UNIVERSITATEA DE ARTE “GEORGE ENESCU” IAŞI

FACULTATEA DE ARTE PLASTICE, DECORATIVE ŞI DESIGN

SECŢIA CONSERVARE-RESTAURARE

PICTURA PALEOLITICĂ

Student: Dominte Elena Loredana

2

Dintotdeauna omul a fost fascinat de propria-i evoluție, iar timpurile străvechi,

ascunse cunoștintei lui, au stârnit mereu controverse și curiozități greu satisfăcute.

Înclinațiile către frumos ale primilor oameni sunt manifestate în direcții multiple dar

cred că cea mai sugestivă exprimare artistică rămâne pictura realizată pe pereții peșterilor și

grotelor de către triburile ce s-au perindat de-a lungul veacurilor.

Pictura rupestră apare in faza magdaleniană, mult mai târziu decât sculptura, dar și

mai târziu decât primele semne "estetice", inconștiente ale omului primitiv, care iși face

debutul timid prin incizii și desene pe pereții peșterilor. Am numit aceste prime afirmări ale

omului în legatură cu exprimarea prin prisma sensibilului "inconștiente" deoarece ele nu se

nasc din rațiunea frumosului ci din dorința de a explica necunoscutul, din dorința de

cunoaștere.

Ne intrebăm cum a fost posibilă conservarea incontestabilă a acestor valori artistice,

istorice si arheologice; multe din peșterile ce au fost descoperite nu aveau nici o cale de

acces, acestea fiind acoperite intenționat de către cei care odată le-au locuit, sau din cauza

alunecărilor de teren. Dar tot aceste alunecări au făcut posibilă aflarea lor. Datorită mediului

steril și lipsei contactului cu aerul, umiditatea, lumina sau cu orice impuritate din atmosferă,

pigmenții s-au păstrat vii, iar pictura clară și sugestivă. Astfel fiind acoperite mii de ani,

aceste "biserici" ancestrale ne pot ajuta să decodificăm o mare parte din imaginea omului

paleolitic.

După o statistică din 1994 Europa număra peste 300 de peșteri si grote, din care

150 se găsesc în Franța, 125 în Spania, 3 în Portugalia, 21 în Italia, 1 în Romania și 1 în fosta

Iugoslavie, doua în Germania și doua în Rusia.

3

Una din cele mai cunoscute dar si signifiante peșteri de acest gen este Altamira,

despre care Pablo Picasso afirma: "După Altamira totul este decadență".

Situată în apropierea orașului Santillana del Mar din regiunea Cantabria, Spania,

Altamira, a iscat in vârtejul timpului nenumărate reacții controversate care au ridicat multe

semne de intrebare. Descoperirea acestei peșteri ridică omul paleolitic de la stadiul de

vânător la cel de creator al frumosului, executor al unei arte complexe.

În 1869 în urma unei alunecări de teren, se descoperă intrarea în peștera Altamira,

după mai bine de 13.000 de ani. Deși peștera era des frecventată de către vânători pe post de

ascunzătoare, aceștia nu și-au dat seama de vechimea acesteia și nici de importantele picturi

străvechi ce amintesc de lumi demult apuse.

Incepând cu anul 1875, peștera este cercetată pentru descoperirea unor posibile

vestigii istorice străvechi, dar nici în timpul acestor cercetări minuțioase, îndreptate asupra

solului, nu este observat minunatul tavan al peșterii. Însă în 1879 acesta va fi observat de

către fiica de 5 ani a celui ce studia peștera deja de 4 ani. Aceasta, însoțindu-și tatăl în peșteră

observă fascinată "vacile" de pe tavanul acesteia, însă uimirea fetiței nu fu nici pe departe la

fel de puternică pe cât o simți tatăl ei, nobilul Marcelino Sanz de Sautuola.

În urma studiilor efectuate, dar și după multe controverse, se stabilește că operele

aparțin mai mulțor artiști, posibil unei comunități întregi și că s-ar integra perfect in perioada

11.000 și 19.000 de ani.

4

Altamira poartă cu mândrie numele de Capela Sixtină a Preistoriei, pe toti cei 274

de metri ai peșterii se pot observa clar, desene ce păstrează încă din prospețimea pensulei

artiștilor. Turme de căprioare, bizoni, cai si mistreți, mamuți și reni dar și palme umane (cu

posibilă significație simbolistică), se scaldă în culori naturale, în ocruri calde, mangan,

hematit, păstrate fără cusur datorită izolării extrem de avantajoase a peșterii. Formele

stâncilor, adânciturile, proeminențele sunt folosite pentru a evidența mai bine volumul,

umbrele, naturalețea picturilor. Ni se înfățișează o a treia lume a volumelor.

Aici apare pentru prima dată problema organizării spațiului pictural în funcție de

dimensiunile reale ale animalelor reprezentate, dar și grija încadrării adecvate a unui personaj

în raport cu celălalt.

