CAP. III: AUTONOMIA LOCALĂ - PRINCIPIU

AŞEZAT LA BAZA ADMINISTRĂRII FINANŢELOR PUBLICE LOCALE

3.1. Conceptul de autonomie locală 3.2. Latura financiară a autonomiei locale 3.3. Dezvoltarea regională şi interconexiunea cu autonomia locală

Gheorghe M. Voinea

2

Capitolul III

AUTONOMIA LOCALĂ - PRINCIPIU AŞEZAT LA BAZA

ADMINISTRĂRII FINANŢELOR PUBLICE LOCALE

Termeni: autonomie locală, Carta Europeană de la Strassbourg, competenţele autorităţilor administraţiei publice locale, competenţe exclusive, competenţe partajate, competenţe delegate, principiul subsidiarităţii, descentralizare fiscală, dezvoltare regională

3.1. Conceptul de autonomie locală

Administraţia publică la nivelul unităţilor administrativ teritoriale se organizează şi funcţionează pe baza principiilor autonomiei locale, al descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor de interes local1. Carta Europeană de la Strassbourg menţionează faptul că: “Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă pentru colectivităţile locale să reglementeze şi să administreze în cadrul legii, sub propria lor răspundere şi în favoarea populaţiei respective, o parte importantă din treburile publice”.2 Dreptul şi capacitatea efectivă de a administra treburi publice se exercită prin consilii sau adunări formate de membrii aleşi prin vot liber, secret, egal, direct şi universal care pot dispune de organe executive responsabile în faţa lor. Autonomia locală, după accepţiunea Cartei Europene de la Strassbourg se individualizează prin anumite trăsături: exprimă atât dreptul, cât şi capacitatea autorităţilor administraţiei

publice locale de a reglementa şi administra o parte importantă a treburilor publice. Această trăsătură necesită delimitarea treburilor publice ce se pot administra de către autorităţile administraţiei publice locale de cele ce revin autorităţilor administraţiei centrale;

1 Legea administraţiei publice locale nr.215/22 aprilie 2001, art.2, în M.Of.nr.204/23 aprilie 2001 2 Carta Europeană pentru Autonomie Locală, Strassbourg, 15 oct.1985, art.3 (ratificată prin Legea 199/1997) în M.Of. nr 331/26.11.1997

Finanţe publice locale

3

dreptul şi capacitatea de a reglementa şi administra treburile publice locale se exercită în cadrul legii, respectiv ţinând seama de prevederile constituţiei şi ale altor legi. Autonomia locală, în calitate de principiu de organizare şi funcţionare al autorităţilor administraţiei publice locale, se poate manifesta numai în limitele prevederilor din Constituţia unui stat şi a altor reglementări legale;

reglementarea şi administrarea unei părţi importante din treburile publice se realizează sub propria răspundere şi în beneficiul populaţiei. Această trăsătură a autonomiei locale reflectă răspunderea autorităţilor administraţiei publice locale de a reglementa şi administra o parte importantă din treburile publice. În acelaşi timp rezultă că reglementarea şi administrarea treburilor publice locale are drept obiectiv principal satisfacerea cerinţelor populaţiei;

autonomia locală conferă autorităţilor administraţiei publice locale dreptul ca, în limitele legii, să aibă iniţiative în toate domeniile, cu excepţia celor care sunt date în mod expres în competenţa altor autorităţi publice. Sfera autonomiei locale depinde, după Carta Europeană de la

Strassbourg, de următoarele condiţii3: competenţele de bază ale colectivităţilor locale să fie fixate prin

Constituţie sau prin lege. Această dispoziţie nu împiedică a se atribui colectivităţilor locale competenţe în scopuri specifice, în conformitate cu legea;

colectivităţile locale dispun în cadrul legii de latitudinea totală de a-şi exercita iniţiative în orice chestiune care nu este exclusă din câmpul competenţelor lor sau care nu este atribuită unei alte autorităţi;

exerciţiul responsabilităţilor publice trebuie, de o manieră generală, să revină de preferinţă acelor autorităţi care sunt cele mai apropiate de cetăţeni. Atribuirea unei responsabilităţi unei alte autorităţi trebuie să ţină cont de amploarea şi de natura sarcinii şi de exigenţele de eficacitate şi de economie;

competenţele încredinţate colectivităţilor locale trebuie să fie în mod normal depline şi întregi. Ele nu pot fi limitate de către o altă autoritate centrală sau regională decât prin lege;

