Batranul Si Tanarul i

8/17/2019 Batranul Si Tanarul i

1/111

Bãtrânul

siTânãrul

Bãtrânul

siTânãrul

IIIIIII

Cartea VietiiCartea VietiiCartea VietiiCartea VietiiCartea Vietii,,,,,

©Th3Mirr0r©Th3Mirr0r


2/111

Bãtrânulsi

Tânãrul

CarteaVietii

,

,

©Th3Mirr0r

I


3/111

Această carte urmează a tipărită.D i s t r i b u i r e a g r a t u i t ă a s a , în format digital, este permisă,

atât timp cât mi se respectă drepturilede autor şi fără implicaţii comerciale.

Această carte urmează a tipărită.D i s t r i b u i r e a g r a t u i t ă a s a , în format digital, este permisă,

atât timp cât mi se respectă drepturilede autor şi fără implicaţii comerciale.


4/111

Cuvânt Înainte“Ah, mulţi ani am, dar, aşa de puţini...

şi pe cât de puţini ani am,pe atât de mulţi, mai am de trăit!”

Slăvit fie Dumnezeu, în veci!

Această carte împleteşte Firea omului. Un strop de înţelepciune, încalea vântului, hoinărind pretutindeni. O comoară vie, lăsată caofrandă la mormântul străbunilor mei, căci drept spun – iubitu-i-am!..Am spus adesea că Totul este dincolo de cuvinte. Ele sunt doar unmijloc de a defini Universul interior. Departe de a lumii deşertăciune,am întocmit câteva esenţe, strămutate de pe alte meleaguri.

Las şi eu, la rându-mi, o fărâmă de adevăr, întocmind iastenecuvântări a negrăitoarelor guri, poate.. cândva, ş-or găsi rostulascuns de la faţa lumei...Of, dacă aş fi fost vreo personalitate a lumei acesteia, tot ce-aş ficuvântat, le-ar fi luat nestemată – însă, n-am fost decât...Nimeni, recunoscându-mă.

Această piatră de hotar, prima carte întocmită după orânduiala Firei,o dedic tututor iubitorilor de artă, prin orice formă a sa naturală. Fieca mulţi dintre artiştii necunoscuţi încă, ai neamului românesc, săfacă la rându-le, o artă, lăsând-o în vederea tututor, nestingherită,aducând la lumină frumuseţea suetească!

(2012 - 2013)

Petrea Marian Iulian(Th3Mirr0r)


5/111


6/111

Bătrânul şi Tânărul

CARTEA VIEŢII*** PARTEA I ***


7/111

“Sunt aici.Am rămas îngheţat în timp,prizonier înainte de vreme.

Îmi scriu un ultim jurnal,moştenire către semenii mei.

Sunt ei, cei aproape, dar atât de

departe, cei pe care-i cunosc, darnu mă recunosc, cei pe care-istrig, dar nu mă aud, cei pe care

îi simt, dar nu mă percep...

Atât mi-a mai rămas, mie,nepriceputului, păcătosului,binecuvântatului,blestematului...”

De vorbă cu mine însumi


8/111

“Noi, oamenii, putem fi atât de buni, încât însăşi îngerii, ne-ar invidia;Noi, oamenii, putem fi atât de răi, încât chiar şi demonii, s-ar teme.”

Noi, oamenii

7


9/111

“Trăim aici pe Pământ,dar adesea ne regăsim

ca trăind în lumi separate.”

Univers paralel

8


10/111

“Ne-am închis cu toţii într-un perpetuum mobileşi ne spunem mereu că am vrea să rămânem

îngheţaţi ca nisipul în clepsidră– apoi, când în sfârşit, îngheţăm,

o facem întru nefiinţă,cu tot cu lacrimile altora care ne-ar fi vrut înapoi,

în închisoarea lor.”

Paradox

9


11/111

“Cea mai frumoasă tăcere e aceea în careatunci când ţipă oamenii, în jurul tău,

arată cât de înalt e zidul tăceriice l-au înfiinţat de-a lungul anilor.

Cea mai frumoasă tăceree aceea în care oricât de mult ar ţipa oamenii,

tu să rămâi nemişcat, în zidul tăcerii lor.Cel mai înalt zid al tăcerii e acela

pe care ţi l-au ridicat alţii, cu ţipetele lor.De ce ţipă tăcerea în ei?!”

Zidul tăcerii

10


12/111

“Sunt în lumea mea. Fără de lumea lor.Iar lumea lor, este a mea

– fiindcă eu mă au iar... prin lumea lor.Îi regăsesc fără de lumea mea. Doar cu lumea lor.

Iar lumea mea, este a lor– căci eu sunt cel ce-i caută, mereu..

În lumea mea, în lumea lor...”

În lumea mea, în lumea lor

11


13/111

“Născutu-m-am în sânul lumii,ca să mă trec precum frunzele dragului meu nuc,sub umbra căruia să hodinesc, pentru o vreme...

Ori toate mi-s străine, ca macii de pe câmp,căci ei.. şădeau ca mine,

cu umbră frântă-n dâmb –Şi iar mi-aleargă-n suet, ei, nebunii,

cu vânt pe buzele întredeschise,spunându-mi să mă duc

Într-altă lume,

un' să desluşesc blestem amar,ori binecuvântarea dulce care mi s-aşterne...”

Pribeag prin lume

12


14/111

“Ah, cum vecinici gânduri şed, cu umbre reci, jertfite-n lanul viu de maci,

Cu lumi ascunse-n nori vremelnici, pe poteci,de-au 'mas regrete stinse,

Cu paseri rânduri-rânduri,cari să ţipe-n picuri reci..

o moarte-n candele aprinse!..Şi tot n-ar fi de-ajuns, că-n umbre frânte, şed...

spunându-ţi.. ca să taci...”

Regrete

13


15/111

“Aştept de multă vreme o luminădinspre orizontul plin de neguri.

'Naintea-mi – doar gratiile speranţelor ruginite.Şi trec. Cu paseri, stoluri – stoluri...

Iar disperă umbrele!..Vântul le răsuceşte într-o geană de sânge –

lacrămi înfruptându-se din jilţul lumânării –Şi plânse. Cu neguri, sub gratii de buze.Mereu le iubeşte, cu drag de le frânge,

de-o marmoră dulce, la fereastra uitării!..”

Cu umbre la fereastră

14


16/111

“Îi privesc, acolo-n lumea lor, înţepenit ca firul ierbii când îşi cheamă asfinţitul..

Iar plânsetul copacilor, amestecă o doină– şi colcăie, în seva brută.Parcă mă vor, să fiu al lor

– şi plini de dor, în ceasu'-amiezii,mi-arată ei, sfârşitul –

Şi ard, cu tot sevă-n lumea lor,cuprins de soarele dogoritor,

când Moartea..

fruntea-mi,o sărută!..”

Copacii

15


17/111

“Pe-o pală de vânt încântatăde soare bezmetic şi dulce,

S-azvârl într-un danţ o ceată de gâze şi ori –Ş-aşa încântare s-amestecă-n mii de culori,

Încât într-o clipă,amurgul nechează,

pe soare, să-l culce...”

Pe-o pală de vânt

16


18/111

“Privesc în gol,cu mintea plină de rădăcinile copacilor.Stacojii, şed acolo, departe de mine,

înlănţuiţi de înamoratele furniciamestecate prin iederă,

de hârjoana nevinovată a veveriţelor,ori de paseri certăreţe..

Ah, de-ar ţipa măcar un fir de iarbă!..Mi-ar scurge mintea într-acolo,

ca să privesc adânc,vorbind

cu onorabilele rădăcini ale copacilor...”

De ar ţipa un fir de iarbă

17


19/111

“Irump deodată, emoţiile din ghemul strânsde inima-mi ămândă de viaţă.

Mă clatin anevoie în soarele cel hâtru al amiezii,iar umbra îmi şade în urmă,

ca un paznic fidel ori călău nemilos.O pietricică se aude căzând în ecouricare vibrează din ce în ce mai tare –mă tem că doar atât, va mai rămâne.

Un glas.”

Glasul de pe urmă

18


20/111

“Dacă eram vreo personalitate a lumii,orice le-aş fi cuvântat semenilor mei,ar fi avut însemnătatea unui diamant

închistat într-o brăţară– însă fost-am doar simplu om,

mirean al mulţimii –astfel, se face că a mele cuvinte de suet

îs diamante doar pentru bijutieri,iar ocnaşii rămâne-vor cu tainele cărbunilor.

