Asistenta juridica si combaterea contraventiilor de mediu

8
Asistenţa juridică şi combaterea contravenţiilor de mediu 1. Introducere. Existenţa unui mediu curat reprezintă o condiţie incontestabilă a realizării drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute de Constituţia Republicii Moldova: dreptul la un mediu înconjurător sănătos, dreptul la sănătatea fizică şi morală şi dreptul la viaţă. Fiecare om are dreptul la un mediu înconjurător sănătos, astfel ficare dintre noi este obligat să respecte legile şi normele care asigură un mediu înconjurător natural şi prietenos. Existenţa omului, şi ca parte a naturii, nu este posibilă decît în condiţiile unui mediu înconju- rător natural prietenos, care este asigurat de norme şi legi. Acestea sunt menite să apere drepturile omului la un mediu înconjurător sănătos. Este de dorit ca şi fiecare om să respecte cerinţele legislaţiei ecologice. Rolul Inspecţiei Ecologice Făleşti la controlul respectării legislaţiei de mediu în teritoriu este hotăritor. Materialele întocmite de colaboratorii Inspecţiei au fost cele de contravenţii în domeniul protecţiei mediului – articole ale Codului Contravenţional nr.218-XVI din 24.10.08. Un rol important în combaterea contravenţiilor de mediu este conştientizarea ecologică a populaţiei. 2. Cauze contravenţionale examinate de autorităţile competente în baza proceselor-verbale încheiate de IE Fălești a IES. Pe parcursul anului 2015 de către colaboratorii Inspecţiei a fost întocmit 1 proces- verbal pe art.119 al CC, care a fost înaintat spre examinare la Agenţia de Stat pentru Geologie a Republicii Moldova “AGeoM” de la care nu a fost expediată decizia spre informare si 1 proces-verbal pe art. 337 al CC care a fost inaintat spre examinare procuraturii raionului Falesti, in urma carora procesul verbal a fost declarat nul. 3. Cauze contravenţionale examinate de organele pentru protecţia mediului în baza proceselor-verbale proprii, precum şi a celor parvenite de la alţi agenţi constatatori. La IE Făleşti s-au examinat 403 procese-verbale întocmite de către colaboratorii Inspecţiei. Suma amenzilor aplicate este de 325750 lei, suma achitată timp de 72 ore este de 148950 lei, suma totală încasată este de 172550 lei. S-au primit spre examinare de la IP Făleşti 40 procese-verbale, care au fost examinate. Suma amenzilor aplicate este de 27400 lei, suma totală a amenzilor încasate este de 13700 lei. 4. Totalizarea proceselor-verbale cu privire la contravenţii pe articole. Pe parcursul anului 2015 colaboratorii Inspecţiei Ecologice Făleşti au întocmit 405 procese- verbale pe următoarele articole al Codului Contravenţional: ¤ sol – art.116 alin.(2) 7 cazuri, art.156 12 cazuri; ¤ subsol - art. 119 1 caz ¤ apă – art.109 (1)106 caz.; art. 109 (3) 1 caz.;.;art.110 (2) 12 caz. Art.337 1 caz; ¤ aer – art.115 alin.(3) 6 cazuri, art.147 3 caz; ¤ flora/fauna – art.122 alin.(1) 5 caz, art.122 alin.(2) 2; art.122 alin.(3) 2; art. 114 (2) 10 caz.; art.142 alin.(2) 2 art. 127 (1) 2 caz.; art.127 alin.(2) 2 art 128 (2) - 2 caz.: ¤ deşeuri – art.154 alin.(1) 226 cazuri, art.154 alin.(3) 1 caz, 154 alin.(10) 1 caz; art.155 alin.(1) 1 caz;

Transcript of Asistenta juridica si combaterea contraventiilor de mediu

Page 1: Asistenta juridica si combaterea contraventiilor de mediu

Asistenţa juridică şi combaterea contravenţiilor de mediu

1. Introducere.

Existenţa unui mediu curat reprezintă o condiţie incontestabilă a realizării drepturilor

fundamentale ale omului, prevăzute de Constituţia Republicii Moldova: dreptul la un mediu înconjurător

sănătos, dreptul la sănătatea fizică şi morală şi dreptul la viaţă.

