CAPITOLUL 8  

LUCRĂRILE CONTABILE DE ÎNCHIDERE A EXERCIŢIULUI FINANCIAR

8.1. Lucrări de raportare financiar contabilă întocmite de unităţile patrimoniale în cursul anului 8.2. Lucrări de raportare financiar contabilă întocmite de unităţile patrimoniale la sfârşitul anului (bilanţul contabil)

8.1. Lucrări de raportare financiar contabilă întocmitede unităţile patrimoniale în cursul anului

 Sintetizarea şi generalizarea informaţiilor contabile se realizează la toate unităţile patrimoniale care gestionează

bunuri materiale şi valori economice şi organizează contabilitate proprie: societăţi comerciale, regii autonome, asociaţii, fundaţii, instituţii, ministere etc.

Lucrările de sinteză şi raportare financiar contabilă sunt reprezentate de situaţiile sau documentele centralizatoare care se întocmesc periodic.

Majoritatea ţărilor europene întocmesc documente de sinteză contabilă, anual, denumite şi conturi anuale, deoarece exerciţiul financiar se închide anual. Ca excepţie, de la această regulă, România, potrivit normelor legale în vigoare, întocmeşte situaţii de raportare contabilă lunar, trimestrial, semestrial şi anual. Acestea sunt impuse de interesele fiscale şi de control ale statului, care doreşte să cunoască obligaţiile ce revin unităţilor patrimoniale la intervale mai scurte de timp.

Întocmirea lucrărilor de sinteză şi raportare financiar-contabilă, constituie un proces complex de prelucrare a datelor din conturi în scopul obţinerii indicatorilor economico-financiari privind situaţia patrimoniului, rezultatele obţinute şi datoriile fiscale.

Pe baza datelor din contabilitatea curentă, unităţile patrimoniale, indiferent de specificul activităţii, forma de organizare sau tipul de proprietate, întocmesc periodic, în cursul anului, diferite documente sau lucrări contabile centralizatoare. Acestea se concretizează, de fapt, în completarea unor formulare tipizate, elaborate de Ministerul Finanţelor.

Componentele şi conţinutul informaţional al acestor lucrări contabile diferă în funcţie de scopul pentru care se întocmesc şi perioadele pentru care se face raportarea, astfel:

Balanţa de verificare, se elaborează, potrivit art. 22 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat se întocmeşte lunar, trimestrial sau

anual, în funcţie de natura datoriei ce se creează faţă de bugetul statului pentru perioada de raportare.În acest document se înscriu mai mulţi indicatori ce reprezintă, aşa cum îi spune şi denumirea

documentului, datorii sau obligaţii faţă de bugetul statului referitoare la:- taxa pe valoarea adăugată (capitolul A), ce se completează lunar, şi cuprinde rubrici privind

TVA de plată pentru perioada de raportare şi TVA de rambursat pentru perioada de raportare;- impozitul pe venitul din salarii şi pe venituri asimilate salariilor (capitolul B), se completează

lunar şi se referă la sumele care trebuie virate, la bugetul de stat, reprezentând impozitul pe veniturile salariale şi asimilate acestora;

- impozitul pe profit (capitolul C), se completează lunar, pentru impozitul pe profit datorat de Banca Naţională a României şi alte bănci şi trimestrial, pentru impozitul pe profit datorat de celelalte unităţi patrimoniale;

În cele două rubrici specifice impozitului pe profit, din această declaraţie, se înscrie impozitul pe profit datorat cumulat, la sfârşitul perioadei precedente şi impozitul datorat cumulat la sfârşitul perioadei de raportare.

- accizele datorate pentru perioada de raportare (capitolul D), se completează lunar numai de către unităţile care încasează asemenea taxe speciale de consumaţie.

- impozitul la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă (capitolul E), se completează lunar de către unităţile care plătesc un asemenea impozit;

- taxa pentru jocuri de noroc (capitolul F), se completează lunar de către toţi agenţii economici autorizaţi să organizeze şi să exploateze activităţi de jocuri de noroc;

- impozitul pe dividende (capitolul G), se completează lunar de unităţile plătitoare de venituri din dividende, pentru sumele calculate şi reţinute din acestea conform prevederilor legale.

1

Celelalte obligaţii cuvenite bugetului statului, ce sunt raportate şi înregistrate pe baza acestei declaraţii, se completează în formular la termenele legale, numai de către acele unităţi cărora le sunt specifice impozitele şi taxele respective.

Decontul privind taxa pe valoarea adăugată, se întocmeşte lunar de către agenţii economici care sunt înregistraţi la organele fiscale ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată şi se depune la organul fiscal teritorial.

În conţinutul informaţional al acestui document se reflectă următorii indicatori: taxa pe valoarea adăugată colectată (aferentă valorii bunurilor, lucrărilor şi serviciilor vândute), determinată pe baza datelor din jurnalul de vânzări; prorata de deducere a TVA, stabilită ca raport între veniturile aferente operaţiilor supuse TVA şi veniturile totale obţinute din vânzarea producţiei; taxa pe valoarea adăugată deductibilă (aferentă valorii bunurilor, lucrărilor şi serviciilor cumpărate), stabilită pe baza datelor din jurnalul pentru cumpărări; TVA de dedus, aferentă operaţiilor impozabile; TVA de plată pentru luna de raportare (diferenţa între TVA colectată mai mare şi TVA deductibilă, mai mică); TVA de rambursat pentru luna de raportare (de recuperat de la bugetul statului, când TVA deductibilă este mai mare decât TVA colectată); suma de rambursat din luna precedentă celei de raportare; suma de plată din luna precedentă celei de raportare; suma pentru care s-a aprobat rambursarea sau compensarea în luna de raportare; suma plătită în luna de raportare; bonificaţie pentru plata în termenul legal; TVA rămasă de plată; TVA rămasă de plată.

Lucrările de sinteză,ce se întocmesc semestrial, includ următoarele piese componente: Rezultatele financiare (cod 01); Situaţia patrimoniului (02); Date informative (cod 03); Impozite, taxe şi alte obligaţii datorate şi vărsate (cod 04); Plăţi restante (cod 05); Raportul de gestiune, formular netipizat, în care se analizează activitatea şi principalii indicatori economico-financiari prezentaţi în raportările contabile semestriale.

Rezultatele financiare, reprezintă o situaţie ce se întocmeşte pentru primele şase luni ale anului cu date referitoare la venituri şi cheltuieli, cumulate de la începutul anului până la finele perioadei de raportare.

