Facultatea de drept

Disciplina:Drept penal, partea generală.Partea a II-a

Tema referatului:

Asemănări şi deosebiri între amnistie şi graţiere

Asemănări şi deosebiri între amnistie şi graţiere

Cauzele care înlãturã rãspunderea penalã sau consecinţele condamnãrii:

Sãvârsirea unei infracţiuni determinã naşterea raportului penal.

Rãspunderea penalã existã din chiar momentul sãvârşirii infractiunii şi constã în obligaţia infractorului de a suporta consecinţele ei.

Fãrã inevitabilitatea rãspunderii şi constrângerii penale, întregul mecanism al reglementãrii juridice a relaţiilor de apãrare socialã ar deveni inoperant, autoritatea legii ar fi grav compromisã, iar ordinea de drept nu ar putea fi restabilitã.

Obligativitatea tragerii la rãspundere penalã şi, prin urmare, obligativitatea aplicãrii pedepsei derivã, pe de o parte, din însuşi caracterul lor de mãsuri prevãzute de lege, obligatorii prin ele însele, iar pe de altã parte, din scopul lor de prevenire a sãvârşirii unor noi infracţiuni.

Raportul penal este adus în faţa organelor de justiţie, care decid asupra existenţei sau inexistenţei sale.

Dupã cercetarea si rezolvarea raportului substanţial de conflict, în cazul aplicãrii unei pedepse, hotãrârea de condamnare trebuie dusã la îndeplinire prin executare. Se disting aşadar, din acest unghi de vedere, douã etape în realizarea justitiei penale: aplicarea sancţiunii penale si executarea acesteia.

Aceasta reprezintã evoluţia obişnuitã a raportului penal. Pot interveni însã anumite situaţii, stãri sau împrejurãri posterioare sãvârşirii infracţiunii sau aplicãrii pedepsei care, în interesul societãţii, determinã inutilitatea sau inoportunitatea tragerii la rãspundere penalã, a executãrii pedepsei ori a menţinerii unor consecinţe ale condamnãrii.

Condiţiile cu caracter general care împiedicã realizarea sau desãvârşirea reacţiei represive a societãţii împotriva faptelor penale stau reglementate împreunã în TITLUL VII al Pãrţii generale a Codului penal sub denumirea CAUZELE care înlãturã rãspunderea penalã sau consecinţele condamnãrii. Sunt reunite, în cele patru capitole, urmãtoarele instituţii: amnistia si graţierea (art.119-120), prescripţia (art.121-130), lipsa plângerii prealabile si împãcarea pãrţilor (art.131-132) şi în sfârşit, reabilitarea (art.133-139).

Amnistia

Prin definiţie, amnistia este actul de clemenţă al Parlamentului României prin care din considerente de politică penală este înlăturată răspunderea penală pentru infracţiuni comise anterior adoptării legii de amnistie . Amnistia este o instituţie care oferă posibilitatea societăţii de a face uitate anumite infracţiuni, ştergând condamnările deja pronunţate

Gra ţ ierea

Graţierea este o măsură de clemenţă, acordată individual prin decret al preşedintelui României potrivit art. 94 lit. d) din Costituţie sau colectiv de către Parlamentul României prin lege organică, potrivit art. 72 alin. 3 lit. g) din Constituţie şi constă în iertarea unui condamnat de executarea în total ori în parte a pedepsei ori în comutarea pedepsei într-una mai uşoară.

Notiunile de amnistie si gratiere

În afarã de contextul menţionat, al cauzelor exclusive de rãspundere penalã şi executare a pedepsei, noţiunile de amnistie si graţiere se mai utilizeazã cu urmãtoarele semnificaţii:

a) actele juridice ale organelor legiuitoare ori executive;

În acest sens se folosesc conceptele de lege de graţiere şi amnistie, ori decret de graţiere şi amnistie, decret de graţiere sau decret de amnistie.

Frecvent în doctrinã şi în jurisprudentã, se foloseşte sinonimul acte de clemenţã.

Pentru desemnarea dreptului de acordare a graţierii, în literatura strãinã este larg utilizatã noţiunea de “jus gratiarum”.

b) situaţia juridicã a persoanei care a sãvârşit o infractiune şi i s-a înlãturat rãspunderea penalã sau condamnatã şi i s-a înlãturat executarea pedepsei. În acest context se vorbeşte despre condamnaţi graţiaţi sau infractori amnistiaţi, noţiuni cu deosebitã relevanţã pe tãrâmul dreptului penal, criminologiei si statisticii juridice;

c) instituţii juridice, reprezentând totalitatea normelor juridice cuprinse în Constitutie, Codul penal, Codul de procedurã penalã si legile speciale privitoare la amnistie si graţiere.

