LICEUL TEHNOLOGIC „MIHAI NOVAC”ORAVIŢA, jud. CARAŞ-SEVERIN

TEMA proiectului:PROCEDEU DE LUCRU SPECIFIC METODEI

CONTABILITĂŢII

EXAMENDE CERTIFICARE A COMPETENŢELOR PROFESIONALE PENTRU OBŢINEREA

CERTIFICATULUI DE CALIFICARE PROFESIONALĂ NIVEL 3

Îndrumător de proiect prof. Ciobanu Olariu Ionela MonicaCandidat CORNICI P. ADINAClasa XII AForma de învăţământ zi Profil SERVICIIDomeniu Calificarea profesională TEHNICIAN ÎN ACTIVITĂŢII

ECONOMICEAnul absolvirii 2013

1

CUPRINSARGUMENT 3

1. Capitolul I - PROCEDEELE METODEI CONTABILITĂȚII 4

1.1. Clasificare 41.2. Procedeele comune tuturor ştiinţelor 4

1.3. Procedeele metodei contabilităţii comune şi altor

discipline economice 51.4. Procedeele specifice metodei contabilităţii 8

2. Capitolul II – BALANŢA DE VERIFICARE 10

2.1. Noţiunea şi importanţa balanţei de verificare 102.2. Funcţiile balanţei de verificare 11

2.3. Clasificarea balanţelor de verificare 13

2.4. Tehnica Întocmirii balanţei de verificare 18

2.5. Identificarea erorilor de înregistrare cu ajutorul

balanţei de verificare 19

3. Capitolul III – Aplicaţii 22

3.1. Aplicaţii privind întocmirea balanţei de verificare şi bilanţul contabil 22

3.2. Balanţa de verificare 28

2

BIBLIOGRAFIE 30

ARGUMENT

Operaţiile economice care se realizează zi de zi într-o unitate economică se înregistrează în conturi. În orice moment al activităţii economice, fiecare cont în parte pune în evidenţă situaţia elementelor patrimoniale: existenţele la începutul perioadei, creşterile, micşorările, totalul mişcărilor cumulate de la începutul anului, dar şi existenţele finale.

Necesităţile de conducere, control şi analiză a activităţii unităţilor patrimoniale impun generalizarea şi prezentarea, într-un tablou de ansamblu, a întregii activităţi desfăşurate. Metoda contabilităţii impune ca periodic, şi în mod obligatoriu cu ocazia elaborării bilanţului, să se facă verificarea exactităţii înregistrărilor făcute în contabilitate, cât şi a calculelor efectuate cu ocazia determinării rulajelor, sumelor totale şi a soldurilor conturilor. Am dorit să întocmesc lucrarea cu tema „ Balanţa de verificare ” tocmai datorită importanţei deosebite pe care consider că o defineşte balanţa în cadrul procedeelor specifice contabilităţii.

Balanţa de verificare sau balanţa conturilor este un procedeu specific al metodei contabilităţii care asigură verificarea exactităţii înregistrării operaţiilor economice în conturi, legătura dintre conturile sintetice şi bilanţ, legătura dintre conturile sintetice şi conturile analitice, precum şi centralizarea datelor contabilităţii curente. Balanţa de verificare se prezintă sub forma unei situaţii tabelare, în care se înscriu datele valorice preluate din conturi.

În cadrul balanţei de verificare se obţin anumite egalităţi structurale şi globale proprii dublei înregistrări şi corespondenţei conturilor.

Aceste egalităţi exprimă un echilibru permanent între aceste date, de unde provine şi denumirea de ” balanţă ”. Balanţa de verificare conţine toate conturile folosite de o unitate patrimonială, fiecare cont fiind înscris cu soldul iniţial, rulajele perioadei curente, totalul sumelor şi soldul final de la sfârşitul lunii pentru care se încheie balanţa respectivă. Legea contabilităţii prevede că ” pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operaţiunilor se întocmeşte, lunar, balanţa de verificare ”.

3

CAP. I - PROCEDEELE METODEI CONTABILITĂŢII

1.1. CLASIFICARE

În scopul realizării obiectului contabilității, metoda acestea se folosește de o serie de procedee care permit furnizarea de informații cu privire la fenomenele si procesele economice ce se petrec în cadrul unităților economice și sociale.

Aceste procedee se împart în:- procedee comune tuturor științelor;- procedee specifice metodei contabilității- procedee ale metodei contabilității, comune si altor discipline

economice.

1.2. PROCEDEELE COMUNE TUTUROR ŞTIINŢELOR

Între procedeele comune tuturor științelor folosite de metoda contabilității, pot fi enumerate: observația, raționamentul, comparația, clasificarea, analiza, sinteza etc.

Astfel, observația este faza inițiala a cercetării obiectului de studiu al oricărei științe. Deci și contabilitatea folosește procedeul observației pentru cunoașterea operațiilor economice si financiare care se pot exprima valoric și pe care, după ce au fost consemnate în documente, le reflectă cifric, numeric, cu ajutorul procedeelor sale specifice de lucru cu respectarea normelor și principiilor care o guvernează.

Raționamentul se aplică de metoda contabilității pentru ca pe bază de judecăți logice, pornind de la prezentarea mișcărilor de valori economice care au loc în patrimoniul unităților, să se ajungă la concluzii noi, ce permit stabilirea cu exactitate a modului de reflectare a acestora cu ajutorul diferitelor sale procedee. Astfel, pe bază de raționament s-a ajuns la concluzia că activul este egal cu pasivul întrucât decurg din acestea există o egalitate, fiind vorba de același patrimoniu privit sub dublu aspect. Tot prin raționament s-a stabilit influența pe care o produc operațiile economice și financiare asupra activului și pasivului unității, regulile ce stau la baza

4

reflectării operațiilor economice și financiare în conturi, conținutul unor indicatori furnizați de contabilitate etc.

Comparația se folosește de metoda contabilității prin alăturarea a două sau mai multe structuri patrimoniale ce se pot exprima valoric și deci fac parte din obiectul de studiu al acesteia, cu scopul de a se stabili asemănările si deosebirile dintre ele, ca pe această bază să se fixeze anumite noțiuni, să se tragă o serie de concluzii etc. Comparația este întâlnita foarte frecvent în cadrul procedeelor metodei contabilității. Astfel, se compară veniturile cu cheltuielile pentru a stabili rezultatele finale, se compară activul cu obligațiile pentru a stabili patrimoniul net etc.

Clasificarea este acțiunea de împărțire, repartizarea sistematică pe clase sau într-o anumită ordine a obiectelor sau a fenomenelor în raport de asemănările și deosebirile dintre ele. Asemănările le apropie și le încadrează în aceeași clasă, iar deosebirile le diferențiază și le distribuie în clase diferite. Metoda contabilității folosește clasificarea atât în cadrul procedeelor specifice cât și în cadrul celor comune altor discipline economice pentru studierea rațională și sub diferite aspecte a patrimoniului unităților economice și sociale, respectiv a bunurilor economice, a surselor de finanțare, a cheltuielilor, a veniturilor, pentru studierea sistematică a documentelor, a evaluării, a conturilor etc.

Analiza reprezintă un procedeu științific de cercetare a unui întreg, a unui fenomen care se bazează pe examinarea pe studierea sistematică a fiecărui element component în parte. În contabilitate, analiza are un câmp foarte larg de aplicare. Astfel, analiza contabilă este folosită la înregistrarea corectă a operațiilor economice și financiare a unității, a cauzelor care au determinat-o și a deciziilor care urmează a se adopta, analiza contului de rezultate pentru cunoașterea veniturilor și cheltuielilor unității etc.

