Atelier pentru minte si suflet

Atelierpentru minte si suflet

Toamna peste noi No. 1 Octombrie/Noiembrie 2014/ gratuit

Pe coperta: Padure toamna- Emily Carr - 1911

P.I.Tchaikovsky – Anotimpurile op 37-‐10 – Octombrie

2

Toate imaginile ar-istice, selecţiile literare, şi citatele folosite aici, apar5in domeniului public. Ilust;aţiile sunt publicate cu per<isiunea autorilor. Rest>l tex-elor şi

fotog;afiilor © Revista Atelier 2014 Editori: Laura Clintoc, Corina Gherdan, Daniela Lunga

3

“ A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva Cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta ” Nichita Stanescu

5

“Matematica a cunoscut cel mai mare success al ei ca aplicaţție în domeniul fizic sau concret, totuşi, fiind o realizare în întregime umană, studiul matematicii este un studiu al umanităţții în sine.”(Keith Devlin) Ca ştiinţță a ordinii şi a relaţțiilor, nu doar în universul fizic, biologic şi social dar şi în universul interior al minţții şi gândurilor noastre, matematica m-‐a ademenit în îmbrăţțişarea sa, promiţțîndu-‐mi frumuseţțe şi rânduială, intr-‐o vreme de toamnă când haosul domnea peste zilele şi relaţțiile mele. Absorbită de grija pentru un nou născut, doi preşcolari şi un fiu de vârstă şcolară, educat acasă, şi îndurerată fiind de pierderea mamei, care se cufunda sub ochii mei în simptomele fazei avansate a unei boli degenerative, mă simţțeam copleşită sub povară. Tînjeam după un adăpost, un acoperământ de bucurie şi desfătare care să mă încălzească şi să-‐mi umple inima până la preaplin. Ştiam că o asfel de învelitoare nu este uşor de dobândit. Şi totuşi, Cel ce mi-‐a ţțesut povestea vieţții, se îngrijise de trebuinţța mea, întipărind în sufletul meu capacitatea de a mă minuna şi desfăta de tot ce e bun, adevărat şi frumos, ca mărturii ale înseşi naturii Lui. Înţțelegerea nemijlocită a realităţții, care insuflă mirare şi încântare, este numită de Sf. Thomas Aquinas "poetica scientia", adica “cunoaştere poetică”. În toamna aceea am umplut pagini după pagini cu demonstraţții şi ecuaţții, înscrisă fiind la cursul “Introducere în gândirea matematică”, oferit de Stanford University prin Coursera. Mă îmbarcasem într-‐o expediţție, urmând să–mi umplu căminul şi vieţțile celor ce-‐l locuiau, printre mese, curăţțenie, lecţții, scutece , alăptări şi lacrimi, cu o poftă pentru “poetica scientia”. Dacă primul citat nu v-‐a speriat, veţți fi înţțeles pînă acum ideea pe care o susţținem aici, într-‐acest mic loc de popas al revistei Atelier, şi anume că educaţția nu este, înainte de toate “o achiziţționare a informaţțiilor". Nu este nici măcar o achiziţționare de “competenţțe” în sensul convenţțional, care ne echipează pentru roluri specifice în societate. Ea este drumul pe care învăţțăm cum să devenim mai umani. Mult prea adesea nu ne-‐am educat umanitatea. Ne-‐am educat pe noi înşine pentru a face, mai degrabă, decât pentru a fi.” (Caldecott “ Beauty in the world: Rethinking the foundations of education") Trăind într-‐o lume utilitaristă, ne aşteptăm să primim din partea profesorilor noştri cunoştinţțe empirice, cuantificabile şi dialectice. Ca şi părinţți, avem speranţța, că atunci când vor creşte, copiii noştri îşi vor revendica un loc binemeritat al valorii şi împlinirii, doar dacă-‐i lăsăm pe mâna acestor profesori Gradgrind ai lumii.“Eu doresc “fapte”. Învăţțaţți-‐i pe acestti copii doar fapte. Doar de fapte avem nevoie în viaţță. Nu plantaţți nimic altceva. Minţțile unor animale înzestrate cu judecată le poţți modela doar folosind fapte: nimic altceva nu le va fi de trebuinţță.” (Dickens). După ce am gustat bucuria învăţțării, de dragul inspiraţției şi delectării, îndrăznesc să declar, împreună cu Rousseau de data aceasta, că “cel mai de folos rol al educaţției, nu este acela de a economisi timp, ci de a-‐l pierde” sau, de a te pierde pe ţține însuţți în el. Vă invităm să poposiţți cu noi pentru o vreme, şi împreună cu copiii să va pierdeţți în frumuseţțea artei, muzicii, povestirii şi versului. În această ediţție apar teme specifice toamnei: ariditate şi belşug, nelinişte şi pace. Întrebările şi activităţțile care însoţțesc selecţțiile literare sînt direcţții în care ne-‐am lăsat purtaţți. Ele nu sînt prezentate pentru imitare, ci pentru a va delecta şi inspira să urmăriţți acele lucruri care va preocupă şi va umplu de bucurie. Lăsaţți că acest preaplin să se reverse peste vieţțile copiilor. Creaţți o atmosferă ce inspiră drag de învăţțare modelând entuziasm. Echipa Atelier

y Editorial z

6

… de iubit

… de gândit

Educaţia este ştiinţa relaţiilor

… de făcut

7

Cuprins

Cuvinte inteleptilor Charlotte Mason: Introducere în filozofia si metoda educatiei Scriptorium Ciorile: Versuri din bătrîni Corbul de E. A. Poe Corbul si ulciorul, fabulă de Esop Vulpea si strugurii, fabulă de La Fontaine Povestea lui Ilie si a corbilor Povestea iscoadelor în Canaan

8

Atelier … de gândit Formarea obiceiurilor bune Uneltele învăţării : studiul naturii Îngrijorare şi pace Experiment : Densitatea Numărare , sortare Experiment: Arhimede şi dislocarea apei … de făcut Conservarea prin uscare şi fermentare Teatrul umbrelor Model aeronautic

9

34

Din cuvintele înţelepţilor

35

Îndrăznesc să propun aici, nu ceea ce este posibil în orice cămin, ci ceea ce cred că ar fi cel mai bine pentru copii, cu certitudinea că mamele pot face minuni după ce sunt convinse că în creşterea copiior e nevoie de minuni. Charlotte Maria Shaw Mason (1842-‐ 1923) a fost o educatoare britanică care, printre alte lucruri notabile, a fondat un colegiu de pregătire a profesorilor, instituţție care există şi astăzi, chiar dacă sub un alt nume. Studenţții, viitorii educatori , obişnuiau să poarte, ataşat uniformelor lor, un ecuson pe care era înscris motto-‐ul "De dragul copiilor", o expresie care a fost emblematică pentru inima şi gândirea Charlottei Mason. Având în vedere contextul istoric în care a trăit, filozofia şi metodele ei de educaţție ar fi putut fi cu uşurinţță considerate idealiste dacă nu ar fi existat smerenia ei, viziunea generoasă, altruistă şi gândirea profund practică. Spiritul ei vizionar ajunge la noi astăzi, prin cuvintele ei atemporale, adunate în şase volume şi nenumărate articole. Perspectiva pe care o putem găsi în ele a inspirat generaţții de profesori şi părinţți, continuând să ne vorbească şi azi, ca un vechi prieten înţțelept, de dragul copiilor noştri. "Când îţți vorbea scotea ce e mai bun din tine, ceea ce nici nu ştiai că există acolo. Avea un dar ales… Te ridica până la nivelul ei, fără speranţță de reîntoarcere. Îţți dădea o lumină nouă, o putere nouă. Aştepta mult de la tine, uneori mai mult decât ştiai că trebuie să oferi dar avea dreptate: Aveai şi ofereai şi, desigur, dăruind, dobândeai. Puterea ei de a inspira acea afecţțiune personală profundă în inimile celor care n-‐au întalnit-‐o niciodată era remarcabilă. Ne-‐a învăţțat lucruri şi metode noi. În predare a scos la iveală lucrurile şi modalităţțile vechi de învăţțare pentru a arăta neajunsurile acestora. Dar criticile ei n-‐au fost niciodată defăimătoare. Nu putea fi altfel decât generoasă, cu o gândire onestă şi deschisă. Ea nu te-‐ar fi făcut să te simţți mic sau ignorant. În discuţții, nu te făcea să-‐ţți muşti buzele sau să te umpli de mânie şi împotrivire. Ea te ridica şi te inspira. Nu te împingea de la spate ci te conducea, iar hotărîrea de a merge alături de ea, era o alegere fericită." (HW Household) Dar ce anume a propus Charlotte Mason, de a fost primit cu un astfel de entuziasm? Ea ne-‐a invitat să luăm în considerare un principiu unificator sau o filozofie a educaţției. "Educaţția, la fiecare nivel, reflectă ipotezele principale ale omului despre lume şi sine" (David Hicks). "În spatele fiecărei pedagogii se află o antropologie filosofică" (Jamie Smith). Cu alte cuvinte, înainte de a decide cum şi ce să-‐i învăţțăm, trebuie să judecăm şi să înţțelegem ce sunt copiii şi ce este educaţția. Ideea centrală a teoriei sale despre educaţție este că copiii se nasc persoane, dotaţți cu dorinţța şi capacitatea de cunoaştere. Educaţția, pe de altă parte, este ştiinţța relaţțiilor, relaţții personale profunde cu tot ce se poate şi merită a fi descoperit prin simţțuri şi prin raţțiune, scopul final şi suprem fiind cunoaşterea lui Dumnezeu. Din moment ce educaţția este construirea unei vieţți saturate cu relaţții semnificative, copiilor ar trebui să li se ofere oportunităţți de creare a unor astfel de relaţții, având zi de zi ceva sau pe cineva de iubit, ceva de făcut şi ceva de gândit. Acest concept organizează conţținutul revistei dar va fi descris în profunzime în ediţțiile viitoare alături de consecinţțele unei viziuni diferite despre copii şi despre educaţție, precum şi principiile şi metodele doamnei Mason , care sunt enumerate mai jos sub formă de titluri. Începem aici, prin introducerea principiului de formare al obiceiului şi studiul naturii, împreună cu jurnalul de observaţții în natură, ca instrumente uitate ale învăţțării.

