ASPECTE TEORETICO – ECONOMICE PRIVIND FENOMENUL EMIGRAȚIONIST

ÎN REPUBLICA MOLDOVA

1.1. Abordări teoretice privind fenomenul migrației forței de muncă

Migraţia a existat de la începutul omenirii. Fenomenul nu a încetat în timp însă, a

înregistrat schimbări şi a căpătat noi forme. Procesele migratorii se desfãşoară simultan şi, sunt

în creştere în multe ţări ale lumii. Unul din rezultatele pe termen lung ale acestei evoluţii ar putea

fi apariţia societăţilor multiculturale, tinzând spre noi concepte ale cetăţeniei sau statului

naţional. Cele mai multe dintre ţările dezvoltate au devenit societăţi diversificate, multietnice, iar

cele care nu au ajuns încă la acest nivel s-au orientat decisiv în această direcţie.

Pentru cercetătorii din domeniul migraţiei a devenit tot mai clar că, acest fenomen trebuie

privit ca un element normal şi structural al societăţii omeneşti de-a lungul istoriei, acest fenomen

a existat dintotdeauna, dar în diverse forme, ca de exemplu: invaziile, colonizările şi cruciadele,

sub forma atracţiei exercitate de regiunile mai bogate asupra populaţiilor mai sărace.

În zilele noastre, acest fenomen se petrece în mare parte, tot din nevoia populaţiilor

sărace de a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă, dar trebuie de avut în vedere faptul că, migraţia

reprezintă un risc în producerea unor crize la nivel local, comunitar, statal, continental, global,

care ar putea influenţa în mod negativ ordinea socială. Se poate observa nemulţumirea

comunităţilor din afara ţării, asupra faptului că există foarte mulţi români pe teritoriul ţării lor, iar

aceştia reprezintă pentru ei o reală ameninţare, întrucât sunt priviţi ca, fiind hoţi care tulbură

ordinea socială.

Sub aspect de categorie teoretică, migraţia forţei de muncă , alături de migraţia

internaţională politică, familială, recreativă, turistică ş.a., are un conţinut mai îngust decât

fenomenul migraţiei populaţiei, la general. În sens restrâns, migraţia externă pentru muncă este

definită ca „procesul permutării resurselor de muncă, dintr-o ţară în alta, în scopul angajării în

câmpul muncii în condiţii mai avantajoase decât în ţara de provenienţă”.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie defineşte migraţia internaţională a forţei de

muncă drept un proces de „emigrare temporară în altă ţară, motivată de generarea unor venituri

alternative şi speranţa de reîntoarcere în ţara de origine şi care nu prevede o nouă reşedinţă”.

Conform legislaţiei Republicii Moldova, „migraţia de muncă” este definită ca plecarea

benevolă a cetăţenilor Republicii Moldova peste hotare, precum şi intrarea benevolă a cetăţenilor

străini sau a apatrizilor pe teritoriul Republicii Moldova, cu scopul de a desfăşura activitate de

muncă . Sensul amplu, întâlnit în monografiile cercetătorilor romani fenomenului migraţionist,

afirmă că migraţia externă pentru muncă, este determinată, în principal, de motivaţii de ordin

economic şi spre deosebire de emigrare sau imigrare, comportă caracter temporar, durata

acesteia variind în limite largi (de la câteva săptămâni /luni până la câţiva ani), şi nu presupune

schimbarea definitivă a reşedinţei .

Georgescu Maria-Ana definesște migrația ca, fiind ,,procesul de deplasare a persoanelor

dintr-o localitate în alta, dintr-o ţară în alta, acompaniată cu schimbarea domiciliului”1. Când

vorbim despre migraţie, avem în vedere dimensiuni cum sunt cea economică, cea socială,

politică, formativă şi culturală, turistică etc.

Marele economist David Ricardo, reprezentant al liberalismului economic abordînd

fenomenul migraţiei forţei de muncă în lucrarea „Principiile economiei, analizează migraţia

forţei de muncă ca o reacţie de răspuns la necesitatea de echilibrare a capitalului foarte productiv

din ţara de destinaţie. Fenomenul migrației care apare ca rezultat al salariilor mai mari din țara de

destinație, comparativ cu cele din ţările de origine ale muncitorilor, ceea ce serveşte drept

stimulent al deplasării migranţilor.

Sub aspectul mişcărilor circulatorii, migrația internaţională a forţei de muncă poate

îmbrăca mai multe forme, ca de exemplu: emigrarea, imigrarea, migraţia de revenire, re-

emigrarea, migraţia tranzitorie, migraţia de rangul doi, migraţia circulatorie ş. a.

Ca subconcepte complementare al fenomenului de migrație a forței de muncă, emigrarea

reprezintă ,,o formă de mişcare migratorie cu caracter definitiv care presupune obligatoriu

schimbarea reşedinţei domiciliului şi opţional renunţarea la cetăţenie”2, iar

imigrarea ,,presupune plecarea definitivă din ţară de origine sau, de rezidenţă”3.

Pierre George distinge patru categorii de emigranţi:

– emigrantul care manifestă dorinţa de a-şi schimba ţara şi, în final, naţionalitatea;

– muncitorul străin care este un emigrant temporar; 

– persoanele deplasate (expulzate, repatriate, transferate) alungate din ţară lor de origine; 

– refugiaţii care au optat pentru părăsirea ţarii lor.La sfârşitul secolului XX şi începutul

secolului XXI, alături de migraţia definitivă, apare şi, se dezvoltă o formă mai nouă de migraţie –

migraţia temporară pentru muncă sau studii.

Fenomenul migraţiei fiind un fenomen internaţional şi are ca punct de plecare ţară de

origine a emigrantului şi ca punct de sosire ţara în care se va stabili emigrantul respectiv.

Statele lumii din punctul de vedere al poziţiei faţă de migranţi, pot fi clasificate în ţări de

imigraţie (în special, statele dezvoltate, bogate) şi ţări de emigraţie (statele în dezvoltare).

Actualmente practic toate statele s-au antrenat într-un proces activ al migraţiei. Chiar şi statele cu

regimuri închise participă tot mai activ în circuitul migraţional internaţional, fenomenul

emigrării, fiind supus aici unui control foarte dur, comparativ cu imigrarea.

Georgescu, Maria-Ana - Provocări socio-economice, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2005, p.782 Sandu Dumitru. Migraţia Circulatorie ca Strategie de Viaţă, Sociologie Românească, 2006, 2, 5p.-29

3 Ciotea, Florin şi Georgescu, Maria-Ana - Demografie şi metode de investigaţie socială, Univ.“Petru Maior”, Tg.Mureş, 2006, p.65

Totalitatea persoanelor care migrează în afara hotarelor propriei ţări, formează fluxuri

migraţionale. Conform clasificării Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, deosebim 5

fluxuri internaţionale ale migraţiei:

1. Migraţii definitive – la această categorie se referă persoanele care migrează în alte state

pentru trai permanent. Fluxul principal al migranţilor definitivi se îndreaptă către state înalt

dezvoltate, postindustriale – SUA, Canada, statele din Europa Occidentală, Australia, Noua

Zeelandă. Acest flux, de regulă, începe cu unul dintre membrii familiei care ulterior îi atrage şi

pe ceilalţi membri (migraţia „cuiburilor”).

2. Muncitorii pe contract – termenul de şedere pentru aceşti muncitori în statele de

imigrare este limitat și sînt obligaţi să părăsească ţara la expirarea contractului, chiar şi în cazul

în care contractul de muncă i se schimbă. Importul forţei de muncă încurajat de guvernele unor

state se datorează atât costului mic al forţei de muncă străine, cât şi lipsei forţei de muncă de

anumite calificări, lipsei solicitărilor pentru anumite activităţi grele, nesolicitate, neprestigioase.

Aceste motive au determinat guvernele unor state să invite pe contract muncitori din alte state.

3. Profesioniştii de tranzit – sunt muncitorii de calificare înaltă, cu o experienţă avansată,

care, de regulă, se deplasează însoţind investiţiile de capital. Creşterea mobilităţii capitalului pe

plan internaţional a determinat majorarea numărului migranţilor din această categorie, fenomenul

amplificându-se şi, din cauza facilitării circulaţiei persoanelor, acceptate prin acordurile bi şi

multilaterale. Spre deosebire de brain drain, acest tip de migraţie are un sens invers.

