AUTISM ABA pachet-teoretic

8/7/2019 AUTISM ABA pachet-teoretic

http://slidepdf.com/reader/full/autism-aba-pachet-teoretic 1/35

ABA- PACHETUL TEORETIC

AUTISMUL DIN PUNCT DE VEDERE COMPORTAMENTAL

• Autismul este observabil doar în acord cu comportamente observabile

• Aceste comportamente pot fi împărţite în comportamente care sunt

manifestate în exces şi comportamente care sunt deficitare.

Comportamente în exces:

• comportamente autostimulative

• comportamente autoagresive

• agresiune

• comportamente obsesive

• comportament isteric

Comportamente deficitare:

• limbajul

• socializarea

• jocul

•

comportamente de auto-ajutorare• cognitiv

Utilizând tehnica comportamentalistă, comportamentele care sunt în exces pot

descreşte şi comportamentele deficitare pot fi crescute.

CONDIŢIONAREA TERMINOLOGICĂ:

În cadrul intervenţiei comportamentaliste, se pot identifica 3 tipuri de învăţare

care sunt: Condiţionare clasică, condiţionare operativă, învăţare observabilă.

În şedinţele aplicate de exemplu în clasă, la spital sau acasă, programele se

bizuie pe operarea, condiţionarea operativă. Analiza Aplicată a Comportamentului

ABA se ocupă de comportamentele care se întâlnesc în mediu şi care au efecte ce

afectează buna desfăşurare a acţiunilor viitoare.

1



Relaţia dintre comportament şi mediu este descrisă de principiile condiţionării

operative .Aceasta are trei componente:

A-ANTECEDENTELE

Antecedentele sunt stimulii care apar înaintea comportamentului, deci este ceva

ce apare chiar înainte de observarea comportamentului.

B- COMPORTAMENTE

Comportamentul este actul pe care individul îl face.

C- CONSECINŢA

Consecinţa este evenimentul ce are loc imediat după comportament.

Tabelul următor (KAZDIN 1994) oferă exemple de antecedente, comportamente şi

consecinţe ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi.

Antecedent Comportament ConsecinţaSună telefonul Răspunde la telefon Vocea altei persoane la

celălalt capătSemn de la un prieten Apropierea de prieten Vizite şi discuţiiSarcina din partea

părintelui pentru copil,

să-şi facă curat încameră

Copilul strânge jucăriile Premii şi permisiuni

Avertisment de a

mânca adecvat

Mâncatul Greaţa şi voma

Pentru a dezvolta programe care pot influenţa comportamentul cu succes, este

necesar să înţelegem antecedentele şi consecinţele care influenţează

comportamentul şi cum operează ele.

PROCES DISCRET

2



Procesul discret este o teorie a învăţării care utilizează condiţionarea

operativă. Această metodă de învăţare este adeseori utilizată la copiii cu autism şi

alte dificultăţi.

Proba discretă are o legatură directă cu componentele condiţionării operative,

pe care le vom descrie mai jos.

Proba discretă este formată din:

SD -------------------------------------- R ------------------------------------ SR

(Stimul discriminativ, comanda) (Răspuns) (Recompensare)

SD (Stimul discriminativ) = Antecedent

R (Răspuns) = Comportament

SR (Recompensare) = Consecinţa

Când predăm, aceasta este metoda care trebuie folosită întotdeauna.

Folosind procesul discret de învăţare obţinem:• comportamentele pot fi manipulate şi schimbate într-un mod

sistematic

• copilului îi este clar ce se aşteaptă de la el şi ce se va întâmpla în

procesul de învăţare

• perseverenţa printre profesori este menţinută

• sistemul de colectare a datelor este simplu

• evaluarea progresului poate fi întreprinsă în mod obiectiv

COMPONENTE ALE PROBEI DISCRETE

3



SD-ul (Stimulul discriminativ, Comanda)

• Instrucţiuni sau întrebări date copilului, ex. Semn, Ce este?

• Indică copilului că un răspuns este aşteptat şi că recompensa este

disponibilă.

• Trebuie să fie dată cu vocea puţin ridicată şi mai autoritară decât vorbirea

curentă, în special în stadiile incipiente ale programelor.

• Nu trebuie să se facă uz de un limbaj nefolositor. SD-ul trebuie să fie acelaşi

în timpul învăţării.

• Numele copilului nu trebuie folosit înainte de a i se da SD-ul.

• Nu trebuie să fie recompensat înainte de terminarea probei.

SD-ul pentru fiecare program pe care copilul îl face este stabilit înainte în foile

de colectare a datelor. Acesta ar trebui ţinut la zi, astfel încât tutorii să fie

constanţi şi astfel copilul să nu fie confuz pentru că oamenii folosesc

instrucţiuni diferite.

R – Răspunsul

• Acesta este comportamentul copilului ca răspuns de urmare al SD-ului.

• Criteriul pentru un răspuns corect la un SD dat este acceptat ca fiind

singurul răspuns corect, ex. SD= Fă valuri! R= Copilul îşi ridică mâinile şi le

mişcă dintr-o parte în alta.

• Copilul are la dispoziţie 3-5 secunde să răspundă, altfel este considerat un

răspuns greşit. Acesta nu se include când se calculeaza rata succesului.

• Nici un alt comportament nu trebuie îndeplinit în timpul răspunsului, cum ar

fi comportamentele auto-stimulative.

SR – Recompensa

• Aceasta este o consecinţă pozitivă oferită atunci când copilul demonstrează

un răspuns corect.

4



• Urmează întotdeauna unui răspuns corect, imediat. Nu trebuie să existe un

timp de amânare în oferirea recompensei, în stagiile de început ale

programelor.

• Oferirea de recompensă, ca şi consecinţa imediată a răspunsului corect va

creşte probabilitatea ca acest comportament adecvat să se întâmple din

nou.

• Recompensa este oferită ca urmare a unui răspuns corect şi nu ar trebui să

fie disponibilă cu nici o altă ocazie. (Aceasta înseamnă că lucrurile pe care

copilul le primeşte ca recompensă, ar trebui să fie scoase din folosirea lor

curentă.)

• Lucrurile pe care un copil le găseşte recompensatorii variază de la copil la

copil, aşa că acestea trebuie alese în funcţie de preferinţele individuale.

• Recompensele trebuie să fie uşor de oferit, şi să fie luate repede, deci

recompensele pe bază de hrană trebuie să fie potrivite pentru a fi mâncâte

repede.

• Recompensele verbale trebuie să aibă un ton foarte diferit faţă de SD şi de

NU-ul informativ. Trebuie să fie cu un ton vesel şi entuziasmat.

• Cantităţile mai mari de recompense vor avea efecte mai mari, dar pot cauza

staţionarea.

• Varierea recompenselor este esenţială, deci aceeaşi mâncare, jucării, şi

recompense verbale nu trebuie utilizate mereu.

