1

Interfaţa programului AutoCAD prezintă caracteristicile de bază ale programelor

compatibile sistemelor de operare Microsoft Windows, ceea ce îi conferă o productivitate de

lucru şi ergonomie ridicată.

Lansarea în execuţie a programului AutoCAD conduce la afişarea ferestrei de

dialog Create New Drawing, prezentată în figura 1.1, care conţine opţiuni de setare a mediului de

lucru. Astfel, opţiunile de început a desenării în AutoCAD sunt:

Open a Drawing: permite încărcarea în vederea editării sau imprimării a unui

desen deja salvat pe un mediu de stocare optic sau magnetic;

Start from Scratch: permite începerea de la zero a unui nou desen, bazat pe

setările implicite, în sistemul metric sau anglo-saxon;

Use a Template: permite începerea unui nou desen pornind de la un şablon

(template) deja existent. Acelaşi şablon poate sta la baza mai multor desene

diferite;

Use a Wizard: permite stabilirea avansată a caracteristicilor mediului de lucru

pentru noul desen, astfel: formatul şi precizia de afişare a unităţilor de măsură

pentru lungimi şi unghiuri, modul de măsurare a unghiurilor (în sens

trigonometric sau invers trigonometric) şi dimensiunea spaţiului de lucru.

Desigur, aceste caracteristici pot fi modificate şi cu ajutorul unor comenzi

specifice.

Fig. 1.1. Lansarea în execuţie a programului AutoCAD

Cea mai mare suprafaţă a interfeţei este reprezentată de zona de desenare, aşa cum se

observă în figura 1.2.

Zona de desenare reprezintă spaţiul aflat la dispoziţia utilizatorului, iar dimensiunile sale

pot fi modificate. De asemenea, în această zonă se observă un simbol grafic care reprezintă axele

sistemului de coordonate şi un sistem rectangular, numit “colimator”care stabileşte poziţia

curentă a cursorului de desenare în cadrul spaţiului de lucru.

Sub zona de desenare se află zona de introducere de la tastatură a comenzilor

programului, cu rol foarte important în decursul utilizării acestuia. Această zonă afişează în mod

2

implicit trei linii de text.

Linia de jos, numită “linie de comandă”, are rolul de a permite utilizatorului introducerea

comenzilor specifice programului AutoCAD.

Fig. 1.2. Interfaţa programului AutoCAD

De asemenea, tot în această zonă utilizatorul primeşte în permanenţă mesaje şi diverse

informaţii generate de AutoCAD, legate de comanda activă la un moment dat. Astfel, programul

cere ca utilizatorul să stabilească anumite opţiuni ale comenzii curente, să introducă diverse

valori necesare în procesul de desenare etc.

Prin apăsarea tastei F2, utilizatorul poate accesa o fereastră de text extinsă care conţine

istoria comenzilor din sesiunea curentă de lucru, în aproximativ 400 de linii de text, aşa cum se

observă în figura 1.3.

Fig. 1.3. Fereastra de text care conţine istoria comenzilor utilizate

În partea cea mai de jos a interfeţei se găseşte zona de stare în care sunt afişate informaţii

asupra stării sistemului: coordonatele punctului curent, modurile ajutătoare de lucru

(SNAP,GRID, ORTHO etc.), spaţiul model sau hârtie (Model Space, Paper Space) etc.

În partea superioară a interfeţei se află linia de titlu, care conţine numele desenului curent,

zona meniurilor desfăşurabile cu comenzile programului, bara de comenzi standard cu butoane

pentru cele mai frecvent utilizate comenzi AutoCAD şi Windows

3

(UNDO, REDO, ZOOM, PAN, OPEN, SAVE, PLOT, COPY, PASTE etc.) şi linia de afişare şi

modificare rapidă a proprietăţilor obiectelor desenate (strat – layer, tip de linie, culoare utilizată

etc.).

