CUVÂNT ÎNAINTEDupă apariţia primelor două fascicule - Sighişoara şi Sebeş - ale proiectului Atlas

istoric al oraşelor din România, Comisia de Istorie a Oraşelor din România inaugurează, cu această nouă fasciculă, rezervată oraşului Suceava, o altă serie a Atlasului, cuprinzând oraşele din Moldova (Seria A). Opţiunea îşi află explicaţia principală în rolul de excepţie pe care oraşul Suceava 1-a jucat, în întreaga istorie a statului medieval românesc de la est de Carpaţi, vreme de trei veacuri, începând chiar cu ultimele decenii ale secolului al XlV- lea.

Fiind vorba de o lucrare serială, preconizată de Comisia Internaţională pentru Istoria Oraşelor, şi la această fasciculă se păstrează formatul, structura şi conţinutul specifice volumelor anterioare, cu o excepţie: adăugarea unui consistent capitol despre istoria oraşului Suceava. Adaosul respectiv, ca şi volumul mai amplu al lucrării în ansamblu, se justifică atât prin importanţa istorică a oraşului Suceava, cât şi prin dimensiunile fizice substanţial mai mari ale acestuia faţă de Sighişoara şi Sebeş.

Puţinele şi lacunarele izvoare scrise, referitoare la constituirea treptată a tramei stradale, au creat dificultăţi considerabile (diminuate numai în mică măsură de rezultatele cercetărilor arheologice) în alcătuirea prezentei lucrări, persistând, încă, numeroase reţineri, chiar în stabilirea direcţiilor şi cronologiei extinderii teritoriale a oraşului, prin apariţia -succesivă sau concomitentă — a cartierelor acestuia.

Oricât ar fi de importante (şi ele sunt, cu adevărat), izvoarele cartografice pe care s-a întemeiat cercetarea noastră sunt târzii şi, tocmai de aceea, nu ne-au permis decât o foarte prudentă retroproiectare a datelor oferite asupra aspectului pe care îl va fi avut oraşul Suceava, până la mijlocul secolului al XVI-lea, inclusiv.

Dacă dificultăţile au putut fi totuşi depăşite, în mare măsură, aceasta s-a datorat existenţei unor repere certe, în funcţie de care au-devenit posibile judecăţi de ansamblu, cu un conţinut ştiinţific greu de contestat: Curtea domnească, fortificaţiile succesive ale oraşului, monumentele de cult, cartierele meşteşugăreşti şi, nu în ultimul rând, chiar unele informaţii oferite de izvoarele scrise, referitoare la unele din pieţele şi uliţele oraşului.

Cu toate acestea, rămânem conştienţi de faptul că problemele importante - precum lotizarea teritoriului oraşului - continuă să rămână insuficient cunoscute, dar aceasta nu credem că ne lipseşte de dreptul de a spera că reuşitele prevalează asupra neîmplinirilor prezentei fascicule.

În final, mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat sa realizăm acest volum, colaborând, în diferite etape de derulare a proiectului, la redactarea şi corectarea unor capitole şi părţi de capitole, la furnizarea unor ilustraţii şi hărţi sau prin observaţii şi sugestii pertinente: Ileana Budişteanu, Ioan Caproşu, Vasile Ciobanu, Şerban Dragomirescu, Florin Hău, George Matei, Paul Niedcrmaier, Marcel Popa, Laurenţiu Rădvan, Ioan Scripcariuc, Gheorghe Sion şi loan Marian Ţipi ic. De asemenea, mulţumim, în mod deosebit, domnului Mircea Vladu, prin a cărui generozitate a fost posibilă tipărirea acestui atlas.Mircea D. Matei

DATE FIZICO-GEOGRAFICEOraşul Suceava este situat în nord-estul României, însă în nord-vestul vechii provincii a

Moldovei, la 47°40' lat. nord şi 26° 19' long. est. Are astăzi statut de municipiu, fiind reşedinţa judeţului cu acelaşi nume, în care ocupă o poziţie lateral estică. Se află la răscrucea unor vechi drumuri comerciale cu ţinuturile vecine şi chiar mai îndepărtate, recunoscute în prezent ca drumuri europene: Cernăuţi - Şiret - Suceava - Fălticeni - Roman - Bacău - Buzău -Bucureşti - Giurgiu (E 55 / DN 2), Cluj - Bistriţa - Vatra Dornei - Suceava (E 576 / DN 17), laşi - Botoşani - Suceava (E 58 / DN 28-28B-29), naţionale Dorohoi - Suceava (DN 29A) sau judeţene, Suceava fiind un centru radiar al acestora: Bosanci (DJ 208A), Mitocu Dragomirnei (DJ 208D), Moara (DJ 209C) şi altele. Distanţa faţă de Bucureşti este pe şosea de 436 km şi pe calea ferată de 450 km.

Teritoriul oraşului este încadrat, din punct de vedere geografic, în Podişul Sucevei, subunitate caracteristică din nord-vestul Podişului Moldovei. Fundamentul este alcătuit din depozite aparţinând Sarmaţianului inferior şi constând din straturi monoclinalc alternante de argile, marne, gresii, conglomerate şi calcare. Nivelele mai dure de roci sunt marcate în relief de cueste. Prezenţa frecventă a orizonturilor argiloase conferă terenurilor în pantă o pronunţată instabilitate, ce afectează prin dese alunecări mai ales versantul drept, cu clădiri, al văii Sucevei.

Oraşul se desfăşoară între suprafaţa structurală relativ netedă a Podişului Sucevei, în vest, flancată în sud-est de prezenţa unor petice de terasă (20-25 m) şi lunca cursului mijlociu al râului Suceava. Altitudinea absolută variază între 320-345 m. Intravilanul oraşului se întinde, cu precădere, pe partea dreaptă a râului Suceava, pe un relief de dealuri uşor ondulate, între Pârâul Şcheia şi Pârâul Cetăţii (Târgului), afluenţi ai Sucevei. Aici s-a constituit nucleul istoric al oraşului, străjuit de Dealul Cetăţii (351 m), punct strategic marcat spre est. pe un promontoriu, de Cetatea de Scaun. Un cartier mai nou al oraşului s-a dezvoltat şi spre nord-est de râul Suceava. Dealurile din jurul oraşului depăşesc cu puţin altitudinea spaţiului intravilan: Dealul Turcului, la sud de oraş (407 m), Dealul Crucii, la vest (427) m, şi Dealul Dumbrăvii, la nord (425 m).

Teritoriul oraşului se înscrie în aria climei temperat continentale din estul ţării şi corespunde subetajului dealurilor şi podişurilor joase, cu pregnante influenţe baltice. Radiaţia medie globală este de 114 kcal/cm2, durata medie a strălucirii Soarelui este de 1950 orc/an iar nebulozitatea medie este cifrată la 6,0 zecimi. Temperatura medie anuală se ridică la 8,0°C, media lunii ianuarie este de - 4,1°C, iar cea a lunii iulie de 18,2CC. Temperatura maximă înregistrată.a fost de 38,8°C, iar cea minimă a fost de - 30,6°C. Durata medie a intervalului tară îngheţ este de 160 de zile. Vânturile mai frecvente bat din direcţia nord-vest. Precipitaţiile medii anuale sunt de 540 mm, dintre care 380 mm în semestrul cald şi 160 mm în semestrul rece.

Râul Suceava, pe al cărui curs mijlociu se află oraşul, are debit multianual de 16m3/sec, cu mari fluctuaţii între sezoanele de primăvară-vară, cu debite maxime ce pot produce inundaţii în lunca râului, şi cele de toamnă-iarnă, cu debite minime.

Centrul istoric al oraşului Suceava se găseşte la marginea de est a unei zone ale cărei soluri sunt constituite de cernoziomuri argiloase, cu o fertilitate medie. în lunca râului Suceava se întâlnesc soluri aluvionare iar spre nord-est de râu există soluri cenuşii şi soluri brune podzolite. In ceea ce priveşte vegetaţia naturală, teritoriul oraşului se încadrează în etajul pădurilor de gorun. La vest de oraş, ca urmare a unei intense despăduriri, predomină terenurile agricole; înspre est, pădurile de stejar şi de gorun sunt în pâlcuri, iar pajiştile intercalate sunt stepizate. Fauna acestui etaj de vegetaţie cuprinde numeroase specii, precum mistreţul, căpriorul, lupul, vulpea, dihonii, veveriţa ş.a. Unele specii cu valoare cinegetică existente în zonă - precum bourul - au dispărut în decursul timpului.

Aşezat într-o poziţie strategică, oraşul Suceava a beneficiat în istoria sa multiseculară de condiţii naturale favorabile.

INTRODUCERE ÎN ISTORIA ORAŞULUICondiţiile naturale (forme de relief, reţea hidrografică, calitatea şi fertilitatea solului,

clima etc.) de care a beneficiat microzona în care s-a format oraşul medieval Suceava au fost într-atât de favorabile traiului unor colectivităţi umane statornice, încât se poate aprecia că, pe o suprafaţă de cea 100 km2, se înregistrează o aproape neîntreruptă continuitate de viaţă, începând din paleoliticul mijlociu şi până astăzi.

Fără să lipsească de pe chiar teritoriul viitorului oraş medieval, descoperirile arheologice aparţinând paleoliticului mijlociu şi celui superior s-au dovedit suficient de bogate, mai ales în zona din imediata apropiere a vetrei viitorului oraş, cele mai semnificative descoperiri facându-se în localităţile Udeşti, Lisaura şi Vereşti.

O situaţie similară, dar încă mai bogată în semnificaţii istorice, se înregistrează şi în ceea ce priveşte epoca neolitică şi perioada de trecere la epoca bronzului, mai ales această din urmă perioadă fiind ilustrată de descoperiri care atestă intrarea microzonei geografice a Sucevei într-un circuit şi cadru cultural foarte amplu. Astfel, dacă descoperirile neolitice făcute la Mihoveni şi Vereşti (ambele localităţi fiind situate în imediata apropiere a Sucevei), aparţinând culturii ceramicii lineare sunt mai puţin semnificative, în schimb, cultura Precucuteni şi, mai ales, locuirea cucuteniană târzie (etapa Bi) sunt incomparabil mai bine reprezentate. Cât priveşte perioada de trecere la epoca bronzului, cele mai consistente şi semnificative descoperiri s-au făcut chiar pe teritoriul oraşului (zona spitalului judeţean); mormintele în ciste de piatră, aparţinând culturii amforelor globulare, ilustrează legăturile microzonei Sucevei cu arii culturale ce se întind până în zona Nistrului Superior. în sfârşit, tot pe teritoriul oraşului (chiar în perimetrul Curţii domneşti), descoperirea unui valoros tezaur constituit din mărgele de chihlimbar şi de os, din brăţări şi pandantive de bronz - tezaur aparţinând culturii Noua (de la sfârşitul epocii bronzului) - prezintă un interes special pentru cunoaşterea succesiunii comunităţilor umane preistorice din zonă.

Mai puţin consistente, descoperirile aparţinând primei epoci a fierului par să sugereze o oarecare deplasare a comunităţilor umane în zone oarecum periferice, aceste comunităţi revenind însă pe aceleaşi locuri, cu începere din secolele III—II î. Hr.

Odată cu primele secole ale erei noastre, apar, atât pe teritoriul oraşului, cât şi în jurul acestuia, urme consistente de locuire, locul principal fiind ocupat de necropola dacică de incineraţie, necropolă anterioară pătrunderii sarmaţilor pe teritoriul Moldovei şi datând din sec. II—III d. Hr. (necropola s-a descoperit în cartierul „Ana Ipătescu" al oraşului actual). Parţial contemporană cu această necropolă de incineraţie este o întinsă aşezare - descoperită la Siliştea Şcheii -, tot dacică, datând de la sfârşitul secolului al II-lea şi din secolul al IIMea d. Hr., aşezare care ilustrează, prin foarte numeroase descoperiri (mai ales ceramice), o puternică influenţă provincial romană asupra populaţiei dacice extracarpatice.

Începând cu secolul al III-lea d. Hr., descoperirile arheologice, făcute atât pe teritoriul oraşului, cât şi în împrejurimile lui nemijlocite, capătă o semnificaţie istorică particulară, datorită faptului că succesiunea lor cronologică, practic neîntreruptă, scoate în evidenţă continuitatea de locuire a populaţiei autohtone, pe un teritoriu în centrul căruia se va forma, ulterior, unul dintre cele mai importante centre urbane de la răsărit de Carpaţi. Într-adevăr, cronologic vorbind, descoperirile din secolele II—III sunt urmate de altele, numeroase, datate în secolele IV-V, VI-VIII, sau de la sfârşitul mileniului I şi începutul celui următor.

Necropola din secolele IV-V descoperită în marginea Sucevei (comuna Moara) este numai începutul acestei succesiuni. Ea este urmată de aşezări, datând din secolele VI-IX, situate pe teritoriul oraşului actual (punctele Şipot, Drumul naţional şi Curtea domnească) -aşezări care ilustrează procesul asimilării slavilor de către populaţia locală romanică -, pentru ca, în final, descoperirea unei necropole de inhumaţie din secolele XÎ-XII, descoperire făcută la Vornicenii Mari, să facă certă apartenenţa ei la o populaţie românească locală, populaţie creştină, sedentară şi care practica agricultura.

Dacă până în secolul al XHI-lea se poate vorbi numai în sens microzonal de o continuitate de locuire, odată cu secolul amintit datele problemei se schimbă radical. Descoperirile arheologice aparţinând secolului al XHI-lea. inclusiv numismatice, făcute chiar pe teritoriul actualului oraş, încep să ateste prezenţa statornică a unei populaţii româneşti, resturile materiale aparţinând acesteia concentrându-se, precumpănitor, în zona de nord-est a oraşului actual (sectorul Şipot), dar repartiţia lor topografică nu a permis, încă, delimitarea unei suprafeţe care să poată fi considerată ca reprezentând vatra mai intens locuită a aşezării.

Ceea ce ţine însă de domeniul certitudinilor este faptul că, la sfârşitul secolului al XHI-lea - dacă nu, mai curând, la începutul secolului al XlV-lea - se produce o anumită structurare topografică a aşezării de la Suceava, structurare care vine să confirme tocmai realitatea semnalată mai înainte, şi anume concentrarea locuirii în zona de nord-est a actualului oraş, zona care va constitui, ulterior, vatra cea mai veche şi mai intens locuită a oraşului medieval. Pe măsură ce locuirea devine mai densă în zona precizată, aşezarea de la Suceava îşi pierde caracterul de aşezare „deschisă" (şi, cu certitudine, rurală), ea căpătând o întăritură de tip „palisadă", căreia i se alătură un şanţ de apărare aferent, traseul acestei fortificaţii fiind identificat prin săpături arheologice.

Suceava primelor decenii ale secolului al XlV-lea începe să ridice însă probleme de ordin istoric ce depăşesc limitele unei discuţii referitoare la evoluţia, stricto sensu, a aşezării, privită ca atare. Chiar dacă, până în momentul de faţă, documentarea nu poate fi socotită pe deplin satisfăcătoare, există suficiente argumente în favoarea considerării Sucevei fortificate ca reprezentând reşedinţa principală a unei autorităţi politice locale, care se încadrează în categoria structurilor politice de tip cnezat/voievodat, structuri atestate, cu certitudine, atât în spaţiul dintre Carpaţii Meridionali şi Dunăre, cât şi în teritoriul est-carpatic.

Penuria izvoarelor scrise, ca şi faptul că în primele două decenii de după constituirea statului medieval Moldova principalele centre politice ale noului stat s-au succedat de la Baia la Şiret, lasă Suceava într-un con de umbră, din care nu va ieşi decât după 1380, când, într-un moment încă neprecizat, voievodul Petru I Muşatinul (1375-1391) mută - din raţiuni complexe - reşedinţa principală a Moldovei de la Şiret la Suceava, realitate devenită certă abia în anii 1387-1388. Din acel moment, Suceava va deţine supremaţia politică, militară, administrativă şi, nu în ultimul rând, religioasă între oraşele Moldovei până în a doua jumătate a secolului al XVT-lea, când voievozii ţării vor începe să manifeste preferinţe tot mai accentuate pentru oraşul Iaşi, care va deveni, de altfel, capitala Moldovei, începând cu mijlocul secolului al XVTI-lea.

Într-un timp foarte scurt după ce a devenit reşedinţa principală a voievozilor Moldovei (şi, în orice caz, înainte de anul 1400), Suceava începe să se bucure de atenţia specială a domniei, însuşi voievodul Petru 1 Muşatinul luând iniţiativa construirii în oraş a unei Curţi domneşti şi a unei puternice cetăţi de piatră (Cetatea Şcheia), situată la vest de oraş şi amplasată pe un pinten înalt, cu pante abrupte, care îi asigura o poziţie strategică remarcabilă.

Procesul consolidării structurilor urbane (în sensul cel mai complex al cuvântului) ale Sucevei va continua şi, cel puţin, în cursul primelor două decenii ale secolului al XV-lea, la aceasta contribuind, nu în chip neglijabil unele măsuri de ordin economic adoptate în favoarea oraşului de voievodul Alexandru cel Bun (1400-1432). Devenit unul dintre cele mai importante centre economice ale ţării, oraşul Suceava va cunoaşte, tocmai în perioada amintită, începutul unei structurări interne (care va sta la baza întregii evoluţii ulterioare a aşezării), uşor de remarcat.

Manifestată pe multiple planuri şi provocată de factori diverşi, structurarea internă a Sucevei va fi expresia, în primul rând, a creşterii potenţialului economic ai oraşului, producţia meşteşugărească, în continuă creştere cantitativă (însoţită de o diversificare pe care arheologia o demonstrează foarte convingător), impunând adoptarea unei măsuri (întâlnită în marea majoritate a oraşelor medievale europene) care îi viza, în mod special, pe meşteşugari şi atelierele lor: apariţia unui veritabil „cartier al meşteşugarilor", rezervat, în principal, acelor ateliere în care utilizarea focului era permanentă (olari, fierari, producători de obiecte de podoabă - a căror activitate presupunea topirea metalului în creuzete de lut - ctc). In context, constituirea acestui cartier al meşteşugarilor reprezintă una din căile cele mai sugestive de urmărire a procesului de extindere teritorială a oraşului, amplasarea unităţilor de producţie la o oarecare distanţă de vatra mai intens locuită a oraşului (pe laturile de vest şi sud ale acestuia) fiind o măsură elementară pentru diminuarea riscului producerii de incendii, măsură cu atât mai necesară cu cât construcţiile de locuit erau amenajate exclusiv din lemn.

In al doilea rând, este de remarcat faptul că, în aceeaşi perioadă, devine certă alcătuirea tramei stradale a Sucevei, drumurile comerciale, atât internaţionale (poate chiar mai ales acestea), cât şi cele de importanţă internă, contribuind, decisiv, la trasarea acestei trame stradale, la începutul secolului al XV-lea. în explicarea reţelei stradale a Sucevei nu este suficientă însă influenţa factorului comercial, acesteia trebuind să i se adauge o alta, nu mai puţin importantă: trama stradală a Sucevei (care va rămâne, în esenţă, aceeaşi în tot cursul istoriei medievale a oraşului) s-a constituit în funcţie şi de poziţia ocupată de Curtea domnească din oraş, care cunoaşte - începând tocmai din primii ani ai domniei lui Alexandru cel Bun — o remarcabilă înflorire şi o dezvoltare planimetrică puse în evidenţă tot de cercetările arheologice. în sfârşit, un ultim element, care trebuie avut în vedere în explicarea direcţionării unora din principalele străzi ale oraşului, este ridicarea noii cetăţi construite - în exteriorul oraşului şi la nord-est de acesta - din iniţiativa primului voievod Muşatin al Moldovei (Petru 1), dar a cărei alcătuire finală aparţine, după toate probabilităţile, aceluiaşi voievod Alexandru cel Bun.

Pentru evoluţia ulterioară a oraşului, Curtea domnească din Suceava va reprezenta un factor de căpetenie. Constituind, incontestabil, cea mai importantă construcţie aulică din Suceava, Curtea domnească începe - imediat după cea 1410 - să reprezinte elementul esenţial

Fig. 1. / Abb. 1. HORA V. OTZELLOWITZ, „Stadt Siitschawa" [Oraşul Suceava], detaliu din / Ausschnitt aus Topographische Bukowiner Kreis-Carte [Harta Bucovinei), 1790.

polarizator în procesul modelării Sucevei după criterii sociale, proces care se va încheia (aşa cum au demonstrat-o tot cercetările arheologice) abia spre mijlocul şi în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. într-adevăr, începând cu al doilea deceniu al secolului al XV-lea. în imediata apropiere a Curţii domneşti apar primele locuinţe de un tip evoluat cunoscute în Suceava, acestea deosebindu-se de casele simplilor orăşeni prin aşezarea lor pe beciuri încăpătoare şi, mai ales, prin faptul că erau constituite din mai multe încăperi (cel puţin două) şi, nu în ultimul rând, prin inventar.

Prin simpla lor situare în imediata apropiere a Curţii domneşti, aceste locuinţe nu puteau aparţine decât unora dintre apropiaţii şi sfetnicii domnului, o atare situaţie înregistrându-se, în egală măsură, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare (1457-1504), cel puţin până după anul 1476.

A doua jumătate a secolului al XV-lea a reprezentat, pentru Suceava, o perioadă a marilor încercări. Prima - şi cea mai devastatoare pentru oraş - a fost incendierea Sucevei de către oştirea eu care Mehmed al II-lea a ajuns în „capitala" Moldovei (după victoria de la Războieni - iulie 1476 - asupra moldovenilor), oraşul fiind supus unei distrugeri sistematice, prin foc, în perioada în care cuceritorul Constantinopolului asedia Cetatea de Scaun, făcând eforturi disperate de a-1 înlocui din tronul Moldovei pe voievodul care umilise armata otomană la Vaslui, în ianuarie 1475.

După încheierea campaniei otomane din Moldova, din anul 1476, de pe urma căreia, în Suceava, a rămas un strat de arsură puternică (înregistrat, arheologic, pe aproape întreaga suprafaţă a oraşului), Curtea domnească a devenit centrul unei atenţii speciale a domniei. Lucrările efectuate au vizat, nu numai refacerea construcţiei distruse de incendiu, ci, cu acest prilej, ansamblul reprezentat de Curtea domnească a cunoscut o considerabilă amplificare planimetrică, devenind, în acelaşi timp, un adevărat punct fortificat, în centrul oraşului.

Greaua încercare prin care a trecut Suceava în anul 1476 a fost, în a doua jumătate a secolului al XV-lea, doar prima, dar nu şi ultima. Ei îi va urma, în anul 1485, un alt episod, la fel de dramatic, în cursul căruia oraşul va fi, din nou, incendiat, chiar dacă distrugerile nu par a fi avut amploarea celor anterioare.

în schimb, dacă izvoarele scrise furnizează detalii preţioase despre distrugerile provocate oraşului în anii 1476 şi 1485, referitor la evenimentele din anul 1497 aceleaşi izvoare se mulţumesc să-şi restrângă atenţia numai la gravitatea situaţiei în care s-a aflat Cetatea de Scaun, asediată, timp de trei săptămâni, de oastea polonă, comandată de însuşi regele Ioan Albert (în context, credem că este cazul să amintim că, după nereuşita asediului la care au supus Cetatea de Scaun, în cursul retragerii lor, polonii au suferit ruşinoasa înfrângere din Codrii Cosminului).

Aprecierile contemporanilor, potrivit cărora Cetatea de Scaun a Sucevei se dovedea inexpugnabilă, au fost, din nou, confirmate în anul 1509. în acest an, o oaste polonă condusă de palatinul Cracoviei, Kameniecki, supune cetatea unui nou asediu, şi acesta respins de către apărătorii cetăţii, ca şi cel din anul 1497.

în istoriografia românească, epoca lui Ştefan cel Mare este considerată, pe bună dreptate, nu numai una de mare glorie militară, dar şi o perioadă de certă înflorire economică a ţării. în ceea ce priveşte însă Suceava, situaţia apare oarecum paradoxală: în ciuda multiple-lor funcţii pe care le îndeplinea oraşul, în ciuda unei circulaţii monetare intense şi a înfloririi, tară precedent, a producţiei meşteşugăreşti proprii (la care se adaugă numeroase produse de import - prezente, nu numai la Curtea domnească şi Ia Cetatea de Scaun, ci şi în locuinţele de orăşeni cercetate arheologic), oraşul pare să se fi resimţit îndelung de pe urma distrugerilor suferite. într-adevăr, nimic din ceea ce cercetările arheologice au scos la lumină nu trădează o perioadă înfloritoare pe planul construcţiilor de locuit, acestea rămânând la fel de modeste, ca şi înainte. Această impresie generală nu este atenuată nici măcar de rarele locuinţe orăşeneşti în care inventarul trădează o stare materială mai bună a ocupanţilor, singura încheiere plauzibilă la care se poate ajunge fiind aceea că pericolele externe iminente au contribuit decisiv la evitarea ridicării unor construcţii de locuit mai costisitoare. Iar că interpretarea noastră nu este cu totul eronată o dovedesc descoperirile aparţinând secolului al XVI-lea.

In primele trei decenii ale secolului al XVI-lea, mai puţin, dar spre mijlocul şi, mai ales, în a doua jumătate a aceluiaşi secol, Suceava începe să prezinte semnele unui oraş în plină dezvoltare, atât pe plan teritorial, cât şi sub raportul calităţii construcţiilor de locuit. Pe plan teritorial, descoperirile arheologice fac certă extinderea oraşului către vest şi sud, numărul complexelor aparţinând perioadei amintite fiind suficient de consistent, iar dacă la aceasta se adaugă şi amplasarea unor noi edificii de cult, datând din aceeaşi perioadă, se conturează certitudinea că oraşul se dezvoltă anume pe direcţiile amintite: noul sediu al Mitropoliei, ctitorie a voievozilor Bogdan III (1504-1517) şi a fiului acestuia, Ştefaniţă (1517-1527), şi biserica învierea (1551). ctitorie a Doamnei Elena, soţia defunctului voievod Petru Rareş, ambele situate pe latura de sud a oraşului. Potrivit unor interpretări foarte plauzibile, extinde-rea teritorială a oraşului, spre sud, a presupus şi înglobarea uneia din aşezările rurale din marginea Sucevei - satul Tătăraşii -, proces sugerat de un act din 1528, martie 21. într-adevăr, este de reţinut faptul că menţiunea, care se face în acest act, despre „Uliţa nouă" din oraş, situată tocmai în zona amintita, nu face decât să confirme extinderea Sucevei spre sud.

Perioada de linişte relativă, care a urmat domniei lui Ştefan cel Mare şi s-a prelungit până în anul 1538 - când Suceava a devenit ţinta atacului condus de Soliman Magnificul -, nu a întârziat să îşi producă efectele în „capitala" ţării, aceste efecte putând fi judecate pe mai multe planuri. Astfel, în absenţa unor pericole externe iminente, construcţiile de locuit devin mai complexe şi (păstrând proporţiile) mai „luxoase", ceea ce se materializează prin creşterea numărului locuinţelor compuse din mai multe încăperi (minimum două, spaţioase), amenajarea locuinţelor pe beciuri încăpătoare şi, nu în ultimul rând, înzestrarea încăperilor cu sobe de cahle.

În perioada menţionată se înregistrează, însă, şi un element nou în domeniul construcţiilor civile. într-adevăr, în ciuda faptului că arhitectura civilă în lemn continuă să ocupe locul principal în oraş, spre mijlocul secolului al XVI-lea încep să apară construcţii de piatră şi de cărămidă, dar este sigur că toate aceste construcţii aparţineau numai unor elemen-te sociale înstărite din oraş, şi în primul rând negustorilor. Faptul, ca atare, nu este, poate, suficient de semnificativ. In schimb, dacă adăugăm la aceasta şi observaţia că, chiar dacă locuinţele propriu-zise au dispărut (în urma demolărilor masive petrecute în oraş după secolul al XVI-lea, şi a nivelărilor succesive, care au creat straturi groase, rezultate din resturile unor astfel de construcţii demolate), este sigur faptul că, spre mijlocul secolului al XVI-lea, numărul beciurilor lucrate din piatră sau (mai rar) din cărămidă este în continuă creştere, concomitent cu creşterea considerabilă a capacităţilor de înmagazinare ale acestor beciuri.

După cum se ştie (şi se acceptă, în general), activităţile comerciale au prevalat în Suceava, în raport cu cele producătoare de mărfuri, situaţie care nu este specifică numai secolului al XVI-lea, dar devine mai lesne de remarcat începând anume cu acest secol. Chiar dacă îşi pierduse vechea importanţă pe care o avea — ca punct obligatoriu de trecere — în comerţul internaţional de tranzit, desfăşurat pe drumul de importanţă europeană care parcurgea Moldova de la nord spre oraşele-cetăţi Chilia şi Cetatea Albă, Suceava se menţine la cote ridicate, caracterul preponderent comercial al oraşului continuând să se păstreze. In aceste condiţii, nu trebuie să surprindă faptul că, tot în secolul al XVI-lea - mai ales spre mijlocul şi în a doua jumătate a acestuia -, ca urmare a creşterii potenţialului economic al Sucevei, apar premisele constituirii unui veritabil cartier comercial în cadrul oraşului, iar faptul că acesta se formează, treptat, în imediata apropiere a Curţii domneşti nu are nimic

surprinzător în el. într-adevăr, cel puţin cercetările arheologice de până acum au evidenţiat o densitate remarcabilă a beciurilor, în care marii negustori ai Sucevei îşi depozitau mărfurile, realitate nesemnalată anterior mijlocului secolului al XVI-lea.

