BAZE DE UNGUENT.

Baze de unguent emulsie U/A

Acest tip de baze denumite şi baze lavabile sunt compuse din următoarele părţi:

- o fază lipofilă (hidrocarburi, grăsimi, ceruri, uleiuri etc.);- o fază hidrofilă (apă sau o soluţie care conţine diferite substanţe active plus

conservanţi);- un emulgator sau un amestec de emulgatori.

Emulgatorii utilizaţi pentru prepararea acestor baze pot fi diferiţi ca structură şi îi împărţim în următoarele grupe:

- emulgatori neionogeni (Tween, Mirj, Brij etc);- emulgatori ionogeni anioniactivi (săpunuri alcaline, derivaţi sulfonaţi ai alcoolilor

alifatici superiori etc.);- emulgatori ionogeni cationiactivi (derivaţi de amoniu cuaternari).

Bazele de unguent U/A prezintă următoarele caracteristici:

- realizează o emulsionare a filmului lipidic de la suprafaţa epidermului facilitând pătrunderea substanţei în straturile profunde ale pielii şi apoi în torentul sanguin;

- sunt uşor lavabile;- au bune proprietăţi reologice;- nu gresează tegumentul;- prezintă capacitate mare de hidratare;- au tendinţă de dezhidratare şi pot fi uşor invadate de microorganisme fapt care impune

utilizarea conservanţilor.a) Baze de unguent care conţin săpunuri alcaline (unguente cu stearină). Aceste

baze sunt numite şi creme de lapte şi au în conţinut acid stearic, glicerol, săpun de stearină şi sunt în special utilizate în prepararea unguentelor protectoare sau în diferite creme cosmetice. Acest tip de baze sunt incompatibile cu acizii, săruri acide, fenoli, resorcină;

b) Baze de unguent cu emulgatori complecşi. Acest tip de baze conţin în proporţii echimoleculare un emulgator lipofil A/U (span, alcooli alifatici superiori, colesterol etc.) şi un emulgator U/A (agent tensioactiv ionogen sau neionogen);

c) Baze de unguent conţinând ceruri emulgatoare. Aceste baze sunt compuse din doi sau mai mulţi emulgatori cu caracter opus prezenţi în diferite proporţii: 9/1, 8/2, 7/3 etc.

În compoziţia acestor baze predomină de obicei emulgatorul A/U, emulgatorul U/A fiind în proporţii mai mici. Un exemplu de emulgator din acest grup este alcoolul cetilstearilic emulsificans oficinal în F.R. X a cărui obţinere a fost prezentată anterior.

Unguentele care conţin acest tip de emulgator prezintă stabilitate faţă de variaţii ale pH-ului şi sunt compatibile cu majoritatea substanţelor active. Aceste baze prezintă incompatibilitate faţă de următoarele substanţe: azotat de argint, ihtiol, acid benzoic, tetraciclină.

A3. Baze hidrosolubile. Aceste baze sunt constituite din substanţe macromoleculare cu capacitate ridicată de gelificare şi care pot încorpora o cantitate mare de apă. În funcţie de structura chimică aceste baze sunt împărţite în două grupe:

- geluri cu polietilenglicol- hidrogeluri.

A3.1. Geluri cu polietilenglicoliSunt amestecuri de polimeri macromoleculari hidrofili sintetici oficinali în F.R. X sub

denumirea de „Macrogola” care se obţin prin polimerizarea oxidului de etilen în prezenţa apei. În funcţie de masa moleculară polietilenglicolii pot fi împărţiţi în următoarele trei grupe:

- polietilenglicoli solizi având masă relativă cuprinsă între 4.000-6000;- polietilenglicoli semisolizi având masa relativă de aproximativ 1.500;- polietilenglicoli lichizi având masa relativă cuprinsă între 400-600.Baze de unguent care conţin polietilenglicoli rezultă prin amestecarea în proporţie bine

determinată a unui polietilenglicol lichid cu un polietilenglicol solid. Utilizarea bazelor de unguent cu polietilenglicoli prezintă următoarele avantaje:

- sunt lavabile;- nu produc iritaţii ale pielii;- nu obturează porii pielii;- favorizează drenajul exudatelor ameliorând astfel curăţirea plăgilor;- au bune calităţi reologice (etalare pe tegument);- au efect bactericid.Baze de unguent cu polietilenglicoli au şi următoarele dezavantaje:- sunt higroscopice;- au acţiune osmotică, întârziind astfel cedarea substanţelor active;- nu se pot utiliza pentru prepararea unguentelor oftalmice;- deshidratează pielea.Polietilenglicolii se utilizează pentru obţinerea unguentelor de penetraţie. În F.R. X avem

oficinal unguentul de Macrogol care conţine amestec în cantităţi egale polietilenglicoli de 400 şi 4000.

A3.2. HidrogeluriAceste baze sunt formate din substanţe macromoleculare organice sau anorganice care

au capacitate ridicată de hidratare şi care după îmbibare cu apă dau geluri. Utilizarea hidrogelurilor se bazează pe următoarele avantaje:

- sunt lavabile;- sunt preferate pentru persoanele cu pielea sensibilă la grăsimi, pentru tratamentul

afecţiunilor oculare şi pentru tratamentul regiunilor păroase sau pe mucoase;- prezintă toleranţă cutanată bună;- resorbţia substanţelor medicamentoase din aceste baze este superioară bazelor grase;- sunt compatibile cu multe substanţe active ţinându-se totuşi cont de caracterul ionogen

atât al bazelor de unguent cât şi de substanţele active încorporate.Hidrogelurile prezintă următoarele dezavantaje:- pierd uşor apa;- sunt uşor invadate de microorganisme ceea ce impune adăugarea obligatorie a

conservanţilor.Hidrogelurile utilizate ca bază de unguent se pot clasifica în următoarele grupe:- hidrogeluri organice (guma arabică, amidon etc.);- hidrogeluri anorganice (bentonită, aerosil etc.);- hidrogeluri semisintetice (metilceluloză, carboximeticeluloză sodică);- hidrogeluri sintetice (alcool polivinilic, polivinilpirolidonă etc.).

a) Hidrogeluri organicea1) Hidrogelul de amidon, glicerolatul de amidon (F.R. X)Această bază conţine 7-8% amidon care în prezenţa glicerinei dă un gel cu proprietăţi

reologice, corespunzătoare. Capacitatea de gelificare se datorează amilopectinei, care este fracţiunea insolubilă a amidonului. Amilopectina formează după îmbibarea cu apă un schelet

solid în ochiurile căruia se găseşte apa în care s-a dizolvat fracţiunea solubilă a amidonului (amiloza).

Glicerina limitează pierderea de apă şi favorizează dizolvarea amidonului hidratat rezultând un gel translucid. Această bază este utilizată ca emolient (utilizată ca atare), sau având diferite substanţe active încorporate (oxid de zinc, talc etc.) în diferite scopuri terapeutice.

a2) Hidrogeluri cu gumă de tragacanta. Guma de tragacanta amestecată cu apă în concentraţii de 5-10% dă geluri elastice cu bune proprietăţi reologice.

a3) Hidrogelul de pectină. Pectina este un polizaharid solubil în apă care formează cu apă la concentraţii mici o soluţie coloidală vâscoasă cu reacţie acidă. În concentraţii cuprinse între 5-10% pectina dă în prezenţa apei geluri vâscoase.

a4) Hidrogeluri cu alginaţi. Acidul alginic este utilizat sub formă de săruri (de natriu, calciu, potasiu, amoniu) care în prezenţa apei în concentraţii cuprinse între 3-7% formează după dispersare în prezenţa glicerolului adăugat în proporţie 10% un gel cu bune calităţi reologice.

Datorită invadării cu microorganisme se impune adăugarea de conservanţi antimicrobieni.

b) Hidrogeluri anorganiceb1) Bentonita. Este un silicat de amoniu hidratat din grupa montmoriloniţilor care se

prezintă ca o pulbere albă sau cenuşie insolubilă în apă dar cu o mare capacitate de îmbibare a apei.