4. Migranţii ilegali – sunt persoanele care intră în statele receptoare fără un statut legal.

Numărul migranţilor ilegali a crescut foarte mult, în pofida restricţiilor aplicate de statele lumii

prin politici migraţionale dure. Actualmente este dificil de cuantificat numărul exact al

migranţilor. Datele ultimului recensământ au arătat că, numărul celor plecaţi din ţară este de 273

mii persoane (2004), experţii estimează că numărul celor plecaţi variază între 500-700 mii

persoane.

5. Migranţii forţaţi – plecarea lor în exteriorul ţării de origine este cauzat de războaie,

încălcarea drepturilor omului, politica de genocid faţă de anumite categorii de persoane,

cataclisme naturale sau catastrofe ecologice.

Demografii definesc fluxul de migraţie ca ”număr” total al deplasărilor efectuate în cursul unei

perioade de la o zona de origine comuna către o zona de destinaţie comuna .Din punct de vedere

sociologic sunt cunoscute(doar la nivelul literaturii ce am putut sa o consult) foarte puţine din

caracteristicile acestor fluxuri. Distincţia propusa,intre migraţia in flux si migraţia dispersata,este

menita sa orienteze cercetări tocmai in sensul determinării respectivelor caracteristici.

Diferenţele demografice regionale fac sa apară şi alte diferende în mod indiscutabil între

ţările dezvoltate şi celelalte ţări, între societăţile industriale cu dezvoltare accelerată tehnologică

şi slabă creştere demografică şi societăţile non-industriale, dependente din punct de vedere

tehnologic şi cu o mare creştere demografică. Acest decalaj economic este în acelaşi timp un

decalaj politic între democraţii industrializate cu creştere demografică slabă şi ţări nedemocrate

cu creştere demografică intensă.

La nivel internaţional, nu există o definiţie acceptată a migraţiei economice. În aceste

condiţii, considerăm că, sub aspect economic, am putea defini fenomenul de migraţie externă a

forţei de muncă ca fiind „ deplasarea unor mulţimi de persoane, cu rol de capital uman, creat

cu investiii publice a tării de origine, într-o tară de destinație cu scopul utilizarii lui economico-

productiv.”

Migraţia internaţională a forţei de muncă include: fluxurile imigraţionale şi fluxurile

emigraţionale şi, corespunzător state de imigraţie şi state de emigraţie.

Conform clasificării Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, statele, implicate în

procesele migraționiste, sunt identificate ca state de imigraţie :

a) 2% şi mai mult din populaţia ei este alcătuită din cetăţeni străini şi în ţară se află nu mai

puţin de 200 mii persoane ce deţin paşapoarte ale altor state. Termenul de şedere al

acestora depăşeşte termenul de 1 an;

b) 1% din populaţia economic activă şi nu mai puţin de 100 mii de persoane din forţa de

muncă sunt cetăţeni străini;

c) Remitenţele banilor din ţară depăşeşte 1-2% din PIB-ul ţării.

Statele de emigrare sunt considerate acele state care îndeplinesc condiţiile:

– 2% şi mai mult din populaţie se află în afara hotarelor pe un termen mai mare de 1 an, iar

numărul acestora depăşeşte 200 mii persoane;

– 1% sau mai mult din populaţia economic activă se află peste hotarele ţării, iar numărul

acestora depăşeşte 200 mii persoane;

– banii primiţi de către emigranţi constituie nu mai puţin de % din PIB.

Fluxurile de migraţie implica patru tipuri de variabile :

– Factori care determina natura si gradul diferenţelor de dezvoltare si de interacţiune dintre

arii social-economice diferite, precum si natura si mărimea costurilor de comunicare dintre

respectivele arii. Pentru cazul societarii noastre contemporane,principalii factori incluşi in

aceasta categorie sunt: industrializarea,revoluţia ştiinţifica si

tehnica,urbanizarea,cooperativizarea si modernizarea agriculturii;

– Variabile care caracterizează diferenţele de natura si de gradul de dezvoltare si de

interacţiune a grupurilor social teritorializate,precum si diferenţele de cost al migraţiei intre

aceste grupuri;

– Variabile latente, interpretative, care fac ca diferenţele de dezvoltare, de interacţiune si de

cost economic si psihosocial sa fie semnificative pentru migraţie, sa determine variabilitatea

caracteristicilor fluxurilor de migraţie;

– Variabile definitorii pentru fluxul de migraţie (volum, sens, ritmicitate etc.). La nivelul

contextului explicativ al formulărilor fundamentale apar trăsături specifice ale migraţiei,

variabile de la un context socioeconomic la altul.

Sub aspect generalizat, fluxurile migraționiste prezintă următoarele direcții:

I. Migraţia din ţările în dezvoltare spre ţările dezvoltate. Ţările dezvoltate au nevoie de

forţa de muncă din ţările în dezvoltare, deoarece aceasta le asigură necesarul de muncitori, întrun

spectru larg de sectoare şi servicii de infrastructură, în cea mai mare parte, pentru munci ce nu

sunt bine plătite, nu cer nivel înalt de calificare şi nu sunt agreate de către localnici.

II. Migraţia în cadrul ţărilor dezvoltate. Migraţia externă a forţei de muncă între ţările

dezvoltate este determinată de factori non-economici, cu toate că fenomenul „exodul creierelor”

este observabil.

III. Migraţia din ţările dezvoltate spre ţările în dezvoltare are proporţii comparativ mici şi

este reprezentată de migraţia cadrelor calificate (experţi, consultanţi ş.a.) îndreptate de către

organismele internaţionale în ţările în dezvoltare. Asemenea specialişti există şi în Republica

Moldova care activează, în special, în sectoarele: public, financiar şi bancar, educaţional,

agroindustrial şi altele, fiind, de regulă, invitaţi de organizaţii non-guvernamentale pentru

asistarea executării proiectelor finanţate de ţările dezvoltate.

Interacţiunea dintre populaţii situate in arii social-economice diferite se realizează prin

schimburi de bunuri, servicii, persoane sau informaţii/valori neincorporate in bunuri si servicii.

În funcţie de aceste categorii se poate face deosebirea dintre migraţia care este asociata cu

schimbul de bunuri si servicii dintre localităţi şi migraţia care este asociată cu schimbul de

informaţii neîncorporate în astfel de bunuri şi servicii.

Piaţa internaţională a forţei de muncă are o sferă de cuprindere mai redusă decât migraţia

internaţională, deoarece cuprinde şi persoanele care au părăsit ţara de origine şi care nu au în

acel moment o activitate social-economică salarizată. Migraţia internaţională a forţei de muncă

este un proces deosebit de amplu şi complex care evidenţiazã evoluţia fluxului internaţional al

forţei de muncã spre deosebire de piaţa internaţională a forţei de muncă care oferă doar o

imagine asupra situaţiei la un moment dat.

Migraţia internaţională a forţei de muncă la etapa contemporană se caracterizează prin

câteva particularităţi:

1. Migraţia de muncă a cuprins, practic, toate statele continentele, căpătând un caracter

global. La începutul sec XXI-lea în lume se numărau peste 200 mln. persoane cu statut de

migrant;

2. Motivul principal al migraţiei rămâne a fi cel economic, astfel încît decizia de migraţie

este rezultatul unui proces prin care individul raţional evaluează beneficiile migraţiei

internaţionale comparându-le cu câştigurile în condiţiile în care ar rãmâne imobil şi luând în

calcul costurile pe care le presupune aceastã deplasare (costul călătoriei, al supravieţuirii în ţara

de destinaţie până la găsirea unui loc de muncă, dificultatea adaptării la o nouã piaţă a forţei de

muncă, efortul pentru învăţarea unei noi limbi şi al adaptării la o nouã cultură, costul psihologic

al ruperii vechilor relaţii şi stabilirii unora noi).