Majoritatea comenzilor şi opţiunilor programului AutoCAD se găsesc în meniurile

desfăşurabile aflate în bara de meniuri din partea superioară a interfeţei. O scurtă descriere a

fiecărui meniu este dată în continuare:

- meniul File conţine comenzile necesare lucrului cu fişierele (începerea unui desen nou,

salvarea, deschiderea şi exportul desenului curent), setarea paginii pentru imprimare,

alegereadispozitivului extern de imprimare a desenului, stabilirea proprietăţilor acestuia etc.;

- meniul Edit conţine comenzile necesare operaţiilor de editare a desenului curent:

copiere, lipire, revenire la o stare anterioară etc.;

- meniul View conţine comenzile de stabilire a parametrilor vederii afişate: regenerarea

desenului, modificarea punctului de vedere asupra acestuia, împărţirea zonei de desenare în două

sau mai multe porturi de vedere, alegerea porturilor de vedere potrivite pentru obiectele

bidimensionale şi tridimensionale etc.;

- meniul Insert conţine comenzile necesare adăugării în spaţiul de lucru a blocurilor, a

imaginilor, a fişierelor externe în diverse formate etc.;

- meniul Format conţine comenzile care permit stabilirea limitelor de desenare, a

unităţilor de măsură, a stilului de text, a stilului de cotare etc.;

- meniul Tools conţine comenzi care oferă informaţii despre obiectele desenate, permit

încărcarea şi rularea programelor AutoLISP, personalizarea meniurilor etc.;

- meniul Draw conţine comenzile necesare desenării obiectelor bidimensionale şi

tridimensionale (linii, cercuri, arce, text, suprafeţe, solide), creării regiunilor, haşurilor etc.;

- meniul Dimension permite stabilirea stilului de cotare şi aplicarea diferitelor tipuri de

cote;

- meniul Modify conţine comenzi de modificare a unor entităţi (ştergere, întrerupere,

extindere, deplasare, rotire, operaţii booleane etc.);

- meniul Express conţine o serie de comenzi pentru îmbunătăţirea lucrului în mediul

AutoCAD (diferite funcţii extinse incluzând: managementul fişierelor, trasarea, selectarea,

dimensionarea şi modificarea entităţilor etc.).

- meniul Window serveşte la dispunerea convenabilă a planşelor deschise de utilizator.

În partea din stânga a interfeţei se găsesc barele cu instrumentele de desenare, de

modificare, de cotare etc., organizate pe categorii. Cu ajutorul acestor bare de instrumente,

utilizatorul accesează într-un mod foarte simplu şi intuitiv comanda care îi este necesară. Barele

de instrumente pot fi repoziţionate de către utilizator în cadrul interfeţei.

Programul AutoCAD pune la dispoziţia utilizatorului numeroase instrumente de învăţare.

Acestea includ asistenţă permanentă extensivă (online help) şi tutoriale. Astfel, toate informaţiile

referitoare la sintaxa comenzilor, la variabilele de sistem şi la modurile de a realiza un desen se

află în meniul Help, apelabil din interfaţa programului sau prin apăsarea tastei F1.

Utilizatorul are posibilitatea de a-şi personaliza programul AutoCAD prin utilizarea

opţiunii Options din meniul Tool. Astfel, se pot schimba numeroase aspecte ale interfeţei

programului, corespunzător preferinţelor personale (fondul de lucru din zona de desenare,

mărimea cursorului, tipul fişierului folosit pentru salvare, dispozitivul extern de imprimare a

desenului, unităţile de măsură în care se lucrează, precizia de desenare, activarea salvării

automate etc.).

4

Introducerea şi utilizarea comenzilor programului AutoCAD Introducerea unei comenzi către programul AutoCAD se poate face în trei moduri

distincte, astfel: prin tastarea comenzii în linia de comandă, prin alegerea comenzii din meniul

corespunzător tipului de comandă sau prin selectarea cu ajutorul mouse-ului a unei pictograme

din barele de instrumente prezente în interfaţă.

Tastarea comenzii în linia de comandă este metoda cea mai directă de transmitere a

acesteia către program, dar presupune cunoaşterea sintaxei comenzilor AutoCAD. Introducerea

comenzii se încheie cu apăsarea tastelor Enter sau Space, moment în care programul verifică

corectitudinea sintaxei comenzii şi, dacă este corectă, dispune lansarea acesteia în execuţie. În caz

contrar, este afişat un mesaj de eroare, utilizatorul fiind invitat să apeleze fişierele cu

documentaţie (help) ale programului pentru a găsi sintaxa corectă.