Bentonita se adaugă „per descensum” peste soluţia conservantă, în concentraţie de 15-20% apoi se lasă 24 h după care se adaugă 10% glicerol şi restul soluţiei conservante.

b2) Hidrogeluri cu veegum. Veegumul este un silicat de aluminiu şi magneziu natural purificat din grupa montmoriloniţilor. Pentru obţinerea hidrogelului se utilizează veegum 3-4% care se adaugă treptat în apa încălzită sub agitare continuă.

c) Hidrogeluri semisinteticec1) Hidrogelul cu metilceluloză. Metilceluloza este eterul metilic al celulozei şi se prezintă

sub formă de pulbere albă sau slab gălbuie, fără miros şi fără gust. Cu apa formează geluri plastice în concentraţii de 4-5%, prin hidratare la cald şi dizolvare la rece. Gelul de metilceluloză este neionic, inert fiziologic şi cedează bine substanţele active. Deoarece este mediu prielnic pentru dezvoltarea microorganismelor se impune adaosul de conservant.

c2). Hidrogelul de carboximetilceluloză sodică. Produsul este un polieter carboximetilenic al celulozei şi se prezintă ca o pulbere albă, granuloasă, higroscopică, cu gust mucilaginos, foarte slab sărat şi inodor. Hidrogelul se obţine prin dispersarea substanţei în concentraţii de 5-6% în prezenţa a 10% glicerol, după care se adaugă la cantitatea prevăzută soluţia conservantă. Hidrogelul are caracter anionic.

d) Hidrogeluri sinteticed1) Hidrogelul cu alcool polivinilic. Această substanţă formează geluri de consistenţă

potrivită, în concentraţii între 12-15%, care se prepară prin hidratarea pulberii cu soluţie conservantă la rece, urmată de dizolvarea la cald, completându-se după dizolvare apa evaporată.

d2). Hidrogeluri cu carbopol. Carbopolul este un polimer anionic activ al acidului acrilic, care se prezintă sub formă de pulbere albă cu densitate mică şi formează geluri în concentraţii cuprinse între 0,5-1,5%. În practica farmaceutică se utilizează mai multe sorturi de carbopol, şi anume: carbopol 940, 974 etc. Gelul cu carbopol se obţine în următorul mod: peste soluţia conservantă se adaugă „per descensum” carbopolul, lăsându-se 24 de ore pentru hidratare. După îmbibarea cu apă, soluţia coloidală obţinută se neutralizează cu hidroxid de sodiu 10%, în cantităţi de 30 g hidroxid de sodiu, 10% pentru 1 kg carbopol 1%. După neutralizare se obţine

un gel cu bune proprietăţi reologice, utilizat atât pentru tratamente de suprafaţă (gel cu sulf) cât şi pentru dirijare sistemică a substanţei active (gel cu diclofenac).

d3). Hidrogelul cu polivinilpirolidonă. Această substanţă formează geluri în concentraţii cuprinse între 10-15% prin triturarea pulberii cu o parte din soluţia conservantă, după care se adaugă treptat restul soluţiei.

Prepararea unguentelor

Pentru obţinerea unguentelor se parcurg următoarele faze de lucru:- pregătirea bazei de unguent;- dispersarea substanţelor active în baza de unguent;- ambalarea, etichetarea şi expedierea unguentelor preparate.A. Pregătirea bazei de unguentPentru prepararea unguentelor bazele sunt selectate în funcţie de scopul terapeutic

urmărit. La bazele de unguent oficinale în F.R. X, avem indicat modul de preparare în cadrul monografiei respective. La bazele neoficinale în F.R. X, prepararea se face în funcţie de excipienţii din compoziţia bazelor cât şi a substanţelor active care vor fi încorporate.

