Asociatia React - Raport anual 2011

24
sănătate | educație | economie socială Raport anual 2011

Transcript of Asociatia React - Raport anual 2011

Page 1: Asociatia React - Raport anual 2011

sănătate | educație | economie socială

Raport anual2011

Page 2: Asociatia React - Raport anual 2011
Page 3: Asociatia React - Raport anual 2011

Cuvânt înainte

Anul 2011 a fost un an al consolidării: am continuat proiectele începute în 2010 și am pus bazele pentru noi programe. Am realizat 3 studii și cercetări naționale care vor fundamenta intervenții punctuale și proiecte ample planificate pentru 2012.Ne bucurăm că și în 2011 am ajuns la zeci de mii de români și că am reușit să le schimbăm viața în bine: mai mult de 1.500 de tineri au învățat să acorde primul ajutor și peste 20.000 de oameni au donat sânge în campaniile mobile.În 2012 vom lansa trei noi proiecte naționale care vizează 50.000 de beneficiari la nivelul întregii țări. Continuăm astfel să creștem și să aducem schimbare în comunitățile în care suntem prezenți.

Anca Ștefan, Președinte Asociația React

1

Page 4: Asociatia React - Raport anual 2011

Am înființat Asociația React în martie 2006 pentru a contribui la schimbarea în bine a vieții oamenilor. Am început cu campanii simple, proiecte punctuale, ce veneau ca răspuns la problemele de sănătate ale comunității în care ne desfășuram activitatea.

Despre noi

Misiunea noastră este să determinăm

schimbări pozitive majore în comunitate,

în comportamentul și în mentalitatea oamenilor

prin proiecte inovatoare, intervenții strategice, complexe

și complete, care generează rezultate durabile.

2

Page 5: Asociatia React - Raport anual 2011

Ne bazăm pe oameni și comunitate și ne dorim: • să fim alături de oameni atunci când au nevoie de sprijinul

nostru, oferindu-le șansa unei schimbări în bine • să fim cea mai credibilă organizație neguvernamentală din

România• să fim un exemplu de bună practică pentru sectorul ONG

În munca noastră: • explicăm concepte și promovăm sprijinul reciproc• învățăm partenerii și inspirăm voluntarii să se implice în

suportul comunității • descriem problemele și încurajăm soluționarea lor• prezentăm soluții și convingem oamenii să le implementeze• identificăm riscuri și ne asigurăm că le depășim

Așa am crescut sustenabil, abordând de la un an la altul domenii noi de activitate. Am creat și implementat proiecte care au atins sute de mii de oameni, am dezvoltat 5 centre regionale și am căștigat 9 premii de excelență la nivel național și international.

În prezent dezvoltăm programe în trei arii de interes:• Sănătate publică, în cadrul căreia am derulat cel mai amplu

program național de donare de sânge

• Economie socială, prin înființarea a 6 întreprinderi sociale active în domeniul reciclării de hârtie, în cadrul cărora vom angaja 150 de persoane dezavantajate. Întreprinderile sociale vor funcționa în regim de unități protejate, produsele create urmând a fi comercializate în vederea autosusținerii

• Educație, prin proiecte de mentorat, cursuri de prim ajutor și campanii de responsabilizare

Am atras peste 90.000 de donatori și am salvat mai mult de 120.000 de vieți omenești crescând cu 8% numărul donatorilor de sânge la nivel național și cu 15% numărul donatorilor din București.

Am învățat peste 1.500 de oameni să acorde primul ajutor în caz de urgență și alte 3,8 milioane de persoane să sune corect la numărul 112.

3

Page 6: Asociatia React - Raport anual 2011

www.asociatiareact.ro

sănătate | educație | economie socială

120 000 vieți

salvate

1500cursanți

prim ajutor

90 000 donatoride sânge

9premii

6întreprinderi

sociale

200voluntari

30angajați

25 parteneri

5centre

de resurse

Impactul nostru în 2011

4

Page 7: Asociatia React - Raport anual 2011

Proiectele noastre au fost premiate de-a lungul timpului în competiții naționale și internaționale. Până în prezent am câștigat 9 premii de excelență:

2011Gala Oameni pentru oameni - Aur la secţiunea voluntariat public

2010Effie Awards – Silver Effie la secțiunea non profitGala PR Award – Silver Award la secțiunea non profit

2009Gala Societății Civile – Aur la secţiunea Comportament civicGala Sănătății – Cea mai bună campanie de responsabilitate socială

2008Premiile internaționale SABRE Awards (Superior Achieve-ment on Branding and Reputation) – Golden World Award la secţiunea non-profitGala Societății Civile – Aur la secţiunea Comportament civic

2007Gala PR Awards 2007 – Premiul special pentru calitate continuă în sectorul neguvernamental

2006Gala Medic.ro 2006 – Cea mai bună campanie de sănătate publică

Premiile React

5

Page 8: Asociatia React - Raport anual 2011

În munca noastră, dorim să aducem o schimbare în bine atât la nivel național, cât și la nivel local. De aceea, am înființat 4 centre regionale în Târgoviște, Piatra Neamț, Craiova și Sibiu. Fiecare centru se implică activ în proiectele organizației și contribuie la dezvoltarea comunității.

