REFERAT

DISCIPLINA: ISTORIA STATULUI ȘI DREPTULUI ROÂNESC

TEMA:

LEGIUIREA CARAGEA

STUDENT BADEA COSTIN ALEXANDRU

LEGIUIREA CARAGEA

Actuala realitate juridică din țara noastră constituie obiectul de studiu al unor multiple discipline juridice corespunzătoare ramurilor dreptului. Pe lângă aceasta mai există si alte științe speciale ale dreptului care nu se încadreaza într-o anumită ramură, asa cum este ISTORIA STATULUI SI DREPTULUI ROMÂNESC. Ea studiaza instituțiile politico-juridice românești din punct de vedere istoric, în dinamica si devenirea lor de la origini până în prezent, spre a explica de ce ele au configurația și conținutul de acum. Vechiul drept care a guvernat relațiile sociale in diversele perioade ale istoriei poporului român reprezintă trecutul dreptului actual. Cu toate schimbările survenite există unele elemente care s-autransmis de la o epocă la alta, ceea ce a dat dreptului nostru o identitatespecifică față de dreptul altor popoare, chiar dacă de-a lungul timpului aasimilat si ceva din creația juridica a acestora.

DREPTUL IN PRIMA PERIOADA A REGIMULUI TURCO- FANARIOT.

REFORMELE LUI C-TIN MAVROCORDAT.

În prima fază a regimului turco-fanariot, nu s-au întocmit noi codificări legislative. Legislatia existentă a fost considerată suficientă pentru

2

reglematarea relațiilor sociale de la acea vreme. În această perioada normele juridice adoptate au îmbrăcat forma hrisoavelor domnesti.

Cele mai importante hrisoave au fost emise de catre C-tin Mavrocordat, domn in mai multe rânduri în Țara Românească si Moldova in perioada 1730-1769. Acesta prin hrisoave succesive a înfăptuit mai multe reforme: - a modificat statutul juridic al boierilor;

- a reorganizat administratia locală - -------//----sistemul financiar - ------//---- biserica, astfel calitatea de boier decurgea din slujba

îndeplinită în cadrul statului si nu din calitatea de mare proprietar de pamânt.

După slujbele deținute boierii au fost clasificați in 2 categorii: - categoria boierilor veliți, intrau marii dregători care erau scutiți de

toate dările - în categoria boierilor mazili, intrau boierii mai putin importanți

care erau scutiți numai de o parte din dări.

Evolutia dreptului in a 2-a faza a regimului turco-fanariot.

În faza a 2-a a regimului turco-fanariot s-au produs 2 schimbări care și-au pus amprenta asupra evoluției dreptului, așa se face ca după 1774 s-au realizat o serie de codificări moderne. Noile legiuiri au fost desemnate prin cuvintele “ condică”, “codică”, “cod” potrivit practicii din Europa acelei vremi. Dintre legiuirile elaborate în această perioadă menționăm “Pravilniceasca condică.” , “codul Calimachi “și legiuirea Caragea.

Pravilniceasca condică a fost elaborata în Țara Românească și promulgată de Alexandru Ipsilanti in anul 1775. Datorită opoziției Turciei a intrat in vigoare in anul 1780. A fost scrisă in limba română și în limba greacă. Între cele 2 versiuni nu sunt deosebiri importante, totuși cea in limba română este mai clară, terminologia juridică fiind formulată pe înțelesul poporului.

3

Codul Calimachi, a fost elaborat în anul 1817 in Moldova la inițiativa domnitorului Scarlat Calimach. Acest cod mai este denumit si Codica Tivilă a Moldovei.A fost publicat în limba greacă în 1817 și în limba română în 1833.

Legiuirea Caragea a fost elaborată în anul 1818 si publicată în Țara Românească din ordinul domnului Ioan Ghe. Caragea, mai e denumită aceasta legiuire si codul Caragea.Autorii acestei legiuiri au fost logofătul Nestor, Athansie Hristovor, Stolnicii, C-tin si Ioniță Bălăceanu. Această legiuire cuprinde norme de drept civil, drept penal si de procedura. Este sistematizată in 6 părți care tratează despre:

1) persoane2) lucru3) contracte4) donatii si succesiuni5) fapte penale6) despre ale judecatiilor => primele patru părți formează un adevărat

cod civil, partea a 5-a un cod penal, iar partea a 6-a un cod de procedură.