în cazul delegării puterilor de către o autoritate centrală sau regională, colectivităţile locale trebuie să dispună pe cât posibil de libertatea de a adapta acţiunea lor la condiţiile locale;

3 Carta Europeană pentru autonomie locală, art.4

Gheorghe M. Voinea

4

colectivităţile locale trebuie să fie consultate, pe cât posibil în timp util şi de o manieră apropiată, în cursul procesului de planificare şi de luare a deciziei pentru toate cheltuielile care le privesc direct. Organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale pe baza

autonomiei totale presupune o latură juridică, care se reflectă prin asigurarea personalităţii juridice a unităţilor administrativ teritoriale. Colectivităţile locale se pot organiza şi administra autonom dacă sunt subiecte de drept, au capacitatea de a realiza atribuţiile prevăzute de lege, dispun de resurse financiare şi au dreptul de a administra un patrimoniu distinct.

Autonomia locală depinde de capacitatea administrativă, respectiv de ansamblul resurselor materiale, instituţionale şi umane de care dispune o unitate administrativ-teritorială, precum şi de acţiunile pe care le desfăşoară în vederea exercitării competenţelor stabilite de lege.

Descentralizarea exprimă transferul de competenţe administrative şi financiare de la nivelul administraţiei centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat.

Principiile aşezate la baza procesului de descentralizare4 sunt: principiul subsidiarităţii care presupune ca să exercite competenţele de

către autorităţile administraţiei publice locale situate la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetăţean şi care dispune de capacitate administrativă;

principiul responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale în raport cu competenţele ce le revin, respectiv realizarea standardelor de calitate în furnizarea serviciilor de utilitate publică;

principiul stabilităţii, predictibilităţii bazat pe reguli şi criterii obiective care să nu limiteze autonomia lor;

principiul echităţii, implică asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la serviciile de utilitate publică;

principiul constrângerii bugetare, interzice utilizarea de către autorităţile administraţiei publice centrale a transferurilor speciale şi a subvenţiilor pentru acoperirea deficitelor bugetelor. În general, Guvernul şi alte organe de specialitate ale administraţiei

publice centrale transferă competenţe autorităţilor administraţiei publice locale de la nivelul judeţelor, comunelor şi oraşelor pe baza principiului subsidiarităţii şi a criteriilor reprezentate de economiile de scară şi aria geografică a beneficiarilor5. Transferul de competenţe se fundamentează pe analiza de

4 Legea cadru a descentralizării nr. 195/22.05.2006 în M. Of. Nr. 453/25.05.2006, cap. I, art. 3 5 Legea nr. 195/22.05.2006, cap. II, art. 4

Finanţe publice locale

5

impact, pe metodologii specifice şi sisteme de indicatori6. De asemenea, transferul de competenţe se face concomitent cu asigurarea resurselor financiare necesare exercitării acestora.

Transferul de competenţe de la nivel central către autorităţile administraţiei publice locale se realizează în următoarele etape:

elaborarea strategiilor privind transferul competenţelor către autorităţile administraţiei publice locale şi proiectele de acte normative de către Guvern, ministere şi alte organe centrale;

monitorizarea pe termen lung a corelaţiei dintre responsabilităţile transferate şi resursele aferente de către Guvern, ministere, organe de specialitate ale administraţiei centrale;

Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei centrale stabilesc standarde de cost pentru finanţarea unor servicii publice şi de utilitate publică şi standarde de calitate aferente furnizării acestora de autorităţile administraţiei publice locale. În cadrul transferului competenţelor către autorităţile administraţiei

publice locale de la nivelul comunelor şi oraşelor, ministerele sau organele de specialitate ale administraţiei publice centrale pot clasifica unităţile administrativ-teritoriale în două categorii în funcţie de capacitatea administrativă a acestora7:

a) categoria I, în care se încadrează unităţile administrativ-teritoriale care au capacitatea administrativă necesară realizării competenţelor transferate, în condiţii de eficienţă; b) categoria a II-a, în care se cuprind unităţile administrativ-teritoriale care nu au capacitatea administrativă necesară realizării competenţelor transferate, în condiţii de eficienţă.

