Săptămânal teologic, bisericesc și de atitudine al Arhiepiscopiei Argeșului și MusceluluiAnul XII nr. 611 Decembrie 2014 8 pagini

Primul gând, sau atitudine negativă din rugăciunea SfântuluiEfrem Sirul, de care trebuie să ne izbăvim cu mare repeziciune, estegrija de a alunga din viața noastră de fiecare zi, duhul trândăviei.

O parte dintre noi, poate, ne simțim vizați de stăpânireaduhului trândăviei, dacă ne cercetăm, cu de-amănuntul, toatefațetele vieții noastre, vom vedea că nu este așa cum s-ar cere să fie.Eschivarea de la muncă,începând cu cea fizică, foartegravă stare de înțepenire aforțelor cu care ne-a înnobilatBunul Dumnezeu și mergândpână la lenevirea de a ne hărnicipentru a învăța ca elevi șistudenți, este o pagubă imensă cese aduce în viața celui leneș șitrândav, părinților care cheltuiesccu odraslele lor, profesorilorjigniți și batjocoriți, precum șiamar dezastru peste Țara în careviețuim.

Dar, nu numai atât, ceicare nu suntem harnici îngospodăria noastră, în satulnostru, orașul, țara, în instituțiileîn care suntem chemați să lucrămși facem lucruri, doar așa, în voiasoartei, sau a ne afla în treabăcum spune Petre Țuțea, prăpădulbate la ușă cu pași repezi, așacum se mai vede pe alocuri, dinpăcate.

Lucrarea de mântuială saufăcută, doar după capul nostru, decele mai multe ori, ne duce spredesconsiderarea popoarelor careau o educație și o mare disciplinăîn toate domeniile de activitate.

Dacă ar fi numai leneviape capul nostru, care ducenegreșit la trândăvie (ce cuvântoribil!), pentru lucrările fizice, pe jumătate s-ar mai înțelege, dacăsuntem cuprinși de slăbiciuni și tot felul de boli și neputințe. Pe bune,cum s-ar zice, și nu ca bolnavi închipuiți – să se citească Moliere. Nupot să nu spun aici că aveam un coleg, care fiind băiat de bani gata,fugea de la școală mereu, și când nu mai avea încotro, mânca cretă,ca să facă febră și să stea la infirmerie. Crezând că-i bolnav, l-amvizitat. Când mi-a spus de cretă, m-am supărat pe el că era mincinosși leneș, pe deasupra. L-am rugat să nu mai facă astfel de faptă. Mi-aspus că nu o să mai mănânce cretă, dar că va băga termometrul înceaiul fierbinte ca să deruteze pe doctor, și tot lipsește de la ore.

Tot atât de gravă, și chiar mai mult este lenevia

duhovnicească. Trândăvia din timpul slujbelor, adică, lipsa de larugăciunea particulară și a Bisericii, lenevia de a citi cărți ziditoare desuflet, azi, când sunt atâtea cărți tipărite, cum nu au mai fost niciodatăîn istoria tipăriturilor, fiind pe toate drumurile, doar drag să ai pentrua-ți cultiva grădina minții, inimii și sufletului.

Este un adevărat dezastru intelectual și cărturăresc, nu doar pela noi prin bătătură, ci și pe la alte case. Din cele 24 de ore, cei mai

demult, pentru a-și păstra o liniecărturărească acceptabilă, îșiprogramau, ca în fiecare zi, patru ore,să fie dedicate exclusiv cititului șistudiului. Dacă ne facem un jurnal, încare să scriem ce am citit într-o zi, osăptămână, sau o lună, nu mai vorbimde ani, vom vedea dacă roșim derușinea leneviei trândave, care ne-acotropit: “Încă puțin somn, încă puținăațipeală, încă puțin să mai stau în patcu mâinile în sân. Însă de vei faceaceasta, va veni peste tine sărăcia șinevoia ca un bun alergător” (Proverbe,24, 34).

Să medităm la îndemnul SfântuluiApostol Pavel și să pornim la lucrare:“Căci voi înșivă știți cum trebuie să văasemănați nouă, că noi n-am umblatfără rânduială între voi. Nici n-ammâncat de la cineva pâine în dar, ci, cumuncă și cu trudă am lucrat ziua șinoaptea, ca să nu împovărăm penimeni dintre voi. Nu doar că n-avemputere, ci ca să ne dăm pe noi înșinepildă vouă, spre a ne urma. Căci șicând ne aflăm la voi, v-am dat poruncaaceasta: Dacă cineva nu vrea sălucreze, acela nici să mănânce. Pentrucă auzim, că unii de la voi umblă fărărânduială, nelucrând nimic, ciiscodind. Dar unora ca aceștia leporuncim și-i rugăm, în Domnul IisusHristos, ca să muncească în liniște și

să-și mănânce pâinea lor” (II Tesaloniceni 3, 7-12).Nelucrând și iscodind, în viața noastră, de azi înainte să nu mai

fie!

Duhul trândăviei

Argesul Ortodox

2

Colegiul de redacțieFONDATOR:

† Înalt Preasfințitul Arhiepiscop CAlINICal Argeșului și Muscelului

Adresa: Strada Țepeș Vodă nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 e-mail: argesulortodox@yahoo.com

Editor:Preot Ovidiu Vlăsceanu - consilier cultural

Redactor șef:Pr. dr. Napoleon Dabu

Redacția:preot prof. Cornel Dragoș,preot Florin Iordache,diacon prof. Gabriel Firuță,asist. univ. drd. Gabriela Safta.Pagină web: preot Gabriel Grecu

Colaboratori:Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, prof. AlexandruBrichiuș, pr. prof. Andrei Cănuță, pr. prof. Roberto-Cristian Vișan, Roxana Dragoș,Amalia Cornățeanu, Amalia Constantinescu,Iuliana Popa.

Art designer: ing. Bogdan Nicolae Ciocîrlan ISSN: 1583-2643Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

Pentru a treia oară întâlnesc azi pe bătrâna asta cu doicopilaşi de mână. Ce slabă-i, săraca, şi de-abia merge. Eîmbrăcată într-o caţaveică din petici toată, pe cap - obroboadă de lână gălbuie, şi-n picioare târâie rămăşiţeleunor foşti şoşoni. Copiii, gătiţi în vechituri de căpătat,palizi la faţă, se uită cu ochii mari, speriaţi, pe la vitrinilepline de jucării.

O, ce milă mi-e de copiii săraci cari n-au jucării deCrăciun şi cărora "anul nou" nu le-aduce nici o bucurie.Cum aş vrea să ştiu ce gândesc ei acum! ... Probabil, cegândeam şi eu la vârsta lor. Îmi văd aşa de bine copilăriamea în privirea lor extaziată, în dorinţile şi privaţiile lor,în paloarea feţei şi în sărăcia îmbrăcămintei lor. Şi mergdupa ei, lângă ei; viaţa mea se amestecă-n clipa asta cu alor, bătrâna mi-e şi mie bunica. E o zi de moina, parcă-iprimăvara. Strada-i ticsită de lume. Trăsurile, pe douăsiruri, se mişcă încet, ca după mort. Prin prăvălii e oîmbulzeală ş-o zarvă ameţitoare. Se miră bătrână bătrânăde-atâta sodom ... Ne-am oprit în faţa unei vitrine mari.

-I, ce frumos e, bunicuţa ... Eu aş vrea sa am arapu ălacălare pe ţap ... Da' tu, Lizico, tu ce-ai vrea?

-Eu? ... Stai să-ţi spui ...Şi Lizica se uită ameţită; parcă i-ar fi frică să ia aşa

iute o hotărâre. Sunt atâtea lucruri frumoase, şi toate-iplac, toate fac să-i bată inimioara, de surpriză, de dorinţicari nu se pot realiza.

-Eu vreau păpuşa aia mare cu pălăria roşie.Şi Lizica o arătă cu degetul. Un popor de păpuşi, cu

braţele întinse, cu obrajii umflaţi şi rumeni par a privimirate la noi, cu ochii lor de mărgele. În mijlocul lor euna mai mare; şi stă în picioare, şi are ciorapi şi pantofide lac, şi e gătită în rochie de mătasă ... Pe asta o vreaLizica.

-Auzi, bunicuţă, Ionel zice că papuşa asta marevorbeşte ... Nu-i aşa că păpuşile nu vorbesc?

-Haideţi copii, nu vă mai uitaţi, că astea nu-s pentrunoi...

-Da' pentru cine-s, bunicuţă?-Ia ... pentru cei bogaţi!-Da; noi nu suntem ... bogaţi?Şi se duc. Lizica mai întoarce capul, ca să-şi ia adio de

la papuşa ei. Iar eu mă uit pe urma lor, gânditor ...Într-un fund de mahala văd o cocioabă veche,

pleoştită, îngropată în pământ până în fereşti; geamurilesunt murdare, sparte şi cârpite cu hârtie; înlăuntru e olumina vânătă, fumurie; pe păreţii umezi sunt pârâie deploaie. O rogojină ruptă acopere singurul pat şi singuramobila a acestei vizuini, la căpătâi, lângă soba care-itotdeauna rece, sunt aruncate vraişte ţoale vechi, carimiroase-a bolnav.