36

1 Copiii sunt persoane. 2 Educaţția este o atmosferă, o disciplină şi o viaţță. 3 Educaţția este ştiinţța relaţțiilor. 4 Drumul voinţței şi drumul raţțiunii 5 Ospăţț al ideilor 6 Cărţți vii 7 Nararea 8 Viaţța în aer liber şi studiul naturii 9 Formarea obiceiurilor 10.Lecţții scurte 11 Preţțuirea artei 12 Copierea, dictarea şi memorarea 13 Caiet de însemnări cronologice 14. Timp liber pentru lucru manual Nu putem încheia fără ajutorul unui alt citat lung care cuprinde obiectivele noastre pentru educaţția copiilor, de data aceasta din volumul "In Memoriam -‐ Charlotte Mason", scrisă de către cei care au cunoscut-‐o: "Dacă ne gândim la viaţță lungă şi frumoasă a doamnei Mason petrecută în trudă neîncetată şi fericită "de dragul copiilor", ne întrebăm ce s-‐a străduit atât de mult să câştige pentru ei de a făcut-‐o atât de fericită, indiferent de cât de ostenită? A fost vreo metodă de educaţție rezumată într-‐un cuvânt, naraţțiunea? A fost folosirea cărţților? A fost dragostea pentru natură ? A fost puterea de auto-‐exprimare în cuvinte, în materie, în muzică? A fost fericirea? A fost bunătatea? A fost succesul lumesc? Putem spune că în binele pe care doamna Mason a căutat să-‐l facă copiilor se includ toate acestea, dar a mers mai departe până acolo încât s-‐a luptat şi a câştigat pentru ei plinătatea vieţții.” ssssssssssssssssssssssssssssssss

�

Strugurii

octombrie

39

40

Strugurii sunt fructele viţței de vie (vitis vinifera) care este o specie originară din regiunea mediteraneană, Europa Centrală şi sud-‐vestul Asiei. Este o liană ce poate atinge înălţțimea de 35 de metri, cu frunze lobate palmat şi fructe sub formă de boabe adunate în ciorchini, dulci şi zemoase. Strugurii sunt, după portocale, cele mai cultivate fructe din lume şi există peste 5000 de soiuri diferite de struguri de masă sau pentru vinificaţție. Sunt unul din cele mai complete alimente, o bogată sursă de oligoelemente ce susţțin sănătatea organismului dar şi remediu pentru diferite afecţțiuni. Se pot consuma cruzi sau pot fi folosiţți pentru prepararea unor produse: must, vin, stafide, ulei din sâmburi de struguri, oţțet.

41

Datorită bogatelor proprietăţți, strugurii au fost de-‐a lungul veacurilor un simbol al vieţții, al bunăstării, al abundenţței şi fertilităţții, al bucuriei asociate cu vremea culesului, dar au reprezentat şi sacrificiul datorită vinului stors prin zdrobirea boabelor. Strugurii apar metaforic în întreaga Biblie, de la Geneza la Apocalipsa, ca un simbol al abundenţței şi fertilităţții ŢȚării Promise. Viţța-‐de-‐vie este înfăţțişată ca chip al lui Hristos, mlădiţțele sunt credincioşii având viaţță numai altoiţți pe tulpina viţței, iar strugurii sunt roadele credinţței şi pocăinţței. Vinul semnifică sacrificiul Mântuitorului, ca sânge scurs pentru răscumpărarea păcatelor, şi totodată reprezintă comuniunea cu Dumnezeu în Euharistie.

Vulpea şi strugurii de La Fontaine Pribeagă şi lihnită De foame, dă de-o vie Cu nişte struguri rumeni, frumoşi, De razachie. Ciorchinii-s plini şi vulpea, De sine înţeles, Ar fi mâncat cu poftă Şi nici n-ar fi ales… Dar la-ndemâna labei O-mpiedică s-ajungă Până la ei zăbreaua ulucilor, prea lungă, Şi ghimpii-n care gardul e prins şi împletit; Ciorchinele-i aproape de bot; s-a tot sucit, S-a ridicat: se-nţeapă Şi-i lasă gura apă… - Ce struguri verzi şi acri, oftează, Nu-s de teapă! Şi-s prea cruzi… Mie, ce-mi place-i gustul de stafidă, Nu-mi strepezesc eu dinţii Cu această aguridă .

Secretul din vie –pictura in ulei pe panza de Greg Beecham -‐ 2012

42

43

Cereţți copiilor să repovestească întâmplarea iscoadelor. Nu întrerupeţți corectând greşelile. La final folosindu-‐vă de următoarele întrebări, invitaţți-‐i să ia parte la “marea conversaţție”: Ce semnifică strugurii rumeni poftiţți de biata vulpe? Crezi că erau într-‐adevăr acri? De ce i-‐a numit astfel? Dacă voi nu aţți fost păcăliţți de cuvintele vulpii, pe cine a păcălit ea şi de ce? Dacă ai fi fost vulpea ce ai fi făcut diferit? Cu ce situaţții din viaţța zilnică putem asemăna povestea vulpii? Ai fost pus în situaţția de a vrea ceva ce nu poţți avea? Îţți aminteşti să fi spus vreunui lucru "struguri acri" ? Ce faci în situaţții în care doreşti un lucru pe care nu-‐l poţți avea sau tinzi spre un ţțel care îţți pare de neatins? Ce învăţțături desprindem din morala fabulei? Reflectă la diferitele moduri de a accepta înfrângerea şi a exprima dezamăgirea. Examinează obiceiul de a-‐ţți spune ceva ce nu e adevărat în scopul de a te simţți mai bine. Te ajută într-‐adevăr? "Nu te minţți singur. Cel care se minte pe sine şi-‐şi pleacă urechea la propriile sale minciuni, ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui, să nu mai aibă respect nici pentru sine nici pentru ceilalţți." (Cehov)

… de gândit

44

… de gândit

D=M ÷V � Oare ce se întîmplă dacă punem câteva boabe de

st;>g>ri înt;-‐un vas cu apă? Se scuf>ndă sau plutesc? Ia încearcă, şi-‐ai sa vezi! Dacă s-‐au scuf>ndat, înseamnă că densitatea lor este mai mare decât densitatea apei. Boabele mele au plutit. Oare de ce? Pent;> că am scăpat două ling>ri de sare în apă. Sarea a absorbit apa. Lichidul rezultat din această combinaţie are densitatea mai mare decît cea a st;>g>rilor. Aceştia au rămas plutind la suprafaţă. Tot ce are masă şi ocupă volum are densitate. Aceasta se numeşte legea flotabilităţii, descoperită de Arhimede, şi spune că orice material sau obiect scuf>ndat înt;-‐un fluid va tinde să se ridice dacă densitatea lichidului este mai mare decât densitatea materialului. Cum de un vapor imens şi g;eu, const;>it din metal care este mai dens decât apa pluteşte fără probleme pe mari şi oceane, când o biluţă mică de fier se scuf>ndă imediat?

45

Ai înotat vreodată în mare sau în ocean? Dar în piscină? Ai obser[at ceva diferit? Dacă da, acum ştii de ce e mai uşor să înoţi în mare. Aminteşte-‐ţi şi alte for<e de apă sărată şi apă dulce pe care le cunoşti. Numeşte câteva exemple cunoscute şi locul unde se află. Ştiai că Marea Moar-ă este una din cele mai sărate întinderi de apă din lume? E atât de sărată încât poţi sta aşezat în apă ca pe un şezlong şi poţi citi ziar>l, căci vei pluti, iar dacă apa e mai mare decât tine nu vei putea atinge nisipul cu picior>l.

46

… de făcut

Ai mâncat vreodată stafide? Acestea arată ciudat dar sunt foarte gustoase şi sănătoase! Ştiai că stafidele erau atât de valoroase încât au fost folosite de romani ca monedă de schimb? Puteţți face propriile stafide acasa. Aveţți nevoie de struguri proaspeţți, roşii, fără sâmburi, o tavă de copt şi ceva să-‐i acopere şi să-‐i ferească de insecte, un şervet de bucătărie sau o bucată de ţțesătură subţțire, apoi mult soare. Spălaţți şi uscaţți uşor strugurii, împrăştiaţți-‐i pe tavă fără să se atingă, apoi acoperiţți-‐i. Lăsaţți-‐i afară la căldură, în plin soare, timp de câteva zile, de la cel puţțin trei zile până la 2 săptămâni, în funcţție de temperatura şi umiditatea aerului. După această perioadă stafidele ar trebui să fie numai bune de mâncat! Ce aţți observat în legătură stafidele? Sunt mai mici decât strugurii? Sunt mai uşoare decât aceştia? Ce formă, gust şi textură primesc boabele? Uscarea strugurilor în lumina soarelui îi transformă în stafide. Ei nu vor putrezi deoarece căldura soarelui face că apa să se evapore din struguri şi aceştia să se contracte, să se zbârcească. De asemenea, se încălzeşte zahărul, determinându-‐l să se caramelizeze. Pentru că apa s-‐a evaporat, stafidele sunt mai mici, mai uşoare şi mai dulci decât strugurii. Transformarea strugurelui în stafidă este reversibilă? Poate fi stafida transformată înapoi în struguri? Dacă o înmuiem în apă ce se întâmplă?