Autorităţile administraţiei publice locale din categoria a II-a nu pot a beneficia de transfer de competenţe decât în momentul în care îndeplinesc criteriul de capacitate administrativă. În situaţia în care ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale constată lipsa capacităţii administrative a unei unităţi administrativ-teritoriale pentru exercitarea în condiţii de eficienţă a competenţelor transferate, acestea se pot transfera autorităţilor administraţiei publice de la nivelul judeţului, pe o perioadă determinată.

Fundamentarea şi implementarea politicii de descentralizare a Guvernului se realizează prin8: elaborarea de strategii şi politici de descentralizare, coordonarea şi monitorizarea procesului de descentralizare prin

6 Legea nr. 195/22.05.2006, cap. II, art. 5 7 Legea nr. 195/22.05.2006, cap. II, art. 10 8 Legea nr. 195/22.05.2006, cap. III, art. 15

Gheorghe M. Voinea

6

politica de descentralizare fiscală, prin expertiza şi asistenţa tehnică acordată de organe de specialitate.

Autonomia locală este influenţată de competenţele autorităţilor administraţiei publice locale care pot fi: competenţe exclusive, competenţe partajate, competenţe delegate.

Competenţele exclusive9 sunt reprezentate de acţiunile la care autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de decizie şi dispun de resursele şi mijloacele necesare realizării lor şi anume:

administrarea domeniului public şi privat al comunei şi oraşului; administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local; administrarea instituţiilor de cultură de interes local; administrarea unităţilor sanitare publice de interes local; amenajarea teritoriului şi urbanism; alimentarea cu apă; canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale; iluminatul public; salubrizarea; serviciile de asistenţă socială cu caracter primar pentru protecţia

copilului şi pentru persoane vârstnice; serviciile de asistenţă socială cu caracter primar şi specializate pentru

victimele violenţei în familie; transportul public local de călători;

Autorităţile administraţiei publice de la nivelul judeţului exercită competenţe exclusive privind10:

administrarea aeroporturilor de interes local; administrarea domeniului public şi privat al judeţului; administrarea instituţiilor de cultură de interes judeţean; administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean; serviciile de asistenţă socială cu caracter primar şi specializate pentru

victimele violenţei în familie; serviciile de asistenţă socială specializate pentru persoanele vârstnice;

Competenţele partajate se deosebesc prin faptul că se exercită de către autorităţile administraţiei publice locale împreună cu alte autorităţi ale administraţiei publice (judeţean, central). În sfera, competenţele partajate11 ale autorităţilor administraţiei publice locale de la nivelul comunelor şi oraşelor exercitate cu autorităţile administraţiei publice centrale se încadrează:

alimentarea cu energie termică produsă în sistem centralizat;

9 Legea nr. 195/22.05.2006, cap. IV, art. 21 10 Legea nr. 195/22.05.2006, cap. IV, art. 22 11 Legea nr. 195/22.05.2006, cap. IV, art. 24

Finanţe publice locale

7

construirea de locuinţe sociale şi pentru tineret; învăţământul preuniversitar de stat, cu excepţia învăţământului special; ordinea şi siguranţa publică; acordarea unor ajutoare sociale persoanelor aflate în dificultate; prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă la nivel local; serviciile de asistenţă medico-socială adresate persoanelor cu probleme

sociale; serviciile de asistenţă socială cu caracter primar pentru persoane cu

dizabilităţi; serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor; administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local la nivelul

comunelor; Autorităţile administraţiei publice de la nivelul comunelor şi oraşelor

