Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și...

22
1 din 22 ROMÂNIA MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Statul Major al Forţelor Navale Bucureşti ANUNŢ U.M. 02150 București, din Ministerul Apărării Naţionale, organizează concursuri de ocupare a unor funcţii de execuţie prevăzute cu grade de ofiţeri, maiştri militari sau de subofiţeri, în conformitate cu prevederile Instrucțiunilor privind chemarea/rechemarea în activitate, în corpul ofițerilor, al maiștrilor militari sau al subofițerilor, în vederea încadrării unor funcții de execuție din structurile Ministerului Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.124/2017, cu modificările şi completările ulterioare, astfel: OFIŢERI: A. ofiţer cu relațiile publice (gradul locotenent-comandor) la U.M. 02192 Constanța (1 funcție), U.M. 02145 Constanța (1 funcție): -sursa de proveniență a candidaților: -ofiţeri în rezervă, cu excepţia celor cărora li s-a acordat grad în rezervă în condiţiile art. 37 lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au absolvit o instituţie civilă de învăţământ superior; -persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ; -gradul maxim care poate fi acordat la chemarea în activitate: locotenent-comandor; -nivel minim de studii, domeniul şi specializarea: studii superioare de lungă durată, din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna, absolvite cu diplomă de licenţă/ echivalentă într-unul dintre domeniile: *„Științe ale comunicării” cu una dintre specializările:„Jurnalism”, ”Comunicare și relații publice” sau Științe ale informării și documentării”; *„Științe militare, informații și ordine publicăcu una dintre specializările: „Comunicare și relații publice-informații”, „Comunicare publică și interculturală în domeniul securității și apărării”, „Studii de securitate și informații” sau „Psihologie-informații”; *„Științe politice” cu una dintre specializările: Științe politice” sau „Studii de securitate”; *„Limbă și literatură- orice specializare; *„Limbi moderne aplicate” - orice specializare; *„Filozofie” cu specializarea „Filozofie”; * „Studii culturale” - orice specializare; sau studii universitare de licenţă cu diplomă (Ciclul I Bologna) de licenţă/echivalentă în orice domeniu şi orice specializare şi studii universitare de master (Ciclul II Bologna), absolvite cu diplomă de master sau echivalentă în domeniul „Științe ale comunicării”. -condiţii specifice: să deţină cel puţin un an vechime în specialitatea studiilor absolvite la data înregistrării cererii de înscriere la concurs; -data-limită de înscriere la concurs: 20.07.2018; depunerea dosarelor se va face la sediul U.M. 02150 Bucureşti, unde vor fi afişate şi detaliile organizatorice necesare; -testele eliminatorii de aptitudini: examinare medicală: 06 – 17.08.2018 (costurile examinării medicale se suportă de către fiecare candidat, cu excepţia personalului militar în activitate), evaluare psihologică şi evaluarea nivelului de pregătire fizică: 20 – 31.08.2018; -data de desfăşurare a testului scris: 20.09.2018, orele 12.00; -locul de desfăşurare a testului scris: la sediul U.M. 02150 Bucureşti (Şos. Bucureşti – Ploieşti, Km.10,5 Sector 1, tel .021/3194020 int. 272, 185,183). BIBLIOGRAFIE: 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 654 din 28.07.2006 (Capitolul I şi II); 2. Legea nr. 80 din 11.07.1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 155 din 20.07.1995 (Capitolul I, art 1-6; Capitolul II, art 7-31);

Transcript of Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și...

Page 1: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

1 din 22

ROMÂNIA MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

Statul Major al Forţelor Navale Bucureşti

ANUNŢ

U.M. 02150 București, din Ministerul Apărării Naţionale, organizează concursuri de ocupare a unor funcţii de execuţie prevăzute cu grade de ofiţeri, maiştri militari sau de subofiţeri, în conformitate cu prevederile Instrucțiunilor privind chemarea/rechemarea în activitate, în corpul ofițerilor, al maiștrilor militari sau al subofițerilor, în vederea încadrării unor funcții de execuție din structurile Ministerului Apărării Naționale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.124/2017, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:

OFIŢERI: A. ofiţer cu relațiile publice (gradul locotenent-comandor) la U.M. 02192 Constanța (1 funcție), U.M. 02145 Constanța (1 funcție): -sursa de proveniență a candidaților:

-ofiţeri în rezervă, cu excepţia celor cărora li s-a acordat grad în rezervă în condiţiile art. 37 lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au absolvit o instituţie civilă de învăţământ superior;

-persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ; -gradul maxim care poate fi acordat la chemarea în activitate: locotenent-comandor; -nivel minim de studii, domeniul şi specializarea: studii superioare de lungă durată, din perioada

anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna, absolvite cu diplomă de licenţă/ echivalentă într-unul dintre domeniile:

*„Științe ale comunicării” cu una dintre specializările:„Jurnalism”, ”Comunicare și relații publice” sau „Științe ale informării și documentării”;

*„Științe militare, informații și ordine publică” cu una dintre specializările: „Comunicare și relații publice-informații”, „Comunicare publică și interculturală în domeniul securității și apărării”, „Studii de securitate și informații” sau „Psihologie-informații”;

*„Științe politice” cu una dintre specializările: „Științe politice” sau „Studii de securitate”; *„Limbă și literatură” - orice specializare; *„Limbi moderne aplicate” - orice specializare; *„Filozofie” cu specializarea „Filozofie”; * „Studii culturale” - orice specializare;

sau studii universitare de licenţă cu diplomă (Ciclul I Bologna) de licenţă/echivalentă în orice domeniu şi

orice specializare şi studii universitare de master (Ciclul II Bologna), absolvite cu diplomă de master sau echivalentă în domeniul „Științe ale comunicării”.

-condiţii specifice: să deţină cel puţin un an vechime în specialitatea studiilor absolvite la data înregistrării cererii de înscriere la concurs;

-data-limită de înscriere la concurs: 20.07.2018; depunerea dosarelor se va face la sediul U.M. 02150 Bucureşti, unde vor fi afişate şi detaliile organizatorice necesare;

-testele eliminatorii de aptitudini: examinare medicală: 06 – 17.08.2018 (costurile examinării medicale se suportă de către fiecare

candidat, cu excepţia personalului militar în activitate), evaluare psihologică şi evaluarea nivelului de pregătire fizică: 20 – 31.08.2018;

-data de desfăşurare a testului scris: 20.09.2018, orele 12.00; -locul de desfăşurare a testului scris: la sediul U.M. 02150 Bucureşti (Şos. Bucureşti – Ploieşti, Km.10,5

Sector 1, tel .021/3194020 int. 272, 185,183). BIBLIOGRAFIE:

1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 654 din 28.07.2006 (Capitolul I şi II);

2. Legea nr. 80 din 11.07.1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 155 din 20.07.1995 (Capitolul I, art 1-6; Capitolul II, art 7-31);

Page 2: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

2 din 22

3. Legea nr. 121 din 15.06.2011 privind participarea foțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român (Capitolul I, art. 1-3; Capitolul IV, art. 14-18) ;

4. Legea nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teriroiul României (Capitolul I, art. 1-3; Capitolul III, Secțiunea a 3-a, art. 14-23);

5. Hotărârea Guvernului nr. 106 din 09.02.2011 pentru aprobarea Ghidului carierei militare, cu moficările ulterioare publicată în Monitorul Oficial al României nr. 125 din 18.02.2011 (Capitolul I, art. 1-8; Capitolul II, art. 9-20);

6. Legea nr. 182 din 12.04.2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare (Capitolul I, II şi III);

7. Hotărârea Guvernului nr. 585 din 13.06.2002 privind aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România. (art. 4, 25-28);

8. Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.9 din 06.02.2013 pentru aprobarea Normelor privind protecția informațiilor clasificate în Ministerul Apărării Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 115 bis din 28 februarie 2013 (Capitolul I, Secţiunile I, II şi III, art. 1-16);

9. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 663/2001;

10. Hotărârea Guvernului nr. 123 / 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544 / 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public publicată în Monitorul Oficial al României nr. 167/2002;

11. Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 76 / 2016, Instrucţiuni privind activitatea de informare şi relaţii publice în Ministerul Apărării Naţionale publicată în Monitorul Oficial al României nr. 455/2016.

TEMATICĂ: 1. Apărarea națională a României. Dispoziții generale. Atribuțiile și responsabilitățile Ministerului Apărării

Naționale; 2. Statutul cadrelor militare. Dispoziții generale. Îndatoririle și drepturile cadrelor militare. Interzicerea sau

restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți; 3. Participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român. Dispoziții generale.

Selecționarea, încadrarea și unele drepturi ale personalului; 4. Regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de

forțele armate străine pe teritoriul României. Dispoziții generale. Uzul de armă; 5. Ghidul carierei militare. Dispoziții generale. Cariera ofițerilor în activitate; 6. Protecția informațiilor clasificate. Dispoziţii generale, informaţii secrete de stat, informaţii secrete de

serviciu; 7. Clasificarea informațiilor. Măsuri minime de protecţie a informaţiilor clasificate; 8. Norme privind protecţia informaţiilor clasificate, Organizarea şi administrarea securităţii informaţiilor:

Dispoziţii generale, Clasificarea, declasificarea şi trecerea informaţiilor la un nivel inferior de clasificare, Accesul la informaţii clasificate;

9. Comunicatul de presă. Tipuri, mesaje-cheie; 10. Domeniile activităţii de informare şi relaţii publice din Ministerul Apărării Naţionale; 11. Structura sistemului de informare și relații publice din Ministerul Apărării Naționale. Relaționarea între

structurilor de informare și relații publice din Forțele Navale; 12. Comunicarea cu mass-media militară şi civilă; 13. Comunicarea internă; 14. Transmiterea mesajelor instituţionale diferenţiat, în funcţie de canalele de comunicare şi de audienţe; 15. Asigurarea accesului la informaţiile de interes public; 16. Comunicarea publică a Forţelor Navale în mediul on-line, pe paginile web şi pe paginile de pe reţelele de

socializare; 17. Gestionarea crizelor mediatice. Comunicarea publică în situații de criză; 18. Modalități de dezvoltare a relațiilor cu comunitatea locală.