Aşa se face că acum

eşti ca un diamant, pentru unii,iar într-o secundă,

eşti doar o bucată de cărbune.”

Diamant şi cărbune

19


21/111

“Aşa se face că agerimea minţiinu e totuna cu înţelepciunea,

precum e picătura de venin amestecată-n miere.Că lesne mintea volburată,

de gânduri frânte şi crâmpeie de trăiri hoinare,la clipa-i luminată în care ar pătrunde lesne-n

strâmte ascunzişuri ce-or să-i deielacrămi dulci, amare.

Ori toate tainele s-ascund,de mintea cea îngustă, blestemată,

ca trupul viu, plăpând, al spicului de grâu,sub pâlcul de neghină,

căci tot ce-i naşte minţii – o lume fermecată, întru iluzii veşnice –

şi rând pe rând,

se scurg izvoare, pe sub pământ,cu tot cu tâlcul ierbii strâns la rădăcină,cu soare drag, după furtună,să-l vază iar, din curcubeu,

când le arată dinţii...”

O picătură de înţelepciune

20


22/111

“Şad pe o piatră, privind către marea albastrăŞi paseri s-agaţă-n văzduh, într-un geamăt -

Se-nfruptă sub raze, privirea, cu lumea sihastră,Şi frunze smucite deodată-ntr-un freamăt.Sub norii cucernici, a zilei divină măiastră

Se scaldă cu vorbe de duh şi cânt de copilă –Dar tace adesea, iar chipu-i, lipit de fereastră,

Rămâne captiv, solitar, într-o lume ostilă...Da'-n colţul de munte, o oare sclipeşte –

Şi toţi vor s-o cate, prin pietrele frânte,

Da' făr' să asculte, când ea le vorbeşteDe lumi fermecate, de inimi înfrânte –

Ori omul, s-o prinză, nici gând de putere!..Nici vorbă s-o stingă-ntr-a cerului haină! -

Şi-n vârful de munte, divina-i avere,

Cu leacuri de suet, o cheie şi-o taină...”

Pe-un vârf de munte

21


23/111

“Se strâng laolaltăfrunze dulci de mesteacăn şi bătăi de tobe.

Suul face un nod asupra-le, încorsetând fiecare secundă într-o enigmă.

Răsună, îndelung, pe o frecvenţă aparte– doar spaţiul şi timpul îi mai poate defini

starea sa naturală.Apoi, pe neştiute, se transformă.

Am încercat să-l ajung din urmă, cu mintea– însă nici ea,

în toată agerimea sau nepriceperea sa,nu va putea ţine pasul.

În definitiv, o atragebătăile de tobe

amestecate

prin frunzele dulci,de mesteacăn... ”

Ecoul vieţii

22


24/111

“Ce taine mari, se prind, într-o scânteie!.. -Cum dintr-un foc, s-aprinde câte-o iască,

Ori dintr-o carte, desluşind crâmpeie,Aşa şi Suetul, cătând să le grăiască!..

Ori toate pe-astă lume, deopotrivă,Se-nchină sub Cuvânt şi Adevăr,Deşi sărmanu' om, e împotrivă,

De când Adam şi Eva au împărţit un măr;Da' nu e ceas de judecată, neştiinţei,

Nici cale de păcat, necugetării,

Cum nici chiar negura, dând chip ştiinţei,Nu şi-o ales vreun zeu mai acătării!..

Iar dacă totul se-ncovoaie, sub lumină,Lăsând în urmă straiele urzite,

Arată umbrele mereu, de se închină

La porţi deschise, ori crucii ruginite...”

Suetul

23


25/111

“Murmură norii . Î i privesc cu drag,descoperind o lume cu totul şi cu totul aparte. Pânăşi ei vor lumea mea, pe atât de mult pe cât eu doresclumea lor. Se sting culorile amurgului, pe subpleoapele ochilor... Şi copacii, murmură, în jurul meu. Au începutfrunzele, să foşnească. Iar eu... tac.. şi ascult sunetulalb, cum trece prin mine şi îmi spintecă fiecare clipăa solitudinii. Mă trag iar ramurile, în lumea lor...

Nu vor să mă lase Cerului... Până şi pietrele, murmură. Se aud furnicile

cum reectă la fărâmiţele de pâine pe care le-ampresărat mai devreme. Au şi ele nevoie de cinevacare să le mângâie, pe tot atât de mult cât şifrunzele, de vântul hoinar, care la rându-i, arenevoie de norii călători, să-l îndrume.

Am nevoie de toate. Sunt ămând de viaţă.Sunt... cel care cred că încă mai există... Dacă până şi bietele furnici, îmi aduc un stropde credinţă, dacă până şi neînsemnate frunze mi-agită mintea, dacă până şi norii, mă scaldă în

amurg... atunci, murmur şi eu, la rându-mi:Cred...”

Credinţa

24


26/111


CARTEA VIEŢII*** PARTEA a II-a ***


27/111

“E mai uşor să stai de vorbă cu Natura,decât cu oamenii. Te înţelege perfect – iar tudevii studentul vieţii; te iubeşte – într-atâtde tare, încât să fii copilul ei; te mângăie – petot atât de mult pe cât să laşi deoparte toată

grija, neliniştea ; te ocroteşte – deşi poate căuneori.. nici nu-i simţi îndrumarea... Mai lesne e să înveţi de la Natură legileuniversale, esenţiale, fundamentale, alevieţii – de la oameni, înveţi să ocoleşti

nedreptăţi şi fărădelegi. Mai simplu e săînveţi să iubeşti necondiţionat, de la draga- ţi Natură – de la oameni, înveţi să eviţiposesivitatea şi să iubeşti după o virtute, oridupă o calitate.

Mai greu e să accepţi mângâierea unuiom, decât cea a Naturii – fiindcă Natura nu îţicere nimic la schimb, ci îţi oferă totul, fără a- ţi impune limite. Mai complexă devineînţelegerea căilor de acces către un om, decât

simplitatea Naturii – deoarece Natura, cândîţi vorbeşte, nu se ascunde...”

File din natură


28/111

“Aşa-mi place, câteodată,Ca-ntr-ul leagăn, să-mi aştern,

Lumea mea, cea fermecată,Făr' de seamăn, vis etern;

Iar cum vorba-mi se desprindeDintr-un basm, de pe-altă lume,

Pân' şi suetu-mi s-aprinde,Făr' de soartă, făr' de nume...

Dar aşa e legea firii:Într-un ceas, se schimbă totul!

Iar podoaba străluciriiMi-e un leagăn, întrutotul;

Ori mă trec, precum şi timpulNaşte clipe, după clipe -Iară eu, fidel discipul,

Tot le număr, printre crupe.

Leagănul

27


29/111

Va să vie iarăşi vremeaSă mă legăn, prin cuvinte,Ca să-mi fie drag de lumea

Cari mi-a dat un dram de minte,Că eu lesne-mi pierd averePrintre nori, pe sub pământ,Făr de lacrămi, ori durere,

Într-un leagăn, jurământ... ”

28


30/111

Când firele de iarbă se agită,Un suet mi s-aşterne, trist –Şi tremură o toamnă ruginită,

În vântul umed, veşnic beletrist.O slovă de-ar mai scrie-n taină,Ar frânge umbra cea nefericită,

Strângând amaru-i, pe sub haină,În inima-i plâpândă, fericită.

Aşa o fi pesemne soarta:

Ca o vioară dulce, când suspină –Şi tremurând ades, se-ndepărta,

Jertfind câte o slovă pe-o tulpină...Ori toate au un rost, pe astă lume,

Că lesne-şi strânge suetul comori -

Şi fie-n cânt, durere-anume,Aşa iubeşte el, adeseori...

Firele de iarbă

29


31/111

De o vreme, tot se-nchină,Soarelui necruţător

Ce-n miasme de chinchinăO încinge, scrutător;

Doară de i-a da vreun semnCum că iar se mâniase,

Pocnind straturi dulci, de lemn,Prin cotloane-ntunecoase!.. –

Dară nici aşa, pe chipu-i,Nu s-aşterne nici o milă –Şi pe dată mi-o închipui

Cum se roagă ea, umilă...