Situaţia aceasta, dacă va fi confirmată de cercetări viitoare, pare sa aibă în ea ceva paradoxal, deoarece, cronologic vorbind, ea se petrece exact în momentul în care începe „pendularea" domniei între Suceava şi laşi, în realitate nefiind, însă, vorba de un paradox.

Potrivit informaţiilor oferite de izvoarele scrise, precum şi datelor furnizate de cercetările arheologice, Suceava cunoaşte, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi în secolul următor o creştere evidentă a potenţialului ei economic şi, ceea ce ni se pare încă mai important, în aceeaşi perioadă se produce manifestarea plenară a asociaţiilor profesionale (breslele). In mod surprinzător, volumul producţiei meşteşugăreşti nu pare să ţină pasul cu dezvoltarea activităţilor comerciale, în acest din urmă sens părând că oraşul devine un imens depozit de mărfuri, destinate atât comerţului intern, cât şi celui internaţional. în cadrul căruia Suceava pare să devină un important centru de tranzit.

Zona din imediata apropiere a Curţii domneşti, rezervată, până în acel moment, mai curând protipendadei politice a ţării, începe să constituie un veritabil loc de atracţie pentru marea negustorime locală, în acest sens pledând împânzirea unei suprafeţe întinse, situată la nord şi vest de Curtea domnească, cu beciuri de piatră (mai rar de cărămidă) cu o capacitate de depozitare foarte mare, care, cel puţin în două cazuri (construcţii situate la vest de Curtea domnească şi la sud de biserica Sfântul Dumitru) depăşeau un volum de 1 000 mJ. In acelaşi timp, izvoare scrise referitoare la aceeaşi perioadă atestă existenţa unor locuri de „târg" cu profil specializat, şi ele situate nu departe de Curtea domnească, excepţie făcând, bineînţeles, „târgul de vite", aflat la ieşirea din oraş, spre Fălticeni-Baia.

O serie de iniţiative voievodale, care vizau tocmai zona din preajma Curţii domneşti, pare să fi reprezentat începutul procesului de punere în valoare a unui adevărat centru al oraşului, centru în alcătuirea căruia reşedinţa privată a domniei reprezenta punctul central. In acest sens. este de remarcat iniţiativa lui Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546) de a pune să se ridice o biserică impunătoare (biserica cu hramul Sfântul Dumitru), situată chiar „peste drum" de Curtea domnească, adică într-o zonă în care, până la acea dată (1534—1535), nu existase nici o ctitorie domnească. Peste numai cea două decenii, voievodul cultivat care a fost Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561; 1564-1568) pune să se ridice, în imediata apropiere a aceleiaşi biserici, o adevărată campanilla de tip occidental (1560-1561). Prin aceste două construcţii, piaţa din faţa Curţii domneşti a căpătat un aspect impunător. în aceste condiţii, conturarea unui spaţiu liber, neocupat de construcţii, cu o lăţime de minimum 50 m, chiar în faţa Curţii domneşti, este definitivată de ridicarea unor construcţii aparţinând câtorva negus-tori bogaţi ai oraşului. Acestea din urmă reprezentau latura de nord a pieţei astfel create. Conturată de Curtea domnească, pe latura de sud, de biserica Sfântul Dumitru şi turnul lui Alexandru Lăpuşneanu, pe cea de vest, de casele negustoreşti (sub care se aflau beciuri de mari dimensiuni) pe cea de nord, piaţa din faţa Curţii domneşti avea latura de est liberă, datorită existenţei aici a unei întinse grădini aferente reşedinţei private a domniei.

Spre deosebire de perioadele anterioare, secolele al XVI-lea şi al XVII-lea cunosc desfăşurarea, în paralel, a unei vii activităţi de ctitorire a unor lăcaşuri de cult, activitate patronată atât de domnie, de membri ai familiilor domneşti, cât şi de negustorimea şi boierimea locală. într-adevăr, cu un deceniu înainte de ridicarea Turnului Lăpuşneanu, Elena Doamna, soţia fostului voievod Petru Rareş, ctitorea biserica învierea (construcţie de piatră, ridicată pe locul unor biserici, anterioare, de lemn), iar spre finele secolului al XVI-lea, sau la începutul celui următor, spre sud-vest de Curtea domnească, se ridica o remarcabilă construcţie de piatră, cunoscută, astăzi, sub numele de Hanul domnesc.

Dacă în cursul secolului al XVI-lea atenţia ctitorilor parc să se fi rezumat la o zonă din preajma Curţii domneşti, începând cu secolul următor se manifestă, clar, tendinţa extinderii oraşului spre vest şi spre sud. Prima manifestare a acestei tendinţe poate fi considerată ctitoria boierului Nicoară Prăjcscu, biserică refăcută de acesta în anul 1611 (presupunerea că această biserică s-ar fi ridicat pe locul uncia mai vechi negăsindu-şi confirmarea în rezultatele cercetărilor arheologice).

în ciuda faptului că, încă de la mijlocul secolului al XVI-lea, Suceava a început să împartă cu Iaşii calitatea de reşedinţă principală a domniei - înregistrându-se o alternanţă a prezenţei voievozilor Moldovei în cele două mari oraşe ale ţării -, la finele secolului al XVI-lea şi la începutul celui următor Suceava era considerată, în continuare, „capitala" ţării. Ilustrativă, în acest sens, ne apare chiar situaţia de la cumpăna celor două veacuri (XVI-XVII), când Mihai Viteazul s-a considerat domn al Moldovei din momentul în care a pus stăpânire pe Suceava şi pe Cetatea de Scaun de aici, deşi actul prin care se proclamă domn al celor trei ţări româneşti - Ţara Românească, Transilvania şi Moldova - este emis în Iaşi.

Indiferent de motivele care au contribuit la prelungirea situaţiei amintite (cele politice părând, totuşi, să precumpănească), nici măcar în cursul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653) nu se poate vorbi despre o abandonare a Sucevei în favoarea Iaşilor, şi aceasta în ciuda faptului că din relatările călătorilor străini, care parcurgeau Moldova sau veneau special la voievod în calitate de emisari, reiese că, spre mijlpcul secolului al XVII-lea, oraşul Iaşi începuse să fie considerat drept veritabila capitală a Moldovei.

Atenţia de care s-a bucurat Suceava în timpul domniei lui Vasile Lupu a fost remarcabilă, sub toate aspectele. într-adevăr, lucrările de amploare efectuate, atât la Curtea domnească din oraş, cât şi la Cetatea de Scaun, trădează interesul domnului pentru Suceava, ambele complexe fiind supuse unor lucrări care au vizat, în egală măsură, restaurarea, creşterea gradului de confort şi, chiar dacă numai pentru scurtă vreme, readucerea Cetăţii de Scaun la statutul de fortificaţie principală a Moldovei. în plus, în imediata apropiere a Curţii domneşti (de fapt. in grădinile acesteia), voievodul pune să se reconstruiască o biserică, de mici proporţii, dar de o remarcabilă frumuseţe, cu hramul Sfântului loan Botezătorul (cunoscută, astăzi, mai curând sub numele de Biserica Domniţelor, lăcaşul de cult fiind legat de numele celor două fiice ale voievodului - Ruxandra şi Măria).în ceea ce priveşte oraşul, există suficiente motive să se aprecieze că, începând cu a doua jumătate a secolului al XVII-lea, se înregistrează, în paralel, două procese la fel de importante, şi anume: pe de-o parte, extinderea teritorială a Sucevei, cu mult în afară spaţiului care intrase, cândva. în limitele aşezării aparate de fortificaţiile epocii lui Ştefan cel Mare, este o certitudine, direcţia de dezvoltare a oraşului fiind precumpănitor spre vest-sud-vest; pe de altă parte, în spaţiul mai mult sau mai puţin central al oraşului, se înregistrează o evidentă creştere a densităţii locuirii, această ultimă realitate având însă urmări negative, nu lipsite de importanţă: creşterea numărului construcţiilor de piatră şi cărămidă, cele mai multe din acestea fiind ridicate pe beciuri, a afectat nivelurile de locuire anterioare, răzuirea şi nivelarea terenului, pe suprafeţe destul de întinse, provocând distrugerea construcţiilor anterioare. în plus, odată cu abandonarea Sucevei (care, de data aceasta, va fi definitivă) de către domnie, Curtea domnească încetează să mai reprezinte principalul edificiu al oraşului - în funcţie de care, până la un moment dat, se structurase întreaga zonă centrală a acestuia -, casele orăşe-nilor, prăvăliile şi beciurile apropiindu-se tot mai mult de fosta reşedinţă domnească din oraş. De altfel, judecând după relatările, chiar şi succinte, rămase de la diferiţi călători străini - care treceau, din ce în ce mai rar, prin Suceava -, nu numai Curtea domnească şi Cetatea de Scaun sunt prezentate ca fiind într-un continuu proces de degradare, dar chiar despre oraş se vorbeşte, în termeni care nu lasă loc îndoielilor, că îşi pierdea, tot mai accentuat, din vechea sa ;1 devenind, practic, un centru urban de valoare cu totul secundară. In fond, nu

era vorba despre un fenomen inedit, ceea ce s-a întâmplat cu Suceava, la sfârşitul secolului al XVII-lea şi în secolul al XVIII-lea, nefiind decât o repetare a procesului înregistrat în toate fostele reşedinţe principale ale domniei (Baia şi Şiret): din momentul în care un alt oraş le-a luat locul, acestea au cunoscut un proces de decădere reală, pe toate planurile.

Suceava perioadei menţionate devine, într-adevăr, o umbră palidă a oraşului din secolele anterioare, la aceasta contribuind, într-o măsură importantă, lipsirea oraşului chiar şi de rolul său militar anterior. Distrugerea Cetăţii de Scaun a Sucevei de către obedientul domn Dumitraşcu Cantacuzino (1675), care, punând în aplicare ordinele primite de Ia Poartă, nu s-a mulţumit numai cu incendierea cetăţii, ci a încercat chiar aruncarea în aer a zidurilor acesteia (urmele acestei încercări - doar parţial încununate de succes - fiind, încă, vizibile astăzi), a pus capăt unei istorii de peste trei veacuri a acestei, cândva, falnice expresii a gloriei militare a Moldovei. Iniţiativa voievodului amintit nu făcea însă decât să desăvârşească un proces (care se desfaşurase lent) de degradare a oraşului, ceea ce a însemnat, practic, trecerea Sucevei în rândurile oraşelor de importanţă secundară ale Moldovei. Tocmai de aceea, se poate spune că anul 1675 a reprezentat, pentru istoria Sucevei, încheierea unui ciclu istoric.

Structura internă a Sucevei în cursul secolului al XVIII-lea este foarte greu de identificat numai pe temeiul datelor oferite de cercetările arheologice şi tocmai de aceea ea poate fi clarificată în mod satisfăcător numai începând din momentul în care cercetarea se poate întemeia pe date oferite de planurile austriece, întocmite după 1775, când Suceava intră în graniţele teritoriului cedat Imperiului Habsburgic de către Imperiul Otoman, după pacea de la Kuciuk-Kainargi. In linii mari, nu se poate vorbi despre o extindere a teritoriului oraşului, în decursul secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, planurile austriece (inclusiv cele din secolul al XlX-lea) părând.să sugereze (prin confruntarea lor cu izvoare scrise anterioare şi cu rezultatele săpăturilor arheologice) două realităţi semnificative, şi anume: pe de-o parte, trama stradală a Sucevei secolelor anterioare a continuat să se păstreze fără modificări esenţiale; pe de altă parte, transformarea Sucevei într-un oraş eminamente comercial a determinat o con-centrare accentuată a activităţilor de profil într-un spaţiu care a redefinit centrul oraşului, fără să se ţină însă seama de poziţia ocupată anterior de Curtea domnească, fostul drum comercial internaţional care traversa Suceava de la nord la sud devenind principala arteră a tramei stradale de la fmele secolului al XVIII-lea şi din secolul următor.

Una dintre problemele cele mai importante pe care le ridică studierea rolului şi evoluţiei structurii interne ale oraşului Suceava în perioada care a urmat instaurării stăpânirii austriece asupra zonei de nord a Moldovei este aceea a stabilirii măsurii în care noua sa fiincţie de oraş comercial (însuşi dreptul de a ţine un târg anual subliniind preponderenţa acestuia), care, chiar dacă era înzestrat cu o magistratură proprie, nu reprezenta şi un centru administrativ, a influenţat o redistribuire a zonei centrale a fostei capitale a Moldovei.

în absenţa unor documente cartografice foarte concludente, datând din perioada imediat următoare anului 1775, singura hartă a oraşului (până de curând inedită), care datează însă abia de la mijlocul secolului al XlX-lea (1856), devine concludentă numai prin confruntarea ei cu datele oferite de săpaturile arheologice. în lumina acestor date, este posibil să se constate că, într-adevăr, funcţia preponderent comercială a Sucevei secolului al XlX-lea se materializează prin creşterea considerabilă a densităţii construcţiilor anume în imediata apropiere a fostei Curţi domneşti, ceea ce dovedeşte că vechiul centru comercial al oraşului din secolele XVI-XVIII îşi păstrează, în continuare, profilul economic. Dacă la aceasta adăugăm că fosta axă rutieră principală a oraşului medieval (numită Uliţa Mare) - care nu era altceva decât drumul comercial de interes internaţional, venind dinspre Polonia şi conducând, spre sud, la Baia - înregistrează, în continuare, o densitate de construcţii neegalată în alte zone ale oraşului, nu facem decât să evidenţiem tendinţa firească de concentrare a activităţilor comerciale în acelaşi perimetru, în linii mari, în care se conturase cu cel puţin două secole în urmă.

Curând însă, după începutul secolului al XlX-lea, Suceava începe să joace şi rolul unui centru administrativ, exercitându-şi autoritatea asupra unui număr de cea 130 de sate, oraşul beneficiind, concomitent, de un regulament de sistematizare. Cu toate acestea, instituţiile cu caracter administrativ, sanitar (spitalul oraşului) şi chiar cu profil militar nu vor beneficia decât cu mare întârziere de clădiri proprii, ele fiind instalate în clădiri vechi şi nu întru totul satisfăcătoare. Abia târziu, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Suceava va începe să fie înzestrată cu construcţii destinate unor instituţii publice (în principal administrative şi de învăţământ), concentrate tot în zona centrală a oraşului şi purtând amprenta stilului arhitecturii austriece. Prin aceste iniţiative, autorităţile căutau să imprime Sucevei nota care va deveni, treptat, caracteristică şi celorlalte aşezări mai importante din Bucovina (Cernăuţi, Rădăuţi ş.a.).

Construcţiile ridicate în a doua jumătate a secolului al XlX-lea vor prezenta, ca element de noutate arhitectonică, apariţia unor clădiri (atât publice, cât şi private) mult mai spaţioase decât construcţiile specifice Sucevei secolelor anterioare, clădirile prevăzute cu cel puţin un etaj devenind frecvente, şi aceasta în ciuda faptului că nu se poate. încă. vorbi despre prioritatea unuia sau altuia din materialele de construcţie, piatra, lemnul şi mai rar, cărămida fiind utilizate în mod egal. In schimb, ceea ce va constitui (aproape) o regulă va fi prez beciurilor, dimensiunile acestora variind în funcţie de destinaţia construcţiilor (locuinţe. prăvălii, hanuri etc). In sfârşit, ca noutate absolută în arhitectura secolului al XTX-ka. construirea masivei clădiri a tribunalului (1885) - construcţie prevăzută cu două etaje -. iar mai târziu (1903), construcţia impunătoare care adăpostea prefectura au conferit Sucevei un plus de monumentalitate.

Definirea evoluţiei urbanistice a Sucevei secolului al XlX-lea, ca şi explicarea „modernizării" arhitecturii oraşului ar avea de suferit dacă nu s-ar ţine seama de două realităţi, care încep să se impună în Suceava aflată sub stăpânire austriacă, şi anume: a) infuzia masivă de elemente etnice alogene (germani, armeni şi, mai ales, evrei), procesul respectiv făcând parte dintr-un plan aplicat statornic de autorităţile austriece în întreg teritoriul din nordul Moldovei (uneori, inclusiv în lumea satelor) şi b) consecinţele dezas-truoase ale marelui incendiu din anul 1854.

Analiza situaţiei din Suceava mijlocului şi celei de-a doua jumătăţi a secolului al XlX-lea nu poate face abstracţie de realităţile locale anterioare anului 1775. Oraş în care arhitectura civilă era dominată, într-un procent covârşitor, de construcţii de lemn (chiar dacă. uneori, acestea erau ridicate pe beciuri de piatră, arheologia aducând completări esenţiale informaţiilor scrise referitoare la această realitate), Suceava secolului al XlX-lea prezenta prea puţine elemente de asemănare cu centrele orăşeneşti din Austria, în care arhitectura în piatră ocupa poziţii dominante. Poate tocmai de aceea se şi afirma necesitatea ca „Suceava să fie în rândul celorlalte oraşe din monarhie", apreciere care nu poate fi înţeleasă decât în sensul că arhitectura civila de lemn trebuia înlocuită, degrabă, cu cea de piatră, comună noilor stăpâni ai Bucovinei.

„Modernizarea" urbanistică a Sucevei (atât de dorită de noile autorităţi) a avut totuşi un caracter destul de limitat, la aceasta contribuind, în primul rând, trama stradală preexistentă şi, poate în egală măsură, dispunerea construcţiilor vechi în raport cu „lotizarea" suprafeţelor construite anterioare, factori care au impus, în ultimă instanţă, limitarea amintitei „modernizări" Ia simple operaţiuni de înfrumuseţare a faţadelor şi de sporire a înălţimii clădirilor. Chiar şi aşa însă, cele mai multe edificii (publice şi private) ridicate după incendiul din 1854 au constat numai din parter şi un singur etaj, acordându-se o atenţie specială faţadelor, mai ales în cazul construcţiilor aliniate la principalele artere de circulaţie din oraş.

Totuşi, în a doua jumătate a secolului al XlX-lea. s-a produs consolidarea caracterului precumpănitor negustoresc al zonei centrale a oraşului, ceea ce, de fapt. nu reprezenta decât o continuare, în timp şi spaţiu, a unor structuri mai vechi, cu singura deosebire că, din punct de vedere etnic, elementele alogene vor deţine primatul în aceste zone. localnicii neputând rezista concurentei noilor veniţi.

In teritoriul cedat de Turcia Austriei, în anul 1775. Suceava se situa, ca importanţă, pe locul secund, oraşul Cernăuţi fiind considerat mai important decât vechea capitală a Moldovei. Chiar şi cu acest statut de oraş cu rol secundar. Suceava se consolidează pe plan economic, lipsa unor unităţi proprii de producţie industrială dovedindu-se decisivă în predominarea funcţiei comerciale a oraşului. Drept urmare, în structurarea peisajului economic al oraşului, locul cel mai importanţii ocupă criteriul specializării principalelor pieţe ale Sucevei, în funcţie de activităţile preponderente (dacă nu chiar exclusive) care se desfăşoară în cuprinsul lor (piaţa de faină şi păsări, piaţa de legume, piaţa olarilor etc).

Vizitată de un număr în continuă creştere de participanţi la viaţa comercială a oraşului. Suceava începe să resimtă nevoia construirii unor localuri cu profil adecvat solicitărilor mereu mai frecvente, cârciumile şi, nu în ultimul rând, hotelurile şi hanurile cunoscând o rapidă proliferare, toate acestea concentrându-se, în principal, în zona centrală a oraşului şi în imediata apropiere a pieţelor specializate (de remarcat, în mod special, trei dintre stabili-mentele cu existenţă de lungă durată, acestea fiind Hanul Langer, Hotelul Bucovina şi Hotelul Moldavia). Chiar dacă apariţia acestor stabilimente cu destinaţie hotelieră nu reprezenta o noutate absolută în oraş - ea având un precedent în. existenţa, cu mult anterioară şi cert atestată documentar, a „fiindacului polonez” şi a Hanului domnesc -, nu este mai puţin adevărat că Suceava secolului al XIX-lea exprimă intrarea sa într-un circuit economic şi, mai ales, urbanistic de pe urma căruia poziţia oraşului se consolidează, rosturilor sale administrative adăugându-li-se şi cele economice.

Pe parcursul unei perioade de peste trei decenii, care a urmat revenirii Moldovei de Nord la statutul său normal de parte componentă a teritoriului României (1918-1940, 1941— 1944), Suceava nu şi-a modificat esenţial nici profilul economic, nici structura urbanistică, oraşul fiind foarte puţin afectat chiar de evenimentele tragice ale celui de-al doilea război mondial. Situaţia oraşului nu a fost influenţată nici măcar de creşterea rolului său administra-tiv şi politic, vreme de cel puţin un deceniu după 1945 principalele activităţi desfaşurându-se în vechile localuri ale prefecturii, primăriei şi tribunalului, datând de la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX. Mai mult, chiar principalele pieţe ale oraşului şi-au continuat activitatea în vechile lor perimetre, ceea ce a făcut ca Suceava anilor '50 să fie puternic impregnată de spiritul şi nota care se conturaseră în cursul secolului al XIX-lea.

Adevărata tragedie a oraşului a început abia după anul 1950. In numele unei politici (juste în esenţă, dar dezastruos materializată) de aliniere a oraşului la standardele considerate obligatorii pentru centrele cu rol administrativ şi politic important, Suceava este supusă unei campanii furibunde de distrugere a vechiului său centru istoria

Dacă modernizarea Sucevei s-ar fi orientat către cartierele periferice ale oraşului (cu o locuire mai puţin densă şi slab dotate cu construcţii de valoare arhitecturală deosebită), efectele malefice ale modernizării „socialiste” a fostei capitale a Moldovei s-ar fi făcut incom-parabil mai puţin resimţite. Acestei abordări i-a fost preferată, însă, distrugerea sistematică a tot ceea ce se păstra valoros din arhitectura oraşului vechi. Astfel, unul din cele mai cunoscute edificii ale oraşului - Hanul Langer - a dispărut fără urmă, considerându-se că restaurarea lui (cerută insistent de toţi specialiştii) ar fi fost prea costisitoare, tot aşa cum o bună parte din Strada Armenească - o adevărată bijuterie a vechii Suceve - a fost sacrificată, fără nici o noimă. In plus, chiar dacă, în linii mari, vechea tramă stradală a oraşului a fost respectată, edilii oraşului - încurajaţi de arhitecţi de tristă faimă - au făcut din „ecranarea" multora din edificiile de cult ale Sucevei medievale unul din obiectivele lor majore, puţine fiind cazurile cu adevărat fericite, de păstrare a individualităţii marcate a unor astfel de edificii: biserica Sfanţul Dumitru, biserica învierea, biserica Sfântul Nicolae. Şi, poate tocmai de aceea, este de

remarcat că au scăpat nevătămate edificii de importanţa prefecturii (care îşi păstrează, şi astăzi, funcţia), tribunalului şi primăriei (în aceasta din urmă fiind adăpostit, astăzi, Complexul Muzeal Bucovina). Aceasta reprezintă însă, din păcate, mult prea puţin din ceea ce s-ar mai fi putut conserva din bijuteriile arhitecturii publice şi private ale vechii Suceve.

CRONICA ORAŞULUI1388. Voievodul Petru I Muşatinul emite, din Suceava, scrisoarea referitoare la împrumutul acordat regelui polon Vladislav Iagello. 1388. Armenii din Suceava sunt supuşi jurisdicţiei episcopiei armene din Liov. 1390. în Suceava se semnează tratatul de alianţă dintre Mircea cel Bătrân şi Vladislav Iagello, mijlocit de Petru I Muşatinul.1401. Ia fiinţă Mitropolia autocefală a Moldovei, a cărei catedrală mitropolitană devine biserica Sfântul Gheorghe (Mirăuţi), din Suceava. 1401. Bisericile armeneşti din Moldova şi preoţii lor trec sub jurisdicţia episcopului armean

Ohanes, care primeşte „scaun" în Suceava.1407.Prima menţionare documentară a vorniciei de Suceava (Oană vornic de Suceava).1408.Suceava primeşte „dreptul de depozit" în comerţul cu postav, iar oraşul devine

principalul punct vamal al Moldovei.1415. Sunt aduse la Suceava şi depuse în catedrala mitropolitană (Mirăuţi) moaştele Sfântului

Ioan cel Nou, cel martirizat la Cetatea Albă, în anul 1303.1447.Oraşul este atacat de Roman II, fiul lui Iliaş voievod şi nepot al lui Alexandru cel Bun.1448.Printre fiii de orăşeni moldoveni, care se aflau la studii la Universitatea din Cracovia,

este menţionat şi Joanes Michaelis de Suczawi".1449.Este menţionat „paii Serkiz", voitul armenesc.1460. Se confirmă „dreptul de depozit" oraşului Suceava, în comerţul eu postav.1461.Se menţionează „preotul rusăsc ce ieste în mahalaua târgului", precum şi biserica

rusească, „cea dinaintea târgului Sucevii, ce s-au aprins de tunet, mai la vale de Sfântul Atanasie".

1467. încetează din viaţă Evdochia de Kiev, prima soţie a voievodului Ştefan cel Mare, care este înmormântată în catedrala mitropolitană din Suceava (biserica Mirăuţi).

1476. Oastea otomană condusă de sultanul Mehmet al II-lea ocupa oraşul, îl incendiază şi asediază, fără succes, Cetatea de Scaun.

1476. Mai mulţi meşteşugari armeni din Suceava acceptă jurisdicţia tribunalului armenesc din Liov.

1485. Suceava este ocupată şi incendiată de o oaste otomană, care încearcă să-1 instaleze la domnie pe un anume Petre Hronoda (Hruet, Hroiot), Ştefan cel Mare aflându-se la Colomeea, pentru a depune, personal, omagiul de vasalitate în faţa regelui Poloniei.

Fig. 3. / Abb. 3- S. Reiher, „Stadt Suczawa" [Oraşul Suceava], detaliu din / Ausschnitt aus Recognoscierttng von Suczawa [Cunoaşterea SueeveiJ, 1854.

1497. Cetatea de Scaun este asediată, fără succes, de oastea polonă, condusă de însuşi regele Poloniei, Ioan Albcrt.

1504. Se stinge din viaţă, în Cetatea de Scaun, voievodul Ştefan cel Mare.1509. Cetatea de Scaun este asediată de oastea polonă, comandată de palatinul Cracoviei.

Kameniecki. 1514-1522. Se construieşte noua catedrală mitropolitană din Suceava, cu hramul Sfanţul

Gheorghe. 1534-1535. Petru Rareş construieşte biserica Sfanţul Dumitru. 1538. Oraşul şi Cetatea de Scaun sunt ocupate de oastea otomană, comandată de sultanul

Soliman Magnificul. 1542. Este menţionată biserica armenească Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. 1547. Prima menţiune despre o casă de zid (piatră?) din oraş. 1551. Elena Doamna, văduva voievodului Petru Rareş, construieşte biserica de piatră cu

hramul învierea lui Hristos. Biserica a fost ridicată pe locul unor biserici anterioare, delemn. 1560-1561. Voievodul Alexandru Lăpuşneanu construieşte turnul de lângă

biserica SfanţulDumitru (ctitorie a lui Petru Rareş).

1561. Iacob Eraclid Despotul (Despot Vodă) se instalează în Cetatea de Scaun.1562. Se menţionează faptul că „piaţa mare" din Suceava servea şi ca loc de executare a

sentinţelor capitale („a fost tras în ţeapă, după ce şi-a mărturisit crima").1563. Asedierea Cetăţii de Scaun - în care se refugiase Despot - de către Ştefan Tomşa, care a

durat aproximativ trei luni, a provocat mari distrugeri oraşului, Curţii domneşti şi fortificaţiei propriu-zise; Despot Vodă este ucis de Tomşa hatmanul, la Areni, în marginea oraşului Suceava (toponimul se păstrează şi astăzi).

1570. Este menţionată „frăţia zugravilor" din Suceava.1589. Moaştele Sfântului Ioan cel Nou (martirizat la Cetatea Albă) sunt transferate din

biserica Mirăuţi în noua catedrală mitropolitană. 1595-1596. Voievodul Ieremia Movilă efectuează reparaţii la Cetatea de Scaun. 1600. Mihai Viteazul intră în Cetatea de Scaun, desăvârşind prima unificare politică a Ţărilor

Române sub o singură conducere.

