1

2

ARMURA CREȘTINULUI

CUPRINS

LECȚIA 1 - SOLDATUL CREȘTIN ......................................................................................... 3

GREȘEALA LUI BILLY ......................................................................................................... 6

LECȚIA 2 - DUȘMANUL SOLDATULUI CREȘTIN - SATAN .................................................. 8

VICTORIA LUI GINNY ........................................................................................................ 10

LECȚIA 3 - IMPORTANȚA UNEI ARMURI .......................................................................... 12

DUMNEZEU SE ÎNGRIJEȘTE DE SOLDAȚII LUI ................................................................. 14

LECȚIA 4 - MIJLOCUL ÎNCINS CU ADEVĂRUL ................................................................. 17

PAULOS ȘI BIBLIA LUI ...................................................................................................... 19

LECȚIA 5 - PLATOȘA NEPRIHĂNIRII ................................................................................. 21

GRAȚIEREA UNUI SOLDAT (PARTEA 1) ........................................................................... 23

LECȚIA 6 - ÎNCĂLȚAREA CU RÂVNA ............................................................................... 25

GRAȚIEREA UNUI SOLDAT (PARTEA 2) ........................................................................... 27

LECȚIA 7 - SCUTUL CREDINȚEI ........................................................................................ 29

UN SOLDAT CURAJOS ....................................................................................................... 31

LECȚIA 8 - COIFUL MÂNTUIRII ......................................................................................... 34

SCRISOAREA SOLDATULUI ROMAN ................................................................................ 36

LECȚIA 9 - SABIA DUHULUI .............................................................................................. 38

NABIL ÎNTOARCE BINE PENTRU RĂU .............................................................................. 40

LECȚIA 10 - SĂGEȚILE ARZĂTOARE ALE LUI SATAN ..................................................... 43

DECIZIA LUI RUBY ............................................................................................................ 46

LECȚIA 11 - LUPTA CU EUL ............................................................................................... 48

O LUPTĂ BUNĂ ……………………………………………………………………………….…………..50

LECȚIA 12 - RĂSPLĂTIRILE ............................................................................................... 52

DOSS .................................................................................................................................. 54

3

LECȚIA 1 - SOLDATUL CREȘTIN

Cântecul lecției: Înainte, soldați creștini

Textul lecției: 2 Timotei 2:3 „ Suferă împreună cu mine, ca un bun

ostaș al lui Hristos.”

Folosiți un panou mare (32x48 cm, dacă este posibil ).

Vă sugerez ca aceeași persoană să facă introducerea în fiecare săptămână

și să „îmbrace” soldatul. Dar alegeți altă persoană care să spună povestirea

lecției. Așezați soldatul, fără armură, în partea stângă a panoului. Puneți un

semn intitulat „Soldatul Creștin” sub soldat.

PRIMA SĂPTĂMÂNĂ: SOLDATUL CREȘTIN

Astăzi, la fel ca și în zilele de odinioară ale istoriei acestei lumi, auzim de

războaie și vești de războaie. Poate că cineva pe care îl cunoașteți este chiar

acum soldat, sau poate că tații sau bunicii voștri au fost soldați. Sper că au fost

soldați buni și credincioși ai lui Isus Cristos, în timp ce erau soldați pentru țara

lor.

În lecțiile următoare, vom învăța multe despre soldatul creștin. ( Acum

puneți soldatul creștin pe panou.) Soldatul nostru este un soldat roman, pentru

că despre acest fel de soldați vorbește Pavel în Efeseni 6, unde scrie despre

armura soldatului. Armata Romană era puternică. Numai cei mai mari și mai

puternici bărbați erau aleși sa fie soldați în Armata Romană.

Într-o armată există două feluri de soldați - soldați buni și soldați răi.

Soldatul cel bun îi este credincios comandantului și șefului său, se supune

ordinelor, cooperează și slujește țara bine, chiar până la moarte. Dar un soldat

rău încearcă să vadă cât de departe poate merge, nu vrea să colaboreze și face

necazuri și se sustrage de la datorie.

La fel stau lucrurile și în Armata Creștină. Sunt două tipuri de soldați

creștini- unul care este credincios în orice circumstanță și oferă un exemplu bun.

Și apoi este creștinul care se compromite și trăiește o viață creștină doar când

este în avantajul său, și astfel oferă un exemplu negativ și jigneşte Numele

Domnului său.

Vom auzi niște povestiri minunate despre niște soldați creștini credincioși

care au făcut exact cum spune textul lecției noastre: „Au suferit ca buni ostași ai

lui Isus Cristos.”

În 1 Timotei 6:12, Pavel, marele apostol misionar, îl îndemna pe Timotei

să fie un luptător. Imaginați-vă o persoană mai în vârstă încurajând un tânăr să

lupte. Dar acest fel de luptă este diferit de ideea lumească de luptă. Da, Pavel i-a

spus lui Timotei să lupte „lupta cea bună a credinței.” Să citim 1 Timotei 6:12: „

Luptă-te lupta cea bună a credinței; apucă viața veșnică, la care ai fost chemat și

pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.”

4

Da, în fiecare zi din viețile noastre noi ducem o luptă aprigă- o bătălie

împotriva păcatului- lupta dintre bine și rău, și mulți martori se uită la noi-

familiile noastre, vecinii noștri, profesorii noștri, colegii noștri și Isus. Trebuie

să ne luptăm cu nesinceritatea, cum ar fi copiatul la școală. Trebuie să ne luptăm

împotriva leneviei- a nu voi să ne facem partea. Trebuie să ne luptăm cu

minciuna- câteodată putem să mințim chiar nespunând nimic. Trebuie să ne

luptăm cu bârfa, și cu ispitele din fiecare zi- obiceiuri rele, cum ar fi fumatul,

consumul de alcool, dansul vulgar, filmele rele etc.

Știm că Pavel a câștigat lupta lui împotriva păcatului ca soldat creștin

pentru că este trecut în 2 Timotei 4:7,8. „M-am luptat lupta cea bună.” Care a

fost cheia lui Pavel pentru o luptă victorioasă? Ne-o spune el în fraza următoare.

„ Am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa ...” Pavel a știut căci credința

în Isus Cristos ca Mântuitor al său era cheia. Pavel a știut cum să lupte lupta

creștină și a învățat că Isus ne va ajuta dacă ne facem partea noastră. Să citim

ceea ce spune 1 Cor. 10:13: „ Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost

potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va

îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci împreună cu ispita a pregătit și

mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.”

Isus a spus în Ioan 16:33 „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în

Mine. În lume veți avea necazuri (sau lupte) ; dar îndrăzniți, Eu am biruit

lumea.” Băieți și fete, noi suntem cu adevărat într-o bătălie și nu putem să

câștigăm această bătălie singuri nicidecum. Avem nevoie de Isus Cristos să

lupte pentru noi. El mai spune în Ioan 15:5 „ Căci despărțiți de Mine nu puteți

face nimic.”

S-ar putea să fie aici un băiețel sau o fetiță care încearcă să lupte lupta

împotriva păcatului fără ca Isus Cristos să îl/o ajute.

Poate că nu ți-ai pus niciodată încrederea în Isus Cristos ca Mântuitor al

tău, de păcatele tale. Știi că ai făcut lucruri rele. Biblia așa spune (Romani 3:23)

și știi și tu că este adevărat. Biblia mai spune că Domnul Isus a murit ca să ia

pedeapsa pentru păcatele tale (1 Petru 2:24). El poate fi Mântuitorul și

Salvatorul tău. De ce să nu te încrezi în El ca Mântuitor al tău chiar acum?

„Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. (Rom. 10:13). Poți să

vorbești cu Domnul Isus. Haideți să plecăm cu toții capetele și spuneți împreună

cu mine în șoaptă: „Doamne Isuse, cred că ai murit pe cruce pentru mine. Te

rog, fii Mântuitorul meu și luptă Tu pentru mine luptele mele. Îți mulțumesc!”

Pot să văd mâinile celor care s-au rugat împreună cu mine această

rugăciune? Minunat! Isus și îngerii din cer sunt așa de bucuroși când chiar un

singur păcătos vine la El ca Mântuitor al său.

Săptămâna viitoare vom afla cine îi face toate necazurile soldatului

creștin.

Pentru profesor: Dacă vreun copil indică faptul că s-a rugat împreună cu

dumneavoastră, încurajați-l să rămână pentru consiliere.

Pentru Mântuire:

5

1. Explicați-i nevoia de mântuire.

El/ea este păcătos/oasă. (Rom. 3:23)

Pedeapsa păcatului. (Rom 6:23)

2. Arătați-i calea spre mântuire.

Isus a plătit pentru păcatul lui/ei. (1 Cor. 15:3,4)

Mântuirea este un dar gratuit. (Efeseni 2:8).

Darul dragostei lui Dumnezeu pentru el/ea. (Ioan 3:11).

3. Arătați-i cum să primească darul mântuirii

Să se încreadă în Isus ca Mântuitor al său personal. ( Ioan 1:12, Apocalipsa

3:20).

4. Ajutați-l/o să găsească siguranța mântuirii sale. (Ioan 3:36, Evrei 13:5).

5. Ajutați-l/o să-L mărturisească pe Cristos. (Mat. 10:32).

6

GREȘEALA LUI BILLY

Soldații buni se supun ordinelor ofițerilor lor, iar soldații buni din armata

lui Dumnezeu se supun ordinelor Marelui Căpitan - Isus. Căminele noastre sunt

o parte din armata lui Dumnezeu, iar ofițeri în aceste cămine sunt mamele și

tații. Așa că părinții stau între Dumnezeu și copii, învățându-i să facă binele.

Billy se legăna de poarta sa, dorindu-și ca vreun băiat de mărimea lui să

vină să se joace, când, în josul străzii veneau încolonați toți băieții din

vecinătate, sau cel puțin așa părea. Billy se uită la ei cu ochii larg deschiși și

dornici, pentru că ei duceau un arsenal de arme din lemn, săbii și sulițe pe

umerii lor.

„Unde mergeți?” strigă el către băieții pe care îi cunoștea.

„Ne ducem să ne luptăm cu dușmanul. Vino cu noi,” strigară ei înapoi.

„Cine-i dușmanul?” îl frământa pe Billy.

„Viespiile din pădure. Le-am găsit cuiburile și ne luptăm cu ele.”

Billy o zbughi înăuntru strigând: „Mamă, mamă, pot să merg cu băieții la

război? Pot, mamă?”

„Război?”, întrebă mama. „Ce război, și unde?”

„Războiul cu viespille din pădure. Băieții au toţi arme și sulițe și săbii.

Lasă-mă să merg, te rog!”

În acel moment, Tati intră în casă și când auzi cererea lui Billy i-a spus că

el nu va merge. Și apoi, pentru a-i explica, i-a spus: „Billy, viespiile pot fi foarte

periculoase, și singurul mod prin care te poți lupta cu ele este să fii pregătit cu

armele potrivite, și armele potrivite nu sunt arme din lemn, săbii sau sulițe.”

Billy se întoarse la poarta lui care se legăna, nemulțumit de decizia tatălui

său, dar știa că Tati era ofițerul în casa lui și asta era tot.

După ceea ce păru multă vreme, băieții se întoarseră încântați, fluturându-

și armele și trâmbițându-și victoria asupra viespiilor. Câteva zile mai târziu,

băieții se întoarseră din nou pe stradă, porniți la război cu viespiile, iar invitația

lui Billy de a merge cu ei fusese făcută din nou, dar Billy i-a asigurat că el nu va

merge –acestea erau ordinele lui Tati.

„O, hai”, l-au rugat ei. „Nu se va supăra, și va fi distractiv.”

Billy, soldatul, a ezitat asupra ordinelor sale. Cât de mult își dorea să

meargă! Iar Tati, ofițerul acestui soldățel nu era acasă. Nici mama nu era. Putea

să meargă și să se întoarcă înainte ca vreunul din ei să afle, se gândi Billy. Ar fi

așa de distractiv să se lupte cu viespille, și asa de distractiv să fie cu băieții...

Billy vroia să afle cum s-au luptat băieții cu viespiile cu arme și sulițe, așa că

apucă o bucată de lemn, care ar servi drept armă, și se duse în fugă după

prietenii lui.

Când au ajuns în pădure, băieții au plecat în căutare de cuiburi de viespii,

și nu după mult timp au zărit unul. Acum avea să înceapă distracția, se gândeau

ei, pentru că aceste viespii erau mari, și ar fi ținte ușoare.

7

O lovitură în cuib, și dușmanul ieși pe câmpul de bătaie și îi împrăștie pe

băieți. Băieții s-au risipit în toate direcțiile, în timp ce bărzăunii (nu viespiile)

bâzâiau furioși și încercau să oprească războiul. Un bărzăun a bâzâit tare la

Billy și îl mușcă de buza superioară, chiar sub nas. În timp ce otrava

bărzăunului intra în fluxul sanguin al lui Billy, el suferea dureri foarte mari.

Grăbindu-se spre acasă, Billy avusese timp să se gândească la faptul că a

încălcat ordinele, iar acum trebuia să sufere consecințele.

Tratamentele doctorului au fost foarte dureroase pentru Billy și începuse

să-și dorească să moară. Știa că și părinților lui le părea rău pentru faptele lui și

asta făcea situația mai rea.

Într-o zi, pe când Billy era mai bine, Tati i-a spus: „Deci, Billy, băieții n-

au câștigat acea bătălie pe care au început-o.”

„Nu”, a spus Billy. „Dușmanul ne-a bombardat prea tare. Nu i-am putut

face nimic.”

„Eu mai văd și un alt motiv”, îi zise Tati, „ Două, de fapt ”.

„Care?” întrebă Billy.

„Primul, n-ai avut echipamentul potrivit- nici o armă antiaeriană; și al

doilea, ai acționat fără să primești ordine.”

„Da,” zise Billy, „Tati, te rog iartă-mă că nu te-am ascultat, am greșit așa

de mult.” „Am acționat împotriva ordinelor casei.”

Tati îl luă pe Billy în brațe și îi zise: „Te iert, soldățelul meu. Te iubesc

așa de mult.”

8

LECȚIA 2- DUȘMANUL SOLDATULUI CREȘTIN- SATAN

Cântecul lecției: Înainte, soldați creștini

Textul lecției: 2 Timotei 2:3 „ Suferă împreună cu mine, ca un bun

ostaș al lui Hristos.”

Faceți o scurtă recapitulare a primei lecții- SOLDATUL CREȘTIN - în

timp ce îl puneți din nou pe panou. Puneți-l pe Satan în partea dreaptă în timp ce

vorbiți.

A DOUA SĂPTĂMÂNĂ - DUȘMANUL SOLDATULUI CREȘTIN -

SATAN

În fiecare război sau luptă există două părți - cea bună, și cea rea -

dușmanul, căruia îi place să facă rău, și soldatul, care dorește pacea.

Haideți să întoarcem la Matei 13:24-29, 36-41 și să vedem dacă putem

descoperi cine spune Biblia că este dușmanul. Da, versetul 39 spune că

dușmanul este diavolul. Și Apocalipsa 12:9 (lăsați elevul să citească versetul),

ne spune mai multe nume după care îl putem identifica pe dușman. (Puneți

vrășmașul, pe Satan, în partea dreaptă a panoului.)

Știm că, dacă ar fi să întâlnim un leu în junglă, dorința lui ar fi să ne atace

și să ne devoreze. Și exact aceasta ne spune și Petru în 1 Petru 5:8, că vrea

potrivnicul nostru (care este un alt cuvânt pentru dușman) diavolul, să ne facă

nouă.

Ce face un soldat atunci când știe că are un dușman prin apropiere? Se

pregătește să se apere de acel dușman. Și asta ne spune și Biblia să facem în

Efeseni 6:11,12. Haideți să citim. Da, trebuie să ne îmbrăcăm cu armura lui

Dumnezeu, dacă vrem să fim în stare să ne împotrivim acestui dușman, Satan.