Acolo văd intrând pe "bunicuţă", c-o pâine lasubţioară, şi cu cei doi copilaşi, cari nu ştiu şi nu pot încăpricepe cum se face asta că nu sunt şi ei "bogaţi". Şi n-aude nicaieri nici un ajutor, şi nu-i o mână de bărbat s-aducă o doniţă de apă-n casă...

Şi mâine e Crăciunul!

În ajunul Crăciunului

Auzim pe Sfântul Duh grăind prin Proorocul David:"Precum doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreştesufletul meu pe Tine, Dumnezeule". Cu adevărat în acelaşichip doreşte şi sufletul credinciosului creştin auzireacuvintelor lui Dumnezeu şi cele ce se lucrează prin Sfinţii Săi.Deci, iată şi altă minune a Sfântului Nicolae: Era un oarecare,cu numele Nicolae, în cetatea numită Constantinopol,hrănindu-se din osteneala mâinilor lui şi era credincios luiDumnezeu şi avea rânduiala lui să nu treacă ziua SfântuluiNicolae fără de pomenire. Şi aceasta, cu neobosire o făcea el,că auzea în Sfintele Scripturi grăind: "Cinsteşte pe Domnulprin toate ale tale drepte osteneli!" Şi avea aceasta în mintea satotdeauna.

Şi a ajuns la adânci bătrâneţe, dar şi la sărăcie, nemaiputândlucra. Deci, apropiindu-se ziua Sfântului Nicolae, gândea întrusine ce va face. Şi a zis bătrânul către soţia sa: "Femeie, iată, asosit la noi ziua cea iubită a Arhiereului lui Hristos, Nicolae;deci ce vom face, ca fiind lipsiţi, nu avem cele de trebuinţăpentru această zi sfânta?" Iar acea credincioasă femeie arăspuns bărbatului ei: "Ştii, domnul meu, ca, iată, ne-au ajunsbătrâneţele şi astăzi sau mâine va veni sfârşitul; deci, să nu-ţiabaţi mintea ta de la dragostea cea spre Domnul şi către SfântulNicolae". Şi, aceasta zicând, i-a arătat lui un covor şi a zis: "Ia-l pe acesta şi mergând, vinde-l şi te du de cumpăra toate cele

de trebuinţă la pomenirea Sfântului Nicolae. Că alta nimic nuavem şi nu-l vom lăsa moştenire copiilor pe care nu-i avem".Auzind aceasta, credinciosul bătrân a lăudat foarte peDumnezeu şi, luând covorul, a ieşit.

Şi, mergând el prin mijlocul uliţei, unde este stâlpulSfântului şi marelui Constantin, şi trecând de biserica SfântuluiPlaton, l-a întâmpinat pe el cineva, cu chipul ca un oarecarebătrân cinstit, care i-a zis: "Prietene, unde te duci?" I-a răspunscel ce ducea covorul: "Am trebuinţă să mă duc până la târgulde vânzări". Şi i-a zis cinstitul bătrân: "Bună este socotinţa ta,prietene, dar, spune-mi, cu cât voieşti să dai covorul tău?Pentru că eu voiesc să cumpăr un covor ca acesta". A zisbătrânul: "Când l-am luat întâi, am dat pe el opt galbeni, iaracum, cât îmi vei da, atâta voi primi". Si a grăit cinstitul acela,către bătrân: "Au, lua-vei şase galbeni?" Şi a zis batranul:"Dacă îmi vei da, voi lua cu bucurie!" Deci, îndată, punândmâna în buzunarul său şi scoţând galbenii, Sfântul Nicolae, cael era, i-a dat şase galbeni mari in mâinile bătrânului, zicându-i: "Primeşte, prietene, aceşti galbeni si dă-mi covorul". Şi aluat bătrânul galbenii cu bucurie, pentru că nu făcea covorulatâta.

Deci, luând Sfântul Nicolae covorul din mâna bătrânului, s-a dus de la el. Si, când s-au despărţit unul de altul, ziceau ceide pe uliţă care vedeau pe bătrân: "Oare, năluciri vezi,bătrânule, că vorbeşti de unul singur?" Pentru că ei pe bătrân îlvedeau şi glasul lui îl auzeau, dar pe Sfântul nicidecum; niciglasul nu-i auzeau, nici pe el nu-l vedeau, fără numai pe bătrân.Iar Sfântul Nicolae a mers îndată la casa bătrânului, ducândcovorul la femeia acestuia şi zicându-i: "Fiindcă bărbatul tăuîmi este prieten de demult, întâlnindu-mă cu el, m-a rugat,zicând: "Fii bun şi du acest covor la femeia mea, că eu, ziceael, am altă treabă. Deci, iată covorul, păzeşte-l pe el". Şi,aceasta zicând, s-a făcut nevăzut. Şi femeia, luând covorul, defrică, văzând în faţa ei pe un aşa bărbat cinstit şi cu luminastrălucind, nici n-a îndrăznit să întrebe: "Tu cine eşti?"

S-a aprins însă de mânie asupra bărbatului său şi, socotindca el a uitat sfătuirea ce o făcuse cu dansa şi dragostea pentruSfântul, a zis: "Vai mie, pătimaşa ce sunt, ca m-am însoţit cuacest bărbat călcător de lege şi plin de minciuni". Şi multeasemenea acestora zicând, nici nu vrea să se uite la covorul ei,aprinsă fiind de dragoste pentru Sfântul.

Deci, bărbatul ei, neştiind cele petrecute, a cumpărat cele detrebuinţă de ziua Sfântului Nicolae şi se întorcea la casa sa,bucurându-se pentru întâmplarea cu vinderea covorului şi că

şi-a împlinit dorinţa sa. Si, ajungând el la casa lui, femeia savăzându-l, s-a aprins de mânie asupra lui, şi-l ocăra cu cuvintegrele şi zicea: "Să te duci de la mine, din ziua aceasta, tu careai minţit Sfântului Nicolae. Că nu-i mincinos Hristos, Fiul luiDumnezeu, Cel ce a zis: Nimeni care pune mâna pe plug şi seuită îndărăt nu este potrivit pentru Împărăţia lui Dumnezeu"(Luca 9, 62). Acestea şi altele asemenea zicându-le, a aduscovorul înaintea bărbatului său şi i-a zis: "Ia-ţi covorul, dar pemine nu mă vei mai avea, că ai minţit Sfântului".

Acestea auzindu-le şi văzând covorul său, bătrânul, seminuna şi nu se pricepea ce să răspundă femeii sale; şi stând el,îndelung, a înţeles a fi o minune făcută de Sfântul Nicolae.Deci, a suspinat dintru adâncul inimii sale şi, umplându-se debucurie, a ridicat mâinile sale spre cer, zicând: "Slavă Ţie,Hristoase Dumnezeule, Cel ce faci minuni prin minunatul TăuSfânt Nicolae." Şi a zis bătrânul către soţia sa: "Femeie, aşa tejur, în frica lui Dumnezeu, să-mi spui mie, cine ţi-a adus ţieacest covor, bărbat sau femeie, bătrân sau tânăr?" Şi a răspunsfemeia: "Un om luminat, în chipul unui om cinstit bătrân, custrălucitoare haine a venit, purtând covorul acesta al nostru şizicând către mine: "Femeie, bărbatul tău îmi este prieten;pentru aceasta, întâlnindu-mă, m-a rugat ca să aduc la tineacest covor; deci păzeşte-l. Iar eu, luându-l, nu îndrăzneam a-lîntreba pe el: Tu cine eşti?"

Deci, auzind acestea de la femeia sa şi arătând femeii saleaurul cel rămas şi cele cumpărate, bucate şi vin, prescuri şilumânări spre trebuinţa zilei Sfântului, a zis bătrânul: "Viu esteDomnul, că cel ce a cumpărat covorul de la mine, acela este cuadevărat Sfântul Nicolae, că el a adus covorul, iarăşi, la casanoastră, pentru noi, săracii şi smeriţii robii săi. Că şi cei ce măvedeau pe mine vorbind cu el îmi ziceau: "Au vreo nălucirevezi?, văzându-mă ei numai pe mine unul, iar pe dânsulnicidecum". Şi îndată au strigat ca dintr-o gura amândoi,mulţumind lui Dumnezeu şi lăudând pe marele ArhiereuNicolae, ajutătorul cel grabnic al tuturor celor din nevoi, care-l cheamă pe el cu credinţă. Şi, umplându-se de bucurie aualergat la biserica Sfântului Nicolae şi, tuturor celor ce s-auîntâmplat acolo, le-au istorisit minunea. Şi toţi care auzeauproslăveau pe Dumnezeu şi Sfântul Nicolae, cel ce faceasemenea minuni cu robii săi.

Ci tu, Părinte cinstite, Sfinte Nicolae, nu uita pe robii tăi,care fac cu credinţa pomenirea Sfinţiei tale, ca, prin faceriletale de bine, să proslăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh.Amin.

de Alexandru Vlahu��

Minunile Sfântului Nicolae

Covorașul bătrânului

Argesul Ortodox

3

Religia fără Dumnezeu

Titlul unui articol publicat în celebrul cotidianThe New York Times, Religion Without God, m-adeterminat să citesc cu atenţie cuprinsul acestuiaşi să mă aplec cu oarece mâhnire metodică asupraunei realităţi paradigmatice pe care, cu sinceritateo spun, nu o doream astfel clamată: religia fărăDumnezeu.

