Săptămânal teologic, bisericesc și de atitudine al Arhiepiscopiei Argeșului și MusceluluiAnul XIII nr. 613 Februarie 2015 8 pagini

Duhul curățieiDuhul curățieiCând ne gândim la duhul curăției, din

rugăciunea Doamne și Stăpânul vieții mele, fără preamultă greutate trebuie să înțelegem că este vorbadespre duhul curat, primenit, după ce a fost spălat deîntinăciunea păcatelor săvârșite, cu gândul, cu lucrul,cu știință și neștiință, cu voie sau fără de voianoastră.

Înainte de a ne elibera din aceste păcate,aveam duhul cel necurat care ne-a bântuit fărăcruțare, iar noi, la rândul nostru, am bântuit pe ceidin jur.

Pentru a înțelege mai bine cele despre duhulcurăției, dimpreună vom afla că acest duh coborâtordin bogăția de har a Duhului Sfânt trebuie să sesălășluiască mai întâi în mintea noastră, izvorulgândirii.

Așadar, să începem cu Curăția Rațiunii! Rațiunea este prima componentă a Sufletului

nostru. Cea mai mare grijă trebuie să o avem pentrua ne păstra și cultiva gândurile noastre cele bune șide a plivi lăstărișul și buruienile care, deseori, seamestecă lalolaltă.

Când întâlnim oameni care vorbesc mereuși haotic, înseamnă că au o dezordine în gândire,lipsindu-le cultura, normele elementare decomportare și bunăcuviință. Abuzul unora, de a tebatjocori cu orice preț, de a-ți cotrobăi prin viață cunestăvilită nerușinare, ocările în particular și înpublic, amenințările și alte puneri la cale, ne arată căacei oameni, săracii de ei, au probleme serioase cucapul și cu inima și trebuie să se caute la doctori despecialitate și la duhovnici.

Din păcate, mai pe toate drumurile lumii seîntâlnesc astfel de specimene care cad dindemnitatea cu care au fost creați de DumnezeuCreatorul. Câți dintre noi, oare, mai suntem sănătoșila minte? Nebuneala lumii se cam arată pe la toaterăspântiile, căutându-și vânatul în semenii săi!

Învățații de demult, pentru aceste stări delucruri aveau următoarea exprimare în latina ceaveche: homo homini lupus, adică omul devenit luppentru oameni! Opusul lui, omul, pentru oameni,frate sau înger! Ce sfânt ideal! Ce fericire ar fi! Cums-ar mai împlini porunca lui Dumnezeu de a ne iubiunii pe alții!

Acum să vedem o altă ipostază, Curățiainimii! Aceasta este a doua treaptă a DuhuluiCurăției. Ca să ajungem la pacea și liniștea inimii,trebuie să trecem prin anumite stări, fără de care nuvom putea avea o adevărată bucurie sufletească.

Dacă citim cu atenție Fericirile, vom vedea

că Fericirea a șasea: “Fericiți cei curați cu inima, căaceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8), ne dămare speranță și sporul de a ne curăți inima de toategândurile păcătoase și a ne așeza cu precădere toatedorințele curate care duc pe drumul sfințeniei.

Inima noastră nu trebuie să fie un loc

spurcat, în care să înoate toate urâciunile lumii, toatedorințele necontrolate și aducătoare de păcate, toateurile și răzbunările din răutate și invidie. Pentru biatainimă, aceste nenorocite stări sunt un dezastru carese prăvălește, atât asupra celui cu inima bolnavă detoate răutățile lumii, cât și asupra celor pe care noinu-i iertăm, până nu ne răzbunăm ca fiarele.

Un om cu inima curată este un om bun! Deel nu te temi niciodată că ți-ar face sau gândi vreunrău oarecare. Cât de buni erau românii de altădată!Mai sunt și acum, pe alocurea!

Când spui că un om este bun, blajin, pașnic,iertător, spui totul. Și așa, acest om cu inimă de aur,urcă în fericirea a șaptea: “Fericiți făcătorii de pace,că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5,9).

Doar din corola de crin a inimii curate poateizvorî bucuria împăciuirii, a păcii, care te așează înipostaza de fiu al lui Dumnezeu.

Câtă bucurie dumnezeiască se revarsăasupra inimilor făcătoare de pace! Doamne, ceechilibru poate fi în natură și în viața oamenilor! Să

știi că nu te pândește nimeni, ca să te târască prinmocirla vorbelor și a altor mijloace, la îndemânamultor neînțelepți, care-și înmulțesc răutățile,șerpăria veninoasă din inimile lor, care împroașcăviața bieților oameni! Deci, să știi toate acestea, cănu ți se întâmplă, vei răsufla liniștit că ai scăpat de opovară distrugătoare de viață.

Pe acei nelegiuiți, care se leagă de viațaoamenilor, ca boala de omul sănătos, îi va așteptajudecata nemiloasă a lui Dumnezeu, că au creatsuferințe oamenilor, zidiți cu același chip de SfântaTreime! Ca să ne vindecăm de inima bolnavă deparșivenie, gânduri urâte și răutăți, acestea fiindadevărata boală a inimii, să nu uităm, ca zilnic, și înorice oră și minut, să rostim cu voce tare, să audătoată lumea, dar și în taina sufletului, rugăciuneainimii: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul luiDumnezeu, miluiește-mă și mă iartă pe minepăcătosul! Astfel, ne vom vedea bârna din ochiulnostru și nu vom mai vedea paiul din ochii altora, pecare să-l lăsăm în grija lui Dumnezeu.

Așa ne vom curăți sentimentele noastre,izvorâte din rațiune și inimă, le vom sfinți și le vompăstra neatinse de spurcăciunile lumii. Și astfel, adoua componentă a sufletului, pe lângă Rațiune,Sentimentul va sta întru neclintire și cu Voința, atreia ipostază a sufletului nostru nemuritor, izvorâtdin Dumnezeu.

A voi să fim oameni între oameni, asemeneanouă, a voi să sfințim totul în jurul nostru, a crea oatmosferă de pace și încredere, a sprijini pe cei careau nevoie de ajutorul nostru, în solidaritate ortodoxăși românească, fiind între noi, frați de aproape și dedeparte, este semnul minunat că ne-am înțeles rostulnostru, trecând prin frumu-sețea acestei lumi văzute,binecuvântată de Dumnezeu!

A ne purta iresponsabil și vrăjmaș față de naturăși de oameni este o stare gravă de alienare, de care săne vindecăm cu grăbire.

Duhul Curăției, Doamne Dumnezeule, trimite-lpeste viața noastră și nu ne lăsa să pierim! Inimăcurată zidește întru mine Dumnezeule și duh dreptînnoiește întru cele dinăuntru ale mele!

În Inima mea și Inima lumii, Potirul de Aur, vinoși Te sălășluiește, Iisuse Doamne Hristoase, Stăpânulvieții mele!

Argesul Ortodox

2

Colegiul de redacțieFONDATOR:

† Înalt Preasfințitul Arhiepiscop CAlINICal Argeșului și Muscelului

Adresa: Strada Țepeș Vodă nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 e-mail: argesulortodox@yahoo.com

Editor:Preot Ovidiu Vlăsceanu - consilier cultural

Redactor șef:Pr. dr. Napoleon Dabu

Redacția:Pr. dr. Daniel GligorePr. prof. Cornel Dragoș,Pr. Florin Iordache,diacon prof. Gabriel Firuță,Asist. univ. drd. Gabriela Safta.

Pagină web: Pr. Gabriel GrecuColaboratori:Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, prof. AlexandruBrichiuș, Pr. prof. Andrei Cănuță, Roxana Dragoș, Amalia Cornățeanu, AmaliaConstantinescu, Iuliana Popa.

Art designer: ing. Bogdan Nicolae Ciocîrlan ISSN: 1583-2643Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

Până în anii din urmă nu s-a scris nimicdespre un vrednic fiu al Dobrogei noastre,despre Cuviosul Gherman daco-romanul,deşi numele său era menţionat adeseori înopera literară a prietenului său, SfântulIoan Casian. Abia în anul 1989, mitro -politul Antonie al Ardealului l-a scos dinuitare şi i-a făcut cu noscut chipul luminosde teolog şi de călugăr înduhovnicit.Puţine date despre viaţa şi cultura acestuimare străromân se găsesc în cartea lui IoanCasian intitulată Convorbiri cu Părinţii.De aici aflăm că ei „se împrieteniseră încăde când erau copii de şcoală, apoi în oaste,precum şi în viaţa călugărească”,înseamnă că şi Gherman era totun daco-roman din Scythia Minor- ca şi Ioan Casian -, că învăţaserăîntr-o şcoală din regiune -probabil mănăstirească - şi că şi-au făcut împreună serviciulmilitar în armata romană. Iar în altloc, Ioan Casian scria: „Amândoieram nedespărţiţi din vremeaprimelor lupte din oasteaduhovnicească; am vieţuitîmpreună atât printre cenobiţi, câtşi în pustie şi fiecare - pentru a nearăta prietenia strânsă unul faţă dealtul şi scopul comun - aveamobiceiul să zicem că nu eramdecât o minte şi un suflet în douătrupuri”. Din alte relatări ale luiCasian se desprinde că era mai învârstă decât el, deci se născuseprin anul 355.

