Parsons, Luhmann si Teorema dublei contingente

Raf Vanderstraeten (Universitatea Biefeld)

Acest articol analizeaza ego-ul/alter ego-ul interactiunilor sociale. Fiecare interactiune sociala

constituie o situatie cu dubla contingenta, care este recunoscuta astfel de ambele parti. Ambii stiu

ca amandoi stiu ca unul din ei ar putea sa se comporte diferit. Circularitatea relatiei cauzeaza

nedeterminare; autoincrdintarea ar presupune i ca si ceilalti sa isi asume o obligatie si vice versa.

Cum se rezova aceasta infinita problema? Cum putem noi sa ne justificam pentru posibilitatea

interactiunilor sociale, si pentru aceasta ordine sociala? Ambii Parsons Talcott si Niklas Luhmann

, au dedicat o atentie considerabila teoremei dublei contingente. Aici eu analizez formularile lor

teoretice pe aceasta tema.

Cuvinte cheie: dubla contingenta, asteptari, interactiuni sociale, teoria sistemelor sociale, timp.

Niklas Luhmann(1927-1998)a avut o relatie paradoxala cu traditia clasica in sociologie. Pe de-o

parte el nu a obosit niciodata sa critice si sa zeflemeasca fascinatia sociologiei contemporane

pentru parintii sai fondatori. In prefata la "Sistemul social"(1984), de exepmlu, el afirma cu

sinceritate ca sociologia este prinsa intr-o criza teoretica. Disciplina ofera niste sticle vechi in care

datele cercetarilor empirice sunt varsate.

"Catre o grozava intindere , cei interesati in teorie se intorc la autorii clasici…Tema devine una a

disectiei ,criticii, si recombinarii textelor deja existente. A face ceva ce a mai facut cineva deja si a

nu avea incredere in ceea ce insuti poti face este foarte la indemana." Aici ca si in alte

locuri ,Luhmann descrie explorarile din scrierile unor ganditorilor sociologici ca niste substituienti

ieftini a cercetarilor teoretice originale. Disciplina ar fi inchisa fara "suportul unor nume ilustre si

diferntierile lor".

Disectia fiecarei bucatele a autorilor clasici cu greu contribuie la dezvoltarea teoriei sociologice.

De fapt , ea se indeparteaza de caracterul distinctiv al sociologiei ca disciplina stiintifica. "Daca

cineva ii dezmembreaza in asa hal , oricum , ne putem descurca fara ei?" Cinismul din aceasta

intrbare retorica pare sa implice ca noile proiecte teoretice nu ar trebui sa fie ghidate de scrierile

scriitorilor clasici.

Pentru dezvoltarea propriei teorii a sistemelor sociale , Luhmann a explorat un numar de alte

contexte de cercetare. Munca lui se bazeaza in special pe scrieri in filozofie , teoria generala a

sistemelor si cibernetica. In acest sens , scrierile sale intr-adevar difera de traditia sociologica. Pe

de alta parte , oricum , Luhmann s-a identificat pe sine tipic , ca sociolog, si a prezentat opera sa

ca "sociologie". El si-a justificat excursiile sale in afara disciplinei in felul acesta: "Progresele in

abstract si noile formatii conceptuale care deja exista sau care reies in contexte interdiciplinare ar

trebui facute folositoare in cercetarea sociologica"(1995 a:11). In plus Luhmann chiar si-a publicat

propria analiza scrupuloasa a scrierilor parintilor fondatori ai disciplinei asemenea lui Max Weber,

si Emile Durkheim. Si ambele carti ale sale "Soziale systeme"(1984), si "Die Gesellschaft der

Geselschaft(1997)", sunt prezentate explicit ca o evaluare critica si modificare a muncii lui

Parsons Talcott, care este "singura teorie sociologica sistematica care exista momentan.". In

acest sens munca sa deasemenea poate fi perceputa ca o reflectie asupra mostenirii disciplinei,

si ca o contributie la clasicele discutii din sociologie.

As vrea sa ma concentrez asupra unui aspect fondator a teoriei sistemelor sociale a lui Luhmann,

si anume teoria dublei contingente. Analizezle lui Luhmann asupra dublei contingente isi au ca

punct de start niste intrebari clasice. Cum pot doi indivizi , care vin fata in fata , sa acopere

diferentele dintre ei si sa stabileasca o relatie unul cu celalalt? Cum face cealalta orientare din

fiecare din participanti sa apara si sa evolueze intr-o relatie sociala? Cum este posibila

coordonarea actiunilor dintre ego si alter ? In teoria sistemelor lui Luhmann, teorema dublei

contingente este introdusa la un nivel bazic sa analizeze aparitia sistemelor sociale. Dar dupa

cum e bine stiut , Talcott a fost primul care a numit si a dat o formulare precisa la aceasta

teorema. Parsons a privit "dubla contingenta ca un concept teoretic, care este necesar sa il luam

in calcul pentru posibilitatea interactiunilor sociale si prin extindere , a ordinii sociale. Analizele lui

Luhmann sunt o reconsiderare sistematica a tratamentului lui Parsons asupra "propozitiei

fundamentale a interactiunii dublei contingente". Pentru a explora interpretarile lui Luhmann este

necesar sa incepem cu o discutie a formularii lui Parsons , asupra teoremei sale fundamentale.

