Balcanismul si specificul literaturii romneMircea Muthu este la noi cel mai consecvent cercetator al fenomenului cultural numit balcanism, studiul sau ntinzndu-se, temporal vorbind, pe mai bine de treizeci de ani, tinznd mereu sa parcurga drumul ntelegerii dupa un model pe care l-ar dori ct mai eliberat de infuzii subiective, epistemologic si viznd descoperirea unor teoreme care, odata enuntate, ar vrea sa ramna pentru totdeauna valabile. Consecvent ramne cercetatorul n toti acesti ani nu numai n ceea ce priveste obiectul sau de studiu, ci si n privinta metodei si a concluziilor, exprimate ntr-un limbaj al carui cautat tehnicism (ce creeaza ce-i drept un anume disconfort lecturii) tradeaza goana dupa o terminologie specifica, care sa valideze domeniul, astfel ca n Balcanismul literar romnesc1, studiul sau cel mai amplu, si-au putut gasi loc, ncadrate organic si fara eforturi prea mari de adaptare, sentinte sau studii ntregi anterioare, lansate pentru prima data nca din 1976, cnd aparea Literatura romna si spiritul sud-est european2. Prin cercetarea sa asupra balcanismului literar, componenta estetica a fenomenului cuprins de domeniul numit balcanologie, Mircea Muthu ncearca scanarea ntregului areal balcanic n scopul stabilirii riguroase a trasaturilor culturale specifice acestei zone, trasaturi pe care le considera tributare destinului istoric comun tuturor popoarelor din acest spatiu, destin cristalizat att n perioada bizantina, ct si n cea a turcocratiei. Binenteles, autorul este interesat n primul rnd de constantele literare, decelabile din punct de vedere morfologic, dar demersul sau este extins pna la cuprinderea granitelor comparativismului, etnologicului sau sociologicului, astfel nct cea vizata cu adevarat este tocmai o forma mentis, recognoscibila n dinamica sociala precum si n cea a valorilor estetice.3 Tocmai de aceea, miza cercetarilor lui Mircea Muthu este depasirea cadrului restrictiv al etnicismului, insistnd asupra conturarii unui destin cultural comun al tarilor balcanice, care ar putea fi apoi integrat, cu notele lui specifice, ntregului areal european. Binenteles, tocmai aceste note specifice ar putea constitui, considera autorul, adevarati nutrienti pentru organismul culturii europene.4 Dincolo nsa de identificarea asa-numitei vocatii europene, mostenita direct de la romanitatea orientala, Mircea Muthu vorbeste raspicat si de faptul ca aceeasi romanitate orientala ar exprima un destin istoric colectiv dar si coordonate din psihia carpato-dunareanului, nascuta din dialogul celor doua traditii, de la un moment dat ngemanate agricola si pastoreasca5. Asadar, orict interes ar manifesta fata de constantele culturale ale universului balcanic n ntregul sau, autorului i se manifesta si un interes accentuat pentru conturarea tuselor restrnse care definesc specificul national romnesc. Iar credinta ca imaginarul artistic e cea mai buna diagnoza pentru psihologia etnica a unui popor nu face altceva dect sa renvie o conceptie care a facut cariera n deceniul al treilea al secolului XX 6 si sa invite la analiza minutioasa a productiilor literare autohtone. Metodologic vorbind, Mircea Muthu si fixeaza ca puncte de reper att nivelul literar folcloric, ct si cel cult. n privinta abordarii literaturii populare, se recunoaste aderenta fata de modelul instituit de Dumitru Caracostea, care vizeaza o investigare pe principiul concentricitatii, ceea ce presupune decelarea, pe filiera comparativa, a motivelor balcanice de cele universale, urmnd identificarea clara a motivelor etnice romnesti7. Tocmai de aceea studiul Permanente literare romnesti din perspectiva comparata publicat n 1986 si care a devenit, n 2002, cu mici insertii, cel de-al doilea volum al Balcanismului literar romnesc (subintitulat Permanente

1

literare) cuprinde si o radiografiere a literaturii folclorice n scopul decelarii temelor sau a motivelor definitorii att pentru spatiul balcanic, ct si pentru cel romnesc. Mesterul Manole, ncadrat tipului tragic, haiducul sau nteleptul ratacitor devin astfel componente emblematice ale spiritului romnesc, cu att mai mult cu ct au avut o mare nrurire asupra literaturii culte, nrurire dovedita de multiplele prelucrari literare din operele diversilor autori. n cadrul demersului sau, Mircea Muthu manifesta totusi un interes relativ scazut fata de nivelul folcloric, ca dovada putinele certificari de aceasta natura aduse n sprijinul conturarii specificului romnesc sau al celui balcanic, daca le raportam la abundenta celor venite din domeniul cult, care ocupa hotart prim-planul analitic si argumentativ. E adevarat ca micul tom Fat-Frumos si vremea uitata8, scris n colaborare, ar veni n completarea argumentarii din domeniul reflectarii folclorice a trasaturilor definitorii ale spiritualitatii traditionale, printr-o analiza minutioasa a basmului Tinerete fara batrnete si viata fara de moarte, dar nu reuseste sa sporeasca hotartor componenta argumentativa a domeniului. Cu siguranta motivul acestei abordari oarecum marginale a relatiei dintre folclor si ceea ce autorul numeste psihologia etnica a unui popor 9 este credinta, declarata nca din 1986, n faptul ca imaginea omului din acest spatiu balcanic (n.n.) ne este restituita si facuta sensibila n primul rnd de literaturile culte, a caror diversificare tematica si estetica e direct legata de ecloziunea natiunilor (s.a.). Aceasta afirmatie, reiterata n 2002 prin conferirea unui plus de importanta datorat integrarii sale chiar n Cuvntul introductiv al Balcanismului literar romnesc (I), cu simpla transformare a cuvntului culte n moderne10, se dovedeste, la o analiza atenta, aplicabila fructuos n cadrul studiului balcanologic, nsa dupa cum vom vedea n cele ce urmeaza doar partial operanta n cadrul demersului interesat strict de identificarea trasaturilor specifice sufletului etnic romnesc si de ntelegerea modului n care acest suflet se manifesta n cadrul literaturii romne, configurndu-i acesteia notele originalitatii. nainte de a arata aceasta, merita spus ca o importanta radicala nivelului cult al literaturii n decelarea tuselor etnice, co roborata unei maxime minimalizari a nivelului folcloric, sustinea nca de prin 1924 Camil Petrescu: Sufletul unui scriitor mare este sinteza sufleteasca a unui popor la un moment dat. Nu traditiile sunt sufletul unui popor, ci scriitorii, gnditorii si artistii lui, oricum ar fi ei, cu conditia sa fie mari. 11 Un alt motiv al concentrarii pe nivelul cult este reprezentat de nsasi originea citadina a balcanismului ca fenomen spiritual: Balcanismul se legitimeaza astfel ca produs al urbanismului n dezvoltare (s.a.)12, ceea ce presupune ca eventualele accente care i se pot atribui au putut patrunde doar trziu n creatia folclorica. Consecinta directa a acestui fapt este ca prin spirit balcanic se ntelege doar o componenta a celui romnesc, tocmai de aceea manifestarea sa literara fiind una cu acoperire partiala n cadrul literaturii romne: Vorbim asadar de balcanismul unei parti din literatura romna pna spre finele secolului trecut [sec al XIX- lea n.n.], iar n perioada moderna, adica n secolul XX, de prelungiri care multiplica si consolideaza n acelasi timp balcanismul pe latura estetica. Problema, deci, e de a gasi nu tipare, ci filoane aurifere, subtiri, ce dau savoare si gratie unui important sector de literatura.13