Piatra NeamțPe parcursul anului trecut, în cadrul Centrului React din Piatra Neamț am organizat numeroase evenimente locale și regionale, dedicate atât organizațiilor neguvernamentale, cât și instituțiilor publice și companiilor. Ne-a preocupat în mod deosebit integrarea persoanelor defavorizate pe piața muncii la nivel local încercând să aducem o schimbare în mentalitatea angajatorilor din regiunea Nord-Est Moldova. De asemenea, ne-am dedicat educației și am învățat peste 200 de elevi să acorde primul ajutor în cadrul cursurilor gratuite organizate în școli și licee.

Centrele React

6

Page 9: Asociatia React - Raport anual 2011

Târgoviște

Anul 2011 a fost pentru Centrul React din Târgoviște un an de cercetare, de documentare, de promovare, dar și un an al activităților creative. Am participat la diferite evenimente pentru a stabili parteneriate cu organizațiile comunității locale - ONG-uri, instituții publice locale, companii și școli și am promovat Asociația React și proiectele sale. Unul dintre cele mai importante evenimente unde am fost prezenți este Târgul ONG-urilor din Târgoviște, unde am oferit participanților oportunitatea de a privi și de a testa procesul de fabricare manuală a hârtiei.Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului am organizat o activitate inedită de creație cu elevii Școlii Speciale de Arte din Târgoviște, în cadrul căreia copiii au învățat să realizeze colaje din hârtie reciclată, au desenat și au primit cadouri. Pentru a fi mai aproape de persoanele cu dizabilități am organizat, împreună cu Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități adulți, mai multe activități ce s-au desfășurat la Mânăstirea Dealu din localitate.De asemenea, am organizat 2 campanii de donare de sânge și am instruit peste 450 de tineri să realizeze corect manevre de prim ajutor.

7

Page 10: Asociatia React - Raport anual 2011

În anul 2011, Centrul React din Craiova a participat la diferite evenimente organizate pe plan local pentru a stabili parteneriate cu ONG -urile locale. Am promovat conceptul de economie socială și necesitatea integrării profesionale a persoanelor supuse riscului de excluziune socială în întâlnirile avute cu actorii sociali de la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia. În luna decembrie am fost implicați în „Gala de decernare a premiilor pentru implicarea în comunitate”, în cadrul căreia au fost premiate ONG-uri, instituţii publice și jurnalişti care au avut impact în viaţa şi dezvoltarea comunităţii, dar şi în promovarea activităţii de voluntariat. Cursurile de prim ajutor au fost o componentă importantă a activității noastre.

Am instruit peste 130 de tineri din școlile și liceele din oraș.

Craiova

8

Page 11: Asociatia React - Raport anual 2011

În 2011 la Centrul React din Sibiu am trecut printr-o serie întreagă de evenimente atât la nivel intern cât și extern, devenind din ce în ce mai prezent în viața ONG-urilor din Sibiu și din regiune. Proiectele coordonate la nivel local au avut un impact constant, contribuind la clădirea reputației Asociației React. Ne-am angajat în activități de promovare a economiei sociale și a proiectelor desfășurate pe plan local și am participat la câteva evenimentele notabile, printre care Conferința „Social Media Summit”, Conferința și lansarea proiectului „Acționăm responsabil - Rețeaua Sociala RSC a JCI România’’, precum și alte seminarii și workshopuri organizate la nivel local. Masa rotundă cu tema „Economia Socială, de la afacere la profit social’’ organizată de Centrul React din Sibiu s-a bucurat de o participare semnificativă din partea organizațiilor neguvernamentale, a mediului academic sibian precum și a instituțiilor locale. Nici cursurile de prim ajutor nu au fost date uitării și am învățat peste 460 de liceeni să acorde primul ajutor în caz de urgență.