B. ofițer cu informarea și relații publice (gradul căpitan) la U.M. 02196 Mangalia (1 funcție): -sursa de proveniență a candidaților:

-ofiţeri în rezervă, cu excepţia celor cărora li s-a acordat grad în rezervă în condiţiile art. 37 lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au absolvit o instituţie civilă de învăţământ superior;

-persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ; -gradul maxim care poate fi acordat la chemarea în activitate: căpitan;

Page 3: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

3 din 22

-nivel minim de studii, domeniul şi specializarea: studii superioare de lungă durată, din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna, absolvite cu diplomă de licenţă/ echivalentă într-unul dintre domeniile:

*„Științe ale comunicării” cu una dintre specializările:„Jurnalism”, ”Comunicare și relații publice” sau „Științe ale informării și documentării”;

*„Științe militare, informații și ordine publică” cu una dintre specializările: „Comunicare și relații publice-informații”, „Comunicare publică și interculturală în domeniul securității și apărării”, „Studii de securitate și informații” sau „Psihologie-informații”;

*„Științe politice” cu una dintre specializările: „Științe politice” sau „Studii de securitate”; *„Limbă și literatură” - orice specializare; *„Limbi moderne aplicate” - orice specializare; *„Filozofie” cu specializarea „Filozofie”; *„Studii culturale” - orice specializare;

sau studii universitare de licenţă cu diplomă (Ciclul I Bologna) de licenţă/echivalentă în aceleaşi domenii şi

specializări. -data-limită de înscriere la concurs: 20.07.2018; depunerea dosarelor se va face la sediul U.M. 02150

Bucureşti, unde vor fi afişate şi detaliile organizatorice necesare; -testele eliminatorii de aptitudini:

examinare medicală: 06 – 17.08.2018 (costurile examinării medicale se suportă de către fiecare candidat, cu excepţia personalului militar în activitate),

evaluare psihologică şi evaluarea nivelului de pregătire fizică: 20 – 31.08.2018; -data de desfăşurare a testului scris: 20.09.2018, orele 12.00; -locul de desfăşurare a testului scris: la sediul U.M. 02150 Bucureşti (Şos. Bucureşti – Ploieşti, Km.10,5

Sector 1, tel. 021/3194020 int. 272, 185, 183). BIBLIOGRAFIE:

1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 654 din 28.07.2006 (Capitolul I şi II);

2. Legea nr. 80 din 11.07.1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 155 din 20.07.1995 (Capitolul I, art 1-6; Capitolul II, art 7-31);

3. Legea nr. 121 din 15.06.2011 privind participarea foțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român (Capitolul I, art. 1-3; Capitolul IV, art. 14-18);

4. Legea nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teriroiul României (Capitolul I, art. 1-3; Capitolul III, Secțiunea a 3-a, art. 14-23);

5. Hotărârea Guvernului nr. 106 din 09.02.2011 pentru aprobarea Ghidului carierei militare, cu moficările ulterioare publicată în Monitorul Oficial al României nr. 125 din 18.02.2011 (Capitolul I, art. 1-8; Capitolul II, art. 9-20);

6. Legea nr. 182 din 12.04.2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare (Capitolul I, II şi III);

7. Hotărârea Guvernului nr. 585 din 13.06.2002 privind aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România. (art. 4, 25-28);

8. Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.9 din 06.02.2013 pentru aprobarea Normelor privind protecția informațiilor clasificate în Ministerul Apărării Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 115 bis din 28 februarie 2013 (Capitolul I, Secţiunile I, II şi III, art. 1-16);

9. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 663/2001;

10. Hotărârea Guvernului nr. 123 / 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544 / 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public publicată în Monitorul Oficial al României nr. 167/2002;

11. Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 76 / 2016, Instrucţiuni privind activitatea de informare şi relaţii publice în Ministerul Apărării Naţionale publicată în Monitorul Oficial al României nr. 455/2016.

TEMATICĂ: 1. Apărarea națională a României. Dispoziții generale. Atribuțiile și responsabilitățile Ministerului Apărării

Naționale; 2. Statutul cadrelor militare. Dispoziții generale. Îndatoririle și drepturile cadrelor militare. Interzicerea sau

restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți;

Page 4: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

4 din 22

3. Participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român. Dispoziții generale. Selecționarea, încadrarea și unele drepturi ale personalului;

4. Regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teritoriul României. Dispoziții generale. Uzul de armă;

5. Ghidul carierei militare. Dispoziții generale. Cariera ofițerilor în activitate; 6. Protecția informațiilor clasificate . Dispoziţii generale, informaţii secrete de stat, informaţii secrete de

serviciu; 7. Clasificarea informațiilor. Măsuri minime de protecţie a informaţiilor clasificate; 8. Norme privind protecţia informaţiilor clasificate, Organizarea şi administrarea securităţii informaţiilor:

Dispoziţii generale, Clasificarea, declasificarea şi trecerea informaţiilor la un nivel inferior de clasificare, Accesul la informaţii clasificate;

9. Comunicatul de presă. Tipuri, mesaje-cheie; 10. Domeniile activităţii de informare şi relaţii publice din Ministerul Apărării Naţionale; 11. Structura sistemului de informare și relații publice din Ministerul Apărării Naționale. Relaționarea între

structurilor de informare și relații publice din Forțele Navale; 12. Comunicarea cu mass-media militară şi civilă; 13. Comunicarea internă; 14. Transmiterea mesajelor instituţionale diferenţiat, în funcţie de canalele de comunicare şi de audienţe; 15. Asigurarea accesului la informaţiile de interes public; 16. Comunicarea publică a Forţelor Navale în mediul on-line, pe paginile web şi pe paginile de pe reţelele de

socializare; 17. Gestionarea crizelor mediatice. Comunicarea publică în situații de criză; 18. Modalități de dezvoltare a relațiilor cu comunitatea locală.

C. ofiţer de stat major în biroul management personal (gradul locotenent-comandor) la U.M. 02022 Constanța (1 funcție):

-sursa de proveniență a candidaților: -ofiţeri în rezervă, cu excepţia celor cărora li s-a acordat grad în rezervă în condiţiile art. 37 lit. e)

din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au absolvit o instituţie civilă de învăţământ superior;

-persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ; -gradul maxim care poate fi acordat la chemarea în activitate: locotenent; -nivel minim de studii, domeniul şi specializarea: studii superioare de lungă durată, din perioada

anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna, absolvite cu diplomă de licenţă/ absolvite în orice domeniu şi orice specializare:

sau studii universitare de licenţă cu diplomă (Ciclul I Bologna) de licenţă/echivalentă în orice domeniu şi

orice specializare şi studii universitare de master (Ciclul II Bologna), absolvite cu diplomă de master sau echivalentă într-unul dintre domeniile:

*„Drept”; *„Sociologie”; *„Management-specializarea program în domeniul resurselor umane”; *„Psihologie” -data-limită de înscriere la concurs: 20.07.2018; depunerea dosarelor se va face la sediul U.M. 02022

Constanţa, unde vor fi afişate şi detaliile organizatorice necesare; -testele eliminatorii de aptitudini:

examinare medicală: 06 – 17.08.2018 (costurile examinării medicale se suportă de către fiecare candidat, cu excepţia personalului militar în activitate),

evaluare psihologică şi evaluarea nivelului de pregătire fizică: 20 – 31.08.2018; -data de desfăşurare a testului scris: 13.09.2018, orele 12.00; -locul de desfăşurare a testului scris: la sediul U.M. 02022 Constanța (Str. Fulgerului, nr. 99, tel.

0241/655650 sau 0241/655651, int. 121, 239, 258). BIBLIOGRAFIE:

1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 654 din 28.07.2006 (Capitolul I şi II);

2. Legea nr. 80 din 11.07.1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 155 din 20.07.1995;

3. Legea nr. 121 din 15.06.2011 privind participarea foțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român (Capitolul I, art. 1-3; Capitolul IV, art. 14-18) ;

Page 5: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

5 din 22

4. Legea nr. 122 din 17.07.2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teritoriul României (Capitolul I, art. 1-3; Capitolul III, Secțiunea a 3-a, art. 14-23);

5. Hotărârea Guvernului nr. 106 din 09.02.2011 pentru aprobarea Ghidului carierei militare, cu moficările ulterioare publicată în Monitorul Oficial al României nr. 125 din 18.02.2011;

6. Legea 384 2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști; 7. Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare; 8. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; 9. Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat; 10. Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă; 11. Legea nr. 182 din 12.04.2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările

ulterioare (Capitolul I, II şi III); 12. Hotărârea Guvernului nr. 585 din 13.06.2002 privind aprobarea standardelor naționale de protecție a

informațiilor clasificate în România. (art. 4, 25-28); 13. Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.9 din 06.02.2013 pentru aprobarea Normelor privind protecția

informațiilor clasificate în Ministerul Apărării Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 115 bis din 28 februarie 2013 (Capitolul I, Secţiunile I, II şi III, art. 1-16).

TEMATICĂ: 1. Apărarea națională a României. Dispoziții generale. Atribuțiile și responsabilitățile Ministerului

Apărării Naționale; 2. Legea 80/1995 cu modificările şi completările ulterioare:

Cap. 2 - Drepturile și îndatoririle cadrelor militare; Cap. 3 – Proveniența ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor; Cap. 4 – Acordarea gradelor și înaintarea cadrelor militare în gradele următoare; Cap. 6 - Aprecierea, încadrarea și promovarea în funcție a cadrelor militare; Cap. 7 – Trecerea în rezervă sau direct în retragere a cadrelor militare; Cap. 8 – Limitele de vârstă și stagiile minime în grad.

3. Participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român. Dispoziții generale. Selecționarea, încadrarea și unele drepturi ale personalului;

4. Regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teritoriul României. Dispoziții generale. Uzul de armă;

5. Ghidul carierei militare; 6. Legea 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști:

Cap. II – Îndatoririle și drepturile soldaților și gradaților profesioniști; Cap. IV – Cariera și trecerea în rezervă a soldaților și gradaților profesioniști.

7. Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare: Titlul II – Contractul individual de muncă; Titlul III – Timpul de muncă și timpul de odihnă; Titlul IV – Salarizarea.

8. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice: Capitolul I – Dispoziții generale; Capitolul II –Salarizarea; Secțiunile de la 1-3 și 5-8 din Capitolul II la Anexa VI ” Reglementări specifice personalului din

instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională”. 9. Legea-cadru nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat:

Capitolul I – Dispoziții generale; Capitolul II – Sistemul pensiilor militare de stat.

10. Legea 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă: Art. 6-23- Reglementări privind securitatea și sănătatea în muncă.

11. Protecția informațiilor clasificate . Dispoziţii generale, informaţii secrete de stat, informaţii secrete de serviciu;

12. Clasificarea informațiilor. Măsuri minime de protecţie a informaţiilor clasificate; 13. Norme privind protecţia informaţiilor clasificate, Organizarea şi administrarea securităţii informaţiilor:

Dispoziţii generale, Clasificarea, declasificarea şi trecerea informaţiilor la un nivel inferior de clasificare, Accesul la informaţii clasificate.

Page 6: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

6 din 22

D. ofiţer specialist la centrul de cercetare hidrografică (gradul locotenent-comandor) la U.M. 02133 Constanța (1 funcție):

-sursa de proveniență a candidaților: -ofiţeri în rezervă, cu excepţia celor cărora li s-a acordat grad în rezervă în condiţiile art. 37 lit. e)

din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au absolvit o instituţie civilă de învăţământ superior;

-persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ; -gradul maxim care poate fi acordat la chemarea în activitate: locotenent-comandor; -nivel minim de studii, domeniul şi specializarea: studii superioare de lungă durată, din perioada

anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna, absolvite cu diplomă de licenţă/ absolvite într-unul dintre domeniile:

*„Inginerie marină și navigație” – orice specializare; *„Arhitectură navală”- orice specializare.

sau studii universitare de licenţă cu diplomă (Ciclul I Bologna) de licenţă/echivalentă în orice domeniu şi

orice specializare şi studii universitare de master (Ciclul II Bologna), absolvite cu diplomă de master sau echivalentă într-unul dintre domeniile: „Inginerie electrică”; „Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologiei informaționale”; „Calculatoare și tehnologia informației”; „Ingineria sistemelor”; „Inginerie navală și navigație”; „Arhitectură navală”; „Inginerie mecanică”; „Inginerie industrială”; „Științe inginerești aplicate”; „Mecatronică și robotică”; „Inginerie și management”;

-data-limită de înscriere la concurs: 20.07.2018; depunerea dosarelor se va face la sediul U.M. 02133 Constanţa, unde vor fi afişate şi detaliile organizatorice necesare;

-testele eliminatorii de aptitudini: examinare medicală: 06 – 17.08.2018 (costurile examinării medicale se suportă de către fiecare

candidat, cu excepţia personalului militar în activitate); evaluare psihologică şi evaluarea nivelului de pregătire fizică: 20 – 31.08.2018; examinare medicală şi evaluare psihologică specială la Centrul de Medicină Navală

Constanţa: 03-05.09.2018 (costurile se suportă de către fiecare candidat, cu excepţia personalului militar în activitate);

-data de desfăşurare a testului scris: 10.09.2018, orele 12.00; -locul de desfăşurare a testului scris: la sediul U.M. 02133 Constanța (Str. Fulgerului, nr.1, tel.

0241/651040, int. 139). BIBLIOGRAFIE:

1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 654 din 28.07.2006 (Capitolul I şi II);

2. Legea nr. 80 din 11.07.1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 155 din 20.07.1995 (Capitolul I, art 1-6; Capitolul II, art 7-31);

3. Legea nr. 121 din 15.06.2011 privind participarea foțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român (Capitolul I, art. 1-3; Capitolul IV, art. 14-18) ;

4. Legea nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teriroiul României ( Capitolul I, art. 1-3; Capitolul III, Secțiunea a 3-a, art. 14-23);

5. Hotărârea Guvernului nr. 106 din 09.02.2011 pentru aprobarea Ghidului carierei militare, cu moficările ulterioare publicată în Monitorul Oficial al României nr. 125 din 18.02.2011 (Capitolul I, art. 1-8; Capitolul II, art. 9-20);

6. Legea nr. 182 din 12.04.2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare (Capitolul I, II şi III);

7. Hotărârea Guvernului nr. 585 din 13.06.2002 privind aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România. (art. 4, 25-28);

8. Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.9 din 06.02.2013 pentru aprobarea Normelor privind protecția informațiilor clasificate în Ministerul Apărării Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 115 bis din 28 februarie 2013 (Capitolul I, Secţiunile I, II şi III, art. 1-16);

9. Legea nr. 395 din 11 octombrie 2004 privind activitatea hidrografică maritimă; 10. Legea 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei

contigue și al zonei economice exclusive ale României;

Page 7: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

7 din 22

11. Topografie. Cartografie (Metodologie, exemple rezolvate şi 355 de aplicații), ediția a II-a, revăzută, Gabriela Osaci Costache, Editura Universitară, București, 2008;

12. Cartografie, ediția a II-a, revăzută, Gabriela Osaci Costache, Editura Universitară, București, 2008; 13. QGIS 2.18 – manualul utilizatorului: https://docs.qgis.org/2.18/pdf/en/QGIS-2.18-UserGuide-en.pdf 14. QGIS 2.18 manual de instruire: https://docs.qgis.org/2.18/pdf/en/QGIS-2.18-QGISTrainingManual-

en.pdf 15. QGIS 2.18 și python manualul dezvoltatorului: https://docs.qgis.org/2.18/pdf/en/QGIS-2.18-

PyQGISDeveloperCookbook-en.pdf 16. C-13 Manual on Hydrography al OHI, https://www.iho.int/iho_pubs/IHO_Download.html 17. C-17 Spatial data infrastructure The marine Dimensions,

https://www.iho.int/iho_pubs/IHO_Download.html 18. C-51 Manual on tehnical Aspects of the UN Convensions on the Law of the Sea

https://www.iho.int/iho_pubs/IHO_Download.html 19. S-44 IHO standards for Hydrographic Surveys

https://www.iho.int/iho_pubs/IHO_Download.html 20. S-57 IHO Transfer Standard for Digital Hydrographic Data

https://www.iho.int/iho_pubs/IHO_Download.html 21. S-60 Users Handbook on Datum Transformation Involving WGS84

https://www.iho.int/iho_pubs/IHO_Download.html 22. EM 3002 Multibeam

https://www.km.kongsberg.com/ks/web/nokbg0240.nfs/supportProduct?ReadForm&Cat=E875530A90163597C1256CF00052435D

23. EA 400 Singlebeam https://www.km.kongsberg.com/ks/web/nokbg0240.nfs/supportProduct?ReadForm&Cat=AC4C923ACD86207AC1256B91004412F7

24. Valeport SVP https://www.valeport.co.uk/Portals/0/docs/Manuals/Sound%20Velocity/Monitor%20SVP/Hardware/0650844c,pdf

25. Leica MS 60 https://www.surveyteq.com/uploads/p_6630A733-7AA8-466E-21D5-2CB4218E2D5D-1517131361.pdf

26. Caris https://space.awi.de/confluence/download/attachaments/29492612/CARIS_HIPS_and_SIPS_User_Guide_V81.pdf

27. Hypack https://www.hypack.com/File%20Library/Resource%20Library/Manuals/2018-HYPACK-USER-MANUAL.PDF

28. ArcGis https://desktop.arcgis.com/en/arcmap/latest/get-started/introduction/arcgis-tutorials.htm

29. Microsoft Office 2016 ghiduri de inițiere rapidă: https://support.office.com/en-us/article/office-quick-starts-25f909da-3e76-443d-94f4-6cdf7dedc51e?ui=en-US&rs=en-US&ad=US

TEMATICĂ: 1. Legislație

- Apărarea națională a României. Dispoziții generale. Atribuțiile și responsabilitățile Ministerului Apărării Naționale;

- Statutul cadrelor militare. Dispoziții generale. Îndatoririle și drepturile cadrelor militare. Interzicerea sau restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți;

- Participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român. Dispoziții generale. Selecționarea, încadrarea și unele drepturi ale personalului;

- Regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teritoriul României. Dispoziții generale. Uzul de armă;

- Ghidul carierei militare. Dispoziții generale. Cariera ofițerilor în activitate;

Page 8: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

8 din 22

- Protecția informațiilor clasificate. Dispoziţii generale, informaţii secrete de stat, informaţii secrete de serviciu;

- Clasificarea informațiilor. Măsuri minime de protecţie a informaţiilor clasificate; - Norme privind protecţia informaţiilor clasificate, Organizarea şi administrarea securităţii

informaţiilor: Dispoziţii generale, Clasificarea, declasificarea şi trecerea informaţiilor la un nivel inferior de clasificare, Accesul la informaţii clasificate;

- Legile naționale si internaționale cu privire la oceanografie, hidrografie și topografie; 2. Sisteme informaționale geografice – QGIS

- Proiecții și datumuri; - Surse de date (import, crearea de straturi); - Lucru cu datele vectoriale; - Lucrul cu date raster; - Lucrul cu date OCG; - Lucrul cu baze de date; - Lucrul cu date geospațiale specific pentru domeniile oceanografie, hidrografie și topografie.

3. Programe - CARIS - HYPACK - Leica GeoOffice - Valeport Software - ArcGis - Seafloor Information System

4. Tipuri de date: - Batimetrice (. all, . hsx, xyz, etc.); - Oceanografice (.000, .csv, etc.); - Topografice (.000, .csv, .xyz, etc.).

5. Echipamente: - EA 400 Kongsberg - EM 3000 Kongsberg - EM 30002 D Kongsberg - SVP Valeport - LEICA MS 60 - GNSS GS 15

6. Cartografie - Harta (definiție, tipuri, generalități); - Scara hărții (definiție, tipuri, generalități); - Proiecții cartografice, forma Terrei, coordonate geografice, sisteme de proiecții; - Determinarea coordonatelor geografice; - Determinarea coordonatelor rectangulare. 7. Aplicații Office – Microsoft Office 2016 - Microsoft Office Word: formatare text, liste ordonate, tabele, inserare imagini, tipărire; - Microsoft Office Excel: formatare celule, formule, grafice; - Microsoft Office PowerPoint: formatare text, inserare imagini, animații; - Microsoft Office Outlook: compunere, trimitere, arhivare e-mail-uri.