• Recompensele trebuie variate.

• Există diferite tipuri de recompense: pozitive, negative, primare, secundare.

NU-ul informaţional

Este folosit ca o consecinţă imediată la un răspuns greşit sau un non-

răspuns.

Este folosit doar atunci când copilul a masterat programul respectiv pentru

a fi sigur că acel copil ştie răspunsul.

Folosind cuvântul NU înseamnă că acel copil ştie ce este corect şi ce nu este

corect şi-l ajută pe copil să discrimineze între răspunsuri diferite.

5



Folosind cuvântul NU înseamnă că tutorii sunt consecvenţi în a aplica

consecinţa la un răspuns incorect sau un non-răspuns.

Cuvântul NU trebuie spus cu o voce calmă şi neutră.

RECOMPENSAREA

Definiţie

Principiul recompensării se referă la creşterea în frecvenţă a răspunsului,

când răspunsul este imediat urmat de o anumită consecinţă.

• Recompensarea este un eveniment pozitiv, ca urmare imediată la un

comportament.

• Este definită de faptul că va creste frecvenţa comportamentului pe care

l-a urmat.

• Dacă frecvenţa comportamentului nu a crescut după recompensare

înseamnă că acea recompensare nu este recompensatorie.

• Recompensa nu este acelaşi lucru cu premiul, deci premiul este un

eveniment pozitiv, dar o sarcină pozitivă pe care o primeşte cineva caurmare a unui lucru bine făcut. Dar premiul nu va creşte neapărat

frecvenţa comportamentului.

Recompensa Pozitivă şi Recompensa Negativă

Amintiţi-vă că toate recompensele cresc frecvenţa comportamentului.

Recompensa Pozitivă

Se referă la creşterea comportamentului şi la creşterea frecvenţei

răspunsurilor şi este urmată de un eveniment pozitiv.

6



• Recompensa pozitivă, în termeni simpli, poate fi tradusă ca un

eveniment favorabil, dat ca urmare a unui răspuns.

• Evenimente pe care unii le văd ca neplacute pot fi pentru alţii

recompense pozitive. De exemplu, atunci când ţipăm: Opreşte-te!,

sau oprirea fizică pot fi în unele cazuri recompensări ale

comportamentului.

• Câteva exemple de recompense pozitive din viaţa de zi cu zi sunt:

Faptul că, câştigăm la o maşină cu maneta, salariile, cineva vorbeşte

cu tine când răspunzi la telefon.

• Exemple de recompense pozitive pentru copii sunt: jucăriile,

dulciurile, îmbrăţişările şi premiile.

Recompensa Negativă

Se referă la creşterea frecvenţei comportamentului prin îndepărtarea unui

eveniment neplăcut imediat după ce comportamentul a fost îndeplinit.

• Recompensa negativă se referă la o situaţie când cineva aşteaptă un

eveniment pe care îl găseşte neplăcut, după un răspuns pe care îl dă,

acest eveniment este dat la o parte.

• Deci în anumite situaţii este probabil să dea acelaşi răspuns din nou.

• Îndepărtarea acestui eveniment neplăcut trebuie să cauzeze o

creştere a comportamentului, altfel nu este o recompensă.

• Recompensa negativă nu trebuie confundată cu pedeapsa.

• Câteva exemple de recompense negative din viaţa de zi cu zi sunt:

când un părinte cicăle copilul să-şi facă curat în cameră (eveniment

negativ), copilul îşi face curat în cameră (răspuns/comportament), şi

părintele se opreşte din cicălit (recompensă negativă) sau când un

copil plânge şi ţipă la părintele sau să îl ia în braţe (eveniment

negativ), părintele îşi ia în braţe copilul (răspuns/comportament),

copilul se opreşte din plâns (recompensă negativă pentru părinte). În

al doilea exemplu, părintele este recompensat pentru că copilul se

7



opreşte din plâns. Oricum, data viitoare când copilul va vrea să fie

luat în braţe, va ţipa din nou ca urmare a recompensei pe care a

primit-o fiindcă a ţipat, recompensa aceasta a fost faptul că a fost luat

în braţe.

• Ca exemplu de aplicare la copil este atunci când copilul vrea să-şi

îndepărteze jacheta pentru că îi este cald (eveniment negativ), dar

are nevoie de ajutor, la început copilui s-ar putea să tipe, acest tip de

comportament nu este unul pe care am vrea să-l crestem, deci ar

trebui ignorat. Copilul spune “Ajută-mă” (răspuns/comportament),

Părintele/ tutorele îl ajută atunci să îşi dea jos jacheta (recompensă

negativă) dar acest comportament va creşte probabilitatea ca copilul

să spună “ajută-mă” şi data viitoare când va avea nevoie de ajutor.

• Scopul acestui program este faptul că trebuie să folosim mai des

recompensă pozitivă (exemplele de acum în colo vor fi numai de

recompense pozitive)

RECOMPENSE PRIMARE ŞI SECUNDARE:

Recompense primare:• Cunoscute şi sub numele de recompense “necondiţionate” pentru că nu au

condiţii clare de recompensare, pentru că ele sunt evenimente natural

recompensatoare.

• Exemple de recompense primare sunt hrana şi apa

• Recompensele primare se poate să nu fie recompensatoare de fiecare dată,

dacă cineva spre exemplu a mâncat foarte mult nu va mai privi hrana ca pe

o recompensă.• Recompensele de natură primară sunt folosite foarte mult în stadii primare

ale terapiei şi sunt urmate întotdeauna de recompense secundare.

Recompensele secundare

8



• Cunoscute şi sub numele de recompense condiţionate pentru că acest tip de

recompense au criterii clare de aplicabilitate şi copilul a învaţat să le

găsească recompensatoare.

• Comparând evenimente care nu sunt iniţial recompensatoare cu

evenimente care sunt în mod natural recompensatoare , evenimentul dintâi

va câştiga proprietăţile unei recompense (strâns tichete cu premiul

mâncării, tabla cu recompense)

• Exemple de recompense secundare sunt: tichetele, cartonaşele, premiile

verbale.

Recompensele diferenţiate

• O aproximaţie foarte apropiată a răspunsului ar trebui recompensată

• Răspunsurile care nu se află însă foarte aproape de răspunsul corect nu

trebuiesc recompensate.

• Criteriul pentru răspunsul corect trebuie respectat de toată lumea, şi după

aceasta trebuie oferită recompensă.

PROMPTUL

• Promptul este modul în care îl învăţăm pe copil cum să îndeplinească

cerinţa, sarcina.

• Îl promptăm pe copil astfel încât să aibă succes în realizarea sarcinii şi astfel

să primească recompensă.