Talcott Parsons (1902-1979), a introdus conceptul dublei contingente in 1951, aproape s simultan

cu aparitia " Catre o teorie generala a actiunii" o antologie editata cu Edward Shils, si "Sistemul

social". Conceptul sau diferentiaza doua aspecte. Pe de o parte dubla contingenta da atentie

potentialului conflict dintre indivizi , confruntand unul pe altul fata in fata. Pe de alta parte el

puncteaza catre talent care ar putea conduce la cooperare si impartire. Situatia dublei

contingente este o conditia bazica inevitabila, care genereaza o problema la nivelul social care

cere o solutie daca interactiunea sociala si ordinea sociala sunt posibile. Parsons ia in vedere ca

normele si valorile unui sistem distribuit simbolic rezolva problema dublei contingente. In cadrul

sau teoretic el a facut o orientare normativa –cu prezumtia consensului- o trasatura

indispensabila a oricarei interactiuni. Astfel voi incerca sa demosntrez, oricum, este important sa

faci miscarea de la problema dublei contingente catre idei ce o solutioneaza. Si in acest punct

interpretarile lui Luhmann si Parsons difera.

In introducerea "Afirmnatie generala" a cartii "Catre o teorie generala a actiunii" , Parsons isi

incepe analiza dublei contingente distingand:

…intre obiectele care interactioneaza cu subiectul activ si acelea care nu ; aceste obiecte care

interactioneaza sunt ele insele actori sau ego-uri. Ne vor fi prezentate ca obiecte sociale sau

alter-uri. Un potential obiect-mancare…nu este un alter, pentru ca nu raspunde la asteptarile ego-

ului si pentru ca nu are asteptari de la actiunea ego-ului; o alta persoana –o mama sau un prieten

, ar fi un alter ego.

Daca un alt actor este tratat ca un obiect care interactioneaza , ca un alter sau un alter ego, asta

schimba tabloul in importante privinte. Cand cineva se concentreaza pe interaactiunile ego-ului si

alter-ului, analiza trebuie sa se mute de la de la orientarea unui singura actor dat, catre

consideratia a doi sau mai multi actori ce interactioneaza ca un sistem. Parsons isi formuleaza

punctul sau de vedere cum urmeaza: este problema ca asteptarile opereaza pe ambele parti a

relatiei intre un actor dat si obiectul orientarii sale, care face diferenta dintre interactiunile sociale

si orientarile catre obiectele nonsociale. Ego-ul nu se asteapta ca –comportamentul unui obiect

nonsocial sa fie influentat de asteptarile care privesc propriul comportament desi comportamentul

ego-ului este influentat de asteptarile lui/ei ce privesc comportamentul obiectelor nonsociale. Dar

interactiunea ego-ului si alter-ului este dependenta de integrearea asteptarilor mutuale a ambilor

actori. Interactiunea sociala este in fond caracterizata de o "complementaritate a asteptarilor".

Punctul de plecare a lui Parsons este ca ego-ul va fi motivat sa se angajeze intr-o interactiune

cand ego-ul poate sa astepte o reactie constructiva si multumitoare de la alter in interactiune.

Fiind datoarer catre "dispozitiile-nevoi" catre interesele care aduc multumiri , asteptarile ego-ului

vor fi orientate amandoua sa oranduiasca alternativele pentru actiunile alter-ului , si a selectiei din

aceasta oranduire de alternative.

Si din cauza ca reactiile alter-ului depind de ceea ce face ego-ul , ego-ul va avea de interpretat

sensul actiunilor lui/ei pentru alter.

In interactiune ego-ul si alter-ul sunt fiecare obiecte ale orientarii catre celalalt. Diferentele

principale dintre orientari catre obiectele nonsociale sunt doua la numar. Prima , de cand

rezultatul actiunii ego-ului(de ex succes in atingerea unui scop) este contingent la reactia alter-

ului la ceea ce face ego-ul , ego-ul devine orientat nu numai la posibilul comportament fatis al

alter-ului dar si la ceea ce ego-ul interpreteaza a fi asteptarile ego-ului legate de comportamentul

ego-ului, de cand ego-ul se asteapta ca asteptarile alter-ului sa influenteze comportamentul alter-

ului. A doua , intr-un sistem integrat , aceasta orientare catre asteptarile altuia este reciproca sau

complementara.

In alte cuvinte, ego-ul are nevoie sa astepte asteptarile alter-ului in ceea ce priveste

comportamentul ego-ului. Si reciproca este adevarata pentru alter. Asteptarile si actiunile

fiecaruia dintre participanti devin orientate catre asteptarile si actiunile celuilalt.

Conceptul dublei contingente a fost introdus sa defineasca aceasta structura fundamentala , si sa

distinga interactiunea de alte forme de actiune, cum ar fi :manipularea instrumentala a obiectelor

fizice sau biologice. In "Afirmatia generala " pomenita mai sus, Parsons angajeaza urmatoarea

formulare: exista dubla contingenta intrinseca in interactiune. Pe de-o parte multumirile ego-ului

sunt contingente pe selectia lui printre alternativele disponibile. Dar in schimb , reactia alter-ului

va fi contingenta pe selectia ego-ului si va rezulta dintr-o selectie complementara partii alter-ului.

