Primii pași în caligrafie Caligrafia, sau arta de a scrie frumos, a evoluat în timp de la o îndeletnicire a cărturarilor şi mai târziu a scribilor, devenind astăzi unul dintre cele mai apreciate hobby-uri îndrăgite atât de copii, cât şi de adulţi. Caligrafia, cuvânt provenit din greaca veche, înseamnă efectiv scris frumos, care include multe stiluri, acestea fiind la modul general împărțite în două domenii principale: scriere alfabetică şi scriere în pictograme. Caligrafia transpune pe hârtie creativitatea şi talentul autorului, acesta putând dezvolta în timp un stil propriu de scriere caligrafică.

Arta de a scrie frumos necesită răbdare şi perseverenţă, dar poate fi asimilată de către orice doritor interesat de a-i pătrunde tainele. Internetul oferă o multitudine de cursuri online, cărți ajutătoare, pachete pentru începători şi posibilitatea de a interacționa cu alţi pasionaţi. De asemeni, înscrierea la cursuri de caligrafie în principalele oraşe ale ţării (ca şi mărime şi dezvoltare), este o variantă posibilă. Toate aceste materiale ajutătoare ne pot dezvălui secretele din spatele artei caligrafice şi ne pot oferi un real sprijin în începerea şi dezvoltarea acestui minunat hobby. Acest hobby nu necesită învestiţii foarte mari, ele fiind chiar minime, însa satisfacţia obţinută prin practicarea caligrafiei sunt de nemăsurat. Singurele învestiţii sunt în materialele ajutătoare, instrumentele de scris (de obicei stilouri) şi hârtie. Oricine poate începe practicarea acestui hobby atât timp cât știe să scrie şi să citească . Aşadar se poate începe la orice vârstă, indiferent de meserie şi preocupări zilnice. Dacă scrisul de mână face parte din activitățile noastre zilnice, de ce sa nu ne punem o amprentă originală şi plină de stil în fiecare cuvânt scris?

Singurele calităţi de care avem nevoie pentru a persevera în acest hobby sunt răbdarea, voinţa de a învăţa, atenţia la detaliu şi pasiunea faţă de artă. Cu un stilou şi o foaie de hârtie, suntem gata să ne lăsăm purtați în arta caligrafiei, oricând şi oriunde. În timp, putem dezvolta stilurile de scris învățate spre a ne crea un stil personal de scris, o amprentă unică a personalităţii noastre. Îndemânarea dezvoltată prin intermediul caligrafiei poate fi privită ca o îndreptare către perfecţionism, şi indiferent dacă suntem amatori sau profesioniști, nivelul personal de eficienţă şi reuşită în artă este evaluat de către o singură persoana: de către noi înşine. Noi suntem singurii critici care iau decizii. Cum începem? Arta de a scrie frumos implică expresivitate, talent, pace şi armonie interioară, precum şi simt estetic. Procesul învățării acestei arte ca şi hobby implică folosirea unor cunoștințe tehnice, dezvoltarea transpunerii pe hârtie şi lucrul cu materialul. Scrierea dezvoltată prin caligrafie este fluidă, spontană şi poate fi dezvoltată ca şi business prin crearea de noi stiluri specifice felicitărilor, invitaţiilor de nuntă, design de logo-uri şi materiale comemorative. După ce asimilam această artă, putem aduce noi propuneri de îmbunătățire a fonturilor şi logo-urilor folosite în publicitate sau chiar în filme. Fiecare lecţie de practică a caligrafiei presupune experimentarea de stiluri diverse de scriere ale alfabetului. Aspectul scrierii este influenţat de modalitatea de folosire a stiloului special, de calitatea hârtiei, culoarea şi calitatea cernelii folosite şi de asemeni, de grosimea şi unghiul vârfului peniţei.

Cărțile şi materialele necesare practicări acestui hobby sunt ușor de obţinut şi există magazine virtuale dedicate artei de unde se pot procura cele necesare. Cel mai important

articol este stiloul cu rezervor. Acest tip de stilou este folosit şi în scrierea şcolarilor, însă în arta caligrafiei atenţia se îndreaptă către caracteristicile peniţei stiloului care conferă un stil aparte de scris. Este vorba mai exact de grosimea peniței, de cantitatea de cerneală pe care o lasă pe hârtie în urma scrierii. Cerneala folosită în caligrafie este diferită de cea chinezeasca din comerţ, în sensul ca este mai calitativă şi uşor mai vâscoasă. Se găseşte la galeriile de artă din oraş sau pe site-urile de specialitate, de obicei inclusă în pachetele pentru începători.