*

Mircea Muthu ramne dec i la o oarecare distanta de cercetatorii pentru care a devenit un adevarat truism ca folclorul este depozitarul de drept si exclusiv a ceea ce s-ar numi suflet etnic14, ramnnd cantonat cu precadere la nivelul modului n care experienta turcocratiei,

resimtita ca traumatizanta de catre romni si de celelalte popoare balcanice, a generat un ntreg complex cultural, definit, n esenta, de asa-numita tentativa a rascumpararii estetice, nsotita de

3

construirea unui sir de motive literare si, mai ales, de atitudini sau de caracteristici ale gndirii. Valorizarea mitului semiantropomorf , prelucrarea imaginii haiducului, a nteleptului ratacitor sau a parvenitului, insistenta asupra unor motive literare ca Bizantul, roata, lumina sau drumul reprezinta toate constante ale literaturii romne si ale celei, mai largi, balcanice, fiind generate, n viziunea autorului, tocmai de conditiile social-politice specifice zonelor de influenta otomana. De asemeni, sentimentul tragic ce domina omul din acest spatiu n confr untarea sa cu vicisitudinea istoriei, coabitarea activismului cu contemplativismul15 sau configurarea speciei lui homo duplex, nteleasa ca veritabila filosofie a supravietuirii16 constituie, alaturi de alte aspecte similare, trasaturi ale ntregului spirit balcanic, aparute ca efecte ale conditiilor social-politice care s-au suprapus cristalizarilor bizantine din acest areal. Asa cum se observa din abordarea lui Mircea Muthu a trasaturilor specifice de sorginte balcanica ale literaturii romne, acestea sunt alimentate de reflexele unor acumulari mentalitare de sursa medievala, nscriindu-se, n ciuda prezentei unor accente proprii, n familia balcanica, deopotriva eteroclita si unitara. Desigur, att metoda folosita, dar mai ales obiectivul caruia aceasta i serveste, lasa n fundal interesul pentru abordarea nivelurilor folclorice care, profund ancorate n arhaic, nu si mai gasesc viabilitate totala n modelul determinist ce porneste de la postulatul influentei coliziunii dramatice dintre lumea bizantina si cea a semilunii. Tocmai din aceasta cauza, putem spune, demersul interesat de identificarea clara a elementelor ce confera originalitatea viziunii romnesti transistorice, reflectata n literatura, ar putea fi n aparenta minat de fisura intervenit a ntre nivelul arhaic si noua realitate culturala impusa de contactul cu puterea otomana. Ideea unei astfel de fisuri este nsa valabila numai n cazul n care nivelul folcloric l concepem nca drept o ampla formula culturala imuabila, mpietrita, cu structuri ce ar ramne stabile indiferent de transformarile sociale ori de evolutia tehnologica exterioare. Ca o paranteza fie spus, aceasta este perspectiva predominanta ce razbate n demersurile folcloristilor nostri, care cauta n continuare ca prin cutare rit ori fapt cultural sa reconstituie, dupa principiul puzzle, nca o particica din sistemul gndirii etnice originare. Studiul lui Mircea Muthu ne pune nsa e drept ca fara teoretizari explicite mai ample n fata unei alte perspective: componenta arhaica, ce constituie baza dezvoltarilor folclorice, e supusa, cu tot dramatismul implicat, unui proces evolutiv, avnd deci o natura proteica, expusa metamorfozei tocmai datorita factorilor sociopolitici capabili sa dicteze raportari la noi valori si atitudini17. Un astfel de factor a fost experienta vasalitatii fata de otomani, generatoare de un complex de elemente care au metamorfozat spiritul etnic. n mod cert, metamorfoza de care vorbim e vizibila si n cadrul productiei folclorice. E suficient sa observam fie si doar aparitia motivului conflictului feudal ori insinuarea caracterului de legenda hagiografica n balada Monastirea Argesului pentru a concluziona ca o creatie ale carei origini sunt mult mai timpurii dect legendarul Negru-Voda ajunge pna la mpietrirea formala impusa de notatia scripturala doar prin adaptare permanenta la nevoile spirituale ale comunitatilor n al caror patrimoniu cultural este valorizata. Creatiile folclorice se stie acum prea bine au fost mai degraba opere aflate n continua constructie sau transformare tensionata (datorita cumulului de atitudini conservatoare si nnoitoare), dect produse culturale definitive, ceea ce demonstreaza ca nsusi spiritul poporului care le dezvolta e unul supus mereu metamorfozei prin nevoia sa de adaptare la noi realitati culturale. Astfel, componenta balcanica a

culturii romnesti, nteleasa ca sinteza realizata prin ntlnirea conjuncturala a unor factori cum sunt bizantinismul, vecinatatile geografice si culturale, ortodoxia si supunerea fata de otomani cu tot ceea ce a implicat ea, nu face altceva dect sa contribuie cu noi accente la procesul de metamorfoza a dimensiunii folclorice si, binenteles, la evolutia spirituala a poporului romn.

