ”, pp. 60-83, în: Stoica-Constantin, Ana & Neculau, A. (coord.), Psihosociologia rezolvării conflictului, Iaşi, Polirom.

Boncu, Ştefan, 2006, Negocierea şi medierea. Perspective psihologice, Editura Institutul European, Iaşi

Chelcea, S. (coord.), 2006 Psihosociologie. Teorie şi aplicaţii, Bucureşti, Editura Economică.

Chelcea, Septimiu & Iluţ, Petru (coordonatori), 2003, Enciclopedie de psihosociologie, Bucureşti, Editura Economică.

Cornelius, Helena & Faire, Shoshana, 1996, Ştiinţa rezolvării conflictelor (traducere după ediţia din 1994, ediţia princeps fiind în 1989), Bucureşti, Editura “Ştiinţă şi Tehnică” S.A.

Cornelius, Helena, Faire, Shoshana & Sonya, Hall, 1993, Conflict Resolution Trainer’s Manual, Sydney, C.R.N.1

* Crum, Thomas (1987). The Magic of Conflict, New York, Simon & Schuster Inc.

Dafinoiu, I., 1996, “Mecanisme şi strategii ale persuasiunii”, pp. 297-306, în vol.: Psihologie socială, A. Neculau (coord.), Iaşi, Polirom.

Deep, Sam & Sussman, Lyle (1996). Să acţionăm inteligent. 1.600 de idei şi sfaturi utile…, Bucureşti, Editura Polimark, 236 pp. (capit. 7 şi 8, pp. 120-144).

Deutsch, M., 1998a, „Şaizeci de ani de studiu sociopsihologic al conflictului”, republicat în Psihosociologia rezolvării conflictului, ed. de Ana Stoica-Constantin şi A. Neculau, 1998, Iaşi, Editura Polirom.

Deutsch, Morton, 1998b, “Soluţionarea conflictelor constructive. Principii, instruire şi cercetare”, pp. 165-186, în: Stoica-Constantin, Ana & Neculau, A. (coord.), Psihosociologia rezolvării conflictului, Iaşi, Polirom.

Deutsch, Morton, 1998, “Educaţia pentru o lume paşnică”, pp. 225-241, în: Stoica-Constantin, Ana & Neculau, A. (coord.), Psihosociologia rezolvării conflictului, Iaşi, Polirom.

* De Vliert, Evert Van, 1997, Complex Interpersonal Conflict Behaviour: Theoretical Frontiers, Howe, NL, Psychology Press Ltd.

* Dupont, Christophe (1990). La négociation. Conduite, théorie, applications, France, Éditions Dalloz.

Dryden, Windy, 2000, Cum poate fi depăşită starea de supărare, Traducere după ediţia din limba engleză, 1996, Bucureşti, Editura Polimark.

Ferréol, G. & Neculau, A., 2003, Violenţa. Aspecte psihosociale, Iaşi, Polirom, 2003.

Ficeac, Bogdan, 1996, Tehnici de manipulare, Bucureşti, Editura Nemira.1 Disponibil în format electronic.

1

Page 2: Bibliografie 2009

Dr. Ana Stoica-Constantin Psihosociololgia rezolvării conflictelor 11.04.23

Fischer, R. Ury, W. & Patton, B., 1995, Succesul în negocieri, Cluj, Editura Dacia.

Giblin, Les, 2000, Arta dezvoltării relaţiilor interumane, Traducere după două lucrări în limba engleză, 1956 şi 1995, Bucureşti, Editura Curtea Veche.

Grant, Wendy, 1998, Bucureşti, Rezolvarea conflictelor, Editura Teora.

Gray, John, 1992, Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus, traducere după ediţia în limba engleză, 1998, Editura Vremea.

* Hansen Mcmanus, Martha & Balbi, Lonny ( (2001). Medierea conflictelor comunitare. Negociere – Nivel I; Negociere – Nivel II. Iaşi, Centrul de mediere şi Securitate Comunitară. (Xerox)

Hauck, P, 1997, Fii calm! Cum să facem faţă frustrărilor şi stărilor de furie, Bucureşti, Editura Polimark.

Horney, Karen, 1998, Conflictele noastre interioare, Bucureşti, Editura IRI.

Iacob, Luminiţa-Mihaela, 1997, «Comunicarea – “forţa gravitaţională” a câmpului social», în: Comunicarea în câmpul social. Texte alese, Iaşi.

Lee, Blaine, 2001, Principiile puterii, Traducere din ediţia în limba engleză, 1997, Bucureşti, Editura Alpha, 2001.

Lelord, F. & André, C., 2003, Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile, Traducere după ediţia în limba franceză, 1996, Bucureşti, Editura Trei.

Lelord, F. & André, C., 1999, Cum să te iubeşti pe tine pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi , Traducere după ediţia în limba franceză, 1999, Bucureşti, Editura Trei.

Lelord, F. & André, C., 2003, Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele, Traducere după ediţia în limba franceză, 2001, Bucureşti, Editura Trei.

Malim, Tony, 2003, Psihologie socială, Bucureşti, Editura Tehnică, Cap. „Conflict şi cooperare”, pp. 113-182 (Traducere din limba engleză, ediţia 1997).