Sinteza ca procedeu științific de cercetare a fenomenelor se bazează pe trecerea de la particular la general, de la simplu la complex, pentru a ajunge la generalizare. Este folosită pe scară largă de metoda contabilității la gruparea și centralizarea datelor pentru a le face din ce în ce mai sintetice în scopul generalizării concluziilor ce se desprind din analiza acestora.

1.3. PROCEDEELE METODEI CONTABILITĂŢII, COMUNE ŞI ALTOR DISCIPLINE ECONOMICE

Pe lângă procedeele specifice, contabilitatea mai utilizează în cadrul metodei sale de lucru și alte procedee, comune mai multor discipline economice. Acestea sunt deosebit de necesare metodei contabilității, constituind o premisă utilă sau servind la completarea procedeelor specifice, cu care se întrepătrund și formează un tot unitar.

Procedeele metodei contabilității, comune și altor discipline economice, sunt: documentele, evaluarea, calculația și inventarierea.

Orice operație economică sau financiară privitoare la existența și mișcarea elementelor patrimoniului unităților economice și sociale, pentru a putea fi înregistrată în conturi, trebuie consemnată mai întâi într-un document care atestă înfăptuirea ei. Este necesar acest lucru deoarece înregistrarea operațiilor economice și financiare în conturi se face numai după ce acestea au avut loc, iar una dintre cerințele contabilității o constituie fundamentarea și justificarea tuturor datelor sale pe bază de documente.

5

În orice unitate patrimonială, întocmirea documentelor pentru fiecare operație economică și financiară constituie o cerință imperioasă pentru o conducere reală a activității, întrucât aceasta reclamă cel mai sever control nu numai asupra integrității și modului de gestionare a patrimoniului în totalitatea lui sau al părților lui componente, dar și al fiecărei operații economice și financiare în parte.

Documentele prezintă o importanță deosebită pentru mersul normal al lucrărilor de contabilitate deoarece, cu ajutorul lor, se asigură verificarea prealabilă a justeței și legalității operațiilor economice și financiare, controlul gestionar asupra bunurilor economice, respectarea disciplinei financiare etc., contribuind prin aceasta la întărirea responsabilității asupra administrării patrimoniului fiecărei unități economice și sociale.

Pentru ca datele înregistrate în conturi să se poată centraliza cu ajutorul balanței de verificare și generaliza cu ajutorul bilanțului, trebuie aduse la un numitor comun prin intermediul aceleiași unități de măsură. În acest scop, datele consemnate în documente, privitoare la existența și mișcarea elementelor patrimoniale, exprimate din punct de vedere fizic prin diferite unități de măsură, pentru a putea fi înregistrate în conturi trebuie evaluate în mod unitar prin intermediul unităților monetare, singurele care asigură generalizarea.

Evaluarea constă în transformarea unităților naturale în unități valorice cu ajutorul monedei. Această operație are o importanță deosebită pentru sintetizarea și generalizarea informațiilor generate de existența, mișcarea și transformarea elementelor patrimoniale. Evaluarea este strâns legată de celelalte procedee ale metodei, a căror utilizare este condiționată de folosirea prealabilă a exprimării valorice.

Astfel, evaluarea este strâns legată de calculație ca procedeu al metodei contabilității deoarece pentru a reflecta în conturi cât mai exact existența și mișcarea patrimoniului unităților economice și sociale, în toate fazele circuitului economic, precum și rezultatele finale ale activității, este necesar să se determine cu cea mai mare exactitate valoarea acestora.

Acest procedeu își găsește aplicarea cea mai largă în domeniul calculației costurilor și rezultatelor. Noțiunea de calculație are însă o accepțiune mult mai cuprinzătoare în contabilitate; ea include toate formele de calcul începând cu simpla calculare a datelor consemnate în documentele primare, continuând cu calculul rulajelor, sumelor și soldurilor conturilor, cu calculul valorii elementelor patrimoniale inventariate, a diferențelor de inventar și terminând cu stabilirea costului producției și calculul rezultatelor finale, precum și a tuturor indicatorilor economico-financiari prin care se apreciază activitatea unității economice și sociale.

Pentru a cunoaște situația reală a patrimoniului reflectat în contabilitate, trebuie să se verifice existența faptică, directă a tuturor elementelor sale în scopul descoperirii neconcordanțelor dintre datele înregistrate în conturi și realitățile de pe teren. În continuare, elementele patrimoniale constatate faptic se evaluează la valoarea actuală sau curentă. În acest scop, contabilitatea se folosește de un alt procedeu, cunoscut sub denumirea de inventariere. Pe baza constatărilor la care s-a ajuns în urma inventarierii se fac rectificările necesare în conturi, stabilindu-se concordanța dintre datele rezultate din conturi și cele constatate la fața locului prin operația de inventariere. Prin compararea valorii actuale cu cea din contabilitate se determină deprecierea elementelor patrimoniale inventariate.

După cum se observă, între procedeele de lucru utilizate de metoda contabilității există o strânsă corelație a cărei coloană vertebrală este interdependența și condiționarea reciprocă dintre procedeele sale specifice, așa cum reiese din figura 1.1.

6

FIGURA 1.1. FUNCȚIILE METODEI CONTABILITĂȚII ȘI LEGĂTURILE DINTRE ELE

BILANȚUL MIȘCĂRI DE VALORICONTABIL ECONOMICE ÎN CURSULLA EXERCIȚIULUI FINANCIARDESCHIDEREAEXERCIȚIULUI

SE ÎNREGISTREAZĂ

EVALUARE, DOCUMENTAȚIECALCULAȚIE,INVENTARIERE,ANALIZA CONTABILĂ SE ÎNREGISTREAZĂ

CRONOLOGIC ȘIGRUPEAZĂ

SISTEMUL DE CONTURI

SE CENTRALIZEAZĂ

BALANȚA CONTURILOR

SE SINTETIZEAZĂ

BILANȚUL CONTABILLA ÎNCHIDEREA EXERCIȚIULUI

7

FINANCIAR

1.4. PROCEDEELE SPECIFICE METODEI CONTABILITĂŢII

Procedeele specifice, utilizate de metoda contabilității pentru cercetarea și studierea obiectului său, sunt următoarele: bilanțul, contul si balanța de verificare.

Bilanțul este procedeul folosit de metoda contabilității, prin care se înfăptuiește dubla reprezentare a situației patrimoniului unităților economice și sociale și a rezultatelor obținute. Cu ajutorul bilanțului se prezintă la un moment dat, în expresie valorică, patrimoniul unității sub dublul său aspect, și anume: pe de o parte sub aspectul destinației economice, pentru care contabilitatea utilizează noțiunea de activ patrimonial și, pe de altă parte, sub aspectul surselor de proveniență, pentru care contabilitatea utilizează noțiunea de pasiv. În același timp, prin bilanț se prezintă și rezultatele finale ale unității la un moment dat sub formă de profit sau pierdere.

Deoarece bilanțul cuprinde situația patrimoniului unității la un moment dat, el exprimă în același timp rezultatul utilizării și valorificării acestui patrimoniu în perioada dată, deci furnizează informații generale privitoare la situația economică și financiară a unității și la relațiile ei economice cu alte unități. Furnizând numai informații generale, sintetice, rezultate din centralizarea și sintetizarea datelor contabilității curente, bilanțul este completat de o serie de anexe, prin care se explică și se detaliază anumite laturi ale activității economice și financiare a unității patrimoniale respective.