În cadrul acestei situaţii veniturile sunt structurate în trei grupe, iar cheltuielile în patru grupe şi permit determinarea rezultatului din exploatare, rezultatului financiar, rezultatului excepţional şi a rezultatului net al exerciţiului. Din punct de vedere grafic, se prezintă sub formă de listă şi are acelaşi conţinut informaţional ca şi situaţia privind contul de profit şi pierdere, ce se întocmeşte anual.

Situaţia patrimoniului care, din punct de vedere al conţinutului informaţional, nu este, altceva, decât bilanţul anual în care sunt înscrise date de la începutul anului şi la finele perioadei de raportare, privind activele şi pasivele ce concretizează patrimoniul unităţii sub cele două aspecte. Întocmirea acesteia se face pe baza preluării soldurilor conturilor, sau grupării lor, din balanţa de verificare sintetică din luna de la finele perioadei de raportare.

Date informative prin intermediul căreia sunt prezentaţi următorii indicatori: fondurile speciale datorate şi vărsate pe perioada de raportare; numărul de salariaţi, salariile brute, impozitul calculat asupra acestora şi contribuţiile pentru asigurările sociale şi protecţia socială aferente; creanţele unităţii grupate pe termene de lichiditate sau de încasare (sub un an, respectiv peste un an); datoriile unităţii grupate pe termene de exigibilitate sau de decontare (sub un an, între 1-5 ani şi peste 5 ani); date informative privind evoluţia creditelor, a împrumuturilor şi a datoriilor financiare, precum şi date privind investiţiile străine în România.

Impozite, taxe şi alte obligaţii datorate şi vărsate cuprinde informaţii cu privire la toate categoriile de impozite şi taxe datorate şi vărsate în perioada raportată, precum şi cele virate în plus.

Plăţi restante cuprinde: datoriile restante faţă de furnizori (peste 30 de zile, 90 de zile şi peste 1 an); datoriile restante reprezentând contribuţiile unităţii şi salariaţilor la asigurările sociale; impozitele şi taxele neplătite în termen la bugetul statului, respectiv la bugetele locale; creditele nerambursate la scadenţă, delimitate pe termene (30 zile, 90 zile, 1 an), precum şi dobânzile restante.

Situaţiile contabile de sinteză şi raportare semestrială, precum şi raportul de gestiune sunt semnate de conducătorul unităţii şi conducătorul compartimentului financiar-contabil, care poartă răspunderea asupra realităţii şi exactităţii datelor cu privire la situaţia patrimoniului şi realizării indicatorilor economico-financiari prezentaţi în raportările menţionate.

2

Formularele de raportare contabilă semestrială, împreună cu o copie după codul fiscal, raportul de gestiune şi o copie după balanţa de verificare a conturilor sintetice se depun în termenul legal (31 iulie) la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti sau la administraţiile financiare ale sectoarelor.  

8.2 Lucrări de raportare financiar contabilă întocmite de unităţile patrimoniale la sfârşitul anului (bilanţul contabil)

La finele exerciţiului financiar fiecare unitate economică este interesată şi trebuie să cunoască situaţia patrimoniului, precum şi rezultatele obţinute.

Potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie, cu excepţia primului an de activitate, când acesta începe la data înfiinţării unităţii patrimoniale.

Bilanţul contabil este documentul oficial de sinteză sau de raportare financiară ce se foloseşte pentru finalizarea exerciţiului financiar, care trebuie să dea o imagine fidelă, completă şi clară a situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor obţinute.

Bilanţul contabil, prin conţinutul informaţional, reflectă, după norme metodologice unitare, comparativ cu exerciţiul precedent, în mod sintetizat şi sistematizat, toate elementele de activ şi de pasiv ale întreprinderii la sfârşitul exerciţiului, precum şi în alte situaţii, cum sunt fuziunea, încetarea activităţii etc. 

8.2.1. Conţinutul bilanţului contabil

Bilanţul propriu-zis este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă activele patrimoniale şi pasivele unităţii economice la închiderea exerciţiului, grupate după destinaţie şi, respectiv, după provenienţa lor.

Din punct de vedere grafic, la noi în ţară schema de bilanţ se prezintă sub formă de listă, în sensul că pasivul se succede activului.

Atât în partea de activ, cât şi în cea de pasiv, elementele constitutive ale patrimoniului sunt sistematizate, pornind de la conturi, pe grupe, posturi bilanţiere, după anumite criterii subordonate necesităţii muncii de informare şi analiză economică.

În principiu, fiecărui post din bilanţ îi corespunde un cont din contabilitatea curentă, astfel că o parte din soldurile debitoare sau creditoare ale conturilor se trec în bilanţ preluate direct din conturi. Majoritatea conturilor nu apar sub formă de posturi individuale, ci sub forma unor posturi concentrate în funcţie de conţinutul lor economic. Această concentrare se efectuează ca urmare a necesităţii caracterizării de ansamblu a elementelor de activ şi pasiv cu trăsături comune. De exemplu, pentru completarea postului bilanţier "Conturi la bănci, casa şi acreditive" se însumează soldurile conturilor sintetice de disponibilităţi (trezorerie).

Ordonarea posturilor în bilanţ se face, de regulă, în funcţie de criteriul lichidităţii activului şi exigibilităţii pasivului. Conţinutul activului bilanţului este sistematizat în patru grupe şi anume:

I. Active imobilizate (necorporale, corporale şi financiare); II. Active circulante (stocuri, creanţe, titluri de plasament, disponibilităţi şi alte valori);III. Conturi de regularizare şi asimilate (Cheltuieli înregistrate în avans, Diferenţe de

conversie activ);IV. Prime privind rambursarea obligaţiunilor.Ordonarea posturilor de pasiv se face de la cele mai puţin exigibile la cele imediat exigibile, pe

următoarele grupe principale: 1. Capitaluri proprii;2. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli; 3. Datorii;

3

4. Conturi de regularizare şi asimilate (Venituri înregistrate în avans, Diferenţe de conversie - pasiv).

La întocmirea bilanţului contabil se au în vedere, potrivit art. 28 din Legea contabilităţii, următoarele reguli: posturile înscrise în bilanţ să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu situaţia reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului; nu sunt admise compensări între posturile ce se înscriu în bilanţ.

În activul bilanţului posturile de active imobilizate şi circulante, sunt înscrise la valoarea netă contabilă obţinută din valoarea de intrare în patrimoniu diminuată cu amortizările şi provizioanele pentru deprecierea acestora. De asemenea, tot din motive de evaluare, soldurile conturilor de diferenţe de preţ (în cazul când evidenţa unor elemente patrimoniale se ţine la alte preţuri decât cele efective) se însumează algebric cu soldurile conturilor de active circulante, pentru ca aceste elemente patrimoniale să fie evaluate la valoarea efectivă.