În jurul anului 380 cei doiprieteni - şi cu sora lui IoanCasian - au plecat într-o călătorieîn Orient, din dorinţa de acunoaşte Locurile Sfinte în care atrăit şi a propovăduit MântuitorulIisus Hristos. S-au aşezat, pentruînceput, într-o mănăstire de lângăBetleem, în apropierea locului încare S-a născut Iisus, iar dupăcinci ani cei doi prieteni s-auîndreptat spre pustiurileEgiptului, unde trăiau mulţimonahi cu viaţă aleasă, pentru aprimi de la ei cuvinte deînvăţătură şi a le urma nevoinţeledu hovniceşti. Au rămas acolo aniîndelungaţi, doar cu o scurtăîntoarcere în Betleem, căutândmereu modele de viaţă şi mari Părinţi aipustiei.

Sfântul Ioan Casian prezintă cu multănostalgie viaţa lor în îndepărtatele pustiuriale Egiptului, fiind „aprinşi de dorul defiecare zi al inimii, să ne întoarcem înprovincia noastră şi să ne revedempărinţii. Ceea ce ne reaprindea mereudorul era amintirea credinţei şi a evlavieilor...” Mai departe, scria de „moşiastrăbună a strămoşilor noştri”, defrumuseţea peisajului Scythiei Minor, de„dorul de patrie”.

În aceeaşi lucrare a lui Ioan Casian sunt

redate mai multe convorbiri ale lor cu mariPărinţi ai pustiei, ca Moise, Avraam, Isaac,Serenus. Dar în aceste Convorbiri, cel carepunea întrebările era Gherman; deci elconducea discuţiile, ca un adevărat„dascăl”, câtă vreme Casian se prezentamai mult ca „ucenic”. ValoareaConvorbirilor scrise de Ioan Casian sedatorează, în mare măsură, tocmaimăiestriei cu care Gherman punea între -bările. El apare astfel ca un adevăratcoautor. Erau întrebări sau teme deteologie adâncă, mai ales de spiritualitate,dar şi de filosofie şi psihologie. Amândoierau interesaţi să cunoască părerile

Părinţilor pustiei despre lupta cu păcatul,prin post şi alte mijloace, despredesăvârşire, despre rugăciune, despreunirea credinciosului cu Dumnezeu şialtele. Cercetând întrebările lui Gherman,mitropolitul Antonie al Ardealului a ajunsla con statarea că aceşti doi daco-romani aufost primii isihaşti de la noi, mai alesdatorită rugăciunii neîncetate pe care aupracticat-o în chiliile lor.

În jurul anului 400, cei doi prieteni auvenit la Constantinopol, capitalaImperiului Roman de Răsărit, undepăstorea Sfântul Ioan Gură de Aur. Acesta

l-a hirotonit pe Gherman preot, iar peCasian diacon. Au rămas în preajmamarelui Părinte al Bisericii până la aldoilea exil al său, în 404. în anul următor,au plecat la Roma, ca să ceară sprijinulpapei. Misiunea lor în capitala ImperiuluiRoman de Apus este prezentată deistoricul bisericesc Sozomen (sec. V) carescria că ei, fiind cei mai devotaţi prieteniai Sfântului Ioan, au dus la Roma oscrisoare a clerului şi a credincioşilor dinConstantinopol către papa Inocenţiu I,prin care-i cereau sprijin în vedereareaducerii lui din exil.

De la Roma, ştirile despreGherman încetează. Probabil că amurit acolo, după anul 405. înaintede anul 415, Ioan Casian a plecat laMarsilia, în sudul Galliei, unde aîntemeiat două mănăstiri - una decălugări şi alta de călugăriţe -,cărora le-a dat rânduielile de viaţăale călugărilor din pustiurileEgiptului. Acolo a trăit singur, pânăîn jurul anului 435. Şi tot acolo şi-ascris lucrările sale teologice, întrecare şi Convorbirile cu Părinţiipustiei.

În aceste Convorbiri, Ghermaneste prezentat ca „sfânt”, ceea cearată că Ioan Casian i-a păstrataceeaşi admiraţie şi preţuire chiar şidupă moarte. Fără îndoială că şi alţicontem porani care l-au cunoscut peGherman l-au socotit tot ca un„sfânt”, atât pentru cultura lui, cât,mai ales, pentru sfinţenia vieţii sale.Din aceste motive, în 1992 SfântulSinod a hotărât ca daco-romanulGherman să fie trecut în sinaxarulsfinţilor români, alături de SfântulIoan Casian, şi să fie prăznuiţi îm -preună la 29 februarie. Sunt doicălugări învăţaţi care au făcut cinsteneamului nostru şi care au adus ocontribuţie de seamă la formareateologiei patristice şi a spiritualităţiirăsăritene.

„Făcându-vă călugări v-aţi dăruitlui Dumnezeu şi, luminând cufaptele voastre cele bunecredincioşilor, Casian şi Gherman,ca soarele aţi strălucit cu luminaînvăţăturilor voastre celor

dumnezeieşti, luminând inimile celor carepururea vă cinstesc. Pentru aceasta, cudeadinsul rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeupentru cei ce vă laudă cu dragostefierbinte”. (Condacul, glasul al 4-lea, laUtrenia din 29 februarie)

(Extras din vol. Sfinți Daco - Romani șiRomâni, Ed. a IV-a, semnat de Pr. Prof.Dr. Mircea Păcurariu, Ed. BASILICA,București, 2013, p. 67.)

Sfântul Cuvios Gherman din DobrogeaSfântul Cuvios Gherman din Dobrogea

Argesul Ortodox

3

RĂZBOIUl MEDIATIC Al TANGENȚElORRĂZBOIUl MEDIATIC Al TANGENȚElORPornind de la un anunț concis, de la un

caz mediatizat până la epuizare, de mass-media românească, ne propunem înarticolul de față să lămurim câteva aspecteale cremațiunii în societatea româneascăactuală și în sfera credinței creștin –ortodoxe.

Cazul mediatizateste cel alregizorului SergiuNicolaescu iaranunțul, care ascandalizat o micăparte a societățiiromânești, esteacela conformcăruia actuala soțiea regretatuluiregizor a declaratscurt și sec cătrupul acestuia va fiincinerat iar dânsainterzice prezențapresei la„funerariile” soțuluisău.

Din punct devedere psihologicaceste cuvinte au constituit un afront directla adresa tuturor celor care l-au admirat,de-a lungul vieții, pe Sergiu Nicolaescu. Înaltă ordine de idei, cuvintele în cauză, cerulau neîncetat și ostentativ pe un ecran tv.,au dat naștere unei adevărate furiicolective a românilor – care au contribuitla ascensiunea creațiilor regizorale (marcaSergiu Nicolaescu), prin vizionarea,cotarea, menținerea în top a acestora, de ladebut încoace. Din păcate, acest aspect afost total ignorat atât de trusturile mass-media cât și de puținii psihologi șisociologi, prezenți în studiourile tv., larepetatele și obsesivele dezbateri„publice”.

Ca și cum n-ar fi fost de ajuns, în acestshow mediatic s-a intenționat atragerea șidenigrarea religiei creștin – ortodoxe.Această strategie ieftină și sigură a fost oreală capcană pentru cei mai mulțijurnaliști. Trist și regretabil.

Ne oprim aici cu relatarea aspectelormediatice pentru că scopul acestui articoleste de a expune, nu de a judeca, lucrurilecare au fost văduvite de esența lor

profundă. Conform credinței creștin – ortodoxe,

„incinerarea este un păcat tangent cusinuciderea”. Această afirmație a unuipreot ortodox a stârnit și mai multecontroverse între jurnaliști, invitații înstudio, prietenii și membrii familiei

regizorului, care – sub presiuneaevenimentelor ce se derulau – au omissensul de bază al cuvântului tangent,substituindu-l altuia sau mai exact spus,punându-l în sinonimie cu sfera cuvântuluiidentic . Ca să putem înțelege, cât de cât diferența,

vom expune cele două concepte, din punctde vedere ortodox:

1. Sinuciderea constituie un păcat pentrucă trupul omului este Templul DuhuluiSfânt iar sufletul care sălășluiește în el esteChipul lui Dumnezeu în om . Prinsinucidere omul comite un act de torturăasupra propriei ființe alungând brutal și cubună știință sufletul din trup .