Peniţa stiloului caligrafic trebuie tocită puţin (prin exerciţiu) înainte de începerea scrierii caligrafice şi periodic necesită ascuţire şi polizare fină. Pare dificilă la început caligrafierea cu astfel de stilouri, un profesor experimentat alături fiind de mare ajutor pentru primele lecţii. Un aspect foarte important al scrierii este fineţea apăsării peniţei pe foaia de scris. Aşadar, blândeţe şi delicateţe în scriere! În caz contrat, urmele de cerneală lăsate de peniţă pe hârtie sunt prea groase. Tipul hârtiei reprezintă de asemeni un detaliu important, orice mică denivelare pe suprafaţa acesteia îngreunând scrierea pentru începători. Hârtia pentru caligrafie este fină la atingere şi uşor lucioasă, facilitând alunecarea naturală a peniţei. Odată stăpânite cunoștințele şi materialele necesare, nimic nu ne mai poate împiedica să practicăm arta scrisului frumos, un hobby foarte plăcut şi relaxant. Diferite stiluri de caligrafie Stilurile de caligrafie s-au dezvoltat încă din vremuri antice și medievale, când sarcina de a consemna evenimentele timpului revenea scribilor. De-a lungul secolelor, războaiele și manifestările culturale au influențat stilurile tradiționale de caligrafie. Stilurile rezultate în urma acestor influențe includ scrierea ornamentală celtică, stilul Gotic, cu litere ascuțite și scrisul cursiv Italic, din epoca Renascentistă. O dată cu trecerea timpului, chiar dacă a fost inventată mașina de scris, scrisul de mână a rămas în continuare popular. Deși inițial rolul caligrafiei a fost strict de a transmite mai departe informația, această activitate s-a transformat încet-încet într-o adevărată artă, care continuă să fascineze generații la rând. Arta caligrafiei încurajează stilizarea literelor prin tehnici speciale de scriere. De la stilurile clasice, cu litere simple și linii subțiri, până la construcții elaborate, cu înflorituri și decorațiuni, putem alege dintr-o mare varietate de stiluri ale caligrafiei.

Stiluri Stilul vestic, european, de caligrafie, are la bază alfabetul roman și include stilurile Italic, Antiqua și Cooperplate. Caligrafia arabă este scrisă de la dreapta la stânga, iar alfabetul cuprinde 28 litere semite și 18 figuri. Caligraful chinez scrie caractere care pot avea fie un înțeles , fie un altul, în funcție de combinarea acestora. Stilul japonez de caligrafie cuprinde, de asemenea, caractere sau simboluri, în locul literelor. Caracterele sunt desenate într-unul din stilurile următoare: tensho, reisho, kanji, gyosho sau sosho. Printre alte stiluri de caligrafie menționăm stilul islamic, evreu și indian, însă lista poate continua. Tehnologiile evoluate de printare fac disponibile acum multe dintre stilurile antice de caligrafie, puțin cunoscute de publicul larg. Cum alegem o carte ghid de caligrafie? Specialiștii în domeniu sunt de acord că cea mai bună metodă de a învăța caligrafia este să ne înscriem la cursuri sau workshop-uri conduse de un caligraf experimentat, sau să frecventăm grupuri de alți pasionați ai acestei arte. În orașele mai ale țării, liceele sau facultățile de artă pot organiza periodic cursuri private de caligrafie, dacă se strâng

destui doritori. O variantă modernă de a frecventa cursuri de caligrafie este cea online, a grupurilor virtuale, în care un caligraf cu experiență le dă feedback în direct începătorilor, pe baza evoluției fiecăruia.

Deși este posibil să învățăm arta caligrafiei doar cu ajutorul unui manual, de multe ori este frustrant când pur și simplu nu reușim să scriem exact ca în carte și nu știm unde greșim. O carte ne poate ajuta să facem primii pași în caligrafie, însă nu poate înlocui demonstrația directă a unui expert despre cum se trag liniile din condei și feedback-ul dat tehnicii noastre de ținere a stiloului în mână și scriere, căci dacă primele deprinderi sunt eronate, le vom repeta la nesfârșit fără să ne dăm seama, afectând astfel, în mod negativ, dezvoltarea competențelor noastre în caligrafie. Dacă alegem să cumpărăm un manual de caligrafie, cel mai bine ar fi să răsfoim puțin cartea înainte, să ne familiarizăm cu stilul de predare și să analizăm, la prima vedere, desenele și imaginile îndrumătoare. Când comandăm online un pachet sau un ghid de caligrafie, de cele mai multe ori nu ni se arată pagini din interiorul cărții și nu putem judeca decât după aspectul copertei și, eventual, după scurta descriere a cuprinsului, făcută de către autor. Înainte de a comanda manualul, este recomandat să căutăm, în mediul virtual, cât mai multe opinii referitoare la cartea respectivă, atât din partea specialiștilor, cât și din partea altor pasionați de caligrafie, care-și exprimă părerile, de regulă, pe forum-uri. După ce criterii alegem un manual – ghid de caligrafie?

- Tipul de scriere caligrafică este recomandat stiloului cu peniță lată - > Deși poate părea evident, există unele cărți clasificate drept manuale de caligrafie, în care autorul scrie cu peniță subțire, îngustă, și nu cu o peniță cu vârful lat cum se obișnuiește în această disciplină (de ex. stilurile de scris „Spencer” sau cel Ornamental folosesc peniță cu vârf subțire și îngust). - Literele exemplificate în carte sunt și în stil Italic, Foundation și/sau Bookhand - > Italic, Foundation și Bookhand sunt primele stiluri de scris caligrafic pe care un începător le învață la un curs, căci literele sunt ușor de desenat și au o construcție asemănătoare. Astfel, stilul Italic (înclinat) este învățat cu ușurință de elev, căci înclinarea stiloului la unghi de 45 de grade este mult mai naturală ca poziție de scris, decât un stil în care stiloul cade perpendicular pe foaie, la 0 grade. Astfel, Uncial, Gothic, Fraktur, etc. sunt dificil de executat dacă abia învățăm despre unghiul de înclinare al stiloului, tragerea liniilor din condei și construcția literelor. - Literele exemplificate sunt standard, nu stilizate -> Formele stilizate de litere se găsesc, de obicei, exemplificate în cărți de caligrafie de nivel intermediar sau avansat și în manuale care se concentrează mai mult pe latura artistică a scrierii, decât pe tehnica de bază de scriere. După însușirea noțiunilor elementare ale stilului formal al literelor și după multă practică, caligraful își dezvoltă, în timp, un stil personal de scriere, adăugând mici retușuri și accente personale literelor.