Bilanţul contabil ca să dea o imagine fidelă, clară, completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute presupune: respectarea regulilor privind evaluarea patrimoniului, respectarea principiilor prudenţei, permanenţei metodelor, continuităţii activităţii, independenţei exerciţiului, intangibilităţii bilanţului de deschidere cu cel de închidere, necompensării.

Existenţa a două coloane distincte (una pentru exerciţiul financiar precedent şi alta pentru exerciţiul financiar încheiat) permite efectuarea de comparaţii între indicatorii de la începutul exerciţiului cu cei de la finele acestuia.

Printre elementele care formează conţinutul şi structura bilanţului contabil se numără şi rezultatul net al exerciţiului (profit şi pierdere). Rezultatul în sumă globală, nu reprezintă o informaţie foarte utilă din punct de vedere al informaţiei de gestiune deoarece nu permite punerea în evidenţă a modului de formare a rezultatului.

Întrucât unitatea patrimonială este interesată să cunoască în detaliu veniturile obţinute din activitatea desfăşurată şi cheltuielile ocazionate, s-a introdus un al doilea instrument de sintetizare a informaţiilor contabilităţii generale şi anume "Contul de profit şi pierdere" denumit şi "Contul de rezultate". Introducerea acestui instrument a fost determinată şi de necesitatea controlului respectării interesului fiscal al statului în condiţiile autonomiei economico-decizionale a unităţii patrimoniale în economia de piaţă.

Contul de profit şi pierdere, prin structura sa, evidenţiază şi explică într-o formă analitică rezultatele prin prisma ecuaţiei de echilibru dintre cheltuieli şi venituri.

VENITURI - CHELTUIELI = REZULTATE

Contul de profit şi pierdere cuprinde: cifra de afaceri, veniturile şi cheltuielile, precum şi rezultatul exerciţiului, profit sau pierdere.

Veniturile şi cheltuielile sunt structurate în cadrul contului de profit şi pierdere, respectându-se anumite criterii economice. Astfel, având în vedere faptul că se face distincţie între activitatea curentă a unităţii, activitatea financiară şi cea cu caracter excepţional, contul de profit şi pierdere, prezintă veniturile şi cheltuielile grupate după natura lor.

Din punct de vedere grafic, contul de profit şi pierdere se prezintă sub formă de listă, adică, mai întâi, sunt înscrise veniturile şi apoi cheltuielile. Faptul că aceste două categorii de elemente sunt delimitate pe grupe, există posibilitatea stabilirii mărimii rezultatului din activitatea curentă (care este format din rezultatul din exploatare şi rezultatul din activitatea financiară) şi a rezultatului din activitatea excepţională.

Rezultatul se determină în cascadă, astfel: A- Rezultatul din exploatare; B- Rezultatul financiar; C- Rezultatul curent (rezultatul din exploatare + rezultatul financiar); D- Rezultatul extraordinar; E- Rezultatul brut al exerciţiului; F- Rezultatul net al exerciţiului, care se determină prin deducerea impozitului pe profit din rezultatul brut al exerciţiului.

În sistemul de contabilitate din ţara noastră, potrivit legislaţiei fiscale, pentru impozitarea profitului trebuie făcută distincţie între rezultatul contabil şi rezultatul fiscal.

4

Rezultatul contabil sau rezultatul brut al exerciţiului este reflectat în sumă globală, reprezentând profit sau pierdere, în contul 121 "Profit şi pierdere" şi se determină ca diferenţă între veniturile obţinute şi cheltuielile ocazionate.

Rezultatul fiscal (impozabil) asupra căruia se calculează impozitul pe profit se stabileşte astfel: Rezultatul fiscal = Rezultatul contabil - Elemente deductibile + Elemente nedeductibile

Ca urmare, rezultatul brut al exerciţiului pentru determinarea rezultatului impozabil, se corectează cu o serie de elemente deductibile fiscal (de regulă venituri) sau nedeductibile (de regulă cheltuieli), între care menţionăm:

* Elementele deductibile fiscal, care diminuează baza impozabilă:- dividende primite de la o altă persoană juridică;- sume utilizate pentru constituirea sau majorarea fondului de rezervă în limita a 5% din

profitul contabil anual, până când rezerva atinge 20% din capitalul social;- veniturile din provizioanele anulate pentru care nu s-a admis deducerea cheltuielilor

corespunzătoare la constituire;- alte sume deductibile prevăzute de legislaţia în vigoare.* Elemente nedeductibile fiscal, care majorează baza impozabilă pentru determinarea

impozitului pe profit:- impozitul pe profit din orice sursă română sau străină, calculat conform normelor legale;- amenzile şi penalităţile datorate de către autorităţile române şi străine;- cheltuielile de protocol şi sponsorizare care depăşesc limitele legale;- orice alte cheltuieli care nu sunt aferente realizării veniturilor.Profitul impozabil şi, respectiv calculul impozitului pe profit, se efectuează lunar, cu datele

cumulate de la începutul anului fiscal. Prin aplicarea cotei procentuale legale de impozit (în prezent 25%, cu anumite excepţii), plătitorii de impozit pe profit, denumiţi generic contribuabili, stabilesc impozitul datorat bugetului de stat care constituie pentru unitate o cheltuială (691 "Cheltuieli privind impozitul pe profit").

Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor, cu excepţia BNR şi a societăţilor bancare care efectuează plăţi lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se calculează impozitele.

Calculul, înregistrarea şi decontarea impozitului pe profit se efectuează pe baza documentului denumit "Declaraţia pentru impozitul pe profit". Pentru contribuabili operaţiile de regularizare a impozitului pe profit se efectuează la termenele de plată a impozitului, cu sumele cumulate de la începutul anului fiscal.

Declaraţia pentru impozitul pe profit se întocmeşte şi în cazul în care contribuabilul a înregistrat pierderi pentru a cunoaşte nivelul plăţilor, privind impozitul efectuat în avans, a recunoaşte creditele fiscale, ca formă a deducerilor din impozitul pe profit datorat, sau de compensare a unor sume din impozitele datorate şi pentru recuperarea pierderii.

Anexa la bilanţ se întocmeşte pentru realizarea în contabilitate a principiului imaginii fidele a patrimoniului şi cuprinde un set de formulare (situaţii sau tabele) în cadrul cărora se reflectă indicatori ai activităţii desfăşurate, precum şi ai situaţiei economico-financiare. Ea are ca principale obiective completarea şi explicarea în detaliu a datelor înscrise în bilanţ şi contul de profit şi pierdere.

