Asediul Antiohiei

“Asediul Antiohiei” se poate referi și la bătăliadin 1268 în care Baibars a cucerit Antiohia dela cruciați. Vedeți și Asediul Antiohiei (1268).

Asediul Antiohiei a avut loc în timpul primei crucia-de, în perioada octombrie 1097 – iunie 1098. Cruciațiiau asediat orașul apărat de musulmani din 21 octombrie1097 până pe 2 iunie 1098. Musulmanii au asediat la rân-dul lor Antiohia apărată de creștini între 7 iunie 7 și 28iunie 1098.

1 Contextul general

Antiohia fusese pierdută de Imperiul Bizantin în mâini-le turcilor selgiucizi de puțină vreme, în 1085. Fortifi-cațiile bizantine datau din vremea împăratului JustinianI și fuseseră reconstruite și întărite de puțină vreme deturci. Aceștia din urmă cuceriseră orașul prin trădare șitoate fortificațiile fuseseră preluate intacte. Din 1088,guvernatorul musulman al Antiohiei fusese Yaghi-Siyan.Yaghi-Siyan era îngrijorat de înaintarea în Anatolia a ar-matelor cruciate în 1097 și el a cerut ajutor în statele veci-ne musulmane, dar fără succes. Pentru a se pregăti pen-tru sosirea oastei creștine, el a aruncat în închisoare pePatriarhul ortodox al Antiohiei și a exilat grecii și armeniiortodocși, permițând însă sirienilor ortodocși să rămânăîn cetate.

2 Sosirea cruciaților

Cruciații au sosit în fața porților Antiohiei pe 20 octom-brie 1097. Cei mai importanți trei lideri ai creștinilor,Godfrey de Bouillon, Bohemund de Taranto și Raymondal IV-lea de Toulouse, nu au fost de acord asupra acțiuni-lor de a doua zi. În timp ce Raymond dorea să dea imediatatacul, Godfrey și Bohemund preferau să asedieze orașul.Raymond a cedat fără nicio tragere de inimă și, a doua zi,cruciații au încercuit parțial orașul. Fortificațiile bizanti-ne erau sufcient de puternice ca să reziste unui atac direct,deși este posibil ca efectivele armatei lui Yaghi-Siyan sănu fi fost suficient de numeroase pentru a asigura apăra-rea adecvată a fortificațiilor. Guvernatorul musulman afost ușurat și a prins noi speranțe când a văzut că armatacruciată se complică într-un asediu. Bohemund și-a sta-bilit pozitiile la colțul de nord-est al orașului, la Poarta“Sfântul Pavel”. Raymond și-a aeșzat tabăra spre vest, laPoarta “Câinelui”, iar Godfrey și-a plasat trupele tot la

vest, la Poarta “Ducelui”, unde se construise un pod devase peste râul Orontes, care asigura legătura cu satul Ta-lenki. Spre sudul fortificațiilor se afla Turnul “celor DouăSurori”, iar spre colțul de nord-vest se afla Poarta “SfântulGheorghe”, care rămăsese neblocată de asediatori și careera folosită de Yaghi-Sian pentru aprovizionarea trupe-lor proprii. Pe părțile de sud și de est se aflau mai multedealuri, cunoscute sub numele generic de Muntele Sfân-tul Silpius, către aceste dealuri deschizându-se Poarta “deFier” a cetății.

3 Asediul cruciat

Pe la mijlocul lunii noiembrie, a ajuns la Antiohia și nepo-tul lui Bohemund, Tancred, iar flota genoveză a intrat înportul Sfântul Simeon, aducând noi provizii pentru cru-ciați. Asediul trena și, în decembrie, Godfrey s-a îmbol-năvit, iar proviziile, care fuseseră din belșug până în acelmoment, au inceput să se sfârșească odată cu venirea ier-nii. La sfârșitul lunii, Bohemund și Robert de Flandraau plecat în fruntea a aproximativ 20.000 de cruciați spresud în căutare de alimente, dar câtă vreme acești luptătoricreștini au fost plecați, Yaghi-Siyan a atacat prin poartaSfântul Gheorghe pe 29 decembrie, vizate fiind pozitiilelui Raymond din Talenki. Raymond a reușit să rspingăatacul, dar nu a reușit să cucerească orașul. Între timp,Bohemund și Robert au fost atacați de o armată condu-să de Duqaq al Damascului, care se deplasa către nord înajutorul asediaților. Deși cruciații au ieșit învingători șide această dată, ei au fost obligați să se retragă către nord,spre Antiohia, fără să-și fi indeplinit misiunea, colecta-rea de provizii. Luna decembrie s-a terminat sub auspiciiproaste pentru amândouă taberele: un cutremur a lovitregiunea pe 30 decembrie, pe cer a apărut o auroră înnoaptea următoare, fenomen interpretat de toți ca fiindde rău augur, iar în săptămânile care au urmat a plouatputernic și a urmat un frig atât de neobișnuit pentru regiu-nea respectivă, încât Duqaq a fost nevoit să facă drumulîntors fără să mai aibă prilejul să se mai lupte cu armatacruciaților.