- Autorul precizează clar ce instrumente a folosit în crearea exemplelor ilustrate - > Autorul trebuie să precizeze dacă a folosit un stilou cu rezervor, marker sau peniță înmuiată în cerneală, ce tip de peniță a folosit și cel mai important, ce mărime are penița? - Măcar o parte din literele exemplificate sunt reproduse în mărime naturală, nefiind mișcate sau mărite -> Dacă cunoaștem tipul de peniță utilizat și mărimea acesteia, putem imita construcția literelor aplicând o foaie de calc deasupra imaginii și urmărind conturul acestora.

- În construcția literelor exemplificate sunt precizate unghiul de înclinare al stiloului, numărul lățimii vârfului peniței și schema de execuție a fiecărei litere în parte -> Unghiul făcut între vârful stiloului și foaia de scris, împreună cu măsura vârfului peniței sunt informații esențiale pentru un începător în caligrafie, căci doar imitând tipul de scriere, fără a cunoaște aceste detalii, caligraful nu poate învăța să scrie corect. De exemplu, în stilul Italic de scriere, forma literelor variază atunci când se schimbă unghiul de înclinare al stiloului chiar și cu 5 grade. Schema de execuție a fiecărei litere arată ordinea, direcția și numărul trasării din condei. Acestea sunt de obicei indicate prin săgeți care arată direcția și cifre care arată ordinea. O schemă de execuție mai poate indica, în mm, și înălțimea, respectiv lățimea literelor, ajutând astfel caligraful începător să aprecieze mărimea unei litere în comparație cu dimensiunile celorlalte. - Cartea cuprinde exemplificări în fotografii, care ajută începătorul să înțeleagă cum este construită litera, cum se ține corect pixul în mână, etc. Uneori, o fotografie face cât o mie de cuvinte. Echipamentul clasic folosit în caligrafie Pergamentul Pergamentul se făcea din piei de animale: oi, capre, viţei, iepuri şi chiar din pieile mieilor nenăscuţi (cel mai fin pergament) după o laborioasă muncă de tăbăcire. Cel mai important centru de prelucrare s-a aflat in oraşul Pergam din Asia Mică. Romanii numeau acest suport de scris „membrana saucharta Pergamena”, în amintirea acestei cetăţi.

După sacrificarea animalului şi jupuirea pielii urma spălarea şi introducerea acesteia în apă de var. În obţinerea unui pergament de bună calitate era important ca pielea să fie ţinută un timp mai îndelungat în soluţia de tăbăcit. Urma apoi întinderea pe o ramă de lemn pentru a se usca şi pentru a se finisa suprafaţa de scriere. Această operaţie a variat de la perioadă la perioadă, folosindu-se: piatra ponce sub formă de pudră sau pastă, săruri de aluminiu, cantităţi mici de taniu, vegetale, pastă de var, albuş de ou amestecat cu făină sau cu var stins. Foaia de pergament este mai uleioasă și mai aspră decât pielea de vițel, dar și mai subțire, fiind folosită de către scribii erelor trecute pentru păstrarea și transmiterea informației pe cale scrisă. Pielea este pudrată pentru a împiedica cerneala să se scurgă pe pagină și apoi este rasă cu o lamă, înlăturându-se astfel pudra în exces. Foi de pergament se găsesc de vânzare atât în galeriile de artă, cât și în mediul online, în magazinele de artă. Pergamentul din piele de vițel (sau vellum) Când pergamentul era făcut din piele de viţel purta denumirea de vellum. Vellum-ul era un pergament foarte fin, de foarte bună calitate dar foarte scump. Termenul există şi astăzi: hârtie velină.

Pielea de vițel mai dură și mai aspră poate fi folosită în legarea cărților. Deși este destul de rezistentă mecanic, pielea de vițel este sensibilă la acțiunea factorilor de mediu. Astfel, dacă este păstrată în condiții nepotrivite, aceasta poate absorbi prea multă umezeală sau se poate usca. De obicei, pielea este pudrată cu praf de piatră ponce și gumă sandarac, împiedicând astfel porozitatea materialului, însă aceste procese nu pot fi executate decât după lustruirea finală a pielii. Dacă dorim să scriem pe pielea de vițel, putem folosi stiloul cu cerneală sau pixul, iar în cazul unei corecturi, în nici un caz nu trebuie să folosim substanțe chimice sau înălbitori. Legatul unei cărți sau a unui manuscris în piele de vițel costă între 15 și 40 RON la legătoriile din București. Hârtia de scris

