BIBLIAŞI

BABILONIA

TEME BIBLICEÎN CONTEXTUL

CULTURAL ŞI CIVILIZAŢIONAL

1

AL ORIENTULUI APROPIAT ANTIC

VOLUMUL I

ÎNCEPUTURILE LUMII

2

CUPRINS:

INTRODUCERE GENERALĂI. DEFINIREA OBIECTULUI DE STUDIUII. MOTIVUL REALIZĂRII ACESTUI DEMERS INVESTIGATIV ŞI GRILA

INTERPRETATIVĂ UTILIZATĂIII. CADRUL ŞI TEMELE DEMERSULUIIV. BENEFICIILE OFERITE CITITORULUI

INTRODUCERE SPECIALĂTIPURILE DE IZVOARE ÎNTREBUINŢATE ÎN CERCETARE ŞI CRONOLOGIEI. IZVOARE NESCRISE SAU DIRECTE

A. Izvoare arheologiceB. Izvoare etnograficeC. Izvoare folclorice

II. IZVOARE SCRISE SAU INDIRECTEA. Izvoare epigraficeB. Izvoare lingvisticeC. Izvoare documentareD. Izvoare narative

III. CRONOLOGIE

SECŢIUNEA ÎNTÂI: PRECIZĂRI CONCEPTUALEI. SACRUII. RELIGIOZITATEIII. RELIGIEIV. RELIGIOLOGIEV. MITURI ŞI MITOLOGIE: GENERALITĂŢI ŞI TERMINOLOGIE

A. GeneralităţiB. Terminologie mitologică

1. Mituri şi mitologiea. Miturile memorialeb. Miturile fenomenologicec. Miturile cosmogonice

VI. WELTANSCHAUUNG ORIENTALA. GeneralităţiB. „Personalitatea corporativă”

SECŢIUNEA A DOUA: YAHWEH ŞI PRIMORDIILE

3

SECŢIUNEA A TREIA: GENESA, 3 – CATASTROFA COSMICĂ A CĂDERII PROTO-PĂRINŢILOR ÎN PĂCAT ŞI CÂTEVA DINTRE CONSECINŢELE SALEI. TEXTUL BIBLIC: GENESA, 3.II. CÂTEVA CONSIDERAŢII DESPRE TEXTUL SACRU

SECŢIUNEA A PATRA: YAHWEH ŞI „ZEII VENIŢI DE CURÂND”I. HOMO RELIGIOSUS ÎN MESOPOTAMIA PRE-AVRAHAMICĂII. PROTO-MONOTEISMULIII. TEOLOGIE SUMERO-AKKADIANĂ

A. Ontologia zeilor sumero-akkadieniB. Viaţa relaţională şi comunitară a zeilorC. JurisdicţiiD. Rangurile şi funcţiile zeilorE. Imortalitatea şi imperfecţiunile zeilorF. AntropomorfismulG. AntropopatismulH. Sexualitatea şi procrearea

IV. ZEII „BUNI”A. Zeii primordiali Abzu şi Nammu/ ThamteB. Cuplul incestuos An-Ki, Cosmosul vizibilC. Zeul An: CerulD. Zeiţa Ki: GliaE. Zeul suprem: EnlilF. Zeul-Lună Nanna(r)/ SuenG. Zeiţa NingalH. Zeul Utu/ ŞamaşI. Zeul Nergal/ Irkalla, în ipostaza de zeu celestJ. Işkur: zeul furtuniiK. Zeiţa Nisaba/ Nidaba: „Stăpâna raţiilor de grâne”L. Sumugan/ Samuqan: zeul turmelorM. Gibil: zeul foculuiN. Zeiţa Uttu

SECŢIUNEA A CINCEA: ATOATEZIDITORUL ŞI TEMPLUL COSMICI. SACRALITATEA COSMOSULUI: MATERIE-SPAŢIU-TIMP ŞI FUNCŢIILE

ACESTORAII. TEMPLUL COSMIC DIN GENESA ŞI SPAŢIILE SACRE DIN ORIENTUL

APROPIAT ANTICIII. SPAŢIUL SACRU SUMERO-AKKADIAN

A. Studiu de caz: aşezarea sacră EriduB. Istoria dezvoltării templuluiC. Templul: etimologie, simbolism şi funcţiiD. Nippur, Vaticanul sumerian