exercită competenţe partajate cu autorităţile administraţiei publice de la nivelul judeţelor, în cazul furnizării unor servicii de utilităţi publice prin intermediul operatorilor regionali. Autorităţile administraţiei publice de la nivelul judeţelor exercită competenţe partajate cu autorităţile de la nivelul administraţiei publice centrale privind:

administrarea infrastructurii de transport rutier de interes judeţean; învăţământul special; serviciile de asistenţă medico-socială adresate persoanelor cu probleme

sociale; serviciile de asistenţă socială cu caracter primar şi specializate pentru

protecţia copilului; serviciile de asistenţă socială specializate pentru persoane cu dizabilităţi; serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor;

Competenţele delegate12 sunt reprezentate de acele activităţi delegate de autorităţile administraţiei publice centrale pentru plata unor alocaţii şi a unor indemnizaţii pentru copii şi adulţi cu dizabilităţi.

Competenţele delegate se finanţează integral de autorităţile administraţiei publice centrale. Descentralizarea fiscală reprezintă un alt factor important de influenţă asupra autonomiei administraţiilor locale. În măsura în care o administraţie locală beneficiază de sume şi transferuri de la administraţia centrală, depinde de aceasta şi are o capacitate redusă de a adopta decizii cu privire la serviciile pe care le furnizează cetăţenilor. Prin descentralizarea fiscală, autorităţile administraţiei publice locale sunt investite cu dreptul de a institui şi administra unele impozite şi taxe pentru a

12 Legea nr. 195/22.05.2006, cap. IV, art. 27

Gheorghe M. Voinea

8

asigura resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor din bugetele locale. În acelaşi timp, descentralizarea fiscală încurajează autorităţile administraţiei publice locale să organizeze şi dezvolte acţiuni din care să rezulte venituri ce pot acoperi consumurile de utilităţi publice furnizate pe plan local.

Descentralizarea unor acţiuni şi servicii poate să contribuie la îmbunătăţirea furnizării serviciilor publice, la creşterea eficienţei prin urmărirea corelaţiei dintre acţiunile locale şi cheltuielile necesare şi la creşterea răspunderii autorităţilor publice locale.

3.2. Latura financiară a autonomiei locale

Autonomia locală implică dreptul autorităţilor administraţiei publice locale de a dispune de resurse băneşti şi de a le utiliza în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege, de a elabora buget, de a urmări execuţia bugetului, denumită, uneori, autonomie financiară.

După unele păreri, autonomia financiară este dependentă de anumite condiţii13:

autorităţile administraţiei publice locale trebuie să dispună de resurse băneşti proprii în măsură suficientă în vederea realizării atribuţiilor prevăzute de lege;

autorităţile administraţiei publice locale să fie autorizate să determine propriile venituri şi cheltuieli şi să elaboreze bugete previzionale;

autorităţile administraţiei centrale să exercite control asupra modului de reglementare şi administrare a treburilor publice locale. Autonomia juridică şi financiară în opinia menţionată se materializează

în constituirea autorităţilor administraţiei publice locale în calitate de persoane juridice distincte, dotate cu buget propriu, voinţă financiară independentă, suveranitate normativă în domeniul gestiunii financiare şi neadmiterea controlului administraţiei centrale14.

Legea finanţelor publice locale din România defineşte termenul de autonomie locală financiară prin dreptul unităţilor administrativ teritoriale la resurse financiare suficiente pe care autorităţile administraţiei publice local le pot utiliza în exercitarea atribuţiilor pe baza şi în limitele prevăzute de lege precum şi de a asigura competenţe autorităţilor administraţiei publice locale în stabilirea impozitelor şi taxelor15.