E. ofițer specialist la centrul de prelucrare și validare informații spațiale marine (gradul locotenent-

comandor) la U.M. 02133 Constanța (1 funcție): -sursa de proveniență a candidaților:

-ofiţeri în rezervă, cu excepţia celor cărora li s-a acordat grad în rezervă în condiţiile art. 37 lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au absolvit o instituţie civilă de învăţământ superior;

-persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ; -gradul maxim care poate fi acordat la chemarea în activitate: locotenent-comandor; -nivel minim de studii, domeniul şi specializarea: studii superioare de lungă durată, din perioada

anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna, absolvite cu diplomă de licenţă/ absolvite într-unul dintre domeniile:

*„Inginerie marină și navigație” – orice specializare;

Page 9: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

9 din 22

*„Arhitectură navală”- orice specializare. sau

studii universitare de licenţă cu diplomă (Ciclul I Bologna) de licenţă/echivalentă în orice domeniu şi orice specializare şi studii universitare de master (Ciclul II Bologna), absolvite cu diplomă de master sau echivalentă într-unul dintre domeniile: „Inginerie electrică”; „Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologiei informaționale”; „Calculatoare și tehnologia informației”; „Ingineria sistemelor”; „Inginerie navală și navigație”; „Arhitectură navală”; „Inginerie mecanică”; „Inginerie industrială”; „Științe inginerești aplicate”; „Mecatronică și robotică”; „Inginerie și management”;

-data-limită de înscriere la concurs: 20.07.2018; depunerea dosarelor se va face la sediul U.M. 02133 Constanţa, unde vor fi afişate şi detaliile organizatorice necesare;

-testele eliminatorii de aptitudini: examinare medicală: 06 – 17.08.2018 (costurile examinării medicale se suportă de către fiecare

candidat, cu excepţia personalului militar în activitate); evaluare psihologică şi evaluarea nivelului de pregătire fizică: 20 – 31.08.2018; examinare medicală şi evaluare psihologică specială la Centrul de Medicină Navală

Constanţa: 03-05.09.2018 (costurile se suportă de către fiecare candidat, cu excepţia personalului militar în activitate);

-data de desfăşurare a testului scris: 11.09.2018, orele 12.00; -locul de desfăşurare a testului scris: la sediul U.M. 02133 Constanța (Str. Fulgerului, nr.1, tel.

0241/651040, int. 139). BIBLIOGRAFIE: 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale,

republicată, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 654 din 28.07.2006 (Capitolul I şi II); 2. Legea nr. 80 din 11.07.1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările

ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 155 din 20.07.1995 (Capitolul I, art 1-6; Capitolul II, art 7-31);

3. Legea nr. 121 din 15.06.2011 privind participarea foțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român (Capitolul I, art. 1-3; Capitolul IV, art. 14-18);

4. Legea nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teriroiul României (Capitolul I, art. 1-3; Capitolul III, Secțiunea a 3-a, art. 14-23) ;

5. Hotărârea Guvernului nr. 106 din 09.02.2011 pentru aprobarea Ghidului carierei militare, cu moficările ulterioare publicată în Monitorul Oficial al României nr. 125 din 18.02.2011 (Capitolul I, art. 1-8; Capitolul II, art. 9-20);

6. Legea nr. 182 din 12.04.2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare (Capitolul I, II şi III);

7. Hotărârea Guvernului nr. 585 din 13.06.2002 privind aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România. (art. 4, 25-28);

8. Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.9 din 06.02.2013 pentru aprobarea Normelor privind protecția informațiilor clasificate în Ministerul Apărării Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 115 bis din 28 februarie 2013 (Capitolul I, Secţiunile I, II şi III, art. 1-16);

9. Legea nr. 395 din 11 octombrie 2004 privind activitatea hidrografică maritimă; 10. Topografie. Cartografie (Metodologie, exemple rezolvate si 355 de aplicații), ediția a II-a, revăzută,

Gabriela Osaci Costache, Editura Universitară, București, 2008; 11. Cartografie, ediția a II-a, revăzută, Gabriela Osaci Costache, Editura Universitară, București, 2008; 12. QGIS 2.18 – manualul utilizatorului: https://docs.qgis.org/2.18/pdf/en/QGIS-2.18-UserGuide-en.pdf 13. QGIS 2.18 manual de instruire: https://docs.qgis.org/2.18/pdf/en/QGIS-2.18-QGISTrainingManual-

en.pdf 14. QGIS 2.18 și python manualul dezvoltatorului: https://docs.qgis.org/2.18/pdf/en/QGIS-2.18-

PyQGISDeveloperCookbook-en.pdf 15. Python 3.5.5 – documentație: https://docs.python.org/ftp/python/doc/3.5.5/python-3.5.5-docs-pdf-

a4.zip 16. PostgreSQL 10 – documentație: https://www.postgresql.org/files/documentation/pdf/10/postgresql-

10-A4.pdf 17. Microsoft Office 2016 ghiduri de inițiere rapidă: https://support.office.com/en-us/article/office-

quick-starts-25f909da-3e76-443d-94f4-6cdf7dedc51e?ui=en-US&rs=en-US&ad=US

Page 10: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

10 din 22

TEMATICĂ: 1. Legislație

- Apărarea națională a României. Dispoziții generale. Atribuțiile și responsabilitățile Ministerului Apărării Naționale;

- Statutul cadrelor militare. Dispoziții generale. Îndatoririle și drepturile cadrelor militare. Interzicerea sau restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți;

- Participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român. Dispoziții generale. Selecționarea, încadrarea și unele drepturi ale personalului;

- Regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teritoriul României. Dispoziții generale. Uzul de armă;

- Ghidul carierei militare. Dispoziții generale. Cariera ofițerilor în activitate; - Protecția informațiilor clasificate. Dispoziţii generale, informaţii secrete de stat, informaţii

secrete de serviciu; - Clasificarea informațiilor. Măsuri minime de protecţie a informaţiilor clasificate; - Norme privind protecţia informaţiilor clasificate, Organizarea şi administrarea securităţii

informaţiilor: Dispoziţii generale, Clasificarea, declasificarea şi trecerea informaţiilor la un nivel inferior de clasificare, Accesul la informaţii clasificate;

- Activități hidrografice. 2. Sisteme informaționale geografice – QGIS

- Proiecții, coduri EPSG; - Surse de date (import, crearea de straturi); - Lucrul cu date vectoriale; - Lucrul cu date raster; - Lucrul cu date OCG; - Lucrul cu baze de date; - Plugin-uri (instalare, consola python, qgis2web, openlayers, plugin-uri pentru analize spațiale);

3. Baze de date relaționale – PostgreSQL - Tipuri de date (data types); - Creare, populare și interogare tabele (creating, populating and querying a table); - Comenzile ALTER, CREATE, DROP, INSERT, SELECT, UPDATE; - Back-up, restore tabele și schema;

4. Limbaje de programare – Python - Expresii (expressions); - Tipuri de date (data types); - Declarații simple (simple statements); - Declarații compuse (compund statements); - Clase (classes);

5. Cartografie - Harta (definiție, tipuri, generalități); - Scara hărții (definiție, tipuri, generalități); - Proiecții cartografice, forma Terrei, coordonate geografice, sisteme de proiecții; - Determinarea coordonatelor geografice; - Determinarea coordonatelor rectangulare;

6. Aplicații Office – Microsoft Office 2016 - Microsoft Office Word: formatare text, liste ordonate, tabele, inserare imagini, tipărire; - Microsoft Office Excel: formatare celule, formule, grafice; - Microsoft Office PowerPoint: formatare text, inserare imagini, animații; - Microsoft Office Outlook: compunere, trimitere, arhivare e-mail-uri.

F. ofiţer specialist la centrul analiză și validare date (gradul locotenent-comandor) la U.M. 02133 Constanța (1 funcție):

-sursa de proveniență a candidaților: -ofiţeri în rezervă, cu excepţia celor cărora li s-a acordat grad în rezervă în condiţiile art. 37 lit. e)

din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au absolvit o instituţie civilă de învăţământ superior;

-persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ; -gradul maxim care poate fi acordat la chemarea în activitate: căpitan;

Page 11: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

11 din 22

-nivel minim de studii, domeniul şi specializarea: studii superioare de lungă durată, din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna, absolvite cu diplomă de licenţă/ absolvite într-unul dintre domeniile:

*„Inginerie marină și navigație” – orice specializare; *„Arhitectură navală”- orice specializare.

sau studii universitare de licenţă cu diplomă (Ciclul I Bologna) de licenţă/echivalentă în orice domeniu şi

orice specializare şi studii universitare de master (Ciclul II Bologna), absolvite cu diplomă de master sau echivalentă într-unul dintre domeniile: „Inginerie electrică”; „Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologiei informaționale”; „Calculatoare și tehnologia informației”; „Ingineria sistemelor”; „Inginerie navală și navigație”; „Arhitectură navală”; „Inginerie mecanică”; „Inginerie industrială”; „Științe inginerești aplicate”; „Mecatronică și robotică”; „Inginerie și management”;

-data-limită de înscriere la concurs: 20.07.2018; depunerea dosarelor se va face la sediul U.M. 02133 Constanţa, unde vor fi afişate şi detaliile organizatorice necesare;

-testele eliminatorii de aptitudini: examinare medicală: 06 – 17.08.2018 (costurile examinării medicale se suportă de către fiecare

candidat, cu excepţia personalului militar în activitate); evaluare psihologică şi evaluarea nivelului de pregătire fizică: 20 – 31.08.2018; examinare medicală şi evaluare psihologică specială la Centrul de Medicină Navală

Constanţa: 03-05.09.2018 (costurile se suportă de către fiecare candidat, cu excepţia personalului militar în activitate);

-data de desfăşurare a testului scris: 12.09.2018, orele 12.00; -locul de desfăşurare a testului scris: la sediul U.M. 02133 Constanța (Str. Fulgerului, nr.1, tel.