3. S-au modificat şi direcţiile migraţiei. Dacă în anii '50-80 direcţia principală a migraţiei

era dinspre ţările în dezvoltare către ţările dezvoltate, începând cu anii ' 80 se atestă şi procesul

invers, migraţia de muncă din ţările dezvoltate, însoţind capitalul, migrează în ţările în curs de

dezvoltare. O creştere constantă a avut-o şi migraţia pe direcţia ţările în dezvoltare – ţările

dezvoltate;

4. Actualmente s-a intensificat mult migraţia ilegală a forţei de muncă. Circa 20-40 la sută

dintre migranţi sunt ilegali, în UE 12-16%, în 2011;

5. În migraţia internaţională au loc schimbări nu numai cantitative dar, şi calitative,

exprimate prin creşterea ponderii personalului calificat care migrează;

6. În prezent, are loc o implicare tot mai activă a statelor în monitorizarea şi dirijarea

procesului migraţional.

Dacă ţinem cont de durata deplasării migraţia internaţională poate fi pe termen lung,

atunci când migranţii rămân în noul spaţiu pentru totdeauna sau pentru o perioadă lungã de timp,

temporară, făcută cu intenţia de a se întoarce în ţara de origine în 1-2 ani şi sezonieră în cazul în

care migranţii fac deplasări zilnice spre locurile de muncă. Importanţa turismului, ca o acţiune de

migrare temporară, favorizează activităţi de producţie şi de consum precum şi o nouă repartizare

de bunuri şi servicii în scopul satisfacerii unor cerinţe specifice.

După gradul de calificare al forţei de muncă, persoanele implicate în mişcarea migratory

ar putea fi grupate în trei mari categorii de forţă de muncă:

a) forţă de muncă de înaltă calificare, cu pregătire înaltă în domeniile de vârf ale ştiinţei

şi tehnologiei, ca şi în unele servicii, precum cele de învăţământ, sănătate.

Această categorie poatefi recrutată direct, adesea, chiar din ultimii ani de studii sau prin

organisme specializate ale ţărilor de provenienţă sau străine şi are cele mai multe şanse de a

obţine contracte pe termen lung, şi, în final, de a obţine dreptul de stabilire în ţara-gazdă. În plus,

se încadrează în categoria de vârstă 25 - 40 de ani, considerată cea mai creativă şi productivă,

dând naştere în ţara de destinaţie unor activitãţi generatoare de venituri.;

b) forţa de muncă cu un nivel mediu de calificare, de specializare, care cuprinde o gamăn

largă de activităţi şi profesii, cum sunt:

- constructorii - categorie de forţă de muncă bine cotată pe pieţele occidentale (Portugalia,

Germania, Spania, Israel) şi Rusia;

- personalul para medical (asistente medicale), pentru care cererea angajatorilor din diferite

ţări este în creştere (Italia, SUA, Canada, Elveţia ş. a.);

- personal hotelier şi de alimentaţie publică, de asemenea, solicitat pe anumite pieţe

occidentale;

c) forţă de muncă necalificată sau semicalificată solicitată în activităţi din agricultură (în

perioada de recoltare), în salubritate, construcţii (Spania, Portugalia, Grecia) etc..

În dependenţă de statutul legal de intrare, şedere şi dreptul la muncă în ţara de destinaţie,

legislaţia internaţională deosebeşt:

– lucrători migranţi (labour migrants) legali;

– lucrători migranţi ilegali.

Lucrătorul migrant legal este definit ca un străin, care are permis de intrare legală în ţară,

reşedinţă şi muncă pentru o perioadă determinată de timp în ţara-gazdă. Dacă una dintre aceste

condiţii nu este satisfăcută, migrantul se califică ca migrant ilegal.

Migraţia influenţează viaţa social-economică a tuturor statelor lumii, dovadă fiind

preocuparea tot mai activă faţă de fenomenul migraţional. Mobilitatea teritorială a devenit atât de

indisolubil legată de organizarea şi funcţionarea societăţilor umane încât în absenţa ei progresul

şi schimbarea socială ar putea fi cu greu imaginate.

Migraţia are efecte pozitive şi negative atât, pentru ţările receptoare cât şi, pentru cele

donatoare (vezi anexa 1). Monitorizarea procesului migraţional pentru, o cât mai bună gestionare

a acestuia, devine o necesitate pentru toate statele, indiferent de statutul pe care îl au în cadrul

fluxurilor migraţionale. Principalele consecinţe ale migraţiei, din punctul de vedere al interesului

pe care-l urmărim, sunt asupra pieţei forţei de muncă, asupra situaţiei demografice, asupra

situaţiei economice.

1.2. Profilul exodului de forță de muncă în Republica Moldova

Republica Moldova a făcut parte din Uniunea Sovietică, în care „migraţia în exterior” era

interzisă. În rezultat, fluxurile de migraţie din Republica Moldova erau limitate la teritoriul

sovietic. Cu toate acestea, odată cu primele semne de liberalizare a Uniunii Sovietice, la sfârşitul

anilor 1980, restricţiile cu privire la migraţie au fost slăbite şi, multe ţări au asistat la întoarcerea

cetăţenilor în patria lor istorică şi, reunificarea familiilor (în primul rând a evreilor şi a nemţilor

spre Israel, Germania şi SUA). Acest fenomen s-a intensificat drept urmare a destrămării URSS.

Colapsul URSS a adus la declararea ulterioară a Republicii Moldovei drept stat nou independent.

Perioada a fost caracterizată astfel de, condiţii de înrăutăţire a tensiunilor etnice, care s-au

manifestat prin conflicte etnice şi/sau militare (se are în vedere conflictul transnistrean din 1992).

Aceste circumstanţe au provocat migraţia din motive etnice în prima jumătate a anilor

1990, predominant spre Rusia şi Ucraina. Cu toate acestea, rolul acestui conflict în procesul de

migraţie nu ar trebui supraestimat. Începând cu a doua jumătate a anilor 1990, fluxul de migranţi

moldoveni a devenit un fenomen de proporţii. El a avut în primul rând, motivaţii economice.

Până în prezent, pot fi identificate trei valuri de migraţie în masă. Prima migraţie în masă

a fost motivată economic şi, a avut un caracter comercial (procurarea bunurilor de peste hotare şi

vânzarea lor pe piaţa moldovenească).

Totuşi, introducerea regimului de vize, de rând cu controalele vamale mai complicate şi,

egalarea preţurilor în statele post-comuniste a făcut ca, acest tip de migraţie comercială să fie mai

puţin profitabil pentru un migrant individual. În consecinţă, migraţia comercială a fost înlocuită

treptat de migraţia de muncă.

Criza economică şi financiară prin care a trecut Federaţia Rusă în anul 1998, a declanşat al

doilea val de migraţie în masă din Republica Moldova, care a continuat cu o intensitate sporită

până, cel puţin în 2007 (vezi anexa 2). Acest val de migraţie în masă a avut loc drept răspuns la

sărăcia acută. Astfel, un caz aparte îl reprezintã migrația din Republica Moldova în Rusia și

Ucraina, în care, datoritã relațiilor specifice ale Republicii Moldova cu aceste state, cetățenii

Republicii Moldova se bucurã de regim liber de vize. Însă și în aceste state existã un numãr mare

de lucrãtori migranți ilegali, din motivul încãlcãrii regulilor de înregistrare a reședinþei sau

neperfectãrii contractelor de muncã cu patronii lor.

În același timp, o caracteristicã specificã a exodului de forță de muncă în Republica

Moldova, o reprezintã agrearea angajării migranților de cãtre firmele din străinãtate fără

perfectarea contractelor de muncã, deoarece costurile salariale sunt mai reduse și aportul muncii

acestor lucrãtori la sporirea competitivitãþii firmei respective ajunge sã fie mai însemnat.

În prezent, migraţia moldovenească este în mare parte un răspuns la oportunităţile pe piaţa

străină de muncă şi, ar trebui privită drept o strategie de investiţie pentru răspunsul de viitor la

sărăcia acută. 4

Deşi datele oficiale atestă un număr mic al migranţilor (tabelul 1.2.1), studiile experţilor

precum şi unele date cu privire la remitenţe şi la evoluţia indicatorilor demografici atestă un

număr mult mai mare al acestora.

Tabelul 1.2.1

Evoluţia migraţiei în R. Moldova în intervalul 2001-2007 (persoane)

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Emigranţi 6646 6592 7376 7166 6827 6685 7172 6988 6663 4714 3920

Imigranţi 1293 1297 1620 1706 2056 1968 2070 2749 2010 2512 2704

Repatriaţi 1462 1614 1285 1816 1131 1608 1763 1824 1966 2158 2305

Total 9201 9403 10281 10688 10014 10261 11005 11561 10639 9384 8929Sursa: www. statistica.md

4 Moşneaga, V., şi Corbu-Drumea, L. (2006). Migraţia în/din Republica Moldova: proces şi reglarea (primul deceniu). Populaţia moldovenească în contextul migraţiei internaţionale, vol.I, p.249 - 251. Iaşi.