Maliţa, Mircea, 1972, Teoria şi practica negocierilor, Bucureşti, Editura Politică.

* Mattock, John & Ehrenborg, Jons, 1996, How to Be a Better Negotiator, UK, Kogan Page (Xerox)

Mayer, Bernard (2000). The Dynamics of Conflict Resolution. A Practitioner’s Guide, San Francisco, Jossey Bass, A Wiley Company. (Xerox - Biblioteca personală ASC)

McCord, R. ş.a., 1997, Arta de a negocia, Bucureşti, Editura Rentrop & Straton.

Moscovici, S. (Coord.), Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt, Iaşi, Polirom, 1998

Mucchielli, Alex, 2002, Arta de a influenţa, traducere după ediţia în limba franceză, 2000, Iaşi, Polirom.

Neculau, A. (coord.), 1996, Psihologie socială, Iaşi, Polirom.

Neculau, A., 1998, “Conflictul socio-cognitiv”, în: Stoica-Constantin, Ana & Neculau, A. (coord.), Psihosociologia rezolvării conflictului, Iaşi, Polirom.

Pease, A., 1993, Limbajul vorbirii. Cum pot fi citite gândurile altora din gesturile lor, Traducere, Bucureşti, Editura Polimark.

Pease, Allan & Pease, Barbara, 2001, De ce se uită bărbaţii la meci şi femeile se uită în oglindă, Ed Curtea Veche, Bucureşti

Pease, Allan & Garner, Alan, 1989, Limbajul vorbirii, Traducere după ediţia în limba engleză, 1985, Bucureşti, Editura Polimark.

Peretti, A., Lengrand, J.-A. & Boniface, J., 2001, Tehnici de comunicare, Traducere după ediţia din limba franceză, 1994, Iaşi, Polirom.

Prutianu, Şt., 2000, Manual de comunicare şi negociere în afaceri, Iaşi, Editura Polirom.

2

Page 3: Bibliografie 2009

Dr. Ana Stoica-Constantin Psihosociololgia rezolvării conflictelor 11.04.23

Quilliam, Susan, 2001, Tainele limbajului trupului, Bucureşti, Editura Polimark.

* * * (1999). Rezolvarea conflictelor şi negocierea, Bucureşti, Rentrop & Straton, 146 p.

* Rocheblave-Spenlé, Anne-Marie, 1970, Psychologie du conflit, Paris, Editions Universitaires.

* Shapiro Daniel, 1998, Conflictele şi comunicarea, Editura ARC. (Manual pentru uz şcolar, tradus cu sprijinul Fundaţiei pentru o Societate Deschisă) (Xerox)

* Shaw, Linda (2001). Medierea conflictelor comunitare. Mediere – Nivel I; Mediere – Nivel II. Suport de curs, Iaşi, Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară. (Xerox)

Stoica-Constantin, Ana şi Neculau, Adrian, coord. (1998). Psihosociologia rezolvării conflictului, Iaşi, Editura Polirom

Stoica-Constantin, Ana, 2004, Conflictul interpersonal, Iaşi, Polirom.

Şoitu, L. & Havârneanu, C. (coord.), 2001, Agresivitatea în şcoală, Iaşi, Polirom.

* Tillet, Gregory, 1991, Resolving Conflict, Sydney, Sydney University Press. (Xerox)

Ury William, 1994, Dincolo de refuz. Ghid al negocierilor cu parteneri dificili, Timişoara, Editura de Vest

Wilmot, William & Hocker, Joyce, Interpersonal Conflict, 5-th ed., Boston, Massachusetts, 1998. (Biblioteca Facultăţii de psihologie-pedagogie)

Cărţi traduse aproape integral de studenţi

(Disponibile în original, în traducere în format electronic)

Morton DEUTSCH & Peter COLEMAN, 2000, The Handbook of Conflict Resolution. Theory and Practice, Jossey-Bass Publishers, San Francisco, 649p.

Richard BODINE & Donna CRAWFORD, 1998, The Handbook of Conflict Resolution Education. A Guide to Building Quality Programs in Schools, Jossey-Bass Publishers, San Francisco, 216p.

Douglas YARN, 1999, Dictionary of Conflict Resolution, Jossey-Bass Publishers, San Francisco, 543p.

William KREIDLER, 1997, Conflict Resolution in the Middle School, A Curriculum and Teacher’s Guide, Educators for Social Responsibility, Cambridge, USA, 384p.

Kathryn GIRARD & Susan J. KOCH, 1996, Conflict Resolution in the Schools. A Manual for Educators, Jossey-Bass Publishers, San Francisco, 185p.

Prudence BOWMAN KESTNER & Larry KESTNER, 2002, The Conflict Resolution Training Program, Jossey-Bass Publishers, San Francisco, Leader’s Manual, 300p.; Participant’s Workbook, 160p.

Allan STITT, 1998, Alternative Dispute Resolution for Organizations. How to Design a System for Effective Conflict Resolution, John Wiley & Sons Canada, 223p.

Conflict Resolution , 12 Skills by Elena Cornelius & Shoshana Faire (1 CD)

3