asertiv-agresiv-pasiv.ppt

15

Transcript of asertiv-agresiv-pasiv.ppt

Page 1: asertiv-agresiv-pasiv.ppt
Page 2: asertiv-agresiv-pasiv.ppt

Exemplu de joc de rol utilizat în antrenamentul asertiv:Iubitul îți spune că nu ieșiți împreună dacă te îmbraci cu

o astfel de rochie. Cum îi raspunzi?

Nonasertiv: Imi pare rau, îmi stă așa rău cu ea?Agresiv: Foarte bine! N-am de gând să mă schimb, prefer să nu

mai ies deloc.Asertiv: Cred că poți să-mi spui de ce nu-ți place rochia și pe

urmă mă poți ajuta să alegem ceva mai potrivit.

Page 3: asertiv-agresiv-pasiv.ppt

EMISIUNE TRANDYParticipanţii vor fi împărţiţi în echipe. Aceştia vor trebui să conceapă o emisiune de ştiri de 15 minute în care să prezinte realizări profesionale şi personale ale membrilor echipei. Obligatoriu ştirile trebuie să includă toţi membrii. Va fi alcătuit şi un juriu care va decide echipa câştigătoare. Obiectivul exerciţiului: aducerea în prim plan a realizărilor membrilor echipei şi aflarea unor lucruri noi despre colegii lor.

Page 4: asertiv-agresiv-pasiv.ppt

Obiective:

1. creativitate2. evidenţiere talente artistice3. lucrul în echipă4. consolidarea relaţiilor dintre participanţi5. recunoaşterea meritelor în cadrul echipei6. orientarea către obiective7. distracţie

Page 5: asertiv-agresiv-pasiv.ppt

Aspecte verbale la comportamentul asertiv:- comportament verbal ce arată decizia de a

ține cont de dorințele celorlalți concomitent cu promovarea dorințelor proprii (compromis, decizia unei părți de a sacrifica parțial dorințele, proiectele sale atât timp cât ambele părți obțin un beneficiu );- comportament verbal adecvat, care exprimă direct dorințele, așteptările și sentimentele.

Page 6: asertiv-agresiv-pasiv.ppt

Aspecte verbale la comportamentul agresiv:- comportament verbal ce reflectă decizia de

a nu ține cont de dorințele celorlalți, impunându-și dorințele și proiectele proprii;- adesea nu implică o exprimare directă a dorințelor, așteptărilor și sentimentelor;- comportament verbal inadecvat din punct de vedere social.

Page 7: asertiv-agresiv-pasiv.ppt

Aspecte verbale la comportamentul pasiv:- comportament verbal ce exprimă decizia de

a nu ține cont de dorințele personale, acordând permisiunea celorlalți să-și promoveze dorințele și proiectele;- incapacitatea de a exprima dorințele, așteptările și sentimentele, sau exprimarea indirectă a acestora, determinând comunicarea lor într-o manieră defensivă.

Page 8: asertiv-agresiv-pasiv.ppt

Aspecte nonverbale la comportamentul asertiv:- contact vizual direct fără a fixa interlocutorul;

- fața orientată spre interlocutor, păstrând o poziție asimetrică, brațe și picioare relaxate- gestica relaxată, mișcări calme în comunicarea verbală;- menține o distanță adecvată conversației, aprox. 0,5-1m- răspunsuri formulate fără ezitare după ce interlocutorul a vorbit;- voce fermă, fără a fi prea ridicată, bine modulată.

Page 9: asertiv-agresiv-pasiv.ppt

Aspecte nonverbale la comportamentul agresiv:- contact vizual fără expresie, rece, care

fixează interlocutorul;- postura rigidă, încordată, corp tensionat, picioare depărtate, poziție asimetrică;- mâini încleștate sau pe șolduri, gesture abrupte, largi sau directive;- distanță mai mica de 0,5m;- întreruperi frecvente;

- voce foarte ridicată și ritm rapid.

Page 10: asertiv-agresiv-pasiv.ppt

Aspecte nonverbale la comportamentul pasiv:- priveste în jos sau aiurea;

- nu stă în fața interlocutorului, rigid, defensiv, simetric sau încovoiat;- mâini neliniștite, mișcări ezitante, gesturi orientate spre propriul corp dar neevidențiate;- distanță mai mare de 1m;- pauze mari între momentul în care interlocutorul a terminat ce a avut de spus și răspuns;- volum foarte scăzut, voce monotonă, ritm scăzut.

Page 11: asertiv-agresiv-pasiv.ppt

Zece strategii pentru a avea un efect pozitiv asupra celorlalti:1. Țineți-vă palmele la vedere – acest gest va

semnaliza că nu reprezentați o amenințare;

2. Țineți-vă degetele lipite și mâinile sub bărbie pentru a capta atenția – degetele răsfirate sau mâinile deasupra bărbiei, sunteți perceput ca având mai puțină autoritate;

Page 12: asertiv-agresiv-pasiv.ppt

3. Țineți-vă coatele departate de corp sau sprijinite pe brațele unui fotoliu – sunteți perceput ca având o poziție de autoritate, de om puternic, cinstit; brațele ce își țin coatele lipite de corp duc cu gândul la o persoană temătoare, umilă, învinsă;

4. Păstrați distanța respectând spațiul intim al persoanei – așezați-vă mai aproape de cunoscuți, de cei cu o vârstă similară dar mai departe de cunoștințe noi și la o distanță apreciabilă de cei mai în vârstă sau mai tineri;

Page 13: asertiv-agresiv-pasiv.ppt

5. Reproduceți limbajul corporal și tiparele verbale ale celuilalt pentru a creea repede o companie plăcută – când sunteți prezent într-un cuplu, observați cine imită pe cine ca să descoperiți cine ia deciziile, astfel știți cui să cereți să ia decizia;

6. Vorbiți în același ritm pentru ca interlocutorul să nu se simtă “presat” când cineva vorbește mai repede decât el – viteza cu care vorbește o persoană arată ritmul în care creierul ei poate procesa informațiile;

Page 14: asertiv-agresiv-pasiv.ppt

7. Nu încrucișati brațele la piept, pare o barieră între o persoană și ceva ce o nemulțumește, reținându-se doar 40 la sută din ceea ce s-a spus;

8. Atingeți cotul celuilalt sau întoarceți atingerea pe care o primiți – experiențele arată că atunci când o persoană este atinsă ușor pe cot, nu mai mult de 3 secunde, există 68 la sută șanse să fie mai cooperantă decât în caz contrar;

Page 15: asertiv-agresiv-pasiv.ppt

9. Repetați numele interlocutorului – persoana respectivă se va simți importantă, iar dumneavoastră vă veți aminti numele ei repetându-l;

10. Evitați atingerea feței – studiile arată că atunci când cineva ascunde o informație sau minte, își atinge în mod repetat nasul și fața, din cauza creșterii tensiunii arteriale.

Practica arată că exersând, aceste obiceiuri vă vor deveni o a doua natură și vă vor ajuta mereu.