Proporțiile sunt respectate uimitor, impresionând dealtfel și realizarea desenului

într-o formă realistă, în cărbune.

Cu toate că simțurile estetice își fac simțite prezența stăruitor, putem observa totuși,

datorită staticității figurilor, că scopul acestor picturi a fost altul decât cel artistic.

Un alt izvor de cunoaștere nu mai puțin important este și peștera Lascaux.

În 1942 un grup de patru tineri descoperă o peșteră care uimește prin picturile și

gravurile ce decorează pereții. Henri Breuil, abatele Bouyssonie și doctor Cheynier sunt

primii care estimează că picturile ar data din jurul anilor 15.000 și deasemeni sunt primii care

s-au grăbit să facă expertiza noii descoperiri.

5

Peștera de la Lascoux cuprinde picturi, gravuri, reliefuri de animale și o singură

reprezentare umană.

Arta ce se găsește în această peșteră poate fi denumită artă parietală după suportul

pe care a fost lucrată și asemeni Altamirei surprinde o spectaculoasă manifestare artistică.

Aici surprindem trei teme fundamentale: reprezentări antropomorfe, abstracte și zoomorfe. Se

poate observa intenția de a uni un spațiu pictural sub aceeași compoziție, aici remarcându-se

scena de vânătoare de pe un perete, iar pe un alt perete turma de reni observată de la distanță.

Se observă efecte cromatice fine, trecerea de la o culoare la alta, puterea de a forma

ansambluri pictuale coerente. Policromia este esențială în compoziția picturală unde trebuie

observată și dispunerea compozițiilor pe particularitățile pereților.

Putem menționa aici dispunerea într-o ordine a scenelor: Sala taurilor, Galeria

principală, Pasajul lateral, Camera felinelor și Camera omului mort.

6

O a treia minune a lumii paleolitice este și peștera Chauvet. Descoperită abia în

1994 aceasta conține cea mai veche pictură parietală din lume. Este situată aproape de

Vallon-Pont-d,Arc în sudul Franței. Descoperirea sa a scos la iveală una dintre cele mai

extinse galerii de artă ale paleoliticului, cred că le putem numi astfel. Picturile sunt foarte abil

executate, cu toate că sunt foarte vechi. Analizate la lupă, se observă o linie continuă,

neîntreruptă, de o precizie uimitoare, găsindu-se ici colo mici lacune cauzate de vreme.

Se evidențiază un bivol și doi rinoceri care, după analizele de rigoare se estimează

că ar fi fost executate acum 31.000 de ani. Au fost dealtfel înregistrate sute de animale,

reprezentând cel puțin 13 specii diferite, printre care și o parte care nu au mai fost găsite nici

într-o altă peșteră, fiind de mult dispărute cum ar căprioare gigante.

Predomină însă animalele obișnuite cum ar fi: cai, vite, reni, dar și animale de pradă

și păsări: lei, pantere, urși, bufnițe, rinoceri și hiene.

7

Nu putem să nu rămânem impresionați de acuratețea liniilor dar și de exactitatea cu

care s-a lucrat acum 31.000 de ani pe pereții peșterii Chauvet. De aici putem observa că

omul, încă de la începuturile cunoașterii a simțit nevoia de exprimare spirituală.

Ne punem problema dacă se poate discuta de o tehnică a artei paleolitice.

Cercetătorii susțin că este vorba despre o tehnică chiar variată și bine stăpânită de cei ce o

foloseau. Pentru desen erau folosite cărbunele, creta și lutul ars, întotdeauna desenul fiind de

atlă culoare decât era suportul. Apoi când se ajungea la etapa inciziilor, acestea se executau

cu ajutorul dălților, acest procedeu ajutând la fixarea desenului în piatră. Despre pigmenți

putem spune că erau oarecum variați folosindu-se: culorile de pământ, cărbunele, argila

colorate cu roșu și galben, minereurile de fier, negru, brun închis și deschis. Acestea erau mai

întâi preparate cu grăsime animală, albuș de ou, sucuri de plante, sânge sau alți solvenți, apoi

întinse pe suprafața conturată anterior de obicei uniform, dar în unele cazuri cu variații de

nuanțare. La început se întindea culoarea cu degetul, apoi se descoperă penelul sub forma

unui smoc aspru de păr.

Cercetătorii susțin că nu poate fi vorba de artă ci de acțiuni spontane,

neconștientizate, dar noi putem observa adevărate capodopere pe zidurile peșterilor vechi de

peste 31.000. Că cei care le-au creat erau conștienți sau nu de forma frumosului ce lua

naștere din mâinile lor nu cred că vom afla niciodată cu adevărat. Singurul lucru de care

putem fi siguri este că noi am purtat si vom purta mereu dorința de a ne exprima frumosul

spiritual, chiar dacă uneori apare într-o formă naivă.