Odată o comandă încheiată, programul revine la prompterulCommand:, în aşteptarea unei

noi comenzi. Repetarea ultimei comenzi se realizează prin apăsarea în prompterul Command: a

tastelor Enter sau Space, fără a mai fi necesară tastarea explicită a comenzii. Anularea unei

comenzi este posibilă în orice moment, prin apăsarea tastei Esc.

Fig. 1.4. Accesarea comenzii ARC din meniul Draw

Fig. 1.5. Accesarea comenzii ARC din bara de instrumente

Alegerea unei comenzi din meniul corespunzător clasei de comenzi respective este

indicată, cu precădere, utilizatorilor începători, fiind o metodă de introducere a comenzilor cu cel

mai ridicat grad de siguranţă.

Selectarea unui meniu prezent în interfaţa programului conduce la desfăşurarea în cascadă

a unor submeniuri care conţin comenzile principale şi eventualele subcomenzi ale acestora.

În figurile 1.4 şi 1.5 se observă modul de accesare a comenzii ARC şi a diferitelor opţiuni

5

ale acesteia din meniul Draw, respectiv din bara de instrumente Draw. Deşi este mai rapidă,

selectarea unei comenzi dintr-o bară de instrumente nu permite întotdeauna accesul utilizatorului

la toate opţiunile comenzii respective.

În general, barele de instrumente au proprietatea de a fi flotante şi pot fi repoziţionate de către

utilizator în interfaţa programului. Afişarea barelor de instrumente este controlată de

opţiuneaToolbars aflată în meniul View, accesarea acestei opţiuni conducând la apariţia ferestrei

de dialog din figura 1.5, în care utilizatorul bifează acele bare de instrumente care îi sunt necesare

în timpul desenării, pentru a fi permanent poziţionate în interfaţă.

Fig. 1.5. Activarea barelor de instrumente

Majoritatea comenzilor conţin subcomenzi şi/sau opţiuni referitoare la modul de definire a acţiunii ce urmează a avea

loc în urma utilizării unei comenzi. În cazul tastării unei comenzi în linia de comandă, programul AutoCAD solicită printr-un

prompter introducerea unor valori, alegerea uneia dintre opţiunile de utilizare ale comenzii sau orice alte date suplimentare

necesare executării acesteia.

Opţiunea implicită în linia de comandă este cea inclusă între paranteze unghiulare. Pentru

a alege această opţiune implicită este necesară doar apăsarea tastei Enter. Pentru a alege orice altă

opţiune disponibilă în linia de comandă, utilizatorul trebuie să introducă litera sau literele scrise

cu caractere mari (majuscule) în numele opţiunii.

Utilizatorii avansaţi care sunt deja familiarizaţi cu comenzile programului au posibilitatea

de a introduce în linia de comandă numai o abreviere a acestora. Astfel, abrevierile sunt compuse

din una, două sau trei litere, o listă completă a acestora fiind disponibilă în meniul Help.

Unele dintre comenzile programului AutoCAD pot fi utilizate în mod transparent.

Majoritatea acestor comenzi sunt de afişare, cum ar fi, spre exemplu, comanda ZOOM, dar şi

comenzi care permit modificarea setărilor sistemului de lucru, spre exemplu, comandaSNAP.

Utilizarea transparentă a unei comenzi reprezintă introducerea acesteia în linia de comandă în

timpul executării unei alte comenzi. Totuşi, utilizatorul nu poate executa comenzi transparente

pentru a crea obiect noi, încheia sesiuni de desenare sau executa regenerări ale obiectelor

desenate.

În plus, modificările realizate în ferestrele de dialog deschise în mod transparent nu au

6

efect până când nu se încheie comanda întreruptă. De asemenea, resetarea transparentă a unei

variabile de sistem nu are efect până la încheierea comenzii curente şi începerea uneia noi.

