articole traduse licenta
1
HOLLY E. HEARD Rice University Fathers, Mothers, and Family Structure: Family Trajectories, Parent Gender, and Adolescent Schooling Folosit pentru prima dată în 1895 de S. Freud, în psihologie termenul de „anxietate” a căpătat de–a lungul timpului variate conotaţii. Autorul a fost primul care a oferit o descriere amplă a anxietăţii. S. Freud, fidel concepţiilor sale psihanalitice, leagă termenul „anxietate” de libido şi explică anxietatea prin frustrările libidoului şi interdicţiile dictate de „Supra–Eu”. Anxietatea ar fi semnalul de pericol adresat „Eu”–lui, adică personalităţii conştiente. În lucrarea sa intitulată „Inhibiţie, simptom, angoasă”, S. Freud descrie anxietatea ca o stare emoţională cu două aspecte distincte: o notă specifică de disconfort şi un determinant motoric, ambele resimţite, trăite de către subiect [257]. Anxietatea, din punctul de vedere al lui S. Freud, reprezintă o reacţie de pregătire pentru o confruntare eficientă cu pericole şi ameninţări, reacţie al cărui sediu se afla la nivelul „Eu”– lui. Autorul consideră ca anxietatea, la origine, este adaptativă, presupunând un consum intensiv de energie psihică, astfel, atunci când anxietatea devine cronică, când se manifestă pe perioade lungi de timp, face necesară utilizarea de către indivizi a unor mijloace de gestionare a acestei [34, 239]. Este important să menţionăm că cercetările ulterioare cu privire la anxietate pornesc de la concepţia lui S. Freud. A. Freud dezvoltă ideile lui S. Freud şi defineşte anxietatea ca o stare fără obiect de aşteptare a unui pericol nedeterminat [32]. Dar cei ce se bucură de un ataşament reciproc îşi doresc binele unul altuia din punctul de vedere ce le determină ataşamentul. Astfel, cei al căror ataşament reciproc îşi are sursa în utilitate nu se iubesc unul pe altul pentru ei înşişi, ci în virtutea avantajului ce-i poate reveni fiecăruia din partea celuilalt. La fel stau lucrurile şi în prieteniile bazate pe plăcere: nu pentru calităţile lor intrinsece sunt îndrăgiţi oamenii de spirit, ci pentru plăcerea pe care o procură celor ce-i îndrăgesc. citat din Aristotel
-
Upload
catalina-maria -
Category
Documents
-
view
229 -
download
1
description
articole
Transcript of articole traduse licenta
HOLLY E. HEARD Rice University
Fathers, Mothers, and Family Structure: Family Trajectories, Parent Gender, and Adolescent Schooling
Folosit pentru prima dată în 1895 de S. Freud, în psihologie termenul de „anxietate” a căpătat de–a lungul timpului variate conotaţii. Autorul a fost primul care a oferit o descriere amplă a anxietăţii. S. Freud, fidel concepţiilor sale psihanalitice, leagă termenul „anxietate” de libido şi explică anxietatea prin frustrările libidoului şi interdicţiile dictate de „Supra–Eu”. Anxietatea ar fi semnalul de pericol adresat „Eu”–lui, adică personalităţii conştiente. În lucrarea sa intitulată „Inhibiţie, simptom, angoasă”, S. Freud descrie anxietatea ca o stare emoţională cu două aspecte distincte: o notă specifică de disconfort şi un determinant motoric, ambele resimţite, trăite de către subiect [257]. Anxietatea, din punctul de vedere al lui S. Freud, reprezintă o reacţie de pregătire pentru o confruntare eficientă cu pericole şi ameninţări, reacţie al cărui sediu se afla la nivelul „Eu”– lui. Autorul consideră ca anxietatea, la origine, este adaptativă, presupunând un consum intensiv de energie psihică, astfel, atunci când anxietatea devine cronică, când se manifestă pe perioade lungi de timp, face necesară utilizarea de către indivizi a unor mijloace de gestionare a acestei [34, 239]. Este important să menţionăm că cercetările ulterioare cu privire la anxietate pornesc de la concepţia lui S. Freud. A. Freud dezvoltă ideile lui S. Freud şi defineşte anxietatea ca o stare fără obiect de aşteptare a unui pericol nedeterminat [32].
Dar cei ce se bucură de un ataşament reciproc îşi doresc binele unul altuia din punctul de vedere ce le determină ataşamentul. Astfel, cei al căror ataşament reciproc îşi are sursa în utilitate nu se iubesc unul pe altul pentru ei înşişi, ci în virtutea avantajului ce-i poate reveni fiecăruia din partea celuilalt. La fel stau lucrurile şi în prieteniile bazate pe plăcere: nu pentru calităţile lor intrinsece sunt îndrăgiţi oamenii de spirit, ci pentru plăcerea pe care o procură celor ce-i îndrăgesc. citat din Aristotel