A1. Prepararea bazelor de unguent conţinând excipienţi graşi. Excipienţii graşi de consistenţă solidă, semisolidă sau lichidă se amestecă prin metoda fuziunii la cald pe baia de apă sau utilizând radiaţii infraroşii. Pentru a scurta timpul de omogenizare a bazei, bazele solide pot fi răzuite înainte de amestecare. După topirea amestecului de excipienţi graşi baza se filtrează pentru eliminarea eventualelor impurităţi ,iar pentru filtrare se utilizează ţesături din bumbac. După filtrare baza topită este amestecată într-un vas corespunzător până la răcire, operaţia fiind necesară pentru a evita formarea grunjilor (grunjii se formează datorită punctului de solidificare diferit al excipienţilor din compoziţia bazei).

A2. Baze de unguent emulsii de tip A/U. Aceste baze se prepară prin topirea simultană a excipienţilor graşi cu emulgatorii A/U pe baia de apă sau utilizând alte metode prin care cele două componente pot fuziona. După topire se adaugă soluţia apoasă conţinând substanţele active dizolvate (încălzită la aproximativ 70-800C), adăugarea făcându-se treptat şi amestecându-se continuu. Amestecarea poate avea loc manual, utilizând patentulă şi pistil sau utilizând diferite aparate acţionate electric, mecanic etc.

Prepararea bazelor de unguent-emulsii U/A. Acest tip de baze se prepară în următorul mod: excipienţii lipofili se topesc la 70-800, apoi se adaugă faza apoasă care conţine substanţa activă şi emulgatorul, care în funcţie de structura chimică se poate încorpora astfel:

- dacă emulgatorul este neionogen (Tween, Mirj etc.) acesta se topeşte simultan cu faza grasă pe baia de apă;

- dacă emulgatorul este ionogen (cationic sau anionic) acesta se va dizolva parţial sau total în faza apoasă, după care se emulsionează în baza grasă prescrisă;

- dacă emulgatorul utilizat este format din amestec de emulgatori cu proprietăţi diferite se va proceda în felul următor: emulgatorul U/A se va dizolva în apă după care se va încorpora în faza hidrofilă, iar emulgatorul A/U se va dizolva odată cu fuziunea la cald a componentelor grase;

- dacă emulgatorul utilizat este format din ceruri emulgatoare prepararea are loc în următorul mod:

- în prima fază se obţine cerura emulgatoare;- în continuare cerura emulgatoare este încorporată într-o bază anhidră;- apoi baza anhidră va fi hidratată.După amestecarea fazei lipofile cu emulgatorii, respectiv soluţia apoasă ca şi la

prepararea bazelor precedente, unguentul se va amesteca până la răcire. În soluţia apoasă se vor adăuga conservanţi potriviţi.

A4. Gelurile cu polietilenglicol. Acest tip de geluri se prepară prin topirea componentelor lichide şi a celor solide pe baia de apă, iar dacă este cazul se asociază cu excipienţi graşi utilizând emulgatori adecvaţi, omogenizarea continuându-se până la răcirea bazei.

A5. Hidrogelurile. Se prepară prin hidratarea la rece sau alternând hidratarea la temperatură ridicată cu temperatură scăzută şi aceasta în funcţie de natura macromoleculei respective. Pentru prepararea unui gel corespunzător se vor utiliza auxiliari potriviţi (umectanţi, conservanţi etc.).

A6. Unguente mixte. Acest tip de baze au în compoziţia lor atât baze hidrofile (hidrogeluri, polietilenglicol, baze emulsii U/A) cât şi baze grase. Cele două tipuri de baze se vor topi separat urmând ca amestecarea lor în stare topită să se realizeze la o temperatură corespunzătoare.

A7. Bazele de unguente oftalmice şi nazale. Acest tip de baze datorită utilizării terapeutice (pe mucoasa nazală respectiv oftalmică) trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi anume: să fie sterile, să aibă în compoziţie baze emulsive. Pentru a corespunde calitativ, prepararea lor trebuie să aibă loc în condiţii speciale care să asigure sterilitatea bazei şi trebuie să conţină emulgatori adecvaţi, astfel încât baza rezultată să aibă proprietăţi emulsive.