Stă acolo, nemişcată,Într-al verii paraclis,

Tot crezând că-n judecatăVa aa vreun paradis; Ori nu ştie ea, sărmana,

Că se-nchină doar la umbre?!Doar n-o fi mereu, pomana,

De-a fi pace-n chipuri sumbre!

Călugăriţa

30


32/111

Ci pesemne-n vreascuri sterpe,S-or găsi, ca-n alte dăţi

Câte-un demon, într-un şerpe,

Ca să-i sature pe toţi!..

31


33/111

Pe un petec de câmpie,Într-o vreme însorită,

Zboară puf de păpădie;Toată oastea-i înorită!..

Iar se luptă – bag de seamă –

Să nu-mi fie de mirare -Făr’ de platoşe, ori teamă,

Pentru noile hotare;Tot se-agaţă, în neştire,Pe o mantie de vânt -

Ş-apoi cer adăpostire,Fluturând un legământ...

Iar frânge fruntea-mi ‘gândurată

Sărutul pufului de păpădie!.. -Şi petec de câmpie, îmi arată,Când pacea mi-o aduce, la chindie.

Puf de păpădie

32


34/111

Printre vreascuri răsucitePrecum sforile-n cosiţeCând atârnă, fericite,

Chipuri de mironosiţe,Printre frunzele-ameţite

Cari s-agaţă de pământ,Tot crezând, nedespărţite,C-or pieri-n deznodământ,

Iar s-adună, arhitecţii,Bucuroşi, nevoie mare,

Că în taina dimineţiiOr porni, cu mic, cu mare,Să clădească înc-o dată

Un palat, cum nime’ n-are,În pădurea fermecată –

Ori la muncă, fiecare,Pe potecile-amintite,De prin frunzele stâlcite,Printre pietrele-adormite,

Forfoteau, ca robii-n soare,Poate-aşa or termina!..

Muşuroiul

33


35/111

Ce necaz! – Că la strânsoare,Ploaia a venit deodată

De-au plecat, cu mic, cu mare,

De prin lumea mea, ciudată –Da’ suspin, apoi îmi spun,Prefăcându-mă-n alun:

“S-or întoarce ei, vreodată!..”

34


36/111

„Ah, ce-mi trec anii!” –Şi bătrânul nuc

E tot acolo, sus pe deal;Când am dureri, la el mă duc –

E un prieten ideal.

Ori, şad cu el, sub geana lunii,Tot întrebându-l un’ s-apuc -

Iar el, de-o vreme, ireal,Îmi spune iar, ca să-i aduc

O stea de pe tărâmul boreal..

Ce lesne-mi aă el, răspunsuri! –

Şi şade-acolo, singuratec,Cu trupu-i, în pofida vremii;Se stinge-n veşnicul jăratec –Dar arde sub suarea iernii.

Ori, şad cu el, să-i scriu în versuriAmoru-i stins, primăvăratec –

Nucul

35


37/111

Şi gust ca el, sub geana lunii,O clipă-n care, singuratec,Mă-ndepărtam, de unii...

„Ah, cum trec anii!” –Privesc înspre bătrânul nuc.

O umbră şade frântă-n dâmb;

„Şi încotro, să mai apuc?!” –Mă-ntreb, cu glas de plumb...

36


38/111

Se scurg, sub petale suave,Secunde ce prind amintiri –Şi stau, sub pături, concave,Cu aripi de uturi, priviri;

Ori toate-s ca roua, plăpânde -

S-ascund printre frunze, cu dor,Dar sună ca notele blânde,

Strângând, printre aripi, amor...

Se scaldă, cu razele frânte,Sub glas de copil, ascunziş –

Şi cată-n-tre ele, să cânte,

Cu aripi de uturi, frunziş;Ori unele-s prinse de lume,Ca viaţa, în murmur de ape –Revarsă un soare, în spume,Cu aripi, să-ţi fie aproape...

Aripi de uturi

37


39/111

Ce dulce-i văpaia de aur,În dar de-mi aduce un dor!

Alături, mi-i cântul de graur

Şi aripi de uturi, ador!..

38


40/111

În palmă strâns-am cu putereO oare fermecată, ce-mi grăia;Şi-mi curge-n suet, ca şi ploaia,În vânt, iubind din răsputere –

Dulci lacrimi, se amestecă în sânge,

Născând parfum ce ameţeştePe cel pe care lesne, îl iubeşte –

Îmi şade-n umăr, iar - şi plânge!..

„Ori poate tu, văpaie minunată,Priveşti ades, spre cerul nopţii,Să vezi cumva dacă-s plecată,

Precum o umbră curmă luciul vieţii?!

Ori poate-mi eşti năluca minţii,Precum o muză, delicată,Născută-n ceasul dimineţii,Din taina orii aruncată?!”

Veşnicul trandafir

39


41/111

“Da’ eu îs veşnic singuratec,Aşa cum lumea, m-a descris –Ori eu cu sânge, tot ţi-am scris

Amorul meu, primăvăratec.Să nu mai plângi tu, oare dragă,Că-n vârf de buze, te-am rostit –

Ori veşnic eu, îndrăgostit,De spinii care-n veci ne leagă!..”

40


42/111

O, dulce cucuvea, ce cânţi ades,Sub chipu-ţi de fecioară,

O stea-n puterea nopţii, ai ales,Un vis ş-a apei sălcioară!..

Da’ oare tu, revii mereu acolo,

În loc pustiu, să cânţi amaru’ lumii,Ori poate nu ai stare – şi ici colo,

La ceas târziu, desfaci tu taine, vremii?

O, mândră cucuvea, ce tristă mi-eştiAtunci când făr’ de glas, rămâi!..

Ce tot îngâni de zor, poveşti,

Din ceas amarnic, cimitire, la momâi?Şi de ai plânge cerului, averea-ţi,Tot n-ai zidi altar de lacrimi dulci,Că lesne-ţi prinde-amar, de gura-ţi,De-n miez de noapte, nu te culci!..

Mândra cucuvea

41


43/111

Prin locuri de lume uitate,Departe de viaţă şi moarte,

Din rune de-o vreme fărmate,Când soarele, luna-şi desparte,

Se-nfiripa un trup ascuns,

De beladonă...Cu slove-aurite, pe-o carte,

Vorbind despre o lume aparte,Când marea se trase deoparteŞi cer de pământ, îşi desparte,

Blestem, asupra-i, a pătruns,Sub cânt de primadonă...

Şi stă mereu de veghe, lunii,Acolo, sub puterea nopţii,Spunând povestea doar la unii

Care în taina dimineţiiAu cutezat să o întrebe

De-un chip suav, de mătrăgună...

Frumoasa mătrăgună

42


44/111

Ori, poate ei, precum nebunii,Crezând că aă taina vieţii,Făcură-ndată ceai, ca unii

Şi astfel, pradă morţii,Îmbrăţişau, sub straturi albe,O veşnică eclipsă, împreună?!..

43


45/111

Iarba ‘naltă, primăvară,Soare ager, umbre stinse,Cerul umed, grea povară,

Pe câmpiile întinse –Că pe-acolo, urme linse,

Printre frunze-amestecate,

De ziceai că sunt desprinse,Din păduri întunecate –

Da’-n curând, se dau plecate,Peste vântul ce cuprinse

Crengi, pe sub pământ, culcate,

Pe sub razele aprinse!..

Pe ici colo, printre ele,Mişunau mii de furnici,

Să se-ascundă prin laleleFugărite de-un arici;Mai încolo, prin urzici,Un boier, ferit de rele,Cu o casă din chirpici,

Prinsă-n mândre viorele –

Melcul

44


46/111

Când privea spre păsărele,Când spre tinerii habotnici! –

Număra iar, clipe grele,

Ca şi viermii îndăratnici!..

Ori se pare, pe sub soare,Că luceşte-n miezul zilei,

Casa melcului – se pare,De căzuse pradă milei!,,Pe sub frunze, dulci alei,

Poleite, deopotrivă,Cu parfum de ori, ulei,

Ori ştirbite-ntr-o andivă –“Parcă-s toate, împotrivă!..”

Spuse melcul, supărat,Către musca cea beţivăCe râdea de împărat –

Da’ era adevărat!..

Că boierul melc, pesemne,Se simţea împovărat

De conacu-i prins în lemne!..

