11.3. ASOCIATIILE DE SOLURI

Aşa cum s-a menţionat anterior învelişul pedogeografic al României nu este format din

zone uniforme ci din numeroase asociaţii, care prezintă elemente analoage în cadrul marilor

unităţi de relief de aceeaşi categorie.

11.3.1. Solurile din regiunea muntoasă a României

Solurile din Carpaţi s-au format în condiţii de relief şi rocă foarte variate, într-un climat

umed şi relativ rece, sub păduri, tufărişuri subalpine şi pajişti alpine şi au în general

profunzime redusă şi caracter mai mult sau mai puţin scheletic. O caracteristică principală a

răspândirii solurilor în Carpaţii este etajarea, dar succesiunea altitudinală a acestora,

determinată de condiţiile generale bioclimatice este mult influenţată de rocă şi relief,

rezultând asociaţii de soluri.

Sub pădurile nemorale (păduri de fag şi de amestec, molid-fag), dar şi în partea

inferioară a pădurilor boreale (molidişuri) asociaţia caracteristică de soluri este formată din:

districambosoluri (pe versanţi şi culmi), pe roci intermediare şi acide, de preluvosoluri şi

eutricambosoluri (pe roci intermediare şi bazice) şi de prepodzoluri, chiar podzoluri (pe roci

hiperacide). Versanţilor cu declivităţi foarte mari le sunt specifice litosolurile şi regosolurile.

Local, pe suprafeţe mai plane se întâlnesc luvosoluri (albice), pe rocile carbonatice compacte

s-au format rendzine şi eutricambosoluri rodice, iar pe marne faeoziomuri inclusiv

clinogleice, la baza versanţilor umeziţi de izvoarele de coastă.

Sub molidişuri (mai puţin în partea lor inferioară) şi sub jnepenişuri predomină

prepodzolurile şi podzolurile, dar apar frecvent districambosolurile (pe rocile intermediare şi

bazice), litosolurile şi regosolurile pe versanţi povârniţi, iar local (pe calcare) rendzinele şi

eutricambosolurile. Sub pajiştile alpine specifice sunt humosiosolurile asociate cu litosoluri

(chiar stâncărie la zi), local, pe calcare apar rendzine.

În lanţul vulcanic din vestul Carpaţilor Orientali (ca şi în sectoare ale Munţilor

Metaliferi), părţii inferioare a spaţiului muntos îi sunt specifice districambosolurile şi

andosolurile (sau districambosoluri cu caracter andic), iar părţii superioare, prepodzolurile şi

andosolurile.

În Carpaţii Orientali sunt specifice solurile din seria podzolirii humico-feriiluviale

(districambosolurile, prepodzolurile şi podzolurile) şi a celei argiloiluviale (preluvosolurile, şi

luvosolurile inclusive albice).

Solurile de pajişti alpine (humosiosolurile) au o răspândire insulară (în munţii Rodnei şi

Călimani). Acestora li se adaugă soluri litomorfe (rendzine, eutricambosoluri rodice şi

andosoluri), soluri hidromorfe şi soluri slab dezvoltate (litosoluri, regosoluri, erodosoluri,

aluviosoluri).

În Carpaţii Meridionali, uniformitatea litologică relativ mare (dominanţa rocilor

metemorfice) se reflectă în învelişul de sol, care suferă modificări altitudinale în general

regulate, luvosolurile, districambosolurile şi spodisolurile apar desfăşurate ca etaje, în general

continui.

Decât la marginea lanţului muntos învelişul de sol este mai variat, apărând rendzine şi

eutricambosoluri rodice (în partea sud-vestică). Datorită înălţimi mari a acestor munţi,

humosiosolurile ocupă areale mai reprezentative comparativ cu Carpaţii Orientali.

Carpaţii Occidentali, comparativ cu Carpaţii Orientali şi cu Carpaţii Meridionali, au o

altitudine mai redusă. Dar marea diversitate petrografică a determinat apariţia unui înveliş

mozaicat de sol.

11.3.2. Dealurile şi podişurile accentuat fragmentate

Au un înveliş pedogeografic foarte variat, distingându-se în general două tipuri de

asociaţii. Unul este specific regiunilor colinare aflate predominant sub influenţa climatului

central-european: Dealurile Banatului şi Crişanei, Podişul Transilvaniei, Subcarpaţii, nordul

Podişului Getic, partea central-nord-vestică a Podişului Moldovei (Podişul Sucevei, Podişul

Central-Moldovenesc). Celălalt este specific regiunilor cu climat est-european: estul şi partea

central-sudică a podişului Moldovei (Câmpia Moldovei, Colinele Tutovei, Dealurile Fălciului,

Podişul Covurlui) şi nordul Podişului Dobrogei.

Primului tip de asociaţie îi este caracteristică seria genetică a solurilor argiloiluviale

(luvisolurilor): preluvosoluri, luvosoluri tipice, luvosoluri albice, distribuite spaţial în funcţie

de particularităţile geomorfologice şi litologice. Astfel, preluvosolurile, cărora frecvent li se

asociază şi regosoluri apar pe depozitele mai argiloase ale versanţilor mai înclinaţi şi ale

culmilor înguste (cu eroziune accentuată); luvosolurile tipice apar pe depozitele cu textură

mijlocie şi grosieră de pe versanţii mai slab înclinaţi şi pe culmile mai largi şi uşor rotunjite;

luvosolurile albice apar pe aceleaşi materiale ca şi luvosolurile tipice, dar pe suprafeţele plate

ale interfluviilor şi ale teraselor, asociate uneori cu planosoluri.