Datele statistice prezentate de Biroul Naționald de Statistică, referitor la rezultatele

recensamântului din 2004, prezintă informații generale referitor la procesul migrațional, cum ar

fi:

– La data recensămîntului din 5 octombrie 2004, un număr de 273 mii persoane cu

domiciliul în Republica Moldova erau absente, fiind declarate de alţi membri ai familiilor,

plecate în străinătate pentru diferite perioade, iar cca 130 mii, sau 47,7%, lipseau mai mult de un

an.

– Ponderea cea mai însemnată din rîndul acestora o deţineau persoanele cu vîrsta cuprinsă

între 20 şi 29 ani (38%), urmaţi de cei cu vîrsta între 30 şi 39 ani (23,1%). Majoritatea

persoanelor temporar absente erau plecate la muncă sau în căutarea unui loc de muncă - 88,7%,

la studii – 6,5%, din alt motiv 4,8%.

– Printre persoanele temporar absente, 76% aveau nivelul de instruire secundar general sau

general obligatoriu. Circa 68,9% din emigranți erau din mediul rural, ccea ce se explică prin

diferenţele în calitatea vieţii populaţiei rurale şi urbane.

– Ponderea persoanelor temporar absente, din numărul total al populaţiei, constituia 8,1%,

iar în 12 raioane ale ţării numărul persoanelor plecate peste hotare constituia 10 – 12%.

– Totuşi, estimarea numărului efectiv de migranţi a fost dificilă, din cauza imposibilitatii

depistării persoanelor care au plecat integral cu traiul peste hotare cu întreaga familie şi din

cauza ponderii mari a migraţiei sezoniere sau pe termen scurt.

Astfel, datele experţilor şi studiilor realizate arată că numărul emigranţilor ar fi de cel

puţin 2 ori mai mare variind între 400 şi 600 mii persoane. Bărbaţii emigranţi constituiau 57%

comparativ cu femeile (2004).

Procesul migrațional din Republica Moldova în ultimii 10 ani a suportat o intensificare

vertiginoasă, numarul migranților crescînd cu circa 50-60 mii anual.

Desi în ultimii 5 ani intensitatea migratiei populatiei s-a stabilizat și chiar s-a redus, totus

aceasta a ramas la un nivel destul de inalt (cca 300 mii anual ), ceea ce constituie cca ¼ din

populatia economic activa.

Direcţiile principale ale migraţiei, conform datelor recensământului, sunt F. Rusă -

56,2%, Italia – 19,4, România – 3,9%, Portugalia – 3,5%, Ucraina – 3,1%, Turcia – 3%. Restul

sunt plecaţi în alte state, ponderea fiind mai mică de 3%. Migraţia externă a R. Moldova până la

obţinerea independenţei avea o singură direcţie – spre est, actualmente vectorul migraţional se

îndreaptă tot mai mult spre vest.

Cercetările statistice realizate de Biroul Național de Statistică, ne permite de a urmări

dinamica migrației forței de muncă temporare pe o serie de variabile socio-demografice, cum ar

fi sexul, varsta, stare civila,nivelul de educație al migranților, etc Și, deși unele dintre acestea,

datele pot fi incomplete, statisticile oficiale sunt sursa cea mai de incredere, care să permită

studiul a principalelor caracteristici și tendințe ale migrației forței de muncă.

Pe parcursul perioadei 2000-2011 se observă o creștere a intensității migrației forței de

muncă: proporția de persoane care trăiesc temporar în afara țării, în legătură cu locul de muncă

sau în căutare de lucru, a crescut de la 3,8% la 8,3%, și față de populația economic activă- de la

8,4% la 25,2% (fig. 1)

Figura 1. Dinamica migrației forței de muncă temporară față de populația economic

activă a Republicii Moldova, 2000-2011 de ani, mii de oameniSursa: elaborat de autor în baza datelor de pe http://www. statistica.md

Totodata, în situația în care motivația principală a populației urbane este de a pleca la

muncă peste hotare este salariul mic (55%), pentru persoanele din mediul rural – motivația

principală constituie lipsa locurilor de muncă (57%). Mai mult de două treimi din migranții sunt

zonele rurale (fig. 2).

Figura 2. Distribuția migranților după medii și sexe, 2000-2011 de ani,%Sursa: elaborat de autor în baza datelor de pe http://www. statistica.md

Migraţia moldovenească este compusă în mare parte de populația economic activă. O

caracteristică a migranţilor moldoveni este tinereţea lor relativă, vârsta medie la momentul

plecării fiind de 29,7 ani, care a crescut la o vârstă medie de 36,1 ani.

Cel mai mare procent de migranţi (79%) au vârsta cuprinsă între 18 şi 44 ani. Bărbaţii

predomină în grupul vârstei de 18-29 ani, pe când femeile aparţin mai degrabă categoriei de

vârstă 45-65 ani.

Cauza principală a migraţiei rămâne a fi cea economică. Atât timp cît nivelul de

dezvoltare economică va rămâne în urmă, precum şi diferenţele mari de remunerare faţă de

statele vecine sau mai dezvoltate, tendinţele migraţionale se vor menţine la cote înalte.

R. Moldova se înscrie printre statele cu ponderile cele mai mari ale remitenţelor. Astfel,

conform datelor Băncii Mondiale R. Moldova se află pe locul cinci după mărimea remitenţelor în

raport cu PIB-ul.

Astfel, în unsprezece luni a anului 2012 valoarea transferurilor în valută străină de peste

hotare în favoarea persoanelor fizice (rezidente şi nerezidente) a ajuns la 1 miliard 358,8

milioane de dolari SUA, ceea ce constituie mai mult de 30 milioane peste nivelul înregistrat în

perioada similară a anului precedent. Remitenţele joacă un rol foarte mare în economia

Republicii Moldova.

Confrom fig.3, dinamica ponderii remitențelor în PIB atestă o tendință de micșorare

semnificativă a începînd cu anul 2009. Astfel, dacă în 2008 acestea reprezentau 33 % din PIB, în

anul 2011 ponderea acestora a coborât la 21%, iar la sfîrşitul anului 2012, ponderea transferurilor

migranţilor în Produsul Intern Brut a constituit 23% .

0

5

10

15

20

25

30

35

40

2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

Fig. 3 Remitenţele migranţilor moldoveni (procent din PIB)Sursa: elaborat de autor în baza datelor de pe http://www.bnm.md

În general, migranţii moldoveni de lungă durată vin din diferite pături sociale şi, provin atât

din zonele urbane (25%), cât şi din cele rurale (75%). Migraţia moldovenească este îndreptată în

principal spre două regiuni, Uniunea Europeană (în primul rând Italia şi Portugalia) şi

Comunitatea Statelor Independente (în primul rând Moscova şi St. Petersburg în Federaţia Rusă

şi o parte în Ucraina). O trăsătură specifică a migraţiei moldoveneşti este, nivelul înalt de

îngrămădire a persoanelor în locurile de migraţie.

Marea majoritate a migranţilor se află în câteva regiuni de destinaţie, circa zece oraşe

găzduind circa 3/4 din numărul total de migranţi din Moldova5.

Pe parcursul ultimului deceniu s-au conturat 3 tipuri de migraţie internaţională a populației Republicii Moldova:

1) Migraţie internaţională de scurtă durată, predominant spre ţările CSI (Federația Rusă

ș.a.)

2) Migraţie internaţională de lungă durată, predominant în ţările Uniunii Europene (Italia, Grecia ș.a.).3) Migraţie internaţională legală de lungă durată spre SUA şi Canada.

Concomitent, s-au conturat următoarele tendinţe în modelul general de migraţie al

resurselor umane în Moldova:

– dinspre regiunea CSI spre UE

– de la migraţie de scurtă durată şi sezonieră la migraţie de lungă durată;

– majoritatea migranţilor pe termen lung din UE îşi legalizează şederea şi muncă;

– migraţie sporită spre Statele Unite şi Canada.