MODURI DIFERITE DE PROMPTARE:

Promptul fizic:

Este ghidajul fizic pe care copilul îl primeşte pentru a i se arăta cum trebuie să

facă un anumit lucru. Acesta poate fi de tipul: punem mâna noastră deasupra

mâinii copilului aşa încât să-i arătăm cum se bate la tobă.

Demonstraţia:

9



Acest tip de prompt cuprinde imitaţia: înainte de asta copilui trebuie însă să

mastereze programul de imitaţie . Demonstraţia include tutorele care

îndeplineşte sarcina .

Reuşita recentă:

Creşteţi viteza când promptaţi, când obţineţi un răspuns corect daţi imediat un

alt SD, dacă copilul a avut o experienţă aşa recentă a unui răspuns corect şi a

fost recompensat adecvat pentru el, înseamnă că va răspunde corect din nou.

Promptul prin poziţie:

Itemul corect este plasat mai aproape de copil.

Legatul de un program cunoscut:

Folosind ceva ce copilul ştie deja îl vom ajuta să răspundă corect . De

exemplu: “Atinge roşu”, copilul atinge roşu şi este recompensat, apoi imediat

întreabă “Ce este?” şi copilul va răspunde “roşu” şi îl recompensăm.

Instrucţii verbale:

Îi dăm copilului instrucţii verbale astfel încât să realizeze sarcina “punem cubul

verde pe cel roşu”.

Inflexiunea vocii:

Punând accent pe cuvântul cel mai important din SD , putem astfel indica ce

parte a Sd-ului contează “Arată ceaşca MARE”Altele:

Există şi alte tipuri cum ar fi gesturi, arătat, privitul.

CÂND SĂ FOLOSIM PROMPTUL:

• Când răspunsul este complet nou pentru copil, atunci răspunsul trebuie

promptat de câteva ori la rând (aceasta este numita promptare masivă).

•

În general promptul trebuie să fie făcut cât mai aproape de SD, dacă esteposibil în acelaşi timp.

• Când răspunsul a fost promptat de mai multe ori la rând, şi copilul începe

să-şi dea seama de răspunsul corect, promptul trebuie scăzut.

• Când scădem promptul în intensitate promptul poate fi de exemplu până la

jumătate , pentru ca el să facă continuarea singur, sau un prompt mai puţin

10



intruziv (mai discret) poate fi folosit ca o metoda de scădere în intensitate a

promptului.

• Dacă o sarcină a fost masterată , deci suntem siguri că copilul ştie să o facă,

atunci promptul va fi dat după două răspunsuri incorecte. Aceasta este

cunoscută ca metoda NU-NU-PROMPT.

• Copilul nu trebuie să dea mai mult de 2 răspunsuri incorecte la rând fără să

primească prompt.

REGULI PENTRU PROMPTARE:

Folosiţi promptul cel mai puţin intruziv (detaliat):

Ex: dacă un copil poate să imite este bine să folosim un prompt imitativ decât

unul fizic, pentru că în promptul prin imitaţie copilul îndeplineşte sarcina mai mult

singur.

Trebuie stabilită ierarhia prompturilor:

Aceasta înseamnă că promptul trebuie folosit iniţial, la inceputul programului

când copilul nu ştie să îndeplinească sarcina respectivă, apoi vom scădea din

intensitate promptul respectiv.

Ex: când învăţăm un copil cum să imite bătutul din palme, promptul iniţial va fi

unul de natura fizică, apoi când copilul începe să facă o parte a sarcinii singur ,promptul devine doar o mână care îi face semn cum să înceapă, apoi ultimul

prompt poate fi doar atingerea uşoară a uneia dintre palme, înainte de a scoate

promptul definitiv.

Scădeţi în intensitate promptul cât mai curând posibil:

Aceasta este o metodă prin care evităm ca, copilul să devină dependent de

prompt chiar dacă face sarcina şi singur.

Exemplul de mai sus ne arată cum poate fi scăzut în intensitate un prompt.Faceţi întotdeauna prompt după două răspunsuri incorecte:

Dacă sarcina este masterată , copilului i se spune “NU” după un răspuns incorect

, după două răspunsuri negative consecutive faceţi prompt pentru răspunsul

corect.

11



Un comportament bun, adecvat este achiziţionat prin recompensarea paşilor

mici pe care îi face copilul în achiziţionarea lui, în loc să-l recompensăm la

sfârşitul comportamentului.

• Răspunsurile care sunt similare cu scopul final sunt recompensate şi în

acest fel ele vor creşte.

• Aproximarea succesivă până la scopul final înseamnă că acesta poate fi

achiziţionat.

• Acele răspunsuri care nu sunt similare scopului final nu trebuie

recompensate şi astfel sunt exterminate.

Acesta metodă este folosită adesea la programul de imitaţie verbală.

Ex: program: Imitaţie verbală.

Scop: copilul să spună Ahhh

SD: spune Ahhh

Procedura de modelare:

SD: spune Ahhh

R: uahuh (recompensare puternică pentru că cuvântul spus are alăturarea delitere pe care dorim să îl învăţăm pe copil la mijloc)

SD: spune Ahhh

R:uh

(recompensă mai mică pentru că tutorele ştie că acest copil a putut spune uahuh

ca răspuns şi că acesta din urmă este mai aproape de răspunsul corect. Faptul că

facem o diferenţiere între nivelul de recompensare pentru cele două răspunsuri îl

face pe copil să ştie care este răspunsul pe care îl dorim de le el.)SD: spune Ahhh

R:uahuh

(recompensă puternică din nou pentru că acesta este răspunsul cel mai aproape

de cel corect pe care l-am putut obţine până acum.)

13



La acest stadiu al învăţării, Tutorele trebuie să continuie să recompenseze

copilul până răspunsul pe care îl dorim (nu cel corect dar cel care se apropie de

cel corect) se stabilizează. Apoi trebuie să scădem recompensa în intensitate

pentru ca, copilul să îşi schimbe răspunsul pentru a obţine iarăşi recompensă cea

mai puternică.

SD:Spune Ahhh

R: uahuh

(recompensa scade în intensitate)

SD:Spune Ahhh

R: uhahhh

(recompensa creşte în intensitate pentru că acest răspuns este şi mai aproape de

cel corect)

Când şi acest răspuns devine constant se scade şi aici recompensa.

SD: Spune Ahhh

R: uhahhh

(recompensa scade în intensitate)

SD: spune AhhhR: uhahhhhhhhhhh

(recompensa scuzată pentru că acest răspuns se îndepărtează de răspunsul

corect mai mult decât ultimul său răspuns)

SD: spune Ahhh

R: Ahhh

(recompensă foarte puternică pentru că copilul a îndeplinit comanda cerută)

Când despărţim activitatea în etape s-ar putea să fie situaţii când promptul poate

fi folosit când copilul se apropie mult de activiatea cerută. De exemplu, când

copilul spunea “uhahhh” Tutorele putea recompensa copilul foarte repede după

răspuns astfel încât recompensa să fie dată imediat după Ahhh, în loc să lăsăm

copilul să mai repete odată uhhh.

