Avantajele Si Dezavantajele Centralizarii in Administratia Publica

2
Avantajele si dezavantajele centralizarii in administratia publica Centralizarea administrativă Prin centralizare administrativă se înţelege organizarea şi funcţionarea unui sistem administrativ în cadrul căruia exercitarea atribuţiilor administrative este efectuată numai de organele statului. În centralism, autoritatea vine întotdeauna de sus, guvernul central şi reprezentanţii săi deţin puterea de decizie, nu există sau sunt prea puţine organe alese, iar atribuţiile acestora sunt restrnse. Între organele centrale şi cele locale ale administraţiei există raporturi de subordonare riguros reglementate. !entralizarea administrativă ca sistem de organizare statală prezintă următoarele caracteristici" statul este singura persoan ă morală de drept public, politi co#teritorială$ interesul public este unic, cel al statului centralizat$ organizarea administraţi ei se bazeaza pe o ierar%ie strictă, subordonată faţă de centru$ activ ita tea &co mp ete nţ a ' autori t ăţ ilor locale este limitat ă, rep rez enta voi nţ a statu lui şi nu a colectivităţilor locale$ statul exercita un riguros control ierar%ic &anterior, concomitent şi posterior', putnd anula, modifica sau suspenda actele autorităţilor locale. Pe lngă avantajele prezentate mai sus, centralizarea în administraţia publică are şi unele dezavantaje. În regimul organizării şi funcţionării centralizatea administraţi ei publice interesele locale nu#şi pot găsi o rezolvare optimă,deoarece autorităţ ile centrale nu pot cunoaşte în specificitatea lor aceste interese care diferă de la o localitate la alta.!oncentrarea, la nivel central, a modului de conducere a unor serviciipu blice de interes local are ca urmare supraaglomerarea autorităţilor central ceea ce duce la rezolvarea cu întrziere şi superficialitate a  problemelo r care s#ar rezolva mai operativ şi mai bine de către autori tăţile locale.Într#u n regim administrativ centralizat, bazat pe numirea funcţionarilor publici de către centru, cetăţenii nu mai participă la administrarea treburilor lor sunt lipsiti de initiativa. A(A)*A+ -A(A)*A+ !)*/A01A/ !)*/A01A/ Asig ură unif ormitate în mod ul de funcţionare a unităţilor organizaţion ale. !onducerea exer cită o coordonare ma i eficie nt ă ş i un contro l mai di re ct asupra unităţilor organizaţiei. Asigură decizii uniforme. li min ă şan sel e de sup rap une re a diferitelor activităţi.  )efiind distr ibuită, responsabi litatea va aparţine unui număr mic de conducători Împovărează conducătorii de la vrful ierar%iei, dată fiind necesitatea ca aceştia să dispună de o perspectivă globală asupra organizaţiei !oncentrează autoritatea şi puterea în minile unui număr mic de oameni. 0imitează participarea majorităţii membrilor organiza ţiei.

Transcript of Avantajele Si Dezavantajele Centralizarii in Administratia Publica

Page 1: Avantajele Si Dezavantajele Centralizarii in Administratia Publica

 

Avantajele si dezavantajele centralizarii in administratia publica

Centralizarea administrativă

Prin centralizare administrativă se înţelege organizarea şi funcţionarea unui sistem administrativ încadrul căruia exercitarea atribuţiilor administrative este efectuată numai de organele statului.

În centralism, autoritatea vine întotdeauna de sus, guvernul central şi reprezentanţii săi deţin puterea dedecizie, nu există sau sunt prea puţine organe alese, iar atribuţiile acestora sunt restrnse. Între organele centraleşi cele locale ale administraţiei există raporturi de subordonare riguros reglementate.

!entralizarea administrativă ca sistem de organizare statală prezintă următoarele caracteristici"• statul este singura persoană morală de drept public, politico#teritorială$• interesul public este unic, cel al statului centralizat$• organizarea administraţiei se bazeaza pe o ierar%ie strictă, subordonată faţă de centru$• activitatea &competenţa' autorităţilor locale este limitată, reprezenta voinţa statului şi nu a

colectivităţilor locale$• statul exercita un riguros control ierar%ic &anterior, concomitent şi posterior', putnd anula, modifica

sau suspenda actele autorităţilor locale.

Pe lngă avantajele prezentate mai sus, centralizarea în administraţia publică are şi unele dezavantaje. Înregimul organizării şi funcţionării centralizatea administraţiei publice interesele locale nu#şi pot găsi o rezolvareoptimă,deoarece autorităţile centrale nu pot cunoaşte în specificitatea lor aceste interese care diferă de la olocalitate la alta.!oncentrarea, la nivel central, a modului de conducere a unor serviciipublice de interes localare ca urmare supraaglomerarea autorităţilor central ceea ce duce la rezolvarea cu întrziere şi superficialitate a problemelor care s#ar rezolva mai operativ şi mai bine de către autorităţile locale.Într#un regim administrativcentralizat, bazat pe numirea funcţionarilor publici de către centru, cetăţenii nu mai participă la administrareatreburilor lor sunt lipsiti de initiativa.

A(A)*A+ -A(A)*A+!)*/A01A/ !)*/A01A/Asigură uniformitate în modul de

funcţionare a unităţilor organizaţionale.!onducerea exercită o coordonare

mai eficientă şi un control mai directasupra unităţilor organizaţiei.

Asigură decizii uniforme.limină şansele de suprapunere a

diferitelor activităţi.

 )efiind distribuită,responsabilitatea va aparţine unui numărmic de conducători

Împovărează conducătorii de lavrful ierar%iei, dată fiind necesitatea caaceştia să dispună de o perspectivă globalăasupra organizaţiei

!oncentrează autoritatea şi putereaîn minile unui număr mic de oameni.

0imitează participarea majorităţiimembrilor organiza

 

ţiei.

Page 2: Avantajele Si Dezavantajele Centralizarii in Administratia Publica