1619. Anastasie Crimca, mitropolitul Sucevei, construieşte un spital în „mijlocul târgului" Sucevei,

1629.Sunt scutite de dări toate cârciumile aparţinând Mitropoliei Sucevei.1630.Negustorii din Suceava sunt scutiţi de dări.1630. Franciscanul Ignatius Szetinsky, din Suceava, menţionează că a încetat ciuma în oraş.1637. Lucrări de reparaţii la Curtea domnească şi la Cetatea de Scaun.1643, Vasile Lupu construieşte biserica Sfântul loan Botezătorul din Suceava. în 1669,

aceasta mai este numită şi bisericuţa Doamnei din Curte. Astăzi, ctitoria Iui VasileLupu este cunoscută şi sub numele de Biserica Beizadelelor. 1647. Se precizează că

Sfatul orăşenesc din Suceava îşi avea sediul „în mijlocul oraşului". 1653. Este asediată Cetatea de Scaun, de către pretendentul Gheorghe Ştefan. Cetatea eră

apărată de către Timus Hmelniţki, ginerele lui Vasile Lupu.1658.Se confirmă Mitropoliei venitul cămănăritului din oraş, precum şi baia din Suceava.1659. Mitropoliei Sucevei i se confirmă ireptul de a produce şi vinde băuturi, fără să

platească dări pentru aceasta.1661. Se reglementează modul de scoatere a apei din fântâna1665. Sunt scutite de vana băuturile ce se vând în cârciumile Mitropoliei.1672.Mihail Apafi, principele Transilvaniei, cere judelui Bistriţei să elibereze un negustor

armean din Suceava împreuna cu ai săi, negustorii moldoveni fiind scutiţi de dări.1673.Se reînnoieşte Catastiful breslei blănurilor şi cojocarilor din Suceava.1675. Voievodul DumitraŞeu Cantacuzino incendiază şi încearcă să arunce în aer Cetatea de

Scaun.1677. Se confirma Mitropoliei Sucevei venitul camănei din oraş.1678.Cutremur, datorită căruia s-a prăbuşit „turnul cel mare din Cetatea Sucevii, ee-i ziceau

oamenii turnului Nebitiwi, adică «nu te teme»".1686. Sunt duse în Polonia moaştele Sfântului loan cel Nou, bijuteriile şi odoarele Mitropoliei

Moldovei.1691.Regele Poloniei, loan Sobieski, intra în Suceava.1692.Voievodul Constantin Duca îi porunceşte mitropolitului Dosoftei să readucă în

Moldova moaştele Sfântului loan cel Nou şi toate obiectele de preţ care fuseseră duse în

1713. In Suceava, sunt făcuţi prizonieri călăreţi suedezi şi polonezi.1728. Conflict între egumenul mănăstirii Sfântul Ilie.-şi armenii dinSuQeava.1755. Divanul domnesc stabileşte măsuri pentru aducerea în ţară a moaştelor Sfântului loan

cel Nou, a odoarelor şi arhivei Mitropoliei Sucevei, duse în Polonia de către mitropoli-tul Dosoftei, în anul 1686.

1756. Târgul de boi din Suceava se mută (de lângă biserica armehească) pe locul bisericii Sfântul Dumitru.

1757. Se hotărăşte ţinerea târgului de boi din Suceava „din gios de Sfetii Dimitrie, în capul ulitii", hotărâre ce va fi confirmată în anul 1759.

1760. A fost construit sediul primăriei.1761. Se stabilesc data, locul şi modul de organizare a târgului săptămânal din Suceava.

1762.Se menţionează locul din faţa bisericii Sfanţul Dumitru, numit Ograda Domnească.1763.Prin hotărâre domnească, se interzice ca târgoveţii să taie animale şi să pregătească în

zile de târg mâncare în jurul bisericii Sfântul Dumitru.1768. Negustorul Constantin Pantazi capătă dreptul de a înfiinţa o „faclierie" în Suceava. 1773. Alt conflict între comunitatea armeană din Suceava şi mănăstirea Sfântul Ilie.1775. Suceava este ocupată de austrieci împreună cu zona de nord a Moldovei.1776. Se menţionează starostele evreilor din Suceava.1779. Nou conflict între comunitatea armeană din Suceava şi mănăstirea Sfântul Ilie.1779. Reprezentanţii armenilor din Liov fac propuneri concrete cu privire la colonizarea ar-

menilor în Bucovina şi, mai ales, în Suceava. Se evidenţiază avantajele pe care le pre-zintă Suceava în comerţul Imperiului Habsburgic cu ţările române şi Imperiul Otoman.

1782. Se amână cererea comunităţii armeneşti din Suceava de a i se confirma vechile privile-gii de către împăratul Iosif al II-lea.

1782. Episcopul Dosoftei Herescul construieşte o şcoală primară („normalnică") la Suceava şi solicită sprijinul guvernatorului militar al Bucovinei pentru găsirea unui învăţător pentru aceasta.

1783. Protocol al Comisiei Aulice de Delimitare a Graniţelor Proprietăţilor din Bucovina referitor la vechimea oraşului Suceava; protocolul stabilea şi hotarele oraşului.

1783. Introducerea magistratului în oraşul Suceava.1784. Notă a aceleiaşi Comisii Aulice referitoare la data mutării reşedinţei domneşti de la

Suceava la Iaşi („în jurul anului 1610") şi, ulterior, a Mitropoliei („în anul 1683").1784. Vizita împăratului Iosif al II-lea la Suceava.1784. Lista veniturilor şi cheltuielilor municipalităţii Sucevei, de la înfiinţarea acesteia şi a

casieriei municipale (1783), până la sfârşitul lunii octombrie 1784.1785. Protocol al Comisiei Aulice amintite mai înainte, încheiat cu reprezentantul Mitropoliei

din Iaşi, referitor la: dreptul de păşune al orăşenilor, delimitarea terenului numit Cutul Mitropoliei sau Ţigănia - aflat în interiorul oraşului -, precum şi la unele case pe „uliţa Poni".

1785. Guvernatorul militar al Bucovinei, generalul KarI Freiherr von Enzenberg, înştiinţează Comandamentul General al Galiţiei despre descoperirea a „feluri [de] monede din Ţările de Jos, olandeze şi poloneze", aflate „într-o oală veche". Descoperirea a fost făcută de către „Georg Meixner, orăşean şi berar din Suceava".

1785. Rezoluţie imperială referitoare la includerea Bucovinei în cordonul vamal, precum şi recomandare privind acordarea de scutiri de la importul de produse vegetale şi animale din Moldova; se recomandă aplicarea unui regim vamal blând oraşelor comerciale Suceava şi Şiret.

1786. Scrisoarea dascălului clerical Daniil Vlahovici către Consistoriul Episcopal din Cernă-uţi, cu privire la dificultăţile întâmpinate în organizarea primei şcoli clericale din Suceava.

1786. Suceava obţine dreptul de oraş comercial liber.1788. înfiinţarea poştei cu „plata obicinuită" în Suceava (poşta cu plată).1789. înţelegere între Nicolae zugravul din Suceava şi preotul Mihail, privind poleirea cu aur

şi argint a catapetesmei bisericii mitropolitane.1792. Locuitorii oraşului Suceava cer Consistoriului Ortodox al Bucovinei să intervină pentru

a nu fi dărâmate bisericile Sfântul Gheorghe (Mirăuţi) şi Adormirea Maicii Domnului, existând intenţia ca piatra rezultată din demolare să fie folosită ca material de construcţie, potrivit ordinului Comisariatului Ţinutal Cezaro-Crăiesc Suceava.

1792. Plângerea locuitorilor Sucevei, adresată „Guberniului" din Lemberg, despre batjocori-rea lor de către dregătorii austrieci din oraş şi dărâmarea unor biserici ortodoxe din Suceava. în cazul nesocotirii plângerii locuitorilor, există riscul „să se întâmple între noi vro întâmplare dejnădăjduită".

1793. „Guberniul" din Lemberg respinge plângerea locuitorilor Sucevei împotriva dărâmării unor biserici din oraş.

1793. Se menţionează o fabrică de bere, o velniţă, o moară, un iaz şi o cărămidărie, aparţinând lui Ioniţă Archip din Suceava.

1796. Protocol încheiat între autorităţile austriece din Suceava şi 6 proprietari de scaune de măcelărie din oraş, pri\ind tăierea şi desfacerea cărnii pentru armata austriacă şi populaţia civilă a oraşului, în perioada 1 iulie 1796-30 iunie 1797.

1804. Festivităţi prilejuite de punerea în funcţiune a breslelor reunite din oraşul Suceava.1812.Primăria oraşului Suceava justifică cheltuirea a 72 de florini folosiţi, în anul 1809,

pentru confecţionarea a 30 de suliţe, necesare paznicilor de noapte din oraş, „în împre-jurarea când, în anul 1809, Bucovina era ameninţată de polonii şi galiţienii răzvrătiţi".

1813.Se interzice fumatul pe străzile oraşului şi în podurile cu fân, datorită pericolelor de incendii.

1813. Bisericile Sfântul Nicolae şi Sfanţul Simion sunt destinate depozitării proviziilor armatei, spaţiile existente fiind insuficiente. 1813. Conscripţia militară a oraşului Suceava.

1813. Proces între locuitorii Sucevei şi Mitropolia Moldovei, pentru moşia oraşului.1815. împăratul Francisc I acordă oraşului Suceava libertatea de a ţine 6 târguri anuale, şi

anume: în ziua de după Anul Nou ortodox; în prima joi după Rusalii; în ziua Sfântului ortodox Procopic; în ziua Sfântului ortodox Samuil; în ziua Sfintei Cruci şi în ziua Sfântului Dumitru.

1816. Ordinul Guvernământului Galiţiei adresat Administraţiei Ţinutului Bucovinei, cu privire la vânzarea materialului recuperat de la cele două şcoli vechi din Suceava, pentru acoperirea cheltuielilor necesitate de construirea unui nou local de şcoală.

1821. La Suceava se refugiază boieri, episcopul de Roman şi mitropolitul Moldovei, dincauza intrării turcilor în Moldova. 1826. Administraţia Ţinutului Bucovina cere

primăriei oraşului Suceava să încurajezeparticiparea negustorilor suceveni la Târgul de mostre de la Leipzig.

1837. Confecţionarea unui orologiu de turn pentru oraşul Suceava de către fabricantul de ceasuri vienez Wilhelm Stiehl.

1838. Se stabileşte regulamentul de stingere a incendiilor şi organizare a pompierilor în Suceava.

1841. Regularizarea Străzii Mari.1845. Se introduce iluminatul public pe străzile oraşului Suceava.1848. Autorităţile orăşeneşti din Suceava solicită Prezidiului Provincial al Galiţiei dreptul de

a avea un reprezentant propriu în Parlamentul de la Viena, în persoana doctorului în medicină Cristof Petrovici. Cererea este argumentată prin faptul că Suceava a fost „capitala Moldovei şi scaunul domnilor".

1860. Deschiderea festivă a noului Gimnaziu din Suceava.1861. Restaurarea şi înzestrarea bisericii Sfanţul Ioan cel Nou de la Suceava.1874. Statistica asociaţiilor profesionale din Suceava, precum şi veniturile realizate de fiecare

asociaţie profesională.1876. Inaugurarea gării Suceava Nord-Iţcani.1877. Strângere de ajutoare pentru răniţii din Războiul de Independenţă, acţiune organizată de

femeile din Bucovina.1878. Primăria din Suceava se îngrijeşte de difuzarea cărţii profesorului Wilhelm Schmidt,

Memoriile istorice ale Sucevei.1881. Mitropolitul Bucovinei, Silvestru Morariu-Andrievici, îi îndeamnă pe români să-şi

trimită copiii la şcoli mai înalte, deoarece, la stăruinţele sale, s-au înfiinţat clase para-lele româneşti la gimnaziul din Suceava.

1887. Instalarea unui post de telegraf în Suceava.1889. Primăria Sucevei interzice distrugerea ruinelor Cetăţii de Scaun, care a fost declarată

monument istoric.1891. Interzicerea adunărilor sau demonstraţiilor muncitoreşti în Suceava, cu ocazia zilei de 1

Mai.1895. Muzeul Bucovinei mulţumeşte Primăriei oraşului Suceava pentru donaţia unor monede

de argint, descoperite lângă Cetatea de Scaun, „în Poiana".1895. încep lucrările de degajare şi restaurare a Cetăţii de Scaun, sub conducerea arhitectului

austriac K. A. Romstorfer (care durează până la 1904).1896. începerea construirii gării Burdujeni.

1902. Este terminată construirea gării Burdujeni.1904. Este menţionat primul cinematograf la Suceava.1904. Se încheie lucrările de degajare a zidurilor şi de consolidare a Cetăţii de Scaun.

1905.Se introduce iluminatul electric al străzilor din oraş.1906. Inaugurarea şcolilor româneşti de băieţi şi fete, la Suceava. 1908. Este pusă în funcţiune Uzina Electrică Suceava.1908. încep lucrările de aducţiune a apei şi de canalizare în oraş, precum şi lucrări de

îndiguire a râului Suceava.1911. înfiinţarea, la Burdujeni, a Abatorului-Export.1918. Readucerea moaştelor Sfanţului Ioan cel Nou de la Viena.1918, 6 noiembrie. Intrarea trupelor române în Suceava.1918, 15/28 noiembrie, Cernăuţi. Congresul General al Bucovinei hotărăşte Unirea necon-

diţionată a Bucovinei cu Regatul României.1918. In clădirea Căpităniei districtului Suceava se amenajează prefectura judeţului.1918. Apare gazeta „Viaţa Nouă", redactor-responsabil fiind Aurel Popovici.1921. Inaugurarea şoselei Suceava - Burdujeni, numită Calea Unirii.1921.La sistemul de aducţiune a apei se introduc tuburi de fontă în locul celor de ceramică.1922.înfiinţarea societăţii „Ateneul Român" la Suceava.1923. înfiinţarea Bibliotecii Centrale din Suceava.1923.Vizita regelui Ferdinand şi a reginei Măria.1924.Introducerea iluminatului public pe străzile periferice ale oraşului.1925.începe construirea clădirii şcolii primare de băieţi din Suceava (actualul sediu al

Bibliotecii „I. Gh. Sbiera"). 0

1925. Muzeul orăşenesc Suceava este reorganizat în două săli din localul primăriei.1925-1926. Se construieşte şcoala primară de fete.1926. Suceava are 88 de străzi, totalizând o lungime de 100 km, din care 24 km de stradă

erau nepavaţi.1928. Amenajarea unei grădini botanice în parcul „Şipot" de la Suceava (donată, în 1931,

Liceului „Ştefan cel Mare").1929. Aprobarea proiectului de construcţie a Casei Naţionale din Suceava (arhitect Konrad

Bittner).1930. Inaugurarea Casei Naţionale (str. 6 Noiembrie nr. 2, astăzi demolată).1933. Aprobarea aşezării bustului lui Ciprian Porumbescu, operă a Iui Ioan Cârdei, în parcul

oraşului, din iniţiativa Reuniunii muzical-dramatice „Ciprian Porumbescu".1933-1934. Apare revista „Crainicul Cetăţii", redactor-responsabil Gheorghe Maxim.1934.Se amenajează un teren de sport în grădina Areni, pentru clubul de fotbal „Cetatea

Sucevei".1935.Ridicarea bustului lui Simion Florea Marian, operă a sculptorului Gheorghe Bilan, prin

grija Societăţii „Ateneul Român".1940. Repatrierea etnicilor germani. 1942. Deportarea evreilor în Transnistria.1944, martie. Evacuarea principalelor instituţii din Suceava, din cauza apropierii frontului. 1944, aprilie. Intrarea Armatei Roşii în Suceava. 1946. Apare cotidianul local „Lupta poporului".1950. înfiinţarea bibliotecii raionale (municipală, din 1966, şi judeţeană, din 1974). 1950. Apare ziarul „Făclia Sucevei" (din 1952 se va numi „Zori Noi"). 1952. Suceava devine reşedinţa regiunii omonime.1957-1960. începe construirea primelor 270 de apartamente în blocuri, din fondurile de stat,

pe străzile Armenească, Aleea Trandafirilor, Aleea Nucului, Obor.1959. îşi începe activitatea Combinatul de Prelucrare a Lemnului (CPL).1960. Se elaborează un plan de sistematizare şi încep demolări masive în perimetrul oraşului. 1960. In clădirea tribunalului şi închisorii se amenajează primăria oraşului.1962. Intră în producţie Combinatul de Celuloză şi Hârtie (CCH) Suceava.

1962.Se iniţiază lucrări sistematice de restaurare a Cetăţii de Scaun Suceava de către Direc-ţia Monumentelor Istorice (sistate în 1977, în urma desfiinţării acestei instituţii).

1963. Se construieşte stadionul „Areni".1963. Se înfiinţează, la Suceava, Institutul Pedagogic de 3 ani.1964. Se construieşte un spital cu 600 paturi.1968. Suceava devine reşedinţa judeţului cu acelaşi nume.1969. Se inaugurează Casa de Cultură a Sindicatelor (arhitect Gheorghe Porumbescu).1972. Intră în producţie Fabrica de Sticlă.1973.în parcul din preajma Primăriei Suceava sunt amplasate busturile lui Costache Negri,

Alecu Russo, Mihail Kogălnieeanu, executate de sculptorul Gheorghe Covalschi.1973-1977. Remodelarea zonei „Şipot" şi amenajarea parcului dendrologic.1975. Se înfiinţeazăTeatml Popular „Matei Millo".1976. Se dezveleşte statuia lui Petru I Muşaţinul, opera lui Paul Vasileseu.1977. Dezvelirea statuii ecvestre a lui Ştefan cel Mare, turnată în bronz, operă a sculptorului

Iftimie Blrleanu (amplasată în Parcul cetăţii).1980-1985. Demolarea zonei istoriceâ oraşului Suceava.1981.Se inaugurează Observatorul astronomic, secţie a Muzeului Judeţean Suceava (construit

între 1979 şi 1981, arhitect CăHnlrimescu).1982.Intră în producţie întreprinderea de Fibre Artificiale (IFA).1983.Se inaugurează Fabrica de Rulmenţi „Rulmentul".1984.Se introduce alimentarea cu gaze naturale a locuinţelor.1984. Se înfiinţează Teatrul Municipal Suceava, amenajat în clădirea „Dom Polski",

restaurată. 1987. Se dă în fplosinţă prima Unic de troleibuz, pe traseul Suceava-Burdujeni Gară.1987. A fost pusă în funcţiune Centrala Electrică şi de Termoficare.1988, 10 februarie. Suceava aniversează 600 de ani de la prima atestare a Cetăţii de Scaun.1990. A fost înfiinţată Universitatea „Ştefan cel Mare'4, cu 5 facultăţi.1991.La mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou îşi are reşedinţa nou înfiinţata Arhiepiscopie ă

Sucevei şi Rădăuţilor.1996. A fost descoperit, în biserica Mirăuţi. mormântul Doamnei Evdochia de Kiev, prima

Fig. 6. I Abb. 6. Lespedea funerară a Evdochiei de Kiev Grabplatte der Evdochia(reconstituire / Rekonstruktion Constantin Bălan, desen ' Zeichnung arh. Gh. Sion).

EVOLUŢIA DEMOGRAFICĂInformaţiile demografice despre oraşul Suceava în Evul Mediu sunt puţine şi

fragmentare, fiind obţinute, în general, prin interpretarea izvoarelor diplomatice şi rezultatelor arheologice, precum şi din descrierile călătorilor străini. Astfel, pe baza unei evaluări care pornea de la suprafaţa vetrei oraşului, acesta ar fi avut, în a doua jumătate a secolului al XV-lca, 1 250 de case şi o populaţie de aproximativ 6 200 de locuitori.

Şi pentru secolele următoare, XVI-XVII, oraşul pare să fi avut un potenţial demografic considerabil, după cum rezultă din observaţiile călătorilor străini, evident, nu lipsite de exage-rări; „6 000 de focuri" în 1599 (Bernardino Quirini), 1 500 de case cu 9 000 de locuitori, în 1632 (Paolo Bonnicio), 700 de case ale moldovenilor, cu 3 000 de locuitori, şi 300 de case ale armenilor, cu 1 600 de locuitori, în 1641 (Petru Bogdan Baksic), 550 de case schismatice cu 3 400 de locuitori, 400 de case armeneşti cu 2 000 de locuitori şi 12 case de catolici cu 50 de locuitori, în 1643 (Bartolomeo Bassetti), 2 000 de români şi 3 000 de armeni la 1646 (Marco Bandini). Tot în această perioadă, la Curtea domnească sunt menţionaţi două-trci mii de ostaşi călări, întreţinuţi de domn, fapt confirmat, la 1633, şi de un călător străin (Niccolo Barsi).

Chiar dacă, pentru început, documentele lipsesc sau sunt inconsistente din punct de vedere statistic, există suficiente mărturii care concură spre ilustrarea unei situaţii incontes-tabile: în secolele XV-XVTT se înregistrează o creştere demografică considerabilă, în special a populaţiei ocupate cu negoţul şi meşteşugurile, motivată de specificul oraşului - reşedinţă domnească principală - şi, deci, de nevoile sporite ale domniei şi ale dregătorilor de la Curte. Tot astfel se explică, parţial, şi caracterul polietnic al oraşului, domnia atrăgând mulţi meşteri străini cu o înaltă calificare în meserii care erau necunoscute artizanilor autohtoni.

Din punct de vedere al repartiţie etnice, în afara românilor, majoritari după cum reiese din documente, o proporţie însemnată în cadrul populaţiei oraşului o deţineau armenii, comunitate cu şoltuz şi pârgari proprii. Mai existau în oraş, în număr mai mic, germani, unguri, ruşi, italieni, greci, polonezi, evrei şi, mai târziu, turci. De asemenea, trebuie amintită şi existenţa robilor ţigani şi tătari, a căror prezenţă este atestată şi prin toponimele din jurul oraşului (Tătăraşii). Majoritatea acestor alogeni, în special germanii şi maghiarii, au fost asimilaţi în mediul românesc, prin adoptarea limbii române şi trecerea la ortodoxism, proces început în secolul al XVI-lea şi amplificat în secolele următoare.

începând cu a doua jumătate a secolului al XVIl-lea, pe măsură ce domnii rezidau tot mai des - şi apoi definitiv - la Iaşi, Suceava îşi pierde din importanţa economică şi demografică. Pentru a doua jumătate a secolului al XVII-lea situaţia populaţiei este reflectată, parţial, într-o sursă unică şi de maximă importanţă: Catastiful breslei bl arţarilor şi cojocarilor din Suceava, redactat la 1673. Documentul menţionează 261 de capi de familie (lipsesc armenii şi boierii), dintre care 104 sunt negustori şi meşteşugari. Pe baza informaţiilor furnizate de această sursă, Emil I. Emandi şi Ştefan Ceauşu au reconstituit distribuţia spaţială a categoriilor sociale şi profesionale ale populaţiei: piaţa mare era locuită de patriciat, străzile secundare, din mahalalele specializate pe diverse meserii, erau locuite de meşteşugari, iar periferiile erau ocupate de plebea oraşului.

Sub aspect demografic, începutul epocii modeme se caracterizează, pentru Suceava, printr-o creştere a populaţiei, în special prin imigranţii evrei stabiliţi în oraş. Spre deosebire de etapa anterioară, alogenii şi-au păstrat individualitatea etnică, ei nefiiind asimilaţi de români. Dacă în condica de socoteli a lui Grigore-vodă Callimachi, din 1763-1764, sunt înregistraţi „606 liuzi", catagrafia din 1774 menţionează 224 capi de familie (5 mazili, 7 preoţi, 4 sluji-tori, 45 străini, 55 armeni pământeni, 25 armeni străini, 105 evrei, 64 târgoveţi, 13 femei sărace şi 39 ţigani ai Mitropoliei).

Primele statistici realizate de administraţia austriacă, după anexarea părţii de nord a Moldovei de către Imperiul Habsburgic, în 1775, reflectă o mare fluctuaţie a populaţiei, mulţi locuitori refugiindu-se în Moldova. Astfel, generalul Spleny menţionează, în 1775, existenţa la Suceava a 76 de capi de familie (5 mazili, 9 răzeşi. 12 popi şi 50 de ţărani), la Iţcani 20 de familii de călăraşi şi la Zamca 10 familii (4 de ţărani şi 6 de călăraşi». La 1778 sum menţionate 527 de familii, din care 200 de familii moldoveneşti. 131 armencs?:. S0 greceşti şi 116 evreieşti. Pentru anul 1779 sunt menţionate 419 familii, iar pentru amil următor. 3?0 de familii. La 1783 sunt consemnate 420 de familii în Suceava. 44 la Iţcani şi " familii la Zamca. De protopopiatul Sucevei aparţineau. în anul 1784, un număr de 231 de familii ortodoxe. repartizate la 4 biserici - slujite de trei preoţi - din oraşul Suceava, şi 82 de familii care locuiau la Sfântul Ilie şi Zamca, deţinând o biserică la care slujea un preot. Respstrek din 1785 menţionează 485 de case, cu o populaţie ce poate fi evaluată la 2 500 de locatori. Străinii locuiau în 55 de case (evrei, armeni, greci, polonezi şi sârbi».

Pentru anul 1808 statisticile menţionează 747 de case cu 5 069 de locuitori. Pro» conscripţie militară, din 29 martie 1813, indică 865 de case şi 4 133 de locuitori i dintre ez: 2 051 de sex feminiţi, 723 de bărbaţi căsătoriţi şi 1 354 văduvi şi necăsătoriţi). Statistica fiscală din anul 1818 consemnează 398 de familii impozabile, iar în anul următor. într-o akă statistică, este indicată suma totală a locuitorilor oraşului: 869 de familii, din care 532 de familii erau impozabile. Registrul cadastral din anul 1827 indică un număr de 606 case. în timp ce pe o hartă militară din 1830 a fost specificat numărul de 926 de case. în care puteau fi încartiruite trupe. în Condica stării familiilor din oraşul Suceava autorităţile au înregistrat. în 1833, un număr de 695 de proprietari, dintre care 466 de contribuabili. O altă statistică, din anul 1840, indică distribuţia populaţiei pe cartiere, cele 792 de familii fiind repartizate astfel: Cut, 121 de familii, Zamca, 6 familii, Iţcanii Vechi, 151 de familii şi zona centrală a oraşului. 514 familii. Din cei 302 meseriaşi existenţi în oraş, la acea dată, 173 erau români. 124 germani, 2 unguri şi 3 evrei. La 1856 suma caselor era de 1 046, aceasta crescând până în anul 1891 la 1 412 case, în care locuiau 1 974 de familii.

Pentru sfârşitul secolului al XlX-lea date importante sunt furnizate de primul recensământ din anul 1891. La acea dată, în Suceava, existau 1 330 de case locuite şi 82 nelocuite (Iţcanii Vechi cu 206 case, Cutulcu 232 de case, Şeptilici cu 11 case, Zamca cu 258 de case şi vatra oraşului cu 679 de case). Numărul familiilor era de 1 974, cifră ce reprezenta 10 230 de locuitori, dintre care 5 143 de bărbaţi şi 5 082 de femei. în funcţie de starea civilă, populaţia se împărţea astfel: 6 740 celibatari, 2 771 căsătoriţi, 678 văduvi şi 58 divorţaţi. Repartiţia populaţiei după limba folosită era următoarea: 2 447 români, 6 042 germani, 879 poloni, 644 ruteni, 12 slovaci şi 14 maghiari.

La sfârşitul primului deceniu al secolului XX Suceava avea o populaţie de 11 314 locuitori. Numărul minoritarilor din oraş era următorul: 2 249 de germani, 4 200 de evrei, 435 de ruteni şi 749 de polonezi. Douăzeci de ani mai târziu - în 1930 - populaţia oraşului crescuse la 17 028 de locuitori, însă, după al doilea război mondial, a scăzut la 10 123 de locuitori, pentru anul 1948. De la mijlocul secolului XX, oraşul înregistrează o creştere demografică substanţială: 20 949 de locuitori în 1956, 43 437 de locuitori în 1969 şi 64 847 de locuitori în 1979. în 1992 populaţia era de 114 355 de locuitori, dintre care: 112 506 români, 466 germani, 387 ucraineni, 358 ţigani, 221 polonezi, 163 ruşi lipoveni, 122 evrei, 80 maghiari, 23 armeni, 13 greci, restul de 16 persoane fiind debite naţionalităţi. La 1 iulie 1997 oraşul Suceava avea o populaţie de 118 162 de locuitori, în 2002 oraşul avea 105 865 de locuitori (dintre care 103 931 români, 509 rromi, 375 germani, 287 ucraineni, 252 polonezi, 214 ruşi lipoveni, 66 maghiari, 61 evrei, 35 armeni şi restul, de 135, alte naţionalităţi), iar la 1 ianuarie 2005 avea 106 831 de locuitori.