Autoarea articolului susmenţionat, T.M.Luhrman (profesor de antropologie laUniversitatea din Stanford), atrăgeaatenţia asupra unui fenomen cu puternicerădăcini academice, neoumanismul, onouă şi la fel de veche ideologieantropocentrică, care ne trimite la raţiuneaautonomă a iluminismului, ale cărui braţede fier ateismul, biologismul şienciclopedismul, au sugrumat cât au pututde mult relaţia dintre cer şi pământ, dintreDumnezeu şi om.

Cine nu îşi aduce aminte de Voltaire,Diderot, Montesquieau, Rousseau careprin operele lor au bombardat din toateunghiurile Biserica și adevărul revelatcuprins în Sfânta Scriptură, au produscelebra ruptură între Dumnezeu şi om, dândnaştere deismului, au negat cultul divin public,înlocuindu-l cu hedonica celebrare a zeiţei raţiuneale cărei statui tronau în vechi biserici creştine,despuiate de sfintele icoane şi îmbrăcate în picturice preamăreau natura?

Cine nu îşi aminteşte de John Loock şi DavidHume, care prin empirismul şi scepticismul lor auaruncat un şi mai mare văl peste relaţia omului cuDumnezeu, punând simţurile şi raţiunea umane înlocul relaţiei dintre cunoaşterea naturală mediatăde raţiune şi simţuri şi cunoaşterea supranaturalăcoborâtă din bunătatea proniatoare a luiDumnezeu?

Cine nu a luat cunoştinţă de operele unorLeibniz, Lessing, Herder, iluştri reprezentanţi aiiluminismului german (Aufklarung)? Cu siguranţăcă cel mai de seamă, de departe, va fi consideratîntemeietorul idealismului critic, Immanuel Kant,autorul celebrei opere Critica raţiunii pure, carepromova rațiunea drept cea mai înaltă instanță amoralei, iar imperativul categoric drept fundamental moralei: Acţionează în aşa fel, încât maximaacţiunilor tale să poată fi impusă ca legeuniversală.

Fireşte că această reamintire a celor care au pusumărul la ceea ce Martin Buber va fi numitEclipse of God, este reiterat acum prin atitudineaneoiluministă sau neoumanistă cu profundeaccente atee a unor actori şi profesori universitarienglezi.

Sanderson Jones şi Pippa Evans sunt doi actoride comedie englezi, care au pus bazele unei aşa-zise Adunări de Duminică (Assambly Sunday),ce-şi doreşte să aducă împreună pe toţi ateii dinlume, pe toţi aceia care nu cred în existenţa luiDumnezeu. În realitate această adunare fărăDumnezeu promovează un terci ideologic,malaxând eclectic idei şi concepte din agnosticismşi ateism, din hedonism şi empirism, pe care le

promovează prin sloganul: live better, help often,wonder more. Lipsită de doctrină şi morală,această biserică fără Dumnezeu îşi promoveazăviziunea asupra vieţii printr-un pseudocult, încentrul căruia tronează muzica, umorul şimisiunea comunitară împlinite de Eroii Acţiunii.Pentru o mai bună înţelegere a acestei noi viziuniasupra vieţii, emisă de fondatorii acestei apariţiimeteorice pe firmamentul rătăcirilor

contemporane, să aşternem acum cele 10 porunciale Adunării de Duminică:1. Este 100% celebrarea vieţii. Suntemnăscuţi din nimic şi nimic vom fi. Să ne bucurămîmpreună.2. Nu are doctrină. Nu avem texte stabilite,astfel putem să ne folosim înţelepciunea din toatesursele.3. Nu există nicio zeitate. Nu facem referirela nimic supranatural, dar nu îţi vom spune ţie sănu o faci.4. Este radical inclusivă, oricine e binevenit,indiferent de credinţă – este un loc al iubirii careeste deschis şi tolerant.5. Este liber participi pentru scop voluntar şinon-profit. Cerem donaţii pentru a acopericosturile şi pentru munca în folosul comunităţii.6. Are misiune comunitară. Prin intermediulEroilor Acţiunii (tu!) vom fi o forţă a binelui.7. Este independentă. Nu acceptămsponsorizări sau promovări de afaceri, serviciicare vin din afară.8. Este aici pentru a rămâne. Cu implicareata, Adunarea de Duminică va face lumea un locmai bun.9. Nu-ţi vom spune cum să trăieşti, dar tevom ajuta s-o faci cât mai bine.10. Adu-ţi aminte punctul 1. Adunarea deDuminică este o celebrare a singurei vieţi pe careştim că o avem.

Aşa cum se poate lesne observa din cele de maisus, organizaţia se încadrează perfect în rândulsectelor sau mişcărilor libertine, ce promoveazăun nou stil de viaţă, lipsit de prejudecăţi, de regulimorale, de sens şi de scop. Promovarea unor așa-zise drepturi întemeiate pe libertate, precum șivehicularea unor pseudo-valori pe ritmurimuzicale ne trimit cu gândul la mișcarea FlowerPower. Însă, atitudinea unuia dintre fondatori,

precum și modalitatea în care mulți dintre aderențiîmbrățișează acest nou tip de viață, ne aduc amintede Templul Popoarelor condus de Jim Jones.

Interesant este faptul că mișcarea a luat naștereîn Regatul Unit al Marii Britanii, unde religia, îngeneral, și creștinismul în special, suferă dinpricina amplificării atacurilor derulate de uneleasociații umaniste, în spatele cărora se află ateideclarați.

Una dintre aceste asociațiieste British HumanistAssociation, carepromovează umanismul,secularismul și drepturileomului și care pledează într-o manieră virulentă pentruanularea oricăror forme demanifestare a religiei șireligiozității.Interesantă este evoluțiaacestei asociații, ale căreiînceputuri sunt legate depastorul metodist americanStaton Coit.

Acesta vine în anul 1888 înMarea Britanie ca

reprezentant al South Place Religious Society șipune bazele Union of Ethical Societies, devenitămai târziu Ethical Union. După primirea cetățeniei britanice și căsătoria cufiica unui bogat industriaș german, el renunță lastatutul de pastor al SPRS și pune bazele WestLondon Ethical Society.

Având o bună pregătire academică, cu o licențăîn Emerson la Columbia University și un doctoratîn Georg von Gizycki la Universitatea Humboltdin Berlin, Staton Coit reușește să adune în jurulsău o seamă de adepți, care îl vor urma în calitatede membrii ai noii asociații religioase ce își vaschimba numele din West London Ethical Societyîn Ethical Church. Comunitatea își ținea slujbeleîntr-o capelă metodistă din Londra, cumpărată decătre Staton cu banii soției sale Adela Wetzlar. În 1933 Staton Coit se retrage din calitatea sa deșef al Ethical Church, numind în locul său treicontinuatori: pe fiica sa Vriginia, pe Harry Snell șipe Harold Blackham.

Frământările din sânul acestei asociații vor ducela schimbări radicale. Ethical Church va redeveniWest London Ethical Society, pentru ca mai apoisă ajungă Etichal Union.

Noul președinte executiv Harold Blackham vada asociației o orientare eminamente laică,ștergând din statutul și doctrina acesteia oriceurmă de termen bisericesc sau religios.

În 1967, sub președinția filosofului Alfred JulesAyer, Ethical Union își schimbă numele în BritishHumanist Association şi începe o serie decampanii atee, cu scopul precis de a construi unnou tip de religie fără Dumnezeu, cu o nouămorală şi un nou cult, în care omul şi nevoile saleocupă locul central.

- continuare în pag. 6 -

Pr. dr. Napoleon Nicolae DABU

De la neoumanism la pseudocreştinism

4

Argesul Ortodox

Mă gândeam, în aceste vremuri, la modul în careistoria este ciclică, la felul în care ea se repetă,fiindcă, iată, asistăm la pervertirea unora dintrenoi cu maladia secularismului care evidenţiazăora de religie ca fiind un instrument al stressuluişi al discriminării şi care, în consecinţă, invocăîndepărtarea şi înlăturarea acesteia din preajmacopiilor noştri căci ar putea ficontaminaţi de duhul îndoctrinării, tepomeneşti, şi de cel al bigotismului orial pietismului!... Şi acest fapt ar fi înopoziţie cu starea modernă a tânăruluiasaltat de alte discipline, ştiinţe,curente, doctrine şi instrumente aleeducaţiei mai puţin creştine, cum ar ficea a televizorului sau a calculatorului,nu?!...

Nu ştiu de ce dar de câţiva aniîncoace, suntem ameninţaţi şi asaltaţi,în momentul în care se pune în discuţieschimbarea ori modificarea unei legi(dezvoltarea şi perfecţionarea ei) cu totfelul de probleme, idei, curente şiideologii, promovate de tot de felul depseudointelectuali – membri a, te miri cesocietate civila – care sunt deranjaţi ba de(ne)deschiderea dosarelor şi deconspirarea celorce au colaborat cu securitatea comunistă, ba deexistenţa icoanelor în şcolile româneşti, ba deproblema manualelor de religie, ba de problemaexistenţei şi aplicării unei legi a cultelor cât sepoate de strâmba, incompletă ori imperfectă, şimai ales, de problema discriminării şi anedreptăţirii bieţilor homosexuali...