3.1 Foametea

Datorită lipsei de provizii, în tabăra cruciaților a apărutfoametea, care a omorât atât oamenii cât și caii: unul dinșapte oameni a pierit de foame și au mai rămas în viațănumai 700 de cai. Se povestește că unii dintre cei maisăraci soldați creștini, membri ai resturilor cruciadei ță-

1

2 4 CUCERIREA ANTIOHIEI

ranilor conduse de Pierre l’Ermite, așa-numiții tafuri, s-au dedat la acte de canibalism, consumând cadavre demusulmani. Alți soldați au mâncat carne de cal, iar uniidintre cavaleri au preferat să sufere de foame. Crești-nii și exilatul Patriarh Ortodox al Ierusalimului, Simeon,aflat acum în Cipru, au încercat să trimită alimente, darnu au reușit să aprovizioneze în cantități suficiente tabăracruciadă. O parte dintre soldații și cavalerii creștini auinceput să dezerteze în ianuarie 1098, inclusiv călugărulPierre l’Ermite. Deși călugărul a fost rapid găsit și a fostadus în tabăra cruciată, prestigiul său a fost grav afectat.

3.2 Plecarea lui Taticius

În februarie, generalul bizantin Taticius, care îi sprijinisepe cruciați în calitate consilier și de împuternicit al împă-ratului Alexius I, a părăsit pe neașteptate tabăra creștină.După cum afirmă prințesa Ana Comnena, care se presu-pene că a discutat personal cu generalul bizantin, cruciațiiau refuzat să urmeze sfaturile lui Taticius. Mai mult, Bo-hemund la informat pe Taticius că unii dintre capii oasteicreștine plănuiau să-l ucidă pe general, presupunând căîmpăratul bizantin îi încurajează în secret pe turci. Pe dealtă parte, Bohemund a afirmat că a fost vorba de trădaresau de lașitate, motive suficiente pentru a refuza îndepli-nirea obligațiilor asumate cu privire la retrocedarea Anti-ohiei către bizantini. Se presupune că Bohemund a com-plotat pentru plecarea lui Taticius, ca să aibă un motivîntemeiat să păstreze orașul pentru sine, dacă reușea să-lcucerească. Deși Godfrey și Raymond nu au fost de acordcu pretențiile lui Bohemund, acesta din urmă a devenit ra-pid foarte popular în rândurile cavalerilor și soldaților derând, al cărui sprijin l-a căpătat în mod necondiționat. Întot acest timp, Yaghi-Siyan a continuat să ceară ajutorulvecinilor musulmani. Din Alep a sosit o armată condusăde Ridwan. La fel ca și în cazul lui Duqaq înaintea sa, Ri-dwan a fost infrânt pe 9 februarie în apropierea Antiohiei,la Harim.

3.3 Întăririle englezești

În martie, a ancort în portul Sfântul Simeon o flotăengleză condusă de Edgar Atheling, (care era supus bi-zantin), care aducea din Constantinopol materiale pentruconstruirea mașinilor de asediu. Toate aceste noi proviziiputeau fi pierdute în întregime pe 6 martie, când coloane-le de transpot au fost atacate de un detașament al garni-zoanei lui Yaghi-Siyan. Numai atacul ordonat de Godfreya dus la respingerea musulmanilor și recuperarea materi-alelor de asediu. Deși flota și materialele fuseseră plătitede împăratul Alexius, cruciații au preferat să considerecă toate acestea nu reprezintă un ajutor direct al bizan-tinilor. Cruciații au început construirea unor mașini deasediu, a unui fort botezat “La Mahomerie”, (care blocaPoarta “Podului” și îl împiedica pe Yaghi-Siyan să ataceruta de transport a proviziilor dinspre porturile Sfântul