STRUCTURA MORFOLOGICĂUna dintre caracteristicile notabile ale oraşelor româneşti extracarpatice. privite într-o

perspectivă istorică, de la origini până în zilele noastre, se referă la dinamismul structurii lor morfologice. Acest dinamism se manifestă în două moduri. Dacă primul este unul obişnuit, rezultat din evoluţia teritorială, densificare, modernizare a masei construite, al doilea presupune structurări şi destructurări violente, lente sau rapide. In momentul de faţă. oraşul este un ansamblu de tip puzzle, imperfect, în care există numeroase zone nedefinite şi componente care nu se potrivesc unele cu celelalte. Această stare de lucruri este, în mare parte, rezultatul programelor forţate de „modernizare", datorate. în special, ultimei jumătăţi a secolului XX.

Schiţa morfologică actualăCentrul istoric al oraşului Suceava (teritoriul pe care s-a petrecut evoluţia din secolul al

XlII-lea până în prezent) este complet destructurat. Fragmente de masă construită, tradiţională, se menţin doar în cartierul armenesc şi pe o fâşie spre Pârâul Târgului sau al Cetăţii (Cacaina), dar şi acestea sunt în curs de modernizare dezordonată, rezultat al lipsei de reglementări specifice de administrare şi protecţie. In rest, oraşul este punctat de o serie de monumente izolate şi ruine decopertate (cum este ansamblul fostei Curţi domneşti), care sunt înconjurate, fie de întinse spaţii libere (rezultate din demolarea vechiului centru comercial şi a zonelor adiacente), fie de ansambluri de blocuri de locuinţe, fie de amenajări moderne. Noul centru, ridicat în anii '60 în jurul Casei de Cultură, reprezintă, de asemenea, un implant străin morfologiei tradiţionale şi care a înlocuit un ţesut specific din sudul zonei comerciale istorice (fosta Piaţă a Legumelor, la rândul ei realizată prin demolări, între care a bisericii Barbovschi).

Alţi factori destructuranţi ai zonei istorice au fost legaţi de fluidizarea circulaţiei carosabile şi amenajarea de spaţii verzi. Ambele au „tăiat" zone importante din oraşul istoric şi au separat ferm arii urbane altădată integrate. „Modernizările" au fost săvârşite într-un dispreţ total faţă de tradiţie şi în ideea înlocuirii complete a structurilor istorice cu structuri urbane şi arhitecturi moderne.

Faţă de aceasta stare de fapt, care este dificil de cercetat şi de integrat unui pian urbanistic coerent, exigenţele impuse unui atlas istoric obligă la detectarea acelor aspecte morfologice corespunzătoare celui mai lung şi mai specific interval de timp de evoluţie normală, anterioară intervenţiilor moderne.

în consecinţă, avem în vedere morfologia existentă la mijlocul secolului al XlX-lea, care poate fi lesne cunoscută din planurile contemporane păstrate. Pe baza acestor ridicări topografice exacte, verificabile prin ridicările topografice actuale, se surprinde stadiul ultim al evoluţiei medievale a oraşului. Se poate face observaţia că acest tip de evoluţie a continuat şi după mijlocul secolului al XlX-lea, până -la mijlocul secolului al XX-lca, cu excepţia unor intervenţii punctiforme în ţesutul vechi şi a dezvoltărilor din zona gării, intervenţii vizibile în planul din 1907,

STRUCTURA MORFOLOGICĂ A ORAŞULUI CORESPUNZĂTOARE PERIOADEI DINTRE MIJLOCUL SEC. XIX ŞI MIJLOCUL SEC, XX

La mijlocul secolului al XlX-lea, oraşul se prezenta ca un întreg cu două subansambluri perfect integrate şi adaptate evoluţiei de peste şase secole: centrul comercial şi cartierele de locuit. La ele se adaugă hinterlandul, care, la Suceava, prin câteva ansambluri izolate, dar aparţinătoare funcţionalităţii oraşului, interacţionează puternic cu aria construită.

Centrul comercialLa mijlocul secolului XX. ca şi cu un secol înainte, centrul comercial era aria urbană de

cea mai mare densitate, grupată în jurul bisericii Sfântul Dumitru. Străzile care făceau parte din zonă erau: Fruntea, prelungită cu Uliţa Lungă, Uliţa Mare, Uliţa Sfânta Vineri şi Uliţa Armenească. Centrul, compact în jurul bisericii Sfântul Dumitru, se prelungea, în special, spre sud.

Important pentru structurarea şi evoluţia acestui spaţiu este faptul că era traversat de principalele drumuri comerciale, care i-au şi motivat, de altfel, localizarea şi rezolvarea.

Zona comercială conţinea eele două elemente complementare: spaţiul liber şi masa construită.

Spaţiul liber, de vânzare şi circulaţie, era subîmpărţit în câteva zone, care au evoluat substanţial în timp. Dacă pentru început (secolele XTV-XV1) se consideră ca fiind extrem de probabilă existenţa unui spaţiu unitar de tip piaţă urbană, împărţit ulterior în două mari zone delimitate de incinta bisericii Sfiantul Dumitru (Târgul de Jos şi Târgul de Sus), la începutul secolului XX (1907) spaţiul se va pulveriza, rezultând Piaţa Mică, Piaţa Principală, Piaţa de Legume, Piaţa Birjelor. Faţă de aceste spaţii libere, reţeaua stradala este relativ ordonată, prin aceasta detaşându-se de restul reţelei urbane, mult mai neregulată. Acest fapt poate fi o reminiscenţă a structurării iniţiale conform unui model urban de factură geometrică, structură metamorfozată parţial ulterior, fenomen care este dificil de controlat pe baza informaţiilor disponibile astăzi.

în intervalul luat în considerare, morfologia zonei se caracteriza printr-o reţea de străzi relativ înguste şi spaţii libere, de forme şi dimensiuni diferite, cu fronturi relativ continue de construcţii P+l, ocupând loturi de lăţimi diverse. Curţile interioare ale fiecărui lot erau, în general, mici, predominând volumul construit. în acest sens, se remarcau grupurile de loturi din vestul bisericii Sfântul Dumitru, cu lăţimi de doar câţiva metri şi ocupate la sol în procente de peste 60-70 %.

Dominantele spaţiale erau pieţele amintite, structurate (în formula respectivă, prin regularizări şi amenajări specifice, chiar prin demolări) în intervalul 1877-1907 (conform in-formaţiilor furnizate de planurile din anii respectivi), anterior definiţia lor nefiind foarte clară.

Dominantele arhitecturale erau bisericile Sfântul Dumitru şi Sfânta Cruce. în secolele XIV-XVII, în colţul de sud-est exista ansamblul Curţii domneşti, important reper al evoluţiei urbanistice a zonei şi înlocuit, după ce-şi încetează funcţionarea, prin lotizări.

Infrastructura zonei conţinea un sistem complex de pivniţe şi legături între ele.Structurarea târgului s-a produs începând cu sfârşitul secolului al XlV-lea, elementul

dominant spaţial fiind însoţit de câteva dominante arhitecturale: biserica descoperită sub biserica Sfântul Dumitru (dotată, de la jumătatea secolului al XVI-lea, cu un turn clopotniţă), cel puţin o biserică armenească (Sfânta Cruce), o a doua fiind bănuită în proximitatea primei, şi Curtea domnească. Ţesutul urban a avut tendinţa de densificare, atingând nivelul maxim în cursul secolului al XVIII-lea.

În ultimele două secole (până la mijlocul secolului XX), în zonă s-au produs o serie de mutaţii relativ minore: edificarea în nordul ei a unei cazărmi, amenajarea pieţelor din sud, apariţia Hotelului Langer, care se adăugau reconversiei teritoriului ocupat de Curtea domnească. Această transformare are, la rândul ei, două etape: în prima, lotizările existente (de secol XIV) sunt desfiinţate prin edificarea Curţii, iar în a doua, locul Curţii fiind luat de lotizările amintite.

Zona comercială a constituit, încă de la început, centrul oraşului, concentrând principa-lele funcţii urbane.

Cartierele de locuitFaţă de centru, evoluţia aşezării s-a produs în special în direcţiile nord (mai puţin), vest

şi sud. Zona de locuit a fost structurată, încă de la început (secolele XIV-XV), în cartiere (mahalale) conform factorului etnic şi, ulterior, profesional. în secolele XVI-XVTII existau mahalalele Tăbăcarilor şi Cojocarilor, Tătăraşi, Olarilor, Armenească etc.

Pornind dinspre centru spre margine, ţesutul urban devine din ce în ce mai puţin dens şi mai puţin organizat geometrie.

În aria urbană corespunzătoare sfârşitului de secol XIX, zonele cele mai rarefiate (cu lotizări de mari suprafeţe, neregulate, înglobând construcţii cu poziţii extrem de diverse în raport cu frontul stradal), se găseau în nord şi în sud. în aceste spaţii se remarcă o serie de loturi imense, cu accese de tip .„fundătură", reminiscenţe ale unor structuri rurale.

Între ariile rezidenţiale, cele mai dense sunt cele din sudul centrului, dar şi acestea se rarefiază spre periferie (spre vest şj sud).

Zona se caracterizează, în primul rând, prin acea segregare în fiincţie de etnie şi meserii, delimitarea facându-se prin arterele importante de acces spre centru.

Fiecare cartier (mahala) avea o structură proprie, caracterizată prin concentrarea reţelei stradale către centru, materializat de spaţiul bisericii parohiale. Aceeaşi rezolvare se întâlneşte şi în zona accesului către mănăstirea Sfanţul loan cel Nou.

Loturile au forme şi dimensiuni diferite. Construcţiile tind să ocupe poziţii apropiate de străzile importante (formând fronturi oricum discontinue), dar, spre interiorul cartierelor, casele devin haotic dispuse în lot şi faţă de stradă.

Centrele cartierelor sunt bisericile: Sfânta Cruce şi Sfântul Siraion (armeneşti), Sfânta Treime (catolică), biserica rusească şi bisericile ortodoxe româneşti Sfântul Nicolae, Sfinţii Arhangheli, Sfânta Parascheva, învierea, Sfântul Theodor şi Vovidenia, ridicate pe măsură ce oraşul se extindea. Această corespondenţă face ca extinderea urbană (greu de controlat documentar sau arheologic) să poată fi urmărită în raport cu cronologia primelor edificări ale bisericilor respective (construite şi reconstruite de mai multe ori).

Un loc aparte îl constituie zona de la est şi sud-est de centru, spre pârâul Târgului (Cacaina). încă de la începuturile oraşului medieval, după ce intră în sfera de influenţă a domniei, zona respectivă a constituit domeniul privat al domniei, care şi-a rezervat aici un spaţiu în care şi-a amenajat Curtea, capelele de curte, grădina şi alte construcţii, care încep să fie descoperite arheologic. Odată cu dispariţia Curţii, în secolul al XVIl-lea, singura relicvă rămasă devine biserica Sfântul loan Botezătorul. La sfârşitul secolului al XlX-lea, zona apare cu lotizări care se rarefiază şi devin din ce în ce mai neregulate, pornind dinspre centru spre est-sud-est. Sistemul se prelungea până în zona mănăstirii Sfanţul loan cel Nou, din motive legate, parţial, de relief şi calitatea terenului.

în aceeaşi zonă au fost descoperite urmele şantierului de edificare a Curţii domneşti, cu amenajări specifice şi o locuire temporară.

O notă aparte, farâ să genereze morfologii specifice, o fac cartierele meşteşugăreşti „poluante", în special cel al olarilor, amplasat în vestul ariei construite şi făcând obiectul unor atente cercetări arheologice. Cuptoarele reprezentau singurele amenajări care ieşeau din limitele tipologiilor locuirii obişnuite.

în secolul al XV-lea, zona locuită, ca şi un spaţiu neconstruit, relativ amplu, au fost înconjurate cu o fortificaţie unitară (şanţ şi palisadă), care şi-a încetat existenţa, probabil, după domnia lui Ştefan cel Mare.

Hinterlandul oraşuluiDatorită caracteristicilor reliefului, apelor de suprafaţă şi specificului structurării

spaţiale a întregii zone, hinterlandul Sucevei poate fi considerat ca o componentă a ansamblului urban, pe care îl conturează de la distanţă.

Primele edificări care s-au integrat acestei conjuncturi au fost Cetatea de Scaun şi Cetatea Şckeia, ocupând poziţii semnificative faţă de oraş şi apărându-1 indirect. Dacă ultima şi-a încetat rapid existenţa sau nu a. funcţionat niciodată (după unele opinii), prima a funcţionat până în secolul al XVII-lea, în ciuda interdicţiilor înaltei Porţi, A fost una dintre cele mai puternice cetăţi ale Moldovei medievale.

Alte situri semnificative au fost ocupate de mănăstirile Zamca (în vestul oraşului), Sfântul Ilie (în sud-vest) şi, Ia nord de râul Suceava, Iţeani şi Burdujeni. Nivelul lor de fortificare era foarte diferit, dar este cert că serveau, în afară de adăpostirea comunităţilor monahale, controlului acceselor dinspre direcţiile respective.

în concluzie, oraşul medieval se prezenta (situaţie prelungită până spre jumătatea secolului XX) ca un ansamblu cu o compactitate ce scade dinspre centru spre periferie, înconjurat de un spaţiu relativ extins, punctat de ansambluri izolate de arhitectură militară şi monastică.

ETAPE DE EXTINDERE A ORAŞULUIEtapa I

Oraşul şi-a început evoluţia din colţul de est al ariei istorice, pe platoul delimitat de râul Suceava şi pârâul Târgului (Cacaina) şi o serie de falii (râpe) spre sud şi nord Conform cercetărilor arheologice, aria locuită a fost înconjurată cu o fortificaţie de pământ şi lemn, care, după planurile publicate ca urmare a cercetărilor arheologice, nu are un traseu bine definit.

Etapa a II-aLa sfârşitul secolului al XIV-lea această structură preurbană este înlocuită cu una de

tip urban, ea urmare a unei serii de operaţiuni urbanistice prilejuite de stabilirea domniei aici.Centrul fostei arii locuite a fost ocupat de biserica Mirăuţi (primul sediu al Mitropoliei

Moldovei), iar zona de la vest de fosta fortificaţie a fost ocupată relativ rapid până la începutul secolului al XV-lea. Probele acestei ocupări sunt cronologiile construirii bisericilor, cunoscute documentar şi arheologic.

Limitele acestei etape sunt: est - pârâul Târgului, nord - pe un aliniament la cea 50 de metri nord de Ulifa Fruntea / Lungă şi de biserica Mirăuţi (presupunându-se şi existenţa unui nucleu izolat în jurul bisericii Adormirea Maicii Domnului - Iţcanii Vechi, datată, după unele opinii, la sfârşitul secolului al XlV-lea), vest - zona bisericii Sfântul Simion şi sud la cea 50 de metri sud de Uliţa Mare - biserica Sfânta Cruce, incluzând probabil şi teritoriile viitoarelor biserici Sfinţii Arhangheli şi Barbovschi (atunci needificate) şi sigur teritoriul bisericii Sfânta Parascheva din sud-estul zonei şi al bisericii învierea, din sud, a cărei primă etapă, de lemn, datează de la sfârşitul secolului al XlV-lea - prima jumătate a secolului al XV-lea. Centrul acestei etape este târgul-bazar, dezvoltat între uliţele Fruntea şi Mare.

Etapa a III-aîn intervalul dintre primele decerni ale secolului al XV-lea şi începutul secolului al

XVII-lea, extinderea s-a produs spre nord (înglobând teritoriul bisericii catolice din nordul târgului - din punctul „Drumul Naţional") şi spre nord-est, dincolo de drum, prin teritoriul

bisericii ruseşti, eventual al bisericii Sfântul Anastasie, amintită documentar la 1461 (teritorii care puteau fi şi izolate de aria construită a oraşului), vest (dezvoltând zona din junii bisericii Sfântul Simion şi, spre sud, zona bisericii Sfanţul Nicolae — edificate în secolele XVI—XVII), sud (înglobând zonele bisericilor Sfânta Trame, spre sud-vest, şi înălţarea Domnului, de la sfârşitul secolului al XVI-lea, şi mănăstirea Sfântul loan cel Nou, construită la începutul secolului al XVI-lea). Era un teritoriu conturat, aproximativ, de şanţul de apărare de secol XV, şanţ ce proteja şi importante arii libere, care au fost ocupate mai târziu.

Etapa a IV-aDupă primele două decenii ale secolului al XVII-lea şi până la sfârşitul secolului al

XVII-lea, oraşul se extinde în special spre vest (pe o verticală pornind de la Sfântul Simion şi înglobând, probabil, nucleul din jurul bisericii Adormirea Maicii Domnului - Iţcanii Vechi) şi sud (înglobând zonele bisericilor Sfântul Theodor şi Vovidenia). Această curbă a liniei oraşului este relativ paralelă cu curba limitei anterioare, racordându-se, în sud, cu zona mănăstirii Sfântul loan cel Nou.

Etapa a V-aReprezintă etapa de relativă stagnare, până către finele secolului al XlX-lea, sfârşitul ei

fiind surprins de planurile din a doua jumătate a veacului al XlX-lea. Conform acestora, oraşul ocupa teritoriul de până la şanţul amenajat în 1785, zonele Areni (în sud-vest) şi Tătâraşi (în sud), cu toate că această ultimă zonă ar putea fi considerată ca aparţinând etapelor anterioare, dat fiind faptul că există date despre biserica din Tătăraşi care o plasează în secolul al XV-lea. Spre nord se atinge râul Suceava şi pârâul Morii (Iţcanii Vechi). în legătură cu Tătăraşi şi Iţcanii Vechi, este foarte probabilă înglobarea lor ca unităţi rurale mai vechi şi independente de oraş.

Etapa a VI-aPână la mijlocul secolului XX extinderea oraşului se realizează doar spre vest (la sud

de Zamca).

EtapaaVII-aExtinderea planificată a oraşului, corespunzătoare perioadei postbelice, s-a făcut doar

prin cartierele Zamca, George Enescu, Mărăşeşti, Alexandru cel Bun (parţial, o restructurare a ţesutului tradiţional sudic), prin zona Spitalului, Universităţii, cartierul industrial din sud-vest şi prin masivele obiective industriale de la nord de râul Suceava, prin care oraşul s-a

MONUMENTE ISTORICECetatea de ScaunSituată pe latura de est a oraşului, pe un pinten terminal al platoului înalt de cea 70 m,

cunoscut sub numele de „Câmpul Şanţurilor", care domină lunca râului Suceava. Cetatea de Scaun a fost construită la sfârşitul secolului al XJV-lea, în timpul domniei lui Petru 1 Muşatinul (1375-1391). Prima menţiune documentară care a ajuns până la noi datează din 11 februarie 1388. Fortul muşatin, o construcţie de plan rectangular (36*40 m) a fost edificat din piatră de carieră, nefasonatâ, legată cu mortar de bună calitate, cu ziduri groase de cea 1,5 m. întărite pe mijlocul şi la colţurile fiecărei laturi cu turnuri de apărare, de formă pătrată.

Răspândirea, la mijlocul secolului al XV-lea, a unei noi tehnici de luptă, artileria, a impus luarea unor măsuri, care să contribuie la creşterea capacităţii de rezistenţă a Cetăţii de Scaun. Este meritul voievodului Ştefan cel Mare (1457-1504) care a restructurat fortul muşatin. adaptându-I noilor tehnici de luptă. Vechiul şanţ de apărare a fost astupat şi, pe mijlocul lui, a fost înălţat, în două faze, un zid de incintă, care înconjoară, ca un inel, vechiul fort. într-o primă etapă, anterioară asediului otoman din vara anului 1476, zidul de incintă, cu grosimea de cea 1,5 ir», era întărit cu turnuri rectangulare. După asediu, primei pânze de ziduri i se adaugă o a doua, astfel că se ajunge ca zidul de incintă să aibă o grosime de aproximativ 3.5—1 m. iar turnurile rectangulare au fost transformate în bastioane semicirculare, propice amplasării tunurilor şi având o rezistenţă sporită în faţa loviturilor de ghiulele. Tot acum a fost săpat şi noul şanţ de apărare, ce înconjura cetatea pe laturile de est, sud şi vest, şi se con-struieşte contraescarpa. în timpul domniei lui Ştefan cel Mare au fost modificate interioarele cetăţii: paraclisul, care a fost repictat, iatacurile domneşti, „sala sfatului domnesc", încăperile destinate curtenilor şi slujitorilor, pivniţele, toate fiind adaptate cerinţelor legate de desfăşu-rarea vieţii de curte şi, mai cu seamă, gustului vremii.

Fig. 8. / Abb. 8. Cetatea de Scaun din Suceava / Fiirstenburg in Suceava.A. Faza Petm Muşatinul / Bauetappc Petru Muşatinul; B. Faza I Ştefan cel Mare / Ştefan cel Mare - 1.

Bauetappe; C. Faza II Ştefan cel Mare / Ştefan ce! Mare - 2. Bauetappe; D. Zid Alexandru cel Bun / Mauer-Alexandru cel Bun; E. Ziduri prăbuşite / Verfallene Mauern; 1. Stâlpi de la podul de intrare / Sttttzen der Ein-fahrtsbrucke; 2. Capcană / Falie; 3. Porţi de intrare / Tore; 4. Cameră de gardă / Wachturm; 5. Capelă (absidă) / Kapelle (Apside); 6. Hala de sus (depozit) / Obere Halle (Lagerraum); 7. Baia / Bad; 8. închisoare / Gefdngnis; 9. Prima intrare în cetate / Erstes Burgtor; 10. Hala de jos (pivniţă) / Untere Halle (Kell.er); 11. Curte interioară t Innenhof; 12. Bastion / Bastei; 13. Mpnctăric din sec. XVII / Miinze, 17. Jh.; 14. Pulberărie / Pulverlager; 15. Loc de execuţie / Hinrichtungsort; 16. Contraescarpa / Conterescarpe; 17. Contraescarpa prăbuşită / Einge-stiirzte Conterescarpe; 18. Curte exterioară / Zwinger; 19. Şanţ de apărare / Graben; 20. Val de apărare / Wall.

Refăcută la sfârşitul secolului al XVI-lea, după distrugerile suferite în timpul asediului din anul 1563, Cetatea de Scaun va cunoaşte în perioada domniei lui Vasile Lupu o ultimă etapă de strălucire, când a fost modificată şi adaptată conform cerinţelor epocii. Cetatea de Scaun a Sucevei a fost distrusă în 1675, din ordinul turcilor, şi apoi transformată de târgoveţi în carieră de piatră, zidurile fiind acoperite, de-a lungul anilor, de moloz şi pământ. în perioada 1895-1904 la Cetate au fost întreprinse ample lucrări de degajare a zidurilor, care au fost consolidate, lucrări care au permis conservarea acestor impunătoare ruine. Cercetările arheologice sistematice, continuate până astăzi, au debutat în vara anului 1952. Tot în acel an au fost iniţiate şi lucrările de restaurare, în prezent fiind în plină desfăşurare.

Cetatea ŞcheiaMenţionată în tradiţia locală drept „Cetatea de Apus" a lui Ştefan cel Mare, Cetatea

Şcheia, situată pe creasta dealului Şeptilici, în marginea de nord-vest a oraşului Suceava, a fost descoperită în urma cercetărilor arheologice efectuate în deceniul şase al secolului trecut. Cetatea Şcheia, un fort romboidal (39x37 m), cu ziduri groase de cea 3 m, realizate din piatră de carieră nefasonată, legată cu mortar de bună calitate, având în fiecare colţ, la exterior, câte un turn rectangular şi curtina nordică prevăzută cu contraforturi, a fost construită la sfârşitul secolului al XlV-lea, în timpul domniei voievodului Petru I Muşatinul. Datorită amplasării sale pe latura de vest a oraşului, într-o poziţie dominantă faţă de luncile pârâului Şcheianca şi ale râului Suceava, Cetatea Şcheia a fost menită să supravegheze drumul dinspre Tran-silvania. Cercetările arheologice au permis formularea ipotezei conform căreia Cetatea Şcheia a fost părăsită şi demantelată, înainte de a fi terminată, la începutul secolului al XV-lea, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun.

Curtea domneascăPetru I Muşatinul a efectuat o amplificare şi o redistribuire din punct de vedere

planimetric a amplasării unor edificii în ansamblul teritoriului urban al Sucevei, dovada cea mai elocventă constituind-o, în acest sens, desfiinţarea primei fortificaţii de tip val de pământ— şanţ-palisado, pe care târgul Sucevei a avut-o din prima jumătate a secolului al XlV-lea, înainte ca domnia, însoţită de întreg aparatul ei administrativ, să se fi mutat, sosind aici, de la Şiret.

Din timpul domniei lui Petru I Muşatinul, mai cu seamă, dar, se pare, şi din acelea ale urmaşilor săi de până la finele secolului al XlV-lea datează cele mai vechi construcţii de la Curtea domnească din Suceava, într-un perimetru marcat în teren de vechile biserici din piatră ale târgului (cele purtând hramurile Sfântul Gheorghe (Mirăuţi), Sfanţul Dumitru şi Sfânta Înviere), toate, înscrise în intervalul cronologic amintit.

Cel puţin în zona Curţii domneşti a fost identificat, cu claritate, şi un nivel de vieţuire anterior importantelor eforturi de edificare întreprinse în ultimul sfert al secolului al XlV-lea, căruia, fie şi din pricina faptului că până în momentul de faţă nu au fost descoperite, nu îi pot fi atribuite, din punct de vedere arheologic, şi edificiile corespunzătoare.

Complexele de tipul locuinţelor de suprafaţă din lemn cu pivniţă (CI, C2, Lls L3, L5, L6, L7 şi L8), consemnate în planul de situaţie al Curţii domneşti din Suceava, întocmit pe baza cercetărilor arheologice desfăşurate aici între anii 1951 şi 2004, datează, fără excepţie, din perioada la care ne referim. Dintre acestea, celui purtând indicativul CI îi este atribuit rolul de (cea dintâi) casă domnească, ori sediu privat de acelaşi rang, a domnului (Petru I Muşatinul) de la Suceava. O menţiune documentară, ilustrând, fără îndoială, existenţa Curţii domneşti la Suceava - prima cu această semnificaţie - datează din 3 februarie 1397, când, aici, soseşte „ad domum nostrom" marele palatin al Poloniei, Spytek de Melesztyn, chemat de voievodul Moldovei, Ştefan 1 (1394-1399), pentru a se ajunge între cele două state la o înţelegere asupra tuturor chestiunilor care duseseră la răcirea relaţiilor dintre ele.

anterior importantelor eforturi de edificare întreprinse în ultimul sfert al secolului al XIY-!ea,căruia, fie şi din pricina faptului că până în momentul de faţă nu au fost descoperite, nu îi pot fi atribuite, din punct de vedere arheologic, şi edificiile corespunzătoare.

Complexele de tipul locuinţelor de suprafaţă din lemn cu pivniţă (CI, C2, LI, L3, L5, L6, L7 şi L8), consemnate în planul de situaţie al Curţii domneşti din Suceava, întocmit pe baza cercetărilor arheologice desfăşurate aici între anii 1951 şi 2004, datează, fără excepţie, din perioada la care ne referim. Dintre acestea, celui purtând indicativul CI îi este atribuit rolul de (cea dintâi) casă domnească, ori sediu privat de acelaşi rang, a domnului (Petru I Muşatinul) de Ia Suceava. O menţiune documentară, ilustrând, fără îndoială, existenţa Curţii domneşti la Suceava - prima cu această semnificaţie - datează din 3 februarie 1397, când, aici, soseşte „ad domum nostrom" marele palatin al Poloniei, Spytck de Melesztyn, chemat de voievodul Moldovei, Ştefan 1 (1394-1399), pentru a se ajunge între cele două state Ia o înţelegere asupra tuturor chestiunilor care duseseră la răcirea relaţiilor dintre ele.

Fazei următoare - ca moment distinct al materializării factorilor de concepţie şi acţiune ctitoricească — îi aparţin, atât în cadrul evoluţiei cronologice, cât şi în acela al revizuirii aspectelor de factură planimetrică, edificiile turnurilor TI şi T2, precum şi acelea ale pivniţelor C3, C6, C7 şi C9. In aceeaşi perioadă, anume aceea a domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432) s-ar putea încadra şi planimetria unui corp de clădire fără pivniţă, dezvoltat spre vest şi adosat laturii de pe aceeaşi parte a complexului C3, actualmente considerat a fi fost inclus de Ştefan cel Mare în configuraţia corpului de clădiri C5, formând latura nordică a ansamblului.

Indiscutabil, cele mai notabile prefaceri ale Curţii domneşti din Suceava se petrec în cea de-a doua jumătate a secolului al XV-lea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare (1457-1504), când, la capătul a două etape de lucrări (ante şi post 1485), edificiul Curţii domneşti dobândeşte aproape configuraţia cunoscută acum a ruinelor păstrate până în zilele noastre. Ştefan cel Mare adosează, pe latura de sud a complexului existent C3, o nouă construcţie cu pivniţă, ale cărei bolţi sunt sprijinite de masive pile din piatră. Pe latura de nord. este construit, în această perioadă, pe o lungime de 54 tn, corpul de clădire C5, înzestrat, probabil. cu un turn de poartă, în zona treimii mijlocii a edificiului. întreaga curte interioară a fost pavată cu lespezi. Până în momentul actual, cercetările arheologice de la Curtea domnească nu au putut proba, cu argumente decisive, existenţa unui zid de incintă.