5

*

Spuneam ca demersul interesat de identificarea notelor specifice ale culturii si literaturii romne se poate baza doar partial pe achizitiile balcanologiei si, binenteles, cu o necesara precautie. Argumentul esential este conferit de mai sus discutata acoperire doar partiala pe care o are conceptul, deci, fenomenul n sine, n cadrul spiritualitatii romnesti. Se suprapune apoi nevoia de precautie fata de operarea cu un concept nca nenchegat n totalitate, astfel ca poate usor provoca iluzii. O astfel de iluzie provocata de operarea cu conceptul balcanismului este oferita de nsusi studiul lui Mircea Muthu, care propune pripit nlocuirea filozofiei etniciste a lui Constantin Noica, ntemeiata pe suportul lingvistic constituit de universul denotativ si conotativ al vocabulei ntru18, prin cea, considerata de autor mai adecvata, cladita pe suportul lui ntre19. Autorul se bazeaza pe constatarea blagiana notorie a vietuirii romnesti pe un tarm de cumpana, dar o preia, surprinzator, rupta din context, fara a tine cont tocmai de damnarea la nchiderea necesara supravietuirii si totodata de posibilitatea deschiderii necesare evolutiei sau mplinirii (tocmai coexistenta celor doua atitudini aparent paradoxale, specific romnesti: nchiderea ce se deschide / limitatia ce nu limiteaza, vizate de Noica). Interpretnd simplist afirmatia lui Blaga, Mircea Muthu mizeaza pe valabilitatea ideii ca Balcanii si, binenteles, cultura romna constituie puntea dintre civilizatia orientala si cea occidentala, astfel ca se resimte acut sentimentul de-a fi ntre Orient si Occident, ntre efortul de recuperare si tendinta de globalizare, ntre tentatia metafizicii europene si gndirea de sorginte patristica, ceea ce constituie transformarea vocabulei ntre n veritabil operator ontologic. n acest caz se insinueaza viciul abordarii specificului unei ntregi viziuni ontologice dintr-o perspectiva din care se pot observa doar relationarile de suprafata, fie tensionate, fie modulate armonic ale respectivei viziuni, fara a se patrunde la nivelul coerentei sale interioare, ceea ce face, pna la gasirea unor argumente convingatoare, inoperanta propunerea autorului. Mai mult dect att, ntorcndu-ne la ideea ca spiritul balcanic e, dupa cum autorul nsusi am vazut ca sustine, doar o componenta constitutiva a celui romnesc, astfel ca e specific doar unei anumite parti a literaturii romne, nu putem concluziona dect ca vocabula ntre, desemnnd un concept produs de componenta balcanica, nu poate fi un operator ontologic al viziunii autohtone n integralitatea ei, ci doar n limitele componentei ei balcanice limite al caror caracter difuz tinde, datorita eforturilor lui Mircea Muthu, sa se estompeze tot mai mult. Demersul balcanologic al lui Mircea Muthu releva asadar ca balcanismul este una dintre componentele care concura, alaturi de cea arhaica pe care nu o absoarbe n totalitate si de cea latino-occidentala moderna20, n evolutia culturala si literara romneasca. E de la sine nteles ca acesti trei mari constituenti culturali colaboreaza de-a lungul timp ului, interpenetrndu-se cnd senzual, cnd agresiv, ntr-un proces ba de adaptare, ba de similare reciproca, daca nu chiar de tentative de nlocuire prin eliminare. Iata astfel ca ceea ce ne-am obisnuit sa numim suflet etnic romnesc e o entitate spirit uala metamorfotica tocmai datorita unei triple stratificari: componentei arhaice (care n cazul romnilor include bizantinismul) i se suprapune mai nti cea balcanica (generata de realitati politico sociale si culturale specifice), pentru ca apoi sa putem vorbi de una latino-occidentala moderna (poate cea mai complexa dintre toate). Am fi, binenteles, naivi sa credem ca putem vorbi de un proces ncheiat, iar aceasta cu att mai mult cu ct postmodernismul pare cel mai dispus sa reconfigureze raporturile dintre prezent si trecut, precum

si dintre sine si alteritate.

7

Dincolo de slabiciunile semnalate anterior, studiul balcanologic al lui Mircea Muthu si deci Balcanologia ca demers stiintific devenit autonom si regaseste, dupa cum vom vedea, un mare grad de viabilitate tocmai prin contestatiile care i se ridica n fata, n special prin Eugen Negrici si Constantin Ciopraga. Pe ct sunt acestea de esuante (Eugen Negrici e chiar cum vom vedea mai jos de un radicalism absolut), pe att conceptul balcanismului literar se dezvaluie mai solid, cu toate nevoile lui de nuantare, dnd seama de o componenta importanta a viziunii autohtone si totodata Sud-Est europene asupra lumii.

*

Un radicalism contestatar, spuneam anterior, fata de conceptul balcanismului configurat n studiul lui Mircea Muthu este manifestat de Eugen Negrici, adevarat glas al chipului dedublat al literaturii romne, dezlantuit ntr-un discurs aproape defulatoriu. n articolul Balcanismul un concept confuz, deci atractiv21, Eugen Negrici sustine raspicat ca balcanismul ar reprezenta o componenta caracterologica pe care noi, romnii, ne-am apropriat-o cu vremea, fara motiv si cam fara rost, mpinsi de resortul masochist al destinului nostru. Argumentul esential al unei atare contestari ar fi reprezentat de faptul ca ideea de balcanism s-ar datora confuziei occidentalilor, care au fixat eronat n Balcani granita intercontinentala, devenita sediul tuturor bolilor Occidentului, la care se adauga cele ale Orientului. 22 Iar noi, nu facem altceva dect sa ne atribuim arbitrar se subntelege aceasta fatalitate. Orice tara nationala care frneaza eforturile de a ne civiliza, poate fi imediat pusa, cu maxima convenabilitate, n seama spiritului balcanic, devenit astfel am putea spune, pe baza afirmatiilor lui Eugen Negrici un fel de varianta mioritica a trikster-ului amerindian sau a mogy-ului etiopian: Termenul a nceput sa tina locul la aproape orice ni se pare a fi o povara istorica apasatoare, gata sa ntrzie progresul, sa ne ngreuneze drumul magic spre civilizatie: lichelismul, promiscuitatea, mahalagismul, tigania, pigrita orientalis foetida. Pna si trasaturile binecunoscute ale meridionalului dintotdeauna (sentimentalismul, familiaritatea, intemperanta plebee, volubilitatea, spiritul mpaciuitor etc.) sunt trecute n contul spiritului balcanic. Ele accentueaza confuzia, sporesc complexitatea, deci vitalitatea unei notiuni gresite chiar n temeiul ei.23 Prin aceste cuvinte autorul se nscrie n logica antibizantinista lovinesciana, ca re, pe un ton mesianic, deplngea aderenta fata de Rasarit: Rasaritul ne poate deci lega istoriceste; nu ne poate nsa impune si conditiile actuale ale vietii sufletesti. Neajutndu-ne n dezvoltarea idealitatii noastre, pentru ce l-am invoca n hotarrile zilei de azi? Fata de actiunile lui dizolvante, veacul al XIX-lea reprezinta o binefacatoare revolutie... Privim deci contactul cu apusul ca pe o reluare a adevaratei continuitati etnice si ideale; descatusndu-ne, deocamdata, de formele sociale, ne va dezrobi, mai trziu, de invizibilele lanturi ale Tarigradului, ale Athosului sau ale Kievului, adica de fortele ancestrale ale obscurantismului si ale inertiei, pentru a ne pune pe calea gasirii de sine si a progresului. 24 Sa observam apoi, ca punerea accentelor peiorative, blamabile din perspectiva morala ale unor comportamente, atitudini ori trasaturi spirituale regasibile n spatiul romnesc nu e nicidecum o noutate, ci o practica mplinita consecvent la antibizantinismul profesat de latinisti25. Ceea ce nsa nu i da deloc de gndit lui Eugen Negrici, este faptul ca trasaturile caracterologice asimilabile spiritului balcanic nu sunt n studiile de balcanistica aruncate iremediabil n sfera peiorativitatii, ci ele dau seama, la modul pozitiv, de ceea ce Mircea Muthu numeste rascumparare estetica, fiind de fapt mijloacele, ce doar privite superficial apar perfide, prin care se realizeaza acest tip de rascumparare. Nu e atunci de mirare ca numele lui Mircea Muthu