Anexa la bilanţ este compusă din următoarele situaţii:- Anexa 1 - Repartizarea profitului- Anexa 2 - Situaţia stocurilor şi a producţiei în curs- Anexa 3 - Situaţia creanţelor şi datoriilor- Anexa 4 - Situaţia altor provizioane- Anexa 5a - Date informative - Anexa 5b - Plăţi restante- Anexa 5c - Impozite, taxe şi alte obligaţii datorate şi vărsate- Anexa 6 - Situaţia activelor imobilizate- Anexa 7 - Alte informaţii privind regulile şi metodele

contabile şi date complementare

5

Datele necesare întocmirii anexei la bilanţ sunt preluate din conturi şi prelucrate potrivit cerinţelor formularelor respective. Alte date din aceste situaţii sunt extracontabile (număr mediu de salariaţi, de colaboratori, etc.).

Anexa 1: Repartizarea profitului prezintă informaţii cu privire la repartizarea profitului brut sau net al exerciţiului pe destinaţiile legale:

- constituirea de rezerve legale (repartizarea unei părţi din profitul brut);- acoperirea pierderilor din anii precedenţi;- fondul de participare a personalului la profit;- cota managerului din profitul net (potrivit prevederilor din

contractul de management, la societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat şi la regiile autonome);

-surse proprii de finanţare;- vărsăminte la buget din profitul regiilor autonome;- constituirea de rezerve statutare şi alte rezerve (la societăţile comerciale cu capital privat);- alte repartizări din profit prevăzute de lege;- dividende de plătit;- profitul nerepartizat, reportat în exerciţiile următoare.Anexa 2: Situaţia stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie conţine valorile brute

(nediminuate cu provizioanele pentru depreciere, care sunt prezentate într-o anexă distinctă) de la începutul şi sfârşitul anului pentru următoarele elemente patrimoniale: materii prime; materiale consumabile; obiecte de inventar şi baracamente; producţia în curs de execuţie; produse; stocuri aflate la terţi; animale; mărfuri şi ambalaje.

Anexa 3: Situaţia creanţelor şi datoriilor prezintă informaţii ce se utilizează pentru analiza echilibrului financiar al unităţii patrimoniale.

Deoarece posturile din activul bilanţului, care reflectă creanţe, nu sunt structurate pe termene de lichiditate şi, respectiv, posturile din pasivul bilanţului, ce reprezintă datorii, nu sunt delimitate pe termene de exigibilitate, această anexă prezintă informaţii ce servesc în acest scop. De aceea conţinutul informaţional al anexei poate fi delimitat în două părţi şi anume:

-creanţele aparţinând activului imobilizat şi celui circulant aflate în sold la sfârşitul anului structurate în funcţie de termenul de lichiditate (termen de sub un an şi peste un an);

- datoriile, exprimate în lei şi în devize, existente în sold la sfârşitul anului, detaliate în raport de termenul de exigibilitate (termen de sub un an, între 1-5 ani, peste 5 ani).

Anexa 4: Situaţia altor provizioane prezintă soldul la începutul anului şi la sfârşitul anului al provizioanelor pe următoarele categorii: provizioane reglementate; provizioane pentru riscuri şi cheltuieli; provizioane pentru deprecierea stocurilor şi producţiei în curs, creanţelor şi titlurilor de plasament. De asemenea, în această anexă, sunt înscrise cheltuielile aferente provizioanelor şi veniturile din provizioanele menţionate.

Anexa 5 a: Date informative conţine informaţii ce servesc, în special, nevoilor informaţionale ale instituţiilor statului a căror responsabilitate este gestiunea macroeconomică, ca de exemplu: date informative privind rezultatele înregistrate; date informative privind situaţia unor indicatori fizici (număr mediu de salariaţi, număr colaboratori cu contract civil) şi valorici; date informative privind evoluţia creditelor; date privind alocaţiile de la buget; date privind investiţiile străine în România.

Anexa 5b: Plăţi restante cuprinde informaţii cu privire la datoriile scadente şi neachitate (unele din ele detaliate pe termene de peste 30 de zile, 90 de zile şi restante peste un an) pentru fiecare tip de obligaţie: furnizori; creditori (contribuţiile unităţii la asigurări sociale, precum şi obligaţii faţă de alţi creditori); impozite şi taxe neplătite la bugetul statului şi la bugetele locale; credite bancare restante şi dobânzi aferente.

Anexa 5c: Impozite, taxe şi alte obligaţii datorate şi vărsate prezintă informaţii, ce servesc nevoilor informaţionale ale organismelor fiscale, de asigurări şi protecţie socială, referitoare la impozite şi taxe la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, fondurile cu destinaţie specială. Structurarea informaţiilor se efectuează pentru fiecare tip de obligaţie menţionată,

6

cu sumele efectiv vărsate la nivelul din totalul sumei datorate, suma rămasă de plată şi, dacă este cazul, sume virate în plus.

Anexa 6: Situaţia activelor imobilizate are trei părţi distincte:- A: Valoarea brută, prezintă existenţele şi modificările (intrări, ieşiri) imobilizărilor

necorporale, corporale şi financiare;- B: Amortizări conţine informaţii cu privire la amortizarea imobilizărilor necorporale şi

corporale, la începutul şi sfârşitul anului, cea înregistrată în cursul anului, precum şi cea aferentă imobilizărilor ieşite din patrimoniu;

- C: Provizioane pentru depreciere furnizează informaţii cu privire la existenţa şi mişcarea provizioanelor pentru deprecierea imobilizărilor (necorporale, corporale şi financiare).

Anexa 7: Alte informaţii privind regulile şi metodele contabile şi date complementare cuprinde două categorii de informaţii şi anume:

I) Informaţii asupra regulilor şi metodelor contabile folosite: indicarea modului de evaluare a diverselor poziţii din bilanţ şi contul de profit şi pierdere; metoda utilizată pentru calculul amortismentelor şi provizioanelor; justificarea derogărilor de la principiile generale (inclusiv prezentarea implicaţiilor acestor derogări asupra situaţiei patrimoniului, rezultatului final şi situaţiei financiare); etc.;

II) Alte informaţii: angajamente financiare reflectate în conturi din afara bilanţului; informaţii cu privire la modificarea capitalului; analiza unor conturi (acţiuni proprii, cheltuieli şi venituri excepţionale, diferenţe de conversie, sume aflate în curs de clarificare, etc.); alte elemente semnificative (comentarii asupra cifrei de afaceri, evenimente posterioare închiderii exerciţiului care nu au fost contabilizate în conturile exerciţiului încheiat, eventuale erori constatate după aprobarea şi depunerea bilanţului contabil al exerciţiilor precedente, alte informaţii).