Una din caracteristicile migraţiei moldoveneşti este spre diversificarea ţărilor de destinaţie

şi o mişcare de la ţările cu venit mai mic, spre ţările cu venit mai înalt. Aceasta creează

oportunităţi/potenţial pentru sporirea impactului de dezvoltare al migraţiei, în special în ceea ce

ţine de fluxurile sporite de remitenţe sau fluxuri de remitenţe mai stabilizate/rezistente care, au o

probabilitate mai mică să transfere incertitudinea sau riscul economic în ţara de origine.

Migraţia de durată mai lungă are, de asemenea potenţialul de a rezulta în impacte mai mari

de dezvoltare. Una din caracteristicile migraţiei moldoveneşti este „maturitatea” sa relativ redusă

spre diversificarea ţărilor de destinaţie şi o mişcare de la ţările cu venit mai mic spre ţările cu

venit mai înalt.

În conformitate cu setul de date IASCI-CIVIS 2010, 67% din migranţii de lungă durată îşi

consideră statutul de şedere şi de muncă regularizat. Cu toate acestea, reunificarea familiei în

rândurile migranţilor căsătoriţi este relativ redusă, în proporţie de 21%. De asemenea migranţii

moldoveni nu utilizează des băncile din locurile de migraţie comparativ cu nivelul lor de

regularizare; 36% de migranţi deţin un cont bancar în ţara de migraţie (predominant ţările gazdă

din UE). Mai mult decât atât, în pofida nivelului înalt de experienţă academică şi profesională a

migranţilor moldoveni, mulţi se angajează la munci necalificate în ţara lor de migraţie, ceea ce

duce la o situaţie caracterizată de „sub-angajare” sau „descalificare”.

5 Moraru, Angela. Transferurile financiare de peste hotare si echitatea sociala. Conferinţa tehnico-stiintifică a colaboratorilor, doctoranzilor şi studenţilor. Chişinău, 15-17 noiembrie, 2007, vol. III, p. 243-245.

Această constatare vine în sprijinul impresiei privind nivelul scăzut al integrării şi

prosperităţii migranţilor moldovenilor. Toate aceste rezultate par să confirme nivelul scăzut de

maturitate al ciclului de migraţie moldovenească.

În compoziția generală a migranților, ponderea participării femeilor ca o unitate

independentă în procesul activ de migrația forței de muncă a crescut cu 31% în 2000 la 36% în

2010 (figura 2 și 4). Creșterea ponderii lucrătorilor femeilor care sunt căsătoriți: de la 49,3% în

2000 la 55,0% în anul 2010, sau cu 5,7 puncte procentuale. Printre migranții de sex masculin în

această perioadă, proporția persoanelor care sunt casatoriti a crescut de la 53,1% la 56,5% (cu

3,4 puncte procentuale). Ponderea lucrătorilor divorțați femeilor (12,3%) este de aproape patru

ori mai mare decât în rândul bărbaților (3,4%).

Migrației, în special pe termen lung, este un factor care influenteaza foarte mult stabilitatea

căsătoriei, iar relația cauză-efect de diferite aspecte ale migrației precum și divorțul și impactul

acesteia asupra comunicării inter-familială și intergenerațională necesită investigații

suplimentare. Cercetarea este, de asemenea, necesară în astfel de probleme importante, cumar fi

comportamentul reproductiv al femeilor migrante, problemele de adaptare și integrare în țările

gazdă, intenția de a se întoarce dificultăți acasă și reintegrarea, etc.

Figura 4. Distribuția migranților după sex și stare civilă, anii 2000-2010 Sursa: elaborat de autor în baza datelor http://www. statistica.md

Astfel, profilul migranţilor moldoveni arată că, aceştia sunt predominanţi (vezi anexa 3)

Tineri – migraţia moldovenească este compusă din populaţia cu vârsta aptă de muncă, cea

mai mare parte a migranţilor (79%) având vârsta între 18 și 44 ani;

Mai educaţi – o trăsătură deosebită a migraţiei din Moldova constă în faptul că, o parte

semnificativă a celor care pleacă, au un nivel relativ bun de educaţie; 28% din numărul total al

migranţilor au absolvit instituţii de învăţământ universitar, iar 63% au absolvit liceul sau o

instituţie de învăţământ profesional;

Bărbaţi şi femei în măsură egală – muncitorii migranţi bărbaţi, care cuprind 63% din forţa

de muncă, tind să migreze în ţările CSI şi se angajează în primul rând în sectorul de construcţii şi

reparaţii, transport, industrie şi agricultură. Femeile, tind să migreze în ţările UE şi să lucreze în

sectorul de prestare a serviciilor, lucru casnic, comerţ, îngrijirea bătrânilor şi copiilor.

După structura de vârstă, cea mai mare parte a lucrătorilor migranți reprezintă grupele de

vârstă tinere. Astfel, în anul 2011 numărului de persoane in varsta de 15-24 a fost de 22,5% din

numărul total de migranți, 25-34 ani - 33,4%. Circa 20,8% revine grupei de vîrstă 35-44 ani și

18,5% la 45-54 ani (fig. 5).

Figura 5. Distribuția migranților pe grupe de vârstă, anii 2000-2011Sursa: elaborat de autor în baza datelor http://www. statistica.md

Un alt factor deosebit de atragere spre ţările de destinaţie din CSI sunt costurile reduse de

călătorie, ţinând cont de proximitatea geografică şi posibilitatea de a călători fără vize. Capitalul

social şi ajutorul reciproc între migranţi precum şi, între migranţi şi comunităţile de baştină,

joacă un rol important la orice etapă a experienţei/ciclului de migraţie moldovenească. Aceasta

se referă la toate etapele migraţiei, de la planificarea înainte de plecare până la întoarcerea

eventuală şi reintegrare. În etapa de până la plecare, 70,2% de persoane îşi aleg destinaţiile

pentru că, deja au contacte sociale sau, chiar un loc de muncă garantat6. Aceste reţele sociale

joacă un rol crucial în asistarea migranţilor moldoveni, să gestioneze riscurile legate de migraţie,

să micşoreze costurile financiare aferente şi să sporească câştigurile.

6 Pyshkina T. V., Economic Consequences of the Migration of Labour from the Republic of Moldova (Consecinţele economice ale migraţiei forţei de muncă din Republica Moldova)/Institutul mondial ONU pentru dezvoltare şi cercetare economică, Helsinki, 2002.

Sondajele sistematice efectuate de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie oferă

informaţia despre ţările de destinaţie pentru aproximativ 400000 de migranţi actuali sau recenţi,

care rămân a fi în continuare, membri ai gospodăriilor din Republica Moldova.

Migranţii muncitori din Republica Moldova aleg îndeosebi, Rusia şi Italia. Alte destinaţii

importante includ Ucraina, România, Portugalia, Franţa, Spania, Grecia şi Republica Cehă. Mai

există migraţiune de anvergură în Israel, Turcia şi SUA7.

Ponderea celor care călătoresc în Rusia a scăzut cu un punct procentual (de la 60,1% la

59%), iar ponderea persoanelor care pleacă în Italia – cu 2,3 puncte procentuale (de la 17% la

14,7%). Pare a fi interesant faptul că, în general, persoanele originare din sectorul rural tind să

aleagă mai frecvent Rusia decât alte destinaţii – ţările Europei de Vest, în particular (vezi anexa

4). Situaţia dată se creează în rezultatul naturii activităţii oferite, care diferă în aceste 2 regiuni.

Una din explicaţiile plauzibile a acestei tendinţe este costul migraţiei; este mult mai ieftin

să migrezi în Rusia iar gospodăriile rurale (mai nevoiaşe) ar putea, pur şi simplu, să nu fie în

stare să aleagă altă destinație.

Persoanelor, care călătoresc în Rusia, li se oferă, în principal, munci fizice sezoniere, în

domeniul construcţiilor şi agriculturii. În ţările occidentale sunt mai răspândite alte activităţi cum

ar fi, bunăoară, asistenţă pentru copii, asistenţă socială sau alimentaţie publică.

Aceiaşi factori pot explica diferenţele de gen/sex în destinaţiile alese de migranţii

moldoveni; de exemplu, 71% bărbaţi şi doar 43,5% femei lucrează în Rusia şi 23,9% femei şi

numai 7,3% bărbaţi lucrează în Italia.