14



ÎNLĂNŢUIREA

Înlănţuirea este de asemenea o metodă care este folosită pentru a învăţa

comportamente noi care nu apar niciodată şi care nu pot fi promptate ca un întreg

pentru că întregul comportament este foarte lung şi complex.

O secvenţă de răspunsuri se referă la o înlănţuire.

Înlănţuirea înseamnă faptul că Activitatea pe care dorim să o învăţăm este

fragmentată în părţi mai mici pe care le vom învăţa şi prompta pe rând.

Procedura este să identificăm paşii acţiuni respective , acest lucru se numeşte

Analiza acţiunii.

Exemple de fragmentare a acţiunii.

Comportament: spălatul pe maini

1. ridicarea mânecilor

2. dăm drumul la robinet

3. punem mâinile sub apa

4. luam săpunul

5. frecăm mâinile

6. clătim mâinile

7. închidem robinetul8. ne ştergem pe mâini

• Pe măsură ce copilul îndeplineşte singur una dintre secvenţele acţiunii

începem să scădem promptul pentru aceasta. Ex: Tutorele face prompt fizic

la început pentru ca, copilul să îşi ridice mânecile. Acest prompt scade în

intensitate când copilul face singur acţiunea respectivă. Când copilul a

masterat această secvenţă începem să scădem promptul pentru

deschiderea robinetului. Astfel facem cu toate secvenţele acţiunii, pe rând.

• Iniţial, fiecare secvenţă a înlănţuiri este recompensată, în loc să

recompensăm faptul că el poate îndeplini toată acţiunea până la capăt. Asta

pentru că fiecare parte a înlănţuirii trebuie învăţată temeinic şi astfel

recompensată.

15



• De obicei când îl învăţăm o asemenea înlănţuire de acţiuni vom avea o

singură parte a întregii înlănţuiri ca scop. Ex: astăzi avem scopul să îl

învăţăm pe copil să închidă robinetul.

• Restul înlănţuirii va fi promptat şi recompensat, fiecare secvenţă pe rând,

apoi scădem promptul pentru secvenţa respectivă.

• Când copilul îndeplineşte întreaga înlănţuire singur îi oferim o recompensă

substanţială la sfârşitul înlănţuirii

TIPURI DE ÎNLĂNŢUIRI:

Înlănţuirea timpurie:

Învăţatul începe cu primul pas al secvenţei, apoi trecem la al doilea, apoi la

al treilea şi aşa mai departe.

Ex: pentru exemplul cu spălatul pe maini, ridicatul mânecilor trebuie învăţat

primul, în timp ce restul paşilor vor fi promptaţi la maxim, când ridicatul

mânecilor este masterat şi copilul îl face fără prompt, atunci trecem la

secvenţa următoare.

Înlănţuirea tardivă:

Acest tip de înlănţuire începe procedura de învăţare cu ultimul pas al înlănţuirii

apoi cu penultimul şi aşa mai departe.Ex: construcţia unui tren din cuburi şi împinsul lui

Secvenţializare:

1. punem prima şi a două piesă a trenului împreună

2. punem şi a treia piesă

3. punem piesa a 4 a

4. punem trenul pe covor

5. împingem trenul prin cameră.

Pentru a învăţa aceasta acţiune prin intermediul înlănţuirii tardive vom

prompta la maxim iniţial toată acţiunea şi vom aplica procesul de învăţare doar

pentru impinsul trenului prin cameră. Când acesta parte este masterată,

copilul va învăţa să pună trenul pe covor şi să-l împingă.

16



Înlănţuirea tardivă este cel mai folosit tip de înlănţuire pentru că permite că

lanţul să fie completat de către copil de fiecare dată şi pentru că copilul nu va

fi recompensat pentru toată secvenţa de fiecare dată.

Unele înlănţuiri nu se pretează la această metodă aşa este şi exemplul cu

spălat pe mâini.

Avantajele înlănţuirii (secvenţializarii)

• metoda este aceeaşi la toţi tutorii

• copilul are succes pentru că acţiunea este secvenţializată în acţiuni mici

• comportamentele complexe pot fi învăţate într-un mod sistematic

Dezavantajele secvenţializării

• poate dura mult timp să-l învăţăm pe copil comportamente adecvate

folosind această metodă , oricum părţile componente pot fi învăţate

rapid.

IMPORTANT: Diferenţa dintre modelare şi înlănţuire constă în faptul că în

modelare stagiile peste care trecem cu învăţarea nu mai sunt cerute în

comportamentul final în timp ce la înlănţuire toate stagiile masterate sunt

cerute în comportamentul final.

PROCESUALITATEA ÎNVĂŢĂRII

Când un copil nu ştie cum să îndeplinească o anumită activitate (pe care o

cerem), toate metodele de mai sus ne învaţă cum să procedăm când îl învăţăm pe

copil o sarcină nouă. Procesualitatea învăţării pe care trebuie să o urmărim

pentru tehnicile de mai sus este:1. Calea corecta

2. discriminarea

3. calea extinsă

4. rotatirea aleatorie a cunoştinţelor

Acesti paşi pot fi folosiţi sau nu, depinde de copil

17



Calea corectă:

Aceasta înseamnă acţiunea repetată, ceea ce presupune faptul că dăm

acelaşi SD de mai multe ori.

• Aceasta metodă trebuie folosită numai atunci când acţiunea este nouă

• Iniţial toţi paşii sunt promptaţi pentru ca, copilul să ştie ce să facă

• Scădem promptul în intensitate până când copilul ştie calea corectă

pentru a îndeplini acţiunea fără nici un fel de prompt

• Când copilul îndeplineşte 90-100% din acţiunile cerute înseamnă că

putem trece mai departe (ideal este ca el să îndeplinească 9 comenzi din

10 dar se poate şi 5 din 5)

EX: Program: receptiv instrucţii

Program în curs: a face valuri

Prompt: demonstrarea acţiunii

SD: Fă valuri

R : copilul face valuri (cu prompt maxim)

Recompensă

SD: : Fă valuri

R:copilul face valuri (cu prompt maxim)

Recompensă

SD: Fă valuri

R:Copilul face valuri (cu prompt maxim)

Recompensă

SD: Fă valuri

R: Copilul face valuri (cu promptul redus la jumatate)

RecompensăSD: Fă valuri

R: Copilul face valuri (cu promptul redus la jumatate)

Recompensă

SD: Fă valuri

R: Copilul face valuri (fără prompt)

18



Recompensă

SD: Fă valuri

R: Copilul face valuri (fără prompt)

Recompensă

Aceasta secvenţă poate fi făcută într-un sigur sitting sau în mai multe.

