Arhitectura in Imperiulul Atenian

Arahitectura in Imperiul Atenian

Marea arta greaca incepe sa se afirme ca atare in Epoca arhaica, in secolele VII-VI i.Hr. Lunga perioada de pace, gradul de prosperitate economica atins acum si ambitia oraselor-state de a se lua la intrecere prin splendoarea monumentelor lor. Grecii au inceput sa edifice temple catre sfarsitul secolului al VIII-lea i.Hr. Templele erau plasate totdeauna intr-o pozitie care sa le armonizeze cu peisajul din jur si in acelasi timp sa le confere un aspect impresionant, de calm, de grandoare, de solemitate.Se disting doua ordine arhitectonice fundamentale:doric si ionic.Ordinul doric apare in jurul anului 650 i.Hr in Grecia. El s-a raspandit rapid in orasele-stat grecesti din Italia de Sud si din Sicilia. Aparitia acestui stil arhitectonic este simbolul prosperitatii crescande a lumii grecesti si coincide cu trecerea de la arhitectura de lemn la cea de piatra in constructia de cladiri monumentale.Coloana subtiata spre varf, fara baza, sprijinindu-se direct pe stilobat, sustine capitelul sau caracteristic format din doua parti: echina cu profilul rotunjit si abaca in forma de placa rectunghiulara. Capitelul are functia de a sustine blocurile dreptunghiulare de piatra care formeaza arhitrava. Deasupra arhitravei se afla friza si cornisa; cele trei elemente formeaza impreuna antablamentul. Friza dorica isi tradeaza originea in cladirile din lemn: placile cu caneluri numite triglife imita capatul barnelor. Transformarea lor in elemente decorative este subliniata de denticuli, mici triunghiuri de con, ca niste picaturi, asezate sub triglife, imitand cuiele de lemn. Spatiile dintre triglife, metopele, sunt decorate in general cu reliefuri sculptate care se refera la functia cladirii sau la divinitatea careia ii era dedicata. Simplu, solid si conservator, ordinul doric era caracterizat printr-o friza care sublinia legatura cu trecutul si coloane scurte, dar mai ales prin capitelul de forma simpla.Ordinul ionic care a predominat in lumea greceasca din Orientul Apropiat, apare mai tarziu decat cel doric, dar in acelasi secol. Coloana ionica nu are masivitatea si gravitatea celei dorice; este zvelta si usoara, nu sta direct pe sol, ci se sprijina pe o baza circulara asezata pe un soclu; trunghiul are tot forma subtiata si totodata cu mai multe caneluri. Coloanele unui templu ionic sunt mai mult distantate intre ele decat cele ale templului doric. Capitelul are doua volute in chip de melc. Friza ori lipseste ( in primele secole) ori este ornata cu figuri continui, inconjurand edificiul, in basorelief.Arta greaca a epocii clasice este legata de religie, dar acesta nu a dominat-o intr-un mod autoritar. Ea se inspira si reda realitatea imediata. Se distinge de arta altor culturi prin umanismul sau. Sofocle spune in Antigona ca multe lucruri sunt minunate in lume, dar nimic nu e mai minunat decat omul. Grecii pun mare accent pe reprezantarea omului in toata splendoarea lui. De asemenea, arta greaca clasica este si o expresie a regimului democratic, ea nefiind dictata de suverani pentru vanitate.Templul grec inseamna armonia proportiilor, perfectiunea tehnica a constructiei, frumusetea unei ornamentatii sobre. Arhitectura civila din epoca clasica are o insemnatate infinit mai redusa decat cea relegioasa ( exceptii: palestrele, gimnaziile, porticele).In secolele V-IV i.Hr. se construiesc temple minunate in toata lumea greaca. In prima jumatate a secolului al V-lea se construiesc templul Olimpeion din Agrigento, cel al Athenei din Siracuza si Olimpeionul din Selinute. Dupa 450 i.Hr. se construiesc templul doric din Segestra, templul Concordei din Agrigento, ansamblul de pe acropola Atenei. In secolul al IV-lea i.Hr. se ridica marele sanctuar al lui Asclepios din Epidaur si cel mai frumos teatru grec, iar in Delfi, templul Alcmeonizilor.In secolul al IV-lea se ridica edificii colosale in lumea greaca din Asia Mica, in stil ionic: templul Artemideii din Efes si templul-mormant al regelui Mausolos din Halicarnas. Constructia avea 45 m si era ridicat pe un soclu decorat cu frize.