Întrucât bilanțul nu poate să prezinte mișcările succesive ce se produc ca urmare a operațiilor economice și financiare în structura și mărimea patrimoniului unei unități economice și sociale, metoda contabilității utilizează pentru realizarea acestui obiectiv un alt procedeu specific ei, care poartă denumirea de cont.

Pentru reflectarea fiecărui element al patrimoniului din punctul de vedere al destinației economice și al surselor de finanțare, precum și a fiecărei poziții noi pe care o ocupă aceste elemente în mișcarea și transformarea lor de-a lungul fazelor circuitului economic, contabilitatea utilizează câte un cont distinct. Aceste conturi au legături reciproce, atât între ele, cât și bilanțul, legături determinate de unitatea obiectului contabilității. Totalitatea conturilor utilizate de contabilitate în scopul realizării obiectului său de studiu formează sistemul conturilor.

Contabilitatea dispune de un sistem de conturi în care reflectarea tuturor operațiilor rezultate din mișcarea și transformarea elementelor patrimoniale are la bază dubla înregistrare. Această trăsătură a contabilității face posibilă cuprinderea cu ajutorul sistemului de conturi a întregului său obiect de studiu și menținerea unui echilibru permanent, necesar pentru verificarea exactității datelor înregistrate în conturi.

Dacă bilanțul generalizează prin indicatorii săi mersul activității unității economice și sociale, contul este procedeul care particularizează această activitate, furnizând informațiile necesare pentru caracterizarea fiecărui bun economic, proces economic, sursă de finanțare și rezultat final.

Legătura dintre cont, care furnizează informații de detaliu asupra fiecărui element ce intră în obiectul contabilității, și bilanț, care asigură informațiile generalizatoare asupra activității de

8

ansamblu a unității se realizează cu ajutorul unui alt procedeu specific metodei contabilității și anume balanța de verificare sau balanța conturilor.

Prin balanța de verificare se controlează respectarea în contabilitate a dublei înregistrări a elementelor patrimoniale din cadrul unităților economice și sociale, creând prin aceasta garanția exactității înregistrărilor efectuate în conturi. De asemenea, cu ajutorul balanței de verificare se centralizează întreaga activitate economica a unității patrimoniale, reflectată distinct în conturi pe parcursul perioadei de gestiune. Se obțin astfel informații de ansamblu asupra întregului patrimoniu aflat în administrarea unității respective și asupra activității dintr-o anumită perioadă de gestiune. Centralizarea datelor cu ajutorul balanței de verificare oferă conducerii fiecărei unități patrimoniale posibilitatea de a cunoaște volumul modificărilor survenite în structura patrimoniului, atât pe perioada curentă, cât și cumulat din perioadele precedente de gestiune, în vederea adoptării deciziilor ce se impun în scopul conducerii activității unității respective în perioadele viitoare.

Operația de centralizare a datelor contabilității cu ajutorul balanței de verificare este posibilă datorită oglindirii acestora în expresie valorică la toate nivelurile organizatorice.

Balanța de verificare îndeplinește atât o funcție de control, cât și o funcție economică, constituind puntea de legătură dintre cont și bilanț. Datele ei stau la baza întocmirii bilanțului contabil.

9

CAP. II - BALANŢA DE VERIFICARE

2.1. NOŢIUNEA ŞI IMPORTANŢA BALANŢEI DE VERIFICARE

Balanţa de verificare este un procedeu specific al metodei contabilităţii care asigură verificarea exactităţii operaţiilor economice în conturi, legătura dintre conturile sintetice şi bilanţ, legătura dintre conturile sintetice şi conturile analitice, precum şi centralizarea datelor contabilităţii curente.

Potrivit normelor legale balanţa de verificare se întocmeşte lunar pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operaţiunilor patrimoniale.

Balanţa de verificare se prezintă sub forma unei situaţii tabelare cu mai multe coloane, care cuprinde toate conturile utilizate în contabilitatea unităţii patrimoniale, fiecare cont fiind înscris cu simbolul şi denumirea acestuia, în ordinea înscrisă în planul de conturi şi datele valorice preluate balanţa precedentă şi din cartea mare. Ea se sprijină pe cele două principii fundamentale ale contabilităţii: principiul dublei reprezentări a patrimoniului şi principiul dublei înregistrări a operaţiilor economice în conturi. Ca urmare, în cadrul balanţei de verificare, se obţin anumite egalităţi valorice totale între datele transmise din conturi, care exprimă un echilibru permanent între aceste date, de unde provine şi denumirea de "balanţă". În acest scop, în balanţa de verificare se cuprind toate conturile folosite de o unitate patrimonială, fiecare cont fiind înscris cu soldul iniţial, rulajele perioadei curente, totalul sumelor şi soldul final de la sfârşitul lunii pentru care se încheie balanţa respectivă.

Atât sub aspect teoretic, cât şi din punct de vedere practic, balanţa de verificare îndeplineşte mai multe funcţii.

Una dintre cele mai importante funcţii, care reiese şi din definiţia balanţei, este aceea de verificare a exactităţii înregistrărilor efectuate în conturi. Această funcţie constă în identificarea erorilor de înregistrare în conturi, prin intermediul diferitelor egalităţi valorice care trebuie să existe în cadrul balanţei de verificare, precum şi prin intermediul unor corelaţii valorice stabilite cu ajutorul ei, având la bază principiul potrivit căruia lipsa unor

egalităţi valorice constituie dovada existenţei unor erori, care trebuie să fie identificate şi corectate. De asemenea, se poate verifica concordanţa dintre totalul înregistrărilor efectuate în registrul jurnal (ce se deschide pentru evidenţa cronologică a operaţiilor) şi totalul rulajelor lunare debitoare, respectiv creditoare, din balanţa de verificare.

Deşi în condiţiile utilizării echipamentelor tehnice de prelucrare a datelor creşte exactitatea calculelor, funcţia de control a balanţei de verificare se menţine, iar corelaţiile pe care se bazează servesc la realizarea unor chei de control în programele de lucru ale calculatoarelor.

O altă funcţie a balanţei de verificare, este aceea de a realiza legătura dintre conturile sintetice şi bilanţ. Aceasta se concretizează în faptul că balanţa de verificare concentrează datele din toate conturile folosite în contabilitatea curentă (cu ajutorul cărora se înregistrează operaţiile zi de zi) a unei unităţi. Soldurile conturilor stabilite în cadrul balanţei de verificare, se transcriu în bilanţul final, după cerinţele întocmirii acestuia.

10

Spre deosebire de bilanţ, balanţa de verificare reflectă nu numai soldurile ci şi rulajele conturilor. Ea este o lucrare obligatorie premergătoare, întocmirii bilanţului contabil şi stă la baza raportărilor periodice privind situaţia patrimoniului, rezultatele finale şi obligaţiile fiscale.

Pentru a servi necesităţilor de generalizare periodică prin bilanţ a datelor contabilităţii curente, balanţa de verificare mai îndeplineşte şi funcţia de grupare şi centralizare a datelor înregistrate în conturi. Este una dintre cele mai importante funcţii ale balanţei de verificare, care oferă conducerii unităţilor posibilitatea de a cunoaşte totalul modificărilor intervenite în volumul şi structura elementelor patrimoniale atât pe perioada curentă de gestiune, cât şi pe perioada precedentă.

Cuprinzând, centralizat, toate datele privitoare la existenţele şi mişcările elementelor înregistrate în conturile sintetice şi analitice, pe o anumită perioadă de timp, balanţa de verificare asigură compararea datelor de la începutul unei perioade de gestiune cu cele de la sfârşitul ei şi cu alte perioade de gestiune expirate în vederea stabilirii schimbărilor care s-au produs în structura şi volumul elementelor patrimoniale de la o perioadă de gestiune la alta.