Aceasta depinde de copil. Trebuie însă să rămânem la acelaşi nivel al

promptului şi trebuie să continuam astfel procesualitatea învăţării până

când putem scădea promptul până la nivelul când nu mai este necesar.

Copilul trebuie să fie constant în oferirea răspunsurilor corecte cu o

frecvenţă de 90-100 % pentru a trece la nivelul următor.

Spre exemplu dacă copilul răspunde corect consecutiv două răspunsuri

după şase răspunsuri cu prompt nu considerăm etapa respectivă ca

masterată.

DISCRIMINAREA:

• Când un copil începe un program nou, care îl învăţa un anumit lucru,

iniţial copilul respectiv se poate să nu cunoască nimic despre lucrul

respectiv.Ex: program: receptiv obiecte

Scopul acestui program este să-l învăţăm pe copil să discrimineze între

mai mulţi stimuli, spre exemplu că obiectul care are 4 roţi se numeşte

maşină.

SD: atinge “obiect”

•

Când îl învăţăm pe copil un lucru nou îl învăţăm întâi să aleagă dintremai multe lucruri şi să discrimineze astfel acel obiect dintr-o mulţime.

Când ne referim la exemplul cu maşsina ne referim la acest prim pas

al învăţării.

Procesualitatea învăţării

19



a) Singur – aceasta înseamnă că maşina este singurul obiect de pe masă, pentru

ca, copilul să înveţe obiectul respectiv doar prin atingere.

b) Cu un distractor neutru- aceasta înseamnă că maşina se afla încă în curs de

învăţare (se cere numai maşina) dar pe masă se află şi un distractor neutru pe

care copilul nu trebuie să-l atingă, de exemplu un cub (3d) .

c) Iniţial atingerea maşinii poate fi promptată fizic, sau tutorele va muta maşina

mai aproape de copil pentru a oferi astfel un prompt discret

d) Când copilul poate identifica maşina oriunde s-ar afla ea pe masă, având pe

masă în acelaşi timp şi un distractor neutru, atunci se poate trece mai departe

e) Este important ca, atunci când pe masă se află mai mulţi itemi, aceştia să fie

mutaţi în poziţii diferite, pentru ca să fim siguri că, copilul nu învaţă poziţia

itemului pe masă, ci itemul în sine.

• Până la acest nivel copilul ştie deja că va primi recompensă doar dacă

atinge maşina, dar nu ştim sigur dacă a reţinut cuvântul cu care poate

identifica poza. Pentru a fi siguri că ştie exact care poză se asociază

cu cuvântul maşină trebuie să trecem această poză prin procesul

discriminării împreună cu alte poze pe care el le ştie şi pentru care va

fi recompensat dacă le recunoaşte

Acesta este nivelul următor. De exemplu punem maşina pe masăîmpreună cu un elefant.

PROCESUALITATEA ÎNVĂŢĂRII:

a) obiectul singur pe masă

b) împreună cu un distractor neutru

c) folosind obiectul respectiv ca distractor pentru învăţarea unor obiecte noi

d) când copilul respectiv devine constant în răspunsuri corecte trebuie să

trecem la pasul următor

La acest nivel copilul trebuie să discrimineze obiectul învaţat în condiţii foarte

specifice.

ROTIREA ALEATORIE A CUNOŞTINŢELOR

20



• Rotirea aleatorie a cunoştinţelor înseamnă că două răspunsuri pe care

copilul le ştie pot fi cerute aleatoriu şi copilul le va şti, va discrimina

între ele.

• Pentru ca acest nivel să fie atins trebuie să facem discriminarea între

cei doi itemi (să fie capabil să alterneze răspunsurile corecte şi dând

Sd-uri diferite) şi acest lucru să fie învăţat sistematic.

• Această învăţare sistematică trebuie îndeplinită prin descreşterea

succesivă a promptului şi cerinţa aleatorie de a atinge diferitele

obiecte de pe masă. Acest proces se numeşte Identificarea aleatorie a

cunoştiinţelor

Identificarea aleatorie a cunoştiinţelor:

Ex: maşina şi elefantul se află amândouă pe masă

Atinge elefantul (prompt maxim)

Atinge elefantul (prompt redus la jumatate)

Atinge elefantul (promptul redus la un sfert)

Atinge elefantul (fără prompt)

Atinge elefantul (fără prompt)Atinge maşina (Prompt maxim deoearece acesta este un comportament nou

(discriminarea) şi astfel acest comportament creşte în intensitate)

Atinge maşina (prompt redus la jumatare)

Atinge maşina (prompt redus la un sfert)

Atinge maşina( fără prompt)

Atinge maşina (fără prompt)

(Până la acest stagiu copilul a fost promptat pentru a discrimina descrescândintensitatea de la prompt masiv şi maxim până la a face comportamentul adecvat

şi corect fără prompt, pasul următor este schimbarea de la un item la altul,

promptul folosit pentru a alterna trebuie redus după cum urmează)

Atinge elefantul (prompt redus la jumătate –în plină descreştere)

Atinge elefantul (prompt redus la un sfert)

21





Atinge maşina (prompt redus la jumatate- în plina descreştere)

Atinge maşina (prompt redus la un sfert)

Atinge maşina (Fără prompt)


( Din nou, în cadrul fazei următoare, promptul trebuie să fie redus)

Atinge elefantul (promptul redus la un sfert)



Atinge maşina (promptul redus la un sfert)



(La următoarea schimbare nu se va mai folosi nici un fel de prompt)





• La acest stagiu copilul a aratat că poate discrimina între un elefant şi omaşina şi că poate să îşi orienteze atenţia când asupra uneia , când asupra

altuia.

• Acest stadiu trebuie să fie consistent şi constant în răspunsuri corecte, fără

prompt inainte să consideream discriminarea între cele 2 masterată.

Orice targhet nou trece prin procesul de învăţare în procesualitatea învăţării şi în

rotaţia cunostiintelor. Programul de mai sus ajuta la discriminarea între 2 stimuli.

Al treilea stimul introdus va fi discriminat folosind aceeaşi procesualitate adiscriminării.

Procesualitatea extinsă:

22



• Aceasta metoda este folosită pentru a creşte gradual timpul între

prezentarea itemilor noi, prin prezentarea cunoştiinţelor masterate deja.

• Procesualitatea extinsă poate fi folosită dacă un copil întâmpină dificultăţi

în a discrimina.

EX:

Program: Instrucţii receptiv

Scopul programului: să-l înveţe pe copil să înteleagă comenzi simple.

Ex: a face valuri.

SD: (instrucţie) fă valuri

Scop: a face valuri

Comenzi folosite drept distractor (sunt deja cunoscute de copil) Bate din

palme, ridică-te, atinge nasul. Copilul ştie deja să execute aceste comenzi.

SD –scop: fă valuri

SD- distractor: bate din palme

SD- scop: fă valuri

Se va ajunge la scopul propus parcurgându-se câte un distractor pe rând .