Sibiu

9

Page 12: Asociatia React - Raport anual 2011

În prima jumătate a anului 2011, numărul de urgență 112 a înregistrat aproximativ 9.000.000 de apeluri false la nivel național. Practic, 73% din totalul apelurilor la numărul de urgență 112 au fost apeluri abuzive care deseori au întârziat sosirea echipajelor de intervenție rapidă.

Pentru că înțelegem importanța acordării primului ajutor în mod corect, în septembrie 2011 am lansat „O viața poate depinde de tine!”, primul proiect de informare și educare publică privind acordarea primului ajutor în situații de urgență și de folosire corectă a numărului 112.

În primele 4 luni de proiect, am învățat peste 1.500 de oameni să acorde primul ajutor în cadrul cursurilor gratuite susținute de specialiștii din cadrul IGSU (SMURD). Ne-am dorit să furnizăm cursuri practice și am oferit fiecărui participant ocazia de a exersa manevrele predate pe manechine performante, utilizate în mod frecvent în pregătirea paramedicilor.

Cele două spoturi TV pe care le-am realizat pentru a susține campania atrag atenția asupra efectelor utilizării în mod abuziv a serviciului 112 și promovează necesitatea cunoașterii corecte a manevrelor de prim ajutor și importanța acordării primului ajutor până la sosirea echipajelor specializate.

Proiectelenoastre

O viață poate depinde de tine!

Cunoașterea manevrelor de prim ajutor este vitală!

Durează 3 minute ca o persoană aflată în stop cardio-respirator să moară,

10 minute până la sosirea echipajului de urgență și mai puțin de 1 minut până la deschiderea căilor aeriene

printr-o manevră de prim ajutor.

10

Page 13: Asociatia React - Raport anual 2011

Persoanele interesate să învețe măsurile de prim ajutor în situații de urgență se pot înscrie pe www.salvez.ro pentru a participa gratuit la cursurile susținute în cadrul campaniei de către paramedici SMURD în orașele București, Craiova, Târgu Mureș, Târgoviște, Piatra Neamț și Sibiu. Tot pe www.salvez.ro pot viziona filmele demonstrative care prezintă principalele manevre de prim ajutor.

„O viață poate depinde de tine!” este un proiect desfășurat de Asociația React și Vodafone România în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, SMURD, Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerul Sănătății.

11

Page 14: Asociatia React - Raport anual 2011

Cel mai amplu program național de donare de sânge a ajuns la al treilea an de desfășurare, datorită generozității și altruismului celor care ne-au fost alături încă de la început, dar și celor care ni s-au alăturat pe parcurs.

În 2011 am continuat să salvăm vieți, prin colectarea de sânge în cadrul campaniilor de donare benevolă organizate cu ocazia unor evenimente publice – ONGFest, Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, precum și în companiile partenere – Vodafone, Banc Post, EuroLines, BGS, Siemmens, P&G etc. Am reușit să mobilizăm 12.300 de donatori și să salvăm astfel peste 18.000 de vieți.

La nivel local am organizat, cu sprijinul Institutului Național de Hematologie, sesiuni de donare de sânge în București, Craiova, Oradea, Iași, Târgu Mureș precum și în Sibiu.

Anul 2011 a însemnat și debutul unui proiect ambițios, cu o miză umană impresionantă: renovarea și dotarea Centrului de Transfuzii București. Centrul de Transfuzii este locul datorită căruia sunt salvate peste 8.000 de vieți în fiecare lună. În urma campaniei 2% și a celei de donații prin SMS și cu ajutorul partenerului Vodafone România, am adunat 28.000 de euro cu care, în 2012, vom renova primul etaj al Centrului.

În perioada februarie – martie 2011, am realizat Studiul privind comportamentul românilor față de donarea de sânge*. Potrivit studiului, 99% dintre români considera utile campaniile de donare de sânge și 90% dintre respondenți sunt dispuși să doneze sânge fără a beneficia de recompense materiale (bonuri de masă, reduceri pentru abonamentele pe mijloacele de transport în comun, etc).

O șansă pentru viață

În București, de Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge am realizat o

picatură umană uriașă, pentru a atrage atenția publicului asupra importanței

donării de sânge.

* studiu realizat de Brennan Research and Consultants, în cadrul programului „O șansă pentru viață”, pe un eșantion de 698 de persoane (donatori și non-donatori), cu vârste cuprinse între 18–60 de ani, din mediul urban, la inițiativă Asociației React.