Pentru a fi recunoscută drept transparentă de către program, comanda trebuie să fie

precedată de caracterul apostrof “ ‘ “, astfel: ‘zoom, ‘pan, ‘snap etc. De asemenea, comenzile

transparente pot fi alese prin selectarea lor din meniurile desfăşurabile vertical sau prin alegerea

pictogramei corespunzătoare aflat pe bara de instrumente. Spre a fi mai uşor de recunoscut, o

paranteză unghiulară dublă “ >> ” precede prompterul comenzii transparente. Evident, după

executarea unei comenzi transparente, se reia comanda precedentă.

Alături de comenzile care se execută numai în linia de comandă, programul AutoCAD

conţine şi unele comenzi care, la utilizare, se prezintă sub forma unei ferestre de dialog, pentru a

veni în sprijinul utilizatorului, simplificând alegerea opţiunilor. Spre exemplu, executarea

comenzii OPEN conduce la deschiderea unei ferestre de dialog prevăzută cu casete derulante,

pentru listarea conţinutului, butoane de comandă şi de validare etc.

Dintre comenzile care prezintă o fereastră de dialog în momentul rulării, mai pot fi

amintite: LOAD, TOLERANCE, OSNAP, UNITS etc.

În cazul în care în urma aplicării unui grup de comenzi utilizatorul nu obţine rezultatul

dorit, se poate utiliza comandaUNDO care readuce desenul la o stare anterioară, în funcţie de

numărul de paşi selectaţi. Acest număr de paşi este egal chiar cu numărul comenzilor anulate. Ca

opus al comenzii UNDO se foloseşte comanda REDO care restabileşte starea desenului.

Pentru a simplifica accesarea unor comenzi, programul AutoCAD pune la dispoziţia

utilizatorului un număr de taste-funcţii, apăsarea acestora având efect imediat, indiferent de

comanda activă în momentul respectiv. Următorul tabel (Tab. 1.1) indică rolul fiecărei taste-

funcţie, oferind o descriere a utilizării sale în AutoCAD:

TASTĂ

SHORTCUT DESCRIERE

F1 Afişează fereastra de dialog AutoCAD Help Topics, utilizatorul având posibilitatea de a

consulta, astfel, documentaţia programului.

F2 Afişează şi ascunde fereastra de text a programului, în care se află istoria ultimelor comenzi

executate şi a tuturor opţiunilor folosite

F3 Comută modurile ajutătoare de lucruOSNAP (object snap) între stările activat (on) şi

dezactivat (off)

F4

Comută modul Tablet între stările activat (on) şi dezactivat (off). Tableta de desenare

reprezintă un dispozitiv digital extern cu ajutorul căruia utilizatorul trasează entităţi grafice,

selectează comenzile cel mai des folosite, selectează obiecte etc.

F5

Comută comanda ISOPLANE pe opţiunile stânga (Left), sus (Top) sau dreapta (Right). Planul

izometric afectează punctele predefinite prin care trece cursorul doar dacă modul SNAP este

activat, iar stilul snap este Isometric. În al doilea caz, în care stilul snap este Standard,

comandaISOPLANE nu are nici un efect asupra cursorului.

F6 Comută afişarea coordonatelor curente ale cursorului pe cele trei axe ale sistemului

F7 Afişează sau ascunde o reţea de puncte cu rol ajutător, numită grid.

7

F8 Comută modul Ortho între stările activat (on) şi dezactivat (off).

F9 Comută modul Snap între stările activat (on) şi dezactivat (off).

F10 Comută modul Polar între stările activat (on) şi dezactivat (off).

F11 Comută modul Object Snap Tracking între stările activat (on) şi dezactivat (off).

AutoCAD - Stabilirea mediului de lucru Începerea unui nou desen se recomandă iniţializarea mediului de lucru prin alegerea

unităţilor de măsură, stabilirea limitelor desenului etc. Comenzile prezentate în continuare pot fi

utilizate în orice moment, având caracter general.