Ultima fază a evoluţiei ansamblului de clădiri alcătuind palatul Curţii domneşti din Suceava este cea petrecută odată cu lucrările de restaurare a corpurilor de clădiri preexistente (C3, C4, C5) şi cu lucrările de extindere a aripii estice spre sud, zonă în care palatul mai primeşte o încăpere cu pivniţă. Toate aceste lucrări sunt atestate, inclusiv documentar. în vremea domniei voievodului Vasile Lupu (1634-1653).

Data exactă a părăsirii Curţii domneşti nu se cunoaşte, dar este mai mult ca probabil că ea a avut loc în timpul domniei lui Dumitraşco Cantacuzino. Oricum, este cert că la sfârşitul secolului al XVII-lea Curtea din Suceava era abandonată, călătorii străini găsind „un palat de zid pustiu, în care mai înainte, în vechime, aici locuiau domnii Moldovei41.

BISERICI ORTODOXE EXISTENTE

Biserica Sfântul Ghcorghe (Mirăuţi)Tradiţia locală atribuie construirea bisericii Sfântul Gheorghe, fie lui Dragoş Vodă (cea

1347-cca 1354), fie lui Iuga Vodă (1399). Sigur este faptul că, în 1415, Alexandru cel Bun aduce moaştele Sfanţului Ioan cel Nou la Suceava şi le depune în biserica Sfanţul Gheorghe, devenită, între timp, catedrală mitropolitană. Arhitectul Karl A. Romstorfer, care a condus lucrările de restaurare, între anii 1898 şi 1903, bazându-se pe unele detalii constructive, a avansat ipoteza că biserica Mirăuţi a fost construită în timpul domniei lui Petru I Muşatinul, probabil în acelaşi timp sau într-o perioadă imediat ulterioară Cetăţii de Scaun. Cercetări arheologice recente au dus la descoperirea vestigiilor unei biserici de zid, de plan dreptun-ghiular, cu absida altarului poligonală, care a fost atribuită domniei lui Petru I Muşatinul. In interiorul primului lăcaş de cult au fost descoperite câteva morminte, între care şi cel al Evdochiei de Kiev, prima soţie a lui Ştefan cel Mare, ceea ce îndreptăţeşte formularea ipotezei că, la un moment dat, biserica Sfântul Gheorghe a jucat rolul de necropolă voievodală. Distrusă, cu probabilitate, la sfârşitul secolului al XVI-lea, în urma unui cutremur, biserica Sfanţul Gheorghe (Mirăuţi) a fost reconstruită la începutul secolului al XVII-lea, după cum o probează atât moneda de trei groşi de la regele polon Sigismund al III-lea Wasa (1587-1632),

găsită în zidăria turlei, cât şi elementele constructive, între care turnul clopotniţă plasat peste pridvor, sau decorative. Edificiul construit în secolul al XVII-lea, de plan triconc, a îndeplinit funcţia de biserică parohială până în secolul al XVIII-lea, când, în 1792, a fost în pericol de a fi dărâmat, pentru ca piatra să fie folosită la ridicarea unor case. Biserica a fost salvată de la distrugere de gestul generos al maiorului de arnăuţi pensionar Ioan (lane) Florea, care a cumpărat terenul şi construcţia aferentă şi le-a donat comunităţii ortodoxe din Suceava. Lucrările de restaurare din anii 1898-1903, întreprinse sub conducerea arhitectului Romstorfer, controversate în epoca, au contribuit la salvarea acestui venerabil edificiu. In perioada 1992-2002 au fost întreprinse ample lucrări de restaurare.

Biserica Sfântul Gheorghe (Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou)Construcţia bisericii, destinată a fi noul sediu al Mitropoliei Moldovei, deoarece în condiţiile

creşterii numărului de locuitori ai oraşului Suceava vechea catedrală Sfântul Gheorghe a devenit neîncăpătoare, a început în anul 1514, fiind o ctitorie a domnului Bogdan al ITI-Iea (1504-1517), şi a fost terminată, la 6 noiembrie 1522, de către Ştefan cel Tânăr (1517-1527). Noua catedrală mitropolitană, de plan triconc, este, în linii generale, o replică a bisericii mănăstirii Neamţ, cu diferenţa că la edificiul sucevean lipseşte gropniţa. Biserica a fost pictată, atât la interior, cât şi la exterior, în timpul domniei lui Petru Rareş, în anii 1532-1534, programul iconografic fiind caracteristic monumentelor realizate în această perioadă. La sfârşitul secolului al XVI-lea, voievodul Petru Şchiopul a construit turnul de intrare, a acoperit biserica şi tot atunci, în 1589, au fost aduse de la vechea biserică Sfântul Gheorghe moaştele Sfântului Ioan cel Nou. In timpul domniei lui Miron Barnovschi (1626-1629), Anastasie Crimca, mitropolitul Moldovei, construieşte, pe latura de est a curţii, un paraclis, de plan dreptunghiular. După 1686, când mitropolitul Dosoftei a trebuit să-1 urmeze în Polonia pe regele Ioan Sobieski, luând atât documentele şi tezaurul Mitropoliei, cât şi moaştele Sfanţului Ioan, biserica a rămas părăsită, fiind reparată cu cheltuiala mitropolitului lacov Putneanu (1750-1760) şi transformată în biserică parohială. In clădirile care au aparţinut vechii Mitropolii au funcţionat, din anul 1786, o şcoală clericală, iar din 1826 Institutul Teologic, care, ulterior, va fi transferat la Cernăuţi. Din anul 1866 biserica Sfântul Gheorghe a fost transformată în mănăstire de călugări, filială a mănăstirii Dragomirna, devenind autonomă, în 1904. In perioada 1894-1896, au fost ridicate clădirea stăreţiei şi corpul de chilii de pe latura de sud, iar între 1898 şi 1910 biserica, pictura interioară şi turnul clopotniţă au fost restaurate de către arhitectul Karl A. Romstorfer. Ultima restaurare a întregului ansamblul mănăstiresc s-a realizat în deceniul nouă al secolului trecut.

Biserica Sfântul NicolaePrima însemnare documentară despre o biserică având hramul Sfântul Nicolae, la Suceava,

se păstrează pe un Tetraevcmghel dăruit acestui lăcaş în 1519, aflat, în prezent, la Biblioteca Sinodului din Sofia. însă, biserica respectivă nu a fost identificată prin săpături arheologice. Edificiul actual datează de la începutul secolului al XVII-lea, pisania menţionând: „a reînnoit pan Nicoară Prăjescul vel vistiernic şi cneaghina lui Măria şi copiii lor în anul 7119 (1611)". Biserica se prezintă drept o construcţie de plan dreptunghiular, cu absidele laterale practicate în grosimea zidului. Peste pridvor se înalţă un masiv turn clopotniţă, rectangular, prevăzut cu găuri de tragere. Prezenţa turnului clopotniţă peste pridvor este o caracteristică a arhitecturii ecleziastice din Moldova, în primele decenii ale secolului al XVII-lea. Biserica Sfanţul Nicolae a fost restaurată la sfârşitul secolului al XlX-lca, apoi în anii 1975-1980, când a fost şi repictată, în stil neobizantin.

Biserica Sfântul DumitruAflată, potrivit pisaniei, „în mijlocul oraşului Suceava44, pe latura de nord a Curţii domneşti,

biserica cu hramul Sfântul Dumitru a fost ctitorită de Petru Rareş, fiind construită în perioada 1534-1535 şi pictată în anii 1536-1538. Biserica, de plan triconc, a fost compartimentată în altar, naos, pronaos şi pridvor, având o bogată decoraţie ceramică, ce se desfăşoară pe turlă, precum şi ancadramente de piatră, sculptate în stil gotic. Pisania, în limba

slavonă, cu litere elegante, cu virtuţi decorative, este însoţită de stema de stat a Moldovei, capul de bour în scut, având între coarne stea cu opt raze, rozetă la dreapta şi semilună la stânga, totul înconjurat de o coroană de frunze de stejar, susţinută de doi putti. Cei doi putti, care susţin stema de stat a Moldovei din compoziţia pisaniei bisericii Sfanţul Dumitru, se numără printre primele manifestări ale Renaşterii în teritoriul est-carpatic.

Cercetările arheologice prilejuite de lucrări de restaurare efectuate în deceniul şapte al secolului trecut au dus la descoperirea vestigiilor a două edificii de cult care se suprapun parţial, aflate în curtea bisericii Sfântul Dumitru. Prima biserică, aflată, parţial, sub turnul-clopotniţă, un edificiu de plan rectangular, a fost datată la sfârşitul secolului al XlV-lea şi a funcţionat până în primii ani ai domniei lui Alexandru cel Bun, când a fost demantelată în mod sistematic. Despre această biserică, considerată iniţial că a aparţinut cultului catolic, a fost formulată ipoteza că, de fapt, ne găsim în faţa uneia din cele două mici mănăstiri, monydria, ctitorite de boierul lasikios/Iaţcu din Mavrovlahia, menţionată într-un act patriarhal din anul 1395, şi anume aceea cu hramul Sfântul Dumitru.

Cea de a doua biserică, care o suprapune parţial pe prima şi care, la rândul ei, este suprapusă de actualul lăcaş cu hramul Sfanţul Dumitru, de plan triconc, a fost considerată de descoperitori ca fiind acel edificiu care s-a prăbuşit, ridicat de Ioan Zidarul (Johannes Murator) pentru Petru Rareş.

Turnul Lăpuşneanuîn zona de nord-est a bisericii Siantul Dumitru se înalţă turnul clopotniţă, ctitorit, în

1560-1561, de către Alexandru Lăpuşneanu. Cercetări arheologice prilejuite de recentele lucrări de restaurare ale turnului au pus în evidenţă, alături de ruinele bisericii de plan rectangular, datată la sfârşitul secolului al XlV-lea, vestigiile unei alte construcţii, despre care s-a presupus că a avut aceeaşi menire ca şi edificiul actual, de turn clopotniţă, construit odată cu biserica, în timpul domniei lui Petru Rareş. Astăzi, turnul clopotniţă prezintă cele trei niveluri iniţiale, dintre care cel superior a fost prevăzut cu deschideri largi, pentru propagarea sunetelor, la care a fost adăugată, în 1845, o cupolă, astfel că înălţimea sa măsoară 40 m. Deasupra uşii de intrare, situată pe latura de est, se găseşte pisania în limba slavonă, plasată într-un cvadrilob, care înconjoară stema dinastică a lui Alexandru Lăpuşneanu, inspirată de „sinteza heraldică" de la sfârşitul domniei lui Ştefan cel Mare. Textul pisaniei, care menţionează că „Alexandru voievod, din mila lui Dumnezeu dornn al Ţării Moldovei, a hotărât să zidească această clopotniţă", precizează tară echivoc destinaţia turnului şi infirmă ipotezele că această construcţie ar fi fost înzestrată cu o semnificaţie simbolică sau ar fi îndeplinit rolul de turn al primăriei oraşului (turn al Sfatului). Din a doua jumătate a secolului al XlX-lea, când a devenit cea mai înaltă clădire din oraş, şi până în preajma primului război mondial, turnul clopotniţă al bisericii Sfântul Dumitru, sau Turnul Lăpuşneanu, cum mai este cunoscut, a fost destinat să slujească pompierilor drept punct de observaţie.

Biserica înviereaBiserica, aflată pe Uliţa Nouă, a fost construită, în 1551, de către doamna Elena,

văduva lui Petru Rareş, pe locul unde cercetări arheologice, efectuate cu ocazia lucrărilor de restaurare, au pus în evidenţă vestigiile a trei edificii de cult, care s-au succedat, începând cu mij locul secolului al XlV-lea şi până la mijlocul secolului al XVT-lea, două din lemn pe temelie de piatră şi un al treilea, de zid. Ctitoria doamnei Elena Despotovtla este de plan dreptunghiular, cu absidele naosului practicate in grosimea zidului şi absida altarului semicirculară la exterior. La interior, cupola naosului nu mai prezintă caracteristicile arcurilor piezişe ale boltirii moldoveneşti, fiind un indiciu că, probabil, turla a fost dărâmată şi cupola refăcută ulterior.

în secolul al XVUI-lea, în condiţiile în care Bucovina a fost încorporată Imperiului Habsburgic, biserica învierea a fost cedată comunităţii catolice, în anul 1782, iar în perioada 1838-1938 a funcţionat ca biserică greco-catolică. în anii 1980-1985 biserica a fost restaurată şi pictată la interior. In stânga intrării, pe latura de nord-vest, se află o frumoasă zvonită cu trei nişe pentru clopote.

Biserica Adormirea Maicii DomnuluiConstrucţia actuală, de plan triconc, cu influenţe munteneşti, compartimentată în altar,

naos, pronaos şi pridvor deschis, a fost ctitorită de călugăriţa Nastasia şi fiica ei Anghelina, în anul 1639, pe locul unde cercetările arheologice au pus în evidenţă vestigiile unor edificii mai vechi, care s-au succedat în timp, începând cu secolul al XlV-lea. Se admite de majoritatea cercetătorilor că cea mai veche menţiune documentară a bisericii cu hramul Adormirii Maicii Domnului datează din 1395 şi face referire la mica mănăstire Panaghia, a boierului Iasikios/Iaţcu din Mavrovlahia, pentru care se solicita patriarhului ecumenic Antonie al IV-lea să accepte calitatea de fondator. Biserica a fost restaurată în anii 1990-1994.

Biserica Sfântul Ioan Botezătorul („a Coconilor", „a Domniţelor'4 sau „a Beizadelelor")Biserica se afla în grădina Curţii domneşti, fiind folosită drept paraclis al complexului

aulic. Biserica, ctitorită de Vasile Lupu, în anul 1643, prezintă un plan deosebit: dreptunghiular, fără abside laterale, cu absida altarului rotunjită şi pridvorul poligonal la exterior. Pe latura de nord-vest a fost adosată clopotniţa, rectangulară, plasată pe un subsol boltit, a cărui ftmcţionalitate nu se cunoaşte. Biserica este compartimentată conform cerinţelor cultului ortodox, în altar, naos boltit în stil moldovenesc, surmontat de turlă, despărţit de pronaos prin doi stâlpi octogonali şi un pridvor. Decoraţia exterioară a suferit influenţe munteneşti, cu brâul de caneluri plasat deasupra soclului, cu firide relativ înalte, dublate la partea de sus, sub cornişă, de o friză de mici ocniţe. Ancadramentele uşii şi ferestrelor au fost sculptate în stil gotic, denaturat. Actuala biserică suprapune atât o locuinţă datând din secolul al XV-lea, cât şi un edificiu religios, din acelaşi secol. Lângă biserică au fost descoperite vestigiile unei construcţii de piatră cu paramentele decorate cu discuri ceramice smălţuite şi figurate, în care a funcţionat cel puţin o sobă din cahle figurate, considerată a fi reşedinţa mitropoliţilor Moldovei, şi ale unei fântâni, de asemenea din piatră.

în secolul al XVIII-lea biserica Sfântul Ioan Botezătorul a fost în -pericol de a fi demolată, administraţia austriacă intenţionând să utilizeze piatra din ziduri pentru construirea unei magazii a armatei. Salvată de locuitorii oraşului, biserica a fost restaurată la sfârşitul secolului al XlX-lea şi, apoi, în intervalul 1988-1998.

Iconostasul, care datează din secolul al XVIII-lea, este o valoroasă piesă de mobilier liturgic, din lemn sculptat şi pictat.

BISERICI ORTODOXE DISPĂRUTE

Capela de pe Câmpul ŞanţurilorSăpăturile întreprinse de arhitectul Karl A. Romstorfer pe Câmpul Şanţurilor, de lângă

Cetatea de Scaun, au dus la descoperirea, între altele, a vestigiilor unei biserici, de plan dreptunghiular, necompartimentată, cu absida altarului rectangulară, cu lungimea de 14 m şi lăţimea de 6 m. Biserica a avut temelii de piatră, restul construcţiei fiind realizat din lemn. Cercetările arheologice efectuate în anul 1953 au adus noi precizări legate de capela de pe Câmpul Şanţurilor, care a avut două etape de funcţionare. Prima capelă, în ordine cronologică, a fost construită în întregime din lemn şi şi-a încheiat, cu probabilitate, existenţa în urma unui incendiu. Peste vestigiile primei capele, nivelate, a fost construită o a doua, de lemn, pe temelie de piatră măruntă şi mijlocie, legată cu mortar. Cea de-a doua capelă, de plan dreptunghiular, a avut partea de sud poligonală, cu trei laturi; în colţul de sud-vest se găsea un mic pridvor şi o nişă pentru clopote, intrarea facându-se, cu probabilitate, în pridvorul de pe latura de sud. în jurul capelei a funcţionat o necropolă, conţinând morminte în care au fost găsite monede de la Petru I Muşatinul până la regele Ludovic al II-lea al Ungariei (1516-1526). Prezenţa necropolei permite formularea ipotezei că edificiul de cult de pe Câmpul Şanţurilor poate fi încadrat cronologic între sfârşitul secolului al XlV-lea şi primele trei degenii ale secolului al XVI-lea.

Biserica Sfânta Parascheva - Şipotîn anul 1954, în zona desemnata prin toponimul Şipot, au fost descoperite vestigiile

unei biserici de plan trioonc, cu abside poligonale la exterior, cu dimensiunile de 21 m lungime şi 6 m lăţime, compartimentată, conform cerinţelor cultului ortodox, în altar, naos, pronaos şi, probabil, pridvor. Biserica de la Şipot a fost pavată cu plăci ceramice romboidale smălţuite în verde şi cu lespezi de piatră. La interior, pereţii bisericii au fost acoperiţi cu pictură în frescă, iar la exterior paramentele au fost ornamentate cu cărămizi de faţadă, acoperite cu smalţ albastru de peruzea şi cu discuri smălţuite cu ornamente zoomorfe şi geometrice în relief, decor ceramic utilizat la edificiile ecleziastice, dar şi lâice> construite în perioada 1487-1496. Lăcaşul de cult de la Şipot a funcţionat pe parcursul secolelor al XVI-lea şi al XVII-lea, când a îndeplinit rolul de biserică de breaslă pentru blănării şi cojocarii suceveni. Este posibil câ biserica să fi fost distrusă în urma cutremurului de la sfârşitul celei dc-a treia domnii a lui Gheorghe Duca (1683). După distrugerea bisericii, ruinele acesteia au fost nivelate, molozul fiind îngropat în şanţuri şi gropi special săpate. Informaţii furnizate de registrul cadastral din anii 1828-1829 permit identificarea edificiului de cult descoperit la Şipot cu biserica Sfânta Parascheva, menţioiiaîă documentar în anul 1643, într-o notă marginală făcută de donatorii unei Cazanii a lui Varlaam pentru „biserica cu hramul Preacuvioasei Maicii Parascheva, în zilele bkgocestivului domn Ion Vasili". în anul 1975, resturile bisericii Sfânta Parascheva, posibil o ctitorie a domnului Ştefan cel Mare. au fost distruse, în locul edificiului de cult fiind amenajat un teren de tenis.

■

Biserica Adormirea Maicii DomnuluiLa mănăstirea Rila din Bulgaria se păstrează un Tetraevangheliar scris de ieromonahul

Macarie de la mănăstirea Putna, în anul 1529, la comanda „jupanului Barbovschi, pârcălabul Cetăţii Suceava", şi dăruit bisericii cu hramul Adetoirii Prea Curatei Născătoare de Dumnezeu, zidită de acesta în oraşul Suceava. Ctitorită de Onufrie Barbovschi, portar de Suceava, biserica a dăinuit până în noiembrie 1791, când a fost dărâmată de chirurgul cercual Tiberius Gutter, în condiţiile în care vechi biserici din Suceava, nerevendicate de autorităţile ecleziastice, au fost înregistrate ca bunuri ale Erariului, pentru a folosi piatra rezultată la construirea unei case. Locul pe care se găsea biserica Adormirea a fost vândut, în anul 1794, la licitaţie publică, fiind adjudecat, pentru suma de 52 de florini, de baronul Nicolae von Kapri, renunţându-se la ideea iniţială dea-1 transforma în piaţă publică. S-a presupus, pe baza unor documente din epoca modernă, ca biserica Adormirea Maicii Domnului se află m zona centrală a oraşului Suceava, pe Strada Sfânta Măria, unde astăzi se înalţă hotelul „Suceava". Lucrări edilitare efectuate în deceniul nouă al secolului trecut pe latura de sud a Casei de Cultură au duş la descoperirea unei necropole medievale, constituite^ posibil, în jurul bisericii ctitorite de Onufrie Barbovschi.

Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi GavriilLa 12 august 1542, logofătul Toader Băloş a dăruit „bisericii unde este hramul sfinţilor

arhistrategi Mihail şi Gavriil, în târgul Sucevei", un Tetraevmighel. Este prima menţiune documentară a acestui lăcaş de cult, care, de-a lungul secolului al XVU-lea, apare frecvent pomenit, atât în acte de danie, eâîşi în însemnări făcute pe cărţi de cult. în anul 1767 biserica nu mai exista, la acea dată fiind menţionat doar „cimitirul Sfântului Arhanghel".

Fig. 11. / Abb. 11. Biserica Sfântul Ioan Botezătorul / Dic Kirche des hi. Johannes des Tăufers (Foto: arh. Gh. Sion)

Biserica înălţarea Domnului (Ispasul)La cea „50 de stânjeni de Mitropolie" (actuala mănăstire Sfanţul loan), se găsea o

biserică dedicată înălţării Domnului, construită din lemn, pe o temelie de piatră. Nu se cunoaşte perioada de edificare a acestui lăcaş de cult existent în anul 1563, când efemerul domn al Moldovei Ştefan Tomşa îi dăruia un clopot. După anexarea părţii de nord a Moldovei Ia Imperiul Habsburgic, în 1775, cândva, la sfârşitul secolului al XVIIl-lea. piatra din fundaţiile bisericii înălţarea Domnului (Ispasul) a fost folosită la edificarea „casărmilor împărăteşti ce s-au început a să zidi". Lucrări edilitare efectuate în ultimul deceniu al secolului trecut în parcul central al oraşului Suceava au dus la descoperirea vestigiilor unei necropole medievale, necropolă care, posibil, se leagă de existenţa bisericii înălţarea Domnului.

Biserica catolică din punctul „Drumul Naţional"Cercetări arheologice întreprinse în anii 1956-1957 în punctul „Drumul Naţional41, Ia

cea 150 m nord-est de Curtea domnească, au dus la descoperirea ruinelor unei biserici cu o navă dreptunghiulară, absida altarului poligonală, prevăzută eu un contrafort în ax, şi o sacristie rectangulară pe latura de nord. Dimensiunile bisericii erau de 17 m lungime şi 9,40 m lăţime. Biserica, prin planimetria sa, poate fi atribuită cu certitudine cultului catolic, fiind construită în a doua jumătate a secolului al XV-lea, pe un teren care a servit ca cimitir încă din timpul domniei lui Alexandru cel Bun şi a funcţionat până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, când zidurile au fost demantelate în mod sistematic. Surse documentare pomenesc, la Suceava, mai multe biserici catolice, situate în diverse zone ale oraşului. în aceste condiţii, identificarea bisericii descoperită în punctul „Drumul Naţional" cu unul sau altul dintre edificiile de cult catolice este dificilă.

BISERICI ARMENEŞTI

Biserica Sfântul Simion (Turnu Roşu)Biserica este situată în zona de vest a oraşului, zonă locuită în Evul Mediu de bogata

comunitate armeană. Biserica a fost construită, conform pisaniei, în 1513, de un anume Donig, şi a suferit modificări de-a lungul vremii. Mult deteriorată în urma trecerii timpului, clădirea actuală, de plan dreptunghiular, cu absida poligonală şi turlă pe naos, prezintă caracteristicile arhitecturale ale edificiilor de cult moldoveneşti din secolul al XVII-lea. Gheorghe Balş presupune eă biserica ctitorită de Donig a dispărut, actuala construcţie datând din secolul al XVII-lea. Biserica a fost restaurată în anul 1925, restaurare care nu a ţinut cont de detaliile constructive iniţiale. Alături de biserică, pe latura de sud, se află un turn-clopotniţă, rectangular, care, la un moment dat, a fost vopsit în roşu, culoare de la care şi biserica şi-a luat numele de Turnu Roşu.

Biserica Sfânta CruceEdificiul este situat în zona de vest a oraşului, locuită, în Evul Mediu, de armeni.

Biserica a fost construită, conform pisaniei, în 1521, de către Cristea Hankoian, pe locul unde se afla un edificiu de lemn, aparţinând, de asemenea, armenilor. Biserica Sfânta Cruce se încadrează în grupul edificiilor de plan dreptunghiular, cu absida altarului poligonală. Biserica prezintă caracteristicile edificiilor ecleziastice din secolul al XVII-lea şi a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului. Cu materialul provenit din demolarea bisericii armene Stanţa Treime, au fost ridicate, în secolul al XJX-lea, de către baronul Nicolae von Kapri, pridvorul şi capela de pe latura de sud, cu hramul Sfântul Ioan. Cu prilejul restaurărilor din anul 1935, sub stratul de tencuială au fost descoperite urme de pictură în frescă.

O primă menţiune documentară despre biserica Sfânta Cruce datează din 1554 şi se presupune că, în 1551, domnul Ştefan Rareş, în timpul persecuţiilor religioase din Moldova, a confiscat odoarele acestui lăcaş de cult. în interiorul bisericii se află piatra de mormânt a lui Edilbei, fiul lui Soghomon, mort în anul 1428, piatră de mormânt legată de existenţa în zonă a edificiului de lemn menţionat în pisania bisericii actuale.

Mănăstirea Sfântul Auxcntie - ZamcaComplexul arhitectural, situat în zona de vest a oraşului, a fost edificat la începutul

secolului al XVII-lea, într-un spaţiu unde cercetări arheologice, efectuate în anul 1954, nu au pus în evidenţă vestigiile unui edificiu de cult, dar au dus la descoperirea unor fragmente de discuri ceramice smălţuite, figurate, provenite, cu siguranţă, de la o construcţie cu destinaţie cultuală. Complexul monastic se compune din biserica cu hramul Sfântul Auxentie (Oxen), ctitorită de negustorul Agopşa, fiul lui Axnira, în anul 1601. Biserica este de plan dreptunghiular, fiind împărţită în altar, naos - peste care se înalţă o turlă - şi pronaos, cu deosebirile cerute de cultul armean. Astfel, biserica a fost prevăzută cu trei altare: unul central şi două laterale, în colţurile de nord-est şi sud-est ale naosului. Zidul despărţitor dintre naos şi pronaos prezintă, de-o parte şi de alta a uşii, câte o fereastră. în urma ultimei restaurări, la interior au fost puse în evidenţă urme de pictură în frescă. La exterior, biserica a fost decorată cu ancadramente de piatră ornamentate, decorate cu elemente gotice târzii şi cu rozete.

Pe latura de vest a zidului de incintă se găseşte intrarea, monumentală, în plin cintru, ornamentată cu bolţari cu rozete, precum şi paraclisul Sfânta Măria, edificat în două etape, cu paramentele bogat ornamentate cu brâu în torsadă, precum şi cu cărămizi smălţuite. Paraclisul Sfânta Măria şi intrarea de pe latura de vest au fost edificate în anul 1606. Pe latura de est se găseşte turnul clopotniţă, rectangular. întreg complexul este împrejmuit de un zid de incintă, care trasează un contur trapezoidal, eu laturile lungi de 70 şi 74 m, iar cele paralele de 59 şi 66 m. Pe latura sudică a zidului de incintă se mai observă urmele unor construcţii, ruinate.

Mănăstirea Sfanţul Auxentie a fost sediul episcopiei armene de la Suceava, episcopie înfiinţată în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, la 31 august 1401. în 1691, în timpul campaniei antiotomane întreprinse de regele Ioan Sobieski, trupele polone, sub conducerea colonelului Friederich von Harstallen, au fortificat, cu val şi şanţ de apărare, mănăstirea Sfântul Auxentie, care a început să fie cunoscută sub numele de Zamca (Cetăţuia, în limba polonă).

Ansamblul monastic Sfântul Auxentie se află în curs de restaurare, lucrările debutând în anul 1995.

ALTE BISERICI DIN ORAŞUL SUCEAVA, DISPĂRUTE

Informaţii documentare, oferite de acte de cancelarie, de notaţii marginale aflate pe cărţi de cult şi de relatările de călătorie ale unor prelaţi catolici în Moldova menţionează existenţa la Suceava, a numeroase biserici, aparţinând diverselor confesiuni trăitoare în acest oraş. Au fost, astfel, menţionate următoarele biserici ortodoxe: o biserică rusească, biserica cu hramul Sfântul Anastasie (12 august 1461), biserica Doamnei (16 iulie 1669), biserica Intrării Maicii Domnului în biserică - Vovidenia (1637), biserica Sfântul Theodor (1673). Au mai fost menţionate: o biserică în Areni (1783), biserica Izvorul Maicii Domnului (1805) şi două biserici, înTătăraşi (1813).

