Întîlnire cu Arjana

Prima etapă, însumînd 13 km este un marş de apropiere de-a lungul DN 67 D, ce însoţeşte v. Cernei întîlnite în amonte de Herculane, pînă la podul Ţesnei. În etapa următoare optăm pentru traseul cel mai direct între valea Cernei şi muntele Arjana: Cracul Cerbului, ce se desprinde din coama munţilor Cernei, strîns între pîrîul Drăstănic (stînga) şi Bedina (dreapta), cu direcţia generală nord-vest. Trecem pe malul drept al Cernei (atenţie ! pe stînga, la 40 metri de izvor) şi ne angajăm într-un urcuş susţinut pe poteca, la început marcată cu punct albastru, ce şerpuieşte printre pîlcuri de copaci, livezi, fîneţe şi rare gospodării ţărăneşti, pe faţa muntelui din ce in ce mai pietroasă şi mai aridă. Ajunşi într-o şa poienită, cu o troiţă — ramificaţie la dreapta spre cătunul Dobraia — părăsim marcajul şi ţinem drumeagul din stînga culmii spre cătunul Bedina, răsfirat în depresiunea de la poalele Arjanei, îl străbatem şi la capătul de vest al aşezării, pe un platou golaş la 900 m înălţime, se încheie cele două ore de urşuş ale etapei.

În etapa următoare, pornim ascensiunea propriuzisă pe Arjana. Alegem cel mai estic dintre firele de obîrşie ale pîrîului Bedina, care se transformă, curînd, într-un jgheab cu înclinare pronunţată, căptuşit cu grohotiş ce ne conduce în creasta principală a munţilor Cernei, în şaua dintre Arjana şi Cuzmiţa. Treptat, calcarul a făcut loc rocii cristaline, dominantă în munţii Cernei de aici şi pînă dincolo de Godeanu. Urmăm în urcuş moderat spre V-S-V. Semnele nou întîlnite ; bandă roşie şi bandă galbenă pe cărarea de creastă, înecată în perdeaua de jnepeni şi ienuperi pînă la o ramificaţie de culmi. Derivaţie la dreapta, pe culmea secundară vestică, preţ de vreo 800 metri, pînă la punctul somital, 1513 m, materializat cu o bornă de beton şi baliză. Pietroaie mari, năpădite de licheni, întrerup peria deasă de jneneni. Ca amplasare geografică, Arjnna deţine un record ce nu ştim să fi fost relevat: este cel mal sudic şi totdată şi cel mai vestic munte din Carpaţi, de peste 1500 m. Asemenea Domogledului, un adevărat paradis al botaniştilor şi entomologilor. Poziţia privilegiată faţă de înălţimile, din jur face din el un neegalat punct de observaţie. Spre est şi sud-est, peste despicătura adîncă a Cernei, străjuiesc munţii Mehedinţi ce se înşiruie din vîrful lui Stan pînă la Vîrciorova, pe malul Dunării, Spre nord-est, cap de perspectivă e vîrful Godeanu, ce domină cu silueta lui greoaie culmea prelungă şi monotonă a munţilor Cernei. Spre vest, Ţarcu — la fel ca al Godeanu — vrîstează orizontul cu albul zăpezilor din noiembrie pînă în martie. Uneori, în boarea depărtărilor ni se desvăluie în dreapta Godeanului contururile estompate ale Retezatului. La picioarele noastre, spre N—V. se întinde una din cele mai pitoreşti aşezări montane din Carpaţi: Cernereva, cu ale sale 28 cătune şi sate. Către apus, dincolo de culoarul Timiş-Cerna, se ridică podurile Semenicului şi Almăjului : spre sud—vest, munţii Cernei, deveniţi brusc, muncei, se pierd la confluenţa cu Bela Reca.