12

Page 15: Asociatia React - Raport anual 2011

În plus, 47% dintre respondenții care au donat sânge declară că au făcut-o din convingere, 44% pentru cunoscuți și doar 12% pentru beneficiile legale acordate donatorilor (bonurile de masă și reducerea de 50 % pentru abonamentul la transportul în comun). Totodată, 72% dintre români consideră că număruldonatorilor de sânge în România este prea mic, iar 59 % dintre români doresc să se implice voluntar într-o campanie de donare de sânge.

13

Page 16: Asociatia React - Raport anual 2011

Început în septembrie 2010 și continuat și in 2011, Fabrica de Bine este exact ceea ce îi spune numele: O Fabrică de Bine, un proiect care face bine comunității în care se implementează. Un proiect care ajută concret persoanele cu dizabilități și persoanele care trăiesc din venitul minim garantat de statul român.

Fabrica de Bine este forma în care se concretizează proiectul strategic „Dezvoltarea Economiei Sociale prin înființarea și Dezvoltarea de întreprinderi Sociale”, lansat de Asociația React și cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013 Investește în oameni!

În 2011 am participat la numeroase evenimente dedicate publicului larg și societății civile, printre care ONGFest, Târgul economiei sociale din București, Iași, Sibiu și Craiova. În cadrul evenimentelor am promovat economia socială, un concept prea puțin cunoscut și folosit în România și am făcut demonstrații privind metodele de reciclare a hârtiei.

Pe parcursul anului trecut, am realizat Studiul naţional privind atitudinea românilor faţă de persoanele cu dizabilităţi*. Respondenții studiului consideră că pot avea o bună interacțiune cu persoane cu dizabilități dar 64% dintre aceștia cred, totuși, că persoanele cu dizabilități ar avea nevoie de pregătire suplimentară la locul de muncă.

Fabrica de bine

Economia socială are un nivel scăzut

de notorietate în România

*Studiul naţional privind atitudinea românilor faţă de persoanele cu dizabilităţi a fost realizat în perioada 17 ianuarie–3 februarie 2011, pe un eșantion de 1010 persoane selectate aleator, cu vârste de peste 18 ani, din mediul urban, din regiunile de dezvoltare București, Muntenia, Moldova Nord, Oltenia și Transilvania Sud. Respondenții au fost selectați din județul în care se afla centrul regional (București, Târgoviște, Piatra-Neamț, Craiova, respective Sibiu) și județele alăturate.

14

Page 17: Asociatia React - Raport anual 2011

66% din români cunosc sau au cunoscut o persoană cu dizabilități, iar 30% cred că persoanele cu dizabilități sunt mai puțin prietenoase.

**Cercetarea calitativă privind dezvoltarea economiei sociale în România s-a efectuat prin metoda interviurilor în profunzime, în perioada decembrie 2010 – februarie 2011, în București. S-au desfășurat 8 IDI per regiune de dezvoltare (București, Oltenia, Muntenia, Moldova Nord și Transilvania Sud) – 6 IDI în companii private și 2 IDI în instituţii publice sau companii de stat.

De asemenea, am realizat Cercetarea calitativă privind dezvoltarea economiei sociale în România**.Potrivit cercetării, coordonatele economiei sociale sunt puțin cunoscute la ora actuală iar actorii economici români au o deschidere redusă spre economie socială. Deși sunt menționate și valențe pozitive, majoritatea tinde să pună sub reflector limitările și barierele acestui nou tip de afacere socială.

În urma celor două cercetări realizate, am lansat lucrarea „Economia socială de la afacere la profit social” în care sunt prezentaţi, pe scurt, pilonii (elementele definitorii) economiei sociale şi manifestările acesteia în societatea contemporană. Lucrarea propune soluții viabile și necesare pentru dezvoltarea economiei sociale, ca soluţie la unele probleme sociale de actualitate.

15

Page 18: Asociatia React - Raport anual 2011

Rezultatefinanciare

Valoare în Ron Valoare în Euro*Rezultatul net 2010 24,491.00 5,779.04Venituri 3,331,344.99 786,083.91Cheltuieli 3,453,179.28 814,832.65Rezultatul net 2011 -97,343.29 -22,969.70* cursul mediu BNR 2011 4.2379

Valoare în Ron Valoare în Euro*Administrative (chirie, utilități, etc) 229,323.52 54,112.54Personal 2,450,727.00 578,288.07Proiecte (activități din proiecte) 751,290.67 177,279.00Alte cheltuieli 21,838.09 5,153.05* cursul mediu BNR 2011 4.2379

Valoare în Ron Valoare în Euro*Sponsorizări 385,131.62 90,877.94Împrumuturi nerambursabile (granturi) 2,941,790.05 694,162.21Dobânzi 4,423.32 1,043.75* cursul mediu BNR 2011 4.2379

