BELGIA

Belgia este singurul stat din U.E care a trecut recent de la structura unitară la cea de tip federal.

Prin Constituţia din 1831, care s-a aflat în vigoare până în 1994, dar cu modificări nenumărate,

Belgia este proclamată monarhie constituţională şi stat unitar. Viaţa politică postbelică a Belgiei

a fost marcată de conflicte, uneori cu accente violente, dintre sudul valon şi nordul flamand; încă

din anul 1968 au apărut tendinţe de federalizare care au impus reforma organizării administrative

a statului.

Drept urmare, prin revizuirea Constituţiei din 1970, s-a remutat la structura unitară, deschizându-

se procesul de federalizare, iar în 1980 sunt instituite comunităţile şi regiunile, ca persoane

juridice de drept public. O altă revizuire constituţională, din 1988, s-a finalizat prin transferul de

atribuţii legislative semnificative în seama comunităţilor şi regiunilor. Revizuirea Constituţiei din

1993, a încheiat practic procesul de federalizare, deoarece în art. 1 se prevede că Belgia este un

stat federal care se compune din comunităţi şi regiuni.

În Belgia, organizarea puterii în raport cu teritoriul este complexă. Pe de o parte există State

Federale cu organele sale, iar pe de alta există comunităţile şi regiunile având organe

caracteristice statelor federale.

Belgia este compusă din:

- trei comunităţi: franceză, germanofonă, flamandă;

- trei regiuni: flamandă, valonă, Bruxelles.

Regiunile au fost stabilite în 1970, dar au devenit o realitate recunoscută de reprezentanţii

politicului abia în intervalul 1980-1989. Fiecare din Regiunile Valona şi Flamanda are un

Consiliu din care provin deputaţii federali şi senatorii aleşi direct de cetăţenii din Regiune.

Consilierii pot iniţia decrete, care au putere de lege în mai multe domenii, cum ar fi: 

• Protecţia mediului şi conservarea deşeurilor;

• Transport;

• Dezvoltare economică regională;

• Gestionarea resurselor naturale şi energetice;

• Supervizarea activităţii autorităţilor locale;

• Conversia şi reconversia profesională.

Regiunile primesc resurse financiare din mai multe surse: în urma elaborării unor proiecte

înaintate şi avizate la nivel central, din colectarea de taxe la nivel central, din fonduri constituite

din taxele la nivel local şi din împrumuturi negociate cu Guvernul Central.

Regiunea capitalei Bruxelle a fost delimitată în 1989 şi este condusă de un Consiliu format din

75 de membri aleşi prin vot direct universal pentru 5 ani cu o reprezentare garantată a minorităţii

flamande, atât în Consiliu, cât şi în executiv.

Comunităţile lingvistice au fost stabilite în 1970 şi definitivate în 1988, ca unităţi administrative

locale. Criteriul care a stat la baza constituirii lor nu este unul geografic, ci unul lingvistic. Limba

vorbită de fiecare cetăţean îl face să se asocieze la o comunitate sau alta.

Fiecare dintre comunităţile franceză şi flamandă are un Consiliu care reuneşte un număr de

deputaţi federali şi senatori aleşi direct care reprezintă aceste grupări lingvistice în una din cele

două Camere. Consilierii pot iniţia decrete, având putere de lege în mai multe domenii:

• Limba şi cultura;

• Educaţie

• Sănătate şi asistenţă medicală directă pentru cetăţeni;

• Mijloace mass-media.

Consilierii aleg dintre membrii lor miniştri pentru executivul constituit la acest nivel. Cel puţin

un ministru trebuie să fie din Bruxelles. Resursele financiare provin din : proiecte finanţate de

Guvernul Central, licenţe pentru spaţii de emisie radio şi TV, cota parte din taxele percepute de

Guvernul Central, taxe pe proprietate şi împrumuturi.

Comunitatea vorbitorilor de limbă germană a fost stabilită în 1983 şi are în Consiliu 25 de

membri aleşi prin vot direct universal pentru o perioadă de cinci ani. Consiliul alege trei miniştri

pentru autoritatea executivă de la acest nivel. Comunitatea vorbitorilor de limbă germană poate

iniţia decrete care au putere de lege în aceleaşi domenii cu celelalte comunităţi, mai puţin în

domeniul lingvistic care este rezervat guvernului central.

Statele membre ale UE pot fi subdivizate în state federale sau cvasifederale, în state

unitare descentralizate şi în state unitare.

Statele federale ale UE sunt Belgia, Germania şi Austria. În Belgia şi Austria legislaţia

produsă de regiuni comunităţi şi de landuri nu este secundară în raport cu legislaţia

produsă de guvernul federal.

Statele unitare descentralizate ale UE sunt Franţa, Ţările Scandinave şi Olanda.

BelgiaMonarhie constituţională

În Belgia, formarea Guvernului este un drept exclusiv al suveranului.

OlandaMonarhie constituţională

În Olanda, Primul-Ministru, precum şi ceilalţi membri sunt numiţi prin decret regal,

contrasemnat chiar de Primul-Ministru, fapt care constituie o inadvertenţă juridică.