Simeon și Alexandretta) și să refacă mânăstirea abando-nată de la vestul Porții Sfântul Gheorghe, folosită de mu-sulmani pentru aprovizionarea orașului. Tancred a ocu-pat mânăstirea, rebotezată “Fortul lui Tancred”, în timpce Raymond de Toulouse a preluat controlul fortificației“La Mahomerie”. În acest moment, cruciații au reușit săobțină primele rezultate importante ale asediului, odatăcu venirea primăverii, cu îmbunătățirea situației aprovi-zionării în tăbăra creștină și cu definitivarea încercuiriiAntiohiei.

3.4 Solia fatimidă

În aprilie a sosit în tabăra cruciată o solie fatimidă dinEgipt, încercând stabilirea unor condiții de pace cu creș-tinii, care erau până la urmă inamicii propriilor inamici,turcii selgiucizi. Pierre l’Ermite, care vorbea fluent limbaarabă, a fost trimis să negocieze. Rezultatele negocieri-lor au fost nule. Fatimizi, care-i consideraseră pe cruci-ați doar mercenari ai bizantinilor, erau dispuși să-i lasepe aceștia să stăpânească Siria, dacă erau de acord să nuatace Palestina fatimidă, un aranjamet acceptat fără pro-bleme de bizantini și egipteni până la venirea turcilor înregiune. Dar cruciații nu puteau accepta un aranjamentcare nu le asigura stăpânirea asupra Ierusalimului. Pânăla urmă, solii fatimizi au fost tratați cu deosebită politețeși li s-au oferit numeroase daruri, parte a prăzii de războiluată de la musulmanii înfrânți în martie, dar nu s-a căzutde acord asupra niciunui aranjament definitiv.

4 Cucerirea Antiohiei

Asediul a continuat, iar la sfârșitul lunii mai 1098, în aju-torul Antiohiei a sosit o armată musulmană din Mosulsub comanda lui Kerbogha. Această armată era mult mainumeroasă decât cele care încercaseră până atunci spar-gerea asediului creștin. Kerbogha își unise forțele cu ce-le ale lui Ridwan și ale lui Duqaq, în rândurile noii for-țe aflându-se forțe persane și din Mesopotamia Artuqidă.Cruciații s-au bucurat de un răstimp neașteptat necesarpregătirilor de luptă, Kerbogha atacândmai întâi fără suc-ces Edessa, care fusese cucerită în 1098 de Baldwin deBoulogne.Cruciații și-au dat seama că trebuie să cucerească Anti-ohia mai inainte de sosirea întăririlor musulmanilor luiKerbogha. Bohemund a reușit să stabilească contacte cuFirouz, un sodat armean care păzea Turnul “celor DouăSurori”, care dorea să se răzbune din motive personalepe Yaghi-Siyan, și l-a mituit pentru ca să deschidă poartacetății. Bohemund a convocat adunarea cruciaților și le-acerut ca, după cucerirea orașului prin mită și trădare, săfie de acord să i-l ofere lui ca pradă de război. Raymonda răspuns furios că orașul trebuie predat împăratului bi-zantin, așa cum se căzuse de acord la Constantinopol în1097, dar Godfrey, Tancred, Robert și alți lideri creștini

5.1 Descoperirea Sfintei Lănci 3

“Masacrul din Antiohia” de Gustave Doré.

au fost de acord cu pretențiile lui Bohemund.În ciuda acestor aranjamente, pe 2 iunie, Étienne de Blo-is și alți câțiva cruciați au dezertat. Mai târziu în aceiașizi, Firouz i-a transmis lui Bohemund să mimeze un marșspre coloana în inaintare a lui Kerbogha, iar mai apoi săse întoarcă noaptea și să atace zidurile cetății. După ce afost dusă la indeplinire această schemă, Firouz a deschisporțile turnului pe care îl apăra și orașul a fost invadatde creștini. Creștinii sirieni rămași în cetate au deschis larândul lor restul porților și au participat alături de cruciațila masacrarea musulmanilor. În timpul violențelor, cru-ciații au ucis și creștini localnici alături de musulmani,inclusiv pe fratele lui Firouz. Yaghi-Siyan a încercat săfugă, dar a fost prins de creștinii sirieni în afara ziduri-lor cetății, a fost decapitat, iar capul lui i-a fost oferit luiBohemund.