nici macar nu l aminteste, ramnnd sa fie plasat malitios n seria numerosilor glosatori26 care persista n eroarea de a goni, pe urmele lui George Calinescu, himera balcanismului literar. Bazndu-se exclusiv pe tentativa calinesciana de teoretizare a balcanismului literar, lui Eugen Negrici nu i este deloc greu sa dezvaluie carentele metodologice. Arata ca pentru George Calinescu spiritul etnic reprezinta o inerenta genetica, ntruct acesta avea ca premisa de lucru naucitoarea propozitie: Singura conditie pentru a fi specific e de a fi romn etnic. De aici ncolo demersul e mult simplificat, ntruct doi din cei trei mari scriitori ale caror opere ar reprezenta, n viziunea lui Calinescu nsusi, balcanismul literar cei doi Caragiale, desigur ar iesi din schema automat prin nsasi ascendenta traco-elina, astfel ca numai imposibilitatea istoricului de a se dispensa de astfel de autori, peste care s-ar suprapune oaresce influente din teoriile antropologice ale vremii, l-ar fi condus spre un model concentric al etnicitatii. Conform acestui model, factorul geografic este de asemeni element esential, centrul reprezentnd zona etnica autentica, n timp ce naintarea spre periferie e nsotita de trecerea n succesive degradeuri. n acest fel, traco-elinul Caragiale ar putea fi cumva acceptat ca prezenta marginala n specificitatea romneasca. Artificiul calinescian i se pare lui Eugen Negrici o fortare de nota ce i submineaza istoricului propria teorie: Din pricina lui Caragiale si altor ctorva mari scriitori cu tintura greceasca n snge, doctrina aceasta bazata, cum e, nu pe un factor, ci pe doi (puritatea etnica si pozitia geografica) devine foarte greu de sustinut.27 ntr-adevar, o privire fie si n fuga dezvaluie imediat spoielile viziunii lui George Calinescu asupra specificului national n literatura, n care s-ar regasi si dimensiunea balcanica. Una dintre acestea este si stabilirea celor patru mituri fundamentale ale culturii romnesti, demers care nu are vreo fundamentare teoretica solida, fiind mai degraba rodul intuitiei dect al cercetarii metodice. Lipsa unor repere teoretice solide este de fapt un neajuns major al demersurilor calinesciene dedicate domeniului. Calinescu nu le avea la dispozitie si nici nu si-a dat silinta sa le elaboreze. Dar Eugen Negrici le are si nu-si da silinta sa le bage n seama, caznd, inevitabil, n aceeasi capcana a verdictului, pe care el nsusi l ironizeaza ca eterna fascinatie a speciei noastre.28

Faptul ca George Calinescu a pornit de la postulatul existentei unui spirit etnic generat de ceea ce numeste destul de neglijent, dar acceptabil n logica metonimiei, rasa romneasca, pentru ca apoi sa se cazneasca sa le faca loc n cadrul aceleiasi rase si celor doi Caragiale, nu dovedeste nicidecum invalidarea conceptelor balcanism literar sau spirit national, ci doar configurarea lor n functie de un reper gresit nteles, constituit de o supraentitate spirituala a neamului, careia i se refuza conditionari exterioare si mai ales care e perceputa imuabila, fiindu-i negat caracterul proteic. Dimpotriva nsa, daca acceptam adevarul ca spiritul etnic e realmente un produs al acumularilor mentalitare conditionate de realitatile geo-politice si culturale care s-au dovedit variabile n timp astfel ca se poate vorbi de o dialectica interna a acestei macroentitati spirituale, ce dicteaza seria metamorfotica nceputa odata cu sinteza daco-romana si continuata cu lungul sir al variabilelor Evului Mediu timpuriu, cu accentele bizantine sau cu tusele relatiilor instituite pe diferitele paliere ntre acest popor multigen si turcocratie, pentru ca apoi sa nceapa procesul, care continua si azi, de adaptare la valorile occidentale integrarea unui spirit cum e Caragiale ntr-o 9

astfel de macroentitate, ce ni se dezvaluie destul de generoasa la nivelul valentelor, nu mai poate parea aberanta. n fapt, elementul esential care si pierde valabilitatea este principiul concentricitatii culturale cladite pe corespondenta unei concentricitati etnice si a uneia geografice (marea greseala a lui Calinescu!). George Calinescu a sesizat oarecum caracterul multistratificat al culturii romnesti si, implicit, al literaturii, astfel ca vorbeste despre nivelul mitic, nteles ca arhaic, sau de cel