2. Actul incinerării constituiefundamentul unui păcat, prin care sedistruge credința în viața veșnică a omului,ca urmare a încălcării celei de a șapteaporunci „privitoare la viața trupească aaproapelui”: „A îngropa pe cei morți” .Amintim aici și Pravila de la Govora dinanul 1641, care menționa în glava 378: „Sănu se ardă trupurile!” – fiindcă arderea eraun obicei păgân.

Omul laic se întreabă firesc: „Ce sens areîngroparea trupului ?” În religia creștin –ortodoxă există credința în Înviere iar osuleste simbolul, puntea de legătură întreviața de aici și cea de dincolo. Mântuitorulnostru Iisus Hristos, „Fiul Dumnzeuluicelui Viu” și „Fiul Omului”, prin patimile,

moartea și învierea Saeste Cel care ne dămăsura și realitateaacestei credințe. Nuexistă nicăieri înpaginile SfinteiScripturi distrugereatrupului uman prinincinerare . Nu putemfi moderni renegândtrecutul și călcându-ne în picioarecredința. Religia nueste o haină pe care opoți modifica în fel șichip ca să fii în„trend”...

Se cunoaștepedeapsa vrăjitoarelorprin arderea lor de viipe rug și animalele

aduse ca jertfă în Vechiul Testament .Biserica Ortodoxă nu face slujbă în

niciunul dintre cele două cazuri pentru căomul, în virtutea liberului său arbitru, arenunțat la darul divin: viața de aici și viațade dincolo. Este adevărat că în cazulsinuciderii pot fi citite anumite rugăciunide iertare a sufletului , pentru că trupul vafi îngropat. În cazul incinerării situația seschimbă iar aspectele variază:

1. Nu poate fi citită nici măcar o singurărugăciune de iertare fiindcă în urma citiriisale se va comite păcatul propriu-zis:incinerarea (în cazul sinuciderii păcatuleste anterior).

2. Dorința expresă a defunctului de a fiincinerat, denotă propria sa lepădare decredința ortodoxă.

Orice variațiuni laice pe această temăoscilează între speculații de rea-credință șipângărirea insolentă a unei religii.

Dr. Amalia Elena Constantinescu

4

Argesul Ortodox

„ … ce-i va folosi omului, dacă va câştigalumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sauce va da omul în schimb pentru sufletul său?”(Matei 16, 26).

Cu această întrebare începe Catehismul,adică Învățătura de Credință Creștin Ortodoxă.Este o întrebare care, la prima vedere, are legăturăcu religia, foarte puțini chiar dintre credincioșiluând-o în serios. Să analizăm sumar conotațiileacestei întrebări pe care o pune Mântuitorul nostruIisus Hristos, începând de la rădăcina viețiiumane, adică de la etapa prunciei și a copilăriei.

Majoritatea dintre noi, părinții trupești sausufletești, ne dăm toată silința pentru copiii noștritrupești sau pentru fiii noștri duhovnicești. Demulte ori îndurăm multe pentru a le asigura celenecesare, să nu ducă lipsă de nimic, să fie fericiți,să aibă, după cum este vorba în popor, tot ceea cenouă ne-a lipsit. Aceasta este mentalitateagenerală. Dar care este cea mai mare zestre pecare noi o dăm copiilor noștri?

Cea mai mare și folositoare zestre careniciodată nu se va lua de la noi

Voi ilustra cu o realitate descrisăîn Sfânta Scriptură și continuată în SfântaTradiție. Este vorba despre bogatul care avenit la Iisus și l-a întrebat ce să facă ca sădobândească viața veșnică. După ce amărturisit că a împlinit din pruncie toatecele spuse în Lege, Mântuitorul i-a spus săvândă tot ce are, să împartă săracilor, şisă-I urmeze şi astfel va fi desăvârşit. S-aîntristat tânărul, spune Scriptura pentru căera bogat. Din Sfânta Tradiţie aflămdeznodământul acelei persoane. Şi-acontinuat traiul ca şi înainte, iar înmomentul în care romanii au distrusIerusalimul încât nu a mai rămas piatră pepiatră, şi-a dat seama de cuvinteleMântuitorului şi de valabilitatea lorabsolută.

Această experienţă a tânărului dinEvanghelie, bogat în cele materiale, o areorice om bogat material, care dă bogăţiimateriale copiilor, rudelor, însă nu dă şibogătii care ţin de dimensiuneasufletească a omului, rezultatul fiindbinecunoscut.

Câte persoane înstărite nu ţin în lux copiii,răsfăţându-i cu de toate, câte persoane nu lasăaveri fabuloase urmaşilor fără însă să-ipregătească să nu fie zdrobiţi de ele, câte persoanecare au câştigat peste noapte sume fabuloase auajuns cum au ajuns. Care este explicaţia? O găsimîn vorba din popor: Unde nu e minte, vai depicioare.

Să analizăm deschis care este cea mai

mare zestre pe care o putem da celor pe care-iiubim şi la care ţinem. Zestrea materială are rolulei, este bineplăcută lui Dumnezeu, însă zestreasufletească este fundamentală pentru viaţasemenilor noştri.

Ce legătură au toate acestea cu ora deReligie? De fapt ce învață elevii la ora de Religieși ce sunt învățați credincioșii care vin la Biserică?Mă voi rezuma la câteva dimensiuni esențiale:

Rugăciuni și cunoștințe religioase esențialepentru viața creștină. Rolul lor este esențial. Mariisavanți, academicieni, laureați ai diferitelor premiiinternaționale au ajuns la certitudinea existențeiunui Creator și au mărturisit, în operele lor, cumrațiunea i-a călăuzit spre Dumnezeu. Ajunși aiciau urcat în cunoaștere dar și în bucuria vieții.Reversul? Ce s-a întâmplat cu multe vedete careau dobândit lumea toată (cunoscute peste tot, cuaveri colosale, cu tot ce ne putem imagina) însă auajuns la dependență de droguri, de tratamentepsihologice, ajungând să facă gesturi sinucigașe.Explicația este simplă. Omul este alcătuit din trupși suflet, iar dacă este hrănit doar material estenefericit, este dezechilibrat din complexitateavieții umane. Credinciosul în orice moment alvieții, chiar în clipele în care se vede depășit deanumite situații, se vede prigonit sau chiar torturat

își păstrează echilibrul și chiar bucuria pentru căare comuniunea cu Hristos, Fiul lui DumnezeuÎntrupat, are certitudinea că viața aceasta estetrecătoare și-l așteaptă fericirea deplină. Astfel amavut bucuria să văd credincioși care ausupraviețuit Fenomenului Pitești cu demnitate, curugăciune și au putut să aibă un echilibruemoțional extraordinar. Când avem încredere înnoi și în portofelul nostru, cum este o firavă

mentalitate, la orice dezechilibru ne-am prăbușitși portofelul. Cine îl are pe Dumnezeu Părinte,după cum spunem în Rugăciunea Domnească –Tatăl nostru, indiferent de situație este subocrotirea Părintelui Ceresc care nu îngăduie ispitămai mare decât puterea și ajutorul pe care-l oferăfiilor și fiicelor sale.

Stai în ce te-ai făgăduit tu ...

Statornicia în vocația pe care o avem.Printre cele mai frumoase zile din facultate a fostcea în care am citit din Înțelepciunea lui Isus fiullui Sirah: „Stai în ce te-ai făgăduit tu şi întruaceea îndeletniceşte-te şi petrece, şi intru lucrultău sporeşte. … nădăjduieşte în Domnul şi rămâiîntru osteneala ta. … Binecuvântarea Domnuluieste plata celui credincios şi într-un ceas,degrabă, răsare binecuvântarea Lui.”(Înțelepciunea lui Isus fiul lui Sirah 11, 21-24).Mărturisesc că în multe momente ale vieții aceastăînțelepciune, și foarte multe altele, pe care leînvățăm la ora de Religie, la Biserică, serileduhovnicești, mesele rodunde, simpozioane etc.m-au ajutat să fiu echilibrat psihic și să-mi văd deviață mai mult decât orice altceva. Învățăm multeși uităm multe. Contează, după cum spune

înțelepciunea, ce ne rămânedupă ce uităm. Ora deReligie, făcută de persoanecu vocație, este cea care nemodelează și ne dă scopvieții. Ce înseamnă să teopereze un om de vocaţie,care o face din pasiune şi afăcut-o toată viaţa? Ceînseamnă un preot devocaţie care slujeşte cudrag chiar dacă nu poatetrăi din aceasta şi estenevoit să mai muncească şialtceva pentru a-şi ţinefamilia sau pentru a susţinemisiunea preoţiască. Ceînseamnă un profesor devocaţie care educă copiiifără să se gândească la câteste de preţuit şi plătit desocietate, având conştiinţaca mâine elevul său poate fineurochirurgul care-l vaopera pe creier. Aceastaeste diferenţa dintre a avea

educaţie religioasă şi a nu avea. Încă un aspectsemnificativ. În momente grele din viață, când îțidai seama de propriile limite și de neputința celordin jur, comuniunea cu Preabunul Dumnezeu estesingura care-ți dă nădejdea tămăduirii, ridicării,salvării din greutățile vieții.