Versetul 12 spune că acest dușman nu vine să se lupte sau să se bată cu

noi sub forma unui om, ca noi. Nu, Satan este o persoană rea spirituală, care

vine să ne ispitească. Dacă am putea vedea cu ochii noștri cât de rău este el în

realitate, nu ne-ar fi greu să spunem „Înapoia mea, Satano.” Dar el nu ne atacă

în acest fel, așa cum nu a venit pe față și fără rușinare să o ispitească pe Eva în

Grădina Edenului. Nu, el a venit la Eva deghizat într-un șarpe frumos și isteț.

Eva a fost înșelată. Și așa este și cu noi astăzi. Satan încearcă să ne

amăgească, așa cum citim în 2 Corinteni 11:14, „Și nu este de mirare. Căci chiar

Satana se preface într-un înger de lumină.” Iar versetele 13 și 15 ne spun că

Satan are o mulțime de oameni care îl ajută să ne înșele – chiar slujitori. (Lăsați-

i pe elevi să citească aceste versete).

Acum înțelegem de ce trebuie să purtăm întotdeauna armura lui

Dumnezeu, ca să nu fim amăgiți în aceste zile din urmă. Haideți să citim și 1

Corinteni 10:20, 21.

Ne amintim cum a câștigat Isus bătălia cu Satan când a fost ispitit de trei

ori, imediat după ce a fost botezat și era pregătit să-și înceapă lucrarea. Da, Isus

9

a fost ispitit în aceleași trei puncte ca și Eva. Întâi, în privința poftei, când Satan

i-a spus lui Isus să transforme pietrele în pâine, când Isus era foarte flămând

după ce a postit 40 de zile și 40 de nopți. Dar Isus i-a răspuns lui Satan: „Este

scris, omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui

Dumnezeu.”

În al doilea rând, Satan L-a ispitit pe Isus să fie îndrăzneț- aceasta

înseamnă să fii prea încrezător sau să-ți iei libertăți prea mari. Dar din nou, Isus

a răspuns: „Este scris, Să nu ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău.” Se pare

uneori, astăzi, că mulți tineri sunt prea nesăbuiți și încrezători prin felul în care

conduc atât de nebuneşte, de parcă s-ar juca cu moartea. Mulți dintre ei își aleg

prieteni care sunt lumești, și mult prea adesea se căsătoresc cu cineva care nu

este creștin. Ei sunt îndrăzneți, sau „se joacă” cu fericirea lor viitoare.

Și apoi, a treia ispită a fost când Satan i-a oferit lui Isus lucruri din lume,

doar dacă i s-ar fi închinat.

Dar încă o dată Isus a răspuns „Este scris: Domnului, Dumnezeului tău să

te închini și numai Lui să-I slujești.”

Pavel ne spune în Romani 8:35, 37-39 că singura cale prin care putem fi

învingători asupra păcatului și a lui Satan este prin Isus Cristos, Domnul nostru.

Da, în această bătălie avem un Căpitan bun, care să ne conducă pentru că

El a mers înaintea noastră și a fost biruitor în lupta cu Satan. Și, la fel cum

căpitanii obișnuiți își strâng soldații pentru a le da ordine înainte să pornească la

luptă, Căpitanul nostru, Isus, ne-a dat și nouă intrucțiuni în bătălia împotriva

dușmanului nostru. Haideți să întoarcem la Efeseni 6:11, 13.

Băieți și fete, Satan e puternic, dar Isus Cristos este Dumnezeu și El este

mult mai puternic! Dacă vreunul dintre voi se luptă cu Satan sau cu ispita, vă

rog faceți-I Lui de cunoscut și mă voi ruga pentru voi. Puteți să fiți învingători.

Săptămâna viitoare vom învăța despre importanța unei armuri.

Profesorului: Cum să conduceți un copil spre dedicare

1. Asigurați-vă că copilul este mântuit.( vezi cap. 1 nota profesorului).

2. Conduceți-l/o spre a-și da viața Domnului astăzi. (Romani 12:1).

3. Arătați-i că Duhul Sfânt care locuiește în el/ea îl/o va călăuzi și îi va arăta

cum să se supună lui Dumnezeu în fiecare zi. (Ioan 14:26).

4. Arătați-i că putem avea biruință asupra păcatului și a lui Satan, prin Isus

Cristos (Rom. 8:37).

5. Conduceți-l/o în rugăciune. „Dragă Doamne Isuse, mă dăruiesc Ție.

Vreau să preiei controlul asupra vieții mele. Scapă-mă de Satan și de

înșelăciunile lui. Ajută-mă să trăiesc fiecare zi pentru a te mulțumi pe

Tine. Îți mulțumesc, Doamne Isuse că mă ajuți.”

6. Explicați-i copilului că trebuie să-și mărturisească păcatele zilnic lui

Dumnezeu, încrezându-se în El că îl/o iartă. Un început nou și curat este

oricând la îndemână. (1 Ioan 1:9

10

VICTORIA LUI GINNY

Chiar și fetițele mici pot fi soldați în armata lui Isus. Și chiar și fetițele

pot avea victorie și să învingă ispita dacă vor asculta de ceea ce le vorbește

Duhul Sfânt. Soldații mari, ca și soldații mici, au nevoie de un Căpitan care să le

arate calea pe care să meargă, ca să fie în siguranță.

Ginny era un soldățel în via Domnului. și ce mult îi plăceau strugurii din

văile însorite! Toată ziulica admirase în secret ciorchinii mari de struguri de

deasupra celorlalte fructe ademenitoare din mijlocul mesei din sufragerie.

Întreaga zi, Ginny fusese pusă pe șotii.Ea era o fetiță vioaie, plină de voie

bună și tot timpul în mișcare. Ea era genul care le oboșește pe mame, iar taților

le dă dureri de cap.

Când venise timpul ca Ginny să meargă la culcare, nimeni nu era mai

bucuros ca mama ei, pentru că Ginny fusese foarte neastâmpărată în acea zi.

După ce o hrăni bine și îi dădu un sărut de noapte bună, mama oftă și spuse: „În

sfârșit, acum pot să am puțină liniște.”

Mama se duse în sufrageria liniștită și se hotărî să se întindă pe canapea și

să se odihnească. Îi venise somnul, dar înainte să închidă ochii și să ațipească,

își dădu seama că ceva se întâmpla. Foarte încet, foarte ușor, ușa sufrageriei

începuse să deschidă, puțin câte puțin.

„Cine putea fi?” se gândea mama speriată.

Apoi, ieși pe furiș din spatele ușii o siluetă îmbrăcată în alb. Era micuța

Ginny în cămășuța ei de noapte, mergând în vârful degetelor de-a lungul

covorului moale.

Mama nu s-a mișcat, nici n-a zis vreun cuvânt. Se prefăcu că doarme, dar

ea urmărea să vadă ce va face Ginny.

Ginny se cățără sus pe masă, apucă ciorchinele de struguri la care poftise

toată ziua, și ieși din cameră în vârful picioarelor, închizând ușa foarte încet în

urma ei. Bineînțeles, ea se gândea că nimeni nu a văzut-o. Dar mama a văzut-o

și aceasta o întrista, pentru că Ginny fura struguri pe care îi putea avea daca ar fi

cerut.

„Să cred că Ginny ar face un asemnea lucru,” își zise mama pentru ea

însăși. „Ce aș putea să-i spun ca să o fac să-și dea seama de ce a făcut?”

Deodată, ușa sufrageriei se deschise iarăși, foarte, foarte încet. Din

spatele ei ieși aceeași siluetă mică albă. Era din nou Ginny în cămășuța ei de

noapte, ținând încă strâns ciorchinele de struguri în mâna ei.

Mergând în vârful picioarelor până la masă, puse ciorchinele de struguri

înapoi, exact în același loc unde l-a găsit, apoi zise cu voce tare: „Înapoia mea,

Satano!” Și, înainte de a se mai răzgândi, fugi înspre ușă, dar înainte de a ajunge

la ea mama era în picioare și brațele îi erau încolăcite în jurul lui Ginny.

„O, dragă!”, strigă mama, „Mă bucur așa de mult că ai avut biruință

asupra acelei ispite!”

11

„Mamă,” zise Ginny, „Cu fiecare pas pe care îl făceam în sus pe scări cu

piciorul drept, micuța voce din ureche îmi spunea: „Pune-l înapoi.” Și cu fiecare

pas pe care îl făceam cu piciorul stâng, o altă voce îmi spunea „Mergi înainte,

nimeni nu va afla, iar acei struguri sunt așa de buni.” „De ce se întâmpla asta?”

Mama se gândi un minut, apoi, ținând-o pe Ginny foarte strâns, îi spuse

„Isus era acolo, în partea ta dreaptă și vocea Lui iubitoare îți spunea să nu iei

strugurii fără să-i ceri mamei. În partea ta stângă trebuie să fi fost Satan și te

îndemna să faci ce este rău. Mă bucur că ai ascultat de vocea lui Isus, tu nu?”

„Da, mamă, mă bucur!”, mărturisi Ginny, „Și vreau să ascult întotdeauna

de vocea Lui.”

12

LECȚIA 3- IMPORTANȚA UNEI ARMURI

Cântecul lecției: Înainte, soldați creștini

Textul lecției: 2 Timotei 2:3 „ Suferă împreună cu mine, ca un bun

ostaș al lui Hristos.”

Puteți economisi timp dacă îi aveți deja pe soldat și pe Satan pe panou

înainte de a începe.

SĂPTĂMÂNA A TREIA: IMPORTANȚA UNEI ARMURI

Dumnezeu ne-a dăruit fiecăruia dintre noi daruri minunate pentru a ne

ajuta în lupta noastră contra lui Satan. Fiecăruia dintre noi, care Îi aparținem,

ne-a fost dat un set complet de armură pe care să o îmbrăcăm.

Efeseni 6:11 spune: „Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să

puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului.”

În timp ce Pavel scria această scrisoare din Roma, către efeseni, el putea

să vadă soldați romani peste tot în jurul lui, și, bineînțeles, ei erau îmbrăcați cu

armura romană. Pavel a fost un luptător adevărat înainte de a deveni creștin, așa

că știa importanța deținerii unei armuri bune. Acum vroia să le semnaleze

efesenilor marea nevoie și importanța îmbrăcării întregii armuri a lui

Dumnezeu.

Astăzi, atunci când tinerii sunt chemați să se înroleze în armata țării lor,

prima oară li se oferă echipamentul adecvat, sau armura, iar apoi sunt antrenați.

Li se dau coifuri speciale pentru a-i proteja de focul dușmanului. De asemenea,

li se dau arme cu care să lupte împotriva dușmanului. Unii soldați conduc

tancuri mari, blindate, care sunt de neprețuit în vreme de război.

Dar, desigur, Pavel nu vroia să spună că armura lui Dumnezeu ar însemna

că și Dumnezeu poartă armură, ca și soldații romani. Nu, dar Pavel a știut că

atunci când oamenii devin creștini ei au de dus o luptă adevărată împotriva

păcatului și a lui Satan în fiecare zi. Armura lui Dumnezeu nu este o armură

materială pe care să o putem cumpăra sau împrumuta, ci este o protecție

spirituală în bătălia creștină.

Dacă stăm să ne gândim o clipă la natură, vom descoperi că Dumnezeu a

dotat multe feluri de animale cu o armură protectoare.

Multe animale mici, care locuiesc în ocean n-ar avea șanse prea mari de

supraviețuire dacă n-ar avea acea armură protectoare pe care le-a dat-o

Dumnezeu scoicilor. (Acum arătați diferite feluri de scoici- mari și mici).

Și Dumnezeu i-a dat o armură specială și armadillo-ului, care îi învelește

tot corpul făcut din plăci mici, osoase. Când sunt atacați, unele specii se pot

curba ca o minge, prezentând armura în toate părțile. (Arătați imaginea unui

armadillo.)

Dumnezeu i-a dăruit țestoasei o armură protectoare asemănătoare. Ea își

cară armura peste tot unde merge, ca un tanc de armată. Și atunci când pericolul

13

amenință, unele țestoase pot să-și bage capul înăuntru, precum și picioarele și

coada, până când tot ceea ce rămâne este doar arumura, care o protejează atât de

bine încât trăiește mai mult decât dușmanii săi.( Arătați poze cu țestoase dacă e

posibil.)

Noi nu putem să îl întrecem pe dușmanul nostru, Satan, pentru că el e

foarte șiret, dar putem să ne pregătim pentru atacurile lui, punându-ne armura

lui Dumnezeu. Băieți și fete, Dumnezeu nu ne-a lăsat aici, pe acest pământ să ne

luptăm singuri cu Satan și forțele lui. El ne dă armură apărătoare, El luptă

pentru noi, și chiar se roagă pentru noi. Isus S-a rugat în Ioan 17:15 „ Nu te rog

să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău.”

În El avem victoria!

Săptămâna viitoare vom pune prima piesă a armurii pe soldatul nostru

roman, și săptămână de săptămână, vom descoperi ce înseamnă fiecare parte a

armurii.

14

DUMNEZEU SE ÎNGRIJEȘTE DE SOLDAȚII LUI

„Vino cu mine!” îi ordonă un sergent al poliției militare lui Elias Cabrera

din America de Sud, la 7 dimineața, în drum spre locul lui de muncă.

„Unde să vin, și de ce?”, zisese Elias surprins. „La cazarma armatei!”, se

repezi el. „Tocmai ai fost încorporat în armată.” Până după-amiază, lui Elias i s-

au făcut examinări fizice, i-au făcut o nouă tunsoare, și i-au dat o uniformă.

Apoi putea suna acasă.

„Dar, băiatul meu!”, a exclamat mama lui. „Ce să facă un creștin în

armată?” Vedeți voi, Elias credea că Dumnezeu nu vroia ca el să ucidă.

Ce putea să facă Elias? Ce putea să facă orice creștin într-o armată care

nu acordă atenție credințelor religioase? Apoi Elias vorbise cu Dumnezeu. El a

spus „Doamne, eu nu vreau să iau vieți. Pentru că sunt soldatul Tău, te rog

cruță-mă de la a ucide sau a fi ucis.”

Era o revoluție în țara lui Elias și 300.000 își pierduseră viețile. Bandiții

hoinăreau prin țară jefuind și omorând, iar soldații împușcau pe oricine era

suspectat de a fi trădător al președintelui.

Așa că lui Elias i se dădu o armă, fusese trimis pe tren cu ea, în timp ce se

ruga să nu trebuiască să ia vieți cu ea niciodată. Auzise că va fi trimis într-un loc

periculos, așa că Îl căuta din nou pe Dumnezeu, rugându-L: „Te rog, Doamne,

nu mă lăsa să merg undeva unde să trebuiască să iau vieți.” Aliniați cu toţii,

căpitanul i-a numărat pe toți, dar când a ajuns în fața lui Elias, zise, „Restul din

voi mergeți să-l păziți pe președinte.”

Mai târziu, era nevoie de un operator la tabloul de comandă, și, deși Elias

nu știa nimic despre a răspunde la telefoane sau despre tablouri de comandă, a

fost ales, și, pentru că știa secrete militare de la telefoane, președintele dădu

ordine specifice ca soldatul Cabrera să nu fie trimis într-un loc sau să fie pus

undeva unde să poată fi prins. Dumnezeu avea grijă de acest soldat din armata

Lui.