SECŢIUNEA A ŞASEA: CALENDARUL LITURGIC

4

SECŢIUNEA A ŞAPTEA: „CE ESTE OMUL, CA SĂ TE GÂNDEŞTI LA EL?...” – ANTROPOLOGII DIN ORIENTUL APROPIAT ANTIC

SECŢIUNEA A OPTA: CULTIVARE ŞI CULTURĂ ÎN PARADISI. CONSIDERAŢII DESPRE CULTIVARE ŞI CULTURĂ

SECŢIUNEA A NOUA: CONSIDERAŢII CULTUROLOGICE DESPRE SEMILUNA FERTILĂI. AREALUL GEOGRAFIC AL SEMILUNII FERTILEII. „PREISTORIA” MESOPOTAMIEI

A. Mezoliticul târziu: 12.500 – 9.500 î.e.n.1. Economia mezoliticului

III. TRANZIŢIA SPRE NEOLITICA. Agricultură, industrie, stratificare socială

IV. NEOLITICUL TÂRZIU: 6.500 – 4.500 Î.E.N.A. Migraţii

V. FAZA HALAFVI. FAZA UBAID/ OBEID: SCHIMBĂRI SOCIALE ŞI RELIGIOASEVII. FAZA CHALCOLITICULUI: 4.500 – 3.300 Î.E.N.

SECŢIUNEA A ZECEA: SIMBIOZA SUMERO-AKKADIANĂI. GEOGRAFIE SUMERIANĂII. SCHIŢĂ ISTORICĂ

SECŢIUNEA A UNSPREZECEA: ADAM ŞI ADAPA: ISPITIREA ŞI RATAREA NEMURIRII

SECŢIUNEA A DOUĂSPREZECEA: PROTO-EVANGHELIA ŞI „NĂSCĂTOAREA”I. PROTO-EVANGHELIAII. CULTUL SEXUALITĂŢII ŞI FERTILITĂŢII ÎN PREISTORIE

A. GeneralităţiB. Sexualitatea şi fertilitatea în mezoliticC. Sexualitatea şi fertilitatea în neolitic

III. „NĂSCĂTOAREA” SAU ZEIŢA-MAMĂ SUMERO-AKKADIANĂIV. INANNA/ IŞTAR, AMANTA RĂZBOINICĂ

SECŢIUNEA A TREISPREZECEA: PROTO-EVANGHELIA ŞI ARHETIPUL MESIANICI. PROTO-EVANGHELIA ŞI „SĂMÂNŢUL” FEMEIIII. ELIBERATORUL MESIANIC ŞI CULTUL EROILOR

5

III. ELIBERATORUL MESIANIC ŞI „VINDECĂTORUL RĂNIT”: PREOŢII, VRACII, TERAPEUŢII, CONSILIERII

SECŢIUNEA A PAISPREZECEA: ÎNCHINAREA LA ŞARPE ŞI ZEI CU TRĂSĂTURI „SATANICE”I. ŞARPELE EDENIC, O REALITATE PARADIGMATICĂII. OFIOLATRIA PREISTORICĂ, DIN PERSPECTIVĂ BIBLICĂIII. ZEUL POLIMORF ENKI/ ÉA ŞI VIZIRUL BIFACIAL ISIMUD

A. Zeul Enki/ ÉaB. Isimud/ Us(i)mu, un Janus bifacial ante eventum

IV. NINGIŞZIDA ŞI DUMUZI, ZEII-BALAURI INFERNALI ŞI CELEŞTIV. ZEII INFERNALI

A. Zeiţa EreşkigalB. Nuntă în cer şi „înălţare în jos”C. Namtar, îngerul morţii

VI. PANDEMONIUM SUMERO-AKKADIANB. Edimmu/ Ekimmu, demonii răi „divini”

1. Arhi-demonul Kur/ Asag2. Anunnaki, zeităţile infernale administrative3. Pasărea Zu/ Anzu(d)/ Imdugud4. Alţi zei infernali

C. Demonii răi „circumstanţiali”D. Manifestările şi aspectele demonilor

SECŢIUNEA A CINCISPREZECEA: CAIN ŞI ABEL: RELIGIA FAPTELOR VERSUS RELAŢIA MÂNTUITOARE

SECŢIUNEA A ŞAISPREZECEA: ESHATOLOGIA ŞI INFERNUL SUMERO-AKKADIENE

SECŢIUNEA A ŞAPTESPREZECEA: POTOPUL

6

INTRODUCERE GENERALĂ

Discuţia noastră privind amplasarea Bibliei în contextul său cultural şi civilizaţional începe prin emiterea câtorva consideraţii metodologice.