- continuare în numărul viitor-

Pr. dr. Daniel GlIGORE

Pledoarie pentru educația religioasă

5

Argesul Ortodox

Moto: Prin diversele mijloace pe care le are laîndemână, profesorul de religie trebuie să reuşeascăîn demersul lui să înlăture temerile care îi frământăpe adolescenţi: teama de a nu fi luat în seamă, teamade a fi neînţeles, marginalizat, minimalizat şiironizat, teama de a fi sancţionat pentru neîmplinireaaşteptărilor celor maturi, teama de a nu se cunoaştedestul de bine sau teama de banal sau de obişnuit.Pentru a contura însă la alţii o cultură spiritualăsolidă, profesorul de religie trebuie să o deţină elînsuşi şi să o practice, devenind astfel un modelpentru ucenicii săi(fragment dintr-un discurs alPatriarhului Daniel al BOR).

Ştim cu toţii că omul, copilul, este un universdeschis, limitele acestui univers fiind aceleaşidintotdeauna: abisurile tenebroase ale căderii, alepăcatului şi ale patimilor şi înălţimile sau piscurilesenine ale virtuţilor. Păcatele, patimile, ca fiindizbucnirile cele mai violente şi grosiere ale energiilorşi resurselor umane, şi virtuţile, care constituieadevărata vocaţie şi lucrare a omului, au fost aceleaşide la început, deşi au fost numite diferit. Ceea ce s-aschimbat nu este atât modul lor de desfăşurare, câtmai ales intensitatea şi generalizarea lor – susţinepărintele Ioan Cristinel Teşu, în lucrarea sa Omul –taină teologică, apărută la Editura Christiana dinBucureşti, în anul 2001.Când vorbim despre educaţie, nu trebuie să uităm de

latura sa religioasă. Scoaterea educaţiei religioase dinşcoală şi din societate ar echivala cu imposibilitateade a primi cuvintele Domnului, cele care, aşa cumspune El, „sunt duh”, adică vii şi, în acelaşi timp,aducătoare de viaţă veşnică. Mai mult, dacă celeînvăţate prin ştiinţe sunt temporare, cele învăţate prineducaţie religioasă sunt veşnice, iar eliminareaacesteia înseamnă oprirea accesului la comuniunea îniubire cu Dumnezeu.Fiecare etapă din viaţa unui om are importanţa ei, iar

un sistem educativ va fi complet numai atunci cândva cuprinde toate formele de informare şi de formare,pentru toate nivelurile de vârstă: preşcolar, şcolar,adolescent, tânăr. Altfel spus, pentru reuşita orei dereligie, sunt necesare o bună cunoaştere aparticularităţilor etapelor de dezvoltare psihogeneticăşi adaptarea la specificul acestora, aşa cum şi Sf. Ap.Pavel vorbeşte, în Epistola sa către Evrei, despretratarea diferenţiată a oamenilor în învăţare: „[…]Pentru cei tari, trebuie hrană tare, pentru cei mici,lapte. Pentru că oricine se hrăneşte cu lapte estenepriceput în cuvântul dreptăţii, de vreme ce esteprunc. Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, careau prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebeascăbinele şi răul”.

Etapa adolescenţei este una dificilă şi delicată,tinerii fiind preocupaţi îndeosebi de orientareaprofesională şi de alegerea unei cariere. De cele maimulte ori, în opţiunile lor, ei se gândesc la o meseriebănoasă, ignorând latura spirituală a vieţii şiimportanţa acesteia. O puternică influenţă asupramodului lor de gândire îl are societatea de astăzi,materialistă şi lipsită de sentimentul onoarei, alcinstei, al dreptăţii. Evident, nu le putem contesta

dreptul la stabilitate materială, dar misiuneaprofesorilor de religie este să-i înveţe să cearăajutorul divin pentru dobândirea mai întâi a bunurilorspirituale şi apoi a celor pământeşti. Ca argument,avem versetele din Predica de pe Munte (Matei 6,33): „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şidreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”.

Aşadar, ieşit de sub autoritatea familiei,adolescentul, spre deosebire de elevul şcolar, careîncearcă să imite comportamentul adulţilor, simtenevoia să fie distinct de ceilalţi, se află într-ocontinuă şi permanentă căutare, atât de ordin fizic,

cât şi spiritual; tânărul se află în căutarea proprieiidentităţi. Din dorinţa de a fi unic, de a se faceremarcat, el acordă o grijă mai mare proprieipersoane şi încearcă să se evidenţieze ori de câte oriare prilejul. Pe plan psihologic, apar tensiuni,conflicte, dizarmonii. Fiecare tânăr în parteevoluează într-un anumit mod, sub influenţa unorfactori precum anturajul, mediul socio-educaţionaletc.Profesorul de religie – model pentru ucenicii săi şiposibil mediator pentru elevii săi

Adolescentul este la vârsta în care începe să seîntrebe cine este el şi ce rost are în lume, cine şi ceeste Dumnezeu, dacă există viaţă veşnică. În cazul încare profesorul nu aduce argumente solide însprijinul afirmaţiilor sale şi nu-l tratează pe elev curespectul cuvenit unui partener egal de dialog, dacă îlironizează sau îl face să se simtă vinovat, urmareaeste catastrofală: pierderea spirituală a acestuia. Caurmare, adolescentul nu va mai fi preocupat de ora dereligie, considerând-o prea moralizatoare, şi va căutaalţi profesori, deschişi la dialog. Problema este căunora dintre dascălii formaţi în perioada„materialismului dialectic şi ştiinţific” le lipseştecalitatea de bază: credinţa.

Vorbind despre acest lucru, nu putem să nusubliniem că, pentru a contura la alţii o culturăspirituală solidă, profesorul de religie trebuie să odeţină el însuşi şi să o practice, devenind, astfel, un

model pentru ucenicii săi. Astfel, este imperios să-ldeterminăm pe tânăr să ia atitudine faţă de religie, sănu rămână într-o stare de apatie şi indiferenţă la ceeace se întâmplă în jurul său, să-i descoperim exemplemorale şi un sistem de valori sănătos, pentru a nu maifi tentat să aleagă din exemplele negative despre careciteşte în reviste/ziare sau pe care le vede la televizorsau în anumite medii.

Având în vedere misiunea profesorului de religie,acesta joacă un rol de maximă importanţă în formareaunei personalităţi armonioase a elevilor, prin

atitudinile sale pozitive şi benefice, luminoase, prinîncrederea acordată, îngăduinţa, toleranţa, îmbinatăcu fermitatea, dialogul deschis şi prin acţiuniledesfăşurate. El îşi poate pune amprenta pecristalizarea şi cizelarea personalităţii tânărului,pentru că este alături de acesta, ca factor educativ,din copilărie, şi până la sfârşitul adolescenţei.Metode pentru înlăturarea temeriloradolescentului

Împlinirea orei de religie depinde de strategiadidactică aleasă de profesor pentru a-l determina peadolescent să-şi deschidă sufletul, de tipul de relaţiestabilit cu elevul şi cu întreaga clasă, astfel încâtdascălul să aibă sentimentul împlinirii sufleteşti şial satisfacţiei profesionale. În această perioadă avieţii tinerilor, profesorul de religie îi poate pierdesau câştiga, prin credinţa pe care le-o insuflă. Rolulsău, de îndrumător de suflete, de mediator în viaţasa tumultuoasă, plină de întrebări, dileme şiangoase existenţiale, chiar şi în momente de criză şitulburări de comportament sau personalitate, esteasemenea celui al preotului, iar a doua sa Biserică oconstituie Şcoala, unde încearcă să-L aducă peDumnezeu. Pentru aceasta, atitudinea faţă de elevinu trebuie să fie una extremă: abandon şineimplicare sau, dimpotrivă, exagerare în

îndrumare.Profesorii de religie trebuie să reuşească în

demersul lor de a înlătura temerile care apar laadolescenţi:– teama de a nu fi luat în seamă – prin angajareaelevului în îndeplinirea unor sarcini cu valoaresocială, responsabilizându-l în acest fel; sprijinireainiţiativelor acestuia;– teama de a fi neînţeles, marginalizat, minimalizat şiironizat – prin înţelegerea lui, asigurarea unorcondiţii prielnice de dialog, asigurareaconfidenţialităţii;– teama de a fi sancţionat pentru neîmplinireaaşteptărilor celor maturi – prin tact, răbdare,îngăduinţă, intervenţii delicate, de fineţe, aşa încâttânărul să nu se simtă lezat;– teama de a nu se cunoaşte destul de bine – prinoferirea modalităţilor de autocunoaştere şiconfruntarea propriei imagini despre sine cualteritatea;– teama de banal sau de obişnuit – prin stimulareacreativităţii şi a originalităţii.