Cele 3 legiuiri, Pravilniceasca condică, Codul Calimachi, Legiuirea Caragea, au fost promulgate de către domni la apariție și au fost abrogate în anul 1865 când a intrat in vigoare codul civil român.

Dispoziții asemanătoare și diferite între Pravilniceasca Condica, Codul Calimach și Legiuirea Caragea.

Legiuirile menționate se deosebesc de cele anterioare atât în conținut cât și în formă, intrucât au fost adoptate in condițiile dezvoltării relațiilor marfă-bani și sub influența unor reglementări juridice europene moderne.Aceste legiuiri cuprind, dispoziții referitoare la proprietate, persoane, organizarea familiei, succesiuni, obligații, drept penal si drept procesual. În materia proprietății codurile menționate au consacrat drepturi absolute de proprietate facând distincția între proprietatea absolută și proprietatea divizată. În cazul proprietății absolute numita si desăvârșită sau

4

neîmpărțită, toate atributele dreptului de proprietate sunt exercitate de către aceasi persoana. Atributele dreptului de proprietate se împart între 2 persoane distincte, astfel se arată în legiuiri, o persoana exercită drepturi finite lucrului. Legiuirile în cauză prevăd că raporturile dintre boieri si tărani se stabilesc pe baza contractului de arendă. În materia persoanelor, oamenii erau clasificați în

1. liberi,2. robi, 3. dezrobiți.

În categoria oamenilor liberi erau inclusi si clăcașii. Robii erau asimilați cu lucruriile, totuși li s-a recunoscut o anumită capacitate juridică putând reprezenta pe stăpânii lor în relațiile cu terțe persoane.Persoanele juridice sunt desemnate prin termenul de tovărășie în Pravilniceasca condică , și în Legiuirea Caragea prin termenul de persoane moralicești, în Codul Calimachi se prevăd reglementări amănunțite cu privire la administrarea, răspunderea și stingerea personei juridice precum și referitor la formarea capitalului și împartirea câstigului. Familia, căsătoria și rudenia sunt reglementate in mare conform dispozițiilor din pravilele anterioare. Se consacra principiul răspunderii personale, se interzic căsătoriile între creștini si necreștini, între oameni liberi si robi. De asemenea sunt reglementate adopțiunea, tutela si curatela, potrivit modelului legiuiriilor europene ale vremii. Rudenia putea fi de sânge sau duhovnicească. Rudenia de sânge era potrivit celor 3 legiuiri în linie dreaptă suitoare( ascendenți), în linie dreaptă coborâtoare( descendenți) precum și in linie lăturalnică( colaterală) În cele 3 legiuiri sunt reglementate atât succesiunea fără testament( regală) precum și succesiunea testamentară, se precizează care e rezerva succesorală precum și cota disponibilă adică aceea parte din masa succesorală care poate fi lăsată ca moștenire unor persoane străine de familie.Vocația succesorală aparținea celor 3 categorii de rude de sânge:

1) ascendenți2) descendenți3) colaterali.

Copiii naturali veneau la moștenire în concurs cu cei legitimi potrivit Codul Calimachi pe când potrivit Legiuirii Caragea veneau numai la succesiunea mamei. Soțul supraviețuitor dobândea uzufructul asupra unei parți din bunurile succesorale când venea în concurs cu copiii urmând ca la

5

moarte acele bunuri să revină copiilor. Soțul supraviețuitor dobândea întreaga succesiune în lipsa altor moștenitori, iar în lipsa oricarui moștenitor, moștenirea era declarată vacantă și intra în patrimoniul statului. Legiuiriile mentionate prevedeau și trimiria, adica 1/3 din moștenire era destinată cheltuielilor de îmormântare, și de pomenire a celui decedat. În materia obligațiilor, legiuiriile în cauză cuprind reglementări moderne, astfel este definit conceptul de obligație, sunt arătate izvoarele obligațiilor, este definit contractul si sunt arătate elementele esențiale ale contractelor. De asemenea sunt reglementate transferul și stingerea obilgațiilor precum și garanțiile personale și reale. Ca izvoare ale obligațiilor sunt menționate legea, contractul, si delictul. Contractele sunt clasificate:

1. Dupa forma in contracte scrise si nescrise2. Dupa efecte in contracte unilaterale si bilaterale.

Se preciza că un contract pentru a fi valabil încheiat trebuie să fie potrivit legii și bunelor moravuri. Consimțământul pentru a fi valabil trebuia să fie lipsit de silă și de vicleșug. Obiectul contractului trebuie să fie în comerț, adică să fie un bun patrimonial. Capacitatea juridică prevazută ca element esențial a contractului e pentru prima dată menționată ca fiind egală pentru toți. Sunt amănunțit reglementate contractele de vânzare, închiriere, arendă, schimb, depozit și comodat.

LEGIUIREA CARAGEA STRUCTURĂ ȘI ELABORARE

„Legiuirea Caragea” a fost întocmită de către logofătul Nestor șiAthanase Hristopol în 1816, și tipărită în 1819 din porunca domnului IoanGheorghe Caragea. Această lucrare a fost considerată a fi cel mai însemnatși mai complet cod din țările române, apropiat codurilor moderne. Domnitorul Caragea a dorit prin promulgarea acestei legi să înlăture neajunsurile dreptului nescris, dar şi pe cele ale celui scris, în vigoare (legile scrise şi hrisoavele domneşti nu se prea aplicau iar Condica

6

lui Ipsilanti cuprindea "dispoziţii prea puţine, nedesăvârşite şi nedestoinice a cumpăni şi îndrepta dreptatea fiecăruia".1

Afară de aceasta, domnitorul încearcă să nu rămână în urma mişcării de înnoire juridică din ţările vecine (şi în special din Moldova, unde apăruse în 1814 Adunarea de legi a lui Andronache Donici.2

Legiuirea Caragea (la care au lucrat "doi boeri cu ştiinţă şi praxis ale pravilelor": Anastasie Hristopol şi Nestor Craiovescu) a fost tipărităla 1818, în greceşte şi româneşte. izvoarele utilizate la întocmirea legiuirii sunt arătate, în cea mai mare parte, în hrisovul de promulgareşi anume: legiuirea este "adunată din împărăteştile pravile şi din pravilniceasca condică şi din obiceiurile pământului ce s-au urmat pânăacum".3 Afară de aceste izvoare, unii specialişti au remarcat şi influenţa altor izvoare asupra legiuirii, cum ar fi Codul civil francez din 1804.4

În ceea ce priveşte cuprinsul ei, s-a spus că ar fi o lege de drept civil; dacă aceasta se poate spune despre Codul Calimah, observând cuprinsul său, nu putem spune acest lucru despre Legiuirea Caragea. Domnitorul Caragea a vrut să facă o lege care să cuprindă diverse materii; din anteproiect rezultă că el a dorit ca legiuirea să cuprindă şi norme de drept public, în special referitoare la situaţia şi drepturile Domnului. Scopul lui n-a fost îndeplinit decât parţial; prin urmare, legiuirea cuprinde norme de drept civil, de drept penal, de procedură şi câteva dispoziţii de drept comercial. Ea este formată din şase părţi. În primele patru sunt dispoziţii de drept civil şi puţine de drept comercial, în a cincea de drept penal şi în a şasea de procedură. După cum se vede cea mai mare parte este acordată normelor de drept civil; în ceea ce priveşte

1 A se vedea, A. Rădulescu, Pagini despre legiuirea Caragea, Conferinţă ţinutăla Academia Română, în cadrul colectivului pentru vechiul drept românesc, în 1950; a se vedea şi Legiuirea Caragea (ed. critică alcătuită de Colectivul pentru vechi drept românesc, condus de A. Rădulescu), bucureşti, Ed. Academiei Române, 1955, 340 p.