In "Sistemul Social" Parsons , identifica in acelasi fel doi "factori de contingenta " care rezulta in

dubla contingenta, si anume: contingenta a ceea ce un actor face de fapt in contextul unei situatii

de interactiune elementara si contingenta reactiei altora la ceea ce se face. In interactiune ,

cineva poate in plus sa adauge determinarea pentru scopuri si actiunile trec dincolo de nivelul pur

individual. Devine dependent pe procesul interactiunii in care ego-ul si alter-ul participa.

Rezultatul , ordinea care apare poate atunci sa fie numita un sistem social.

In publicatiile ulterioare , Parsons nu s-a mai intors decat ocazional la aceasta tema. Intr-o

contributie la "Enciclopedia internationala a stiintelor sociale" numita "Interactiunea sociala" el

afirma "propozitia fundamentala" a dublei contingente din interactiunile sociale : punctele cruciale

de referinta pentru analizarea interactiunilor sunt doua: (1) ca fiecare actor actioneaza si ca agent

si ca obiect de orientare si catre el insusi si catre ceilalti si ca obiect are sens si pentru el si

pentru ceilalti in toate aspectele. Actorul este cunoscator si obiect de cunoastere.

Aceasta formulare elaborata identifica o conditie de dubla contingenta. Este dubla contingenta

pentru ego si pentru alter in situatii de interactiune sociala. Parsons face uz de aceasta formulare

pe de o parte ca sa distinga inca o data intre actiunile actorilor izolati si interactiunea a doi sau

mai multi actori, si pe de alta parte sa puncteze pentru autonomia ego-ului si a alter-ului in

sistemul social. Sistemul social a interactiunii in insusi capata autonomie. Devine o realitate sui

generis din cauza conditiei dublei contingente.

Analiza structurii interne a interactiunii descopera o circularitate: Comportamentul alter-ului

depinde de ego si asta in timp ce si comportamentul ego-ului depinde de alter. Asa cum Parsons

atentioneaza clar, aceasta nu este problema de simpla intelegere comportamentala , sau de

coordonare de interese si intentii a unor actori diferiti. Ea presupune o conditie bazica pentru

posibilitatea actiunii sociale. Actiunea nu poate sa aiba loc daca alter-ul face actiunea sa

dependenta de felul in care ego-ul actioneaza, si ego-ul vrea sa conecteze actiunea sa la cea a

alter-ului. In alte cuvinte , circularitatea conditiei dublei contingente face actiunea indeterminabila.

Cineva poate sa ridice intrebari cum ar fi: cum fac doi actori care se intalnesc unul pe altul intr-o

situatie de interactiune sa ia legatura unul cu celalalt? Cum pot si ego-ul si alter-ul sa fie capabili

sa astepte asteptarile celuilalt? Ce le permite celor doi actori sa sa faca o selectie intre

alternativele disponibile? Cum este posibila interactiunea dintre ego si alter? Solutia clasica a lui

Parsons pentru problema dublei contingente ia forma determinarii culturale. El spune ca

structurile de termen lung care regenereaza ordinea sociala zac intr-o succesiune culturala si

astfel in trecut. Deja existentele modele culturale penetreaza orientarile de actiune catre asa o

intindere ca existenta unui consens poate fi asumata in situatiile de interactiune. Dar este aceasta

singura solutie posibila?

Hai sa privim mai atent la modul lui Parsons de a rezolva si elimina problema dublei contingente.

In "catre o teorie generala a actiunii sociale" Parsons si Shils concentreaza analiza lor pe neo-

Kantiana , transcedentala intrebare a conditiilor minime de stabilitate sociala. Ce se cere sa iei in

calcul pentru existenta ordinii sociale? Punctul de start al analizei lor este ca ego-ul si alter-ul pot

doar sa anticipeze viitoarele asteptari si actiuni ale fiecaruia cand alternativele se deschid catre

aletr "sa ai un pic de masura a stabilitatii in doua privinte: prima-posibilitatile realiste pentru alter ,

si a doua – sensul lor pentru ego.

Din perspectiva "nevoilor –dispozitii" , si a intereselor care aduc multumiri ale ego-ului,

alternativele de actiune ale alter-ului trebuie sa aiba mai mult sau mai putin acelasi inteles intr-o

oranduire a situatiilor. Tipul de stabilitate pe care Parsons o are in minte presupune generalizare

de la la particularul situatiei date a ego-ului si alter-ului. Ea presupune ca actiunea sa castige o

functie simbolica / care tece dincolo de situatia particulara de interactiune. Cand o asemena

generalizare are loc, si actiunile , gesturile si simbolurile au mai mult sau mai putin acelasi inteles,

atat pentru ego cat si pentru alter, noi puetm vorbi de o cultura comuna ce exista intre ei prin care

este mediata interactiunea lor. Conceputa astfel, functia culturii este de mediator care poate fi

angajat de ego si alter in contexte sociale diferite. Parsons deasemenea subliniaza ca aceast

sistem simbolic cultural comun , nu poate fi cu usurinta inteles ca mediator pentru transmiterea

informatiei. Daca ego-ul doreste sa fie inteles de alter , daca ego-ul vrea sa scoata reactii

constructive , ego-ul va trebui sa respecte conventiile care regularizeaza uzul simbolurilor. Acest

tip de solutie pentru problema ordinii implica o orientare normativa a comportamentului

participantilor.