În batalionul lui Elias era un Sergent Corienda, un om setos de sânge,

căruia îi plăcea să vorbească despre numărul de oameni pe care i-a ucis, iar

sergentului Corienda îi displăcea Elias pentru că el nu savura poveștile lui

sinistre. Sergentul își bătea joc de Elias că citea Biblia și se ruga, și de groaza

lui de a lua vieți. „Într-una din zilele astea”, îi zise el lui Elias, „te voi lua într-o

misiune, și atunci stai să vezi.”

Postul de santinelă numărul 15 era ultimul și cel mai îndepărtat și era pe

locul unei case ruinate, unde, cu mult timp în urmă, câțiva oameni și-au găsit

sfârșitul. Un zvon, că o fantomă de forma unui curcan uriaș lua oameni ce nu

mai erau văzuți niciodată, i-a înfricat pe soldații superstițioși atât de tare, încât

au refuzat straja - de la miezul nopții până la trei dimineața. Câteva nopți la

rând, Sergentul l-a făcut pe Elias să stea de pază în timpul acestor ore, fără ca

președintele să știe despre aceasta.

15

Nu se întâmplă nimic, pentru o vreme, în prima noapte. Creștinul Elias,

căruia nu îi era frică să meargă cu Isus în orice loc, credea că acestea erau doar

vorbe pentru a-i speria pe soldați. Dar, la 1:30, aerul fusese spintecat dintr-o

dată de scâncete și bătăi de aripi. Eliaș țâșni afară de la postul de santinelă,

trăgând piedica de la pușca lui, și strigă: „Cine sunteți, fantomelor?” Aveți grijă,

că voi pune întrebarea asta cu gloanțe.”

Luminând cu lanterna vârfurile copacilor, Elias făcu forma unui cocoș și

a unei vulpi. Împușcătura lui îi doborâse pe amândoi. De asemenea, scosese

afară din cazarme toți soldații, deoarece o împușcătură era semnalul alarmei

generale. Noaptea următoare se întâmplă din nou și Elias împușcă vulpea, iar în

alte nopți fuseseră două vulpi mai mici. În cele din urmă, președintele auzise

despre curajul și țintirea fără greșeală a lui Elias și fusese răsplătit. Acesta a fost

sfârșitul „fantomei”, dar nu și finalul încercărilor Sergentului de a scăpa de

Elias.

Sergentul Corienda selectă un detașament de 20 de oameni pe care îi duse

prin țară pentru a ucide 18 concetățeni suspectați de planuri de trădare împotriva

președintelui. Niciunul dintre ofițeri nu era la cartierul general, așa că Corienda

i-a ordonat lui Elias să acompanieze echipajul. Elias ghicise ce avea Sergentul

în minte - vroia să-l facă să ucidă oameni, și dacă refuza, sergentul ar fi aranjat

să fie acuzat de încălcarea legilor militare și nesupunere. Elias nu putea să facă

nimic decât să meargă, deși a protestat cum că trebuie să stea lângă telefon.

Printre arme și muniție, izbindu-se de ceea ce era prin camion, Elias se

ruga ca Dumnezeu să intervină. Când au ajuns la punctul de control militar,

sergentul sări jos, iar ofițerul îl întrebă: „Aveți un soldat pe nume Cabrera?”

„Nu”, răspunse Sergentul. Dar, dintr-o dată Elias strigă: „Soldat Cabrera,

prezent, domnule!”

„Ei bine, soldat, am primit ordine să te întorci la sediu imediat!”

Întorcându-se înspre Sergent, ofițerul zise: „Sunt supărați cu toții pentru că a

mers și el în misiune.” Apoi Elias sări jos din camion, primise ordinele și porni

înspre tabără. Elias începuse să meargă și să îi mulțumească lui Dumnezeu

pentru izbăvirea Lui, deși își amintea de furia de pe fața sergentului. Elias era

așa de bucuros, încât mersese mult până să-și dea seama că era într-o țară cu

bandiți, ducând un bagaj plin, dar fără mâncare, iar noaptea venea. Mersese 35

de mile, rugându-se tot drumul. „Te rog, Doamne, sunt atât de obosit. Te rog,

trimite-mi un autovehicul de orice fel ca să traversez țara aceasta în siguranță.”

Curând zări o mașină intrând pe șosea. Elias stătu în mijlocul drumul și

mașina se opri. Șoferul ezita dacă să-l ia, până văzuse ordinele președintelui.

Două fete tinere, în drumul lor spre internat, îi făcură loc soldatului pe banchetă.

Tocmai în amurg avusese loc un jaf armat, și Elias sări din mașina aflată în

mișcare. El era în siguranță, dar ceilalți? Opt bandiți jefuiau șoferul de bani și de

mașină. Elias se târî pe lângă o piatră, își fixă arma, dar inima i se opri când se

gândise la a ucide. „O, Doamne, ajută-mă!,” se rugă el. Dar, dintr-o dată Elias

auzi o voce fermă strigând: „Stați!” „Aruncați toate armele, sau veți fi

16

împușcați!” Își recunoscu propria voce și că Domnul vorbise prin el. Trase un

rând de focuri în stânga bandiților, și apoi deasupra capetelor lor, în dreapta. O

putere din exteriorul lui Elias trase piedica iar panica se instală. Bandiții o luară

la sănătoasa , lăsând totul în urmă.

Președintele îi dădu lui Elias permisiunea de a merge acasă. Cât de

bucuroasă era mama lui că Dumnezeu avusese grijă de fiul ei soldat.

Elias nu mai e acum în armată, dar încă se bucură că Domnul i-a răspuns

rugăciunii. Elias continuă să îi slujească Domnului în timp ce studiază pentru a

deveni pastor. Iar Elias nu poate uita niciodată că el este soldatul lui Dumnezeu,

iar Comandantul și Șeful său este Isus Cristos.

17

LECȚIA 4 - MIJLOCUL ÎNCINS CU ADEVĂRUL

Cântecul lecției: Înainte, soldați creștini

Textul lecției: 2 Timotei 2:3 „ Suferă împreună cu mine, ca un bun

ostaș al lui Hristos.”

Economisiți timp dacă îi aveți deja pe soldat și pe Satan pe panou înainte

de a începe.

A PATRA SĂPTĂMÂNĂ: MIJLOCUL ÎNCINS CU ADEVĂRUL

Am vorbit despre soldatul creștin și lupta lui, despre dușmanul

creștinului, Satan, iar săptămâna trecută am învățat despre importanța unei

armuri. Care este prima piesă a armurii menționată în Efeseni 6:14, prima

jumătate? Da, mijlocul, sau cureaua este, de obicei, prima parte a armurii pe

care o îmbracă un soldat.(Acum puneți cureaua pe soldat #4). Se potrivește în

jurul întregului corp.

Acum, haideți să ne întoarcem și să citim Efeseni 6:11, și apoi să-l

adăugăm la versetul nostru pentru astăzi. „Îmbrăcați-vă cu toată armura lui

Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Stați gata,

dar, având mijlocul încins cu adevărul.” Începem să vedem că Pavel îi învață pe

oameni în pilde, la fel ca Isus, despre lucruri pe care le văd în jurul lor în fiecare

zi, cum ar fi soldații în armură. Efesenii puteau înțelege nevoia unui soldat de a

avea armură; că era importantă pentru a-l ajuta să-i salveze viața. Iar când Pavel

a spus „având mijlocul încins cu adevărul”, ei au înțeles că, drept soldați creștini

în armata lui Isus Cristos, prima lor armură de apărare ar fi să aibă o cunoștere

temeinică a adevărului.

Ce este adevărul? Haideți să întoarcem la Ioan 14:6 și să lăsăm Biblia să

ne spună. „Isus i-a zis: „Eu sunt calea, adevărul și viața.” Da, Isus este adevărul

viu. Dar Ioan 17:17 spune: „Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este

adevărul.” Din acest verset vedem căci Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, este

adevărul scris.

Armatele obișnuite trebuie să învețe modalități prin care să-și învingă

dușmanul, pentru a avea biruință. 2 Timotei 2:15 spune: „Caută să te înfățișezi

înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie

rușine, și care împarte drept Cuvântul adevărului.”

Da, trebuie să ne străduim să învățăm și să cunoaștem adevărul. Pentru a

rezista într-un conflict, fiecare dintre noi trebuie să ne fortificăm mințile citind,

auzind și învățând adevărurile Bibliei.

Satan este un mincinos. Isus le-a spus necredincioșilor în Ioan 8:44 „Voi

aveți de tată pe diavolul –căci este mincinos și tatăl minciunii.” Atunci când

Satan ne șoptește minciuni la urechi, trebuie să știți care este adevărul lui

Dumnezeu. Apoi puteți spune „Pleacă, Satano! Dumnezeu spune că nu este

adevărat.”

18

Băieți și fete, studiați Cuvântul lui Dumnezeu, încingeți-vă mijlocul cu

adevărul, așa ca să puteți spune cu David „Strâng Cuvântul Tău în inima mea,

ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.” (Ps.119:11).

19

PAULOS ȘI BIBLIA LUI

Unii sodați nu se luptă cu arme. Există multe slujbe într-o armată, în

spatele rândurilor pe care le au soldații, în afară de folosirea unei arme. Sunt

cartofi de curățat, rufe de spălat, camioane care trebuie ținute în mişcare și tot

felul de munci care să țină o armată în acţiune.

În armata lui Dumnezeu, bărbați și femei, băieți și fete, au de îndeplinit

slujbe. Trebuie să trăiască vieți curate și folositoare. Ei vor să le spună și altora

despre Isus și despre moartea Lui pe cruce, pentru a-i mântui de păcatele lor. Ei

lucrează și dăruiesc bani pentru a-i trimite în alte părți, pentru ca oamenii să știe

că Isus revine curând.

Paulos, era un creștin adolescent din Guatemala, și era soldat în armata

lui Dumnezeu. În acel moment, Paulos nu știa cât de important era pentru el să

cunoască Cuvântul lui Dumnezeu, dar în curând avea să afle.

Paulos știa că lopata pe care o căra era pentru a-și săpa propriul mormânt.

Mergea pe un câmp, și în momentele următoare, ofițerii care comandau

detașamentul de tragere, le vor fi ordonat tuturor să se oprească, și apoi el

trebuia să înceapă să sape. Când va fi făcut groapa destul de adâncă, va fi forțat

să stea langă ea. Echipa de tragere va trage, și el va cădea în groapă, mort.

Paulos fusese arestat împreună cu o bandă de hoți. Nu i s-a făcut un

proces, dar fusese dus pe un câmp, cu lopata în mână pentru a fi omorât. Paulos

trăia în această țară pe cand conducea guvernul un dictator. Când cineva era

suspectat de un delict, era dus imediat pe un câmp deschis, i se ordona să sape o

groapă, apoi se răsturna în gaura pe care o săpase, din cauza gloanțelor unui

detașament de tragere.

Mergând spre osândă, încerca să se gândească ce să facă pentru a scăpa.

Se rugă. Își pipăi micul Nou Testament din buzunar. Iubea acea Carte și Îl iubea

pe Cel care a scris acea Carte. Începea fiecare zi cu ea, citind și memorând câte

un text. Faptul că avea acum Cuvântul lui Dumnezeu cu el îl făcu să nu se mai

simtă așa de singur.

Trebuia să vorbească cumva cu ofițerul. Trebuie să existe o cale de a-i

spune. „Nu sunt hoț,” îi zise ofițerului. „Eu sunt creștin.” „O, nu, nu ești”, zise

ofițerul. „Tu ești un delincvent, dacă nu, nu ai fi fost cu ceilalți hoți.”

„Aceia nu erau prietenii mei,” răspunse Paulos. „S-a întâmplat să fiu

acolo în același timp. Eu sunt creștin și noi nu ne amestecăm în treburi de acest

fel. Vedeți, am chiar aici, în buzunar Noul Testament.” „Minți.” „Nu știi nimic

despre Biblie,” zise ofițerul. „Ba da, știu”, răspunse Paulos. „Pot să recit câteva

texte.” „Nu te cred,” spuse ofițerul. „Stai acolo și să te aud repetându-mi câteva

texte.”

Paulos își drese vocea și începu. Repetă câteva texte și dădu referințele.

Zisese versetele fără greșeală, și cu multă implicare, pentru că Isus era lângă el

ajutându-l, iar el fusese credincios în a-și face partea în fiecare zi. Ofițerul

20

ascultă cu uimire. Când Paulos termină, ofițerul zise, „Sunt convins că nu ești

hoț. Poți să pleci.”

Faptul că a știut Cuvântul lui Dumnezeu pe de rost i-a salvat viața lui

Paulos!

21

LECȚIA 5 - PLATOȘA NEPRIHĂNIRII

Cântecul lecției: Înainte, soldați creștini

Textul lecției: 2 Timotei 2:3 „ Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaș

al lui Hristos.”

Să aveți soldatul creștin cu mijlocul încins.

SĂPTĂMÂNA A CINCEA: PLATOȘA NEPRIHĂNIRII

Astăzi, vrem să întoarcem la Efeseni 6:14 partea a doua, și să vedem ce

este menționat ca fiind a doua piesă a armurii soldatului creștin. „ Îmbrăcați cu

platoșa neprihănirii .” (Puneți platoșa pe soldat #3).

Da, un soldat trebuie să fie bine protejat când se duce într-o bătălie. Dacă

este bine protejat, atunci va fi mai încrezător și se va putea concentra mai bine

asupra dușmanului. De aceea soldații sunt dotați cu echipamente de camuflaj,

astfel încât îmbrăcămintea lor să se amestece cu natura și să îi protejeze. Atunci

dușmanul nu poate vedea soldații atât de bine. Dacă soldatul este o pradă ușoară

pentru dușman, atunci va fi omorât cu ușurință, și armata va fi curând învinsă.

Platoșa era o piesă foarte importantă a armurii pentru că proteja inima și

plămânii soldatului roman. Inima și plămânii sunt părțile vitale ale unui soldat.

Dacă un soldat este rănit în inimă sau la plămâni, de obicei, moare. Platoșa

romană era făcută din piele foarte tare acoperită cu metal sau plăci de metal.

Nici o săgeată nu putea să străpungă o platoșă care era purtată corespunzător.

Platoșa din armura creștină reprezintă neprihănirea lui Isus. Și, la fel cum

soldatul roman avea nevoie de platoșă ca să-i apere viața, așa și soldatul creștin

are nevoie de neprihănirea lui Isus ca să-l ajute să trăiască o viață mai bună în

această lume. Neprihănirea lui Isus este singurul mod prin care creștinul poate

trăi o viață victorioasă.

Isaia 64:6 spune: „ Toți am ajuns ca niște necurați și faptele noastre bune

sunt ca o haină mânjită.” Așa că, vedem că indiferent cât de buni ne credem,

Isaia spune că viețile noastre sunt ca o cârpă murdară, comparată cu

neprihănirea lui Isus. Și totuși Isus a vrut să vină și să moară pentru păcatele

noastre pentru a ne acoperi neprihănirea noastră cu neprihănirea Lui perfectă.

Cum putem fi acoperiți cu neprihănirea lui Dumnezeu? Cum ne punem

această platoșă specială? Biblia spune în Filipeni 3:9 ( „și să fiu găsit în El, nu

având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin

credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credință.”) Vedeți

voi, băieți și fete, Dumnezeu L-a făcut pe Isus, care era perfect să poarte

păcatele noastre pentru noi pe cruce. Crezând aceasta, noi devenim asemenea lui

Isus Cristos, devenind neprihăniți, așa cum este El. (2 Corinteni 5:21). Cheia

luării platoșei neprihănirii este „ cheia credinței ” . Romani 10:10 spune „ Căci

prin credința din inimă se capătă neprihănirea, și prin mărturisirea cu gura se

ajunge la mântuire.” Când L-ați primit pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor,

22

crezând că El a murit pentru voi, v-ați pus platoșa neprihănirii, făcută exact

pentru voi.