Ca urmare a grupării datelor contabilităţii curente, balanţa de verificare îndeplineşte şi funcţia de instrument de sinteză şi analiză a activităţii economice. Această funcţie se realizează prin confruntarea pe fiecare cont în parte, pe grupe de conturi şi pe total, a datelor de la începutul perioadei de gestiune cu cele de la sfârşitul ei.

Cu ajutorul balanţei de verificare se efectuează legătura şi concordanţa între conturile sintetice şi cele analitice. Realizarea acestei funcţii devine posibilă prin aceea că pentru fiecare cont sintetic, care se desfăşoară pe conturi analitice, se întocmeşte câte o balanţă de verificare a conturilor analitice, cu ajutorul căreia se controlează exactitatea înregistrărilor efectuate în conturile sintetice şi în conturile analitice, prin corelaţiile valorice care trebuie să existe între conturile analitice şi contul sintetic la care se referă, cu privire la soldurile iniţiale, rulaje şi soldurile finale.

În concluzie, sintetizând cele de prezentate anterior, rezultă că balanţa de verificare îndeplineşte nu numai funcţia de control, ci şi pe aceea de grupare şi centralizare a datelor înregistrate în conturi şi de analiză a activităţii economice, realizând concordanţa dintre conturile analitice şi cele sintetice, precum şi legătura dintre conturi şi bilanţ.

2.2. FUNCȚIILE BALANŢEI DE VERIFICARE

Balanța de verificare a conturilor este un tablou ce cuprinde toate conturile din registrul Cartea mare cu soldurile și mișcările ( rulajele ) acestora, asigurând verificarea corectitudinii înregistrării operațiunilor economice în conturi. Verificarea se realizează prin respectarea relațiilor determinate de elemente structurale ale contului, în fiecare cont ( pe orizontală ) și ale egalităților globale, prin totalurile balanței de verificare ( pe verticală ), egalități generate de ecuația bilanțieră și dubla înregistrări, în contextul corespondenței conturilor.

Balanța de verificare se întocmește de regulă la sfârșitul fiecărei perioade de gestiune sau ori de câte ori se impune acest lucru. Balanța de verificare este o etapă pregătitoare inventarierii și un document contabil care stă la baza întocmirea documentului bilanț.

11

Funcțiile ale balanței de verificare sunt:

- funcția de grupare și centralizare;- funcția de control ( verificare ) a corectitudinii sumelor înregistrate în

conturi conform dublei înregistrări;

- funcția de legătură dintre conturile sintetice, bilanț și contul de profit și pierdere;

- funcția de legătură între costurile sintetice și conturile analitice;

- funcția de instrument de analiză a activității economice.

1) Funcția de grupare și centralizare – se realizează prin preluarea tuturor conturilor și a informațiilor din acestea privind Si, RjD, RjC, iar TSD, TSC și Sf se determină în balanța. Această centralizare a informațiilor din conturi și implicit verificarea lor ajută la întocmirea situațiilor financiare anuale sau a altor documente de analiză.

2) Funcția de control ( verificare ) a corectitudinii sumelor înregistrate în conturi conform dublei înregistrări – verificarea corectitudinii înregistrărilor în conturi, prin balanța de verificare, se realizează prin intermediul:

- corelației valorice dintre elementele structurale ale contului ( pe orizontală, în cadrul fiecărei cont ) – sold inițial + creșteri ( Rj ) – descreșteri ( Rj );

- egalități valorice, ce trebuie respectate ( pe coloane, pe total balanța de verificare ), conform dublei înregistrări ( D = C ), respectiv;

- suma totală a soldurilor inițiale debitoare trebuie să fie egală cu suma totală a soldurilor inițiale creditoare, adică TSiD = TSiC;

- suma totală a rulajelor debitoare trebuie să fie egală cu suma totală a rulajelor creditoare, adică: TRjD = TRjC;

- suma totală a soldurilor finale debitoare trebuie să fie egală cu suma totală a soldurilor finale creditoare adică: TSfD = TSfC.

Aceste egalități permit și verificarea încrucișată a:

12

- concordanței dintre suma totală a rulajelor debitoare și creditoare din balanța de verificare și din Registrul-jurnal;

- concordanței dintre suma totală a soldurilor finale debitoare și suma totală a soldurilor finale creditoare din balanță și din Cartea mare.

Neconcordanțele constatate constituie dovada existenței unor erori ce trebuie identificate și corectate.

În contabilitatea informatică, deoarece balanța de verificare se poate elabora în orice moment, se pot astfel înlăturate erorile de înregistrare din Registrul-jurnal imediat ceea ce duce la reducerea funcției de control al balanței de verificare, dar crește rolul ei de instrument de analiză.

3) Funcția de legătură dintre conturile sintetice, bilanț și contul de profit și pierdere –

Balanța de verificare a conturilor centralizează informațiile din conturile sintetice la o anumită dată, informațiile din balanța de verificare de la finalul exercițiului ( 31 decembrie ) servesc la întocmirea componentelor situațiilor financiare anuale, bilanțul, contul de profit și pierdere și note explicative.

Pentru întocmirea bilanțului soldurile finale ale conturilor din clasele 1-5 sunt preluate și grupate conform necesităților impuse de structura bilanțului, iar pentru contul de profit și pierdere sunt preluate rulajele debitoare și rulajele creditoare ale conturilor de cheltuieli și venituri, după natura lor pe activități generatoare: exploatare, financiară si extraordinară.

4) Funcția de legătură între conturile sintetice și conturile analitice –

Conturilor sintetice se pot dezvolta în conturi analitice, iar înregistrările operațiunilor trebuie făcute în conturile sintetice și analitice corespunzătoare. De aceea se impune întocmirea unei balanțe de verificare a conturilor analitice pentru fiecare cont sintetic ce are o astfel de dezvoltare. Această balanță asigură controlul egalităților dublei înregistrări și a concordanței ce trebuie să existe între înregistrarea din contul sintetic și înregistrările din conturile sale analitice componente.

5) Funcția de analiză a activității economice –

Întrucât balanța de verificare realizează centralizarea și gruparea informațiilor din conturi, corespunzătoare înregistrărilor contabilității curente, ea permite analiza situației economico-financiare pe perioade scurte de timp ( ex. lunar ), între două situații financiare anuale – fiind singurul instrument ce furnizează informații de această natură, având un grad redus de sintetizare a informațiilor.

13

2.3. CLASIFICAREA BALANŢELOR DE VERIFICARE

În structură balanța de verificare poate cuprinde:- simbolul și denumirea tuturor conturilor din Cartea mare, în

ordinea din planul general de conturi ( de la clasa 1 la clasa 7 );- soldurile inițiale debitoare și creditoare;- rulajele debitoare și creditoare;- totalul sumelor debitoare și creditare;- soldurile finale debitoare și creditoare.

În teoria şi practica contabilităţii se folosesc mai multe criterii de clasificare a balanţelor de verificare, dintre care principalele sunt:

- după felul conturilor pe care le conţin - după numărul egalităţilor pe care le cuprind;- după conţinutul şi forma grafică de prezentare.

După felul conturilor pe care le conţin, balanţele de verificare se grupează în:

balanţe ale conturilor sintetice; balanţe ale conturilor analitice.

Balanţele de verificare ale conturilor sintetice sau generale se întocmesc numai valoric pe baza datelor preluate din conturile sintetice şi cuprind toate conturile sintetice folosite în contabilitatea curentă a unei unităţi într-o anumită perioadă de gestiune.