I. DEFINIREA OBIECTULUI DE STUDIU

În această lucrare vom trata evenimentele şi întâmplările pe care le înfăţişează primele unsprezece capitole din cartea Genesa relaţionate la credinţele şi comportamentele mito-magice şi religioase – adică, mai pe scurt, religiozitatea – populaţiilor din Mesopotamia care au trăit înainte de apariţia pe scena omenirii a lui Avraham, care este mai întâi patriarh, adică este cap de familie extinsă, conducător spiritual şi politic, şi apoi etnarh, adică întemeietor al unei etnii.

Aşadar, întrebuinţând terminologia biblică evenimenţială, spunem că vom vorbi despre evenimentele de la facerea lumii până la chemarea lui Avram; în terminologie istorică, spunem că perioadele tratate în această lucrare sunt preistoria (10.000 – 3.500 î.e.n.) şi perioada simbiozei sumero-akkadiene (3.500 – 2.000 î.e.n.).

Pentru aceasta, vom acorda atenţie Sfintelor Scripturi, vom baleia istoria, cultura şi civilizaţia edificată de populaţiile respective, focalizându-ne asupra celor mai importante dintre creaţiilor lor literare şi artistice, creaţii îmbibate de „religios”.

II. MOTIVUL REALIZĂRII ACESTUI DEMERS INVESTIGATIV ŞI GRILA INTERPRETATIVĂ UTILIZATĂ

Motivul care ne-a determinat să ne documentăm, să abordăm analitic şi comparativ, să sintetizăm şi să elaborăm această lucrare a fost dorinţa de a cunoaşte şi de a înţelege natura, viaţa, lumea, începuturile acestora, primordiile, într-un fel logic-coerent şi sistematizat. Aceste primordii sunt obiectul de studiu al oamenilor de ştiinţă (presupus) a-religioşi, dar nu numai al lor, ci şi al celor care cred în Sfintele Scripturi şi care au la dispoziţie resurse mult mai puţine decât oamenii de ştiinţă pentru a înţelege aceste primordii.

Aici se ridică o întrebare preliminară: cum se relaţionează autorul acestui studiu la ştiinţe şi la Sfintele Scripturi? Înainte de a da un răspuns, să vedem care sunt atitudinile şi relaţiile posibile între credinţa în Biblie şi ştiinţă:

Disputa dintre ştiinţă şi Biblia a coborât de vreo sută de ani în domeniul public, tulburând nu puţine conştiinţe evlavioase. În numele ştiinţei, unii desfigurează Biblia şi o văduvesc de autenticitatea divină; alţii, cramponându-se de infailibilitatea Cuvântului lui Dumnezeu, pun la îndoială supoziţiile ştiinţifice; o a treia categorie caută corespondenţe, adesea în paguba învăţăturii scripturistice, pe care le aşază sub autoritatea ştiinţifică; o a patra apelează la un

7

paralelism „spate către spate”, renunţând la viziunea unitară asupra lumii; ultimii, în sfârşit, ne arată cât de necesară este îndepărtarea interpretărilor greşite care s-au acumulat.Nu există un „conflict” între Biblie şi ştiinţă; aceasta este o apreciere neîntemeiată. (…) Întâlnirea între tatonările ştiinţifice şi cele teologice poate fi rodnică şi pentru o parte, şi pentru cealaltă. Ar fi de dorit ca ştiinţa sacrului şi cea a profanului să se poată îmbogăţi reciproc. Dar eficacitatea conlucrării lor depinde mai întâi de progresul ştiinţei sacrului. De aceea, fără să ne lepădăm de aportul ştiinţei profanului, cea dintâi îndatorire pe care o avem este aceea de a aprofunda, pe cât ne stă în putinţă, cunoaşterea Bibliei; aşa vom putea dovedi că, dacă nu există contradicţii fundamentale între Sfânta Scriptură şi ştiinţă înseamnă că ne aflăm în prezenţa a două metode autonome.1

