M A N A G E M E N T U L R I S C U R I L O R F I N A N C I A R E M A R I U S M A I E R 09.12.2010 (1)
Astronom i A
3
Astronomia este, în opinia generală, cea mai veche dintr ştiinţele naturii, originile acesteia întrezărindu-se în paleolitic (epoca veche a pietrei), cea dintâi etapă a istoriei omului. Etimologia denumirii atribuite acestei ştiinţe este de origine greacă, fiind compusă din substantivele „astron” (astru) şi „nomos” (ştiinţă). Obiectul de studiu al astronomiei este, în consecinţă, materia (în toate formele sale de organizare) din univers: galaxii, stele, materie interstelară, planete, sateliţi naturali şi artificiali ai planetelor, etc. Este bine-cunoscut faptul că „motorul” dezvoltări astronomiei ca ştiinţă in- dependentă l-a constituit, încă de la origini, necesitatea orientării spaţio- temporale, a marcării precise a unor evenimente cu importanţă practică. Fără îndoială, progresul hotărâtoraş astronomiei antice a fost determinat de civilizaţia greacă. Din păcate, textele învăţaţilor greci antici nu ne-au parvenit, însă informaţii relevante privind contribuţia decisivă a civilizaţiei greceşti, începând cu secolul al VI – lea î. Ch. în studiul astronomiei sunt consemnate cu minuţiozitate în texte târzii. Pentru greci, toate domeniile cunoaşterii obiective încep de la Homer. Acesta îşi merită pe deplin atributul de părinte al geografiei, însă tot el ajunge primul la noţiunile de „orizont” şi „cerc arctic”. Informaţiile scrise privindaceste contribuţii sunt cuprinse în magistrala „Geografie” a lui Strabon, scrisă de către acesta în secolul 1 d.Ch. Homer remarcă stelele care nu apun niciodată şi numeşte cercurile descrise de acestea pe sfera cerească „cercuri arctice”. Între ele, Homer remarcă Ursa, cea mai strălucitoare constelaţie din cercul de stele mereu vizibile pe bolta cerească a Greciei. Thales din Milet, unul din cei 7 înţelepţi ai Greciei, a cărui viaţă se desfă- şoară cel mai probabil între anii 624-548 î.Ch. a iniţiat la Greci studiul sistematic al naturii şi al matematicii. Întemeietor al şcolii Ioniene, Thales consideră apa ca ele-ment fundamental în Univers. Referitor la structura acestuia, Thales afirma (în opi-nia lui Strabon) că: „Pământul, centrul Universului, are forma unei farfurii întinse ce pluteşte pe apă. Deasupra lui se găseşte bolta cerului, fixă şi solidă, de care sunt prinse stelele. Apa, elementul primordial, umple la nesfârşit spaţiul de sub Pământ şi de deasupra boltei cereşti”. Pythagoras (581-500 î.Ch.) întemeietorul celei mai importante şcoli filozo- fice a Greciei antice, s-a născut în Samos. A fost matematician celebru, creator al acusticii, dar şi autor al unui număr important de descoperiri astronomice. Acesta a depăşit pe înaintaşii săi considerând, primul, că „Pământul are formă sferică,
-
Upload
titus-alexandru -
Category
Documents
-
view
212 -
download
0
description
astronomie
Transcript of Astronom i A
referat.ro
Astronomia este, n opinia general, cea mai veche dintr tiinele naturii, originile acesteia ntrezrindu-se n paleolitic (epoca veche a pietrei), cea dinti etap a istoriei omului. Etimologia denumirii atribuite acestei tiine este de origine greac, fiind compus din substantivele astron (astru) i nomos (tiin). Obiectul de studiu al astronomiei este, n consecin, materia (n toate formele sale de organizare) din univers: galaxii, stele, materie interstelar, planete, satelii naturali i artificiali ai planetelor, etc.
Este bine-cunoscut faptul c motorul dezvoltri astronomiei ca tiin in-dependent l-a constituit, nc de la origini, necesitatea orientrii spaio-temporale, a marcrii precise a unor evenimente cu importan practic.
Fr ndoial, progresul hotrtora astronomiei antice a fost determinat de civilizaia greac. Din pcate, textele nvailor greci antici nu ne-au parvenit, ns informaii relevante privind contribuia decisiv a civilizaiei greceti, ncepnd cu secolul al VI lea . Ch. n studiul astronomiei sunt consemnate cu minuiozitate n texte trzii.
Pentru greci, toate domeniile cunoaterii obiective ncep de la Homer. Acesta i merit pe deplin atributul de printe al geografiei, ns tot el ajunge primul la noiunile de orizont i cerc arctic. Informaiile scrise privindaceste contribuii sunt cuprinse n magistrala Geografie a lui Strabon, scris de ctre acesta n secolul 1 d.Ch. Homer remarc stelele care nu apun niciodat i numete cercurile descrise de acestea pe sfera cereasc cercuri arctice. ntre ele, Homer remarc Ursa, cea mai strlucitoare constelaie din cercul de stele mereu vizibile pe bolta cereasc a Greciei.