Atunci va fi o conditie a stabilizarii a unui asa sistem de asteptari complementare , nu doar ca

ego-ul si alter-ul ar trebui sa comunice, dar ca ei ar trebui sa reactioneze in mod apropiat. O

tendinta catre o apropiere a reactiilor este o tendinta catre o conformare cu modelele normative.

Cultura nu este doar un set de simboluri a comunicarii ci un set de norme de actiune. Si in

articolul "Interactiunea sociala" Parsons alege urmatoarea formulare: - Cea mai importanta

conditie a integrarii unui sistem de interactiune este baza dispersata a ordinii normative. Pentru

ca trebuie sa opereze sa controleze potentialii distrugatori a autonomiei unitatilor…un astfel de

fundament al ordinii trebuie sa fie normativ. Trebuie sa ghideze actiunea stabilizand niste

diferente - liniile dorite si nedorite de actiune care pot servi la stabilizarea interactiunii.

Acest concept este in viziunea lui Parsons " in esenta asemenea cu cel al unei culturi comune".

Pozitia lui Parsons poate fi reconstruita dupa cum urmeaza. Cand ego-ul incepe sa adopte o

orientare elementara catre alter in situatia unei interactiuni nedeterminate, atunci ego-ul se

anagajeaza in semnificatii si sau simbolizari. Asta inseamna ca ego-ul aduce in joc o asteptare

care neaparat implica generalizare de la particularitatile situatiei. Acum cand alter-ul rectioneaza

fata de ego, in contingenta cu scopul ego-ului, alter-ul deasemenea schiteaza o asteptare si

astfel se angajeaza in pasii viitori ai simbolizatiei care intrunesc efectul structural al primului pas.

Parsons spune ca doi actori (care deja au cerut un sistem simbolic) actioneaza si reactioneaza in

moduri speciale , in sitautii specifice . pana atunci ei actioneaza relativ stabil si mai mult sau mai

putin au impartit forme culturale care dau situatiei un sens destul de abstract sau general, pentru

a face comunicarea posibila. In prezent se poate rapid vedea ca aceasta pozitie si acest tip de

solutie pentru problema dublei contingente , sunt bazate pe pe un concept cultural obiectiv.(vezi

Habermas, 1987:204ff.;1996:149ff, Strydom,2001:167ff). Constitutia sistemelor sociale este

legata de formele culturale care sunt intotdeauna deja in palma- dar cum poate fi explicata functia

si aparitia acestor forme? In plus, problema ordinii sociale devine o problema de educatie , pentru

interactiune este crezuta sa depinda de corespondenta dintre asteptari si orientarile normative pe

care ego-ul si alter-ul le-au cerut in in socializre si educatie. Dar ce concept de socializare este

atunci angajat?

Chiar si in cuvintele sale mai tarzii, Parsons a continuat sa sublinieze rolul regulator al culturii si

importanta "socializarii in fundamentul consensului".

Mentinerea ordinii normative cere ca ea sa fie implementata in o varietate de privinte: trebuie sa

fie foarte insemnat , considerabil-chiar daca uneori este chiar incomplet-ingaduinta cu asteptarile

educationale stabilita de norme si valori. Conditia de baza a unei asemena intelegeri este

subiectivizarea normelor si valorilor unei societati de catre membrii sai, astfel se subliniaza baza

consensuala a comunitatii sociale.

O discutie a implicatiilor a acestei "supersocializate imagini a omului" ne-ar distrage de la ideea

acestui articol. Ideea care trebie subliniata aici este ca Parsons angajeaza o conceptie negativa a

dublei contingente. El identifica dubla contingenta cu ceva nesocial , ceva neadaptat. Parsons a

subliniat importanta valorilor si normelor, pentru ca aceasta ordine simbolica este capabila sa

regenereze ordine sociala si sa elimine problema de baza a dublei contingente. Si totusi cineva

ar putea sa intrebe daca problema de baza in constituirea interactiunii intr-adevar consista in

eliminarea a ceea ce este daunator si inadaptabil. In cuvintele lui Luhmann : "Oare este de-ajuns

sa concepem ordinea sociala ca o boicotare a boicotarii sau trebuie cineva sa nu stie de la

inceput cum aceasta este in general posibila si suficient de mult probabila? Asa cum Luhmann

indica ,problema pe care Parsons o lasa teoriilor sociale contemporane este in primul rand

problema unei socoteli postmoderne a conditiei bazice a interactiunii sociale.

Conceptul dublei contingente este special pozitionat in cartea lui Luhmann "Sistemul social"

(1984). Al treilea capitol al acestei carti esre dedicat in intregime unei discutii a conceptului.