2 Manualul juridic al lui Andronache Donici face parte dintr-o serie de lucr ări juridice cu caracter teoretic; alături de acesta, au mai fost elaborate: Manualul lui Mihail Fotinopulos (trei proiecte din 1765, 1766 şi 1777), Arta judecătorească din 1793 a lui Dumitrache Panaiotache şi Pandectele lui Toma Cara din 1806 - a se vedea, Vl. Hanga, op. cit., pag. 131, în special notele3 A se vedea Hrisovul de promulgare, Legiuirea Caragea, pag. 189

4 A se vedea, C. Dissescu, L'influence du code civil francais en Roumanie, în Livre du centenaire, II, pag. 81 şi urm.; vezi şi A. Rădulescu, Influenţa franceză asupra dreptului român până la 1864, Mem. Academiei Române, Secţiunea Istorie, seria II, tom, XXVII, mem. 15, pag. 8-9.

7

aşezarea ea are multă originalitate.5

Făcută după sistemul dreptului roman (ca trăsături generale) cuprinde:

persoane, bunuri, obligaţiuni, succesiuni, procedură.

Partea I cuprinde dispoziţii "despre persoane", "pentru obraz" împărţindu-le după sex, după naştere, după capacitate şi după noroc. Lucrarea clasifică persoanele după sex, naștere și capacitate,precizând însă că femeia este inferioară bărbatului. Partea a II-a are puţine paragrafe "despre lucruri" şi anume despre stăpânirea lor, despre robirea şi vecinătatea lor, reguli referitoare la folosirea lucrurilor. Partea a III-a este cea mai întinsă şi tratează "materia obligaţiunilor şi contractelor" (are mai multe capitole:6 cap. I - "de obşte pentru tocmeli" - un fel de reguli, de principii, apoi capitole unde sunt prevăzute norme pentru contracte: vânzare-cumpărare, schimb, închiriere sau arendă - apoi reguli pentru împrumut, dobânzi etc., contracte de tovărăşie; apoi ciudat trei capitole despre nuntă, logodnă, zestre şi exoprică etc). În materia contractelor, se refera sumar la poliță și donație, dar și la dreptul familiei și succesiunii Partea a IV-a este consacrată materiei donaţiunilor (aici sunt tratate nu numai donaţiile propriu-zise, ci şi succesiunile şi testamentele). Partea a V-a întitulată "pentru vini", este un foarte scurt cod de penal. Sunt prezentate dispoziţii pentru diverse infracţiuni: omor, tâlhărie, furi, mofluzi mincinoşi, plastografi, martori mincinoşi, prepuitori sau pârâtori, tpietori de bani, necinstitori, preacurvie şi un adaos "pentru stricăciune" a anumite distrugeri şi repsonsabilitate. În acest adaos sunt arătate elementele vinilor şi pedepselor de aplicat; uneori, judecătorul osândea, cum, unde şi când va găsi el cu cale. Partea a VI-a, cu titlul "pentru ale judecăţilor" sunt câteva reguli de procedură penală şi civilă. Este împărţită în trei capitole:

pentru prigoniri - acţiunile, pornirile de judecată, prescripţie, parografie, competenţa instanţei, împrejurările când nu putea fi chemat la judecată şi la modul cum trebuia să se desfăşoare judecata;

5 A se vedea, A. Rădulescu, Pagini inedite ..., op. cit., pag. 94.6 A se vedea, pe larg, Legiuirea Caragea, ediţie critică, op. cit

8

pentru cărţi (adică acte scrise), martori, jurământ, carte de blestem şi caznă;

pentru judecător, judecată şi hotărâre; în ultimul capitol "pentru apelaţie" sunt unele dispoziţii pentru această cale de atac (aici se vorbeşte şi de lucrul judecat: "Hotărârea domnească întărită de Doi domni să nu aibă apelaţie" sau "judecata cercetată de trei domni să nu aibă apelaţie").7 În ultima parte sunt instituite norme de drept procesual referitoare la acțiunea în juștiție, competența instanțelor, mijloacele de proba, căile de atac și prescripție.8

În epoca de premodernizare a dreptului (modernizarea va începe după 1848, în jurul anilor 1864-1866) s-au mai adoptat în Ţările Române legi scrise care au grăbit acest proces. Cu mai multe modificari, aceasta legiuire s-a aplicat pana in 1865 canda fost abrogata expres de dispozitiunile art.1912 din actualul Cod 9Civil.