47

… de făcut

" Mens sana in cor`ore sano” Viaţța, natura, hrana sunt daruri de la Dumnezeu. Să le primim cu mulţțumire, să le folosim cu bucurie şi să le păstrăm cu înţțelepciune. Formarea deprinderilor alimentare bune este vitală pentru sănătatea trupului. Tradiţția ne oferă ca moştenire vie, obiceiuri culinare valoroase, cum ar fi obiceiul păstrării hranei prin conservare. Acesta are o vechime impresionantă care se apropie de începuturile omenirii şi a fost practicat continuu în toată istoria omului în diferitele culturi. Oamenii au fost preocupaţți dintotdeauna de asigurarea hranei bune, de păstrarea nealterată a ei pe termen lung, dorind valorificarea optimă a alimentelor prin procedeele pe care le aveau la îndemână. Deshidratarea şi fermentarea sunt două mijloace străvechi de conservare, organice şi naturale, care nu numai că menţțin aproape intacte proprietăţțile nutritive dar, în unele cazuri, le şi îmbogăţțeşte.. Deshidratarea conservă alimentele şi le menajează calităţțile nutritive şi organoleptice pentru că nu suferă tratamente termice şi chimice. Eliminând apa, se inhibă dezvoltarea microbilor şi se împiedică oxidarea alimentelor, făcându-‐se astfel posibilă consumarea lor tot anul. În zilele lungi, senine şi calde, aşezate pe o hârtie albă curată, în aer liber, soarele şi vântul le usucă în mod natural, firesc şi ideal. Fructele şi legumele alese, bine coapte, (mere, pere, banane, căpşuni, afine, zmeură, prune, caise, struguri, măceşe, cătină, roşii, vinete, ardei, ţțelină, spanac, morcovi, etc) se spală bine, se curăţță, apoi se taie în bucăţți, cu cât conţțin mai multă apă, cu atât bucăţțile trebuie să fie mai mici, pentru a permite uscarea. Se pot usca şi la cuptor la o temperatura reglată însă uscarea rapidă afectează culoarea şi aroma. Un minunat exemplu de fruct uscat optim este stafida, potrivit de moale, cărnoasă, aromată şi rezistentă în timp. Fructele uscate se pot consuma ca atare, rehidratate sau în variate combinaţții iscusite. Ne vom bucura de o abundenţță hrănitoare, de un curcubeu al culorilor şi o simfonie a aromelor. Un alt mod de păstrare a alimentelor este fermentarea care, nu numai că conservă şi păstrează calităţțile hrănitoare şi curative ale legumelor aproape nevătămate, dar creează alimente mai bogate nutritional, pentru că microorganismele care fac acest proces posibil, produc şi vitamine în acest timp. Prin fermentaţția anaerobă în saramură se formează acele culturi de bacterii prietenoase, probioticele naturale, mici fabrici de enzime care elimină toxinele din organism.

48

Tot ele transformă zaharurile din legume şi produc nenumărate substanţțe benefice pentru organism cum ar fi acidul lactic care conservă legumele, le conferă o aromă unică şi calităţți nutriţționale excepţționale. Acidul lactic are un efect inhibator asupra microbilor din intestine şi previne apariţția unor procese de fermentare nedorite care duc la tulburări intestinale, asigura o microfloră echilibrată, sănătoasă, deci un sistem imunitar puternic, fabrică vitaminele B şi K2 care protejează sistemul cardiovascular şi osos şi ajută organismul la absorbţția optimă a nutrienţților. Legumele asortate, proaspete şi bine spălate (castraveţți, varză, conopidă, sfeclă roşie, morcovi, ţțelină, ardei, ceapă, gogonele, etc) se rânduiesc în straturi generoase în butoiul curat, împletite cu usturoi, mărar uscat, boabe de muştar şi alte mirodenii prealese, apoi se scufundă în apă cu sare de mare, cât să le acopere. Sarea se adaugă în cantităţți stabilite de fiecare reţțeta în parte conservând legumele şi reglând procesul de fermentaţție. Usturoiul ţține sub control bacteriile neprietenoase ce împiedică dezvoltarea acidului lactic iar seminţțele de muştar au un rol însemnat în murarea legumelor. Se lasă la temperatura camerei 2-‐3 zile, neînchis etanş, agitându-‐le şi completând nivelul apei. Apoi se închide şi se mută la răcoare. Aceste bunătăţți sunt pentru mine nu doar un ospăţț al trupului, cu foloase nutritive şi senzoriale. Sunt o poveste vie. Nu e doar hrană, e o parte a vieţții mamei care s-‐a dus. Nu e doar foame a trupului ci şi dor si sete după atmosfera de acasă. E o punte a amintirii spre un alt timp şi loc, e copilărie, îmbrăţțişare, e pace, e dragoste. E regăsire. E bogăţție a naturii şi tezaur al inimii. Să-‐i ancorăm pe copii în viaţță cu obiceiuri sănătoase. Să le creăm atmosfera ce-‐o respiră , nu doar din arome şi decoruri ci şi din acel mănunchi de clipe preţțioase care-‐i cresc emoţțional, spiritual , fizic şi mental, oferindu-‐le hrană pentru trup, minte şi suflet. Să le construim cu grijă acel univers pe care-‐l numim "acasă", acel loc unde-‐şi înfig rădăcinile că să crească mai puternici. Să cultivăm obiceiuri, să le creştem cu iubire şi să culegem bucurie.

49

51

Principiile educației

Educaţția este atmosferă , disciplină , viată

Disciplina ca formare a

obiceiurilor

52

"Ai grijă de gândurile tale… Vor deveni cuvintele tale. Ai grijă de cuvintele tale… Vor deveni faptele tale. Ai grijă de faptele tale… Vor deveni obiceiurile tale. Ai grijă de obiceiurile tale… Vor deveni caracterul tău. Ai grijă de caracterul tău… Va deveni destinul tău!”(Frank Outlaw) Destinul nostru este determinat de caracterul nostru iar caracterul nostru este suma şi expresia obiceiurilor noastre. “ Suntem ceea ce facem în mod repetat, prin urmare, excelenţța nu este o acţțiune, ci un obicei.” (Aristotel) Odată ce devenim mame trăim ani tumultoși în care încercăm să ţținem pasul nevoilor copiilor noştri, mereu crescânde, şi uneori ne dăm toată silinţța dar în direcţții greşite. Ne consolăm de multe ori cu iluzia că mâine vom face lucrurile să meargă mai bine dar şi cu “încurajatoarele” confesiuni ale altor mame, care inspiră o oarecare resemnare că la fel se întâmplă în toate cazurile. În experienta fiecăreia există mai mult sau mai puţțină zbatere, nesiguranţță, anxietate, epiuzare, dezamăgire şi speranţță, când e vorba de copiii noștri. Toate ne putem regăsi în unele ipostaze când efortul nostru pare să fie în zadar. Nu-‐i aşa că peste tot fraţții se ceartă, unii au puţțină lene, alţții răzvrătire, mici minciuni şi multe neascultări? Suntem stupefiate când băiatul nostru îngrămădeşte vraiştea de haine sub ascunzişul plapumei sau doseşte dezordinea lucrurilor după perdea atunci când i se cere a suta oară să facă ordine în camera sa, nu înţțelegem cum iarăşi mintea lui zburdă printre norii plutitori într-‐o dispoziţție poetică atunci când el trebuie să facă calcule la matematică, ne mirăm văzând că, în loc ca degetele lui măiestre să alunece graţțios pe clape se agită în van pe ecranul telefonului furişat sub pian, în timp ce bietul instrument părăsit reproduce automat şi nesfârşit inregistarrea pusă de paravan. Toate ne dorim ca ei să devină mai responsabili, mai harnici şi săritori la nevioe, mai sinceri şi drepţți, mai atenţți şi perseverenţți, mai maturi şi înţțelepţți. Dacă suntem conştiente că acestea sunt trasături de caracter dobândite prin cultivare, disciplină, învăţțare, vom înţțelege că educaţția înseamnă mai mult decât acea târâială continuă şi epuizantă între eşec şi biruinţță, asemănătoare balansului unei uşi între azi înainte şi mâine înapoi. Caracterul copilului trebuie educat iar cuvântul educaţție, care derivă din latinescul “educatio”,înseamnă creștere, hrănire, cultivare. In viziunea lui C Mason "Educatia este atmosfera, disciplina, viata." Prin urmare o treime din educatie este disciplina care se refera la cultivarea obiceiurilor. "Formarea obiceiurilor este educaţția și educaţția este formarea de obiceiuri." spune ea Ce sunt obiceiurile? Acestea sunt comportamente sau acţțiuni repetate pe care le avem datorită unui tipar mintal, a unui mod de gândire, înrădăcinat prin cultivare perseverentă. Este însuşire dobândită cu timpul prin practică şi devenită trăsătură caracteristică, obişnuinţță. Obişnuinţța este a doua noastră natură. Obiceiurile ne definesc. Practic suntem un mănunchi de obiceiuri. Umblăm, păşim, scriem, citim, gătim, tastăm fără să mai privim literele, ne periem dinţții regulat, spălăm vasele în timp ce facem diverse planuri, conducem maşina cu uşurinţță, făcând aceleaşi mişcări regulate, în timp ce conversăm cu o prietenă. Deci ne-‐am deprins să facem atâtea lucruri fără să ne mai gândim la acea acţțiune, la acel comportament, fără să ne mai gândim cum ,când şi de ce trebuie să o facem sau ce efort uriaş trebuie să depunem. Nu mai consumăm energie mentală pentru că nu mai e nevoie de voinţță şi motivaţție. O facem pur şi simplu pentru că aşa ne-‐am obişnuit. Este crucial să conştientizăm că orice acţțiune repetată devine, prin urmare, fie un obicei rău, fie un obicei bun.