Știți ce este neprihănirea lui Isus cu adevărat? Dicționarul spune că

neprihănirea este a face ceea ce este bine, în afara păcatului și a răului.

Isus este singurul perfect, tu nu ești. Eu nu sunt. Dar când credem în El,

în ochii lui Dumnezeu, și în ochii lui Satan, noi suntem drepți (neprihăniți).

Avem platoșa neprihănirii lui Cristos, peste inima noastră.

Băieți și fete, chiar dacă avem neprihănirea lui Isus asupra noastră, Biblia

ne spune să ne dăm mintea, emoțiile, trupurile, ca unelte ale neprihănirii să fie

folosite de Dumnezeu. Trebuie să căutăm în fiecare zi să trăim o viață sfântă

pentru El. Dumnezeu dorește ca noi să nu păcătuim, dar dacă o facem, El ne

spune în Cuvântul Lui „ Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept

ca să ne ierte păcatele, și să ne curețe de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9). Dacă nu

L-ai ascultat pe Dumnezeu, chiar dacă ești creștin și te simți vinovat și păcătos,

spune-I lui Dumnezeu păcatele tale și că nu vrei să mai păcătuiești. El te va

ierta. Ce minunat Mântuitor avem! „ Dacă ne mărturisim păcatele, El este

credincios și drept ca să ne ierte păcatele, și să ne curățească de orice

nelegiuire.” (1 Ioan 1:9)

Cu câțiva ani în urmă, Regele Alexander al Yugoslaviei a aterizat la

Marseille pentru o vizită oficilă în Franța. Înainte să-și părăsească nava de

război, s-a îmbrăcat cu uniforma completă a unui amiral de flotă. Văzând că

tunica amiralului nu i se potrivea bine peste vesta lui antiglonț, își dăduse jos

vesta. Așa, când a intrat în automobilul special care îl aștepta la docuri, armura

lui protectoare nu mai era. Câteva minute mai târziu, un glonț fatal al unui

asasin găuri frumoasa uniformă a amiralului, și intrase în pieptul regelui.

Protecția lui rămase în urmă pe vapor. Să nu credem vreodată că putem trăi fără

platoșa neprihănirii lui Isus. Numai atunci când viețile noastre sunt acoperite cu

neprihănirea lui Isus putem fi victorioși asupra atacurilor lui Satan.

23

GRAȚIEREA UNUI SOLDAT

(partea 1)

Soldați din armata Domnului și din armata țării lor, sunt judecați greșit

câteodată. Bennie era un astfel de soldat.

Domnul Allen era un pastor care venise la casa domnului Owen pentru a-l

consola într-o vreme în care fiul domnului Owen, Bennie, urma să fie împușcat

pentru că a adormit în timp ce făcea serviciul de pază în armată.

„Dar, domnule Allen, sunt convins că băiatul meu a dormit în post doar

un minut,” zise domnul Owen. „ Era foarte prompt și de încredere. Iar acum vor

să-l împuște pentru că a fost găsit dormind în timp ce servea la datorie. Am

primit o telegramă care spunea: <<Bennie mai are doar 24 de ore de trăit.>>”

„Să sperăm că Tatăl ceresc îl va scăpa,” zise domnul Allen. „Da, să

sperăm. Dumnezeu este foarte milostiv.”

„Când țara noastră a intrat în război,” zise domnul Owen, „Bennie a vrut

să-și ajute patria, și când am încercat să-i spun că este prea tânăr și că nu este

suficient de puternic, el a zis repede: <<Mi-ar fi rușine, tată, când voi fi bărbat

să mă gândesc că nu mi-am folosit niciodată brațul acesta drept pentru țara mea,

când a avut nevoie de el. >> ” „ Atunci du-te, băiatul meu,” am zis, „Și Domnul

să te păzească!”

Blossom, surioara mai mică a lui Bennie îi ascultă pe cei doi bărbați

vorbind. Ce să se fi întâmplat cu Bennie?” Blossom nu putuse să înțeleagă tot,

dar știa că se întâmplase ceva foarte rău. O bătaie în ușă, iar Blossom o

deschise. Cineva îi dădu o scrisoare să i-o dea tatălui ei. „Este de la Bennie!”,

strigă tatăl. Era un mesaj dintre cei morți. Domnul Owen i-o înmână domnului

Allen. Pastorul o deschise și citi:

s

Dragă tată,

Când va ajunge această scrisoare la tine, s-ar putea să fiu deja mort. La

început mi se păru groaznic, dar m-am gândit la asta așa de mult, încât acum

nu mai este o teroare pentru mine. M-am gândit, tată, că aș fi putut fi omorât pe

câmpul de luptă pentru țara mea, dar să fiu împușcat ca un câine pentru că

aproape o trădasem -- să mor din neglijență la datorie...! O, tată, mă întreb

dacă numai simplul gând nu mă omoară! Dar nu îți voi face rușine. Îți voi scrie

totul, iar când voi fi mort, le poți spune camarazilor mei. Acum eu nu pot.

Știi că i-am promis mamei lui Jemmie Carr că voi avea grijă de fiul ei în

armată, iar când s-a îmbolnăvit am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru el.

Nu era refăcut când i s-a ordonat să se întoarcă la datorie. În ziua dinaintea

acelei nopți, i-am cărat tot bagajul lui Jemmie, plus al meu, în timpul marșului.

Spre seară, am grăbit pasul de două ori mai tare, iar bagajul începea să devină

foarte greu, dar și ceilați erau toți obosiți. Dacă nu-i ofeream lui Jemmie brațul

din când în când, ar fi abandonat cursa. Eram foarte obosit când am ajuns în

24

tabără, și, fiind rândul lui Jemmie să stea de pază, i-am ținut eu locul. Dar

eram prea obosit, tată. Nu puteam să stau treaz nici dacă ținea cineva o armă

la capul meu. Dar eu nu mi-am dat seama cât de obosit eram, până când a fost

prea târziu. Am adormit la datorie.”

„Slavă lui Dumnezeu,” întrerupse domnul Owen. „Știam eu că Bennie nu

era genul de băiat care să doarmă în post fără grijă.” Apoi domnul Allen a

continuat:

„Astăzi mi-au spus că ar trebui să am o scurtă amânare -- dăruită mie

datorită circumstanțelor,-- colonelul cel bun spune că mi-a dat-o pentru a putea

scrie familiei. Iartă-l tată. Colonelul își face doar datoria. El m-ar salva

bucuros dacă ar putea. Și să nu pui moartea mea pe seama bietului Jemmie.

Săracul băiat este cu inima frântă, și nu face nimic altceva decât să-i roage și

să-i implore să-l lase pe el să moară în locul meu. Nu pot să suport să mă

gândesc la mama și la Blossom. Alină-le tată, spune-le că mor așa cum ar

trebui să moară un om curajos, și că atunci când războiul se va termina, nu se

vor rușina de mine, așa cum trebuie să se simtă acum. Doamne, ajută-mă! Este

foarte greu de suportat. La revedere, tată! Dumnezeu îmi pare aproape și drag.

Un oftat adânc ieși din inima domnului Owen în timp ce asculta. Apoi,

domnul Allen citi ultima parte a scrisorii.

„În această seară, în amurg, voi vedea vacile întorcându-se de la pășune,

și pe scumpa de Blossom stând pe treapta din spate așteptându-mă. Dar nu voi

mai veni niciodată, niciodată. Domnul să vă binecuvinteze pe toți. Iertați-l pe

bietul vostru Jemmie.”

Vom vedea ce se întâmplă cu Bennie săptămâna viitoare, în partea a II-a.

25

LECȚIA 6 - ÎNCĂLȚAREA CU RÂVNA

Cântecul lecției: Înainte, soldați creștini

Textul lecției: 2 Timotei 2:3 „ Suferă împreună cu mine, ca un bun

ostaș al lui Hristos.”

Să aveți soldatul creștin cu mijlocul încins cu cureaua adevărului și

îmbrăcat cu platoșa neprihănirii.

SĂPTĂMÂNA A ȘASEA: ÎNCĂLȚAREA CU RÂVNA

Haideți să întoarcem la Efeseni 6:15 pentru a afla care era a treia parte a

armurii soldatului roman.

Da, spune că picioarele trebuie să fie încălțate. Puneți-i sandalele

soldatului (#5). De obicei, armata mărșăluiește pe jos. Așa că cei care sunt

responsabili cu sănătatea armatei trebuie să fie foarte atenți la picioarele

soldaților. Ei nu acceptă pe nimeni în armată care are talpa plată sau orice alt fel

de boală de picioare. De asemenea, se acordă mare atenție felurilor potrivite de

pantofi sau cizme pentru cei din cadrul armatei. Încălțămintea este un

echipament foarte important pentru un soldat. Trebuie să fie rezistentă și

confortabilă pentru că, de multe ori, soldații trebuie să meargă în marșuri lungi

pe drumuri dure făcute din pietre ascuțite sau roci, și câteodată nu este nici un

fel de drum.

Motto-ul pentru Băieții Cercetași este „FIȚI PREGĂTIȚI”. De asemenea

acesta ar fi un motto bun și pentru soldatul creștin. Fiți pregătiți să luptați lupta

pentru Isus în fiecare zi, indiferent pe unde trebuie să te ducă picioarele.

Soldatul creștin care are picioarele încălțate cu râvna Evangheliei Păcii nu

va merge nicăieri pe unde nu poate duce Evanghelia cu el și să fie un martor

pentru Isus. Matei 24:14 spune „Evanghelia aceasta a Împărăției va fi

propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor.

Atunci va veni sfârșitul.”

Misionarii trebuie să-și folosească picioarele pentru a duce Evanghelia

Păcii. Isaia 52:7 este un verset bun de aplicat misionarilor. „Ce frumoase sunt

pe munți picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, picioarele

celui ce aduce vești bune, care vestește mântuire, picioarele celui ce zice

Sionului: „ Dumnezeul tău împărățește!” ”.

Evanghelia păcii este vestea bună că Isus a venit să ne dea pacea. „Vă las

pacea, vă dau pacea Mea... să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”

Ioan 14:27. Acei care cred că Isus Cristos este fiul lui Dumnezeu și că a murit

pentru păcatele lor au acest minunat dar al păcii. Ce binecuvântare să poți

împărtăși această veste bună cu acei care caută pacea și nu știu unde să o

găsească.

Soldatul creștin nu va permite picioarelor lui să-l ducă prin nic un loc pe

unde Domnul Isus nu ar merge. El cere și primește îndrumare dela Domnul Isus

26

în timp ce-L urmează. Băieți și fete, voi puteți afla unde vrea Dumnezeu să

mergeți și ce vrea să faceți, rugându-vă și citind Biblia voastră – Cuvântul lui

Dumnezeu. „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe

cărarea mea”, zice David în Psalmul 119:105.

Încălțați-vă cu râvna Evangheliei păcii și urmați-L pe Isus, spunând altora

povestea minunată a darului măreț al dragostei lui Dumnezeu.

27

GRAȚIEREA UNUI SOLDAT

(partea 2)

Data trecută domnul Owen, tatăl lui Bennie, a primit o scrisoare de la

Bennie, care i-a pricinuit durere în inimă. Băiatul lui din armată avea să fie

împușcat pentru că a adormit în post. Scrisoarea explica de ce a fost atât de

obosit încât a adormit. Surioara lui , Blossom, a ascultat citirea scrisorii.

Târziu, în acea noapte, ușa se deschise încet, în timp ce o fetiță se strecură

afară și se grăbi în josul străzii. Nu avea voie să-i fie frică. Se rugă: „ Te rog,

Doamne, ajută-mă să-i salvez viața lui Bennie.” Două ore mai târziu, Blossom

stătea la Mill Depot urmărind trenul de noapte care venea. În timp ce

conductorul se aplecă pentru a o urca în tren, se întreba de ce călătorea singură

această fetiță noaptea, și de ce îi era brăzdată fața de lacrimi. Câteva întrebări și

răspunsuri prompte i-au spus povestea tristă, iar niciun tată n-ar fi putut să se

îngrijească mai bine de copilul lui, cum s-a îngrijit el de Blossom în acea

călătorie cu trenul.

Blossom era în drum spre Washington, pentru a-l ruga pe președintele

Lincoln să-i salveze viața fratelui său. Îi lăsase un bilet tatălui ei pentru a-i

spune unde și de ce plecase. Adusese cu ea scrisoarea lui Bennie. Și astfel, într-

un timp neobișnuit de scurt, Blossom a ajuns în capitală, și se grăbi imediat

către Casa Albă, unde locuia președintele Lincoln.

Președintele tocmai se pregătea pentru îndatoririle de dimineață - de a se

uita peste și a semna hârtii importante- când, fără vreun anunț în prealabil, ușa

se deschise încet și Blossom, cu ochii triști și mâinile împreunate, stătu înaintea

lui. Președintele îi vorbi pe un ton plăcut și vesel.

„Ei bine, copila mea, ce vrei așa de dimineață?” „Viața lui Bennie,

domnule.” „Bennie? Cine-i Bennie?” „Fratele meu, domnule. Vor să-l împuște

pentru că a adormit în post.” „O, da, mi-aduc aminte. A fost un somn fatal. Vezi

tu copilă, mii de vieți s-ar fi putut pierde din cauza neglijenței lui.”

„Dar bietul Bennie era atât de obosit, domnule, iar Jemmie era așa de

slăbit. El a muncit cât pentru doi oameni, domnule, și era noaptea lui Jemmie de

stat de pază, nu a lui Bennie. Dar Jemmie era atât de obosit, iar Bennie nu s-a

gândit nicio clipă la el, că și el era obosit,” zise Blossom.

„Ce spui tu, copilă? Vino aici, nu înțeleg.” Blossom se duse la el. Apoi i-a

spus povestea ei simplă și directă, și îi întinse scrisoarea lui Bennie domnului

Lincoln, ca să o citească. Acesta o citi cu atenție. Îi ordonă servitorului care

răspunse sunetului de clopoțel. „Trimite acest ordin imediat!” Apoi președintele

se întoarse și îi vorbi lui Blossom. „Când te vei duce acasă, spune-i tatălui tău

că Abraham Lincoln crede că viața lui Bennie este mult prea valoroasă pentru a

fi pierdută. Voi trimite după el și va merge acasă cu tine.”

Mulțumesc, domnule, și Dumnezeu să vă binecuvinteze!”

28

Curând după aceea, Bennie venise la Casa Albă unde o întâlni pe sora lui

mai mică. Fusese chemat în salonul privat al președintelui , iar acesta înfășură o

panglică în jurul umărului lui Bennie. Această insignă însemna că, datorită

curajului deosebit și a devotamentului față de țara lui, fusese promovat de la

rangul de soldat simplu, la funcția de locotenent. În timp ce președintele

înfășura panglica, îi vorbi duios lui Bennie:

„Soldatul, care cară bagajul unui coleg bolnav și apoi stă de pază în locul

lui și moare din cauza acestei fapte fără să se plângă, merită să fie onorat de țara

lui.”

Apoi Bennie și Blossom merseră acasă. O mulțime de oameni s-a adunat

la Mill Depot pentru a le ura bun venit înapoi. Când mâna tatălui Owen o

strânse pe cea a băiatului lui, au început să-i curgă lacrimile în jos pe obraji, și

era gata să spună cu fervoare: „Lăudat să fie Domnul. El ne-a ascultat

rugăciunile!”

29

LECȚIA 7 - SCUTUL CREDINȚEI

Cântecul lecției: Înainte, soldați creștini

Textul lecției: 2 Timotei 2:3 „ Suferă împreună cu mine, ca un bun

ostaș al lui Hristos.”

Economisiți timp dacă aveți deja soldatul - cu părțile componente ale

armurii despre care ați vorbit - și pe Satan pe panou.