Dacă copilul va face discriminarea corect atunci tutorele va introduce câte 2

distractori odată.SD- scop: fă valuri

SD1- distractor : întinde mâinile

SD2-distracor: bate din palme

SD-scop: fă valuri

Dacă şi acest stagiu este îndeplinit cu succes se va trece la extinderea cu 3

distractori odată şi tot aşa. În mod normal, se poate ajunge până la 8 SD-uridistractor.

REGULI:

• Distractorii trebuie adăugati pe rând , gradual, dacă copilul înţelege şi

execută corect, chiar şi acelaşi sitting . Altfel numărul distractorilor

23



trebuie crescut în alte sittinguri. Tutorele trebuie să lase notiţe cu câţi

distractori a lucrat cu copilul.

• Scopul programului este Sd-ul-scop, dacă copilul începe să greşească în

a răspunde corect la Sd-ul-scop atunci numărul distractorilor trebuie

descrescut.

• Dacă copilul face greşeli la îndeplinirea distractorilor trebuie să ne

asiguram întodeauna că vom repeta aceşti distractori şi separat.

Distractorul la care copilul a greşit trebuie repetat mai târziu.

Ex: dacă scopul era extinderea distractorilor cu 3:

Fă valuri-corect

Bate din palme-corect

Intinde mâinile-corect

Atinge nasul-incorect

Fă valuri-corect

În aceasta situaţie comanda “atinge nasul” va fi repetată într-un sitting

ulterior.

CRITERII DE MASTERARE:

Un item este considerat că fiind masterat când copilul este capabil sădiscrimineze itemul respectiv împreună cu alti itemi în cadrul aceluiasi sitting şi să

facă lucrul acesta aleator.

Pentru a putea fi considerat masterat un program trebuie să fie:

90-100% corect în şedinţe diferite (dimineata şi seara, seara şi dimineata)

(uneori, criteriile pentru masterarea unui program pot să fie diferite de la copil la

copil)

Important! În celelalte programe trebuie să avem o singură problema în lucru la

un moment dat, se lucrează una câte una, pe rând.

24



SCADEREA ÎN INTENSITATE A COMPORTAMENTELOR INADECVATE

Programele despre care am discutat până acum erau menite să crească

intensitatea comportamentelor care erau un deficit. Copii cu autism pot avea de

asemenea şi comportamente inadecvate, manifestate în exces care trebuie să

scada în intensitate , spre exemplu scuturarea mâinilor sau comportamente auto-

mutilante.

Exista câteva metode de reducere în intensitate a comportamentelor

inadecvate . Aceste metode se aplică comportamentelor care:

• Îi distrag atenţia copilului de la învaţat, sunt repetitive şi manifestate lungiperioade de timp şi cu o frecvenţă crescută.

• Sunt periculoase pentru copil sau alţi oameni

• Sunt inadecvate din punct de vedere social

Dacă un comportament îndeplineşte un criteriu din cele descrise mai sus ,

atunci intervenţia va fi imediată şi constantă.

Intervenţia este necesară pentru acele comportamente care sunt periculoasesau apar cu o frecvenţă ridicată. Nu toate comportamentele pot fi descrescute în

intensitate în acelaşi timp, copilul trebuie să înveţe să înlocuiască aceste

comportamente cu unele adecvate şi acceptate social.

Recompensarea şi comportamentele indecvate:

25



• Comportamentele inadecvate pot fi recompensate şi din acesta cauză au

crescut în intensitate.

• Dacă copilul primeşte o recompensă pentru un comportament inadecvat,

acesta va creşte în intensitate atâta timp cât este recompensat. Ex: de câte

ori un copil ţipă el primeşte atenţie de la cineva.

• Consecinte care par negative pot acţiona de fapt ca o recompensă . De ex:

de câte ori un copil loveşte pe cineva îi este spus “Nu” cu voce tare. În

această situaţie copilul primeşte întreaga atenţie a cuiva de câte ori loveşte

pe cineva sau ceva. Faţa persoanei care spune “nu” poate arata haios

pentru că ea încearcă să pară serioasă , această situaţie poate acţiona ca o

recompensă pentru copil.

Alte intervenţii specifice pot fi utilizate ca mod de descreştere al

comportamentului auto-stimulativ, este însă esential ca aceste tehnici să

îndeplinească condiţiile stadializarii învăţării şi tehnicilor

comportamentaliste ca reacţie la comportamentul copilului. Întodeauna

trebuie să ţinem seama de condiţiile în care copilul va fi incurajat să

execute comportamentul din nou., aceste condiţii pot fi: atragerea atenţiei

asupra propriei persoane, sau o consecinţă a comportamentului pe care

copilul o consideră pozitivă . De Ex: dacă un copil vrea un biscuite şi seaşează în faţa adultului şi ţipă, apoi primeşte biscuitele, este foarte probabil

ca şi data viitoare când va dori un biscuite să ţipe în loc să vorbească.

DISPARIŢIA

Dispariţia se referă la refuzul de a da recompensă pentru un răspuns

recompensat anterior.

•

Recompensa pe care un copil o simte atunci când face un comportamentconsiderat inadecvat trebuie identificată pentru a o îndepărta.

• Câteodată recompensa este atenţia pe care o primeşte de la alti oameni, ca

şi în cazul în care un copil loveşte pentru a primi atenţie, în acest caz este

recomandat să nu acordam atenţie când copilul începe să facă

26



comportamentul respectiv, atunci copilul va înceta să facă comportamentul

respectiv şi nu îl va mai folosi ca metodă de atragere a atenţiei.

• Recompensa pentru un comportament nu este întodeauna atenţia pe care

copilul o primeşte. Trebuie însă să ştim că să nu-i mai acordăm atenţie

copilului nu este sinonim cu a-l ignora. De exemplu, un copil poate

manifesta un comportament neadecvat: ţipă. Adultul îi cere copilului să

tacă, uneori poate face aşa, dar uneori preferă să tacă. Intervenţia este

absolut necesară atunci când copilului i s-a spus să tacă timp de două

săptămâni şi nu a avut loc nici o schimbare. Următoarele 2 săptămâni,

comportamentul nu este comentat de nimeni din familie. Dacă nici în

urmatoarele două săptămâni comportamentul inadecvat nu scade în

intensitate. Nu trebuie să acordăm nici în continuare nici o atenţie

comportamentului, dar trebuie să despărţim acest comportament în

secvenţe pentru a interveni mai eficient. Trebuie să aplicăm apoi o analiză

asupra comportamentului de tipul antecedent, comportament şi consecinţă.

Uneori este evident faptul că, copilul ţipă când i se cere să facă ceva

(antecedent şi comportament) şi adesea urmează neacordarea atenţiei

(consecinţa). Deci, copilul scapă de cerinţa pe care o avem de la el ţipând.