Altă caracteristică a migraţiei moldoveneşti este exodul de specialişti dintr-un şir de

sectoare ale economiei naţionale, ceea ce a cauzat fenomenul de exod intelectual pentru ţarăDin

cei care pleacă, intelectualii reprezintă 18%; înainte de a emigra ei au lucrat în Moldova în

calitate de ingineri, medici, învăţători, jurişti şi economişti. Instabilitatea economică şi politică a

crizelor, sărăcia şi standardele mici de trai, şomajul şi/sau salariile mici, protecţia socială

neadecvată şi oportunităţile limitate de trai au cauzat plecarea populaţiei. Fenomenul de exod

intelectual a început odată cu liberalizarea sistemului sovietic, care a afectat în mare parte ramura

cercetărilor ştiinţifice şi a dezvoltării. Reducerea continuă a numărului savanţilor a început în

Moldova în 1991 şi s-a intensificat pe parcursul anilor următori.

O parte însemnată a moldovenilor cu calificare înaltă sunt supuşi „descalificării”

profesionale atunci când migrează, fiind deseori angajaţi la munci de calificare joasă sau

necalificate. Exodul intelectual din Moldova nu devine neapărat un câştig intelectual pentru ţările

de destinaţie, dar mai degrabă o irosire intelectuală pentru migranţi.

_____________________________________________________________________________

________7 Sondajul OIM: „Migraţia şi remitenţele în Republica Moldova”, 2008//www.migratie.md

Totuşi, migranţii moldoveni cu calificare înaltă câştigă mult mai mult din munci cu statut

jos peste hotare, decât ar fi posibil dacă şi-ar urma carierele în ţara lor de baştină. Deşi fluxul

spre exterior al capitalului intelectual din Moldova este estimat a fi substanţial, până în prezent

nu au fost făcute studii sistematice şi detaliate cu privire la exodul intelectual.

1.3. Factorii generatori ai exodului de populaţie în Republica Moldova

Factorii care determină migraţia pun în evidenţă numeroase elemente a căror importanţă este

considerată determinantă în funcţie de perspectiva de abordare a fenomenului.

Migraţia este generată de 2 forţe principale: factorii de cerere – atragere (în regiunea

destinaţiei) şi factorii de ofertă – împingere (vezi anexa 5). Potrivit Băncii Mondiale, ţările cu

niveluri înalte de emigraţie pot reduce nivelurile în cauză prin minimizarea factorilor de

împingere. Acest deziderat poate fi realizat prin accelerarea reformelor economice şi politice,

astfel, aşteptările asociate cu calitatea vieţii se vor îmbunătăţi.

Distincţia dintre factorii de împingere şi cei atragere a jucat un rol important în analiza

fluxurilor de migraţie. În general, factorii de împingere par să fie relativ mai importanţi pentru

migranţii în ţările CSI, atât a celor din industria construcţiilor, cât şi din alte domenii (Tabelul

1.3.1).

Tabelul 1.3.1

Factorii de împingere și atrgerere (în procente)

Sursa: http://www.iom.md/materials/5_patterns_ro.pdf

Din aceste grupuri, aproape 40% din persoane au indicat faptul că lipsa unui serviciu i-a

determinat să plece din Moldova. Această cifră este semnificativ mai mică pentru UE şi alţi

migranţi (respectiv 26% şi 33%).

Este interesant faptul că incidenţa sărăciei printre gospodăriile cu membri migranţi în ţările

CSI (25%) este de aproximativ două ori mai mare decât printre gospodăriile cu migranţi în UE

(13%) şi mai mare decât printre gospodăriile cu alţi migranţi (21%).

În acelaşi timp, aproape o jumătate din gospodăriile cu migranţi în ţările CSI şi UE, dar

numai o treime din gospodăriile cu migranţi în alte ţări, au declarat “creşterea consumului” drept

motiv principal pentru emigrare.

Dimpotrivă, factorii de atragere par să fie relativ mai importanţi pentru fluxurile de

migraţie îndreptate spre Europa Occidentală şi alte ţări din afara CSI. Reţelele au jucat un rol mai

mare decât în ţările CSI, multe persoane alegând ţările din afara CSI pentru că aveau deja

contracte sociale sau chiar un serviciu garantat în ţările respective. Condiţiile bune de muncă au

fost de asemenea un motiv important pentru a alege ţările de destinaţie din Europa Occidentală,

deşi preocupările pentru modul de viaţă („un mod de viaţă mai bun”) nu au jucat un rol major. În

cele din urmă, costul mic al călătoriei spre o ţară de destinaţie a fost factorul-cheie de atragere,

care a favorizat solicitarea ţărilor din CSI, având în vedere atât apropierea geografică, cât şi

călătoria fără vize. Aproximativ două treimi din migranţii spre CSI au menţionat acest factor,

deşi costul călătoriei nu a jucat un rol important în atragerea migranţilor spre ţările din afara CSI.

Luate împreună, aceste analize ale factorilor de împingere şi atragere prezintă o dihotomie

care a stat la baza motivelor migraţiei. Migranţii în ţările CSI par mai degrabă să fie împinşi să

emigreze de sărăcie şi de perspectivele mici de angajare în patrie, pe când migranţii în ţările din

afara CSI sunt determinaţi să migreze în aceste ţări de destinaţie datorită reţelelor sociale şi a

aşteptărilor unor condiţii bune de lucru. În acest sens, migraţia spre ţările CSI tinde să fie

determinată de necesităţi, pe când migraţia spre ţările din afara CSI – de oportunităţ.

Totodata, în sens amplu, migraţia în masă este provocată de o serie de factori. Printre cei

mai importanţi pot fi numiţi:

- Trecerea de la o socitate totalitară la societate deschisă: plecarea peste hotare nu mai este

decisă în cadrul prezentării omului în faţa unor comisii speciale; nu mai este nevoie de

prezentarea unor caracteristici, cu privire la corespunderea persoanei rigorilor ideologice;

- Situaţia economică precară, imposibilitatea de a găsi locuri de muncă, care ar asigura o

existenţă decentă;

- Transformarea banului în valoare absolută;

- Dorinţa de a instrui copiii, în conformitate cu etaloanele sociale de ultimă oră;

- Influenţa mass-media asupra auditoriului prin demonstrarea modelelor de viaţă reuşită,

aparent accesibile fiecăruia;

Pentru explicarea factorilor determinanţi ai migraţiei pot fi identificaţi mai mulţi factori de

împingere şi atragere. Multe studii subliniază că, migraţia moldovenească este stimulată în mare

parte de motivaţiile economice (peste 72% din factorii de împingere ai migraţiei).

Creşterea intensităţii migraţiei de muncă la etapa contemporană este determinată de un şir

de factori:

intensificarea internaţionalizării vieţii economice, fapt ce a contribuit la mişcarea

tuturor factorilor de producţie, inclusiv a forţei de muncă;

dezvoltarea inegală a economiilor naţionale, creşterea disparităţilor în dezvoltarea

economică a diferitelor grupe de state sau chiar în interiorul statelor, fapt ce a impulsionat

apariţia fluxurilor migraţionale;

tendinţele tot mai accentuate de liberalizare în mişcarea factorilor de producţie,

liberalizare determinată, fie de către anumite instituţii economice internaţionale specializate

(OMC, BM, FM, OMM), fie de actori importanţi ai economiei mondiale (corporaţiile

transnaţionale, care asigură mişcarea forţei de muncă spre capital, sau transferă capitalul în

regiunile cu surplus de forţă de muncă);

procesele integraţioniste din economia mondială care stimulează mişcarea forţei de

muncă între statele integrate;

fazele ciclului economic, în care se află economiile unor state sau a economiei

mondiale în întregime (în fazele avântului economic creşte cererea pentru forţa de muncă,

inclusiv pentru cea străină, iar în faza crizei - scade);

lărgirea sistemului economic internaţional prin interacţiunea dintre cele două blocuri

antagoniste până în anii ´90 ai sec. trecut: capitalist şi socialist;

îmbunătăţirea sistemului de transport mondial, care permite ca informaţia, mărfurile,

serviciile şi persoanele să se deplaseze rapid şi liber în orice colţ al lumii;

relaţiile sociale, exprimate prin internaţionalizarea căsătoriilor, culturilor;

factorul demografic, exprimat prin creşteri inegale a numărului populaţiei în statele

lumii şi, corespunzător, completarea pieţelor forţei de muncă inegal;

ocuparea parţială a forţei de muncă şi existenţa fenomenului de şomaj etc.