Acropole

In timplul conflitelor cu persii, Acropole este distrus de ei. Dupa infrangerea persilor de la Salamina, reconstructia Acropolei reprezenta celebrarea victoriei asupra persilor si un mod de afirmare a suprematiei Atenei. Cel ce a hotarat reconstructia Acropolei este Pericle. El dispunea de fonduri si de arhitecti talentati: Ictinos, Callicrates, Mnesicles, Coribos; de sculptori, in special de Fidias si de numeroase ateliere cu excelenti mestesugari sculptori. Primul templu reconstituit este Pantenonul.Ansamblul arhitectonic de pe acropa este compus din patru edificii: Propoleele, Partenonul, templul zeitei Athena Nik si Erechteionul. De la distanta se vede terasa masiva a stancii abrupte si unitatea armonioasa a templelor.Propileele (propylaion= avanpoarta), in intregime din marmura, era o intrare monumentala cu aspect de fronton al unui templu, flacanta de doua corpuri de cladiri cu coloane dorice. Prin porticul central, cu coloane de asemenea in stil doric, cinci porti deschideau intrarea printr-un vestibul cu coloane ionice, mai zvelte, in marea incinta sacra. Intr-una din cele doua cladiri laterale era asa-numita Pinacoteca, ce adapostea picturi de seama aduse ca daruri zeitei.Din fata Propileelor se deschidea o splendida vedere panoramica a orasului, precum si asupra templului Athenei Nik (Victorioasa). Ridicat pe locul unui vechi altar al zeitei, micul templu ionic era plasat in varful unei stanci din coltul drept al terasei Acropolei. Sculptura frontonului si a frizei ionice reprezenta figuri de zei si scene din batalia contra persilor, iar pe parapetul de marmura al platformei templului o serie de tinere Victorii aducand taurii ce urmau sa fie sacrificati Athenei. Figurile feminine in basorelief erau elegante si gratioase cu vestmintele parca transparente ce dadea usurinta formelor.Partenonul si Erechteionul apareau intr-o perspectiva grandioasa, nu frontal, ci oblic, spre a fi vazuta inca de la intrare o parte laterala a lor.Partenonul sau Casa Fecioarei era intr-adevar marele templu al artichitatii grecesti. Era lung de 69,50 m si larg de 31 m. Are opt coloane pe latura scurta (in loc de sase cate aveau celelalte temple) si 17 pe latura lunga. Coloanele exterioare erau dorice, dar mai zvelte ca de obicei, in timp ce in interior tavanul unei incaperi era sustinut de patru coloane ionice. Incinta sacra a templului era separata in doua incaperi. In cea din fata (naos sau domos) era plasata statuia imensa a Athenei, inalta de 15m, lucrata de Fidias in placi de fildes si de aur aplicate pe un suport de lemn si cu incrustatii de piatre semipretioase. Incaprea din spate era rezervata tezaurului zeitei si celui a statului. Incaperea centrala, naos, era decorata in exterior de jur-imrejur de o friza continua, in stil ionic, desfasurata pe o banda lunga de 160m si inalta de 1m, incluzand aproape 400 de figuri omenesti si 200 de animale. Este pentru prima data cand intr-un templu doric, incinta sacra este in exterior decorata de o friza. In exterior, metopele reprezinta episoade grupate in jurul a patru subiecte, fiecare corespunzand unei laturi a edificiului: lupta zeilor contra Gigantilor, a atenieilor contra Amazoanelor, a Lapitilor contra Centaurilor si a cuceririi Troiei. Elementul comun al acestor patru subiecte ale frizei dorice era intentia de a arata ororile razboiului in opozitie cu binefacerile pacii, pe care le sugereaza friza ionica a procesiunii Panateneelor.Partea cea mai importanta a decorului sculptat o constituie frontoanele. Statuile in ronde-bosse erau angajate, ca tema si executie, intr-o perfecta unitate de stil si aveau acelasi