-continuare în pag. 7-

Dr. Stelian GOMBOȘ

PROFESORUl DE RElIGIE, UN MODEl DECONDUITĂ PENTRU UCENICII SĂI ŞI UN

MEDIATOR ÎN ŞCOAlA ÎN CARE ÎŞIDESFĂŞOARĂ ACTIVITATEA

6

Argesul Ortodox

Pentru noi ca și drept-credincioși aiDomnului, ține de natura firii noastre creștine, săalegem mereu și mereu să cădem doar în mânaDomnului și nicidecum în mâinile oamenilor. Și cutoate acestea de câte ori nu uităm acest lucru și negăsim în mâinile oamenilor, depinzând de aceștia.Un om al lui Dumnezeu, bărbat sau femeie, tânărsau vârstnic, va căuta să-și așeze viața șiproblemele lui, doar în mâna Domnului, de undepoate aștepta și răspuns la sfintele rugăciuniînălțate către Bunul Dumnezeu și mângâiere șiîncurajare în nevoile noastre. Mâinile Domnului neoferă mângâiere și încurajare, ne oferă protecție, neoferă călăuzire și ne dau siguranță. Acest fapt îlgăsim descris în Sfânta Scriptură astfel: “Oile Meleascultă de glasul Meu și Eu le cunosc pe ele, și elevin după Mine. Și Eu le dau viața veșnică și nu vorpieri în veac, și din mâna Mea nimeni nu le varăpi. Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai maredecât toți, și nimeni nu poate să le răpească dinmâna Tatălui Meu.” (Sfânta Evanghelie după Ioan10,27-29).

Poporul Domnului trebui să învețe mereuși mereu lecția dependenței totale doar de BunulDumnezeu. “Cu Dumnezeu înainte“ trebuie să fiedeviza fiecărui om, iar cu atât mai mult al unuicreștin. Toate realizările noastre omenești sedatorează în exclusivitate doar Lui. Fără El nuputem face nimic durabil așa cum ne spune ÎnsușiMântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos : “Eusunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întruMine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căcifără Mine nu puteți face nimic.” (SfântaEvanghelie după Ioan 15,5).

Găsim în Sfânta Carte un exempluconcludent când omul uită că Dumnezeu mergeînainte și că tot ceea ce facem noi nu se realizeazădatorită nouă, ci datorită Lui. Astfel citim dspreregele David, că într-o anumită situație, cedândîndemnurilor unor israeliți, a poruncit să se facănumărătoarea poporului Domnului, un fel derecensământ al bărbaților apți de război. Lucrulacesta nu era neobișnuit la popoarele din jur, însăla poporul lui Dumnezeu situația era cu totul altfel.Poporul Domnului era condus de Dumnezeu. Ei nuaveau trebuință să știe câți sunt, că nu ei luptau, ciDomnul lupta pentru ei și le dădea izbânda. Eimergeau la luptă, însă Domnul dădea pe vrăjmașiîn mâinile lor. Asemeena exemple găsim multe înSfânta Scriptură. Pe vremea lui Ghedeon, Domnula dat în mâinile lui și ale poporului Israel pemadianiți, însă ca să nu se fălească poporul că ei aucâștigat bătălia, Domnul i-a trecut printr-ointeresantă experiență : “Atunci s-a sculatIerubaal, adică Ghedeon, și tot poporul care eracu dânsul dis-de-dimineață și au tăbărat la En-Harod, iar tabăra Madianiților era spremiazănoapte de dânsul pe colina More cea din șes.Iar Domnul a zis către Ghedeon: “E prea multpopor cu tine; nu voi putea Eu să dau pe Madianîn mâinile lor, ca să nu se mândrească Israelînaintea Mea și să nu zică: Mâna mea m-a izbăvit!De aceea grăiește în auzul poporului și zi: Cineeste fricos și se teme, acela să se întoarcă și să seducă înapoi din Muntele Galaad”. Și s-au întorsdin popor douăzeci și două de mii și au rămas zecemii. Apoi a zis Domnul către Ghedeon: “Tot e preamult popor; du-l la apă; acolo ți-l voi alege și decare voi zice să meargă cu tine, acela să meargă cutine, iar de care îți voi zice că nu trebuie să meargăcu tine, acela să nu meargă“. Și a dus el poporulla apă, iar Domnul a zis către Ghedeon: “Cine valimpăi apa cu limba din pumni, cum limpăiecâinele, pe acela sa-l pui deoparte; de asemeneasă pui deoparte și pe toti aceia care-și vor plecagenunchii și vor bea apa”. Și a fost numărul celorce au limpăit cu limba lor din pumni trei sute deoameni; iar tot celălalt popor s-a plecat pegenunchii săi să bea apa. Atunci a zis Domnul

către Ghedeon: “Cu cei trei sute care au limpăitam să vă izbăvesc Eu și am să dau pe Madianiți înmâinile voastre, iar tot poporul celălalt să se ducăfiecare la locul său“. (Judecători 7, 1-7).

Bunul Dumnezeu dorea să-i învețe lecția cănu ei au câștigat bătălia, ci Domnul a fost Acelacare a făcut totul pentru ei. Atunci când robiiDomnului, Moise și Aaron au trimis iscoadele înȚara Canaanului ca s-o iscodească și să vadă stareațării, după întoarcerea celor 12 iscoade cu diferiteroade și minunate poame ale țării, au rămas doarIosua și Caleb, care au mărturisit cu multă credință,că poporul Domnului va putea lua țara în stăpâniredatorită Bunului Dumnezeu, iar poporul să nu seteamă de uriașii de acolo și de starea materialăbună a poporului țării Canaan. În ciuda tuturorîncercărilor celor zece iscoade de a descurajapoporul, în sensul că nu vor putea cuceri țara, ceidoi, Iosua și Caleb au spus poporului că țara le vafi dată de Domnul care era cu ei : “Atunci au căzutMoise și Aaron cu fețele la pământ înainteaîntregii adunări a obștii fiilor lui Israel. Iar Iosua,fiul lui Navi și Caleb al lui Iefone, care erau din ceice cercetaseră țara, și-au rupt hainele lor și au zis

către obștea fiilor lui Israel: “Pământul, pe care l-am străbătut noi, este foarte, foarte bun; De va fiDomnul bun cu noi, ne va duce în pământul același ni-l va da nouă; în pământul acela izvorăștelapte și miere. Deci nu vă ridicați împotrivaDomnului și nu vă temeți de poporul pământuluiaceluia, căci va ajunge mâncarea noastră: ei n-auapărare, iar cu noi este Domnul. Nu vă temeți deei!” (Numeri 14,5-9). Canaanul a fost astfel un dardin partea Domnului.

Într-o altă ocazie citim despre David înSfânta Carte, că atunci când a mers că caute pefrații lui, care erau plecați în oștirea regelui Saul,aflând el David, despre uriașul Goliat care ieșea înfiecare zi și blestema și arunca ocări asupra luiDumnezeu și asupra poporului Său, s-a aprins deindignare împotriva lui Goliat și a aflând despreînțelegerea făcută între cele două armate, ca să sebată doar câte un ostaș de fiecare armată și a celuice va fi învingător, armata aceluia să fieconsiderată că are și victoria finală : “Atunci a ieșitdin tabăra Filistenilor un luptător cu numeleGoliat, din Gat. Acesta era la statură de șase coțiși o palmă...Și a început acesta să strige cătrecetele lui Israel și să le zică: “De ce ați ieșit voi săvă războiți? Nu sunt eu oare filistean, iar voi robiilui Saul? Alegeți dintre voi un om să se coboare lamine! De se va putea acela lupta cu mine și mă va

ucide, atunci noi să fim robii voștri; iar de-l voibirui eu și-l voi ucide, atunci voi să fiți robii noștriși să ne slujiți nouă“. Și a mai zis filisteanul:“Astăzi voi rușina tabăra lui Israel. Dați-ne un omși ne vom lupta în doi”. (Cartea întâia a Regilor17,4.8-10).