Asemănări între amnistiere si graţiere:

Amândouã constituind cauze de înlãturare a rãspunderii penale ori a executãrii pedepsei, respectiv fapte juridice extinctive sau modificatoare ale raportului penal;

Temeiul lor comun, este reprezentat de situatii social-politice similare si de considerente de politicã penalã identice;

Sunt modalitaţi de acordare; Funcţiile lor, ambele având un rol însemnat în aplicarea mijloacelor de

constrângere penalã si, aşadar, în realizarea funcţiilor si scopului pedepsei, precum si al scopului însuşi al legii penale;

Sunt reglementate împreunã în cadrul capitolului I din Titlul VII al Pãrtii generale a Codului penal;

Au sorginte si evoluţie comunã. Sunt de natură social-politica Trebuie sã constituie justae cauze aggratiandi, respectiv sã aibã în mod obiectiv

aptitudinea de a atrage clemenţã. Justus înseamnã tot ceea ce este bine întemeiat, îndreptãţit, hotãrâtor si corespunzãtor tradiţiei.

Nu trebuie invocate în cuprinsul actelor de clemenţã. Nu sunt reglementate de lege. Sunt practic nelimitate. Pun în evidenţã limitele exerciţiului dreptului de acordare a clemenţei. Atât amnistia cât şi graţierea pot fi acordate “in rem” adică se referă la anumite

fapte prevăzute de legea penala Atât amnistia cât şi graţierea nu produc efecte asupra măsurilor de siguranţa , a

măsurilor educative şi supra drepturilor persoanei vătămate.

Ambele se pot acorda necondiţionat sau condiţionat

Atat în cazul amnistiei cât şi în cazul graţierii, în cazul infracţiunilor continue, continuate sau progresive, se impune epuizarea acestora mai înainte de data adoptării decretului de graţiere sau amnistie.

Principalele deosebiri dintre amnistie si graţiere sunt:

Amnistia, este o cauză reală, fiindcă se referă la fapta prevăzută de legea penală şi nu la persoana făptuitorului, adică este acordată şi operează “in rem”, iar nu ”in personam” . Tocmai prin aceasta, amnistia se deosebeşte de graţiere, prin natura efectelor sale, în sensul că, de regulă, aceasta din urmă este acordată “ in personam”, şi operează, deci, in personam; aceasta înseamnă că în cazul infracţiunilor săvârşite de mai multe persoane, ea profită numai acelora cărora li s-a acordat.

Amnistia este una din cauzele care înlătură răspunderea penala a faptei iar graţierea este una din cauzele care îlătură sau modifică executarea pedepsei.

Amnistia este actul de clemenţă al Parlamentului României iar graţierea este o măsură de clemenţă, acordată individual prin decret de preşedintelui României sau colectiv de către Parlamentul României prin lege organică

Amnistia poate fi generală – când este acordată pentru orice infracţiune, indiferent de gravitatea ei şi de sediul materiei (codul penal şi legi speciale) şi specială – când priveşte doar anumite infracţiuni, particularizate prin cuantumul pedepsei, natura lor, ori calitatea infractorilor (minor, femei gravide, bătrâni, etc.) iar graţierea este individuală, atunci când actul de clemenţă se acordă “intuitu personae”, chiar dacă se referă la un grup de persoane şi graţierea colectivă atunci când graţierea este acordată unui număr nedeterminat de persoane pentru o categorie de condamnări determinate prin natura pedepsei ori cuantumul lor sau pronunţate pentru anumite infracţiuni.

Cu privire la graţierea individuală mai trebuie amintite următoarele: graţierea individuală se acordă numai pentru pedepse privative de libertate; dispoziţiile prezentei legi privitoare la pedepse se aplică în mod corespunzător şi sancţiunilor cu închisoare contravenţională şi că nu pot fi graţiate pedepsele deja executate, pedepsele a căror executare nu a început din cauza sustragerii condamnatului de la executare, condamnările cu suspendarea executării pedepsei, pedepsele com-plementare şi cele accesorii

În funcţie de momentul intervenirii, amnistia poate fi: amnistia înainte de condamnare – antecondamnatorie sau proprie care poate interveni oricând în timpul efectuări actelor premergătoare, urmăririi penale şi judecăţii, în primă instanţă, în apel sau recurs şi amnistia după condamnare – postcondamnatorie sau improprie, care poate apărea oricând în perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a hotărârii şi aceea a termenului de reabilitare de drept sau a intervenirii reabilitării judecătoreşti iar graţierea nu poate fi decât postcondamnatorie, adică numai după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Amnistia intervenită înainte de condamnare înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită, aceasta înseamnă că dacă nu s-a pornit procesul penal, nu se va mai porni, iar dacă s-a pornit acesta va înceta indiferent dacă se găseşte în faza de urmărire ori de judecată, potrivit art. 10 lit. g Cod procedură penală.

Când amnistia intervine după condamnare, se inlătură atât executarea pedepsei cât şi celelalte consecinţe penale ale condamnării, făcând astfel să înceteze interdicţiile, incapacităţile, decăderile prevăzute în alte legi penale ori extrapenale.