sens al frizei ionice, de glorificare a zeitei. Pe frontonul fatadei era nasterea zeitei Athena din capul lui Zeus, intr-o scena de ceremonie solemna care ii mai grupeaza aici pe Dionysos, Hera, Apollo, Afrodita, Hefaistos, etc. Pe frontul opus: cearta dintre Atheana si Poseidon pentru protectia Atticii, de fapt un concurs, o intrecere care are loc in fata eroilor Atticii chemati sa-si aleaga liber stapanul, un simbol al regimului democratic care isi alege singur conducerea. Daca Partenonul glorifica mult mai mult sensul civic al religiei grecilor, in schimb cultul propiu-zis religios era legat de Erechteion-ultimul monument ridicat pe Acropole.Edificiul este plasat pe locul cel mai venerat de greci de pe Acropole, caci pe acest loc era stanca cu urma fulgerului cu care Zeus il lovise pe Erechteus- pe care traditia il socotea a fi unul dintre primii regi ai Atenei. Aici crestea masilinul pe care zeita il sadise daruindu-l cetatenilor a caror protectoare era. Aici se afla si izvorul cu apa sarata pe care iscase Poseidon in timpul disputei lui cu Athena. Si tot aici se afla mormantul primului rege al Atenei, bunul si pasnicul Cesrops care inventase scrierea si ii invatase pe ateniei sa-si cladeasca orasele si sa-si ingroape mortii. Pe langa sanctuarele celor amintiti se mai aflau si aici cele inchinate lui Hefaistos, Poseidon, fiicei lui Cecrops, Pandrosos-inventatoarea torsului-si fratele ei Boutes, marele sacertot al lui Poseidon si al Athenei. Deci, pe o suprafata de numai 15m, pe 30m edificiul Erechteionului adapostea nu mai putin de noua sanctuare.Arhitectul acestui edificiu, probabil Mnesicles, a stiut sa rezolve problema utilizarii unui teren denivelat a unui spatiu foarte limitat si a unificarii arhitectonice a ansamblului atator obiective distincte. Trei corpuri de cladiri adiacente au fost in mod ingenios unificate si inconjurate de doua frize cu basoreliefuri reprezentand subiecte din legende legate de personaje respective. Fiecare corp avea cate un portic cu coloane ionice, de dimensiuni diferite si plasate la niveluri diferite. Spre deosebire de stilul inalt, solemn, al arhitecturii si sculpturii celorlalte monumente de pe Acropole, compozitia Erechteionului a constituit- prin ingeniozitatea solutiilor tehnice si a viziunii artistice, un lucru cu totul nou in istoria arhitecturii grecesti. Farmecul deosebit al cariatidelor Erechteionului consta in echilibrul dintre semnificatia lor plastica si cea arhitectonica(Alpatou). Gratia corpurilor, eleganta atitudinii, supletea vesmintelor mulate pe bust, cutele cazand in draperii drepte, miscarea pe care o sugereaza piciorul drept dus inainte, constituie, impreuna cu frizele, din care insa au ramas prea putine fragmente, cea mai bogata si mai rafinata ornamentatie arhitectonica din arta greaca, nu numai a Erechteionului, ci si a intregului complex de edificii de pe Acropole.Templele de pe Acropole pazesc si astazi Atena. Desi o parte din ele s-a distrus ele uimesc si astazi prin maiestria, perfectiunea, gratia si frumusetea lor. Arta clasica greaca a sfidat timpul, ea pastrandu-se pana in zilele noastre, dupa atatia ani. Arta grecilor va fi preluata de romani, iar apoi va fi glorificata in timplu Renasterii, inca o dovada ca civilizatia si cultura greaca a lasat urme adanci in istoria umanitatii.

Bibliografie:

Curinschi-Vorona, Gheorghe Istoria universala a arhitecturii vol. 2, Ed. Tehnica Bucuresti, 1982; Drimba, Ovidiu Istoria culturii si civilizatiei, vol. I, Ed. Saeculum I.O., 2001; Hollingsworth, Mary Arta in istoria umanitatii, Ed. Rao, 2008; Montanelli, Indro Istoria grecilor, Ed. Artemis, 2000.