53

Voi expune mai jos viziunea doamnei Charlotte Mason care, atât de inspirată, accentuează necesitatea şi rolul părintelui de a semăna în copii, încă de de timpuriu, obiceiuri bune, înăbușind în faşă ce e rău, pentru că repetarea acelui rău devine obicei iar formarea este mult mai eficient realizată decât reformarea. Acest lucru îi va ajuta şi pe copii dar şi pe părinţți, deopotrivă. "Mama care îşi asumă osteneala de a-‐şi înzestra copiii cu obiceiuri bune, îşi asigură sieşi zile line şi uşoare. Pe de altă parte, mama care lasă obiceiurile să se formeze singure are o viaţță trudită de certuri nesfârşite.”(C. Mason) Şi aceasta se întâmplă pentru că, spune ea: „Dacă eşuăm în a uşura viaţța prin fixarea obiceiurilor de gândire potrivită şi acţțiuni potrivite, atunci obiceiurile de gândire nepotrivită şi acţțiuni nepotrivite se formează de la sine" De ce? Pentru că copiii se poartă aşa cum le este firea, ei nu au suficientă putere de decizie, de autodisciplină şi stăpânire de sine. Prin voinţța lor firavă nu vor putea realiza întotdeauna ceea ce ştiu ei că ar trebui să realizeze. De aceea, spune C. Mason, "părintele trebuie să facă ceea ce copilul încă nu se poate obliga să facă, adică să îl salveze de efortul continuu al deciziei, acel efort de voinţță care este necesar oricărei alegeri, mai ales aceleia dintre bine şi rău”. Dacă vom înzestra copilul cu obiceiuri bune viaţța va curge în direcţția bună fără uzura constantă a efortului moral presuspus de decizie, iar atunci când copiii se deprind de mici cu virtuţți, nu vor mai fi necesare după aceea multe eforturi pentru că obişnuinţța va fi în viitor lege pentru copil şi ea însăşi va avea grijă de el iar încordarea enormă pe care o presupune o decizie morală mai târziu, va veni asupra lor doar ocazional, spune doamna Mason. Încurajarea copilului în formarea obiceiurilor înseamnă şi implicarea lui în autodiscplinare unde voinţța lui va fi stimulată, instruită , şi antrenată pe drumul cel bun, având astfel parte activă în procesul educativ. Obişnuinţța este o capacitate strâns legată de autocontrol, organizare, responsabilitate, perseverenţță, abilitatea de a lua decizii corecte singuri şi de a face ceea ce trebuie şi când trebuie. Dacă el a fost crescut să fie politicos, îngrijit, atent cu alţții, mulţțumitor, de ajutor, sincer şi responsabil îşi va practica virtuozitatea fără prea mult efort conştient. De exemplu, copilul obişnuit să îşi găsească satisfacţție şi câştig în cărţțile sale nu va fi atras uşor în treburi inutile, de un coleg leneş şi trândav sau cel instruit să spună adevărul, nu se va gândi să folosească o minciună ca un mijloc de a ieşi dintr-‐o încurcătură. “Prima oară ne formăm obiceiurile, apoi ele ne formează pe noi."(Rob Gilbert)

54

Obiceiul devine astfel un instrument al formării copilului, “în mâinile mamei este ca o roată a olarului sau cuţțitul în mâna sculptorului, e mijlocul prin care ea proiectează ceea ce a conceput deja în mintea ei, căci unealta este la fel de necesară ca materialul sau designul. ”Ce frumos spunea Loisel „În familie şi pe genunchii mamei se formează ceea ce este mai valoros pe lume -‐ omul de caracter. Copilul e un material în mâinile mamei şi e suma a ceea ce este el ca fiinţță umană imperfectă, cu aceleaşi dorinţțe, instincte şi neputinţțe comune tuturor dar şi cu particularităţțile eredităţții lui, cu temperamentul, înclinaţțiile şi dispoziţțiile specifice care facilitează dobândirea în cursul vieţții a unor trăsături comportamentale. Acestea au o influenţță puternică asupra lui. Dar obiceiul este "cât zece naturi" spune C. Mason. "Natura este puternică dar nu e invincibilă căci obiceiul este de zece ori mai puternic"(Ovidiu), deoarece această natură se lasă modelată, şlefuită şi transformată. Obiceiul împinge natura prin noi făgaşe, asemeni sportiviilor care ajung la acele performanţțe, de neatins pentru cei neantrenaţți, prin ritualuri de comportament adică prin obiceiuri repetate, foarte puternic înrădăcinate. În felul acesta obiceiul trebuie să fie o pârghie care să ridice copilul către explorarea şi atingerea potenţțialului său maxim iar aceasta le va da şansa să îşi descopere valoarea, care le sunt limitele şi ce pot deveni. ”Copilul nu trebuie lăsat în firea lui, căci rămânând acolo unde este, nu mai sus sau nu mai bun decât natura l-‐a făcut, aceasta va acţționa ca un obstacol greu, iar copilul care nu este crescut în mod constant la un nivel superior şi cu exigenţțe şi aspiraţții mari se va cufunda tot mai jos, în năzuinţțe tot mai mici.” spune C. Mason." Menirea omului este de a cuceri toate obiceiurile, pentru a depăşi răul din el şi pentru a restabili binele la locul care i se cuvine." (Ghandi) Dacă cunoaştem instrumentul şi materialul, cum realizăm “designul", opera? Prin stabilirea direcţției drumului devenirii, care este vitală. C.Mason ilustrează această relaţție a obiceiului cu viaţța umană asemănându-‐l cu şinele pe care rulează o locomotivă, “La fel cum este mai uşor pentru locomotivă să continue drumul pe direcţția şinei decât să ia un alt traseu dezastruos pe ea, este mai uşor pentru copil să urmeze liniile obiceiului atent stabilite decât să rătăcească pe alături, prin locuri primejdioase, riscante pentru el. Această chestiune de stabilire a direcţției către ţținutul neexplorat al viitorului copilului este una foarte serioasă si responsabilă pentru părinte, care trebuie să ia bine în considerare calea pe care copilul ar trebui să călătorească cu beneficiu, câştig şi plăcere: iar, de-‐a lungul acestor trasee, să se stabilească căi, atât ademenitoare cât şi netede şi uşoare ca micul călător să meargă pe ele la viteză maximă, fără să se oprească pentru a lua în considerare dacă el alege sau nu să meargă în acest fel.”(C. Mason) Părinţții trebuie să stabilească ruta obiceiului pe direcţția în care viaţța copilului va merge de acum înainte cu puţține şocuri sau erori, ca să poată avansa în direcţția cea bună, cu un minim de efort, spune Charlotte Mason. Care este traiectoria dorită?

55

Viziunea fiecărui părinte depinde de idealurile lui. Dacă considerăm credinţța, dreptatea şi dragostea fundamente ale vieţții, atunci direcţția va fi cea bună, pentru că acestea îl vor ajuta să îşi construiască un sistem de valori spirituale, etice, estetice raportându-‐se la Dumnezeu, pentru că El este singurul model formativ existenţțial iar cunoaşterea, înţțelegerea şi practicarea binelui capătă motivaţție şi temei divin. “Legea îi va ţține departe de rău iar dragostea îi îndeamnă spre bine” spune C. Mason. Acestea sunt forţțe educaţționale puternice dar nu pot fi separate de oferirea propriului exemplu personal. "Să nu credeţți că educaţți copilul numai atunci când vorbiţți cu el, când îl povăţțuiţți sau îi porunciţți. Îl educaţți în fiecare moment al vieţții voastre, chiar şi atunci când nu sunteţți acasă.”(Markenco), şi “Nu trebuie să faceţți nimic în faţța copilului mic din ceea ce nu vreti să imite."(Locke) Prin urmare, înainte de a-‐l instrui pe copil în obiceiul dorit, trebuie să-‐l avem noi înşine mai întâi ca model. Apoi cu perseverenţță şi hotărâre să ne asigurăm că îşi va însuşi obiceiuri care îl va pune pe drumul ordinii, cinstei, onoarei, decenţței, virtuţții, responsabilităţții şi respectului pentru ceilalţți şi pentru valorile eterne, în loc de a lăsa cursul vieţții lor la voia întâmplării. Caracterele lăsate la voia întâmplării pot fi slabe, haotice, schimbătoare şi contradictorii iar cei care le au, pot suferi de lipsa unui scop în viaţță, de dezorientare, lipsă de putere, iresponsabilitate. Dacă viziunea lui Charlotte Mason ne-‐a convins, atunci am realizat că rolul nostru este fundamental în măsura în care avem însuşirile, disponibilitatea, forţța şi înţțelepciunea necesară de a lansa pe traiectoria vieţții un om puternic, echilibrat, hotărât, bun, virtuos şi păstrător al valorilor morale divine, care-‐i vor oferi o viaţță abundentă şi fericită. Faptele de astăzi ale copiilor noştri reprezintă o prefigurare certă a celor de mâine, deprinderile şi convingerile creionate acum constituie baza modului de acţțiune şi de gândire în viitor iar atitudinile şi comportamentele noastre vor fi primele modele copiate cu fidelitate de către copii. Să lăsăm teama, îngrijorarea, nesiguranţța sau indiferenţța la o parte şi, cu cercetare se sine, hotărâre şi încredere în ajutorul divin, să urmăm această măreaţță chemare de a valorifica talanţții ce ne-‐au fost încredinţțaţți. Înţțeleptul Solomon a spus: "Învaţță pe copil calea pe care trebuie s-‐o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea." (Proverbe 22:6) "Caracterul fără inteligenţță poate mult, dar inteligenţța fără caracter nu valorează nimic." Ba mai mult, "Caracterul omului este destinul sau", spune Heraclit.