Raportul de gestiune se prezintă sub forma unui document netipizat, dar care prezintă o deosebită importanţă pentru că în el se face o analiză amănunţită a celor mai importante aspecte ale activităţii patrimoniale.

În cadrul raportului de gestiune se fac referiri, în principal, la următoarele: situaţia unităţii patrimoniale şi evoluţia sa previzibilă: evenimentele care au intervenit în activitatea unităţii după încheierea exerciţiului; participaţiile la capital la alte unităţi; activitatea şi rezultatele subunităţilor proprii; activitatea de cercetare-dezvoltare; menţionarea factorilor care au influenţat favorabil sau nefavorabil rezultatele, a lipsurilor manifestate în gestionarea patrimoniului; informaţiile referitoare la regulile şi metodele contabile aplicate; situaţiile care au determinat schimbarea metodelor de evaluare cu toate influenţele asupra patrimoniului, situaţiei financiare şi rezultatelor; analiza veniturilor, cheltuielilor şi a profitului; analiza lichidităţii şi a capacităţii de plată; repartizarea profitului; măsuri preconizate pentru îmbunătăţirea activităţii viitoare.

  

8.2.2. Lucrările premergătoare întocmirii bilanţului contabil

Întocmirea bilanţului contabil reprezintă o activitate complexă în vederea stabilirii indicatorilor economico-financiari privind situaţia patrimoniului şi rezultatele obţinute. Această activitate se concretizează într-o serie de lucrări şi operaţii care, în funcţie de scopul lor, se pot delimita în două grupe şi anume: lucrări cu caracter preliminar sau premergătoare şi lucrări de redactare sau completare propriu-zisă a bilanţului.

A. LUCRĂRILE PREMERGĂTOARE se desfăşoară într-o anumită ordine de succesiune fiind structurate astfel:

1. Înregistrarea în conturi a tuturor documentelor justificative, care reflectă operaţiile economice şi financiare ale perioadei de gestiune pentru care se întocmeşte bilanţul, şi întocmirea primei balanţe de verificare.

Caracterul real al bilanţului este condiţionat de înregistrarea în conturi a tuturor documentelor în care au fost consemnate operaţiunile economice şi financiare ale unităţii patrimoniale şi verificarea exactităţii datelor înregistrate cu ajutorul balanţei de verificare.

7

Balanţa de verificare se întocmeşte lunar, atât pentru verificarea înregistrărilor în conturile analitice pentru fiecare cont sintetic care are conturi analitice. Ea pregăteşte datele necesare comparării datelor din contabilitate cu realitatea faptică constatată. 

2. Inventarierea generală a patrimoniului are ca scop principal, stabilirea situaţiei reale a patrimoniului fiecărei unităţi şi cuprinde toate elementele patrimoniale, precum şi bunurile obţinute cu orice titlu aparţinând altor persoane juridice sau fizice.

Inventarierea reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constată existenţa faptică a tuturor elementelor de activ şi pasiv, cantitativ sau numai valoric, după caz, şi punerea de acord a evidenţei cu realităţile constatate în urma inventarierii, precum şi evaluarea elementelor patrimoniale la nivelul valorii actuale.

Evaluarea stocurilor faptice ale elementelor patrimoniale constatate la inventariere se face utilizând aceleaşi preţuri folosite la înregistrarea intrării lor gestiune, adică la valoarea de înregistrare sau valoarea contabilă.

Pentru stabilirea valorii de inventar (denumită valoare actuală), în vederea determinării deprecierilor provizorii, pentru constituirea provizioanelor, evaluarea elementelor ce compun patrimoniul se face conform prevederilor Legii contabilităţii (art.9), astfel: bunurile de natura imobilizărilor şi cele de natura activelor circulante materiale, se evaluează la valoarea actuală sau de utilitate, denumită şi valoare de inventar; creanţele şi datoriile se evaluează la valoarea nominală; bunurile depreciate se evaluează la valoarea de utilitate, în funcţie de utilitatea bunului în unitate şi de preţul pieţei; creanţele şi datoriile în devize se evaluează la cursul pieţei valutare din ultima zi a exerciţiului financiar; creanţele şi datoriile incerte se evaluează la valoarea de utilitate, ca valoare posibilă de încasat sau de plată; titlurile imobilizate se evaluează la valoarea de utilitate pe care o prezintă pentru deţinător, iar titlurile de plasament se evaluează la cursul mediu al ultimei luni a exerciţiului, sau la valoarea probabilă de negociere, după caz.

Înregistrarea în contabilitate a diferenţelor constatate la inventariere se efectuează astfel: 

A. Plusurile de elemente patrimoniale constatate la inventariere: a1) imobilizările corporale, reprezentate de mijloace fixe:

21x = 131“Imobilizări corporale“   “Subvenţii pentru investiţii“

a2) materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, mărfuri, ambalaje cumpărate:301 = 601

“Materii prime“   “Cheltuieli cu materiile prime“sau

601 “Cheltuieli cu materiile prime“ = 301 “Materii prime“, cu suma în roşu;a3) elemente patrimoniale de natura semifabricatelor şi, respectiv produselor finite obţinute din

producţie proprie: %

341"Semifabricate"

345"Produse finite"

= 711"Venituri din producţia stocată

a4) plus de numerar:531 "Casa" = 758 "Alte venituri din exploatare"

B. Lipsurile de elemente patrimoniale constatate la inventariere:- bunuri constatate lipsă a căror valoare nu se impută unor persoane:b1) imobilizări necorporale reprezentate de un program informatic, parţial amortizat, ce

se scoate din evidenţă:%

280= 208

"Alte imobilizări necorporale"

8

"Amortizări privind imobilizările necorporale"

6583" Cheltuieli privind activele cedate şi

alte operaţii de capital"

- pentru valoarea amortizată   - pentru valoarea neamortizată

b2) imobilizări corporale reprezentate de un mijloc fix, parţial amortizat, ce se scoate din evidenţă:

%281

"Amortizări privind imobilizările corporale"

6583" Cheltuieli privind activele cedate şi

alte operaţii de capital"

= 21x"Imobilizări corporale"

- pentru valoarea amortizată   - pentru valoarea neamortizată

    b3) elemente patrimoniale de natura stocurilor provenite din cumpărări (de exemplu materii prime):

601 "Cheltuieli cu materiile prime" = 301 "Materii prime"b4) bunuri de natura stocurilor provenite din producţie proprie (stocuri de semifabricate

produse finite):711

"Venituri din producţia stocată"= %

341"Semifabricate"

345"Produse finite"