Ne întoarcem în punctul de derivaţie din culmea principală, ne angajăm spre sud, pe creasta devenită, brusc, calcaroasă şi atingem, după un scurt urcuş vîrful secundar al Arjanei : Zăscol, 1500 rn. Vom înfrunta în continuare, pe vreo 300 m, rigorile unei autentice custuri alpine. Din strunga ce urmează prindem o brînă care coboară oblic la stînga (est) pînă într-o a doua şa mai joasă, de unde vârful sudir al Zăscolului ni se înfăţişează ca un turn. Străbaterea muchiei Zăscolului se recomandă numai turiştilor obişnuiţi cu căţărarea şi echipaţi adecvat. Ceilalţi vor urma o variantă ocolitoare pe la vest, obligatorie pentru toate categoriile de drumeţi, în caz de ceaţă, gheaţă sau polei. Mai urcăm la baliza, de pe Bileana un mamelon înierbat, de 1332 m şi după un sfert de oră, părăsim culmea (în coborîre jumătate la stînga, faţă de direcţia sud). Pe feţe pietroase şi povîrnite ajungem în vasta depresiune despădurită, situată la sud-est de Arjana, sugestiv numită Poiana Lungă. Aici, la 900—1000 m înălţime, ne întîmpina cele cîteva gospodarii (aşezări permanente) care alcătuiesc un cătun ce ţine de satul Bogiltin. Timp necesar de la obîrşia Bedinei : 4—4½ h.

Etapa a IV-a cuprinde parcurgerea, în coborîre aproape continuă a sectorului cuprins între Poiana Lungă şi Poiana cu Peri, circa 12 km. Terenul, în mare parte împădurit, schimbările frecvente de direcţie, lipsa aproane totală a marcajelor turistice şi a unei poteci bine conturate ne vor obliga să apelăm mai des la hartă, busolă şi la marcajele forestiere. Repere pe teraseu: Vîrful Fîrtanul, vîrful Cicilovete (1143 m) — o insulă de calcar cu o întinsă poiană — plaiul Priseşti, Culmea Mare, vîrful Straciu şi Moşu. Calcarul mai irumpe de două-trei ori în drumul nostru sub forma unor colţi sau clăi izolate, după care culmea, devine mai poşniacă. Treptat orientarea ni se uşurează, deoarece livezile şi păşunile de pe dreapta cumpenii apelor capătă preponderenţă iar omul îşi vădeşte tot mai insistent prezenţa prin stîne, colibe, conace şi grădini cu pometuri. În poiana denumită „cu Peri", — dar, de fapt, şi cu cireşi sălbatici, corcoduşi şi mure ! — într-o şa, în nord de vîrful cu acelaşi nume, se încheie şi această etapă, după circa 4 ore.

Pentru a coborî direct la Herculane (etapa finală n itinerariului), vom repera un triunghi albastru amplasat pe un fag singuratic, în stînga, la lizierii pădurii (punct—cheie pentru orientare). De aici, o potecă bine croită şi bătută ne va duce spre sud-est pe un versant înclinat, pînă în centrul vechi al

staţiunii. În coborîrea prin pădurea compactă de foioase lăsăm în stînga, la 300 m, izvorul Elisabeta, depăşim un mic adăpost de lemn aflat într-o înşeuare, un luminiş cu chioşc de pe vîrful Elisabeta, precum şi promontoriul stîncos de la Ciorici (ultimele două repere sînt excelente puncte de belvedere). Derivaţie la stînga, un sfert de oră pînă la Grota cu Aburi. Tăind serpentinele bine lucrate ale potecii coborîm în cele din urmă la capela catolică şi, apoi, în piaţa Hercule, după 1½ —2 h de parcurs din Poiana cu Peri. Lungimea totală (14—16 ore) şi duritatea traseului impun o înnoptare pe parcurs, indicată a se face în Poiana Lungă unde, în lipsa cortului, vom putea fi primiţi să poposim într-unul din sălaşele (conacele) rudimentare, dar ospitaliere, de sub Arjana.

RADU COTTA