5 Al doilea asediu

La sfârșitul zilei de 3 iunie, cruciații controlau cea maimare parte a orașului, cu excepția citadelei, care a rămasîn mâineile garnizoanei conduse de fiul lui Yaghi-Siyan,Shams ad-Daulah. Patriarhul ortodox al Antiohiei a fostreinstalat în funcție de legatul papal, Adhemar de Le Puy,care spera să păstreze bunele relații cu bizantinii, în spe-cial după ce a fost clar pentru toată lumea că Bohemunddorea să păstreze orașul ca pradă de război și nu era dispussă-l cedeze bazileului. Antiohia ducea lipsă de alimente,

Fortificaţiile Antiohiei de peMuntele Sfântul Silpius în timpul cru-ciadelor

iar armata lui Kerbogha continua să se apropie. Kerbo-gha a ajuns două zile mai târziu, pe 5 iunie. Musulma-nii au încercat fătră succes să cucerească orașul printr-unatac-surpriză pe 7 iunie. Pe 9 iunie a fost început al doi-lea asediu al Antiohiei, de data aceasta cruciații find înpostura de apărători.Un număr tot mai mare de cruciați dezertaseră până lavenirea lui Kerbogha, alăturându-se lui Étienne de Bloisîn Tarsus. Étienne văzuse armata lui Kerbogha, care fă-cuseră tabăra în preajma Antiohiei, iar noii dezertori i-auconfirmat temerile că orașul este pierdut. Pe drumul spreConstantinopol, Étienne și ceilalți dezertori s-au întâlnitcu împăratul Alexius, care se grăbea spre Antiohia în aju-torul cruciaților, neștiind că acum aceștia sun asediați, nuasediatori. Étienne la convins pe împărat că orașul este cași pierdut. Împăratul s-a lăsat convins să nu mai înaintezespre Antiohia, cu atât mai mult cu cât iscoadele bizantinereperaseră o nouă armată selgiucidă în Anatolia. Bizan-tinii au hotărât să se reintoarcă la Constantinopol, decâtsă riște o confruntare cu forțe ale căror efective nu le cu-noștea cu certitudine și cu o eventuală înfrângere.

5.1 Descoperirea Sfintei Lănci

Între timp, în Antiohia, pe 10 iunie, un călugăr simplu șinecunoscut, Pierre Bartholomeo a anunțat că a avut o vi-ziune a Sfântului Andrei, care i-ar fi dezvăluit că LanceaSfântă s-ar afla în oraș. Un alt călugăr a anunțat că a avutviziuni cu Isus Cristos și Fecioara Maria. Pe 14 iunie, afost zărit un meteorit care s-a prăbușit în tabăra musul-manilor, ceea ce a fost considerat un semn de bun augur.În ciuda faptului că legatul papal s-a arătat neîncrezător,de timp ce el văzuse relicva Sfintei Sulițe la Constantino-

4 7 URMĂRI

Adhémar de Monteil purtând mitră, în mână cu Lacea Sfântă întimpul primei cruciade.

pol, Raymond la crezut pe călugărul Pierre. Raymond, șiunii dintre clericii de frunte au inceput să sape în Cate-drala Sfântului Petru, unde, la sfârșitul zilei de 15 iunie,călugărul care avusese viziunea a găsit vârful unei sulițe.Raymond a considerat această descoperire ca un semn di-vin al victoriei care avea să vină și a hotărât că nu mai sepunea problema predării cetății. Călugărul Pierre a avuto altă vizune, prin care Sfântul Andrei îi îndemna pe cru-ciați să postească pentru cinci zile (în ciuda faptului căei ei sufereau deja de foame), după care aveau să atacedușmanul și să câștige lupta.Bohemund era la rândul lui neîncrezător în ceea ce pri-vește autenticitatea Sfintei Lănci, dar nu a putut să nu ți-nă seama de faptul că descoperirea ridicase mult moralulcruciaților. Este foarte posibil ca descoperirea relicveicreștine să fi fost pusă la punct chiar de Bohemund, ca-re aflase prin intermediul spionilor din tabăra inamică decerturile dintre diferitele facțiuni musulmane. Pe 27 iu-nie, Pierre l’Ermite a fost trimis în tabăra lui Kerboghapentru negocieri, dar bătălia dintre cele două armate erade neevitat. Bohemund a împărțit cruciații în mai multesubunități: una sub comanda sa directă și restul sub co-manda lui Hugh de Vermandois, Robert de Flandra, Go-dfrey, Robert al Normandiei, Adhemar, Tancred și Gas-ton de Béarn. Raymond, care era bolnav, a rămas cu ungrup de 200 de oameni să păzească citadelă, care se aflaîn continuare în mâinile oamenilor lui Kerbogha.