Formeaza relatia intre reflectiile lui Luhmann asupra unei teorii generale a sistemelor si

prezenatarea sa detaliata a teoriei sociale a sistemelor. "Conceptul care este tema acestui capitol

conduce direct catre teoria sistemelor sociale. Construind pe fundatia lui Parsons, Luhmann vede

dubla contingenta ca o problema care motiveaza constitutia sistemelor sociale. El marturiseste ca

o situatie complet nedeterminata nu se intampla niciodata in realitatea nostra sociala. Poate fi

conceputa doar ca un fel de limita conceptuala. Dar in contrast cu Parsons , Luhmann este

interesat de potentialele aspecte pozitive ale dublei contingente. El pune in discutie faptul ca

/conditia dublei contingente nu poate fi neutralizata sau eliminata daca interactiunea sociala este

conceputa ca si confruntarea a cel putin doua sisteme autonome (ego si alter). Este o prblema

care este regenerarea constanta in interactiunile sociale si astfel impregneaza sistemele sociale

cu o instabilitate bazica. Reformularea lui Luhmann a teoremei dublei contingente este inainte de

toate bazata pe o definitie mai larga a conceptului de contingenta. In munca lui Parsons

"contingent" este predominant folosit in sensul de "dependent de…" Caracterul dublei

contingente de interactiune sociala se refera la dependenta mutuala a actiunilor si asteptarilor

ego-ului si alter-ului. Astfel definita, este evidenta solutia pentru problema in formele unei

constrangeri mutuale, a conformarii la regulile bazice, si a subiectivizarii valorilor culturale

comune. In contrast cu aceasta perspectiva ,Luhmann se intoarce la interpretarea originala a

contingentei in teoria modala (Aristotel).

Contingenta inseamna ca existenta depinde de selectie care la randul ei implica

posibilitatea existentei sau inexistentei altor posibilitati. Un fapt este contingent atunci cand vazut

ca o selectie din alte posibilitati care raman intrt-un sens posibilitati in ciuda selectiei.

Conceptul descrie "ceva dat(ceva experimentat, ceva asteptat, ceva amintit , ceva inchipuit) in

lumina posibilitatii existentei altfel; el descrie obiecte in orizontul unor posibile variatii. Aceasta

inseamna ca actiunea ego-ului nu este contingenta atat timp cat ea depinde de un alt actor ci in

timp ce ea presupune o selectie din o oranduire de optiuni alternative. Caracterul dublei

contingente de interactiune sociala este mutatis mtandis , o consecinta nu a dependentei mutuale

dintre ego si alter ci a confruntarii a cel putin doua sisteme autonome care fac propriile lor selectii

in legetura unul cu celalalt. Luhmann clarifica faptul ac depenndeta poate fi o consecinta a

acestei confruntari dintre ego si aletr dar ac dependenta poate fi evitata in aceasta confruntare.

Aceasta abstracta si intinsa reformulare teoretica exclude cai ce incearca sa solutioneze

problema dublei contingente, cu concepte ca :simetria, reciprocitatea, sau complementaritatea

perspectivelor. Unirea care este cautata nu poate fi vazuta ca un fel de "incarligare unul cu altul".

In acest fel unul ar subestima comlexitatea relatiei a ego-ului si alter-ului. Critica lui Luhmann este

in special directionata impotriva muncii lui George H. Mead, neopunandu-se viziunii pozitive a lui

Parsons fata de Mead , care il vede ca un autor clasic in aceasta tema. Interactiunea simbolica

construieste un alter si un ego care actioneaza contingent si vede aproape corect procesul

meditatiei ca un uz de simboluri. Dar se trateaza problema numai pe o parte a interactiunii. Se

ajunge la o autolimitare la actiunile, reflectiile si asteptarile ego-ului.. sistemele sociale reies din

faptul ca ca ambii parteneri experimenteaza dubla contingenta , si ca nedeterminarea unei

asemenea situatii pentru ambii parteneri pentru ambii parteneri in orice activitate care are loc

prinde importanta pentru crearea structurilor. Aceasta noua unire nu poate fi inteleasa prin

conceptul de actiune.asa cum Mead, Parsons si altii il inteleg-pentru ca o trasatura componenta a

actiunii este ca ea trebuie sa poat fi atribuita indivizilor. Poate fi inteleasa numai prin conceptul

comunicarii.

Luhmann mai pune in discutie faptul ca /complexitatea sistemelor sociale exclude posibiliateta ca

participantii sa se inteleaga intru totul unul pe altul. Exculde intelegerea fiecarei variante de

performanta a sistemului pe care fiecare o gandeste individual. Participantii sunt opaci si

indescifrabili unul altuia. De acum incolo se poate vorbi despre ego si alter ca despre niste cutii

negre. Situatia de baza a dublei contingente este atunci simpla: doua cutii negre , care prin un

accident intamplator vin in contact una cu cealalta. Aceste cutii negre nu pot sa se inteleaga una

pe cealalata dar pot sa isi creeze suficienta transparenta astfel incat sa poata sa aiba de-a face

una cu cealalta.