Comunităţii armene i-au aparţinut şi bisericile Sfânta Măria şi Sfânta Treime.În oraşul Suceava se găseau, în Evul Mediu, şi biserici catolice, călătorii străini

menţionând existenţa a cel puţin două astfel de edificii ecleziastice. Conform informa-ţiilor furnizate de prelaţii catolici, la sfârşitul secolului al XVI-lea şi pe tot parcursul celui următor, la Suceava au funcţionat două biserici de zid: una situată în cadrul Curţii domneşti şi o a doua, în faţa pieţei. Dacă situarea în spaţiu a bisericilor este aceeaşi la toţi prelaţii catolici, nu acelaşi lucru se poate spune despre hramul acestor edificii de cult, care diferă de la un autor la altul. Astfel, biserica din cadrul Curţii domneşti este dedicată Sfintei Treimi, Sfântului Sacrament sau Trupului lui Iisus, în timp ce edificiul situat în faţa pieţei avea hramul Sfânta Fecioară, Buna Vestire, Sfânta Treime, Corpus Christi. în condiţiile în care lipsesc date legate de amplasarea acestor edificii de cult, este dificil de situat în spaţiu bisericile dispărute din oraşul Suceava.

Hanul domnescImportantă construcţie civilă, amplasată în centrul vechiului oraş Suceava, clădirea

actuală a fost edificată în mai multe etape. Parterul, cu bolţi „a vela", datează, conform cercetărilor arheologice, de la sfârşitul secolului al XVI-lea, iar etajul tăvănit a fost adăugat în secolul al XVIlI-lea, după ce baronul Nicolae von Kapri, devenit proprietarul clădirii, a făcut ample modificări. Cercetări recente au condus la concluzia că edificiul construit în secolul al XVI-lea a aparţinut domnului Moldovei Miron Barnovschi, care, la 20 aprilie 1627, dăruieşte casa cu pivniţă de zid - cumpărată pentru 80 de taleri de argint, de la Ionaşcu, fiul lui Burlă Curelarul, şi de la soţia acestuia, nepoata lui Iurcu Măriţeanu - Mitropoliei din Suceava, „ca în acea casă să se vândă vin, rachiu şi altele", în vederea obţinerii unor venituri necesare desfăşurării serviciului divin. Tradiţia atribuie vechii construcţii destinaţia de han sau castel de vânătoare, dar această tradiţie nu este susţinută de mărturii documentare. De fapt, clădirea vechiului han, unde, în timpul vizitei făcute în Bucovina, a fost găzduit împăratul Iosif al Il-lea, aflată în apropierea actualului „han domnesc", a fost demolată la sfârşitul secolului al XlX-lea. în secolul al XlX-lea clădirea „hanului domnesc" a fost transformată în cazarmă, iar după 1918 a devenit proprietate particulară, servind drept locuinţă. în perioada 1962-1966 au fost desfăşurate ample lucrări de restaurare, după încheierea cărora clădirea, care şi-a recăpătat aspectul din secolul al XVIII-lea, a devenit sediul Secţiei de artă populară a Complexului Muzeal Bucovina.

Spitalul lui Anastasie CrimcaLa 16 mai 1619, domnul Moldovei, Gaspar Graţiani, dăruia mitropolitului

Anastasie Crimca „un loc în mijlocul târgului nostru, din loc domnesc, din sus unde se face târgul, împotriva casălor lui Felten sas, ea să facă acolo pe acel loc spital întru numele Domnului, ea să fie pentru cei săraci şi neputincioşi şi şchiopi şi orbi şi alţii carii vor să să odihnească toţi aciia acolo într-acel spital". Spitalul era, eu probabilitate, terminat în anul 1620, aprilie 3, când acelaşi Gaspar Graţiani dăruieşte mănăstirii Dragomirna mai multe proprietăţi, între care şi un vad de moară pe râul Suceava, mai jos de satul Buninţi, al cărui venit să se dea la bolniţa fS'cutâ de Anastasie Crimca.

Lucrări edilitare întreprinse în deceniul nouă al secolului trecut au pus în evidenţă, pe strada Petru Rareş, în fundaţiile blocului 6A, vestigiile unei construcţii în forma literei L, compusă din trei încăperi, care ocupau aproximativ 108 m2, eu temelii din piatră legate cu lut galben. Pe latura de vest, una din camere suprapunea lateral o pivniţă boltită semicilindric. Judecând după marea cantitate de fragmente de cahle din secolul al XVII-lea descoperite aici, toate cele trei încăperi au fost prevăzute cu sobe din eahle. S-a presupus că aceste vestigii din Evul Mediu aflate pe strada Petru Rareş, fosta Uliţă Fruntea, aparţin celui mai vechi spital orăşenesc atestat documentar în Moldova, bolniţa ctitorită de Anastasie Crimea.

DESCRIERI ISTORICE ALE ORAŞULUIJohann Schiltberger, 1396

f...] Şi mai apoi am ajuns la un oraş numit Suceava [Sedschopff] şi care este cetatea de scaun a Valahiei Mici. [...](Călători străini..., I, p. 31)

Giovanni Maria Angiolello, 1476[...] El [Ştefan cel Mare] pusese să se taie [o oarecare parte de] pădure şi se întărise

în acel loc cu câteva tunuri, şi tabăra sultanului trebuia să se îndrepte într-acolo spre a trece pădurea Şi a merge spre Suceava [Sanzana], unul din oraşele însemnate ale Moldovei.

[...] în acest loc a stat 3 zile tabăra şi parte din ea a plecat spre [oraşul] Suceava [Suzava] pe care l-am găsit gol, deoarece locuitorii fugiseră şi lucrurile lor parte fuseseră luate cu ei, iar altele fuseseră ascunse în pământ. Turcii au găsit multe din ele, deoarece sunt meşteri în a găsi lucruri astfel ascunse şi îngropate [...], astfel au fost găsite puţuri cu grâne şi alte lucruri îngropate.

[Oraşul] Suceava [Suzava] era înconjurat eu şanţuri şi palisade. Casele şi bisericile erau de lemn şi acoperite cu şindrilă. Numai castelul Sucevii era clădit din piatră şi tencuială, peo coastă în afara oraşului. Acesta rezista şi era bine înzestrat [...](Calatori străini..., I, p. 136-138)

Georg Reicherstorffer, 1527 (?)[...] Ţinutul acesta al Moldovei este destul de frumos şi foarte şes şi nespus de bogat în

văi şi oraşe şi sate, farâ întârituri şi cetăţi - afară de una singură numită Suceava [Czyczowe], înconjurată de ziduri — şi [este] întărit oarecum de la natură de râuri potrivite. [...]

Se pot înşira pe nume câteva locuri mai însemnate, adică cetăţi şi oraşe din Moldova. Acestea sunt: Suceava [Swczowa], Hotin [Chotijna], Neamţ [Nempczs], cetatea nouă a Romanului [Roman iwijwar], cetatea Iaşi [Bahloijazwar], Vaslui [Wazlo], Soroca [Zorwca] şi Orhei [Orhe], apoi Târgul Huşi [Hwztwarus], Trotuş [Tartharos], Bârlad [Bartat] şi Târgul Roman [Romanwasar] şi încă alte târguri şi castele pe care nu am vrut să le mai înşirăm în ordine şi să le descriem [...].(Călători străini..., I, p. 192, 198-199)

Mustafa Gelalzade, 1538[...] Oastea a trecut pe acest drum şi a înaintat destul de mult în ziua de 21 a lunii rebi-

ul-ahâr [15 septembrie 1538], ocupând mai multe localităţi, şi a sosit în oraşul Suceava, adevărata capitală a Moldovei. Locuitorii acestui oraş, de frica oştii turceşti, s-au împrăştiat în toate părţile. Suceava este un oraş foarte înfloritor. Clima lui este temperată şi are ape dulci şi curate. Împrejurimile sunt împădurite şi acoperite cu verdeaţă. Pe scurt, este un oraş frumos din toate punctele de vedere. Cetatea este înaltă, turnurile sunt solide, porţile înguste, şanţurile largi, deci este cu neputinţă de pătruns chiar pentru zborul unei păsări. In turnurile sale se găsesc aşezate tunuri de toate mărimile, muniţii şi provizii din belşug. în şanţurile cetăţii sunt înfipte ţepuşe de fier şi de lemn, care alcătuiesc alte piedici. Cetatea este aşa de bine întărită, încât foarte greu poate fi cucerită. în turnurile clopotniţelor, construite cu grijă, bat îndată la ochi chipuri lucrate cu meşteşug. Când ostile turceşti au ajuns aici, ele au aşezat tabăra în împrejurimile cetăţii, pe văile, munţii, dealurile şi câmpiile din jur. Cei din cetate, dându-şi seama că nu vor putea să se opună oştii turceşti, au trebuit, vrând-nevrând, să se supună; astfel, ei s-au predat şi au adus padişahului cheile cetăţii. [...](MlHAIL GUBOGLU; MUSTAFA MEHMET, Cronici turceşti..., I, j» 269)

Nasuh Matrakci, 1538[...] De asemenea, măria sa sultanul cel puternic ca cerul, trecând încă două popasuri,

în a 22-a zi a lunii rebi-ul-ahâr [17 septembrie 1538] din anul mai sus arătat a descins cu noroc pe câmpia cetăţii Suceava, cea ca o pasăre minunată şi cu ziduri numeroase şi puternice, asemenea celor ridicate de Alexandru cel Mare (Iskender), şi având dintr-un capăt la altul trei rânduri de turnuri care se înalţă la cer. [...](MlHAIL GUBOGLU; MUSTAFA MEHMET, Cronici turceşti..., I, p. 229)

Mustafa AH, 1538[...] înaintând pe această cale, în a 27-a zi a lunii rebi-ul-ahâr [22 septembrie 1538] a

avut loc descălecarea împărătească în oraşul numit Suceavfa], vechea capitală a acelui rătăcit afurisit [Petru Rareş]. într-adevăr era un oraş plăcut, cu climă bună, cu vii şi bostănării, locuri frumoase pentru petreceri. în sfârşit, locul de reşedinţă al ghiaurilor cei fără de minte, care era o cetate cu turnuri, şi mici şi mari, de formă concavă, înălţându-se spre cer, avea şi un şanţ lat şi adânc. De asemenea, pentru apărarea cetăţii, pe lângă că avea turnuri puternice, era şi plină cu tonuri şaklos, darbzenuri şi havane, având totodată şi diverse locuri de trecere întărite cu copaci. Toate acestea erau apărate cu multă vitejie şi zel. [...](MlHAIL GUBOGLU; MUSTAFA MEHMET, Cronici turceşti..., I, p. 353)

Anton Verancsics (Verantio), după 1549[...] Oraşe nu sunt deloc în acele ţari şi nici o civilizaţie orăşenească, şi nici clădiri mai

impunătoare. în Moldova sunt doar trei cetăţi de piatră, în primul rând Suceava, reşedinţa domnească, apoi Hotinul [Hothyn] şi Neamţul [Nemuz], acesta aşezat la graniţa secuilor, iar acela la acea a Poloniei. [...](Călători străini..., I, p. 404)

Ioan Belsius, 1562[...] cei doi mitropoliţi, cel de Suceava [Socn căci aceştia stau întotdeauna nelipsiţi pe lângă el [Despot...]. [...] Paul Szekely, deocamdată pârcălab al Sucevei [...].(Călători străini..., II, p. 173, 180)

Johann Sommer, 1563[...] Trupul său [al lui Despot] decapitat, învelit în giulgiu şi prohodit ca al unui om , a fost îngropat curând după aceea în cimitir. Capul lui, şi al lui Ioachim Prudentius, care fusese şi el decapitat în altă parte a târgului [Suceava], a fost jupuit şi umplut cu paie[...](Călători străini..., II. p. 268)

}i cel de Iaşi [Iazzoviensem],

Antonio Măria Gr a/ia ni, 1564 [..,] Românii au oraşe puţine; locuiesc în sate din bârne şi din paie şi în care s de domnii din urmă: dintre care Suceava

[.-]•

şi în târguşoare, în care casele sunt asprimea iernii. Au trei cetăţi întărite care este cetatea de scaun a domnului

(Călători străini..., II, p. 382)

Blaise de Vigenere, 1573 [... Moldova] al eărei ora cent. [,..j

am de minune şi

ători străini..., II, p. 641)

Anonim, 1587[...] Nu departe de aceşti munţi se află, pe un loc înalt, cetatea Sucevei, vechea

reşedinţă a principilor, dar a fost dărâmată pe jumătate de voievodul Alexandru [Lăpuşneanu] în anul 1564, pentru ca duşmanii săi să nu poată pune din nou stăpânire pe ea; poate fi deci uşor refăcută. [...]...,UI,p.201)

Lestâr Gy ulalî, 1587[...] De aici am mers la Suceava [Szucsva], care este capitala Moldovei; cetatea ei se

află sus pe un deal, şi e numită cetatea lui Despot, pentru că în ea a fost ucis Despot. [...]Wi străini..., III, p. 208)

Ioan Czimor Decsi de Baranya, 1587[...] De aici am ajuns a doua zi la Suceava [Soczaviam], oraşul de scaun al Moldovei,

unde am văzut prea frumosul palat şi cetatea distrusă. Această cetate a stăpânit-o acel [vestit] „Ivonia" [Ioan Vodă] care nu s-a supus sultanului turc [...].(Călători străini..., III, p. 216)

WSSgBt^U^BaBBKBBmm

Fig. 12. / Abb. 12. Placă decorativă - motiv stema Moldovei (sfârşitul secolului al XV-lea) / Zicrplattc mit dem Moldauwappen (Ende des 15. Jh.).

Trifon Korobeinikov, 1593[...] Tot în tara Moldovei se află oraşul Suceava [Sâceav] al aceluiaşi domn [Aron

Vodă]; şi mai înainte locuiau în acest oraş domnii Moldovei; în acel oraş este şi Curtea domnească, iar astăzi în acel oraş este un turc care nu îngăduie să locuiască în el domnii Moldovei pentru că este aproape de graniţa Lituaniei şi ca domnii Moldovei să nu poată fugi [sau] la împărat [Rudolf al II-lea] sau în Lituania. [...](Călători străini..., III, p. 353)

Francesco Pastis din Candia, 1595-1596[...] în Moldova sunt multe oraşe, cu multe biserici, în care se slujeşte după ritul roman

şi sunt mulţi catolici. [... Aceştia au] la Suceava [Succhiaua] două biserici [...].tari străini ..., III, p.

Bcrnardino Quirini, 1599[...] am aflat că principele ales de nobilii poloni era domnul Ieremia Movilă [Geremia

Moghila), nobil polon, care locuia în oraşul Suceava [Succhiavia], capitală [ce se află] la o depărtare de cinci zile. Am anunţat prin scrisori pe principele însuşi că eram trimis de Scaunul Apostolic ca episcop al celor ce trăiesc după ritul latin în provincia sa Moldova, şi de asemenea pentru cei din Ţara Românească [...]. După câteva zile [,.. principele] îmi trimise apoi în întâmpinare, cât şi spre a mă însoţi la intrarea în oraş, pe secretarul său, medicul [său] şi pe alţi boieri [ai săi]. [...] Am fost primit de către catolicii noştri în casa bisericii din nnmitul oraş, casă în care locuia preotul paroh.

[...] preotul Ştefan, parohul oraşului Suceava [Succhiava] şi capelan al miliţiei polone de pedestraşi [...].

M-am întors apoi la Suceava, unde îşi au reşedinţa obişnuită principele şi arhiepiscopul [mitropolitul Gheorghe Movilă], fratele său. In acest oraş sunt cam 6 000 de case cu totul, dar dintre ai noştri [catolici] nu sunt mai mulţi de 30 de familii şi 153 de suflete, iar dintre soldaţii poloni şi unguri, toţi romano-catolici, cam 2 000. Aici sunt două biserici de piatră, foarte încăpătoare şi au podoabele de altar trebuincioase [...].

în această biserică am slujit de mai multe ori liturghia pontificală, de două ori fiind de faţă principele însuşi şi fratele său, arhiepiscopul [mitropolitul], cu alţi episcopi ortodocşi ai Moldovei. [...]

în toate oraşele din Moldova am găsit o foarte mare neînţelegere şi [chiar] scandal între ortodocşi şi catolici, mai ales la Suceava, unde sunt atâţia poloni, care se ţin după noul calendar, oamenii din ţara ţinându-se de cel vechi. De aici, se iscau nesfârşite greşeli şi scandaluri, fiecare ţinând în chip deosebit sărbătorile şi posturile. Pentru aceasta, am dat ordin [..,] ca polonii amintiţi să ţină sărbătorile după calendarul vechi.

[...] în biserica mea diocezană de la Suceava [....].(Calatori străini..., IV, p. 35, 40-41, 50)

Anonim polon, 1600[...] în acest timp se aduc scrisorile românilor [.,.] prin care cer [să li se îngăduie] ple-

carea slobodă din cetate, ceea ce se crede că ar fi pus la cale de către Ianoş Kapturi, care ar dori să trimită afară din cetate pe oamenii care îi consumă hrana şi îi beau apa, de care se zice că duce lipsă, pentru ca să poată să stăruie în apărarea ei. Comandantul armatelor [Zamoyski] a îngăduit ca femeile şi copiii şi toţi cei inapţi la luptă să poată ieşi din cetate în siguranţă. [...](Călători străini..., IV, p. 231)

Andrea Bob hi din Faenza, 1601[...] monseniorul nostru 1-a înştiinţat pe Mihai domnul român [...] că s-ar afla la

Suceava, cetate din Moldova, o comoară [îngropată] în pământ, într-un loc anumit. [...] nu vreau să spun un neadevăr, dacă episcopul s-a oferit lui Mihai să se ducă la Suceava în acest scop sau dacă a fost rugat de către Mihai; ci doar că a pornit el însuşi cu acea caretă cu slujitori şi că i-a pus pe oamenii din acel oraş să sape, în urma bătăilor pe care le dădeau acei slujitori; aş crede desigur că nu din porunca episcopului erau bătuţi acei bieţi locuitori ci din obrăznicia slujitorilor. [...](Călători străini..., IV, p. 191)

Ştefan Bathazar, 1604[...] Acelaşi prea cuvios episcop al Argeşului [...] a vânit la Suceava în haine de mirean

şi nu s-a ruşinat să sape o comoară în cetatea Sucevei [...], iar alţii după el sapând mai adânc temeliile turnului au năruit turnul cetăţii. [...](Călători străini..., IV, p. 187)

Anonim catolic italian, 1606în Suceava [Szocavia], oraş mare şi populat, foarte vechi, [care este] reşedinţa nu

numai a principilor Moldovei, ei şi a mitropolitului, care îşi are astăzi scaunul acolo, se află

peste 24 de biserici şi de mănăstiri de rit ortodox de zid. într-una din aceste biserici [Sfântul Gheorghe], care este foarte mare şi frumoasă pe dinăuntru ca şi pe din afară, se păstrează într-o raclă de argint moaştele, aproape întregi, ale unui oarecare Sf. loan, călugăr martir foarte venerat de acei schismatici, care, în fiecare an, înainte de Rusalii, îi sărbătoresc ziua cu mare solemnitate şi mulţime de oameni. în acelaşi oraş se găsesc două biserici romano-catolice [Sf. Treime şi Buna Vestire] clădite de asemenea de zid şi refăcute de actualul domn [Ieremia Movilă], împodobite cu frumoase altare şi odăjdii. într-una din ele, care în temeiul picturilor vechi ce se mai văd într-însa se crede a fi aparţinut călugărilor dominicani, se află un preot de mir sas, numit Ştefan, în cealaltă un călugăr franciscan polon, fratele Martin; acesta din urmă are grija duhovnicească a polonilor, iar cel dintâi a saşilor ce locuiesc aici. [...](Călători străini .... IV, p. 336-337)

Simeon Dbir Lehaţi, 1608[,..] am ajuns în oraşul binecuvântat de Dumnezeu Suceava, care este oraşul de scaun al

domnilor din Moldova şi în acelaşi timp al episcopului armean şi al celui vlah [ortodox]. Acest oraş era pe un podiş înalt, priveliştea era frumoasă [şi] clima potrivită şi sănătoasa- O apă mare [râul Suceava] curge în jurul oraşului. In acest oraş se găseau 3—100 de case de armeni. Ei aveau trei biserici de piatră şi două mănăstiri, tot de piatră, afară din oraş. foarte frumoase [amândouă], una în apropierea oraşului şi cealaltă la o depanare de douft aic Acolo era un episcop armean localnic, numit Horhannes şi arhimandritul Makârtid dn Hxzaa si un alt arhimandrit pe numele de Mesrob. Populaţia era foarte prinstoaze ce frica hi Dumnezeu şi iubitoare de semeni. [...]\ Călători străini .... IV. p. 345—348J

Andrei Bogoslavic, 1623[...] este un oraş tot la hotarele Transilvaniei, foarte [bine] întărit cu o cetate, şi este

numit Suceava. Acolo noi avem două biserici, una închinată Sf. Treimi, care fusese odată a călugărilor dominicani, şi alta Maicii Domnului; acolo sunt 68 de case de unguri şi saşi foarte înstăriţi şi au preot; şi o biserică şi cealaltă sunt bine îngrijite. Ceilalţi sunt toţi schismatici, iar câţiva sunt luterani. [...](Călători străini..., V, p. 6)

Paolo Bonnicio din Malta, 1630[...] La Suceava sunt 22 de case [catolice] cu o biserică. Ca preot au pe un frate simplu

de al nostru [...].(Călători străini..., V, p. 16)

Paolo Bonnicio din Malta, 1632[..,] De la Şiret, o iei spre Suceava, care este aşezată sub munţii Transilvaniei, şi unde

se vor fi găsind vreo 1 500 de case; acolo este o cetate întărită cu tunuri pentru apărarea domnului şi a curţii sale de orice incursiune fie a polonilor sau a tătarilor, dar nu ar putea rezista multă vreme la un război în regulă; în acest oraş se află arhiepiscopia schismatică a ţării, pe care ei o numesc mitropolie. [..,]

în ceea ce priveşte apoi autoritatea spirituală catolică, în timpul domnului Ştefan cel Bun, voievod al Moldovei care a domnit în Moldova vreo 40 de ani şi care avea ca soţie o catolică maghiară [confuziei" este vorba de prima soţie a lui Alexandru cel Bun], au fost înălţate multe biserici pentru catolici de către acel domn, din evlavia şi rugăminţile acelei doamne [...], două la Suceava, una pentru popor şi alta înăuntrul curţii domneşti pentru doamna sa şi pentru slujitorii ei; una din biserici e închinată prea Sfintei Treimi iar cealaltă Maicii Domnului. [...]

După ce am cutreierat toată ţara Moldovei, mi se pare că Suceava este locul cel mai bun care se poate afla şi mai ferit de năvăliri (fiind [acolo] o cetate puternică) pentru a întemeia un seminar de doisprezece tineri, atât din Secuime, cât şi din Moldova, care să fie crescuţi sub disciplina unui episcop italian, şi aceştia ar sluji apoi ca preoţi atât în Secuime, cât şi în Moldova [...].(Călători străini..., V. p. 19. 25. 27)

Benedetto Emanuelc Remondi din Milan, 1636[...] am ajuns după alte leghe într-un oraş foarte puternic, fiind aici o cetate întărită

ce se cheamă Suceava, după numele râului care o înconjoară. Aici am găsit două biserici frumoase ale noastre, clădite din piatră; într-una din ele se păstrează sfânta împărtăşanie pentru bolnavi. Acolo sunt numai opt case de saşi catolici, care continua să ţină un preot. [..,]{Călători străini ...,V,p.96)

Vasile Gagarâ, 1637-1638[...] Iar mitropolitul Moldovei trăieşte în oraşul Sucevei, şi acest oraş este la două zile

de drum de Iaşi. Şi acolo, la Suceava, sunt moaştele sfanţului mucenic al lui Hristos, Ioan cel Nou. [...](Călători străini ..., V, p. 148)

Petru Bogdan Bak§i<5,1641[...] Ţara este plină de biserici şi mănăstiri, are trei episcopii, doi episcopi şi un

mitropolit [Varlaam], care stă tot timpul la laşi, pe lângă domn fVasile Lupu], cu toate eă episcopia sa nu este la laşi, ci la Suceava [...].

Am vizitat oraşul Suceava, neîmprejmuit [cu ziduri], dar alături de oraş se află o cetate foarte frumoasă şi puternică aşezată pe un deal, la poalele căruia curge un râu numit Suceava, în care se află păstrăvi şi alţi peşti, şi acest râu vine din munţii Transilvaniei. Acest oraş este aproape de graniţa Poloniei. [...] Oamenii sunt mai şlefuiţi deoarece au mai dese legături cu polonii şi ungurii şi acest oraş este şi reşedinţa de căpetenie a domnului, care are aici un palat, biserică şi grădini şi alte lucruri ee-i aparţin şi viiie adesea să stea câtva timp. Este un oraş mai de seamă şi capitala întregii Moldove şi totodată reşedinţa Mitropoliei. Cetatea numită mai sus are trei-patru turnuri mari şi altele mai mici şi deasupra porţii are săpat un cap de bour, care este stema ţării; dedesubt sunt inscripţii slavone ale diferiţilor principi. E bine păzită, înzestrată cu arme şi este ţinută totdeauna ferecată. în piaţă, în faţa palatului domnului, se află un spital pentru bolnavi şi săraci, dar iiu este prea mare. Mai sunt băi turceşti, nu departe de palat. Se află acolo multe ape curgătoare şi fântâni cu apă rece. în jurul oraşului sunt ogoare, lacuri şi păduri. Mai înainte locuiau aici mulţi catolici, după cum mi-au spus catolicii şi se vede după biserică, dar acum sunt puţini.

Sunt 40 de catolici pentru împărtăşanie şi 10 copii, saşi de neam. Au o biserică foarte frumoasă, lungă de 27 de paşi şi lată de 6 paşi înspre altarul cel mare, iar mai jos către mijloc, de 12 paşi. E închinată Sfintei Treimi, are trei altare cu zugrăveli sau picturi foarte frumoase; pe mâna stângă e sacristia; se afla şi un amvon de unde se predică şi o cristelniţă în mijlocul bisericii. Nu au preot [...] şi în clopotniţă [sunt] 5 clopote; în jurul bisericii se află cimitirul împrejmuit şi o casă pentru preot, dar aceasta este ruinată, fiind părăsita. Catolicii sunt puţini şi nu au preoţi; nu pot să-i întreţină, deşi au la Cotnari nişte vii ale bisericii, acestea fiind

Ruggiero Giuseppe Boscovich, 1762[....] Mi-a povestit şi tradiţia populară din ţară, anume că un cavaler maghiar, ajung|i

până acolo cu prilejul unei vânători, a găsit ţara pustie; că îa sfârşit a dat peste un negustor de blănuri care avea albine după care se hrănea, şi că de la el şi-a luat oraşul numele de Suceava; căci el a wk$4ţm ^mmimâmo eQl&fe# unguri; şi numele de Suceava m

ori străini..., IX, p. 470

General Gabriel Spteny von Mihâldy, 1775[...] Suceava. Dintre acestea, orăşelul Suceava este cel mai distins şi mai populat, care

a fost pe vremuri reşedinţa Principelui Moldovei, cum depun mărturie ruinele multor biserici, case, pivniţe şi diverse bolţi subterane că fusese odinioară un oraş bine populat şi dedat negoţului. Printre bisericile dărâmate se văd urme ale unor biserici catolice şi protestante, ceea ce justifică suplimentar presupunerea unei foste populaţii numeroase a acestui oraş. Districtul Sucevei şi-a luat numele de la acest oraş. Se găseşte aici o cetate veche eâre domină întreg oraşul. La vizitarea acestei antichităţi, am găsit deasupra unei ferestre, săpată din piatră, stema ungară. [...]

Aceste 4 orăşele [Supeava, Cernăuţi, Şiret şi Vijniţa] erau considerate proprietatea principelui, căci nu aparţineau nici uâui particular, dar în afara tributului obişnuit erau de puţin folos principelui. Zeeiuiala care i s-ar fi cuvenit altfel principelui era cedată clerului din mănăstiri, în parte, chiar locuitorilor per donationes, iar diferitele regalii ca, de pildă, taxele pe băuturi, came şi târguri, precum şi alte taxe asemănătoare erau atribuite diferiţilor demnitari ai ţării în loc de salarii. De altfel, oraşele acestea nu se bucurau nici de privilegii speciale, nici de instituţii magistrale altfel în uz. Evreii care locuiesc în ele şi cei câţiva armeni ţică un negoţ mărunt, iar ceilalţi creştini trebuie priviţi drept grădinari şi zilieri.