6 Bătălia de la Antiohia

Luni, 28 iunie, cruciații au ieșit pe poarta principală aorașului, cu Raimond de Aguilers purtând Lancea Sfân-tă. Kerbogha nu a ținut seama de sfaturile generalilor săi,care-l îndemnaseră să atace forțele cruciaților pe rând,când ieșeau din fortificații, preferând în schimb să aștep-te pentru a înfrunta forțele reunite ale creștinilor. Kerbo-gha a mimat o retragere pentru a atrage cruciații pe terenaccidentat, în vreme ce arcașii musulmanii trăgeau sal-ve de săgeți asupra creștinilor care avansau neîntrerupt.O unitate musulmană a atacat flancul stâng al creștinilor,care nu era apărat de apele râului, dar Bohemund a se-sizat rapid amenințarea și a respins atacul. Kerbogha aincendiat iarba dintre pozițiile sale și cele ale cruciaților,dar asta nu i-a oprit pe creștini să atace. Creștinii aveauviziunea a trei sfinți creștini care călăreau alături de ei:Sfântul Gheorghe, Sfântul Demetrios și Sfântul Maurițiu.Bătălia s-a incheiat rapid. Când coloanele cruciaților s-au prăvălit asupra liniilor lui Kerbogha, Duqaq și oameniilui au fugit de pe câmpul de luptă, iar restul turcilor s-auîmprăștiat cuprinși de panică. În scurtă vreme, întreagaarmată musulmană se afla în retragere dezordonată.

7 Urmări

După plecarea lui Kerbogha, garnizoana citatdelei aflatăacum sub comanda lui Ahmed ibn Merwa a declarat căse predă, dar numai lui Bohemund persoanl, în niciun cazlui Raymond. Se pare că acesta a fost un aranjament fă-cut fără știrea lui Raymond. După cum se aștepta toatălumea, Bohemund a pretins ca orașul să fie prada sa derăzboi, în ciuda dezaprobării acestei fapte de Adhemar șiRaymond. Au fost trimiși doi cavaleri la Constantinopl,Hugh deVermandois și Baldwin deHainaut, cel de-al doi-lea pierind în timpul unei ambuscade. Împăratul Alexiusnu s-a arătat interesat să trimită la Antiohia o expedițiemilitară care să recupereze orașul. În Antiohia, Bohe-mund a pretins că bazileul Alexius a părăsit cauza cru-ciată, ceea ce ar fi invalidat toate jurămintele pe care lefăcuseră cavalerii la Constantionopol. Bohemund și Ra-ymond au ocupat palatul lui Yaghi-Siyan, dar Bohemundcontrola cea mai mare parte a orașului, iar stindardul săuflutura deasupra citadelei. Este de presupus că francii dinnordul Franței, cei din Provence sau din Normandia seconsiderau “națiuni” separate și fiecare încerca să obținăun statut mai important, dar mult mai probabil ambițiilepersonale au dus la asemenea fragmentări și dușmănii.La scurtă vreme în oraș a izbucnit o epidemie, (cel maiprobabil de tifos), iar pe 1 august legatul papal a murit.În septembrie, liderii cruciați i-au scris Papei Urban alII-lea, cerându-i să preia personal controlul orașului, darPapa a declinat oferta. În lunile care au urmat până lasfârșitul anului 1098, cruciații au preluat controlul asuprazonelor rurale înconjurătoare, deși acum cavalerii aveauși mai puțin cai, iar țăranii musulmani refuzau să le ofere