SĂPTĂMÂNA A ȘAPTEA: SCUTUL CREDINȚEI

Scutul era o piesă foarte imporantă a armurii soldatului roman. În acele

zile, ei nu aveau tancuri și avioane sau mitraliere. Singura lor metodă de a se

lupta era corp la corp, aceasta însemnând să fie în contact strâns cu dușmanul, și

să se lupte față în față. Soldatul trebuia să aibă ceva care să-l protejeze de

săgețile și săbiile soldaților dușmani (puneți scutul#6 în mâna stângă a

soldatului). Această parte protectoare a armurii sale se numește scut. Soldatul

era antrenat minuțios ca să își folosească scutul; cum să îl țină și cum să îl miște

rapid ca să se apere de pericol. De obicei era destul de mare, atât de mare încât

să-i protejeze mare parte din corp de vreun rău.

Tot la fel și soldatul creștin are nevoie de ceva care să-l apere de rău;

ceva care să-l ajute să se păzească de săgețile arzătoare ale lui Satan. „Pe

deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate

săgeţile arzătoare ale celui rău.” (Efeseni 6:16) Dar ce este această credință pe

care trebuie să o poarte soldatul creștin ca scut? Evrei 11:1 ne spune: „Şi

credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică

încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” Această credință înseamnă să crezi

în Dumnezeu, deși nu îl putem vedea, și să credem că ne iubește și că are

planuri mari pentru noi.

Este chiar atât de greu să ai credință în Dumnezeu? Dacă stai să te

gândești un minut, îți vei da seama că noi avem credință în oameni pe care nu-i

vedem că vor face lucruri pentru noi. Credem că poștașul ne va duce scrisorile

atunci când le ducem la oficiul poștal sau le punem în cutia poștală. Avem

credință că fermierul va cultiva hrană pentru ca noi să mâncăm, că banca ne va

proteja banii, că șoferul de autobuz ne va duce acolo unde vrem să mergem, căci

cablul va ține liftul în care ne urcăm. Atunci chiar nu ar trebui să fie așa de greu

să avem credință în Dumnezeu și în promisiunile Sale și în puterea Lui

salvatoare, deși nu-L putem vedea, nu?

Biblia ne povestește despre soldați creștini curajoși din trecut care au avut

credință, și ce au realizat ei prin credința lor. Pe mulţi dintre aceştia îi găsim

scrişi pe ”Plăcuța Oamenilor Faimoși ai Bibliei” – capitolul 11 din Evrei. Prin

credință, Moise a renunțat la împărățirea marelui imperiu mondial al Egiptului

pentru a conduce o națiune de sclavi prin deșert. Prin credință au trecut ei Marea

Roșie, în timp ce egiptenii s-au înecat cu toții când au încercat să-i urmărească.

30

Prin credință, Moise a lovit stânca, iar apa țâșni afară, în deșert, pentru israeliți

și vitele lor însetate.

Iosif a avut credință, deși totul părea a fi împotriva lui, și fusese aruncat

în închisoare pentru că a făcut ce era bine. Dumnezeu i-a răsplătit această

credință făcându-l conducător în Egipt.

Prin credință, David i-a spus lui Goliat: „Tu vii împotriva mea cu sabie,

cu suliţă şi cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în

Numele Dumnezeului oştirii lui Israel, pe care ai ocărât-o” (1 Samuel 17:45) și

l-a omorât pe acest uriaș puternic doar cu o praștie în mână.

Când Martin Luther şi-a amintit versetul biblic: „Cel neprihănit va trăi

prin credință,” s-a ridicat de pe genunchi, de unde urca scările lui Pilat din

Roma. Apoi a plecat să lupte lupte mari pentru Dumnezeu, care au rezultat în

Marea Reformă, iar mulți oameni au fost conduși din nou spre studiul Bibliei și

spre calea adevărului și a neprihănirii.

Pavel ne spune în 2 Corinteni 13:5 că ar trebui noi singuri să „ne

încercăm să vedem dacă suntem în credință.” Pentru că, așa cum spune el, în

zilele de pe urmă, „unii se vor lepăda de credință”. (1 Timotei 4:1) și că, „fără

credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu

trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.”(Evrei 11:6).

Acest fel de credință este cea care ne va proteja de săgețile arzătoare ale lui

Satan.

Vorbind despre oamenii lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, Ioan îi

descrie ca aceia care au credință în Isus. (Apocalipsa 14:12). Apoi, putem vedea

cât de important este pentru soldatul creștin să aibă scutul credinței. Băieți și

fete, voi puteți avea acest scut prețios care să vă protejeze. Credeți promisiunile

lui Dumnezeu și încredeți-vă în El făcând ceea ce vă spune. Apoi, ca și Timotei

veți putea „lupta lupta cea bună a credinței” (1 Timotei 6:12).

31

UN SOLDAT CURAJOS

Aceasta este povestea lui Samir Mousa, soldat în forțele armate ale țării

sale, și a lui Samir Mousa soldat în armata Domnului Isus. A fi soldat în ambele

armate, în același timp, poate fi greu- și așa a și fost pentru Samir.

Samir este un tânăr din Siria care L-a primit pe Domnul Isus ca Mântuitor

al său împotriva dorinței părinților lui musulmani și a familiei. Persecuțiile de

acasă și din satul lui l-au făcut pe Samir să Îl caute și să Îl cunoască pe

Dumnezeu mai mult prin studiul Bibliei, rugăciunea, citirea și învățarea tuturor

informațiilor pe care le putea găsi despre Isus.

Samir intră în armată. Fusese avertizat că a discuta despre religie și a se

ruga sau a citi Biblia este total interzis, așa că nu avea pe nimeni cu care să

vorbească. Observase o mică clădire goală lângă cazarme, și în fiecare

dimineață, cu o oră înainte de sunarea din goarnă, se ducea acolo pentru ca să

studieze și să se roage. „Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită,” era

prevenirea Comandantului său Șef, și aceasta era cheia pentru victoriile de mai

târziu.

De fiecare dată când era găsit la locul său secret de rugăciune, era

întâmpinat cu furie.

Însă aceasta îl făcu doar să se apropie mai mult de Dumnezeu, care i-a dat

puterea să treacă prin alte încercări. Într-o dimineață, pe când era în clădirea

mică de lângă cazarme, știa că avea să se confrunte cu o decizie finală. Un ofițer

care îl găsise acolo a fost foarte dur și l-a întrebat: „Crezi că te poți lupta cu

armata?”

Samir răspunse umil: „Domnule, înainte de a fi fost chemat în armată, am

fost chemat să-L slujesc pe El. Nu pot face în alt fel, decât să mă supun.”

Atunci, ofițerul deveni mânios și l-a trimis la închisoare. Comportamentul lui în

închisoare și influența sa pozitivă asupra celorlalți oameni de acolo, i-au adus în

curând eliberarea, și el era din nou în armată, cu o rugăminte din partea

ofițerului care l-a interogat: „Te rog, roagă-te pentru mine.” Ofițerul îl întrebă

pe soldat cum să devină creștin, iar Samir a împărtășit cu el frumoasa poveste a

dragostei lui Dumnezeu și a purtării Sale de grijă pentru mântuirea lui prin Isus

Cristos.

După ceva vreme, Samir a fost trimis la Damasc pentru un antrenament

special în spital. El a fost primul din grup care fusese ales de ofițerii medicali.

Când au venit să îi spună, a zis: „Domnule, n-ați fost numai dumneavoastră, ci

Dumnezeu a făcut alegerea.” Samir i-a acordat credit lui Dumnezeu pentru că i-

a răspuns rugăciunilor sale arzătoare.

Pe când Samir era în armată deja de peste un an, fusese transferat la o

farmacie. Ofițerului care era la conducere îi plăcu de Samir și avea încredere

deplină în el. I-a cerut până şi să doarmă acolo, ca să aibe grijă de proviziile de

medicamente.

32

Într-o zi, Samir împărtășea dragostea lui pentru Isus cu colegii săi

soldați... Sergentul îl auzi și îl aduse înaintea ofițerului comandant. Ofițerul i-a

ordonat să repete ce le-a zis soldaților. Samir i-a zis ofițerului istoria lui Isus :

cum a trăit o viață perfectă și a murit pentru păcatele noastre.

Ofițerul i-a ordonat să renunțe la aceste crezuri ciudate și să nu mai

vorbească vreodată de ele. Samir refuză. Ofițerul se repezi atunci: „Îți mai dau o

șansă să te lepezi de credințele tale ciudate sau vei fi torturat și omorât.”

Samir refuză din nou, iar ofițerul se întoarse către doi soldați și le-a zis să

îl bată bine. L-au bătut măr și apoi le-a ordonat să îi pună două pachete pe spate.

Pachetele erau umplute cu pietre. I s-a ordonat să fugă în jurul unui anumit loc

până când auzea fluierul, iar apoi trebuia să îngenuncheze și să facă flotări. Așa

că a început să fugă și așteptă fluierul, dar acesta nu se mai auzi. În cele din

urmă era atât de epuizat că nu mai putea face niciun pas.

„Cine te-a învățat asemenea prostii?” zise ofițerul cu ură în timp ce a

început să-l bată pe Samir cu lovituri sălbatice peste față și peste cap. Fața lui

sângera, și în curând ochii i se închiseră din cauza loviturilor. În cele din urmă

căzu inconștient. Cărându-l spre închisoare, i-au scos încălțămintea și l-au bătut

la tălpi de treizeci de ori cu mânerul unui târnăcop, apoi a fost lăsat pe podeaua

de ciment rece, în carceră.

Samir contractă pnemumonie și a cerut să fie dus la spital, dar ofițerul a

zis: „Am jurat că te voi omorî. De ce te-aș trimite la spital pentru tratament?”

Cu toate acestea, mai târziu a fost spitalizat.

Într-o zi, cel care l-a torturat pe Samir a venit să îl vadă. „Ce-ai hotărât?

Încă refuzi să te supui?” îl chestionă ofițerul.

„Nu m-am schimbat, domnule. Nu pot renunța la Isus.”

„Bine, deci nu poți să o faci. Voi avea grijă să fii judecat de tribunalul

militar și condamnat la moarte.” Cu aceasta plecă.

Samir știa că era un martor pentru Isus, pentru că citise în Biblie: „Voi

sunteți martorii mei.” Și pentru Samir, semănătorul credincios al sămânței, avea

să vină curând vremea răsplătirii.

Într-o zi, ofițerul care conducea spitalul a întrebat dacă poate face ceva

pentru Samir, deoarece ochii îi erau încă umflați și negri. Samir i-a cerut să ia

legătura cu cei doi slujitori care l-au vizitat la începutul maltratărilor. „Spune-le

ce mi s-a întâmplat și roagă-i să se roage pentru mine, dar nu le spune părinților

mei.” Ofițerul scrisese el însuși scrisorile și de asemenea trimise vești

oficilităților Damascului, spunându-le de cruzimea față de acest soldat din Siria

și de Cruce.Au venit ordine care îl blamau pe acel oficial care îi adminstrase

acest tratament groaznic lui Samir.

După refacere, Samir fusese reinstalat în spital și aici încheie ultimele

câteva luni din viața de armată, fără alte hărțuiri din pricina credinței sale în

Isus.

33

În ziua eliberării sale, a prezentat tot echipamentul și a primit eliberarea.

Trei ofițeri au fost prezenți și i-au spus cât de mult îl respectau și că le părea

sincer rău pentru felul în care fusese tratat.

„Eu nu port pică sau dușmănie nimănui, și am iertat răutatea,” le-a zis

Samir.

Plecă cu un salut din partea celor trei ofițeri, iar Samir este încă în armata

Domnului său.

34

LECȚIA 8 - COIFUL MÂNTUIRII

Cântecul lecției: Înainte, soldați creștini

Textul lecției: 2 Timotei 2:3 „ Suferă împreună cu mine, ca un bun

ostaș al lui Hristos.”

Economisiți timp dacă aveți deja soldatul - cu părțile componente ale

armurii despre care ați vorbit - și pe Satan pe panou.

SĂPTĂMÂNA A OPTA: COIFUL MÂNTUIRII

Am învățat că inima și plămânii au nevoie de protecțe specială pentru că

sunt organe vitale sau esențiale pe care trebuie să le aibă un trup pentru a trăi.

Mai este o parte a corpului care, de asemenea, are nevoie de protecție specială,

și aceasta este capul. Ce este atât de important la cap? Așa este, este creierul.

Creierul dirijează toate funcțiile noastre, și ochii, ca să putem vedea. De obicei,

dacă un soldat este împușcat în cap, moare. Dacă este lovit puternic în cap își

pierde cunoștința și atunci mare parte din corpul lui încetează să funcționeze, și

nu mai este bun ca soldat. Creierul dă ordine mâinilor, picioarelor, gurii etc., ca

să facă ceea ce dorește el să facă. Cu creierul nostru gândim. Cu creierul nostru

învățăm.

Haideți să întoarcem la Efeseni 6:17 și să vedem ce spune Biblia despre

coif. Soldatul creștin își pune coiful mântuirii pentru a-i proteja capul. (Puneți

coiful #2 pe capul soldatului.) Asta înseamnă să îi protejezi gândirea. Creierul

dă comanda pentru deciziile și alegerile noastre. Iosua i-a spus vechiului Israel

„ alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi” (Iosua 24:15). Așa că astăzi, și în fiecare zi,

trebuie să facem alegerea cui să îi slujim: ori lui Satan, vrășmașul lui

Dumnezeu, ori Căpitanului Isus, Mântuitorului Dumnezeu, trimis să schimbe

oamenii din această lume.

Cum obținem coiful mântuirii? Există o singură cale. După cum a zis

Petru Sinedriului evreiesc când el și Ioan au fost judecați: „În nimeni altul nu

este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume (Isus) dat oamenilor în

care trebuie să fim mântuiţi.” Creștinul știe aceasta, căci Căpitanul lui, Isus, a

murit ca să îl salveze de păcat. El știe că Isus i-a dat neprihănirea Lui perfectă,

ca să îi înlocuiască păcătoșenia. Soldatul creștin poartă neprihănirea lui Isus ca

un coif, pentru a-i proteja puterea-de-decizie de atacurile lui Satan.

Dicționarul spune că mântuirea este salvarea sufletului de păcat și de

consecințele lui. Cu Isus ca Mântuitor al nostru personal de păcat, fiecare

dintre noi purtăm acest coif special al mântuirii. Atunci când îl purtăm, noi

lăsăm ca gândul lui Cristos să fie în noi și devenim ascultători față de

Dumnezeu. Chiar și gândurile noastre se află sub comanda Lui. Atunci avem

înțelepciunea Lui și cunoștința pentru a alege calea cea bună.

Puteți să vă gândiți la cineva care a făcut alegerea corectă?

35

Da, Moise este unul dintre ei. El a renunțat la tronul Egiptului pentru a

suferi chinuri alături de poporul lui Dumnezeu. El a considerat că se merita de

mii de ori mai mult a suferi disprețul (pentru Isus) decât toate bogățiile

Egiptului; pentru că și-a ținut ochii asupra răsplătrilor viitoare. Moise era un

soldat bun, care a purtat coiful mântuirii și a făcut alegerile corecte. (Evrei

11:26).

Maria și Marta sunt și ele exemple. Isus a zis că Maria a făcut alegerea

mai bună pentru că a vrut să stea și să Îl asculte învățându-i, în timp ce Marta

era mai interesată să termine cina pentru Oaspetele ei. (Luca 10:38-42).

Zacheu a făcut și el o alegere bună. El a promis că va îndrepta lucrurile

față de toți oamenii pe care i-a înșelat, fiind colector de taxe, și că va fi creștin.

Isus i-a spus: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci și el este fiul lui

Avraam.” (Luca 19:9).

