Apă de Sâmbătă

2
Apă de Sâmbătă Afar ă e furtună, la fel şi-n sufletul meu. Tună şi r ăsună, lumini din mânia lui Dumnezeu. Apa se strecoar ă printre frunze-ngălbenite  Nori grei înconjoar ă suferinzi de ploi gr ă  bite. Cât mă tremur când în ochi îmi cad suspini Ce cutremur la vederi de stropi sublimi! Vântul bate, gânduri url ă f ăr ă de putinţă Este noapte, luminată-n cele de cuviinţă. Rugăciuni şi r ăspunsuri urcă şi coboar ă Într-un murmur ce-asurzeste prima oar ă. Lumânări şi tr ăznete pentru noi, cei vechi aprind Ca să nu ne-nghită întunericul ce-i cuprind. Înăuntru e furtună, la fel şi peste tot. Sună şi fulger ă întuneric într-un loc. Apa se ridică în fuioare aburite. Cuvinte r ăstălmăcite îmi coboar ă prea gr ă  bite. Plouă, lacrimi, apa şi-o dorinţă De se scurg Sâmb ăta dintr-o fiinţă.  

Transcript of Apă de Sâmbătă

 

Apă de Sâmbătă

Afar ă e furtună, la fel şi-n sufletul meu.Tună şi r ăsună, lumini din mânia lui Dumnezeu.Apa se strecoar ă printre frunze-ngălbenite Nori grei înconjoar ă suferinzi de ploi gr ă bite.

Cât mă tremur când în ochi îmi cad suspiniCe cutremur la vederi de stropi sublimi!Vântul bate, gânduri urlă f ăr ă de putinţăEste noapte, luminată-n cele de cuviinţă.

Rugăciuni şi r ăspunsuri urcă şi coboar ăÎntr-un murmur ce-asurzeste prima oar ă.Lumânări şi tr ăznete pentru noi, cei vechi aprindCa să nu ne-nghită întunericul ce-i cuprind.

Înăuntru e furtună, la fel şi peste tot.Sună şi fulger ă întuneric într-un loc.Apa se ridică în fuioare aburite.Cuvinte r ăstălmăcite îmi coboar ă prea gr ă bite.

Plouă, lacrimi, apa şi-o dorinţăDe se scurg Sâmbăta dintr-o fiinţă.