David, indignat de nerușinarea șiblestemele lui Goliat, a întrebat cine este și de ce seîntâmplă asta și ce se face celui ce se va bate cuGoliat și va ridica ocara de pe oștirea Domnului.“De l-ar ucide cineva, regele ar răsplăti pe acelacu mari bogății și ar da pe fiica sa după el, iarcasa tatălui aceluia ar ajunge liberă în Israel“.(Cartea întâia a Regilor 17,25). Auzind celeistorisite, David a fost gata să se lupte cu el. Chiardacă l-a început a fost descurajat de alții, a ajunsvestea la împăratul Saul, care l-a făcut conștient peDavid că e prea tânăr și fără experiență să se luptecu un viteaz ca Goliat : “A zis Saul către David:“Tu nu vei putea să mergi împotriva acestuifilistean, ca să te bați cu el, căci ești încă uncopilandru, iar acesta este ostaș din tinerețilelui”.(Cartea întâia a Regilor 17,33). La acesteaDavid răspunde împăratului Saul cu curaj despreîncrederea lui în Dumnezeu și cum l-a ajutat BunulDumnezeu să-și apere turma de lei și de urși :“David însă a zis către Saul: “Robul tău a păscutoile tatălui său și când se întâmpla să vină leul sauursul să ia vreo oaie din turmă, atunci eu alergamdupă el și i-o luam din gura lui; iar dacă el searunca asupra mea, eu îl apucam de coama și-lloveam până-l ucideam. Și urși și lei a ucis robultău; și cu acest filistean netăiat împrejur se vaîntâmpla același lucru ca și cu aceia, pentru căhulește așa oștirea Dumnezeului celui viu. Să măduc dar și să-l lovesc, ca să spăl rușinea lui Israel?Căci cine e oare acest filistean? Apoi a mai zisDavid: “Domnul, Cel ce m-a scăpat de la lei șiurși, mă va scapa și din mâna acestui filistean!”(Cartea întâia a Regilor 17,34-37).

Când a auzit această mărturie din gura luiDavid, regele Saul a zis : "Du-te și Domnul să fiecu tine". Regele Saul a fost dispus să-l îmbrace peDavid în armura lui și așa să-l trimisă să se bată cuGoliat pe câmpul de bătaie, însă David nu eradeprins cu armura, ci a fost gata să meargă așa cuma venit de la oi, cu o traistă cu 5 pietricele, opraștie și un toiag. Chiar filisteanul Goliat a fostderanjat de felul de a se prezenta David înaintea luifără armură și fără arme. Însă David, plin decredință i-a replicat filisteanului : "A zis filisteanulcătre David: "Ce vii asupra mea cu toiag și cupietre? Au doară eu sunt câine?" Iar David arăspuns: "Nu, ci mai rău decât un câine". Și ablestemat filisteanul pe David în numeledumnezeilor săi. Apoi a zis filisteanul către David:"Apropie-te de mine și voi da trupul tău păsărilorcerului și fiarelor câmpului!" Iar David a răspunsfilisteanului: "Tu vii asupra mea cu sabie și culance și cu scut; eu însă vin asupra ta în numeleDomnului Savaot, Dumnezeul oștirilor lui Israel peCare tu L-ai hulit. Acum însă te va da Domnul înmâna mea și eu te voi ucide și-ți voi tăia capul, iartrupul tău și trupurile oștirii filistene le voi dapăsărilor cerului și fiarelor câmpului, și va afla totpământul că în Israel este Dumnezeu; Și toatăadunarea aceasta va cunoaște că nu cu sabia și cusulița izbăvește Domnul, căci acest război este alDomnului și El vă va da în mâinile noastre".(Cartea întâia a Regilor 17,43-47). Și așa a și fost,David a biruit pe Goliat pentru că a mers în numeleDomnului și oricine merge în numele Domnului vafi biruitor.

-continuare în pag. 7-

Conf. univ. dr. Ioan-Gheorghe ROTARU

Mai bine să cădem în Mâinile Domnului, decât în mâinile oamenilor !

7

Argesul Ortodox

Mai bine să cădem în Mâinile Domnului, decât în mâinile oamenilor !

-urmare din pag. 5-

Adevărul credinţei este unul absolut şi universalDacă părinţii elevului de şcoală împărtăşesc această

înţelegere şi acest mod de viaţă, cum ar putea dori să oferecopiilor lor altceva? Încă din primele veacuri creştine,Biserica Ortodoxă a afirmat necesitatea transmiteriicredinţei la generaţiile următoare, independent decapacitatea lor decizională, practicând botezul pruncilor.Credinţa părinţilor devine automat credinţa copiilor, nupentru că părinţii doresc îndoctrinarea lor, ci pentru căadevărul credinţei este absolut şi universal.

Educaţia religioasă trebuie tratată în acelaşi mod,creând un mediu propice de educaţie în spiritul credinţeiîmpărtăşite de elev şi familia sa, iar nu o variantă diluatăde relativismul ateu. Pentru transmiterea corectă acredinţei este însă important şi modul în care aceasta estetransmisă. Se vorbeşte mult despre programele şimaterialele utilizate, despre bagajul de cunoştinţe alprofesorilor, dar mai puţin despre credinţa profesorului,despre angajarea învăţătorului însuşi în credinţa pe careare misiunea de a o transmite elevilor săi.

Cunoaşterea lui Dumnezeu nu se face doar prin citireascripturilor sau cercetarea dogmelor. A cunoaşte despreDumnezeu nu este acelaşi lucru cu a-L cunoaşte peDumnezeu. Echivalarea acestor două noţiuni este operaversiunii apusene a creştinismului, care plasează raţiuneaumană drept modul principal de înţelegere a luiDumnezeu.

În Biserica Ortodoxă, adevărata teologie estecunoaşterea nemijlocită a lui Dumnezeu prin experienţapersonală a vieţii în Iisus Hristos. Profesorul, educatorul,nu trebuie să fie savant, ci trăitor. Fără această experienţăintimă a lui Dumnezeu, din care izvorăşte dragostea de ao împărtăşi altora, profesorul de religie devine „aramăsunătoare şi chimval răsunător” (Corinteni 13, 1). Oricecuvânt sterp, lipsit de convingerea şi focul credinţei, vacădea ca o sămânţă neroditoare în minţile şi inimilecopiilor şi elevilor, care vor rămâne nefolosiţi.

Religia – educaţie pentru veşnicieEducaţia religioasă propune valori constante, revelate,

care, odată interiorizate, au şi rolul de a unifica toatevalorile cuprinse de conştiinţa omului. Ea este importantă

pentru copii şi elevi, atât ca sentiment, cât şi ca logică deexplicare a lumii. Disciplina religie le oferă copiilorperspectiva comuniunii veşnice cu Dumnezeu şi cusemenii, mai ales că aceştia nu pot înţelege complet unfenomen fără finalitate. Ea le propune modele vii debunătate şi sfinţenie, necesare în viaţa personală şicomunitară.

Educaţia religioasă trebuie asigurată copilului dinprimii ani de viaţă: „Dacă nu plouă primăvara, degeaba vaploua mai târziu” (Vasile Băncilă, Iniţierea religioasă acopilului, Bucureşti, Editura Anastasia, 1996, p. 21). Nureligia, ci lipsa acesteia este o viaţă artificială pentrucopil, deoarece sufletul copilului se înrudeşte structuralcu realitatea religioasă: „Adevăr vă spun: Cel ce nu vaprimi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra înea” (Marcu 10, 15). Educaţia religioasă afirmă sufletulcopilului şi, în acelaşi timp, îl înalţă prin iubire.

Sunt voci care, în numele libertăţii de conştiinţă, susţincu vehemenţă eliminarea disciplinei religie din şcoală,propunând soluţii „ingenioase”: scoaterea din trunchiulcomun sau înlocuirea orei de religie cu alte cursuriopţionale. Un astfel de demers ignoră deopotrivă tradiţiaşcolii româneşti, practica europeană, dar şi impactulactual al educaţiei religioase asupra elevilor. Disciplinareligie propune, nu impune, valori spirituale şi morale cestau la baza culturii europene şi naţionale, valori la careelevii trebuie să aibă acces în mod liber şi care au un rolformativ deosebit, demonstrat şi de studiile psiho-sociologice în domeniu.

Rolul şi locul profesorului de religie –unulindispensabil şi absolut necesar

Eficienţa orelor de religie din şcoli nu trebuie însăsupraestimată. Educaţia religioasă sau, mai corect,creşterea copiilor în duhul credinţei, nu trebuie lăsată doarpe seama profesorilor, ci trebuie să fie rezultatulcolaborării dintre familie, biserică şi şcoală. Fără aportulşi colaborarea tuturor acestora, riscul alienării copiluluide la firul director al Bisericii este agravat într-o societatecare a trecut deja într-o nouă eră, catalogată de tot maimulţi drept postcreştină.