13 François Labie, Finances locales, Dalloz, Paris, 1995, p.5. 14Ibidem, p.7; 15 Legea 273/2006, art.16

Finanţe publice locale

9

Carta Europeană privind autonomia locală recomandă anumite principii cu privire la formarea şi administrarea resurselor financiare locale16:

a) colectivităţile locale au dreptul în cadrul politicii economice naţionale la resurse proprii suficiente, de care ele pot dispune în mod liber în exerciţiul competenţelor lor;

b) resursele financiare ale colectivităţilor locale trebuie să fie proporţionale cu competenţele prevăzute de constituţie sau de lege.

c) cel puţin o parte din resursele financiare ale colectivităţilor locale trebuie să provină din redevenţe şi din impozitele locale al cărui procent îl pot fixa ele însele în limitele legii;

d) sistemele financiare pe care se sprijină resursele de care dispun colectivităţile locale trebuie să fie de natură suficient de diversificată şi evolutivă, pentru a le permite să urmărească pe cât posibil în practică evoluţia reală a cheltuielilor bugetare de competenţa lor;

e) sprijinul colectivităţilor locale mai slabe din punct de vedere financiar necesită aplicarea unor proceduri de repartizare financiară justă sau măsuri echivalente care să corecteze efectele repartiţiei inegale a resurselor potenţiale de finanţare cât şi a sarcinilor ce le revin. Asemenea proceduri sau măsuri nu trebuie să reducă libertatea de a opta a colectivităţilor locale în domeniul lor propriu de responsabilitate;

f) colectivităţile locale trebuie să fie consultate de o manieră apropiată asupra modalităţilor de redistribuire a resurselor financiare;

g) atribuirea de subvenţii nu trebuie să prejudicieze libertatea fundamentală a politicii colectivităţilor locale în propriul lor domeniu de competenţă;

h) în scopul finanţării cheltuielilor de investiţii, colectivităţile locale trebuie să aibă acces, în conformitate cu legea, la piaţa naţională de capitaluri.

În cadrul autonomiei locale latura financiară exercită influenţă directă şi hotărâtoare asupra capacităţii de a reglementa şi administra treburile publice de către autorităţile administraţiei publice locale şi se individualizează prin următoarele trăsături:

asigură dreptul autorităţilor administraţiei publice locale de a elabora, aproba şi executa bugetul propriu, pentru fiecare exerciţiu financiar;

reglementarea unor competenţe ale autorităţilor administraţiei publice locale de a determina şi administra veniturile proprii formate din impozite, taxe, contribuţii în condiţiile legii;

urmărirea execuţiei bugetare şi rectificarea bugetelor locale pe parcursul exerciţiului bugetar;

fundamentarea şi aprobarea opţiunilor şi priorităţilor în finanţarea cheltuielilor din bugetele locale;

16 Carta Europeană privind autonomia locală, art.9 (L.199/1997)

Gheorghe M. Voinea

10

utilizarea resurselor financiare ale autorităţilor administraţiei publice locale pe parcursul execuţiei bugetare în condiţii de eficienţă;

dreptul autorităţilor administraţiei publicde de a institui taxe speciale pentru funcţionarea unor servicii publice locale destinate unor persoane fizice şi juridice;

dreptul autorităţilor administraţiei publice locale de a decide asupra contractării unor împrumuturi în condiţiile legii. Dimensiunea laturii financiare din cadrul autonomiei locale este

dependentă de modul de delimitare a competenţelor autorităţilor administraţiei publice locale în furnizarea serviciilor publice, de diversitatea şi calitatea serviciilor publice, de programele de dezvoltare ale unităţilor administrativ teritoriale, de nivelul veniturilor proprii ale unităţilor administrativ-teritoriale, de îmbunătăţirea managementului cheltuielilor din bugetele locale.

Latura financiară reprezintă o componentă importantă a autonomiei locale, care exercită influenţă asupra capacităţii de decizie a autorităţilor administraţiei publice locale. Autonomia locală se reflectă prin organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale în mod independent, asigurarea capacităţii de persoană juridică de drept public, a dreptului de a elabora, aproba şi executa bugetul propriu, de a stabili şi percepe impozitele în condiţiile legii şi de a administra resursele financiare. Autonomia locală se manifestă şi în situaţia în care consiliile locale, judeţene şi Consiliul general al municipiului Bucureşti stabilesc taxe speciale pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul unor persoane fizice şi juridice. Consiliile locale şi judeţene şi Consiliul General al municipiului Bucureşti au dreptul să decidă asupra contractării de împrumuturi în condiţiile prevăzute de lege. Autonomia locală presupune şi creşterea răspunderii autorităţilor administraţiei publice locale în administrarea resurselor financiare locale, în dimensionarea cheltuielilor în limitele veniturilor, în întărirea controlului asupra utilizării resurselor din bugetele locale şi în administrarea datoriei cu prudenţă.