Deși majoritatea credem că hârtia de scris este obținută din pulpă de lemn, există și un alt tip de hârtie, net superioară, din punct de vedere al calității, obținută din fibră vegetală. Hârtia clasică de scris este albă și în format A4, însă acesta poate fi găsită și în alte culori, mărimi și grosimi ale foii. De asemeni, hârtia de scris poate fi vopsită în nuanțe calde de crem și maro, pentru a imita pergamentul. Cerneala pentru caligrafie

În trecut, cea mai întâlnită rețetă de cerneală pentru caligrafie se baza pe cărbune. Astfel, cerneala consta în negru-de-fum sau alți pigmenți, gumă și apă. În 1857, au apărut vopselurile pe bază de anilină, căci cerneala clasică din cărbune nu era potrivită pentru noile tipuri de stilouri. Noua formulă bazată pe anilină a fost rapid îndrăgită, căci era mai puțin corozivă decât cerneala din cărbune. În ziua de astăzi, regula generală a cernelurilor pentru caligrafie este de a se evita cerneala rezistentă la apă, pe cât posibil. O astfel de cerneală durează, într-adevăr, mai mult pe hârtie, dar este groasă și fibroasă, și poate înfunda cu ușurință stiloul. O cerneală pentru caligrafie de calitate superioară trebuie să fie fluentă, să curgă ușor, să nu se împrăștie pe foaie, să se usuce rapid și să rămână bine fixată pe foaie după ce se usucă. Mulți caligrafi profesioniști preferă în schimb cerneala solidă, sub formă de batoane, căci, preparând personal cerneala, pot obține densitatea și textura dorită. Cerneala se prepară astfel: se răzuiește batonul solid, se macină bine pudra obținută și se amesteca cu apă distilată sau apă de canal fiartă în prealabil, până se obține consistența dorită de caligraf. Se mai poate adăuga gumă în amestec, pentru a fluidiza după preferințe cerneala. Culoarea În caligrafie, culorile se folosesc în special pentru ornamentele din pagină și chenare, și pot fi achiziționate direct preparate, sau pigmentul poate fi amestecat, după preferințe, de caligraf, după formula următoare : Se amestecă pigmenții pudră, în culori tari, puternice, cu un închegător, precum guma arabică, cu un gălbenuș de ou sau cu puțin clei. Este drept că pigmenții pudră de calitate, în culori vii, puternice, sunt destul de scumpi ca preț, însă culoarea obținută este foarte frumoasă, fiind în exact nuanțele dorite de caligraf. Amestec obținut din pigmenți și mediu se lasă peste noapte să se omogenizeze într-un vas, iar a doua zi se poate folosi culoarea pentru scriere. Condeiul sau stiloul

În antichitate, erau preferate penele pentru a scrie pe pigment. Pana era de gâscă, lebădă sau curcan și, înainte de a fi folosită pentru scriere, era curățată cu atenție de grăsime și ghimpi. Aceste pene se uzau însă destul de repede și astfel a apărut condeiul din trestie. Condeiul din trestie este mai mare decât pana clasică de scris și poate fi pregătit foarte repede, prin tăierea pe diagonală a unei tulpini de trestie și apoi prin scobirea unei mici despicături în vârf,prin care va curge cerneala.

Stiloul modern are peniță metalică și rezervor, și sunt suficient de mici pentru a putea fi transportate cu ușurință. De asemenea, în locul rezervorului reîncărcabil, stilourile moderne pot avea cartușe cu cerneală, care pot fi schimbate după golire. Avantajul acestui sistem de stocare al cernelii este că rezervorul asigură o curgere constantă și continuă de cerneală, însă penița nu poate fi prea lată, ci îngustă. În scrierea caligrafică, lățimea peniței favorizează desenarea artistică a literelor pe hârtie, și, cum penița metalică de obicei este prea subțire și îngustă, există o variantă optimă și anume stilourile cu peniță din fibră. O peniță din fibră este astfel mai lată și mai potrivită stilului caligrafic de scriere, însă se tocește destul de repede. Un caligraf mai

poate folosi, de asemenea, markere cu tuș, cu vârful de pâslă și tăiat în unghi înclinat, dar trebuie să aibă în vedere că un astfel de vârf se tocește foarte repede. Creion În caligrafie, creionul este folosit pentru a linia foile de scris și, pentru a trasa linii fine, trebuie să aibă vârful bine ascuțit. Hârtia clasică de scris recomandă, pentru trasarea liniilor ajutătoare, creioane de tip H sau HB (indicatori ai durității grafitului), iar hârtia de pergament necesită mine de creion de tip H6 sau H7. Două creioane HB, prinse între ele, pot trasa conturul literelor și, de obicei, se folosesc două culori diferite. De asemeni, se pot utiliza creioane speciale de dulgher, care sunt mai lungi decât creioanele clasice, sunt plate (nu cilindrice) și au mina mai groasă. Pentru a ascuți vârful minei, se poate folosi un glaspapir fin în locul ascuțitorii sau a lamei cuțitului. Când trasăm liniile cu rigla, trebuie să avem grijă ca lama acestuia să fie perfect netezită (de preferință, putem alege o riglă de lemn cu muchiile învelite în foaie de metal). Pensula