45


47/111

Afară-i toamnă fermecatăŞi picuri veşnici plâng în geam -Ce iute-i mai chema, la judecată,Atunci când nu ne-nţelegeam!..Ori cum să-i mai pricep amarul,

Când tot ce-mi lasă pe săcriuE doar o iederă-n paharul

Pe cari să-l beau, când va să scriu!?Da’ orişiunde, mugur cade,Sub clopot de aramă, vis –

Iar lumânarea, cum mi-o şade,Cu umbre reci, într-un abis?!

Doar iedera, se prinde în neştire,De trupu-mi rece, istovit de ani -

Şi parcă-n trista-i prevestire,Mă zvârle colo, printre bolovani!.. -

Iedera

46


48/111

Şi cade ploaia-n toamna ferecată,Cu picuri repezi, tremurând în geam,De să-mi văz fruntea veşnic ridicată,

Când foşnetul de frunze, mi-auzeam;Ori iedera mea dragă, mă-ncongioară,Cu sângele-mi fierbinte, de se-adapă –

Iar eu, rămân argintul viu din oglinjoară,Scăldându-i chipul înverzit, pe sub o pleoapă...

46


49/111

Nu te mai saturi, muză dulce,Să-mi cânţi în veşnici primăveri,Cum mândra lună, dă să-şi culce

Luceferi dragi, de nicăieri!..Ori tu, mereu regina nopţii,

Neprihănită întru cântec,Mă scoţi din lume, ca pe alţii,

Jertfindu-te, cu-al tău descântec –Şi lesne vâri în suet taină,Cum că în prag de asfinţit

Ai lepădat divina-ţi hainăCari jurământ ţi-a consfinţit;Ori eu, de las a mea povarăÎn chipul de luceafăr, aurit,

Oi piere-n dulcea primăvară

În care luna mi te-a făurit!Iar tu, mireasă, întru totul,Tot cauţi suetul, să-mi strângi,

Stingându-te cu drag la gâtulLa care veşnic ai să plângi!..

Privighetoarea

48


50/111

La umbra unui alun,Eu şădeam şi mă-ntrebamDe ce omu’ acuma-i bun,

Iară mâine, un infam -Însă n-am simţit că timpul

Trece iute, ca năluca,De-i sădi tristeţe-n chipulUnde-mi cântă păsăruca!..

Ori amu, la umbra luiEu mă simt ca o povară

Însă lesne-i mai dezvăluiSuet cald, de primăvară!..

Tot m-ascultă, de o vreme,Că-l privesc, cum stă plecatPrecum vorbele-n poeme,

Când pe muze-au vindecat;Eu îl cred, i-i greu şi lui,

Să îndure asuprire -

Alunul

49


51/111

Un copil al nimănui,Tot împins spre înăsprire!..De-asta-l mai întreb şi eu,

Despre lume, despre noi -Şi-n rest... ce-o vrea Dumnezeu!„Vai de mine, vai de voi!..”

50


52/111

Se zbat luceferi, printre ape.Ori mândra lună, doica nopţii,

Cu raze blânde, îi desparte,Pe sub sărutul dimineţii.

O, ce-mi văd ochii, pe acolo!.. -Şi stam de veghe, printre trestii

Ce tot îşi scutură-n tremoloParfumul dulce, suul vieţii..

N-am mai văzut de multă vreme,Un chip şăgalnic, de copilă,

Nici vreo muză, care-mi gemeÎntr-a nopţii apostilă!..

Şi tot acolo-s. Şad, tăcut.Îşi strânge-n pieptu-i, luna...

Cad stelele, pe rând - şi-au desfăcut,Pesemne, aripi. – Şi plâng întruna...

Lebăda duioasă

51


53/111

O, lebădă duioasă,Cine cutează, sub tăcerea nopţii,

O clipă, să-ţi mai vorbească,

Când poate însăşi luna cuvioasă,Ne stinge, sub sărutul dimineţii,Cu setea ei de tine, feciorească?!

52


54/111

Aleasă-mi eşti, gingaşă zânăCe-ţi scalzi cu drag, în răsărit,

Amorul viu, ca o cadână,Când paseri dulci, s-au cuibărit!..

În taină-mi spui, sub ape reci,Un’ lesne cerul fraged, scapă, -Că-n grabă-ţi vine, să petreci

O clipă, când amurgul, se adapă!..

Da’ orişiunde m-oi aa,Tu, veşnic adorato, mă aştepţi –Precum un vers grăit, îţi insua

O dragoste curată-n muguri drepţi.

Ori crede-mă, te ştiu îndrăgostită! –Şi tot la tine trag, ca un suspinPe care însăşi apa, preacinstită,

Îl poartă veşnic, în voalu-i alcalin;

Salcia îndrăgostită

53


55/111

Nu plânge, făr’ de mine-alături,Lâsându-ţi părul lung, să cadă

În veşnica uitare, printre uturi,

Ori notele hoinare de cicadă!

54


56/111

Totu-i verde, prin poiană,De la muşchii cei buimaci,Pân la crâng şi-n buruiană,

Unde-un vierme stă tălmaci!..

Iaca, se-nfiripă roiul!..De prin frunze, de prin ori,

Îşi lăsară-n urmă teiul,Îmbătate de culori!

Ce-mi aleargă, pe câmpie,Să culeagă iar, degrabă,Scump nectar, ce le îmbie

Să-l tot strângă, la cocioabă!

Da’ m-am dus s-o vâz, aseară;Ori cocioaba.. – un palat!

Toate-mi par sculptate-n ceară –Cred că-n miere, le-au spălat!..

Stupul

55


57/111

Văd petale buclucaşe,Strânse pe sub voalul nopţii;

Parcă-s zânele gingaşe,Colo, în lucirea bălţii!..

Oare pot să mă apropii,De vreo lebădă hoinară?!

Of, de-aş fi măcar ca stropiiScurşi din dalba-i aripioară!..

Atunci lesne-oi mai ajungePrintre zâne, să m-amestec,Să simt apa, cum mi-atingeDorul meu, cel uturatec;

Vreau să simt iubirea nopţiiPrecum nuferii, ades,

Scaldă-n oglindirea bolţii,Muze dragi, poet ales!..

Nuferii

56


58/111


CARTEA VIEŢII*** PARTEA a III-a ***


59/111

“Ah, mulţi ani am, dar, atât de puţini…

şi pe cât de puţini ani am, pe atât de mulţi,mai am de trăit!”

Aşa îmi spunea părintele Ilarion,zâmbind pe sub mustaţă. Da’ eu ştiam că

oftează în tăcere, cu drag privind către cerul încare mereu îşi găsea alinarea.

Mă întrebam apoi cum poate să fie astfel,cu atâta poftă de viaţă, cu atâta dăruire cătrenoi, oamenii. Mă simţeam atât de păcătos,

negru ca funigina – îl simţeam atât de alb,radiind o căldură suetească în juru-i, încâtcele mai mari păcate ale mele, mi-erauneînsemnate, ca şi cum doar prezenţa sa teelibera.

Ah, când mă gândesc la toate acestea, îmivine să îmbrăţişez aceeşi viaţă minunată!..Însă, născutu-m-am aci, mirean, om simplu, allumii. Îs prea atras de aiste lucruri lumeşti – orisimţind asta, nu pot pleca. Conştientizez că

oricât aş fi de rău, de rece, plin de păcate,trebuie să îmi duc misiunea la capăt...”

Comoara suetului


60/111

Îl simt precum o poartă către Paradis;Îşi scutură iar, timpul, pe sub norii reci –

Şi trece vântul, precum anii încleştaţiDe sorta cruntă.

O, viaţă! Mai ia un suet, să-l petreci!Ori spune către oameni cum Baucis

Primea drumeţi, la masa lor, măruntă. -

Nu zeii sunt bogaţi!

Iar ceruri noi deschise, de-ai decis

În taină, de-a închide, ca să judeci,Îţi cheamă îngeri, de le spune: Nu strigaţi!..Că demoni, se înfruntă!

Odă Cerului

59


61/111

Din firele de iarbă, împletite,Îmi fac o salbă, ca să-mi amintesc

De mine însumi - căci ele, m-au crescut,Din sânul lumii.

Privesc un nuc – iar chipu-i, părintesc,Mi-arată şanţuri mii, nedespărţite

Strângându-se spre cer, de-a lungul vremii.Dar nu l-am cunoscut!

