Argintul

DescoperirePrimele mine de argint au aparut mai inainte de

perioada 3000 i.Hr. Argintul a fost un metal cunoscut de toate civilizatiile antice, insa spre deosebire de aur, este foarte rar gasit in stare

naturala, lucru care explica faptul ca daca ar fi mai abundent, tot nu ar putea fi folosit decat mai tarziu.

Cu toate acestea, cand a aparut prima oara in Egipt, a fost mult mai valoros decat aurul.

Argintul a fost rafinat prin cupelatie, proces inventat de chaldeeni in jurul lui 2500 i.Hr si

descris in Biblie (Ezekiel 22: 17-22). Acest proces consta in incalzirea metalului topit intr-o cupa poroasa si ingusta numita cupel, peste care se

aplica un jet puternic de aer. Acesta oxida celelalte metale, precum plumb, cupru si fier, lasand doar

argintul (si aurul daca era prezent) in stare globulara de metal topit].

Dezvoltarea Atenei si a civilizatiei sale remarcabile a fost posibila datorita exploatarii minelor locale de argint de catre localnici in zona Laurium, unde au operat din perioada 600-300 i.Hr, producand in jur

de 30 de tone de metal pe an. Minereul era in principal galena, insa cu un continut de argint de cateva procente; acesta era usor de extras prin cupelatie. Minele ateniene au continuat sa fie

operate si de catre Imperiul Roman, desi cea mai mare cantitate de argint roman provenea din Spania. In Evul Mediu, minele germanice au

devenit cel mai important furnizor de argint in Europa.

Si civilizatiile antice ale Americii Centrale si Sudice au exploatat argintul, insa schimbul cu acest metal

s-a facut dupa cucerirea spaniola. Depozite importante s-au descoperit in anul 1535 la Charcas (Peru), Potosi (Bolivia) in anul 1545 si la Zacatenas (Mexic) in 1548. Productia din aceste surse era in

total de peste 500 de tone pe an].In secolul al XIX-lea, argintul a fost descoperit in

SUA in Nevada, iar in anul 1870 productia mondiala a ajuns la 3000 de tone pe an.

Argint metalic de mare puritate obținut prin metoda electrolitică, se poate observa structura cristalină dendritică

ARGINTULArgintul se evidenţiază prin luciul

sofisticat, numele acestui metal derivând din denumirea din limba latina, care se traduce prin "alb şi strălucitor". Ca şi

aurul, în stare pură este prea moale şi nu poate fi folosit ca atare în producţia de bijuterii. Se aliază cel mai adesea cu

cuprul, pentru ca îi conferă efectiv mai multă durabilitate argintului.

Argintul este un amestec de

92,5% argint pur (925‰,

însemnând 925 părţi argint fin

din 1.000 părţi de aliaj) si 7,5%

cupru (75‰, însemnând 75 părţi

cupru şi alte metale de aliere din

1.000 părţi de aliaj). A

rgintul nu

are o unitate de masură

asemănătoare karatului, fiind

considerat în bijuterii ca cel mai

pur este cel de 92,5%, sau 925.

"Păcatul" argintului este că el se matuieşte şi se înnegreşte în timp relativ scurt, dacă nu este purtat, deşi purtarea frecventă reduce aceste aspecte prin autolustruire facută de atingerea de obiectele şi hainele înconjuratoare.

Elev: Ignat Beatrice

Şcoala:Diaconu Coresi Fieni

Clasa: a VIII-a B

Bibliografie: http://ro.wikipedia.org/wiki/Argint

http://www.adorri.ro/despre-bijuterii-argint.php

http://www.google.ro/images?um=1&hl=ro&biw=1680&bih=798&tbs=isch%3A1&sa=1&q=argintul&aq=f&aqi=g2&aql=&oq=&gs_rfai=