Arta Steampunk

Ca şi avangardă, Steampunk va contesta arta instituţională, regăsindu-se ca un atac la

adresa statutului artei. În a sa lucrare de doctorat, domnul Negru aminteşte că „Avangarda

încearcă să refacă legătura dintre artă şi viaţă, ruptă în urma transformărilor artei moderne

într-un apărător al gustului elitist”. Totuşi, alături de caracterul avangardist, Steampunk-ul,

putem afirma, se revendică de la postmodernism, ca şi acţiune de deconstrucţie nouă,

parodiind elementele ce nu-i sunt proprii. Cum afirma şi domnul Negru, proiectul postmodern

oferă şansa de afirmare individului, a discursului cu valabilitate locală, fără a se întemeia pe

vreun principiu general valabil. I se acordă individului şi gândirii o autonomie faţă de orice

instanţă de control. Observăm în arta contemporană o nelinişte şi un haos ca urmare a

problemelor pe care omul contemporan le are în legătură cu adaptarea la o ambianţă pe care el

însuşi şi-a creat-o1. Artistul contemporan se opune stilului sau tendinţei dominante; precum

expresionismul ca anti-impresionism, primul exteriorizând o trăire proprie, dând acesteia

„expresie”, la fel şi Steampunk, recurgând la anumite elemente materiale, doreşte să imprime

obiectelor artistice o anumită trăire.

Arta Steampunk vine ca urmare firească a experimentelor secolului XX, când apare

revolta contra limitărilor, contra canoanelor; când artiştii folosesc propriul trup, colajul

evoluează în direcţia folosirii peliculei video şi a happening-ului în spaţiu public; astfel, se

extinde conceptul de experiment şi se pun sub un semn de întrebare metodele tradiţionale de

expresie. Aşa cum afirmă Dana Altman, „suntem supuşi unui flux informaţional permanent şi

care erodează treptat orice pretenţie de unicitate; artistul nu mai e complet izolat de

influenţele anterioare; el a devenit un mediator, un facilitator al experienţei estetice, la care,

de altfel, poate avea acces oricine”2. În cazul Steampunk, el este un fenomen izvorât din însuşi

dispreţul faţă de această lume comodă, consumistă. De vulgaritatea artei, împinsă de o

reproducere în serii nelimitate. Transformarea P.C.-urilor sau mouse-urilor derivă din această

pornire anti-vulgar, anti-consumism, din nevoia definirii unui nou tip de unicitate.

Ca fenomene precursoare apariţiei Steampunk, putem considera schimbările rapide ce

au loc în domeniile credinţelor religioase, a valorilor estetice, moravurilor şi

1 D.N.Zaharia, Antinomicul în arta contemporană, Editura Dosoftei, Iaşi, 1999, p.17.2 D. Altman, Mediul virtual: despre multiplicitatea artei, Editura Bastion, Timişoara, 2008, p.39.

comportamentelor. Astfel, „relativitatea socială şi societatea pluralistă înlocuiesc absolutul

social, pe măsură ce antropologii arată cât de relative sunt tipurile comportamentale şi valorile

morale de astăzi”3. Artistul Steampunk este artist în măsura în care poate crea, poate simţi,

poate valorifica arta. Acele transformări ale obiectelor nu sunt doar deformări venite dintr-o

pură plăcere de a distruge, prin acea „caricaturizare” a obiectelor cotidiene, ci sunt expresii

ale unei noi dorinţe de libertate, a unei noi modalităţi de trăire.

În postmodernism se afirmă existenţa unei experienţe personale, ce nu mai poate fi

generalizată, sensul fiind individual, existând tot atâtea sensuri câţi indivizi iau contact cu

arta. Astfel, consumatorul de artă deconstruieşte sensul, ajungând la concluzii individuale;

apare, astfel, un sistem de idei dezvoltat de artişti, de o pluralitate de jocuri şi reguli, văzute

din diverse perspective. De asemenea, legat de teoria postmodernă, trebuie afirmat că aceasta

„supune deconstrucţiei şi analizei critice fenomenul de ansamblu al universalismului, cu

aspectele sale de colonialism, imperialism, etc.”4 În opinia Lindei Hutcheon, postmodernul

este „o punere sub semnul întrebării a ceea ce poate însemna realitatea şi a şi modului în care

putem să ajungem să o cunoaştem; reprezentarea îşi recunoaşte statutul de reprezentare –

adică recunoaşte că îşi interpretează (creează) referentul şi nu că oferă acces direct şi

nemijlocit la el”5.

Referitor la arta Steampunk, trebuie amintit un citat din Danto, aplicabil, în fond, la

orice formă de artă: „Art in any medium, boiled down to what it does in the experiencing of it,

creates itself through relations, proportions. The quality of art depends on inspired, felt

relations or proportions, as on nothing else. A simple box can succed as art by virtue of these

things; and when it fails as art it is not because it is a box, but because its proportions, or even

its size, are uninspired, unfelt”6. Prin acest citat, Danto demonstrează că, indiferent de forma

pe care o ia obiectul artistic, valoarea sa estetică e simţită în momentul când ea transcende

obiectul. Putem simţi că un obiect e estetic, iar acest fapt îi conferă obiectului valoare

estetică. Totuşi, dacă valoarea estetică nu transcende obiectul, noi nu îl putem simţi. Şi s-ar

putea, astfel, să ne învârtim în cerc.