Ar trebui să fim foarte atenți în a purta coiful mântuirii în aceste zile de

pe urmă, pentru că „Satan dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine

să înghită.” Și Pavel ne sfătuiește: „ Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în

ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum

mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea

aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele

întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.” (Romani 13:11, 12).

Băieți și fete, o parte foarte importantă a acestei armuri este coiful

mântuirii. Dacă nu sunteți siguri că Îl cunoașteți pe Domnul Isus ca Mântuitor

personal, rămâneți după oră. Cea mai important decizie pe care o veți lua

vreodată este primirea mântuirii lui Isus Cristos prin credință.

Profesorului: Întoarceți la capitolul I pentru ajutor pentru a-l conduce pe

copil la Cristos.

36

SCRISOAREA SOLDATULUI ROMAN

Palestina

9 noiembrie 52

Dragă mamă și tată,

În sfârșit am timp să vă scriu. Au fost atâtea insurecții aici, printre evrei,

încât acest centurion roman dorește, cel puțin, să-și revadă prea-iubita Romă.

De ce ne fac oamenii religioși, sau cel puțin așa își spun, atât necaz nouă,

oamenilor armatei, este mai mult decât pot să-mi dau seama. După cum v-am

spus, ei vor să se conducă singuri. Ei urăsc „jugul roman”, după cum îl

numesc, dar ce s-ar întâmpla după aroganța lor ar fi greu de imaginat.

Am avut trei treburi oribile în ultima vreme. Era un om pe nume Ioan

Botezătorul. Pentru noi, era radical și îngust, dar când am stat pe margine și l-

am ascultat predicând, m-am mirat. Oamenii se înghesuiau ca să-l asculte, dar

preoții și rabinii îl urau. În cele din urmă, satana de Irod a ordonat să fie

decapitat (printre ce oameni „buni” mă mai duce armata).

El a fost urmat de Isus, numit Cristos, de unii, iar alții credeau că este

Fiul lui Dumnezeu. Ce furori a pricinuit! De oriunde avea puterea, sigur o

folosea fără măsură. Vindeca oameni cu zecile! Avea o față atât de blândă și o

purtare regală. Preoții și dregătorii Îl urau mult mai mult decât îl urau pe Ioan

Botezătorul. Avea 12 ucenici care Îl urmau pe oriunde mergea. Nu avea multe

locuri pe unde să meargă, pentru că nu avea nimic, și era cel mai smerit dintre

oameni. El i-a învățat pe acești discipoli să continue lucrarea pe care a venit

din ceruri ca să o facă. Ei bine, domnule, trei ani, și acesta îi fusese sfârșitul!

Acei preoți credeau că trebuie să moară, așa că i-au făcut pe Irod și pe

Pilat să Îl condamne, și nimic nu i-a mulțumit până când nu a fost crucificat.

Au lăsat liber un criminal, doar pentru a-și face voia. Apoi au stat sub cruce (

au încercat să-L forțeze să o ducă) și își băteau joc de El. „Mântuiește-te pe

Tine însuți,” țipau ei la El. Dar, știți, un hoț se întoarse către El și L-a rugat să-

Și amintească de el când Acest Cristos avea să vină în împărăția Lui- și El a

spus că o va face.

Unul dintre colegii mei au ajutat să-l țintuiască în cuie pe acea cruce și

apoi I-au împărțit hainele între el și alții. Colegul meu a primit roba Lui și

cumva, l-a afectat atât de mult, încât nu a putut-o purta. Eu cred că e un pic

prostesc, dar am fost de 25 de ani în armată , și, după o vreme, noi, camarazii

nu mai avem inima sensibilă. Și cine se putea înmuia văzându-i pe acești evrei

cum își tratau oamenii?

A murit de o moarte crudă, iar unii spun că cutremurul și întunericul

care au fost deasupra Ierusalimului pentru câteva ore, au avut loc deoarece El

era Fiul lui Dumnezeu. Nu știu ce să zic despre asta, dar mulți oameni Îl

boceau- în afară de preoți și conducători. De fapt, Caiafa, acela , marele preot,

era cel mai nerăbdător dintre toți să Îl dea pe Isus afară din cale.

37

Acum, cei care Îl urmează se numesc creștini, și ei merg peste tot cu

Evanghelia Lui. Ei I se închină. Eu cred că Roma a dat de necaz din cauza Lui,

deoarece se spune că a revenit la viață ,și acum S-a dus la cer.

Dar cea mai șocantă experiență pe care am avut-o recent a fost datorită

acestor 40 de oameni- păgâni din nord- care au renuntțat la zeii lor pentru a

deveni creștini.Ei au făcut mare agitație. Nimic din ce puteau să facă preoții

noștri, nimic din ce le puteau oferi, nimic cu ce îi puteau amenința, nu îi făcea

să se răzgândească. Așa că au fost condamnați la moarte- la moarte prin

îngheț.

Au fost duși de centurioni pe un lac de lângă orașul în care locuiau.

Soldații i-au deposedat de haine, și i-au dus până în mijlocul lacului înghețat.

Înapoi pe țărm, soldații își făcură un foc pentru a se încălzi, în timp ce așteptau

și îi păzeau pe acești 40 de oameni, ca să moară și să nu scape. Vă amintiți de

Montano, prietenul meu cel mai bun? El era unul dintre acești centurioni.

În curând gărzile au auzit cântecul: „ Patruzeci de oameni mor pe

gheață- patruzeci de oameni rămân tari!” Noaptea era rece bocnă, mamă și

tată, dar oamenii tot cântau: „ Patruzeci de oameni mor pe gheață- patruzeci

de oameni rămân tari!”

Centurionii au pus lemne pe foc, și-au strâns pelerinele mai tare în jurul

lor, în timp ce-i ascultau pe acești oameni care mureau de frig. La fiecare

câteva minute, oamenii cântau și de fiecare dată, vocile le deveneau mai slabe.

Apoi, spre uimirea centurionilor, cântatul se schimbă în: „ Treizeci și nouă de

oameni mor pe gheață- treizeci și nouă de oameni rămân tari!”

Soldații priveau în întuneric cum venea un om clătinându-se, pentru a

renunța la credința lui. În acel moment, Montano și-a smuls hainele de pe el și

fugi spre gheață. În curând, vocile au crescut din nou, „Patruzeci de oameni

mor pe gheață- patruzeci de oameni rămân tari!”

Montano a murit împreună cu ei.

Fiul vostru iubitor,

Cassio

38

LECȚIA 9- SABIA DUHULUI

Cântecul lecției: Înainte, soldați creștini

Textul lecției: 1 Timotei 6:12: „ Luptă-te lupta cea bună a credinței;

apucă viața veșnică, la care ai fost chemat și pentru care ai făcut acea frumoasă

mărturisire înaintea multor martori.”

Economisiți timp dacă aveți soldatul cu părțile armurii discutate înainte,

și pe Satan deja pe panou.

SĂPTĂMÂNA A NOUA: SABIA DUHULUI

Efeseni 6:17 ne spune ce armă va folosi soldatul creștin pentru a se lupta

în fiecare zi, în lupta lui cu păcatul. „Sabia Duhului, care este Cuvântul lui

Dumnezeu.”

Cine este acela care a pus întrebarea: „Ce este adevărul?” Vă amintiți?

Da, era Pilat, care L-a întrebat pe Domnul Isus (Ioan 17:17). Cuvântul lui

Dumnezeu, Biblia, conține adevărul despre Dumnezeu și despre planul

mântuirii Sale, pentru a ne scăpa de păcat. Acest adevăr, ascuns în inimile

noastre, ne ajută să luptăm lupta cea bună a credinței.

Pavel ne spune în Evrei 4:12 căci Cuvântul lui Dumnezeu este „ viu şi

lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri.” Își va tăia drum până în

inimile noastre. Dacă îl vom studia cu atenție și ne vom ruga, va scoate păcatul

afară din inima noastră. Soldatul cel bun își ține sabia într-o teacă pentru a îi

proteja marginea ascuțită, iar acolo lama este ascunsă vederii. Tot așa, David

ne spune în Psalmul 119:11 să strângem Cuvântul lui Dumnezeu în inimile

noastre pentru ca, după cum spune el, „Să nu păcătuiesc împotriva Ta.” De

asemenea, dacă Îl vom strânge în inimile noastre, vom fi pregătiți întotdeauna,

după cum ne învață Petru (1 Petru 3:15) :„Fiţi totdeauna gata să răspundeţi

oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă.”

Soldatul roman își păstra sabia strălucitoare și ascuțită întotdeauna.

Timotei era un soldat creștin tânăr. Cum ne-a spus să ne păstrăm sabia

strălucitoare și ascuțită? 2 Timotei 2:15 spune: „Caută să te înfăţişezi înaintea

lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine

şi care împarte drept Cuvântul adevărului.”

Biblia spune în 1 Petru 5:8,9: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul

vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.

Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin

aceleaşi suferinţe ca voi.” Mai spune și „Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi

de la voi.

Cum ne împotrivim acestui dușman real al nostru? Cu Sabia Duhului-

Cuvântul lui Dumnezeu. Să vedem cum Și-a folosit Isus sabia. Vă amintiți

când a venit Satan la Isus în pustie? L-a ispitit pe Isus de trei ori, și, de fiecare

dată, Isus Și-a luat sabia și i-a spus: „Este scris” și i-a citat Cuvântul lui

39

Dumnezeu. Și știți ce a făcut Satan? A plecat, iar îngerii au venit si I-au slujit.

La fel ca la Isus Cristos, Comandantul și Șeful nostru, când folosim sabia

Duhului, Cuvântul lui Dumnezeu, Satan trebuie să plece.

Așa că haideți să ne păstrăm sabia „Cuvântul lui Dumnezeu”

strălucitoare și ascuțită, prin studiere constantă și memorare a versetelor

biblice, așa ca să putem lupta „lupta cea bună a credinței,” ca și bunii soldații

creștini.

Un lucru pe care trebuie să îl reținem cu privire la sabia noastră este că

trebuie să o folosim cu credință. „Întemeiați și neclintiți în credință.” Trebuie

să credem cu adevărat că Dumnezeu va face ceea ce promite. Trebuie să ne

amintim că Dumnezeu este credincios, că ne iubește, și că El este Acela care

deja l-a învins pe Satan.

40

NABIL ÎNTOARCE BINE PENTRU RĂU

Nabil Kareem era un șofer de camion în armata țării sale. Dar Nabil era

mai mult decât un șofer pe camion, el se folosea de camion pentru a face

contrabandă, care era împotriva regulilor armatei. Nabil era un mincinos, nu

numai pentru că era nesincer în privința primirii de bani de la cei ce făceau

contrabandă, dar a mai declarat și că avea 18 ani în loc de 16, ca să poată intra

în armată.

Nabil ducea ceasuri și pastile cu chinină înfășurate în bocceluțe și ascunse

sub arcurile camionului lui, și deși camionul său era percheziționat atent de

poliția armatei, nu erau găsite. Din când în când Nabil era oprit, și din când în

când nu era depistat. Putea să fie Mâna lui Dumnezeu deasupra lui Nabil, și

putea să aibă Dumnezeu un plan minunat pentru viața lui Nabil?

Din armată, Nabil s-a dus acasă la familia sa musulmană, unde locuia

unchiul său abuziv, care juca la jocurile de noroc, la fel ca și părinții lui. Lui

Nabil îi displăceau severitatea tatălui său și viața neliniștită de familie. Ura

zbierăturile, blestemele și loviturile care aterizau adesea pe fața lui.

La o vreme, banii cu care a fost plătit pentru contrabandă s-au terminat, și

el trebuia să-și găsească o slujbă. Nabil și mulți prieteni au auzit de un grup

ciudat de oameni care construiau foarte mult. Aceia erau creștini, iar Nabil se

gândea că, desigur, aceasta ar trebui să fie o preocupare a guvernului, și că ar

trebui să fie multe slujbe și mulți bani pe care să îi poată obține.

A găsit pe mulți oameni, 250 dintre ei, construind un drum, montând țevi

de apă și construind un colegiu. Dar, în loc să fie un proiect guvernamental, a

aflat că acest grup era religios. Devreme ce Nabil fusese trimis ca „spion”al

acestui proiect de către satul lui, se gândi că trebuia să meargă la ei la biserică să

vadă ce se întâmplă acolo. Predica din Cuvântul lui Dumnezeu l-a impresionat

așa de mult încât s-a dus în oraș și și-a cumpărat o Biblie, apoi a găsit puțină

umbră sub un pin și a început să citească.

În timpul operațiunilor sale de „spionaj”, Nabil a asigurat paza unei slujbe

care ajuta la construcții și a observat că acești oameni ciudați nu se blestemau

niciodată unii pe alții. Limbajul lor era curat. Ei se iubeau și se respectau unul

pe altul. Toate acestea se potriveau cu ce a citit el în Biblie. Dumnezeu începuse

să îi vorbească. Adânc în inima lui, știa că este un păcătos. Își înălță inima spre

Dumnezeu, s-a încrezut în Isus ca Mântuitor al său, și I-a cerut să îl mântuiască,

deși nu știa ce este rugăciunea. Primul său act de dedicare a fost să își arunce

pachetul de țigări.

Nabil s-a întors acasă în satul lui pentru a da oamenilor raportul, dar a

refuzat să se alăture sărbătoririi cu băutură în cinstea întoarcerii sale. A fost

înjurat și i se puneau porecle, dar el avea acum o pace care nu putea fi tulburată.

Auzise de niște întâlniri creștine locale la care participă, și, în ciuda

avertismentelor tatălui său că va fi dat afară din casă dacă se va boteza, ieșise

afară din apă mai fericit decât fusese vreodată în viața lui. Se duse acasă, își

41

ceru iertare pentru viața lui rebelă, dar tatăl său nu îi dăduse nicio

binecuvântare. În loc de asta, tatăl lui îl bătu și îl aruncă afară în frig, fără

niciuna dintre posesiunile sale. În acea noapte, pentru a se păzi de câinii

sălbatici, a încercat să doarmă într-un măslin. Rece și incomod, și în ciuda

câinilor, căută o claie mare de fân și tremură până în zori.

Nabil știa că trebuia să se întoarcă la prietenii săi, creștinii, așa că se duse

la stația de taxi a satului și ocupă unul dintre locurile libere. Înainte să

pornească, o dansatoare și însoțitorul ei i-au șoptit șoferului că se grăbesc și

dacă pot să meargă în locul altcuiva. Nabil a fost rugat să ia următoarea mașină.

Apropiindu-se de Beirut, într-un loc periculos unde există un defileu adânc,

pasagerii din al doilea taxi au văzut o mulțime mare de oameni. Spre oroarea

lui, Nabil recunoscu taxiul în care fusese el zăcând pe fundul prăpastiei. Privi

cum trei trupuri neînsuflețite erau trase afară din locul din față în care fusese el,

și trei răniți foarte grav de pe locurile din spate. Nabil știu atunci că Mâna lui

Dumnezeu era deasupra lui și El îi conducea viața.

Înapoi la facultate, lui Nabil i se dădu un camion să îl conducă, în timp ce

celălalt șofer era bolnav. Avusese câteva slujbe, iar trei ani mai târziu primise

altă slujbă ca paznic de noapte la colegiu, și începuse să studieze engleza. Spre

marea lui bucurie, un frate de-al său mai tânăr devenise interesat de mesaj,

deveni creștin, și cu ajutorul lui Nabil venise la colegiu pentru a se pregăti de

lucrare.

Apoi, Samir o întâlni pe Samira Dow. Ea era o profesoară creștină, care

venea la școala de vară. Ea ajuta un număr de studenți la lecțiile lor de engleză

și unul dintre acești studenți era Nabil. El fusese adânc impresionat de caracterul

ei și, în timp, se căsătoriseră. Samira și Nabil au lucrat amândoi pentru un timp

ca profesori misionari, dar mai târziu Nabil fusese repartizat să lucreze la o

Școală Biblică, cu jumătate de normă, pe lângă predarea sa (cu jumătate de

normă).