LEGIUIREA CARAGEA ȘI DREPTUL CIVIL

În materia persoanelor, oamenii erau clasificaţi în liberi, robi şi dezrobiţi. În categoria oamenilor liberi erau incluşi şi ţăranii clăcaşi. Legiuirea Caragea prevedea numărul minim al zilelor de clacă la doisprezece. În perioada în care au fost în vigoare aceste coduri a crescut numărul posluşnicilor şi al scutelnicilor, care se aflau în dependenţă personală faţă de boieri, dar care nu aveau obligaţii faţă de stat.

Robii erau asimilaţi lucrurilor. Totuşi, li s-a recunoscut o anumită capacitate juridică, putând reprezenta pe stăpânii lor în relaţiile cu terţe persoane.

Persoanele juridice sunt desemnate prin termenul de “tovărăşie” în Pravilniceasca condică şi în Legiuirea Caragea, şi prin sintagma “persoane moraliceşti” în Codul Calimah. Se prevăd reglementări amănunţite cu privire 7 A se vedea, pe larg, Legiuirea Caragea, ediţie critică, op. cit8 În măsura în care dispozițiunile Codului Calimach nu ar fi desuete sau contrarii dispozițiunilor din actualul Cod Civil, s-ar putea pune, firește doar teoretic, chestiunea aplicabilității unor norme din această lucrare, care nu ar fi reglementate în actualul cod și nu ar fi contrare dispoziîiunilor acestora. ,pentru dezvoltare I.Peretz, Curs de Istoria dreptului roman, vol.I, bBucuresti, 1926, pag.327.9pentru detalii I.Peretz, Curs de Istoria dreptului roman, vol.I, bBucuresti, 1926, pag.327.

.

9

la administrarea, înfiinţarea, răspunderea şi stingerea persoanei juridice, precum şi privitoare la formarea capitalului şi împărţirea câştigului.

Reglementările privind familia, rudenia şi căsătoria sunt, în general, conforme dispoziţiilor din pravilele anterioare. Se consacră principiul răspunderii personale. Astfel, se precizează că soţia nu răspunde pentru faptele soţului şi că nici părinţii nu răspund pentru faptele copiilor lor majori.

Sunt interzise căsătoriile între creştini şi necreştini, precum şi cele între oamenii liberi şi robi.

Copilul rezultat din unirea unei persoane libere cu una aflată în robie este întotdeauna un om liber. În Legiuirea Caragea procreaţia este singura care justifică mariajul: “Nunta este tocmeala unirii bărbatului cu femeia spre facerea de copiii.

Obligaţia de înzestrare a fetelor la măritat revine părinţilor şi fraţilor, în virtutea dispoziţiilor din Pravilniceasca condică şi Legiuirea Caragea, pe când Codul Calimah o prevede doar în sarcina părinţilor. Zestrea fetelor trebuia apreciată în bani în momentul constituirii ei, pentru ca, la un eventual divorţ din vina bărbatului, femeia să dobândească bunuri în aceeaşi valoare cu zestrea avută.

Divorţul datorat adulterului soţiei avea ca efect pierderea zestrei, ce trecea în proprietatea bărbatului.

Sunt reglementate şi adopţia, tutela şi curatela după modelul legiuirilor europene.

Rudenia putea fi de sânge sau duhovnicească. Rudenia de sânge era în linie dreaptă suitoare şi coborâtoare, precum şi în linie lăturalnică sau de alături. Fiecare generaţie însemna un grad de rudenie.

În materie succesorală, sunt reglementate atât moştenirea legală, cât şi moştenirea testamentară. "Dreptãþile mortului ce se moºtenesc sunt:. Toatã, averea lui, afarã din boierii, din privilegiurile persoanei sale ºi afarã din pedeapsa pentru vinele persoanei sale."10

Se precizează care este rezerva succesorală, adică partea din moştenire care poate fi dobândită doar de către membrii familiei, şi care este cota disponibilă, adică partea din moştenire care putea fi dobândită şi de către persoanele străine de familie.

Vocaţia succesorală aparţine celor trei categorii de rude de sânge: ascendenţi, descendenţi şi colaterali. Copiii naturali veneau la moştenire în concurs cu cei legitimi, în virtutea dispoziţiilor Codului Calimah, pe când în virtutea dispoziţiilor Codului Caragea veneau doar la succesiunea mamei. Soţul supravieţuitor dobândea uzufructul unei părţi din bunuri când venea în concurs 10 Legiuirea Caragea-pentru moștenire.