Aceştea pot fi grupaţi în factori următoarele categorii de factori:

– factori de natură economică (şomaj, relocalizarea activităţilor economice, globalizarea

producţiei şi a capitalurilor);

– factori de natură politică (instituţionalizarea REI, modificarea raporturilor de forţă

geopolitică, transparenţa frontierelor etc.);

– factori de natură socio-demografică şi socio-culturală (căsătorii mixte, răspândirea

religiilor şi activitatea de misionarism a unor culte religioase, creşterea naturală inegală

a populaţiei etc.).

Dintre alţi factori care pot influenţa migraţia pot fi de ordin ecologic, psihologic, umanitar,

cultural care se vor intensifica pe măsură ce nivelul de dezvoltare socio-economică a statelor se

va apropia.

Factorii de natură economică se manifestă prin dezvoltarea inegală a statelor din punct de

vedere economic. Forţa de muncă migrează din statele cu venituri mici, standarde de viaţă

scăzute spre statele cu nivelul veniturilor înalte, cu infrastructuri sociale dezvoltate, cu nivelul de

trai avansat. Un alt motiv care ţine de factorul economic constă în gradul de asigurare cu resurse

de forţă de muncă diferit. Statele cu un surplus de forţă de muncă, cu un nivel al şomajului

ridicat stimulează migraţia de muncă şi invers, statele cu deficit al forţei de muncă, cu

insuficienţa unor categorii socio-profesionale, descoperirea unor resurse importante, dezvoltarea

puternică a unor ramuri industriale sau a sferei serviciilor atrag fluxuri de forţă de muncă tot mai

numeroase. Tot de factorul economic ţine şi migraţia profesională de tranzit care însoţeşte

mişcare capitalurilor. Transnaţionalizarea vieţii economice a atras după sine şi apariţia acestui tip

de migraţie. Liberalizarea mişcării factorilor de producţie a servit ca catalizator al migraţiei forţei

de muncă care continuă şi în prezent.

Mişcarea internaţională a forţei de muncă este influenţată şi de factori noneconomici:

sociali, politici, ecologici, naturali.

Factorii sociali, spre exemplu, sunt în strânsă legătură cu factorul economic, bunăstarea

materială şi cea socială fiind adesea corelate. Fluxurile migraţionale sunt selective din punct de

vedere social. Migrează, de regulă, persoanele tinere (20-40 ani), care se adaptează mai uşor

condiţiilor de viaţă noi decât populaţia în vârstă. Bărbaţii sunt predispuşi migraţiei mai des decât

femeile. Nivelul instruirii este de asemenea o variabilă importantă în selecţia migranţilor,

persoanele cu un nivel de instruire mai înalt sunt preferabile celor fără o calificare concretă.

Cea mai mare importanţă o are motivaţia economică în migraţia internaţională. Un studiu al

S.U.A. arată că distanţa medie de migraţie a unei persoane cu studii superioare este de aproape

de 400 mile, în timp ce a unui muncitor este de 80 mile.

În funcţie de factorii enumeraţi, situaţia economică a ţării de destinaţie, precum şi

procesele de integrare economică, în care este şi a fost antrenată ţara noastră, s-a format

următorul tablou al proporţiilor şi direcţiilor fluxurilor emigranţilor cu scop de muncă din

Republica Moldova:

Un studiu a Fondului Monetar Internaţional din 2008 a arătat că, moldovenii sunt

consideraţi ca, fiind împinşi să meargă peste hotare din cauza sărăciei, lipsei oportunităţilor

potrivite de angajare, salariilor mici şi a unui mediu economic instabil.

Conform Raportului Centrului de Analiză şi Investigaţii Sociologice CIVIS, emigraţia

persoanelor din zonele rurale ale Republicii Moldova este, în mod special, o migraţie voluntară

motivată de factorii economici (tabelul 1.3.1). Emigranţii moldoveni selectează destinaţiile ce le

oferă, în primul rând, oportunităţi favorabile de angajare.

Migrarea forţei de muncă trebuie analizată din perspectiva celor două componente de

bază ale pieţei muncii: cererea şi oferta, dar nu doar la nivel local, dar şi regional.

Din punct de vedere al cererii, enumerăm factorii următori:

- şomajul şi retribuţia joasă a muncii;

- sistemul de protecţie socială inadecvat noilor realităţi sociale;

- lipsa unor politici locative eficiente pentru tinerele familii;

- frica de sărăcie, care este una din cele mai mari îngrijorări ale multor familii, în special,

legate de accesul copiilor la sistemul de educaţie superior;

- ineficienţa sau lipsa căilor legale de migrare, precum şi lipsa de informaţie cu privire la

mijloacele existente pentru a obţine o slujbă peste hotare.

Din punct de vedere al ofertei:

- sporirea cererii pentru forţa de muncă ieftină şi exploatarea muncii;

- sporirea nivelului de educaţie şi extinderea programelor sociale (asigurare pentru şomeri,

alocaţii pentru familii, salariu minim).

Tabelul 1.3.1

Cauzele principale ale migraţiei

Sursa: Raport al Centrului de Analiză şi Investigaţii Sociologice CIVIS//www.civis.md

8 http://www.eco.md/index.php?option=com_content&view=article&id=366:fmi-republica-moldova-cea-mai-mic-

cretere-din-csi-in-2010&catid=51:actualitate&Itemid=121

Printre factorii consideraţi relevanţi pentru migraţie se mai enumeră:

a) sexul migrantului. În migraţia internaţională, predomină bărbaţii, în timp ce femeile cunosc

migraţii pe distanţe scurte. Referitor la emigranţii pe sexe, în perioada 1980-2005, la nivel

mondial, ponderea cea mai mare a fost a contigentului feminin.

b) vârsta. Această caracteristică este foarte importantă în analiza migraţiei. În migraţia

internaţională, predomină persoanele tinere.

c) starea civilă. În ceea ce priveşte această caracteristică, se poate spune că, într-o perioadă mai

îndepărtată, predominau persoanele necăsătorite; în ultimele decenii, au început să predomine

persoanele căsătorite.

d) nivelul de instruire sau ocupaţie la momentul migraţiei.

Motivația personală a forței de muncă de a migra spre țătile Uniunii Europene are un suport

economic, iar fenomenul de migrație este rezultanta interferenței dintre înclinația unei părți din

populația activă spre acțiunea economică și posibilitățile efective, mai reduse ale economiei

naționale de a genera locuri de muncp care să asigure venituri identice sau cel putin apropiate

celor din tara destinatară. Salariul mediu în economia națională este de aproximativ de zece ori

mai mic decît în tările spre care se realizarează emigrarea în Republica Moldova. În aceste

condiții, fenomenul de migrare apre ca un fenomen relativ dorit de ambele părți în contextul

existenței decalajului de potențial economic dintre economia națională și țările Uniunii Europene

spre care se realizează deplasarea. Declajul este de fapt cauza principală a emigrării prin

interesul economic manifestat de ambele părți pentru transferul liber de forță de muncă dintr-o

parte în alta. În țările dezvoltate de Vest există interes pentru această forță de muncă care accptă

prestarea unor activități cu tarife mai scăzute comparativ cu exigențele forței de muncă indigene.

Această diferență de tarif salarial face posibilă imigrarea corespunzător structurii locale a

cererii de forță de muncă. Astfel, pentru Republica Moldova, emigrarea este rezultatul

subdezvoltării care generează lipsa locurilor de muncă sau în condițiile în care acestea există se

mențin totuși diferențe salariale semnificative. Tot pe fondul subdezvoltării se manifestă și

reducerea cererii de forță de muncă amplificată de repetatele încercări de restructurare.

Lipsa de oportunităţi economice, însoţite de un nivel de guvernare sub aşteptările

populaţiei, sunt unii din factorii principali ce îi forţează pe migranţi să părăsească ţara.

Majoritatea emigranţilor moldoveni încearcă să scape de şomaj sau sărăcie, sau ambele.

Factorii de decizie ar prefera o delimitare mai clară, însă linia dintre migraţia voluntară şi

cea forţată cât şi, dintre migranţii pe temei economic şi non-economic, adesea este estompată.