Fiecare om are dreptul la un mediu înconjurător sănătos, astfel ficare dintre noi este obligat să

respecte legile şi normele care asigură un mediu înconjurător natural şi prietenos.

Existenţa omului, şi ca parte a naturii, nu este posibilă decît în condiţiile unui mediu înconju-

rător natural prietenos, care este asigurat de norme şi legi. Acestea sunt menite să apere drepturile omului

la un mediu înconjurător sănătos. Este de dorit ca şi fiecare om să respecte cerinţele legislaţiei ecologice.

Rolul Inspecţiei Ecologice Făleşti la controlul respectării legislaţiei de mediu în teritoriu este

hotăritor. Materialele întocmite de colaboratorii Inspecţiei au fost cele de contravenţii în domeniul

protecţiei mediului – articole ale Codului Contravenţional nr.218-XVI din 24.10.08.

Un rol important în combaterea contravenţiilor de mediu este conştientizarea ecologică a

populaţiei.

2. Cauze contravenţionale examinate de autorităţile competente în baza proceselor-verbale

încheiate de IE Fălești a IES.

Pe parcursul anului 2015 de către colaboratorii Inspecţiei a fost întocmit 1 proces-

verbal pe art.119 al CC, care a fost înaintat spre examinare la Agenţia de Stat pentru Geologie a

Republicii Moldova “AGeoM” de la care nu a fost expediată decizia spre informare si 1 proces-verbal

pe art. 337 al CC care a fost inaintat spre examinare procuraturii raionului Falesti, in urma carora

procesul verbal a fost declarat nul.

3. Cauze contravenţionale examinate de organele pentru protecţia mediului în baza

proceselor-verbale proprii, precum şi a celor parvenite de la alţi agenţi constatatori.

La IE Făleşti s-au examinat 403 procese-verbale întocmite de către colaboratorii Inspecţiei. Suma

amenzilor aplicate este de 325750 lei, suma achitată timp de 72 ore este de 148950 lei, suma totală

încasată este de 172550 lei.

S-au primit spre examinare de la IP Făleşti 40 procese-verbale, care au fost examinate. Suma

amenzilor aplicate este de 27400 lei, suma totală a amenzilor încasate este de 13700 lei.

4. Totalizarea proceselor-verbale cu privire la contravenţii pe articole.

Pe parcursul anului 2015 colaboratorii Inspecţiei Ecologice Făleşti au întocmit 405 procese-

verbale pe următoarele articole al Codului Contravenţional:

¤ sol – art.116 alin.(2) –7 cazuri, art.156 – 12 cazuri;

¤ subsol - art. 119 – 1 caz

¤ apă – art.109 (1)– 106 caz.; art. 109 (3) – 1 caz.;.;art.110 (2) – 12 caz. Art.337 – 1 caz;

¤ aer – art.115 alin.(3) – 6 cazuri, art.147 – 3 caz;

¤ flora/fauna – art.122 alin.(1) – 5 caz, art.122 alin.(2) – 2; art.122 alin.(3) – 2; art. 114 (2) –10 caz.;

art.142 alin.(2) – 2

art. 127 (1) – 2 caz.; art.127 alin.(2) – 2 art 128 (2) - 2 caz.:

¤ deşeuri – art.154 alin.(1) – 226 cazuri, art.154 alin.(3) – 1 caz, 154 alin.(10) – 1 caz; art.155 alin.(1)

– 1 caz;

Page 2: Asistenta juridica si combaterea contraventiilor de mediu

5. Acţiuni civile privind recuperarea prejudiciului cauzat mediului înaintate instanţelor de

judecată şi rezultatele examinării acestora.

