CAPITOLUL X

ARBITRAJUL COMERCIAL INTERNAŢIONAL

Capitolul 1. Cadrul legal şi Curţi de arbitraj

Arbitrajul internaţional reprezintă modul de reglementare a diferendelor

internaţionale, în care părţile, printr-o convenţie formală, se supun deciziei unei

terţe părţi în urma unei proceduri contencioase din care rezultă o hotărîre

definitivă.

Scopul arbitrajului este acela de a hotărî pe baza aplicării regulilor convenite

anterior de părţi şi a dreptului internaţional soluţionarea într-un anumit mod a

conflictului ivit intre ele.

Conceptual,  arbitrajul  internațional  constituie  o  formă  de arbitraj  care 

conține  un  element  de  extraneitate, 

determinat de legea națională. Arbitrajul internațional, care deține cea mai amplă 

pondere în soluționarea litigiilor cu element de extraneitate, este reglementat atât 

prin izvoare interne, cât şi prin izvoare internaționale.

Dreptul comun în materia arbitrajului îl reprezintă, ca urmare,normele 

naționale, pe care se consolidează cele speciale aplicabile segmentului

internațional   şi  care  dobândesc  o  reală  utilitate  şi 

eficiență  pentru  cei implicați în angrenajul acestei justiții  private 

(arbitri  şi  părți),  oferindu‐le  suportul  legal  necesar  fluidizării 

demersurilor lor cu caracter litigious (Gabriel MIHAI,

arbitrajul internațional  şi efectele hotărârilor  arbitrale străine). 

Se  poate  constata  o  influență  inversă  a  normelor 

speciale asupra celor de drept comun, generale, respectiv a reglementărilor internaț

ionale în domeniu asupra celor interne. Se recunoaşte şi se preia,  astfel, 

superioritatea  experienței  de  mai  lungă  durată 

a arbitrajului în arealul internațional decât în cel intern

(M. Sălăgean Ionaş, Arbitrajul comercial, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, p. 16).

In materia arbitrajului sediul materiei l-au reprezentat, încă de la început,

codurile de procedură civilă adoptate în primii ani ai veacului trecut, impregnate de

liberalismul revoluţiei franceze. Chiar mai devreme de secolul trecut, prin Decretul

nr. 12 din 24 august 1790, arbitrajul era reglementat în termeni favorabili, fiind

considerat „mijlocul cel mai raţional de a soluţiona contestaţiile dintre cetăţeni", nu

prin intermediul judecătorilor, ci al unor persoane particulare învestite cu

încrederea deplină a părţilor. Codul francez de la 1807 oferă cadrul legal pentru

organizarea arbitrajului ad-hoc, prima dintre formele pe care le-a cunoscut

instituţia. Din el s-a inspirat Codul civil român de la 1865. 

Ulterior, pe măsura dezvoltării interesului pentru această alternativă

particulară de judecată, au apărut instituţiile arbitrale, ca forme organizatorice şi

funcţionale, centre permanente având vocaţia de a soluţiona, în principiu, orice

litigiu cu care sunt solicitate, sesizate.

În 1892, din iniţiativa Corporaţiei Oraşului Londra, a fost înfiinţată Curtea

de Arbitraj Internaţional din Londra (LCIA), a cărei principală funcţie constă în a

asigura din punct de vedere administrativ realizarea procedurii arbitrale.

În prezent, deși are sediul în Londra, este o instituție internațională, non-

profit, care oferă arbitraj comercial, având reguli universale de arbitraj care pot fi

aplicate atât sistemului romano-germanic cât și celui anglo-saxon. Curtea are 35 de

membri.

În 1917 a fost înfiinţat Institutul de Arbitraj de la Camera de Comerţ din

Stockholm (SCC), care a fost organizat în mod oficial în 1949, propunându-şi ca

ţel rezolvarea disputelor din domeniul comerţului, industriei şi transportului.

Camera Internaţională de Comerţ (ICC), a fost înfiinţată în 1923, în temeiul

legislaţiei franceze din 1901 şi este singura instituţie arbitrată care activează strict

în sfera litigiilor internaţionale, având o structură organizatorică şi procedurală

adecvată.

Asociaţia Americană de Arbitraj, cea mai reprezentativă dintre instituţiile în

domeniu de pe continentul american, a fost creată în anul 1926 ca un serviciu

public, non-profit, în cadrul căruia rezolvarea litigiilor este asigurată de membrii

săi.