Balanţele de verificare ale conturilor analitice se întocmesc, cu date cantitative şi valorice, (pentru conturile care înregistrează elemente de natura stocurilor) sau numai valorice (pentru anumite conturi, ca de exemplu 411 Clienţi, 401 Furnizori, etc.), pe baza datelor preluate din conturile analitice, separat pentru fiecare cont sintetic care a fost desfăşurat pe conturi analitice. Sub aspectul momentului asemenea balanţe de verificare se întocmesc înainte de balanţa de verificare a conturilor sintetice sau generală, motiv pentru care se mai numesc şi balanţe de verificare auxiliare sau secundare.

Spre deosebire de balanţa de verificare a conturilor sintetice, care este una singură la nivelul unităţii patrimoniale, numărul balanţelor de verificare ale conturilor analitice, depinde de numărul conturilor sintetice care au fost desfăşurate pe conturi analitice. Exemplu de conturi sintetice care se dezvoltă în conturi analitice şi pentru care se întocmesc balanţe de verificare analitice: 301 "Materii prime", 302 "Materiale consumabile", 401"Furnizori", 411"Clienţi", etc.

După numărul egalităţilor pe care le cuprind sau al conţinutului lor, balanţele de verificare se împart în:

- balanţe de verificare cu o egalitate (fie balanţa sumelor, fie balanţa soldurilor);

- cu două egalităţi;- trei egalităţi;- cu patru egalităţi.

14

Din motive de simplificare, pentru conturile analitice se întocmeşte, în cele mai multe cazuri, balanţa soldurilor. Balanţa de verificare a sumelor cuprinde două coloane, una pentru total sume debitoare şi alta pentru total sume creditoare ale conturilor din registrul cartea mare, la data întocmirii ei, între care trebuie să existe egalitatea:

Totalul sumelor debitoare (TSD) = Totalul sumelor creditoare (TSC)

Totalul sumelor debitoare se compune din soldurile iniţiale debitoare de la începutul anului plus rulajele debitoare ale conturilor de la începutul anului şi până la data întocmirii balanţei de verificare.

Totalul sumelor creditoare se compune din soldurile iniţiale creditoare de la începutul anului plus rulajele creditoare ale conturilor de la începutul anului şi până la data întocmirii balanţei de verificare.

Înscrierea elementelor respective ( totalul sumelor debitoare şi totalul sumelor creditoare) se efectuează separat, pentru fiecare cont în parte.

Balanţa de verificare a soldurilor este asemănătoare cu balanţa de verificare a sumelor, cu deosebirea că în locul celor două coloane perechi de sume, cuprinde două coloane perechi de solduri, una pentru soldurile finale debitoare şi cealaltă pentru soldurile finale creditoare, prin a căror totalizare trebuie să rezulte egalitatea:

Total solduri finale debitoare = Total solduri finale creditoare

Modelul unei astfel de balanţe de verificare este următorul:

Balanţa de verificare cu o egalitate (balanţa soldurilor)

 

Nr.crt. Simbol

cont

D e n u m i r e a

c o n t u r i l o r S o l d u r i f i n a l e

Debitoare Creditoare

1. 101 "Capital social" - 2.490.000

2. 21X "Imobilizări corporale" 1.500.000 -

3. 301 "Materii prime" 600.000    4. 302 "Materiale consumabile" 60.000  

5. 401 "Furnizori" - 270.000

6. 411 "Clienţi" 400.000    7. 461 "Debitori diverşi" 30.000  

8. 5121 "Conturi la bănci în lei" 220.000  

15

9. 5311 "Casa în lei" 20.000  

10. 5191 "Credite bancare pe termen scurt"

  70.000

  T O T A L 2.830.000 2.830.000

Ca şi în cazul balanţei anterioare şi această balanţă de verificare, prin egalitatea respectivă satisface cerinţele funcţiei de control al exactităţii datelor înregistrate în conturi. Totodată, prezentând situaţia economico-financiară a unităţii economice la un moment dat, prin soldurile finale, debitoare şi creditoare ale conturilor, balanţa la care ne referim stă la baza întocmirii bilanţului şi permite conducerii unităţii să cunoască rezultatele activităţii sale la perioade scurte de timp, respectiv în intervalul dintre două bilanţuri (care se întocmeşte anual).

Balanţa de verificare cu două egalităţi, denumită şi balanţa sumelor şi soldurilor, se prezintă într-o singură variantă şi rezultă din combinarea balanţei sumelor cu balanţa soldurilor. Ea cuprinde patru coloane: două pentru total sume, debitoare şi creditoare şi două pentru solduri finale, debitoare şi creditoare, ceea ce permite stabilirea a două egalităţi între totalurile coloanelor perechi, de sume şi, respectiv, de solduri.

Egalităţile la care ne referim sunt următoarele: Totalul sumelor debitoare = Totalul sumelor creditoare

Totalul soldurilor finale debitoare = Totalul soldurilor finale creditoareCa urmare, din aceste ecuaţii valorice se desprinde ideea că balanţa de verificare cu două

egalităţi permite verificarea corelaţiilor şi realizarea funcţiilor celor două tipuri de balanţe de verificare (balanţa sumelor şi balanţa soldurilor), din a căror combinare rezultă.

Balanţa de verificare cu două egalităţi nu prezintă informaţii distincte cu privire la rulajul conturilor, întrucât acesta apare într-o singură sumă împreună cu soldurile iniţiale, aspect care diminuează proprietăţile informative ale balanţei pentru satisfacerea cerinţelor activităţii de analiză în procesul de conducere a unităţii patrimoniale.

Balanţa de verificare cu trei egalităţi a fost concepută, tocmai, pentru sporirea proprietăţilor informative ale balanţelor de verificare cu una şi cu două egalităţi şi pentru satisfacerea cerinţelor muncii de analiză şi conducere la un nivel superior. Această balanţă de verificare cuprinde şase coloane (trei coloane perechi), din care două coloane pentru soldurile iniţiale debitoare şi creditoare, două pentru rulajele lunii curente, debitoare şi creditoare, două pentru soldurile finale debitoare şi creditoare, ceea ce permite stabilirea a trei egalităţi între totalurile coloanelor perechi astfel:

Totalul soldurilor iniţiale debitoare = Totalul soldurilor iniţiale creditoare

Totalul rulajelor debitoare = Totalul rulajelor creditoare

Totalul soldurilor finale debitoare = Totalul soldurilor finale creditoare

Cu ajutorul balanţei de verificare cu trei egalităţi se realizează, atât funcţiile balanţelor precedente, cât şi funcţia de analiză a activităţii economice. Cu toate acestea, şi asemenea balanţă de verificare limitează informarea asupra urmăririi în timp, întrucât nu se pot compara informaţiile din conturi din luna curentă cu informaţiile din lunile precedente.