Pentru a da un răspuns întrebării de mai sus, vom spune că autorul acestui studiu îşi asumă credinţa iudeo-creştină – mai precis, cea de rit mesianic2 – subliniind convingerea sa în ceea ce din punct de vedere teologic se numeşte insuflarea, infailibilitatea şi ineranţa Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament. Declarat într-un mod mai puţin pretenţios, credem că Biblia are dreptate în fiecare cuvânt al său şi textul biblic este temelia convingerilor noastre şi autoritatea faţă de care ne subordonăm.

Chiar mai mult, Sfintele Scripturi au dreptate chiar şi atunci când descoperim lucruri paradoxale sau trans-raţionale. Atunci ne aducem aminte că Biblia ne îndeamnă în felul următor:

4 (…) armele noastre de luptă nu sunt fireşti, ci sunt armele puternice ale lui Dumnezeu, prin care dărâmăm fortăreţe. Noi răsturnăm argumentele 5 şi orice înălţime semeaţă care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu, şi orice gând îl facem sclav ascultării de Cristos. A doua epistolă a lui Pavel către corinteni, 10:4,5.3

În egală măsură, este limpede că Biblia nu revelează toate lucrurile, ci numai cele care sunt necesare omului în vederea cunoaşterii, credinţei şi mântuirii sale. Mai mult, nu propovăduim obscurantismul religios, ci credem că atunci când un om lecturează Sfintele Scripturi, personajele biblice, cuvintele, gesturile şi faptele lor vor fi înţelese mai bine dacă omul în cauză citeşte şi despre contextul istoric, cultural, social, politic, administrativ, militar, religios în care se desfăşoară acţiunile respective. De pe aceste baze, adică fundamentat pe mărturiile Sfintelor Scripturi, afirmându-şi credinţa în YHWH, Unicul Mare Zeu, şi animat de convingerile expuse mai sus, primul motiv pe care autorul studiului de faţă l-a avut în cercetarea şi aprofundarea cunoaşterii primordiilor, adică a vremurilor şi mai ales a religiozităţii celor care au trăit din preistorie şi până în perioada sumero-akkadiană, a fost dorinţa de a înţelege cât mai profund capitolele 1-11 din cartea Genesa, capitole care se subîntind epocilor menţionate.

Cartea de faţă este rodul încercării de a prezenta descoperirile făcute pe parcursul cercetării Sfintelor Scripturi şi a unui corpus de cărţi care tratează vremurile respective, precum

1 Jean Kovalevsky, Taina originilor, Editura Anastasia, Bucureşti, 1996, Cuvânt înainte şi traducere Dora Mezdrea, pp. 13-14.2 Pentru o discuţie despre această credinţă, a se vedea Tratat de teologie mesianică restauratoare, pe http://messianicrestorer.wordpress.com3 Versiunea Noua Traducere Română a Bibliei, disponibilă pe http://www.bibleserver.com O poziţie oarecum similară este adoptată de către ieromonah Serafim Rose, în Cartea Facerii, crearea lumii şi omul începuturilor, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, trad. C. Făgeţan, p. 18, precum şi de o serie de savanţi neo-evanghelici creaţionişti, dintre care îi menţionăm pe Henry M. Morris, autor al câtorva cărţi despre „începuturile lumii”, de genul Creaţionismul ştiinţific sau Bazele biblice ale ştiinţei moderne, traduse de Societatea Misionară Română, sau pe A.E. Wilder-Smith, autor al cărţii Originea omului, destinul omului, tradusă şi în limba română.

8

şi de a furniza datele şi faptele într-un fel logic-coerent şi sistematizat, în acord cu rigorile ştiinţifice; totuşi, atunci când nu am reuşit să atingem aceste deziderate nu ne-am simţit vulnerabili. Să ne amintim că ştiinţele nomotetice operează cu date obiective, cuantificabile, pe când demersul nostru este abordabil mai degrabă de către ştiinţele ideografice – istorie, sociologie, psihologie etc., or, de multe ori, în aceste domenii lucrurile sunt cel puţin fluidiforme.