10

cu copiii, adică primea spre folosinţă şi culegerea fructelor o parte din moştenire egală cu cea care revenea unui copil, urmând ca la moarte acele bunuri să intre în proprietatea efectivă a copiilor. Soţul supravieţuitor dobândea în deplină proprietate o cotă variind între o şesime şi o treime când venea în concurs cu copii dintr-o altă căsătorie a soţului defunct sau când nu existau copii. Soţul supravieţuitor dobândea întreaga moştenire în lipsa rudelor succesibile. În lipsa oricărui moştenitor, moştenirea era declarată vacantă şi culeasă de către stat.

Reglementările în cauză consacrau şi trimiria, care reprezenta o treime din masa succesorală, destinată cheltuielilor de înmormântare şi de pomenire a celui decedat.

În materia obligaţiilor, în cele trei legiuiri sunt cuprinse reglementări moderne. Este definit conceptul de “obligaţie”, sunt arătate izvoarele obligaţiilor, este definit contractul, sunt arătate elementele esenţiuale ale contractului, sunt reglementate transferul şi stingerea obligaţiilor, precum şi garanţiile reale şi personale" Sã nu plãteascã nimeni pentru alte datorii dobândã mai multã decât unul la zece   într-un an ".11

Ca izvoare ale obligaţiilor, cele trei legiuiri prevăd legea, contractul şi delictul.

Contractele sunt clasificate după formă în contracte scrise şi contracte nescrise, iar după efecte în contracte unilaterale şi bilaterale. Se precizează că un contract, pentru a fi valabil încheiat, trebuie să fie conform cu dispoziţiile legii şi bunelor moravuri. Consimţământul, ca element esenţial al contractului, pentru a fi valabil, trebuie să fie lipsit de silă (violenţă) sau de vicleşug (dol). Obiectul contractului, ca element esenţial al acestuia, trebuie să fie un lucru aflat în comerţ, adică să fie un lucru ce poate face parte din patrimoniul unei persoane. Capacitatea juridică, prevăzută pentru prima dată ca element esenţial al contractului, este menţionată ca fiind egală pentru toţi, arătându-se în Codul Calimah, în mod expres, că “tot omul se socoteşte a fi vrednic de a-şi câştiga drituri în condiţiile legii”.

În cele trei legiuiri, sunt reglementate amănunţit contractele de vânzare-cumpărare, închiriere, arendare, schimb şi comodat.

Dintre acestea, cel mai în detaliu reglementat este contractul de vânzare-cumpărare" Cei ce vând lucru nemiºcãtoriu atunci numai pot sã vânzã la alþii când mai nainte vor da de ºtire celora ce au cãdere sau protimisis (sau epitropilor lor) ºi aciia, nev [rând] sã cumpere, vor iscãli zapisul vânzãrii .

Se protimisesc la cumpãrãtoarea celor nemiºcãtoare:a. Rudele de sus ºi de jos;b. Rudele de alãturea pânã la a patra spiþã când sunt ºi pãrtaºi sau

devãlmaºi;11 Legiuirea Caragea -pentru dobânzi

11

c. Rudele de alãturea pânã la a patra spiþã, când sunt ºi vecini;".12

Se preciza că un asemenea contract putea fi încheiat fie în formă scrisă, fie în formă orală. Când obiectul contractului era format din bunuri imobile sau robi, se cerea forma scrisă a contractului. În cazul pământului, trebuiau respectate regulile cu privire la dreptul de protimis. Totodată, era admisă stricarea vânzării, adică anularea contractului, când se constată că ulterior încheierii contractului, preţul reprezenta mai puţin de jumătate din valoarea reală a lucrului, faptă ce era denumită leziune.

Contractul de împrumut putea fi încheiat doar în formă scrisă şi în prezenţa a cel puţin trei martori.

Zălogul putea fi scos la vânzare doar la cererea creditorului prin hotărâre judecătorească.