balcanic, n cadrul caruia distinge chiar nuante personalizate, cum sunt, de pilda, cea caragialiana sau amprenta lui Ion Ghica, dar nu ncearca fixarea unor demarcatii riguroase. Eugen Negrici i imputa lui Calinescu si aceasta instabilitate conceptuala: Cnd se ncheaga cte ceva ce seamana a notiune teoretica, atunci, n pledoaria stralucitului critic, apare si se repeta semnificativ cuvntul amestec.29 ntelegem acum ca vehementa contestare a balcanismului literar romnesc se ntemeiaza n primul rnd pe dezvaluirea subrezeniei argumentatiei calinesciene, considernd ca toate dezvoltarile ulteriore nu fac altceva dect sa gloseze pe marginea acesteia. Si daca neajunsurile metodei sunt demascate, nu mai ramne dect desfiintarea obiectului. Astfel, ceea ce ar reprezenta trasaturile balcanismului, ca fenomen n primul rnd cultural, iar mai apoi literar, i apar lui Eugen Negrici pure fictiuni. Un prim argument pe care se bazeaza este reprezentat de faptul ca printre aceste caracteristici se numara si cele trecute de mult timp n contul meridionalului, ceea ce nseamna ca limitarea spatiala a Balcanilor e inoperanta. Tocmai de aceea, o trasatura pe care se mizeaza si astazi cu destula emfaza, miticismul pe care l identificase Calinescu n opera lui Caragiale 30, nu ar reprezenta dect o particularizare mai stridenta a unei figuri ntlnite de pe la Gurile Dunarii pna pe la Coasta de Azur: Astfel de Mitici, dar mai glazurati, au fost semnalati departe de Balcani, cum remarca nsusi Calinescu, n proza lui H. Monniere creatorul lui Monsieur Prudhomme (Mmoires de Monsieur Joseph Prudhomme, 1857) sau n proza si teatrul lui G. Courteline autorul lui Boubouroche. Alt argument s-ar pretinde extras din pseudoanalizele operelor lui Mateiu Caragiale si Ion Barbu. Iar acum trebuie spus ca Eugen Negrici se lasa mult prea usor dominat de tentatia sententiozitatii. Nu are rabdarea construirii unei analize convingatoare, prefernd formularea care, mpanata uneori cu ironie, alteori cu mina autoritara, ramne simpla afirmatie fara acoperire. Iata, spre edificare, cum combate ncadrarea din Istoria calinesciana a lui Mateiu Caragiale n rndurile promotorilor balcanismului literar prin strania amestecatura de Orient si Occident, concretizata n acel amestec gras de expresii mascaroase, de impulsiuni lascive, de constiinta a unei ereditati aventuroase si tulburi, totul purificat si vazut mai de sus de o inteligenta superioara31 : Toate aceste trasaturi stilistice sau, cum sa le spunem, aceste nsusiri complexe nu sunt privite drept ceea ce sunt. Nu sunt puse pe seama dorintei, firesti, la un prozator, de a crea personaje fascinante deci sfsiate de tendinte contrare si de a le oferi un univers pe masura. Lui Calinescu i se pare a descoperi cauza amestecului stilistic botezat balcanism n amestecul sngelui strain.32 ntr-adevar, motivatiile de natura genetica puse de Calinescu la baza balcanismului nu pot fi luate n considerare dect daca li se confera sensuri metaforice. Asa-numitul amestec al sngelui de baza cu cel tiganesc cum se exprima istoricul poate fi luat si ad literam, dar mai poate semnifica si contact cultural, contaminare de mentalitate, instituire de conditionari psihologice etc., convertite n comportamente, viziune sau atitudini specifice. Ca Eugen Negrici nu se sinchiseste sa elimine si aceasta ultima farma de viabilitate conceptuala a opozantului sau, e o scapare tolerabila, dar luarea n raspar fara niciun suport argumentativ a unei solide traditii critice nu mai poate fi trecuta cu vederea. De la Perpessicius ncoace e acceptat faptul ca prin Craii de Curtea Veche Mateiu Caragiale construieste un joc fascinant ntre realitatea vietii de11

noapte bucurestene de la nceputul secolului XX, fictiune romanesca si propria biografie33. Or tocmai aceasta raportare a fictiunii la real este suspendata de Negrici, anulata pur si simplu fara nicio sustinere. El nu contesta prezenta trasaturilor stilistice amintite n opera mateina, ci le refuza legatura cu concretul extraliterar, punndu-le exclusiv n seama dorintei, firesti, la un

prozator, de a crea personaje fascinante deci sfsiate de tendinte contrare si de a le oferi un univers pe masura. Ele, la fel ca lumea romanesca ce le este specifica nu ar avea nicio relatie de corespondenta cu realitatea obiectiva, topindu-se orice fibra realista, astfel ca romanul ar atinge deja granita suprarealismului, care tocmai pe aceeasi pagina i se pare autorului o aberatie calinesciana (MATEIU CARAGIALE, caruia criticul [George Calinescu n.n.] i gasea nu vom sti niciodata prin ce rationamente un loc n grupa suprarealistilor, alaturi de poetii fondului obscur ...). Doar ntr-o logica suprarealista, am putea noi spune, craii si lumea lor nu reflecta esentializarea unor aspecte dmboviteano- levantine, ntruct ne -ar aparea ca un univers exotic. Pentru criticul Eugen Negrici, suprarealismul nu ramne aici obiect, ci tinde sa devina metoda. Nici abordarea lui Ion Barbu nu este, n cartea lui Eugen Negrici, mai putin straina de logica suprarealista. Autorul interpreteaza ct se poate de canonic celebrele versuri Raiul me u, rami asa / Fii un trg temut, hilar / Si balcan-peninsular ca invocatie a unei proiectii ideale a Orientului. Tot marcat de canonism se dovedeste Eugen Negrici si atunci cnd considera ca dedicatia barbiana Pentru o mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann nu devine programul unei valorizari a componentei balcanice careia i neaga orice continut a spiritului romnesc, ci doar o replica la dorinta culturii romnesti de occidentalizare, de racordare la o Europa prea ncorsetata n rigoare si dogmatism: Cu alte cuvinte, un raspuns nendoios polemic, intentia tipic barbiana de a fi n raspar, o replica, dar o replica ntr-o stralucita ntrupare data Europei igienizate si infecunde au izbutit sa nrureasca imaginea pe care noi nsine o avem despre noi. Daca mai privim nca o data aceste cvasiunanimitati critice, ecuatia ar fi deci urmatoarea: Ion Barbu ia o atitudine ideologica mpotriva unui proces real, occidentalizarea, dar ca solutie ofera ilogic, paradoxal pentru un angajat n idee nu o directie ce sa poata fi mplinita la modul concret, ci o himera, Raiul sau hilar: un univers fara concretete geografica precisa, dar apt sa ne potoleasca nclinatia spre fabulos. Solutia barbiana, reiese de aici, trebuie neaparat marcata si anulata! de ghilimele, caci nu poate avea un corespondent n lumea concreta, viznd doar o ntrupare pur literara. Fie nsa si numai pentru aceasta miza extatica, ce persifleaza ideologicul, aruncat n superfluu, poezia barbiana tot a atitudine de pe la gurile Dunarii ar aduce. Dar, cu toata evadarea n proiectie mitica, Isarlkul tot nu se desprinde total de real, pastrnd din acesta coordonate spirituale evidente. Prezenta acestora, corelata accentelor antinstrainarii prin occidentalizare, cautarii unui sine mai profund n raport cu cel pe care Barbu l credea superficial, nu face altceva dect sa confirme tentatia valorizarii estetice a lumii anton-pannesti, o lume care, fiind regasibila n peninsula stiuta si la nordul Dunarii, poarta conventional numele de balcanica.