În zare... se văd suete-adormite.O, Doamne, de lume, vreau să-mi amintesc!..

Chiar de o să rămân mereu necunoscut,M-oi stinge ca boemii!..

Privesc natura-mi dragă, s-o citesc -Iar dacă anii grei, îmi vor permite,Voi scrie-n versuri totul, ca şi alţii,

Născuţi din sânul lumii!..

Din sânul lumii

60


62/111

Mă întrebam cândva de ce plâng orbii -Şi-ndată vântul prinse glas, din ramuri,

De-mi arătă o toamnă, la răscruce,Când frunzele, cădeau...

„Ori tu copile, ce stai trist şi tremuri?Că-n lume, ţipă de durere, corbii

Cu umbre reci, ce mai devreme, tot treceau,Fără de cruce!..

Doar macii din câmpii, sătui de gustul cărniiCe arde-n rug aprins, cu marea-n ţărmuri,

Mai ştiu ce crunta soartă, le-o aduce,Celor ce blestemau!.. ”

De ce plâng orbii

61


63/111

Spre cer, tămâia se ridică-n aburi,Şi toţi aleargă-n van, precum nebunii;Comori în paradis pierdut, îşi căutau,

Dar iadul, îi seduce!..

S-a dus pesemne timpul rugăciunii,

Că oamenii.. îs slugi alese, la chiaburi -Şi plâng ca orbii, toamna, lângă cruce,Când frunzele, vorbeau...

62


64/111

Amurgul schimbă pături de aramă -Şi-n mantia-i, se frâng, adesea, norii.

„O, voi, ferice paseri, ce-mi priviţiInima-mi gingaşă!...”

Aşa le cuvântam, cu drag, adeseori,Când mi-aşezau pe umăr, o năframă,

S-astupe rana vie din cămaşă:„Ferice paseri, reveniţi!”

Pesemne viaţa mea, o fi vreo dramăPe care o urzeşte Domnul, uneori,Să-i vază iar, pe toţi, încremeniţi,

În Moartea uriaşă!..

Taina din amurg

63


65/111

În zbuciumul amurgului, adineaori,Oftau norii, închişi, ca într-o ramă,

Cu dealuri sfărâmate, strânse-n faşă.

„Cad îngeri îmblânziţi!”

Ori lumea lor, în pieptu-mi, se destramă,

Cu paseri mute-n norii călători -„O, voi, cei de-o vreme hoinăriţi,În taina-mi ucigaşă!..”

64


66/111

Se pleacă suet, sub un cânt de ape,Prin sălcii de-i desparte anii grei

Cu luna ce-şi agită-n valuriSingurătatea...

Din bolta nopţii, se-nfiripă zeiCe-i spun că or să fie aproape

Cu veşnici legi, trădând captivitatea,Din neant, spre maluri.

Ar vrea şi el, să ştie simplitateaAscunsă de un soare mort sub dealuri

Şi cruci la care se închină atei,Îndeaproape...

Luntraşul

65


67/111

Tristeţile se oglindeau pe ape,Cu lebede rugându-se pe-alei

Şi stele mii, desprinseră, alături,

Realitatea.

Se-nvăluie în ceaţă şi polei,

Ţinând în taină soarele aproape -Îşi alungă în neant, singurătateaPrinsă-n lanţuri...

66


68/111

Noi nu am fost nicicând, tirani ai lumii -Şi nici barbari, vreodat’, din neam în neam!

Ci doar popor ales – creştini, în suet,Dar fără nume...

N-am cotropit popoare - căci aveam..Colţ de ţară, să arătăm la unii

De ce suntem noi robi, pe astă lume:Sub Cer, răsuet!..

Oriunde, de ne-am făcut renume..N-a fost din vorbe scrise, drept pamet -

Şi nici fiindcă ţara o vindeam,Precum nebunii...

Patriotism

67


69/111

Ori noi am strâns din ceasul rugăciunii,Înţelepciunea – când îngeri, auzeam,Stingându-se, sub cerul incomplet,

Fără de lume...

Iubita patrie, e tot ce-aveam!

Şi alergam mereu, spunând la unii:„Noi nu avem nevoie de un nume,Ci doar de suet!..

68


70/111

Mă plec ades sub firele de iarbă,Iar marmora cea rece, mi-e mormântCu slove scrise lin, pe umbra crucii,

Ce mă petrece...

O tu, duhovnic vierme, de sub pământ,Ce stai în urma lumii, să te soarbă

Şi-nţelepciune-n vânt, ce trece,Spre lumea fricii!..

Ori tu, duhovnic gând, ce se întrece,Cu norii care-ţi ’nalţă edificii,

N-ai sta o clipă, taina, să frământ,Sub fir de iarbă!..

Duhovnicului meu

69


71/111

Iar anii, mi se strâng, pe chip, sub barbă,Că vorba-mi tremură, cu jurământ;De-i Viaţă, ori Moarte, drept efigii,

Sunt stârvul rece...

Când Cerul mi-e duhovnic pe Pământ..

Mă văd plângând ca el, în lumea oarbă -Şi-ndată suetu-mi petreceDintre elogii...

70


72/111

Şad pe munte, înveşmântat în umbre,Cu paradisul lumii, la picioare -

Şi-n piept, strângând un cânt, din harpa-mi,În clipa morţii...

Ce am lăsat în urmă, cu ardoare,Cutreierând prin locuri reci şi sumbre,

Ca un orfan, ce se închină sorţii?Plec, cu vorba-mi...

Norii m-aşteaptă-n pragul porţii.Chipuri albe, strâng în ceruri, jerba-mi,

Arzând o picătură de sudoare, -Şi plâng, lugubre...

Pe munte

71


73/111

Jos, a înverzit câmpul de tenebre.Fără de suet, nimic nu mai doare,

Da’-n schimb, rămân captiv, cu scârba-mi,

Pe veci, al morţii...

Şi paradisul, mi se stinge, moare,

Cu epitaf de cântece funebre -Ori tot ce mai rămâne.. sunt doar munţii...Strânşi, sub vorba-mi...

72


74/111

Cad frunzele.Oftează, plâng, suspină;Vibrează-n vânt, cu rugi şi plecăciuni,

Rând pe rând, amestecând parfum, în ploi,Singurătăţii...

De ramuri verzi se-agaţă slăbiciuni,Sub cerul singur, soare de alină -

Şi tac, în odele eternităţii,Singure, ca noi...

Stau de veghe, în ceasul dimineţii,Nutrind speranţe spre viaţa de apoi

Cu vrednicii copaci – de-acum cărbuni,Ce se închină...

Copacii vrednici

73


75/111

Ard rugile aprinse pe colină.Cerul deschis, se-mbată de minuni,Sunând departe, decântec de cimpoi

Eternităţii...

Se-adună toţi, ieşind din văgăuni,

Cu chipuri îndreptate spre lumină -„Pace vouă! De vă jertfiţi, ca alţii,Înduraţi, ca noi!..”

74


76/111

Un soare scaldă-n ape, pâlc de noriCe încovoaie bolta, peste trestii,Iar umbrele hoinare, gustă-n lac

Întunecimea...

Pe sălcii, îndoiţi, ca nişte bestii,Şad corbii, la sfat, cu chip de cerşetori,

Privind spre revărsata-mi lăcrimea.Tac, elegiac...

“O, ce s-ar face lacul, fără de ea!?..”,Îmi spun, sorbindu-mi gura de coniac. -

Nu buzele îmi scaldă-n nori pustii,Ce-mi sunt datori!..

Lângă lac

75


77/111

Tot m-am însingurat, de trădători!Îmi strâng sub unde verzi, tainele minţii!

Ei râd - şi-n rânjetul demoniac

Rămân cu apa...

Nu stau nepăsător, la fel ca alţii,

Într-ale inimii, neguţători -Şi care-mi sapă mie, groapa,Când Cerul e buimac!..

76


78/111

Se stinge suetu-mi, drag părinte!.. -Ca soarele-n amiază, printre nori,

Şi luna-n răsăritu-i umed,Ce-mi cuvânta...

Cu mantia durerii, strânsă-n zori,Acopăr zdrobitele-mi cuvinte,

Ca să păşesc prin sânge-n urma ta -Şi-acuma, cred...

Părinte drag, nu îmi feresc privireaSă văz tăceri, în suetul meu putred,

Ori mângâieri, din norii trecători,Învăţăminte!..