1. bunuri constatate lipsă la inventariere a căror valoare se impută: În plus, pe lângă formulele contabile de descărcare a gestiunii ceea ce înseamnă scoaterea din evidenţă a

bunurilor respective (vezi operaţiile anterioare, b1, b2, b3, b4), se înregistrează şi operaţia de imputare, respectiv de creare a creanţei faţă de persoana vinovată de producerea pagubei:

4282"Alte creanţe în legătură cu personalul"

sau461

"Debitori diverşi"

= %758

"Alte venituri din exploatare"4427

"TVA colectată" 

3. Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor de regularizare, care se referă la următoarele:a) operaţiuni privind amortizările şi provizioanele.Cu ocazia inventarierii generale a patrimoniului, valoarea de inventar stabilită ar trebui să fie egală cu valoarea

rămasă de amortizat (valoarea netă). Dacă valoarea de inventar este mai mică decât valoarea rămasă de amortizat, situaţia se poate regulariza astfel:

- înregistrarea unui amortisment excepţional dacă deprecierea este apreciată ca ireversibilă (definitivă) şi se modifică, în mod corespunzător, planul de amortizare;

6811"Cheltuieli de exploatare privind

amortizarea imobilizărilor "

= 281"Amortizarea imobilizărilor corporale"

- constituirea unui provizion pentru depreciere dacă deprecierea se apreciază ca reversibilă (provizorie).6813

"Cheltuieli de exploatare privind provizioanele pentru

deprecierea imobilizărilor"

= Conturi din grupa 29 "Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor"

9

Provizioanele pentru deprecieri se constituie pentru acele elemente de activ care nu sunt supuse amortizării şi a căror valoare de inventar (valoare actuală), la data închiderii exerciţiului, este mai mică decât valoarea contabilă de intrare în patrimoniu. Deoarece aceste micşorări de valoare se consideră că au un caracter reversibil regularizarea la închiderea exerciţiului următor se face astfel:

- pentru deprecierile constatate cu ocazia inventarierii şi pentru care nu s-au constituit provizioane se constituie provizioanele respective pe cheltuieli:

6814"Cheltuieli de exploatare privind

provizioanele pentru deprecierea activelor circulante"

 

= %39x

"Provizioane pentru deprecierea stocurilor şi producţiei în curs de execuţie"

491"Provizioane pentru deprecierea

creanţelor clienţi"6863

"Cheltuieli financiare privind provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor financiare"

= %296

"Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor financiare"

59x"Provizioane pentru conturilor de trezorerie"

495"Provizioane pentru deprecierea creanţelor - decontări

în cadrul grupului şi cu asociaţii"- în situaţia în care deprecierea calculată pe baza inventarului este superioară provizionului deja

constituit se procedează la suplimentarea provizionului; în acest caz se efectuează o înregistrare identică cu cea menţionată anterior;

- în situaţia inversă, în care deprecierea constatată, pe baza inventarului, este inferioară provizionului constituit, acesta se diminuează, diferenţa preluându-se la venituri.

b) operaţii de regularizare privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieliLa încheierea exerciţiului financiar se înregistrează provizioanele destinate să acopere riscurile

şi cheltuielile ce vor surveni prin evenimentele viitoare, precizate prin obiect (litigii, garanţii acordate clienţilor, cheltuieli care devin exigibile în perioadele următoare), dar nu şi prin sumă şi a căror realizare este incertă:

6812"Cheltuieli de exploatare privind

provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli"

= 151 "Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli"

Ca urmare a analizei provizioanelor constituite la sfârşitul exerciţiului precedent şi cele constituite în exerciţiul curent se poate constata că riscul a crescut (caz în care se efectuează o majorare a provizionului), s-a diminuat (provizionul se virează asupra veniturilor) sau a rămas neschimbat.

c) operaţii de regularizare privind delimitarea în timp a cheltuielilor şi veniturilor.În vederea determinării corecte a rezultatului exerciţiului financiar este necesară separarea în

timp a cheltuielilor şi veniturilor aferente fiecărui exerciţiu, atât a celor înregistrate pe parcursul exerciţiului curent dar care privesc exerciţiile viitoare sau preluarea din soldul conturilor exerciţiului financiar precedent, a cotei părţi din cheltuielile şi veniturile care aparţin exerciţiului curent.

- cheltuielile constatate la finele exerciţiului ca fiind aferente exerciţiilor următoare se trec asupra contului 471 "Cheltuieli înregistrate în avans":

471"Cheltuieli înregistrate în avans"

= 60x; 611; 621-626; 628; 658; 666; 668"Conturi de cheltuieli"

- se repartizează cheltuielile efectuate în exerciţiile precedente (înregistrate în contul 471) asupra cheltuielilor exerciţiului curent:

"Conturi de cheltuieli" 611, 621- = 471

10

626, 628, 658, 666, 668 "Cheltuieli înregistrate în avans"- se înregistrează veniturile în avans efectuate în cursul exerciţiului (în contul 472 "Venituri

înregistrate în avans"), constatate la finele perioadei ca fiind aferente perioadelor următoare: 411

"Clienţi"= 472

"Venituri înregistrate în avans"- se înregistrează trecerea veniturilor înregistrate în avans asupra veniturilor perioadei curente.

De exemplu venituri din chirii:472 "Venituri înregistrate în

avans"= 706

"Venituri din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii"d) operaţiuni privind regularizarea diferenţelor de curs valutar aferente creanţelor şi datoriilor

exprimate în devize.Cu ocazia închiderii exerciţiului se stabilesc şi se înregistrează diferenţe de conversie pasiv

pentru diferenţele favorabile de curs valutar, ca urmare a creşterii cursului valutar al creanţelor în devize şi ca urmare a scăderii cursului valutar pentru datoriile în devize. În situaţia inversă rezultă diferenţe nefavorabile de curs valutar care se înregistrează ca diferenţe de conversie activ.