Pentru putinele aspecte pentru care ele intra in contact, capacitatea lor de a procesa informatia

poate fi de-ajuns. Ele raman separate , ele nu se contopesc…Ele se concentreza la ceea ce pot

vedea ca produs si consum in celalalta ca un sistem intr-un mediu…Ele pot incerca sa

influenteze ceea ce pot sa observe prin propriile lor actiuni si pot invata mai departe din reactia

inversa. (adica din feedback). In acest fel ordinea care reise poate sa reiasa ca /conditioanata de

complexitatea sistemelor care o fac posibila, dar asta nu depinde de faptul daca aceasta

complexitate este calculata sau controlata.

Or, asa cum Ranulph Glanville (1982) si-a intitulat studiul pe fundamentele ciberneticii:"Inauntrul

fiecarei cutii albe sunt doua cutii negre care incearca sa iasa."

Luhmann subliniaza faptul ca daca un ego experimenteaza un alter ca pe un alter ego si

actioneaza in acest context experimental, actiunea ei/lui devine aproape automat o aciune

"pentru tine" "impotriva ta" sau "in fata ta". Asta inseamna ca actiunea ego-ului se controleaza din

perspectiva alter ego-ului. Aceste constelatii ego/alter ego formeaza nucleul interactiunii sociale.

Catre ce dimensiune cutiile negre intr-adevar joaca un rol in interactiune-aceasta este o alta

intrebare. Este bine stiut ca interactiunea permite mai multe , variate forme de prezentare a

sinelui. Intr-un mai mult sau mai putin similar mod, ,Luhmann mentine ideea ca exista mai multe

forme de "personalizare" a sistemelor sociale. Aceasta nota exprima dependenta sistemelor

sociale de atributiile participantilor. Indica nu numai ca gradul de cunostinte reciproce pe care il

putem obtine in sistemul social variaza cu cu tipul sistemului social, dar deasemenea ca

sistemele sociale ele insele creaza transparenta suficienta pentru observarea reciproca si

comunicare . Cineva ar putea sa gandeasca spre exemplu, la diferite forme de personalizare in

relatiile familiale , pe de-o parte si in timpul cumparaturilor dintr-un supermarket pe de alta parte.

Aceste exemple deasemenea indica ca ceea ce este posibil si necesar in sistemele care

interactioneaza depinde de varietatea tipurilor care apar in cursa evolutiei socioculturale. Sa

consideram acum intr-un mod mai sistematic implicatiile reformularilor lui Luhmann a problemei

dublei contingente pentru conceptualizarea solutiei sale. Daca fiecare reactioneaza contingent si

astfel oricine ar putea deasemenea sa actioneze diferit si stie asta atat depsre el cat si despre

ceilalti si tine seama de asta , este pentru moment improbabil ca actiunea unei persoane sa

gaseasca puncte de legatura in actiunile altora. Circularitatea relatiei cauzeaza nedeterminare ,

auto-obligarea ar presupune ca si altii sa se oblige pe ei insisi si vice versa. "Atat timp cat ego-ul

nu poate actiona fara sa stie cum alter-ul va actiona si vice versa sistemul este nedeterminat si in

consecinta blocat. Dar asttfel Luhmann aduga " pentru sistemele cu sens asta inseamna in

acelasi timp sa devii mai atent la orice precizare." Astfel problema isi are incorporata solutia. In

contrast cu Parsons ,Luhmann crede ca aceasta solutie nu este dependenta de existenta

consensului social. Solutia se bazeaza inainte de toate pe aspectele temporale a interactiunii

sociale.

Inceputul este usor. Strainii incep prin semnalari reciproce , dand indicatii referitoare la cele mai

importante fundamente comportamentale: definitia situatiei, statusului social, intentiile. Aceasta

initiaza o istorie a sistemului care include si totodata reconstruieste problema contingentei.

Ca rezultat, sistemul este ocupat cu argumente despre o realitate creata pentru el insusi, cu

asteptari si fapte modelabile la a caror creare a ajutat sistemul insusi.

Dupa primii pasi , dubla contingenta nu mai este data in circularitatea si nedeterminarea sa

originala. Fiecare pas nou apare ca fiind posibil si altfel- dar numai impotriva fundalului a ceea ce

a fost deja determinat.

Luhmann nu recurge la solutii suplimentare pentru problema dublei contingente in interactiune. El

spune ca aparitia problemei vine sa initieze un proces de a o rezolva;aceasta solutie nu a luat

nastere in natura umana , ci e regularizata de valori culturale care au o validitate anterioara.

Ceea ce experienta contingentei obtine este constituirea si deschiderea sansei pentru functiile

care o conditioneaza din sistem, astfel are loc transformarea sansei in probabilitati structurale.

Orice altceva este intrebarea de selectare a ceea ce se dovedeste ca ,merita si care are mai

departe rodnicie.

Pe aceasta linie de rationament, experienta dublei contingente creaza o sensibilitate a sansei.

Orice se intampla intr-o astfel de situatie , orice actiune , orice gest, orice expresie apare

relevant. Dupa primul geste fiecare pas ulterior devine o actiune cu efect de reducere a

contingentei-in sens fie pozitiv fie negativ. Situatia initiala constituie si un fel de situatie finala.