16

Balanţa de verificare cu patru egalităţi  se prezintă într-o singură variantă sub forma unui tabel cu opt coloane, din care: două coloane pentru totalul sumelor debitoare şi creditoare din luna precedentă, două pentru rulajele debitoare şi creditoare ale lunii curente, două pentru totalul sumelor debitoare   şi   creditoare   (inclusiv   rulajele   lunii   curente)   şi   două  pentru   soldurile  finale  debitoare   şi creditoare. Aceste coloane permit stabilirea a patru egalităţi între totalurile coloanelor perechi astfel:

Totalul sumelor debitoare

din perioada precedentă

= Totalul sumelor creditoare

din perioada precedentă

Totalul rulajelor debitoare

ale perioadei curente

= Totalul rulajelor creditoare

ale perioadei curente

 

Totalul sumelor debitoare = Totalul sumelor creditoare

 

Totalul soldurilor finale debitoare = Totalul soldurilor finale creditoare

Balanţa de verificare cu patru egalităţi reprezintă modelul cel mai complet şi cel mai folosit în activitatea practică, întrucât satisface funcţiile celorlalte balanţe sub formă tabelară şi, în plus, oferă informaţii pentru efectuarea analizei în dinamică a situaţiei economico - financiare a unităţii. Totodată, dă posibilitatea stabilirii următoarelor corelaţii: egalitatea dintre sumele totale din balanţa de verificare întocmită la sfârşitul perioadei precedente şi sumele totale la sfârşitul perioadei precedente din balanţa de verificare a perioadei curente; egalitatea dintre sumele totale din balanţa perioadei curente şi sumele totale la sfârşitul perioadei precedente din balanţa de verificare a perioadei viitoare.

În condiţiile utilizării calculatorului electronic în prelucrarea datelor se realizează balanţa de verificare, cu cinci egalităţi, adică cu zece coloane. Primele două coloane reflectă permanent soldurile iniţiale (debitoare şi creditoare) de la începutul anului, următoarele două coloane cuprind cumulat rulajele lunilor precedente (debitoare şi creditoare), urmate de perechile de coloane pentru rulaje luna curentă, total sume la sfârşitul lunii curente şi solduri finale (debitoare şi creditoare).

După conţinutul şi forma grafică de prezentare, unele dintre aceste balanţe de verificare pot fi întocmite într-o singură variantă, iar altele în două variante.

Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, prevede utilizarea balanţei de verificare cu patru egalităţi, fiind, de altfel, cea mai completă şi avantajoasă pentru activitatea practică de contabilitate.

Balanţele de verificare analitice sau auxiliare se clasifică şi ele, după felul soldului pe care îl prezintă conturile pentru care se întocmesc la sfârşitul perioadei, în:

17

- balanţe de verificare analitice pentru conturi monofuncţionale, care se pot grupa, la rândul lor, în: balanţe de verificare analitice pentru conturi cu un singur etalon de evidenţă (valoric) şi balanţe de verificare analitice pentru conturi cu două etaloane de evidenţă (cantitativ şi valoric).

- balanţe de verificare pentru conturi bifuncţionale. Balanţele de verificare, sintetice şi analitice, se întocmesc, în mod obligatoriu, la sfârşitul

lunii şi ori de câte ori necesităţile impun acest lucru, în scopul verificării exactităţii operaţiilor economice în conturi. Pe baza datelor din balanţele de verificare se întocmeşte bilanţul contabil.

Întocmirea balanţei de verificare a conturilor sintetice necesită efectuarea următoarelor lucrări succesive:

- Înregistrarea tuturor operaţiilor patrimoniale care au avut loc, în cursul lunii, pe bază de documente justificative, în evidenţa cronologică realizată cu ajutorul registrului - jurnal;

- Trecerea operaţiilor din evidenţa cronologică în evidenţa analitică (organizată cu ajutorul fişelor de cont pentru operaţii diverse sau diferitelor situaţii) şi în evidenţa sistematică sintetică, organizată cu ajutorul fişelor cartea mare (cartea mare şah, fişelor de conturi pentru operaţii diverse, jurnalelor de credit sau situaţiilor pentru debit);

- Totalizarea rulajelor debitoare şi creditoare, a totalului sumelor debitoare şi creditoare şi, respectiv, a soldului final al fiecărui cont, debitor sau creditor, în funcţie de conţinutul economic al acestuia;

- Transcrierea datelor din cartea mare în formularul balanţei de verificare. Din experienţa practică, rezultă că pentru evitarea eventualelor erori de calcul şi

înregistrare, este recomandat să se transcrie în balanţa de verificare numai datele cu caracter primar, iar celelalte să se calculeze în cadrul acesteia. De exemplu, în cazul balanţei de verificare cu trei egalităţi: soldurile iniţiale se pot prelua din balanţa de verificare precedentă; rulajele (debitoare, respectiv creditoare) se transcriu din conturi, iar soldurile finale se calculează direct în cadrul balanţei de verificare.

- Totalizarea balanţei de verificare şi controlul corelaţilor valorice. În acest scop, se totalizează fiecare coloană a balanţei şi se verifică egalităţile proprii acesteia.

Cu ajutorul balanţei de verificare a conturilor sintetice se verifică: corelaţiile dintre egalităţile generate de dubla înregistrare a operaţiunilor patrimoniale în contabilitate; concordanţa dintre totalul înregistrărilor din registrul jurnal şi totalul rulajelor debitoare, respectiv creditoare, din balanţă; totalul soldurilor finale debitoare, respectiv creditoare, din "cartea mare" şi totalul soldurilor finale debitoare, respectiv creditoare din balanţă.

În situaţia în care nu se verifică egalităţile din balanţă sau nu există concordanţele menţionate anterior se procedează la identificarea şi corectarea erorilor.

2.4. TEHNICA ÎNTOCMIRII BALANȚEI DE VERIFICARE

Balanța de verificare a conturilor se întocmește anual sau ori de câte ori este necesar ( chiar lunar ). Întocmirea balanței de verificare presupune transcrierea datelor din conturi în balanță, totalizarea și verificarea egalităților. Toate aceste se fac după:

- deschiderea conturilor

18

- înregistrarea operațiunilor în evidența cronologică ( în Registrul Jurnal )

- în conturi ( în Cartea mare )- pregătirea conturilor ( stabilirea rulajelor, total sume și soldurile

finale ).1) Deschiderea conturilor se face doar la începutul exercițiului când se preiau în conturi

soldurile inițiale de la 1 ianuarie din balanța de verificare de la 31 decembrie.2) Înregistrarea operațiunilor în evidența cronologică cu ajutorul articolului contabil și apoi

înregistrarea acestora.3) Pregătirea conturilor se face la sfârșitul perioadei ( ex. lună ) și constă în a stabili rulaje,

total sume și solduri finale.4) Întocmirea balanței de verificare presupune:

- transcrierea datelor din conturi în balanța se recomandă a se face doar pentru rulajele curente. Soldurile inițiale și rulajele cumulate până la perioada curentă se preiau din balanța perioadei precedente iar rulajele curente debitoare și creditoare se preiau din conturi. Total sume debitoare, creditoare și soldurile finale se calculează în balanța, din datele înscrise în balanța.

5) Totalizarea în balanță se face pe coloane iar verificarea egalităților balanței se face pe coloane perechi, ca egalități între coloana de debit și cea de credit. Se mai verifică:

- dacă total rulaj din Registrul-jurnal este egal cu total rulaje curente determinate în balanța de verificare, pe baza rulajelor curente preluate din conturi;

- dacă soldurile finale ale conturilor determinate pe balanță sunt egale cu soldurile finale din registrul Cartea mare.

2.5. IDENTIFICAREA ERORILOR DE ÎNREGISTRARE CU AJUTORUL BALANŢELOR DE VERIFICARE

Erorile din balanța de verificare sunt evidențiate de existența inegalităților pe coloanele balanței. Erori de înregistrare în evidența sistematică ( din registrul Cartea mare ), erori de pregătire a conturilor, erori de întocmirea balanței,

Erorile de înregistrare contabilă, după posibilităţile de identificare, se împart în două categorii:

A) erori de înregistrare contabilă care pot fi identificate prin lipsa unor egalităţi valorice din cadrul balanţei de verificare tabelare a conturilor sintetice;

B) erori de înregistrare contabilă care pot fi identificate prin lipsa unor corelaţii valorice din cadrul balanţei de verificare a conturilor sintetice şi a balanţelor de verificare ale conturilor analitice.