Chiar şi problema orei şi a statutului orei dereligie a mai fost dezbătută şi în anii trecuţi... Cesă facem, acestea sunt, după unii, adevăratele şisingurele probleme ale României post comunisteori post-decembriste – care, iată, de douăzeci deani se zbate şi se străduieşte să-şi caute locul,rostul, sensul şi importanţa în noua configuraţiegeopolitică şi geostrategică, în cadrulinstitituţiilor globalizante şi globalizatoare alestructurilor europene şi euroatlantice... Şi tepomeneşti că, potrivit unora, Biserica cu ale Ei, arsta în calea acestor demersuri sau ar încurca pecineva în acest sens, că vedem că unii se totîmpiedică de Ea, aşa, în drumul liber... Problemaeste că cei care se simt ameninţaţi de influenţeleorei de religie (altfel, întotdeauna binefăcătoare)sunt foarte puţini şi foarte slab argumentaţi saufundamentaţi, dar iată, în schimb, care suntargumentele noastre, ale celor mult mai mulţi şidreptcredincioşi, pentru menţinerea ei acolo undeîi este locul, adică în şcoala românească:- Prezenţa orei de religie în învăţământul de stateste conforma Constituţiei României, careprevede în art. 32. alin. (7): „Statul asigurălibertatea învăţământului religios, potrivitcerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat,învăţământul religios este organizat şi garantat

prin lege.” De asemenea, este conforma Legii nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimulgeneral al cultelor, care prevede în art. 32 alin.(1): „În învăţământul de stat şi particular,predarea religiei este asigurată prin lege cultelorrecunoscute.”- Disciplina religie se predă în şcolile de statpotrivit Legii Învăţământului nr. 84/1995,republicată, art. 9, alin. (1): „Planurile-cadru ale

învăţământului primar, gimnazial, liceal şiprofesional includ religia ca disciplină şcolară,parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordulpărinţilor sau al tutorelui legal instituit, alegepentru studiu religia şi confesiunea.- La solicitarea scrisă a părinţilor sau a tutoreluilegal instituit, elevul poate sa nu frecventeze orelede religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheiefără această disciplină. În mod similar seprocedează şi pentru elevul căruia, din motiveobiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentrufrecventarea orelor la această disciplină”. Prinurmare, prezenţa disciplinei religie în ofertaşcolară este obligatorie din punct de vedere legal,cu posibilitatea pentru elevi de a nu frecventaorele de religie, la solicitarea scrisă a părinteluisau a tutorelui legal constituit.- Pentru a se asigura, în mod egal, accesul elevilorla educaţia religioasă, potrivit cultului din carefac parte, Legea nr. 489/2006 privind libertateareligioasă şi regimul general al cultelor prevedeîn art. 32 alin. (4): „La cerere, în situaţia în careconducerea şcolii nu poate asigura profesori dereligie aparţinând cultului din care fac parteelevii, aceştia pot face dovada studierii religieiproprii cu atestat din partea cultului căruia îiaparţin.”- Prezenţa religiei în sistemul de învăţământromânesc nu este o inovaţie a perioadei post-decembriste. Legea instrucţiunii publice din1864, care a stat la baza învăţământului românescpeste trei decenii şi care a fost una dintre primelelegi din Europa care instituiau obligativitatea şigratuitatea învăţământului (după Suedia,Norvegia, Prusia şi Italia, dar înaintea MariiBritanii, Elveţiei, Bulgariei, Serbiei, Franţei),aşeza religia la loc de cinste între obiectele destudiu, atât în cadrul învăţământului primar unde

se predă catehismul (art. 32), cât şi în cadrulînvăţământului secundar, gimnazial şi liceal, undese predă „religiunea” (art. 116).- În majoritatea statelor Uniunii Europene, cuexcepţia Franţei, religia este disciplină şcolară,sub diferite denumiri: Educaţie religioasă(Austria, Danemarca, Germania, Grecia şiIrlanda), Educaţie moral-religioasă (Anglia),Morala şi educaţie religioasă (Portugalia),

Educaţie religioasă şi morală(Luxemburg), Creştinism, Religie şiEtică (Norvegia), Religie sau etică(Belgia), Mişcari ideologicereligioase (Olanda), Religie(Finlanda, Italia şi Spania). Astfel,statele Uniunii Europene promoveazăun sistem de învăţământ carevalorifică potenţialul educativ alreligiei pentru modelarea conduitelorsociale şi individuale.- Pentru menţinerea disciplinei religieîn planurile-cadru ale învăţământuluiliceal, ca parte a trunchiului comun, încadrul campaniei Patriarhiei Române„Nu vrem liceu fără Dumnezeu!” s-au

primit în anul 2008 peste 140.000 de mesaje des u s ţ i n e r e .- În ziua de 29.02.2008, la Palatul Patriarhiei dinBucureşti, conducătorii şi reprezentanţii cultelorreligioase recunoscute în România şi-au exprimatpoziţia comună cu privire la menţinereadisciplinei religie în planurile-cadru aleînvăţământului liceal, ca parte a trunchiuluicomun.- Disciplina religie propune, nu impune, valorispirituale şi morale ce stau la baza culturiieuropene şi naţionale, valori la care elevii trebuiesă aibă acces în mod liber şi care au un rolformativ deosebit, demonstrat şi de studiilesociologice în domeniu.

Prin urmare, am senzaţia tot mai pregnantă căspiritul cel autentic cu toate ale sale, incomodeazăşi deranjează pe unii, deoarece constituie orealitate existenţială puternică şi cât se poate decompactă, conţinând nişte precepte moral-creştine foarte clare şi corect definite. Acest lucruestompează sau atenuează unora duhul lor foartezdruncinat şi de-a dreptul exhaustiv, ajungând(sărmanii) nişte victime ce revendică „libertateade conştiinţă” care, chipurile, ar fi înrobită deorele de religie, de icoanele, slujbele orisimbolurile Creştinismului sau, de ce nu, şi alealtor religii!... Cred că, în primul rând, unii caaceştia sunt victimele secularizării sau nostalgiciivremurilor prigonitoare împotriva Bisericii, orisclavii propriei lor conştiinţe, ce este lipsită de oarticulare spirituala autentică!...

- continuare în pag. 6 -

Dr. Stelian GOMBOŞ

Ora de religie din şcolile româneşti,factor al discriminării sau mijloc şi opera culturală a

spiritualităţii?!...

5

Argesul Ortodox

Este foarte important pentru oricare dintre noi,indiferent cine sau ce suntem, fie conducători pediverse poziții religioase sau civile, sau pur și simplusimpli drept-credincioși, să luăm bine seama la ceea ceclădim, la ceea ce adunăm din punct de vederespiritual și în noul an. Tot ceea ce clădește spiritualcineva are o mare importanță pentru viața lui decredință și de slujire. Un credincios va fi mereu atentla viața lui spirituală lucrând mereu și mereu la proprialui mântuire, clădind spiritual edificiul credinței sale,al caracterului pe care trebuie să-l desăvârșească dupăMarele Model Ceresc. „Cu ochii ațintiți asupra luiIisus, începătorul și plinitorul credinței, Care, pentrubucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ținutseama de ocara ei și a șezut de-a dreapta tronului luiDumnezeu.” (Evrei 12,2).

Ca și drept-credincioși noi clădim și clădim cufiecare zi, cu fiecare ceas și minut din viața noastră.Noi clădim la caracterul nostru, lacredința noastră, la familia noastră, lacopiii noștri, la frații noștri de credință,prin exemplul pe care li-l dăm. TextulSfintei Scripturi spune ca un îndemnpentru conducători: “Dar fiecare să iabine seama cum clădeşte deasupra.” (1Corinteni 3, 10). Încercarea credinței,proba de foc ce va încerca lucrareaspirituală a oricui, va descoperi lucrareafiecăruia dintre noi, adică a tot ceea cenoi am clădit, am acumulat în timpulvieții și activității noastre.

Orice drept-credincios are ochemare sfântă la o viață plină deevlavie și la o slujire dezinteresatăpentru alții, împlinind astfel, din harulBunului Dumnezeu, o viață de slujire înBiserica Domnului. Indiferent de naturaslujirii cuiva, aceasta trebuie îndeplinită,din toată inima și cu toată puterea, nu capentru oameni, ci ca pentru Domnul.“Orice ați face, cu cuvântul sau culucrul, toate să le faceți în numeleDomnului Iisus și prin El să mulțumițilui Dumnezeu-Tatăl.” (Col.3,17).Rămâne totuși o întrebare în dreptulnostru al fiecăruia, ca și drept-credincioși, asuprafaptului cum ne îndeplinim fiecare slujba dată nouă deDomnul și cum lucrăm și clădim pentru El, atât înpropriul nostru caracter dar și asupra caractereloraltora ?