3.3. Dezvoltarea regională şi interconexiunea cu autonomia locală17

17 Vezi: Legea nr.151/15 iulie 1998 privind dezvoltarea regională în România în M.Of. nr. 265/16 iulie 1998, art.2

Finanţe publice locale

11

Regiunea reprezintă o componentă a structurilor de organizare administrativ-teritorială din unele ţări, care urmăreşte îmbunătăţirea din punct de vedere calitativ a guvernării locale. Prin intermediul dezvoltării regionale se valorifică unele resurse locale şi unele particularităţi ale existenţei unităţilor administrativ-teritoriale. În cadrul structurilor regionale, comunele, oraşele pot coopera pe plan economic şi social în vederea valorificării unor resurse locale şi a atragerii unor resurse financiare. Uneori, regiunea din unele structuri de organizare administrativ-teritorială are o serie de competenţe în furnizarea unor bunuri şi servicii, iar, alteori, regiunea se constituie pentru a favoriza procesul de mobilizare şi redistribuire a resurselor băneşti şi de colaborare al colectivităţilor locale în realizarea unor programe de dezvoltare economico-sociale18. Prin deciziile cu privire la dezvoltarea unor servicii publice şi prin programele pe care le implementează, regiunea contribuie la consolidarea autonomiei locale la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale.

Obiectivele de bază ale politicii de dezvoltare regională în România vizează şi întărirea autonomiei locale19:

a) diminuarea dezechilibrelor regionale existente prin stimularea dezvoltării echilibrate, recuperarea accelerată a întârzierilor în domeniul economic şi social a zonelor mai puţin dezvoltate, ca urmare a unor condiţii istorice, geografice, economice, sociale, politice, precum şi preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre;

b) corelarea politicilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor prin stimularea iniţiativelor şi prin valorificarea resurselor locale şi regionale, în scopul dezvoltării economico-sociale durabile şi al dezvoltării culturale a acestora;

c) stimularea cooperării interregionale, interne şi internaţionale, transfrontaliere, inclusiv în cadrul euroregiunilor, precum şi participarea regiunilor de dezvoltare la structurile şi organizaţiile europene care promovează dezvoltarea economico-socială şi instituţională a acestora, în scopul realizării unor proiecte de interes comun, în conformitate cu acordurile internaţionale la care România este parte.

Regiunile de dezvoltare

Consiliile judeţene şi Consiliul General al municipiului Bucureşti pot hotărî, cu acordul consiliilor locale interesate, ca zona care cuprinde teritoriile judeţelor în cauză, respectiv al municipiului Bucureşti să constituie regiuni de

18 Vezi Corneliu – Liviu Popescu, Autonomia locală şi integrarea europeană, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999, p. 141 19 Legea nr. 315/28.06.2004, art. 3

Gheorghe M. Voinea

12

dezvoltare prin asociere voluntară pe bază de convenţie semnată de reprezentanţii consiliilor judeţene şi ai Consiliului general al municipiului Bucureşti.

Regiunile de dezvoltare nu au personalitate juridică, însă asigură cadrul de implementare şi evaluare a politicii de dezvoltare regională.

Dezvoltarea regională cuprinde un ansamblu de politici ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale elaborate în scopul îmbunătăţirii performanţelor economice ale unor arii geografice constituite în regiuni de dezvoltare şi care beneficiază de sprijinul Guvernului, al Uniunii Europene şi al altor instituţii şi autorităţi naţionale şi internaţionale.