O pensulă poate fi folosită, de regulă, în 3 scopuri. Primul este de a pune cerneală în stilou. Astfel, se înmoaie pensula în cerneală, se înfige ușor vârful stiloului în părul umezit al pensulei, și se apasă pompița de cauciuc, pentru a absorbi cerneala. Această tehnică de umplere rezervorului este mai recomandată decât scufundarea peniței direct în călimară, iar pensula utilizată trebuie să fie de mărime medie, cu vârful rotunjit și cu peri moi. În caligrafie, pensula poate fi utilizată pentru a colora litere și ornamente, și este important să folosim câte o pensulă diferită pentru fiecare culoare. Dacă avem însă doar o pensulă la îndemână, trebuie să o curățăm foarte bine de vopsea înainte de a picta cu altă culoare. Și desigur, putem scrie cu ajutorul pensulei, desenând fiecare literă în parte, de obicei în fonturile mari, cu caractere ample și bine definite. Pensula clasică de scris are coada din lemn de bambus, și firele scurte, tăiate oblic sau rotunjite la vârf.

Penița stiloului Pe piață exisă o mare varietate a producătorilor de penițe pentru stilou, iar modelele produse diferă, de obicei, în mărime și design. O peniță cu vârf foarte subțire incomodează, de regulă, un începător în caligrafie, acesta fiind îndrumat să aleagă penițe cu vârful ceva mai lat pentru a exersa primele litere. De asemenea, penițele diferă în funcție de mâna cu care caligraful scrie – cu dreapta sau cu stânga.

Printre cele mai cunoscute și mai des utilizate branduri de penițe pentru caligrafie sunt: - Penițele Brause au rezervorul amplasat deasupra vârfului și diferă, pe mărimi exprimate în milimetri, fiind astfel mai solide sau mai flexibile, în funcție de preferințele fiecărui caligraf. - Penițele Speedball au, de asemeni, rezervorul amplasat deasupra vârfului metalic, însă dezavantajul lor este că dacă se scrie aplicând prea multă presiune pe peniță, vârful se despică destul de ușor și cerneala curge în exces. - Penițele William Mitchell au rezervorul amplasat imediat sub vârful metalic al peniței, sunt mai mari, ca dimensiune, decât penițele prezentate mai sus și pot fi folosite cu succes la scrierea în fonturi mari, cu litere largi și voluminoase. Suporturi de stilou Designul suportului pentru stilou va fi ales în funcție de preferințele estetice ale fiecăruia, căci utilitatea acestui accesoriu este același, indiferent de aspect. Căutați totuși

un suport solid care ține stiloul bine fixat și în echilibru. Cum alegem stiloul potrivit pentru caligrafie? Carrie Grosvenor, specialist în caligrafie, ne îndrumă să alegem stiloul potrivit pentru primele lecții de caligrafie, prin sfaturile și recomandările următoare:

- Cea mai eficientă metodă de a alege stiloul de caligrafie este de a testa mai multe branduri și mărimi de stilou, înainte de a cumpăra unul. Putem încerca diferite variante de stilouri la librăriile din oraș, căci cea mai bună alegere o facem la fața locului, nu comandând online stiloul care este, din punct de vedere vizual, cel mai atractiv. - Este foarte important ca stiloul de caligrafie, ținut în mână, să fie confortabil la scris și să nu forțeze mâna și degetele într-o poziție ne-naturală sau într-un unghi forțat. Scrierea cu un astfel de instrument trebuie să fie fluidă și relaxantă pentru mână. În decizia finală a cumpărării stiloului pentru caligrafie, trebuie să ținem cont de: 1. Lățimea vârfului peniței – depinde, în primul rând, de tipul de caligrafie pe care dorim să exersăm. Penițele late sunt potrivite textelor largi, cu litere mari și ample, în timp ce penițele subțiri, înguste, facilitează scrierea și desenarea literelor mărunte și a detaliilor din text. Un începător în arta scrisului frumos va exersa pentru început cu o peniță cu vârful de 1,5 mm, urmând să treacă la alte mărimi pe parcurs. 2. Forma vârfului peniței – vârful peniței poate fi perfect rotund, lățit sau tăiat în unghi oblic. Penițele cu vârf oblic sunt cele mai recomandate unui începător, căci nu zgârie foaia și dau literelor un aspect artistic, caligrafic. 3. Flexibilitatea peniței – penița metalică poate fi foarte rigidă sau ușor flexibilă, în funcție de materialul din care este făcută. Gradul de flexibilitate îi poate oferi unui caligraf experimentat o mai mare libertate în scriere și un control sporit, însă începătorul are tendința de a apăsa prea tare pe foaie atunci când scrie, iar o peniță flexibilă se îndoaie prea mult, vârful se despică și astfel, stiloul pierde cerneală în plus.