A. Erori de înregistrare contabilă care se pot identifica cu ajutorul balanţelor de verificare ale conturilor sintetice (prin lipsa unor egalităţi valorice).

19

- Principalele categorii de erori de înregistrare contabilă care pot fi identificate prin lipsa unor egalităţi valorice din cadrul balanţelor de verificare tabelare ale conturilor sintetice sunt: erori de întocmire a balanţelor de verificare, erori de stabilire a elementelor valorice ale conturilor (rulaje, sume, solduri finale), erori de înregistrare în evidenţa sistematică şi erori de stabilire a sumelor în formulele contabile din evidenţa cronologică (registrul jurnal).

- Lucrările de identificare şi înlăturare a erorilor de înregistrare contabilă se realizează în ordinea inversă celei în care s-au desfăşurat lucrările de întocmire a balanţei de verificare.

Erorile de întocmire a balanţei de verificare se grupează astfel:- erori ce se produc cu ocazia adunării coloanelor balanţei de verificare şi care se

identifică prin repetarea calculelor;- erori care se produc cu ocazia transcrierii sumelor totale, a rulajelor şi soldurilor

conturilor din registrul cartea - mare în formularul balanţei de verificare. Aceste erori se identifică prin punctare, adică prin confruntarea tuturor sumelor totale, rulajelor şi soldurilor transcrise în balanţa de verificare cu cele din registrul cartea - mare, care au stat la baza acestei transcrieri.

- Erorile de stabilire a elementelor valorice ale conturilor se datorează unor calcule greşite efectuate cu ocazia stabilirii totalurilor sumelor debitoare şi creditoare, a rulajelor şi soldurilor conturilor în evidenţa sistematică. Aceste erori se identifică prin repetarea calculelor din cadrul fiecărui cont în parte.

- Erorile de înregistrare în evidenţa sistematică se datorează transcrierii greşite a unor sume din jurnal în cartea - mare. Identificarea lor se realizează prin punctare între aceste două registre, sumă cu sumă.

- Erorile de stabilire a sumelor în formulele contabile se datorează adunării greşite a sumelor în cadrul formulelor contabile compuse în evidenţa cronologică (registrul jurnal). Aceste erori se identifică prin refacerea calculelor la formulele contabile compuse şi prin punctarea acestor înregistrări cu documentele justificative care au stat la baza lor.

- Toate felurile de erori prezentate mai sus sunt determinate de nerespectarea cerinţelor principiului dublei înregistrări a operaţilor economice în conturi, care duce, în continuare, la nerespectarea principiului dublei centralizări a existenţelor, mişcărilor şi transformărilor elementelor patrimoniale, fapt ce se manifestă prin lipsa unor egalităţi valorice care trebuie să existe în cadrul balanţei de verificare.

B. Erori de înregistrare contabilă care nu se pot descoperi cu ajutorul balanţelor de verificare a conturilor.

Cu ajutorul balanţelor de verificare a conturilor sintetice nu pot fi descoperite erorile care modifică mişcările în conturi, în mod egal, atât în debit, cât şi în credit.

În aceste categorii de erori se pot include:

1. omisiuni ale înregistrărilor contabile;2. erori de compensaţie;3. erori de imputaţie;4. erori de înregistrare în evidenţa cronologică.

20

1. Omisiunile de înregistrare contabilă constau în aceea că anumite operaţii economice consemnate în documente au rămas neînregistrate în contabilitatea curentă. Asemenea erori se pot identifica prin punctarea tuturor documentelor care au stat la baza înregistrărilor în contabilitatea curentă în vederea descoperirii documentelor care, eventual, nu poartă menţiunea de confirmare a acestor înregistrări, fie ca urmare a reclamaţiilorprimite de la partenerii unităţii în legătură cu operaţiile economice respective.Datorită acestor erori, apar anumite anomalii privind datele informaţionale din unele conturi, cum ar fi: solduri debitoare la conturi de pasiv sau solduri creditoare la conturi de activ; drepturi de creanţă neîncasate sau obligaţii băneşti neplătite în cadrul termenului stabilit. Acestea pot fi descoperite şi prin analiza logică a corelaţiilor valorice care trebuie să existe în cadrul balanţelor de verificare analitice.

2. Erorile de compensaţie se datorează transcrierii greşite a unor sume din documentele justificative în registrul jurnal sau din acesta în registrul cartea - mare, în sensul că s-a trecut o sumă în plus într-o parte a unui cont sau a mai multor conturi şi o altă sumă în minus, egală cu aceea trecută în plus, în aceeaşi parte a altui cont sau a altor conturi astfel încât, pe total, cele două categorii de erori se compensează reciproc. Identificarea acestor erori este posibilă datorită faptului că în balanţele de verificare analitice apar unele solduri nefireşti la anumite conturi analitice (adică sold creditor la un cont de activ sau sold debitor la un cont de pasiv), precum şi în urma reclamaţiilor primite de la terţi.

3. Erorile de imputaţie se datorează transcrierii unor sume, exacte ca mărime, din evidenţa cronologică în evidenţa sistematică, atât în debit cât şi în credit, însă nu în conturile la care trebuiau să fie trecute, ci în alte conturi care nu corespund conţinutului economic al operaţiei respective. Aceste erori se identifică la fel ca în cazul precedent, adică prin intermediul unor solduri nefireşti ce apar în cadrul balanţelor de verificare analitice.

4. Erorile de înregistrare în evidenţa cronologică se pot datora mai multor cauze, ca de exemplu: stabilirea greşită a unor conturi corespondente; înregistrarea unei operaţii economice de două ori, atât în debit, cât şi în credit; inversarea unor formule contabile; întocmirea corectă a formulei contabile, dar cu altă sumă, mai mare sau mai mică, decât cea reală, atât în debit, cât şi în credit. Aceste erori pot fi identificate cu ajutorul balanţei de verificare şah, care, pe lângă unele egalităţi valorice, redă şi corespondenţa conturilor, oferind astfel posibilitatea identificării corespondenţelor eronate dintre anumite conturi, precum şi a erorilor de compensaţie şi a celor de imputaţie.

21

CAP. III - APLICAŢII PRIVIND ÎNTOCMIREA BALANŢEI DE

VERIFICARE ŞI BILANŢULUI CONTABIL

La începutul perioadei de gestiune, situaţia în conturi este următoarea ( solduri initiale ):SiC 1012 „Capital social subscris vărsat" = 10.00SiC 1063 „Rezerve statutare" = 5.0SiD 212 „Clădiri" = 10.00SiD 2812 „Amortizare clădiri" = 5.00SiD 301 „Materii prime" = 3.00SiD 345 „Produse finite" = 4.00SiC 401 „Fumizori" = 8.00SiD 411 „Clienţi" = 1.00SiD 5121 „Conturi la bănci în lei" = 3.50SiD 5311 „Casa în lei" = 2.00 În cursul perioadei de gestiune se înregistrează următoarele operaţii:

a) Se creşte capitalul social prin conversia rezervelor cu 4.0 lei.1063 „Rezerve statutare" = 1012 „Capital social subscris vărsat" 4.0

( -P ) ( +P )

b) Se înregistrează amortizarea clădirii în sumă de 1.00 lei.6311 „Cheltuieli de exploatare cu = 2812 „Amortizarea 1.00

amortizarile" constructiilor" (+A) ( +P )

c) Se închide contul de cheltuieli prin contul de rezultate:121 „Profit si pierderi" = 6811 „Cheltuieli de exploatare cu 1.00

22

amortizările” ( -P ) ( +P )

d) Se consumă materie primă în valoare de 2.00 lei.