Dorința cea mai mare a lui Nabil era ca într-o zi și părinții lui să devină

creștini, și, în fiecare vară îi vizita. La început au fost „duri” cu el, dar, treptat,

atitudinea lor a început să se înmoaie și să se schimbe. Atunci când sănătatea

tatălui său se șubrezi, tânărul cuplu i-a invititat pe părinții lui Nabil să-i viziteze.

Părinții au acceptat invitația, iar grija iubitoare a acestui tânăr robust și a

soției sale devotate i-a impresionat. Părinții au observat credincioșia din viețile

lor prin închinarea în familie și studiul Cuvântului lui Dumnezeu, iar Duhul

Sfânt și-a făcut lucrarea de har în viața părinților.

După vizita de o lună, ei s-au întors în casa din satul lor. După o vreme

Nabil și Samira au rimit o telegramă care zicea: „Vă rog să participați la botezul

părinților voștri.” Nabil a spus: „Ce zi minunată din viața noastră!”

Mai târziu, tatăl lui s-a îmbolnăvit grav. Doctorii i-au dat o șansă de doar

1% de trăit, dar Dumnezeu nu lucrează cu numere așa de mici. După 77 de zile

petrecute în spital, a fost externat ca o minune vie, un martor al puterii și al

dragostei lui Dumnezeu.

42

Un țăran bogat i-a spus tatălui său că el mai degrabă ar avea un fiu ca

Nabil decât toată averea pe care o deținea.

Nabil nu mai face contrabandă pentru a primi bani. Plata lui, în armata lui

Dumnezeu, se strânge în banca Cerului. Nu își mai face griji dacă încărcătura lui

de contrabandă va fi găsită. Are o speranță în inimă și o dragoste pentru

mântuirea sufletelor care îi aduce o pace pe care nicio sumă de bani nu o poate

cumpăra sau plăti.

43

LECȚIA 10 - SĂGEȚILE ARZĂTOARE ALE LUI SATAN

Cântecul lecției: Înainte, soldați creștini

Textul lecției: 1 Timotei 6:12: „ Luptă-te lupta cea bună a credinței;

apucă viața veșnică, la care ai fost chemat și pentru care ai făcut acea frumoasă

mărturisire înaintea multor martori.”

Economisiți timp dacă aveți deja soldatul - cu părțile componente ale

armurii despre care ați vorbit - și pe Satan pe panou.

SĂPTĂMÂNA A ZECEA: SĂGEȚILE ARZĂTOARE ALE LUI SATAN

Biblia descrie ispitele diavolului ca fiind „săgeți arzătoare.” În zilele

pionieratului din istoria Americii, indienii au încercat să captureze forturile

coloniștilor albi, dar săgețile lor nu puteau pătrunde pereții groşi din bârne.

Pentru a arde forturile, ei legau ramuri aprinse de săgețile lor, sau le înmuiau în

smoală și le aprindeau pentru a le face să ardă. Apoi trăgeau cu ele în porți, iar

acoperișurile din lemn ale caselor dinăuntrul fortului se aprindeau. Așa că

săgețile arzătoare au produs mai multă pagubă , și erau o armă mai de temut

decât când nu erau aprinse. Tot așa, Satan își folosește armele lui cele mai de

temut împotriva noastră. Biblia le descrie pe acestea ca săgeți arzătoare, în

Efeseni 6:16.

Ce este ispita? Iacov ne spune că o persoană este ispitită atunci când este

„atras (de pe calea cea dreaptă) de pofta lui însuși și este momit.” (Iacov 1:14).

Satan este ispititorul care încearcă să ne facă să săvârșim lucruri păcătoase. Este

normal pentru noi să vrem să facem lucruri rele, dar Isus a promis să ne pună

gânduri și dorințe bune în inimi dacă I le dăm Lui în stăpânire.

Care sunt câteva din aceste dorințe păcătoase pe care le avem în mod

natural dacă Isus nu locuiește în inima noastră? Pavel ne spune unele în Galateni

5:19-21. Printre alte lucruri pe care le numește se află: imoralitatea, acțiunile

indecente, închinarea la idoli, vrăjitoria (spiritismul și prezicerea viitorului), ura,

luptele, gelozia, furia, să fii prea ambițios, despărțirea în grupuri separate,

invidia, uciderile, bețiile, și „alte lucruri ca acestea.”

De unde vin, de fapt, toate aceste dorințe? Ioan ne spune în Ioan 8:4, că

ele vin de la Satan, inițiatorul păcatului. Biblia pune toate păcatele în trei

categorii: (1 Ioan 2:16 ). Ele sunt: „poftele cărnii” (dorințele noastre egoiste și

păcătoase), „pofta ochilor” (ceea ce văd și doresc oamenii și nu ar trebui să aibă,

și care nu este bun pentru ei), și „lăudăroșenia vieții” ( tot din această lume de

care oamenii din lume sunt așa de mândri, cum ar fi dragostea de renume și

onoare. ) Le putem pune pe toate, chiar, sub o singură denumire: „Egoism”.

Haideți să numim câteva săgeți arzătoare pe care le aruncă Satan în noi.

(Puneți săgețile respective care zboară spre soldat în timp ce le menționați

pe fiecare.)

44

1.Gelozia: Satan vrea să fim geloși, sau invidioși pe abilitățile celorlalți,

sau pe hainele lor, sau pe bani, sau posesiuni. Dacă îi reușește, Satan ne poate

răni rău, și în curând vom face ceea ce ne spune el să facem și nu vom mai fi în

stare să luptăm pentru Comandantul și Șeful nostru- Isus.

2.Trișatul: Satan ne ispitește să trișăm, și astfel să încercăm să obținem

ceva, cum ar fi o notă bună, pe care nu merităm să o primim. Aceasta este de

fapt, o formă de furt.

3.Furtul: Una dintre Cele Zece Porunci ne spune: „Să nu furi.” Dacă ne

poate face să încălcăm doar una dintre Cele Zece Porunci, Satan a avut o

victorie asupra noastră și ne-a învins. Amintiți-vă, totuși noi nu trebuie să

rămânem înfrânți, nu-i așa?

4.Minciuna: Aceasta este încă una din Cele Zece Porunci. Noi putem

minți creându-i cuiva, în mod intenționat, o impresie falsă (înșelându-l), prin

faptele noastre, sau prin rostirea parțială a adevărului, la fel ca și spunându-le o

minciună întreagă. Cine este tatăl minciunii? Așa este. Satan este!

5.Filmele rele: Televizorul: Chinezii au un proverb care spune, „o

imagine face cât o mie de cuvinte.” Așa că imaginile pe care le vedem pe ecran

ne influențează mai mult decât lucrurile pe care le citim. Multe dintre lucrurile

de pe ecranul televizorului sau ale cinema-ului sunt lucruri care ne vor influența

să desconsiderăm sau să pierdem dragostea noastră pentru bine și ne vor învăța

să iubim răul. Biblia spune: „Tot ce este curat --- aceea să vă însuflețească.”

(Filipeni 4:8).

6.Muzica rea: Diavolul poate folosi uneori muzica rea ca o armă pentru a

îi birui pe unii oameni, atunci când toate celelalte arme dau greș. Un soldat

creștin, care Îl urmează pe Cristos ca și Căpitan al său nu poate asculta muzică

păcătoasă, ori ar putea ajunge să îi placă mai mult decât Îl iubește pe Isus, și

astfel devine un idol pentru el.

7.Mândria: Aceasta este încă una din săgețile arzătoare ale lui Satan. Din

cauza mândriei, unii oameni vor ceda dragostea și onorarea lui Dumnezeu, și a

cauzei Lui, și se vor agăța de dorința lor de faimă și de cinste și de plăceri și

privilegii.

8.Neascultarea: Dacă ne poate face să fim neascultători de mamele și tații

noștri, de profesorii noștri, sau de oricine altcineva, față de care ar trebui să ne

supunem, Satan știe că atunci nu va dura mult până vom fi neascultători și față

de Dumnezeu.

9.Ura: Aceasta este opusul dragostei. Dumnezeu este dragoste, și El ne-a

poruncit: „Cine iubește pe Dumnezeu iubește și pe fratele său.”(1 Ioan 4:21)

10.Dragostea de lume: Biblia ne spune că nimeni nu poate să Îl iubească

pe Dumnezeu și să iubească și lumea în același timp, pentru că lumea urăște

lucrurile pe care Dumnezeu le iubește, și iubește lucrurile pe care El le urăște.

Dacă noi iubim lumea și lucrurile ei, și lucrurile din ea sunt atât de rele, cum ar

fi iubirea de bani, mândria sau egoismul, muzica rea, gelozia și iubirea de faimă

45

și onoruri, vom renunța la dragostea de Dumnezeu din inimile noastre. Vom

deveni soldați înfânți, incapabili să stăm în picioare pentru El.

Haideți să folosim întotdeauna armura pe care ne-a dat-o Dumnezeu

pentru a ne proteja de aceste săgeți arzătoare ale lui Satan.

46

DECIZIA LUI RUBY

Nu toți soldații poartă arme – unii sunt secretari în armată, sau

dactilografi, sau reporteri. Reporterii sunt obligați să publice numai ce este cel

mai bine pentru siguranța oamenilor de pe front și a oamenilor de acasă, dar

orice ar publica, trebuie să fie adevărul. În armata lui Dumnezeu există un

slogan pe care toți ar trebui să îl știe. Acesta este: „ Mai bine să mori decât să

spui o minciună.”

Ruby era o fetiță anglo-birmaneză ai cărei strămoși erau și europeni și

birmanezi. Ea locuia într-un cămin creștin bun și era bine educată. A venit un

timp când Ruby trebuia să ia o decizie foarte importantă --- în privința unei

minciuni.

Războiul îi adusese lui Ruby multe greutăți. Ea, sora și părinții ei au fost

forțați chiar să devină refugiați de la casa lor. Au luat câteva obiecte de valoare

pe care le puteau căra, și cu o privire înapoi au părăsit căminul confortabil pe

care l-au avut, mașina pe care nu puteau să o conducă fără benzină, și s-au

alăturat șuvoiului de oameni care rătăceau dintr-un loc în altul, nedoriți de

nimeni.

În final, au dat peste un grup mic în partea de sus a țării Myanmar, și s-au

stabilit acolo, într-un sat mic părăsit. Au reparat colibele vechi și s-au făcut cât

de confortabili au putut. Fetele au plantat o grădină mică de legume pentru a le

mânca cu orezul lor, dar nu aveau ulei, sare, fasole sau nimic altceva pentru că

această mâncare costa o mică avere.

La acea vreme, Myanmar căzuse în mâinile japonezilor, dar în acest loc

izolat, cei care îi prindeau pe oameni nu îi aruncau în închisoare sau să îi

maltrateze. Îi ignorau doar, dar Ruby și familia ei nu s-au simțit niciodată în

siguranță cu adevărat deoarece erau înconjurați de dușman.

Într-o zi, un tânăr ofițer japonez venise în coliba lor, iar inimile le săriră

în gât. El stătu jos pe un scaun primitiv și a început să îi interogheze. „Unde ați

locuit înainte de război? Ce lucrați? La ce școală mergeau fetele? Câți profesori

erau acolo? Aveați profesori europeni sau birmanezi?”

Lui Ruby și familiei sale le era frică să vorbească. Unde ducea asta, se

întrebau ei? Încerca acest ofițer tânăr să îi prindă, ca să-i numească spioni?

Spionii trebuiau să meargă la oraș și acolo să fie tratați groaznic. Au răspuns

acestor întrebări cu atenţie. Apoi, ofițerul scoase din buzunar o fotografie și i-o

înmână lui Ruby. „L-ai cunoscut pe acest băiat?” întrebă el.

Ruby se uită la ea și își ținu respirația. Bineînțeles că îl știa. Acela fusese

unul dintre colegii ei de școală. Dar ce să-i spună acestui ofițer? De unde avea el

fotografia? Poate era o capcană. Putea să spună da și să-l trimită pe acest băiat

la moarte. Sau poate acest băiat a făcut ceva împotriva japonezilor și ea și

familia ei să fie condamnați doar pentru că îl cunoșteau. Aceasta ar fi o

minciună, dar datorită circumstanțelor, sigur ar fi admisibil. Dar cum putea

Dumnezeu să îi binecuvinteze dacă ea spunea o minciună? Nu, mai bine să

47

moară cu o conștiință curată decât să trăiască ca o mincinoasă. Încetișor, Ruby

își dădu drumul la respirație. „Da,” zise ea cu precauție, „Îl cunosc.”

Sora ei luă fotografia din mâna lui Ruby și izbunci. „O, e Ernest!”

Bineînțeles că îl știm pe Ernest, și toată familia lui. Ei locuiau pe strada de lângă

noi. Fratele lui era în școala mea, și...” pălăvrăgea ea mai departe, inconștientă

de privirile avertizatoare îndreptate spre ea de Ruby și părinții ei.

Ruby și părinții ei stăteau încordați, simțind cu toții că surioara merse

prea departe în recunoașterea pozei. „Vom avea necazuri din cauza aceasta,” se

gândea Ruby. Se pregăti pentru ce era mai rău în timp ce ofițerul luă poza și o

puse înapoi în buzunarul său.

„ Era și prietenul meu,” zise ofițerul simplu. „L-am cunoscut la școala de

inginerie înainte de război.” Apoi le-a spus că a văzut dosarele, că veneau din

același oraș ca și Ernest, așa că venise să îi viziteze.

Tensiunea dispăru și avură un timp minunat. Ofițerul venea adesea pentru

că îl cunoșteau pe Ernest și le aducea întotdeauna ceva special ce a economisit

el din proviziile lui de mâncare. Câteodată erau bomboane, altădată o bucată

mică de săpun și, din micile lui câștiguri , îi ajută în drumul spre libertate când

războiul se sfârșise.

Ruby și familia ei se întoarseră în India și în inimile lor va rămâne pentru

totdeauna convingerea că se merită să fii sincer în orice circumstanță.

48

LECȚIA 11 - LUPTA CU EUL

Cântecul lecției: Înainte, soldați creștini

Textul lecției: 1 Timotei 6:12

Economisiți timp dacă îl puneți pe soldat în partea stângă a panoului cu

armura completă, iar pe Satan în dreapta și săgețile între cei doi.

SĂPTĂMÂNA A UNSPREZECEA: LUPTA CU EUL

Datoria soldatului roman era să lupte luptele țării sale împotriva

dușmanilor ei. Pentru această slujbă, el parcurgea o perioadă lungă de

antrenamente, pentru a fi în formă fizic pentru a suporta greutățile care erau

necesare în a se lupta cu dușmanul, și el se păstra constant într-o condiție fizică

bună pentru a fi pregătit oricând ar fi fost chemat la luptă. Succesul său în luptă

depindea în mare parte de această condiție fizică perfectă, dacă nu putea fi

omorât de un soldat dușman care era mai bine antrenat și avea o condiție fizică

mai bună decât a lui.

Noi, care suntem soldați creștini avem de asemenea nevoie să fim

puternici din punct de vedere fizic în lupta noastră cu dorințele noastre

păcătoase, dușmanul nostru Satan, și ajutoarele lui sinistre. Satan ne ispitește

constant pentru a ne ditruge trupurile sau să le slăbească.

El ne șoptește în urechi: „Fă-o, va fi atât de bine.” „Fă-o, meriți acea

plăcere.” „Mergi nainte, nimeni nu va știi și te poți opri oricând.” Ce minciuni

spune Satan!