4. Greutatea și dimensiunile stiloului – aceste aspecte depinde doar de preferințele personale ale fiecărui caligraf. Vom alege, desigur, stiloul pe care îl simțim cel mai confortabil între degete, atunci când scriem. Multe seturi de caligrafie, pentru începători, conțin, de regulă, un stilou sau două și mai multe penițe de schimb, cerneală de diferite culori, cărți și ghiduri îndrumătoare și câteva coli de hârtie de scris. Aceste seturi de caligrafie pot părea scumpe la prima vedere, însă dacă s-ar evalua separat prețurile fiecărui stilou, peniță și sticluță cu cerneală, vom observa că pachetul este chiar un chilipir. Dezavantajul cumpărării unui astfel de set este că dacă stiloul ni de pare incomod la scriere, nu-l putem înlocui decât cumpărând un nou set sau căutând stiloul potrivit la magazinele specializate din oraș. În schimb, un avantaj clar este că, pe lângă manualul explicativ, care ne va ghida primii pași, setul conține mail multe penițe de caligrafie diferite, cu mărimi și forme pe care poate nu ne-am fi gândit niciodată să le încercăm și să le achiziționăm de la un magazin. Să reținem însă că cel mai important aspect pe care îl urmărim când alegem stiloul de caligrafie este confortul. Dacă ne face plăcere să scriem cu stiloul, cu siguranță ne vom bucura mult mai mult de această nouă pasiune, cea a artei scrisului frumos. Pe scurt, prezentăm cele mai importante întrebări la care trebuie să răspundă un pasionat de caligrafie, înainte de a-și achiziționa echipamentul pentru scris: - Prefer un stilou cu carcasă scurtă sau lungă? - Pot ține stiloul confortabil între degete, este prea subțire sau prea gros? - Cartușele cu cerneală sunt ușor de găsit? - Tipul de cerneală recomandat poate fi găsit și la sticlă? - Poate fi achiziționat un dispozitiv de curățare a cernelii din stilou?

- Dorim să scriem cu cerneală colorată sau vom folosi doar cerneală neagră? - Suntem dispuși să experimentăm scrierea caligrafică cu mai multe tipuri de peniță sau ne oprim, pentru început, la maxim 2 modele de bază? - Stiloul de caligrafie poate fi cumpărat individual sau la set? - Penițele de schimb sunt ușor de găsit pentru modelul de stilou ales? - În cazul în care stricăm penița, ce variante avem pentru a o înlocui? Va trebui să cumpărăm alt stilou sau un alt set? Notă! Dacă dorim să comandăm de pe internet stiloul pentru caligrafie și acesta va fi livrat de peste hotare, cu avionul, cartușele cu cerneală incluse în pachet pot exploda în timpul zborului, din cauza presiunii atmosferice. Cum îngrijim stiloul de caligrafie? Marele avantaj al stilourilor moderne, pentru caligrafie, este că rezervorul/cartușele ne oferă mai multă libertate în scris, autonomie mai mare și un flux constant de cerneală, însă trebuie îngrijite cu atenție, pentru a ne putea bucura de toate aceste avantaje la fiecare scriere.

Trei sfaturi esențiale sunt: - Curățați cu atenție stiloul cel puțin o dată pe lună; - Dacă stiloul nu este folosit o perioadă mai lungă de timp, scoateți-i cartușele sau goliți-i rezervorul de cerneală; - Țineți stiloul cu capacul pus și cu vârful în sus dacă este umplut cu cerneală. Curățarea stiloului în 3 pași: 1. Desfaceți stiloul, deșurubând butoiașul și scoateți rezervorul cu pompiță; 2. Curățați ansamblul stiloul sub jet de apă și lăsați apa să treacă prin acesta, inclusiv prin peniță, până când apa iese perfect curată din stilou. 3. Uscați cu atenție stiloul cu o cârpă moale sau cu un prosop de hârtie, până când eliminați toată apa din ansamblu. Carcasa stiloului de caligrafie este, de obicei, din plastic, iar penița este metalică – nu folosiți detergent sau solvenți pentru a curăța stiloul, decât dacă sunt recomandați de către fabricantul stiloului, căci unele substanțe chimice pot eroda, în timp, plasticul carcasei sau penița. Cu siguranță cel mai bun sfat despre îngrijirea stiloului de caligrafie este să urmăm cu strictețe recomandările producătorului, să curățăm stiloul conform instrucțiunilor și să îl încărcăm doar cu cerneala indicată. Dacă imediat după ce am schimbat cartușul, cerneala nu curge în stiloul, trebuie să deșurubăm carcasa și, ținând stiloul cu penița în jos, strângem ușor cartușul între degete, până când curge o picătură de cerneală din vârful peniței. Dacă cerneala curge prea repede sau pătează foaia, este posibil ca cerneala să nu fie cea recomandată de producător. Cernelurile pentru caligrafie diferă, în primul rând, după formulă, respectiv vâscozitate. Astfel, poate cerneala folosită este prea subțire sau, dacă nu cerneala este problema, penița stiloului este prea tocită sau despicată, fiind nevoie să o înlocuim. Cum învățăm să scriem caligrafic? Sfaturi de la specialiști Pentru a învăța cum se cuvine caligrafia, vom începe prin a studia mecanica scrisului – poziționarea, spațierea, forma și fluiditatea construcției literelor. Desigur, caligrafia cere multă răbdare, calm și concentrare, pe lângă tehnicile de scriere, căci această disciplină, este în primul rând, o artă. Învățarea acestei arte nu este foarte dificilă, dar necesită multă răbdare și practică, perseverență, calm și un interes mereu viu pentru această pasiune.

