Arsuri

2
Arsuri Recomandări speciale pentru situaţiile acute: Răcirea unei arsuri cu apă este una dintre cele mai importante măsuri de tratare a marii majorităţi a arsurilor. Puneţi apă rece atâta timp cât este nevoie pentru a face ca durerea să cedeze sau până când zona nu se mai simte fierbinte. În cazul arsurilor grave, adânci sau extinse, nu se va folosi tratamentul cu apă rece, datorită pericolului de a provoca şoc sau hipotermie. În administraţia externă, uleiul de Cătină este unul dintre cele mai eficinete remedii fiind un bun cicatrizant, având un remarcabil efect dermoregenerator, antiinflamator, uşor bactericid şi nutritiv. Se aplică direct pe arsură, de 2-3 ori pe zi. Uleiul de cătină conţine cantităţi impresionante de betacaroten şi vitamina E – ambele implicate în procesele de regenerare ale pielii. Uleiul de cătină poate fi folosit şi în cazul arsurilor grave şi extinse. Aloea este una din cele mai eficiente plante în tratrea arsurilor. Curăţaţi şi răcoriţi mai întâi arsura cu apă. Rupeţi câţiva centimetri dintr-o frunză mai bătrână, mai de lângă rădăcină, tăiaţi-o pe lung, stoarceţi-i gelul pe arsură şi lăsaţi-l să se usuce. Este cu atât mai eficient cu cât îl folosiţi mai repede în arsurile de gradul întâi sau doi. Reaplicaţi-l de patru până la şase ori. Uleiul de sunătoare are proprietăţi excelente în tratarea arsurilor. De asemenea uleiul de muşeţel sau gălbenele. Aplicaţi direct pe rană un pansament steril îmbibat în uleiul de plante şi păstraţi-l 1-2 ore. Iată un alt remediu care a fost deseori folosit cu succes: se bate foarte bine un albuş de ou cu 1 lingură de ulei de măsline şi se aplică pe arsură, unde se ţine vreme de minimum o oră. Este un remediu foarte bun, la puţin timp după producerea arsurii. Mierea este un bun remediu în cazul arsurilor. O puteţi aplica deja pe zona afectată. Sau puteţi folosi un amestec din 1 linguriţă de miere polifloră care se combină cu cartof crud ras foarte fin. Se omogenizează şi amestecul obţinut se aplică pe un pansament de tifon şi se aplică direct pe arsură. Se fixează cu o faşă de tifon şi se păstrează 2-3 ore. Peste noapte se poate aplica unguent de propolis. Se pot face spălături ale zonei afectate cu ceai de gălbenele şi brusture. Observaţii şi informaţii importante: Daţi bolnavului să bea multe lichide (mai ales în cazul arsurilor grave) pentru a preveni deshidratarea. În general, arsurile de gradul întâi se vindecă cel mai bine când sunt lăsate neacoperite de nici un fel de pansament sau bandaj – dar păstrate curate. Alte arsuri mai profunde au nevoie să fie bandajate, dar au nevoie şi de perioade în care regiunea afectată trebuie să fie expusă la aer. Oricum, nu este bine ca arsura să fie ţinută continuu în mediu umed. O dietă bazată preponderent pe fructe şi legume crude, seminţe, germeni şi cereale integrale reprezintă un regim dietetic cu capacitate regenerativă uimitoare. Consumaţi multe alimente bogate în vitamina E precum: avocado, brocoli, germenii cerealelor, uleiurile vegetale neprocesate şi nerafinate,

description

sanatate

Transcript of Arsuri

Arsuri

Recomandri speciale pentru situaiile acute: Rcirea unei arsuri cu ap este una dintre cele mai importante msuri de tratare a marii majoriti a arsurilor. Punei ap rece atta timp ct este nevoie pentru a face ca durerea s cedeze sau pn cnd zona nu se mai simte fierbinte. n cazul arsurilor grave, adnci sau extinse, nu se va folosi tratamentul cu ap rece, datorit pericolului de a provoca oc sau hipotermie. n administraia extern, uleiul de Ctin este unul dintre cele mai eficinete remedii fiind un bun cicatrizant, avnd un remarcabil efect dermoregenerator, antiinflamator, uor bactericid i nutritiv. Se aplic direct pe arsur, de 2-3 ori pe zi. Uleiul de ctin conine cantiti impresionante de betacaroten i vitamina E ambele implicate n procesele de regenerare ale pielii. Uleiul de ctin poate fi folosit i n cazul arsurilor grave i extinse. Aloea este una din cele mai eficiente plante n tratrea arsurilor. Curai i rcorii mai nti arsura cu ap. Rupei civa centimetri dintr-o frunz mai btrn, mai de lng rdcin, tiai-o pe lung, stoarcei-i gelul pe arsur i lsai-l s se usuce. Este cu att mai eficient cu ct l folosii mai repede n arsurile de gradul nti sau doi. Reaplicai-l de patru pn la ase ori. Uleiul de suntoare are proprieti excelente n tratarea arsurilor. De asemenea uleiul de mueel sau glbenele. Aplicai direct pe ran un pansament steril mbibat n uleiul de plante i pstrai-l 1-2 ore. Iat un alt remediu care a fost deseori folosit cu succes: se bate foarte bine un albu de ou cu 1 lingur de ulei de msline i se aplic pe arsur, unde se ine vreme de minimum o or. Este un remediu foarte bun, la puin timp dup producerea arsurii. Mierea este un bun remediu n cazul arsurilor. O putei aplica deja pe zona afectat. Sau putei folosi un amestec din 1 linguri de miere poliflor care se combin cu cartof crud ras foarte fin. Se omogenizeaz i amestecul obinut se aplic pe un pansament de tifon i se aplic direct pe arsur. Se fixeaz cu o fa de tifon i se pstreaz 2-3 ore. Peste noapte se poate aplica unguent de propolis. Se pot face splturi ale zonei afectate cu ceai de glbenele i brusture.

Observaii i informaii importante: Dai bolnavului s bea multe lichide (mai ales n cazul arsurilor grave) pentru a preveni deshidratarea. n general, arsurile de gradul nti se vindec cel mai bine cnd sunt lsate neacoperite de nici un fel de pansament sau bandaj dar pstrate curate. Alte arsuri mai profunde au nevoie s fie bandajate, dar au nevoie i de perioade n care regiunea afectat trebuie s fie expus la aer. Oricum, nu este bine ca arsura s fie inut continuu n mediu umed. O diet bazat preponderent pe fructe i legume crude, semine, germeni i cereale integrale reprezint un regim dietetic cu capacitate regenerativ uimitoare. Consumai multe alimente bogate n vitamina E precum: avocado, brocoli, germenii cerealelor, uleiurile vegetale neprocesate i nerafinate, fructele oleaginoase (nuci, migdale, alune), lptuci, spanac, orez brun, semine ncolite i alimente bogate n de betacaroten precum: morcovi, ctin (i mai ales uleiul de ctin), spanacul, andivele, avocado, ptrunjelul, pepenele galben, sfecla, roiile, ardeiul rou, brocoli, caisele. Uleiul de ctin este un produs extrem de bogat n betacaroten, vitamina E i alte substane implicate n refacerea tegumentului i mucoaselor. Intern, vei putea administra 40 de picturi de 2 ori pe zi, luate pe o bucic de pine. Practic, uleiul de ctin consumat intern dubleaz viteza de vindecare a arsurii sau plgii.