Intentia lui Eugen Negrici de demolare a conceptului balcanismului literar, putem acum spune, esueaza prin lipsa rigorii si incoerenta, dovedindu-se o simpla tentatie a rasparului, a aruncarii unei realitati n derizoriu. n fond, e o atitudine tip ic balcanica, caci balcanismul pare din stirpea celor care, odata dati afara pe usa, se ntorc pe fereastra.

*

13

Un demers interesant ndreptat spre temperarea avntului balcanistilor din cmpul literaturii romne i apartine lui Constantin Ciopraga, autor care sustinea n lucrarea intitulata sugestiv Personalitatea literaturii romne : Nu ni se pare a vedea n balcanism, totalmente absent la transilvaneni, aproape inexistent la scriitorii moldoveni, o particularitate caracterizanta a spiritului muntean.34 Asadar, transilvanenii nu ar avea deloc elemente balcanice, moldovenii

foarte putine, iar muntenii nu ndeajuns pentru a putea fi caracterizati prin acest concept. Extinznd perspectiva la literatura romna n ntregul ei, am putea conchide ca accente de natura balcanica se regasesc doar ntmplator, fara pondere nsemnata, astfel ca Despre un balcanism romnesc ne putem pronunta, n definitiv, doar la modul figurat (p. 116). Consecinta directa a unei atare viziuni este eliminarea componentei balcanice din rndul celor care concura substantial la configurarea spiritului national. nainte de a urmari mai pe larg ce -la determinat pe Constantin Ciopraga sa ajunga la concluzia formulata, sa observam ca el accepta si totodata aplica analitic conceptul n sine, atta doar ca i minimalizeaza gradul de operabilitate n cadrul literaturii noastre. Tocmai de aceea si ncearca o aproximare a continutului sau, pornind de la postulatul, n capitolul Interludii balcanoorientale al lucrarii citate, nruririlor elevate ale elenismului si al particularitatilor, pe care le considera nefaste, generate de imperialismul otoman. Acest din urma element, turcocratia, pare a fi n demersul de fata factorul esential al spiritului balcanic: Prinsi printr-o drama a istoriei n reteaua stilului turco- fanariot, acesta, ntrerupnd sau ncetinind, cteva secole, relatiile active cu marile civilizatii europene, n principate urmele amintitului spirit s-au facut vizibile n practicile administrative, n mentalitatea feudala (p.117). Totusi, cu toata reductia configurativa a conceptului n discutie la cele doua surse, autorul distinge nu mai putin de patru forme de manifestare ale acestuia: Sa se distinga un balcanism de sorginte folclorica, semnalat nti de Odobescu n rasunetele poetice de la Pind, auzite stins n Carpati, apoi un balcanism anxios, cautator de absolut, himeric, sesizabil bunaoara n dorul de frumusete al mesterului Manole (motiv nvestit la noi cu subliniate note autohtone), balcanismul jovial nastratinesc al unui Anton Pann, si un altul concretizat n forme exterioare (giubea, caftan, ciubuc). (p. 117) Fixarea acestor forme apare nsa pripita, ntruct lipseste un inventar, fie si cu pretentii minimale, nu exhaustive, al temelor, motivelor, conceptiilor etc. atribuibile balcanismului. Probabil de aceea nu a sesizat autorul ca primele doua (cea numita de sorginte folclorica si cea definita de tentatia absolutului, identificata n mitul creatorului) formeaza, n fapt, una singura, caci cea de-a doua e atrib uibila tot creatiei folclorice. Sa aruncam o privire mai atenta asupra acestor forme de manifestare ale balcanismului n literatura romna, privire care, dincolo de rezerva ce-o putem exprima n legatura cu ele, ne conduce spre concluzia ca autorul nsusi si submineaza teza minimalizarii influentei balcanice n spatiul romnesc. Daca aceste influente au penetrat pna si nivelul folcloric si nca nu marginal, ci ajungnd chiar la nucleul sau, unde este plasata conceptia fatalista a destinului creator , nseamna ca trebuie sa le acordam macar suspiciunea unei ponderi mai accentuate. De asemeni, jovialitatea nastratinesca, nu si reduce cmpul de operare doar la opera lui Anton Pann, ci si revendica teritorii mult mai vaste, ajungnd chiar si acolo unde ba lcanismul, caruia i este considerata specifica, ar fi totalmente absent dupa cum enunta criticul nsusi , si anume la transilvaneni, dintre care Ion Budai-Deleanu n mod necesar este primul care ne vine n minte. i vine si autorului, de altfel, dar o spune numai n treacat. Ultima forma este nteleasa ca un reflex orfic aruncat ntr-un Levant tulbure, subliniat carnal, teluric, lipsit de amintiri nobile, refractar dezbaterilor de constiinta, vegetnd mpacat cu sine (p. 116), ceea ce ar fi condus la configurarea atractiei derizoriului ori la maxima relativizare a simtului etic. n fond, e vorba de binecunoscuta peiorativitate trecuta de attia altii pe eticheta conceptului. Aceasta i se si pare criticului, cteva rnduri mai jos, marca specifica a balcanismului romnesc: La mai toti scriitorii romni, balcanismul n expresia lui etica presupune mai degraba respingere dect adeziune sentimentala,15

ironizarea unui mod de existenta mediocru, vazut ca mixtura de trivialitate, de nonsalanta si tentatii impure (p. 117). Ceea ce transpare nsa mai important n