Chezaşii se bucurau de beneficiul de discuţiune. Conform acestui beneficiu, garantul urmărit în justiţie de către creditor putea cere acestuia să se îndrepte mai întâi asupra debitorului principal şi numai dacă debitorul principal se dovedeşte a fi insolvabil să se îndrepte asupra sa.Dobânda legală a fost fixată în cele trei legiuri la 10% cu interzicerea antocismului, precum şi prin interzicerea cametei.

LEGIUIREA CARAGEA ȘI DREPTUL PENAL

În domeniul dreptului penal, Legiuirea Caragea preia în linii mari dispoziţiile din pravilele anterioare, îndeosebi din Cartea românească de învăţătură şi Îndreptarea legii. Infracţiunile sunt numite vini şi sunt clasificate după gravitatea lor în vini mari şi vini mici. Observăm din reglementarea în cauză că noţiunea de infracţiune nu se desprinde încă de persoana infractorului. Astfel, nu sunt arătate elementele constitutive ale infracţiunii, ci se fac referiri doar la categoriile de infractori, precum ucigaşi, tâlhari, hoţi, plastografi, etc.

Pentru prima dată în legislaţia noastră sunt incriminate faptele slujbaşilor şi dregătorilor, precum abuzurile judecătorilor faţă de părţi, abuzurile ispravnicilor faţă de cetăţeni, nedreapta luare din partea agenţilor executori şi nedreapta luare de către vornici a amenzilor de la ţărani.

12 Legiuirea Caragea -despre vanzări.

12

Având în vedere noul sistem de probaţiune bazat în justiţie pe înscrisuri şi mărturii, erau aspru pedepsiţi plastografii (falsificatorii de acte), precum şi martorii mincinoşi. Plastografii erau pedepsiţi cu tăierea mâinii, iar martorii mincinoşi cu amenzi şi cu trecerea în Condica şireţilor, care constituia un început de cazier judiciar, pentru a nu mai fi chemaţi a depune mărturie în viitor.

În vederea consolidării economiei de schimb erau pedepsiţi cei care, în mod fraudulos, declarau că sunt în stare de încetare a plăţilor pentru a nu-şi plăti datoriile. Aceşti faliţi frauduloşi erau numiţi în legiuirile de referinţă mofluzi mincinoşi. Termenul “mofluz” este de origine turcească, având înţelesul de a da faliment. Mofluzii mincinoşi erau condamnaţi împreună cu cei care au tăinuit bunurile lor sau care au pretins în mod fals că sunt şi ei creditori ai acestora.

În sistemul pedepselor menţionăm pedeapsa capitală pentru hiclenie, omor şi tâlhărie. Avem şi mutilarea, ce se putea realiza prin tăierea mâinii pentru plastografie sau pentru furt, bătaia cu nuiele la spate, biciuirea în târg a infractorului. Existau şi pedepse infamante, precum darea infractorului prin târg, tunsoarea, tăierea nasului pentru incest, expunerea femeii vinovate de adulter în piaţa publică. De asemenea, existau şi pedepse privative de libertate, precum ocna, temniţa şi surghiunul la mănăstire. Existau şi amenzile penale şi despăgubirile.

 Deşi in privinţa infracţiunilor pina la 1821 clasificarea a fost cea din feudalism : vini mari si vini mici, legiuirea Caragea a făcut un mic pas inainte, cautind sa dea o definiţie mai generala unor infracţiuni ."omorul iaste mai inainte cugetat sau necugetat". Omorul necugetat, după intimplari, micşorează sau măreşte vina: "cine azviriind cu ceva si cu nebăgare de seama, va omori, sa răscumpere cu bani omorul de fa rudele celui condamnat ".

Legiuirea Caragea aduce aşadar doua lucruri care par totuşi pozitive pe linia noilor concepţii care s-au manifestat în acea vreme în penal și care sunt un pas inainte față de dreptul penal feudal, încerîindu-se astfel a se face o dozare a pedepsei - clasificarea omorului in cugetat si necugetat.

Legiuirea lui Caragea, care intra în vigoare în Țara Românească în anul 1818, cuprindea în cărțile V și VI, rezervate dreptului penal, reglementări mai complexe ale regimului minorilor delincvenți și mult mai nuanțate. Legiuirea lui Caragea a pregatit terenul unei modificări în ceea ce privește reconsiderarea faptului conform căruia minoritatea era până la vârsta de 20 de ani.'(legislatia penală europeana in vigoare la acea dată: ex. Codul penal austriac -1803, Codul penal portughez - 1806, Codul penal danez -1908 ), raportat la prevederile din legislațiile altor tari.