În orice operă de artă avem impresia că observăm acea deschidere, acea profunzime

mereu nouă; acest lucru, afirmă Eco, „se întemeiază pe dubla natură a organizării

3 W. Fleming, Arte şi idei, Editura Meridiane, Bucureşti, 1983, p. 325.4 A. Titu, Experimentul în arta românească după 1960, Editura Meridiane, Bucureşti, 2003, p.41.5 L. Hutcheon, Politica postmodernismului, Editura Univers, Bucureşti, 1997, p. 38.6 “Arta în orice mediu, percepută prin experienţa provocată, creează ea însăşi, prin relaţii, proporţii. Calitatea artei depinde de relaţii inspirate, trăite sau proporţii, şi nimic altceva. O simplă cutie poate reuşi ca artă în virtutea acestor lucruri; să când eşuează ca artă nu e din cauză că e o simplă cutie, ci din cauză că proporţiile sale sau chiar mărimea, sunt neinspirat simţite”[n.a.]; Arthur Danto, From Aesthetics To Art Criticism and Back, în The Journal of Aesthetics and Art Criticism, vol. 54, No.2, Spring, 1996.

comunicative a unei forme estetice şi pe natura tipic transactivă a procesului de înţelegere”7;

orice formă ce e înzestrată cu valoare estetică, putând fi consumată, este deschisă; această

valoare, de deschidere, este, după cum spune Eco, un „proiect de comunicaţii care trebuie să

se încorporeze într-o formă izbutită pentru a deveni eficace şi care se realizează doar dacă e

susţinut de acea deschidere fundamentală”8.

Se poate spune că Steampunk-ul este o formă de artă informală, Informalul fiind cel

care, aşa cum e văzut de Eco, ne duce spre acea formă ca un câmp de posibilităţi. Acesta ar fi

cazul şi artistului american Eric Lindveit9, care practică o formă nouă de artă. Întrebat în

interviul acordat pentru revista Egophobia despre modalitatea sa de creaţie, artistul afirmă că

se exprimă “prin folosirea unui set limitat de materiale de bază, deseori găsit sau reciclat. Eu

nu simt deloc restricţii în imaginarea posibilităţilor care există pentru a realiza ceea ce doresc.

Realizarea unei idei ţine de abordarea metodelor şi materialelor şi refuzul unor limite ce

încorsetează un set ideatic”10. Astfel, întâlnim o modalitate alternativă de exprimare, o

înlocuire a materialelor obişnuite cu unele reciclabile.

Mai concret, aflăm despre originile artei Steampunk dintr-un articol publicat de Peter

Bebergal, pe 26 august 2007, în The Boston Globe11 , în care se spune că: „Steampunk has its

roots in science fiction literature, where it describes a corner of the genre obsessed with

Victoriana and the idea that the computer age evolved alongside the industrial. Steampunk

stories, which started appearing with regularity in the 1980s, eschew clean and orderly visions

of the future in favor of gas-lighted streets, steam engines belching toxic smoke, and dastardly

villains inventing strange technologies”. Aşadar, conform acestui articol, fenomenul

Steampunk şi-ar avea originile în literature S.F. a anilor 1980, având ca şi consecinţă o

viziune tehnologică a trecutului, afirmându-se, în acelaşi timp, că ordinatoarele ar fi evoluat

odată cu istoria, începând cu epoca victoriană. Mai departe în acelaşi articol ni se spune că

“The influence on steampunk literature goes as far back as H.G. Wells and Jules Verne, but

those authors can't really be considered steampunk because they were writing about their own

era. Michael Moorcock's "The Warlord of the Air" (1971), "Lord Kelvin's Machine" (1992)

by James P. Blaylock, "The Difference Engine" (1991) by William Gibson and Bruce

Sterling, and Di Filippo's Steampunk Trilogy" (1995) are often cited as the central steampunk

novels”, în urma cărui citat putem înţelege faptul că Jules Verne ar fi, într-o oarecare măsură,

unul dintre precursorii acestui fenomen artistic, alături de H.G.Wells. 7 U.Eco, Opera deschisă, Editura Paralela 45, Piteşti, 2006, p.96.8 ibidem, p. 100.9 Revista virtuală Egophobia, nr. 21/2009 (www.egophobia.ro ).10 ibidem.11 www.boston.com

Dintr-un articol publicat pe site-ul www.hamptons.com, pe 1 August 2008, aflăm

faptul că “The actual label "steampunk" originated in the 1980s as a twist on the term

"cyberpunk" to describe an art and design movement that incorporates mostly found and

repurposed objects that are usually mechanical and grounded in the Steam Age and antique

locomotion. Influenced greatly by literary works from H.G. Wells, Jules Verne, Mary Shelley

and even Mark Twain, as well as films such as "Brazil" and "The League of Extraordinary

Gentlemen" Steampunk artists tend to focus on Victorian and Edwardian era technology

where the Industrial Revolution has begun but electricity has not yet been invented”12.

Această afirmaţie aparţine artistului Art Donovan, care consideră, de asemenea, faptul că

artiştii Steampunk creează un nou standard romantic pentru arta decorativă şi industrială.

12 www.hamptons.com