Diferenţele favorabile de curs valutar aferente disponibilităţilor în devize (la bancă, în casă şi acreditive) constituie pentru unitate venituri din diferenţe de curs valutar, iar diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente disponibilităţilor în devize se înregistrează de unitate pe cheltuieli financiare.

e) operaţiuni de regularizare privind taxa pe valoarea adăugată.- în situaţia în care TVA colectată este mai mare decât TVA deductibilă se compensează TVA

colectată cu TVA deductibilă, luându-se în calcul şi TVA de recuperat, respectiv TVA de plată din perioadele precedente:

4427"TVA colectată"

= 4426"TVA deductibilă"

Pentru soldul creditor al contului 4427 TVA colectată se creează obligaţia de plată faţă de bugetul statului:

4427 "TVA colectată" = 4423 "TVA de plată" În cazul în care, pe baza ordinului de plată, se achită suma respectivă:

4423"TVA de plată"

= 5121"Conturi la bănci în lei"

În cazul în care TVA deductibilă este mai mare decât TVA colectată, soldul debitor al contului 4426 TVA deductibilă se trece în contul 4424 TVA de recuperat, reprezentând o creanţă a unităţii faţă de bugetul statului:

%4427

"TVA colectată"4424

"TVA de recuperat" 

Se încasează suma de la buget5121

"Conturi la bănci în lei"

=      =

4426"TVA deductibilă

     

4424"TVA de recuperat"

4. Determinarea rezultatului exerciţiuluiDupă efectuarea înregistrărilor de regularizare este necesar să se închidă conturile de cheltuieli şi venituri prin

transmiterea soldurilor conturilor respective asupra contului 121 "Profit şi pierdere", situaţie în care se efectuează înregistrările contabile, astfel:.

- Se decontează (se transferă) cheltuielile colectate în cursul perioadei asupra rezultatului exerciţiului (contului 121):

121"Profit şi pierdere"

= Conturi cls. 6 Conturi de cheltuieli(601 - 687)

11

- Se decontează (se transferă) veniturile înregistrate în cursul perioadei asupra rezultatului exerciţiului (contului 121):

cls. 7 Conturi de venituri (701 - 787) = 121 "Profit şi pierdere"Soldul creditor al contului 121 "Profit şi pierdere" reprezintă profitul brut realizat, dacă veniturile depăşesc

cheltuielile, iar soldul debitor reprezintă pierderea realizată, dacă cheltuielile depăşesc veniturile.- Se determină impozitul pe profit şi se înregistrează obligaţia către buget privind impozitul pe profit:

691"Cheltuieli cu impozitul pe profit"

= 441"Impozitul pe profit"

- Se decontează (se închid) cheltuielile privind impozitul pe profit:121 "Profit şi pierdere" = 691

"Cheltuieli cu impozitul pe profit"- Pe baza ordinului de plată se înregistrează achitarea impozitului pe profit:

441 "Impozitul pe profit" = 5121"Conturi la bănci în lei"

În urma acestor înregistrări soldul creditor al contului 121 "Profit şi pierdere" reprezintă profitul net obţinut de unitatea patrimonială.

Se efectuează repartizarea parţială sau totală, după caz, a profitului net realizat şi înregistrările contabile corespunzătoare.

Repartizarea profitului net se efectuează conform normelor legale din ţara noastră, în mod diferenţiat, pe anumite destinaţii, în funcţie de forma de proprietate a unităţilor patrimoniale (societate comercială cu capital privat sau regie autonomă). In acest scop se utilizează contul 129 "Repartizarea profitului".  

5. Întocmirea celei de a doua balanţă de verificare a conturilor (balanţa generală sintetică definitivă) reprezintă ultima lucrare preliminară întocmirii bilanţului, asigurându-se centralizarea datelor contabilităţii curente şi obţinerea unei situaţii generale a patrimoniului unităţii economice. 

B-COMPLETAREA (REDACTAREA) BILANŢULUI CONTABILLucrările de completare a bilanţului, contului de profit şi pierdere şi a anexelor la bilanţ reprezintă, prin conţinutul

lor, în cea mai mare parte operaţii de prelucrare şi transcriere a datelor din bilanţul contabil precedent şi din balanţa sintetică a conturilor.

Completarea formularelor de bilanţ se face pe documente tipizate, după o machetă unică pentru toate unităţile patrimoniale, instituţiile publice şi de administraţie, organizaţii teritoriale etc., ceea ce permite Ministerului Finanţelor întocmirea anuală a bilanţului general pe ansamblul economiei naţionale.

 8.2.3. Verificarea, certificarea, aprobarea şi prezentarea bilanţului contabil

 Bilanţul contabil, după ce a fost întocmit şi semnat de persoanele împuternicite în acest sens, este supus operaţiilor

de verificare, certificare şi aprobare în vederea prezentării lui la Direcţia judeţeană a finanţelor publice şi controlului financiar de stat şi la Oficiul registrului Comerţului.

Verificarea şi certificarea bilanţului contabil se realizează de comisia de cenzori din cadrul aceleiaşi unităţi patrimoniale sau de către experţi contabili sau contabili autorizaţi, după caz, organizaţi în birouri, cabinete sau societăţi de contabilitate sau expertiză contabilă. În acest scop, administratorii societăţii comerciale trebuie să prezinte cenzorilor sau altor persoane autorizate, cu cel puţin o lună înainte de ziua stabilită pentru şedinţa adunării generale, bilanţul contabil al exerciţiului încheiat cu toate componentele sale şi documentele justificative care au stat la baza întocmirii lui.

Prin verificarea şi certificarea bilanţului contabil se stabileşte în ce măsură imaginea pe care o oferă asupra patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatului exerciţiului este fidelă, clară şi completă. În acest scop, se întocmeşte un raport detaliat, care conţine şi constatările verificărilor efectuate în timpul anului şi se prezintă în termen de maxim o lună, adunării generale a acţionarilor şi asociaţilor.

Din raport trebuie să rezulte, în principal, următoarele: dacă bilanţul contabil concordă, sau nu, cu registrele de contabilitate; dacă registrele de contabilitate sunt ţinute în conformitate cu reglementările în vigoare; dacă sunt respectate regulile stabilite pentru evaluarea patrimoniului şi a celorlalte norme şi principii contabile. În acest sens raportul trebuie să conţină câteva aspecte obligatorii şi anume: reflectarea în contabilitate a capitalului social şi a modificării acestuia; modul

12

de valorificare şi cuprindere în bilanţ a rezultatelor inventarierii; modul de organizare a gestiunilor şi evidenţei sintetice şi analitice, privind elementele patrimoniale; respectarea prevederilor legale referitoare la ţinerea corectă şi la zi a contabilităţii; preluarea corectă a datelor din balanţa de verificare a conturilor sintetice; legalitatea şi exactitatea determinării profitului şi repartizării acestuia pe destinaţii; propuneri şi măsuri care trebuie să fie avute în vedere de consiliul de administraţie şi adunarea generală.

Bilanţul contabil poate fi certificat fără rezerve, cu rezerve sau se refuză certificarea acestuia. Motivele certificării cu rezerve sau refuzului de certificare se menţionează în raport ceea ce impune efectuarea corectărilor şi/sau completărilor necesare.