Aceste orăşele ea şi, de altfel, toată ţara duc o lipsă aproape totală de meseriaşi; chiar şi cei mai necesari ca cizmari, croitori» fierari, rotari etc. fiind greu de găsit. Măcelăria şi brutăria se practică după bunul plac al locuitorilor, de unde rezultă că în această ţară se aude cu atât mai puţin de bresle ordonate. Fiecare dintre aceste orăşele obişnuieşte să aibă târgurile sale anuale şi săptămânale, care însă nu au succes (în afara celor din Cernăuţi şi Suceava, unde obişnuiesc totuşi să vină câţiva negustori din Iaşi, Botoşani şi Român). [... ]

:i, Şiret şi Suceava erau angajaţi vameşi cu personal îndestulător, care aplicau tarife corecte; între timp, călăraşii şi vameşii călări favorizau ei înşişi comerţul ilicit.

Venitul Mitropolitului era pentru tolerarea evreilor în oraşul Suceava, evreii de acolo plătind mitropolitului din Iaşi 170 fi. [...](RADU GRlGOROViCi, Bucovina în primele descrieri..., p. 51, 53,87 şi 91)

Generalul baron de Spleny şi von Jenisch, 1790[...] Starea celor trei locuri care poartă numele de oraşe este proporţională eu aceea a

satelor.Suceava este cea mai considerabilă şi acceptabil populată; ea nu oferă însă decât

ruinele fostei sale măriri, atunci când principii Moldovei mai rezidau în ea [...].[...] Se înţelege uşor că acest soi de oraşe n-au nici poliţie, nici comunităţi, nici

privilegii municipale; toate prerogativele lor constau în faptul că nu depind de nici un sţăp particular, ci direct de însuşi principele. în fiecare dintre ele se ţin târguri, care nu m însemnătate decât în primele două oraşe, fiind frecventate şi de câţiva negustori din interiorul rii. [...]

(RADU GRlGOROViCi, Bucovina in primele descrieri ..., g 2&9, 291)

Joseph Rohrer, 21 noiembrie 1802[...] La Suceva se pregăteşte aşa-numitul peştiman, un Fel de j

din care se fac un fel de haine moldoveneşti care se poartă dedesupt, aşţarul, folosit huse de bumbac, şi musului» o pânză de bumbac vopsită în roşu. [...]

{Călători străini..., serie noua, I, p. 157)

VînceBatthyâny,1805[.. J Şoseaua lucrata încetează în afară de Suceava. Acest orăşel este alcătuit din 700 de

case, cele mai multe fără etaj. Destule âu foişoare de lemn, câea ce, alături de turnurile ascuţite ale bisericilor orientale, dau [oraşului] un aspect străin. Una din biserici poseda moaşte, pe care le-au trimis turcii din Trapezunt.

Dintre cei 4 000 de locuitori ai Sucevei, meseriaşii germani sunt cei mai harnici; armenii, care fac negustorie de vite, sunt eei mai bogaţi. Evreii de acolo fac negoţ, cu mărfurile cele mai felurite. Moldovenii practicau mai ales cojocar ia.

Suceava se întinde pe o colină teşită, împodobită cu vii şi şesuri verzi, prin care străbate un râu. Pfeste acesta duce un pod [...].

Numaidecât, afară de Suceava, este staţiunea de poştă moldovenească, Burdujeni. Grajduri de pământ şi paie» colibe mizerabile şi câţiva vlăjgani pe jumătate goi, care zăceu lungiţi pe pământ, este tot ce am găsit acolo. [..,]{Călători străini ..., serie nouă, I, p. 100)

Minas BăjăşWan, 1808

_

Este renumitul şi veqhiul oraş de scaun al voievodului sau beiului Moldovei, care domnea aici independent; am văzut aici pe deal o cetate veche, construită eu 50 de ani înainte de Hristos, după cum mi s-a povestit pe baza tradiţiei. Am văzut, de asemeni, vechiul palat al beiului, pe lângă care trece râul Suceava, care se varsă în râul Şiret. în cursul plimbărilor noastre, în diferite locuri am văzut turnuri, morminte vechi şi ziduri dărâmate. Pe vremuri, aici erau 17 mii de locuitori, însă acum sunt mai puţini, deşi nu lipsesc [reprezentanţi] ai diferitelor naţiuni şi negoţul lor. Majoritatea caselor au un singur cât, dar pe alocuri se află clădiri şi biserici splendide. Este renumită prin bogăţia şi frumuseţea sa noua şcoală de stat clădită pe deal, unde învaţă în mod gratuit copii de toate neamurile şi unde guvernul [austriac] a rezervat o odaie mare pentru copiii naţiei noastre armene, şi al căror număr era, în timpul trecerii noastre pe acolo, de 80, învăţând limbile armeană şi germană. în apropierea ei, se află noua biserică strălucită a leşilpr, iar învecinat prezbiteriul, unde locuieşte parohul lor.

Vechea biserică a moldovenilor este impunătoare, construită în 1500, cu hramul Sf. Gheorghe, după cum am citit în pisania pusă deasupra uşii. în faţa altarului am văzut, într-ufl coşciug ferecat în argint, corpul neputrezit al mucenicului Sf. Ioan din Trebizonda [...].

Apoi, când leşii au ocupat Suceava, trupul sfântului a fost dus la Iulkova, dar, după 50 de ani, populaţia oraşului 1-a solicitat de la împăratul Iosif şi [moaştele] au fost readuse la locul lor, unde acum se închină un mare număr de credincioşi.

Al® dată se aflau în Suceava 700 de familii din naţia noastră armeană, dintre care multe m trecut în Ungaria, încât [aici] n-au mai rămas decât 200 de familii armene, care aveau multe biserici şi mănăstiri, după cum am văzut şi noi locurile bisericilor Sf. Treime şi Sf. Nicolae, însă acum sunt dărăpănate şi [în oraş] nu se mai găsesc acum decât două biserici şi două mănăstiri.

Sf Cruce este vechea şi cea mai însemnată biserică a armenilor; odinioară era din lemn, apoi boierul Hanco a ridicat-o din piatră. Deasupra uşii interioare scrie astfel: „în anul 970 (1521)". Altarul principal este închinat Maicii Domnului, iar în pridvor se află altarul Sfântului Ioan, pe care 1-a construit notabilul armean Hovhannes Capri, în casa căruia a poposit împăratul Iosif, care a conferit familiei sale titlul de baron. în faţa bisericii se mai găseşte un cimitir întins şi un paraclis; clopotniţa este din piatră şi are următoarea pisanie din marmoră: „Clopotniţa aceasta este [ridicată] întru pomenirea domnului epitrop Biniata. 1068 (1619)". în această biserică am văzut o evanghelie veche, ferecată în argint, cu următoarea însemnare: „Când s-a scris această sfântă evanghelie era anul calendarului armenesc 1098 (1649). S-a scris în ţara Bugdanilor (Moldova), în oraşul Seciov, sub oblăduirea [bisericii] Sf. Simion, în timpul catolicosului tuturor armenilor Pilibbos, episcopul armean din această provincie fiind arhimandritul Minas etc". [...]

Sf Simion. Este o biserică de piatră, frumos construită la marginea cartierului armenesc; are un cimitir întins: în faţa uşii am văzut un mormânt având următoarea inscripţie: „Aceasta este piatra de mormânt a lui Isai şi a lui Mugal, fata şi fiul preotului Anton, răposat la anul 1065 (1618), în august, în ziua de luni".

Sf Axente. Este o mănăstire cu poziţie frumoasă la marginea sudică a oraşului, unde trece râul [Suceava]; are o curte vastă înconjurata de ziduri, în mijlocul căreia se ridică biserica din piatră şi cupola; lângă ea se află un puţ mare. în biserică se găseşte mormântul ctitorului, având următoarea inscripţie: „Aici se odihneşte Hagopşa [Vartanian], ctitorul bisericii în anul 1000 (1551)". Bătrânii mi-au povestit că familia acestuia s-a mutat la Veneţia. Afară mai există şi un alt mormânt, pe care am citit: „Este mormântul fiului lui Ovatam, în anul 1080 (1631)". Clopotniţa, aflată în partea de vest, este construită din piatră şi cu arcuri; suindu-mă în ea pe scări de piatră, am văzut capela Luminătorului cu altar; lângă ea se găseşte poarta dinspre apus a mănăstirilor. Deasupra porţii dinspre răsărit se înalţă casa parohială construită din piatră, unde se găseşte frumoasa capelă cu bolţi arcuite împreună cu altarul având icoana Adormirii Maicii Domnului. In jurul grădinii ar fi fost chiliile călugărilor, după cum se vede din ruine.

Sf Khaegadar smHadjgadar este mănăstirea armenilor din afara oraşului, la răsărit, construita pe un deal şi se chema mai înainte Maica Domnului dătătoare de năzuinţi. De jur împrejur are chiliile călugărilor şi pelerinilor, iar în afară [se întinde] o câmpie; biserica este mică, construită din piatră şi [prevăzută] cu o cupolă; are pridvor şi două uşi; pe uşa sudică, am văzut sculptată data de 1512, poate data reconstruirii, deoarece clădirea pare mai veche. Altarul principal este închinat Maicii Domnului, iar celălalt Sfântului Luminător; acolo vin pelerinii armeni din Moldova, îndeosebi de ziua Schimbării la faţă şi ziua Sfintei Ana. în memorialul bisericii Sf. Născătoare din Cameniţa am citit: „Domnul să miluiască sufletul lui Srb Cristostror, care a dăruit acestei biserici o cruce".{Călători străini..., serie nouă, I, p. 454-456)

Ion Grămadă, 1848-1849[...] în Suceava era poştăriţă Popovicioaia [...], care avea poştă lângă biserica unită,

două hanuri alăturea şi grajduri pentru vreo treizeci de cai f...].Birjari cu trăsuri arcuite nu se aflau în Suceava, tot aşa în toată ţara Cordonului

(Bucovinei).[...] Oraşul Suceava nu era aşa ticsit de jidovi ca acuma, căci până la anul 1848 nu

aveau drepturi ca ceilalţi supuşi ai împărăţiei. Ei locuiau separaţi de ceilalţi târgoveţi, în cartierul lor numit „Ghetto", unde mişunau ca viermii. [...] Astfel îmbrăcaţi ieşeau în sabăş [sabat] sau în alte zile de sărbătoare la primblare pe stradă. Semnele până unde aveau dreptul să se plimbe erau nişte sârme de-a curmezişul străzii, ca la stâlpii de telegraf. Şi acuma se mai văd în Suceava semnele acele, şi anume pe uliţele ce duc spre satul Bosanci, spre mahalaua armenilor, spre mănăstirea armenească Zamca şi spre gara Iţcani.

In partea târgului despre asfinţit şi miezul nopţii era cartierul armenilor pacinici, cari aveau casa cu cerdac dinainte şi fete oacheşe şi frumoase; ei erau negustori chiaburi şi isteţi, mai ales băcani, cu prăvălii în vatra târgului. Unii ţineau şi hanuri, precum şi cofetării întocmite după gustul vremilor acele, unde vindeau îngheţată, şerbeturi şi plăcinte turceşti, rahat, alviţă, dulceaţă şi alte bunătăţi. [...Dar] mulţi au sărăcit şi au pribegit din pricina deselor incendii ce au pustiit „târgul" armenesc din Suceava în mai multe rânduri.

Românii erau meşteşugari, împărţiţi în bresle, bogaţi şi ei, cu locuinţa în vatra târgului, nu ca acuma în mahalale şi prin suburbii. Portul lor era asemene cu cel al armenilor, afară de işlice. In mahalaua Cutului de lângă Areni erau şi lucrători de pământ, iobagi ca şi ţăranii. De-o parte, cam pe lângă biserica vechei mitropolii, unde se păstrează moaştele Sfântului loan cel Nou de la Suceava, erau împrăştiate şi vreo douăzeci de fumuri ţigăneşti, în care trăiau fierarii şi lăutarii târgului. Nemţi erau puţini şi mai toţi funcţionari.

Paza oraşului era încredinţată desetnicilor (poliţiştilor), înarmaţi cu săbii şi cu suliţi

[«..] în anul următor [1848] dădu o secetă cumplită, de secară toate izvoarele şi fântânile, până şi cea de la Areni dimpreună cu şipotul oraşului, a cărui apă vine pe sub pământ tocmai de pe dealul Tătăraşilor. Mai rămăsese numai fântâna din ograda mănăstirii Zamca, cu apă destulă şi rece cum nu afli pe toate meleagurile acele. [...](ION GRĂMADĂ, Din Bucovina de altă data..,, p. 57-62)

Fig. 14. / Abb. 14. Cetatea de Scaun a Sucevei / Die Fiirstenburg von Suczawa (miniatură de / Miniatur von Anastasie Crimca, 1609; Foto Ion Mîclea).

părăginite. în această biserică sunt îngropaţi trei episcopi; se cunosc urmele unde este îngropat unul [din ei], dar locurile celorlalţi nu se cunosc; se ştie de ei doar prin tradiţie.[...] _

în acest oraş se mai află o biserică în grădina domnului, şi aceasta este de zid având o lungime de 23 de paşi şi o lăţime de 10 paşi şi e închinată trupului lui Isus. Acum are numai un altar, celelalte sunt ruinate.

în clopotniţă se află 2 clopote; biserica este încuiată, dar cheia o ţin credincioşii. Domnul a vrut s-o ia el [... dar enoriaşii nu i-au dat-o]. Domnul a vrut apoi s-o ia cu anasâna, dar nu i-a îngăduit mitropolitul lui [...] şi astfel ă lăsat-o deocamdată; nu ştiu ce va fi în viitor.

Moldovenii au 700 de case, ceea ce face peste 3 000 de suflete; au 16 biserici, o mănăstire cu biserică închinată unui oarecare Sf. călugăr loan şi se spune că trupul său se află în acea mănăstire. Mănăstirea este a mitropolitului, este reşedinţa sa, deşi el stă aproape tot timpul cu domnul, şi în mănăstire stă vicarul său cu alţi călugări. Mai este o biserică mare în piaţă, a Sf. Mucenic Dumitni. Cam acestea sunt cele mai însemnate, de zid, apoi mai sunt altele de zid şi de lemn.

Exista 300 de case de armeni, ceea ce face peste 1 600 de suflete. Armenii au cinci biserici, una este destinată episcopului - pentru că şi armenii îşi au episcopul lor în acest oraş - şi trăiesc în foarte mare pompă şi libertate. Nu am întrebat de numele bisericii lor. [...]

Bartolomeo Bassetti, 1643SUCEAVAîn acest oraş sunt două biserici [catolice] de zid. Cea care este în faţa pieţei este

tachinată Bunei Vestiri şi este lungă de 22 de paşi, largă de 7. Are 3 altare, cel mai mare (care este de lemn) a fost ridicat de prea luminatul domn Ieremia Movilă; este aurit. [...] Acolo trei clopote mari [...].

Biserica cealaltă, care se găseşte în apropierea palatului domnesc, este de închinată prea Sf. Sacrament. Este lungă de 20 de paşi, largă de 10, are trei altare, ale eăror chipuri sunt şterse cu totul; sunt două clopote, unul mare, altul mijlociu. Are 9 vii şi o casă cu grădina sa de zarzavat.

Case de catolici sunt 12; suflete 50; de împărtăşit 26.Case de schismatici, 550; suflete 3 400; biserici 16 şi o mănăstire [Sfântul Gheorghe],

unde stă vicarul mitropolitului, fiind aici reşedinţa acestuia.Case de armeni sunt 400; suflete vreo 2 000. Au trei biserici şi o mănăstire în afară de

oraş, în care îşi are reşedinţa episcopul [lor] cu doi preoţi.(Călători străini..., % p. 181-182)

Paul Beke, 1644[...] Şi in oraşele Neamţ şi Suceava sunt germani amestecaţi cu români. [...] Oraşul

Suceava este a doua reşedinţă a domnului. [...]ălâtori străini..., V, p. 280, 281)

Bonaventura din Campofranco, 1650[...] Suceava, oraş; erau acolo două biserici, dar au fost arse de tătari; sunt

puţine familii; m venituri slabe; nu stă nimeni. [...](Călătoristrăini...<V,p. 431)

Paul de Alep, 1653[...] s-au dus apoi în ajutorul cetăţii Suceava. Ei [cazacii] şi-au aşezat tabăra în jurul

zidurilor cetăţii şi au abătut cursul unei ape care curgea în apropiere. Aveau douăzeci de tunuri.

Când noul domn a auzit de venirea lor, a părăsit cetatea şi i-a lăsat să intre; apoi noul domn şi ostile sale s-au întors şi au împresurat cetatea. Ei aveau atunci peste patruzeci de mii de oameni, pe când cazacii nu aveau decât patrusprezece mii. [...]

La Suceava [cazacul Timus, care venise în ajutorul celor din cetate, a murit, după ce] dărâmase mănăstirea armenească şi ucisese pe vartabed [egumen ?], pe preoţi, pe călugări şi pe toţi armenii care se adăpostiseră acolo. Cum ei erau peste măsură de bogaţi, el a pus mâna pe toate averile lor, pe lucrurile lor de preţ, pe aurul lor, pe mărgăritarele lor şi pe nenumă-ratele lor giuvaeruri fine; cât despre monedele de aur, erau două butii pline. [...]

O foamete mare i-a copleşit atunci pe cazaci şi pe toţi cei care se aflau înlăuntrul cetăţii; negustorii şi ceilalţi au ajuns să mănânce carnea cailor lor. Au ajuns în starea cea mai grea căci nu le sosea nici un ajutor [...]. în sfârşit, [cazacii] copleşiţi de foamete, au cerut aman [iertare] lui Ştefan, care 1-a dat sub prestare de jurământ. [...]

Slavă Domnului! După aceea noul domn a intrat, prin predare, în stăpânirea cetăţii, cu tot ce se afla înăuntru, adică cu toate bogăţiile lui Vasile [Lupu] şi cu nenumăratele lui comori în aur şi argint, arme, veşminte, argintărie, blănuri de samur, mărgăritare şi altele asemenea lucruri pe care nu le aveau nici regii. [...]

Apoi [noul domn Gheorghe Ştefan] a scos din cetate pe doamna şi pe fiii ei şi pe toţi boierii şi dregătorii. După ce a jurat [că-i va lăsa în viaţă, el] şi-a călcat jurământul; a ucis pe cei mai mulţi din ei [...].feri străini..., VI, p. 96, 99-101)

Anonim iezuit, 1654[...] La Suceava, unde a fost anul trecut teatrul de război, se află o biserică de zid

destul de mare. Acum este atât de distrusă de acest război încât au rămas doar pereţii fSră acoperiş. Sunt trei case de catolici. A fost şi în trecut reşedinţă episcopală. [...](Călători străini..., V, p. 508)

Conrad Iacob Hiltebrandt, 1657[.,.] Suceava, [...] localitate care a fost înaintea Iaşilor reşedinţa voievozilor.La cetatea Sucevii a asediat Râkoczy al Il-lea pe cazaci, care veniseră în ajutorul

principelui Vasile [Lupu] al Moldovei, silindu-i prin foamete să se predea şi capturând un mare tezaur ăl lui Vasile voievod. [...](Călători străini..., V, p. 601)

Marian Kurski, 1659[...] Biserica din oraşul Suceava, distrusă de cazaci se repară acum. în fruntea acestei

biserici se află ca preot un călugăr conventual. Are o capelă.7, p. i

Evlia Celebi, în jurul anului 1660[...] am ajuns la cetatea Suceava, situată pe înălţimi.Cetatea Suceava [Sidjiova]. Primul ei ziditor a fost craiul leşesc; mai târziu ea e trecut

în mâinile moldovenilor. [...] Comandantul acestei cetăţi, hatmanul şi boierii numiţi de beiul Moldovei aveau trei mii de soldaţi. [... ]&*■..., VI,p. 462-463)

[...] Suceava. Aici am văzul altarul prea frumos al domnilor acestei ţări [...]. Printre bisericile de alte rituri este [şi] cea catolică de piatră cu cimitirele sale şi cu case parohiale. Altarele însă pe dinăuntru au fost toate devastate de cazaci [...] etc. [... Rezidă aici] Mitropolitul ortodocşilor, şi un altul al armenilor; pe dealurile vecine se văd multe mănăstiri de ale călugărilor ortodocşi. Aici ar putea să locuiască destul de bine un paroh. Catolicii nil ştiu de nici im episcop în afară de Marcu Bandini şi nici nu ştiu ce e confirmarea, totuşi sunt sub ascultarea parohului de Baia. [...]{Călători străini..,, VII, p. 137)

Vito Piluzzi din Vignanello, 1671[...] Iaşi, Cotnari, Suceava, [...] constituie o singură dioceză sub autoritatea episcopiei

de Bacău [...].Biserici. [...] la Suceava, în cuprinsul oraşului, sunt 13 ale schismaticilor. De-aie

armenilor sunt două. [...][...] La Suceava, afară din oraş, este o mănăstire de armeni [Zamca], la o depărtare de

o milă italiană, unde îşi are reşedinţa episcopul lor şi el este un persan. Este acolo o mănăstire de a schismaticilor la 6 depărtare de o bătaie de muschetă. O altă mănăstire e la o depărtare de două mile. [...]

[...] La Suceava [biserica catolică intitulată Corpus Domini] este de piatră. [...]{Călători străini..., VII, p. 90-93)

Vito Piluzzi din Vignanello, 1674[...] Toate bisericile din Suceava au fost devastate de turci. [..,] puţine case au mai

rămas. [...](Călători străini ..,, VII, p. 101)

Giovanni B artista de Burgo, aprox. 1685[...] până la cetatea Sucevei, unde locuiau nişte negustori evrei, corespondenţi de-ai

olandezilor [...].(Calatori străini..., VII, p. 566)

Philippe le Masson du Pont, 1686Oraşele pe care le voi numi erau, de asemenea, ruinate şi distruse [de la campania din

1685] şi pline de bălării, ca şi primul. Cele care ni s-au părut mai mari sunt: Ştefăneşti, Suceava, Şiretul, Fălciu şi Galaţi. [...] Cetatea [Sucevei ...] este aşezată pe un râu ce poartă acelaşi nume. S-au lăsat acolo 800 de pedestraşi, 300 de călăreţi, 10 tunuri şi muniţii corespunzătoare. [...](Călători străini..., VII, p. 295, 296)

Franţois Gaston de Bel hune, 1686[...] Suceava, oraş mare dar în întregime pustiu, care are o cetate destul de bună şi

construită după moda veche, cu mai multe turnuri şi ziduri foarte groase. [...](Călători străini..., VIL p. 414)

Relaţie anonimă olandeză, 1687Oraşele din ţinutul cel mai întins, care păstrează numele de Moldova, sunt Iaşi,

Targerod, [...] Suceava, capitala principatului. Nici unul din aceste oraşe nu este destul de întărit spre a rezista când este asediat. [...](Călători străini..., VII, p. 521-522)

Eberhard Werncr Happel, 1688[...] în acest principat nu sunt oraşe, ci numai târguri şi

seama este Iaşi sau Iassy unde locuieşte domnul; apoi sunt Suceava [Soczow], Neamţ [Niemecz], Vaslui, Trotuş[...J.(Călători străini..., V, p. 638)

Francesco Antonio Ucn/i din Stipite, 1691[...] La Suceava sunt garnizoanele domnilor poloni. Au luat o mănăstire [Zamca] -

episcopie a armenilor - şi şi-au făcut acolo cetatea, [... ]

Solia Iui Rafael Leszczynski, 1700[...] Am sosit devreme la Suceava [...]. Conacul acesta era aşezat în nişte locuri rele

lângă mănăstirea armenească, întărită de ai noştri, pe un deal. Ceva mai jos, spre răsărit, era aşezarea oraşului vechi, unde se aflau zidurile pustii ale mănăstirilor încărcate cu podoabe, şi ale caselor mari de piatră, precum şi ruinele unui oraş, odinioară populat. [...]...,VIII,p. 164-165)

Descrierea anonimă a soliei lui Rafael Leszczynski, 1700[.,.] Suceava cu râul Suceava, o aşezare frumoasă şi îmbietoare. Suceava veche este în

apropiere, unde se afla mai bine de zece biserici de zid, dintre care una este soborul [Biserica Sfanţul Gheorghe], zugrăvită pe dinăuntru şi pe dinafară, zugrăveală care se păstrează până acum. Aici am trecut prin vad râul Suceava, care nu este prea adânc. Lângă biserica soborului este un palat domnesc de zid, pustiu, căci mai înainte în vechime, aici locuiau domnii Moldovei. [...]{Călători străini.,., VIII, p. 184)

Daniel Krmann, 1709[... ] Suceava [... ] are spre răsărit o cetate care a fost odinioară bine întărită, dar după

ce a încăput sub puterea turcilor a fost dărâmată; pretutindeni avea însă biserici, poate 15, cele mai multe pustiite şi ruinate;, precum şi o cetăţuie mică clădită din piatră. Casele rămase sunt cam toate din lemn, iar cele care au fost odinioară din piatră zac în ruine. Căci turcii nu vor să aibă cetăţi în această ţară, de teama unei rebeliuni. [...](Călători străini..., VIII, p. 260)

Erasmus Heinrich Schneider von Weismantel, 1714[...] Suceava a fost probabil odinioară un oraş minunat, cum se poate vedea după

mănăstirile şi bisericile măreţe şi minunate, din care unele s-au ruinat iar altele s-au mai păstrat încă într-o stare destul de bună. Aiei mai sunt încă două cetăţi: una este castelul clădit pe o stâncă pe râul Suceava, în afara oraşului [Cetatea de Scaun], dar acum ruinat, cealaltă [cetate], au facut-o polonii în războiul trecut pentru a stabili legătura cu Neamţul şi au întărit o mănăstire [Zamca] în apropierea oraşului şi pe aceasta au predat-o turcilor după încheierea păcii, împreună cu Neamţul şi Hotinul; dar acum este goală.

Oraşul este aşezat într-un loc frumos şi vesel pe un deal mănos, pe sub care curge apa Suceava. Este locuit de mulţi negustori armeni; altfel e destul de ruinat ca şi celelalte. [...](Călători străini..., VIII, p. 346)

Obiectivele arheologice Vestigii descoperite

1. Câmpul Şanţurilor (Platoul Culturile Cueuteni B; Gorodsk-Usatovo (^#eşti); epoca bronzului; La Tene; cimitir şi biserică de lemn, sec. XIV-XVI; complexe de locuire, sec. XV-XVI; „Casă domniei", sec. XV; cuptoare."pentru ars varul, sec. XIV-XV; atelier de olar (?); atelier de reducere a minereului de fier, sec. XV-XVI; pavaje, sec XIV-XVII; conducte din lemn şi lut pentru apă, sec. XIV-XVI; şanţuri căzăeeşti, de apărare, 1653; tezaur piese de podoabă, sec. XIII-XVII; tezaur de obiecte bisericeşti, sec. XVII; tezaur monetar sec. XVI

2. Câmpul Ciorii Paleolitic, Aurignacia&3. Parcul Cetăţii/Platoul Cimitirului

Aşezare Criş, necropola de ineineraţie, neolitic fişai; fragmente ceramice, sec. IV d. Hr. (Sântana de Mureş); sat sec. XIV-XV.

4. Şipot Locuire din culturile Criş, liniar ceramică, Precucuteni III, Cueuteni B; Gorodsk-Usatovo (Folteşti); Noua, La Tene getic şibastarnie; sec. IV & Hr. (Sântana de Mureş); sec. VI-VII d. Hr. Vestigii disparate, sec. IX-XII; locuinţe sec. XIV-XVI; ateliere de olar, sec. XIV; atelier de fierar, sec. XIV; atelier de prelucrare a osului, sec. XV-XVI; ruinele bisericii Sfânta Parascheva, 2/2 XV; cimitir sec. XV-XVII.

5. Curtea domnească Vestigii disparate din paleolitic; cultura Cueuteni B; locuire şi depozit de obiecte de podoabă, cultura Noua; locuinţe sec. VI-VII; locuinţe de orăşeni, sec. XIV-XV; atelier bijutier, sec. XV-XVi;

6. Str. Mirăuţi Vestigii din culturile: liniar ceramică, Cueuteni, fază nepreeizată; Gorodsk-Usatovo; Noua; Hallstatt; Sântana de Mureş (sec. IV d. Hr.); sec. XIII-XIV (?); XV-XVII-cimitir sec. XIII-XIV şi XIV-XVII.

7. Str. Luca Arbore i Vestigii din epocile: Hallstatt; La Tene; atelier de fierar,sec. XIV; sediul Mitropoliei Moldovei, sec. XIV; fântână;cimitir, sec. XV-XVII.

8. Str. Ştefaniţă Vodă Vestigii disparate din sec. XI-XII; locuinţe sec. XIV-XV.9. Str. Petru Rareş I Vestigii din sec. XIII-XIV; locuinţe, sec. XV-XVI; bolni-

ja ctitorită de mitropolitul Anastasie Crimca, sec. XVII (?).10. Str. Petru Rareş II Locuinţe, sec. XIV-XVI; ateliere de olari, sec. XV-XVI.11. Str. DimitrieDan Locuinţe, sec. XV-XVII.12. Str. Prunului, „Drumul Naţional" / „Baptista"

Vestigii disparate din culturile Cueuteni, fază neprecizată; Gorodsk-Usatovo; aşezare din sec. VH-X; locuinţe, sec. XIV-XVII; biserică catolică, sec. XV-XVI; cimitir (osuar), sec. XV-XVI.