Valoare în Ron Valoare în Euro*Fundația Vodafone 20,000.00 4,719.32Vodafone România 265,381.13 62,620.90Fonduri Structurale Europene 2,941,790.05 694,162.21BGS 10,960.00 2,586.19BRD Groupe Société Générale 8,700.00 2,052.90Euroactiv 50,000.00 11,798.30Cosmote 3,838.36 905.722% din impozitul pe venit 26,252.13 6,194.61* cursul mediu BNR 2011 4.2379

Bugetul Asociației React în 2011 (venituri, cheltuieli, sold)

Cheltuieli în anul 2011

Venituri în 2011

Surse de finanțare în 2011

16

Page 19: Asociatia React - Raport anual 2011

12%

88%

0%

Venituri în 2011

Sponsorizări

Împrumuturinerambursabile(granturi)

Dobânzi

2% 3% 4%5%

7%

13%66%

Surse de finanțare fonduri private

BRD Groupe Société Générale

BGS

Donații SMS

Fundația Vodafone

2% din impozitul pe venit

Euroactiv

Vodafone România

5% 7%

42%27%

18%

1%

Tipuri de cheltuieli din fonduri private

Alte tipuri de costuri

Promovare

Producție spoturi TV (3 buc)+ radio (2buc)

Producție materiale suport

Cheltuieli pentru on line

Adminstrative

17

Page 20: Asociatia React - Raport anual 2011

Mulțumim finanțatorilor, partenerilor și colaboratorilor noștri pentru că au crezut în proiectele pe care le implementăm, în soluțiile inovatoare și abordările neconvenționale pe care le propunem în fiecare acțiune.

De asemenea, mulțumim celor care în 2011 au ales să direcționeze 2% din impozitul pe venit către Asociația React și să aducă o schimbare pozitivă în comunitate.

Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013

Vodafone Fundația Vodafone

Ministerul Educației, Ministerul SănătățiiCercetării, Tineretului și Sportului

SMURD

Serviciul pentru Telecomunicații Speciale

Cinene susține

• MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNEL

OR •

• INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢ

II DE URGENŢĂ

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

MINISTERULEDUCAȚIEI

TINERETULUIȘI SPORTULUI

18

Page 21: Asociatia React - Raport anual 2011

Aron Petruța MihaelaBădoiu Andreea Vasilica Bercu RobertBrătescu SiminaBudaca DianaBurlacu AndradaButoi Daniela IonelaChis IoanaCioboată CosminCiubotaru Răzvan ClaudiuCiucanu RamonaCojocaru RoxanaCosmiuc TudorCrăciun EvelineCristache Mihai AlexandruCristea Bianca Ioana Cristescu Constantin DanielCroitoru GeorgeDragomir Anca ElenaF. Vlad CristianGeorgescu AndiGheboianu Radian EduardGrajdaru Marius DorinelIvan ValentinaLeonte AdrianaLopătaru Maria GabrielaManda IulianaMihalache AlexandraMilea Elena AntoniaNeacșu Mihaela AlexandraNițulescu Florina CristinaPadurean MirceaPascu Cristina ElenaPetrescu Alin ConstantinRoșu ConstantinSandu MirunaSora Andra MariaStan Oana MariaȘtefan Andreea Nicoleta

Stoica MihaiUngureanu Alexandru GeorgianVintilă CatalinVișan Andreea Vlădoiu Adina PetrutaVoiculescu Adrian Vicențiu

Voluntariinoștri

Mulțumim voluntarilor noștri pentru implicarea, devotamentul și profesionalismul de care au dat dovadă în fiecare dintre proiectele la care au participat:

19

Page 22: Asociatia React - Raport anual 2011

Echipa

Florentina BălanOlimpiu Bandalac Maria Toma Bădeanu Ana Maria Ciovică Romulus DeacSorin Fildan Aurelia GrigoreGabriela Hartan Adriana IacobFlorin MaximBianca NicolaescuCristina Pascu Andrei RobuAndreea RotaruAndrei SăvescuValentina ȘerpoiAnca Smochină Leonard Șonei Gabriela Stanciu Viorica Toader

Călin Toma Florin ZahariaRăzvan Udrescu Cristina Vișan Călin Voicu

Anca Stefan, Președinte

20

Page 23: Asociatia React - Raport anual 2011

21

Page 24: Asociatia React - Raport anual 2011

Asociația REACTStr. General Praporgescu Nr. 18,

020968 București, Sector 2Tel: 021 315 45 32

[email protected]