aceasta fraza, este faptul ca raportarea scriitorilor la fenomen n sine apare ca fiind una doar negativ perspectivica, adica elementele asimilabile balcanismului nu indica nscrierea inerenta a operei ntr-o viziune corespondenta acestora, ci ntr-una opozitiva, care le demasca drept inadecvate naturii intime a literaturii n care se regasesc. Tocmai de aceea personajele carora le sunt atribuite astfel de elemente apar cum se exprima autorul contaminate de mentalitatea fanariota. n acest sens pitoresc- hilar si caricatural i nscrie Constantin Ciopraga pe munteni (Ion Barbu, alaturi de I. L. Caragiale, Mateiu Caragiale, Panait Istrati si chiar Dimitrie Bolintineanu ori Eugen Barbu). Explicatia atitudinii desconsideratoare fata de spiritul balcanic i pare a fi tocmai eruptia sistemica de latinitate: Latini, precum italienii, noi am opus nu o data balcanismului, sub specie maligna, o constiinta ultragiata (p. 119), tocmai de aceea miticismul fiind harazit desconsiderarii absolute. Ideea e ntarita chiar n acelasi paragraf, prin intermediul unei parafrazari cu savoare polemica: Revolta sufletului nostru latin (ca sa-l parafrazam pe Lucian Blaga) s-a ndreptat, n mod necesar, mpotriva a ceea ce n conceptul de balcanism, nsemna lipsa de elevatie, stagnare, o mostenire sumbra a istoriei (p. 119). Ba chiar, fibra antibalcanica i apare criticului urcnd pna la nivelul subconstientului.35 n cuvintele lui Constantin Ciopraga se disting cu destula claritate reflexele conceptiei calinesciene, care punea la baza teoriei specificului national principiul etnicitatii, al filierei genetice. Si iata ca argumentele pe care le va folosi mai trziu Eugen Negrici pentru desfiintarea conceptului se potrivesc si aici ca o manusa. Atta doar, ca I.L. Caragiale apare acum nu promotor al balcanismului, cum l vedea Calinescu, ci, dimpotriva, mare luptator mpotriva unui spirit ce polueaza cu emisii mascaroase mostenirea elevata latina. De fapt, mare luptator mpotriva propriei sale naturi, traco-elene, n care, iata, ar fi aparut ca o excrescenta maligna balcanismul, astfel ca, de aici nainte, pentru a-l ntelege, numai psihanaliza ne mai poate ajuta.

*

Cu Ion Barbu situatia ne apare la fel de interesanta. Cu limfa plina de latinitate, ar concepe si el Isarlkul numai pentru a arata ca nu exista n realitate, ramnnd doar rezumatul la o Turcie mitologica, de pura inventie, adica o simpla reverie. Chiar si acolo unde patrundem n zona unui Isarlk bucurestean, si nu oricum, ci printre scintilatii folclorice, adica n poezia Domnisoara Hus, nu s-ar regasi altceva dect notele destinate sa conduca spontan din concret n irational, nicidecum relatiile logice, valorile nationale. Tocmai de aceea, dedicatia barbiana Pentru dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann trebuie privita numai sub aspectul sau subversiv, ca masca fie a desconsiderarii acelei lumi, fie a irealitatii ei. Reiese de aici ca Ion Barbu ar desconsidera, dar nu prea are ce, si pentru ca nu are, inventeaza, se plimba pe strazile reveriei de la Bucuresti pna la Bosfor aruncnd cu ironii n stnga si n dreapta. Dar tocmai printre rndurile proprii, care contin implicit asemenea profunzimi, Constantin Ciopraga citeaza, dintr-un Document manuscris, n posesia noastra (dupa cum mentioneaza la pagina 132), si indiciul oferit de poetul nsusi pentru decriptarea poeziei Nastratin Hogea la Isarlk: De ce n-ati ncerca sa vedeti n Nastratin, fugar, indiferent la darurile turcilor de pe tarm si concentrat sa-si roada ce-i mai ramnea din carne, simbolul caricatural al unui individualism sumbru: apoteoza si satira unei singuratati exasperante? Termenul simbol nu- l prea baga criticul suficient n seama, caci altfel17

ar fi sesizat ca oricta abstractizare si deseori fantezie ar presupune simbolul, punctul sau de pornire, daca nu totdeauna de ntoarcere, ramne ceea ce este perceput drept real. Prin urmare, Nastratin, care se hraneste din sine nsusi refuznd darurile turcesti, dar traindu-si concomitent

exasperarea singuratatii, e de fapt simbolul unei lumi reale, definite de paradoxul coabitarii autosuficientei, a nchiderii, cu nevoia deschiderii spre alteritate. Iata-ne apropiati din nou de logica paradoxului definit de Constantin Noica prin nchiderea ce se deschide sau limitatia ce nu limiteaza. Tocmai de aceea, accentele balcanice ale operei lui Ion Barbu nu ramn simple delicatese din bucataria persiflarii, ci mai degraba produse estetice, sublimari ale unei naturi complexe, ce e perceputa ca reala si e cladita pe principiul acceptarii unor paradoxuri cum e cel amintit. Ion Barbu asadar, daca da expresie vreunui anti-balcanism, da, deopotriva, si recunoasterii n cadrul autohton a opusului sau, adica unui pro-balcanism, justificat prin recunoasterea inerentei sale n straturile mai adnci ale sufletului etnic. Faptul e stiut de la Calinescu ncoace: Poetul a vrut sa reactioneze mpotriva traditionalismului etnic, ce i s-a parut conventional [i.e. superficial n.n.], deducnd din fondul obscur al sufletului imaginea unei lumi mai ndepartate, clasice n sens oriental, dar mai organic legate de snge. Obiectul poeziei este deci nu fata concreta a lumii balcanice, ci schema ei ideala, adica o simpla ipoteza morala ...36 Cu att mai mult putem miza pe regasirea antagonismului n discutie, cu ct sa ne amintim Ion Barbu era cautatorul unei armonii a contrarilor (La mijloc de Rau si Bun), idee exprimata convingator de Constantin Florin Pavlovici37 si configurata de Ion Pop, care vorb este de un dualism esential, eterniznd Isarlkul ca virtualitate si de ilustrarea n Domnisoara Hus a lui homo duplex balcanic38. *

Nici Princepele lui Eugen Barbu nu si gaseste n cartea lui Constantin Ciopraga o alta interpretare dect ca blamare a balcanismului, dupa cum se observa n fraza care ncheie analiza romanului: Autorul Princepelui a preferat adaptarea la stilul gramaticilor, dar, sub aparenta impersonalitatii si expunerii neutre, prezenta sa este a unui acuzator. Opinia criticului se ntemeiaza pe sesizarea unei participari lirice, care ia chipul satirei sau al sarcasmului, limbajul mergnd pna la trivialitate sau ocara. Nimic de imputat criticului pna aici. Ceea ce nu observa nsa Constantin Ciopraga, este faptul ca toate acestea apartin perspectivei unui modern asupra unei epoci istorice, asupra unei lumi definite de damnarea la o dimensiune tragica. Princepele nu e scris neaparat pentru a expia din prezent ceea ce vine ca produs al lumii istorice din care se inspira, si anume ac el complex de trasaturi care sunt reunite sub umbrela termenului balcanism, ci, n primul rnd, pentru a dezvalui tarele unui timp n care sunt prinse si strivite destine umane, pretext de meditatie cu multiple directii. Departe de a alunga ideea participarii componentei balcanice la configurarea culturii romnesti, romanul lui Eugen Barbu, prin realismul pe care criticul l recunoaste, mai degraba o afirma. De aici nainte pornind, despre atitudinea acuzatoare a autorului fata de epoca fanariota, ce a contribuit la dezvoltarea componentei amintite, putem fi de acord cu Constantin Ciopraga. n fond, intram doar ntr-o chestiune de raportare ideologica fata de un fapt dat: existenta unei lumi care si-a lasat amprenta pe mentalitatea si imaginarul urmasilor ei. Oricare ar fi optiunea, componenta n sine e functionala. Ca forta ideologica ce respinge o astfel de realitate poate fi att de puternica pentru ai anula n timp efectele, metamorfozndu-ne spiritul, ramne posibil, dar vizeaza viitorul, ntruct prezentul nca mai scoate la iveala opere care arata acelasi Mircea Muthu, dar si Gheorghe Perian se nscriu n linia ei39.19