Demersul nostru nu poate explica toate lucrurile într-un mod care să mulţumească atât persoanele care susţin o credinţă biblică, iudeo-creştină, cât şi oamenii de ştiinţă; autorul acesteui studiu este primul care recunoaşte că lucrarea şchioapătă pe alocuri. Dar să privim lucrurile în mod imparţial: în definitiv, nici oamenii de ştiinţă a-religioşi nu au performanţe mai strălucite; în scurgerea vremurilor, în discuţiile purtate despre religiozitate, cercetătorii nu au pornit de la existenţa datelor, ci de la prisma lor filosofică şi de la grila lor interpretativă, şi au emis teorii în conformitate cu percepţiile proprii, înfăţişând teorii mai mult sau mai puţin articulate, dar cele mai multe dintre acestea au fost exact aşa cum le spune numele, adică „teorii” (vorbind peiorativ).

Autorul studiului de faţă nu este interesat de acceptarea convingerilor sale de către comunitatea ştiinţifică, dar aceasta nu înseamnă că lucrarea prezentă ar fi ignorat aportul ştiinţei şi nu ar fi întrebuinţat unelte pe care le foloseşte şi ştiinţa. Dimpotrivă, ne asumăm explicit o anumită poziţie antropologică, cea proto-monoteistă, despre care vom aminti atunci când vom trata cosmo-teogonia.

III. CADRUL ŞI TEMELE DEMERSULUI

Vom vorbi despre evenimentele cuprinse de la creaţia lumii până la aşa-numita „chemare a lui Avram”, adică Genesa, 1-11.

Temele pe care autorul acestui studiu le-a identificat în primele unsprezece capitole din cartea Facerii sunt următoarele:

A. Dumnezeu (Genesa, 1:1a etc.);B. Cosmogonia:

1. crearea cerurilor (1:1b etc.);2. crearea Pământului (1:1b etc.);3. apele primordiale (1:2b etc.);4. regnul vegetal (1:11-13);5. timpul ca funcţie, aştrii ca funcţionari (1:5,14-18);6. peştii şi păsările (1:20-22);7. fiarele, vitele şi reptilele (1:24,25).

C. Antropogonia: YHWH creează oameni din ţărână şi suflare dumnezeiască (1:26-29; 2:18; 5:1,2);1. Primul mandat cultural acordat omului în vederea populării Pământului

(1:28);D. Paradisul: unic centru genic şi principiul antropic (2:8-14) (Genesa, 2:8-15:

grădina desfătărilor paradisiace din Eden; pomul vieţii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului);

E. Mediul înconjurător şi apariţia culturii: cultivare-relaţii culturale-cultură (2:8-20);

9

F. Plăsmuirea femeii (2:18-22)4 şi instituirea familiei (2:18-25);G. Şarpele (3:1,4,5,13);H. Proto-părinţii şi ispitirea lor (3:1-6a);I. Proto-părinţii şi căderea în păcat (3:6b-13);J. Blestemarea şarpelui (3:14,15);K. Proto-Evanghelia şi nădejdea mesianică: implicaţii arhetipale, religiologice,

cultice, politice, terapeutice (3:15);L. Osândirea femeii (3:16);M. Osândirea bărbatului (3:17,18b,19);N. Blestemarea pământului (3:17b, 18a);O. Perpetuarea culturii (3:20,21);P. Al doilea mandat acordat omului în vederea populării Pământului: izgonirea din

Eden şi începutul istoriei (3:23,24); Q. Nădejdea mesianică (I): Cain (4:1);R. Jertfele: dramatizarea rugăciunilor (4:3,4);S. Exacerbarea păcătoşeniei omului (I): fratricidul primordial (4:8-16);T. Naşteri şi genealogii (4:17a, 18-22);U. Perpetuarea culturii (4:20);V. Cultura în criză: apariţia civilizaţiei [întemeierea aşezărilor omeneşti,

sedentarismul, inventarea uneltelor muzicale şi prelucrarea metalelor (4:17b, 21, 22)];

W. Exacerbarea păcătoşeniei omului (II): omuciderea şi promisiunea imnică a extinderii crimelor (4:23,24);

X. Întemeierea comunităţii de credinţă monoteistă yahwistă (4:26);Y. Patriarhi, naşteri, genealogii (4:25 – 5:32);Z. Moartea patriarhilor şi a strămoşilor (5:4-31):AA. Nădejdea mesianică (II): Noe (5:28,29);BB. Exacerbarea păcătoşeniei omului (III): globalizarea răutăţii şi distrugerilor (6:5-7,

11-13);CC. Potopul şi legământul noahic (6:11 – 9:17);

1. Potopul (6:11 – 7:24);2. supravieţuirea familiei antediluviene (8:1-19);3. altarele şi jertfele: dramatizarea rugăciunilor (8:20-22);4. ratificarea legământului (9:1-17).