Strugurii din Canaan -‐ James J. Joseph Tissot 1902

Povestea iscoadelor în Canaan Când copiii lui Israel au tăbărât în pustiul Paran, Moise, după porunca lui Dumnezeu, a trimis douăsprezece iscoade în ţara Canaan, câte unul din fiecare seminţie, să o cerceteze şi să-i aducă informaţii despre ce fel de ţară este şi ce fel de oameni trăiesc în ea. El le-a cerut de asemenea, să aducă cu ei ca dovadă, o parte din roadele ţării. După 40 de zile, cei doisprezece bărbaţi s-au întors şi, fiindcă era vremea coacerii strugurilor, au adus cu ei, de la Escol, (Valea strugurelui), un ciorchine copt, atât de mare încât au fost nevoiţi să îl care pe o prăjină. Ei le-au au arătat roadele copiilor lui Israel şi i-au raportat lui Moise ceea ce au văzut şi anume că ţara pe care au vizitat-o este foarte fertilă, bogată, că există uriaşi care trăiesc în cetăţi mari întărite cu ziduri, că locuitorii sunt atât de puternici şi războinici încât ar fi imposibil să-i alunge, aşa cum a plănuit Dumnezeu. Deşi unul dintre iscoade, Caleb, un om curajos, a vrut ca poporul să pornească imediat spre cucerirea ţării, ceilalţi s-au împotrivit și i-‐au reproșat lui Moise şi lui Aaron că i-a adus în pustie pentru a fi ucişi de către duşmanii lor. Poporul îngrozit s-a răzvrătit împotriva lui Moise şi au ales un alt conducător care i-ar putea întoarce în Egipt.

56

Cereţți copiilor să repovestească întâmplarea iscoadelor. Nu întrerupeţți corectînd greşelile. La final folosindu-‐vă de următoarele întrebări, invitaţți-‐i să ia parte la “marea conversaţție”: De ce crezi că a fost nevoie de trimiterea iscoadelor dacă Canaan era ţțară promisă? Care a fost atitudinea lor, dar a poporului? De ce a ales poporul să creadă pe aceşti oameni mai mult decât pe Dumnezeu? Avea indoiala lor temei? Şi-‐a ţținut Dumnezeu promisiunile înainte? Ştii câteva exemple? Ce este credinţța ? Care este reversul ei şi ce consecinţțe atrage? Poate fi această istorie interpretată ca o parabolă care prefigurează viaţța noastră spirituală? Ce simbolizează Canaanul şi strugurii uriaşi? Pe cine reprezintă Iosua şi poporul? Care este singura cale de a intra în posesia promisiunilor lui Dumnezeu şi a trăi viaţța din abundenţță? Identifica Marea Mediterană, Egiptul, Marea Rosie, Israelul de astăzi, Europa, pe o harta modernă. Copilul poate transfera noile descoperiri geografice pe harta gasita apasind butonul de mai jos.

Caleb şi Iosua i-a rugat să nu se revolte împotriva lui Dumnezeu cel atotputernic pentru că dacă-l vor asculta, El le va da această ţară bogată aşa cum a promis. Dar mulţimea s-a întărâtat şi mai mult. Slava Domnului s-a pogorât în Cort şi Dumnezeu Însuşi, a declarat că datorită necredinţei lor, Israel nu va mai fi poporul Său nici nu va intra în stapanirea Ţării promise. Moise s-a rugat cu stăruinţă pentrui israeliţii rebeli, implorând pe Dumnezeu să-i ierte.. Dumnezeu i-a auzit rugăciunea, generaţției următoare să intre în posesia Canaanului, moștenirea promisă .

… de gândit

57

59

Uneltele învăţării Metodele potrivite de învăţțare sunt unelte de “afânare” pentru minte şi

suflet. Ce poate fi mai de dorit decât o minte şi o stare de spirit pregătite să primească sămânţța cunoaşterii?

Studiul naturii împreună cu păstrarea unui jurnal de observaţție fac parte din seria de unelte uitate ale învăţțării , pe care le vom redescoperi împreună.

Studiul naturii

60

"Puţțini sunt cei ce văd cu ochii lor şi simt cu inimile lor." ~ Charlotte Mason “În acest secol 20, să opreşti graba din jur, să stai liniştit pe iarbă, să te deconectezi de la lume, să revii pe pământ pentru a permite ochiului să vadă o salcie, un tufiş, un nor, o frunză … am învăţțat că ceea ce n-‐am desenat n-‐am văzut niciodată cu adevărat." (Frederick Franck)[ Nu e o surpriză faptul că o educatoare sensibilă, ca doamna Carlotte Mason, face din studiul naturii un principiu central al metodelor sale de învăţțământ, cel puţțin în primii ani de formare din viaţța unui copil: "Nu sta în spatele uşilor închise când poţți fi, pe bună dreptate, afară. " În acelaşi timp, ideea că noi suntem educaţți de intimităţțile noastre n-‐ar fi putut găsi un teren mai fertil decât în studiul naturii, unde copilul este încurajat să ia cunoştinţță intimă cu natura, printr-‐o implicare completă a tuturor simţțurilor lui. Deşi îi era familiară situaţția dificilă a multor orăşeni, cunoştinţțele lor înstrăinate şi de mâna a doua în ceea ce priveşte cele mai multe elemente naturale, o realitate tot mai răspândită în zilele noastre, doamna Mason a rămas încrezătoare în dorinţța şi disponibilitatea mamelor de a face mai mult decât ceea ce este posibil şi la îndemână în situaţția lor, pentru binele copiilor, şi anume, scoaterea acestora, zi de zi în natură, pentru lungi perioade de joc şi explorare. Beneficiile pe care le aduce iniţțiativa de "a aşeza copilul în calea lucrurilor care merită observate" sunt nenumărate. De la formarea competenţțelor de observare, prin învăţțarea copilului să îşi concentreze atenţția pentru a vedea, a asculta, a simţți, până la a-‐şi dezvolta capacităţți de discernământ, de urmărire perseverentă şi acurateţțe descriptivă. Dezvoltarea simţțului estetic al frumosului, nu poate fi omisa.

Iar beneficiul care ne-‐ar putea însoţți pe fiecare la vârsta maturităţții, este simţțământul ancorării în timp şi spaţțiu, pe care o relaţție intimă cu natura îl poate oferi, un adevărat sentiment de apartenenţță, o comoară la care putem reveni pentru tot restul vieţții noastre.

61

Acum câţțiva ani, am decis să imortalizez câte o imagine pe zi şi să scriu trei lucruri, pentru care am făcut mari eforturi de a mă opri să le observ. Mi-‐aduc aminte, cu câtă nerăbdare aşteptam noutatea fiecărei zile. Când răsfoiesc acest jurnal, e atât de vie în amintirea mea fiecare scenă capturată şi cadrul ei, fiecare gând şi sentiment trăit, cu o precizie despre care nu am crezut niciodată că ar fi posibilă . Este un sentiment minunat al apartenenţței la un crâmpei de istorie personală, unde mă pot întoarce în vremuri de dificultate sau îndoială. Această experienţță mă duce cu gândul la beneficiul de a ţține un jurnal al naturii. Imaginaţți-‐vă bogăţțiile pe care le-‐am putea aduna din această consemnare a întâlnirii noastre nemijlocite, cu lumea naturală. Puterea de atenţție, antrenamentul unei mâini care desenează sau pictează , a unei minţți făcând clasificări, deosebiri, discriminări şi comparaţții , sunt toate abilităţți de dorit care nu ar putea fi cultivate dacă am aduna informaţții exclusiv din cărţți şi imagini (fotografii şi film). Dar cum ajungem la toate acestea? Intenţția este regină , adică punerea deoparte, în mod intenţționat a unui timp pentru noi şi copii împreună, un răgaz în aer liber, zilnic, dacă se poate, face ca toate aceste lucruri să fie posibile.

62

În itinerarul vostru , puteţți lua un caiet de notiţțe simplu cu pagini goale pentru fiecare persoană (de preferat un caiet de schiţțe cu spirală şi coperţți tari sau orice alt tip de jurnal de notiţțe), un creion, un pix, radieră, ascuţțitoare, o mică selecţție de creioane colorate, acuarele, câteva pensule, un briceag pentru tăierea rămurelelor, săculeţț pentru colectarea obiectelor găsite la faţța locului pentru a le studia acasă, un rucsac potrivit care ţține toate lucrurile împreună. Odată ajunşi afară (într-‐un parc din apropiere, pe malul unui râu sau a unui lac, în curtea cuiva, în cimitir sau în oricare alt loc accesibil unde natura s-‐a păstrat), luaţți-‐vă câteva momente pentru a implica simţțurile în privelişti, sunete şi aromele din aer. Uitaţți-‐vă în sus la cer, ce tip de nori puteţți vedea? Localizaţți poziţția soarelui în funcţție de momentul zilei, puteţți vedea luna? Cum arată aceasta? Simţțiţți vremea pe pielea voastră, umiditatea, temperatura, cantitatea şi calitatea luminii, vântul şi direcţțiile sale? Toate acestea sunt factori care influenţțează comportamentul animalelor şi creşterea plantelor. Observaţți momente , amănunte şi detalii în apropiere, dar să nu vă scape panorama îndepărtată şi vastă. Apoi, în măsura în care este posibil, copilul închide ochii şi ilustrează prin propriile lui cuvinte scena care tocmai s-‐a derulat în faţța ochilor lui. Ce a văzut, simţțit sau auzit? Unde se află lucrurile în relaţție unele faţță de altele. Ce este diferit de ceea ce a experimentat înainte, în aceeaşi locaţție? Poate identifica plante, copaci, păsări, animale, modele de nori, pe care le-‐ a văzut sau auzit? Nu întrerupeţți copilul corectându-‐l, dar odată ce a terminat ce avea de spus, modelaţți cu blândeţțe descrieri precise. Aşezaţți-‐vă lângă copilul dumneavoastră şi descoperiţți, minunaţți-‐vă şi admiraţți împreună cu el. Ghidaţți de curiozitate, găsiţți un lucru sau o scenă, de la sol, de la nivelul ochilor, de mai sus, sau din întreaga panoramă, pentru studiat şi desenat.

