Balta Albă

– calatorie cu valoare iniţiatică-

Povestirea “Balta Albă”, una dintre cele mai izbutite lucrări în proză ale lui Vasile Alecsandri

ce se înscrie în tema bogată a călătoriilor, având valoare iniţiatică.

Demonstrându-și încă din cele mai vechi timpuri nevoia nestăvilită de a cuceri, de a cunoaște

noi spaţii și oameni, de a0și demonstra atributele de “homo viator”, individual cu fiecare

experienţă existenţială demonstrează că fiecare călătorie este iniţiatică și poate avea dublă

accepţie, putând fii atât o călătorie exterioară cât și una interioară.

In această operă, naratorul care este un pictor francez povestește prietenilor săi impresii din

călătorie. Mai întâi de toate drumul strainului este o aventură a spaţiului, acesta explorând locuri

nemaivăzute. El pleacă din Paris, ajunge la Viena, apoi se îmbarcă pe un vapor care coboară pe

Dunăre până la Marea Neagră. Ceea ce nu știa străinul este ca la porţile Europei nu se află Turcia

ci Valahia. Neștiinţa francezului nu se datorează lipsei de strădanie la învătătură, ci profesorului

său de geografie, care nu știuse nici el acest lucru. Inca de la primele contacte cu

Valahia ,personajul inregistreaza pitorescul si contrastele cu umor amar ,uneori cu un umor care

face loc unui sentiment de voie buna .”Echipajul “ cu care trebuie sa calatoreasca era o cuite pe

patru roti :”Ramasei incremenit la o asa priveliste “.Descrierea este completata ,ca intr-o

explicatie care se impune de la sine :”trasura aceasta primitive”.Ca o prelungire in spatiu a

carutei este imaginea dezolanta a satului ,alcatuit din bordeie , cu o forma bizara ,printer care

observa cumpeneel fantanilor “ca niste gaturi de cucoare uriese”. De aici traseul călătorului se

modifică, la auzul unui zvon despre o baltă făcătoare de minuni. Așezarea este diferită de ceea ce

francezul își închipuise: nu este un loc ca Marienbadul, Emsul, sau Badul, nu se află nici tractir,

nici paturi elastic pentru odihnă ci doar “un sat alcătuit de bordeie coperite cu stuh și coronate de

cuiburi de cocostârci”. Călătorul nu înţele aceste contraste ale Valahiei care era la pârghia dintre

sălbatic și civilizat.

Naratorul parcurge o noua etapa a vieţii cătoria transformându-se într-una spirituală, fiecare

popas fiind o treaptă iniţitică. In această excurie în Valahia francezul află obiceiuri noi, cunoaște

o altă limbă. Aflând mai multe despre acea societate se poate spune ca a evoluat din punct de

vedere spiritual si intellectual, trecân peste o etapă din viaţă. Călătoria acestuia este o adevătată

cursă cu obstacole ce reușește să le depășească( cade de doua ori din căruţă, dă cu capul de tocul

ușii).

Călătoria exterioară cât și cea interioară parcursă de narrator este una iniţiatică întrucât acesta

descoperă o lume nouă învăţând să se descurce în diferite situaţii.