Cu toate acestea, categoriile conceptuale de tipul factorilor de “împingere” şi “atracţie” ar

putea să ne ajute să înţelegem mai bine fenomenul migraţiei. Lipsa unui loc de muncă acasă este,

motivarea cea mai frecvent menţionată, fiind urmată de lipsa de mijloace pentru necesităţile

vitale şi consumul curent, inclusiv pentru produse alimentare, îmbrăcăminte, serviciile medicale

şi de învăţământ.

Mai mulţi migranţi planifică să investească banii câştigaţi în proprietatea lor – să cumpere

sau să renoveze casa sau, mai simplu, să procure un autoturism sau alte bunuri durabile, şi, nu cel

mai puţin important, să-şi îmbunătăţească standardele de viaţă.

Factorii principali de atracţie sunt de natură economică. Emigranţii moldoveni sunt atraşi

de locurile de muncă ce-i aşteaptă în ţările vecine şi în Uniunea Europeană. De asemenea, chiar

persoanele ocupate, potenţiali migranţi, sunt în căutare de standarde mai bune de viaţă şi

oportunităţi mai bune pentru dezvoltare personală şi profesională, iar, în unele cazuri, doresc să

se reunească cu familia. Reţelele dense ale moldovenilor aflaţi deja peste hotare (rude şi prieteni)

uşurează cu mult luarea deciziei şi, apoi, găsirea unui loc de muncă în ţările de destinaţie.

Sub aspect motivaţional, migraţia internaţională poate fi impulsionată de motive de ordin

personal şi de evenimente religioase sau politice. Prima formă se datorează în principal hotărârii

indivizilor motivată de dorinţa îmbunătăţirii situaţiei lor materiale, iar migraţia politică este

provocată de considerente de ordin politic extrem de diferite. Aceastã formă de migraţie

cuprinde deplasări de populaţie ca urmare a unor schimbări de guverne determinate de lovituri de

stat sau ca urmare a deplasării în masă a populaţiei din cauza unor acţiuni de discriminare.

Asemenea situaţii demonstrează că migraţiile politice au prin excelenţă un caracter forţat. În mod

similar se pune problema migraţiei determinată de diverse motive religioase.

Situația actuală a economiei naționale, care explică fenomenul emirării, este reflectată

prin gradul scăzut de ocupare a forței de muncă pe ansamblu, nivelul relativ scăzut de salarizare

pe plan intern față de salariile din economia Uniunii Europene, precum și prin posibilitățile

investitionale reduse care nu pot asigura creșterea numărului de locuri de muncă în ritmul în care

acestea se eliberează ca urmare a restructurării economiei naționale.

1.4. Concluzii la capitolul I

Cercetarea fenomenul de exod al forței muncă efectuat în primul capitol al tezei

condiționeaza formularea următoarelor concluzii:

Migraţia internaţională a forţei de muncă, este fenomen complex şi de mare amplitudine al

lumii contemporane și atrage atenţia multor specialişti (economişti, sociologi, politologi), a unor

organizaţii ştiinţifice naţionale şi internaţionale, a cercurilor guvernamentale din diverse ţări.

Cercetarea fenomenului migraţiei externe pentru muncă, în ştiinţa economică, este dictată

de dependenţa acestui fenomen de forţa factorilor specifici de împingere/atracţie, care sunt

predominant economici şi de efectele economice cauzate.

În lipsa datelor statistice referitore la numărul exact al migranţilor pentru muncă cu statut

legal şi ilegal, în cercetare, noţiunea de migrant va cuprinde atât migranţii legali, cât şi pe cei cu

statut nedeterminat.

La nivel internaţional, nu există o definiţie acceptată a migraţiei economice. În aceste

condiţii, considerăm că, sub aspect economic, am putea defini fenomenul de migraţie externă a

forţei de muncă ca fiind „ deplasarea unor mulţimi de persoane, cu rol de capital uman, creat

cu investiii publice a tării de origine, într-o tară de destinație cu scopul utilizarii lui economico-

productiv.”

Analiza particularităţilor fenomenului migraţiei externe pentru muncă, la nivel

internaţional, a lucrărilor teoretice consacrate acestui domeniu şi analiza empirică a fenomenului

migraţiei cetăţenilor din Republica Moldova la muncă peste hotare atestă că motivaţia principală

a migraţiei forţei de muncă este de ordin economic: aşteptările obţinerii unor venituri net-

superioare peste hotare, comparativ cu cele ce pot fi obţinute în ţările de origine pentru o muncă

de valoare egală. În afară de aceasta, mai sunt şi alţi factori economici care exercită o influenţă

importantă asupra deciziei de migrare, precum şi factori sociali şi politici, precum discriminarea

etnică, persecuţia politică ş. a.

Este dificil de a estima cu exactitate numărul emigran în Republica Moldova, deoarece o

pondere semnificativa o constituie emigranții plecați ilegal. Totuși conform datelor oficiale, în

ultimii anii, 2010-2011 se atestă o stabilizare în dinamica migranților. În structura emigranților în

Republica Moldova prevalează populația economic activă, cu vîrsta cuprinsă între 25-34 ani.

Un potenţial sporit de migraţie, în rândul forţei de muncă, denotă lipsa locurilor de muncă

cu remunerare acceptabilă, a posibilităţilor de afirmare profesională a celor cu potenţial ridicat,

de specializare, de continuare a studiilor în ţara de origine şi perspectiva obţinerii unui loc de

muncă mai bine remunerat în ţara de destinaţie, într-un timp cât mai scurt şi cu cheltuieli

minime.

Printre factorii de împingere relevanți care motivează migrația în Republica Moldova sunt

lipsa locurilor de muncă, motivațiile și necesitățile consumului și săracia.

Factorii de atragere care au motivat moldovenii să părăsească ţara se manifestă, în primul

rând, prin nivelele mai mari de venit în ţările gazdă, aspiraţiile populaţiei autohtone spre un

viitor mai bun, accesul la un sistem de instruire mai eficient, care ar permite obţinerea unei

calificări profesionale înalte, o valorifi care mai adecvată a competenţelor profesionale, o sursă

de venit mai mare şi stabilă, standarde mai bune de trai și de muncă, oportunităţi mai bune pentru

anagajre și dezvoltare personală şi, cunoaşterea recomandările unor migranţi „de succes” cu

reţele sociale deja stabilite peste hotare (rude, cunoscuţi şi prieteni apropiaţi), costul relativ redus

de emigrare în dependență de destinație .

Pe parcursul ultimului deceniu s-au conturat 3 tipuri de migraţie internaţională a populației Republicii Moldova:

1) Migraţie internaţională de scurtă durată, predominant spre ţările CSI (Moscova şi St.

Petersburg în Federaţia Rusă şi o parte în Ucraina);

2) Migraţie internaţională de lungă durată, predominant în ţările Uniunii Europene (Italia,

Portugalia, Grecia ș.a.).

3) Migraţie internaţională legală de lungă durată spre SUA şi Canada.

Concomitent, s-au conturat următoarele tendinţe în modelul general de migraţie al

resurselor umane în Moldova:

– dinspre regiunea CSI spre UE

– de la migraţie de scurtă durată şi sezonieră la migraţie de lungă durată;

– majoritatea migranţilor pe termen lung din UE îşi legalizează şederea şi muncă migraţie

sporită spre Statele Unite şi Canada.

Migrația are efecte pozitive și negative asupra țării de baștinã. Cel mai important avantaj al

migrației pentru Moldova rãmîn a fi remitențele. Aceste sume monetare sunt utilizate în primul

rând pentru consum, permițând destinatarilor remitențelor sã-și îmbunătățeascã condițiile de trai.

Migraţia a devenit un fenomen caracteristic populaţiei pentru toate categoriile de vârstă,

dar în special populaţiei active. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în pofi da unei reduceri

recente a fluxurilor anuale de emigranţi, cauzată de criza economică mondială, acestea rămân

considerabile (aproximativ cinci mii de persoane). În prezent, numărul moldovenilor emigraţi se

estimează la aproximativ 700 mii de persoane. Proporţia emigranţilor cu un înalt nivel de

calificare, aşa-numitul exod de creieri, este din ce în ce mai înaltă. Potrivit unui studiu elaborat

de centrul de cercetare CIVIS, intelectualii reprezintă circa 19% din fluxul de emigranţi.