Versiunea deschisa , pura , nedeterminata a dublei contingente –>ego-ul face ce alter-ul vrea

daca alter-ul face ceea ce ego-ul vrea <- este inlocuita de o versiune structurata care ia in calcul

determinari si alternative , si care se constituie in procesul de interactiune. "Sistemul apare ,etsi

non daretur Deus."(chiar daca Dumnezeu nu exista).

Acest punct de vedere implica/ ca interactiunea sociala reproduce constant propriul caracter

dublu contingent. Dupa Luhmann, sistemele sociale folosesc dubla contingenta ca stimul pentru

restructurarea si reconditionarea propriului proces. El vorbeste despre auto-cataliza in sisteme

sociale. "Astfel problema dublei contingente are proprietatile unui factor autocatalitic: fara sa fie el

insusi consumat el permite constructia structurilor pe un nou nivel al ordonarii, care este

regularizat de acea perspctiva asupra perspectivelor. In consecinta- si de aceea cineva poate sa

vorbeasca despre auto-cataliza- problema dublei contingente este ea insasi o componenta a

sistemului pe care ea il formeaza." Experienta contingentei inlesneste formarea sistemului social,

dar aceasta experienta depinde ea insasi de de generarea rezultatelor ce au un sens in sistemul

social. Vazuta din aceasat lumina cercetarea despre originile ordinii sociale isi pierde relevanta.

O perosana nu da niciodata peste niste prezumtii fara sa aiba in prealabil niste asteptari de la

celalalt, si se experimenteaza contingenta in sensul "intotdeauna poate fi posibil altfel". Acum

poate deasemenea sa se inteleaga de ce Luhmann alege sa evidentieze rolul pozitiv al dublei

contingente. Operele sale sunt menite sa permita dezvoltarea unor arme pentru analiza

fenomenului social. Cineva ar putea deasemenea sa spuna ca operele sale incearca sa destrame

notiunea uzuala de sistem si sa desfiinteze prezumtiile de control al ierarhic, ordine si

previzibilitate. In acest sens, am vorbit in prealabil despre o idee postmoderna a ordinii sociale.

Pentru Luhmann duvla contingenta este o problema sociala remarcabila. Solutia aceste probleme

implica uzul unor operatiuni sociale si anume-comunicare. Ordinea sociala poate fi produsa

numai prin intermediul comunicarii, desi aceasta ordine este cea care la randul ei permite

comunicarea. Teoria sistemelor sociale a lui Luhmann incorporeaza o referire la sine ; teoria sa

referitoare la cunoastere este preocupata in mod explicit cu explorarea acestei constitutii

referitoare la sine a ordinii sociale. In aceasta privinta cineva ar putea la un moment dat sa vada

ca socotelile lui Luhmann asupra dublei contingente se abat fin de cele ale lui Talcott Parsons.

Pentru Parsons ordinea sociala are o eventuala origine nonsociala. Ego-ul si alter-ul rezolva

aparent problema dublei contingente nu prin somunicare ci prin introspectie. Intr-un fel sau altul ,

fiecare din participanti vine sa recunoasca necesitatea normelor si valorilor. Bazele ordinii sociale

sunt localizate in bunavointa individuala si in motivatia individuala chiar daca socializarea joaca

un rol crucial pentru "animalul social". Pentru Luhmann , totusi, conditia dublei contingente

initiaza comunicarea , si aceasta comunicare in mod inevitabil constituie un sistem social ca o

retea de selectii reciproce pline de sensuri-care reproduce problema dublei contingente.

Impotriva acestui fundal, poate fi vazut faptul ca /conditia dublei contingente determina

diferntierea intre sisteme sociale si fiinte umane, sistemele sociale sunt realitati aparente si care

folosesc comunicarea ca sa capete un sens. Ele consista in comunicare nu in fiinte umane.

Fiintele umane sunt parte din mediul social si vice versa. Dar diferentierea sistemelor psihice si

sociale nu echivaleaza cu izolarea mutuala. Comunicarile pot fi in acelasi timp evenimente

costiente; gandurile pot fi communicate. Aceste sisteme pot converge in elemente individuale

pentru ca sunt sisteme radical temporalizate. Elementele lor sunt continuu inlocuite de alte

elemente sau evenimente (ganduri diferite, comunicari diferite). "Ele dau fiecare dintre ele o

selectivitate si o conectivitate diferita; trecut diferit, viitor diferit…. Elementele semnifica lucruri

diferite in participarea sistemelor desi ele sunt identice ca elemente . ele selecteaza dintre

posibilitati diferite si duc la consecinte diferite. Pentru fiintele umane luatul locului in participarea

pasiva si activa din comunicare restabilizeaza aproape inevitabil difernta dintre sistemele sociale

si cele psihice. Mintea poate de exemplu sa se intrebe, sa se gandeasca la ceva necomunicabil,

timp in care povara comunicarii trece la altcineva. Pe de alta parte sistemele psihice nu trebuie sa

accepte ceea ce este comunicat sau felul in care este comunicat. Ele pot respinge momentele de

comunicare. In acest sens Luhmann ne furnizeaza imaginea sistemului social ca pe o realitate sui

generis.