Tu, dragule părinte

77


79/111

Mi-ai spus cândva, să iau aminteLa cei care-mi privesc nepăsători

Toiagul frânt din nuc, la braţu-mi şubred,

Ca fericirea...

Fi-vom prin astă lume, călători,

Cu suetul deschis şi rugăminte,Ca soarele ce-şi lasă nemurirea -Şi-atât de fraged...

78


80/111

Se pierd cărări ce duc spre altă lume.Îmi prind de ele, hoinaru-mi suet -

Şi mi-l alung, spre orizontul calmDe peste dealuri...

Din spate, codrul parcă frânge urlet,Că-i pleacă cel fără de nume -

Iar lacul.. plânge-n vânt, la maluri,Rostind un psalm...

Aici, e linişte, căldură, aburi -Şi firul ierbii cântă, pe cohalm,

Că recunoaşte Omul, după umbletŞi-amărăciune...

Peste dealuri

79


81/111

De peste dealuri, fac o plecăciune..Apoi îi spun, cu vânt, cu fulger, tunet:

„N-ai fost hain, să-mi dai hatalm,

Pe aste plaiuri”...

Un bucium de departe, cu răsunet,

Mă-ndeamnă iute-n rugăciune -Nu să-mi vârs sânge, pe coclauri,Când Ceru’-i calm..

80


82/111

Pe-un colţ de plai, izolat de lume,S-aud cântări slăvind pe Cel de Sus;

Sub ceaţă, zbucium - marea de călugări..Freamătă stihuri...

„Slăviţi, voi, îngeri, în lume, pe Iisus!”,Aud Pământul, Cerul, că le spune -

Cu vântul ce se pleacă, pe alocuri,Suând, prin lujeri...

“În codrul des, frunzele-şi prind tâlcuri -Ori suetul, cu ele, de-ţi acoperi,Ai şti că nimeni, nu e mai presus,

Să le adune...

La mănăstire

81


83/111

De toate-s numărate-anume, -Şi-n ochii lumii, negura s-a pus, Tu, suete, ce cauţi să descoperi,

Răpus de gânduri?!”

„O, tu, părinte, ce adevăr mi-ai spus!..

Priveam în lumea largă, cu asprime -Au cum să văz eu dincolo de ziduri,Tărâm de nuferi?!”

82


84/111

Mă sting, în răsăritul cald al vremiiÎn care veşnicia e povară -

Eu, înecându-mă-n abis, mă scot..Din suetu-mi...

Şi mor. Precum luceafărul de seară,Strângând în tihnă, amurgul din câmpii.

Sub mormântul rece, cugetu-mi...Dă în clocot!..

Mă-nchid, ca noaptea între două lumi -Sub care rostu-mi, nu-l găsesc – socot.

Plângea luna, topindu-se în ceară,La malul gropii...

Din suetu-mi

83


85/111

Am murit demult. Ferice, de copii!..Nu vor gusta otrava cea amară,

Nici fugăriţi de alţii, de la chivot,

În suetu-mi...

Mă pierd, pe veci, în draga-mi călimară,

Ca să las loc să hodinească alţii, -Fără de soarta care-n trupu-miAşterne despot..

84


86/111

Purta-mă-vor anii, pe întreg pământul,Cu paşii vieţii, să dau chip durerii;În lacrimi de-mi scald neputinţele..

Sunt binecuvântat...

Ruga-mă-voi, pe sub mantia serii,De ochii lunii, păzindu-mi mormântul -

Sub nucul drag, mă văd înmormântat,Cu biruinţele...

Ah, de mi-ar fi iarba, veşmântul,Să mă ascund în petalele orii,

Amestecând prin rouă tristeţile,Binecuvântat!..

Binecuvântare

85


87/111

De aş şti tainele privighetorii,Atunci când slăveşte în triluri pământul, -

Ori vântul, de s-ar opri din cântat,

Să îmi pierd minţile!..

Binecuvântat-ai Doamne, mormântul,

Trimisu-ne-ai nouă, învăţătorii,Deschisu-ne-ai de îndată, cărţile,Când noi te-am trădat!..

86


88/111

Mă vâr în lumea fragedă, o vreme,Să-mi satur suetul neliniştit;

Ca un student al vieţii, m-a primit..Alinându-mă...

Şi gânduri curg, ca lacul liniştitCe tot recită-n sălcii, dragi poeme -

Ori printre trestii, ascunzându-mă,Visam, împătimit...

Din voaluri de emoţii, vântul geme,Şi mă întreabă de-s îndrăgostit -Ori eu îi spun că încă sunt uimit,

Întristându-mă...

Studentul vieţii

87


89/111

„Eu sunt student al vieţii”, i-am rostit -Şi m-am ferit de-ai spune, prea devreme,

Că-n suet, lesne cercetându-mă..

Aai c-am suferit...

Ori eu de suferinţă, nu m-oi teme, -

Da’ nici nu aş putea să fiu iubitDe lumea ce nu m-a descoperit,Vieţii, redându-mă!...

88


90/111

Strâns-am deoparte amintirile -Departe de ochiul nepăsător al lumii

Ce m-a robit ades cu latura-iÎntunecată...

În lumea mea, eu nu lupt cu nebunii -Şi nici nu le îndestulez privirile

Celor ce tot mi-agaţă-n judecată..Viu-mi grai...

Da’ îi trădează întâmplările -Că pân’ şi lupii chinuiţi, spun lunii:

„O, Doamne, toţi vor s-ajungă-n Rai”...Şi plâng îndată...

N-am să-mi frâng amar de dragul lumii,Împărţind mormântul – ci lumânările!

Iar de şi-or aminti, vreodatăVor spune: “ne iubeai”...

În lumea mea

89


91/111

Îl simt.. cum mă înghite, cu taina-i,Sub frunzele stâlcite, prinse-n brumă,

Sub lespezi reci, unite-n poteci,Sub umbra crucii...

Şi plec din lume. Sub iarbă, sunt humă -Sub nuc, vântul prinde de struna-i

O lacrimă caldă – sau rece, a fricii.„O, lume ce-mi treci... „

„Pământule scump, scaldămă-n urma-i,Că viaţa e fulger, pe câmp, ce sugrumă

O alta, - sub veşmânt înverzit, de-o petreciCătre alţii!..

Odă Pământului

90


92/111

Sunt atât de multe lucruriPe care le-aş putea împărtăşi

Prin ArtăÎncât nu mi-ar ajunge anii

Să le descriu…Sunt atât de puţine versuri

Pe care le-aş putea zidiÎn lumea largă

Încât nu v-ar ajunge aniiSă le descoperiţi, într-un târziu…

E cuvântul înainte,Închinat Artei,

Onorând străbunii mei,

Românii, artiştii lumii!

OFRANDĂ

Cuvânt Înainte,Închinat Artei

91


93/111

E Vulcanul unui Munte,Vuietul Cascadei,

Îngropând de ochii lumii

Tainele străbunilor mei,Închinându-le odelePe încă o mie de ori

Pe cât aş fi făcut-o eu…

Ah! Îmi voi găsi sfârşitulCa şi străbunii mei,

Iubind ArtaMai presus de mine însumi

Şi doar Pământul,O va preţui, cu-adevărat,

Ascunzându-i tainele,Înmormântand-o la tot pasul,

Fără de onoruri,

Fără de giulgiu,Fără de imnuri,

Într-un loc minunat,De refugiu…

92


94/111

Ah! Îmi voi regăsi cuvântul,În scrierile strămoşilor mei,

Iubind Arta

Mai presus de viaţa însăşiŞi doar Cerul,O va îmbrăţişa, cu-adevărat,

Amestecându-i versurile,Purtând-o în tot locul,

Fără de osândă,Fără de judecată,Fără de ură,

Într-acelaşi loc, minunat,Din care provine o Artă…

Ah! Cât mă doare,Când văd că unii oameni,

Uită de străbunii noştri, românii,Artiştii lumii,

Trăgându-le arta în noroi,Profanându-le mormintele!

93


95/111

Ah! De ce oare…Se saltă mai presus de toate

Şi-n ochii lumii,

Demonii s-apară îngeriIar artiştii noi, drept zei?!Ah! Câtă întristare

Or să mai strângă ai mei semeni,Artişti reali, ascunşi de faţa lumii,

Onorând în scrierile lor, străbunii,Preţuind tradiţia, în anii grei,Lepădându-şi veşmintele,

Lăsându-şi biciuite trupurile,Protejând-o cu rănile?!