0241/651040, int. 139). BIBLIOGRAFIE:

1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 654 din 28.07.2006 (Capitolul I şi II);

2. Legea nr. 80 din 11.07.1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 155 din 20.07.1995 (Capitolul I, art 1-6; Capitolul II, art 7-31);

3. Legea nr. 121 din 15.06.2011 privind participarea foțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român (Capitolul I, art. 1-3; Capitolul IV, art. 14-18);

4. Legea nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teriroiul României (Capitolul I, art. 1-3; Capitolul III, Secțiunea a 3-a, art. 14-23) ;

5. Hotărârea Guvernului nr. 106 din 09.02.2011 pentru aprobarea Ghidului carierei militare, cu moficările ulterioare publicată în Monitorul Oficial al României nr. 125 din 18.02.2011 (Capitolul I, art. 1-8; Capitolul II, art. 9-20);

6. Legea nr. 182 din 12.04.2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare (Capitolul I, II şi III);

7. Hotărârea Guvernului nr. 585 din 13.06.2002 privind aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România. (art. 4, 25-28);

8. Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.9 din 06.02.2013 pentru aprobarea Normelor privind protecția informațiilor clasificate în Ministerul Apărării Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 115 bis din 28 februarie 2013 (Capitolul I, Secţiunile I, II şi III, art. 1-16);

9. Legea nr. 395 din 11 octombrie 2004 privind activitatea hidrografică maritimă; 10. Legea 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei

contigue și al zonei economice exclusive ale României; 11. Topografie. Cartografie (Metodologie, exemple rezolvate şi 355 de aplicații), ediția a II-a, revăzută,

Gabriela Osaci Costache, Editura Universitară, București, 2008; 12. Cartografie, ediția a II-a, revăzută, Gabriela Osaci Costache, Editura Universitară, București, 2008; 13. QGIS 2.18 – manualul utilizatorului: https://docs.qgis.org/2.18/pdf/en/QGIS-2.18-UserGuide-en.pdf 14. QGIS 2.18 manual de instruire: https://docs.qgis.org/2.18/pdf/en/QGIS-2.18-QGISTrainingManual-

en.pdf 15. QGIS 2.18 și python manualul dezvoltatorului: https://docs.qgis.org/2.18/pdf/en/QGIS-2.18-

PyQGISDeveloperCookbook-en.pdf

Page 12: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

12 din 22

16. C-13 Manual on Hydrography al OHI, https://www.iho.int/iho_pubs/IHO_Download.html 17. C-17 Spatial data infrastructure The marine Dimensions,

https://www.iho.int/iho_pubs/IHO_Download.html 18. C-51 Manual on tehnical Aspects of the UN Convensions on the Law of the Sea

https://www.iho.int/iho_pubs/IHO_Download.html 19. S-44 IHO standards for Hydrographic Surveys

https://www.iho.int/iho_pubs/IHO_Download.html 20. S-57 IHO Transfer Standard for Digital Hydrographic Data

https://www.iho.int/iho_pubs/IHO_Download.html 21. S-60 Users Handbook on Datum Transformation Involving WGS84

https://www.iho.int/iho_pubs/IHO_Download.html 22. EM 3002 Multibeam

https://www.km.kongsberg.com/ks/web/nokbg0240.nfs/supportProduct?ReadForm&Cat=E875530A90163597C1256CF00052435D

23. EA 400 Singlebeam https://www.km.kongsberg.com/ks/web/nokbg0240.nfs/supportProduct?ReadForm&Cat=AC4C923ACD86207AC1256B91004412F7

24. Valeport SVP https://www.valeport.co.uk/Portals/0/docs/Manuals/Sound%20Velocity/Monitor%20SVP/Hardware/0650844c,pdf

25. Leica MS 60 https://www.surveyteq.com/uploads/p_6630A733-7AA8-466E-21D5-2CB4218E2D5D-1517131361.pdf

26. Caris https://space.awi.de/confluence/download/attachaments/29492612/CARIS_HIPS_and_SIPS_User_Guide_V81.pdf

27. Hypack https://www.hypack.com/File%20Library/Resource%20Library/Manuals/2018-HYPACK-USER-MANUAL.PDF

28. ArcGis https://desktop.arcgis.com/en/arcmap/latest/get-started/introduction/arcgis-tutorials.htm

29. Microsoft Office 2016 ghiduri de inițiere rapidă: https://support.office.com/en-us/article/office-quick-starts-25f909da-3e76-443d-94f4-6cdf7dedc51e?ui=en-US&rs=en-US&ad=US

TEMATICĂ: 1. Legislație

- Apărarea națională a României. Dispoziții generale. Atribuțiile și responsabilitățile Ministerului Apărării Naționale;

- Statutul cadrelor militare. Dispoziții generale. Îndatoririle și drepturile cadrelor militare. Interzicerea sau restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți;

- Participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român. Dispoziții generale. Selecționarea, încadrarea și unele drepturi ale personalului;

- Regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teritoriul României. Dispoziții generale. Uzul de armă;

- Ghidul carierei militare. Dispoziții generale. Cariera ofițerilor în activitate; - Protecția informațiilor clasificate . Dispoziţii generale, informaţii secrete de stat, informaţii secrete de

serviciu; - Clasificarea informațiilor. Măsuri minime de protecţie a informaţiilor clasificate; - Norme privind protecţia informaţiilor clasificate, Organizarea şi administrarea securităţii informaţiilor:

Dispoziţii generale, Clasificarea, declasificarea şi trecerea informaţiilor la un nivel inferior de clasificare, Accesul la informaţii clasificate;

- Legile naționale si internaționale cu privire la oceanografie, hidrografie și topografie; 2. Sisteme informaționale geografice – QGIS

- Proiecții și datumuri; - Surse de date (import, crearea de straturi);

Page 13: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

13 din 22

- Lucru cu datele vectoriale; - Lucrul cu date raster; - Lucrul cu date OCG; - Lucrul cu baze de date; - Lucrul cu date geospațiale specific pentru domeniile oceanografie, hidrografie și topografie.

3. Programe - CARIS - HYPACK - Leica GeoOffice - Valeport Software - ArcGis - Seafloor Information System

4. Tipuri de date: - Batimetrice (. all, . hsx, xyz, etc.); - Oceanografice (.000, .csv, etc.); - Topografice (.000, .csv, .xyz, etc.).

5. Echipamente: - EA 400 Kongsberg - EM 3000 Kongsberg - EM 30002 D Kongsberg - SVP Valeport - LEICA MS 60 - GNSS GS 15

6. Cartografie - Harta (definiție, tipuri, generalități); - Scara hărții (definiție, tipuri, generalități); - Proiecții cartografice, forma Terrei, coordonate geografice, sisteme de proiecții; - Determinarea coordonatelor geografice; - Determinarea coordonatelor rectangulare. 7. Aplicații Office – Microsoft Office 2016 - Microsoft Office Word: formatare text, liste ordonate, tabele, inserare imagini, tipărire; - Microsoft Office Excel: formatare celule, formule, grafice; - Microsoft Office PowerPoint: formatare text, inserare imagini, animații; - Microsoft Office Outlook: compunere, trimitere, arhivare e-mail-uri.

G. ofiţer de stat major la biroul managementul mentenanței și dezvoltare capabilități tehnice (gradul locotenent-comandor) la U.M. 02103 Brăila (1 funcție):

-sursa de proveniență a candidaților: -ofiţeri în rezervă, cu excepţia celor cărora li s-a acordat grad în rezervă în condiţiile art. 37 lit. e)

din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au absolvit o instituţie civilă de învăţământ superior;

-persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ; -gradul maxim care poate fi acordat la chemarea în activitate: locotenent-comandor; -nivel minim de studii, domeniul şi specializarea: studii superioare de lungă durată, din perioada

anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna, absolvite cu diplomă de licenţă/ absolvite într-unul dintre domeniile:

*„Inginerie marină și navigație” – orice specializare; *„Arhitectură navală”- orice specializare.

sau studii universitare de licenţă cu diplomă (Ciclul I Bologna) de licenţă/echivalentă în orice domeniu şi

orice specializare şi studii universitare de master (Ciclul II Bologna), absolvite cu diplomă de master sau echivalentă într-unul dintre domeniile: „Inginerie electrică”; „Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologiei informaționale”; „Calculatoare și tehnologia informației”; „Ingineria sistemelor”; „Inginerie navală și navigație”; „Arhitectură navală”; „Inginerie mecanică”; „Inginerie industrială”; „Științe inginerești aplicate”; „Mecatronică și robotică”; „Inginerie și management”;

-data-limită de înscriere la concurs: 20.07.2018; depunerea dosarelor se va face la sediul U.M. 02103 Brăila, unde vor fi afişate şi detaliile organizatorice necesare;

-testele eliminatorii de aptitudini:

Page 14: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

14 din 22

examinare medicală: 06 – 17.08.2018 (costurile examinării medicale se suportă de către fiecare candidat, cu excepţia personalului militar în activitate);

evaluare psihologică şi evaluarea nivelului de pregătire fizică: 20 – 31.08.2018; examinare medicală şi evaluare psihologică specială la Centrul de Medicină Navală

Constanţa: 03-05.09.2018 (costurile se suportă de către fiecare candidat, cu excepţia personalului militar în activitate);

-data de desfăşurare a testului scris: 12.09.2018, orele 12.00; -locul de desfăşurare a testului scris: la sediul U.M. 02103 Brăila (Str. Portului nr. 1 - Portul Militar, tel.