DD. Apariţia raselor semită, hamită şi iafetită (6:10; 9:18 – 10:32);EE. Nimrod, regele-erou civilizator (10:8-12);FF. Cetatea-templu Babel (11:1-5);GG. Cultura în criză: apariţia limbilor (11:7-9);HH. Al treilea mandat acordat omului în vederea populării Pământului: împrăştierea

populaţiilor (11:8,9);II. Sem şi descendenţii săi (10:21-31, 11:10-32).

În lucrarea de faţă vom selecta câteva dintre aceste teme pe care le-am identificat în Genesa, 1-11, vom vedea rostirile biblice despre ele, iar apoi vom examina modurile în care,

4 „Aceasta este singura relatare completă a creării femeii în toată literatura Orientului Apropiat antic.” NIV Archaelogical Study Bible, Zondervan, Grand Rapids, Michigan, USA, 2005, p. 7, nota de subsol 2:18-22.

10

după dezastrul căderii în păcat din Genesa, capitolul 3, gândirea omenească stricată a păstrat categoriile, dar le-a golit de conţinuturile vechi şi le-a umplut cu alte conţinuturi şi sensuri. Temele selectate sunt alese în funcţie de apariţia lor în cartea Genesa şi sunt următoarele:

A. Cosmo-teogonia;B. Antropogonia;C. Cultivare-cultură;D. Ispitirea şi ratarea dobândirii nemuririi;E. Închinarea la şarpe (ofiolatria) şi spiritele demonice;F. Născătoarea: cultul fertilităţii şi sexualităţii;G. Eliberatorul mesianic şi cultul eroilor; H. Eliberatorul mesianic şi „vindecătorul rănit”: preoţii, vracii, terapeuţii, consilierii;I. Cain şi Abel: religia faptelor versus relaţia mântuitoare; (pattern-ul studierii

religiei + purificări, liturghii, rugăciuni din „Biblia şi Babilonia II”)J. Eshatologie:

1. viaţa după moarte;2. infernul sau Tărâmul Subpământean;3. ritualuri tanatologice: moartea şi tratamentul aplicat cadavrului;4. cultul morţilor.

K. Potopul;L. Civilizaţia: cetatea omului, cetatea lui Dumnezeu;

Personajul Nimrod, un erou civilizator, un vrăjitor şi un fals Mesia, va constitui obiectul de studiu al altei lucrări.

Una dintre temele deosebit de importante din Genesa, 1-11, este aceea care examinează timpul ca funcţie şi aştrii ca funcţionari: calendarul şi liturghia cosmică5. Această temă, însă, a fost tratată într-un alt studiul intitulat Timpul sacru în Biblie6.

După cum scriam mai sus, aceste teme sunt urmărite în orizontul cronologic al preistoriei şi perioadei simbiozei sumero-akkadiene (3.500 – 2.000 î.e.n.), dar uneori glisarea spre reperarea lor şi în alte perioade istorice a fost inevitabilă.

IV. BENEFICIILE OFERITE CITITORULUI

Lucrarea de faţă asigură cititorului trei beneficii care se pot întreţese: beneficiul doxologic sau devoţional; beneficiul cultural, respectiv cel academic.