Indiferent cine suntem noi, fie conducători, fiepăstori și învățători, cârmuitori ai lucrurilor sfinte,drept-credincioși, ne vine mult mai ușor să analizămviața și faptele altora, decât pe cele ale noastre. E deluat seama în mod serios și la viața noastră, a familieinoastre, la orice lucru care lasă de dorit, oricât de micar fi acesta. Oare cum lucrăm și clădim noi pentru alții,care pretindem că avem o experiență mai bogată peogorul slujirii Evangheliei Domnului nostru IisusmHristos? Cu regret trebuie remarcat faptul că în lumeareligioasă există și doritori ai Împărăției Domnului, acăror viață de credință are lipsuri serioase, iarcaracterul acestora grave lipsuri, ajungând a fi oparagină și un edificiu ușor de spulberat de vântulîncercărilor și ispitelor. Atunci când ne gândim la noi,ca și credincioși spirituali, așezați de către Domnul învia Sa, poate că ne gândim că stăm cu totul bine, căpoate așa ne văd și ne consideră și ceilalți, însă fiecaresă ia bine seama la el, așa precum spune și SfântaScriptură: „De aceea, cel căruia i se pare că stăneclintit să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10,12).

Ca și drept-credincioși ai Domnului, fiecaredintre noi, clădim ceva, fie în bine, fie în rău. SfântulApostol Pavel spunea: „Iar de zidește cineva peaceastă temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne,fân, trestie. Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl vavădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă,și focul însuși va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia.” (1Corinteni 3,12-13). Ca oameni dacă ar trebui săconstruim o casă și am avea privilegiul să primim caofertă și să alegem materialul cu care să construim șianume:, aur, argint, pietre scumpe, sau lemn, fân, șitrestie, nu am avea atâta înțelepciune să alegem pentruconstrucție aurul, argintul și pietrele scumpe. Fiecareprincipiu al Evangheliei, fiecare cuvânt venit de laDomnul nostru, prin intermediul Sfintei Scripturi, aunei slujbe sfinte, sau al unei predici, sau al unuiprieten, sau a cuiva cunoscut sau mai puțin cunoscut,este aur, material scump pentru clădirea caracteruluinostru, dar și al altora.

1. Oameni care au clădit rău și consecințeleacestora au fost pe măsura faptelor

1.1. Cain a început să clădească o cetate.„Apoi a zidit Cain o cetate și a numit-o, după numelefiului său, Enoh.” (Facerea 4,17). Primul clăditor carea înălțat un zid, care a început separația dintre oameni,construind o cetate, a fost Cain, care lepădasefăgăduința restabilirii Edenului, iar lucrarea lui era unaînchinată dumnezeului acestei lumi. Cain este unsimbol potrivit pentru omul care nu mai era foarteinteresat de împlinirea promisiunii restaurăriiParadisului, ci și-a continuat activitățile căutândstăpânirea lucrurilor materiale și plăcerile pe carepământul blestemat de Dumnezeu din cauza păcatuluile putea oferi alăturându-se tuturor acelora care căutauînchinarea dumnezeului lumii acesteia.

Înainte de a face acest lucru Cain a arătatfaptul că se baza pe faptele sale, fapt dovedit cu ocaziaaducerii jertfei, când a fost disprețuit sângele mielului,

care făcea o trimitere clară către Mielul lui Dumnezeu,care ridică păcatele lumii, jertfa fiind în felul acesta oanticipare a Jertfei Crucii Mântuitorului. Ceea ce Caina pus pe altar ca jertfă erau lucruri bune sau poate chiarcele mai bune roade ale câmpului, însă acestea nuputeau înlocui mielul care arăta către JertfaSalvatorului, fără de care toate faptele noastreomenești nu au nici o valoare de a câștiga mântuireanoastră înlocuind Jertfa Crucii. Mielul de pe altartrebuia să le aducă aminte mereu și mereu faptul căfără de Jertfa Crucii Mântuitorului omul este pierdut,iar această sfântă jertfă nu poate fi înlocuită cu nimicdin punct de vedere omenesc. Cei care și astăzi nuconsideră mereu și mereu nevoia după Jertfa Crucii,încrezându-se în propriile lor fapte și realizări,desconsiderând harul Domnului fac o greşealăasemănătoare cu aceea pe care a făcut-o şi Cain. Nuputem scăpa de sub blestemul păcatului decât pe caleaJertfel Crucii.

În privința mântuirii omul nu se poate sprijinipe realizările lui proprii ci trebuie să se bazeze înexclusivitate pe Jertfa Crucii Mântuitorului nostruIisus Hristos. Sunt și astăzi oameni care susțin căomenirea nu are nevoie de mântuire ci de progres întoate sferele lumii noastre și că neamul omenesc poaterenaște prin propriile lui puteri. Nimic mai fals, fărăHristos suntem pierduți. La fel ca și aceștia, care credcă vor putea atinge cele mai înalte culmi alerealizărilor și demnității umane, făr să aibă trebuințăde ispășire, Cain considera și el că putea obținefavoarea harului divin printr-un dar adus Domnului,dar căruia însă îi lipsea sângele jertfei. Viața lui Cainne poate arăta ce înseamnă o viață fără de Hristos. Fărăde Hristos și Jertfa crucii sale, omul nu va putea mergeîn sus, spre cele sfinte și dumnezeiești, ci în jos sprecele lumești și demonice. „Cunoscut să vă fie vouătuturor, și la tot poporul Israel, că în numele lui IisusHristos Nazarineanul, pe Care voi L-ați răstignit, darpe Care Dumnezeu L-a înviat din morți, întru Acelastă acesta sănătos înaintea voastră! Acesta este piatracea neluată în seamă de către voi, zidarii, care a ajunsîn capul unghiului; Și întru nimeni altul nu estemântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, datîntre oameni, în care trebuie să ne mântuim noi.”(Fapte 4,10-12). Gândul nostru al fiecăruia să fie și în

anul acesta, asemeni Sfântului Apostol Pavel carespunea: „Căci am judecat să nu știu între voi altceva,decât pe Iisus Hristos, și pe Acesta răstignit.” (1 Cor.2,2).

1.2. Unii oameni dorind să-și facă un numeau dorit și au început să clădească turnul Babel.„În vremea aceea era în tot pământul o singură limbăși un singur grai la toți.Purcezând de la răsărit,oamenii au găsit în țara Senaar un șes și au descălecatacolo. Apoi au zis unul către altul: “Haidem să facemcărămizi și să le ardem cu foc!” Și au folosit cărămidaîn loc de piatră, iar smoala în loc de var. Și au zisiarăși: “Haidem să ne facem un oraș și un turn alcărui vârf să ajungă la cer și să ne facem faimă înaintede a ne împrăștia pe fața a tot pământul!” (Facerea 11,1-4). Cu ce scop clădeau aceștia ? Cu scopul înălțăriide sine. Voiau să ajungă și să aibă o faimă mare fără deDumnezeu, ignorând cu totul intenția Creatorului, careera aceea ca aceștia să să se răspândească și să

populeze întreg pământul, după pustiirea acestuiaprin potop. Scopul lor era să îndrepte mințileoamenilor spre cei ce au proiectat și clădit turnulși nu în mod special spre Creator, spre bunulDumnezeu. Turnul urma să fie un monumentaductor aminte a priceperii proiectanților șiconstructorilor. Ei voiau să-i țină pe oameni acololegați printr-o asociere, constituind un tip desocietate care să domine lumea, un fel de capitalăa lumii. Deși Dumnezeu a făgăduit că nu va maidistruge lumea prin potop și a dat oamenilorlegământul ilustrat prin curcubeu, se pare căacești doritori ai turnului Babel, nu prea maiaveau încredere în legământul Domnului șicredeau că în eventualitatea unui nou potop,turnul va fi mai sus decât orice înălțime și vorputea să-i supraviețuiască și ajungând turnul pânăla nori (cer) vor putea desluși ceva și din tainelepotopului. Turnul îndepărta mințile oamenilor dela adevăratul Dumnezeu, Creator și Susținător altuturor lucrurilor și evidenția mândria oamenilor,conducând în felul acesta lumea la idolatrie.Dumnezeu a luat o măsură de impiedicare aplanului lor nebunesc și anume le-a încurcatlimbile ca să nu se mai poată înțelege: „Haidem,dar, să Ne pogorâm și să amestecăm limbile lor,ca să nu se mai înțeleagă unul cu altul”. Și i-a

împrăștiat Domnul de acolo în tot pământul și auîncetat de a mai zidi cetatea și turnul. De aceea s-anumit cetatea aceea Babilon, pentru că acolo aamestecat Domnul limbile a tot pământul și de acoloi-a împrăștiat Domnul pe toată fața pământului.”(Facerea 11,7-9). Să ne ferească Bunul Dumnezeu demândrie și de etalarea ei în anul în care intrăm.

