ASEMĂNĂRI ŞI DEOSEBIRI ÎNTRE CONTRACTUL DE ÎNTREŢINERE ŞI ALTE CONTRACTE CIVILE

§ 1. Asemănări şi deosebiri între contractul de întreţinere şi contractul de rentă viageră

Cele două contracte se aseamănă prin faptul că ambele se încheie, de regulă, pe toată durata vieţii creditorului, ambele sunt oneroase, aleatorii, bilaterale, consensuale (cu excepţia transmiterii terenurilor), cu executare succesivă pentru una dintre părţi şi instantanee pentru cealaltă.

Pe lângă aceste asemănări, între cele două contracte există şi importante deosebiri. Astfel:

- contractul de rentă viageră este un contract numit, fiind expres reglementat de Codul civil (art. 1639-1651), în timp ce contractul de întreţinere este nenumit, părţile stabilind prin voinţa lor conţinutul actului juridic, în care se regăsesc elemente specifice altor contracte reglementate în Codul civil, precum şi elemente noi;

- în contractul de rentă viageră, obligaţia debitorului este o obligaţie de a da, pe când în contractul de întreţinere, obligaţia debitorului este de a face;

- în cazul contractului de rentă viageră există posibilitatea transmiterii rentei viagere către o altă persoană, pe când obligaţia de întreţinere este, în principiu, personală şi netransmisibilă;

- contractul de rentă viageră trebuie încheiat pe durata vieţii unei persoane (acest element fiind de esenţa convenţiei), pe când contractul de întreţinere poate fi încheiat şi pe o perioadă determinată, fără ca această împrejurare să-i modifice natura juridică.

§ 2. Asemănări şi deosebiri între contractul de întreţinere şi contractul de vânzare-cumpărare

Contractul de întreţinere prezintă unele asemănări, dar şi deosebiri, faţă de contractul de vânzare-cumpărare – numit, deseori în practică, în mod greşit, contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere.

Asemănarea existentă între cele două contracte se referă la caracterul translativ al dreptului de proprietate şi, în mod corelativ, la obligaţia de plată în sens juridic.

Statuarea exactă a naturii juridice a celor două contracte este mai dificilă în ipoteza în care bunul se înstrăinează în schimbul unei sume de bani şi a întreţinerii. Calificarea corectă a contractului încheiat între părţi este deosebit de importantă, întrucât cele două contracte produc efecte diferite. Astfel:

- în situaţia neexecutării obligaţiei de întreţinere, debitorul acesteia este de drept în întârziere, pe când în cazul contractului de vânzare-cumpărare, debitorul trebuie să fie pus în întârziere;

- în cazul contractului de întreţinere, clauzele neclare se interpretează în favoarea debitorului, în vreme ce, în cazul contractului de vânzare-cumpărare toate clauzele îndoielnice se interpretează în contra vânzătorului;

- în ce priveşte cheltuielile contractuale, în cazul contractului de întreţinere, ele sunt suportate de ambele părţi, pe când în cazul contractului de vânzare-cumpărare, în lipsă de stipulaţie contrară, ele sunt suportate de către cumpărător.

- în caz de încetare a contractului prin rezoluţiune, în materia contractului de

vânzare-cumpărare, părţile sunt repuse în situaţia anterioară, restituindu-şi prestaţiile primite, pe când în cazul contractului de întreţinere, rezoluţiunea va produce efecte retroactive numai pentru una din părţi (doar întreţinătorul va restitui ceea ce a primit).

Pentru corecta determinare a naturii contractului ca fiind de vânzare- cumpărare sau de întreţinere, este necesar a se stabili intenţia părţilor care rezultă din conţinutul actului, precum şi din împrejurări de fapt.

În acest sens, va trebui să se stabilească care este scopul principal urmărit de părţile contractante la încheierea actului. Astfel, atunci când se încheie un contract prin care o parte se obligă ca, în schimbul bunului sau sumei de bani primite, să presteze întreţinere şi, în acelaşi timp, să plătească şi o sumă de bani cu titlu de preţ, având în vedere că proporţia între preţul în bani şi cel în natură nu poate fi calculată, întrucât valoarea întreţinerii este aleatorie şi nu poate fi cuantificată, urmează ca prestaţia în bani să fie raportată la valoarea bunului. Prin urmare, contractul va fi de întreţinere, dacă prestaţia în bani reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea bunului înstrăinat, în caz contrar aflându-ne în prezenţa unui contract de vânzare-cumpărare.