Pasul următor este să nu-l scutim pe copil de sarcină pe care o cerem dacăel ţipă.

• Când copilul primeşte ca şi consecinţă a comportamentului său inadecvat

lipsa de atenţie, se poate ca acest comportament să crească la început în

intensitate pentru a trage şi mai mult atenţia – aceasta poarta numele de

furtună comportamentală

• Furtuna comportamentală apare pentru că, anterior, acelaşi comportament

primea recompensă, deci nu se mai întâmplă ceea ce copilul se aştepta săse întâmple şi copilul va încerca din rasputeri să obţină ceea ce era obişnuit

să se întâmple. Deci, comportamentul va creşte în intensitate şi în

frecvenţă.

27



• Dacă un comportament va fi recompensat când se află în stadiul de

“furtună comportamentală” va rămâne la nivelul la care va fi recompensat,

deci un nivel crescut şi neconvenabil pentru noi.

• Strategia de lucru care a fost abordată pentru a descreşte comportamentele

indecvate trebuie să fie aceeaşi la toţi membrii echipei, altfel

comportamentul nu va descreşte în intensitate, este posibil chiar să

crească.

• Comportamentele care au fost recompensate în mod constant vor fi mai

uşor de descrescut în intensitate, iar cele care au fost recompensate

inconstant vor fi mai greu de descrescut în intensitate.

• Comportamentele adecvate pot cădea şi ele prada inconsecvenţei, dacă nu

recompensăm în mod constant un comportament adecvat este posibil să

descrească în intensitate.

• Scăderea în intensitate este mai greu de aplicat la comportamentele auto-

stimulative, pentru că acestea sunt mai greu de manipulate, pentru că

recompensa este de natura internă şi nu externă.

Recompensă diferenţiată pentru diferite comportamente DRO:

• Orice comportament care nu este considerat neadecvat trebuie

recompensat, astfel copilul îl va face mai des, el luând locul

comportamentului neadecvat. Trebuie să recompensăm cu orice ocazie

comportamentele adecvate. La fel, trebuie să recompensăm şi atunci când

copilul nu execută a comportamentul neadecvat în situaţiile în care în mod

obişnuit le-ar executa.• Este folositor şi pentru comportamente care apar frecvent şi pot scadea ,

mărind perioada de timp în care comportamentul nu este manifestat.

Ex: comportamentul: copilul îşi răsuceşte părul între degetele arătător şi index

Intervenţie: copilul este recompensat la intervale mici de timp că nu

manifestă comportamentul, aceste intervale cresc în timp.

28



Recompensarea diferenţiată pentru comportamentele incompatibile,

inadecvate DRI.

• Unele comportamente care sunt depistate sunt recompensate specific,

aceste comportamente recompensate trebuie să fie opusul

comportamentelor inadecvate.

• Comportamenetele care sunt specific recompensate vor creşte, înlocuind

astfel comportamentele inadecvate.

Ex: comportament: luat păpuşa şi bătut cu ea în masă.

Intervenţie: copilul trebuie recompensat să ţină adecvat în braţe păpuşa în

loc să o lovească de masă.

Folosirea adecvată a DRO şi DRI:

• Recompensa pe care noi o oferim copilului pentru că se poartă adecvat

trebuie să fie mai placută decât recompensa autostimulativă pe care o are

atunci când loveşte obiectele sau se poartă inadecvat, De exemplu,recompensa sociala este de multe ori prea mică pentru a concura cu

recompensă autostimulativă pe care şi-o oferă singur dintr-o activitate cum

este fluturatul mâinilor în faţa ochilor. În acest caz trebuie folosită o

recompensă specifică mai puternică.

• Iniţial pentru a face un comportament adecvat cu un lucru cu care până

acum executa un comportament inadecvat va trebui să-i facem prompt

dacă copilul ştie deja să execute cu obiectul respectiv un comportamentadecvat.

• Aceste intervenţii DRO şi DRI sunt considerate redirecţionări ale

comportamentului inadecvat.

29



Corectarea consecinţelor comportamentale:

Prin corectare comportamentală, probabilitatea ca, copilul să se angajeze în

executatea unor comoprtamente inadecvate, pe care nu le dorim, scade.

Corectarea comportamentală înseamnă că, copilul este pus să îndeplinească o

sarcină care să corecteze ceea ce el a produs printr-un comportament inadecvat.

Exista două feluri de corectare ulterioară:

A) Restituirea: a corecta efectele negative pe care le-a produs comportamentul

său inadecvat asupra mediului. Ex: Dacă copilul aruncă mâncarea din farfurie pe

jos sau dacă aruncă farfuria cu totul, i se cere să strângă mizeria de pe podea.

B) Practica pozitivă: copilul trebuie să îndeplinească comportamentul

considerat adecvat dar în mod repetat. Pentru exemplul de mai devreme, copilul

trebuie să cureţe podeaua de câteva ori la rând şi poate exersa la masa cum să

mănânce adecvat.

Comportamentul care se exersează trebuie să-l înveţe pe copil cum să se

comporte adecvat. Copilul trebuie să înveţe comportamente adecvate pe care

este posibil să nu le ştie, dar această problemă este depăşită cu ajutorul

promptului fizic.

Recompensa nu se oferă dacă în timp ce copilul execută comportamentul adecvattrebuie să-l corectam într-un fel sau altul.

Fără recompense

Aceasta pauză a oferirii recompenselor se referă la retragerea tuturor

recompenselor pozitive pentru o anumita perioada de timp.

• Este important ca, dacă un comportament adecvat devine consistent,

cotidian, să nu-i mai oferim după un timp copilului recompensă pentru acel

comportament. Cu timpul, nici un comportament care este consistent nu va

mai fi recompensat.

• La începutul acestei pauze, copilul este trimis într-un loc unde nu se va

putea angaja în comportamente autostimulative, pentru că va fi frustrat şi

unde nu vor primi nici un fel de recompensă.

30



• Pauzele de la recompense dacă sunt mai mari nu înseamnă ca vor creşte

comportamenul adecvat al copilului dar este posibil ca el să sesizeze

diferenţa.

Consultantul va introduce aceasta pauză şi este foarte important ca toţi

membrii echipei să procedeze la fel şi să fie la curent cu munca celorlalţi colegi

pentru a ocoli frustrarea pe care o produce inconsecvenţa.

O intervenţie trebuie să urmeze imediat comportamentul respectiv, nu

trebuie să amânăm pentru că, copilul nu va mai şti ce recompensăm sau vrem

să înlăturăm.

FOILE DE COLECTARE A DATELOR:

Colectarea datelor este necesară pentru caa) progresul să poată fi monitorizat şi demonstrat

b) intervenţia să poate fi adaptată la necesarul copilului.

c) Tutorii să fie consecvenţi şi constanţi în învăţare.