Cu ajutorul comenzii UNITS se aleg unităţile de măsură pentru coordonate, distanţe şi unghiuri,

în AutoCAD fiind posibil lucrul cu numere zecimale sau fracţionare, cu diferite unităţi de măsură

(metri, milimetri, inch, mile etc.). În fapt, modul de lucru este acelaşi, comanda influenţând doar

modul de reprezentare al entităţilor desenate.

Tastarea comenzii UNITS în linia de comandă sau alegerea acesteia din meniul Tools conduce la

apariţia ferestrei de dialog din figura 2.1.

Fig. 2.1. Stabilirea unităţilor de măsură

În lucrul curent se utilizează, cu precădere, pentru distanţe, unităţile ştiinţifice şi zecimale,

în milimetri, cu un număr de 4 zecimale.

Numărul maxim de zecimale suportat de AutoCAD este 8.

8

De asemenea, pentru unghiuri se folosec gradele sexazesimale (degrees) sau centesimale

(grads), cu 8 zecimale.

Se stabileşte apoi poziţia unghiului 0 (zero) de regulă spre est şi sensul de parcurgere a

unghiului (în sens orar sau trigonometric).

Comanda LIMITS se foloseşte la stabilirea dimensiunilor spaţiului de lucru. Acesta este

reprezentat printr-un dreptunghiuri, utilizatorul fiind solicitat să introducă de la tastatură

coordonatele a două colţuri opuse (colţul stânga jos şi colţul dreapta sus).

De asemenea, utilizatorul are posibilitatea de a activa/dezactiva limitele desenului,

stabilite prin comanda LIMITS. În cazul limitelor active, introducerea unui punct în afara

acestora, va conduce la respingerea coordonatelor punctului respectiv, programul AutoCAD

atenţionând asupra acestei erori prin mesajul: **Outside limits.

Limitele, odată stabilite, nu devin fixe şi pot fi modificate în orice moment al desenării

(pentru cazurile în care desenul nu încape în spaţiul de lucru stabilit la început).

Spaţiul de lucru dimensionat prin comanda LIMITS poate fi mai bine observat cu ajutorul

comenzii GRID. Aplicarea comenzii GRID conduce la suprapunerea peste spaţiul de lucru a unei

reţele de puncte, care nu interacţionează cu desenul, având doar rol ajutător.

Vizualizarea parţială sau totală a spaţiului de lucru se realizează cu ajutorul comenzii

ZOOM. Ca primă utilizare a acestei comenzi, se vor putea crea desene de ansamble şi

subansamble de dimensiuni mai mari ca spaţiul de lucru vizibil pe ecranul monitorului. Astfel, în

cazul în care dimensiunile corpurilor le depăşesc pe cele ale spaţiului vizibil pe ecran, desenarea

nu este împiedicată, spaţiul alocat modicându-se automat.

Comanda ZOOM prezintă mai multe opţiuni, cu următoarele semnificaţii:

Real time: este opţiunea implicită, utilizatorul modificând factorul de scalare în timp

real, intuitiv, cu ajutorul unei lupe;

All: determină vizualizarea întregului spaţiu pe care se află desenul;(a)

Center: permite alegerea suprafeţei afişate prin indicarea centrului şi a înălţimii

acesteia;

Dynamic: conduce la apariţia pe ecran a întregului spaţiu alocat, urmând să fie

selectată porţiunea care se doreşte a fi afişată;

Extends: determină afişarea spaţiului ocupat efectiv de către desen;

Previous: permite revenirea la scara precedentă de vizualizare;

Scale: necesită introducerea noului factor de scalare;

Window: serveşte la specificarea spaţiului afişat prin intermediul unei ferestre

dreptunghiulare, utilizatorul alegând două puncte diagonal opuse ale acesteia.

O altă modalitate de a controla afişarea imagini este prin folosirea comenzii PAN, care

permite deplasarea (fără scalare) zonei de vizualizare a desenului într-o nouă poziţie. Deplasarea

se realizează tot în timp real, cu ajutorul mouse-ului.

Sisteme de coordonate. Coordonate absolute, relative şi polare.

AutoCAD utilizează mai multe tipuri de coordonate şi metode de specificare a punctelor

într-un desen. Toate aceste metode folosesc sistemul de coordonate cartezian (rectangular).