B. Dispersarea substanţelor active şi auxiliareSubstanţele active şi auxiliare pot fi introduse în baza de unguent în mai multe moduri:- prin dizolvare, obţinându-se unguente soluţii;- prin emulsionare, obţinându-se unguente emulsii;- prin suspendare, obţinându-se unguente suspensii,- sau mixt: prin suspendare şi dizolvare, prin emulsionare şi suspendare, prin

emulsionare, dizolvare şi suspendare etc. obţinându-se unguente polifazice.B1. Încorporarea substanţelor active prin dizolvare. Metoda constă în dizolvarea

substanţelor solubile în faza lipofilă prin dizolvare la rece sau la cald (de exemplu: camfor se dizolvă în baze grase) sau a substanţei hidrofile în baza hidrofilă (de asemenea la rece sau la cald) în funcţie de solubilitatea substanţelor respective (de exemplu: ichtiol, salicilat de sodiu în baze hidrofile) urmată de amestecarea componentelor până la răcire.

Dezavantajul acestei metode este că din unguentul tip soluţie unele substanţe pot recristaliza la răcire (sau în timp) mai ales în situaţia în care este depăşită limita de solubilitate a substanţei în baza respectivă.

B2. Încorporarea substanţelor active prin emulsionare. Substanţele active se dizolvă în faza în care sunt solubile şi anume: cele lipofile în baza grasă iar cele hidrofile în apă, tipul de emulsie fiind dat de natura emulgatorului. Când se adaugă apă pentru dizolvarea substanţelor hidrosolubile, cantitatea de solvent adăugată se scade din cantitatea totală de bază prescrisă.

B3. Încorporarea substanţelor prin suspendare. Această metodă se aplică pentru substanţele care nu sunt solubile în baza de unguent. Pentru obţinerea unguentelor suspensiisubstanţele active insolubile se pulverizează până la gradul de fineţe corespunzător sitelor VIII sau IX iar pentru unguentele oftalmice astfel încât diametrul particulelor să nu fie mai mare de 50 µm (F.R. X). După pulverizarea substanţei active se procedează în felul următor:

- când substanţa activă insolubilă este prescrisă în concentraţii sub 5% prepararea unguentului se realizează prin amestecarea substanţei fin pulverizate cu ulei de parafină până la omogenizare (cantitatea de ulei de parafină utilizată se scade din cantitatea totală a bazei de unguent) după care se adaugă restul bazei de unguent prescrisă;

- dacă substanţa activă insolubilă este prescrisă în concentraţii mai mari de 5% prepararea unguentului suspensie se realizează în următorul mod: substanţa activă insolubilă fiind pulverizată se amestecă cu o mică parte din baza de unguent topită până la omogenizare adăugându-se apoi treptat, treptat restul bazei de unguent topite şi amestecând până la răcire.

La prepararea unguentelor suspensii omogenizarea se realizează până când nu mai sunt vizibile aglomerări de particule cu ochiul liber sau cu lupa (4.5x).

F.R. X prevede ca unguentele care se aplică pe plăgi, pe arsuri sau pe pielea sugarilor, să fie preparate cu baze având proprietăţi emulsive şi de asemenea să fie preparate astfel încât să fie asigurată sterilitatea şi să fie ferite de contaminarea ulterioară cu microorganisme.

Prepararea unguentelor cu antibiotice are loc în mod similar. Pentru a asigura sterilitatea unguentelor se vor steriliza la temperaturi de 1600C

timp de 2 ore sau la 1400C timp de 3 ore componente grase ca: lanolină, vaselină, cetaceul, uleiuri vegetale cât şi pulberi termostabile.

Ustensilele utilizate la preparare şi obiectele de porţelan se încălzesc timp de 60 de minute la 1800C. Obiectele din cauciuc, materiale plastice termorezistente, tifonul, vata se sterilizează prin autoclavare menţinându-se timp de 15-20 minute la 1200C sau 25-30 minute la 1150C în aparat.

Pentru unguentele care conţin baze de unguent şi substanţe active termolabile prepararea va fi realizată în boxe sterile ferindu-se de contaminarea cu microorganisme (utilizând lucrul aseptic).