Pe parcursul anului 2015 acţiuni civile privind recuperarea prejudiciului cauzat mediului

înaintate la Judecatoria Fălești nu au fost inaintate.

6. Aspectul comparativ al activităţii.

Pe perioada anului 2014 au fost întocmite 291 procese-verbale, suma amenzilor încasate 127000.

În perioada anului 2015 au fost întocmite 405 procese-verbale, suma amenzilor încasate

constituie 172550 lei.

Dacă de făcut o analiză comparativă a rezultatelor pe anii 2014-2015 se observă, că în anul 2015

s-au întocmit cu 114 procese verbale mai mult decît în anul 2015, ceia ce a dus si la o crestere esentiala

al sumelor încasate față de anul 2014 cu 45550 lei mai mult.

7. Conlucrarea cu organele de drept.

Demerse către organele procuraturii şi organele de poliţie nu s-au înaintat.

Cea mai strînsă conlucrare se observă cu organele afacerilor interne, întru contracacrea cazurilor

de încălcare a legislaţiei de mediu.

8. Încheiere.

În general activitatea Inspecţiei ecologice Făleşti la compartimentul dat este stabilă, iar la unele

capitole, spre exemplu, la încasarea amenzilor, se observă o creştere esenţială. Astfel se poate

concluziona că IE Făleşti a asigurat protecţie mediului înconjurător în teritoriul raionului la un nivel

satisfăcător.

Totodată este de dorit de a organiza mai multe seminare şi ore ecologice prin localităţile raionului

pentru apopulariza însemnătatea protecţiei mediului înconjurător.

Page 3: Asistenta juridica si combaterea contraventiilor de mediu

Cauze contravenţionale examinate de autorităţile competente

în baza proceselor-verbale încheiate de organele pentru protecţia mediului în anul 2015

şi anume de către Inspecţia ecologică Fălești

Tab.1

Autorităţile competente

care au soluţionat cauzele

contravenţionale

în baza proceselor-verbale

încheiate de agenţii

constatatori din cadrul

organelor de protecţie a

mediului

Procesev

erbale

înaintate

spre

exami

nare,

(nr.)

Cauze

în

curs

de

exami

nare,

(nr.)

Cauze

exami

nate,

(nr.)

Hotărîri

de

declarare

a procesu

lui-verbal

nul,

(nr.)

Hotărîri cu aplicarea sancţiunii - amendă Hotărîri

privind

aplicarea

avertismen

tului

(nr.)

Hotărîri

de

încetare a

cauzei,

(nr.)

Contestaţii

depuse

împotriva

Hotărîrii de

încetare

a cauzei,

(nr.)

Contes

taţii

admise,

(nr.)

Contes

taţii

respinse / în

curs de

examinare,

(nr. / nr.)

Hotărîri

emise,

(nr.)

Suma

spre

încasare,

(lei)

Suma

încasată

la Bugetul

de Stat,

(lei)

Suma

încasată

la Fondul

ecologic

local,

(lei)

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

Comisiile administrative

Primăriile localităţilor

Organele pentru control

geologic şi supraveghere

minieră Agenţia pentru Geologie şi

Resurse Minerale

1 1

Organele Procuraturii

Procuratura raională 1 1 1

Organele afacerilor interne

Comisariatul de poliţie

Instanţele de judecată

Judecătoria raională

Alte organe de specialitate

(se va indica denumirea )

În total :

2 1 1 1

Page 4: Asistenta juridica si combaterea contraventiilor de mediu

Cauze contravenţionale examinate de organele pentru protecţia mediului

în baza proceselor-verbale proprii, precum şi a celor parvenite de la alţi agenţi constatatori în anul 2015

şi anume de către Inspecţia ecologică Fălești

Tab. 2

Autorităţile, organele

de specialitate din care

face parte agentul

constatator

Procese-

verbale

primite

spre

examinar

e de la

autorităţi,

(nr.)