65

Toamna, observând păsările şi animalele căutaţți împreună semne de schimbare în activitatea şi pregătirea lor pentru iarnă, migrarea păsărilor şi insectelor , tipurile de alimente consumate pentru a susţține perioade lungi de hibernare. Ce plante înfloresc mai târziu? Care culturi sunt coapte şi gata de recoltă, de ce copacii îşi pierd frunzele sau îşi schimbă culorile, ce tipuri de seminţțe, nuci sau fructe puteţți observa? Cum se modifică vremea, durata zilelor, ce sunete se schimbă? Observaţți şi desenaţți un peisaj întreg de toamnă. Nu vă fie teamă de desen şi nu fiţți critici cu desenele copiilor. Puteţți inspira copilul pentru a depune efort modelând încântare şi perseverenţță. În timp vă veţți dezvolta propriul stil, dar dacă sunteţți la început de drum, v-‐aţți putea folosi de următorii paşi. Priviţți cu atenţție la exemplarul sau priveliştea aleasă pentru analiză şi redare. Fără să vă uitaţți către hîrtie, desenaţți în creion încercând chiar cu mâna nedominantă (stânga sau dreapta în unele cazuri) într-‐o linie continuă, conturul obiectului studiat. Când obiectul se află în mişcare desenaţți conturul printr-‐un gest rapid. Adăugaţți apoi cu atenţție detaliile observării. Daţți viaţță desenului prin culoare, folosind creioane colorate, acuarelă, o pensulă şi foarte puţțină apă (tehnica pensulei uscate), altfel apa prea multă va bălti şi va ruina desenul. Consemnaţți şi în cuvinte impresiile acestui studiu, pe pagina alăturată sau chiar printre desene. Adăugaţți un poem sau o povestire care să personalizeze şi să ancoreze în timp această experienţță. Nu prelungiţți acest exerciţțiu mai mult decât e necesar. Lăsaţți copiii să se bucure de libertate în natură, oprindu-‐vă doar pentru un scurt intermezzo de studiu intens şi concentrare. Aduceţți şi acasă câteva obiecte din natură pentru expunere şi observare, având grijă să nu rupeţți sau să desprindeţți din mediul lor elementele rare sau protejate. Studiul naturii ca unealtă a învăţțării, a fost cel mai dificil de implementat în mod constant în casa noastră. Mă simt încurajată totuşi să perseverez, bazându-‐mă pe succesele din trecut şi pe încurajarea Doamnei Mason " Aici, părintele sau educatorul are o şansă mare, de a antrena ochiul copilului pentru a vedea, urechea pentru a auzi, şi de a semăna seminţțe de adevăr în sufletul lui, seminţțe ce vor încolţți, vor înflori, şi vor aduce roadă fără prea mult amestec sub formă de ajutor sau cunoştinţțe din partea educatorului".

sssssssssssssssssss

67

Examinează un ciorchine de strugure observând caracteristicile lui? Care sunt părţțile componenteale ale viţței de vie, în ce zone se cultivă, de ce condiţții are nevoie pentru dezvoltare . Ce se pot produce din struguri şi prin ce procese? Numeşte diferite soiuri de struguri şi observă particularităţțile lor, varietatea culorilor. Fă o degustare , notează şi desenează favoritul.

… de gândit

Corbul noiembrie

70

Cerul de noiembrie, părăsit de călătoare, atârnă greu în aşteptarea primelor ninsori, peste puţținele zburătoare rămase, printre care ciorile şi corbii, dispreţțuite, urâte, vânate, dar si odată înţțelese, admirate pentru inteligenţța lor. Trei specii de ciori (de semănătură, cioara neagră, cioara grivă) şi corbul, se numără alături de gaiţță, alunar, coţțofană şi stăncuţța, printre cele opt specii de corvide prezente în România. Corvidele sunt păsări sociabile trăind ca familii în colonii care pot atinge mii de exemplare. Fidelitatea acestor păsări este un semn al inteligenţței lor, ele împerechindu-‐se pe viaţță cu un singur partener. Corvidele sunt singurele păsări capabile să se folosească de unelte în căutarea hranei. Sunt sedentare, omnivore, adică se hrănesc cu hrană de provenienţță animală şi vegetală, şi nu se tem de om, învăţțând să trăiască în apropierea acestuia şi să profite de pe urma lui. Poate prin această apropiere şi-‐au cîştigat o reputaţție mitologică, atât cioara cît şi corbul având un loc proeminent ca reprezentante a zburătoarelor în poveştile şi credinţțele popoarelor. De la simbol al recunoştinţței filiale în China şi Japonia, la rol profetic, călăuză şi spirit protector, până mai recent în operele lui Shakespeare, aducători de dezbinare şi purtători de veşti rele. În Biblie apar ca slujitori de încredere şi exemple ale purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru întreaga creaţție. În următoarele selecţții literare veţți regăsi aceste păsări enigmatice în unele din aceste ipostaze, şi poate astfel, când le veţți întâlni în plimbările voastre, le veţți privi cu atenţția cuvenită unor vechi prieteni.

Corvidele

71

Corbii: versuri din batrîni

Unu-i pentru rea solie, Doi sunt pentru veselie. Câte trei, pentru nuntire, Patru, pentru zămislire. Cinci sunt pentru bogăţie, Şase-s pentru sărăcie, Şapte sunt peregrinare, Opt sunt pentru întristare. Nouă-s pentru tăinuire, Zece sunt pentru mâhnire, Unsprezece-întru iubire, Doisprezece-s bucurie, Pentru ziua ce-o să vie.

Ilustrator: Heidi Holder Farrar, Straus and Giroux, 1987

72

… de gândit

Coşuleţul cu comori O plimbare prin pădure la cules comori…de toamnă.

Culege şi sortează, Numără , grupează,

Identifică şi cercetează, Bucură-te şi creează!

74

Sortează –le după soiul lor şi pune-le în borcane diferite. Numără câte au încăput în fiecare borcan. De ce în unele încap mai multe iar în altele mai puţine?

Grupează câte 12 din fiecare soi. Care borcan a fost câştigătorul? Numeşte fiecare soi şi identifica copacul al cărui rod este.

Cercetează caracteristicile fiecăruia: înveliş, conţinut, formă, culoare, mărime, greutate şi alege preferatul apoi desenează-l. Este comestibil? Dacă da, poftă bună !

Combină-le într-un aranjament de toamnă! Ţi-a plăcut aventura? Plănuieşte-o pe următoarea!

75

Profetul Ilie și corbii – ceremică – autor necunoscut -‐ 1658

76

77

… de gândit

Povestea lui Ilie și a corbilor 1 Împăraţi 17:1-7 La scurt timp după separarea celor douăsprezece seminţii, Israel a căzut în idolatrie. Ieroboam, primul rege, a înfiinţat cultul Viţelului de aur în Dan şi Betel, cele două margini ale împărăţiei sale, pentru a-i preveni pe oamenii lui să meargă până la Ierusalim, în regatul lui Iuda, şi să se închine lui Dumnezeu. Dar cu toate că s-au închinat acestui chip turnat, ei nu au respins în întregime pe adevăratul Dumnezeu. Însă sub stăpânirea lui Ahab, al şaselea rege al lui Israel, un om slab şi rău, s-a impus închinarea la Baal şi Astarteea, transformând-o în religie de stat iar devotamentul faţă de adevăratul Dumnezeu a fost abandonat. Dumnezeu s-a mâniat pe Ahab şi pe oamenii lui datorită idolatriei lor şi i-a persecutat pe preoţii lui Baal. El a trimis pe Ilie să-l convingă pe Ahab de gravitatea idolatriei şi să-i anunţe că, timp de trei ani şi jumătate nu va mai cădea în ţara lui Israel, nici rouă, nici ploaie. De îndată ce Ilie a prezis acest mare dezastru, Dumnezeu i-a spus să se ascundă de furia lui Ahab, într-un loc pustiu lângă pârâul Cherit, dincolo de Iordan. Acolo El a poruncit corbilor să-l hrănească în chip minunat. Aşa că s-a dus şi a locuit retras lângă pârâul care îi oferea apă să bea, în timp ce corbii, aşa cum a spus Dumnezeu, îi aduceau pâine şi carne în fiecare dimineaţă şi seară. Dar, fiindcă ploaia nu mai cazuse, pârâul a secat iar Dumnezeu i-a spus să plece din ascunzătoarea lui, spre Sarepta, aproape de Sidon.

Crezi că povestea aceasta este reală sau imaginară? E posibil ca păsările să hrănească un om cînd în mod obişnuit omenii sunt cei ce hrănesc păsările? Faptul că unele lucruri nu s-‐au întâmplat în trecut este o garanţție că ele nu se vor întâmpla niciodată? ŢȚi s-‐a întâmplat vreodată ceva ce nu i s-‐a întâmplat altcuiva? Se pot întâmpla lucruri imposibile? Îţți poţți imagina astfel de lucruri? De exemplu?. Povestirea spune că Ilie a fost hrănit de corbi. Cărei autorităţți i s-‐au supus păsările, a lui Ilie sau a lui Dumnezeu? Ce înseamnă autoritate şi cum o poţți dobândi? În Biblie, corbii sînt amintiţți ca ilustraţție a grijii lui Dumnezeu faţță de noi (Psalm 147, Luca 12). Oare ce lecţție a învăţțat Ilie când viaţța lui a depins de mila corbilor?