Nu vă bateţi joc de artă!Că privesc străbunii noştri

Şi ne lasă-n dezbinare

Să devenim ca lupii!Ia priviţi, în lumea largă

Cum surâd duşmanii voştriCând v-agită-n suet, ură,Înlănţuindu-vă, ca sclavii!

94


96/111

Ah! Sfărâma-v-aş versurileCu versurile mele,

Rupându-vă rimele

Cu rimele mele,Încâlcindu-vă măsurile,Cu ritmurile mele!

Cum puteţi să vă manifestaţi mândriaÎn versuri oarbe, fără de temei -

Şi din care duşmăniaSă vă întineze?!

Cum puteţi să vă consideraţi artişti,Când suprimaţi sensul artei?!

Cum doriţi să vă versificaţi doar nebunia,În scrieri sterpe, numindu-le idei

- Şi cari să vă reecte mintea,Atunci când va să delireze?!

Cum doriţi să aveţi epoleţii de artişti,Când dincolo de vorbe,

exprimaţi distorsiunea artei?!

95


97/111

Sfărâma-v-aş strofa-n strofa mea,Scălda-v-aş inima de gheaţă-n foc,

Şterge-v-aş rima-n rima mea,

Amesteca-v-aş minteac-un fir de aţă înnodat la mijloc!

Când vreodată, văzut-aţi voi pe cei artişti,Străbuni, ai noştri,amestecând ceva vulgar, în scrieri?!

Când vreodată,şi-o blestemat ei neamul de români,

De parcă sângele-n pământ, vărsatu-s-a în van?!Au cum puteţi să vă expuneţi nebunia-n scrieri,

De să vă renegaţi tradiţia, într-ale artei,De parcă voi aţi fi descoperit minunea lumii

Ascunsă-n piatra blestematăDe hotar?!

Da’ câteodată, simţit-aţi voi, ce au trăit acei artişti,Străbuni, ai voştri, delirând sminteală-n scrieri,De parcă le-au venit toate din neant, deodată,

Încât şi-o spulberat lumea într-un abis,Ori visele să şi le vândă la străini?!

96


98/111

Au cum puteţi să vă provocaţi ideea de sublim,Născând scrieri condimentate-n erotism,

Ori împroşcate cu venin,

De parcă nebunia s-ar fi numit ceva divin,Inoculând un iad în paradis,ori vreo iubire în sadism,

Ştergând cu cârpe întinate, petele unui destin?!Au cum trăiţi voi, geniilor, printre alţii,

Cu gând ca să împărtăşiţi o artă,Când nici la vârsta senectuţii,Nu v-aţi trezit singuri, măcar o dată -

Şi să gustaţi deşertăciunea?!Au stiţi voi oare, cei cu-adevărat... durerea -

Ştiţi oare, cum e să-ţi vezi străbunii,Privind de la Capătul Lumii,

Către noi, înaintaşii, ce va să le păstrăm tradiţia?!De v-aş sfărâma toate rimele, cu rimele mele,De v-aş completa măsura, cu structurile mele,

De v-aş bântui palatele cu fantomele mele,

De v-aş hăitui visele cu criticile meleŞi tot n-ar fi de-ajuns...

Să vă implic... măcar o clipă...În lumea artei,

Onorându-i, la fel ca mine,

Pe străbunii noştri..

97


99/111

Şi tot n-ar fi de-ajuns..Să vă inspire... măcar o lacrimă...

În urma versului

Alimentându-i în neştire...Un mister... de nepătruns...

Nu vă bateţi joc de artă,Stingându-vă mâniaÎn vorbe de ocarăAdresate lumii,

Că străbunii,O vor purta în spate

Ca pe o boală -Şi nu e drept să-ndure..

De pe urma voastră,Ura lumii…

Nu vă bateţi joc de artă,

Exonerându-vă de vinăAtunci când dincolo de versuri,Vă cântă moartea, în surdină -

Şi nu consideraţi că rimeleVor face parte dintr-a voastră capodoperă,

98


100/111

Că nici măcar smintirile,Nu se întrec pe ele însele, într-o măsura nouă

- Pe care s-o numiţi voi simfonie a lumii

Atunci când notele şi le descoperăUrechilor surde, în care nu le picură şoapte,Ori gurilor mute, îngânând în minte blesteme;

Tot ce-au clădit străbunii, e o lume nouă,Spre-nvăţătură vouă, ca o lună clară-n noapte,

Dând lumină către stele...Nu vă bateţi joc de artă,Suprimând-o la tot pasul,

În mânia idealăCe-o asemuiţi c-un astru,

Că nici astrul însuşi,N-ar avea lumină,

Dacă Soarelui, trupu-şi,Nu-l închină...

Nu puteţi să spuneţi că artas-a inventat pentru mânie -

Şi nu credeţi că o fi vreo poartă în care s-aspulberat vreo anarhie;

Nu cutezaţi să profanaţi sângele vărsatl

Al celor viteji cari pentru ţara asta au luptat,

99


101/111

Crezând că un altar vă ridicaţi, dacă-n rime mii şi mii, vă exprimaţi,

De parcă rima ori măsura

fost-a piatră de hotar pe cari s-o apăraţi -Dând voi, un sens al artei, peste sensul lor,Ori ştergând numele

de pe mormintele străbunilor -Aşa că… încă o dată, vă repet:

Nu sfărâmaţi cetatea sfântă, care-au clădit-o alţii,Crezând că peste mari şi ţări,

veţi fi consideraţi artişti- Şi nici să cugetaţi

că tot ce v-o lăsat în urmă, are cumva gratii,Considerând că voi adus-aţi intrebări poporului,

că n-aţi fi unici!Unici, veţi fi...

atunci când veţi păşi pe-aceeaşi calePe care-o cutezat să se avânte strămoşii noştri- Şi-n clipa-n care veţi realiza, plini de uimire,Că nu e vreme de-ntinat o artă-n faţa lumii;

Apoi, tot ce-aţi lăsa în urmă, vor fi morminte,

Cu vorbele, de-a pururi, adevăruri,

100


102/111

- Şi nu veţi fi ştiut de-acele clipeÎn care artei nu i s-a dat doar rime,

Ca să definească ce simţiţi

În clipa-n care vă scrieţi versul,Nu i s-a dat doar măsuri,Ca să slăvească ce iubiţi,

Atunci când moartea vă atinge umărul,- Dar i s-a dat sens, prin onoare,

Prin lacrimi de sânge, amestecat cu sudoare,- I s-a creat un cer imens, prin chemare,Atunci când ţi se zbate ca pulsul în vene,Sărind dintr-o parte în alta, ca o nălucă,

Sfârâindu-ţi în pieptu-ţi deschis,Când privirea-ţi spre stele

Caută ‘nadins..De parcă acolo e visul măreţ

De-a fi alături de ele,Luminând întunericul vremii..

Onorându-ţi, pe încă o mie de ori,

Pe cei ce ţi-au dat un sens, vieţii...Şi vei spune ca mine:

Sunt ei! Sunt străbunii!

101


103/111

Iar ei, vor fi... alături de tine,În pacea eternă,

Şi poate... nici pacea însăşi

Nu ţi-o potoli setea de a face o artă,Precum nici clipa aparent blestemată,În care-ai plecat, din sânul lumii…

102


104/111

Am să mă rezum la câteva aspecte principale,

referitor la domniile voastre... Să ştiţi, somităţilor într-ale literaturii, că eu,Th3Mirr0r, nu am venit la vreo tarabă, spre a-mi expuneCreaţiile, nici la colţ de târg, să mă sfădesc cu domniilevoastre asupra a ceea ce vă prezint! Că eu, vi-s unic, de la prea luminatele voastre feţe

ştirbite de aviditatea pentru putere, faimă, iar altar demândrie cum vă faceţi, ori icoane la cari să daţi închinăciune, eu nu împărtăşesc cu domniile voastre! Şinici nu pângăresc mormintele străbunilor, nici nu le copiitextele, - nici măcar o slovă, nu le-aş clinti, preţuindu-i maimult decât voi toţi, cărturari la un loc! Însă, un Cărturar

adevărat, e unul care are nu doar un minim de cunoştinţe,ci care dintr-un minim de cunoştinţe, ştie aplicabilitatealor! Ori, domniile voastre, pân’ la cer, cărţi aţi citit – însă totfără de folos, vă faceţi. Că folosul nu vi-l dă nicicând, vreofuncţie în faţa lumii, ori vreo hârţoagă ce-o numiţidiplomă. Iar eu, nu vă îndrăgesc defel acţiunile de-oimpecabilă nesimţire şi indolenţă macabră, nici smintirileori inefabila prostie!