Cauz

e în

curs

de

exam

inare,

(nr.)

Cauz

e

exam

inate,

(nr.)

Hotărîr

i de

declara

re a

procesu

lui-

verbal

nul,

(nr.)

Hotărîri de aplicare a sancţiunii sub formă de

amendă

Hotărîri de

aplicare a

avertisment

ului,

(nr.)

Hotărîri

de

încetare

a cauzei,

(nr.)

Contestaţiile

contravenien

tului sau a

agentului

constatator

împotriva

Hotărîrii,

(nr.)

Contes

taţii

admise,

(nr.)

Contes

taţii

respinse

/ în curs

de

examina

re,

(nr./nr.)

Hotă

rîri

emise,

(nr.)

Suma

amenzilor

aplicate cu

virare la

Fondul

ecologic

local,

(lei)

Suma

amenzilor

achitate la

Fondul

ecologic

local timp

de 72 ore,

(lei)

Suma

totală a

amenzilor

încasate la

Fondul

Ecologic

local,

(lei)

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

Organele pentru

protecţia mediului

Inspecţia ecologică Fălești

403 403 403 325750 148950 172550 6 4 0/2

Organele

afacerilor interne

Inspectoratul de poliţie

Fălești

40 40 40 27400 13700 13700

Agenţia „Moldsilva”

Întreprinderea Silvică

Bălți

Organele procuraturii

Procuratura raională

Falești

Alte organe de

specialitate

(se va indica

denumirea)

În total :

443 443 443 353150 162650 186250 6 4 0/2

Page 5: Asistenta juridica si combaterea contraventiilor de mediu

Informația privind procesele-verbale cu privire la contravenţii încheiate în anul 2015

de către Inspecția ecologică Fălești

Tab. 3

Articolul din

Codul

Contravențional

95 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118

Aliniatul 1 2 1 2 3 4 5 6 1 2 1 2 3 4 5 6 1 2 3 4 5 6 1 2 3 4 1 2 1 2

Procese-verbale cu

privire la

contravenții

încheiate, (nr.)

106 1 12 10 6 7

Articolul din

Codul

Contravențional

119 120 121 122 123 124 126 127 128 129 130 132

Aliniatul 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 1 2 1 2

Procese-verbale

cu privire la

contravenții

încheiate, (nr.)

1

5

2

2

2

2

2

Page 6: Asistenta juridica si combaterea contraventiilor de mediu

Articolul din

Codul

Contravențional

133 134 135 136 137 140 141 142 143 144 145 146 147 148

Aliniatul 1 2 1 2 1 2 3 1 2 3 1 2 3 4 5 6 7

Procese-verbale

cu privire la

contravenții

încheiate, (nr.)

2

3

Articolul din

Codul

Contravențional

149 150 151 152 153 154 155 156 181 182 337 349

Aliniatul 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 1 2 3 4 5

Procese-verbale

cu privire la

contravenții

încheiate, (nr.)

226

1

1

1

12

1

Page 7: Asistenta juridica si combaterea contraventiilor de mediu

Acţiuni civile privind recuperarea prejudiciului cauzat mediului

înaintate instanţelor de judecată şi rezultatele examinării acestora pe parcursul anului 2015

de către Inspecţia ecologică Fălești

Tab. 4

Instanţele de Judecată

Acţiuni civile

înaintate

Acţiuni civile

admise

Acţiuni civile

respinse

Acţiuni civile în

curs de examinare

Acţiuni civile în

baza cărora s-a

încasat suma

prejudiciului

Numă

rul

Suma

(lei)

Numă

rul

Suma

(lei)

Număr

ul

Suma

(lei)

Numă

rul

Suma

(lei)

Numă

rul

Suma

(lei)

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Total :

Page 8: Asistenta juridica si combaterea contraventiilor de mediu