Centrul Internaţional pentru Soluţionarea Disputelor de Investiţii (ICSID) de

pe lângă Banca Mondială, înfiinţat de către Convenţia de la Washington din 1965,

îşi propune să promoveze un climat de încredere reciprocă între state şi investitori,

care ar duce la o creştere a direcţionării resurselor către ţările aflate în curs de

dezvoltare. Spre a dobândi competenţă de soluţionare a litigiilor prin acest for, e

necesar ca disputa să fi apărut între două state contractante şi să fie determinată de

o „investiţie" . Incepand cu 1978 insa, Consiliul Administrativ al Centrului a

adoptat asa-numitele Aditional Facility Rules, prin care ICSID este autorizata sa

desfasoare anumite activitati pentru entitati ce nu cad sub incidenta Conventiei.

Astfel, ICSID poate fi implicat in: (i) expertize vizand stabilirea unei situatii de

fapt; (ii) conciliere si arbitraj in legatura cu dispute intervenite intre parti din care

una nu este (sau nu provine) dintr-o tara membra a Conventiei; (iii) conciliere si

arbitraj pentru solutionarea disputelor aparute intre parti din care macar una este

semnatara a Conventiei, dar care nu sunt neaparat legate de investitii (nu sunt

admisibile insa tranzactiile comerciale obisnuite).

Secretarul General al ICSID poate actiona si ca Autoritate de Nominare in

arbitrajele ad-hoc. In aceasta calitate, Secretarul General alege presedintii sau alti

membri ai unor tribunale arbitrale ce trebuie constituite pentru solutionarea unor

arbitraje care nu sunt institutionalizate, in situatia in care partile nu se inteleg

asupra numirii lor.

Dintre toate aceste activitati insa, arbitrajul este de departe cea mai uzitata

forma de solutionare a disputelor ce cad sub incidenta Conventiei ICSID.

Şi, în sfârşit, cel mai recent set de reguli în domeniu este promovat de

Comisia Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comerţului Internaţional (UNCITRAL).

Comisia a fost înfiinţată de Către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în

decembrie 1966 cu scopul de a asigura „armonizarea progresivă şi unificarea

legislaţiei comerţului inter naţional”. Aşa cum am aminteam în cele expuse

anterior, în iunie 1985 organismul a adoptat legea model UNCITRAL pe care

multe state au preluat-o direct, încorporând-o în propriul sistem legislativ, altele,

cum este şi cazul ţării noastre, au utilizat-o ca sursă în elaborarea propriei legi,

însuşindu-şi-o astfel indirect.

Instituţiilor menţionate, cu tradiţie în domeniu (deşi nu sunt singurele), li se

adaugă categoria celor mai nou apărute, dar care pun în evidenţă aria de

aplicabilitate tot mai întmsă a arbitrajului. Aparţin acestui nou val centre ca:

Centrul Regional de la Cairo pentru Arbitrajul Comercial Internaţional, Centrul

internaţional pentru reglementarea diferendelor în materie de proprietate

intelectuală. Primul a fost înfiinţat în 1978, din iniţiativa celor 44 de state asiatice

şi africane participante la a 19-a Sesiune a Comitetului Legal Consultativ Africano-

Asiatic (AALCC). Iniţial, sediul Centrului a fost experimental stabilit la Cairo,

pentru doar trei ani, pentru ca în 1983 să fie permanentizată funcţionarea sa în

capitala Egiptului. Este apreciat ca având un rol esenţial în promovarea relaţiilor

economice dintre ţările din zonă. Derulează un program foarte generos de pregătire

şi instruire, a contribuit la adoptarea noii legi egiptene în domeniul arbitrajului .

Cel de-al doilea exemplu, Centrul OMPI, este o instituţie de organizare sau de

administrare a arbitrajului comercial internaţional, specializat în arbitrajele din

domeniul proprietăţii intelectuale. Este unitate administrativă a Biroului

Internaţional al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale - OMPI cu sediul

în Elveţia, la Geneva şi administrează patru proceduri de reglementare

extrajudiciară a litigiilor: medierea, arbitrajul, arbitrajul accelerat şi o procedură

combinată de mediere, urmată, în caz de nereuşită, de arbitraj. Dispune de

regulamente distincte pentru fiecare din aceste proceduri, remarcabile pentru

claritatea şi precizia lor.

United Kingdom Center for Effective Dispute Resolution - este o

organizație non-profit, înființată în 1990 de Confederația Industriei Britanice. Își

desfășoară activitatea la nivel internațional având ca scop reducerea costurilor

conflictelor prin mediere și arbitraj.

World Intellectual Property Organization înființat în 1994, cu sediul în

Geneva, Elveția, rezolvă disputele internaționale pe probleme de proprietate

intelectuală.

Centre de Mediation et d'Arbitrage de Paris înființat în 1995 de Camera de

Comeț și Industrie din Paris, este unul din principalele centre din Europa de

gestionare și de rezolvare a conflictelor comerciale.

Association for International Arbitration (AIA) - promovează modalitățile

alternative de soluționare a disputelor, în particular prin arbitraj, și încearcă să

înființeze comunitatea globală în domeniul arbitrajului. Nu este o instituție de

arbitraj.

.