Structuri teritoriale şi naţionale pentru dezvoltarea regională în România

Consiliul pentru Dezvoltarea Regională20, reprezintă un organism regional deliberativ, fără personalitate juridică, ce este constituit şi funcţionează pe principii parteneriale, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională al analizei şi aprobării strategiei şi programelor de dezvoltare regională, de sprijinire a elaborării în parteneriat a Planului Naţional de Dezvoltare,a aprobării proiectelor de dezvoltare regională, selecţionate la nivel regional, în concordanţă cu criteriile, priorităţile şi metodologia elaborate de instituţia naţională cu atribuţii în domeniul dezvoltării regionale, împreună cu organismele regionale specializate; de coordonare a activităţilor de mediatizare la nivel regional a politicilor şi obiectivelor de dezvoltare regională, a programelor regionale finanţate de Uniunea Europeană, precum şi pe cele privind utilizarea, la nivelul regiunii, a fondurilor, asigurând transparenţa şi informarea corectă, rapidă şi în timp util a cetăţenilor, în special a întreprinzătorilor.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională este format din preşedinţii consiliilor judeţene şi din câte un reprezentant al fiecărei categorii de consilii locale municipale, orăşeneşti şi comunale din fiecare judeţ al regiunii; în cazul regiunii de dezvoltare Bucureşti - Ilfov, consiliul pentru dezvoltare regională este alcătuit din preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, primarul general al municipiului Bucureşti, din câte un reprezentant al fiecărui consiliu local de sector şi din reprezentanţi ai consiliilor locale din judeţul Ilfov, la paritate cu reprezentanţii sectoarelor municipiului Bucureşti.

Agenţiile pentru Dezvlotare Regională reprezintă organisme neguvernamentale nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică care acţionează în domeniul specific dezvoltării regionale care:

20 Legea nr. 315/28.06.2004, art. 3

Finanţe publice locale

13

- elaborează şi propun Consiliului pentru Dezvoltare Regională, spre aprobare, strategia, planul şi programele de dezvoltare regională, precum şi planurile de gestionare a fondurilor, - asigură realizarea programelor de dezvoltare regională şi a planurilor de gestionare a fondurilor, în conformitate cu hotărârile adoptate de consiliul pentru dezvoltare regională, cu respectarea legislaţiei în vigoare, şi răspunde faţă de acesta pentru realizarea lor, - răspund, pe baza contractelor încheiate cu instituţiile naţionale, de implementarea, monitorizarea tehnică şi financiară şi controlul execuţiei proiectelor finanţate de Uniunea Europeană în cadrul programelor de dezvoltare regională şi/sau, după caz, a proiectelor din cadrul programelor naţionale, care se implementează la nivel regional prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională; - organizează şi dezvoltă, cu sprijinul şi sub coordonarea Consiliului pentru Dezvoltare Regională, parteneriatele regionale şi promovează la nivel regional cunoaşterea politicilor şi practicilor Uniunii Europene, precum şi a principiilor care stau la baza politicilor de dezvoltare regională; Programele de dezvoltare regională se finanţează din Fondul pentru dezvoltare regională, administrat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională ce se constituie anual din:

a) alocaţii de la Fondul naţional de dezvoltare regională; b) contribuţii de la bugetele locale şi judeţene în limitele aprobate de

consiliile locale şi judeţene; c) surse financiare atrase din sectorul privat, de la bănci, investitori străini,

Uniunea Europeană şi de la alte organizaţii internaţionale. Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională21 reprezintă structura naţională de tip partenerial, cu rol decizional privind elaborarea şi implementarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională. Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională are în componenţa sa preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor pentru dezvoltare regională şi, la paritate cu numărul acestora, reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi prin hotărâre a Guvernului, inclusiv preşedintele. Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională are următoarele atribuţii:

a)avizează politicile şi strategia naţională pentru dezvoltare regională, precum şi Planul naţional de dezvoltare, care conţine priorităţile şi măsurile multianuale de finanţare a obiectivelor naţionale ale coeziunii economice şi sociale;

b)aprobă criteriile şi priorităţile privind utilizarea Fondului naţional pentru dezvoltare regională;