Alături de solurile amintite, asociaţia mai cuprinde şi alte soluri a căror formare este

determinată de condiţii locale, litologice (feoziomuri şi chiar rendzine pe roci carbonatice,

vertosoluri pe materiale foarte argiloase, solonceacuri pe depozite salifere), de umiditate

(gleiosoluri, stagnosoluri şi feoziomuri clinogleice), dar şi de eroziunea puternică

(erodosoluri).

Celui de-al doilea tip de asociaţie îi sunt specifice diferite cernisoluri. În raport cu

creşterea altitudinii se succed: cernoziomuri, feoziomuri cambice, feoziomuri argice,

feoziomuri greice şi, uneori, luvosoluri tipice. În partea superioară a versantului sunt soluri cu

profil mai scurt şi cu textură mai puţin fină, în timp ce spre bază solurile au profile mai lungi

şi texturi mai fine.

În această asociaţie apar frecvent regosoluri, iar local apar rendzine, litosoluri şi chiar

unele soluri halomorfe (salsodisoluri). Pe terasele fluviatile solurile au profile bine dezvoltate,

uneori remarcându-se o succesiune caracteristică de la cernoziomuri până la feoziomuri

argice, în funcţie de vârsta şi altitudinea relativă a respectivelor terase.

11.3.3. Câmpiile drenate şi podişurile slab fragmentate

Au cel mai puţin variat înveliş de sol, în care predomină solurile zonale. Pot fi

diferenţiate două tipuri principale de asociaţii de soluri, unul specific stepei – silvostepei, iar

celălalt specific climatului moderat umed de păduri de cvercinee. În primul tip de asociaţie

(întâlnit în Bărăgan, Dobrogea Centrală şi Sudică, nord-estul şi sudul Podişului Moldovei,

Câmpia Burnazului şi sudul Olteniei) se întâlnesc predominant cernisoluri (pe câmpuri sau

platouri interfluviale şi pe podul teraselor). Paralel cu creşterea umidităţii şi a vârstei teraselor

se poate urmări, de obicei, următoarea succesiune: kastanoziomuri (numai în Dobrogea),

cernoziomuri, feoziomuri cambice, feoziomuri argice, iar local, în Moldova, feoziomuri

greice.

Uniformitatea învelişului de sol este întreruptă local de: - văi (pe versanţii lor apărând

fie soluri de acelaşi tip cu cele de pe câmpuri, dar mai puţin evoluate), fie

erodosoluri/regosoluri); - de microrelieful de crovuri/găvane (soluri, de regulă mai evoluate

decât cele de pe câmpuri – de exemplu feoziomuri argice faţă de cernoziomuri sau, dacă sunt

de acelaşi tip, au orizonturi mai groase); de dunele de nisip (în locurile mai expuse vântului s-

au format psamosoluri, iar în cele mai ferite, unde nisipurile au fost fixate de mult timp, s-a

ajuns la stadii mai avansate de evoluţie a solurilor, comparative cu cele de pe câmpuri).

În al doilea tip de asociaţie (întâlnit în părţile centrală şi de nord a Câmpiei Române

de la vest de Argeş, în partea de sud a Podişului Getic şi în sectoare din Câmpia Banato-

Crişană), predomină pe câmpuri solurile argiloiluviale (din clasa luvisolurilor), a căror

succesiune este în raport direct cu creşterea umidităţii climatice (dependentă de creşterea

altitudinii): preluvosoluri roşcate, preluvosoluri tipice, luvosoluri roşcate, luvosoluri tipice,

luvosoluri albice şi planosoluri.

Pe versanţi apar sau soluri din acelaşi tip cu cele de pe interfluviile plane (dar cu un

grad de dezvoltare mai redus) sau erodosoluri/regosoluri. În crovuri există subtipuri stagnice

ale luvosolurilor tipice şi ale luvosolurilor albice, iar uneori planosoluri. Pe dunele nisipoase

apar psamosoluri, iar în anumite sectoare, pe depozite extrem argilose apar vertosoluri.

11.3.4. Câmpiile nedrenate şi slab-moderat drenate

Caracteristica principală a asociaţiei de soluri este determinată de umezirea accentuată

a profilelor din cauza existenţei la mică adâncime a stratului acvifer freatic.

Din această cauză, solurile specifice zonei bioclimatice respective (cernisoluri în zona

semiaridă, luvisoluri în cea moderat-umedă) prezintă diferite variante de umezire freatică, cu

excepţia arealelor din proximitatea văilor, care sunt mai bine drenate, unde solurile apar în

forma lor tipică.

Asociaţia mai include dese apariţii ale hidrisolurilor (gleiosoluri, inclusiv subtipul

cernic) şi salsodisoluri (soloneţuri şi solonceacuri), care ocupă arealele depresionare ale

câmpurilor.

11.3.5. Câmpiile aluviale recente şi luncile bine dezvoltate

Prezintă o neuniformitate a învelişului de sol, datorată: texturii variabile,

microreliefului variat (alternanţe de grinduri, sectoare plate şi microdepresiuni alungite),

adâncimii apei freatice şi a gradului diferit de mineralizare al acesteia, gradului de

inundabilitate a diferitelor areale.

Pe grinduri se găsesc aluviosoluri (inclusiv subtipul entic), psamosoluri şi nisipuri

mobile (în estul Deltei, unde sunt asociate frecvent cu solonceacuri marine).

În sectoarele plate, rar inundabile sau neinundabile sunt solurile cele mai evoluate,

asemănătoare sau în evoluţie spre solurile caracteristice zonei bioclimatice, dar de regulă

umezite freatic (astfel, pe grindul continental Chilia apar kastanoziomuri freatic umede).

În microdepresiunile alungite (vechi braţe părăsite, areale de sub terase) sunt

hidrisoluri (gleiosoluri, gleiosoluri cernice) şi salsodisoluri (soloneţuri, solonceacuri).