0239/ 613884, 613885, int. 181);   BIBLIOGRAFIE:

1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 654 din 28.07.2006 (Capitolul I şi II);

2. Legea nr. 80 din 11.07.1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 155 din 20.07.1995 (Capitolul I, art 1-6; Capitolul II, art 7-31);

3. Legea nr. 121 din 15.06.2011 privind participarea foțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român (Capitolul I, art. 1-3; Capitolul IV, art. 14-18) ;

4. Legea nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teriroiul României (Capitolul I, art. 1-3; Capitolul III, Secțiunea a 3-a, art. 14-23) ;

5. Hotărârea Guvernului nr. 106 din 09.02.2011 pentru aprobarea Ghidului carierei militare, cu moficările ulterioare publicată în Monitorul Oficial al României nr. 125 din 18.02.2011 (Capitolul I, art. 1-8; Capitolul II, art. 9-20);

6. Legea nr. 182 din 12.04.2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare (Capitolul I, II şi III);

7. Hotărârea Guvernului nr. 585 din 13.06.2002 privind aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România. (art. 4, 25-28);

8. Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.9 din 06.02.2013 pentru aprobarea Normelor privind protecția informațiilor clasificate în Ministerul Apărării Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 115 bis din 28 februarie 2013 (Capitolul I, Secţiunile I, II şi III, art. 1-16);

9. Ordinul nr. M.87 din 14 august 2009 pentru stabilirea duratelor de folosinţă a materialelor de natura obiectelor de inventar şi a altor materiale din dotarea Ministerului Apărării Naţionale;

10. Ordinul nr. M.57/2016 din 22 aprilie 2016 privind modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.87/2009 pentru stabilirea duratelor de folosinţă a materialelor de natura obiectelor de inventar şi a altor materiale din dotarea Ministerului Apărării Naţionale;

11. Ordinul nr. M.92 din 16 septembrie 2013 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind scoaterea din funcţiune şi casarea activelor fixe, precum şi declasarea şi casarea bunurilor materiale, altele decât activele fixe, în Ministerul Apărării Naţionale

a. Anexa - Instrucţiuni privind scoaterea din funcţiune şi casarea activelor fixe, precum şi declasarea şi casarea bunurilor materiale, altele decât activele fixe, în Ministerul Apărării Naţionale şi Anexele nr. 1 - 6 la Instrucţiuni

i. Capitolul I - Scoaterea din funcţiune a activelor fixe

1. Secţiunea 1, Competenţe privind aprobarea scoaterii din funcţiune a activelor fix;

2. Secţiunea a 2-a, Reguli generale privind scoaterea din funcţiune a activelor fixe; ii. Capitolul II - Declasarea bunurilor materiale, altele decât activele fixe

iii. Capitolul III - Casarea bunurilor materiale

iv. Capitolul IV - Dispoziţii finale

4. Hotărârea nr. 2139 din 30 noiembrie 2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe;

5. Ordinul nr. 2861 din 9 octombrie 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.

Page 15: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

15 din 22

TEMATICĂ: 1. Apărarea națională a României. Dispoziții generale. Atribuțiile și responsabilitățile Ministerului

Apărării Naționale; 2. Statutul cadrelor militare. Dispoziții generale. Îndatoririle și drepturile cadrelor militare. Interzicerea sau

restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți; 3. Participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român. Dispoziții generale.

Selecționarea, încadrarea și unele drepturi ale personalului; 4. Regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de

forțele armate străine pe teritoriul României. Dispoziții generale. Uzul de armă; 5. Ghidul carierei militare. Dispoziții generale. Cariera ofițerilor în activitate; 6. Protecția informațiilor clasificate . Dispoziţii generale, informaţii secrete de stat, informaţii secrete de

serviciu; 7. Clasificarea informațiilor. Măsuri minime de protecţie a informaţiilor clasificate; 8. Norme privind protecţia informaţiilor clasificate, Organizarea şi administrarea securităţii informaţiilor:

Dispoziţii generale, Clasificarea, declasificarea şi trecerea informaţiilor la un nivel inferior de clasificare, Accesul la informaţii clasificate;

9. Stabilirea duratelor de folosinţă a materialelor de natura obiectelor de inventar şi ale altor material(principii, clasificări);

10. Elemente pentru care nu se stabilesc durate de folosinţă; 11. Reguli generale privind scoaterea din funcţiune a activelor fixe; 12. Casarea bunurilor materiale; 13. Inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.

H. ofiţer de stat major la biroul conducere logistică (gradul căpitan) la U.M. 02052 Constanța (1 funcție):

-sursa de proveniență a candidaților: -ofiţeri în rezervă, cu excepţia celor cărora li s-a acordat grad în rezervă în condiţiile art. 37 lit. e)

din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au absolvit o instituţie civilă de învăţământ superior;

-persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ; -gradul maxim care poate fi acordat la chemare în activitate: locotenent; -nivel minim de studii, domeniul şi specializarea: studii superioare de lungă durată, din perioada

anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna, absolvite cu diplomă de licenţă/ echivalentă într-unul dintre domeniile:

*„Marketing” – specializarea „Marketing”; *„Științe administrative” – specializarea „Administraţie publică”; *„Administrarea afacerilor” – orice specializare; *„Management” – specializarea „Management”; *„Inginerie industrială” – specializarea „Logistică industrială”; *„Economie” – orice specializare; *„Economie și afaceri internaționale” cu una dintre specializările: „Economie internaţională”,

„Economie şi afaceri internaţionale”, sau „Afaceri internaţionale”; *„Cibernetică, statistică și informatică economică” – orice specializare;

sau studii universitare de licenţă cu diplomă (Ciclul I Bologna) de licenţă/echivalentă în aceleaşi domenii şi

specializări. -data-limită de înscriere la concurs: 20.07.2018; depunerea dosarelor se va face la sediul U.M. 02052

Constanţa, unde vor fi afişate şi detaliile organizatorice necesare; -testele eliminatorii de aptitudini:

examinare medicală: 06 – 17.08.2018 (costurile examinării medicale se suportă de către fiecare candidat, cu excepţia personalului militar în activitate);

evaluare psihologică şi evaluarea nivelului de pregătire fizică: 20 – 31.08.2018; -data de desfăşurare a testului scris: 18.09.2018, orele 12.00; -locul de desfăşurare a testului scris: la sediul U.M. 02052 Constanța (Loc. Mamaia-Sat, Str. M5, nr.12,

tel. 0241.760497, int. 137); BIBLIOGRAFIE:

1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 654 din 28.07.2006 (Capitolul I şi II);

Page 16: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

16 din 22

2. Legea nr. 80 din 11.07.1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 155 din 20.07.1995 (Capitolul I, art 1-6; Capitolul II, art 7-31);

3. Legea nr. 121 din 15.06.2011 privind participarea foțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român (Capitolul I, art. 1-3; Capitolul IV, art. 14-18);

4. Legea nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teriroiul României (Capitolul I, art. 1-3; Capitolul III, Secțiunea a 3-a, art. 14-23);

5. Hotărârea Guvernului nr. 106 din 09.02.2011 pentru aprobarea Ghidului carierei militare, cu moficările ulterioare publicată în Monitorul Oficial al României nr. 125 din 18.02.2011 (Capitolul I, art. 1-8; Capitolul II, art. 9-20);

6. Legea nr. 182 din 12.04.2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare (Capitolul I, II şi III);

7. Hotărârea Guvernului nr. 585 din 13.06.2002 privind aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România. (art. 4, 25-28);

8. Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.9 din 06.02.2013 pentru aprobarea Normelor privind protecția informațiilor clasificate în Ministerul Apărării Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 115 bis din 28 februarie 2013 (Capitolul I, Secţiunile I, II şi III, art. 1-16);

9. Ordinul ministrului apărării nr. M.36/2008, pentru aprobarea Regulamentului logisticii operaţiilor întrunite (Capitolul I, Secţiunea 1, art. 1-11; Capitolul I, Secțiunea a 2- a, art. 12; Capitolul II, Secținea 1-9, art. 18 -101). Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 353 din 7 mai 2008;

10. Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii (Text integral); Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 704 din 20 octombrie 2009;

11. Ordinul ministrului apărării nr. M92/2013, Instrucţiuni privind scoaterea din funcţiune, declasarea şi casarea activelor fixe şi a bunurilor materiale, altele decât activele fixe, în Ministerul Apărării (Capitolul I, Secţiunea I, art. 1-3; Capitolul I, Secţiunea a 2-a, art 4-11; Capitolul III, art. 15-18; Capitolul IV, art. 19-21). Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 609 din 1 octombrie 2013;

12. Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.99/2009 pentru aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a Regulamentului privind organizarea procedurilor pentru valorificaea bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare (Text integral). Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 685 bis din 12 octombrie 2009;

13. Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 38 din 05.03.2018, pentru aprobarea Regulamentului privind descrierea, compunerea şi portul, pe timp de pace, al uniformelor militare ale personalului din Ministerul Apărării Naţionale. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 307 din 5.04.2018.(Capitolul I , Capitolul II);

14. Ordonanţa Guvernului nr. 26 din 22 iulie 1994, Republicată, privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională (Text integral). Ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 198 din 1994.

TEMATICĂ: 1. Apărarea națională a României. Dispoziții generale. Atribuțiile și responsabilitățile Ministerului

Apărării Naționale; 2. Statutul cadrelor militare. Dispoziții generale. Îndatoririle și drepturile cadrelor militare. Interzicerea sau

restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți; 3. Participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român. Dispoziții generale.

Selecționarea, încadrarea și unele drepturi ale personalului; 4. Regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de

forțele armate străine pe teritoriul României. Dispoziții generale. Uzul de armă; 5. Ghidul carierei militare. Dispoziții generale. Cariera ofițerilor în activitate; 6. Protecția informațiilor clasificate . Dispoziţii generale, informaţii secrete de stat, informaţii secrete de

serviciu; 7. Clasificarea informațiilor. Măsuri minime de protecţie a informaţiilor clasificate; 8. Norme privind protecţia informaţiilor clasificate, Organizarea şi administrarea securităţii informaţiilor:

Dispoziţii generale, Clasificarea, declasificarea şi trecerea informaţiilor la un nivel inferior de clasificare, Accesul la informaţii clasificate;

9. Logistica operaţiilor întrunite. Noţiuni fundamentale. Principii. Domenii funcţionale ale logisticii operaţiilor întrunite;

10. Norme privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;

Page 17: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

17 din 22

11. Scoaterea din funcţiune şi casarea activelor fixe, precum şi declasarea şi casarea bunurilor materiale, altele decât activele fixe, în Ministerul Apărării Naţionale, Competenţe. Reguli generale. Declasarea şi casarea bunurilor materiale;

12. Valorificarea bunurilor scoase din funcţiune, aflate în administrarea instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Proceduri pentru valorificarea bunurilor aflate în administrarea Ministeruliu Apărării Naţionale. Valorificarea la intern a bunurilor. Valorificarea la extern a bunurilor;

13. Portul pe timp de pace al uniformelor militare ale personalului din Ministerul Apărării Naţionale. Dispoziţii generale. Portul uniformelor militare.