Știți de ce vrea Satan să ne distrugă? Pentru că el știe că noi suntem

templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în noi. El urăște

creația frumoasă a lui Dumnezeu - pe noi!

Satan ne ispitește să fim necumpătați prin a mânca lucruri care nu sunt

bune pentru noi. Ne ispitește să nu dormim destul, să introducem droguri în

corpurile noastre, să nu facem exercițiile de care este nevoie, sau să ne punem în

pericol siguranța.

Cum putem să rezistăm încercărilor lui Satan de a ne distruge trupurile și

puterea? Duhul lui Dumnezeu care locuiește în trupurile noastre ne dă victoria!

Biblia spune: „roada Duhului este cumpătarea.” (Galateni 5:22-23.)

Băieți și fete, noi nu putem să luptăm această luptă și să ieșim biruitori de

unii singuri. Trebuie să avem ajutorul lui Dumnezeu sau sigur vom pierde lupta.

David era un soldat puternic, și totuși a spus: „Domnul este tăria mea şi voi fi în

siguranță față de dușmanii mei.”

Pavel ne spune cum a luptat el marea luptă cu eul. Ci mă port aspru cu

trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora,

eu însumi să fiu lepădat. (1 Cor. 9:27). Pavel și-a dat seama de importanța

auto-controlului, și descrie lupta soldatului creștin ca fiind o cursă dintre atleți

49

antrenați, apoi adaugă: „Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte (care vor să

câștige) se supun la tot felul de înfrânări.”

Dar chiar și Pavel spune căci cheia victoriei asupra dorințelor noastre

păcătoase este să ne dăm viețile noastre Duhului lui Dumnezeu. (Romani 8).

Băieți și fete, există o exclamație minunată a victoriei pe care putem să

ne alăturăm lui Pavel să o rostim „Pot totul în Cristos care mă întărește.”

(Filipeni 4:13).

Isus Cristos, Comandantul și Șeful nostru, nu ne-a lăsat singuri. El este

tăria noastră și eliberatorul nostru.

Dăruiți-vă viețile Mântuitorului iubitor în fiecare dimineață. Rugați-vă:

„Doamne, ia-mi inima, sufletul, mintea, trupul. Mă dăruiesc Ție cu totul.

Umple-mă cu Duhul Tău. Păstrează-mă astăzi curat.”

50

O LUPTĂ BUNĂ

Noi ne gândim că soldații aparțin unei armate și mii aparțin - soldați

americani, ruși, germani, brazilieni, mexicani și mulți alții. Ei se luptă pentru

țara lor – ei merg oriunde li se spune să meargă să poarte războaie.

Și Dumnezeu are o armată. Armata Lui este formată din indivizi tineri și

bătrâni și și ei se luptă pentru o țară - o țară cerească. Armata Domnului luptă

lupta împotriva poftei și a ispitirilor lui Satan.

Melinda ducea și ea o luptă, și ce luptă! Ea se lupta împotriva obiceiului

rău de a fuma țigări --- și ea pierdea lupta și sănătatea ei. Când era copil, știa că

Dumnezeu o iubește. Așa că acum se duse să caute ajutor de la El.

Atunci când o prietenă de demult deschise ușa casei ei, ea privi în ochii

calzi, albaștri ai acestei tinere fete, a cărei coadă se balansa cu entuziasm, iar

prietenia ei clocotea în timp ce spunea că vrea să-L cunoască pe Dumnezeu și

pe Fiul Său, și să facă o schimbare în viața ei.

„Vreau să mă opresc din fumat,” declara Melinda. „Chiar vrei să

renunți?” întrebă femeia, în timp ce o conducea pe fată către un scaun. „Aș face

orice ca să scap de fumat,” zise ea, „ dar nu o pot face singură. Am încercat

singură.” „ Va fi o luptă mare,” îi zise femeia, „ dar dacă vrei cu adevărat, o

vom scoate la capăt împreună. Când vrei să începem?” „Chiar acum!”, îi zise

Melinda în timp ce îi întinse partea nefolosită din pachetul de țigări. Fără vreun

cuvânt, femeia îl aruncă în foc.

Își începură proiectul pe genunchi. Curând, Melinda și-a deschis inima

Mântuitorului ei, Isus, și deveni o persoană nouă. Cu rugăciuni sincere ca

Dumnezeu să le binecuvinteze, I-au cerut ajutorul. Fusese ținută ocupată și

optimistă, dar în timp ce trecea oră după oră, Melinda deveni nervoasă, agitată

și avea grețuri. Capul o durea. Nările și gâtul îi erau uscate și o usturau.

Crampele de stomac erau aproape insuportabile.

Băuse sucuri și mâncase numai fructe, iar femeia aduse niște gumă de

mestecat de un tip special care trebuia să ia pofta de tutun, dar nimic nu ajută.

Disperată, Melinda citi, vorbise, se plimbă, cântă, se ținu ocupată cu treburi

mărunte prin casă, sperând că își va lua gândul de la tortură. Frenetic, mâncă

portocale, băuse sucuri și mestecă gumă. Seara o găsi cu opt ore fără vreo țigară,

dar ea era extenuată, cu dureri din cap până-n picioare, palidă și cu ochii

înfundați în cap.

Apropiindu-se vremea de culcare, femeia era îngrijorată, dar Melinda a

asigurat-o că nu va renunța. Cum se mai rugară ca Marele Medic să îi ia pofta

după tutun. Isus nu i-a luat pofta, dar i-a dat puterea de a îndura lupta cea

groaznică.

Timp de trei zile pline, Melinda stătu pe Brațul lui Isus, pentru că ea

credea din toată inima că El era de partea ei. „Isus a trecut prin mai multe decât

aceasta pentru mine,” îi zise ea prietenei sale.

51

Melinda câștigase victoria în această luptă împotriva dependenței de

țigări. A câștigat acea victorie pentru noul ei Căpitan și noua ei țară cerească.

52

LECȚIA 12 - RĂSPLĂTIRILE

Cântecul lecției: Înainte, soldați creștini

Textul lecției: 1 Timotei 6:12

Înainte de începerea poveștii, puneți soldatul pe partea stângă a panoului

îmbrăcat cu toată armura, iar pe diavolul în partea dreaptă.

A DOUĂSPREZECEA SĂPTĂMÂNĂ: RĂSPLĂTIRILE

Soldatul roman, după numărul de ani cerut în serviciul țării sale, era

pensionat cu onoruri și o pensie. Pensia este o sumă de bani primită în fiecare

lună folosită pentru a cumpăra o casă, de mâncare și îmbrăcăminte, sau alte

lucruri de care s-ar putea să aibă nevoie. Soldatul nu trebuia să mai lucreze sau

să se îngrijoreze pentru viitoarele sale nevoi, iar această pensie continua până la

moartea lui. El era un cetățean de onoare al Imperiului Roman și al orașului în

care alegea să locuiască. Mulți tineri mergeau în armată știind că, deși viața unui

soldat era grea și însemna să fii departe de casă, în final vor primi înalte onoruri.

Tot la fel, soldatul creștin are o recompensă la sfârșitul perioadei sale de

slujire. ( Luați-i jos pe soldat și pe Satan). În contrast, soldatul roman slujea

numai un anumit număr de ani, dar perioada de serviciu a soldatului creștin este

pentru cât timp trăiește. Oricum, partea soldatului creștin este cea mai bună,

dintre cei doi, pentru că, în afară de a avea o recompensă la sfârșitul acestei vieți

pământești, el are bucuria zilnică a locuirii lui de către Cristos, care îi umple

întreaga viață în fiecare zi. Aceasta rezultă într-o energie vitalizantă, vie, de

muncă și spirituală care va fi manifestată în el ca și prospețimea și puterea și

voioșia tinereții perpetue.

Ce fel de recompensă finală va primi soldatul creștin? Pavel o descrie în

2 Timotei 4:7,8. El a fost un exemplu bun de soldat creștin, și el a spus: „M-am

luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă

aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul,

Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea

Lui.”

Iacov ne spune în Iacov 1:12 că după ce am răbdat ispita, vom primi

„cununa vieții”. Petru ne spune că: „ Şi când Se va arăta Păstorul cel mare

(Comandantul și Șeful nostru), veţi căpăta cununa care nu se poate veşteji, a

slavei.”

Aceste minunate cununi ale vieții, neprihănirii și slavei sunt unele dintre

recompensele extraordinare păstrate pentru noi. (puneți coroana #9 și mantia

#8 pe soldat.)

Profetul Ioan ne spune în Apocalipsa 3:21, că celui ce va birui (ca un

bun soldat creștin), Dumnezeu îi va da dreptul de a sta cu El pe tron pentru a Îl

ajuta să conducă. Biblia ne spune că omul nici nu-și poate imagina lucrurile

minunate pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru noi toți care-L iubim (1

53

Corinteni 2:9). Știm că Domnul nostru Isus a pregătit un loc frumos pentru noi

în cer. (Ioan 14:2,3).

Băieți și fete, fiecare dintre voi care L-ați primit pe Isus Cristos ca

Mântuitorul vostru personal, are un loc rezervat în cer. Cerul este descris în

Biblie ca un loc de o mare frumusețe. Acolo nu este noapte, pentru că Domnul

Dumnezeu Însuși le dă lumina. Un râu curat cu apa vieții, limpede ca cristalul,

curge din tronul lui Dumnezeu și al lui Isus. Pe fiecare parte a acestui râu crește

pomul vieții cu multele lui feluri de roade. Nici o lacrimă, nici o boală, nici un

rău nu vor fi acolo. Și cel mai frumos dintre toate, îi vom vedea Fața lui

Dumnezeu și vom putea să Îi mulțumim noi personal pentru dragostea Lui

mare pentru noi.

Băieți și fete, Dumnezeu ne-a ales să fim soldații Lui. Haideți să luptăm

întotdeauna „lupta cea bună a credinței,” pentru că Isus Cristos, Comandantul

și Șeful nostru, Și-a dat viața pentru noi. El este minunatul nostru prieten,

apărător și Mântuitor. Ce privilegiu să fii în armata Lui! Haideți să luăm

armura Lui, și „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre,

adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea -- şi

şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. (Evrei12:2).

54

DOSS

Cu Dumnezeu de partea lui, Doss a intrat în armata Statelor Unite. El nu

era un om robust, cu puțină educație dar cu o inimă plină de dragoste pentru

Dumnezeu și semenii săi.

Instrucția militară a fost dură pentru Doss. Deși el era medicul care avea

grijă de oamenii din Regimentul 77, ei aruncau cu papucii în el când se ruga, ei

își băteau joc de felul lui de viață, iar un soldat american l-a amenințat că îl

omoară sau că va avea grijă sa nu își mai revadă statul natal, Tennessee. În

ciuda tuturor acestor lucruri, soldatul Doss, n-avea nici un fel de intenție de a-L

scoate pe Isus din viața lui de zi cu zi sau să îi fie rușine să stea în genunchi

înaintea Lui.

Doss era în mijlocul celui de-al doilea Război Mondial în zona

Pacificului de Sud. Aterizarea pe Leyte a fost una dificilă. Ud până la piele de la

mersul prin apă până la mal și întâlnindu-se cu mulțimea focurilor de armă ale

dușmanilor, Doss știa că va fi un medic ocupat. Mine explozive se aflau peste

tot, iar soldații care nu știau de ele chemau imediat primul ajutor.

Îngijorat ziua de starea oamenilor lui și gândindu-se la tânăra sa soție,

Dorothy, în timpul muncii sale istovitoare, Doss era adesea epuizat din lipsă de

odihnă și mâncare suficientă.

Pentru Doss, orice om care suferea merita ajutorul, chiar dacă era prieten

sau dușman. Copiii răniți de bombe nu erau niciodată în afara grijii sale sau ale

celor mai mari eforturi ale lui. Dar când venea vorba de legarea rănilor

soldaților dușmani, membrilor plutonului său nu le plăcea și ziceau că îl vor

omorî dacă va continua.

Prin credincioșia sa, blândețea și respectul său pentru toată omenirea,

Doss câștigase respectul superiorilor săi. Deși refuzase să poarte armă pentru

apărarea sa ( și ofițerii l-au crezut un laș la început), mai târziu ei știau că acesta

era curaj adevărat, nu felul de curaj pe care îl inspiră cuiva armele.

Era într-o zi toridă când regimentul 77 a fost trimis, printr-un ordin

disperat, să urce pe un deal înalt și să înainteze pentru a arunca în aer cutiile cu

medicamente ale inamicului. Doss studia Biblia când veni comandantul și îl

rugă să îi acompanieze oamenii la luptă. Fără să își dea seama de seriozitatea

rugăminții și de necesitatea acelei ore, răspunse: „Imediat ce termin studiul

biblic.”. Comandantul și oamenii așteptară.

În timp ce funia atârna de stâncă, Doss îl rugă pe ofițer să se roage

împreună Domnului pentru protecție. Îi cerură lui Doss să se roage. Așa că, cu

caschetele jos și capetele plecate, acești oameni s-au pus sub scutul lui

Dumnezeu.

Era o zi aspră – mai rea decât de obicei. Focurile de armă erau așa de

dese și precise încât oamenii cădeau peste tot în jurul medicului. În cele din

urmă, căpitanul fiind mort, iar subofițerii țintiți unul câte unul, s-au dat ordine

pentru retragere. Dar Doss, pentru prima dată, nu s-a supus ordinelor. În loc de

55

asta, se apucase de muncă cu o putere din afara lui, și, fără ajutor din partea

altcuiva, a adus 75 de oameni răniți la acea scară. Cu cunoștințele învățate la

Boy Scouts (curs de abilități practice pentru ajutorarea oamenilor), făcuse un

coș pentru cărat dintr-o funie și îi coborî pe acei oameni pentru îngrijiri

medicale pe mai departe, libertate și viață. Oamenii îl porecliseră „parohul”, și,

făcând această faptă de seamă, obținuse cele mai înalte laude.

Urmărind bătălia de pe deal, Doss era în patrulă, și, în timp ce îi dădea

ajutor unui soldat, un țintaș dușman abil îl împușcă pe Doss în picior. Cu un braț

în jurul unui camarad, fusese lovit din nou – de această dată în braț. Doss îi

arătă camaradului său, un soldat, nu un medic, cum să facă o cârjă din piciorul

de la pușca lui, și cu aceasta, soldatul l-a dus pe Doss până la stația de prim-

ajutor.

În timp ce îl puneau pe Doss pe un avion care îl va fi dus în Hawaii,

pentru următoarele îngrijiri medicale, un ofițer i se adresă cu „Caporal Doss.”

Câștigă o promovare pentru sârguință, curaj și abilitate medicală.

A fi reunit cu Dorothy și a primi îngrijiri medicale excelente în spitalele

din Tennesse și Washington, D.C., fusese minunat pentru Doss. Dar apoi veni și

contrariul -- și deveni cunoscut faptul că avea TBC și că va fi spitalizat pentru

ceva vreme, iar la muncă va trebui să renunțe.

În mijlocul suferințelor sale, Doss a ajuns la ziar, căci fusese recomandat

pentru Medalia de Onoare a Congresului pentru curajul remarcabil în ajutorarea

camarazilor săi răniți în campania feroce Okinawa. „Medalia va fi prezentată de

către Președintele Truman la Casa Albă.” Mai spunea, „Doss a primit laudele

accentuate ale luptătorilor regimentului 77 - de la generali la soldați.”

Doctorii s-au pus în mișcare pentru a îl pregăti pe Doss să își primească

onorarea. Dar, adânc în inima lui, Doss știa că nu a câștigat acea onoare de unul

singur – Isus Cristos, Mântuitorul lui a fost cu el, apărându-l, și ajutându-i pe

toți oamenii care au auzit despre bravura sa remarcabilă să cunoască că aceasta

a fost lucrarea lui Dumnezeu.