Cei şapte ani de acasă îşi găsesc astfel o aplicaţieimportantă în transmiterea credinţei. Calitatea spirituală şiduhovnicească a vieţii în sânul familiei, încă din fragedăpruncie, influenţează în mod substanţial direcţia

ulterioară a drumului spre Iisus Hristos. O familie care îşiia în serios rolul de „biserică mică”, aşa cum o numeşteSfântul Ioan Gură de Aur, va facilita integrarea şicreşterea copiilor, a elevilor, în Biserica mare. În modevident ignorarea acestor îndatoriri părinteşti va da roadepe măsura şi calitatea efortului depus.

În contextul actual, rolul profesorului de religie estedificil, delicat, dar absolut necesar. El trebuie să fie unintegrator, moderator şi mediator înţelept, între copil,familie, Biserică şi societate. Misiunea lui nu este uşoară,dar poate fi plină de rod, dacă efortul său se va îndreptanu către prezentarea teoretică şi distantă a unei religiioarecare, ci către transmiterea unui adevăr caretranscende raţiunea omenească, un adevăr capabil sătransforme orice suflet de copil întru asemănarea cuCreatorul său. „Educaţia religioasă sau, mai corect,creşterea copiilor în duhul credinţei nu trebuie lăsată doarpe seama profesorilor, ci trebuie să fie rezultatulcolaborării dintre familie, biserică şi şcoală. Fără aportul,implicarea şi colaborarea tuturor acestora, riscul alienăriicopilului de la firul director al Bisericii este agravat într-o societate care a trecut deja într-o nouă eră, catalogată detot mai mulţi drept postcreştină” (fragment dintr-undiscurs al Patriarhului Daniel al BOR).

Profesorul de religie – un exemplu viu pentru eleviPe lângă educaţia prin lecţiile predate, elevii au parte şi

de exemplul profesorului, care trebuie să fie întruchipareacelor prezentate de acesta. „Profesorul de religie este şitrebuie să fie un model viu pentru elevi, în sensulseriozităţii, al religiozităţii, al moralităţii şi al pregătiriisale multilaterale. În fond, modelul este unul singur, IisusHristos, iar noi toţi ceilalţi încercăm să ne modelăm şi săne lăsăm modelaţi după acest model unic. Religia înşcoală şi profesorul de religie sunt factori fundamentali depolarizare, de conturare, modelare şi mediere auniversului şi mediului uman, de copii şi tineri aflaţi înformare permanentă şi continuă. O polarizare care nuascultă de direcţii arbitrare, impuse sau insinuate deanumite interese ale societăţii, ci o ordonare bazală,fundamentală, ontologică, fără de care societatea, în micsau în mare, îşi pierde sensul axiologic şi reperele ei,esenţiale sau existenţiale”.

PROFESORUl DE RElIGIE, UN MODEl DECONDUITĂ PENTRU UCENICII SĂI ŞI UN MEDIATORÎN ŞCOAlA ÎN CARE ÎŞI DESFĂŞOARĂ ACTIVITATEA

-urmare din pag. 6-

Atunci însă când David a ajuns rege peste poporulIsrael, unii din popor l-au îndemnat să numere poporul casă se știe câți oameni buni de luptă are poporul. Asftfel depractivi aveau totți împărații din vremea aceea, deoareceei se bazau pe numărul de oameni și de cai apți pentruluptă. De astă dată și David e ispitit să facă la fel, adicăsă știe el câți soldați are și pe anume se poate baza pentruluptă. Sfânta Scriptură descrie evenimentul astfel:"Mânia Domnului s-a aprins iarăși asupra Israeliților,pentru că cineva din ei îndemnase pe David, zicând:"Mergi de numără pe Israel și pe Iuda!" Și a zis regelecătre Ioab, căpetenia oștirii care era cu el: "Cutreieră toatetriburile din Israel și ale lui Iuda, de la Dan până la Beer-Șeba, numără poporul, ca să știu numărul oamenilor"."Domnul Dumnezeul tău, a răspuns Ioab, să înmulțeascăpoporul încă pe atâta pe cât este, ba încă și de o sută deori atâta și ochii domnului meu, regele, să vadă. Și pentruce domnul meu, regele, voiește acest lucru?" Darcuvântul regelui, dat lui Ioab și căpeteniilor oștirii, abiruit. Și s-a dus Ioab cu căpeteniile oștirii de la rege sănumere poporul lui Israel." (Cartea a doua a Regilor 24,1-4). Generalul Ioab și oamenii lui au străbătut toată țara casă numere bărbații apți entru război, aducând regeluinumărul oștenilor :"Trecând Iordanul, au poposit laAroer, în partea dreaptă a cetății care este în mijlocul văiiGad, aproape de Iazer.De acolo au mers în Galaad și înpământul Tahtim-Hodsi, de unde au venit la Dan-Iaan, șiocolind Sidonul, au mers la cetatea Tir și prin toatecetățile Heveilor și Canaaneilor și au ieșit în partea demiazăzi a Iudei, la Beer-Șeba. Apoi au străbătut toată țaraaceasta și după nouă luni și douăzeci de zile au ajuns laIerusalim. Și a dat Ioab regelui cartea cu numărătoareapoporului, din care se vedea că Israeliții erau opt sute demii de bărbați vârstnici, buni de război, iar cei din Iudacinci sute de mii." (Cartea a doua a Regilor 24,5-9).

După ce făcut astfel regele David și-a dat seamacă nu a procedat bine, că a lucrat ca un om fără decredință, că ceea ce a făcut el arăta lipsă de încredere în

Bunul Dumnezeu :"Atunci s-a cutremurat inima luiDavid după ce a numărat poporul. Și a zis David cătreDomnul: "Greu am păcătuit eu, făcând așa, și acum mărog înaintea Ta, Doamne, iartă păcatul robului Tău, căcim-am purtat peste măsura de nebunește!" (Cartea a douaa Regilor 24,10). David și-a recunoscut păcatul și a cerutiertare Domnului. E bine să ți se cutremure inima atuncicând faci un păcat și ar fi și mai bine dacă ți s-arcutremura înainte de a comite păcatul. Aceasta e dovadafaptului că Dumnezeu lucrează asupra conștiinței tale.Domnul promite iertarea lui David, pentru că atunci cândun păcătos în mod sincer își recunoaște păcatul și cereDomnului iertare, Domnul i-o acordă, însă totuși cevainteresant se întâmplă că a doua zi de dimineață vineproorocul Gad la David și îi zice: "A doua zi dimineață s-a sculat David. Fusese însă cuvântul Domnului către Gadproorocul, ca să spună lui David viitorul, zicându-i:"Mergi și spune lui David: Așa zice Domnul: Îți arăt treipedepse: alege-ți una din ele, să vină asupra ta". Și a venitGad la David și i-a vestit, zicându-i: "Alege-ți ce vrei:foamete în țară ta șapte ani; să fugi trei luni de vrăjmașiităi și ei să te urmărească; sau timp de trei zile să fie ciumăîn țara ta? Chibzuiește și hotărăște; ce să spun Celui ce m-a trimis." (Cartea a doua a Regilor 24,11-13). Dumnezeuiartă păcatul însă urmările, consecințele păcatului lesuportăm noi păcătoșii. Acest fapt despre Dumnezeu îlgăsim scris în Sfânta Carte astfel : "Care păzește adevărulși arată mila la mii de neamuri; Care iartă vina șirăzvrătirea și păcatul, dar nu lasă nepedepsit pe cel cepăcătuiește; Care pentru păcatele părinților pedepsește pecopii și pe copiii copiilor până la al treilea și al patruleaneam!" (Ieșirea 34,7).

În situația lui David, oare ce să alegi dintre cele treinenorociri ? David răspunde însă proorocului : "E taregreu, a răspuns David lui Gad, dar să cad mai bine înmâna Domnului, căci mila Lui este mare; numai înmâinile oamenilor să nu cad!" Și și-a ales David ciuma învremea secerișului grâului. (Cartea a doua a Regilor24,14).