Notiţele trebuie să includă întodeauna:

a) data colectării

b) iniţialele tutorelui care scrie

c) sarcina

d) stadiul de învăţare al sarcinii

e) nivelul succesului înainte

31



Notiţele trebuie să comunice persoanei care urmează că, copilul a făcut achiziţii

în timpul sedinţei şi de unde ar trebui să continue procesul de învăţare. Deci dacă

lasi notiţe de tipul “a fost chiar bine” fără altfel de informaţii nu va fi destul pentru

a scurta perioada de învăţare a unui comportament nou.

Notarea fiecarei acţiuni:

Uneori este necesar să notăm una câte una toate acţiunile pe care le face

copilul. Aceste notiţe sunt foarte importante pentru a vedea care este progresul

copilului fără a asista neapărat la o lecţie. În acest tip de notiţe tutorele trebuie să

noteze toate acţiunile copilului chiar dacă au fost corecte, chiar dacă au fost

incorecte, sau chiar au avut nevoie de prompt.

Când se calculează procentajul de răspunsuri corecte se folosesc aceste notiţe

foarte amănunţite. Aceasta rată a răspunsurilor corecte se calculează doar

incluzând răspunsurile corecte şi răspunsurile incorecte, când copilul nu a răspuns

sau a avut nevoie de prompt notăm, dar nu calculăm, rata succesului folosind

aceste informaţii.

De exemplu 4 răspunsuri corecte şi 4 răspunsuri incorecte, 1 răspuns promptat şi

2 non-răspunsuri înseamnă o rata a succesului de 50% . Asta deoarece numarul

total de răspunsuri corecte şi incorecte la un loc este 8 şi copilul a răspuns corectla jumatate din total.

GENERALIZAREA

Dacă un program a fost masterat în cadrul rigid pe care şedinţele la masă îl oferă

copilului. Programul a fost masterat urmărind anumite SD-uri, aceste acţiuni

specifice trebuie generalizate. Aceasta înseamnă că, copilul trebuie să

demonstreze că ştie un comportament adecvat şi în alte condiţii decât atunci

când a învaţat sistematic acel comportament. Aceste condiţii pot fi de exemplu

limbajul, SD-uri diferite, mediul să fie altul, materialele să fie altele sau folosite

32



diferit etc. Aceasta este o parte esenţială a procesului de învăţare pentru că face

din programele învăţate la masă, într-un mediu rigid, comportamente care pot fi

utilizate în orice mediu.

Câteva dintre nevoile pe care le are copilul pentru a generaliza este schimbarea

următoarelor componente:

1) Stimulii

- Copilul trebuie să demonstreze că a înţeles conceptul, chiar dacă stimulii se

schimba. De exemple, dacă copilul a învaţat conceptele de mare şi mic pe două

ceşti, el trebuie să ştie care este mare şi care este mic, indiferent de materialele

pe care le folosim, materiale care pot fi identice sau nu.

2) Mediul- Iniţial, asta poate să însemne că el trebuie să demonstreze că a masterat

programul şi într-un loc diferit în aceeaşi cameră în care a învaţat programul

respectiv, dar în timp se trece şi la altă cameră din casă şi, în final, şi în alte

medii, spre exemplu, la şcoală.

3) Persoane

- Generalizarea la persoane are loc şi în timp ce învaţă, din moment ce copilul are

mai mulţi tutori. Oricum, ţinând cont de asta, este important să ne asigurăm că,copilul va generaliza şi cu oameni noi. Rude sau prieteni ale familiei copilului pot fi

rugaţi să facă o activitate cu copilul în care acesta să îşi demonstreze

cunoştiinţele chiar dacă persoana cu care face lectii nu este aceeaşi care l-a

învaţat cunoştiinţele respective. Eventual programul trebuie generalizat aşa încât

să fim sigur că, copilul poate răspunde tuturor persoanelor cu care vine în

contact.

4) SD-ul

- Când copilul este învăţat diferite concepte, comenzile pe care le folosim sunt

adesea foarte simple, şi nu este un limbaj care este folosit în mod normal într-un

mediu natural, tipic. Copilul trebuie atunci învăţat să înteleagă sensuri diferite şi

comenzi diferite cu care i se pot adresa diferiţi oameni.

33



EX: dacă copilul a fost învaţat comanda “ridică-te”, trebuie să-l învăţăm spre

exemplu să îndeplinească şi comanda “te rog, ridică-te” sau “ acum ridică-te, te

rog” sau “ poţi să te ridici” înseamnă tot una.

5) Distanţa

- Deseori când spunem ceva sau ascultam ceva, oamenii cu care vorbim nu stau

chiar în faţa noastră. Învăţătoarea stă în faţa clasei, deci este important ca, copilul

să asculte informaţia şi să îndeplinească sarcina, chiar dacă persoana cu care

comunica nu stă chiar în faţa lui.

6) Recompensă

- În timp ce copilul face achiziţii importante la un program şi le menţine constante

este normal să descreştem intensitatea recompensei, pentru ca, copilul să nu

ceară intensităţi ale recompensei ridicate pentru a continua să îndeplinească

corect programul. Aceasta se realizează crescând numărul de răspunsuri corecte

pe care trebuie să le ofere pentru a primi o recompensă, sau reducând din

intensitatea recompensei.

De exemplu, iniţial copilului i se pot da dulciuri pentru a creşte rata răspunsurilor

corecte , mai târziu putem introduce “tabla cu cartonaşe” şi astfel copilul va

trebui să primeasca câteva cartonaşe pentru a primi dulciuri pentru a putea să se

uite la televizor.

Fiecare copil trebuie să aibă un dosar de generalizare. Luând un program

care a fost învăţat la masa va fi trecut prin situaţiile de generalizare, trecându-l

astfel în dosarul de generalizare, unde scopul este să se treaca prin situaţiile

scrise mai sus într-un mod cât mai natural şi copilul să mastereze cunostiintele şi

într-o situaţie nouă.

De exemplu, dacă un program se afla la generalizarea în medii diferite, atunci

fiecare mediu în care a fost generalizat programul respectiv trebuie notat în

dosar şi când copilul a demonstrat că ştie programul în mediul respectiv trebuie

să trecem la alt mediu notat în dosar.

34



Fiecare arie a generalizării trebuie să fie combinată cu alta pentru a ne asigura

că copilul a învăţat să execute programele în medii diferite , cu SD-uri diferite şi

stimuli diferiţi , etc. în acelaşi timp.

Generalizarea este o parte esenţială când îi învăţăm pe copii un lucru nou. Un

program de generalizare trebuie să fie făcut o dată la 6 sittinguri, pentru ca

aproximativ 6 programe de generalizare să fie făcute într-un program de 3 ore.

AUTISM ABA pachet-teoretic

Documents

Transcript of AUTISM ABA pachet-teoretic