*

O cu totul alta fata a balcanismului e dezvaluita de Constantin Ciopraga n referirile la literatura moldovenilor. ntruct sunt mai departati de zona de iradiere, moldovenii, spune autorul, percep mult mai slab balcanismul, si chiar si att ct o fac, ei au o perspectiva diferita, n sensul n care condescendenta morala, ce i-ar fi condus pe munteni la atitudinea de respingere, dispare. Astfel, Mihail Sadoveanu priveste balcanismul doar reflectat n realitatile din Moldova, aparndu-i ca o mixtura de rafinament, pasivitate si decadenta, astfel ca el remarca din folclorul balcano-oriental, integrnd n opera sa, n special sclipirile spiritului, vechi norme de morala practica, umorul impersonal devenit un mod al concilierii cu lucrurile (p. 118). Mai mult dect att, lui Sadoveanu i atribuie criticul, la modul explicit, recunoasterea influentelor bizantine, pe care le confunda cu cele balcanice, n cadrul culturii romnesti: Profund national, cu un admirabil simt al istoriei vii, Sadoveanu nu e fanatic, recunoscnd rolul miscarii de idei dinspre Bizant, prin filiera carturareasca, dar relevnd si capacitatea spiritului autohton de a filtra, stiliza si accepta numai ce i se potriveste. (p. 134) Prin citatul anterior, Constantin Ciopraga nsusi nu face altceva dect sa recunoasca integrarea, prin adaptare, binenteles, n spiritul etnic a elementelor de natura bizantina amintite. n fond, e vorba de cele care stau la baza ipostazei blajine a spiritului balcanic, caci un spirit caracterizat de contradictie, pune contemplatia si electrizarea n acelasi creuzet. Iar acest fapt este identificat tocmai acolo unde initial l consid erase aproape inexistent. Mai mult chiar, sa observam ca autorii pe care i ia n considerare ca responsabili de asimilarea de asta data a suflului balcanic, sunt prolificul Sadoveanu si chiar Creanga cel din urma abia amintit, cei drept. Oricum, e vorba de cei care pot fi trecuti pe lista celor mai moldoveni dintre moldoveni, doi dintre cei fara de care greu s-ar mai putea vorbi de o literatura moldoveneasca distincta. Totusi, criticul ncearca sa-si apere teza considernd ca pe Sadoveanu nu- l mna spre Orient afinitati de sistem, ci doar n tinerete, el avusese intuitia contactelor multiseculare dintre ntelepciunea orientala si unele forme de gndire existente la noi, dincoace de Dunare si Mare.

*

Cum se explica oare paradoxul teoretizarii si analizei balcanismului literar romnesc, fie si n formele sumare realizate de Constantin Ciopraga, n cadrul acelorasi pagini care ncearca sa-l anuleze? Un posibil raspuns este ca n viziunea lui Constantin Ciopraga se insinueaza propria raportare ideologica, ce este una de respingere fata de un fapt existent, dar pe care l priveste depreciativ. Este o ipoteza care are cteva elemente ce o sustin, chiar daca nu au puterea de a o transforma n sentinta definitiva. El nsusi, vedem prea bine, vorbeste despre balcanism, i fixeaza tipologia, continuitatea de la Cantemir pna la Arghezi si distinge autori si opere care i corespund. Atta doar, ca parca ar dori sa nu mai aiba la ce sa le corespunda aceste opere n spatiul autohton, ci doar la ceva ce ar fi str icta proiectie exotica, daca putem numi astfel ce-i mai la sud de Dunare. Tocmai de aceea, ia n considerare si pune n valoare cu precadere opere n care identifica atitudinea de respingere: Ajungem la constatarea ca, n figuratie literara, concepte precum bizantinismul, balcanismul, spiritul oriental sunt realitati interferente, greu de disociat, de unde impreciziunea termenilor. Multi scriitori nu percep aceste realitati din interior, ci mai degraba din exterior, de unde detasarea, rsul pe seama formelor neaderente. Alti scriitori, minori n genere, par a se instala direct n interior. Acestia nu mai rd. Blestemul, ocara, mascarile, curg solemne, n valuri homerice. (p. 120) Se vede prea bine n citatul anterior ca nscrierea unor21

autori, pe care nici macar nu-i numeste, la modul inerent ntr-un orizont literar consonant spiritului balcanic i plaseaza automat n seria minorilor. Pentru a fi major, deci, ar fi

necesara adoptarea atitudinii respingatoare, a ironiei cathartice, daca nu a sarcasmului. De asemenea, paginile cartii lui Constantin Ciopraga ofera indicii certe ale unui etnicism ce mizeaza pe energia spirituala a sintezei daco-romane. Astfel, folclorul romnesc i apare criticului preponderent tributar mithosului geto -dacic40, dar i recunoaste si elemente mult mai vechi, n timp ce literatura culta o considera marcata initial de modelele italiene, pentru ca apoi sa se impuna cele franceze si germane, mai nti aflate ntr-o concurenta oscilanta, iar mai trziu cstigul de cauza sa fie acordat Frantei datorita resurectiei spiritului latin41. Nu ar lipsi, de asemenea, deschideri englezesti, rusesti si de alta natura, dar dreptul de preemtiune latin e pastrat intact. Prin urmare, la baza spiritualitatii romnesti s-ar regasi doar viziunea ncapsulata n productia folclorica de origine traco-dacica, la care s-ar adauga nobilele influente latine, venite att pe filiera antichitatii romane, ct si pe cea reconfiguratoare bizantina ori prin prisma contactelor cu occidentalitatea medievala trzie si mai ales cu cea moderna. Observam aici prea bine refuzul ideii convertirii n valoare spirituala a secolelor de experimentare a opresiunii otomane. O astfel de experienta sa nu fie oare capabila sa zdruncine tectonica spirituala a celor care o traiesc n decursul attor generatii succesive? Un raspuns negativ ar fi, chiar si n absenta dovezilor evidente, neverosimil. Dar cnd ele exista, contestarea devine o chestiune de prejudecata, ce conduce inevitabil la alterarea luciditatii critice.

23