1.3. Un bogat nu mai știa ce să facă curecolta. Îmi voi strica grânarele și voi zidi altele maimari. „Și le-a spus lor această pildă, zicând: Unui ombogat i-a rodit din belșug țarina. Și el cugeta în sine,zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadelemele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitnițelemele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo totgrâul și bunătățile mele; Și voi zice sufletului meu:Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani;odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te.” (Luca 12,16-19). Voi zidi altele mai mari, zicea bogatul văzândroadele bogate pe care le avea. Ce poate fi rău în astaam putea întreba? În mod aparent nu e nimic rău, însăîn cuvintele lui era ascunsă o atitudine cât se poate deegoistă, o dorință doar pentru sine. Ce frumos ar fi fostdacă acest om cu vază și bogat s-ar fi gândit nu doar lanevoile sale ci și la nevoile altora. Câți oameni nu s-arfi bucurat de câte puțin oferit din multul pe care îl aveael. Surplusul revoltei sale, care era rodulbinecuvântării Domnului, putea fi folosit pentru aalina o mică parte din nevoile celor lipsiți a-și strângeîn acest fel o comoară în cer. Să ne dea bunulDumnezeu minte ca în anul care vine să fim mai buni,mai evlavioși, mai rugători de Dumnezeu, mai darniciși din roadele date nouă de Domnul să ne gândim și lanevoile altora nu doar la satisfacerea nevoilor noastre.„Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câștigalumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? ” (Matei16,26).

Fie ca Binecuvântările Bunului Dumnezeu, curăspuns la sfintele rugăciuni înălțate Lui, să văîntâlnească și să vă întărească în toate nevoile nouluian. Vă dorim viață, sănătate și fericire în trăirea cuDumnezeu și cu cei dragi. Doamne ajută !

Dr. Ioan-Gheorghe ROTARU

FIECARE DINTRE NOI SĂ IA BINE SEAMA CUM ȘI CE ClĂDEȘTE ȘI ÎN ANUl CARE VINE

6

Argesul Ortodox

- continuare din pag. 4 -Se ignoră, însă, următorul aspect, şi anume că:

libertatea de conştiinţă înseamnă (şi) respectarea libertăţiiconştiinţei semenului, mai cu seamă în cazul în care,această conştiinţă – care agreează, ba chiar apărăexistenţa acestei ore de religie în trunchiul comun (debază) şi în aria curriculară (părinţi, profesori şi elevi,deopotrivă) lucrează în majoritatea covârşitoare amembrilor acestei ţări!... Suntem întru totul de acord curespectarea drepturilor unei minorităţii – fie şi aceea aateilor şi liberilor cugetători, dar aceştia să nu uite totuşifaptul că în spiritul reciprocităţii, trebuie aplicată şi vice-versa, în caz contrar, vom vorbi într-adevăr, dediscriminare!... Nu asistăm, oare, sau nu suntem chemaţisă participăm, din nou, la o lămurire a doctrineipromovată de ideologii secularişti, secularizanţi şisecularizaţi în raport cu învăţătura dreptcredincioşilorcreştini, ori se aplică preceptul biblic „nu te teme turmămică” – în mod distorsionat!... Iar dacă se ajunge în acestloc, în acest fel, este vai de cei care răstălmăcescscripturile!...

O altă problemă este aceea a apariţiei a (încă) unuiprecedent destul de primejdios, aşa încât ne întrebăm şichiar aşteptăm cu emoţie şi înfrigurare să vedem ce vamai urma: Cine, de unde (de nicăieri şi de aiurea), cu cepetiţii, idei şi soluţii năstruşnice va mai veni că, de,mintea (şi conştiinţa în virtutea libertăţii de expresie)lucrează, mai cu seama într-un stat democratic ca acestaunde, culmea, este invocată discriminarea în condiţiile încare alţii ne laudă sau poate, chiar ne acuză de prea multătoleranţă!... Aşadar, ni se cere să refuzăm şi să renunţămla Chipul lui Hristos din icoana sufletului nostru şi din

viaţa noastră cotidiana, care trebuie să fie unapreponderent spirituală şi eminamente duhovnicească.Oare se doreşte, cumva, să se ajungă şi la respingereaChipului Hristic din om, mai cu seamă din copiii şi tineriinoştri?...

Păi, astfel de încercări s-au mai făcut în istoria (chiarrecentă) a poporului nostru, aşa încât ar trebui sădispunem de o oarecare imunitate!... Şi mai ştiam unlucru, şi anume că: atunci când vrei să faci pe victima saupe eroul cuiva, se impune existenţa şi enunţarea unordovezi, a unor probe, ori eu nu am văzut şi nu amcunoscut, la noi în ultimii 20 ani, de pildă, nici o victimăa vreunei ore de religie (care fost reintrodusă după anul1990, cu multă trudă şi sacrificiu, tot din cauzaideologilor atei şi ateizanţi ori ateizaţi), în schimb copii,tineri şi oameni maturi care au primit daruri şi multebinefaceri de la Iisus Hristos Domnul prin intermediulrugăciunilor învăţate în cadrul acestor ore (şi aşa foartepuţine, insuficiente) şi făcute la icoana Sa din clasa şcolii,am cunoscut şi cunosc foarte mulţi, şi cu toţi aceştia cefacem, acum, îi trecem aşa, cu vederea, fără să-i întrebămşi pe ei ceva?... De fapt aceşti secularişti contemporani au

întrebat ei pe cineva, ceva?!...Este invocată, adeseori, filozofia absurdului, dar

observ că se vrea impunerea chiar a unei evidenţe şi aunei realităţi a absurdului, până la ajungerea chiar laculmea acestuia!... Oricum, cu teoria imposibilului carepoate deveni posibil oriunde şi oricum, ne-am obişnuitdeja, astfel încât de ce nu ne-am putea acomoda şi cuabsurdul ca fiind o normă şi o componentă firească şichiar indispensabilă vieţii noastre, ajungând să zicem„răului bine şi binelui rău”, căci şi această problemă (aeliminării orei de religie) face parte tot din categorialucrurilor ce au fost răsturnate, din punct de vedereaxiologic!...

Dar noi, pentru toate acestea, trebuie să-i mulţumimlui Dumnezeu, odată pentru faptul că ne trezeşte larealitate şi ne invită la trezvie, scoţându-ne din ispita şipăcatul triumfalismului şi al autosuficienţei, iar în aldoilea rând pentru că ne dă atâtea prilejuri de cultivare şichiar de înmulţire a conştiinţei apologetice în vederea(re)activării laturii mărturisitoare şi misionare, toate cuscopul dobândirii mântuirii noastre în Împărăţia ceaveşnică a Cerurilor, dimpreună cu Tatăl, Fiul şi SfântulDuh!...

Aşadar, să dea Dumnezeu – Cel în Treime slăvit şilăudat, să putem să le primim pe toate cu bucurie, cufolos duhovnicesc şi cu smerenie şi să îndrăznim înaintecu Mântuitorul, căci „El a biruit lumea” păcatelor,inclusiv cea a necredincioşilor postmoderni şicontemporani, pentru care suntem datori să ne rugăm,chiar la orele şi slujbele pe care ei le resping, să zicem cutoţii: „Iartă-i, Doamne că nu ştiu ce fac!” sau: „Nu lesocoti lor păcatul acesta!”.

- continuare din pag. 3 -

Care sunt obiectivele acestei asociații așa-zisumaniste?

Pornită la început ca o asociație creștină, mai degrabăca o fracțiune creștină neoprotestantă (metodistă) cenumăra 300 de adepți, British Humanist Association adevenit o mișcare profund atee, orientată în specialîmpotriva Bisericii creștine, a ierarhiei și valoriloracesteia, așa cum observa și un umanist englez de stilvechi: „În loc să idealizeze omul, noul umanism îldenigrează pe Dumnezeu şi atacă credinţa în Dumnezeuca slăbiciune umană...Asociaţia Umanistă Britanică duceîn prezent o campanie împotriva credinţei religioase”.(Roger Scruton, The New Humanism, The AmericanSpectator, March, 2009).

În 1960 această organizație porneşte lupta pentruabrogarea unor legi britanice care promovează o seamăde valori creștine, cum ar fi respectarea duminicii șipredarea religiei în școli.

Începând cu 1970 duce o campanie ce are în vederereforma constituțională, cerând imperios laicizareastatului prin ruperea relației dintre stat și BisericaAnglicană, anularea prezenței episcopilor în CameraLorzilor, renunțarea la privilegiile acordatecreștinismului, sistarea ajutoarelor primite de Bisericădin partea Statului, iar scopul final, așa cum apare pepagina web a BHA, este consfințirea prin constituție aunei societăți britanice deschise (open society).(https://humanism.org.uk/campaigns/constitutional-reform/).

Cât privește drepturile și libertățile individuale, BHAmilitează pentru legalizarea: avortului, eutanasiei,căsătoriilor între persoane de același sex și adopțiacopiilor de către acestea etc.

Însă campania cea mai importantă a BHA, scopulexistenţei acestei mişcări atee, este lupta împotriva luiDumnezeu, împotriva manifestării acestei credinţe însânul societăţii britanice şi nu numai, promovândevoluţionismul şi valorile secular-umaniste.