Sistemul de coordonate cartezian are trei axe, X, Y şi Z, utilizate de program pentru a poziţiona

puncte şi, implicit, pentru a crea desene. Originea acestui sistem se află în punctul numit origine,

de coordonate (0, 0, 0).

AutoCAD pune la dispoziţie două sisteme de coordonate: WCS (World Coordinate

System – sistemul de coordonate universal) şi UCS (User Coordinate System – sistemul de

coordonate utilizator). Ambele sisteme de coordonate sunt ortogonale şi tridimensionale, având

9

orientări diferite.

În timp ce sistemul WCS este nemodificabil, sistemul UCS poate fi orientat liber, potrivit

preferinţelor utilizatorului. Implicit, la lansarea în execuţie a programului AutoCAD, cele două

sisteme sunt suprapuse.

Fig. 2.2. Sisteme de coordonate

Suprapunerea este vizibilă datorită literei W care apare pe pictograma sistemului de

coordonate, aşa cum se observă în figura 2.2.a. Stabilirea unui sistem de coordonate, altul decât

cel implicit (WCS), se realizează cu ajutorul comenzii UCS. Acest sistem de coordonate utilizator

(UCS) este afişat printr-o pictogramă asemănătoare cu cea a sistemului de coordonate universal

(WCS), dar din care lipseşte litera W (figura 2.2.b).

Sistemul de coordonate universal are următoarea orientare:

- axa X este paralelă cu latura orizontală a ecranului de lucru, fiind orientată înspre

dreapta;

- axa Y este paralelă cu latura verticală a ecranului de lucru şi este orientată în sus;

- axa Z este perpendiculară pe suprafaţa ecranului de lucru, orientată spre

utilizator.

Desigur, literele X şi Y indică sensul pozitiv al respectivelor axe de coordonate.

La începerea unei noi sesiuni de desenare, AutoCAD utilizează, în mod implicit, sistemul

de coordonate universal. Axele X şi Y sunt utilizate pentru crearea desenelor bidimensionale

(2D), iar axa Z este folosită, alături de celelalte două, pentru desenele tridimensionale (3D).

Valorile coordonatelor punctelor pe cele trei axe sunt măsurate din originea sistemului.

Sistemul de coordonate universal nu poate fi redefinit şi stă la baza tuturor celorlalte sisteme de

coordonate create de utilizator.

În cadrul unui sistem de coordonate definirea unui punct se poate face în trei moduri: utilizând

coordonate absolute, relative sau polare.

Coordonatele absolute se obţin tastând valorile faţă de originea sistemului de coordonate (WCS

sau UCS), separate prin virgulă. În exemplul din figura 2.3, punctul A are coordonatele 25,53

(abscisa 25 unităţi şi ordonata 53 unităţi).

Fig. 2.3. Coordonate absolute Fig. 2.4. Coordonate relative

10

Fig. 2.5. Coordonate polare

În alte situaţii este mai simplă definirea unui nou punct faţă de cel anterior definit, cu

ajutorul coordonatelor relative. Pentru aceasta, se tastează caracterul "@", urmat de deplasările pe

axe de la ultimul punct definit, la cel nou.

În exemplul din figura 2.4, punctul B are coordonatele absolute 49,89, dar dacă acestea

sunt definite relativ la punctul A, atunci punctul B are coordonatele relative @24,36. Astfel, B

reprezintă un punct situat cu 24 unităţi spre dreapta şi cu 36 unităţi deasupra punctului A,

anterior definit.

Coordonatele polare sunt introduse ca o distanţă relativă şi un unghi faţă de coordonatele

absolute sau relative ale ultimului punct specificat. Astfel, se introduce o distanţă şi un unghi,

separate printr-o paranteză unghiulară, "<".

În exemplul din figura 2.5, punctul C, de coordonate polare 93<60, indică un punct aflat

la o distanţă de 93 unităţi faţă de originea sistemului de coordonate, sub un unghi de 600.

Întotdeauna unghiurile sunt măsurate faţă de axa X, în sens trigonometric.