13. Str. Vasile Alecsandri Biserică, sec. XTV-XV; locuinţe, sec. XV-XVI; ateliere de olar şi cuptoare pentru ars ceramica, sec. XIV-XV.

14 Sfr. Dsagos Vodă Locuinţe, sec. XV; pivniţă-depozit de negustor, sec. XV.

15. Str. C, Dobrogeanu-Gherea16. TumuRoşu

Gitttftir, sec. XV-XVI., see. XlV-XVn.

Necropolă plană; de irttnirnaţie, tranziţie de la neolitic la epoca bronzului / bronz timpuriu.

18. Mănăstirea Zamea Vestigii din cultura ceratrueli liniare; Hallstatt; locuinţe, see. XV-XVII; posM biserică, 2/2 XV.

19. Str. Mihai Eminescu Locuinţe, see. XV-XVI.

20. Str. Veronica Miele Fragmente darnice Cueutcni B; atelier pentru preluCrărea osului* sec, XV-XVI (?); locuinţe, i XV-XVII.

21. Str. Curtea domnească Locuinţe, sec. XIV-XVII; atelier bijutier, sec. XV (?).

22, Str. Ştefan cel Mare (Hotelsec. XIV; tezaur monetar, sec. XV.

23. Str. Nicolae Bălcescu (IRQ)

24. Str. Cipriân Porunibeseu nr. 5 (Hanul Domnesc)

LocuinţeJ: see. XIV-XVI; atelier de olărie, 1/2 XV; atelierde bijutier, 1/2 XVI; tezaur monetar, sec. XVI; fragmentde Stradă păvatf cu lespezi de piatră, sec. XVII._________

pivniţă, âap^ţinut^^^dului

25. Internatul „Vasile CocMă" al Liceului Jpefan cel Mare

Locuire, sas. XIV-XV; XV-XVI; XVII; tezaur monetar,

26. Stt.S.Florea Marian Locuinţe, sec. XV-XVI; XVII; ăMier de olar.

. Curtea Bisericii Sf. Nicolae Locuinţe, sec. XV-XVI; XVII.

28. Aleea Nucului Locuinţe, see. XV; XVI-^VII.

■icii Sf Dumitru Fragmente <^^^s^eultura Cucutei B; spoegt bronzufap ruine biSârM catolică* sec. XIV-XV; ruine biserică ortodoxă, sec. XVI; locuinţe, see. XIV-XV; XV; atelier de pShMare a cuprului; cimitir see. XIV-XVlll; tezaur xm-netar, sec. XV; tezaur monetar, sec. XV-XVI.

R* ■***

fi. Str. Ion Vodă cel Viteaz (fostă Puşfcin)

Locuinţl, sec VI-4W; locuinţe, sec. XV-XVI; XVII;cuptoare pentru ars ceramica, sec. XIV-XV; )C*depozit de obiecte de fier, jp>.Kj|__________Locuinţe* sec. XV-XVI; cuptoare pentru ârâ c^âmieâ, şec. XV.

Parc

'--.~~

tropolia (Biserica Sf* Gheorghe)

Necropolă carpică de ineineraţie, sec II—III d. Hr.; ;e, sec. XVI-XVH.

Locuinţe, m. XIII-XIV; XP eimitir sec. XVI-XVII.

34. Str. Mitropoliei Fragmente ceramice, cultura Noua; atelier de fierar, sec. XV (?).

m Str. UmVCfsifăfii (Stadialul.temi)

37. Spitalul Nou

38. Str. . Langer)

sec.Satul medieval Areni, mc. XV-XVII; cimitir see. XVI-XVII.Dduă morminte în cutie de piatră^ cultura amforelor şfferim

vw T m r .

39. CasadeCuîţură Cimitir, sec. XVI^XVil. __________^____LocuirC din piturile Cueutefti Â; Gorodsk-tJsaîW^

41. Str. Cernăuţilor Tezaur monetar, see. XV-XVII.

42. Str. Mihai Viteazu43. Str. Mihai Viteazu-Est44. Str. Ion Creangă

Tezaur monetar, sec. XVI.Tezaur monetar, sec. XV.Locuinţe, sec.XV; XVII.

45. Parcul oraşului Locuinţe, sec. XIV-XV.

T %

Monumente de arhitectură ecleziastică:

I. Mănăstirea Sfântul loan cel NouU. Biserica SfântulOheorghe (Miitonj), sec. XBNfeIII. Biserică Sfântul loan Botezătorul, „a Coconilor", „a Beizadelelor", 1643.

IV. Biserica învierea, 1551.V. Biserica Sfântul Dumitru, 1534-1535; Turnul clopotniţă (Turnul LăpuşneeVI. Biserica Sfântul Nicolae, 1611.VII. Biserica Sfânta Cruce (armeană), sec. XVI.VIII. Biserica Adormirii Maicii Domnului (mănăstirealţcanii Vechi), sec. XVH,IX. Bilerlijl Sfanţul Simion (armeană), sec. XVI. X.

Monumente ca rol aulic sau de apărare:

VI

Fig. 16. / Abb. 16. Suceava/

a, schiţă după stampa lui FranzXaver

DENUMIRILE STRĂZILOR

Secolele XV-XVIII 1890-1906■ , . . ■ ■ .

1995

UI. Rusească (1481)

Drumul Cernăuţiului (148$), Drumul luiIancu Vodă sau Drumul MareUI. Boierească (1768) sau Ui. Mare (171

UI. Nouă (1528)UI. Fruntea (1673) sau UI. Lungă (1773)

Străzi principale„UI. de la râul Suceava până la moara lui Loffelman din Poiană şi până la Uliţa Mirăuţilor" (18$)

UI. Gopaeîfbr Verzior UI. Iţcanilor

UI. Lungi

Dirnitrie DanCălea Uniră (parţial) şi Str. Dirnitrie DanStr. Cernăuţi

Str. Curţii Domneşti, Str. Vasile Lil

Str. Petru Rareş UI. m toan (1 UI. Lungă

Mahalauaarwenilor (1785)

cea Mare Armenească UI. Armenească (1623,1773 UI. Plăcintarilor (1785)

UI. Crucii (1859)

on

UI. SE Cruce UI. Tăbăcarilor ULŞeptilici UI. Hârbăriei UI. Zamea Ui. Turnu UI. Botuşan UI. Filip

tr. Ion Creangă Str. Cătămidăîiei şi Str. Mibail

Rogâlniceanu Str, Curtea domnească Str. Tăbăeiriei

Str. Mihail Sadoveanu

Str. I. G. SbieraStr. Q. Dotebgeânu-Gbe

^ - iiI T

*-? *.*

Mahalaua SI Nicolae (1773)

UI. Crimca(1673)

..\1XJ

1. Dinvoc sau Danovae (17?;

UI. Pruncu UI. Pruncu UI. Gării

Grigore

UI, Poştei sau UI. Boierească (parţial) UI. Băncii

-■*•■

UI. Drasos

m Gării. gr. Nic(

-l.

tl.FeldingerUI. PoşteiUI. Măcelarilor

ui,

i Dragoş Vodă şi Str. N. Bălcescu Str. N. Bălcescu (parţial) Str, Mihai Viteazti (parţial) Str. Mihai Vttazu parţial)

Str. MărăştiStr. Mihai Emfaeseu

Str. Nicolae Bălcescu (parţial)Str. CiprianPfoumbeseu (partal)Str. 6 Noiembrie şi Str. Cipriân Pâmmbe&euimm*, m

UI. Ilarion.v--;-;- -

.• -J

UI. Mare (parţial) Str. Ciprian Porttmbescu

UI. Pone Mare (1673), UI. Imperială (1785) sau UI. Principali

UI. Sf. T

„Casele din zona numită Mahala sau TăiStr. Transilvaniei (1871)

11 §785)Str. împăratul Frânz Mî

Str. Regele Ferdinand (în perioada interbelicăUI. Sturdza

i ■■ ■.

^i-Sfc*- I-

<-. . ■:-■ .

Str. Ştefim cel Mare

Str, Ale^ndrucelBunşi Str. Samoil Isopescu (parţial) Str. Vasile Bumbac

Ul.Ingţ£ ULŢopâ UI, Tâmplarilor UI. Citii

Str, TrandafirilorStr. ŞtefenTornşaStr. Ştefan DracipşcfeiPiaţa 1 Măi (1981), Banca Agricol (lM5)

Ul.Sf.Ioan(182 UI. Bisericii UI,

u\,mwmmUI. Sf. Ioan UI, Bisericii

B-du! Aaa]pteseu (parţial), ttr. B-dul Ana IpâteScM ^tfţial) B-dul Ana Ipiteseu (parţial) Str. IgSt^odi Viteazul (parţial)

i Str. l^reulîşj |

m

Ui. Ţiganilor ( UI Vale

UI. Arhiducele Rainer m CMgore

Vtadireu Şir. Mitropoliei

■■-'■■

UI. „ce duce drept la cetate" (1448)UI. Podgoriei (1673)____________

UI, luliaUI. Ştefan Vodă

•. Cetăţii

m Luea. Arbore

UI. lui Mânea? (1673) %. |%tornicilor (1761) UI. Berăriei (1871)

«»i

Ul.MJrăuţitof ■ ■

Str.Mirâuţi —-—

Piaţa Pririeipâlă (1«S9) Piaţa de Oale (1 §59) Piaja &&ă (18SS) de Sus sau T-

di^us/

sâtfPiâfftJB

elor(18S9)wm

PiaţaPlptrineiplăsau Piap Gardl (după 191

Piaţa MfeS sa» Pîapâ

P^a Birjelor UI. Croitorilor UI. Cojocarilor UI. Blănarilor UI. Legurnekf UI. Cerealelor UI. Sf. Ana

Eiaţâ agro-ă&aentaiS (parţial) I^aagro-sliiT^^ră(parţial)

Str. Mesmiior

■• -■r.»*im?

r. Curtea mmmsm

UI. Sf. Vineri (1673)

UI. Ska: SteE m parţial) şiStr, Şt^iţ^Vada isi&i

Mahalaua „Iţcanii

oriiflfWy Merii

BIBLIOGRAFIE / BIBLIOGRAPHIEANDRONIC, M., BATARIUC, PARASCHIVA V., Contribuţii la cunoaşterea evoluţiei habitatului

uman în zona limitrofa a oraşului Suceava., în / in „Suceava. Anuarul Muzeului Naţional al Bucovinei" (în continuare / fortan Suceava), 1990-1992, XVII-XIX, 9-24.

ARTIMON, AL., Cronologia mormintelor şi a descoperirilor monetare din complexul medie-val de la biserica Sfântul Dumitru din Suceava, în / in Suceava, 1973, III, 137-157.

ARTIMON, AL., RÂDULESCU, AL., Necropola medievală de la Sfântul Dumitru din Suceava (sec. XV-XV1I), în / in Suceava, 1981, VIII, 85-99.

BALŞ, G., Bisericile lui Ştefan cel Mare, în / in „Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice" (în continuare / fortan BCM), 1925,XVIII, 1-290,317-331.

BALŞ, G., Bisericile moldoveneşti din veacul alXVJ-lea, în / in BCMI, 1928, XXI, 1-349 şi / und 384-397.

BALŞ, G., Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, Bucureşti, 1933.

BATARRJC, PARASCHIVA V., Cetatea de Scaun a Sucevei. Monografie, Suceava, 2004.BATARIUC, PARASCHIVA V.t Necropola medievala de la Suceava-Câmpul Şanţurilor, în / in

„Arheologia Moldovei", 1993, XVI, 229-249.BATARIUC, PARASCHIVA V., ANDRONIC, M., Descoperiri arheologice la Suceava -Contribuţii

la cunoaşterea topografiei oraşului medieval, în / in Suceava, 1990-1992, XVII-XIX, 36-61.

BATARIUC, PARASCHIVA V., HĂU, FL., Un engolpion din secolele XI1I-XIV descoperit la Suceava, în / in „Arheologia Medievală", Reşiţa, 1998, II, 155-160.

BĂTRÎNA, L., BĂTRÎNA, A., Contribuţii arheologice la cunoaşterea primului lăcaş al Mi-tropoliei Moldovei: Biserica Mirăuţilor din Suceava, în / in „Cercetări arheologice", 1982, V, 215-224.

BUSUIOC, E., Şanţul de apărare al oraşului Suceava din secolul al XV-lea, în / in „Materiale şi Cercetări Arheologice" (în continuare / fortan MCA), 1970, IX, 401^06.

CAPROŞU, L, Vechea Catedrală Mitropolitană din Suceava. Biserica Sfântul Joan cel Nou, Iaşi, 1980.

Călători străini despre ţările române, MĂRIA HOLBAN, MĂRIA ALEXANDRESCU-DERSCA BULGARU, PAUL CERNOVODEANU (ed.), voi / Bd. I-IX, 1968-1997.

Călători străini despre ţările române în secolul al XlX-lea, PAUL CERNOVODEANU (red.resp.), GEORGETA FILITTI, BEATRICE MARINESCU, ŞERBAN RÂDULESCU-ZONER,MARIAN STROlA(ed.), Serie nouă, voi. I / Bd. I (1801-1821), Bucureşti, 2004.

CHIŢESCU, L., Cercetări arheologice la Curtea Domnească din Suceava, în / in „Cercetăriarheologice", 1975,1, 245-259. ClUREA, D., Date şi sublinieri privind Suceava în sec.

XV-XVIII, în / in „Anuarul Institutuluide Istorie şi Arheologie", Iaşi, 1966, III, 195-200. DIACONU, GH., Observaţii cu

privire la urmele vechiului târg al Sucevei în vremea marilorasedii otomane şi polone din veacul al XV-lea, în / in „Studii şi materiale de istoriemedie", 1956,1,267-283. DiACONU, GH., CONSTANTlNESCU,N., Cetatea Şcheia,

Bucureşti, 1960. DOBOS-BOCA, V., Din trecutul Sucevei de altădat, Cernăuţi, 1938. Documente privind istoria României, A, Moldova, secolele XIV, XV, XVI (1-4), XVII (1-

5), Bucureşti, 1951-1957. EMANDI, E. I., Habitatul uman şi cultura spaţiului. Studiu de geografie istorică, Suceava în

secolele XIV-XVI, Iaşi, 1996. ' EMANDI, E. I., Urbanism şi demografie istorică (Suceava în secolele XV-XIX), în / in

„Hierasus", Iaşi-Rădăuţi, 1994, IX, 313-362. EMANDI, E. I., CEAUŞU, M. ŞT., Să nu dărâmi, dacă nu ştii să zideşti. (Contribuţii de

morfologie urbană la cunoaşterea istoriei oraşului Suceava, 1388-1988), Rădăuti-Iaşi, 1991.

FOIT, GR., Un tezaur din sec. XV-XVII anumismatică", 1960, III, 511-513. FOIT, GR., Cimitirul de incineraţie dacie din

secolele II-III e, n. de la Suceava, în / inSuceava, 1973, III, 257-263. FOIT, GR.r Două morminte ale culturii amforelor sferice

descoperite Ia Suceava, în / inSuceava, 1973, III, 217-224. FOIT, GR., Monumente de cultură armeană ale Sucevei,

în / in Suceava, 1984-1985, XI-XII,69-77. GASSAUER,R., Teracote sucevene, în / in BCMI, 1935, XXVIII, 145-164.

GOROVEl, ŞT., Note de istorie medievală suceveana, în / in Suceava, 1983, X, 187-227. GRĂMADĂ, L, Din Bucovina de altă dată. Schiţe istorice de..., Bucureşti, 1911. GRĂMADĂ, N., Aspecte de viaţă din trecutul oraşului Suceava, în / in „Mitropolia Moldovei

şi Sucevei", 1957, tom 33, nr. 10-12, 868-883. GRIGOROVICI. R, (ed.), Bucovina în primele descrieri geografice, istorice, economice şi

demografice, Bucureşti, 1998. GUBOGLU, M.; MEHMET, MUSTAFA, Cronici turceşti privind ţările române, Extrase, voi. 17

Bd. I, Sec. XV-mijlocul sec. XVII, Bucureşti, 1966. ILIESCU, O- şi FOIT, GR., Un tezaur de monede moldoveneşti din prima jumătate a secolului

alXV-lea descoperit la Suceava, în/ in „Arheologia Moldovei", 1967, V, 145-167. MAREŞ, I., Un mormânt preistoric descoperit la Suceava-Dealul Zamca, în / in „Codrul

Cosminului", S. N., 1996, 2 (12), 323-325. MARTINOVICI, T., Meşteşugul metalurgiei pe teritoriul Cetăţii de Scaun de la Suceava, în /

in „Studii şi Cercetări de Istorie Veche" (în continuare / fortan SCIV), 1961, XII,nr. 2,315-331. MATEI, M. D., Aspecte particulare ale procesului formării oraşului

medieval Suceava, în /in „Revista de Istorie", 1981, 34, nr. 12, 2247-2261. MATEI, M. D., Civilizaţie urbană medievală românească. Contribuţii (Suceava până la mijlocul secolului al XVNea), Bucureşti, 1989. MATEI, M. D., Contribuţii arheologice la istoria oraşului Suceava, Bucureşti, 1963. MATEI, M. D., Die graue Keramik von Suceava und einige archăologische Probleme des 14.

und 15. Jhs. in der Moldau,m I in „Dacia", N. S., 1962, 6, 357-386. MATEI, M. D., Premisele formării oraşului medieval Suceava şi rolul aşezării până la

mijlocul secolului alXIV-lea,M/in SCIVA, 1977, 28, nr. 1,71-87. MATE!, M. D., Studii de istorie orăşenească medievală (Moldova, sec. XJV-XVI), Suceava, 1970. MATEI, M. D., Zur Ausdehnung der Stadt Suceava im XIV.-XVI. Jh., în / in „Dacia", N. S.,

1961,5,521-532. MATEI, M. D., ANDRONIC, AL., Cetatea de Scaun a Sucevei, Bucureşti, 1965. MATEI, M. D., EMANDI, E. L, Cetatea de Scaun şi Curtea Domnească din Suceava,

Bucureşti, 1988. MATEI, M. D., EMANDI, E. I., O casă de orăşean din secolul al XV-lea de la Suceava, în / in

SCIV, 1977, 28, nr. 4, 553-576., M. D., OLTEANU, ŞT., Date noi cu privire la dezvoltarea meşteşugurilor în Suceava

feudală, în/ in SCIV, 1961, 12, nr. 2, 121-131.

I „Studii şi e

MATEI, M. D., RĂDULESCU, AL., ARTIMON, AL., Bisericile dirt piatră de la Sfântul Dumitrudin Suceava, în / in SCIV, 1969, 20, 541-565. MATEI, M. D., SlON, OH., BATARIUC,

PARASCHIVA V., Probleme care aşteaptă răspuns dela cercetarea arheologică a bisericii Sfântul Gheorghe (Mirăuţi)> din Suceava, în/ inRM, 1995, LIV, 1-2, 3-14. MATEI, M. D., SlON, GH., EMANDI, E. L, A avut

mitropolitul Iosifun palat, m Suceava, însecolid al XlV-lea?, în / in „Revista Monumentelor Istorice" (în continuare / fortanRMI), 1993-1994, LXII-LXIH, 102-107. MlRON, V. GH., CEAUSU, M. ŞT.,

CAPROSU, L, IRIMESCU, G., Suceava. Documenteprivitoare la istoria oraşului (]388-1918), voi. / Bd I, Bucureşti, 1989. MORARIU, V.S

Călăuza istorică a oraşului Suceava, Cernăuţi, 1930. NlCORESCU, M., Date noi privitoare Ia cartierul meşteşugarilor din Suceava, in/ in SCIV,

1962, 13, nr. 1,81-85. NlEDERMAIER, P., Un model pentru stabilirea evoluţiei ordinului de mărime a numărului de

locuitori din oraşe şi târguri, în / in Identitate naţională şi spirit european.Academicianului Dan Berindei la 80 de ani, Bucureşti, 2003, 73-81. POPA, R., O casă

domnească din secolul al XV-lea lângă Cetatea Sucevei, în / in SCIV,1969, 20, nr. 1,43-66. REINDL, FR.,Erinnerungen an Suczawa, Stuttgart, 1977.

ROMSTORFER, K. A., Cetatea Sucevii descrisă pe temeiul propriilor cercetări făcute între1895 şi 1904, Bucureşti, 1913. SCHMIDT, W., Suczawa's historische

Denkwurdigkeiten, von der ersten historischenKenntnis bis zur Verbindung derBukowina mit Osterreich, Czernowitz, 1876.

ŞJMANSGHI, LEON, Mănăstirea Zamca, Bucureşti, 1967. URSULESCU, N., Aşezările omeneşti de pe teritoriul Sucevei până în secolul al Vl-lea, în / in

Suceava, 1973, UI, 47-61. URSULESCU, N., Mormintele Criş de la Suceava - „Platoul Cimitirului", în / in Suceava,

1978, V, 81-88, URSULESCU, N., Contribuţia cercetărilor arheologice din Judeţul Suceava la cunoaşterea

evoluţiei mo-eneoliticului din Moldova, in / in Suceava, 1986—1987, XEI-XTV, 69-72. VĂTĂŞIANU, V., Istoria artei feudale în ţările române. Bucureşti, 1959,

RAPOARTE DE SĂPATURI / BERICHTE ARCHAOLOG1SCHERAUSGRABUNGEN

NESTOR, I. et ALII, Şantierul Suceava, în / in SCIV, 1952, 3, 423^131.NESTOR, I. etALII, Şantierul Suceava, în / in SCIV, 1953, 4, nr. 1-2,335-393.MlTREA, B. etALII, Şantierul arheologic Suceava-Cetatea Neamţului, în / in SCIV, 1954, 5,

nr. 1-2, 257-324. MlTREA, B. et ALII, Şantierul arheologic Suceava-Cetatea Neamţului, în / in SCIV, 1955, 6,

nr. 3-4,753-818. NESTOR, I. et ALII, Şantierul arheologic Suceava. Raport preliminar asupra săpăturilor din

campania anului 1955, în / in MCA, 1957, IV, 239-278. MARTINOV1CI, T., OLTEANU, ŞT., Şantierul Suceava, în / in MCA, 1959, VI, 679-696. NESTOR, I. et ALII, Şantierul arheologic Suceava, în / in MCA, 1959, V, 593-618. VĂTĂŞIANU, V. etALII, Şantierul Suceava, în / in MCA, 1961, VII, 609-630. MATEI, M. D. et ALII, Şantierul Suceava, în / in MCA, 1962, VIII, 741-760. MATEI, M. D. etALII, Şantierul Suceava, în / in MCA, 1970, IX, 373^400.

9 ILUSTRAŢIILOR /

Stema / Wappen: Sigiliu rotund, imprimat în fiim, aflat pe un act emis la 28 decembrie 1638 de Gnea, şoltuzul Sucevei; în exergă, legenda: + UmăTh CSnasciuro (»+ Pecetea Sucevei" / Brandsiegel von 1638 mit „Stempel von Suceava"); Arhivele Statului Bucu-reşti, fond Biblioteca Academiei Române, colecţia Documente istorice, LXXXIV/63; reprodus din MĂRIA DOGARU, Sigiliile, mărturii ale trecutului istoric. Album sigilografic. Bucureşti, 1976, p, 157, fig. 141 (retuşat /Retusche: MARIANA VLAD).

/Abb. 1,2, 3. Osterreichisches Staatsarchiv Wien, Kriegsarehiv: B IX a 432; KVII h 136;KVIIhl37.

/ Abb. 4. Cazania lui VARLAAM, 1643, reproducere din / Reproduktion nach; K. A. R0MSTORFER, Cetatea Stteevii,.., pagina de titlu / Titelblatt.

/ Abb. 5. Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de Stampe, H. 966 CXXV 81./ Abb. 6. Complexul Muzeal Bucovina, Suceava, Lapidariu, L/79./Abb. 7. Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de Stampe, inv. 32 315./ Abb. 8. Reproducere din / Reproduktion nach: MERGEA D. MATEI, Emil I. EMANDl,

Cetam deSeam..., % 8, p. 88-89 (redesenat / neu gezeichnet von: SMONABONDOR)./Abb. 9. Colecţie personală / Privatsammlung arh. / Arch. GH. ŞlON./Abb. 10. Colecţie personală / Privatsammlung arh, / Arch. GH. SlQN (redesenat / neu

gezeichnet von: SIMONÂBONDOR)./ Abb. 11. Colecţie personală / Privatsammlung arh. / Arch. GH. SlON./Abb. 12. Reproducere din / Reproduktion aus: Cetatea de Scaun Suceava, (text GR.

Forr, grafica MIRCEA HRIŞCĂ), Suceava, 1972, p. /S. 11, fig. /Abb. 7./ Abb. 13. Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de Stampe, AG 1/12.

14. Reproducere din / Reproduktion nach: MlRCEA. D. MATEI, EMIL 1. EMANDl, de Scaun..., ii. IV.

/ Abb. 15. Autor / Entwurf: V. P. BATARIUC, FL. HÂU; desen/ Zeichen: SMONA BONDOR. Fig, / Abb. 16. Reproducere din/ Reproduktion nach; EMANDl; CEAUŞU, Să nu dărâmi..., fig, 89.

Planşa / Tafel I: FRÂN£OIS HEIGL, Karmder Bukowina, 1781, Osterreichisehes StaatsarchivWien, Kriegsarchiv, B IX a 428. Planşa / Tafel II: Maior BOSCHEL, Brouillon

der Bukowiner Aufnahmen, 1773-1775,Osterreichisches Staatsarchiv Wien, Kriegsarchiv, BIX a 424. Planşa /TafelHI:

Obersicht der Milităr-Aufnahme von Galîzien und der Bukowina, 1830,1863-1864, âsterreichisches Staatsarchiv Wien, Kriegsarchiv, B IX a 387. Planşa /

Tafel IV. Institutul de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului Bucureşti. Planşele / Tafeln V-Vin. Direcţia Judeţeană Suceava a Arhivelor Naţionale, fond Inspectorat

Cadastral Bucovina, planşa cadastrală 140. Planşa/Tafel IX. Suceava, odinioară capitala Moldovei i Suczawa, die ehemalige Haupt-

stadt der Moldauydesen după natură de F. X. KNAPP, litograf J. NGVOPACKY, planşădin albumul Illustrierte Bukomna, Reiffenstein & Rosph, Wien, 1857 (BibliotecaCentrală Universitară „Mihai Eminescu" Iaşi, Stampe, nr. 239). Ilustraţii coperte /

Umschlagabbildungen. Complexul Muzeal Bucovina, Suceava, Fondulmemorial documentar, Colecţia de artă fotografică, nr. inv. 27.410 (Foto: V. ZAHAR1A).

Fig.

Fig. Fig.

Fifi.

CUPRINS

TEXT

Cuvânt înainte (M. D. Matei).........................................................................................IIDatefizico-geografiee(Ş. Dragomirescu, I. M. Tiplic)................................................... IIIntroducere în istoria oraşului (M. D, Matei)..................................,.............................IICronica oraşului (M. D. Matei, V. P. Batariuc,! Scripcariuc)....................................... VEvoluţia demografică (D. D. Iacob) ......... • • • • ■ ■ •................................................ ., ........ VIIStructura morfologică (T. O. Gheorghiu)..................................................................VIIIEtape de extindere a oraşului (T. O. Gheorghiu).......................................................VIIIMonumente istorice (V. P. Batariuc, FI. Hău, Gh. Sion)................................................. IXDescrieri istorice ale oraşului (D. D. Iacob, P. Niedermaicr, I. M. Tiplic).................XIIDescoperiri arheologice (V. P. Batariuc, FI. Hău).................................................... XVIDenumirile străzilor (D. D. Iacob) .......................................................................XVIIIBibliografie (D. D. Iacob) ........................................................................................ XIXProvenienţa ilustraţiilor (]_/. D. lacoo}......,............................................................... .A.1A.

HĂRŢI5

Harta Bucovinei (1781), 1:89.000 ............."...................................................................IPlanul zonei (1773-1775), 1:57.600...............................................................................IIPlanul zonei (1830, 1863-1864), 1:28.800 ......... • • •........■.....•................•................... IIIPlanul oraşului Suceava (1995), 1:10.000.................................................................... IVPlanul oraşului Suceava (1856), 1:2.500....................................................................... VDenumiri de străzi (vechi şi actuale) şi numere de proprietăţi (1856), 1:2.500............. VIParcelarea oraşului (1856), 1:5.000.............................................................................VIIEtape de extindere a oraşului, 1:5.000.......................................................................VIIIStampă după desen de Franz Xaver Knapp (1857)...................................................... IX

COPERTE

Suceava (aerofotografii de Vasile Zaharia)