Thales din Milet, unul din cei 7 nelepi ai Greciei, a crui via se desf-oar cel mai probabil ntre anii 624-548 .Ch. a iniiat la Greci studiul sistematic al naturii i al matematicii. ntemeietor al colii Ioniene, Thales consider apa ca ele-ment fundamental n Univers. Referitor la structura acestuia, Thales afirma (n opi-nia lui Strabon) c: Pmntul, centrul Universului, are forma unei farfurii ntinse ce plutete pe ap. Deasupra lui se gsete bolta cerului, fix i solid, de care sunt prinse stelele. Apa, elementul primordial, umple la nesfrit spaiul de sub Pmnt i de deasupra boltei cereti.
Pythagoras (581-500 .Ch.) ntemeietorul celei mai importante coli filozo-fice a Greciei antice, s-a nscut n Samos. A fost matematician celebru, creator al acusticii, dar i autor al unui numr important de descoperiri astronomice. Acesta a depit pe naintaii si considernd, primul, c Pmntul are form sferic, ca i ceilali atri. De asemenea, Pythagoras contrazice primul, n mod direct, concepia geocentric. Pmntul nu mai st n centrul Universului, ci i ocup locul su lipsit de privilegii ntre ceilali atri. mpreun cu discipolii si cei mai importani (Philolaos, Ecphantos, Heracleides Ponticul i Aristarchos). Pythagoras a observat c Soarele parcurge drumul su zilnic de la est ctre vest i simultan se nal (nce-pnd cu solstiiul de var), relevnd dou micri aparent distincte, diurn i anual. n mod special trebuie remarcat faptul c Ecphantos, unul dintre cei mai tineri pythagoreici, a ajuns primul la ideea micrii Pmntului n jurul axei sale. Heracleides Ponticul a remarcat o anumit dependen a planetelor Mercur i Venus fa de Soare, iar mai trziu, n secolul III, Aristarchosdin Samos a artat primul c Soarele este incomparabil mai mare dect Pmntul. Un alt fapt important precizat de Strabon este acela c Pytheas Messaliotula fost primulcare a identificat pe cer locul Polului i a definit cercul polar.
Un alt mare erudit al antichitii, Erathostenes, nscut n colonia greac Cyrene (aflat pe teritoriul de nord al Libiei) n jurul anului 284 .Ch. este acela care a evluat pentru prima dat n mod tiinific circumferina Pmntului. Un alt mare geometru, Apoloniu din Pergam (250-180 .Ch.) , introduce pentru prima dat epiciclurile i deferenii pentru a explica micarea anual aparent a planetelor, intens folosite n secolele urmtoare.
Cel mai mare astronom al antichitii, Hipparchos s-a nscut n 190 .Ch. n Niceea Bythiniei i a trit n insula Rodos. Dei s-a meninut n cadrul rigid al sistemului geometric, Hipparchos a calculat (folosind epiciclurile i derenii) table destul de precise ale micrii Soarelui i Lunii, fiind n msur s ofere predicii precise ale eclipselor. El este, conform datelor cunoscute pn acum, descoperitorul fenomenului de precesie i autorul unui catalog stelar cuprinznd 1080 de stele. Claudiu Ptolomeu (90-160 d.Ch.) ncheie seria marilor astronomi ai Greciei antice, autor al monumentalei Megale sintaxis care preia i dezvolt cele mai importante rezultate ale predecesorilor si, n special ale lui Hipparch. Tot acesta, studiaz pentru prima dat refracia astronomic a luminii provenite de la atrii.
Cinsprezece secole mai trziu, Nicolai Copernic (1473-1543) a publicat n anul morii sale monumentala: De revolutionibus orbium coelestium, precedat de o variant n manuscris mult mai restrns (intitulat Comentariolus) n care a fundamentat sistemulheliocentric al lumii, chiar dac unele inexactiti erau meninute (Soarele este centrul Universului, orbitele planetelor sunt circulare iar vitezele acestora sunt constante). La 7 ianuarie 1610, Galileo Galileidescopera cei patru satelii gigani ai lui Jupiter (care i poart i numele) i n aceai perioad Johannes Kepler descoper pe baza datelor observaionale puse la dispoziie de Tycho Brahe adevratele legi de micare ale planetelor, pe baza crora Isaac Newton descoper cauza acestor micri , formulnd Legea atraciei universale.
Secolele XVII i XVIII sunt marcate de o evoluie spectaculoas a instrumentelor astronomice i a tehnicilor de observare. Demne de remarcat pentru evoluia navigaieiastronomice sunt construcia sextantului (1730), al crui principiu fusese remarcat nc de Newton i construcia primului cronometru n 1761, care meninea timpul mijlociu la Greenwich, cu o precizie de 0,1 secunde, permind navigatorilor determinareadeterminarea cu o precizie corelat a longitudinii geografice (ca diferen ntre timpul locului i timpul la Greenwich). La nceputul secolului al XIX lea, Gauss elaboreaz metoda analitic de determinare simultan a latitudinii i longitudinii, pentru ca cu ase decenii mai trziu Marq de Sant-Hillaire s elaboreze (avnd ca predecesori strlucii pe Summer i Achimov) teoria dreptei de nlime baza astronomiei nautice moderne. Toate aceste geniale desco-periri, i multe altele care nu au fost amintite, pun astzi la dispoziia navigatorilor instrumente precise de determinare continuu i precis a poziiei navei. Dintre aces-tea, sistemul global de poziionare prin satelit GPS ofer un model perfect de aplicare a principiilor clasicee de poziionare din astronomia secolului al XVIII lea la ultra tehnologia secolului XXI.