21 Legea nr. 315/28.06.2004, art. 11

Gheorghe M. Voinea

14

c)prezintă Guvernului, spre aprobare, programele prioritare finanţate din Fondul naţional pentru dezvoltare regională;

d)analizează utilizarea fondurilor alocate agenţiilor pentru dezvoltare regională din Fondul naţional pentru dezvoltare regională, pe baza rapoartelor de monitorizare elaborate şi transmise de către consiliile pentru dezvoltare regională;

e)propune modul de utilizare a fondurilor de preaderare pentru dezvoltarea regională alocate României de către Uniunea Europeană în perioada de preaderare;

f)urmăreşte realizarea obiectivelor dezvoltării regionale, inclusiv în cadrul activităţilor de cooperare externă a regiunilor de dezvoltare, de tip transfrontalier, interregional, la nivelul euroregiunilor;

g)avizează proiectele propuse de Agenţiile pentru Dezvoltare Regională şi aprobate de Consiliul pentru Dezvoltare Regională pentru finanţarea acestora din programele de dezvoltare regională, în cazul licitaţiilor de proiecte organizate la nivel regional sau naţional;

Fondul naţional pentru dezvoltare regională se constituie din22: a) sumele de la bugetul de stat, care sunt prevăzute într-o poziţie distinctă şi care se alocă, prin hotărâre a Guvernului, pentru programele de dezvoltare regională finanţate numai de la bugetul de stat; b) asistenţă financiară nerambursabilă din partea unor guverne, organizaţii internaţionale, bănci.

Dezvoltarea regională constituie o formă de organizare a administraţiei publice cu competenţe specifice care poate contribui la amplificarea cooperării între unităţile administrativ-teritoriale şi la întărirea autonomiei locale.

Întrebări: 1. Cum se defineşte autonomia locală în Carta Europeană de la Strasbourg? 2. Care sunt trăsăturile autonomiei locale în accepţiunea Cartei Europene de la

Strasbourg? 3. Care sunt condiţiile de care depinde sfera autonomiei locale după Carta

Europeană de la Strasbourg? 4. Care sunt principiile aşezate la baza procesului de descentralizare? 5. Care sunt principalele componente ale autorităţilor administraţiei publice

locale ce influenţează asupra autonomiei locale? 6. Care sunt formele de materializare a descentralizării fiscale? 7. Care sunt principiile aşezate la baza formării şi administrării resurselor

financiare locale din Carta Europeană privind autonomia locală? 8. Care sunt trăsăturile laturii financiare din cadrul autonomiei locale? 9. Care sunt obiectivele politicii de dezvoltare din România?

22 Legea nr. 315/28.06.2004

Finanţe publice locale

15

10. Care sunt principalele structuri pentru dezvoltarea regională în România? Bibliografie: 1. Sona Copsková, Problemele administraţiei locale în Finanţe publice, Teorie

şi practică în tranziţia central-europeană, Ed. Ars Longa, Iaşi, 1997 2. Valeriu Iuhaz, Dezvoltarea economică regională, Ed. EMIA, Bucureşti,

2004 3. François Labie, Finances locales, Dalloz, Paris, 1997 4. Narcisa Roxana Moşteanu, Finanţarea dezvoltării regionale în România,

Ed. Economica, 2003 5. Corneliu Liviu Popescu, Autonomia locală şi integrarea europeană, Edi. All

Back, Bucureşti, 1999 6. Eugen Popa, Corelarea principiului autonomiei locale şi integrarea

europeană, Edit. Servo-Sat, Arad 7. ***Carta Europeană a Autonomiei Locale, Srasbourg, adoptată prin Legea

nr. 199/1997 în M. Of. Nr. 331/1997 8. ***Legea administraţiei publice locale nr. 215 / 22 aprilie 2001, în M. Of.,

Partea I, Nr. 204 / 23.04.2001 9. *** Legea cadru a descentralizării nr. 195/22.05.2006, în M. Of., Partea I,

Nr. 453/25.05.2006 10. *** Lege privind dezvoltarea regională în România nr. 315 din 28/06/2004,

publicat în M. Of., Partea I, nr. 577 din 29/06/2004