AUTOAPĂRAREA – COMPONENTĂ DE BAZĂ ÎN EDUCAŢIA FIZICĂ MILITARĂ

Lt.col.prof.mil. Robert Stănciulescu Abstract

The importance of this paper comes from the fact that it presents some aspects concerning the role of self defense in forming modern combatants, capable of accomplishing war missions under various circumstances.

Procesul amplu de formare şi dezvoltare a unei armate moderne, suple, flexibile, cu capacitate

operaţională de acţiune, interoperabilă cu celelalte armate membre NATO, gata de a îndeplini misiuni de orice gen, inclusiv de menţinere a păcii, a atins un stadiu destul de avansat. El permite membrilor Alianţei să se convingă că prin integrarea României în NATO, organizaţia va fi întărită. Transformarea instituţiei militare dintr-o forţă de apărare, în una de securitate şi cooperare implică noi forme şi metode de instruire capabile să ducă la îndeplinirea acestui gen de misiuni. Se va acţiona în mod susţinut pentru perfecţionarea instruirii trupelor potrivit cerinţelor luptei armate moderne şi standardelor euroatlantice.

Complexitatea misiunilor viitoare ne cere să acordăm o atenţie deosebită pregătirii fizice a militarilor al cărei nivel de dezvoltare are un impact deosebit asupra capacităţii acestora de a lupta. Condiţia fizică excelentă, agilitatea, viteza de reacţie, mobilitatea şi varietatea tehnicilor de autoapă-rare, sincronizarea eforturilor în cadrul acţiunilor comune sunt elemente care bine stăpânite asigură obţinerea succesului în îndeplinirea misiunilor.

Ca parte componentă a pregătirii fizice, autoapărarea este considerată una din principalele arme de atac, dar şi un eficient scut de apărare la acţiunile fizice ale inamicului. Ea dezvoltă forţa, iscusinţa, abilitatea, curajul şi formează fiecărui luptător tehnici simple şi complexe deosebit de eficiente, aducându-şi o mare contribuţie la dezvoltarea capacităţii de luptă a acestora. Îmbinând elemente specifice din judo şi jiu-jitsu, arte marţiale, luptă corp la corp cu armamentul individual din dotare, realizată printr-un program bine conceput şi riguros desfăşurat, autoapărarea formează deprinderi specifice ducerii acţiunilor de luptă în condiţiile în care nu poate fi folosit focul armamentului individual, oferind siguranţă de sine, calm, autocontrol, vigoare şi putere de concentrare. Stăpânirea procedeelor privind loviturile de braţe şi picioare, aruncările pe sol, imobilizarea, dezarmarea, loviturile fulger, secerarea, blocarea loviturilor, formează deprinderi de atac care adaptate la specificul luptei, la obţinerea succesului ridică nivelul capacităţii de luptă a militarilor şi contribuie la desăvârşirea măiestriei acestora de a acţiona eficient şi la momentul oportun.

Efectele imediate ale acestui gen de pregătire se regăsesc în forţa, viteza de reacţie, supleţea, rezistenţa, mobilitatea, răbdarea şi alte trăsături şi deprinderi specifice ducerii acţiunilor de luptă. În cadrul confruntărilor reale datorită mediului înconjurător diferit de la o situaţie la alta, dar şi varietăţii de poziţii ce pot fi adaptate, tehnicile şi procedeele ce trebuie utilizate se caracterizează printr-o mare diversitate. De aceea se cere gândită fiecare poziţie, analizate mişcările adversarului, fiind necesară schimbarea procedeelor cu abilitate şi utilizarea combinată a diferitelor tehnici.

În timpul instruirii procedeele trebuie studiate până în cele mai mici detalii şi repetate până la automatizare, astfel încât să poată fi aplicate cu uşurinţă pe timpul ducerii luptei. Mişcările trebuie să fie caracterizate de rapiditate, precizie, fermitate iar combinarea procedeelor trebuie realizată în funcţie de procedeele utilizate de inamic. Tehnicile de dezarmare a inamicului reprezintă un mijloc de bază al luptei apropiate şi se caracterizează prin trei trăsături:

• precizie care constă în executarea riguroasă a tehnicilor evitându-se orice greşeală; • continuitate care constă în executarea cu rapiditate şi fără întrerupere a procedeelor alese; • risc care este reprezentat de existenţa primejdiei. În desfăşurarea luptei este foarte important să se dea dovadă de stăpânire de sine pentru a

identifica momentele prielnice aplicării diferitelor procedee cu rapiditate şi siguranţă. Tehnica

folosirii procedeelor este foarte importantă şi joacă un rol deosebit în obţinerea succesului întrucât numărul procedeelor şi al elementelor este foarte mare, iar condiţiile de folosire a lor în timpul ducerii luptei sunt foarte variate şi mereu schimbătoare. Măiestria tehnică este condiţionată de însuşirea şi perfecţionarea unui număr cât mai mare de procedee care să poată fi folosite cu eficienţă în condiţii concrete de luptă. Dar fără un nivel ridicat de dezvoltare al calităţilor motrice de bază şi fără stăpânirea unei mari varietăţi de priceperi şi deprinderi de mişcare de bază, nu putem obţine performanţele dorite.

Asigurarea indicilor superiori de pregătire fizică (calităţi motrice) este o condiţie de bază a obţinerii randamentului necesar, astfel încât să nu se întâmpine nici un fel de greutate în realizarea acţiunilor dorite. Obţinerea unui nivel înalt de pregătire fizică se realizează printr-un antrenament intens în care să se ţină seama de următoarele principii:

regularitate; progres; echilibru; diversitate; recuperare; supraîncărcare.

Note bibliografice 1. ***, Centrul de studii strategice de securitate, România – NATO, Bucureşti, Editura Academiei

de Înalte Studii Militare, 2002. 2. Firea, E., Metodica Educaţiei Fizice Şcolare, Bucureşti, Editura Institutului de Educaţie Fizică

şi Sport, 1985. 3. Dragnea, A., Antrenamentul sportiv, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., 1996. 4. Niculescu, R.M., Formarea Formatorilor, Bucureşti, Editura All Educaţional, 2000.