APTITUDINILE MUZICALE

Psihologii şi pedagogii consideră aptitudinile ca fiind înclinaţii, dispoziţii native, pentru anumite domenii de activitate; se dezvoltă sau nu în condiţiile neexersării. În ceea ce priveşte muzicalitatea, pentru domeniul educaţiei muzicale sunt şi rămân importante : vocea, auzul, percepţia, gândirea, imaginaţia şi memoria muzicală. Aptitudinile muzicale sunt abordate din două perspective : - a dotării sale pentru a deveni un iubitor de muzică;- a dotării necesare pentru o eventuală profesionalizare. Edgar Willems consideră că aptitudinile muzicale sunt reprezentate de simţul melodic, ritmic şi armonic, ele declanşând reacţii fiziologice, intelectuale şi emoţionale, asigurând receptarea şi interpretarea muzicii. Sensibilitatea, percepţia, reprezentarea, memoria, imaginaţia, gândirea muzicală şi mai ales vocea sunt considerate elementele necesare pentru profesionalizarea muzicală. Sensibilitatea muzicală constă în capacitatea copiilor de a simţi sonorităţile muzicale şi de a-şi manifesta satisfacţia şi interesul pentru a asculta anumite lucrări muzicale, a cânta, acestea dezvoltându-se prin practicarea muzicii. Percepţia muzicală are la bază sensibilitatea muzicală formată, dezvoltată prin activităţi specifice începute din copilărie. Reprezentarea muzicală este capacitatea de a reproduce sau a descrie imagini muzicale însuşite prin repetiţii la care copilul participă cu plăcere şi interes. Memoria reprezintă activitatea de întipărire, de păstrare şi reproducere a reprezentărilor sonore şi se dezvoltă prin activităţi sistematice, de durată, concretizate prin activităţi de memorare şi reproducere a unor piese muzicale integrale sau fragmentare. Imaginaţia muzicală reprezintă procesul psihic prin care se creează noi reprezentări muzicale, pornind de la cele însuşite anterior şi se dezvoltă prin activităţi specifice. Gândirea muzicală cuprinde elemente de reprezentare, memorie muzicală şi sensibilitate şi se dezvoltă prin deprinderi de a gândi şi recepta muzica, dar mai ales prin dezvoltarea deprinderilor de audiţie interioară. Acestea au rol în dezvoltarea atenţiei auditive, condiţie psihologică esenţială pentru cultivarea capacităţilor de receptare a muzicii. Aptitudinile muzicale interesează, în mod special interpretarea şi nu trebuie confundate cerinţele profesionalizării cu cele ale dezvoltării generale educaţionale. Dimitri Kabalevski consideră că dacă nu orice om poate deveni un bun interpret muzical, orice om cu dotare intelectuală normală îşi poate dezvolta capacităţile de receptare a muzicii.

Ion A. Creangă, în lucrarea „Măsurarea aptitudinii muzicale prin metoda testelor” (1940) , analizează raportul dintre muzicalitate şi dotarea muzicală, argumentând necesitatea completării metodelor pasive cu cele active, cum ar fi – interpretarea unui cântec pe baza căruia a putut descoperi atitudinea celui testat faţă de muzică în general. Liviu Giurgeca, în studiul „Cercetări în legătură cu măsurarea aptitudinii muzicale” (1941 , propunea măsurarea acestora prin dictare, care oferea posibilitatea testării unui grup de subiecţi pe un plan mult mai complex. Psihologul Nicolae Pârvu dezbate, în lucrarea sa „Studii de psihologia artei” (1967), componentele psihologice ale talentului muzical : muzicalitate (însuşiri intelectuale – memorie, inteligenţă, imaginaţie); însuşiri de voinţă şi caracter (mare putere de muncă, dorinţă de afirmare, perfecţionare şi autodepăşire, stapânire de sine, încredere în propriile posibilităţi); însuşiri afective şi de temperament (sensibilitate, emotivitate, flexibilitate). Ştefan Zissulescu consideră aptitudinea muzicală o combinaţie specifică de însuşiri senzoriale, intelectuale, afective şi volitive. Instituţia şcolii este cea mai în măsură să contribuie la dezvoltarea aptitudinilor muzicale. Aptitudinile nedezvoltate se pierd, dar cu obligativitatea educatorilor de a depista şi cultiva dotările copiilor acestea pot fi descoperite şi dezvoltate. Principalele capacităţi muzicale ce constituie obiectul educaţiei muzicale sunt: dezvoltarea auzului, a vocii, a simţului ritmic, a memoriei muzicale; cultivarea aptitudinilor interpretative şi de receptare; formarea deprinderilor elementelor de scris – citit muzical; cultivarea disponibilităţilor creative ale copiilor. Cele mai importante aptitudini privesc dezvoltarea sensibilităţii, a fanteziei şi a imaginaţiei prin activităţi muzicale specifice, cultivarea interesului şi a dorinţei de integrare în activităţi muzicale, dezvoltarea capacităţilor de apreciere competentă a valorilor muzicale, formarea acestora realizându-se prin intermediul obiectivelor disciplinei.