Aprobarea bilanţului contabil intră în competenţa Consiliului de Administraţie, respectiv a adunării generale. Pentru aceasta se efectuează o analiză detaliată a tuturor componentelor bilanţului contabil şi în mod deosebit rezultatele economico-financiare obţinute şi repartizarea profitului pe destinaţiile legale.

Prezentarea bilanţului contabilBilanţul contabil, certificat şi aprobat, însoţit de raportul de gestiune şi raportul cenzorilor, se depune la

compartimentul de profil din cadrul direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat până la 15 aprilie din anul următor.

Organele financiare de specialitate care primesc bilanţul contabil, în prezenţa conducătorului compartimentului financiar al unităţii patrimoniale, procedează la verificarea acestuia. Această verificare vizează două aspecte şi anume:

- verificarea sub aspect formal care se referă la respectarea termenului de prezentare; dacă conţine toate formularele şi dacă sunt completaţi toţi indicatorii pe care acestea le conţin; existenţa corelaţiilor dintre indicatorii înscrişi în bilanţ şi cei din anexa la bilanţ.

- verificarea de fond care vizează, în general, aceleaşi obiective ca cele ale comisiei de cenzori şi în special respectarea destinaţiilor legale privind repartizarea profitului şi calcularea corectă şi decontarea la termenele legale a obligaţiilor fiscale.

În situaţia în care se constată încălcări ale prevederilor legale sau erori în întocmirea bilanţului contabil, acesta se restituie unităţii pentru efectuarea modificărilor necesare. După ce a fost acceptat şi avizat, bilanţul contabil urmează să fie depus la Registrul Comerţului şi să fie publicat, în forma simplificată în Monitorul Oficial sau în presa de specialitate locală, în funcţie de importanţa unităţii patrimoniale.

Normele metodologice de utilizare a bilanţurilor contabile stabilesc modul de centralizare a acestora pe ramuri de activitate, în profil teritorial şi departamental, precum şi pe ansamblul economiei naţionale.

Împreună cu dările de seamă statistice, bilanţul contabil furnizează informaţiile necesare stabilirii patrimoniului naţional, execuţiei bugetului public naţional şi a bilanţului pe ansamblul economiei naţionale. În acest fel, informaţiile oferite de bilanţul contabil stau la baza determinării indicatorilor macroeconomici şi a conturilor naţionale. Bilanţul contabil se păstrează timp de 50 de ani, în arhiva unităţii patrimoniale.  

Precizare:Conform ultimelor reglementări1 în domeniu, aprobate de Ministerul de Finanţe, documentele de sinteză

întocmite anual, sunt denumite situaţii financiare.Din semestrul II al anului 1999 s-a procedat la implementarea Reglementărilor contabile armonizate, cu Directiva

a IV-a a Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele Contabile Internaţionale, la un număr reprezentativ de societăţi comerciale cotate la Bursa de valori şi întreprinderi de interes naţional, urmând ca în perioada 2000-2005 să fie incluse în aria de aplicabilitate alte unităţi, în funcţie de anumite criterii (cifra de afaceri a anului anterior, totalul activelor, ambele exprimate în euro şi numărul mediu de salariaţi ai anului anterior), care trebuie realizate de aceste unităţi. Astfel că, începând cu exerciţiul financiar al anului 2006, nu vor aplica asemenea reglementări unităţile care se vor încadra, la acea dată, în categoria celor mici.

Conform Ordinului ministrului finanţelor nr. 403/1999, privind procesul de dezvoltare a sistemului contabil pe baza unor principii şi reguli contabile, prevăzute de Directivele Uniunii Europene şi Standardele de Contabilitate internaţionale, în Planul de conturi general au fost operate unele modificări, în sensul că au fost eliminate unele conturi, s-au introdus conturi noi, iar la altele s-a schimbat denumirea. Prin aceste reglementări se stabilesc principiile şi regulile contabile de bază , forma şi conţinutul situaţiilor financiare anuale, având ca scop general asimilarea deplină a Directivei a IV-a a CEE şi continuarea armonizării cu Standardele de Contabilitate Internaţionale.

1 O.M.F. nr. 403/1999 pentru aprobarea Reglement[rilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunit[\ii Economice Europene ]i cu Standardele de Contabilitate Interna\ionale (publicat în M.Of. nr.480/4.X.1999).

13

Situaţiile financiare sau conturile anuale, cum mai sunt denumite, au ca principal scop satisfacerea necesităţilor informaţionale ale utilizatorilor, atât de diverşi, care pot fi reprezentaţi de mari grupuri multinaţionale, investitori actuali sau potenţiali, furnizori, creditori, clienţi, statul şi organismele publice, personalul unităţii şi chiar publicul.

Situaţiile financiare anuale cuprind următoarele componente: Bilanţul Contul de profit şi pierdere Situaţia fluxurilor de trezorerie Note la conturile anuale.Obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre poziţia financiară, performanţele şi modificările

poziţiei financiare ale unităţii patrimoniale, în funcţie de care se adoptă deciziile economice. De asemenea, situaţiile financiare prezintă rezultatele administrării unităţii de către conducători, inclusiv modul de gestionare a resurselor încredinţate.

Fără a intra în detalii, menţionăm ca trăsătură generală faptul că situaţiile financiare anuale, spre deosebire de bilanţul contabil reglementat de Legea contabilităţii nr. 82/1991 (ale cărui componente, conţinut şi structură au fost prezentate în acest paragraf) sunt alcătuite din mai multe situaţii a căror structură şi conţinut prezintă modificări de sistemul actual. Apare o componentă în plus denumită Situaţia fluxurilor de trezorerie, iar anexele la bilanţ sunt denumite Note la conturile anuale. De asemenea, în formularul de bilanţ propriu-zis, componentă a situaţiilor financiare anuale, pasivul nu se mai delimitează de activul bilanţier, iar grupa posturilor bilanţiere reprezentând datorii pe termen scurt este înscrisă imediat după active circulante, dând posibilitatea determinării fondului de rulment.

Ca urmare, conţinutul şi structura documentelor de sinteză sau situaţiilor financiare, prezintă diferenţieri de la o ţară la alta cauzate de o varietate de factori economici, juridici, sociali, etc. Totodată, trebuie menţionat faptul că anumite ţări, în momentul stabilirii cerinţelor naţionale au avut în vedere necesităţile informaţionale ale diverşilor utilizatori ai situaţiilor financiare (investitorii prezenţi şi potenţiali, clienţii, furnizorii, organismele fiscale, societăţile bancare, personalul angajat, etc.). Aceşti factori au contribuit la utilizarea unor criterii diferite pentru recunoaşterea structurilor din situaţiile financiare şi la alegerea opţiunii pentru diferite baze de evaluare.

14