Primul beneficiu pe care cititorul-închinător îl poate obţine la finalul lecturării acestui studiu este acela că va ajunge să cunoască închinăciunea primordială atât în forma sa corectă, poruncită de Dumnezeu – pentru a o practica – precum şi manifestările păgâne ale închinării – pentru a le evita. De asemenea, el va înţelege concepte de genul „zeu personal”, „legământ personal”, „jertfă”, „spaţiu sacru”, „preoţie” etc. Sau iată un alt exemplu: atunci când va citi Sfintele Scripturi, acest cititor îl va putea înţelege mai bine pe Avraham, patriarhul. El este deosebit de important întrucât în timpul călătoriei lui fizice din cetatea-stat sumeriană Ur spre

5 Această temă se află la obârşia unei grupe de elemente, unele pozitive (astronomia), altele pervertite (astrologia, astromanţia şi astrolatria).6 Mai precis, în capitolele II-IV din volumul I al lucrării respective.

11

Haran, apoi spre Canaan, Egipt şi iarăşi Canaan, el face şi un pelerinaj spiritual: trece de la politeism la monoteism, de la sincretism la adevărata şi unica „religie”, de la întuneric la lumină, de la păgân la evreu. Înainte de a fi chemat de YHWH, Avraham trăise în tiparele culturii şi civilizaţiei vremii sale, într-un anumit Sitz im Leben. Or, renunţarea categorică – chiar dacă nu neapărat şi bruscă – la politeism, la tot panteonul şi pandemoniul sumero-akkadian, la o parte majoră din Weltanschauung-ul mesopotamian, şi îmbrăţişarea monoteismului până acolo încât patriarhul nu numai că nu se mai închină împreună cu politeiştii, în mod „ecumenic”, dar chiar are o conduită care arată o „religie” unică, trebuie să fi fost efectul unei revelaţii acceptate totalmente şi însuşite prin credinţă.

Poate că lucrul acest ar fi complet lipsit de valoare dacă în timpul drumeţiei sale fizice şi a pelerinajului său spiritual nu ar fi trecut şi de la infertilitate la o paternitate triplă: el devine tată al lui Ismael, strămoşul unor popoare semitice7; prin Isaac devine strămoşul naţiunii evreieşti8, iar scrierile Noului Testament ne dezvăluie că tot Avraam este şi tatăl9 credincioşilor creştini10.

Al doilea beneficiu este oferit cititorului care doreşte să obţină o rotunjire a culturii sale generale: lecturarea acestui studiu îl va ajuta să obţină o cunoaştere mai bună a istoriei, culturii şi religiozităţii Mesopotamiei: pe de o parte, deţinerea acestor cunoştinţe este un fapt sine qua non pentru o cultură generală solidă; iar pe de altă parte, această comprehensiune a rădăcinilor religiozităţii omenirii şi a istoriei civilizaţiei se va constitui într-o cheie de lectură a prezentului, întrucât, după cum vom vedea mai târziu, seva rădăcinilor s-a perpetuat şi a ajuns să hrănească şi să influenţeze decisiv contemporaneitatea.

Al treilea beneficiu este de natură academică: întrucât studiul de faţă este transdisciplinar, el poate fi utilizat cu folos de studenţi şi cercetători angrenaţi în studierea mai multor domenii. Persoanele interesate de studiul teologiei vor cunoaşte mai bine contextul din care a provenit Avraham, etnarhul şi patriarhul, precum şi moştenirea spirituală pe care el a lăsat-o posterităţii, înţelegând mai bine fundamentele monoteismului şi chiar a monolatriei avrahamice care, în timp, a dus la apariţia celor trei religii monoteiste mondiale, iudaismul, creştinismul, respectiv islamismul.

Şi, în egală măsură, desluşind câteva dintre formele culturale şi religioase ale civilizaţiilor edificate în „Semiluna Fertilă”, această lucrare este utilă şi pentru cei care studiază ştiinţele istorice (îndeosebi istorie antică şi arheologie); sociologie şi antropologie religioasă, mitologie, orientalism, literatură, studii clasice şi/ sau biblice.

Un ultim cuvânt: traducerea capitolelor 1-11 din cartea Genesa ne aparţine. Este o traducere literală, neşlefuită, dar fidelă textului original. Alte pasaje scripturale vor fi redate potrivit diferitelor versiuni specificate prin note de subsol.

7 Genesa, 17:5,20; 25:1-18.8 Genesa, 17:15-19,21; 21:1-7.9 „Tată” în sensul de „sursă a binecuvântărilor”.10 Evanghelia după Matei, 3:9; Epistola către romani, 4:11-16; 9:6-8; Epistola către galateni, 3:6-9,29; 4:28.

12

13