Vickie Ferguson, profesoară de caligrafie, ne recomandă următoarele sfaturi ajutătoare. - Este important să fim calmi și relaxați când scriem; - Timpul rezervat caligrafiei nu trebuie întrerupt de alte activități sau persoane; - Vom practica într-o cameră liniștită, unde ne putem concentra în liniște, fără a ne fi distrasă atenția; - Trebuie să luăm în considerare calitatea stiloului, a peniței și a hârtiei pe care scriem; - Vom alege stiloul pe care îl simțim cel mai confortabil în mână, atunci când scriem; - Când construim literele, este important să ne concentrăm la fiecare trăsătură din condei; - Nu putem imita literele alfabetului doar vizual, ci este indicat să urmăm instrucțiunile de construire a literelor, date de autor și să desenăm litera pas cu pas; - Pentru a ne dezvolta abilitatea de a scrie caligrafic, trebuie să exersăm în fiecare zi, și de fiecare dată să ne implicăm 100% în ceea ce facem; - Nu trebuie să forțăm scrisul, căci aceasta trebuie să fie fluid, natural, iar poziția mâinii și unghiul făcut de stilou cu foaia de hârtie nu trebuie să fie forțate; Caligrafia este, într-adevăr, o activitate de finețe și răbdare, însă trebuie să exersăm cu încredere în reușita noastră și, deși doar prin forțele proprii putem reuși, este esențial să urmăm sfaturile experților și feedback-ul constructiv oferit de aceștia. Sfaturi esențiale pentru îmbunătățirea scrisului de mână

Se spune că, scriind cu un stiloul cu cerneală, vom învăța să scriem mai frumos în cel mai scurt timp, și că, la polul opus, pixul ne urâțește scrisul. Așa să fie oare? Nu puțini sunt cei care au apelat la un stiloul cu cerneală în speranța că-și vor îmbunătăți stilul de scris. Și totuși, după multă exersare, rezultatele se lasă așteptate, căci, de regulă, o persoană cu un scris dezordonat, cu litere inegale și încâlcite, va scrie la fel și cu un stilou cu cerneală. Ce trebuie făcut în acest caz? Specialiștii spun că în cele mai multe cazuri, pentru a învăța să scriem frumos, o persoană trebuie să-și corecteze poziția mâini, a degetelor și să folosească alți mușchi ai mâinii. 1. Scriem cu degetele sau cu toată mâna?

Persoanele care au întotdeauna probleme cu scrisul, de regulă scriu mișcându-și doar degetele, desenând fiecare literă, în timp ce restul mâinii rămâne nemișcată, lipită de suprafața de lucru. Astfel, dacă scriem cu degetele, avem tendința de a lăsa întreaga greutate a mâinii pe foaia de hârtie și de a mișca doar degetele în timpul scrierii. Această postură ne obligă să mutăm în repetate rânduri mâna pe foaie. Persoanele cărora le vine ușor să scrie au o tehnică diferită de a scrie – își sprijină ușor mâna pe pagină și, în timp ce scriu, mișcă antebrațul și umărul. Scrisul acestor persoane este fluent, relaxat, lejer, căci nu desenează literele mișcându-și doar degetele, ci își folosesc întreaga mână, degetele având doar rolul de a ghida mișcările stiloului. Iată un exercițiu util care ne poate ajuta să ne determinăm tipul de scriere: Ne așezăm la birou și scriem un paragraf. Nu contează ce. Este important să conștientizăm mușchii pe care îi încordăm atunci când scriem. Desenăm fiecare literă cu degetele? Ridicăm des mâna de pe foaie pe măsură ce scriem? Literele sunt inestetice și greu de descifrat? Ne mișcăm antebrațul sau este în permanență fix, lipit de masă? Dacă ne-am obișnuit să scriem cu degetele, nu este o tragedie. În schimb, scriem încet și, după o perioadă lungă de scris, ne doare mâna foarte tare. Pentru a ne re-antrena mâna să scrie, trebuie să avem multă răbdare și determinare.

2. Cum ne re-antrenăm mâna să scriem corect? În primul rând trebuie să ne dezobișnuim să scriem doar cu degetele, desenând fiecare literă. Problema nu o constituie poziția în sine, ci obișnuința noastră, automatismul de a scrie astfel. Ne va fi la început să conștientizăm felul în care scriem, dar, în timp, vom începe să fim atenți la mușchii care lucrează și la mișcarea degetelor și a antebrațului. 3. Cum ținem corect stiloul în mână?