MAIŞTRI MILITARI: A. maistru militar specialist la timonerie (gradul maistru militar clasa a II-a) la U.M. 02054

Constanța (1 funcție): -sursa de proveniență a candidaților: maiştri militari în rezervă, cu excepţia celor cărora li s-a acordat

grad în rezervă în condiţiile art. 39 lit. c) din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare; -gradul maxim care poate fi acordat la chemarea în activitate: maistru militar clasa a II-a; -nivel minim de studii, domeniul şi specializarea: studii postliceale în domeniile: orice program de studii

postliceal finalizat cu certificat de calificare corespunzător calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin școala de maiștri – nivelul 3 avansat de calificare din domeniiile: mecanic, electric, transporturi;

-data-limită de înscriere la concurs: 20.07.2018; depunerea dosarelor se va face la sediul U.M. 02150 Bucureşti (Şos. Bucureşti – Ploieşti, Km.10,5 Sector 1, tel. 021/3194020 int. 272, 185, 183) unde vor fi afişate şi detaliile organizatorice necesare;

-testele eliminatorii de aptitudini: examinare medicală: 06 – 17.08.2018 (costurile examinării medicale se suportă de către fiecare

candidat, cu excepţia personalului militar în activitate); evaluare psihologică şi evaluarea nivelului de pregătire fizică: 20 – 31.08.2018; examinare medicală şi evaluare psihologică specială la Centrul de Medicină Navală

Constanţa: 03-05.09.2018 (costurile se suportă de către fiecare candidat, cu excepţia personalului militar în activitate);

-data de desfăşurare a testului scris: 17.09.2018, orele 12.00; -locul de desfăşurare a testului scris: la sediul U.M. 02068 Constanța (Str. Dezrobirii nr. 80, tel.

0241/655650 int. 0212). BIBLIOGRAFIE:

1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 654 din 28.07.2006 (Capitolul I şi II);

2. Legea nr. 80 din 11.07.1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 155 din 20.07.1995 (Capitolul I, art 1-6; Capitolul II, art 7-31);

3. Legea nr. 121 din 15.06.2011 privind participarea foțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român (Capitolul I, art. 1-3; Capitolul IV, art. 14-18) ;

4. Legea nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teriroiul României (Capitolul I, art. 1-3; Capitolul III, Secțiunea a 3-a, art. 14-23) ;

5. Hotărârea Guvernului nr. 106 din 09.02.2011 pentru aprobarea Ghidului carierei militare, cu moficările ulterioare publicată în Monitorul Oficial al României nr. 125 din 18.02.2011 (Capitolul I, art. 1-8; Capitolul III, art. 21-26);

6. Legea nr. 182 din 12.04.2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare (Capitolul I, II şi III);

7. Hotărârea Guvernului nr. 585 din 13.06.2002 privind aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România. (art. 4, 25-28);

8. Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.9 din 06.02.2013 pentru aprobarea Normelor privind protecția informațiilor clasificate în Ministerul Apărării Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 115 bis din 28 februarie 2013 (Capitolul I, Secţiunile I şi II şi III, art. 1-16);

9. Manualul timonierului, Editura Militară a Ministerului Forţelor Armate, Bucureşti, 1964; 10. Descrierea tehnică a Pilotul automat SAMŞIT; 11. Descrierea tehnică a Pilotul automat ANSCHUTZ; 12. Descrierea tehnică a Lochul hidrodinamic MGL-25; 13. Descrierea tehnică a Lochul electromagnetic IEL-1/2M; 14. Descrierea tehnică a Sonda ultrason KUBAN; 15. Descrierea tehnică a Sonda ultrason NEL-10;

Page 18: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

18 din 22

16. Descrierea tehnică a Girocompasul KURS-IV; 17. Descrierea tehnică a Girocompasul GHIREA - MK; 18. Descrierea tehnică a Trasorul de drum AP-3M; 19. Descrierea tehnică a Instalaţia cu raze infraroşii HMEL-II/III.

TEMATICĂ: 1. Apărarea națională a României. Dispoziții generale. Atribuțiile și responsabilitățile Ministerului

Apărării Naționale; 2. Statutul cadrelor militare. Dispoziții generale. Îndatoririle și drepturile cadrelor militare. Interzicerea sau

restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți; 3. Participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român. Dispoziții generale.

Selecționarea, încadrarea și unele drepturi ale personalului; 4. Regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de

forțele armate străine pe teritoriul României. Dispoziții generale. Uzul de armă; 5. Ghidul carierei militare. Dispoziții generale. Cariera maiştrilor militari/subofiţerilor în activitate; 6. Protecția informațiilor clasificate . Dispoziţii generale, informaţii secrete de stat, informaţii secrete de

serviciu; 7. Clasificarea informațiilor. Măsuri minime de protecţie a informaţiilor clasificate; 8. Norme privind protecţia informaţiilor clasificate, Organizarea şi administrarea securităţii informaţiilor:

Dispoziţii generale, Clasificarea, declasificarea şi trecerea informaţiilor la un nivel inferior de clasificare, Accesul la informaţii clasificate;

9. Pilotul automat SAMŞIT - Părţi componente. Caracteristici tehnice ale instalaţiei. Funcţionare; 10. Pilotul automat ANSCHUTZ - Părţi componente. Caracteristici tehnice ale instalaţiei. Funcţionare; 11. Lochul hidrodinamic MGL-25 - Părţi componente. Caracteristici tehnice ale instalaţiei. Funcţionare; 12. Lochul electromagnetic IEL-1/2M - Părţi componente. Caracteristici tehnice ale instalaţiei.

Funcţionare; 13. Sonda ultrason KUBAN - Părţi componente. Caracteristici tehnice ale instalaţiei. Funcţionare; 14. Sonda ultrason NEL-10 - Părţi componente. Caracteristici tehnice ale instalaţiei. Funcţionare; 15. Girocompasul KURS-IV - Părţi componente. Caracteristici tehnice ale instalaţiei. Funcţionare; 16. Girocompasul GHIREA - MK - Părţi componente. Caracteristici tehnice ale instalaţiei. Funcţionare; 17. Trasorul de drum AP-3M - Părţi componente. Caracteristici tehnice ale instalaţiei. Funcţionare; 18. Instalaţia cu raze infraroşii HMEL-II/III.

SUBOFIŢERI: A. subofițer specialist la formația croitorie (gradul plutonier adjutant principal) la U.M. 02022

Constanța (7 funcții): -sursa de proveniență a candidaților:

-subofiţeri în rezervă; -soldaţi şi gradaţi profesionişti în activitate; -persoane care nu îndeplinesc serviciul militar activ.

-gradul maxim care poate fi acordat la chemarea în activitate: plutonier; -nivel minim de studii, domeniul şi specializarea: studii liceale cu diplomă de bacalaureat; -condiţii specifice: să deţină certificat/atestat de croitor sau alt document din care să rezulte calificarea

în domeniul textile-pielărie sau al confecţiilor; -data-limită de înscriere la concurs: 20.07.2018; -testele eliminatorii de aptitudini:

examinare medicală: 06 – 17.08.2018 (costurile examinării medicale se suportă de către fiecare candidat, cu excepţia personalului militar în activitate);

evaluare psihologică şi evaluarea nivelului de pregătire fizică: 20 – 31.08.2018; -data de desfăşurare a testului scris: 14.09.2018, orele 12.00; -locul de desfăşurare a testului scris: la sediul U.M. 02022 Constanța (Str. Fulgerului, nr. 99, tel.

0241/655650 sau 0241/655651, int. 121, 239, 258) BIBLIOGRAFIE:

1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 654 din 28.07.2006 (Capitolul I şi II);

2. Legea nr. 80 din 11.07.1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 155 din 20.07.1995 (Capitolul I, art 1-6; Capitolul II, art 7-31);

3. Legea nr. 121 din 15.06.2011 privind participarea foțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român (Capitolul I, art. 1-3; Capitolul IV, art. 14-18);

Page 19: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

19 din 22

4. Legea nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teriroiul României (Capitolul I, art. 1-3; Capitolul III, Secțiunea a 3-a, art. 14-23);

5. Hotărârea Guvernului nr. 106 din 09.02.2011 pentru aprobarea Ghidului carierei militare, cu moficările ulterioare publicată în Monitorul Oficial al României nr. 125 din 18.02.2011 (Capitolul I, art. 1-8; Capitolul III, art. 21-26);

6. Legea nr. 182 din 12.04.2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare (Capitolul I, II şi III);

7. Hotărârea Guvernului nr. 585 din 13.06.2002 privind aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România. (art. 4, 25-28);

8. Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.9 din 06.02.2013 pentru aprobarea Normelor privind protecția informațiilor clasificate în Ministerul Apărării Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 115 bis din 28 februarie 2013 (Capitolul I, Secţiunile I, II şi III, art. 1-16);

9. Legea 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă (art. 6-23); 10. Structura și proiectarea confecțiilor – Emilia Filipescu - Iași: Performantica, 2003; 11. Croitoria de la clasic la modern vol. I – Eugenia Creangă – București, Editura Tehnică, 1994;

TEMATICĂ:

1. Apărarea națională a României. Dispoziții generale. Atribuțiile și responsabilitățile Ministerului Apărării Naționale;

2. Statutul cadrelor militare. Dispoziții generale. Îndatoririle și drepturile cadrelor militare. Interzicerea sau restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți;

3. Participarea forțelor armate la misiuni și operații în afara teritoriului statului român. Dispoziții generale. Selecționarea, încadrarea și unele drepturi ale personalului;

4. Regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teritoriul României. Dispoziții generale. Uzul de armă;

5. Ghidul carierei militare. Dispoziții generale. Cariera maiştrilor militari/subofiţerilor în activitate; 6. Protecția informațiilor clasificate . Dispoziţii generale, informaţii secrete de stat, informaţii secrete de

serviciu; 7. Clasificarea informațiilor. Măsuri minime de protecţie a informaţiilor clasificate; 8. Norme privind protecţia informaţiilor clasificate, Organizarea şi administrarea securităţii informaţiilor:

Dispoziţii generale, Clasificarea, declasificarea şi trecerea informaţiilor la un nivel inferior de clasificare, Accesul la informaţii clasificate;

9. Reglementări privind securitatea și sănătatea în muncă; 10. Structura și proiectarea confecțiilor – Emilia Filipescu - Iași: Performantica, 2003;

- Obiectivele procesului proiectării îmbrăcămintei, pag.9-15 ; - Caracterizarea sub aspect anatomo-morfologic a corpului, pag.24-39; pag.43-45; pag.47-67; - Criterii de dimensionare a produselor de îmbrăcăminte, pag.92-107; - Principii de construcție a tiparelor produselor de îmbrăcăminte, pag.111-124; - Principii generale de construcție a tiparelor de model, pag.221-238; - Aspecte generale privind elaborarea documentației tehnice necesară introducerii în fabricație a

produselor de îmbrăcăminte, pag.331-365; 11. Croitoria de la clasic la modern vol. I – Eugenia Creangă – București, Editura Tehnică, 1994;

- Noțiuni generale privind fibrele textile, pag.11-12; - Comportarea fibrelor textile la diferiți agenți externi, pag.12-13; - Denumirile țesăturilor folosite în confecții, pag.13-15; - Materiale auxiliare, pag.15; - Pregătirea materialelor pentru croit, pag.15-16; - Codul de întreținere a materialelor textile, pag.229-233.