8.1 Legături externe 5

alimente. Cavaleri și pedestrașii de rând au început să su-fere de foame și au amenințat că vor pleca spre Ierusalimfără liderii lor, care nu făceau nimic decât să se certe întreei. În noiembrie, Raymond a cedat pretențiilor lui Bohe-mund de dragul continuării cruciadei și pentru potolireapropriilor oameni. La începutul anului 1099, Raymonda plecat către Ierusalim, lăsându-l pe Bohemund stăpânpeste proaspăt înființatul Principat al Antiohiei. În pri-măvara anului 1099, sub conducerea lui Raymond, cru-ciații asediau Ierusalimului.Viziunile călugărului Pierre au fost considerate prea mar-țiale și prea avantajoase pentru cauza lui Bohemund, că-lugărul fiind acuzat de minciună. În schimb, călugărul s-aoferit să treacă prin proba focului pentru a dovedi adevă-rul spuselor sale. Cruciații urma să construiască o cărareprintre doi pereți din lemn în flăcări, iar Pierre urma sătraverseze această cale, iar dacă spusele sale ar fi fost ade-vărate, îngerul Domnului avea să-l păzească de foc. El atraversat zona incendiată și la ieșire suferise arsuri groaz-nice. Călugărul a murit după o agonie de 20 de zile. Nus-a mai vorbit în mod oficial de Lancea Sfântă de la Anti-ohia, deși au mai existat o vreme o facțiune care a crezutîn viziunea călugărului.Asediul de la Antiohia a devenit în scurtă vreme legen-dar, iar secolul al XII-lea a devenit subiect al chansond'Antioche, un chanson de geste din Ciclul cruciadei.

8 Bibliografie• Hans E. Mayer, The Crusades, Oxford, 1972.

• Edward Peters, The First Crusade: The Chronicleof Fulcher of Chartres and Other Source Materials,University of Pennsylvania, 1971.

• Steven Runciman, The History of the Crusades, VolI, Cambridge University Press, 1951.

• Kenneth Setton, History of the Crusades, Madison,1969-1989 (disponibil și online).

• Jonathan Riley-Smith, The First Crusade and theIdea of Crusading, University of Pennsylvania,1986.

8.1 Legături externe

• Mărturii despre asediul și cucerirea Antiohiei

• Gesta Francorum

• Historia Francorum qui ceperunt Jerusalem al lui Ra-ymond de Aguilers

• Alexiad

6 9 TEXT AND IMAGE SOURCES, CONTRIBUTORS, AND LICENSES

9 Text and image sources, contributors, and licenses

9.1 Text• Asediul Antiohiei Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Asediul_Antiohiei?oldid=8843674 Contribuitori: Vali, Orioane, Strainubot, Par-

vus7, Thijs!bot, VolkovBot, SieBot, Loveless, AlleborgoBot, RadufanBot, Numbo3-bot, Luckas-bot, ArkBot, Serban Marin, ArthurBot,Xqbot, RedBot, ZéroBot, RsocolBot, WikitanvirBot, Tolea93, GÜT, Addbot, Kolega2357-Bot, XXN-bot și Anonim: 2

9.2 Images• Fișier:Adhémar_de_Monteil_à_Antioche.jpeg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/ea/Adh%C3%A9mar_de_

Monteil_%C3%A0_Antioche.jpeg Licență: Public domain Contribuitori: British Library Manuscript in the Yates Thomp-son Collection (No. 12, f. 29) [1] [2]. From Histoire d'Outremer by William of Tyre. Artist original: Ne-cunoscut<a href='//www.wikidata.org/wiki/Q4233718' title='wikidata:Q4233718'><img alt='wikidata:Q4233718' src='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/20px-Wikidata-logo.svg.png' width='20' height='11' srcset='https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/30px-Wikidata-logo.svg.png 1.5x, https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/ff/Wikidata-logo.svg/40px-Wikidata-logo.svg.png 2x' data-file-width='1050' data-file-height='590'/></a>

• Fișier:AntiochRamparts.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/3a/AntiochRamparts.jpg Licență: Public do-main Contribuitori: ? Artist original: ?

• Fișier:Gtk-dialog-info.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b4/Gtk-dialog-info.svg Licență: LGPL Contri-buitori: http://ftp.gnome.org/pub/GNOME/sources/gnome-themes-extras/0.9/gnome-themes-extras-0.9.0.tar.gz Artist original: DavidVignoni

• Fișier:Gustave_dore_crusades_the_massacre_of_antioch.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/18/Gustave_dore_crusades_the_massacre_of_antioch.jpg Licență: Public domain Contribuitori: ? Artist original: ?

• Fișier:SiegeofAntioch.jpeg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d3/SiegeofAntioch.jpeg Licență: Public domainContribuitori: Adam Bishop, copied from http://en.wikipedia.org/ Artist original: Jean Colombe

9.3 Content license• Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0