601 „Cheltuieli cu materie prime” = 301 „Materii prime” 2.00( + A ) ( -A )

e) Se închide contul de cheltuieli prin contul de rezultate:

121 „Profit şi pierderi” = 601 „Cheltuieli cu materii prime” 2.00

( -P ) ( -A )

f) Se vând produse,finite câtre clienţi la preţ de vânzare 8.00 Iei, TVA

colectată 19 %.411 “Clienţi” = %

( +A ) ( +P ) 701 „Venituri din vânzarea produselor finite” 9.52( +P ) 4427 „TVA colectată” 8.00

1.52

g) Se închide contul de venituri prin contul de rezultate:

701 „Venituri din vânzarea = 121 „Profit şi pierderi” 8.00 Produselor finite”

( -P ) ( + P )

h) Se descarcă gestiunea de produsele vândute, în valoare de 1.00 lei

( cost producţie )

711 „Variaţia stocurilor” = 345 „Produse finite” 1.00 ( -P ) ( -A )

i) Se închide contul de venituri, prin contul de rezultate:

23

711 „Variaţia stocurilor” = 121 „Profit şi pierderi” 1.00 ( -P ) ( +P )

*deoarece suma 711 se află pe debit.

j) Se achită din contul furnizorilor, o datorie de 3.00 lei.

401 „Furnizori” = 5121 „Conturi la bănci în lei” 3.00( -P ) ( -A )

k) Se încasează prin caserie de la clienţi o creanţă de 6.00 lei.

5311 „Casă în lei” = 411 „Clienţi” 6.00 ( +A ) ( -A )

l) Se înregistrează regularizarea TVA:

4427 „TVA colectată”= 4423 „TVA de plată 1.52( -P ) ( +P )

m) Se determină rezultatul brut financiar:- Profit brut = 7.00 – 3.00 = 4.00 lei şi se impozitează profitul:- 4.00% x 25% = 1.00 lei.

691 „Cheltuieli cu impozitul pe profit” = 441 „Impozit pe profit” 1.00( - A ) ( +P )

n) Se închide contul de cheltuieli prin contul de rezultate:

121 „Profit şi pierderi” = „Cheltuieli cu impozitul pe profit” 1.00 ( -P ) ( -A

Sistematic, situaţia în conturi este următoarea:

D_________1012_________C D_________1063_________C SiC = 10.00 SiC = 5.0

(a) 4.0 (a) 4.0

TSC = 10.40 TSD = 4.0 TSC = 5.0

SfC = 10.40 SfC = 1.0

24

D_________212___________C D_________2812__________C SiD = 10.00 SiC = 5.0

TSD = 10.00 (b) 1.00

SfD = 10.00 TSC = 6.00

SfC = 6.00

D_________301__________C D________345___________C

SiD_= 3.00________________ SiD_= 4.00________________

_ (d)_2.00___ ___________________(h)_1.00

TSD = 3.00___TSC_=_2.00___ TSD = 4.00___ TSC_=_1.00

SfD = 1.00 SfD = 1.00

D_________401__________C D_________411__________C

SiC = 8.00 SiD = 1.00

(j)_3.00__ _ _____(f) 4.00________(k)_6.00

TSD = 3.00__ TSC_=_8.00__ TSD = 10.52__ TSC_=_6.00

SfC = 5.00 SfD = 4.52

D________ 5121__________C D_________5311__________C

SiD = 3.50 SiD = 2.00

____________ (j)_3.00___ _ __(k) 6.00__ __

25

TSD = 3.50__ TSC_=_3.00___ TSD = 8.00_ __ SfD =

5.00 SfD = 8.00

D_________6811___________C D_________121__________C__ (b)_1.00___________(c)_1.00 __ (c)_1.00____________(g)_8.00

__ (e)_2.00____________(i )_1.00

__ (n)_1.00__________________

TSD = 1.00 __ __TSC_=_1.00 TSD = 4.00 __ TSC_=_______

SfC =

D__________601___________C D__________ 701__________C

___ (d)_2.00__________(e) 2.00 ___ (g)_8.00__________ (e) 8.00

TSD_=_2.00_______TSC = 2.00 TSD_=_8.00_______ TSC = 8.00

D __________4427_________C D__________ 691 __________C

___ (l)_1.52__________ (f) 1.52 ___ (m)_1.00__________ (n) 1.00

TSD_=_1.52_______TSC = 1.52 TSD_=_1.00_______ TSC = 1.00

26

D __________4423_________C D__________ 441 __________ C

___ __________(l) 1.52 _____________________(m) 1.00

_________________TSC = 1.52 ___________________TSC = 1.00

SfC = 1.52 SfC = 1.00

D __________711_________ C

___ _________ (h) 1.00

____________________(i) 1.00

_________________TSD = ɸ

Preluăm sumele înregistrate sistematice în T-uri ( Cartea Mare ) – şi întocnim balanţa de verificare.

BALANŢA DE VERIFICARE LA 30.05.2010

27

Simbolcont

Denumirecont

Soldurile iniţiale Rulaj lună Total sume Solduri finaleD C D C D C D C

1012 Capital vărsat - 10.00 - 4.0 - 10.40 - 10.40

1063 Rezerve - 5.0 4.0 - 4.0 5.0 - 1.0

121 Profit şi pierderi

- -

4.0 7.0 4.0 7.0 - 3.0

212 Clădiri 10.00 - -

- 10.00 - 10.00 -

2812

Amortizare clădiri

- 5.0

- 1.0 - 6.0 - 6.0

301 Materii prime 3.00 - - 2.00 3.00 2.00 1.00 -

445 Produse finite 4.00 8.00 - 1.00 4.00 1.00 3.00 -

401 Furnizori - - 3.00 - 3.00 8.00 - 5.00

411 Clienţi 1.00 - 9.52 6.00 10.52 6.00 4.52 -

441 Impozit pe profit - - - 1.00 - 1.00 - 1.00

4423 TVA cu plată - - - 1.52 - 1.52 - 1.52

4427 TVA colectată - - 1.52 1.52 1.52 1.52 - -

5121 Conturi la bănci 3.50 - - 3.00 3.50 3.00 5.0 -

5311 Casa 2.00 - 6.00 - 8.00 - 8.00 -

601 Chelt. cu - - 2.00 2.00 2.00 2.00 - -

28

materii prime

6811 Chelt. cu amortizări - - 1.00 1.00 1.00 1.00 - -

691 Chelt. cu impozit profit - -

1.00

1.00 1.00 1.00 - -

701 Venituri vânzări produse - - 8.00 8.00 8.00 8.00 - -

711 Venituri producţia stocată - - - -

-

- - -

TOTAL: 23.50 23.50 36.44 36.44 59.94 59.94 27.02 27.02

BIBLIOGRAFIE

1) Contabilitatea financiară

29

Coordonator:

Mihai Ristea Editura Universitar

2) Contabilitatea financiară în noul sistem contabil

Coordonator:

Mihail Epureanu Editura de Vest

Valeria Bobaiță, Corina Grasu

3) Bazele contabilității și contabilitatea financiară

Coordonator:

Paul Mircea Petcu Editura de Vest

4) Bazele contabilității Noul sistem contabil

Coordonator:

Mihail Epureanu Valeria Bobaiță

Editura Tribuna Economică

5) Contabilitatea Evenimentelor Tranzacțiilor

Coordonator:

Maria Popan Editura Tipografie

6) Bazele contabilității

Coordonator:

Oprea Călin Mihai Ristea Editura Național

30

31