In final ar trebui remarcat faptul ca precizarile lui Luhmann sunt directionate impotriva schemelor

moraliste de observatie care domina in campul stiintelor sociale.La Talcott Parsons si alti critici-

teoreticieni din mintea noii lumi , Luhmann a facut niste remarci cinice in Die Gessellschaft der

Gesselschaft.

Catre un grad surprinzator si mai mult decat altii, sociologia americana s-a pozitionat sa se ridice

in fata lui Dumnezeu si sa accepte raul in cel mai bun caz ca o forma de deviere care ar trebui sa

fie targhetul eforturilor reformei sociale. Ea copie perfect povestea clasica a filmelor americane:

Dumnezeu are un timp teribil , aproape da gres impotriva adversarilor sai; dar in final triumfa

impotriva tuturor sortilor, conduce intr-o masina noua stralucitoare si primeste un bine meritat

sarut. Sociologia s-a stabilit pe ea insasi ca o stiinta a crizelor si in consecinta a ajuns sa fie

prinsa in crizele sale teoretice. Agenda cercetarilor sale a devenit secunda agendei morale

adoptate. In loc de a incerca sa oferi o schema moralista restului lumii sociologia ar trebui sa se

concentreze pe destramarea "comunului" , si a perspectivelor care reies de la sine. Din

perspectiva lui Luhmann teoria sistemelor sociale priveste l comunicarea si observarea din

societate; si de aici reconstruieste treptat treptat felul in care timpul ne directioneaza faptele .

In acest articol, am ini\dicat faptul ca dubla contingenta este tot timpul regenerata in timpul

procesului interactiunii sociale. Vorbind pe scurt, problema dublei contingente este o problema

care nu poaet fi rezolvata. Solutia eleganta a lui Luhmann este posibila datorita analizei sale care

are ca punct de plecare autonomia sistemelor sociale. Numai sistemel psihice complexe in

mediuul sistemului social sunt capabile sa regenereze experienta contingentei. Din cauza faptului

ca teoria are de-a face cu o realitate

care planeaza liber,intindere motivata de ea insasi", ordinea sociala poate fi creata in lumea

sociala insasi. Este la baza acestei prezumtii faptul ca Luhmann a incercat sa

furnizeze un cadru teoretic pentru analiza trasaturilor fundamentale comune tuturor sistemelor

sociale.

Note:

1. Intr-un articol de-al lui Emile Durkheim "Divizia muncii in societate", Luhman a propus

urmatoatoarele pentru intelegerea textelor sociologice clasice:

textul isi retine stilul sau contemporan pana acumdeoarece stilul sau de a pune problema poate

inca sa fie acceptat. Totusi ramane un standard imperios intr-un sens bivalent: din ea noi putem

deduce ceea ce e de retinut dar nu si felul in care trebuie facut acest lucru.

Un text este clasic daca furnizeaza un set de "plangeri" care nu mai este convingator in forma sa

originala , dar care supravietuieste ca o provocare, un deziderat sau ca o problema. I timp ce

formularea lui a unei probleme particulare supravietuieste, solutia lui la acea problema nu mai

este acceptabila. In acest sens eu discut problema dublei contingente, desenand o linie intre

problema si solutie

2. Poate nu este de prisos sa punctez aici faptul ca "Spre o teorie generala a actiunii" a cautat sa

stabileasca o dezvoltare a teoriei generale a stiintelor sociale(sociologie, psihologie, si

antropologie culturala). Cartea a fost un produs comun a mai multor cercetatori remarcabili:

Talcott Parsons, Edward A Shils, Edward C. Tolman, Gordon W. Allport, Clyde Kluckhohn, Henry

A. Murray, Robert R. Sears, Richard C. Sheldon, and Samuel A. Stouffer. Ei toti au contribuit la

introducerea cartii "Afirmatie generala".

3. Aceasta lucrare de 675 de pagini a fost conceputa ca un "capitol introductiv" a teoriei

sale a scoietatii. Intr-un numar de alte monografii , aceasta teorie generala a sistemelor

sociale a fost aplicata pa sisteme functionale a societatii noastre contemporane.

(economie, religie, politica, educatie, arta, stiinta). Cartea de 1200 de pagini a lui

Luhmann Die Gesellschaft der Gesellscaht(1997) este capodopera sa care a aparut cu

un an inainte de moartea sa. Aici Luhmann a prezentat capitolul final al teoriei sale a

societatii.

4. Oactiune este deasemenea definita de un set de posibilitati din care ea este selectata.

De aceea Luhann cu trimiterela fenomenologie, deasemenea vorbeste despre mai multe

lucruri la care ne putem astepta in urma fiecarei actiuni.

REFERINTE

Baecker, Dirk (2001) "De ce sisteme", Teorie, Cultura, Societate 18(1): 59-74.

Blom, Tannelie(1997) Complexitatea in contingenta Kampen: Kok Agora.

Glanville, Ranulph(1982)"in fiecare cutie neagra sunt doua cutii albe care incearca sa iasa",

Behavioral science 27:1-11.

Goffman, Erving(1959) Prezentarea eului in viata de zi cu zi. New york: Double day

Habermas, Jurgen (1987) Teoria actiunii communicative , Vol 2. Boston: B

acon