Cioara si ulciorul -‐ Acuarelă -‐ Denny Bond-‐ 2009 http://dennybondillustration.com

78

Cioara si ulciorul de Aesop O cioară, aproape moartă de sete, a văzut deodată un ulcior şi a zburat, plină de speranţă , cât a putut de repede, către el. Atunci când a ajuns la ulcior, a descoperit cu amărăciune că avea atât de puţină apă, încât nu avea cum să ajungă cu ciocul până la ea. A încercat tot ce i-a trecut prin minte pentru a bea măcar câteva picături, însă toate eforturile i-au fost zadarnice. În cele din urmă, a adunat cât de multe pietre a putut duce în zbor şi le-a aruncat cu ciocul, una câte una, în ulcior, până când apa s-a ridicat către buza vasului, reuşind să se înfrupte din apă şi salvându-şi în acest fel viaţa. Morala: Necesitatea este mama învăţăturii .

Aesop 620-564 B.C. Fabulist sau povestitor din Grecia antica

79

80

… de gândit

81

În fabula lui Esop corbul îşi demonst;ează ingeniozitatea şi int>iţia, folosind principiul dislocării apei. Pent;> a înţelege acest principiu vom face propriul ex`eriment. Avem nevoie de două borcane identice, umplute cu aceeaşi cantitate de apă, o g;ămadă de măr>nţiş şi una de piet;icele. Marcam nivelul apei. Ar>ncam un bănuţ în primul pahar şi o piat;ă în al doilea. Obser[aţi ce se întâmplă. Ar>ncam zece bănuţi în primul şi zece piet;e în al doilea. Adăugam apoi măr>nţiş şi piet;icele în paharele respective până ce apa începe să se scurgă pe dinafară. De câţi bănuţi şi câte piet;icele aţi avut nevoie pent;> fiecare pahar? Ce aţi obser[at? Care este corespondenţa înt;e volumul de apă deplasat de un obiect scuf>ndat şi volumul şi g;eutatea obiect>lui care o deplasează? Volumul de apă dislocat e egal cu volumul cor`ului int;odus în apă. Dacă acesta se scuf>ndă, se deplasează o cantitate de apă care are o g;eutate mai mică decât obiect>l, adică obiect>l e mai dens decât apa. Acest principiu a fost descoperit de Arhimede în timp ce făcea baie şi se gândea cum să rezolve dilema regelui care îi cer>se să stabileasa cu exactitate dacă coroana pe care şi-‐o comandase era din aur curat sau f>sese înşelat.

82

… de făcut Faceţi ca poveştile să prindă viaţă prin jocul dramatic al umbrelor. Copiii pot repovesti întîmplările vulpii şi a ciorii, şi nu numai. Odată povestite, nu vor fi uitate cu uşurinţă. Apăsați butonul de mai jos pent;> imaginile de copiat. Pent;> o soluţie mai economică, t;asaţi imaginile de pe ecran pe o hâr-ie t;ansparentă de t;asat, apoi t;ansferaţi pe o hâr-ie car-onată neag;ă. Lipiţi fig>rile decupate pe beţe subţiri . Aşteptaţi apusul soarelui şi aduceţi o sursă de lumină (lanterhă sau lumânare sub supravegherea părinţilor). Bucuraţi-‐vă de teat;>l umbrelor.

83

… de făcut

Păsările au fost dintotdeauna sursă de inspiraţie şi melancolie, de la mitologicul Dedal şi fiul său Icar până la primii zburători, pionierii zilelor noast;e. În Japonia, Chuhachi Ninomyia încercând să imite zbor>l unei ciori a const;>it primul model de aeroplan cu propulsie elastică, ce s-‐a ridicat de la sol în 1891. Imaginea de mai sus este o copie a acelui exemplar numit “Cioara”. Dacă doriţi să const;>iţi un model asemănător, apăsaţi butonul de langa imagine. Sperăm ca filmuleţ>l şi inst;>cţiunile să vă fie de folos.

85

… de gândit

Dacă te hotăraşti să înfrunţți aceste zile neprimitoare de noiembrie, ieşind în natură, şi în plimbările tale ţți se va întâmpla să întâlneşti un stol de păsări negre, aproprie-‐te, observă şi încearcă să stabileşti dacă sunt ciori sau corbi, sau reprezentantele altor specii. Spre deosebire de corbi, ciorile sunt mai mici de statura şi au ciocul drept. Corbii au ciocul puţțin încovoiat şi acoperit cu pene pînă către vîrf. Pe gât au penajul bogat şi zgribulit, în vreme ce penajul de pe gât al ciorilor este neted. Penajul din coadă al ciorii are formă de evantai iar cel al corbului este mai ascuţțit. Deschiderea aripilor la corbi este mai largă ceea ce le permite să planeze şi să se ridice mai sus în văzduh, spre deosebire de ciori care bat din aripi constant. Sunetul ciorilor e alcătuit din intervale scurte şi ritmice , pe când, corbii scot sunete mai

adînci şi răguşite.

The tree of crows –Pictură în ulei pe pânză – Caspar David Friedrich -‐ 1822

S#nd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte Din oracole ceţoase, cărţi cu #lc tulburător, Piroteam, ui#nd de toate, cînd deodată-‐aud cum bate, Cineva părea că bate bate-‐n uşa mea uşor. ,,E vreun trecător gîndit-‐am şi-‐a bătut în#mplător. Doar a#t, un trecător." O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată, Jaru-‐agoniza, c-‐un straniu dans de umbre pe covor, Beznele-‐mi dădeau #rcoale şi niciunde-‐n cărţi vreo cale Să-‐mi aline greaua jale jalea grea pentru Lenore Fata fără-‐asemuire îngerii îi spun Lenore Nume-‐n lume trecător. În perdele învinse roşul veşted de mătase Cu-‐o foşnire de nelinişM, ca-‐ntr-‐un spasm chinuitor; Şi-‐mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă: ,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-‐un ajutor Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-‐un ajutor Nu-‐i decît un trecător." AsUel linişMndu-‐mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-‐l ,,Domnule am spus sau doamnă, cer iertare, vă implor; Podidit de oboseală eu dormeam, fără-‐ndoială, Şi-‐aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător; Am crezut că-‐i doar părere!" Şi-‐am deschis, netemător, Beznă, nici un trecător. Şi-‐am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme, Năluciri vedeam, cum nimeni n-‐a avut, vreun muritor; Noapte numai, nesXrşită, bezna-‐n sinea-‐i adîncită, Şi o vorbă, doar şopMtă, ce-‐am şopMt-‐o eu: Lenore! Doar ecou-‐adînc al beznei mi-‐a răspuns şopMt: ,,Lenore!'’ Doar ecoul trecător.

Corbul de Edgar Allen Poe

86

Corbul răscolindu-‐mi, însă, desnădejdea-‐n suflet strînsă, Jilţul mi l-‐am tras alături, lîngă bustul sclipitor; Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise, Lîngă vorba ce-‐o rosMse Corbul nopţii, cobitor Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor Vorba Never Nevermore. Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică, Îl priveam cum mă fixează, pînă-‐n gînd străbătător, Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala Jilţului, pe care pala rază-‐l lumina uşor Dar pe care niciodată nu-‐l va mîngîia, uşor, Ea, pierduta mea Lenore. Şi-‐am simţit deodată-‐o boare, din căţui aromitoare, Nevăzuţi pluteau, c-‐un clinchet, paşi de înger pe covor; ,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' Eu mi-‐am spus ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore. Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !'' Spuse Corbul : ,,Nevermore''. ,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană, Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşM iscoditor, În noroasa mea ruină, lîngă-‐un ţărm fără lumină, Unde spaima e regină spune-‐mi, spune-‐mi te implor, Este-‐n Galaad găsi-‐voi un balsam alinător?'' Spuse Corbul: ,,Nevermore''. ,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană, Spune-‐mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător, Sufletu-‐n#lni-‐va oare, în Edenul plin de floare, Cea mai pură-‐ntre fecioare îngerii îi spun Lenore Fata căreia şi-‐n ceruri îngeri îi spun Lenore?'' Spuse Corbul: ,,Nevermore''. ,,Fie-‐ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul, Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-‐n zbor! Nu-‐mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-‐ţi veninoasă! Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor! Scoate-‐ţi pliscu-‐nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!'' Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Întorcîndu-‐mă-‐n odaie, #mplele-‐mi ardeau văpaie, Şi-‐auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor. ,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate... Nu şMu, semnele-‐s ciudate, vreau să aflu #lcul lor. Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr #lcul lor!'' Vînt şi nici un trecător. Geamul l-‐am deschis o clipă şi, c-‐un foşnet grav de-‐aripă, a intrat un Corb, străvechiul Mmpului stăpînitor. N-‐a-‐ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune, Ci făptura-‐i de tăciune şi-‐a oprit, solemn, din zbor, Chiar pe bustul albei Palas ca un Domn stăpînitor, Sus, pe bust, se-‐opri din zbor. Printre negurile-‐mi dese, parcă-‐un zîmbet mi-‐adusese, Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător. Şi-‐am vorbit: ,,Ţi-‐e creasta cheală, totuşi intri cu-‐ndrăzneală, Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-‐al nopţii-‐adînc sobor! Care ţi-‐e regalul nume dat de-‐al Iadului sobor?'' Spuse Corbul: ,,Nevermore!'' Mult m-‐am minunat, fireşte, auzindu-‐l cum rosteşte Chiar şi-‐o vorbă fără noimă, croncănită-‐n#mplător; Însă nu şMu om pe lume să primească-‐n casă-‐anume Pasăre ce-‐şi spune-‐un nume sus, pe bust, oprită-‐n zbor Pasăre, de nu stafie, s#nd pe-‐un bust strălucitor-‐ Corb ce-‐şi spune: ,,Nevermore''. Dar, în neagra-‐i sihăstrie, alta nu părea că şMe, Sufletul şi-‐l îmbrăcase c-‐un cuvînt sXşietor. Mult rămase, ca o stană.n-‐a mişcat nici fulg, nici pană, Pînă-‐am spus: ,,S-‐au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-‐n zbor Va pleca şi el, ca mîine, cum s-‐a dus Nădejdea-‐n zbor''. Spuse Corbul: ,,Nevermore''. Uluit s-‐aud că-‐ncearcă vorbă cugetată parcă, M-‐am gîndit: ,,E-‐o vorbă numai, de-‐altele-‐i neşMutor. L-‐a-‐nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-‐amare L-‐au purtat fără-‐ncetare cu-‐ăst refren chinuitor Bocetul Nădejdii-‐nfrînte i-‐a ritmat, chinuitor, Doar cuvîntul: Nevermore'.