DOCUMENTELE NECESARE CONSTITUIRII DOSARULUI DE CONCURS

Documentele necesare (care se vor constitui într-un dosar de plastic, format A4): a) cerere de înscriere la concurs - se asigură candidaților prin grija unității militare unde se

depune dosarul; b) formular de bază - date personale - se asigură candidaților prin grija unității militare unde se

depune dosarul; c) certificatul de cazier judiciar, în original; d) certificatul de naştere, în original şi copie;

Page 20: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

20 din 22

e) cartea de identitate, în original şi copie; f) acte de studii sau dovada absolvirii acestora, în original şi copie; g) livretul militar sau adeverinţa eliberată de centrul militar zonal/judeţean/de sector care

atestă calitatea de rezervist şi, după caz, efectuarea pregătirii militare. h) documente care atestă îndeplinirea celorlalte condiții stabilite pentru fiecare funcţie scoasă

la concurs, dacă este cazul, în original şi copie; După verificarea documentelor prevăzute la lit. d), e), f) și h), originalele vor fi înapoiate.

CONDIŢII GENERALE: pe care trebuie să le îndeplinească, în mod cumulativ, toţi candidaţii, indiferent de corpul

de cadre militare sau funcţia pentru care candidează

a) au cetăţenie română; b) au domiciliul în România de cel puţin 6 luni; c) nu au fost condamnaţi penal, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea; d) nu se află în curs de urmărire penală şi nu sunt trimişi în judecată sau judecaţi pentru

săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals, ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care i-ar face incompatibili cu exercitarea profesiei de cadru militar în activitate;

e) nu fac parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, iar dacă sunt membri se angajează că, la data chemării/rechemării în activitate, vor renunţa la această calitate;

f) nu fac parte din organizaţii interzise de legislaţia română şi nu sunt membri ai unor organizaţii incompatibile cu regulile, activităţile şi atribuţiile specifice profesiei militare;

g) nu aparţin unor culte sau asociaţii/grupări religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii publice, care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei militare;

h) nu sunt asociaţi unici şi nu participă direct la administrarea sau conducerea unor organizaţii sau asociaţii comerciale, iar, dacă se află în una dintre aceste situaţii, se angajează că, la data chemării/rechemării în activitate, vor renunţa la această calitate;

i) îşi exprimă acordul privind verificarea în vederea autorizării accesului la informaţii clasificate, potrivit legii, în vederea chemării/rechemării în activitate;

j) îşi exprimă acordul privind înregistrarea audiovideo a probelor de concurs, în cazul în care aceasta se impune;

k) candidaţii femei îşi asumă toate riscurile, în situaţia în care pe parcursul susţinerii probelor de concurs se află în stare de graviditate/maternitate;

l) au vârsta cuprinsă între 18 şi 50 de ani împliniţi în anul desfăşurării concursului; m) au absolvit, în cadrul instituţiilor/unităţilor de învăţământ acreditate, studii de nivelul şi în

specializările corespunzătoare armei/serviciului şi specialităţii militare prevăzute pentru funcţia vacantă pentru încadrarea căreia se organizează concursul;

n) îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia specifică domeniilor de activitate pentru exercitarea profesiei, după caz;

o) îndeplinesc alte condiții prevăzute în fișele posturilor vacante, necesare desfășurării activității, după caz;

p) deţin grad cel mult egal cu cel al funcţiei vacante; q) se respectă principiul potrivit căruia militarii nu pot fi subordonaţi altora cu grade

inferioare; r) sunt declaraţi ”apt” în urma examinării medicale; s) sunt declaraţi ”admis” în urma evaluării psihologice şi a evaluării nivelului de pregătire

fizică. Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la lit. c) - k) se declară în scris, pe propria răspundere, în

cuprinsul cererii de înscriere la concurs. Corespondenţa studiilor/specializărilor prevăzute la alin. (1), lt. m), cu armele/serviciile şi

specialităţile militare este cea stabilită prin dispoziţie a şefului Direcţiei generale management resurse umane.

Page 21: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

21 din 22

PROGRAMUL DESFĂŞURĂRII CONCURSURILOR

Nr. crt.

ACTIVITATEA PERIOADA/ TERMENUL

OBS.

1. Înscrierea candidaților la concurs şi depunerea dosarelor

09-20.07.2018 În zilele lucrătoare

07.30-15.30

2. Verificarea îndeplinirii condițiilor de participare la concurs şi afişarea rezultatelor

23-25.07.2018

3. Depunere contestații rezultate în urma verificării îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs

26.07.2018 între orele 07.30 – 15.30

4. Soluționare contestații şi afişarea rezultatelor

27-30.07.2018

5. Declanșarea selecției candidaţilor 06.08.2018

6. Examinarea medicală - test eliminatoriu

06-17.08.2018

La unitatea sanitară din M.Ap.N. indicată de unitatea unde se depune dosarul

7.

Evaluare psihologică şi evaluare pregătire fizică - teste eliminatorii (participă numai cei declaraţi apt/admis la proba anterioară)

20-31.08.2018 La Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare Constanţa

8.

Examinare medicală şi evaluare psihologică specială (pentru candidaţii care participă la concurs pentru funcţii din arma „marină”)

03-05.09.2018 La Centrul de Medicină Navală Constanţa

9. Afișarea rezultatelor finale ale testelor eliminatorii

Data: 06.09.2018

10. Susținerea testului scris

10 – 20.09.2018 între orele 12.00 – 15.00

(Sediul UM unde se va susţine proba scrisă şi data exactă sunt

precizate la fiecare anunţ în parte şi la observaţii)

UM 02133 – 10,11,12.09 UM 02103 – 12.09 UM 02022 – 13,14.09 UM 02068 – 17.09 UM 02052 – 18.09 UM 02150 – 20.09

11. Afișarea rezultatelor În ziua desfăşurării

concursului

12. Depunere contestații test scris În cel mult 1 zi lucrătoare de

la data afişării rezultatelor între orele 07.30 – 15.30

13. Soluţionare contestații şi afişarea rezultatelor finale

În cel mult 2 zile lucrătoare de la data depunerii contestaţiilor

Page 22: Anunt site FN, 06.07.2018 1 - navy.ro · 1. Legea nr. 346 din 21.07.2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, publicată în Monitorul

22 din 22

ALTE PRECIZĂRI

Prin înscrierea la concurs, candidaţii îşi manifestă implicit acordul cu privire la condiţiile, modul de organizare şi desfăşurare.

Candidaţii trebuie să citească anunţul cu atenţie şi să respecte programul şi organizarea stabilite pentru toate etapele concursului.

Toate informaţiile vor fi afişate la sediul unităţii militare organizatoare (U.M. 02150 Bucureşti), la sediul unităţii militare unde se face înscrierea (aşa cum este prevăzut pentru fiecare post scos la concurs), precum şi pe pagina de internet a Statului Major al Forţelor Navale, www.navy.ro.

Contestaţiile se depun la sediile structurilor unde se constituie dosarele, cu excepţia testelor eliminatorii de aptitudini, care se depun la structurile unde candidaţii au fost testaţi şi care au în competenţă rezolvarea acestora, conform reglementărilor în baza cărora au fost efectuate.

La fiecare test, candidaţii vor avea asupra lor cartea de identitate, iar pentru evaluarea nivelului de pregătire fizică, şi echipament sportiv.

Fişa de examinare medicală, completată cu rezultatul obţinut, precum şi adeverinţele care atestă participarea şi rezultatul obţinut la evaluarea psihologică şi evaluarea nivelului de pregătire fizică se anexează în original, la dosarul de înscriere la concurs.

La testul scris, candidaţii vor avea asupra lor cartea de identitate şi pix cu culoare albastră. Nu se admit instrumente de scris de altă culoare şi/sau care permit ştergerea şi rescrierea.

Testul scris va consta în rezolvarea unor teste grilă sau/şi redactarea unei lucrări, din tematica şi bibliografia recomandate, iar baremele de notare se vor afişa imediat după finalizare.

Rezultatele testului scris se exprimă în note de la 1 la 10, calculate cu două zecimale. Nota minimă de promovare a testului scris este 6,00.

În cazul în care doi sau mai mulţi candidaţi la concursul desfăşurat pentru ocuparea aceleiaşi funcţii au rezultate egale, aceştia se departajează pe baza mediei generale de absolvire a studiilor obligatorii corespunzătoare specialităţii militare a funcţiei vacante. În cazul în care egalitatea se menţine, candidaţii aflaţi în această situaţie se departajează pe baza mediei obţinute la examenul de absolvire a studiilor obligatorii respective.

Fraudarea şi tentativa de fraudare se sancţionează prin eliminarea din concurs a candidatului în cauză.

Gradul cadrelor militare în rezervă trebuie să fie cel mult egal cu gradul maxim care poate fi acordat la chemare în activitate.

Pentru toate actele normative se va avea în vedere forma actualizată în urma revizuirilor, republicărilor, modificărilor şi/sau completărilor.

Date de contact ale secretariatului general al comisiei de concurs (UM 02150 Bucureşti ) – telefon:

021/3194020 interior 272, 183, 185.