Cei mai mulți dintre noi ținem stiloul între degetul mare și arătător, sprijinindu-l pe degetul mijlociu, ca în figura alăturată. Această poziție este mai avantajoasă dacă ținem stiloul între degetul mare, arătător și degetul mijlociu, sprijinindu-l pe inelar. A doua poziție nu este neapărat mai proastă, însă este ceva mai greoaie decât prima, care oferă mai multă lejeritate și relaxării mâinii, în timpul scrisului. Indiferent de postură, degetele rămase libere vor sta libere, ușor încovoiate, oferind sprijin mâinii. În scrisul de mână, de zi cu zi, poziția stiloului în mână nu este atât de importantă ca în caligrafie. Astfel, vom continua să ținem stiloul între degete așa cum ne-am obișnuit, dacă poziția de scris este comodă - în caz contrar, vom încerca să ținem stiloul în mână într-un mod diferit. Important este să avem o poziție confortabilă a degetelor, să menținem stiloul în echilibru și să nu tensionăm mâna. Punctele de sprijin ale mâinii pe foaie trebuie să fie muchia palmei și a podului palmei, și degetele de sprijin (degetul mic și inelarul). Vom ține ușor stiloul între degete, fără a-l strânge tare. Drept exercițiu, ne putem imagina că carcasa de plastic a stiloului este moale, din cauciuc și că, strângând-o prea tare între degete, vom păta pagina cu cerneală. 4. Care este poziția corectă în timpul scrisului? Cărțile clasice de caligrafie ne recomandă să scriem pe suprafețe înclinate la 45 grade, dar o astfel de poziție este incomodată pentru cei mai mulți dintre noi. Putem exersa la fel de bine pe o suprafață plană, situată aproximativ la nivelul taliei, având în permanență grijă să ținem spatele drept, dar nu țeapăn. Nu trebuie să ne aplecăm deasupra foii de scris, iar suprafața de scris pe care exersăm trebuie să fie destul de mare pentru a oferi sprijin și libertate de mișcare mâinii cu care scriem. Pe măsură ce scriem și ne îndreptăm către capătul inferior al paginii, poziția de scriere devine incomodă și, în loc să ne ajustăm poziția mâinii în funcție de pagină, vom ridica foaia până la nivelul nostru de confort. 5. Ce mușchi lucrează atunci când scriem în poziția corectă? După cum probabil ați dedus până acum, „mușchii corecți” nu sunt cei din degete. În timpul scrierii, trebuie să folosim deltoidul (mușchiul aflat la încheietura umărului) și mușchii antebrațului. Aceste grupe musculare mari sunt capabile să coordoneze mișcări fine și exacte ( în ciuda aparențelor), obosesc mult mai greu decât degetele, iar scrisul devine fluid, echilibrat în pagină și uniform. Deși am fost învățați să credem că doar mușchii mici execută mușcări de precizie, pe măsură ce ne antrenăm deltoidul scriind, vom fi plăcut surprinși de ușurința și de lejeritatea căpătate în timpul scrisului.

Pentru a simți mușchii corespunzători lucrând și pentru a învăța să îi folosim cum trebuie, putem începe prin a forma litere în aer, pe o tablă imaginară din fața noastră, cu mâna îndoită din cot, exact așa cum scriam cu creta pe tablă la școală. Vom scrie mare, desenând litere mari, ample, în aer și vom mișca mâna doar din umăr, în timp ce antebrațul, încheietura mâinii și degetele rămân fixe, în poziția clasică de scris. Pe măsură ce exersăm, vom simți lucrând umărul, mâna, pieptul și câțiva mușchi ai spatelui și este important să îi simțim lucrând și atunci când scriem pe foaia de hârtie.

Dacă însă nu putem izola mișcarea mușchiului deltoid, putem face astfel: ridicăm mâna în aer, o ținem relaxată și începem să o rotim în cercuri largi. Mușchiul principal care face această mișcare posibilă și pe care îl vom simți arzând după câteva exersări este mușchiul umărului – deltoidul. Trebuie să exersăm scrisul în aer până când mișcarea ni se va părea naturală și ne vom obișnui să folosim mușchii antebrațului și deltoidul. Pe măsură ce exercițiul devine comod, putem să reducem dimensiunea literelor desenate în aer. Putem exersa și pe un perete, desenând literele cu capătul unei crenguțe sau a unui creion lung. Vom ține creionul între degete exact ca un stilou, dar nu vom apropia degetele de perete, păstrând o distanță de cel puțin 10 cm. Important este să simțim mușchii care lucrează în timpul mișcării, nu aspectul literelor pe care le creionăm, și, atunci când scriem pe hârtie, să încercăm să mișcăm la fel brațul, din umăr, permițând acelorași mușchi să lucreze. Poate vom simți impulsul de a ne sprijini mâna pe perete sau pe tablă, pentru a desena literele cu degetele, după vechile deprinderi. Trebuie doar să conștientizăm această tendință și să o corectăm.

Rețineți! În timpul scrierii, degetele se mișcă cât mai puțin, în timp ce antebrațul ghidează stiloul, iar deltoidul susține toată mișcarea. După ce ne-am antrenat suficient mușchii, putem începe să scriem pe hârtie, ținând stiloul lejer între degete. Vom schița pentru început, pe hârtie, X-uri, liniuțe drepte și oblice, 0000-uri și spirale. Este important să nu desenăm aceste simboluri cu degetele, ci să mișcăm întreaga mână – antebrațul și umărul, exact cum am exersat în aer. Inițial, liniuțele, cercurile și buclele vor fi inegale. După mult exercițiu însă, vom reuși să le schițăm uniform în pagină, căci acesta este obiectivul nostru – un scris uniform, cu spații egale între litere, cercuri, liniuțe și spirale. Această etapă de învățare poate fi descurajantă, căci, la primele exersări, simbolurile schițate pe pagină vor fi prea mici, prea mari, inegale, tremurate și inestetice. Putem scrie pe caiete special liniate – caietele clasice pe care învățam în clasa I să scriem – căci liniile ne vor ghida mult mai ușor scrisul decât o pagină albă, goală, de hârtie. Scriind pe caiete liniate, ne vom disciplina stilul de scriere și, deși evoluția va părea greoaie pentru nerăbdători, rezultatele vor apărea în timp și, dacă învățăm să folosim mușchii corespunzători, noțiunile învățate ne vor fi utile toată viața.