13

    Această legiuire prevedea ca, până la 7 ani, minorul nu răspundea penal. Intre 7-14 ani, se osândește după împrejurări, ori la bătaie sau la închisoare în vreo mănăstire, nici mai mult de 5 ani, nici mai puțin de unu'. Pentru fiii de boieri, se înlocuia bătaia cu încredintarea lor părinților sau epitropilor (asemanator tutelei) ceea ce oglindea inegalitatea minorilor în fata legii. De la 14-20 ani, pentru infracțiunile pedepsite cu moartea sau cu ocna, minorii erau trimiși la inchisoarea Snagov sau Mărgineni pe o perioada ce nu putea depasi 10 ani, dar nici mai mica de 2 ani. Daca infractiunea era pedepsita cu bătaia cu biciul sau cu toiegele, minorului i se dadea a treia parte din loviturile cu nuiele.

LEGIUIREA CARAGEA ȘI DREPTUL PROCESUAL

În domeniul dreptului procesual, codul în cauză a urmărit modernizarea organizării instanţelor şi a procedurii de judecată.

În acest sens menţionăm:- introducerea condicelor de judecată la toate instanţele;- formularea în scris a hotărârilor judecătoreşti şi motivarea lor în scris

cu arătarea capului de pravilă;- introducerea reprezentării în justiţie prin mandatari numiţi vechili şi

prin avocaţi, numiţi vechili de judecăţi;- ierarhizarea probelor în justiţie cu accent pe probele scrise,

declaraţiile martorilor şi cercetările instanţei, numite dovezi cu meşteşug;- introducerea publicităţii tranzacţiilor imobiliare, prin ţinerea la

judecătoriile de la judeţe de condici speciale pentru vânzările de pământ şi clădiri, precum şi pentru testamente şi foile de zestre.

14

CONCLUZII

LEGIUREA CARAGEA, 1818 ,,Reînoieşte mai pe larg procedeul lui IPSILANTI şi amestecă dreptul bizanţului şi obiceiul pământului”. ,,Este tot un cod general […] în care se juxtapun patru coduri specializate: civil, penal, procedură civilă şi procedură penală”. Moment important al culturii juridice româneşti, trădează sfârşitul perioadei feudale. Alcătuită din elemente de drept bizantin, dar şi din multe elemente de cutumă românească. Luând exemplul Moldovei, domnitorul CARAGEA a dispus ca patru boieri „cu ştiinţă şi praxis la ale pravilelor” să se preocupe de întocmirea unei legiuiri cât mai bune pentru ca să se facă cu desăvârşită întregime şi cu bună desluşire. Dintre aceştia, doi au fost greci şi doi români. După întocmire a fost citită cu atenţie de domn, iar prin pitacul din 1817 s-a convocat sfatul ţării pentru a o analiza. S-a tipărit atât în greceşte, cât şi în româneşte. A rămas în vigoare până la 1865, când a fost pus în vigoare Codul civil român. Legiuirea Caragea este o realizare deosebită pentru vocabularul juridic românesc, întrucât s-au depus străduinţe mari pentru o traducere cât mai exactă a textului grec în care a fost concepută. Atât textul românesc, cât şi cel grecesc s-au păstrat în manuscrisele oficiale. Laconismul cu care tratează anumite probleme reflectă întru totul mentalitatea vremii dar şe poate explica şi prin aceea că în esenţa lor acele chestiuni erau cunoscute.

15

BIBLIOGRAFIE

I.Peretz, Curs de Istoria dreptului roman, vol.I, bBucuresti, 1926 A. Rădulescu, Pagini despre legiuirea Caragea. C. Dissescu, L'influence du code civil francais en Roumanie, în Livre du

centenaire, II. Rădulescu, Influenţa franceză asupra dreptului român până la 1864 Manualul juridic al lui Andronache Donici, ed. crit., Ed.Academiei

R.P.R., Bucureşti, 1959. Legiuirea Caragea. Hrisovul de promulgare, Legiuirea Caragea.

16