Atunci când ciuma bântuia în țară, David a zis

Domnului că el este vinovatul și nu poporul: "Și văzândDavid pe îngerul care lovea poporul, a zis către Domnul:"Iată eu am păcătuit! Fărădelegea am făcut-o eu. Daraceste oi ce-au facut? Deci îndreaptă-ți mâna Ta asupramea și asupra casei tatălui meu!" În ziua aceea Gad avenit la David și a zis: "Mergi de ridică jertfelnicDomnului în aria lui Aravna Iebuseul".(Cartea a doua aRegilor 24,17-18). David e gata să aducă Domnului jertfăpentru iertare, însă nu primind darul de la AravnaIebuseul, ci o jertfă din partea sa: "La ce a venit domnulmeu, regele, la robul tău?" a întrebat Aravna. "Ca săcumpăr de la tine aria, a răspuns David, și să fac acolojertfelnic Domnului, pentru ca să înceteze moartea înpopor". "Să ia domnul meu, regele, și să aducă jertfăDomnului ce voiește, a zis Aravna către David. Iată boiipentru ardere de tot, iar carele și jugurile boilor vor slujide lemne. Toate acestea le dăruiesc regelui. DomnulDumnezeul tău să te binecuvânteze!" a adăugat Aravna."Ba nu, a zis regele către Aravna, eu am să-ți plătescprețul și nu voi aduce Domnului Dumnezeului meu arderide tot, lucruri luate în dar. Și a cumpărat David aria și boiicu cincizeci de sicli de argint. Și a ridicat David acolojertfelnic Domnului și a adus arderi de tot și jertfe deîmpăcare. Și S-a milostivit Domnul asupra țării și aîncetat moartea în Israel." (Cartea a doua a Regilor 24,21-25).

Să ne dea nouă Bunul Dumnezeu înțelepciunea de aalege mereu și mereu de a fi și a rămâne doar în mâinileSale sfinte, să fim mereu gata a ne recunoaște vinovăția șia o mărturisi înaintea Domnului și Mântuitorului nostru,cerând iertare, iar Domnul să se milostivească, înbunătatea și îndurarea Lui, față de noi.

Doamne Iisuse Hristoase, deschide urechile și ochiiinimii mele ca să ascult cuvintele Tale, să le pricep și săfac voia Ta, căci neputincios sunt eu pe pământ. Nuascunde de mine poruncile Tale, ci descoperă ochii mei șivoi înțelege minunile din Legea Ta. Căci spre Tine,Dumnezeul meu nădăjduiesc, ca să luminezi mintea mea,că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

OrtosintezeOrtosintezeArgesul Ortodox

8

Proiectul social-filantropic

CAMPIONII BUCURIEICAMPIONII BUCURIEI

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după unprogram stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul

abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat "Campionii Bucuriei" coordonat dePărintele Arhidiacon Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil de sectoarele Economic-Financiar și Construcții Bisericești din Eparhia Argeșului și Muscelului.

Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primescbătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar.

În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului, care sunt chemați să aducăbucurie în casele celor sărmani.

“Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7)

Virtutea milosteniei se arată în „faptele iubiriicreştine”, în „faptele îndurării trupeşti” şi mai alesîn „faptele îndurării sufleteşti”, întrucât prin ele seaduce mângâiere trupului şi sufletului deopotrivă.Astfel, într-un înţeles mai larg, putem spune căfaptele îndurării trupeşti sunt cuprinse în: miluireacu hrană a celui flămând, îmbrăcarea celui gol,găzduirea celui străin, cercetarea celui bolnav saua celui din temniţă etc. Pe de altă parte, referindu-ne la „faptele îndurării sufleteşti”, am puteaaminti de: povăţuirea şi îndreptarea păcătosului,învăţarea celor neştiutori, sfătuirea celor ce sunt laîndoială, iertarea celor ce ne-au greşit nouă şi maiales rugăciunea plină de dragoste pentru

aproapele nostru, aşa cum ne îndeamnă Domnulnostru Hristos: „Să iubeşti pe aproapele tău ca petine însuţi” (Matei 22, 34).

Astăzi, 12 februarie 2015, la Școala Generală și

Grădinița din comuna Bradu, s-a desfășurat onouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei –educativ, din cadrul Protoieriei Pitești.

Parohiile din Cercul nr. 4 pastoral: Albota deJos, Albota de Sus, Bradu, Basăngești, Cerbu,Ceaușești, Geamăna, Grădiștea, Hințești, Mareș,Oarja, Prundu I, Prundu II, Prundu III, Rotulești,Stănislăvești, au sprijinit 35 de elevi din clasa aVIII-a, dăruindu-le culegeri, caiete și manuale despecialitate necesare în pregătirea pentrususținerea examenelor naționale, dar și pe cei 35de micuți de la grădiniță, care au primit cărți derugăciune, caiete și manuale specifice vârstei,pentru pregătirea educativă.

Îndurarea creştină saumilostenia izvorăşte diniubirea de Dumnezeu şi deaproapele şi se arată prinajutorarea materială şi moralăa semenilor noştri aflaţi înnevoie. Mântuitorul IisusHristos, Care este modeluldesăvârşit al milosteniei, ne-aarătat că la Judecata de Apoifaptele îndurării trupeşti şi

sufleteşti suntacelea care nevor deschideporţile fericiriiveşnice.

Astăzi, 13februarie 2015,în ProtoieriaCurtea deArgeș, s-aureunit preoţiidin CerculPastoral nr. 3,

care cuprinde parohiile: Arefu,B e r i n d e ș t i ,B o r o v i n e ș t i , B u c ș e n e ș t i ,Căpățâneni, Cerbureni,Corbeni, Mustățești, OieștiPământeni, Oiești Ungureni,Poienari Corbeni, Rotunda,care au acordat ajutoareconstând în alimente și cărți derugăciuni, familiilor nevoiașe.

Fiind făcut după chipul lui Dumnezeu, omuleste dator să sădească în inimă sămânţa mileicreştine. Din acest punct de vedere, mila nueste numai o însuşire dumnezeiască, ci şi unadintre virtuţile cu care se încununeazăadevăraţii creştini, podoabă nepreţuită şifântână nesecată a veşnicelor bunătăţi. Cât debine şi cât este de frumos să ai milă în sufletultău. Numai atunci vei putea înţelege cuadevărat necazul şi suferinţa celui de lângătine. Numai atunci, poţi spune că ţi-ai adunat„comoară în ceruri” pe care „nici molia nu o

strică, nici furii nu o sapă şi nu o fură”.Astăzi, 26 februarie 2015, în

Protoieria Câmpulung Muscel în salaSfântului Cuvios Ioanichie cel Nou dela Muscel, s-au reunit preoţii din CerculPastoral nr. 5, care cuprinde parohiile:Rucărul de Mijloc, Rucărul de Sus,Sătic, Cotenești, Bădeni Pământeni,Bădeni Ungureni, Piatra, Stoienești șiau acordat ajutoare constând înalimente și cărți de rugăciuni, familiilornevoiașe.

Mântuitorul Hristos ne-aiubit şi ne iubeşte nespus demult, iar această iubire aculminat primind de bunăvoie jertfa dureroasă de peCrucea Golgotei.Mântuitorul, mai întâi şimai presus de toate, a fost„Samarineanul“, care S-aaplecat asupra noastră, apăcătoşilor, cu o totalădăruire de sine şi ne-avindecat rănile şi ne-aîncredinţat „casei deoaspeţi“, care este SfântaBiserică.

Astăzi, 19 februarie 2015, înProtoieria Mioveni, s-au reunit preoţiidin Cercul Pastoral nr. 2, carecuprinde parohiile: Dîrmănești,

Negreni, Piscani, Valea Nandrei,Valea Rizii, Păuleasca, Purcăreni,Micești, care au acordat ajutoareconstând în alimente și cărți derugăciuni, familiilor nevoiașe.

Binefacerile noastre ne sunt cel mai adesearăsplătite, pentru că Dumnezeu, care este Părinte Bunşi Iubitor, nu uită pe cel care a rupt din puţinul săupentru a da şi celui lipsit, pentru a îmbrăca pe cel golsau pentru a-l alina pe cel în suferinţă. În înţelepciuneapoporului nostru milostenia este nemuritoare. Iată cespune proverbul: „Dăruind vei dobândi” sau „Cine pesărac ajută, pe Dumnezeu împrumută”. Din punct devedere creştin, toate aceste argumente converg spre osingură concluzie, şi anume că: în întreaga noastrăviaţă dăruim bunuri pământeşti pentru a dobândicomorile cereşti, facem bine trupului şi primim

răsplată pentru suflet, îl ajutăm pe semenul nostru şiprin el, Dumnezeu ni se face dator. Iată de ce, înainteaMântuitorului Hristos cei milostivi sunt fericiţi şi sevor milui. (Matei 5, 7).

Astăzi, 10 februarie 2015, ziua de cinstire aSfântului Mare Mucenic Haralambie, în ProtoieriaCostești, s-au reunit preoţii din Cercul Pastoral nr. 2,care cuprinde parohiile: Șerboieni, Vlăduța,Tomșanca, Ionești, Vulpești, Cornățel, Buzoiești,Podeni, Deagu de Sus, Deagu de Jos, Recea de Jos,Recea de Sus, care au acordat ajutoare constând înalimente și cărți de rugăciuni, familiilor nevoiașe.