În aceste sens, în anul 2009 BHA a derulat o campanieatee furibundă în UK şi în câteva state din Europa,extrem de atent organizată, numită şi The Atheist BusCampaign (Campania Autobuzul Ateu), subvenţionată de

către unul dintre conducătorii BHA, evoluţionistulRichard Dawkins, profesor la Oxford University. Pornindde la nemulţumirea faţă de rezultatele recensământuluidin 2001 din Marea Britanie, care arătau că aproximativ70% dintre britanici s-au declarat creştini şi numai 15%nereligioşi, BHA a cerut în mod insistent schimbareaîntrebărilor de la recensământ cu privire la apartenenţasau nu la o religie sau confesiune, afirmând că acesteainduc repondenţilor alegerea uneia sau alteia dintreopţiuni. Şi pentru a nu lăsa lucrurile să curgă într-odirecţie tradiţionalistă, BHA a pus la punct o strategie decampanie, cu doi ani înainte de următorul recensământdin 2011, ce consta în promovarea timp de o lună de zilea unui mesaj ateist pe 800 de autobuze în Londra şi încele mai importante oraşe din UK: „Probabil că nu existăDumnezeu, aşa că nu-ţi mai face griji şi trăieşte-ţi viaţa!”.Tot în Londra a fost difuzat acest mesaj pe două ecranegigantice, iar pe 1000 de panouri publicitare din metroulcapitalei engleze au fost expuse citate din operele celormai reprezentativi filosofi atei.

Sloganul publicitar a creat multă vâlvă în jurul său,determinând reacţii atât din partea Bisericii, dar şi dinpartea ateilor.

Dacă primii au considerat aceasta un afront lalibertatea religioasă, la valorile identitare birtanice, uniiatei au afirmat că nu este extrem de tranşant, adică nuneagă total existenţa lui Dumnezeu, ci doar sădeşteîndoiala în minţilor celor care îl citesc.

Dar iată ce spune Roger Scruton cu privire lainstigarea neohedonică a mesajului: Asociaţia UmanistăBritanică nu vede nimic în neregulă cu referinţa laplăcere; pare că nu conştientizează ceea ce este în modevident proclamat printre rândurile textului, mai precisaceea că nu există idealuri superioare plăcerii.Publicaţiile asociaţiei sugerează că numai un lucru se aflăîntre om şi fericirea lui, credinţa în Dumnezeu. Daţi la oparte credinţa şi putem fugi spre grădina îngăduirilor,culegând fructul despre care am crezut, eronat, că ne-afost interzis. Umaniştii pe care i-am cunoscut ca tânăr arfi reacţionat cu dezgust la acest mesaj hedonist şi laaceastă filosofie care încearcă să se lipsească deDumnezeu fără a pune ceva în locul Lui. (idem)

Cu toate că efortul a fost unul mare, iar aşteptărileneoumaniştilor erau ridicate, recensământul din 2011 adat peste cap prognosticurile acestora (o estimare făcută

în 2010 de British Attitudes Survy vorbea despre 43%creştini şi 51% nereligioşi), arătând că creştinii formeazăîncă un nucleu stabil în UK, situându-se la un nivel deaprox 60%, în scădere cu peste 10% faţă de 2001.

Totuşi, există două semne de îngrijorare: primul estelegat de vârsta creştinilor, marea majoritate fiind formatădin vârstnici, iar al doilea de creşterea număruluinecredincioşilor sau nereligioşilor, de la 15% în 2001 la25% în 2011.

Constatând aceste probleme identitare, primulministru David Cameron afirma într-un discurs ţinut laOxford cu prilejul aniverăsării celui de-al IV-lea secol dela Biblia King James, că este nevoie de o renaştere avalorilor tradiţionale creştine care să contracarezecolapsul moral din UK, pentru că în definitiv „noi suntemo ţară creştină şi nu trebuie să ne temem să afirmămaceasta” (BBC 26 December 2011/http://www.bbc.com/news/uk-politics-16224394). El varelua aceste afirmaţii într-un articol publicat în ChurchTimes (My faith in the Church of England, 16 aprilie2014), unde va vorbi despre importanţa pe carecreştinismul a avut-o în dezvoltarea societăţii britanice latoate nivelurile.

Reacţia BHA nu s-a lăsat aşteptată, adepţii mişcării auieşit la rampă, atacând virulent afirmaţia lui Cameron, iarun grup de 50 de profesori, oameni de cultură şi de ştiinţăau semnat o scrisoare deschisă, publicată în TheThelegraph, în care au criticat promovarea valorilorcreştine făcută de Cameron, mustrându-l chiar peconsiderentul că acesta induce o ruptură sau o segregarereligioasă nepermisă în societatea UK.

În sprijinul premierului a venit procurorul generalDominic Grieve, care critică acţiunea celor 50 desemnatari ai scrisorii, în frunte cu preşedintele BHA şipreşedintele executiv Andrew Copson, considerânddemersul BHA drept aggressive form of secularism(formă agresivă a secularismului).

Fireşte că reacţia reprezentanţilor instituţiilor statuluibritanic sunt întemeiate pe două realităţi: prima estelegată de faptul că din ce în ce mai mulţi tineri sedetaşează de valorile identitare britanice prinindiferentism, iar a doua ţine de modul perfid în care îşipromovează ideile neoumaniştii, profitând de poziţiile pecare le ocupă în instituţiile de învăţământ şi mass-media.

va urma

Ora de religie din şcolile româneşti,factor al discriminării sau mijloc şi opera culturală a spiritualităţii?!...

De la neoumanism la pseudocreştinism

7

Argesul Ortodox

COMPlEXUl MONAHAl DIN CÂMPUlUNG MUSCEl

Pentru statutul primordial de mănăstire a bisericiidin Câmpulung avem consemnarea lui Paul de Alep,din anul 1658, că „Negru Vodă construi mănăstireacare până în timpul lui Matei (Basarab) căzuse înrisipire şi acesta o înnoi, aşa cum este acum: nouă şifrumoasă”. Paul de Alep, secretarul şi fiulPatriarhului Macarie III Z`aim, menţiona că înaceastă mănăstire au locuit din cele mai vechitimpuri călugări chinovnici. Potrivit acesteiînsemnări, Matei Basarab, cel care a organizatmănăstirea ca „adevărată obştejitie”, i-a redat doarstatutul iniţial.

Consemnarea lui Paul de Alep este infirmată însăchiar de Matei Basarab. Voievodul, în hrisovul datmănăstirii, la 10 aprilie 1647, menţionează: „nu amlăsat pre tocmeală ce au fostîntâiu, adică să fie o biserică demir, ce o am făcut locuinţăcălugărească”.

Documentul lui MateiBasarab, dat la 25 ani dupăîntemeierea mănăstirii şi cu 10ani înainte de venirea laCâmpulung a lui Paul de Alep,este cu siguranţă înconformitate cu realitateaistorică pe care el însuşi aînfăptuit-o.

Scrisoarea „circulară” din 7aprilie 1630, adresată „către toţicei ce vor fi stăpânitorii ţării şimănăstirilor, iar mai alescăpeteniilor sfintei mănăstiriCâmpulungul…”, în care esteamintit numele patriarhuluiecumenic Ieremia II (1587-1595) şi al voievodului MihaiViteazul (1595-1601), făceareferire la un sinod munteanconvocat la Târgovişte, în 13aprilie 1596, de cătremitropolitul Eftimie II (1594-iulie 1602), din care făceauparte şi sufraganii săi: Teofil deRâmnic şi Luca de Buzău. Sinodul a întocmit un„aşezământ” referitor la modul de conducere almănăstirilor ţării în care s-au reafirmat vechileprincipii ale samovlastiei: „…nimeni din boieri sauvlădică, sau episcop sau fieştecine din dregători, săn-aibă voie a lua au bani, … din mănăstire, nici apune egumeni, nici a scoate.”

Scrisoarea susţine ideea existenţei aici a uneimănăstiri înainte de Matei Basarab. Documentulmenţionat este o scrisoare păstrată însă într-otraducere al cărei autor a introdus un destinatarimaginar. Destinatarul, „căpeteniilor sfintei mănăstiriCâmpulungul”, nu putea exista pentru că în anul1630 biserica era dărâmată de aproape doi ani.

Alt argument pentru începuturile vieţii monahaledupă rectitorirea făcută de Matei Basarab esteCronica despre Radu de la Afumaţi, redactată în jurulanului 1525. Biserica de la Câmpulung este înfăţişatăca ctitorie voievodală, a „descălecătorului” NegruVodă, care a ridicat aici o biserică „mare, frumoasă şiînaltă”, nicidecum o mănăstire ca în cazulMănăstirilor Cozia sau Dealu.

Încă o dovadă despre existenţa unei biserici de mir,până în 1633, o furnizează textul păstrat în copie alprocesului pentru moşia Bădeşti, de pe râulDoamnei, din 13 noiembrie 1618. Documentulmenţionează că acea moşie a fost stăpânită debiserică timp de 180 ani, de la dania lui NicolaeAlexandru, din 1351-1352, iar în anul 1531-1532 ea

a fost răpită „din mâinile preoţilor”. Aşadar este clarprecizat statutul unei biserici de mir la CâmpulungMuscel în care slujeau preoţi. În acea perioadă nu sefăceau confuzii în actele oficiale între biserică şimănăstire, preoţi şi călugări.

Statutul de biserică domnească de mir şi nu demănăstire reiese şi din faptul că preoţii care slujeauîn acest sfânt locaş erau de la începutul secolului alXVI-lea în „clirosul domnesc”, deci făceau parte dinclerul slujitor în biserici de curte. Documente dinsecolele al XVI-lea şi al XVII-lea ne arată că sunt„biserici de cliros” cu „preoţi de cliros”, doar celeaflate pe lângă curţile voievodale. Astfel, SfântulNeagoe Basarab, într-o scrisoare adresată judeţului şicelor 12 pârgari braşoveni, îi anunţa că va veni la ei„popa Petru din Câmpulung, pentru treburile sale.”