Şi de-‐atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-‐una, Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor, Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează, Lampa îşi prelinge-‐o rază de pe pana-‐i pe covor; ŞMu, eu n-‐am să scap din umbra-‐i nemişcată pe covor. Niciodată Nevermore.

Traducere de Mihu Dragomir (din volumul Poezii şi poeme, Ed. Tineretului, Buc., 1963)

87

88

Consideri că titlul acestui poem este o alegere potrivită? De ce? Cum ar fi putut fi numit altfel? Numeşte câteva teme care apar în poem. Numeşte şi descrie câteva simboluri. În ce fel influenţțează aceste teme şi simboluri, fluenţța şi sensul poemului? Poemul se încheie în modul anticipat de tine? Cât este de importantă alegerea timpului şi a locului, scena în care se desfăşoară evenimentele? Oricare altă scenă ar fi fost potrivită? Prin ce elemente reuşeşte autorul să dezvolte caracterele ce apar în poem? Ce fel de conflicte apar (de natură fizică, morală, intelectuală, spirituală, emoţțională). Identifică, numeşte şi descrie-‐le. Care este semnificaţția corbului în mitologie şi literatură? Ai recomanda acest poem unui prieten?

… de gândit

Lan de grâu cu ciori – ulei pe pânză – Vincent van Gogh -‐ 1890

89

Vincent van Gogh 1853-1890

Posibil, ultima pictura a a cestui pictor impreusionist

Priveşte cu atenţie. Care este subiectul acestei imagini? Ai putea identifica elemente cu valoare simbolică? Dar detaliile ce ţin de tehnică şi

stil. Are vreun efect asupra ta?

Nu poti impiedica pasarile ingrijorarii sa-ti zboare deasupra capului . Dar te poti impotrivi sa-si faca cuib in parul tau. - Proverb chinez

90

Uitati-va cu bagare de seama la corbi: ei nu seamana, nici nu secera, n-au nici camara, nici granar; si totusi Dumnezeu ii hraneste. Cu cat mai de pret sunteti voi decat pasarile! - Luca 12:24

Îngrijorare și pace

Petrecerea corbilor – ilustraț ie – Bianca Ansem – 2008 http://www.biancaansems.com/illustration/

Îmi amintesc într-‐o cameră, o fetiţță mărunţțică, de vreo patru ani, cu ochi negri, ageri, dar triști, strângând la piept o vioricică, atât de mică, parcă ar fi fost de jucărie. În faţța ei, mama stând în picioare, cu corpul aplecat înspre fetiţță, cu faţța încruntată, corpul tensionat, gesticulând frenetic. “De câte ori ţți-‐am spus să ţții corect încheietura mâinii si să apeși corzile cu un singur deget?” spuse mama cu năduf, gândindu-‐se cât de lungi și cât de dese ar trebui să planifice repetiţțiile de vioară ca să reușească fetiţța să mânuiască în mod corespunzător instrumentul. Se simţțea cuprinsă de un amestec de emoţții, frustrare, mânie, descurajare, anxietate și o năvăleau tot felul de îndoieli: oare este capabilă să o înveţțe pe fetiţță, ar trebui să facă ceva diferit, ce se va întâmpla dacă fetiţța nu va reuși să înveţțe, are rost să continue? Mama aceea sunt eu. Și privind în urmă la acest episod, îmi dau seama că, deși aveam cele mai bune intenţții pentru fiica mea și relaţția noastră, am acţționat compulsiv, iar obsesia mea pentru desfășurarea comportamentului fiicei mele în conformitate cu un tipar rigid, prestabilit de mine, mi-‐a produs o puternică neliniște și a otrăvit atmosfera relaţției mele cu ea, împiedicând-‐o astfel să rodească în bucurie, pace. De atunci încoace, am început să caut să pricep care este mecanismul comportamentului meu faţță de copiii mei, care îmi răpește pacea și bucuria. Henry Nouwen (The way of the heart) spune că rutina încărcată de fiecare zi ne înstrăinează de sinele real și creează iluzia unui sine dependent de răspunsul celor din jur. Acest sine fals este fabricat din compulsii sociale. Astfel, devenim sortiţți să căutăm cu disperare afirmarea celor din jur pentru a ne simţți importanţți și ne zbatem să acumulăm tot mai mult (activităţți, reușite, relaţții). Această zbatere este propulsată de frica noastră de eșec. Mi s-‐a părut familiară descrierea sinelui fals și am recunoscut în mine tendinţța de a acumula cu disperare reușite în relaţția cu copiii mei, mânată fiind de frica de a nu eșua ca părinte. Această paradigmă, în care sunt centrată pe mine însămi, preocupată fiind de dovedirea valorii personale, îmi imprimă o postură ofensivă faţță de tot și toţți din jurul meu. Acţționez ca și cum trebuie să cuceresc totul, și implicit să apăr totul. Privind cu atenţție la relaţția cu copiii mei, transpare această atitudine de luptă. Când citim împreună cu cea mică, mă lupt să subliniez și să repet cuvintele pe care mi le-‐am propus să le înveţțe, și în timp ce se dapănă povestirea, mintea mea e preocupată de numărul cuvintelor noi de învăţțat. Lecturarea o folosesc ca pe un prilej de a-‐mi apăra poziţția de competenţță superioară, și fac tot posibilul să ajungem la finalul povestirii în ciuda protestelor explicite sau a plictisului evident manifestat de copilă. Când facem matematică împreună cu cea mai mare, mă lupt să înţțeleagă toate conceptele care apar în manual și recurg la tot felul de metode, de la iritare, ridicarea tonului, până la rușinare. Ca să îmi apăr poziţția de autoritate insist să păstreze ritmul de parcurgere a materialului impus de mine, scoţțându-‐i în evidenţță importanţța urmăririi fără abateri a unei planificări. Când mă raportez astfel la fiicele noastre, cu o inimă grea de teamă, îngrijorare, neliniște, control, mă simt epuizată și tristă. Iar fetele nu sunt stârnite nici către mine, nici către cărţțile pe care le citim împreună. Sfântul apostol Pavel ne îndeamnă să nu ne definim identitatea în gestul de a apuca strâns, ci în uitare de sine, în golire de sine, urmând exemplul Mântuitorului. Dar dacă nu mă mai gândesc la mine, dacă nu mă mai lupt pentru mine, dacă îmi deșcleștez pumnul strâns și îmi deschid palma, cu ce voi mai rămâne? Minunea este că abia atunci voi putea să primesc totul (viaţță, relaţții, cunoaștere) ca pe un dar nemeritat. Deși sunt nevrednică, mi se face onoarea să particip la minunea comuniunii cu Cel mai frumos, mai drept și mai real din Univers. Și în această întâlnire, încep să înţțeleg că sunt iubită, că sunt acceptată, că am valoare și astfel zbuciumul meu pentru a câștiga iubire, acceptare, valoare se transformă în liniștirea, care-‐mi dă răgazul să savurez frumuseţțea Creatorului și a creaţției Sale. Ipostaza de părinte devine pentru mine o perpetuă provocare la convertire, la dezbrăcarea de semeţția distrugătoare a sinelui fals și la îmbrăcarea cu sinele real, recunoscând că sursa vieţții, frumuseţții, adevărului este dicolo de mine însămi, dar care paradoxal mi se dăruie întru desfătare. Prin urmare, pot să îi fac pe copiii mei părtași la această euharistie, nu învolburându-‐mă, ci invitându-‐i să privească la tot ce este vrednic de admirat, vrednic de lăudat, plăcut, curat, nobil, frumos, bun și curat din jurul lor și să se minuneze. Îmi doresc ca fiica mea cea mărunţțică să capete sclipiri de uimire în privire și să își amintească de o cameră în care, captivate de frumuseţțea armoniei muzicale, dansau toate trei: ea, vioricica și mama.

91

Pace de George Cosbuc

Galbene văpăi de soare

Peste deal acum se scurg, Şi-n noptateca răcoare

Peste sat se nalţă fumul, Codrii-alene cântă-n drumul

Vântului de-amurg.

În curând o să s-aline Truda chinului de azi.

Vei privi prin zări senine Stelele, sclipind mărunte, Cum încet de peste munte,

Ies de printre brazi.

Ca şi ieri rotundă luna O să ias-acum-acum,

Steag de aur pe cununa Dealului, privind în luncă Plopii doinitori ce-aruncă

Umbre peste drum.

Coasa va dormi şi sapa Va tăcea cântarea-n grâu. Şi-o s-auzi ca-n vis cum apa Pe sub iaz se mai frământă, Şi privighetori cum cântă

Dincolo de rîu.

Noaptea-ntreag-o să-şi murmure Apele povestea lor— Şi ieşind de prin pădure,

Căprioarele pe creste Vor cătá prin văi de este

Pace la izvor.

Şi va fi! De sus, va face Dătătorul de vieţi

Parte tuturor de pace. Şi-o să-ţi uiţi şi tu mâhnirea,

Suflete,-aşteptând ivirea Albei dimineţi.

Atelier pentru minte si suflet

Documents

Transcript of Atelier pentru minte si suflet