Pentru ai mei critici“Iastă cuvântare o ţîu fiindcă voiu a lămuri unele aspecte referitoare atât asuprascrierilor mele, cât şi asupra criticii, mai ales fiindcă eu, în chip Voit, strecordistorsiuni sau greşeli, ale cuvintelor - ca să le măsur priceperea Firii, nu cuSLOVA, ci cu ceea ce se aă dincolo de graiu-i viu, pe care eu însumi, mirean, omsimplu, îl desluşesc unora, întru mai marea nevoie suetească, căci pentru ei,împărtăşesc toate, alături de ofrandele depuse la mormintele străbunilor mei!.. “

103


105/111

Au ştiţi voi, oare, ce e aceea, ARTĂ?! Că, domniilevoastre, în loc să o cultive pe acea sămânţă rară, hrănind-o,mai rău o stârpiţi, încă mai conduceţi şi pe alţii, pe acelaşidrum, precum al vostru! Au ştiţi voi, oare, ce e aceea CRITICĂ?! Întâi, să ştiţice-i Arta, ş-apoi, înţelegând-o, veţi putea să vă consideraţi,cu adevărat, critici veritabili.

Făcând acum referire Strict la poemele mele, invoc oLICENŢĂ POETICĂ, irevocabilă şi incontestabilă, pe caremi-o asum cu bună ştiinţă şi de drept, aparţinându-mi.

Prin invocarea Licenţei Poetice, îmi rezerv drepturileurmătoare:- De a folosi precum doresc Vocabularul LimbiiRomâne, nu însuşindu-mi-l drept invenţie proprie, ci de aextrage şi metamorfoza orice cuvânt, chiar ajungând ladistorsiunea unei vocale, consoane, accentului, rădăcinii.Făcând astfel, nu aduc nici un detriment Limbii Române,nici într-ai ştirbi supremaţia, ci doar utilizând distorsiuniale unui cuvânt în scop Nobil, poetic, sinergetic!- De a folosi Versul Liber, în creaţiile mele! Nu măsupun nici unei Prozodii invocate, nici unei alte unităţistructurale, clasice sau moderne. Ci, propria mea viziune,expunând-o după bunul plac, căci nu destabilizez nici unsistem mai înainte conceput de strămoşii mei!- De a refuza orice implicare în vreun sistemeducaţional, cultural, corupt de gândiri limitate, putere,faimă, etc.

104


106/111

Tot ceea ce voi scrie de-a lungul vieţii, las moştenirepoporului român, străbunilor mei ofrandă pe mormânt!Aşa că, nu accept sub nici o formă discuţii, contestaţii, de lapersonajele vremii care nu au viziune comună!

"De obicei, critica literatului incapabilconsistă în afirmarea însuşirilorce lipsesc dintr-o lucrare literară

din pricină că aprofundarea calităţilor evidente îi este dificilă."

©Tudor Arghezi, Citat despre critică

În rest, câteva cuvinte, pe subiectul Criticii: Am observat de-a lungul vremii destule persoanecare fac abuz de funcţi i , precum moderatori ,administratori, lectori, profesori, etc. Vorbind strict asupra

criticii, doresc să menţionez că pe toţi cei întâlniţi şimenţionaţi drept vătămători ai valorilor româneşti, i-amtratat – şi îi voi trata în continuare – cu aceeaşi asprime.Fiindcă domniile lor în loc să sprijine Arta, o stârpesc, odeformează negativ. În loc să sprijine aspiranţii artişti, îi

împing spre acelaşi drum, pe care merg ei înşişi,

conducându-i într-a nesocoti scrierile altora, ori a face uzde superficialitate, tranşantă, mai ales în privinţa criticii.Iar asta, din cauze precum prea des întâlnesc: linguşeala, ela modă, fiindcă dacă nu le ridici în slăvi ideile, se pare căeşti exclus, dat la o parte, înlăturat; dacă ai o capacitatenativă, creativă, iar lor li se pune un nod în gât, văzându-ţi

scrierile, te desconsideră, te ignoră, încă şi se unesc într-o

105


107/111

Închei această Cuvântare pe care o voi afişa mereu,spre a lămuri problemele întâmpinate de-a lungul vremii,sau de a lumina şi pe alţii, care fac o artă la rându-le, ori de ale reintegra fiinţa dezbinată de circumstanţele mai susmenţionate, chiar şi mai mult, de a împărtăşi o viziunecomună, căci Arta, în România, este într-o perioadă dedeclin. Sper ca în timp, cei alăturaţi acestei cauze drepte, săiasă din rândurile asupritorilor lor, să ştie ce valoarereprezintă nu în faţa stirbită a celor menţionaţi, ci înonoarea străbunilor ce au întemeiat această lume aLiteraturii Române.

Vă mulţumesc!

Th3Mirr0r

P.S:

"Iubite cetitoriu,

Multe prostii ăi fi citit, de când ești.

Cetește, rogu-te, și ceste și, unde-i vedè că nu-ţi vin la

socoteală, iè pana în mână și dă și tu altceva mai bun la ivală,

căci eu atâta m-am priceput și atâta am făcut.”©Ion Creangă

106


108/111

Sfârsit,


109/111

Cuprins:

PARTEA I – DE VORBĂ CU MINE ÎNSUMI ......................... 5

Noi, oamenii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7Univers Parallel ........................................................ 8P a r a d o x . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9Zidul tăcerii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10În lumea mea, în lumea lor ........................................................ 11Pribeag prin lume ........................................................ 12

Regre t e . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13Cu umbre la fereastră ........................................................ 14Copac i i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15Pe-o pală de vânt ........................................................ 16De ar ţipa un r de iarbă ........................................................ 17Glasul de pe urmă ........................................................ 18Diamant şi cărbune ........................................................ 19O picătură de înţelepciune ........................................................ 20Pe-un vârf de munte ........................................................ 21Ecoul vieţ i i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22Sue tu l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23Cred in ţa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24

Partea a II – a – FILE DIN NATURĂ ................................. 25

Leagănul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27Firele de iarbă ........................................................ 29Călugări ţa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30Puf de păpădie ........................................................ 32Muşuroiu l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33

N u c u l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 5Aripi de uturi ........................................................ 37

Veşnicul trandar ........................................................ 39Mândra cucuvea ........................................................ 41Frumoasa mătrăgună ........................................................ 42


110/111

M e l c u l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4 4I e d e r a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4 6Privighetoarea ........................................................ 48A l u n u l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4 9

Lebăda duioasă ........................................................ 51Salcia îndrăgostită ........................................................ 53S t u p u l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5 5

N u f e r i i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5 6

Partea a III – a – COMOARA SUFLETULUI ................. 57

Odă Cerului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59Din sânul lumii ........................................................ 60De ce plâng orbii ....................................................... 61Taina din amurg ........................................................ 63Luntraşul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65Pat r io t i sm . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67Duhovnicului meu ........................................................ 69

Pe munte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71Copacii vrednici ........................................................ 73Lângă lac . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75Tu, dragule părinte ........................................................ 77Peste dealuri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79La mănăstire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81Din suetu-mi ........................................................ 83

Binecuvântare .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85Studentul vieţii ........................................................ 87În lumea mea ......................................................... 89Odă Pământului ........................................................ 90

OFRANDĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 91C U V Â N T A R E . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 0 3

La prezentul Cuprins, este un decalajde o pagină, indcă s-a introdus Coperta-faţă.La documentul care urmează a tipărit,coperţile sunt separate.


111/111

Bãtrânulsi

Tânãrul

Bãtrânulsi

Tânãrul

Cartea VietiiCartea VietiiCartea VietiiCartea VietiiCartea Vietii,,,,,

“Ah, mulţi ani am, dar, aşa de puţini...şi pe cât de puţini ani am,pe atât de mulţi, mai am de trăit!”




Batranul Si Tanarul i

Documents

Transcript of Batranul Si Tanarul i