Aşadar voievodul mijlocea pentru acest preot. Peacelaşi preot, Vlad Înecatul (1530-1532) îlrecomanda braşovenilor, afirmând că făcea parte din„clirosul domniei mele.”

Hrisovul din 13 noiembrie 1618, prin care GavrilMovilă dă câştig de cauză bisericii din Câmpulung şipreoţilor din cliros pentru stăpânirea moşiei Bădeşti„ca să fie sfintei biserici a domniei mele spreîntărire”, iară preoţilor şi „părinţilor din cliros sprehrană” este altă dovadă a statutului pe care îl aveaaceastă biserică.

Faptul că primul dintre preoţi era şi ecleziarh,după cum consemnează hrisoavele bisericii între anii1618-1635, este alt indiciu că aici era bisericădomnească de mir sau paraclis al curţii domneşti.Preoţii ecleziarhi cunoscuţi sunt:1. „Popa Dumitru, popa Radu, popa Badea, popaMicud”, menţionaţi la 6 septembrie 1618.2. „Popa Dumitru ecleziarhul şi Badea diaconul”,atestaţi la 13 noiembrie 1618.3. „Popa Iane clisiar şi popa Iane” - 13 februarie1621.4. „Ioan preot clisiarh din

Câmpulung” - 1 septembrie 1621-31 august1622.5. „Popa Iane ot Dolgopolis” - 16 martie 1626.6. „Popa Iane clisiarhul” - 29 august 1627.7. „Popa Ianiu, clisiarh de la biserica domnească” -21 octombrie 1628.

8. „Popa Iane den Câmpulung” - 27 martie 1630.9. „Popa Micud clisiar” - 18 septembrie 1635.

Aşadar trei preoţi menţionaţi în această perioadăaveau menţionat titlul de ecleziarh: popa Dumitru,popa Iane şi popa Micud. Numele lor sunt nume depreoţi de mir, nicidecum nume de călugărie. Însoborul bisericilor de curte, ecleziarhul ocupa primulloc, după cum atestă actele timpului. În documentuldin 19 mai 1614 figurează ca martori din Târgovişte,„oameni buni, preoţi anume: popa Goicea ecleziarhdomnesc şi popa Tănase din clirosul domnesc şidiaconul Iane şi Necula diacon”. În aceeaşi ordinesunt enumeraţi, în perioada 17 septembrie 1626 – 11decembrie 1632, şi slujitorii bisericii domneşti de laBucureşti. În fruntea lor apare tot preotul ecleziarh.

Ecleziarhul monahal, în soborulmănăstirii, nu ocupă primul loc ci esteunul dintre vieţuitorii de încredere aiegumenului şi are rolul de a fi„păstrătorul arhivelor mănăstireşti”. Încazul Mitropoliei, în ordineademnităţilor ecleziastice, ecleziarhuleste după duhovnic, după cum reiesedintr-un document din 10 mai 1537,dat de Mitropolitul Varlaam MănăstiriiNucet, în care sunt enumeraţi ca „fraţivlădiceşti …duhovnicul Ioanichie,ecleziarhul Gavril, iconomul Iosif …”

Aceste distincţii clare întreecleziarhul domnesc şi ecleziarhulmonahal dovedesc că personalulclerical al bisericii din incinta actualeiMănăstiri Negru Vodă din Câmpulunga aparţinut curţii domneşti, aşadar eraupreoţi de mir, primul dintre ei purtândtitlul de ecleziarh.

La 29 august 1619 sunt amintiţi„popii domneşti de la Câmpulung”, iarla 3 iulie 1622 este consemnat căaceastă biserică este domnească. La 21octombrie 1628 este amintit „popaIaniu de la biserica domnească.”

Mărturia lui Matei Basarab din 10aprilie 1647 „nu am lăsat pre tocmeala

ce au fost întâiu, adică să fie biserica de mir, ce o amfăcut lăcuinţă călugărească…şi…pre aceastăbiserică, ce au fost mai dinainte biserică de mir,făcut-o-am mănăstire” şi toate celelalte argumentedovedesc fără echivoc că biserica din secolul al XIV-lea, construită în Câmpulung de Nicolae AlexandruBasarab, avea statutul de biserică domnească decurte sau de biserică paraclis a palatului domnesc,aici slujind preoţi de mir. Cu siguranţă, bisericadomnească de aici a fost vizitată de mitropolitulIachint şi de ierarhii ulteriori, pentru că le intra înatribuţii să verifice starea mănăstirilor şi a bisericilor,a monahilor şi a preoţilor, după cum mărturiseşteactul patriarhal din mai 1359. Este posibil, să sesăvârşească şi slujbe arhiereşti aici, însă numaiocazional, când era aici voievodul, sau când aveauloc hirotonii sau alte evenimente bisericeşti saumisionare importante.

Biserica domnească de la Câmpulung va fitransformată în mănăstire abia de Matei Basarab.Aceasta este o altă dovadă că nu exista o mănăstireortodoxă în Câmpulung, unde ar fi putut fi sediulmitropolitan, iar necesitatea de a se înfiinţa omănăstire în zonă a făcut ca să fie transformatăbiserica domnească în mănăstire.

Pr. dr. Daniel GlIGORE

Statutul Bisericii Domneşti din Câmpulung Muscel

OrtosintezeOrtosintezeArgesul Ortodox

8

Proiectul social-filantropic

CAMPIONII BUCURIEICAMPIONII BUCURIEI

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după unprogram stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul

abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat "Campionii Bucuriei" coordonat dePărintele Arhidiacon Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil de sectoarele Economic-Financiar și Construcții Bisericești din Eparhia Argeșului și Muscelului.

Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primescbătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar.

În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului, care sunt chemați să aducăbucurie în casele celor sărmani.

“Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7)

Cu un bănuț dăruit, poți cumpăra cerul. Nufiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcăDumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ainici măcar acel bănuț, atunci dă un pahar cu apărece, ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur. Căci

nimic din ceea ce dăruim nu vompierde, pentru că-I dăruim luiHristos. El plăteşte toate cudobândă şi plăteşte până şi un paharcu apă.

Aceste învățături sunt urmate șipuse în practică și de cătreCampionii Bucuriei Sociale. Astfel,marți, 9 decembrie 2014, înProtoieria Costești, la bisericaparohială Șerbăneștii de Jos, dinlocalitatea Rociu, s-au reunitpreoții din cele 12 parohii cealcătuiesc Cercul Pastoral nr. IX.Din aceste parohii au fost selectatefamilii nevoiașe, aflate în grelecondiții de viață, fără venituri, cumulți copii ce prezintă risc deabandon școlar precum și bătrâni

sau persoane bolnave fără familie, ce auprimit prin grija preoților reprezentanți aiparohiilor, ajutoare ce au constat în alimenteși cărți de rugăciune – hrană pentru trup șisuflet.

Pentru mântuire sunt necesare trei lucruri.Primul: răbdare; al doilea: răbdare; al treilea:răbdare. Dar mai trebuie ceva: milostenie şirugăciune.

Fără răbdare, rugăciune şi fără milostenie, omulnu se poate mântui!

În perioada Postului Naşterii Domnului, acesteînvăţături sunt urmate şi puse în practică şi decătre Campionii Bucuriei Sociale. Astfel, luni 15decembrie 2014, în Protoieria Curtea de Argeş, labiserica parohială Sfinţii Împăraţi Constantin şiElena, din municipiul Curtea de Argeş, s-au reunitpreoţii din cele 13 parohii, care alcătuiesc CerculPastoral nr. 1: Albeşti Pământeni; Albeşti-Ungureni; Bărăşti; Cicăneşti I; Cicăneşti II;Dobroţ; Înălţarea Domnului; Satu Nou; SfinţiiÎmpăraţi Constantin şi Elena; Sfântul Vasile celMare; Sfinţii Voievozi; Uliţa Poştei. Din acesteparohii au fost selectate familii nevoiaşe, aflate îngrele condiţii de viaţă, fără venituri, cu mulţi copiice prezintă risc de abandon şcolar, precum şibătrâni sau persoane bolnave fără familie, ce auprimit, prin grija preoţilor reprezentanţi aiparohiile, ajutoare constând în alimente şi cărţi derugăciune – hrană pentru trup şi suflet.

În cadrul proiectului,,Campionii Bucuriei" -Educațional, astăzi, 4decembrie 2014, s-a scris onouă filă. Astfel, cuparticiparea parohiilor dincercurile pastorale I (BunaVestire), II (Găvana II ),VII (Sfântul IoanBotezătorul) din ProtoieriaPitești, au primit daruricopiii din următoareleparohii: Grădinița Zăvoi

Pitești - 26 copii, Parohia Cuca -63 de copii, Parohia Macai - 45de copii, Parohia Cungrea - 21de copii, Parohia Ciomăgești deSus- 40 de copii, Parohia Vedea- 101 copii.

În total au beneficiat 296 decopii care vor primi din parteaÎnaltpreasfințitului PărinteArhiepiscop Calinic, manualeauxiliare pentru dezvoltareapersonală și cărți de rugăciune.